Grigore Ureche

Este primul dintre marii scriitori umaniti. Face parte dintr-o veche i bogat
familie boiereasc din Moldova,atestat nc de pe vremea lui tefan cel Mare.
Tatl,Nistor Ureche,era filopon,educndu-i fiul n mediul cultural al Colegiului
de la Lvov, unde acesta studiaza disciplinele umaniste,dobndind cunotine de
istorie, latina i greaca. Motenind o avere imensa, Grigore Ureche se implica in
viaa politic a Moldovei i devine mare spatar n 1634 i mare vornic al rii de
Jos n 1642.
Cronica sa a ridicat multe probleme nelimpezite nc pe deplin si nu poate
fi valorificat fr prezentarea condiiilor care au generat-o. Din tineree,
autorul pare s fi avut o pasiune special pentru studiile de istorie i etnografie,
care i-au revelat date necunoscute despre trecutul poporului romn, despre
trecutul i viaa contemporan a altor popoare, lrgindu-i orizontul i
formndu-i o concepie realist despre viaa oamenilor si condiiilor lor de trai.
Concepia lui despre lume s-a cristalizat n timpul studiilor n scolile
polone,dominate de un fond umanist. Pe Ureche l preocupau nceputurile vieii
poporului romn, existena acestuia in comparatie cu alte popoare, conflicte cu
largi repercusiuni politice precum btlia pentru unirea bisericilor, inceputa in
secolul 15 i nencheiata nc pe vremea lui.
Cronicarul a fost nclinat spre nvtur si trudacartilor, acest lucru se
deduce din stirile cronicei sale, Letopiseul rii Moldovei. Acesta a avut
ndrazneala,bazat pe tiint ,ntia oar in cultura noastra, s afirme originea
latina a poporului romn i limbii romne, s vorbeasc despre unitatea
poporului romn din Moldova, Muntenia si Transilvania. Aceasta este
nceptura letopisetului -cum ii spune el- si ea constituie un moment de
marc n cultura noastra de la inceputul secolului al XVII-lea. In
continuare,Ureche,folosind diferite izvoare,noteaza domniile si evenimentele
istorice dinainte de Stefan cel Mare,de la intemeiere(1359), apoi prezinta epoca
de glorie a acestuia. Pe urma continua cu scaderea,adica partea finala a
cronicii,zugravind sirul domniilor si evenimentelor dupa Stefan cel Mare,pana la
sfarsitul secolului al XVI-lea(1594).
Informatia si modul de alcatuire a cronicii presupun o adunare de stiri din
diferite izvoare.Pe langa izvoare in limba latina si polona,Ureche s-a bazat in
alcatuirea cronicii si pe un letopiset intern,moldovenesc,care,dupa spusele
lui,cuprindea evenimentele istorice ale Moldovei,de la intemeierea ei pana la
domnia lui Petru Schiopul.
Umanismul nu const la Ureche n a lua cateva stiri si idei din scrieri
umaniste si a le pune in cronica,ci in a interpreta aciunile eroilor ca acte
justificate sau criticabile,dupa cum urmresc teluri acceptate de societate sau
sunt rezultatul unor ambiii i porniri personale. In acest sens, Ureche laud
actele lui Stefan cel Mare de viteaz aparator al Moldovei, pe care nimenia din
domni, nici mai inainte, nici dupa aceea l-au ajuns. Totusi, cand voievodul
moldovean atac in 1470 pe Radu cel Frumos, fara motiv, cronicarul priveste
actiunea de la nlimea ideei unitatii de neam si a umanitatii,ca o
lacomienejustificat.
Valoarea literara incontestabila a cronicii se dobandeste insa tocmai prin
ceea ce depaseste istoria propriu-zisa,prin organizarea discursului epic,prin
naratiune,descriere si portret,realizandu-se o adevarata imagine a lumii
medievale romanesti,o imago mundi,una din lumile posibile de care vorbesc
naratologii moderni. Cronicarul este interesat de calitatea insemnarilor sale,nu
de cantitate,supravegheaza evenimentele cu
atentie,respectand,desigur,temporalitatea istorica fireasca,dar intervenind
pentru a le da semnificaie.

MIRON COSTIN
Nscut in 30 martie 1633 dintr-o familie de mari boieri refugiati in Polonia,unde
primesc cetatenia polona si titlul de nobili,a murit decapitat,langa Roman,in
decembrie 1961,acuzat de organizarea unui complot impotriva domnului
Constantin Cantemir.A urmat Colegiul de la Bar,cu trei clase de gramatica si
doua de umanioare in limba latina,dobandind temeinice cunostinte istorice si
lingvistice.
Poemul filozofic Viata lumii a fost scris intre 1671 si 1673,avand o tema
cunoscuta inca din Antichitate,desertaciunea desertaciunilor si toate sunt
desarte sau fortuna labilis(soarta schimbatoare),foarte raspandita in literatura
Evului Mediu.
Letopisetul Tarii Moldovei de la Aaron-voda incoace,de unde este parasit
de Ureche vornicul din Tara de Gios (1675) este principala opera a lui Miron
Costin,care ii confera un loc incontestabil in istoria literaturii romane. Aici el
insereaza sase stihuri de descalecatul tarii:
 Neamul Tarai Moldovei de unde traganeaza?/Din tarile Ramului,tot omul se
creadza./Traian intaiu,imparatul,supuindu pre dahii/Dragos apoi in moldoveni
premenind pe vlahi./Martor este Troianul,santul in tara noastra/Si Turnul
Saverinul,munteni,in tara voastra.
Letopisetul Tarii Moldovei acopera saizeci si sase de ani din istoria
Moldovei,cuprinzand evenimentele petrecute intre anii 1595 si 1661.Din
acestia,cronicarul are o experienta directa,memorialistica,numai pentru
perioada 1653(cand se intoarce in tara din Polonia) si 1661,pentru anii anteriori
apeland la izvoare scrise,in special poloneze.In centrul cronicii sale se afla
domnia de nouasprezece ani a lui Vasile Lupu,in functie de care se stabilesc si
celelalte doua parti ale scrierii:primii treizeci si noua de ani,cuprinzand o
succesiune destul de accelerata de domni,si ultimii opt ani,prezentati prin
participarea directa la evenimente.
Abia mai tarziu,intre anii 1686-1691,Miron Costin incearca sa completeze
spatiul istoric de paisprezece secole ramas necercetat de la cel dintai
descalecat,prin scrierea lucrarii De neamul moldovenilor si din ce tara au iesit
stramosii lor,aducand in discutie problema originii romanilor.
Adevarata contributie a lui Costin in scrisul romanesc este
sintaxa.Cunoscator al frazei latine,el a desfasurat-o in moldoveneste in spiritul si
cu ajutorul limbii noastre,pastrandu-i toate registrele si toate fluierele.Cu
el,sintaxa literara apare inceputa si cu desavarsire incheiata,in stare de a
exprima orice gand.
Dintre cronicarii moldoveni,Miron Costin este scriitorul cu gradul cel mai
mare de complexitate,prin eruditie,orizont cultural,valoarea si amploarea
documentarii, tendinta de integrare a evenimentelor din istoria Moldovei in
cele ale istoriei europene,viziunea moralista,uneori polemica si virulenta,asupra
destinului uman si al popoarelor,nu in ultimul rand prin rafinamentul
stilistic,rezultat din modul in care utilizeaza toate artificiile litarare ale epocii.

ION NECULCE
Este,cronologic vorbind,al treilea mare cronicar moldovean,dupa Grigore
Ureche si Miron Costin,continuator al cronicilor acestora,prin care se
reconstituie istoria Moldovei,de la al doilea descalecat,de la intemeierea
din 1359,pana la evenimente apropiate de contemporaneitatea
autorilor.Astfel,Grigore Ureche scrie Letopisetul Tarii Moldoveide la 1359
pana la 1594,Miron Costin continua Letopisetul Tarii Moldovei de la Aaron-
 voda incoace,de la 1595 pana la 1661,iar Ion Neculce cuprinde perioada de
la 1661 pana la 1743,in cea mai importanta opera cartureasca a
sa,Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pana la a doua domnie a lui
Constantin Mavrocordat.

Infatisand o perioada istorica la care,in buna parte,este contemporan,Ion

Neculce nu scrie dupa izvoare decat pentru primii cinci ani,de la Dabija-Voda
pana la Duca-Voda,pentru urmatorii,pana la 1643,ce au scris singur,dintru a sa
stiinta,cat s-au intamplat de au fost in viiata sa.Tonul pe care il adopta este al
naratorului impersonal,obiectiv(vorbind despre el insusi la persoana a3-a),care
scrie nu din interese proprii sau la porunca domneasca,ci pentru a duce mai
departe povara colectiva a inaintasilor de recuperare a timpului istoric. Cu toata
aceasta declaratie initiala,in genere respectata,de-a lungul scrierii invinge
impresia directa,de participant sau de martor apropiat al evenimentelor,care
confera cronicii lui Neculce calitati literare remarcabile,de povestitor
autentic,cel mai important de pana la Ion Creanga.
In cronica propriu-zisa,structurata in douazeci si cinci de capitole,cate
unul pentru fiecare domnie din perioada respectiva,Neculce prezinta uneltirile
grupurilor de boieri la Poarta,luptele interminabile pentru domnie,fiscalitatea
timpului,aliantele pentru apararea crestinatatii,evenimentele mai deosebite din
viata tarii,intamplarile mai neobisnuite.
Din punct de vedere literar,ceea ce se remarca in primul rand la Neculce
este darul povestirii. Nu numai in O sama de cuvinte sunt naratiuni epice si
anecdote,ci si in Letopiset.Ca si cum si-ar da seama ca relatarea istorica rece
poate sa plictiseasca,Neculce stie s-o invioreze la tot pasul cu incidente
captivante. Alaturi de darul povestirii,cronicarul are,ca nimeni altul pana la
el,darul portretizarii figurilor evocate,insusite de romancier.Personajele sale
istorice sunt,in marea lor majoritate,eroi de roman. Chiar atunci cand acestia nu
sunt personalitati istorice si nu au roluri epice,Neculce stie sa le creioneze
fizionomia si sa le sugereze caracterul printr-un gest,un obicei,un tic.Cand insa
eroul e complex,atunci autorul il releva sub toate laturile,fizic si
moral,comentandu-i fiecare trasatura. Alte elemente care contribuie la
realizarea impresiei de arta in cronica lui Ion Neculce sunt tablourile de
epoca,detaliile de decor,indicatiile ceremoniale,nu lipsite de fast,pitoresti.
Din punct de vedere stilistic,Neculce se aseamana cu Ion Creanga,in
sensul ca amandoi utilizeaza modul povestirii populare in totala necunostinta
de procedeele culte,preferand traditia orala in locul celei culte.Ceea ce
caracterizeaza in primul rand expunerea lui Neculce este hazul,provenit de cele
mai multe ori din ironie,dintr-o dispozitie serioasa,menita a atrage fin atentia
asupra unui lucru,pe ocolite,cu aerul de a glumi,intentia fiind de a moraliza,de a
satiriza,chiar de a protesta.
Paremiologia,vorbirea in pilde,una dintre caracteristicile stilului
popular,este o insusire naturala a artei lui Neculce,cunoscator al intelepciunii
celei vechi,din scripturi,sentinte,proverbe si zicale. In general, pildele dau
scrisului cronicarului o anumita demnitate etnica,tendinta de a instrui si
educa,in acelasi timp,fiind unul din scopurile sale.