De ce pana mea rmne n cerneal, m ntrebi?

De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?

De ce dorm, ngrmdite ntre galbenele file,
Iambii suitori, troheii, sltreele dactile?
Dac tu tiai problema astei viei cu care lupt,
Ai vedea c am cuvinte pana chiar s o fi rupt,
Cci ntreb, la ce-am ncepe s-ncercm n lupt dreapt
A turna n form nou limba veche i-neleapt?
Acea tainic simire, care doarme-n a ta harf,
n cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marf,
Cnd cu sete caui forma ce s poat s te-ncap,
S le scrii, cum cere lumea, vro istorie pe ap?
ns tu mi vei rspunde c e bine ca n lume
Prin frumoas stihuire s ptrunz al meu nume,
S-mi atrag luare-aminte a brbailor din ar,
S-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunoar,
i dezgustul meu din suflet s-l mpac prin a mea minte. -
Dragul meu, crarea asta s-a btut de mai nainte;
Noi avem n veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
Care-ncearc prin poeme s devin cumularzi,
nchinnd ale lor versuri la puternici, la cucoane,
Sunt cntai n cafenele i fac zgomot n saloane;
Iar crrile vieii fiind grele i nguste,
Ei ncearc s le treac prin protecie de fuste,
Dedicnd brouri la dame a cror brbai ei sper
C-ajungnd cndva minitri le-a deschide carier. -
De ce nu voi pentru nume, pentru glorie s scriu?
Oare glorie s fie a vorbi ntr-un pustiu?
Azi, cnd patimilor proprii muritorii toi sunt robi,
Gloria-i nchipuirea ce o mie de neghiobi
Idolului lor nchin, numind mare pe-un pitic
Ce-o beic e de spum ntr-un secol de nimic.
Mihai Eminescu