Sunteți pe pagina 1din 53

ILIESCU DRAGOŞ

O R M U S

Aur comestibil Adevărul despre Piatra Filozofală

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

2010

3

CUPRINS

Prefaţă

8

I. Despre istoria aurului monoatomic

10

II. Redescoperirea elementelor monoatomice

24

III. Cum explică ştiinţa modernă?

42

IV. Efectele ingerării aurului monoatomic

51

V. Celula umană, ADN-ul şi Ormusul

63

VI. ORMUS-ul, apa şi aerul. Geometria Sacră

75

VII. ORMUS şi alimentele. Soluri paramagnetice

93

VIII. Metode de producere a precipitatelor monoatomice

102

IX.

Mărturii

113

Epilog

124

Bibliografie*

126

5

Cuvânt de mulţumire

Am crezut că este uşor să termini o carte, mai ales că la început am dorit să nu depăşească 100 de pagini, dar pe parcursul celor 3 ani ce s-au scurs de la realizarea primelor pagini, până astăzi, am înţeles că sunt multe aspecte de care

trebuie să ţii cont, lucruri pe care mai ales prima oară nu le

De unele te prinzi

singur, altele te pot bloca dacă nu primeşti ajutor de Sus. Şi cum Dumnezeu nu intervine în mod direct în lumea noastră, trebuie să îi cauţi ajutorul printre prieteni, cunoştinţe şi chiar în vis. De multe ori m-am sculat dimineaţa şi m-am

această

carte am primit ajutor, dacă stau să mă gândesc, de la absolut toate fiinţele ce mi-au oferit lecţiile vieţii, căci numai aşa am ajuns să fiu ceea ce sunt şi să reuşesc în final să am potenţialul şi răbdarea necesară pentru a scrie o carte, dar mai aproape de mine au fost câţiva prieteni şi membri ai familiei pe care simt că trebuie să îi amintesc aici, căci este şi meritul lor că această lucrare a văzut lumina tiparului. Soţiei mele pentru înţelegere, lui Claudiu pentru marea lui dărnicie, Mădălinei si soţului ei pentru participarea la recenzia şi cizelarea lucrării şi nu în ultimul rând lui Bogdan pentru că el mi-a adus prima informaţie despre ORMUS.

cunoşti şi trebuiesc învăţate din mers

apucat direct de scris, ca să nu uit ideea

Pentru

7

Despre mine

Prefaţă

Mă numesc Iliescu Dragoş şi am 40 de ani. De profesie

sunt economist. Am citit cu mai mulţi ani în urmă despre

sună ciudat dar mai târziu voi spune de unde provine

această titulatură. De fapt, am intrat atunci într-o lume nouă ce promitea perspective frumoase şi rezolvări miraculoase. La scurt timp după aceea, am reuşit să obţin o sticluţă cu substanţa mult dorită şi o cutiuţă cu 1 gram de praf de aur roşu. Totul se va lega de acum de ingestia acelui gram de aur şi bineînţeles a soluţiei din sticluţă. Nu este vorba de aurul obişnuit în formă metalică cunoscută ci de forma lui monoatomică, adică aur pur (24K) transformat într-o stare hidrosolubilă şi devenit deci comestibil. Aţi citit bine: comestibil. Am ajuns în final să devin un misionar al monoatomilor datorită efectelor simţite după consumul prafului de aur alb - devine alb sau roşu prin precipitare (amănunte mai târziu). Veţi citi şi veţi judeca. Unii poate că vor dori în final să cunoască mai mult sau poate chiar, de ce nu, să se implice în cercetare. Atracţia către acest subiect poate deveni prioritară pentru că această substanţă sau, să zicem, stare şi mai exact “fază” a materiei, este diferită de orice altă formă materială de pe pământ, e practic cu un picior în lumea fizică (realitatea noastră) iar celălalt în cea nevăzută sau eterică, spirituală. De ce spun asta? Pentru că aurul în formă de praf alb devine superconductor, prezentând comportamente de genul superconductibilitaţii, antigravitaţiei, Josephson Tunnelling ş.a.,

ORMUS

8

fenomene caracteristice fizicii cuantice. Aceasta ne spune că particulele dintr-un spaţiu infinit de dens comunică instantaneu şi continuu, prezentând acelaşi comportament, vibrând la unison. Unii au exprimat această teorie mai sensibil, denumind sistemul cuantic ca fiind definiţia ştiinţifică a dragostei, dacă dragostea este considerată energia ce uneşte toate celelalte lucruri. Această carte îşi propune să popularizeze elementele monoatomice, să familiarizeze cititorii cu acestea, aşa încât să reiasă faptul că ele sunt, ca şi celelalte substanţe minerale, componente necesare proceselor vieţii. Astfel, pe parcursul lucrării vom parcurge istoria elementelor monoatomice, redescoperirea, patentarea şi redenumirea lor (ORMUS) de către David Hudson în anii 1980, vom explica procesul de transformare al acestora de la starea metalică la cea nemetalică, vom vorbi despre efectele ingestiei aurului şi a celorlalte metale nobile pentru organismul uman, cel animal şi chiar vegetal, despre metode practice de obţinere a precipitatelor monoatomice, despre alimente ce conţin în mod natural şi abundent aceste elemente sau alimente ce reduc efectul acestor substanţe monoatomice. În final, câteva mărturii ale unor consumatori de Ormus de pe plan mondial dar şi din ţara noastră, printre care şi subsemnatul.

***

9

I. Despre istoria aurului monoatomic

Totul începe cu un om numit de evrei Enoch, de egipteni Toth, de greci Hermes Trismegistus, unul şi acelaşi personaj. Se pretinde că acesta a ascens prin ingerarea de picături albe, este omul care niciodată nu a murit, el a transcens pentru că devenise perfect.

*

Cele mai vechi atestări ale folosirii aurului în medicină

provin din Alexandria–Egipt. Cu mai mult de 5000 de ani în urmă, egiptenii consumau aur pentru purificare corporală, mentală şi spirituală. Anticii credeau că aurul în corp funcţionează ca stimulator al forţei vitale şi accelerator al vibraţiilor la toate nivelele. Alchimiştii din Alexandria au creat chiar şi un elixir făcut din aur lichid, convinşi fiind că aurul este un metal mistic ce reprezintă perfecţiunea materiei şi că prezenţa lui în organism ar revitaliza, întineri şi vindeca o multitudine de boli, ar readuce sănătatea perfectă. În Evul Mediu aşa zisa apă de aur era foarte populară. Alchimiştii amestecau praf de aur în apă pentru a trata artrita. În jurul anului 1900 chirurgii implantau o bucăţică de aur

10

în apropierea unei încheieturi inflamate pentru a reduce durerea şi a o vindeca. În China şi astăzi se mai găteşte orezul cu o monedă de aur pusă în oală pentru a reface mineralele din corp, iar restaurantele cu pretenţii folosesc frunze de aur de 24 de carate pentru prepararea celor mai alese mâncăruri. Trebuie totuşi să facem de la bun început distincţia între aurul monoatomic şi aurul coloidal şi deci diferenţa dintre coloizi şi monoatomi. Ambele forme sunt asimilabile, dar prezintă anumite particularităţi. Dacă aurul metalic este divizat în particule foarte fine, iar particulele sunt suspendate în permanenţă în soluţie, atunci această suspensie minerală devine aşa numitul aur coloidal care, în această formă, capătă noi proprietăţi. Condiţia este ca acele particule ce îl compun să mai menţină încă legătura de valenţă între atomi. Puţin despre eficienţa de acţiune a unui coloid, pentru că e bine de ştiut. Ca acesta să fie cât mai asimilabil, avem nevoie de o particulă metalică cât mai mică şi un Zeta- potenţial cât mai mare. Zeta-potenţialul măsoară forţa de respingere a particulelor din suspensie şi deci capacitatea acestora de a nu sedimenta. Dacă se întâmplă acest lucru, nu mai vorbim de un coloid, ci de pulbere de metal amestecată în apă. Dacă însă aurul metalic este supus unui proces de transformare ce are ca rezultat ruperea legăturii de valenţă dintre atomi, atunci el devine aşa numitul aur monoatomic, care este hidrosolubil şi care nu mai conţine nici o structură metalică. El devine astfel complet asimilabil, iar proprietăţile lui devin efectiv miraculoase. Miracolul se produce, printre altele, şi

11

datorită faptului că, având structura de dimensiuni subnanometrice (atom cu atom), el pătrunde prin membrana celulară şi chiar mai adânc, acolo unde coloizii nu pot ajunge. În nucleul celular, elementele monoatomice intervin asupra structurii AND, iar în structurile numite microtuburi celulare, ajută la realizarea comunicării pe care acestea o realizează. Se ştie faptul că electroliza presupune apă, săruri şi curent electric. Pentru ca materialele electrolitice să pătrundă la nivel celular, ele trebuie să aibă dimensiuni foarte reduse. Aurul monoatomic, alături de celelalte elemente monoatomice, ajută astfel la transmisia de informaţie din celulă în celulă, de la periferia organismului până la creier şi invers. Să revenim însă la istoria acestor minunate particule. Aurul monoatomic este legat de alchimie, iar aceasta este legată nemijlocit de Enoch la evrei, Toth la egipteni şi Hermes Trimegistus la greci, de fapt unul şi acelaşi personaj. Este pretins că acest om a ascens ingerând picături albe, este omul care nu a murit niciodată, ci a transcens pentru că a ajuns perfect. Egiptenii consemnau cu rigurozitate în registre şi făceau totul foarte amănunţit şi specializat. Suficient de interesant pare un text egiptean străvechi în care se face mereu referire la "Ce este aceasta?". În papirusul lui Ani (sau, cum mai este numit, Cartea Egipteană a Morţilor) care a fost găsit în mormântul lui Pepi al II lea (2278 î.d.H.– 2184 î.d.H.–) din perioada vechiului regat Egiptean se spune:

"Sunt purificat de toate imperfecţiunile, Ce este aceasta?, Asced ca şoimul de aur a lui Horus, Ce este aceasta?, Vin la nemuritori fără să mor, Ce este aceasta?,

12

Ajung înaintea tronului de domnie al tatălui meu, Ce este aceasta?", Şi continuă aşa, pagină după pagină, vorbind despre atribute pe care le capeţi atunci când ascenzi, însă în permanenţă se opreşte şi repetă "Ce este aceasta?". În Biblie, spre exemplu, în Cartea Exodului se vorbeşte adesea despre Mana, care în traducere din limba ebraică înseamnă literalmente “Ce este asta?”. Dacă ne gândim că poporul evreu a trăit timp de generaţii în Egipt, şi că acolo au muncit printre altele şi în metalurgie, artizanat şi poleirea cu aur, ei s-au familiarizat cu tehnicile egiptene de prelucrare a aurului iar, când au plecat, au luat bineînţeles şi aceste cunoştinţe cu ei. Ajunşi în exil în timpul traversării deşertului, ei au fost hrăniţi de Moise de multe ori cu ma-na adică cu "Ce e aceasta?" despre care se crede astăzi că era de fapt aur monoatomic. Două argumente stau la baza acestei afirmaţii. Sursa este tot din Cartea Exodului unde este scris că "Pâinea Prezenţei lui Dumnezeu" era făcută de Bezaleel care era lucrător în aur şi nicidecum brutar sau femeie, aşa cum cerea obiceiul de fabricare a pâinii obişnuite, el fiind realizatorul Chivotului Legii şi deasemenea al decoraţiunilor din aur ale Tabernaclului. Mai departe, la capitolul 16, intitulat "Mana", versetul 13-15 spune: "iar dimineaţa după ce s-a luat roua dimprejurul taberei, iată se afla în faţa pustiei ceva mărunt, ca nişte grăunţe, şi albicios ca grindina pe pământ. Şi văzând fiii lui Israel au zis unii către alţii:

"Ce e asta?" Că nu ştiau ce e. Iar Moise le-a zis: "Aceasta este pâinea pe care v-o dă Dumnezeu să o mâncaţi." De asemenea, viţelul de aur care a fost făcut de evrei prin

13

topirea cerceilor spre a servi închinării la idoli, în timpul în care Moise a fost plecat pentru aflarea poruncilor, a fost luat de către acesta şi dus pe muntele Sinai, iar la întoarcere se spune că le-a fost dat să îl mănânce.

întoa rcere se spune că le -a fost dat să îl mănânce. Într- adevăr , tot

Într-adevăr, tot din Biblie se ştie că, atunci când Moise a urcat pe muntele Sinai, a fost văzut foc şi fum de către poporul evreu. Se spune că acestea ar fi servit la alchimizarea aurului. Un furnal destul de puternic poate fi folosit la transformarea prafului de aur alb în sticlă de aur pentru că, la 1160 de grade Celsius, aurul monoatomic se transformă într-o sticlă de aur transparentă. David Hudson - fermierul american care a patentat în anii ‘90 producerea aurului monoatomic - afirmă că, de fapt, pe muntele

14

Sinai funcţiona o forjă ce putea transforma aurul praf în sticlă de aur. Această formă a aurului are aspect ca şi cristalul, este transparent ca o fereastră, dar rămâne aur pur şi nu un compus al aurului. Poate fi pus în mojar şi adus prin măcinare înapoi în formă de praf alb de aur (aur monoatomic). De ce obţinerea acestei sticle de aur? Pentru că ea are o dublă întrebuinţare:

prima este folosirea ca superconductor, iar a doua, prin remăcinare poate deveni din nou aur alb şi deci hrană spirituală

şi, într-o oarecare măsură, şi fizică (dă energie şi reduce pofta de

mâncare datorită alcalinităţii crescute). Această sticlă de aur mai apare undeva în istoria omenirii şi anume tot în Egipt. Se crede că piatră din capul unghiului este piatra (mai bine zis cristalul) din sticlă de aur ce a existat în vârful Marii Piramide şi care astăzi, din păcate, lipseşte. Se spune că această piramidă a avut o tencuială de calcar alb care era vopsită în culorile curcubeului. Piramida este construită

direct pe suport solid, fundaţia fiind săpată până la patul de rocă de dedesubt şi, dat fiind faptul că Pământul vibra pe frecvenţa joasă a silabei sacre OM, piramida avea rolul de a conduce şi amplifica această vibraţie până sus, unde vârful din sticla de aur

o prelua şi în felul acesta se încărca cu energie. Astfel,

superconductorul devenea incandescent şi lumina în nopţile clare

ale Saharei ca un far călăuzitor în deşert. Putem să ne imaginăm

ce privelişte încântătoare era văzută de un călător ce se apropia

din deşert şi vedea această piramidă uriaşă vopsită în alb şi în culorile curcubeului şi care emana o lumină ce putea fi văzută de la mulţi kilometri depărtare

15

II. Redescoperirea elementelor monoatomice

În Biblie se spune că Moise "luând viţelul pe care-l făcuseră ei, l-a ars în foc, l-a făcut pulbere şi presărându-l în apă, a dat-o să o bea

fiii lui Israel" (Ieşirea (Exodul), cap 32, versetul 20)

*

A fost cunoscut în decursul istoriei sub mai multe nume. A fost numit Lacrima de aur din ochiul lui Horus, Sămânţa Zeilor, Hrana Zeilor, Roua Albă, Porumbiţa Albă, Aurul Alb, MFKZT pronunţat “mufkuzt” în Egiptul antic, Piatra Paradisului în Alexandria, Amrit sau Amrut în India, Shemana în Mesopotamia (Irak), iar vesticii îşi pot aminti de el ca fiind Mana referită în Cartea Exodului sau şi mai recent, mult râvnita Piatră Filozofală a Evului Mediu. ORMEs (Orbital Rearanged Monoatomic Elements) sau ORMUS este cuvântul dat în epoca modernă de către cel care a readus atenţiei misterioasa materie. Aceste elemente au fost redescoperite in anii ’80 de către David Hudson, american din Arizona şi mai apoi popularizate de Laurence Gardner, un american de origine elveţiană. Acesta din urmă spune foarte simplu că aurul în stare monoatomică este un praf alb ce este tot acelaşi aur, dar atom cu atom. Acelaşi lucru este valabil şi pentru platină, iridiu şi celelalte elemente nobile, atunci când sunt aduse în stare monoatomică. Orice analiză făcută în această stare a materiei ne indică faptul că nu mai avem de a face cu aurul clasic aşa cum îl ştim noi, ci

24

cu o formă unică şi ciudată de siliciu. De fapt, ceea ce numim noi metale sunt structuri alcătuite din atomi ce nu sunt ei înşişi metale, singurul lucru care le face metale sunt "lipiturile" dintre atomi sau electronii de valentă. Odată ce acestea dispar, dispare şi culoarea aurie şi starea metalică. Astăzi, Institutul pentru Studii Avansate din Austin-Texas a clasificat aceste elemente drept "exotice", acest termen fiind folosit datorită modului lor ciudat de a se comporta: ele nu se supun nici unor reguli ştiute, şi nu sunt evidenţiate separat pe tabelul lui Mendeleev. La publicarea cărţii lui Laurence Gardner în 2003 "Lost Secrets of the Sacred Ark" erau savanţi care pretindeau că nu există o aşa stare a materiei de genul monoatomic, dar la doar 10 luni de la publicare, presa de specialitate devenise plină de informaţii despre monoatomi, nanoparticule sau microclusteri, şi anume cât de importante sunt aceste particule, cum comunică unele cu celelalte şi cum rezonează cu ADN-ul, cum conţin şi atrag energia. Şi într-adevăr ele apar ca nişte lanţuri, ca nişte şiraguri şi chiar se aseamănă cu lanţurile ADN, fiind numite de aceea ciorchini (cluster) sau microciorchini (microcluster). Ce vedem prin microscop într-un fir de praf de aur monoatomic sunt aglomerări de atomi de aur care se adună în forme de ciorchini în mod mutual şi nu prin legături metalice (prin electroni de valenţă). Cel mai interesant lucru este faptul că aceste elemente nu sunt un lucru nou pe Pământ. Le găsim în Egiptul antic numite Mufkust, în Mesopotamia numite Shemana, în Alexandria Piatra Paradisului. Descrierile acestui material sunt însă unanim acceptate:

Ele sunt descrise ca fiind o pulbere a proiecţiei, un mijloc de comunicare cu zeii, un mijloc de teleportare, dar şi o cheie a longevităţii. Apar de altfel şi denumiri de genul "Campul

25

Mufkust" ca în cazul descrierilor de la mormântul faraonului Unas al Dinastiei a-V-a, şi care ne aduc mai aproape de limbajul folosit de ştiinţa modernă. Apar povestiri despre aceste materiale şi în dinastiile mai timpurii, ajungând chiar până la prima, şi ceea ce este cu adevărat intrigant este că din acea perioadă nu s- au găsit mumiile faraonilor despre care se spune în texte "că s-au dizolvat în câmpul (de forţă n.a.) Mufkust". Ceea ce s-a descoperit sunt mumii din dinastii mult mai recente. Se zice că acest câmp le asigura poarta finală către viaţa veşnică. În 1904 s-a făcut o descoperire cât se poate de interesantă în materie de egiptologie. Aceasta a fost realizată de o expediţie menită să cartografieze suprafaţa aşa numitei ţări a Sinaiului, pentru fondul de explorare a Egiptului. Această regiune e aceeaşi cu cea prin care Moise a trecut cu poporul evreu după fuga din Egipt. Acesta este chiar locul unde Moise a poposit la poalele muntelui considerat şi astăzi sfânt. De aici provin cele zece porunci, aici s-a construit Chivotul Legii după indicaţiile precise ale Divinităţii şi tot aici a fost văzut tufişul fumegând, acelaşi prin care, în trecut, Dumnezeu se adresa lui Moise şi pe care îl putem vedea şi astăzi ocrotit de zidurile mănăstirii Sfânta Ecaterina (construită pe locul bisericii întemeiate de Sfânta Elena, mama lui Constantin cel Mare). Ajunşi la poalele muntelui, exploratorii au decis să îl escaladeze. La aproape o mie de metri altitudine au găsit ceva surprinzător: în mijlocul deşertului se ridica un templu Egiptean cu o suprafaţă de o sută de metri pătraţi la vedere şi circa o sută de metri pătraţi săpaţi în munte. La timpul respectiv ei nu au realizat amploarea descoperirii, dar, după spusele lor, ceea ce au găsit într-o nişă secretă a fost descris ca fiind o pulbere albă de o puritate absolută. Au analizat-o, au cernut-o, au studiat-o şi tot ceea ce au putut spune despre aceasta a fost că avem de a face cu un praf atât de fin că dispare când este frecat între degete. Se pare că acest templu era

26

mai mult un atelier de producţie decât un loc de rugăciune pasivă. Toate indiciile arătau că acest loc era folosit pentru producerea de Mufkust. Toţi faraonii de la cea de-a IV-a dinastie până la cea de a- XVIII-a sunt prezenţi aici sculptaţi. De asemenea sunt prezente inscripţii dintre care unele cu informaţii esenţiale despre praful alb.

Una din cele mai relevante este cea lăsată de un faraon al dinastiei a XVIII- a care spune "Sobekhotep duce nobila şi preţioasa piatră Majestăţii Sale, el este gardianul care aduce pâinea, pentru că el este mai Marele în casa aurului".

pentru că el este mai Marele în casa aurului". Inscripţii de acest gen sunt foarte numeroase

Inscripţii de acest gen sunt foarte numeroase în acest aşezământ, analiza lor aducând certitudinea semnificaţiei simbolului conului ca fiind folosit pentru reprezentarea prafului de aur. După acest moment întorcându-se în Egipt, cercetătorii au dat o mai mare atenţie acestui simbol, ceea ce a condus la

27

concluzia că preparatul obţinut din acest praf alb era destinat consumului uman, în speţă ingestiei şi era prezentat adeseori în formă de mici turtiţe numite şi "pâine". Vechiul Testament relatează despre întoarcerea de pe muntele Sinai a lui Moise având cele două table de piatră ce conţineau poruncile asupra sa şi despre episodul ce urmează legat de viţelul de aur. În Biblie se spune că Moise "luând viţelul pe care-l făcuseră ei, l-a ars în foc, l-a făcut pulbere şi presărându-l în apă, a dat-o să o bea fiii lui Israel." (Ieşirea (Exodul), cap 32, versetul 20). Până acum nu ar fi avut nici un sens această istorie pentru că aurul "ars" devine aur topit şi nu poate fi mâncat nici măcar cu apă. Altfel se pune problemă însă, atunci când alchimizăm aurul şi îl transformăm în pulbere albă. Tot cu ajutorul focului se obţine şi aurul alb dar nu prin topire ci prin dizolvare (mai bine zis fierbere) în soluţii acide şi apoi prin precipitare cu ajutorul soluţiilor bazice. Procedeul este complex dar în final metalul devine hidrosolubil şi se poate asimila în organism "presărându-l" în apă. Ei mai foloseau acest material şi pentru a face o pâine specială, amestecând praful de aur cu răşină şi confecţionând mici pâinici, numite în ediţiile mai vechi ale Bibliei "Pâini ale Prezentei". Se pare că era vorba de prezenţa lui Dumnezeu. Shem-an-na Mesopotamiei înseamnă piatra de foc. Se ştie că faraonii încă din anul 2500 î.d.H. consumau aceste Pâini ale Prezenţei iar cei care cunoşteau secretul fabricaţiei erau doar adepţii metalurgişti, Marii Preoţi ai Egiptului, având o titulatură cel puţin ciudată pentru noi, fiind numiţi "Marii Artificieri" ceea ce înseamnă lucrător în metal. Se spunea că aceasta este hrana pentru corpul de lumină şi că, aşa cum ne hrănim corpul fizic, tot aşa trebuie să ne hrănim şi corpul de lumină, pentru ca acesta să crească în aceeaşi măsură. Acesta era numit "Ka" şi se spunea despre el că, deşi intangibil în existenţa fizică, acesta ar rămâne activ în viaţa de apoi.

28

Hrana pentru Ka era lumina care genera Iluminarea iar substanţa care aducea lumina era "mfkzt",

Hrana pentru Ka era lumina care genera Iluminarea iar substanţa care aducea lumina era "mfkzt", praful de aur alb. Aceasta are o conexiune cu descoperirile actuale în modul cum se spune azi că acest material rezonează cu ADN-ul, fiind denumit "lumina vieţii", pentru că are aceeaşi frecvenţă de undă ca şi lumina. Sunt multe referinţe în ceea ce priveşte Mufkust în hieroglifele ce ne-au rămas de la vechii egipteni, una din ele însă, evidenţiază clar în cadrul gestiunii averii faraonului Tuthmosis al III-lea faptul că praful de aur alb era catalogat la secţiunea de metale. În planşa copiată de către egiptologul rus Immanuel Velikovski îl găsim simbolizat sub formă conică, iar alături este scris: "Acesta este aur dar îi spune pâine"

29

III. Cum explică ştiinţa modernă?

“Biruitorului îi voi da din mana cea ascunsă şi-i voi da lui o pietricică albă şi pe pietricică scris un nume nou”.

*

Această stare a materiei (ORMUS), fiind redescoperită

relativ recent, este încă învăluită în mister chiar şi în lumea fizicii şi chimiei moderne. Multe afirmaţii legate de ORMUS sunt doar speculaţii teoretice, pentru care nu există încă o demonstraţie practică. Despre ORMUS se poate spune că se cunoaşte tot atât de mult cât percepe un om obişnuit din spectrul frecvenţelor sunetului sau din cel al luminii (mai puţin de 1%). Încercarea de a face lumină pentru cei ce nu se mulţumesc doar cu îmbunătăţirea treptată a stării de sănătate şi încetinirea procesului de îmbătrânire poate părea prea tehnică, dar am să încerc să o fac cât mai simplu cu putinţă:

Anumite elemente metalice pot avea o stare (fază) nemetalică cu caracteristici noi, deosebite. Pornind de la o structură metalică clasică cu electroni ce gravitează în jurul nucleelor atomilor, putem ajunge prin diverse metode de precipitare la eliberarea

42

electronilor de valenţă, astfel încât electronii rămaşi să se împerecheze formând aşa zisele “perechi Copper”. Perechile de electroni astfel organizate nu mai pot forma o legătură cu electronii atomului vecin, lor lipsindu-le electronii de valenţă necesari. În aceste condiţii electronii ce gravitează acum în jurul nucleului capătă o viteză foarte mare transformând nucleul din formă sferică în formă eliptică de raţie 2:1 (înălţime/lăţime). Asta face ca electronii ce orbitează în sens contrar dar cu viteze foarte mari să devină adevăraţi generatori de mare forţă, ce atrag energii cosmice subtile creând fenomene de superconductiblitate la temperaturi normale. Superconductibilitatea este o proprietate a anumitor substanţe ce se află într-o stare cuantică specială numită Condensatul Bose Einstein sau BEC. Un BEC este un grup mare de atomi care se comportă ca unul singur, manifestarea aceasta fiind însă condiţionată de o temperatură foarte scăzută (zero absolut). În cazul elementelor ORMUS natura lor de superconductori apare la temperatura camerei, ele fiind însoţite de un câmp de energie în jurul fiecărui atom. Acest câmp energetic este numit efectul Meissner. El face ca atomii eliberaţi să rezoneze între ei, comportându-se ca unul singur, aşa încât, împreună, să manifeste trăsături ce urmează legile mecanicii cuantice. Teorii similare ne vorbesc despre faptul că, într-un sistem infinit de dens, informaţia circulă dintr-un cap în celălalt al sistemului în mod instantaneu. Mai plastic ar veni cam aşa: să zicem că elementele ormice ar avea trei picioare, dintre care doar două în lumea fizică. În momentul când elementele monoatomice se concentrează în noi stabilim o mai bună legătura între lumea fizică şi cea non-fizică

43

pe care o putem numi Dragoste sau Spirit. Se pare că, la un anumit punct, ORMUS-ul se atrage pe sine din Univers şi se perpetuează singur. Pe urcuşul către acest punct auzim de vindecări miraculoase şi realizări spirituale incredibile. Este clar că, pentru a atinge astfel de performanţe, materialele ormice trebuie să ajungă la o anumită concentraţie în organism. Atunci fiecare celulă ajunge sub umbrela lor de comunicare instantă şi coerentă. Din ştiinţa clasică învăţăm că materia are următoarele stări:

gazoasă, lichidă, solidă şi plasmatică. Ceea ce nu aflăm din manualele clasice este faptul că mai există şi acea fază a materiei numită monoatomică. Aceste materiale au proprietăţi asemănătoare ceramicii. Fizica nucleară a descoperit în 1989 ceea ce se numesc microclusteri sau microciorchini. Acestea sunt formaţiuni atomice foarte mici (de la 2 până la câteva sute) ce sunt caracteristice numai anumitor elemente. Majoritatea grupului metalelor de tranziţie din centrul tabelului lui Mendeleev suportă starea monoatomică. Aceasta este atinsă atunci când numărul atomilor din microcluster scade sub aşa-numitul număr critic. Deci, dacă un microcluster conţine mai mulţi atomi decât numărul critic atunci ei agregă într-o structură de reţea cu proprietăţi metalice, dacă însă avem un număr mai mic de atomi decât numărul specific, acel microcluster va dezagrega în atomi singulari cu proprietăţi ceramice. De aceea alchimiştii numeau praful de aur alb “Piatră” sau “Piatra Filozofală” pentru că într- adevăr în starea monoatomică aurul se comportă ca o ceramică, se dizolvă în apă, se topeşte sub formă de sticlă la temperaturi înalte, se poate remăcina şi dizolva din nou

44

IV. Efectele ingerării aurului monoatomic

Diferenţa între a avea suficiente substanţe monoatomice în organism şi a nu avea, este comparabilă cu transmisia de date prin fibră optică faţă de cea prin sârmă de cupru.

*

ORMUS, în variatele lui forme, este un generator de atracţie a energiei universale şi nu doar un concentrat energetic consumabil. De aceea, luat intern sau folosit extern (absorbit prin piele), va grăbi uimitor deblocarea celor cinci stagnări, va restabili fluxul energetic, va crea o barieră pentru stagnări viitoare şi de asemenea vă restabili echilibrul simultan în toate zonele corpului. Datorită acestor calităţi, el este adesea numit “Medicamentul Universal” sau “Elixirul de Aur”. Practicienii tradiţionali chinezi şi cei tibetani consideră că toate infirmităţile, bolile, durerile şi, în general, orice problemă medicală, sunt cauzate de dezechilibrul sistemelor funcţionale ale corpului. Când curgerea fluxului electromagnetic al corpului se încetineşte sau se blochează aceasta se numeşte “stagnare”. Pot exista stagnări la nivelul sângelui, al energiei mentale (fluxul electric), temperaturii, ventilaţiei sau chimiei corpului (fluxul magnetic). Când cele cinci sisteme sunt în echilibru, atunci corpul se repară, vindecă şi resetează singur. S-a demonstrat că ORMUS are inerente caracteristici “superconductive” prin faptul că atomii se află într-o înaltă viteză de rotaţie. Deci în momentul când ORMUS pătrunde în

51

organismul uman, comunicarea intracelulară este rapid accelerată. Atunci fiecare celulă este “vivificată” comunicând cu semenii şi restul corpului, echilibrul şi sănătatea fiind mult mai uşor restabilite. Celulele sunt reîncărcate şi reîntinerite. Una din primele schimbări pe care consumatorii o constată după consumul de ORMUS, este creşterea energiei şi a vitalităţii. Consumul constant de ORMUS ţine corpul în echilibru, reîntinerit şi puternic. S-a constatat de asemenea că ORMUS acţionează în caz de nevoie ca şi calciul şi deci are uimitoare efecte asupra creşterii densităţii osoase, prevenirea osteoporozei, şi corectarea generală a problemelor orale şi dentare. Mulţi consumatori au raportat vindecarea aproape imediată şi anumite efecte ale întineririi după consumul de ORMUS. Rezistenţa la activitate prelungită se pare că se îmbunătăţeşte. Combinat cu o atitudine pozitivă, corpul devenind mai sănătos iar claritatea mentală mai puternică, consumul de ORMUS ajută şi la dezvoltarea spirituală. ORMUS duce la ascuţimea minţii, claritatea gândurilor, o nouă senzaţie mentală şi psihică de bine şi calm, putere de intuiţie şi introspecţie crescută şi o stare mai înaltă şi reînnoită de conştientă. Aş putea spune că am văzut multe cazuri în care utilizatorii au constatat o crescută claritate mentală şi iluminare psihică. În cazul ORMUS-ului obţinut din aur se vorbeşte despre eficienta acestuia în reducerea durerilor în general dar mai cu seamă cele articulare şi despre efecte incontestabile în creşterea puterii de autocontrol mai ales când se doreşte renunţarea la vicii de ori ce natură (alcool, tutun, droguri, cofeină, etc.). Duce cu adevărat la dezvoltarea calmului interior, a răbdării şi a intuiţiei. Suplimentele alimentare în general sunt benefice prin mărirea aportului de minerale şi vitamine, substanţele monoatomice aduc însă necesarul pentru refacerea corpului de lumină. Se ştie că organismul uman conţine sute de trililioane de celule care

52

comunică între ele prin fluxuri electromagnetice şi fotonice conduse de sistemul nervos. Diferenţa între a avea suficiente substanţe monoatomice în organism şi a nu avea este comparabilă cu transmisia de date prin fibră optică faţă cea prin sârmă de cupru. Anume la aceeaşi grosime, prin fibra optică trece de 1000 de ori mai multă informaţie în unitatea de timp decât prin cablu normal. Poate mulţi dintre noi nu acordă o importanţă majoră vitezei de reacţie, însă ea reprezintă de fapt viteza cu care noi luăm decizii. Alegerile făcute sunt cheia unei vieţi eficiente şi, de ce nu fericite. Viaţa în sine este o mare alegere. Să luăm cel mai comun exemplu. Dimineaţa la sculare este cazul unei prime alegeri: ce fac azi? Dacă am deja programul făcut de ieri trebuie să aleg variante de rezolvare în cadrul primului scop de pe lista mentală sau scrisă, dacă nu trebuie să îmi fac programul zilei acum. Câţi dintre noi fiind aşa de tracasaţi şi grăbiţi, sărim peste conştientizarea acestui program şi trecem direct la rezolvări? S-ar părea că în acesta situaţie nu se fac deloc alegeri ci totul se execută în mod spontan, direct. Într-un organism unde abundă substanţele monoatomice totul va fi executat mult mai rapid, viteza de deplasare a informaţiei de la celulă la celulă respectiv de la un neuron la altul, se va accelera simţitor şi astfel vom putea face alegeri într-un timp foarte scurt. Trebuie însă amintit că ORMUS nu intervine asupra liberului arbitru. El accelerează într-adevăr vibraţiile la toate nivelurile, dar cum folosim această forţă rămâne la aprecierea noastră. El ne va ajuta să ne calmăm, să devenim mai atenţi şi chiar întreprinzători, dar schimbarea efectivă a caracterului, a trăsăturilor dominante ale acestuia, rămâne la aprecierea noastră. Dacă vom dori să fim mai buni, mai înţelegători, mai iubitori si mai toleranţi, declanşarea transformării începe prin intenţia personală. Până şi ISUS atunci când vindeca, întreba întâi : “De ce ai venit?”.

53

Din moment ce neuronii formează o reţea cu activitate electrică trebuie să fie cumva interconectaţi.

Din moment ce neuronii formează o reţea cu activitate electrică trebuie să fie cumva interconectaţi. Aceste conexiuni nu sunt o simplă continuitate a citoplasmei ci sunt efectuate de structuri specializate şi complexe numite sinapse (imaginea de mai sus). Sinapsa este un loc unde doi neuroni se întâlnesc în aşa fel ca semnalul să poată fi transmis de la unul la celălalt. Există două feluri de transmisie sinaptică: electrică şi chimică. În cazul celei electrice neuronii se ating permiţând astfel curgerea fluxului de electroni, în cazul sinapsei chimice capetele neuronilor nu se ating, având între ei un mic spaţiu numit spaţiu sinaptic. Semnalul în acest caz este transmis atunci când un neuron eliberează o substanţă chimică numită neurotransmiţător în spaţiul sinaptic şi care este detectat de celălalt neuron cu ajutorul unor receptori. Ataşarea neurotransmiţătorului de receptorul neuronului opus generează o serie de schimbări de natură

54

psihologică care dealtfel constituie semnalul. Deşi foarte subtilă, aceasta este o energie pe care cu siguranţă o simţim şi care în anumite situaţii poate fi copleşitoare dacă e stimulată excesiv. Aşa este cazul excesului de serotonină produs forţat de către consumatorii de heroină, sau excesului de taurină primit din anumite băuturi energizante. Într-adevăr, acesta e calea scurtă către fericire şi energie din belşug dar această situaţie se aseamănă cu un foc de paie; din păcate efectul trece repede iar refacerea durează de două ori mai mult. Oricum există şi o cale naturală de a ne creşte nivelul de serotonină şi chiar şi de taurină şi asta fără a crea dependenţă de nici un fel. Aurul monoatomic spre exemplu aduce în corp un flux echilibrat de energie fotonică, care tinde să regleze prin influenţarea sistemului endocrin întregul sistem al neurotransmiţătorilor. Fotografia aurei cu ajutorul tehnologiei Kirlian ne arată cum influenţează ORMUS conductivitatea bioelectrică, cantitatea de energie dar şi echilibru şi simetria modelului de raze emise:

1.

dar şi echilibru şi simetria modelului de raze emise: 1. 2 . În imaginile de mai

2.

şi echilibru şi simetria modelului de raze emise: 1. 2 . În imaginile de mai sus

În imaginile de mai sus avem mai întâi aura unei picături de apă dublu distilată şi mai apoi aceeaşi apă cu adaos din aurul monoatomic produs în laboratorul lui David Hudson. Nu numai

55

că ORMUS amplifică, după cum se vede, corpul de lumină, dar efectele sunt vizibile într-un timp foarte scurt, de doar câteva momente de la adăugare. Un alt exemplu este fotografia unui consumator de ORMUS înainte şi imediat după ingestia unui material compus din aur, iridiu şi rodiu monoatomic:

unui material compus din aur, iridiu şi rodiu monoatomic: Efectul imediat al ORMUS mai poate fi

Efectul imediat al ORMUS mai poate fi demonstrat şi prin utilizarea altor tehnici aparţinând medicinii energetice. Una dintre ele este microscopia în câmp întunecat a sângelui. La câteva ore de la administrarea ORMUS celulele roşii ale unei persoane devin mult mai rotunde şi mai bine conturate (separate) şi cantitatea de reziduuri din ser scade. În Elveţia există un institut numit Alfa Learning Institute al cărui director şi cercetător principal este Sean Adam. El este campionul mondial la memorare şi viteză de citire, putând citi o carte de 300 de pagini în 24 de minute, cu o viteză de 3850 de cuvinte pe minut. Şi nu numai că le citeşte, dar le şi memorează pe toate.

56

Institutul pe care îl conduce s-a specializat în studiul dificultăţilor de învăţare, deficienţe de comportament, căutând să găsească leacuri pentru afecţiuni generate de probleme ca dislexie, autism şi altele, fiind un institut de top pe plan mondial. Din octombrie 2002 până în ianuarie 2003 cercetătorii de aici s- au decis să testeze elementele monoatomice pe un eşantion format din zece voluntari femei şi bărbaţi de vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani prin administrare orală, regulat şi neregulat. Rezultatele au fost după cum au declarat chiar cercetătorii, uluitoare. Sean Adam spune: "Ceea ce vedem aici este cu adevărat uimitor; testele arată că efectele sunt ultra eficiente, efectul fiind imediat şi cumulativ". Ceea ce s-a urmărit de fapt este evoluţia activităţii emisferelor cerebrale în timpul testării, mai exact sincronizarea undelor cerebrale. Ei au aflat că aceste materiale pot face acest lucru. Teoria şi logica din spatele acestui deziderat este că un echilibru mai bun dintre emisfera dreaptă şi cea stângă va avea ca rezultat, citez: "o mai mare inteligenţă, creativitate sporită, o coordonare îmbunătăţită a minţii şi corpului, mai multă agilitate şi mai puţin stres". Deci iată ce ar trebui să ne caracterizeze pe noi toţi dacă am funcţiona echilibrat, utilizând ambele emisfere în mod egal. Din păcate majoritatea oamenilor însă, lucrează preponderent cu emisfera stânga, cea care este solicitată de activităţi logice, matematice, cuantificabile, uzuale omului modern. Studiul a fost realizat cu aparatură de măsură a stării de funcţionare a emisferelor cerebrale care înainte de administrare arătau un decalaj vizibil între emisfera cerebrală stânga şi cea dreaptă în sensul că, aşa cum era de aşteptat, emisia de unde a emisferei stângi era mult mai mare decât cea a celei drepte. Ingestia unei singure doze de elemente monoatomice a demonstrat reducerea pe loc a activităţii emisferei stângi până la un nivel puţin mai ridicat decât cel iniţial al emisferei drepte şi simultan cu această creşterea la acelaşi nivel a activităţii

57

emisferei drepte. Faptul că efectele sunt cumulative s-a demonstrat ulterior, în timpul administrărilor succesive, când s- au constatat creşteri ale activităţii ambelor emisfere simultan până la nivelul avut de emisfera stângă iniţial. O concluzie după terminarea testării: “studiul nostru arată în mod clar că dezechilibrele cerebrale stânga-dreapta, predomină în multe situaţii de deficienţe de comportament cum ar fi dislexia şi autism. Opinia noastră din punct de vedere profesional este că produsele monoatomice sunt de un enorm ajutor în toate situaţiile de acest gen. Este în mod evident cel mai bun răspuns că o alternativă sănătoasă la tratamentele chimice care sunt însoţite de efecte secundare”. La toate acestea Sean Adam adăugă în mod direct: "dacă eu ar fi să susţin un examen fizic sau intelectual aş lua imediat elemente monoatomice. Cel mai rău lucru ce s-ar putea întâmpla ar fi că aş obţine o îmbunătăţire mică dar este foarte posibil să obţin o îmbunătăţire mare.” Elementele monoatomice au proprietăţi antiîmbătrânire, ele corectează ADN-ul interacţionează cu acesta. Mai mult se pare că monoatomii interacţionează cu mecanismul de producere al hormonilor. Hipotalamusul care mai este numit şi creierul creierului se află sub porţiunea frontală a cortexului cerebral, în spatele cavităţii nazale. Aici se află centrii ce reglează sistemul nervos autonom şi care controlează sistemul endocrin. Acesta zona mai este numită şi Camera de Cristal”. Hipotalamusul iniţiază aceste procese printr-un complex de hormoni ce dirijează secreţiile glandei pituitare anterioare. Această glandă este formată din doi lobi ce arată ca două boabe de cafea şi se situează în spatele ochilor. Ea este glanda principală ce controlează foarte multe alte glande şi procese din tot organismul. O serie de secreţii venite de la un hipotalamus echilibrat şi activat in mod corespunzător, au drept scop

58

pregătirea corpului pentru rezonanţa înaltă a luminii. Aceste neurosecreţii noi sunt responsabile pentru schimbările celulare necesare transmutării către sistemul de lumină. Acestea includ:

membrane celulare mai subţiri şi nuclee mai mari, care să permită o mai mare conductibilitate a luminii şi deasemenea activarea glandei timus (glanda inimii). Schimbări biologice iniţiate de hipotalamus ne vor permite să reţinem şi să transmitem mai multă lumină cu mai multă uşurinţă, aşa încât să activăm pe deplin structura energetică numită "Corpul de Lumină", amintit mai devreme ca fiind corpul "Ka" menţionat în scrierile egiptene. Scopul ORMUS este să dezvolte în continuu hipotalamusul, să îl stimuleze şi să-l activeze, el fiind elementul suprem în procesul transformării. Fiecare dintre metalele nobile are legătură cu o anumită glandă a corpului uman. Aurul are legătură cu glanda pineală. Iridiul cu pituitara, rodiul cu glanda timus. Aşa se face că aceste substanţe fie că sunt ingerate sau injectate pot spori producţia hormonală şi comparativ cu foarte cunoscuta terapie hormonală calsică de astăzi, care dă rezultate într-o măsură mai mare sau mai mică dar care constă în administrarea de hormoni sintetici sau obţinuţi din glande de animale, substanţele monoatomice reprezintă metode de sporire a producţiei hormonale proprii prin stimularea glandei pineale să producă mai multă melatonină sau a glandei pituitare să producă mai multă serotonină. Este ştiut că atât rodiul cât şi iridiul au proprietăţi antiîmbanire, în timp ce ruteniu şi platina interacţionează cu ADN-ul şi structurile celulare. De asemenea, se cunoaşte că aurul şi metalele grupului platinei, în stare monoatomică, pot activa sistemul endocrin în aşa măsură, că duc intuiţia, percepţia şi conştienţa la nivele extraordinare. În acest sens este considerat aurul monoatomic, ca având efecte distincte asupra glandei pineale, mărind astfel producţia de melatonină. Am primit multe

59

confirmări în acest sens. În aceeaşi manieră iridiul are efecte similare asupra producţiei de serotonină a glandei pituitare şi duce la activarea aşa numitului "junk DNA" (ADN-ul "inutil") şi a părţilor neutilizate ale creierului. Ca o paranteză, aşa numitul "ADN inutil" este de fapt foarte util el fiind partea de antenă, de rezonanţă necesară adaptării continue a organismului la ritmurile Universului. ORMUS-ul poate accelera forţa de materializare a unei idei (sau dorinţe să zicem) din mintea consumatorului. Dacă manifestarea ar fi definită ca fiind dorinţa ori intensitate, singura cale de a grăbi producerea fenomenului este ca după un enunţ clar al dorinţei să sporim intensitatea. Intensitatea de regulă se obţine în timp prin practici repetate. Dacă însă avem suficient de mult ORMUS acumulat în noi acesta va accelera intensitatea şi deci va realiza scurtarea timpului de manifestare. Chiar din primele zile ale ingestiei se remarcă cum lucrurile încep să se ordoneze aparent singure în viaţa de zi cu zi, fără o intervenţie personală de anvergură. Ceea ce surprinde şi mai mult este faptul că totul se realizează acum fără greutate şi aş putea spune chiar cu plăcere. Este ca şi cum am privi un film al cărui actor principal suntem chiar noi înşine. Cred că ORMUS- ul ajută la dizolvarea inhibiţiei, a fricii şi frustrării. Este ştiut că menţinerea şi cultivarea acestor emoţii în noi nu sunt recomandate de absolut nici o terapie, convenţională sau nu. Un bun remediu după o perioadă traumatizantă este iridiul, el fiind un excelent adjuvant în refacerea ţesutului neuronal. El îmbunătăţeşte metabolismul celular, făcându-l să funcţioneze mai rapid, ceea ce face ca celulele să se corecteze, divizându-se mai rapid. Se pare că acceleraţia metabolică este de până la 40%. Iridiul creşte acuitatea mentală, scade nevoia de somn prin îmbunătăţirea calităţii sale, te face să te simţi mai energic mai uşor. Foarte important şi de reţinut este faptul că iridiul ajută la vindecarea leziunilor sau a cicatricilor. Fiind un stimulent al

60

glandei hipofize (pituitare) iridiul îmbunătăţeşte percepţia senzorială şi în timp măreşte senzitivitatea psihică şi sensibilitatea la frecvenţe înalte. Un alt element important, rodiul, are în stare monoatomică o foarte mare influenţă asupra timusului. Acesta glandă produce aşa numitele celule T care au scopul de a combate paraziţii, viruşii şi tumorile. De aceea s-a sugerat că rodiul este protectorul curativ final pentru bolile cronice cum ar fi cancerul. Luat pe o perioadă mai lungă, rodiul duce la mărirea glandei timus şi deci la redobândirea sentimentului de iubire pură pe care toţi l-am avut în copilărie. De fapt nu este vorba despre o mărire a glandei, ci mai mult despre o revenire a dimensiunilor glandei despre care se ştie că începe să se atrofieze la majoritatea adulţilor după vârsta de 25 de ani. Şi în mod sigur această are de a face cu loviturile emoţionale care în general atunci se manifestă mai puternic. Cuprul este un remediu pentru frumuseţe, acţionând la nivelul periferiei sistemului circulator, cu efecte vizibile asupra pielii şi părului. De asemenea cuprul este eficient în combaterea reumatismului. Elimină artrita şi treptat venele varicoase. Paladiul este bun pentru repararea vederii, regenerarea anumitor structuri ce au de a face cu senzorii. El reface “piesele de uzură” ale ochilor, senzorii gustativi, şi senzorii tactili. În stare monoatomică paladiul ajută la repararea şi întărirea smalţului dinţilor. Asemenea platinei, acesta produce vise clare, lucide. La originea acestor efecte de întinerire este capacitatea paladiului de a acţiona ca un adevărat “burete de hidrogen” care, în organismul uman, devine un antioxidant şi ajută la colectarea radicalilor de tipul ionilor de oxigen, combinându-i cu hidrogen pentru a-i transforma în apă, împiedicând astfel oxidarea internă. Aurul are efecte echilibrante la toate nivelurile: corp, minte şi spirit. Se foloseşte pentru a îmbunătăţi atitudinea mentală şi stările emoţionale. Consumatorii relatează despre stări îmbunătăţite ale energiei, voinţei, focus mental, motivaţie şi

61

libido. Multe studii au arătat că aurul creşte acuitatea mentală şi abilitatea de concentrare. Aurul întăreşte funcţia mentală prin creşterea conductivităţii între terminaţiile nervoase ale corpului şi suprafaţa creierului. Alte tratamente tradiţionale includ artrita şi durerile articulare, obezitate, ulceraţii ale pielii, hiperactivitate, controlul adicţiilor de tot felul, refacerea oaselor şi dinţilor, s.a. Aurul este un mineral cu totul natural, nu este toxic, nu interacţionează cu alte medicamente şi este singurul metal greu care are o mişcare atomică de dreapta, de aceea fiind aşa de uşor tolerat de corp. Un fapt interesant este părerea că traseul aurului şi al iridiului monoatomic nu este prin circuitul de sânge şi rinichi, ci prin sistemul de acupunctură. Fabuloasele proprietăţi ale aurului sunt redescoperite încet, dar sigur, pe măsură ce savanţii moderni scot la suprafaţă cunoştinţe ce anticii se pare că le aveau de mult. Aurul este într- adevăr un metal preţios

62

V. Celula umană, ADN-ul şi Ormusul

La nivel celular, corpurile noastre răspund unui puls electromagnetic. Ele primesc acest puls de la creier, creierul de la inimă, inima de la pământ, pământul de la soare, soarele de la centrul galaxiei ş.a.m.d. Anticii numeau acest ciclu “Circuitul Sacru”.

*

Teoria evoluţiei a fost enunţată de către Charles Darwin la mijlocul secolului al XIX-lea, într-o perioadă în care mijloacele de observaţie folosite sunt considerate astăzi rudimentare şi ineficiente. Cu mijloacele de atunci, oamenilor de ştiinţă le era imposibilă chiar şi observarea bacteriilor. Teoriile se lansau bazându-se pe raţionamente mai mult sau mai puţin demonstrabile şi nicidecum pe observaţie. Aşa se face că Darwin îşi elaborează teoria plecând de la ideea că viaţa are o structură simplă, originând de la sine prin îmbinări accidentale ale materiei neînsufleţite într-un mediu umed. Ba mai mult, unul din apologeţii darwinismului din Germania, Ernst Haeckel, spunea despre celulă, care de altfel nu putea fi văzută la microscopul din acea vreme decât sub forma unei pete negre, că este “o simplă bucăţică de combinaţii albuminoase ale carbonului”. De atunci a trecut un secol şi jumătate iar tehnologia a adus ştiinţa nu doar în interiorul celulei, ci chiar şi mai departe, în structurile acesteia. Se pare că “simplă bucăţică” nu este deloc simplă, cum părea mai înainte vreme. Un renumit specialist în biologie moleculară, Michael Denton, face o analogie foarte sugestivă descriindu-ne ce fel de structură are celula: “Pentru a înţelege realitatea vieţii aşa cum a fost ea înfăţişată de către biologia moleculară, ar trebui să mărim o celulă de o mie de milioane de ori, până când ar ajunge să aibe un diametru de 20

63

de kilometri şi să semene cu o navă destul de mare să acopere un oraş ca Londra sau New York. Ceea ce am vedea atunci ar fi un obiect de o complexitate incomparabilă şi design adaptiv. Pe suprafaţa celulei am observa milioane de deschideri, asemeni intrândurilor unei imense nave spaţiale, închizându-se şi deschizându-se astfel încât să permită un flux continuu de materiale în ambele sensuri. Dacă ar fi să intrăm printr-una din aceste deschideri, ne-am trezi într-o lume a tehnologiei de vârf şi a unei complexităţi uluitoare.” Dacă am putea vedea în interiorul celulei am descoperi o activitate intensă cu toate "facilităţile" unei uzine moderne. Am vedea spaţii de depozitare temporară pentru hormoni (Aparatul Golgi). Am remarca de asemenea cum insulina (o moleculă mare ce are misiunea de a livra zahărul necesar centralei intracelulare numită Mitocondria) este descărcată de către enzime specializate în transportul zaharurilor în interiorul celulei, care datorită dimensiunilor mai reduse, dau posibilitatea transportului carbohidraţilor până la mitocondrie. Aici, ca urmare a unor reacţii complexe, zaharurile sunt transformate în ATP, pachete de energie ce vor ajunge la diferitele compartimente celulare. Canale speciale numite recticulum endoplasmatic servesc transportului intracelular. Marea descoperire numită “microtuburi” care ar deservi comunicării intercelulare, de asemenea uimeşte, aici presupunându-se a se dezvolta fenomene de superconductibilitate şi tuneling la temperatura corpului. Aici apare, conform studiilor efectuate de Hameroff şi Penrose de la Univeritatea din Arizona, o coerenţă cuantică ce se creează între microtuburi şi care necesită o permanentă corecţie de fază numită reducţie obiectivă. Acesta este necesară datorită faptului că starea vibratorie, ce tinde să fie atinsă în aceste microtuburi, devine aşa de înaltă, încât creează o diferenţă prea mare în raportul energie-masă şi deci o perturbaţie critică a geometriei spaţiu-timp. De fapt Hameroff şi Penrose spun că, pentru a evita

64

percepţia simultană a mai multor universuri, coerenţa cuantică creată în microtuburi de materiale speciale (se crede că ORMUS) trebuie să colapseze. Dar ce ar fi dacă coerenţă cuantică nu ar colapsa şi noi am deveni conştienţi de universuri multiple? Eu cred mai degrabă că acest colaps se datorează insuficienţei materialelor monoatomice de la acel nivel. Mai sunt şi alte structuri celulare pe care nu le mai enumăr, scopul meu fiind să creez doar o imagine de ansamblu a universului intracelular. Voi culmina însă cu nucleul care este “creierul” complexului sistem al celulei. În interiorul nucleului găsim cromozomii, fiecare din aceştia fiind o imensă bază de date. Ei sunt alcătuiţi din lanţuri împletite de ADN. Aici găsim planurile detaliate ale tuturor sistemelor din celulă în formă codificată. Un lanţ de ADN are o structură elicoidală, compus din aranjamente secvenţiale formate cu ajutorul a patru molecule diferite. Aceste patru molecule diferite sunt de fapt un alfabet cu patru litere graţie căruia o cantitate de informaţie ce ar umple sute de volume ale unei enciclopedii este codată intro moleculă ADN. Acest sistem de codificare include planurile detaliate de producţie a mii de enzime şi proteine diferite folosite în procesele celulare. Proiectele tuturor moleculelor organice, care vor fi structurate în celulă, sunt înscrise în macromolecula de ADN. Producerea unei molecule organice cum ar fi proteina, spre exemplu, începe cu identificarea genei care conţine informaţia cerută, din cadrul ADN-ului conţinut de cromozomi. O enzimă, care are în exclusivitate acestă misiune, deschide ADN-ul ca un fermoar. Apoi un alt grup de enzime vine să despartă cele două catene de ADN. O altă enzimă trece către una din aceste catene, o citeşte rapid şi o copiază. Odată ce planul de producţie este obţinut, enzimele închid ADN -ul şi îl readuc la starea iniţială. Copia obţinută după ADN se numeşte mesager ARN. El are de acum planurile de producţie al proteinelor necesare celulei

65

VI. ORMUS-ul, apa şi aerul. Geometria Sacră

Găsim că elementele ORMUS sunt prezente în apă. De fapt, se pare că ele determină unele din proprietăţile pe care le considerăm familiare în apa obişnuită. Apa ultra pură făcută prin arderea hidrogenului în oxigen pur nu se va comporta ca apa pe care o ştim. Elementele ORMUS afectează vâscozitatea, punctul de fierbere, punctul de îngheţ şi tensiunea de suprafaţă.

*

Toată viaţa începe din apă. Din momentul fecundaţiei până la maturitate fetusul se dezvoltă în apă. Chiar şi după trecerea în mediul uscat, organismul nostru conţine până la 90% apă. A fost aleasă apa aleator? Cu siguranţă nu. “Dumnezeu nu joacă zaruri”, spunea Einstein şi într-adevăr în Univers nu există întâmplare. Să fie oare relevant faptul că moleculele apei se leagă între ele în formă de tetraedru? (tetraedrul este forma tridimensională obţinută din 4 triunghiuri isoscele, asemănătoare cu piramida dar cu baza triunghiulară şi respectiv cu doar trei feţe). Dacă facem analogia cu molecula de siliciu (cuarţ) care de asemenea este tetraedrică, începe să capete sens. Cristalele de cuarţ sunt folosite în industria informatică (şi nu numai) pentru a stoca informaţii, pentru precizia lor de oscilaţie. Aşa se transmite informaţia de pornire a unui calculator, prin cuarţul aflat în microprocesor. Altfel l-am băga în priză şi s-ar comporta diferit la fiecare acţionare, practic nu ar şti să acceseze de fiecare dată programul de start. Apa are de asemenea capacitatea de a stoca informaţii, ea fiind de fapt un cristal lichid. Unul din cele mai bune exemple este poate Aghiasma sau Apă Sfinţită. Acest lucru

75

a fost astăzi demonstrat de renumitele fotografii realizate de Masaru Emoto, despre care vom discuta puţin mai târziu.

Chiar la începutul cercetărilor ORMUS-ul a fost confundat cu “o formă ciudată de siliciu” şi poate nu întâmplător. ORMUS-

ul se simte bine în apă se combină bine cu coloizi (suspensii de

particule metalice foarte fine) şi poate cel mai important este că

se foloseşte de apa din organismele vii pentru a accelera curgerea energiilor prin corp.

v ii pentru a accelera curgerea energiilor prin corp. În această reprezentare regăsim structura tetraedrică a

În această reprezentare regăsim structura tetraedrică a apei. Cuarţul are o structură asemănătoare. Să fie oare acestea

singurele materii ce se grupează în acest mod? În ultima vreme savanţii lumii sunt din ce în ce mai preocupaţi de microclustere

şi nanoparticule

76

VII. ORMUS şi alimentele. Soluri paramagnetice

Un nuc tratat pe o perioadă de mai mulţi ani a crescut în înălţime de două ori mai mult decât arborii de control. Cantitatea de nuci pe care acesta o produce este de şase ori mai mare decât cea produsă de nucii obişnuiţi.

*

Alimentele ce conţin ORMUS sunt, în general, cele ce

susţin sistemul imunitar şi cele ce au proprietăţi vindecătoare. Aici am putea începe cu morcovii şi termina cu ceaiurile de plante. În orice caz, mai mulţi cercetători ai ORMUS-ului sugerează că beneficiile ingestiei de elemente monoatomice se amplifică dacă corpul devine mai mult alcalin. Sunt evidenţe care atestă că produsele ormice în special cele pe bază de magneziu sau calciu au tendinţa să alcalinizeze corpul. Alte surse de ORMUS se pare că lucrează mai bine dacă găsesc un corp deja alcalinizat. Din păcate alimentaţia modernă este preponderent acidă, formată din mult prea multe grăsimi animale sau vegetale hidrogenate, zaharuri rafinate şi amidon de

asemenea rafinat. Dar dacă ar fi doar atât

Cel mai grav este că

aceste alimente se combină de obicei împotriva regulilor de bază ale trofologiei, ştiinţa ce are ca scop combinarea corectă a alimentelor aşa încât să nu existe reacţii antagonice în procesul digestiv. Un exemplu sugestiv şi des întâlnit în alimentaţia modernă este frecventa combinaţie a cărnii cu pâinea. Proteinele nu se combină bine cu carbohidraţii. Aceştia din urmă încep a fi

93

digeraţi încă din momentul mestecării prin amestecul cu ptialina (enzimă ce acţionează în mediu bazic) pe când proteinele, după cum ştim, se digeră în stomac în prezenţa pepsinei şi a acidului clorhidric. Combinaţia celor două alimente va genera reacţii ce se vor anula reciproc şi nu numai că vor încetini digestia, dar vor cere mai mult acid decât necesar. Din cauza acestui lanţ al slăbiciunilor este aşa de greu să începem un anume regim alimentar, părând de multe ori imposibil. Soluţia este o alimentaţie ţinând cont de combinaţiile compatibile. Şi cea mai compatibilă combinaţie este simplitatea meniului. Dar haideţi să revenim la ORMUS. În Egiptul antic cunoştinţele despre această stare a materiei erau secrete, fiind deţinute de preoţii de rang înalt ai Faraonului. Pe acea vreme, ORMUS nu era o substanţă administrată oricui şi oriunde. Discipolii făceau un jurământ să nu divulge aceste lucruri oricui. Praful alb se lua de obicei după o lungă perioadă de post (40 de zile) în cadrul unor ceremonii ce aveau loc în Marea Piramidă. Acesta nu doar din motive de purificare, ci şi datorită credinţei ca acizii digestivi din stomac ar neutraliza unele din proprietăţile alchimice ale elementelor monoatomice (în reacţia cu acidul clorhidric se formează clorizi monoatomici, aşa încât de exemplu rodiul monoatomic devine clorid de rodiu monoatomic). Efectul clorizilor monoatomici este şi el pozitiv dar diferit. Pentru stoparea tuturor secreţiilor digestive se începea cu un post de 10 zile doar cu apă iar începând cu cea de- a unsprezecea zi se lua Mana, adică ORMUS şi apă. Dacă amesteci praf de aur alb în apă rezultă o suspensie gelatinoasă care arată ca fluidul seminal. De aceea materialul a fost denumit saliva din gura Creatorului sau sămânţa Tatălui din Ceruri. Aşa procedau egiptenii şi, chiar dacă ORMUS-ul s-a demonstrat a fi eficient în cazul oricărui tip de alimentaţie, nu ar fi rău dacă i-am copia şi noi, dar în timpurile noastre suntem preocupaţi cu activităţi prea multe, dintre care unele ar trebui

94

considerate neînsemnate şi chiar inutile. Oricum, dacă pornim totuşi pe drumul purificării, e bine să facem o trecere lentă şi treptată, pentru a da ocazia corpului să se adapteze. O bună metodă de start sunt alimentele ce ne conduc către capătul alcalin al spectrului PH-ului. Ar trebui să dăm o importanţă majoră în alimentaţie tuturor legumelor, în special celor cu frunze verzi. Salatele în special, supele crude şi rădăcinoasele aburite. De asemenea fructele ar trebui consumate si ele mai des, cel mai bine dimineaţa pe stomacul gol. Chiar şi citricele, în special lămâia şi grapefruit-ul, sunt recomandate, deoarece, prin digestia lor, alcalinizează ţesuturile. Consumaţi mai multe pahare de apă de izvor zilnic, sâmburi de migdale cruzi, dacă se poate înmuiaţi în prealabil (apa activează nişte enzime ce au ca scop începerea procesului încolţirii şi deci atragerea de energii puternice), fasole Lima, soia, mazăre proaspătă, fasole verde, avocado, lapte de capră, o dietă cu conţinut redus de proteine şi grăsime, meiul. Este bine să practicăm exerciţii de relaxare şi respiraţie. Efectele unei alimentaţii alcaline sunt resimţite sub forma calmului şi concentrării, gândirea devenind limpede, se remarcă o rezistenţă mărită la răceli. Alcalinitatea favorizează retenţia calciului, întărirea oaselor şi a muşchilor, o rezistenţă la efort mai mare. Somnul este şi el îmbunătăţit devine profund şi liniştit. Pielea, gingiile şi dinţii sunt sănătoase. Întreaga conştienţă spirituală se amplifică. În ceea ce priveşte alimentele şi situaţiile care duc către capătul acid al spectrului nu ne văităm că avem de unde alege. În primul rând consumul excesiv de amidon (chiar şi în combinaţii corecte). Toate fructele de mare, peştele, pui şi preparatele din carne. Iaurt, unt, ouă, lapte de vacă, brânză. Grâu, secară, orez, porumb, ovăz, pâine. Toate soiurile de fasole în afară de Lima şi soia. Toate pastele făinoase, chipsuri, crackeri etc. Diete proteice cu mai mult de 25 gr/zi şi mult de 20% din calorii provenite din

95

grăsimi. Suprasaturaţia. Roşiile gătite. Prăjiturele, checuri, plăcinte, dulciuri, ciocolată. Zahăr rafinat, miere. Prune, coacăze, fructe necoapte. Toate alimentele prăjite. Margarină, uleiuri hidrogenate, ulei de porumb. Cafea, ceai negru, alcool. Lipsa exerciţiilor şi a somnului. Stări de anxietate, stres, mânie şi grijă. Lipsa oxigenării ţesuturilor. Experţii nutriţionişti recomandă un consum de 80% alimente alcaline şi doar 20% acide. Efectele dezechilibrului acido-bazic datorat unui consum mare de alimente acide duce printre altele la hiperstimulare, rezultatul fiind oboseala cronică, iritabilitate, insomnie, comportament agresiv şi, în final, depresia. Deasemenea va scădea rezistenţa la infecţii, ştiut fiind faptul că mediul acid este vatra tuturor germenilor patogeni, şi invers, mediul alcalin este suportul bacteriilor probiotice. Mai departe avem bolile degenerative care îşi au originea tot din excesul de aciditate. Semne clare ale unei alimentaţii incorecte sunt răcelile de câteva ori pe an. Aceasta este o reacţie normală a organismului care, pe de-o parte, nu face faţă atacului viruşilor, iar pe de alta, profită de ocazie şi mai elimină din reziduurile acide adunate sub formă de mucus. Diareea este de asemenea o cale de purificare forţată, provocată de bacteriile nocive din intestine care, la fel, preferă mediile de incubaţie acide. Pierderea de masă osoasă, durerile articulare şi musculare, artrita, osteoporoza şi cariile dentare, constipaţia, aciditatea gastrică, arsurile la inimă, ulcerele, gastritele sunt semne clare ale acidizării crescute ale ţesuturilor. Mirosul transpiraţiei şi al urinei, pielea uscată, căderea părului sunt doar câteva din efectele devastatoare ale acidităţii. De fapt aceasta este cauza tuturor neplăcerilor omului modern de la durerea de cap până la cancer. Această stare până la urmă de substrat chimic are mare influenţă şi asupra caracterului. Un om al cărui PH este redus va avea dificultăţi de concentrare, gândire instabilă şi nu de puţine ori va cădea în depresie. Un renumit psiholog american îşi trata

96

pacienţii schimbându-le regimul alimentar, orientându-i către alimente preponderent bazice şi către consumul de apă alcalină, denumită şi “vie”, care este caracterizată de un PH ce se situează în jurul valorii de 10. Ceea ce este poate cel mai trist este ca oamenii care consumă alimente la întâmplare şi de cele mai multe ori fără valoare nutritivă ci doar calorică, decad şi spiritual, dezvoltându- şi în schimb mult prea mult simţul pentru ataşamente materiale. În ceea ce privesc substanţele care aduc înapoi atomii în stare de spin joasă, Hudson spune că ar fi următoarele: sulfiţi SO3, carbonul şi monoxidul de carbon, oxidul nitric şi radiaţiile de undă scurtă (ultraviolete de adâncime). Aceste lucruri duc la, să spunem, absorbţia luminii din corpurile noastre. Nu trebuie înţeles greşit, consumul de alimente conservate sau expunerea la soare puternic nu sunt contraindicate atunci când consumăm ORMUS, dar trebuie ştiut că acestea reduc efectele lui. În ceea ce priveşte sulfiţi ştim că sunt folosiţi pe scară largă în industria alimentară, îi găsim mai ales în vinul alb (se foloseşte pentru limpezire) dar şi în cel roşu (în cantităţi puţin mai reduse). Ultraviolete aşa numite rele se produc în perioadele activităţii solare maxime, carbonul din mâncărurile arse şi oxidul nitric şi monoxidul de carbon din smog. Dacă totuşi e să folosim grătarul, măcar să fie din lemne arse pe loc, şi nu cărbuni de mangan care ard mocnit câteva săptămâni în timpul procesului de fabricaţie şi care reţin cu acesta ocazie mari cantităţi de monoxid de carbon. Pentru a contrabalansa efectele nocive ale factorilor enumeraţi mai sus avem nevoie de alimente bogate în elemente monoatomice. Printre alimentele ce conţin în mod natural ORMUS se remarcă morcovii. Aceştia au foarte mult rodiu, care prin influenţa ce o are asupra glandei timus şi mai exact în producerea celulelor T este bun în creşterea imunităţii

97

VIII. Metode de producere a precipitatelor monoatomice

Cea mai productivă este sarea himalayană obţinută din apa termală a lacurilor de pe Platoul Tibetan urmată de apa din Marea Moartă, care conduc detaşat în clasamentul celor mai folosite materiale de producere al ORMUS-ului din lume.

*

Când folosim chimia pentru a transforma un metal către starea sa monoatomică, reacţiile chimice necesare acestei manipulări, devin din ce în ce mai slabe pe măsură ce, din ce în ce mai puţini electroni de valentă rămân disponibili. În final chiar dacă se ajunge să nu mai avem nici un electron pentru a putea manipula în mod clasic aceste elemente, ele prezintă alte proprietăţi care permit totuşi manevrarea lor. După cum am mai spus, în momentul când se ajunge la starea monoatomică, electronii se reorganizează doi câte doi în aşa numitele perechi Copper, nemaiexistând acum electroni liberi ce ar putea fi folosiţi ca electroni de valentă în cadrul legăturilor moleculare normale. Când electronii sunt cuplaţi în perechi Copper, atomii încetează să se mai comporte ca particule, ci mai degrabă precum fotonii, devenind lumină. Deasemenea, elemente cu număr atomic impar cum ar fi aurul, iridiul, cuprul, argintul, rodiul sau cobaltul vor fi nevoite să adopte o stare aşa numită diatomică pentru a atinge starea de superconductibilitate. Să luăm exemplul iridiului, care are 77 de electroni în jurul fiecărui nucleu. 76 de electroni dintre aceştia se pot împerechea, dar vor lăsa un electron disponibil pentru o legătură cu un alt

102

atom. În acest caz este necesară contopirea a doi atomi de iridiu, pentru ca electronii ce vor orbita acum în jurul nucleului combinat să fie în număr de 154. În acest caz obţinem un număr par de electroni ce se pot transforma în 77 de perechi Copper. Ca starea de superconductibilitate să poată fi atinsă, în interiorul nucleului are loc deasemenea o împerechere a nucleonilor în aceeaşi manieră. Toţi superconductorii cunoscuţi prezintă o astfel de împerechere de tip Copper. Trebuie reţinut faptul că, într-un condensat Bose-Einstein, atomii din diatom se comportă ca un singur atom. În plus, ei manifestă o rezonanţă continuă cu alţi diatomi din apropiere in cadrul aceluiaşi element. ORMUS-ul are aceleaşi caracteristici ca şi particulele din cadrul unui condensat Bose- Einstein. Ceea ce diferenţiază ORMUS-ul de condensatul BEC este temperatura la care se obţine starea de superconductibilitate. Pe când BEC obţine superconductibilitatea la o temperatură în jurul valorii de zero absolut, ORMUS o atinge la temperaturi obişnuite. Datorită caracteristicilor deosebite ale superconductorilor metodele de manipulare a acestora necesită deasemenea tehnici speciale. Fiind la rândul său un superconductor, ORMUS-ul poate fi manipulat de către câmpuri magnetice. Spre exemplu dacă îl vom izola de câmpuri magnetice în timpul extragerii (mai exact în momentul fierberii) putem conserva mai mult material monoatomic în lichidul obţinut acesta nefiind forţat să treacă prin pereţii vasului sau să se evapore sub formă de gaz. De aceea este bine ca aceste materiale să fie tot timpul protejate în folie antistatică. Ele mai pot fi manipulate dacă le oferim o “cuşcă” confortabilă unde să se poată ascunde. ORMUS preferă locuri strâmte ca cele oferite de moleculele circulare. Sarea sau sodiul în mod particular se pare că stabilizează materialele ormice formând o structură triangulară ca o plasă în jurul atomului

103

elementului preţios. În afară de sare şi sodiu mai pot fi folosite şi molecule circulare similare de tipul celor din carbon, oxigen sau clor. Deci, chiar dacă nu putem obţine o manevrare chimică directă asupra atomilor de ORMUS cu electronii împerecheaţi complet, îi putem totuşi „momi” în cutii chimice cu „mânere”. Astfel, putem apoi manipula ORMUS-ul prin metode fizice şi chimice standardizate. Având în vedere că procesul de realizare al elementelor monoatomice se produce secvenţial, vom avea în consecinţă şi diferite grade de puritate. Un atom (diatom) ormic poate avea toţi electronii împerecheaţi sau doar o parte din aceştia. Dacă avem un diatom ormic care este doar parţial împerecheat, vom mai regăsi şi electroni disponibili pentru legături convenţionale cu alte elemente. Acest diatom ormic va avea un picior în lumea ORMUS şi unul în lumea metalică şi astfel vom putea folosi aceste elemente parţial monoatomice pentru manipularea chimică a elementelor pur monoatomice. O altă cale de manipulare a ORMUS este folosind câmpuri magnetice în mişcare. Ştim, de acum, că ORMUS nu preferă câmpurile magnetice şi are tendinţa de a se “ascunde” în locuri unde să fie protejat de acestea. Orice loc strâmt va limita fuga lor de câmpurile magnetice. Acest principiu poate fi folosit pentru a captura aceste elemente. Putem, de exemplu, să trecem un fluid conţinând ORMUS printr-un câmp magnetic şi să îi oferim un spaţiu strâmt în care să se refugieze şi astfel să le putem aduna. Plecând de la aceste principii de bază ale comportamentului ORMUS-ului, cercetători independenţi ai acestui fenomen au venit în decursul timpului cu mai multe metode de producere a acestor elemente. Referindu-ne acum la epoca modernă primul pe listă este David Hudson cu metoda sa de producere care este foarte clar expusă în cadrul patentului lăsat liber pentru folosirea lui de către întreaga omenire. Metoda lui se referă la obţinerea ORMUS direct din metale pure

104

IX. Mărturii

"Pot să vă spun că pacienţi cu cancer metastază de grad 4 au luat oral şi după 45 de zile nu mai aveau cancer nicăieri în corp."

*

Toate transformările ce au loc la nivel celular, urmare a consumului de ORMUS, produc, într-un final, efecte vizibile. Acestea au fost atent consemnate şi catalogate de către pionierii cercetării acestui fenomen în timpul testărilor efectuate, cât şi ulterior, în perioada studiilor ştiintifice. David Hudson face unele dezvăluiri în cadrul conferinţelor ţinute despre ORMUS, în perioada anilor 1995-1996 în numeroase oraşe din Statele Unite, ce merită a fi cunoscute. După analiza probelor de sol şi după primele testări de laborator ale materialelor extrase din acesta, cercetările s-au extins asupra produselor obişnuite, cum ar fi alimentele pe care le consumăm. Urmând intuiţia că aceste materiale monoatomice ar trebui să însoţească şi procesele vieţii, s-a presupus că ele ar trebui să fie prezente, practic, pretutindeni. Aşa se face că primul produs testat a fost ales a fi chiar organul rege: creierul. După ce au cumpărat creier de porc de la Supermarket, cercetătorii l-au adus în laborator şi au început testarea. Au distrus în primul rând materia organică prin ardere cu acid sulfuric şi apoi au trecut la analiza cantitativă şi calitativă. Ştiaţi că peste 5% din materia uscată a ţesutului cerebral este ORMUS? Mai exact rodiu şi iridiu monoatomic. Este lumina ce curge literalmente prin creierul şi sistemul nostru nervos. Aceste elemente sunt abundente şi în natură. Sunt găsite în aloe vera, morcovi, struguri, seminţe de struguri sau apă de

113

mare. Aceste materiale există în mod natural în corpurile noastre şi în orice lucru viu. Ele sunt conductorul forţei vitale. Sunt mijlocul prin care celulele noastre comunică cu conştiinţa noastră. S-a pus întrebarea dacă aceste materiale sunt cumva deficitare în corpurile noastre şi dacă da, ce ar fi dacă s-ar încerca o suplimentare? Aşa că s-au decis să facă o serie de experimente. La început s-au efectuat studii pe animale şi anume pe animale ce nu au putut fi vindecate de către medicii veterinari şi fuseseră abandonate. Acestea aveau tumori, chisturi şi alte afecţiuni cotate ca incurabile şi tratate fără rezultat cu antibiotice. Prima intervenţie a fost o injecţie cu iridiu monoatomic ce a fost administrată unui câine. Aşa cum era de aşteptat, vindecarea nu a întârziat să apară şi, în doar trei săptămâni, boala a dispărut în întregime. Pentru că totul era însă nou şi chiar necunoscut şi neavând date despre modul de administrare, s-a hotărât atunci stoparea injecţiilor dar, ca urmare, boala a reapărut. Medicul curant a propus readministrarea antibioticelor care însă nu au avut nici un rezultat. Atunci David Hudson a propus reinjectarea iridiului care, spre surprinderea medicului, a dus din nou la dispariţia bolii. Acest moment a fost decisiv pentru extinderea cercetării şi la oameni, mai cu seamă că un fost angajat de al lui Hudson avea SIDA într-o fază foarte avansată şi anume atât de rău, încât nu mai putea înghiţi şi deci să mănânce, fiind hrănit intravenos. Doctorul i-a administrat iridiu injectabil 2 ml de soluţie trei zile la rând, cu pauză de patru zile şi apoi din nou trei zile injecţii. În trei săptămâni putea să mănânce normal, putea să se îmbrace ba chiar se gândea să meargă la o nuntă în Indiana. Ceea ce impresionează este cum a acţionat iridiul şi anume faptul că celulele T (cele produse de glanda inimii Timus şi care au drept rol întărirea sistemului imunitar) au crescut cu 600%, iar leucocitele de la 1200 la 6000.

114

"Îmi aduc aminte de prima săptămână în care am consumat ORMUS. Eram gravidă în luna a 7-a şi încă mai mergeam la serviciu. Aveam o funcţie de răspundere în cadrul unei companii de marketing. Sarcinile curgeau necontenit şi în mod haotic. Poate nu credeţi dar în zilele când luam ORMUS înainte să plec la firmă, totul decurgea fără efort, puteam ordona şi stabili priorităţile, iar energia o puteam doza cu maximum de eficientă." Mihaela, Bucureşti

"Şi acum, surpriza pentru mine şi surprinderea mea este în

Sunt transformări în forma lui, nu că aş

fi mai slabă, [nu sunt nici grasă] dar se schimbă forma, de parcă aş intra în matricea mea!!! Este extraordinar şi asta nu se vede numai în fizic, dar există percepţia interioară că aşa este! Biologic vorbind, am o vârstă, am 62 de ani împliniţi, dar structura interioară şi evoluţia spirituală mă fac să nu am această certitudine, a vârstei mele biologice! Forţa interioară pe care o simţ este uriaşă, simt că sunt inepuizabilă, nu obosesc niciodată, dorm şi mănânc extrem de puţin, nu am nevoie, nu/mi trebuie mai mult de 3-4 ore de somn şi mă hrănesc o dată pe zi [ Aşa că ORMUS mi-a adus un plus de energie, am simţit asta imediat, de la prima porţie! Mă simt sigură pe mine, sunt mai

direcţia trupului fizic

echilibrată, mai armonioasă şi mai veselă, chiar dacă 90% sunt absolut singură! În tot ce mă înconjoară şi în tot ceea ce simt, am acum alte valenţe, hotărârea cu care acţionez este alta [ Şi un ultim lucru, s-a schimbat aroma parfumului care îl percep în jurul meu. Se împlinesc în această lună, 10 ani de când în anumite momente simt parfum care emană din zona timusului, sau din interiorul meu, nu poate veni de nicăieri, nu are de unde!

Nu am cu ce să

Ei bine acest parfum şi-a schimbat aroma o asemui " Rodica, Buzău

120

"De când am început să iau ORMUS, am observat creşterea rezistenţei la efort fizic, astfel încât pot alerga mult mai mult timp fără să simt oboseala, iar dimineaţa, imediat ce îl iau, îmi dispar somnul şi oboseala instantaneu. La serviciu am o energie şi forţă de muncă inepuizabilă, sunt mai motivată, au crescut claritatea mentală şi puterea de concentrare, am o forţă mentală sporită. La nivel spiritual intuiţia mea este mai dezvoltată, visele mai lucide, fenomenele de clarviziune şi telepatie sunt din ce în ce mai dese (chiar ieri mi s-a întâmplat să aud mental telefonul meu mobil sunând la mine acasă, eu fiind în oraş şi mi-a apărut imaginea persoanei care mă suna. La sosirea acasă am găsit apel pierdut chiar de la persoana respectivă, fix la ora la care îl auzisem mental!) Ca să nu mai spun că mi se materializează dorinţele imediat! Pentru aceste efecte electrizante, cu siguranţă că voi continua să îl iau şi îţi mulţumesc pentru că ne ajuţi să beneficiem de acest elixir miraculos!" Irina, Bucureşti

"Sunt foarte încântată de produsele ORMUS. În primul rând vreau să precizez că sunt tot eu şi nu m-am transformat peste noapte. Dar în schimb mă simt sănătoasă, energică şi plină de viaţă. Ce am simţit mai deosebit a fost că, după câteva zile de răceală tratată cu medicamente, aceasta s-a vindecat în 5 min după ce am luat prima linguriţă de ORMUS. Purificarea organismului s-a produs iar tenul meu a căpătat un aspect foarte plăcut. Apoi am început să-mi doresc să slăbesc şi iată-mă cu câteva kg mai puţin (nu că aş fi slăbit cu ORMUS dar pur şi simplu parcă am avut mai multă voinţa să ţin o cură)." Larisa, Bucureşti

“La început am fost sceptică, dar curiozitatea m-a determinat să consum şi, după câteva zile de consum, eram

121

nerăbdătoare să înregistrez diverse schimbări

Schimbări apăruseră, dar nu puteam defini clar ce şi cum

făcut o pauză de câteva luni şi am reînceput sa ingerez cât de cât

de data aceasta nu mai consumam carne şi da,

schimbările deveneau cuantificabile

telepatii mai dese cu persoanele dragi, calm si claritate în ceea ce

gândeam, trăiri interioare noi, profunde şi de o durată mai mare. Într-una din dimineţi, în urma unei nopţi albe, din dorinţa de obţine energie suplimentară, am ingerat o cantitate de cel puţin 3 ori mai mare decât cea recomandată şi pot spune ca de atunci materializez foarte repede anumite gânduri, de aceea sunt mai atentă la ce gânduri generez pentru că experieţele repetate mi-au dovedit că se materializează indiferent de ce natura ar fi şi indiferent dacă mai consum Ormus. Îmbrăţişez apariţia Ormusului în evoluţia mea. Mulţumesc, Dragoş! “ Mădălina , Bucureşti

reţineam frecvent visele,

regulat

am

aşteptări

“Sunt de acum 5 ani de când consum elemente monoatomice. În acest interval de timp am avut ocazia să le testez în multe din situaţiile de viaţă obişnuite: în timpul unei alimentaţii care includea carnea dar şi în perioade de post sau alimentaţie vegetariană, muncind greu fizic, intelectual sau stând mai mult în meditaţie. Am văzut efectul lor asupra soţiei mele în timpul perioadei de graviditate, când oboseala ar fi trebuit să o afecteze, mai cu seamă că şi-a continuat activitatea până în luna a 7-a. Am văzut cum ORMUS-ul suspendat în cupru coloidal i-a curăţat faţa iritată aproape instantaneu copilului meu nou născut (după 5 zile de la naştere). Tot atunci i-am dat şi prima oară să "guste". Mai târziu am observat că administrat până în prânz îi face pe copii mai docili dar în acelaşi timp le reduce şi nevoia de somn. Tot în acest răstimp i-am oferit şi tatălui meu ORMUS în paladiu coloidal care, în seara de după prima linguriţă, a visat aşa de frumos şi real cum nu mai se întâmplase de foarte demult.

122

În final, pot spune că ORMUS-ul fie că a fost doar aur monoatomic sau alcătuit din alte combinaţii de metale monoatomice, sub formă de praf, suspendat în apă distilată sau în diferite soluţii coloidale, atât mie personal cât şi celorlalte persoane apropiate mie, a avut în primul rând un efect de calmare a minţii, care mai degrabă l-aş asemăna cu o trezire, cu o limpezime mai exact. În acelaşi timp a apărut o energie însoţită totodată de pofta de viaţă şi de multe ori am avut senzaţia că lucrurile se rezolvă de la sine, iar dorinţele se împlinesc într-un timp surprinzător de rapid ” Dragoş, Bucureşti.

***

123

Epilog

Putem spune în final foarte clar: Alchimia nu are ca obiect principal transformarea a ceva în aur, ci transformarea aurului în sine către cea mai pură formă a sa, adică STAREA MONOATOMICĂ. E o formă a aurului ce seamănă cu piatra pisată şi care, de aceea, a fost denumită Piatra Filozofală sau Piatră Paradisului. De ce se doreşte trecerea la această fază a materiei? Pentru că atomii aurului metalic, odată eliberaţi de electronii de valenţă, devin efectiv liberi unii faţă de ceilalţi, rămânând totuşi împreună, formând grăunte de praf monoatomic, datorită unei înţelegeri mutuale inexplicabile de către ştiinţa clasică, dar evidente pentru teoriile cuantice. Şi de ce să consumăm aşa un element fin? Pentru că, în stare monoatomică, electronii gravitează în jurul nucleului atomic cu viteze foarte mari, permiţând protonilor ce alcătuiesc nucleul să se relaxeze. Practic presiunea exercitată asupra nucleului scade, acesta devenind "moale" şi permiţând Spiritului încătuşat în mijloc să se manifeste către exterior. Cu alte cuvinte, Spiritul pur sau Dumnezeu, care este prezent în centrul fiecărei creaţii, fie că se cheamă Soare sau Atom, este "eliberat" la atingerea stării monoatomice. Repet, nucleul atomic se relaxează datorită vitezei cu moment opus şi simetriei traiectoriei, atinse de electroni atunci când formează împerecherea Copper şi, ca atare, "Gaura neagră" din mijlocul atomului se poate manifesta mai puternic în lumea fizică. De fapt, aşa numita gaură neagră nu este altceva decât orizontul evenimentului produs de Vidul Absolut ce se află în mijlocul atomului şi care de altfel nu poate fi văzut în sine. Aceasta este forţa care ţine legaţi protonii unii de ceilalţi. Altfel nu s-ar explica cum de sarcini egale (pozitive în

124

speţă) stau legate unele de altele când în fapt ar trebui să se respingă; fizică actuală nu explică acest lucru ci rezumă misterul la denumirea de "forţe atomice specifice". Acum se înţelege mai uşor de ce să consumăm aur monoatomic. Pentru că odată ajuns în corp, acest atom special, cu PUTERE SPIRITUALĂ MARE tinde să echilibreze tot ce întâlneşte în cale, fie că are natură fizică sau emoţională, ajungând în final în celulă şi chiar în nucleul celular unde va repara ADN-ul în totalitate. Spun în totalitate pentru că va reface şi partea astrală a ADN-ului numită de către ştiinţă până nu demult "junk DNA" sau "ADN inutil", dar care este de fapt de o importanţă majoră, el asigurând, ca şi un modem de internet, permanenta legătură cu Universul pentru descărcarea şi transmiterea informaţiilor necesare fiecărei etape evolutive, funcţionând într-un mod independent de aspectele chimice. În final, omul poate redeveni ceea ce a fost cândva, un Înger întrupat, cu corpul de lumină complet refăcut şi cu toate conexiunile ce ar presupune acest lucru active. Acum acest lucru este posibil şi aici la noi, pe teritoriul Daciei Străbune, unde mari cantităţi de Aur Alb mai există încă adânc îngropate sub Munţii Carpaţi. Oricine doreşte poate începe drumul de reîntoarcere sau reconstruire. Depinde doar de strădania fiecăruia, aşa cum Părintele Arsenie Boca spunea. Şi când te gândeşti ca atomii sunt 99,9% spaţiu gol

Dragoş Iliescu

0724.03.02.01

ormusromania@gmail.com

www.ormus.ro

125