Noiunea de lungime este la fel de veche ca omenirea.

Se pare c egiptenii i babilonienii au fost primele civilizaii care au creat standarde de

greutate i lungime.
Pentru msurarea lungimilor, egiptenii s-au folosit de pri ale corpului uman.
Un cot, standardul primitiv de lungime cel mai longeviv, folosit pentru prima dat n jurul anului
3000 .Hr., reprezenta lungimea braului unui adult de la cot pn la vrful degetului mijlociu
ntins aproximativ 45 de centimetri n actualele uniti de msur.
Pentru msurarea greutii, omul primitiv a folosit uniti stabilite pe baza unui anumit numr de boabe
de gru, orz, orez sau miei. Aceast modalitate de evaluare a greutii se regsete n toate regiunile
lumii antice, att n Orient (Babilon, Egipt .a.), ct i n Grecia, Imperiul Roman .a. Odat cu apariia
cntarelor, boabele se foloseau i n calitate de greuti. Numeroase uniti de msur romane au fost
preluate de civilizaia Europei Occidentale, dar cderea Imperiului Roman a condus la diversificarea lor
ceea ce a generat mult confuzie. mpratul Carol cel Mare a ncercat prin decret unificarea unitilor de
msur n toate rile reunite sub Coroana sa, dar tentativa a euat odat cu Imperiul su.

La 10 decembrie 1799, Adunarea Nationala a Frantei a adoptat,

printr-un decret, prototipurile de platina ale metrului si kilogramului si
cu aceasta primul sistem de unitati. Metrul, ca unitate de masura pentru
lungimi, reprezenta a 40-a milioana parte din lungimea meridianului
pamntesc care trece prin Paris, iar kilogramul, ca unitate de masura
pentru mase, reprezenta masa unui decimetru cub de apa distilata la
temperatura de 40C.

Ambele etaloane au fost depuse la Arhivele Nationale ale Frantei,

motiv pentru care au primit numele de "metrul de la Arhive" respectiv
"kilogramul de la Arhive".

Noua unitate de mas, gramul, a fost raportat la masa unui metru cub de ap. Au mai fost
propuse i subunitile de o sutime (centimetru) i o miime (milimetru), precum i suprauniti
ca mia de metri (kilometrul). La 22 iunie 1799, Laplace a prezentat etaloanele definitive, n
platin, ale metrului i kilogramului.
In prezent, 95% din intreaga lume foloseste sistemul metric,
Temperatura
Medicul italian Santorio Santorio (prieten cu Galileo Galilei) este primul care a
utilizat un aparat pentru a msura temperatura pacienilor si. Aparatul era un
tub de sticl umplut cu aer, n care era plasat o pictur de ap care se
deplasa sub efectul variaiilor de temperatur. Utilizat prima oar n 1612,
aparatul era plasat cu un capt n gura pacientului, temperatura fiind
msurat datorit variaiilor aerului expirat.

Aproape un secol mai trziu, alcoolul a fost nlocuit cu mercur, realizarea

aparinnd medicului german Fahrenheit.

n 1742 medicul suedez Anders Celsius a realizat o scal pentru un

termometru cu mercur. Spre deosebire de ce tim noi astzi despre scala
Celsius el a marcat cu 100 grade C punctul de dezghe i cu 0 grade C
punctul de fierbere! Este meritul naturalistului suedez Carl von Linn c a
propus, n 1745, Academiei Suedeze inversarea acestei scale, astfel c 0
grade C a devenit punctul de nghe i 100 grade C punctul de fierbere a apei.
Timp de mai bine de dou sute de ani termometrul cu mercur a fost utilizat n
toat lumea pentru msurarea febrei.

Istoria msurarii timpului

Conform istoricilor, ceasul asa cum este el cunoscut astazi, a fost inventat in 1300, dar nu
exista o data exacta pentru asta. Instrumente de cunoastere a momentului zilei au existat
inca din Antichitate. Egiptenii au construit ceasul solar, obeliscul. Orele erau determinate
dupa felul in care se miscau pe pamant umbrele lui facute de lumina solara. Asta ii ajuta sa
stie in ce moment al zilei se aflau.

Ziua de 24 de ore provine tot de la egipteni, care au impartit ziua solara in 10 ore, la care
adauga o ora de rasarit si o ora de amurg. Noaptea a fost impartita in 12 ore, dupa ce
invatatii egipteni au studiat miscarea stelelor.

De asemenea, un alt model primitiv de masurare a timpului este clepsidra. Este un vas din
sticla cu 2 compartimente, unite la mijloc cu ajutorul unui tub mic. Cel de sus are o
cantitate de nisip, apa sau mercur care cade in compartimentul de jos intr-un anumit
interval de timp. Clepsidra a fost folosita in Europa din secolul 14.

Primul ceas public a fost facut si ridicat in Milano, Italia, in 1335. Oamenii nu au avut
ceasuri in casele lor pana in secolul al 14-lea. In 1500, un lacatus german numit Peter
Henlein a inceput sa faca ceasuri mici care aveau insa numai bratul pentru a indica ora,
neexistand cel pentru minute si nu avea protectie de sticla deasupra. Aceste ceasuri erau de
marimea unui puc de hochei si erau carate in mana sau in buzunar, nu prinse la
incheietura mainii.

Ceasul de mana a aparut in Primul Razboi Mondial. A fost purtat pentru prima data de
fizicianul francez Blaise Pascal. In 1577, Jost Burgi a inventat bratul pentru minute.
Primul ceas electronic care folosea o baterie a aparut in 1953.

Ideea trecerii la ora de vara/iarna ii apartine celebrului om de stiinta Benjamin Franklin si

provine din secolul al XVIII-lea. Acesta a studiat modul in care lampile cu ulei produceau
lumina si cat de eficiente erau acestea.

Introducerea orei de vara s-a facut ca o necesitate de razboi, in timpul Primului Razboi
Mondial. Germania i Austro-Ungaria au fost primele tari care au introdus acest sistem,
incepand cu 30 aprilie 1916, in scopul economisirii rezervelor de carbune necesare
productiei de rzboi.

Fusul orar

inainte, oamenii au folosit timpul bazat pe amiaza locala (timpul civil), rezultand astfel ore
diferite de la oras la oras. Dupa dezvoltarea telecomunicatiilor si odata cu expansiunea
cailor ferate, aceasta a devenit o problema care a fost rezolvata partial de fusurile orare
care au setat ceasurile unei regiuni la aceeasi ora principala solara.
La ora actuala exista 41 de fusuri orare folosite pe intreg mapamondul.
Metrul etalon, introdus n 1864 de Alexandru Ioan Cuza, este confecionat din alam, cu gradaia aplicat pe o band
de argint

Ocaua lui Cuza reprezint unitatea de msur pentru lichide i greuti