Sunteți pe pagina 1din 11

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

March 6,

2017

Cursul 1 INTRODUCERE ÎN DIDACTICA SPECIALITĂŢII

DIDACTICII SPECIALITĂŢII ÎN PREGĂTIREA INIŢIALĂ A

VIITORILOR PROFESORI

Didactica specialităţii este:

procesul de învăţământ din perspectiva pedagogică a predării şi învăţării

obiectelor de studiu, caz în care poartă denumirea de DIDACTICĂ SPECIALĂ SAU

METODICĂ (ce studiază conţinutul, principiile, metodele şi formele de organizare proprii

obiectului respectiv în detaliile concrete aplicative)

ASPECTE INTRODUCTIVE. CONCEPTUALIZARE

Deși preocupări în această direcție au fost identificate încă din antichitate, atunci când s-

au pus bazele gândirii didactice, exponenți fiind Platon şi Aristotel, mult mai târziu se

dezvoltă această direcție secolul al XVII-lea fiind etichetat drept „Secolul didacticii” în urma

apariţiei, în 1657, a lucrării „Didactica Magna” scrisă de pedagogul ceh J.A. Comenius.

Ulterior, Fr.A.W. Diesterweg (1790-1866) va impune o distincţie clară între pedagogia

generală, didactică şi metodică.

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici

1

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

March 6,

2017

Din punct de vedere etimologic, termenul de didactică este, sinonim cu cel de pedagogie

(didaskein, în greaca veche înseamnă a învăţa); totuși diferenţa dintre pedagogie şi didactică

constă în faptul că prima se referă la principiile generale ale educaţiei, iar a doua la metode

concrete de lucru şi organizare a învăţării la o disciplină anume.

„Didactica reprezintă o disciplină ştiinţifică, ce studiază procesul de învăţământ ca

principală modalitate de cunoaştere şi formare, de instruire şi educare; sistemul de învăţământ

ca ansamblu al instituţiilor de instrucţie şi educaţie; legităţile/principiile activităţii didactice;

conţinutul învăţământului; tehnologia didactica; formele de organizare și desfăşurare a

activităţii didactice; formele de educaţie în afara instruirii şcolare; raporturile profesor-elev,

stilul profesorului, etc.”( Miron Ionescu, Ioan Radu, 2001).

Pedagogia se definește, conform unei definiţii propuse de Ioan Nicola (1996), drept

ştiinţa care studiază fenomenul educaţional cu toate implicaţiile sale asupra formării

personalităţii umane în vederea integrării sale active în viaţa socială”, astfel încât obiectul său

de studiu – fenomenul educaţional, putem aprecia că aparţine, în egală măsură, şi sociologiei.

Având în vedere că sociologia s-a constituit ca ştiinţă independentă în anii 30 – 40 (

secolului XIX), iar statutul ei disciplinar a devenit recunoscut instituţional în secolul XX,

acest unghi de vedere este o constantă a reflecţiei de factură pedagogică din toate timpurile.

Iată câteva exemple (apud I. Nicola):

- Cf. Platon: “Educaţia este arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta

aptitudinile native pentru virtute a celor care dispun de ele”;

- Cf. Aristotel: “Educaţia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu

particulare”;

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici

2

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

March 6,

2017

- Cf. Jan Amos Komensky: “La naştere, natura înzestrează copilul numai cu seminţele

ştiinţei, ale moralităţii, ale religiozităţii. Educaţia este o activitate de stimulare a

acestor seminţe şi, implicit, de conducere a procesului de umanizare”;

- Cf. John Locke: “Educaţia este o relaţie interpersonală de supraveghere şi intervenţie

ce

se

stabileşte

între

preceptor

(educator)

şi

copil

(viitorul

gentleman).

Este

indispensabil ca educatorul să cunoască zestrea naturală a copilului pentru ca să-l

poată modela în concordanţă cu prototipul omului în care se împletesc trăsături ale

nobilimii şi burgheziei”;

- Cf. Immanuel Kant: “Educaţia contribuie la valorificarea naturii umane în folosul

societăţii”;

- Cf. Emile Durkheim: “Educaţia este o acţiune exercitată de generaţiile adulte asupra

celor care nu sunt coapte pentru viaţa socială. Ea are ca obiect să provoace şi să

dezvolte în copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale şi morale, pe care le

reclamă de la el atât societatea politică în ansamblul ei, cât şi mediul social căruia îi

este cu deosebire destinat”.

Acţiunea educativă este determinată axiologic, înscriind fiinţa umană pe traseele

ascendente ale umanizării prin intermediul a două tendinţe complementare: socializarea şi

individualizarea; latura socializării insistă asupra presiunii pe care educaţia urmează să o

exercite asupra fiinţei umane în virtutea unor imperative sociale, acestea fiind condensate şi

exprimate în idealul social, din care rezultă, implicit, idealul educaţional; de aici rezultă

caracterul directiv al intervenţiei educatorului ca şi rolul său de model în relaţiile cu copilul;

latura individualizării insistă asupra dezvoltării acelor forţe care, aparţinând eredităţii, sunt

potenţiali

germeni

ai

viitoarei

personalităţi;

între

exprimarea

personalităţii

şi

dirijarea

autoritară, accentul cade pe prima, aşa cum rezultă din următoarea sinteză:

 
 

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici

 

3

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

March 6,

2017

Socializarea

Individualizarea (personalizarea)

presupune intervenţia din exterior spre interior

exprimarea liberă a tendinţelor din interior, actualizarea acestora în manifestări şi trăsături stabile şi definitorii ale personalităţii

imprimă educaţiei un sens autopropulsor, prin stimularea potenţialului individual

pune accentul pe diferenţiere

imprimă educaţiei un sens de modelare a personalităţii umane potrivit unei direcţii prestabilite

pune accentul pe uniformizare

porneşte de la “copilul în general”

are în vedere copilul concret

elevul este subiect al educaţiei

elevul este obiectul educaţiei

Tab. 1.1. Comparaţie între socializare şi individualizare (După I. Nicola, 1993)

Aceste caracteristici permit

formularea unor concluzii cu privire la o relaţie de

complementaritate sociologie – pedagogie, care angajează

practic toate componentele

teoretice şi metodologice ale celor două, permiţând schimburi în ambele sensuri, care îl

îndreptăţesc pe Sorin Cristea (2000, p. 642), să vorbească despre funcţionalitatea pedagogică

a conceptelor sociologiei (un exemplu l-ar putea constitui valorificarea de către Koffka şi

discipolii săi a conceptului de rol în structurarea, alături de alte forme de învăţare socială, a

tipului de învăţare numit de ei “rol – taking”), respectiv

funcţionalitatea socială a

conceptelor pedagogiei (un exemplu l-ar putea constitui analiza conceptului de cultură

generală din perspectiva sociologiei, care "evidenţiază funcţionalitatea socială a culturii

generale, incluzînd un ansamblu de cunoştinţe şi abilităţi de bază necesare pregătirii unei

personalităţi), pentru a deveni adaptabilă (la situaţii sau la rezultatele evaluării, respectiv

autoevaluării), responsabilă (faţă de societate şi faţă de sine), competentă (în viaţa socială, de

familie, personală, în valorificarea timpului liber)”; acelaşi autor subliniază existenţa unor

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici

4

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

March 6,

2017

tendinţe macro şi microstructurale puse în acţiune la nivelul sistemelor de învăţământ prin

conştientizarea acestei funcţionalităţi sociale a conceptului în cauză:

- prelungirea şcolii de cultură generală;

- depăşirea opoziţiei dintre “educaţia generală” şi “educaţia profesională” prin diverse forme de integrare reciprocă;

- lărgirea conţinutului prin valorificarea “noilor educaţii": civică, democratică, ecologică, sanitară şi casnică modernă, demografică, economică, interculturală etc.;

- implicarea culturii şi tehnicii informatice în dobândirea unor noi competenţe necesare pentru înţelegerea naturii, societăţii şi a omului).

Revenind la didactica generală aceasta cuprinde norme şi principii cu caracter

general, valabile pentru toate disciplinele de învăţământ, pentru procesul de învăţământ în

ansamblul său. Fiecare obiect de învăţământ are didactica/metodica sa, astfel se poate

exemplifica prin: Didactica limbii române, Didactica matematicii, Didactica psihologiei,

Didactica sociologiei, Didactica religiei etc.

Didactica oricărei specialităţi îşi dobândeşte propriul statut,

prin întrunirea următoarelor elemente constitutive:

1. obiect de studiu: procesul de învăţământ la disciplina de specialitate (limba

română, istorie, geografie, educaţie fizică etc);

2. aparat

teoretic:

caracteristici;

noţiuni,

concepte

fundamentale,

principii,

demersuri,

3. ansamblu de metode şi procedee, mijloace şi tehnici de lucru specifice

obiectului de studiu.

Didactica specialităţii este o disciplină de sinteză care are drept obiect de studiu

procesul de învăţământ la disciplina de specialitate.

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici

5

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

March 6,

2017

Didactica specialității operează analize interdisciplinare şi intradisciplinare, impunând

o serie de rigoari în formularea/adaptarea conţinutului, metodelor şi procedeelor, formelor de

organizare, strategilor de proiectare şi de evaluare la specialitatea obiectului de învăţământ.

Didactica specialităţii este o subramură a didacticii generale, având o funcţie practică,

de ghidare a activităţii instructiv-educative pe baza unor orientări generale oferite de

Didactica generală şi de Teoria şi metodologia curriculum-lui, a instruirii şi a evaluării.

DIDACTICA SPECIALITĂŢII OFERĂ O DUBLĂ PERSPECTIVĂ

ASUPRA PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT:

1.

Perspectiva teoretică: fiind o ştiinţă explicativă a proceselor de predare-învăţare-

evaluare

şi

a

legităţilor

acestora,

a

conţinuturilor

propuse

prin

programele

şi

manualele aferente disciplinelor şcolare;

 

2.

Perspectiva

practică:

ca

ştiinţă

aplicativă,

urmărind

permanent

îmbunătăţirea

activităţii didactice nu numai pe baza rezultatelor propriilor cercetări, ci luând în

considerare şi descoperirile / rezultatele altor ştiinţe.

Ariei de cuprindere şi structurii de bază a Didacticii specialităţii i se circumscriu

pe următoarele coordonate generale vizând:

a) principii generale ale procesului de învăţământ;

b) finalităţile predării obiectului de învăţământ respectiv;

c) conţinutul procesului de predare-învăţare, inclusiv documentele de proiectare a activităţii

didactice:

i. planificarea calendaristică,

ii. proiectul unităţii de învăţare,

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici

6

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

March 6,

2017

iii. proiectul de lecţie.

d) metodele de predare-învăţare şi mijloacele de învăţământ;

e) metodele de evaluare a rezultatelor şcolare;

f) formele de organizare a procesului de învăţământ (lecţia, excursia, cercul de elevi s.a.)

g) formele de organizare a activităţii elevilor (frontală, individuală, pe grupe);

h) relaţii interumane: profesor-elev, elev-elev.

Didactica specialităţii este o disciplină ştiinţifică al cărei obiectiv este optimizarea

procesului de predare-învăţare-evaluare, orientată spre:

1. natura (specificul, esenţa) cunoştinţelor şcolare şi modul de organizare a

predării conţinutului,

2. modalităţile de transmitere a acestora, prin intermediul diferitelor discipline de

studiu, de specialitate.

În ceea ce privește didactica generală se reține că aceasta se adresează conduitei

generale a clasei de elevi şi vizează perfecţionarea întregului proces de predare-învăţare, iar

didactica specială vizează, cu precădere, predarea-învăţarea unei anumite discipline.

Didactica specialităţii este, în acelaşi timp, o disciplină preponderent pedagogică,

deoarece utilizează achiziţiile teoretice şi experimentale ale psihologiei şi pedagogiei şi o

disciplină relativ autonomă, deoarece realizează legătura cunoştinţelor psihopedagogice cu

disciplina ştiinţifică la care se referă.

Obiectivul fundamental al didacticii specialităţii este:

profesionalizarea

carierei

didactice

şi

înlesnirea

drumului

fiecărui

tânăr

spre

configurarea unei personalităţi autonome şi responsabile.

 
 

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici

 

7

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

March 6,

2017

Obiectivele specifice ale didacticii specialității sunt:

deprinderea unui minumum de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice în raport cu

obiectivele şi conţinuturile specifice disciplinelor abordate;

pregătirea studenţilor pentru stagiul de practică pedagogică;

avansarea unor modele orientative sau operaţionale de lucru;

structurarea şi îmbogăţirea registrului metodic de care uzează profesorul;

stăpânirea unor moduri variate de abordare a predării-învăţării;

predarea conţinutului diverselor discipline de pe o poziţie modernă, înnoitoare,

urmărind dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii elevului.

Didactica disciplinelor socio-umane îşi propune:

să identifice şi să argumenteze locul şi rolul disciplinelor respective în planul de

învăţământ;

să precizeze specificul acestor discipline;

să abordeze strategii didactice adecvate conţinutului şi obiectivelor;

să ofere modalităţi de utilizare a produselor curriculare şi instrumente de proiectare

didactică;

să motiveze studenţii în construirea propriului rol şi model comportamental de viitor

profesor.

În funcţie de gradul de structurare şi organizare a practicii educaţionale, în literatura

socio-pedagogică se face distincţia între educaţia formală, informală şi non-formală (Lazăr

Vlăsceanu, 1996) :

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici

8

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

March 6,

2017

A. educaţia formală se realizează prin acţiuni de predare şi instruire proiectate şi

realizate de personal specializat în conducerea învăţării (management şcolar), pe baza

unor obiective prestabilite, în instituţii şcolare structurate ierarhic, după criterii de

vârstă şi performanţiale, în cadrul unui sistem de învăţământ;

B. educaţia informală este procesul permanent de asimilare voluntară şi involuntară de

atitudini, valori, modele de comportare sau cunoştinţe vehiculate în relaţiile şi

interacţiunile sociale din mediul personal de viaţă, din familie, muncă, joc, bibliotecă,

mass-media, stradă etc.

Aria de extensie a educaţiei informale în timp şi spaţiu depinde de receptivitatea

individuală

şi

presiunea

socială,

incluzând

socializarea,

aculturaţia,

propaganda

-

îndoctrinarea şi alte acţiuni sociale cu efecte educative, având funcţii de modelare a

conştiinţei:

SOCIALIZAREA are ca mecanism principal învăţarea socială finalizându-se în asimilarea indivizilor în grupuri, în creşterea participării la viaţa grupurilor sau intensificarea proceselor interactive de comunicare între ei şi alte persoane sau instituţii (uneori implică şi desocializarea, sau resocializarea); ACULTURAŢIA este expresia contactelor culturale fie între două sau mai multe colectivităţi, fie între indivizi, din interacţiunea cărora rezultă restructurări ale perspectivelor culturale şi valorice ale grupurilor şi indivizilor aflaţi în interacţiune; PROPAGANDA este o activitate sistematică de transmitere, promovare sau răspândire a unor doctrine, teze sau idei (care reflectă poziţiile unei anumite grupări sociale sau clase sociale şi având, deci, calitatea de ideologie, sau doctrină), în scopul influenţării, formării, schimbării unor concepţii, atitudini, opinii, convingeri sau comportamente (îndoctrinare);

Educaţia

nonformală se realizează prin acţiuni educative, filiere de instruire sau

reţele de învăţare organizate în afara sistemului de învăţământ, ca răspuns la diverse cerinţe

sociale şi nevoi individuale de formare, dezvoltare, educaţie, de genul universităţilor sau

şcolilor populare (deschise), colegiilor comunitare, caselor de cultură, de educaţie, de creaţie,

cluburi, grupuri de pregătire pe diverse specialităţi etc., acestea fiind deseori complementare

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici

9

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

March 6,

2017

cu instituţiile şcolare şi oferind soluţii alternative în raport cu acestea, fiind mai puţin

structurate organizatoric şi mai flexibile instrumental-operaţional şi opţional decât structurile

formale.

Actualmente,

tendinţele

majore

didacticii vizează:

care

se

manifestă

în

evoluţia

Tendinţa de a păstra anumite achiziţii ale didacticii tradiţionale;

Tendinţa de a adăuga, prin prelucrare, la didactica clasică, rezultate ştiinţifice care

permit modernizarea procesului didactic;

Deplasarea accentului pe dezvoltarea resurselor interne ale elevului, angajându-l în

propria formare.

Acest ultim aspect conferă un plus de responsabilitate profesorului, care trebuie să fie

preocupat de organizarea unor experienţe de învăţare relevante, de crearea unui mediu

educaţional ce încurajează iniţiativa, interacţiunea pozitivă, curajul de a acţiona. George

Văideanu apreciază că: „Trecerea de la un învăţământ cu un singur actor (sau actor principal)

la un proces bipolar, cu doi actori, proces care acordă elevilor dreptul de a învăţa prin

participare, este pe cale de a deveni pretutindeni o realitate şcolară. Profesorul este şi rămâne

liderul şi organizatorul proceselor de predare şi învăţare, dar el îşi îndeplineşte rolurile

pedagogice numai în măsura în care îi ajută pe elevi să-şi descopere resursele latente, să-şi

cunoască erorile şi lacunele, să asimileze tehnicile şi regulile muncii intelectuale, să participe

la căutarea adevărurilor, să înveţe individual şi în grup, făcând eforturi şi obţinând succese şi

satisfacţii” ( George Văideanu, 1988).

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici

10

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

DIDACTICA SPECIALITĂȚII – ANUL UNIV. 2016-2017

March 6,

2017

– ANUL UNIV. 2016-2017 March 6, 2017 TEME PENTRU APROFUNDAREA CURSULUI : 1 1. Definiți

TEME PENTRU APROFUNDAREA CURSULUI: 1

1. Definiți Didactica specialității. Ce o particularizează?

2. Ce reprezintă pedagogia?

3. Care sunt elementele constitutive care stau la baza oricărei discipline/specialități?

4. Analizați cele 6 definiții ale educației din suportul de curs (oferite de Platon, Arisotel

etc.). În ce măsură apreciați că acestea sunt de actualitate? Argumentați!

5. Care

considerați

este

rolul

educatorului/profesorului/formatorului

în

procesul

educațional?

 

6. Care

considerați

este

rolul

educatorului/profesorului/formatorului

în

ceea

ce

privește socializarea?

7. Pornind

de

la

suportul

teoretic

de

mai

sus,

care

considerați

este

rolul

educatorului/profesorului/formatorului în formarea culturii generale?

8. În cursul de față s-a vorbit despre educația formală, informală și non-formală. În mod

concret cui considerați că îi revine rolul esențial?

mod concret cui considerați că îi revine rolul esențial? 1 Temele vor fi realizate pe grupuri

1 Temele vor fi realizate pe grupuri de lucru.

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici

11