1. Prghii: definiie, exemple semnificative ale prghiilor n corpul uman.

Definiia prghiei din punct de vedere a disciplinii fizic reprezint o bar rigid, care se
poate roti n jurul unui punct de sprijin (S) i asupra creia acioneaz: fora care trebuie
nvins (for rezisten - R) i fora cu ajutorul creia este nvins fora rezistent (fora
activ - F).
n biomecanic muchii i oasele alctuiesc lanuri mobile, care se comport ca sisteme
complexe de prghii. Prghiile osoase, biologice, sunt formate de dou oase vecine,
articulate mobil i legate printr-un muchi. La o prghie, se disting trei elemente: punctul
de sprijin (S) reprezint axa biomecanic a micrii; fora de rezisten (R) este dat de
greutatea corpului sau a segmentului care se deplaseaz i la care se poate aduga greutatea
sarcinii de mobilizat; - fora activ (F) este dat de muchiul care realizeaz micarea.
n corpul uman se disting trei tipuri de prghii:
Prghiile de gradul I sunt prghii de echilibru, cele de gradul II sunt prghii de for, iar cele
de gradul III sunt prghii de vitez.
1. Prghiile de gradul I sunt prghii de echilibru deoarece realizeaz echilibrul static. Fora
rezistent este reprezentat de greutatea corpului sau a segmentului care se deplaseaz, iar
fora activ este reprezentat de inseria pe segmentul osos a muchiului care realizeaz
micarea.
Prghiile de gradul I n organismul uman:
trunchiul se afl n echilibru pe picioare ca o prghie de gradul I;
capul n echilibru pe coloana vertebral. Punctul de sprijin este vertebra atlas,
rezistena este reprezentat de greutatea capului, care tinde s cad nainte, iar fora
activ este dezvoltat de muchii cefei, care opresc cderea capului nainte;
antebraul n extensie se comport ca o prghie de gradul I; cnd se face ndoirea i
extinderea braelor n poziia stnd pe mini, antebraul acioneaz ca o prghie de
gradul I, muchii extensori preiau rolul de agoniti att n micarea de extensie, ct i
n cea de flexie, ndoirea braelor n aceast poziie o face greutatea i o gradeaz
muchii extensori (triceps), iar extensia coatelor este realizat de muchii extensori.
2. Prghiile de gradul II sunt prghii de for deoarece au rolul de a multiplica fora. Aceste
prghii au, de obicei, form de pan.
Prghiile de gradul II n organismul uman:
incisivii i caninii;
piciorul avnd ca rezisten greutatea corpului transmis prin tibie; greutatea corpului
este aplicat la nivelul articulaiei tibio-tarsiene, astfel nct fora o vor da muchii
inserai prin tendonul lui Ahile pe calcaneu; punctul de sprijin, cnd stm pe vrful
picioarelor, se afl la extremitatea metatarsienelor n contact cu solul; segmentul
membrului superior n timpul executrii flotrilor.
3. Prghiile de gradul III sunt prghii de deplasare, ele utiliznd o for mare pentru a
nvinge o for mic, n schimb deplaseaz mult punctul de aplicaie a forei rezistente.
Acest tip de prghii este cel mai frecvent ntlnit n corpul uman.
Prghiille de gradul III n organismul uman:
antebraul n flexie funcioneaz ca o prghie de gradul al III-lea cnd muchii flexori
se contract pentru a-l ridica; bicepsul se contract producnd o for care are punctul
de aplicaie pe antebra.
coastele, n timpul respiraiei, la inspiraie i expiraie. Articulaia costo vertebral
reprezint punctul de sprijin, zonele de inserie a muchiului pe corpul coastei
reprezint punctul de aplicaie al forei active iar partea anterioar a coastelor
reprezint rezistena;
gamba acioneaz ca o prghie de gradul III, la fotbal, n cazul unui voleu, piciorul nu
este fixat pe sol, deci punctul de aplicaie al forei active se afl la mijloc iar rezistena
este reprezentat de un ansamblu de fore (greutatea mingii, greutatea piciorului etc.).
mna, atunci cnd prinde obiectele ca o pens.
2. Contribuia musculaturii la mersul nainte pe plan orizontal.
In timpul mersului actioneaza majoritatea grupelor musculare cea mai mare contributie o are
insa musculatura membrelor inferioare.
Analiza contributiei grupelor musculare la efectuarea fazelor mersului trebuie facuta separat
la piciorul de sprijin si la cel oscilant.
In faza de amortizare piciorul atinge solul cu calcaiul si aproape imediat se aplica pe el cu
intreaga plant.
In momentul contactului cu solul, la nivelul articulatiei talocrurale actioneaza muschi flexori
dorsali ai labei piciorului, la genunchi extensorii, iar la articulatia coxofemurala flexorii
coapsei pe bazin.
Dupa contactul cu solul si pana la momentul verticalei piciorului de spijin, rolul grupelor
musculare se schimba. Astfel, la nivelul articulatiei talocrucrale isi incep actiunea muschii
flexori plantari care aplica planta pe sol, la genunchi se mentine actiunea extensorilor, iar la
sold isi incep actiunea muschii extensori pentru a contribui la progresia corpului.
Faza de amortizare, care se desfasoara din momentul contactului calcaiului cu solul pana la
verticala piciorului de sprijin, dureaza in timp 3/5 din durata totala a sprijinului, restul de
2/5 fiind destinat fazei de impulsie.
In momentul verticalei, grupele musculare antagoniste ale membrului inferior de sprijin
asigura fixarea articulatiilor, determinand inaltimea maxima a corpului.
In faza de impulsie, care dureaza pana la eliberarea piciorului de sprijin prin impulsia de la
sol, in articulatia talocrurala se accentueaza contractia flexorilor plantari, iar la genunchi si
sold, cea a muschilor extensori. Contractia atinge maximum in momentul cand piciorul de
sprijin trece in contact numai cu varful si este principala forta motrica a mersului.
Faza pasului posterior se executa din momentul desprinderii varfului piciorului de pe sol si
dureaza pana in momentul trecerii in verticala. Ea este asigurata de muschii flexori ai
coapsei pe bazin; in articulatia genunchiului se produce o usoara flexie, iar in cea
talocrurala, muschii flexori dorsali ridica usor varful piciorului.
In aceasta faza, contributia musculturii va fi mai mica, datorita faptului ca pendularea
membrului inferior este inlesnita si de forta de gravitatie.
In momentul trecerii la verticala, piciorul oscilant se alfa in usoara flexie la genunchi,
pentru a realize scrurtarea necesara; in articulatia talocrurala, grupele musculare antagoniste
isi produc o contributie egala, laba piciorului aflandu-se in unghi drept pe gamba.
Mersul angreneaza aproape in egala masura toate grupele, cu exceptia muschilor extensori
ai gambei, care sunt solicitati mai mult. In general grupele extensoare sunt solicitate mai
mult decat cele flexoare, ceea ce explica, dealtfel, si inegala lor dezvoltare la om.
In mersul normal, lucrul muscular este economic si armonios repartizat diferitelor grupe
musculare, motiv pentru care oboseala nu apare repede.

3. Lucrul mecanic intern i extern.

Singura sursa de generare a energie mecanice in corpul uman este constituita de muschi
acestia reprezentnd totodata si cel mai important loc de absorbtie a energiei.
Se poate spune, astfel, ca energia mecanica este intr-o continua curgere inspre si dinspre
muschi si de la segment la segment uman si sarcina exterioara.
Trebuie facuta, o distinctie intre lucrul mecanic efectuat asupra segmentelor corpului (lucrul
mecanic intern) si cel efectuat asupra sarcinilor externe (lucrul mecanic extern).
In timpul mersului si al alergarii, nu exista nici o sarcina externa, toate generarile si
absorbtiile de energie fiind cerute doar pentru miscarea segmentelor corpului (lucrul
mecanic intern).
Ridicarea greutatilor, impingerea unei masini sau pedalarea unui ergometru au sarcini
externe bine definite (lucrul mecanic extern).
O exceptie de la definitia lucrului mecanic extern include ridicarea propriei greutati
corporale la o noua inaltime. Astfel, alergarea in sus pe un deal implica att lucru mecanic
extern ct si lucru mecanic intern.

Lucrul mecanic extern poate fi negativ daca o forta externa este exercitata pe corp si corpul
se retrage. In sporurile de contact lucrul mecanic extern este de obicei efectuat pe jucatori
prin impingere sau apucare. O minge de baschet efectueaza lucru mecanic asupra celui care
o prinde, in timp ce mana acestuia si bratele se retrag.

4. Eficiena.
Termenul de eficienta este direct legat de cunoasterea mecanismelor de instalare a
ineficientei, deci a cauzelor de producere a lor.
Mecanismele de instalare a ineficientei au la baza patru cauze ce deriva din doua procese
fundamentale si anume:
- ineficienta in transformarea energiei metabolice in energie mecanica;
- ineficienta neurologica in controlul acestei energii.
Energia metabolica este convertita in energie mecanica la nivelul tendonului iar eficienta
metabolica depinde de starea fizica a muschilor, de starea metabolica (oboseala) a
acestora, de dieta subiectului si de problemele metabolice ale acestuia.
Eficienta mecanica, este definita prin raportul dintre lucrul mecanic total, intern si extern, si
diferenta dintre costul metabolic si costul metabolic de repaus.
Costul metabolic de repaus in pedalarea pe bicicleta ar putea fi asociat cu statul linistit pe
bicicleta, existnd in acest sens echipamente medicale specializate in determinarea
metabolismului prin determinarea consumului de oxigen pe o anumita perioada de timp.
O varianta de apreciere a eficientei este prin determinarea eficientei lucrului mecanic care
se defineste prin raportul dintre lucrul mecanic extern si diferenta dintre costul metabolic
total si cel corespunzator pentru lucrul mecanic nul.
Mersul pe teren plan prezinta nivele egale de lucru mecanic pozitiv si negativ. Alergatul in
sus, pe un deal, necesita efectuarea de lucru mecanic pozitiv mai mare decat cel negativ, si
invers pentru situatia alergarii in jos pe deal. Deci, oricare din calculele de eficienta va
conduce la rezultate puternic influentate de procentele relative de lucru mecanic pozitiv si
negativ.