Sunteți pe pagina 1din 855

Sarah Lark

În ţara norului alb

Sarah Lark Imlandderwaben Wolke © 2007 by Verlagsgruppe Liibbe GmbH Co. KG, Bergisch Ciladbach

Traducere din limba german ă ILDIC Ó SCHAFFHAUSER

© Editura RAO, 2007 Pentru versiunea în limba rom â na

2010

PARTEA ÎNT Â I

Londra, Powys, Christchurch

1852

1

Biserica anglican ă din Christchurch, Noua Zeeland ă, caut ă tinere oneste, pricepute î n menaj şi î n creşterea copiilor, care s ă fie interesate î n contractarea unei c ăsătorii creştine cu membri ai comunit ăţ ii noastre, î nst ări ţ i şi cu renume bun, bine situa ţi.

Privirea lui Helen poposi pentru scurt timp asupra acestui anunţ obscur de pe ultima pagin ă a foii biserice şti. Învăţă toarea trecuse repede peste ziar, în timp ce elevii ei se îndeletniceau în t ă cere cu un exerci ţ iu de gramatic ă . Helen ar fi preferat s ă citeasc ă o carte, dar întrebă rile continue ale lui William o împiedicau s ă se concentreze. Acum, din nou, capul cu pă r şaten, c â rlionţ at, al t â nă rului în v â rst ă de unsprezece ani se ridic ă de pe lucrare. — Miss Davenport, în pasajul al treilea scriem ca sau

dintre propozi ţ ia relativ ă şi cea conjunctiv ă . William, fiul mai t â nă r al st ă pâ nului ei, Robert Greenwood, era un copil dr ă guţ , dar nu tocmai înzestrat intelectual. La fiecare lec ţ ie avea nevoie de ajutor, uita explica ţiile lui Helen mai repede dec â t i le putea da aceasta şi se pricepea de fapt doar la a privi impresionant de neajutorat şi a­i prinde pe adul ţ i în mreje cu vocea lui dulce, de sopran. Lucinda, mama lui William, îi c ă dea tot timpul în plas ă . Dac ă bă iatul se lipea de ea şi propunea o mic ă acţiune comună oarecare, Lucinda, în

mod regulat, suspenda toate orele de medita ţii fixate de Helen. Din aceast ă cauz ă , William nu putea citi nici ast ă zi fluent şi p â nă şi ni şte reguli simple de ortografie îl dep ăşeau fă ră nicio speran ţă . Nici nu putea fi vorba ca bă iatul s ă frecventeze un colegiu precum Eaton sau Oxford, dup ă cum visa tat ă l să u. George, fratele mai mare a lui William, în v â rst ă de şaisprezece ani, nici nu­ şi mai d ădea osteneala s ă arate înţ elegere. El îşi d ădu într­un mod elocvent ochii peste cap şi indic ă un pasaj din manual, care cuprindea drept exemplu exact propozi ţ ia la care William mig ălea de o jum ă tate de or ă . George, un fl ă că u l ă l â u, înalt, terminase deja traducerea din limba latin ă . El lucra întotdeauna repede, chiar dac ă nu lipsit de gre şeli; materiile clasice îl plictiseau. George de­abia putea

a ştepta s ă între în firma de export­import al tat ă lui s ă u.

El visa la c ă l ă torii în ţă ri îndepă rtate şi expediţ ii spre noile pie ţ e din colonii, pie ţ e care pe timpul reginei Victoria se deschideau aproape la fiecare or ă . F ă ră niciun dubiu, George se n ă scuse spre a fi comerciant. Dă dea dovad ă de acum de abilitate în tratative şi ştia

să ­ şi foloseasc ă cu scop precis destul de însemnatul s ă u şarm. C â teodat ă reuşea s­o abureasc ă pâ nă şi pe Helen pentru a reduce durata lec ţiilor. O astfel de încercare f ă cu şi ast ă zi, dup ă ce William înţ elesese, în sf â rşit, despre ce este vorba – sau, cel pu ţ in, de unde putea s ă copieze rezolvarea problemei. Helen lu ă caietul lui George, pentru a controla lec ţ ia, dar b ă iatul îndepă rt ă caietul într­un mod provocator. — Oh, miss Davemport, chiar vre ţ i să mai trece ţ i o dat ă peste toate acestea? Ziua este mult prea frumoas ă pentru a învăţ a! mai bine am juca o rund ă de crochet… Ar trebui s ă v ă îmbună t ăţ i ţ i tehnica. Altfel, la să rbă toarea din gr ădină , veţ i sta iar pe margine şi niciunul dintre tinerii domni nu v ă va acorda aten ţ ie. Astfel nu veţ i avea noroc de o c ă să torie cu un conte şi veţ i fi nevoit ă să vă ocupa ţ i p â nă la sf â rşitul zilelor dumneavoastr ă cu educa ţ ia unor cazuri lipsite de speranţă , ca cel a lui Willy. Helen îşi dă du ochii peste cap, arunc ă o privire pe fereastră şi, la vederea norilor întunecaţ i, se încrunt ă . — Bună idee, George, dar vin nori de ploaie. P â nă o să str â ngem toate aici s ă ie şim în gr ă dină , norii se vor scutura chiar deasupra capului nostru şi aceasta nu m ă va face mai atr ă g ă toare pentru domnii nobili. Dar cum ai ajuns tu la ideea c ă eu a ş avea asemenea intenţ ii? Helen încercă să afi şeze o min ă pronunţ at dezinteresat ă . Se pricepea foarte bine la acest lucru. Dacă lucrai ca guvernant ă într­o familie londonez ă din pă tura superioar ă , învăţ ai mai înt â i să ­ ţi st ă pâ neşti mimica. Rolul lui Helen în cadrul familiei Greenwood nu era nici cel de membru al familiei, nici cel de simpl ă

angajat ă . Ea participa la mesele luate în comun şi adesea şi la petrecerea timpului liber al familiei, dar se ferea să ­ şi exprime o p ă rere fară să fi fost întrebat ă sau să se comporte în vreun fel care s ă atrag ă atenţ ia. De aceea nici nu putea fi vorba ca la o petrecere în gr ădină , Helen să se amestece f ă ră griji printre oaspe ţ ii mai tineri. Dimpotriv ă , ea se ţinea deoparte, sporov ă ia politicos cu doamnele şi îşi supraveghea f ă ră ostenta ţ ie elevii. Bine înţ eles c ă privirile ei treceau ocazional peste fe ţ ele oaspe ţ ilor mai tineri, de sex b ă rbă tesc, şi câ teodat ă se deda la o scurt ă visare romantic ă , iluzorie, în care se plimba cu un viconte sau baronet chipe ş prin parcul castelului. Dar era imposibil ca George s ă fi observat acest lucru! George ridic ă din umeri. — Oricum, citi ţ i anunţ uri matrimoniale, spuse el obraznic şi ar ă t ă cu un r â njet împă ciuitor c ă tre foaia bisericeasc ă . Helen se mustr ă pe sine fiindc ă l ă sase foaia deschis ă lâ ng ă pupitrul ei. Bine înţ eles c ă George, plictisindu­se în timp ce ea încerca să îl fac ă pe William să înţ eleag ă tema, z ă rise ce scria în foaie. — Şi sunte ţ i foarte dr ă guţă o lingu şi George. De ce nu v­a ţi că să tori cu un baronet? Helen îşi ridic ă ochii a dojan ă . Ş tia c ă ar fi trebuit s ă ­l certe pe George, dar era mai degrab ă amuzat ă . Dac ă fl ă că ul va continua astfel, cel pu ţ in la doamne va ajunge departe; lingu şelile lui iscusite vor fi apreciate şi în lumea afacerilor. Dar îl vor ajuta oare la Eaton? Helen se considera imun ă la asemenea complimente greoaie. Ea ştia c ă nu este frumoas ă în sensul clasic. Tr ă să turile ei erau regulate, dar prea pu ţ in remarcabile; gura era

puţ in prea îngust ă , nasul prea ascu ţ it şi ochii ei lini şti ţi, cenuşii priveau pu ţ in prea sceptic şi, hot ă râ t lucru, prea înţ elept spre lumea înconjură toare pentru a putea trezi interesul unui t â nă r monden bogat. Cel mai frumos atribut al lui Helen era p ă rul ei drept şi mă t ă sos, care îi ajungea p â nă la şolduri şi al c ă rui culoare brun ă bă tea uşor spre ro şcat. Poate c ă ar fi putut atrage aten ţ ia cu el, dac ă l­ar fi l ă sat să fluture liber în v â nt, cum f ă ceau unele fete la picnicurile şi petrecerile în gr ă dină pe care le frecventase Helen, însoţ ind familia Greenwood. În timpul plimb ă rii cu admiratorii lor, cele mai curajoase dintre tinerele doamne declarau uneori c ă le este prea cald şi îşi scoteau p ă l ă ria sau se pref ă ceau c ă v â ntul le smulge p ă l ă ria pe c â nd erau trecute de c ă tre un t â nă r cu barca peste lacul din Hydepark. Atunci îşi scuturau pă rul, îl eliberau ca din înt â mplare de panglici şi agrafe şi l ă sau ca tinerii domni s ă le admire buclele. Helen nu ar fi putut face niciodat ă un asemenea lucru. Ca fiic ă de preot, fusese educat ă sever şi purta pă rul împletit şi prins de c â nd era fetiţă . La aceasta se ad ă uga şi faptul c ă a trebuit s ă se maturizeze foarte devreme: mama ei murise c â nd Helen avea doisprezece ani şi tat ă l i­a încredinţ at, fiind fiica cea mai mare, conducerea gospod ă riei şi educarea celor trei fra ţ i mai mici. Reverendul Davemport nu se interesa de ceea ce se înt â mpla în buc ă t ă rie şi în camera copiilor; îl interesau doar munca pentru parohia sa şi traducerea de texte religioase. Lui Helen îi acorda aten ţ ie doar dac ă i se al ă tura în aceste îndeletniciri – şi numai prin evadarea în camera de lucru a tat ă lui, situat ă sub acoperi ş, putea Helen la r â ndul ei s ă scape de agita ţ ia

g ă l ă gioasă din locuin ţ a familiei. Astfel a rezultat, aproape de la sine, faptul c ă Helen citea Biblia în limba greacă pe c â nd fraţ ii ei se chinuiau s ă parcurg ă primul abecedar. Cu scrierea ei clar ă , frumoas ă , ea transcria predicile tat ălui ei şi copia schi ţ ele articolelor sale pentru foaia marii sale parohii din Liverpool. Nu prea g ă sea timp pentru alte distrac ţ ii. Pe c â nd Susan, sora mai mic ă a lui Helen, folosea bazarele de binefacere şi picnicurile biserice şti în primul r â nd pentru a face cuno ştinţă cu tinerii notabili din parohie, Helen ajuta la vâ nzarea m ă rfurilor, cocea torturi şi servea ceaiuri. Rezultatul era de a şteptat: Susan s­a c ă să torit la şaptesprezece ani cu fiul unui medic cunoscut, pe c â nd Helen, dup ă moartea tat ă lui ei, a trebuit s ă se angajeze ca învăţă toare particular ă . Din venitul ei îi ajuta pe cei doi fra ţ i în studiul dreptului şi al medicinii. Mo ştenirea ră masă de la tat ă l lor nu era suficient ă pentru a finan ţ a un studiu adecvat celor doi fl ă că i, mai ales şi fiindc ă cei doi nu­ şi prea dă deau silin ţ a să încheie repede studiile. Helen se gâ ndi cu o pornire de furie c ă fratele ei Simon iar a picat să pt ă m â na trecut ă un examen. — Baronii se c ă să toresc în mod normal cu baronese, îi ră spunse ea, pu ţ in enervat ă , lui George. Şi în ceea ce prive şte aceasta ar ă t ă spre foaia bisericeasc ă , am citit articolul, nu anunţ ul. George renunţă să ră spund ă , dar se hlizi cu subî nţ eles. Articolul se referea la tratarea prin c ă ldură a artritei. Desigur foarte interesant pentru membrii mai în v â rst ă a parohiei, dar domni şoara Davemport bineînţ eles că nu suferea încă de dureri la încheieturi. Oricum, profesoara sa îşi privi ceasul şi ajunse la

concluzia s ă încheie orele de studiu de dup ă ­amiaz ă . În mai puţ in de o or ă va fi servit ă cina. Şi, pe c â nd lui George îi trebuiau doar cinci minute pentru a se piept ă na şi schimba pentru cin ă şi nici lui Helen nu­i trebuia mai mult timp, în cazul lui William era o procedură mai îndelungat ă pentru a­l scoate din halatul de şcoal ă , plin de pete de cerneal ă , şi a­l îmbră ca într­ un costum cu care s ă se poat ă ară ta în lume. Helen mul ţ umi cerului c ă nu era pedepsit ă să se ocupe de felul în care ap ă rea William în faţ a lumii. De aceasta se ocupa bona. T â nă ra guvernant ă încheie ora cu considera ţ ii generale despre importan ţ a gramaticii, considera ţ ii pe care am â ndoi b ă ie ţii le ascultau doar cu jum ătate de ureche. Dup ă aceea, William s ă ri plin de entuziasm în picioare, f ă ră să mai acorde vreo privire caietelor şi că rţ ilor de şcoal ă . — Trebuie s ă ­i ar ă t lui mami ce am desenat, declar ă el, l ă sâ nd astfel aranjarea lucrurilor în sarcina lui Helen. Ea nu putea risca, f ă câ ndu­l s ă se refugieze înecat în lacrimi la mama lui şi povestindu­i despre ni şte nedrept ăţ i strig ă toare la cer, comise de educatoarea sa. George arunc ă o privire pe desenul st â ngaci, pe care mama lor îl va primi desigur imediat cu o explozie de încâ ntare, şi dă du resemnat din umeri. Apoi îşi str â nse repede lucrurile înainte de a ie şi şi el. Helen observ ă c ă îi aruncă o privire aproape miloas ă . Se surprinse g â ndindu­se la remarca f ă cut ă adineauri de George:

„Dacă nu g ă siţ i un b ă rbat, va trebui tot restul vie ţ ii să vă necă ji ţ i cu cazuri lipsite de speran ţă ca cel a lui Willy.”

Helen întinse mâ na dup ă foaia bisericeasc ă . De fapt voia să ­o arunce, dar se r ă zg â ndi. Aproape pe ascuns o

bă g ă în geant ă şi o luă cu sine în cameră .

Robert Greenwood nu avea mult timp pentru familia sa, dar cina luat ă în comun cu so ţ ia şi copiii era sf â nt ă .

Nu îl deranja prezenţ a tinerei guvernante. Dimpotriv ă , g ă sea adesea c ă este palpitant s ă o implice pe domni şoara Davemport în discu ţ ii şi să afle p ă rerea ei despre probleme de importan ţă mondial ă , despre literatură şi muzic ă . Domni şoara Davemport se

pricepea mult mai bine la aceste lucruri dec â t soţ ia lui,

a c ă rei educa ţ ie clasic ă l ă sa mult de dorit. Interesul Lucindei se limita la gospod ă rie, la divinizarea mezinului ei şi la munca în comitetele de femei ale diverselor organiza ţ ii de binefacere.

Şi în seara aceasta, la intrarea lui Helen, Robert Greenwood z â mbi amabil şi, dup ă ce o salut ă formal pe t â nă ra educatoare, îi aranj ă un scaun. Helen r ă spunse la z â mbet, dar avu grij ă să o includ ă şi pe doamna Greenwood. În niciun caz nu putea da na ştere la

bă nuiala c ă ar flirta cu st ă pâ nul ei, chiar dac ă Robert

Greenwood era, fă ră nicio îndoial ă , un b ă rbat atr ă g ă tor. Era înalt şi suplu, avea o fa ţă îngust ă , inteligent ă , şi ochi că prui, iscoditori. Costumul lui din trei piese, cu lanţ ul de aur al ceasului, îi st ă tea minunat şi manierele sale nu erau mai prejos de cele ale gentilomilor din familiile nobile cu care avea rela ţ ii sociale. Familia Greenwood nu era întru totul recunoscut ă în aceste cercuri, cei doi so ţ i fiind considera ţ i arivi şti. Tat ă l lui Robert Greenwood cl ădise din nimic o afacere prosper ă şi fiul s ă u sporise bun ă starea şi se str ă duise s ă obţ ină

recunoaşterea social ă . La aceasta a contribuit şi

că să toria sa cu Lucinda Raiford, care provenea dintr­o

familie nobil ă sc ă pă tat ă – ceea ce se datora în primul

râ nd predilec ţ iei tat ă lui ei pentru jocuri de noroc şi

curse de cai, dup ă cum se şuşotea în societatea bun ă .

Lucinda se conforma cu greu statutului burghez, şi, ca reacţ ie la declasare social ă , avea tendin ţ a să fac ă parad ă . Astfel, recep ţ iile şi petrecerile în gr ădină ale familiei Greenwood erau totdeauna pu ţ in mai bogate decâ t evenimentele similare la al ţi notabili din societatea londonez ă . Celelalte doamne savurau petrecerile, dar cu toate acestea şi cleveteau pe m ă sură despre organizatoarea lor. Şi ast ă zi, pentru modesta cin ă în familie, Lucinda se aranjase pu ţ in prea festiv. Purta o rochie elegant ă din

m ă tase liliachie şi camerista ei trebuie s ă fi petrecut ore în şir cu aranjarea p ă rului ei. Lucinda sporov ă ia despre

o înt â lnire a comitetului de femei, la care participase în

aceast ă dup ă ­amiaz ă şi care era dedicat ă orfelinatului din localitate, dar nu g ă si ascultare: nici Helen, nici domnul Greenwood nu se ar ă tară prea interesa ţ i. — Şi ce a ţ i fă cut în aceast ă zi frumoas ă ? se adres ă doamna Greenwood în cele din urm ă familiei. Pe tine nici nu trebuie s ă te întreb, Robert, probabil au fost iar afaceri, afaceri, afaceri. Îi arunc ă soţ ului ei o privire ce se voia afectuos­ înţ eleg ă toare. Doamna Greenwood era de p ă rere c ă soţ ul manifesta prea puţ ină atenţ ie fa ţă de ea şi fa ţă de obliga ţ iile ei sociale. El se str â mbă nemul ţ umit. Probabil c ă avea în vâ rful limbii un r ă spuns neprietenos, fiindc ă afacerile sale nu numai c ă hră neau familia, dar doar datorit ă lor

putea Lucinda s ă activeze în cadrul diverselor comitete ale femeilor. Helen se îndoia c ă doamna Greenwood a fost aleas ă doar datorit ă calit ăţ ilor ei organizatorice de excepţ ie – mai degrab ă era vorba de generozitatea soţ ului ei de a face dona ţ ii. — Am avut o discu ţ ie foarte interesant ă cu un producă tor de l â nă din Noua Zeeland ă şi… începu Robert, privind spre fiul cel mare, dar Lucinda îşi continuă vorba, îndrept â nd de data aceasta un z â mbet înţ eleg ă tor c ă tre William. — Şi voi, dragii mei fii? Desigur v­a ţi jucat în gră dină , nu­i a şa? William, dragule, i­ai învins iar la crochet pe George şi pe domni şoara Davemport? Helen privi încordat ă în farfurie, dar sesiz ă din col ţ ul ochilor cum George îşi ridic ă privirea spre cer în modul acela specific lui, de parc ă ar fi chemat un înger înţ eleg ă tor în ajutor. În realitate, William reu şise doar o singură dat ă să fac ă mai multe puncte dec â t fratele lui mai mare şi atunci George era foarte r ă cit. De obicei, pâ nă şi Helen reuşea să treacă mingea mai iscusit prin porţ i dec â t William, de şi se d ădea mai neajutorat ă dec ât era, pentru a­l lă sa pe cel mic s ă câştige. Doamna Greenwood ştia să aprecieze acest lucru, pe c â nd domnul Greenwood o dojenea, dac ă observa manevra. — Bă iatul trebuie s ă se obi şnuiasc ă cu faptul c ă viaţ a este aspră fa ţă cei care eşuează , spunea el sever. Trebuie să înveţ e să piard ă , numai atunci va reu şi în final s ă câştige. Helen nu credea c ă William va învinge vreodat ă , indiferent de domeniu, dar unda trec ă toare de mil ă fa ţă de nefericitul copil disp ă ru pe dat ă la auzul urm ă toarei

lui replici. — Oh, mami, domni şoara Davemport nu ne­a l ă sat deloc s ă ne juc ă m! spuse William afi şâ nd o min ă trist ă . Toat ă ziua am stat în casă şi am învăţ at, am învăţ at şi iar am învăţ at. Desigur, imediat doamna Greenwood îi arunc ă lui Helen o privire dezaprobatoare. — Este adev ă rat, domni şoară Davemport? Copiilor le trebuie aer proasp ă t, doar ştiţ i! La aceast ă v â rst ă nu pot să stea toat ă ziua aplecaţ i asupra c ă rţ ilor. Helen sim ţ i c ă fierbe, dar nu putea s ă declare c ă William minte. Spre u şurarea ei, se amestec ă George în discuţ ie. — Nu este adev ă rat. William a avut, la fel ca­n celelalte zile, plimbarea sa de dup ă prâ nz. Dar chiar atunci a început să plouă puţ in, iar el nu a vrut s ă iasă . Bona l­a c ă rat o dat ă în jurul parcului, dar nu am ajuns să jucă m crochet înainte de orele de studiu. — În schimb William a desenat, încercă Helen s ă distrag ă atenţ ia. Poate c ă doamna Greenwood va începe să vorbească despre desenul lui, bun de expus în muzeu, şi va uita de ie şire. Dar, din p ă cate, socoteala nu se potrivi. — Totuşi, domni şoară Davemport, dac ă la pr â nz vremea nu este bun ă , trebuie s ă faceţ i o pauz ă dup ă­ amiaza. În cercurile pe care le va frecventa William, că lirea fizic ă este aproape la fel de important ă ca şi promovarea calit ăţilor spirituale. William p ă ru c ă savureaz ă dojana adresat ă învăţă toarei lui, iar Helen se g â ndi din nou la acel anunţ

George p ă ru c ă cite şte g â ndurile lui Helen. De parc ă nici nu ar fi avut loc discu ţ ia cu William şi mama lui, el reveni la ultima remarc ă a tat ă lui s ă u. Helen sesizase de repetate ori at ât la tat ă , c â t şi la fiu acest artificiu şi admira de cele mai multe ori elegan ţ a manevrei. Dar de data aceasta remarca lui George o f ă cu să roşească . — Domni şoara Davemport se intereseaz ă de Noua Zeeland ă , tat ă . Helen înghi ţ i cu greu, c â nd toate privirile se îndreptară că tre ea. — Într­adev ă r? întrebă Greenwood degajat. V ă g â ndi ţi să emigra ţ i? Zâ mbi. În acest caz, Noua Zeeland ă este o alegere bun ă . Nu este prea cald şi nu sunt mla ştini purt ă toare de malarie, ca în India. Nu sunt băştina şi înseta ţ i de s â nge, ca în America. Nici descendenţ i ai unor coloni şti criminali, ca în Australia… — Într­adev ă r? întrebă Helen şi se bucur ă că discuţ ia se deplasase iar pe un t ă râ m neutru. Noua Zeeland ă nu a fost colonizat ă de puşcă ria şi? Domnul Greenwood neg ă , d â nd din cap. — Nu vai. Satele de acolo au fost întemeiate aproape în exclusivitate de c ă tre cre ştini britanici destoinici şi astfel este situa ţia şi în ziua de ast ă zi. Prin aceasta nu vreau să spun c ă nu exist ă şi acolo personaje suspecte. Poate s ă fi ajuns şi acolo ni şte punga şi, mai ales în taberele v â nă torilor de balene pe Coasta de Vest, şi nici coloanele de tunz ă tori de oi nu sunt alc ătuite doar din oameni de onoare. Dar cu siguran ţă că Noua Zeeland ă nu este un bazin de colectare a drojdiei sociale. Colonia este încă t â nă ră . A devenit independent ă doar în urm ă

cu câţiva ani… — Dar b ăştina şii sunt primejdio şi! interveni George. Era vizibil c ă dorea s ă se afirme şi el cu ceea ce ştia – şi, dup ă cum ştia Helen de la lec ţ ii, avea o sl ă biciune şi o memorie excelent ă pentru disputele r ă zboinice. Nu de mult au mai existat lupte, nu­i a şa, tat ă ? Nu ai povestit tu că unui partener de afaceri i­au ars toat ă l â na? Domnul Greenwood încuviinţă satisf ă cut din cap. — Corect, George. Dar asta e de domeniul trecutului – a fost acum zece ani, chiar dac ă mai au loc c âteodat ă unele hă rţ uieli. Ş i, în principiu, nu fusese vorba de prezenţ a coloni ştilor. În ceea ce prive şte acest aspect, băştina şii au fost întotdeauna docili. Mai degrab ă se puneau sub semnul întrebă rii v â nză ri de terenuri – şi cine vrea s ă exclud ă faptul c ă oamenii noştri, care au cumpă rat terenuri, nu au tras pe sfoar ă c ă petenii de trib? Dar de c â nd regina noastr ă l­a trimis acolo pe că pitanul Hobson, în calitate de guvernator general, aceste certuri se rezolv ă . Omul este un strateg genial. În anul 1840, el i­a determinat pe patruzeci de şefi de trib să semneze un contract, prin care se declar ă supuşi ai reginei. Din acea clip ă , coroana are prioritate la cumpă rarea tuturor terenurilor. Din p ă cate, nu au participat to ţi şefii de trib, şi nu sunt pa şnici nici to ţ i coloni ştii. De aceea, din c â nd în c â nd, au loc mici incidente. Dar în fond ţara este sigur ă – deci nu v ă fie fric ă , domni şoară Davemport. Domnul Greenwood îi fă cu lui Helen cu ochiul. Doamna Greenwood îşi încrunt ă fruntea. — Doar nu v ă g â ndi ţi serios s ă p ă ră si ţ i Anglia, domni şoară Davemport? întrebă ea prost dispus ă . Doar

nu v ă g â ndi ţi serios s ă ră spunde ţ i la acest anun ţ nefericit, pe care preotul l­a inserat în foaia

bisericeasc ă ? Cu toate c ă noi, comitetul femeilor, ne­am exprimat clar dezaprobarea, lucru pe care doresc s ă ­l subliniez. Helen se lupt ă din nou să nu se înroşeasc ă la faţă .

— Ce fel de anun ţ ? se interes ă Robert şi se adres ă

direct lui Helen. Dar ea d ădu doar din col ţ în col ţ .

— Eu… nici nu ştiu exact, despre ce este vorba. A fost doar o scurt ă not ă

O comunitate din Noua Zeeland ă caut ă fete dispuse

să se c ă să torească , îl l ă muri George pe tat ă l să u. Dup ă cum se pare, în acest paradis din Marea Sudului este lipsă de femei.

— George! îl dojeni mama îngrozit ă .

Domnul Greenwood r â se.

— Paradisul din Marea Sudului? Clima este mai

degrabă asem ă nă toare celei din Anglia îl corect ă pe fiul lui. Dar nu este niciun secret c ă în acele ţinuturi sunt

mai mul ţ i bă rbaţ i dec â t femei. Except â nd poate Australia, unde a ajuns drojdia feminin ă a societ ăţ ii:

escroace, hoa ţ e, cu… ah, fete u şoare. Dar c â nd este vorba de emigrare benevol ă , doamnele noastre sunt mai puţ in dispuse s ă se aventureze dec â t st ă pâ nii creaţ iei. Ori merg cu so ţ ii lor, ori nu merg deloc. O tră să tură specific ă a sexului slab.

— Tocmai, îi d ădu dreptate so ţ ului ei doamna

Greenwood, în timp ce Helen îşi muşcă limba. Nu era deloc convins ă de superioritatea masculin ă . Trebuia s ă se uite doar la William sau s ă se g â ndească la studiul interminabil al celor doi fra ţi ai ei. Mai mult

decâ t at â t, bine ascuns ă în camera ei, Helen p ă stra o carte a lui Mary Wollstonecraft, lupt ă toare pentru drepturile femeilor; dar acest lucru trebuia s ă ­l ţ ină în secret – doamna Greenwood ar fi dat­o imediat afar ă . — Este împotriva naturii feminine s ă urce pe vasele jegoase de emigran ţ i, far ă a beneficia de un bra ţ bă rbă tesc protector, s ă se încartiruiasc ă pe tă râ muri ameninţă toare şi să desf ăşoare chiar activit ăţ i pe care Dumnezeu le­a h ă ră zit bă rbaţ ilor. Ş i să trimi ţ i femei creştine dincolo de mare, pentru a le m ă rita, este o acţ iune care se afl ă la limita comer ţ ului cu came vie! — Ei, femeile doar nu sunt trimise far ă să fie preg ă tite, interveni Helen. Anun ţ ul prevede desigur contacte prealabile prin scrisori. Ş i era vorba în mod explicit de domni înst ă ri ţ i şi cu un renume bun. — Credeam c ă nici nu a ţi observat anun ţ ul! o zeflemisi George, dar z â mbetul lui înţ eleg ă tor atenuă t ă i şul cuvintelor. Helen se îmbujora din nou. — Eu… oh, s­ar putea s ă fi trecut repede peste el. George z â mbi. Se pare c ă doamna Greenwood nici nu înregistrase schimbul acesta de cuvinte. Ea ajunsese de mult la un alt aspect al problematicii neozeelandeze. — Mult mai grav dec â t a şa numita lips ă a femeilor în colonii mi se pare problema personalului servitor, declară ea. Am dezb ă tut ast ă zi, în cadrul comitetului orfelinatului, amplu aceast ă problem ă . Evident c ă familiile mai bune din… cum se cheam ă aceast ă localitate? Christchurch? În orice caz nu g ă sesc acolo personal adecvat. Mai ales slujnicele sunt rare.

— Ceea ce poate fi interpretat ca un fenomen însoţ itor al lipsei femeilor în general, remarc ă domnul Greenwood. Helen îşi st ă pâ ni un z â mbet. — În orice caz, comitetul nostru va trimite acolo câ teva dintre orfanele noastre, continu ă Lucinda. Sunt patru sau cinci micu ţ e cumin ţi, în jurul v â rstei de doisprezece ani, care sunt destul de mari ca s ă ­ şi câştige singure existen ţ a. Aici nu g ă sim locuri de munc ă pentru ele. Oamenii de aici angajeaz ă mai degrab ă fete ceva mai mari. Dar acolo ar trebui s ă ­ şi l â ng ă degetele dup ă ele… — Acest lucru mi se pare mai degrab ă a fi trafic de carne vie dec â t mijlocirea de c ă să torii, interveni so ţ ul ei. Lucinda îi aruncă o privire veninoasă . — Proced ăm doar în interesul fetelor! sus ţ inu ea şi, preţ ioasă , îşi strâ nse şervetul. Helen îşi avea dubiile ei în aceast ă privinţă . Probabil că nimeni nu şi­a dat silin ţ a s ă le înveţ e pe aceste copile un minim de deprinderi, a şa cum se pretinde de la servitoare în casele bune. În aceste condi ţ ii, în cel mai bun caz, micu ţ ele puteau fi folosite ca ajutoare la bucă t ă rie, dar şi aici buc ă t ă resele preferau desigur fete de la ţară , în putere, şi nu orfeline prost hr ă nite, în vâ rst ă de doisprezece ani. — La Christchurch, fetele au posibilitatea s ă obţ ină ni şte posturi bune. Şi le trimitem, desigur, doar în familii cu reputa ţ ie bună … — Fire şte! remarc ă Robert zeflemitor. Sunt sigur c ă veţ i purta cu viitorii st ă pâ ni ale fetelor o coresponden ţă cel puţ in la fel de voluminoas ă ca cea a tinerelor

doamne dispuse s ă se că să torească cu viitorii lor so ţ i. Doamna Greenwood îşi încrunt ă indignat ă fruntea. — Nu mă iei în serios, Robert! îl dojeni ea pe soţ ul ei. — Fire şte c ă te iau în serios, draga mea. Domnul Greenwood z âmbi. Cum a ş putea s ă presupun c ă onorabilul comitet al orfelinatului ar avea altceva, dec â t cele mai bune şi mai curate inten ţ ii. Afar ă de aceasta, desigur c ă nu veţ i trimite tinerele voastre eleve f ă ră nicio supraveghere peste ocean. Poate se g ă se şte printre tinerele dispuse s ă se c ă să torească o persoană demnă de încredere, care, primind pentru costurile de transport un aport b ă nesc din partea comitetului, ar avea grij ă de fete… Doamna Greenwood nu r ă spunse, iar Helen privi din nou încordat ă în farfurie. Abia dac ă atinsese friptura gustoasă , cu preg ă tirea c ă reia buc ă t ă reasa probabil c ă pierduse jum ătate de zi. Dar desigur observase privirea piezi şă , iscoditoare şi amuzat ă pe care i­o aruncase domnul Greenwood la ultima sa remarc ă . Astfel se aduceau pe tapet întrebă ri cu totul noi. De exemplu, Helen nici nu se g â ndise p â nă acum la faptul c ă o că l ă torie în Noua Zeeland ă trebuie s ă fie pl ă tit ă . Putea oare, fară remuşcă ri, să îl pună pe viitorul ei so ţ să pl ă tească drumul? Sau, prin aceasta, el c âştiga drepturi asupra unei femei, drepturi care altfel i­ar fi fost asigurate doar dup ă o discuţ ie personal ă , fa ţă în fa ţă ? Nu, toat ă aceast ă poveste cu Noua Zeeland ă era aiurit ă . Helen trebuia s ă şi­o scoat ă din cap. Nu îi era scris să aibă o familie proprie. Sau totu şi? Nu, nu avea voie să se mai g â ndească la a şa ceva! Dar, în realitate, în zilele urm ă toare Helen nu se mai

g â ndi dec â t la aceste lucruri…

2

— Vreţ i să vedeţ i acum cireada, sau lu ă m mai înt â i un pă hă rel? Lordul Terence Silkham îl salut ă pe vizitatorul s ă u cu

o str â ngere de m â nă puternic ă , pe care Gerald Warden

i­o întoarse nu mai pu ţ in ap ă sat. Lordul Silkham nu prea ştiuse cum s ă ­ şi imagineze figura unui b ă rbat, pe care Uniunea Cresc ă torilor din Cardiff îl recomanda drept baronul oilor din ţ inuturile transoceanice. Dar ceea ce vedea acum, nu îi displ ă cea. Omul era îmbră cat adecvat vremii din Wales, dar totodat ă şi modern. Pantalonii de sport, bufan ţ i, aveau o croial ă elegant ă şi erau dintr­un material bun, pelerina de ploaie era produs englezesc. Ochii limpezi, alba ştri, priveau dintr­

o fa ţă lat ă , puţ in col ţ oasă , care era acoperit ă parţ ial de o pă l ă rie cu boruri late, tipic ă pentru aceast ă regiune. Dedesubt ie şea p ă rul şaten, plin, nici mai scurt, nici mai lung dec â t era obiceiul în Anglia. Pe scurt, nimic din înf ăţ i şarea lui Herald Warden nu amintea, nici pe departe, de cowboyul din bro şurile de proast ă calitate, citite din c â nd în c â nd de unii dintre slujitorii lordului – spre groaza so ţ iei şi a nereu şitei sale fiice Gwyneira! Scriitorii acestei literaturi de proast ă calitate descriau lupte s â ngeroase între coloni şti americani şi băştina şi plini de ur ă , iar desenele st â ngace ar ă tau tineri temerari, cu p ă rul lung, s ă lbatic, cu p ăl ă rie Stetson, pantaloni de piele şi cizme de o form ă stranie, pe care erau fixa ţ i pinteni lungi, de oameni l ă ud ă roşi. În plus,

aceşti v ă cari îşi scoteau iute pistoalele Colt, din tecile lor at â rnâ nd de cing ă torile prinse lejer. Însă oaspetele de ast ă zi al lordului Silkham nu purta arm ă la cing ă toare, ci o sticl ă de buzunar cu whisky, pe care o deschise şi i­o oferi gazdei sale. — A ş zice c ă este de ajuns pentru o prim ă întremare, spuse Gerald Warden cu o voce joas ă , pl ă cut ă , obi şnuit ă să poruncească . Ne rezerv ă m celelalte pahare pentru tratative, dup ă ce voi fi v ă zut oile. Iar în ceea ce prive şte acest lucru, a ş zice s ă ne gr ă bim înainte de a ploua din nou. Pofti ţ i, v ă rog. Silkham d ă du aprobator din cap şi trase din sticl ă o duşcă puternic ă . Whisky sco ţ ian de prim ă calitate! Nu vreo poşircă ieftină . Acest lucru spori simpatia lordului înalt şi roşcat pentru vizitatorul s ă u. Înclină din cap că tre Gerald, îşi luă pă l ă ria şi biciu şca de c ă l ă rie şi scoase un fluierat u şor. De parc ă ar fi a şteptat doar acest semnal, ie şiră din col ţ urile grajdului, unde îşi g ă siseră refugiu din fa ţ a vremii schimb ă toare, trei c âini de paz ă vioi, de culoare neagr ă şi brun cu alb. Era vizibil c ă abia a şteptau să se al ă ture că l ă reţ ilor. — Nu sunte ţ i obi şnuit cu ploaia? se interes ă lordul Terence în vreme ce se suia în şa. Un slujitor îi adusese puternicul să u arm ă sar de v â nă , pe c â nd îl salutase pe Gerald Warden. Calul lui Gerald p ă rea a fi încă proaspă t, de şi parcursese de diminea ţ a drumul lung de la Cardiff la Powys. Desigur, un cal închiriat, dar care provenea f ă ră niciun dubiu dintr­unul din cele mai bune grajduri din ora ş. Încă un indiciu asupra felului în care s­a n ă scut porecla de baron al oilor. Cu siguran ţă c ă Warden nu era de origine nobil ă , dar p ă rea să fie foarte

bogat. Acum r â se şi se urc ă de asemenea în şaua elegantului să u cal brun. — Dimpotriv ă , Silkham, dimpotriv ă … Lordul Terence îşi înghi ţ i replica, hot ă râ nd să nu se simt ă jignit pentru apelativul lipsit de respect al celuilalt. Se pare c ă acolo, de unde venea el, apelativele mylord şi mylady erau ceva necunoscut. — Avem aproximativ trei sute de zile ploioase într­ un an. Mai exact, vremea din Canterbury Plains este foarte asem ă nă toare cu cea de aici, cel pu ţ in vara. Iernile sunt mai bl â nde, dar suficiente pentru o calitate excelent ă a l â nii. Ori iarba bun ă îngra şă oile. Avem surplus de iarb ă , Silkham! Hectare peste hectare! Regiunea Plains este un paradis pentru cresc ă torii de animale. În acest anotimp, nici în Wales nu te puteai pl â nge de lipsă de iarb ă . Verdele abundent acoperea ca un covor de catifea dealurile p â nă departe, spre mun ţ i. Se puteau bucura de ea p â nă şi poneii s ă lbatici, nu trebuiau s ă coboare în v ă i, pentru a gusta pe furi ş iarba de pe păşunile lui Silkham. Oile sale, încă netunse, se umflaser ă ca ni şte mingi. B ă rbaţ ii privir ă plini de pl ă cere la o turm ă de oi de pr ă sil ă , care erau ţ inute pentru f ă tare în apropierea conacului. — Superbe animale! le l ă ud ă Gerald Warden. Mai robuste dec ât rasa Romney sau Cheviot. Ş i, cu toate acestea, se spune c ă dau o l â nă de calitate cel pu ţ in la fel de bună ! Silkham aprob ă . — Oi Welsh­Mountain. O parte din iarn ă o petrec în

munţ i. Nu sunt u şor de r ă pus. Ş i unde se afl ă paradisul rumeg ă toarelor dumneavoastr ă ? V ă rog s ă m ă scuza ţ i, dar lordul Bayliff mi­a vorbit doar de „ ţ inuturi transoceanice”. Lordul Bayliff era pre şedintele Uniunii Cresc ă torilor de Oi şi îi mijlocise lui Warden contactul cu Silkham. După cum scria în scrisoarea sa, baronul oilor avea de g â nd să cumpere c â teva oi din rasa Herdbuch, pentru a­ şi înnobila propria ras ă de peste m ă ri. Warden râ se în hohote. — Este spus într­un sens foarte larg! L ă sa ţ i­mă să ghicesc… Probabil c ă v­aţ i v ă zut deja oi ţ ele undeva, în vestul s ă lbatic, str ă punse de suli ţ ele indienilor! Nu trebuie s ă v ă faceţ i griji. Animalele r ăm â n în siguran ţă , pe tă râ mul Imperiului Britanic. Ferma mea se afl ă în Noua Zeeland ă , în Canterbury Plains, în Insula de Sud. P ăşuni c â t vezi cu ochii! Seam ă nă foarte mult cu ceea ce aveţ i aici, doar c ă suprafa ţ a este mai întinsă , incomparabil mai întinsă , Silkham. — Ei da, nici aceasta nu este tocmai curtea unui ţă ran să rac, remarcă lordul Terence cu indignare. „Ce îşi închipuie acest individ, vorbind despre ferma Silkham ca despre o mo şioară să ră că cioasă ” Am aproximativ treizeci de hectare de p ăşune. Gerald Warden z âmbi din nou r ă ut ă cios. — Kiward Station are patru sute! supralicit ă el. E drept c ă nu este încă totul des ţ elenit, mai avem ceva de lucru. Dar, cu toate acestea, este o gospod ă rie superbă . Ş i, dac ă se mai adaug ă un lot de oi de prim ă calitate, va deveni într­o zi o min ă de aur. Romney şi Cheviot, încruci şat cu Welsh­Mountain – aici se afl ă viitorul,

crede ţ i­m ă . Silkham nu voia s ă ­l contrazic ă . Era unul dintre cei mai buni cresc ă tori de oi din Wales, dac ă nu chiar din toat ă Marea Britanie. F ă ră niciun dubiu c ă oile din crescă toria sa vor îmbună t ăţ i oricare popula ţ ie de oi. Intre timp v ă zu şi primele exemplare din turm ă , pe care intenţ iona s ă i le ofere lui Warden. Erau gestante tinere, care încă nu f ătaseră . La acestea se mai ad ă ugau doi berbeci de cea mai bună provenienţă . Lordul Terence fluier ă câ inilor, care de îndat ă începură să str â ng ă oile r ă spâ ndite pe o p ăşune imensă . Pentru aceasta, înconjurară animalele la o distan ţă relativ mare şi îmboldir ă oile s ă se mi şte aproape pe neobservate c ă tre cei doi b ă rbaţ i. Totodat ă avură grij ă ca turma s ă nu înceapă să alerge – de îndat ă ce oile se

mi şcau în direc ţia dorit ă , c â inii se aruncau la p ă m â nt şi

a şteptau, st â nd într­un fel de p â nd ă , să vad ă dacă

vreun animal ie şea din r â nd. Dac ă se înt â mpla a şa ceva, câ inele care r ă spundea de segmentul respectiv, intervenea prompt. Gerald observ ă fascinat c â t de independent lucrau câ inii. — Incredibil. Ce fel de ras ă sunt? Câ ini ciobă ne şti? Silkham dă du aprobator din cap. — Border Colie 1 . Mâ narea oilor o au în sâ nge, aproape c ă nu le trebuie un dresaj special. Cei de aici nici nu sunt ceva deosebit. Ar trebui s ă o vedeţ i pe Cleo – c ăţ eaua de elit ă , care c âştig ă concursurile unul dup ă altul! Silkham se uit ă că ut â nd de jur împrejur. Unde se ascunde oare? Voiam s ă o iau cu mine. Am promis

1 Border Colie: c â ine ciob ă nesc englezesc

acest lucru so ţ iei mele. Pentru ca Gwyneira s ă nu… oh nu! Lordul se uitase în jurul lui c ă ut â nd c ăţ eaua, dar privirea i se opri asupra unui cal şi al c ă l ă reţ ului s ă u, care se apropiau cu repeziciune din direc ţia conacului. Nu îşi d ădeau osteneala s ă foloseasc ă drumurile dintre izlazurile oilor sau s ă deschid ă porţ ile şi să treacă astfel. Dimpotriv ă , puternicul cal brun s ă rea f ă ră nicio ezitare peste toate gardurile şi zidurile, care înconjurau ocolurile oilor lui Silkham. C â nd se apropiar ă , Warden observă mica umbr ă neagră , care îşi dă dea toat ă silinţ a să ţină pasul cu calul şi c ă l ă reţ ul să u. Câ inele c â nd să rea peste obstacole, c â nd urca cu mici s ă rituri, ca pe ni şte trepte, zidurile, sau trecea pe sub ultima sc â ndură din gard. În orice caz, acea mog â ldeaţă neagră , sâ rguincioas ă , ce d ădea din coad ă , ajunse înaintea că l ă reţ ului în ocolul oilor şi preluă imediat conducerea trioului. Oile p ă reau să ­i citeasc ă g â ndurile. Ca la o comand ă unic ă a c ăţ elei, ele se str â nseră într­un grup compact şi se oprir ă cuminţ i în fa ţ a bă rbaţ ilor, fară a se agita c âtuşi de pu ţ in. Apoi, oile îşi aplecar ă capetele spre iarbă , p ă zite de cei trei c â ini ciob ă ne şti ai lui Silkham. Micul nou­venit se îndrept ă spre Silkham, cerâ ndu­i parc ă aprobarea, şi p ă ru c ă toat ă figura sa prietenoasă de Colie str ă luce şte. Ce­i drept, nu se uita direct la b ă rbaţ i. Privirea ei era a ţ intit ă mai degrab ă spre c ă l ă reţ ul de pe calul brun, care tocmai ajunsese s ă mearg ă la pas şi să se oprească în spatele bă rbaţ ilor. — Bună diminea ţ a, tat ă ! spuse o voce cristalin ă . Am vrut să ţ i­o aduc pe Cleo. Am crezut c ă ai nevoie de ea. Gerald Warden privi la r â ndul s ă u c ă tre t â nă r şi voia

tocmai s ă ­i adreseze c â teva cuvinte de laud ă , referitoare la stilul s ă u elegant de c ă l ă rie. Dar apoi se opri, observâ nd şaua de dam ă , la care se ad ă uga un costum de c ă l ă rie uzat, gri­ închis şi o cascad ă de p ă r roşu ca focul, prins lejer la ceaf ă . Poate c ă înainte de a pleca de acasă , fata îşi prinsese buclele, dup ă cum era obiceiul, dar nu pare s ă se fi ostenit mult cu acest lucru. Pe de alt ă parte însă , un asemenea c ăl ă rit s ă lbatic ar fi dus la desfacerea oric ă rui coc, oric â t de strâ ns ar fi fost el. Lordul Silkham privi far ă entuziasm. Oricum, îşi aduse aminte s ă o prezinte pe fat ă . — Domnul Warden, fiica mea Gwyneira. Şi Cleopatra, c ăţ eaua ei, pretextul venirii ei încoace. Ce faci aici, Gwyneira? Dac ă îmi aduc bine aminte, mama ta vorbea despre o lec ţ ie de francez ă în dup ă­amiaza aceasta… De obicei, lordul Terence nu­ şi amintea orarul fiicei sale, dar madame Fabian, profesoara de francez ă a Gwyneirei, suferea de o pronun ţ at ă alergie la c â ini. De aceea, lady Silkham obi şnuia să ­i aduc ă aminte so ţ ului ei, ca înaintea lec ţiei s­o îndepă rteze pe Cleo din preajma fiicei sale, lucru ce nu era deloc simplu. Căţ eaua era lipit ă tot timpul de st ă pâ na ei, ca marca de scrisoare, şi putea fi atras ă doar prin vreo sarcin ă de lucru cu oile, deosebit de interesant ă . Gwyneira ridic ă gra ţ ios din umeri. Şedea impecabil, dar totodat ă degajat şi cu mare siguran ţă pe cal şi îşi ţ inea mica şi puternica iap ă lejer de c ă pă stru. — Era prev ă zut, într­adev ă r. Dar s ă raca doamn ă a avut un atac greu de astm. A trebuit s ă o ducem la pat, nu putea s ă scoat ă niciun cuv â nt. De unde i­o veni oare

aceste atacuri? Doar mama, într­un mod foarte conştiincios, are grij ă să nu­i vin ă niciun animal în preajm ă … Gwyneira încercă să priveasc ă foarte dezinvolt în jur şi să afi şeze p ă rere de r ă u, dar fa ţ a ei expresiv ă degaja mai degrab ă un anume triumf. Warden avea acum timp să o priveasc ă mai atent pe fat ă . Avea un ten foarte deschis, cu tendin ţă spre pistrui, o fa ţă în form ă de inim ă , care ar fi p ă rut nevinovat ă şi dulce, dac ă nu ar fi fost gura plin ă şi lat ă , care împrumuta tr ă să turilor Gwyneirei ceva senzual. Apoi, chipul ei era st ă pâ nit de doi ochi mari, de un albastru neobi şnuit. Albastru­ indigo, îşi aminti Gerald Warden. A şa se numea aceast ă culoare, aflat ă în cutiu ţ ele cu vopsea ale fiului s ă u, cu care acesta îşi pierdea cea mai mare parte a timpului. — După ce slujnica a îndepă rtat fir cu fir fiecare p ă r de c â ine şi înainte ca madame să fi îndră znit s ă iasă din încă perile ei, oare nu a trecut, d