TEATRUL - MON AMOUR

Florin FAIFER

Prima mea ntlnire cu domnul Paul Miron s-a produs, cu niste ani n urm, n
spatiul teatrului. Al Teatrului National din Iasi, unde eram secretar literar. Tin
minte c ne-a onorat cu prezenta la o premier cu un spectacol dup Matei
Visniec, Spectatorul condamnat la moarte. De atunci am avut nu rareori prilejul s
ne ntlnim, fie la Iasi, fie la Bucuresti ori n casa de la Buchenbach, lng Freiburg,
ntr-o splendoare de peisaj de munte. Acolo sezum si vorovirm... Ospitalitatea
amfitrionului, ntretesnd un impecabil stil al gentiletii cu o exigent pigmentat de
secrete malitii, era captatorie, felul su de a glumi sub aparenta seriozittii fiind de
o rar suculent, o suculent uneori... usturtoare.
Am avut sansa s ajung n strvechiul burg, invadat de tineri studiosi si
binecrescuti, ntr-un trziu de toamn, mpreun cu o trup de actori de la Teatrul
National din Iasi. n fata unei sli arhipline, s-a jucat atunci Viata si ptimirile lui
Publius Ovidius Naso. A fost un succes reconfortant, aplauzele calde, ndelungi,
nelsnd nici o clip impresia c ar fi de complezent. De fapt, si pe parcursul
reprezentatiei atitudinea celor de fat vdise o nuantat receptivitate. Comedia
amar a lui Paul Miron este inclus n volumul Idoli de lut, tiprit de Casa de
editur Atlas - Clusiu, prefata fiind semnat de Al. Andriescu.
Piesa Idoli de lut, a crei anecdotic emite reflexe de parabol, imagineaz (ori,
poate, evoc) o istorie petrecut ntr-un grup de exilati, fugiti din Estul
concentrationar n Occidentul attor fgduinte. Numai c si acolo elanul lor
idealist are de trecut probe dure, slsluirea n spatiul de adoptie fiindu-le presrat
cu destule meandre si capcane.
ntr-un cmin studentesc, o pestrit comunitate de fete si bieti suport, cu o
nervozitate crescnd, cabotineriile unui pastor nvechit n rele, Uriel, un fals
guru dedat, cu strvezii manevre, misticii lucrative. Perfid si hain, impostorul,
cu o mimic iluminat, vorba vine, de trans ori strmbat ntr-un rnjet
diavolesc, profit de inexperienta si timorrile tinerilor care si asa ndur
anevointele conditiei de exilat. E o tehnic versat a subordonrii, care mbin
vorba mieroas cu grosolnia, prea cucernicul reverend mpingnd, din abuz n
abuz, oprimarea insidioas pn la crim. Dar cum, ntr-o fatal dialectic,
exercitiul persecutiei genereaz la un moment dat dat impulsul rzvrtirii, malignul
sarlatan e alungat, ntr-o bun zi, de vagabonzii care refuz, cu surescitare, cu
veselie attat, s se mai nchine unor idoli de lut. Jertfa unuia dintre dnsii,
Gregor, precipit rzmerita, care ncepe ca o bsclioas zurb. Avizi de libertate,
rzvrtitii, gsind resurse n credinta adevrat, au, n sfrsit, reflexul, binecuvntat,
al solidarizrii. Izgonindu-l pe farsor, ei nimicesc, n efigie, opresorul, tiranul.
Izbnda lor capt, n rezonanta ei simbolic, un accent profetic: Am ntepat cu
boldul efigia din tin a fiarei pe care mine sau cndva o vom vna! Asa (a fost) s
fie!... Dar ce te faci cnd fiara, care pru-si schimb, are sapte vieti?
De o anume inconsistent n configurarea personajelor, piesa, cu turnura ei
demonstrativ, nu se ncarc ndeajuns de tensiune, fiind sugestiv mai ales n
planul modelrii alegorice. Ici si colo, o not de pedanterie mijeste din berechetul
de citate biblice, emannd, n toiul confruntrilor (ntre vointa de a face ru si
dorinta de mai bine) un aer crturresc.
O mpletire de firesc si de livresc ne ntmpin n comedia Catavencu sau O sear
furtunoas. Intertextul trimite, la tot pasul, la cine altul dect la Caragiale,
genitorele personajului care, precum Hlestakov (ca s invocm si o plsmuire
gogolian), pune n agitatie, prin simpla lui intrare n scen, o aduntur de
pehlivani. Un jandarm cu instincte de criminal, un stihuitor care plonjeaz una-
dou n vltoarea tulbure a delirului bazacon, cu inflamri extremiste, un bancher
pus pe delatiuni, un pop cartofor. Ignari, ftarnici, prostovani. Brfitori, ct
cuprinde. Si ri, chiar dac, mai stropsind o poezea (si ei au mania citatelor, vezi
bine!), mai comitnd un smecherlc, par cteodat, asa, oarecum nostimi.
Caraghiosi, n orice caz.
Atta nemernicie l perplexeaz pn si pe snapanul de Catavencu, avocatul uns cu
toate alifiile fcnd, ai spune, aproape o figur decent n ciotca de pctosi.
Crezndu-se n primejdie, ipochimenii se coalizeaz, hotrti s-i vin intrusului de
hac. De prins, nu izbutesc s-1 prind si atunci, ntr-un zorit ceremonial si grotesc
si sinistru, vor spnzura Cartea din filele creia s-a desprins creatura care, bgndu-i
n sperieti, i-a fcut s se demaste. Rcnind lozinci inepte, hhind dobitoceste,
tropind de crud satisfactie, gregariotii par c snt gata-gata s se rinocerizeze.
Ca de obicei, autorul - Paul Miron, nu Caragiale - nu pierde prilejul s trimit, n
dreapta, n stnga, sgeti muiate n sarcasm. Una tinteste de pild tracomania stim-
noi-cui, alta sloganele perverse ale Securittii (Jos gnditorii!, Nu ne vindem
tara!), preluate turmatec de cetteanul simplu si gogoman care, pe la cozi, pe la
uluci, debiteaz aiureli nucitoare. Cu impenetrabila-i masc, pince-sans-rire, Paul
Miron priveste spectacolul desucheat al neroziei si ruttii cu delectri de om de
spirit. i plac jocurile de cuvinte, exerseaz poznase alunecri de sens. Dar poti s
fii, replic de replic, la fel de spiritual? Vorbele de duh nu risc oare s par prea
cutate? Gratia spontaneittii, orisict, este aceea care excit mai abitir nervul sarjei
corosive.
Tema exilului revine, n unduiri de provocant ambiguitate, n comedia reflexiv-
burlesc Viata si ptimirile lui Publius Ovidius Naso. Relegat la Tomis, dintr-o
enigmatic pricin (carmen?... error?...), Ovidiu se desparte de Roma cu o
sfsietoare nostalgie. Ce viat l asteapt, ht, departe, printre scitii nvscuti n piei
de oaie?... Dar tinuturile dintre Istru si Mare si au, se vede treaba, magnetismul
lor, amestec de pitoresc, imprevizibil si forfotitoare vitalitate. Tomitanul n veci nu
piere, fiind el ct se poate de descurcret. Mintea i merge iute cnd e rost de o
pricopseal. Bunoar, tristele stante ale sulmonezului nu s-ar vinde binisor? Pe
lng mcelria - nu v tineti rsul! - Metamorphoses sau barul de noapte Venus, ar
strica o librrie Humanitas? D buzna un barbar, s fie binevenit! i iese nainte o
nurlie lucrtoare n comertul cu cartea si l mbie cu tlmciri din lirica lui Ovidiu
n odriz si britolag, n crobiz si obulenz, n oetenz si peucin, n harpiz si
albocenz, n tribalez si buridavenz, n costoboc si carp, n anart si iazig, n
agatrs...
n rest, prin partea locului e ordine nevoie mare si curtenie de s-o cari cu
frasul. E bine... Dac esti harnic o mai duci cum o mai duci, dar dac esti
smecher, om te-ai fcut. Te cptuiesti. Cu tot stresul... istoric, bstinasii nu par
atinsi de nevroz. Snt energici, bine dispusi, iubreti. Nu par, ce-i drept, s se fi
nscut poeti. Dar, cum-necum, ntre o oal de sarmale (Dignae sunt!, decreteaz,
cu haz, Ovidiu) si o ulcic de vin, ei mai-mai c ncep s adulmece si poezia. Cnd
vacarmul vreunei btlii conteneste, plesuvul bard, care a prins gust s cutreiere
mprejurimile, recit unor plcuri de curiosi si i se pare c rostirile-i n-au fost chiar
n desert.
ntre realul mustind de seve si imaginarul viscolit de nnegurate gnduri, Ovidiu
trieste, n ceasurile cnd nu-si poate amgi restristea, o dram a nsingurrii. Rupt
de ai si, strin printre pragmaticii localnici, orict, cu pornire oarecum jucus, s-
ar mbrca si s-ar purta ca ei, megamaestrul si caut n rstimpuri un refugiu n
empireul Poeziei. Acolo, adic, unde se simte ferit si de ncruntarea lui Augustus
(relatia dintre putere si gndire e, inevitabil, discordant) si de foiala contingentului
sturlubatic. Vocile trecutului, fantasmele ce se nfirip n zarea ncetosat trimit,
n solilocviile lui Ovidiu, adieri de lirism. Un lirism predispus s se dizolve n
(auto)ironie.
Jonglnd, uneori cu schepsis, alteori mai usure, cu anacronismul, amalgamnd, ntr-
o formul de paradoxale ngemnri, insinuarea vezicant, echivocul siret si
zmbetul... cu dinti (musctor, care va s zic), Paul Miron obtine un glissando
ntre ludic si elegiac. Un rafinament de cabinet sustine toat aceast urzeal, care,
printre ingeniozitti si - c tot sntem n Balcani - mucalitlcuri, propune o lectur
insolit a vietii si ptimirilor lui Publius Ovidius Naso.
Un ager condei de dramaturg vdeste piesa radiofonic - la rspntie de Beckett
si lonesco - Avem telefon. Precizie, msur, dozaj subtil de surescitri, degajnd un
inchietant flux de stranietate.
Deranjati, intrigati, nevrozati de tritul insistent, somativ al telefonului, Alpha si
Epsilon (alte nume snt Kappa, Sigma, Omega) se las absorbiti, ntr-o sminteal
cresctoare, de vrtejul unor destinuiri si acuze care de care mai socante. Starea de
anxietate, ce tinde s ia o turnur paroxistic, i mpinge s-si dea n vileag
lasittile, infidelittile, ura care i nvrjbeste si i nlntuie totodat, fcnd din
csnicia lor de linistite, burgheze maniere un infern indiscutabil. Ca s scape de
blestemul acesta al suspiciunii, al discordiei, al nselciunii, unde ar putea gsi
chietudinea absolut dac nu n nefiint. Nonsensul si poate astfel celebra, iarsi,
triumful, ntr-o lume a valorilor surpate, n care absurdul se regenereaz la
nesfrsit.
Cu un titlu ce preia cadenta din Cartea sfnt, Pre Adam, din stricciune... se
plaseaz ntr-o zon a tensionrilor de constiint. Politicul, care d substant
textului n primele secvente, se resoarbe treptat n etic. Dar cu un persistent tiuit de
alarm pentru cugetul nostru, de fiinte traumatizate ani de-a rndul de experimentul
bolsevic, grefat pe mrlnia autohton.
ntmplarea, care si are ratiunea ei ascuns, aduce fat n fat pe Golub, un fost
tortionar, spaima arestatilor din beciurile Securittii, si pe Andrei, care avusese de
ndurat cndva din partea sadicului personaj chinuri fioroase. Mai mult dect insulta
fizic, nu pot fi uitate ns njosirea, umilintele, care intr n strategia prigonitorilor
dintotdeauna. Spre exasperarea logodnicei - al crei tat pierise la Canal! -, Andrei
evoc adesea acel calvar. E trauma lui, e modul su de a se ostoi. Dar aceste
obsesive rememorri au si un sens, asa-zicnd, justitiar. n puscrie fcuse un
legmnt, cu alti doi tovarsi de suferint, s-i vin de hac, dup iesirea din
nchisoare, procletului. ntlnirea cu tovarsul colonel i resuscit vechiul gnd de
rzbunare. Si totusi...
Din discutie n discutie, Andrei se convinge c bestia e pe cale de a cpta un chip
uman. Executantul nu doar zelos, dar si din cale-afar de imaginativ al legii e pe
cale de a-si ntelege vinovtia. Remuscri l ncearc, l bntuie cosmare. Se va fi
rscumprnd ndeajuns, prin zbucium, de pcatele care l mpovreaz? n duhul
ndemnului crestinesc de a ierta gresitilor nostri, victima i ntinde clului de
odinioar o mn frteasc. Nu mai doreste moartea lui Golub, ci moartea mortii
lui. Numai c soarta, cu impenetrabilele-i noime, decide altfel si mizerabilul, care
se perpelea n iadul cintelor trzii, se sinucide.
Rul, pe care si Golub l ntruchipa odat, e ns inepuizabil. Se nlocuiesc mstile,
se schimb actantii. Se nfoaie alte lepre, se bag n fat jigodiile. De la un mrunt
dar veninos Cioropca, noua unealt a frdelegii, nimeni nu se poate astepta la
nimic bun. Trtura e agentul acelorasi forte ntunecate, fr nimic sfnt. Cum s-ar
putea schimba, ntr-adevr, ceva, cnd stricciunea a mpnzit totul? Dup un filaj
sustinut, Andrei se vede arestat si dus cine stie unde, pn cine stie cnd. Strigtul
logodnicei lui (Iadul vostru n-are sfrsit? Nu se mai termin niciodat?) atinge
acuta dezndejdii. Dar cine i-ar putea da un rspuns?
Un tipt din rrunchi care, n ambianta cerebral, de filtrant intelectualitate a
teatrului lui Paul Miron, strneste un ecou nfiorat.