PUTEREA UNUI CANTEC

Intr-un oras traia o doamna draguta pe nume Hazel, careia ii placea sa cante imnuri
crestine. Astfel, s-a hotarat sa incerce sa cante in corul bisericii. I-a spus dirijorului
corului ca nu stie sa citeasca partiturile, iar el i-a raspuns: Te vom lasa sa canti,
numai sa incerci sa pastrezi melodia. Ea insa nu a putut tine melodia si a trebuit sa
renunte la cor. Nimic nu parea sa aiba vreun sens in viata lui Hazel. Mama ei murise
de curand. Cand Hazel era tanara, ea si-a petrecut cea mai mare patre a timpului
ingrijind-o pe mama ei, in loc sa se bucure de anii adolescentei. In consecinta, nu s-a
casatorit niciodata.
La 60 de ani simtea ca a esuat in incercarea ei de a gasi fericirea in viata. Singura,
fara sot sau copii, nu-si putea indeplini macar idealul de a canta.
Trista si ingrijorata, asa cum va puteti imagina, ea traia intr-un apartament micut, cu
un singur dormitor, cu trei sau patru etaje deasupra nivelului strazii, intr-un mare oras.
Ramasa fara mama ei, locuia singura in aceasta cladire, unde locuiau de obicei numai
oameni in varsta care erau protejati social.
Intr-o zi, pe cand Hazel pleca de acasa, a vazut un tanar hippie mutandu-se intr-unul
din apartamente. Avea barba neingrijita si purta parul lung. Cand Hazel s-a intors, toti
prietenii ei vorbeau despre noul vecin. Cu adevarat acum am dat de necaz. Odata ce
acesti indivizi duri se muta aici, ei devin stapani. Si toti batranii care locuiau in acea
cladire au inceput sasi ia masuri de precautie in plus, in cazul in care strainul ar fi un
hot. Multi dintre ei si-au pus mai multe incuietori la usi si ferestre. Nimeni nu avea
incredere in el.
Aceasta a durat cateva saptamani. Apoi intr-o noapte, Hazel s-a intors acasa ceva mai
tarziu ca de obicei. A intrat foarte incet in hol asa incat sa nu-i deranjeze pe ceilalti
locatari. Dupa ce a urcat doua etaje, a vazut un tanar suspect in hol. In loc sa strige si
sa alerge inapoi pe scari, ea a inceput sa cante. In felul ei nemelodios a cantat primele
cuvinte care i-au venit in minte: Cand treci prin furtuna, tine-ti capul sus si nu ti fie
teama de-ntuneric Acesta era singurul cantec pe care si-l amintea si nici macar nu
era sigura daca cuvintele erau corecte. A continuat sa cante Tine-ti capul sus si
niciodata nu vei merge singur. Mergi inainte, mergi inainte, cu speranta in inima caci
niciodata nu vei merge singur".
In acest timp a ajuns la apartamentul ei. Asa ca a deschis repede usa si apoi a incuiat-
o, incercand sa auda vreun sunet din afara. Nu a auzit nimic asa ca a mers spre patul
ei, recunoscatoare ca a ajuns in siguranta.
In dimineata urmatoare ea a vazut sub usa ei o hartie mototolita. Era de la tanarul cu
privirea aspra de care se temea toata lumea. Iata ce scria: Nu stiu cine sunteti, dar va
multumesc pentru ca azi noapte ati cantat pentru mine. Eram gata sa ma sinucid in
momentul in care ati inceput sa cantati Atunci cand treci prin furtuna ridica-ti capul
si niciodata nu vei merge singur. Vreau sa stiti ca mi-ati salvat viata. Eu plec spre alt
oras unde stiu ca voi gasi o slujba de care am nevoie. Multumesc. La revedere.