Formarea limbii romne reprezint o permanent surs de controverse ntre lingviti, la fel

cum nicio teorie despre formarea poporului romn nu ntrunete unanimitatea istoricilor. Cea
mai acceptat teorie rmne, ns, cea a formrii limbii romne din limba latin vorbit de
cuceritorii romani i limba vorbit de dacii batinai, peste care s-au suprapus, de-a lungul
vremii, mai multe influene.
Teoria principal despre formarea limbii romne rmne cea pe care am nvat-o cu toii la
coal: Limba romn s-a format nainte de anul 600, la nord i la sud de Dunre, din limba
latin vorbit i subliniez vorbit, pentru c, spre exemplu, scriem 80 (optzeci), dar
pronunm obzeci i din fondul geto-dacic existent. Factorii istorici au determinat izolarea
locului n care s-a format limba romn, aprnd, la sud de Dunre, dialectele meglenoromn,
istroromn i aromn, iar la nord de Dunre, dialectul dacoromn. Tot factorii istorici au dus
la izolarea, n interiorul dialectului dacoromn, a graiurilor - moldovensc, maramureean,
ardelenesc, muntean..., explic, n stil didactic, profesorul de limba i literatura romn Ion
Pioiu Dragomir. Teoria nu este, ns, unanim acceptat de lingviti. Potrivit wikipedia.org,
exist o ipotez potrivit creia n Dacia ar fi existat o ndelungat latinitate nainte de
momentul cuceririi romane. O alt teorie spune c limba romn s-ar fi format pe teritoriul
actualei Albanii, unde dacii liberi au migrat alungai de nvlirile goilor, hunilor i slavilor.
Sunt i lingviti care susin c nucleul limbii romne este n actuala Macedonie, unde ar fi fost
transferai toi dacii, n momentul retragerii romanilor.
O ipotez de-a dreptul spectaculoas a fost emis, recent, de un lingvist maramureean,
care afirm c limba romn veche s-ar afla, de fapt, la baza tututor limbilor europene. El i
bazeaz afirmaia parial, pe analiza unor steme vechi, dar i pe discursului ntlnirii dintre
Pliniu cel Btrn i Filimon Maramureeanul n anul 43 d.Chr., cnd Filimon ar fi spus: Eu
nu sunt conductor al cimbrilor cum voi ne spunei, latinii. Eu sunt conductor al boilor sau al
zimbrilor. ara noastr se ntinde din largul Coastelor Iutlande ale Danemarcei pn n Indii.

Limba romana provine din latina vorbita in partile de est ale Imperiului Roman. Face parte,
deci, din familia limbilor romanice, dintre care unele au devenit limbi nationale ( italiana,
franceza, spaniola, portugheza, romana ), altele au ramas limbi regionale ( catalana in Spania,
sarda in insula Sardinia, din Italia, dialectele retoromane in Elvetia ) sau au disparut
(dalmata).
In timp, limbile se modifica. Cand s-au acumulat multe modificari ( fonetice, gramaticale si
lexicale ), astfel incat varianta de origine noua nu mai e inteleasa de vorbitori, se poate vorbi
de o limba noua. Totusi, transformarile sunt un fenomen continuu si gradual, in care nu e usor
sa fixam praguri. In genere, se considera ca procesul de constituire a limbilor romanice s-a
incheiat in secolul al IX-lea. Pentru romana, s-au propus mai multe date: formarea limbii
romane ar fi durat pana in secolele VI - VII sau VIII - IX.

Incepand din secolul al X-lea ( deoarece poporul roman a fost inconjurat de popoare care
vorbeau limbi din alte familii - slava, maghiara, turca - si avand o confesiune - ortodoxa - care
nu utiliza latina in biserica ), vorbitorii de romana nu au mai avut, pentru multa vreme, contact
cu celelalte limbi romanice si au pierdut mai ales legatura cu reperul latinei culte. In vreme ce
franceza, italiana, spaniola etc. au preluat permanent cuvinte, structuri sintactice si modele
stilistice din latina medievala, romana s-a dezvoltat in afara acestei influente. Recuperarea
fondului cultural latin s-a produs masiv de abia in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea.

In Balcani au ramas grupuri de populatie romanizata, vorbind dialecte romanice provenind

din "romana comuna" - limba care circula ( la nord si la sud de Dunare ) in secolele al VII-lea
- al X-lea. Se considera ca romana are patru dialecte: dacoromana ( cea pe care o desemnam
de obicei prin termenul de "romana", vorbita la nord de Dunare, pe un teritoriu care este, cu
aproximatie, cel al Romaniei de astazi ), aromana ( vorbita in anumite zne din Grecia,
Macedonia, Albania si Bulgaria ), meglenoromana ( intr-o zona la nord de Salonic, impartita
intre Grecia si Macedonia ) si istroromana ( in cateva localitati din peninsula Istria, Croatia ).
Cele patru dialecte au trasaturi gramaticale si lexicale asemanatoare, dar si destule diferente.
Dialectele din sudul Dunarii au fost influentate de contactul cu limbile greaca, macedoneana,
croata, italiana, albaneza, bulgara, turca.

Pentru varietatile regionale ale dacoromanei se foloseste termenul subdialect ( muntenesc,

moldvenesc, banatean, crisean, maramuresean ).

Elemente latine din structura limbii romane: structura gramaticala si vocabularul de baza. In
structura gramaticala romana conserva din latina clasele de declinare ale substantivului,
pronumele personal, tipurile de adjective, numeralele de la 1 la 10, clasele de conjugare ale
verbelor, cele mai multe moduri si timpuri, principalele conjunctii si prepozitii. In vocabular
sunt de origine latina cuvinte care denumesc notiuni, obiecte, actiuni, insusiri fundamentale (
relatii de rudenie, parti ale corpului uman, elemente naturale, plasarea in timp si spatiu etc. ) si
care sunt frecvente in vorbire.
Elemente de substrat: dezvoltate in conditii diferite, limbile romanice au suferit influenta
substratului ( limba vorbita de populatiile cucerite ) si a altor limbi cu care populatia cucerita
a venit in contact in cursul secolelor. In cazul limbii romane, substratul il constituie limba
daco - getilor, din familia limbilor trace ( indoeuropeana ), din care nu s-au consemnat cuvinte
in scris. Pentru reconstituirea elementelor de substrat, s-a recurs la comparatia cu albaneza (
exemple de cuvinte de origine traco - daca: abur, barza, brad, a se bucura, buza, caciula,
copac, mos, vatra, viezure ).

Influentele altor limbi asupra limbii romane se impart in doua categorii:

- influente vechi - slava, maghiara, greaca.

- influente tarzii - neogreaca, turca.

Influentele vechi: latina dunareana a primit o serie de influente din greaca, chiar anterioare
formarii limbii romane; ulterior, au intrat in romana unele cuvinte din greaca medie (bizantina),
in genere prin intermediar slav. E foarte probabil ca in fazele vechi limba romana sa fi primit
unele influente germanice (de la populatiile migratoare), dar acestea nu au putut fi clar dovedite.

Cea mai puternica influenta asupra limbii romane este cea slava. S-a exercitat pe cale
populara - prin contacte cu populatii slave, asezate din sec. al VII-lea in estul Europei si
convietuind cu populatia romanizata, dar si pe cale culta, prin slavona, care era limba
bisericeasca si a cancelariei in tarile romane. Unele dintre imprumuturile slave populare au
devenit cuvinte din fondul principal, esentiale pana astazi - ceas, dragoste, a iubi, munca,
prieten, prost, a sfarsi, a trai, vorba. Imprumuturile culte din slavona au avut in genere o
circulatie mai limitata ( in administratie si in biserica ), de aceea au fost inlocuite de
imprumuturi ( mai ales latino - romanice ). Cele mai multe s-au pastrat in stilul bisericesc,
predominant conservator, unde au capatat ulterior si valoare de marci distinctive ale limbajului
bisericii ortodoxe fata de cele ale altor biserici crestine.

Imprumuturile din maghiara nu sunt foarte numeroase, dar cuprind cuvinte din lexicul
fundamental - gand, oras, fel etc.

Influenta greaca veche se exercita asupra limbii romane in secolele al VII-lea si al VIII-lea,
datorita relatiilor cu Imperiul Bizantin. Cuvintele grecesti patrund direct ( arvuna, catarg,
flamura, matase, stol, triasta, zale ) sau mai tarziu, pana in secolul al XII-lea, prin intermediul
limbii slave ( busuioc, comoara, corabie, crin, dafin, hartie, livada ).

Influentele tarzii: in secolul al XVIII-lea, in limba romana patrund cele mai multe
imprumuturi din turca ( limba puterii politice externe, a carei dominatie s-a accentuat ) si din
neogreaca ( limba domnitorilor fanarioti si a curtii lor ). Lexicul turcesc, care marcheaza epoca
si care nu se va pastra decat in mica masura in secolele ulterioare este cel legat de administratie,
de ceremoniile si divertismentele curtii. In textele epocii, se realizeaza o prima modernizare a
vocabularului, prin elemente grecesti culte, care stau la baza unei terminologii filozofice si
stiintifice internationale, ca si prin cuvinte latino-romanice. Aceasta este perioada in care se
poate vorbi despre formarea unei constiinte retorice si literare: apar autori care scriu cu intentie
estetic ( in fraze lungi, complicate, cu inversiuni si constructii simetrice ). Altii dezvolta un stil
narativ mai apropiat de vorbirea curenta si, in ciuda particularitatilor regionale, mai accesibil
cititorului de azi.

Dupa perioada de tranzitie reprezentata de Scoala Ardeleana, la sfarsitul secolului al XVIII-

lea, incepe epoca moderna din istoria limbii romane, caracterizata prin unificare si modernizare.
Alfabetul chirilic este inlocuit cu alfabetul latin, in cateva etape ( in 1828 Ion Heliade Radulescu
simplifica sistemul scrierii chirilice intr-o varianta care se adapta pronuntarii romanesti; intre
1836 si 1844 s-au creat alfabete de tranzitie in care literele latine inlocuiau treptat caracterele
chirilice; documentele oficiale din timpul domnieie lui Alexandru Ioan Cuza instituie prin lege
folosirea alfabetului latin, in 1860 in Muntenia si in 1862 in Moldova ).

In secolul al XIX-lea, vocabularul limbii romane se modernizeaza prin imprumuturi masive

din limbile romanice ( in primul rand din franceza, dar si din italiana ) si din latina. Aceste surse
au determinat o sporire a componentei latino - romanice a limbii - fenomen care a fost numit
"relatinizare", "reromanizare" sau "occidentalizare romanica".

Intre influentele perioadei moderne se numara si germana ( mai ales in Transilvania ) si rusa
( la sfarsitul secolului al XVIII-lea si la inceputul secolului al XIX-lea, in Moldova si Tara
Romaneasca. ).

In Tara Romaneasca si in Moldova, limba de cultura - a cancelariei si a bisericii - a fost, in

secolele al XIII-lea - al XV-lea, slavona, folosita in scris in texte religioase, in hotarari domnesti,
acte juridice, scrisori, cronici. S-au pastrat texte redactate in slavona pe teritoriul romanesc, din
secolul al XIV-lea ( cel mai vechi act pastrat dateaza din 1374 ). In unele dintre aceste texte
apar cuvinte romanesti ( nume de familie, porecle, toponime - pan Arbure, Balaur vel logofat,
Roman Blandul etc. ). In Transilvania, devenita parte a regatului maghiar, catolic, limba de
cultura a fost - din secolul al XII-lea - latina ( medievala ), pastrata in inscriptii si documente.
Limba serviciului religios ortodox era insa tot slavona.

Cel mai vechi text romanesc cu datare certa este o scrisoare de la 1521, a lui Neacsu din
Campulung. E foarte posibil sa se fi scris romaneste si inainte, dar textele nu s-au pastrat. Dupa
unii cercetatori, cateva traduceri de texte religioase, pastrate in manuscris, ar fi fost redactate
inainte de 1521. Ele au fost descoperite in sec. al XIX-lea si au fost numite ( dupa loc sau dupa
proprietar ) Codicele Voronetean, Psaltirea Voroneteana, Psaltirea Scheiana, Psaltirea
Hurmuzachi. Acestea nu au putut fi datate si localizate cu mare certitudine ( dupa parerea celor
mai multi filologi ar proveni, totusi, din Maramures, de unde si denumirea de "texte
maramuresene" ). Le distinge o particularitate fonetica, rotacismul ( transformarea
lui n intervocalic in r - mana - mara ), de aceea sunt numte si texte rotacizante.

Din secolul al XVI-lea s-au pastrat destul de putine texte romanesti. Este importanta diferenta
dintre textele traduse ( scrieri religioase, manuscrise sau tiparite ) si cele originale ( acte, scrisori
si documente manuscrise ): traducerile sunt, de obicei, mai greoaie, pentru ca sunt influentate
de originalul strain, in vreme ce textele originale sunt mai accesibile si se apropie mai mult de
limba de astazi ).

Prin textele scrise, s-a constituit treptat varianta culta a limbii romane: limba literara, mai
ingrijita, tinzand sa devina unitara. Prin manuscrisele copiate si recopiate, dar mai ales prin
tiparituri, anumite structuri lingvistice deveneau modele de exprimare in romana. Se considera
ca limba romana literara, chiar daca a preluat elemente si din celelalte graiuri, are la baza graiul
( subdialectul ) muntenesc. Prestigiul variantei regionale muntenesti a fost asigurat mai ales de
cartile bisericesti tiparite - mai intai de Coresi la Brasov, apoi, in secolul al XVII-lea, de alti
tipografi in Tara Romaneasca ( la Govora, Campulung, Manastirea Dealu ).

In sec. al XVII-lea se diversifica domeniile de folosire in scris a limbii romane, aparand noi
tipuri de texte, in afara celor religioase, a scrisorilor si actelor. Acum sunt tiparite importante
coduri de legi, punandu-se bazele limbajului juridic romanesc ( in Moldova, Carte romaneasca
de invatatura sau Pravila lui Vasile Lupu, 1646, in Muntenia - Indreptarea legii sau Pravila
lui Matei Basarab, 1652 ). In aceeasi perioada se plaseaza inceputurile istoriografiei in limba
romana, prin cronicarul Grigore Ureche si prin continuatorul lui, Miron Costin. Textele
cronicarilor, care au circulat in numeroase copii manuscrise, sunt puncte de pornire pentru
dezvoltarea ulterioara atat a stilului expunerii si argumentarii, cat si a prozei narative. Nevoilor
mai largi de lectura ale unui public ( nu foarte numeros ) stiutor de carte le raspundeau mai ales
cartile populare.

In secolul al XVII-lea apar, in scrierile istoriografice ( Grigore Ureche, Miron Costin ),

primele observatii despre latinitatea limbii romane, care se combina, de obicei, si cu argumente
despre unitatea ei ( aceeasi limba e vorbita in tari diferite ). In prefetele unor traduceri din
secolele al XVII-lea - al XVIII-lea se pune problema modernizarii limbii prin imprumuturi. In
Transilvania, in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, latinitatea limbii devine argument de
afirmare a identitatii nationale ( Scoala Ardeleana ).

In secolul al XIX-lea, trecerea oficiala la alfabetul latin da nastere unor dispute aprinse in
privinta ortografiei, care vor continua, cu intermitente, mai bine de o suta de ani. Principala
confruntare este intre adeptii ortografiei fonetice ( care cer o corespondenta cat mai riguroasa
si mai simpla intre scriere si pronuntare ) si cei ai ortografiei etimologizante ( impunand ca
scrierea sa reflecte in primul rand originea cuvintelor ). In aceeasi perioada, au loc dispute
asupra modernizarii limbii si asupra neologismelor. Se manifesta diverse curente puriste - de la
cei care vor sa elimine din limba elementele slave populare, pentru a le inlocui cu termeni latini
si romanici, pana la cei care nu accepta imprumuturile moderne, recomandand revalorificarea
fondului arhaic si popular.

Disputele dialectale - pentru acceptarea sau respingerea unor forme regionale din limba
literara - nu au fost foarte aprinse, ideea dominanta fiind aceea a unitatii limbii. Literatura
dialectala a ramas un fenomen periferic si anecdotic, cazurile celebre ( Creanga ) fiind trecute
in categoria exponentilor limbii populare.

Scriitorii au supus adesea limba unor evaluari subiective si estetice. In secolul al XIX-lea, la
Ion Heliade Radulescu si Vasile Alecsandri, un criteriu de apreciere a limbii era, de exemplu,
adaptarea ei la poezie.
 Latinitatea a fost un subiect de polemica cu implicatii politice. In secolul al XX-lea, mai ales
intre 1945 si 1989, manipularea politica a ideilor lingvistice s-a manifestat constant. Presiunea
sovietica din anii '50 a pus accent pe rolul influentei slave, minimalizand elementul latin.
Revenirea nationalista a regimului din anii '60 - '80 a facut sa se acorde atentie fie componentei
latine, fie celei traco - dacice. In acelasi timp, polemicile istorice si politice cu Ungaria au
determinat dezvoltarea excesiva a argumentelor lingvistice ale continuitatii.

n 2011, am scris un articol foarte interesant (Limba romn nu-i are originea n limba
latin a Imperiului Roman, ci n limba italian), pe care niciun istoric adevrat sau lingvist
nu s-a aplecat asupra lui. De ce spun asta? Pentru c nu e o opinie personal, ci reprezint
opinia unui mare savant din secolul al 18-lea, Giuseppe Boscovici, savant, matematician i
astronom croat, care a cltorit foarte mult i a publicat peste 70 de cri de matematic,
astronomie, fizic, literatur. Iat ce spune el despre limba romn:

Limba rii e un amestec din diferite limbi: unele cuvinte sunt din limba slav, altele din
limba turc, dar cea mai mare parte din limba latin i italiana. Se ntlnesc o mulime de
cuvinte italiene care nu deriv din limba latin, cum multe se ntlnesc care nu se
ntrebuineaz n acelai sens n limba italian. Aceasta m face s cred c originea att de
apropiat cu limba latin, nu se datorete vechilor colonii romane, sau bisericii din primele
secole, cum muli afirm, ci, mai degrab, comerului pe care l-au avut n decurs de mai
multe secole cu italienii i cu coloniile lor.

Aadar, nainte de modernizarea limbii romne (proces avut loc n secolul al XIX-lea cnd n
tezaurul lingvistic au intrat multe cuvinte franuzeti) un savant (specialist i n literatur)
credea n secolul al XVIII-lea c limba romn nu-i are originea n limba latin din timpul
Imperiului Roman (aa cum ne nva marea majoritate a lingvitilor romni), ci n limba
italian.

TERITORIUL DE FORMARE A LIMBII ROMNE

n nordul i n sudul Dunrii, n provinciile Dacia, Dardania, Moesia inferioar i

superioar.
Dovezi
a. Dovezi istorice i arheologice
istoricii antici (Criton, medicul lui Traian, Dio Cassius) atest, n Istoria Roman, supunerea
dacilor, nu nimicirea lor, dup 105-106. pte scene de pe columna lui Traian atest acest lucru
15 cohorte (corpuri de armata), menionate documentar, erau alctuite din dcai i au
funcionat n diferite zone ale Imperiului roman.
***Textul din Breviarum ab Urbe condita de Eutropius, care a fost interpretat greit, i care
st la baza teoriilor mpotriva continuitii, demonstreaz sacrificiul n lupt, nu sacrificarea
populaiei autohtone de ctre romanii nvingtori Cci DAcia, datorit rzboiului
ndelungat, fusese sleit de brbaii lui Decebal
aprox. 4000 de inscripii latine gsite pe teritoriul fostei Dacii informeaz asupra vieii
sociale, administrative, materiale, spirituale a populaiei autohtone.
izvoarele istorice mai trzii constau n primele nsemnri ale existenei vlahilor, n anul 976
(n cronica bizantin a lui Kendrenos, sec al XI-lea), n anii 980 i 1020 (n documente
provenind de la mpratul Vasile al II-lea MAcedoneanul), n sce al XI-lea de Kekaumenos
(ntr-o istorie bizantin). n sec al XIII-lea Cronica anonim maghiar (Gesta Hungarorum)
atest existena vlahilor i descendena lor roman
pmntul -Panoniei- era locuit de slavi, bulgari, i blahi, adic pstorii romanilor
n sec al XIV -lea , ntr-un text francez, apar date demografice despre regiunile central i est
europne: vlahii sunt amintii ca un popor mare, rspndit, pstori ai romanilor
difuzarea cretinismului de surs latin la nordul i sudul Dunrii nc dinainte de sec al IV-
lea (documente religioase atest c Sf. Apostol Andrei a predicat n Sciia Minor Dobrgea
nc din sec I). Misionarii cretini predicau n limba latin, semn al unei populaii intens
romanizate.
b.Dovezi lingvistice
n dacoromn (nu i n dialectele sud Dunrene) s-au pstrat cuvinte de origine latin care
desemneaz realiti specifice (aur, pcur)
Pstrarea unor vechi termeni latineti numai n vestul rii demonstreaz existena n acea
zon, a unei populaii intens romanizate (ai/usturoi, june/ tnr, nea/ zpad, pcurar/ cioban,
pedestru/ srac)
n componena vocabularelor specializate pe domenii fundamentale de activitate i
spiritualitate (agricol, pstoresc, cretin) intr cuvinte latineti. Ele demonstreaz existena pe
acest teritoriu a unei civilizaii de tip rural i a unei populaii romanizate de tip sedentar
c. Dovezi prin raionament
Cuceritorii romani nu au exterminat niciodat o populaie autohton, practicnd colonizarea
i asimilarea culturii i civilizaiei autohtone n formele evoluate de cultur i civilizaie
roman
Dacia oferea multe resurse materiale i reprezenta un punct strategic n calea nvlirilor
barbare. Exterminarea in mas ar fi sczut drastic nivelul de exploatare i capacitatea militar
in aceast provincie.
nu se justific exodul n mas, dup retragerea aurelian, de vreme ce teritoriul coloniei
romane din Dacia oferea condiii favorabile de existen
ar fi fost inexplicabil exodul ulterior, la nord de Dunre, al aceleiai populaii . n plus,
deplasarea de la sud la nord este total nespecific istoriei migraiilor. Istoricii au demonstrat
c migraiile au urmat dou posibile trasee: de la nord la sud i de la est la vest.

ntre sec. al XVI-lea i sec al XVIII-lea vorbim despre epoca veche a limbii romne ca
limb de cultur. Aceasta ncepe n 1521 cu Scrisoarea lui Neacu din Cmpulung i se
ncheie cu apariia primei gramatici romneti tiprite: Elementa linguae daco-roamnae sive
valachicae de Samuil Micu i Gh. incai (apariie simbolic a colii Ardelene care
marcheaz trecerea spre epoca modern a culturii naionale)
Primele tiprituri n limba romn: diaconul Coresi (Catehismul 1559 1560) nlesnesc
eliminarea treptat a slavonei ca limb de cultur. (n sfnta besearec mai bine e a gri 5
cuvinte cu neles dect 10 mie de cuvinte nenelese n limba striin)
Scrisoarea lui Neacu din Cmpulung, datat cu exactitate de N. Iorga (29 30 iunie
1521) este adresat lui Johannes Benkner, judele Braovului, i avertiza asupra unei posibile
incursiuni a turcilor peste Dunre. Textul arat deprinderi exersate de scris n limba romn.
 scrieri religioase originale sau traduse din slavon, grecete, maghiar (sec XVI) apar mai
ales n vestul rii, reprezentnd o incercare de subminare a autoritii limbii slavone.
ntre acestea, textele rotacizante (sec XV sau XVI) : Psaltirea Hurmuzachi, Psaltirea
Voroneean, Codicele Voroneean i Psaltirea cheian pstreaz o particularitate a
graiului vechi din Transilvania i Bucovina, anume modificarea lui n intervocalic n r (bire,
adur, lumir).
textele coresiene (11 la numr) au circulat sub form tiprit, punnd la dispoziie texte
fundamentale de cult religios (Liturghier, Tetraevangheliar). n aceste texte predomin
particularitile dialectale munteneti, care ofer o form cursiv i ngrijit de limb
romn. Este momentul n care graiul muntenesc ncepe s se impun ca limb literar
(forma oficial, cea mai ngrijit i normat a unei limbi) . O contribuie major la
impunerea graiului muntenesc drept limb literar o constituie traducerea integral n acest
grai a Bibliei (Biblia de la Bucureti 1688)
sec al XVII-lea este epoca de maxim nflorire a culturii medievale romneti: * scrierile
istoriografice ale cronicarilor moldoveni (Miron Costin, Grigore Ureche, Ion Neculce)
* primul scriitor romn, Dimitrie Cantemir
* cri religioase originale (Varlaam, Antim Ivireanul)
* cri juridico- adimistrative (ndreptarea legii, 1652)
* cri laice populare cu coninut eroic i moralizator (Alexandria, 1620).

n spiritul umanismului predominant la acea vreme n Europa, limba matern dobndete

treptat un prestigiu tot mai mare. Adoptarea ei ca limba liturgic (sec XVIII) nseamn
eliminarea definitiv a slavonei drept limb de cultur.

ncepnd cu sec al XIX-lea vorbim despre epoca modern a limbii romne literare
coala Ardelean
Paoptitii
Perioada marilor clasici

Originea limbii romane ese legata de procesul de formare a poporului roman,proces de

sinteza daco-romana, asupra caruia s-au exercitat in timp si alte influente.Procesul de formare
a limbii romane este unul complex si de lunga durata.In ciuda imprumuturilor diverse din alte
limbi cu care a venit in contact, romanaeste o limba romanica pentru ca elementele sale
constituitive sistemul fonetic,structura gramaticala si cea mai mare parte a fondului lexical
principal sunt de originelatina.Limba romana face parte din familia limbilor romanice,
impreuna cu limbafranceza, italiana, spaniola si altele. Toate limbile romanice au evoluat in
limba latinapopulara, varianta orala a limbii latine, folosita in vorbirea familiara si care
ignoraaspectele normative.

Procesul de formare a limbii romane este unul complex si de lunga durata.Incadrandu-se in

familia limbilor romanice, romana este rezultatul unui ansamblu deevolutii si influente
suferite de latina adusa de colonistii romani in Dacia si in provinciiledunarene ale Imperiului
roman. Procesul de transformare a latinei populare dureazacateva secole si are anumite
particularitati in nordul si in sudul dunarii. O prima fazaevoultiva ar fi aparitia limbii romane
comune din latina vulgara. Prin asezarea slavilor sia bulgarilor in zona sud-dunareana au loc
stramutari de populatie romaneasca,rezultatul fiind aparitia celor patru dialecte romanesti.

Bibliografia:

https://ru.scribd.com/doc/72054357/Originea-Si-Evolutia-Limbii-Romane
http://invatamromana.blogspot.md/2009/11/originea-si-evolutia-limbii-romane.html
http://www.referatele.com/referate/romana/online52/Proiect-Originea-si-evolutia-
limbii-romane-referatele-com.php
https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_romn