Sunteți pe pagina 1din 3

Tarile Romane in secolele XVII-XVIII

Secolul al XVII-lea este caracterizat printr-o mare stabilitate politica. Domnitorii romani au
renuntat la conflictul deschis cu Imperiul Otoman, inlocuindu-l cu actiuni diplomatice menite sa stranga
legaturile dintre cele trei Tari Romanesti si sa le apropie de puterile europene ostile turcilor (Imperiul
Habsburgic, Polonia si Rusia). Daca in prima jumatate al sec. al XVII-lea, regimul dominatiei otomane a
fost mai usor, din a doua jumatate a secolului, acest regim a devenit tot mai apasator culminand, la
inceputul sec. al XVIII-lea cu instaurarea in Tara Romaneasca si Moldova a regimului fanariot. Regimul
politic al dominatiei otomane asupra Tarilor Romane s-a manifestat sub doua forme: dominatia
economica si dominatia politica. Dominatia economica a constat in obligatiile banesti ce trebuiau platite
Portii: haraciul sau tributul, peschesurile, mucarerul sau darul pentru confirmarea domniei, cumpararea
domniei prin sume de bani platite sultanului, obligatii in natura si munca, si monopolul comercial: dreptul
turcilor de a cumpara produse agricole la preturi foarte mici. Dominatia politica s-a exercitat prin:
amestecul sultanilor in numirea domnilor a fost cauza duratei mici a domniilor, pe tronul Tarilor Romane
perindandu-se, in aceasta perioada, un numar foarte mare de domnitori, controlul asupra politicii duse de
domnitor prin intermediul boierilor romani de la curtea domneasca cat si prin trimisi Portii (in special
greci). Acest lucru a permis instaurarea unui climat de insecuritate politica, domnii si principii din cele
trei Tari Romane fiind expusi intrigilor de la curte si subordonati intereselor boierilor, respectiv nobililor .
S-a instituit astfel, astfel, regimul boieresc in Tara Romaneasca si Moldova si regimul nobiliar in
Transilvania. Chiar si in conditiile crizei de autoritate cu care s-a confruntat domnia, in Tarle Romane, pe
parcursul sec. al-XVII-lea, au existat domnitori si principi (in Transilvania) care s-au distins prin politica
abila dusa cu scopul iesirii din sfera de influenta a Imperiului Otoman. Domnitorii romani au urmarit sa
duca o politica de echilibru intre turci si marile puteri intrate in competitie cu acestia: Imperiul
Habsburgic, Polonia si Rusia. Criza Imperiului Otoman declansata dupa asediul Vienei din 1683, a
permis austriecilor sa initieze o politica de expansiune catre sud-estul Europei, manifestand dorinta de a
controla aceste zone, inclusiv cea a Tarilor Romane. Domnitorii romani au urmarit sa obtina
independenta fata de turci si limitarea pretentiilor puterilor europene asupra spatiului romanesc. Cei mai
importanti domnitori care au dus o politica de echilibru intre marile puteri rivale in interesul statalitatii au
fost: Matei Basarab, Vasile Lupu, Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir.
Matei Basarab (1632-1654)- a domnit in Tara Romaneasca. In politica interna cu sprijinul
boierilor romani a incercat inlaturarea boierilor greci din sfatul domnesc. A urmarit dezvoltarea
economica a tarii, a sprijinit construirea de locasuri de cult. In politica externa a initiat legaturi cu
habsburgii si cu regele Poloniei in scopul realizarii unei aliante antiotomane. A intretinut relatii cu
principele Transilvaniei, Gheorghe Rackozi I, cu care a incheiat, in 1633 un tratat de alianta prin care cei
doi isi promiteau sprijin reciproc. Acest tratat a fost reinoit in 1635, 1636, 1638, 1640, 1647 si cu fiul
acestuia Gheorghe Rackozi II, in 1650 si 1651 prin care a obtinut ajutor militar impotriva tuturor
dusmanilor sai, inclusuv al otomanilor si tatarilor. In 1650 a incheiat o intelegere de ajutor reciproc cu
hatmanul cazacilor, Bogdan Hmelnitki. Matei Basarab s-a aflat in conflict cu domnul Moldovei Vasile
Lupu care urmarea sa-I ocupe tronul.
Vasile Lupu (1634-1653)- a domnit in Moldova. In politica interna s-a sprijinit pe boierii greci in
conducerea tarii ceea ce i-a nemultumit pe boieri pamanteni. A fost un om de cultura, a ridicat numeroase
biserici si manastiri (Biserica Trei Ierarhi din Iasi). In politica externa in 1639 a incercat sa-l indeparteze
de la tron pe Matei Basarab, dar a fost infrant in luptele de pe Ialomita. In 1638 a semnat un tratat de
alianta cu principele Transilvaniei Gheorghe Rackozi I. In 1644-1648 a fost o perioada de imbunatatire a
relatiilor cu Matei Basarab. In 1646 a incheiat o conventie de buna vecinatate si de extradare cu
Transilvania. In 1653 are loc ultima incercare a lui Vasile Lupu de a ocupa tronul Tarii Romanesti s-a
incheiat cu infrangerea suferita la Finta si indepartarea sa de pe tron.
Serban Cantacuzino (1678-1688)- a domnit in Tara Romaneasca. In politica interna a urmarit
intarirea autoritatii domnesti pentru a pune capat anarhiei provocate de grupurile boieresti. In vederea
realizarii unei aliante antiotomane a Tarii Romanesti, a initiat actiuni diplomatice secrete cu Imperiul
Habsburgic in vederea imbunatatiri situatiei crestinilor din Imperiul Otoman si obtinerea autonomiei tarii.
Desi a participat alaturi de turci la asediul esuat al turcilor asupra Vienei din 1683, a ajutat trupele
imperiale oferindu-le informatii despre actiunile turcesti. Dupa infrangerea armatelor turcesti la Viena,
Serban Cantacuzino a intrat in tratative cu imparatul german in vederea incheierii unei aliante
antiotomane. In 1684-1688 au avut loc contacte diplomatice cu Imperiul Habsburgic, promitandu-I
domnia ereditara si titlul de baron in cadrul imperiului. Tratativele nu au fost finalizate datorita mortii
domnitorului.
Constantin Brancoveanu (1688-1714)- a domnit in Tara Romaneasca. In politica interna s-a
preocupat de intarirea autoritatii domnesti in raport cu boierii. A reorganizat sistemul fiscal, a sprijinit
Biserica prin construirea de locasuri de cult si prin danii acordate acesteia. A promovat relatii stranse cu
Moldova si Transilvania. A contribuit la inflorirea culturii prin sprijinul acordat tiparirii de carti in
tipografiile din Targoviste si Ramnic. In 1714, datorita intrigilor boierilor de langa sultan, a fost mazilit,
apoi executat impreuna cu cei patru fii ai sai, la Istambul. In politica externa a urmarit permanent
mentinerea unor relatii bune cu Imperiul Otoman pentru a nu trezi suspiciuni cu privire la politica sa
externa antiotomana. A continuat politica externa activa a predecesorilor sai. Pentru a nu trezi suspiciunea
Portii, a practicat politica ,,pungilor cu aur care erau mereu trimise otomanilor. A dovedit calitati de bun
diplomat in relatiile cu puterile europene, mai ales in relatiile cu Imperiul Habsburgic si Rusia. Desi la
inceputul domniei relatiile cu Imperiul Habsburgic au fost incordate, domnitorul muntean fiind nevoit sa
respinga doua atacuri ale habsburgilor asupra Tarii Romanesti: in 1689 si in anul 1690 la Zarnesti cand
domnul i-a alungat pe habsburgi din Transilvania. Domnitorul si-a creat un adevarat cabinet diplomatic,
cu oameni priceputi in negocieri si a stabilit legaturi cu Franta, Venetia, Statul Papal, Rusia, Polonia etc. A
incercat incheierea unei aliante cu Polonia indreptate impotriva turcilor, dar a renuntat la acest proiect
datorita incapacitatii de lupta a Poloniei. Desi recunoscut domn pe viata de catre otomani, dupa incheierea
pacii de la Karlowitz, Brancoveanu a continuat sa se implice, in secret, in negocieri antiotomane,
obtinand, in anul 1701, protectia imparatului Leopold I de Habsburg. In 1709 intre Tara Romaneasca si
Rusia lui Petru cel Mare s-a incheiat o conventie secreta indreptata impotriva turcilor. In razboiul ruso-
otoman din 1710-1711 Brancoveanu a adoptat o politica de expectativa, concentrandu-si fortele in tabara
de la Urlati. Un grup de boieri in frunte cu Toma Cantacuzino a trecut insa de partea rusilor, participand la
cucerirea Brailei. Pe fondul intrigilor dusmanilor sai, acest lucru avea sa fie vazut de otomani ca o tradare
si sa conduca la mazilirea si, in cele din urma la executarea sa.
Dimitrie Cantemir (1710-1711)- domn al Moldovei. In politica interna a luat masuri pentru
intarirea puterii centrale. S-a sprijinit pe mica boierime si pe oraseni impotriva marilor boieri, a realizat o
reforma fiscala. In politica externa. A fost crescut in capitala Imperiului Otoman, cand a ajuns domn al
Moldovei, s-a orientat deschis catre Rusia care promitea eliberarea tuturor ortodocsilor de sub dominatia
turceasca. A incheiat cu tarul Petru I in 1711 la Lutk, prin care deveneau aliati. Obtinea recunoasterea de
drept a independentei si integritatii Moldovei, domnia ii era recunoscuta ereditar, sprijinul Rusiei in
campania antiotomana. Actiunea sa avea sa esueze odata cu infrangerea de la Stanilesti pe Prut, rusii si
moldovenii au fost infranti, prin pacea de la Vadul Husilor, rusii au capatat dreptul sa se intoarca in tara si
au cedat cetatea Azov, Cantemir a fost nevoit sa se refugieze la curtea tarului, unde va trai pana la moarte.
Incepand cu anul 1711, in Moldova si 1716, in Tara Romaneasca Imperiul Otoman a inlocuit domniile
pamantene cu domniile fanariote (fanariotii erau greci din cartierul Fanar al Constantinopolului,
considerati diplomati foarte abili, motiv pentru care erau folositi de sultani in chestiuni de politica
externa). De asemenea, in Rara romaneasca si in Moldova au fost deschise si primele agentii si consulate
ale Rusiei, Austriei, Prusiei, Frantei si Marii Britanii, la sf. sec. al XVIII lea si la inceputul sec. al XIX-
lea. Incalcarea autonomiei Principatelor de catre otomani s-a manifestat si prin cedarea de catre acestia a
unor teritorii romanesti, prin tratatele de pace incheiate in urma razboaielor ruso-austro-otomane: Banatul
si Oltenia, cedate Habsburgilor, prin pacea de la Passarowitz, in 1718 (Oltenia a revenit la Tara
Romaneasca in 1739, prin pacea de la Belgrad), Bucovina cedata Habsburgilor, in 1775, dupa pacea de la
Kuciuk-Kainargi, Basarabia, cedata rusilor, prin pacea de la Bucuresti, din 1812. Unii domnitori fanarioti
au avut curajul sa protesteze la Poarta fata de aceste cedari teritoriale, precum domnitorul fanariot al
Moldovei Grigore al III lea Ghica, asasinat de otomani pentru atitudinea sa.

S-ar putea să vă placă și