Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE TIINE ECONOMICE

CATEDRA FINANE I BNCI

TRSTURILE I ELEMENTELE CREDITULUI

Lucrul Individual

A efectuat: Leahu Dorin, Gr.BA1552


Conductor tiinific: Grlea Mihail
dr.lect.sup

CHIINU-2016
Aparitia si definirea creditului
Ca si moneda, creditul este o categorie economico-financiara creata pentru a servi la rezolvarea
unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb.
Schimbul in natura (trocul), a fost printre primele operatiuni cu caracter economic savarsite de
indivizi care au trecut de la o viata izolata la forma de viata sociala. Ca o consecinta imediata a
lui, a aparut creditul, care este tot un schimb, particularitatea lui este ca intre momentele
schimbului se interpune factorul timp.
Deci, creditul a existat si in economiile premonetare (fara moneda) dar in prezent, relatiile de
credit nu pot fi privite izolat de moneda.
Indiferent de modul cum a aparut si a evoluat activitatea economica a omenirii, creditul a
aparut inaintea oricarui sistem si instrument de schimb.
Etimologic, creditul isi are originea in cuvantul latin creditum- credere care inseamna a
crede,a avea incredere. Aceasta origine pune in evidenta un element psihologic indispensabil
operatiunii de imprumut si anume increderea.
Creditul a reprezentat obiectul unor cercetari ample in literatura de specialitate, constatandu-se
o diversitate de opinii. Astfel, pentru definirea creditului este necesar sa prezentam trei opinii
care s-au distins cu privire la acest termen:
creditul ca incredere;
creditul ca forma a relatiilor de redistribuire;
creditul ca expresie a relatiilor de schimb.
Creditul ca incredere este o optiune care pune la baza relatiilor de credit, ideea de
incredere, de aici decurgand caracterul subiectiv al acestora. In practica, increderea se manifesta
in relatiile dintre debitor si creditor, in sensul ca debitorul trebuie sa prezinte o anumita bonitate
pentru a se bucura de incredere din partea creditorului.
Creditul ca forma a relatiilor de redistribuire este o abordare care isi are originea in
continutul specific economic al creditului si anume transferul unei parti din produsul social de la
unii participanti la circuitul economic catre altii. Spre deosebire de alte forme ale relatiilor de
redistribuire a veniturilor (impozite, taxe), care au caracter definitiv, creditul este o forma
particulara a acestor relatii, prin transferul temporar din economie.
Creditul ca expresie a relatiilor de schimb constituie un acord prin care anumite bunuri,
servicii sau o anumita suma de bani sunt cedate in schimbul unei promisiuni de plata viitoare.
Prin luarea in considerare si corelarea acestor trei abordari obtinem definirea completa a
creditului. Astfel, creditul reprezinta o categorie economica, ce exprima relatii de repartitie a
unei parti din PIB sau din venitul national, prin care se mobilizeaza si se distribuie
disponibilitatile din economie si se creeaza noi mijloace de plata, in scopul satisfacerii unor
nevoi de capital si al realizarii unor obiective ale politicii economice.
In literatura de specialitate gasim mai multe definitii ale creditului care in esenta au
acelasi continut: schimbul unei valori monetare actuale contra uneia viitoare. Astfel, profesorul
W. Sombrat ofera o definitie sintetica, afirmand: creditul este puterea de cumparare fara a
detine numerar; profesorul C. Gide defineste creditul ca fiind schimbul unei bogatii prezente
contra unei bogatii viitoare; in timp ce profesorul A. Page spune ca reprezinta credit schimbul
unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare. La randul sau, V. Stanescu
afirma: este vorba de o operatiune de credit sau ne gasim in fata unui fapt economic numit
credit, ori de cate ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuata la un moment dat din
partea unui subiect economic catre altul, cu obligatia acestuia din urma de a restitui mai tarziu, la
un termen fixat, suma primita plus o suma de bani care se cheama interes sau dobanda.
Elementele si trasaturile creditului
Creditul este o relatie baneasca care se stabileste intre o persoana fizica sau juridica,
denumita creditor, care acorda un imprumut mai multor persoane fizice sau juridice denumite
debitori, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui cost numit dobanda. Pentru a
evidentia caracteristicile si functiile creditului trebuie sa prezentam elementele incluse in relatiile
de credit si anume:
participantii la raportul de credit;
promisiunea de rambursare;
scadenta;
pretul creditului (dobanda).
1. Participantii la raportul de credit, debitorul (cel care se imprumuta) si creditorul (cel
care imprumuta) sunt denumiti in literatura de specialitate, subiecte ale raportului de credit .
De regula intr-o operatie de credit, un agent economic se poate situa numai intr-una din cele
doua ipostaze. Analizand subiectii raportului de credit constatam o mare diversitate in ceea ce
priveste apartenenta la structurile social-economice, motivele specifice angajarii in raportul de
credit si durata angajarii sale. Daca luam drept criteriu natura participantilor la relatia de credit,
distingem trei mari categorii de agenti economici care actioneaza in cadrul sistemului financiar:
populatia, intreprinderile si statul. Daca avem in vedere modul cum se plaseaza participantii la o
relatie de credit, agentii economici se vor polariza numai in doua categorii de subiecti:
subiecti care vor sa economiseasca, adica sa-si amane consumul sub inclinatia
psihologica a fricii de riscurile investitiei;
subiecti care doresc temporar sa se imprumute deoarece veniturile lor s-au diminuat
temporar, sau pentru ca un imprumut le-ar permite sa obtina resursele necesare pentru o
productie mai mare.
Populatia participa la procesul de creditare in dubla calitate, de debitor si creditor,
remarcandu-se in principal prin rolul important pe care il are in asigurarea resurselor de creditare
deoarece are sume disponibile care depaseste cu mult datoriile sale.
Agentii economici ocupa un loc important in randul creditorilor in situatia in care obtin
rezultate financiare pozitive pentru care cauta cele mai eficiente modalitati de plasare pe piata
monetara sau de capital. Astfel, disponibilitatile banesti ale intreprinderilor se constituie in
resurse de creditare, de finantare a activitatii agentilor economici care au nevoie de fonduri, fie
direct, fie prin intermediul bancilor si a altor institutii financiare. Aceste resurse de creditare ale
intreprinderilor sunt reprezentate de: disponibilitati in depozite la termen; portofolii de titluri
detinute ca participanti la capitalul social al altor societati comerciale; titluri emise de stat
subscrise de acestea.
In mod curent, agentii economici se situeaza pe pozitia de debitor prin apelarea la credite
pentru desfasurarea activitatii curente, pentru realizarea de investitii etc.
Statul apare in cadrul procesului de creditare in calitate de creditor doar in situatia
inregistrarii de excedente bugetare si a disponibilizarii in economie a unor sume indreptate catre
sistemul asigurarilor si protectiei sociale ori catre alte destinatii.
Cel mai adesea, statul apare in calitate de debitor in toate economiile contemporane, ca
urmare a inregistrarii de deficite bugetare.
2. Promisiunea de rambursare reprezinta angajamentul debitorului de a restitui la
scadenta valoarea capitalului imprumutat si de a plati dobanda, ca pret al creditului. Ea
presupune risc si necesita prin urmare angajarea unei garantii.
Principalele riscuri care apar in relatiile de credit sunt:
Riscul de nerambursare, respectiv probabilitatea amanarii platii de catre debitor, sau a
incapacitatii de plata a acestuia datorata conjuncturii economice, dificultatilor sectoriale sau
deficientelor imprumutatului. Pentru prevenirea si eliminarea acestui risc, este necesar sa se
adopte la nivelul creditorului masurile necesare, printr-o analiza laborioasa a celui care solicita
credite, sub diverse aspecte:
- originile si angajamentele legale ale intreprinzatorului;
- organizarea administrativa si tehnica;
- relatiile intreprinzatorului cu clientii si furnizorii;
- gradul de indatorare
- motivele solicitarii imprumutului si destinatia sa imediata;
- perspectivele gestiunii intreprinzatorului;
- situatia financiara;
- criteriile de repartizare a profitului, etc.
Riscul de imobilizare apare la nivelul bancii sau la detinatorul de depozite care nu este in
masura sa satisfaca cererile de plata ale titularilor de depozite, urmare a unei gestiuni defectuoase
a portofoliului de credite.
Atat riscul de nerambursare cat si riscul de imobilizare apartin grupei riscurilor bancare
financiare, cele a caror producere afecteaza operatiunile active si pasive ale bancilor comerciale,
cu reflectare in bilantul bancar, de la data aparitiei pana in momentul eliminarii acestora prin
utilizarea tehnicilor de gestiune, adaptate amplitudinii si duratei de manifestare a fiecarui risc.
Pentru minimizarea acestor riscuri, creditorul trebuie sa solicite garantii, debitorului, astfel, in
functie de natura obiectului garantiei distingem: garantie personala si garantie reala.
Garantia personala reprezinta angajamentul luat de o terta persoana de a plati suma ajunsa la
scadenta in cazul in care debitorul este in incapacitate de plata.
Garantia reala are la baza valori materiale prin a caror valorificare pot fi obtinute sumele
necesare pentru plata sumelor scadente. Ea include: gajul, ipoteca, retinerea si privilegiul.
Dreptul de retinere da creditorului posibilitatea de a retine un bun corporal atata timp cat nu a
fost achitat integral, chiar daca este proprietatea debitorului. Bunul corporal retinut de creditor
trebuie sa aiba legatura cu creanta iar creanta sa fie certa si exigibila.
Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun drept garantie a creditului.
Gajul poate fi cu sau fara deposedare. Daca are loc fara deposedare, creditorul va primi un titlu
de recunoastere a gajului (de exemplu gajarea fondurilor de comert). Titularul gajului are mai
multe drepturi: de preferinta (adica de a fi platit inaintea altora in cazul vanzarii bunului care
reprezinta garantia); de retinere (pastrare a obiectului gajului) si de vanzare (ca urmare a
hotararii in justitie a bunului gajat). O forma distincta de garantie reala o
reprezinta ipoteca, respectiv actul prin care debitorul acorda creditorului, dreptul asupra unui
imobil, fara deposedare. Ca drepturi, ipoteca confera dreptul de urmarire si dreptul de preferinta.
Privilegiul reprezinta dreptul pe care il dobandesc prin lege unii creditori de a avea prioritate in
ceea ce priveste plata, atunci cand dispune de o garantie asupra unei parti sau a intregului
patrimoniu al debitorului.
Cea mai potrivita forma de garantare a creditelor o constituie garantia financiara, prin asigurarea
in viitor a unor fluxuri de venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate de rambursarea
creditului si plata dobanzii. In acest sens se recurge la garantarea creditului cu elemente
patrimoniale ale debitorului si anume active fixe si circulante. In practica se mai utilizeaza
garantarea creditelor pe seama portofoliului de efecte comerciale detinute de agentul economic
care solicita credite.
3. Scadenta se stabileste in contractul de credit si difera in functie de particularitatile sectorului
de activitate si de nivelul eficientei activitatii beneficiarului de credite. Cunoaste o mare
varietate, de la 24 de ore ( in cazul pietei interbancare), pana la durate medii si lungi (20; 30 de
ani), in cazul imprumuturilor obligatare. Creditele pe termen scurt, cum sunt cele de consum se
caracterizeaza prin rambursare integrala la scadenta. In schimb, creditele pe termen mediu si
lung presupun de regula rambursarea esalonata, adica pe parcurs la termenele stabilite (lunare,
trimestriale etc.), odata cu plata dobanzii se ramburseaza o parte din principal (suma
imprumutata). Prin contractul de credit se poate stabili ca rambursarea imprumutului sa se faca
cu perioada de gratie, termenul de gratie reprezentand perioada intre momentul angajarii
creditului si inceperea rambursarii lui. In aceasta perioada se plateste numai dobanda.
4. Dobanda reprezinta pretul capitalului utilizat sau chiria pe care o plateste debitorul pentru
folosirea capitalului imprumutat. La modul general, nivelul dobanzii se coreleaza cu rata
profitului obtinuta de intreprinzator. Marimea dobanzii depinde de capitalul avansat, perioada de
timp cat a fost folosit acest capital si de nivelul ratei dobanzii. Rata dobanzii este pretul la care
poate fi obtinut imprumutul acceptat de solicitant.
D = C*r*t/360
unde:
D = marimea absoluta a dobanzii calculata ca dobanda simpla;
C = soldul capitalului (principalului);
r = rata anuala a dobanzii exprimata sub forma de coeficient;
t = perioada de acordare a imprumutului exprimata in zile.
Dobanda compusa are in vedere faptul ca dobanda este mentinuta ca investitie pana la scadenta
finala, adica incepand cu al doilea termen de scadenta, dobanda se calculeaza atat asupra
principalului, cat si asupra dobanzii acumulate pana in momentul respectiv.
Cn = Co*(1+r)t
unde:
Cn = suma ce se obtine dupa n perioade de capitalizare a principalului (Co) si
a dobanzii;
(1+r)t = factor de compunere;
n = numarul de perioade;
Co = capitalul avansat initial (principalul).
Cererea de capital variaza invers proportional cu nivelul ratei dobanzii. Astfel, un nivel redus al
ratei dobanzii antreneaza o cerere ridicata de credite, ceea ce determina efecte favorabile asupra
productiei si economiei. In schimb, o rata a dobanzii ridicate, implica un cost mare al creditelor,
ceea ce conduce la diminuarea cererii de credite. Daca luam in considerare rata inflatiei in
comparatie cu rata dobanzii utilizata in contractul de credit, constatam ca in perioadele cu inflatie
ridicata, creditul reprezinta pentru debitori o modalitate perfecta de finantare.
Aprecierile referitoare la nivelul dobanzii sunt valabile atata timp cat stabilitatea monetara
asigura la scadenta, recuperarea integrala a valorii avansate, respectiv o putere de cumparare
echivalenta momentului acordarii imprumutului. Apare riscul eroziunii capitalului ce se refera
la posibilitatea pierderilor pe care creditorul le poate inregistra prin faptul ca, valoarea reala (la
momentul de referinta) a ratelor de rambursare a imprumutului, sa nu poata acoperii integral
capitalul imprumutat, evaluat in aceiasi termeni. Astfel, in conditii de inflatie, rata dobanzii
implica:
- dobanda nominala;
- dobanda reala, ca diferenta intre dobanda nominala si gradul de eroziune a capitalului.
Conform ecuatiei lui Fisher, dobanda reala este direct proportionala cu dobanda nominala si
invers proportionala cu gradul de depreciere monetara.

Dobanda trebuie sa contina stimulente economice, fara de care sistemul de finantare a


reproductiei nu poate functiona si nu-si poate indeplini functiile. Din acest punct de vedere,
principala functie a dobanzii in conditiile actuale din tara noastra, consta in stimularea ofertei de
capitaluri precum si stimularea economica a alocarii si utilizarii rationale a resurselor financiare
respective. Actualmente, in Romania nivelul ratei dobanzii continua sa fie stabilit in mare parte
prin decizii administrative si nu prin jocul cererii si ofertei.
Pentru creditor, dobanda reprezinta o compensatie speculativa pentru renuntarea la folosirea de
catre el insusi a fondurilor imprumutate, insa nivelul dobanzii percepute nu constituie inca
factorul hotarator care sa-l determine sa-si redimensioneze volumul creditelor acordate.
Pentru debitor, dobanda platita constituie un stimulent pentru cresterea eficientei utilizarii
fondurilor proprii si imprumutate, dar nu este inca un criteriu esential in deciziile de a apela sau
nu la imprumuturi. Analizand ambele aspecte, constatam ca dobanda este un stimulent economic,
dar functiile reglatoare se manifesta cu o intensitate redusa. In concluzie, rata dobanzii este si in
tara noastra o variabila esentiala a legaturilor functionale care exista in domeniul formarii
acumularilor de capital si investitiilor, precum si al cererii si ofertei de mijloace financiare dar nu
are acelasi rol reglator ca in economia de piata.
Acum ca am vazut care sunt elementele si trasaturile creditului, ne vom indrepta atentia catre
conditiile care sunt necesare pentru desfasurarea normala a procesului de creditare.
Conditiile creditului
Creditarea poate fi privita ca un serviciu bancar pe care banca il ofera celor care-l solicita. Pentru
ca procesul creditarii sa se desfasoare normal, pentru valorificarea la maxim a avantajelor si
diminuarea la minim a dezavantajelor este necesara indeplinirea mai multor conditii obiective si
subiective:
1. Existenta unui sistem juridic, prin care sa se reglementeze cadrul general al
operatiunilor de credit si anume:
drepturile si obligatiile creditorilor si debitorilor;
masurile de asigurare si de protectie pentru participantii la relatiile de credit;
modul de solutionare a conflictelor dintre parti si organele competente.
Conditiile de ordin juridic-legal trebuie sa fie flexibile, pentru a permite afirmarea liberei
initiative, dar si categorice astfel incat sa creasca increderea agentilor economici si sa limiteze
riscurile.
2. Conditii de ordin institutional, infrastructural, se refera la existenta unui
ansamblu de institutii si organisme specializate, cu o retea vasta dispusa in teritoriu, dar si cu
relatii de corespondenta cu institutii similare din strainatate.
3. Existenta unui cadru economic favorabil, legat de situatia pe ansamblu a economiei
nationale, de perspectivele ei, de gradul de dotare tehnica si profesionala a sectoarelor din
economie. O importanta deosebita o are si situatia resurselor din economie si aflate la dispozitia
agentilor economici, accesul la acestea dar si structura economiei nationale, situatia pietei
financiare si a pietei de marfuri.
4. Conditii de ordin social - politic se refera la cadrul general social- politic in care se desfasoara
procesul creditarii. Astfel, un climat stabil politic si social ofera premisele unei bune desfasurari
a activitatii de creditare, pe cand un mediu social caracterizat prin convulsii si un regim politic
instabil, contestat, o politica economica oscilanta, fara perspective clare, va influenta elementul
esential al creditului si anume increderea. Se descurajeaza nu numai tendintele de economisire
prin intermediul institutiilor specializate ci si cererea de credite si chiar acordarea lor.
5. Conditii de ordin psihologic si de traditie vizeaza atat increderea ca element esential al
creditului, cat si comportamentul agentilor economici si al populatiei in ansamblu.