Sunteți pe pagina 1din 6

Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale

secolului XVIII in Europa, care s-a intins pana in secolul al XIXlea si care se regaseste mai mult
in artele plastice (1790-1840), literatura(1795-1848 -acum este inventat termenul de poesis
care este un mod direct de exprimare a sentimentelor, trairilor si gandurilor) si muzica (etapa
principal intre 1820 si 1850). Initial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai
tarziu forma unei miscari. Autorii romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile lor
sentimente, subliniind drama umana, iubirea tragica, ideile utopice. Daca secolul XVIII a fost
marcat de obiectivitate si ratiune, inceputul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de
emotie si de eul interior.

Anumiti autori neoclasici alimentasera deja un sentiment asa-zis romantic inainte de


raspandirea sa efectiva, fiind numiti de aceea pre-romantici. Printre acestia se afla Francisco
Goya si Bocage.

Casper F.D. Der


Wanderer..
Eugne Delacroix (1798-1863) este unul dintre cele mai indragite nume de romantici francezi, al carui
dramatism tematic a zguduit din temelii placiditatea academismului picturii, impunand marelui public
memorabile scene pasionale. De altfel, statul francez l-a onorat, daca va mai aduceti aminte, cu
portretul sau care ilustra bancnota de 100 de FF, alaturi de detaliul central al capodoperei sale de varf,
Libertatea conduce poporul (1830). Fiu de ministru de externe, nefericitul Charles, Delacroix a fost
intreaga viata protejat de celebrul politician francez Talleyrand si de nepotul acestuia, ducele de Morny
(frate vitreg cu Napoleon III). Dar viata a fost in acest mod generoasa cu viitorul mare pictor din
cauza unui adulter al mamei sale.
Povestea trista a lui Charles Delacroix arata ca acesta si-a pierdut potenta in 1797, cand a fost operat
de tumora la organul sexual. Tatal sau ilegitim a fost Talleyrand, cel care, desi nu l-a recunoscut
oficial, l-a spijinit financiar foarte mult timp. Dar marele maestru al politicii externe s-a bucurat sa
aiba un fiu devenit mare maestru al picturii romantice si care a deschis calea catre utilizarea
obsedanta a culorilor in dauna formelor clare (asa cum facea academismul).

Am putea spune mai pe sleau ca Delacroix nu si-a pierdut prea mult timp cu teme relaxante. El a
dat lovitura in breasla sa de timpuriu, prin exceptionala panza Barca lui Dante, inspirata dupa Pluta
Meduzei a lui Gricault. Avea numai douazeci si patru de ani si anunta o revolutie in privinta scenelor
dinamice si cu personaje de o expresivitate impresionanta. Avea sa continue pe aceeasi linie a
dramatismului violenta si suferinta cu Masacrul din Chios si Ruinele Missolonghi inspirate de
atacurile turcesti asupra populatiei grecesti. Ambele capodopere, realizate si in memoria amicului sau
Lord Byron, au fost etichetate ca reprezentand fortele sublimului in arta asa cum se exprima un alt
prieten al pictorului, Charles Baudelaire.

Obsedat de dramele istoriei, ultrapasionalul Delacroix propune publicului o alta capodopera, Moartea
lui Sardanapal (rege asirian), in care ferocitatea calailor se imbina cu senzualitatea femeilor
sacrificate. Era semnalul pentru marea realizare a vietii sale, si anume Libertatea conduce poporul,
in care parizienii au in frunte o femeie ce poarta tricolorul francez si este neinfricata in fata
dusmanului. Insemnatatea acestei panze de exceptie a fost uluitoare: ea l-a inspirat pe sculptorul
Fdric Bartholdi sa proiecteze Statuia Libertatii (1886, daruita americanilor), iar copilul de langa
eroina anonima a devenit celebrul Gavroche din Mizerabilii lui Victor Hugo. Insa Delacroix a realizat
si alte raritati picturale, cum ar fi portretele lui Chopin si George Sand, ca si al lui Nicol Paganini.

Plecat in Algeria, maestrul si-a regasit dramatismul in acea societate molcoma, pictand tigri si lei
panze care ne aduc aminte de un preferat al pictorului, si anume Rubens...Se stiu putine despre viata
personala a lui Delacroix, care in ultimii ani ai vietii s-a retras departe de public. Insa a reinviat
triumfator in acelasi secol, odata cu explozia impresionismului, Renoir, Manet si Degas fiindu-i elevi
postmortem in privinta obsesiilor cromatice.
In cadrul miscarii romantice a secolului al XIX-lea - care a avut apogeul
in intervalul 1800-1840 -, panzele de un dramatism tulburator ale lui
Delacroix l-au propulsat pe acest pictor francez in fruntea noii orientari
artistice. Venit ca o replica emotionanta la "rationalismul" industrializarii,
romantismul a fost primit cu entuziasm de public si cu unele retineri de
catre critica, atasata mult timp de clasicism si neoclasicism. Doar
enumerand principalele compozitii ale lui Delacroix vom sublinia
importanta carierei sale: "Moartea lui Sardanapal", "Barca lui Dante",
"Libertatea calauzind poporul", "Intrarea cruciatilor in Constantinopol" si
"Masacrul din Chios". Femeia luptatoare din "Libertatea calauzind
poporul" a fost si inspiratoarea Statuii Libertatii din New York.

Declarat fiu al lui Charles Delacroix, marele pictor romantic francez


semana izbitor cu "printul diplomatiei franceze", Talleyrand - cunoscut si
ca mare iubitor de femei si posibil tata nelegitim al lui Eugne. Se mai
spune si ca Charles era infertil, asa ca pictorul Delacroix (1798-1863) a
avut un tata "oarecum cunoscut". Oricare ar fi adevarul, realitatea
artistica a aratat ca impactul cu emotionanta panza "Pluta Meduzei"
(Thodore Gricault) a fost decisiv pentru stilul si mentalitatea
maestrului. Dedicat culorilor vii si planurilor ample, personajelor in
miscare si dinamismului general al compozitiilor, Delacroix a reprezentat
si o formidabila replica impotriva unui perfectionist neoclasic precum
Ingres, al carui adversar a fost. Apropiat mai degraba de ingrosarile de
tusa ale lui Rubens, Delacroix si-a dedicat o mare parte din timp si
ilustrarii unor autori de mare prestigiu, apropiati de temperamentul sau
vulcanic: Byron, Shakespeare si Goethe. Nu intamplator, una dintre cele
mai cunoscute si mai simptomatice panze ale sale este "Moartea lui
Sardanapalus" (rege asirian), realizata dupa o piesa de Byron. Numai ca
Delacroix il "completeaza" pe englez si in compozitia sa si concubinele
suveranului sunt ucise.

Dupa aceasta capodopera, maestrul da dovada definitiva a maturitatii


sale artistice si realizeaza maiastra lucrare "Libertatea conducand
poporul" (1830). Mobilizatoarea panza, in care este "inventata" femeia
neinfricata, Franta, purtand steagul natiunii, aduce pe lume si personajul
care, in "Mizerabilii" lui Hugo, va purta numele de Gavroche. Este
pustanul cu pistoale in maini, simbol al viitorului intruchipat de revolutie.
Magistrala lucrare a fost achizitionata de guvernul francez, dar expusa
foarte rar, pentru ca era "prea inflacarata..." Dar asa a ajuns Delacroix
decoratorul unor importante interioare oficiale, pentru care s-a inspirat
din tehnicile lui Veronese si Tintoretto.

Maestrul a obosit de timpuriu din cauza numeroaselor comenzi si a


calatoriilor exotice. Din pacate, viata sa personala nu a fost deloc
imbelsugata, precum cea a presupusului sau tata (Talleyrand). Avea
multi prieteni pictori - cu care a si fondat Societatea Nationala de Arte
Frumoase (1862) - insa prea putine doamne. In putinul sau timp liber se
refugia de la Paris la tara, la Champrosay, unde era ingrijit de Jeanne-
Marie. Aceasta femeie, angajata ca menajera, avea sa ramana langa
maestru aproape douazeci de ani, pana la moarte. Nu a avut urmasi si cu
tristete a lasat in urma 9.140 de lucrari, dintre care 853 uleiuri pe panza.
Baudelaire a fost devastat de disparitia sa si i-a facut o calduroasa
caracterizare celui "pasionat de pasiune".

PAUL IOAN
Dedicat culorilor vii si planurilor ample, personajelor n miscare si dinamismului general al
compozitiilor, Delacroix a reprezentat si o formidabila replica mpotriva unui perfectionist neoclasic
precum Ingres, al carui adversar a fost. Apropiat mai degraba de ngrosarile de tusa ale lui Rubens,
Delacroix si-a dedicat o mare parte din timp si ilustrarii unor autori de mare prestigiu, apropiati de
temperamentul sau vulcanic: Byron, Shakespeare si Goethe. Nu ntamplator, una dintre cele mai
cunoscute si mai simptomatice panze ale sale este Moartea lui Sardanapalus (rege asirian), realizata
dupa o piesa de Byron. Numai ca Delacroix l completeaza pe englez si n compozitia sa si
concubinele suveranului sunt ucise.

Dupa aceasta capodopera, maestrul da dovada decisiva a maturitatii sale artistice si realizeaza
maiastra lucrare Libertatea conducand poporul (1830). Mobilizatoarea panza, n care este
inventata femeia nenfricata, Franta, purtand steagul natiunii, aduce pe lume si personajul care, n
Mizerabilii lui Hugo, va purta numele de Gavroche. Este pustanul cu pistoale n maini, simbol al
viitorului ntruchipat de revolutie. Magistrala lucrare a fost achizitionata de guvernul francez, dar
expusa foarte rar, pentru ca era prea inflacarata... Dar asa a ajuns Delacroix decoratorul unor
importante interioare oficiale, pentru care s-a inspirat din tehnicile lui Veronese si Tintoretto.

Maestrul a obosit de timpuriu din cauza numeroaselor comenzi si a calatoriilor exotice. Din pacate,
viata sa personala nu a fost deloc mbelsugata, precum cea a presupusului sau tata (Talleyrand). Avea
multi prieteni pictori cu care a si fondat Societatea Nationala de Arte Frumoase (1862) nsa prea
putine doamne. n putinul sau timp liber se refugia de la Paris la tara, la Champrosay, unde era ngrijit
de Jeanne-Marie. Aceasta femeie, angajata ca menajera, avea sa ramana langa maestru aproape
douazeci de ani, pana la moarte. Nu a avut urmasi si cu tristete a lasat n urma 9.140 de lucrari,
dintre care 853 uleiuri pe panza. Baudelaire a fost devastat de disparitia sa si i-a facut o calduroasa
caracterizare celui pasionat de pasiune.

Primele manifestari romantice in pictura se regasesc in cea de-a doua etapa a creatiei
lui Francisco Goya. El marcheaza pragul intre pictura iluminismului si cea a romantismului.
Toata linistea si ordinea care aparea in picturile sale (ca pictor al curtii regale din Spania) se
pierd odata cu boala care-l lasa fara auz. Izolarea in care se trezeste ii trezeste un alt simt;
acela de critic. Picturiile sale ulterioare sunt umplute de ironie cum are fi Familia lui Carol al IV-
lea pictura facuta pentru insusi Regele Carol din Madrid. El priveste societatea spaniola cu
un ochi lucid. Scriitorul Ernest Hemingway exclama la vederea tabloului: 'Pe fiecare din aceste
chipuri Goya a imprimat dispretul pe care il nutreste pentru ei. Trebuie sa fi geniu pentru a-l
putea convinge de contrariu pe rege, prea prost de altfel pentru a observa ca pictorul curtii il
condamna in ochii intregii lumi'.

In indatoririle sale de stat, dar si in cele


conjugale, regele este inlocuit de Manuel Godoy,
tanarul si ambitiosul sau premier. Pentru acest om
infatuat, urat de poporul spaniol care il numeste
macelar ('chorizero'), Goya picteaza celebrele
tablouri La Maja Desnuda ('Maja dezbracata',
1799-1800) si La Maja Vestida('Maja imbracata', 1800-1803). Maja
Desnuda este unul din rarele nuduri din pictura spaniola si totodata unul din cele
mai renumite. Spre deosebire de Venus la oglinda a lui Velzquez,
Goya prezinta goliciunea in mod fatis, aproape provocator. Senzualitatea clara si direct simtita
nu poate lasa privitorul indiferent. Tocmai din acest motiv Godoy comanda o doua panza mai
conventionala, de aceleasi dimensiuni, care prezinta o Maja imbracata, si acopera cu ea tabloul
cu Maja dezbracata. Siretlicul a fost descoperit si in anul 1813 Inchizitia confisca ambele
tablouri. Identitatea persoanei pictate a fost inconjurata de o aura de legende, multa vreme s-a
spus ca artistului i-a servit de model chiar Ducesa de Alba, modificand evident fizionomia,
frumosul cap al femeii dand impresia ca a fost lipit de trup, ca si cum Goya ar fi pictat trupul
iubitei in asa fel, incat sa nu poata fi recunoscut de alti ochi. Probabil lui Goya i-a sevit drept
model una dintre metresele lui Godoy, legendele insa au o viata lunga.

In ultima perioada a vietii incepe sa caute perfectiunea in sine, iar totul primeste o aura
bolnava, muribunda, si apare o noua tema, efecteel distructive ale trecerii timpului. O pictura cu
tematica neoclasica, prezinta o serie de emotii pentru spectatorul pe care il face sa se simta
nesigur si speriat. Goya creeaza un joc de lumini si umbre care accentueaza situatia dramatica
reprezentata. Cum ar fi Batranele sau Timpul (Hasta la Muerte), Asta-i cel mai rau!, Din ce
cauza voi muri? Saturn devorandu-si copii(imaginea din stanga)

'Pentru a putea sa-si dezvolte geniul, a trebuit sa riste ca arta lui sa inceteze sa mai
placa'

- Andr Malraux

Caspar David Friedrich a fost unul dintre cei mai reprezentativi


prictori ai romantismului tanar. Operele sale cuprin in general
peisaje din natura, natura avand adesea un caracter metafizic-
trascendent. El intrupeaza imaginea romancierului tipic. Era
introvertit, legat de natura si religios. Adesea picturile sale au un
caracter melancolic. Pentru el, natura este oglinda sufeltului.
Individul se regaseste in ea, se implineste. Simbolurile folosite de el
sunt violetul care creeaza o stare de vis, de melancolie, de
depresie; o reflexie a sufletului suferiind; Omul ca un copac al vietii
si ca observator (ideea Copacului singuratic) care apare in picturile Der Wanderer ber dem
Nebelmeer (Calatorul peste Marea de Ceata) si Der Mnch am Meer (Calugarul la Mare). In
pictura Der Wanderer ber dem Nebelmeer figura intoarsa cu spatele este autorul si are ca scop
accentuarea atentiei acordate actiunii din fata sa. El se regaseste deplin in natura. Interesant de adaugat
ideea autoruli de liniste absoluta. Acea liniste reprezinta izolarea autorului de lume si dedicarea sa
deplina naturii.

Si totul e liniste-liniste-liniste in jurul meu

- Caspar David
Friedrich

O alta pictura remarcabila este Das Eismeer (Marea de Gheata imaginea de sus)
care simbolizeaza prin marea inghetata in care se scufunda un vapor, pierderea sperantei a
patriotiilor. In acea perioada picturiile sale se remarca prin fundal luminat si primplan intunecat.

Francezul Eugne Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelenta. In


perioada de debut a sa, Delacroix era considerat un pictor cu o influenta daunatoare. De la
Dante si Vergiliu in Infern - debutul artistic la Salon - pana la ultimile sale tablouri, creatia lui
Delacroix este obiectul neincetatelor atacuri ale criticilor. Stilul artistului, conceptia sa referitoare
la arta de a picta, precum si tehnica ii irita pe receptorii contemporani ai operelor de arta.
Reactiile publicului sunt foarte violente, iar critica ii stigmatizeaza lucrarile si-l acuza de
'masacrarea mascata a picturii'.
In anul 1824, se poate privi la Salon tabloul Macelul din
Chios(stanga). Sursa de inspiratie a tabloului este de natura istorica.
In luna aprilie a anului 1822, populatia greaca din insula Chios a fost
masacrata de armata Inaltei Porti, cum era numit pe atunci imperiul
otoman. Hecatomba infricosatoare a cutremurat intreaga Europa.
Pregatindu-si tabloul, Delacroix a scos informatii din cartea
locotenentului Voutier, ofiter francez, care a luptat in randurile grecilor
si a scris in anul 1823 'Amintiri din actualul razboi grecesc'. Intr-adevar,
Delacroix realizeaza o revolutie in pictura. Culorile lui socheaza.
Renunta la tonurile stinse ale primelor sale panze, foloseste culori noi,
pure si intense: albastru cobalt, verde smarald, rosu aprins. Delacroix
doreste sa exprime caracterul cutremurator al temei si cauta indelung o abordare cat mai
dramatica a intregii scene. Creeaza o compozitie zguduitoare, in care reuseste sa transmita
emotii diferite: resemnarea extrema din privirea barbatului cu legatura rosie pe cap, disperarea
femeii cu turban, care sta la picioarele lui, caracterul nemilos al cotropitorului otoman.

Forta si tragismul tabloului se concentreaza pe chipul batranei femei in rochie rosie. Ochii ei
exprima o nefericire profunda, asemanatoare celei pe care o vedem pictata in acelasi an in
tabloul intitulat Orfana in cimitir si care, mai mult ca sigur, a fost un studiu de pregatire a
scenei macelului.

Critica se refera la acest tablou cu raceala sau doar moderat, dar Delacroix isi gaseste deja
cativa aparatori, in timp ce tanara scoala romantica il ridica direct la rangul de maestru.
Romanticii, eliberati de sub jugul conventiilor, doresc sa dea glas liber trairilor personale.
Aceasta aspiratie ii este proprie si lui Delacroix.

'Nimeni si nimic nu ma impiedica sa percep lucrurile asa cum vreu eu'

-
Eugne Delacroix

Totusi pictura care la marcat ca o adevarata


valoare este Libertatea conducand poporul.Actiunea se
petrece la Paris, in fundal, in partea dreapta se vede
catedrala Notre-Dame. Siluetele principale din prim-plan
sunt despartite de restul revolutionarilor printr-un nor de
fum. Eugne Delacroix reda in mod realist imbracamintea
si personajele. Reprezentantul orasenilor este barbatul cu joben, imbracat in negru. In multime,
in plan secund, se vede palaria in colturi a studentului de la Politehnica. Baiatul din dreapta
femeii simbolizeaza copilul parizian al strazii, pe care Victor Hugo il va imortaliza mai tarziu in
'Mizerabilii' (1862) sub numele de Gavroche. In partea stanga, barbatul cu sabie si taranul de la
picioarele lui simbolizeaza populatia Parisului. In felul acesta Delacroix creeaza o compozitie cu
un subtext extrem de sugestiv: intregul popor se ridica impotriva despotismului.
Si totusi, realismul tuturor personajelor contrasteaza cu figura centrala a tabloului.
Femeia care se catara pe varful baricadei este foarte clasica, iar imbracamintea si pozitia in
care pozeaza ne trimit la modele antice. Opera nu este primita favorbil de critici. Femeia care
intruchipeaza libertatea este numita de unii precupeata.

Tabloul va fi cumparat de Ludovic Filip, noul rege al Frantei din propriile fonduri, la pretul
de 3000 franci. Ulterior, tabloul va fi daruit nou-infiintatului Muzeu Luxembourg, care va expune
artisti contemporani. Opera lui Delacroix va fi lasata numai pentru cateva saptamani, deoarece
guvernul se teme ca amintirea sugestiva a confruntarilor de strada care l-au instaurat, poate din
nou sa starneasca spiritul de protest. Abia in anul 1855, cu ocazia Expozitiei Mondiale, publicul
va putea in sfarsit sa admire capodopera lui Delacroix.

Aceasta este probabil opera romantica cea mai cunoscuta.

Cautarea de exotic, de neprimitor si de salbatic va reprezenta o alta caracteristica


fundamentala a romantismului. Exprimarea senzatiilor extreme, paradisurile artificiale si
naturaletea in aspectul sau rudimentar, lansarea in 'aventuri' si imbarcarea in nave cu destinatia
polilor, de exemplu, i-au inspirat pe anumiti artisti ai romantismului. Pictorul engelz William
Turner a reflectat acest spirit in opere precum Furtuna pe mare unde aparitia unui fenomen
natural este folosit pentru atingerea sentimentelor mentionate m

Este rarisim cazul unui artist care sa reziste si sa se impuna atunci cand ani la rand este improscat cu
epitete veninoase si critici demolatoare, ba chiar i se interzice sa-si expuna lucrarile la Salonul din
Paris. Acel barbat impunator, un visator cu priviri ferme, adorat de femei, un provincial de langa Paris
care a cucerit inimile admiratorilor rascolind prin dramatismul istoriei s-a numit Eugne Delacroix,
stralucitul reprezentant al romantismului francez, care i-a pus in umbra, temporar, pe idolii de pana
atunci, Dominique Ingres si Louis David.

Pensula acestui "regizor de drame" atinge panza cu voluptate, cu forta si emotie, fara sa-i pese de
conturul formelor divinizat de neoclasici. Delacroix parca picteaza cu sufletul, iar spiritul sau
infierbantat ii dicteaza sa aleaga din istoria universala acele scene de violenta si pasiune care sa-l faca
sa vibreze si pe privitor. Vom aminti doar in treacat o panza de notorietate mondiala, si anume
"Libertatea conducand poporul" (care are o legatura directa cu Statuia Libertatii din portul New York)
si vom enumera cateva compozitii exceptionale care va vor convinge ca Delacroix a fost un campion al
trairilor emotionale de maxima intensitate (cronologic): "Dante si Vergiliu in infern" (de barca celor doi
incearca cu disperare sa se agate pacatosii), "Macelul din Chios" (grecii din insula omonima suferind
din cauza barbariei turcilor), "Moartea lui Sardanapal" (regele asirian priveste uciderea cu salbaticie a
cadanelor), "Intrarea cruciatilor in Constantinopol" (talhariile facute de cruciati contra crestinilor
orientali in cruciada a patra, anul 1204) etc. Sa nu uitam ca dupa expunerea lui "Sardanapal" la Salon
(1827, cand maestrul avea doar douazeci si noua de ani), Delacroix a fost interzis la Paris timp de
sapte ani...