Sunteți pe pagina 1din 4

Metoda comparativ-istorica

Principiile metodei

Lingvistica, n nelesul pe care i-l dm astzi, dateaz de la nceputul secolului al XIX-lea i este
strns legat de crearea metodei comparative-istorice. Aceasta a rmas pn astzi principala metod de
cercetare lingvistic i numai graie aplicrii ei lingvistica a devenit o tiin. Afirmaiile fcute aici
strnesc, uneori, proteste i se arat c a existat i mai nainte o tiin a limbii. Lucrul este adevrat ntr-un
anumit fel i s-a artat i n paginile precedente. n decursul secolelor s-au adunat materiale valabile din
diverse limbi, au fost alctuite descrieri ale diverselor sisteme gramaticale, s-au elaborat comentarii privind
limba diferiilor autori (n special latini i greci), indici de cuvinte etc. Au fost culese unele informaii care
astzi n-ar mai putea fi obinute, de exemplu n secolul al XVI-lea flamandul B u s b e c q a descoperit n
Crimeea o populaie care mai vorbea limba gotic i a adunat un vocabular foarte util pentru germanitii
actuali.Metoda comparativ-istorica are drept material limbile inrudite, pentru ca numai in cazul limbilor
provenind din acelasi izvor formele sunt comparabile in detaliile lor, iar asemanarile au valoare istorica.
Forma materiala de manifestare a inrudirii este asemanarea, cu atat mai mare cu cat limbile s-
au desprins de mai putina vreme din limba-baza. Nu este vorba de o asemanare generala, ci de asemanari
de detaliu, in forma sonora si in sensul radacinilor si al afixelor.
Asemanarea cuvintelor si a formelor gramaticale este un indiciu al originii comune a mai multor
limbi datorita unei trasaturi specifice a limbii, si anume caracterul arbitrar al formei sonore in raport
cu sensul exprimat. Este vorba de faptul ca in limbi diferite, si chiar in aceeasi limba, acelasi concept
poate avea denumiri diferite. Daca in limba nu ar domina acest principiu, toate limbile s-ar asemana intre
ele. In conditiile arbitrarului semnului lingvistic, cand teoretic e posibil ca limbile sa difere una de alta,
coincidentele de forma si sens se explica prin originea comuna a limbilor.
De exemplu: asemanarea cuvantului romanesc foc cu it. fuoco, sp.fuego, fr. feu se explica prin
inrudirea acestor limbi.
De la procedeul comparararii formelor asemanatoare se excud interjectiile, onomatopeele,
cuvintele infantile (acestea sunt cuvinte motivate) si imprumuturile.1
Importante sunt asemanarile din nucleul fondului principal lexical si la formele gramaticale. Cel
mai important argument il reprezinta asemanarea formelor neregulate (foarte vechi prin insasi
neregularitatea lor) la cuvinte dintre cele mai uzuale. Astfel, nici hazardul, nici imprumutul ci numai
originea comuna poate explica prezenta in limbile indo-europene vechi a unor forme ca:

Graur, Alexandru,1972, Introducere in lingvistica, Bucuresti, Editura Stiintifica, p. 12-22 1


skr. (sanscrita) asti, lat. est, got. (gotica) ist, v.sl. (vechea slava) iesti "este"
skr. santi, lat. sunt, got. sind, v.sl. santa "sunt"
Pe baza asemanarilor la cuvinte din fondul principal si la afixe gramaticale se pot stabili grupele de
limbi inrudite. Aceasta este o faza care preceda aplicarea metodei comparativ-istorice. In etapa urmatoare
se delimiteaza fondul comun de elemente provenite si transmise din limba-baza.

Stabilirea corecta a etimologiei este ajutata de faptul ca modificarile produse in latura sonora a
limbii au caracter regulat si pot fi formulate ca legi fonetice. Acesta principiu al metodei poate fi enuntat
astfel: datorita regularitatilor schimbarilor fonetice, intr-un grup de limbi inrudite cuvintele provenite din
acelasi etimon (cuvantul din limba-baza) prezinta corespondente fonetice care se repeta la sunete identice.
Urmatorul exemplu se bazeaza pe elementul latin din limbile romanice.
lat. octo > rom.opt, it.otto, fr.huit, sp.ocho
lacte > rom.lapte, it.latte, fr.lait, sp.leche
nocte > rom.noapte, it.notte, fr.nuit, sp.noche
Conform acestui exemplu, putem stabili o serie de corespondente fonetice intre grupurile de sunete
provenite din lat. ct: rom. pt ii corespunde grupul it. tt, fr. it, sp. ch.
Intrucat legile fonetice sunt limitate in timp, elementele imprumutate nu mai sufera influenta
acelorasi transformari (de exemplu neologismele nocturn, lactat, octava etc. pastreaza grupul ct din latina
pentru ca ele nu au fost mostenite, deci nu se supun legii fonetice enuntate).
Asadar, metoda comparativ-istorica este un ansamblu de procedee cu ajutorul crora se studiaz
evoluia limbilor nrudite provenite dintr-un izvor comun i scopul ei este s lumineze istoria acestor limbi.
2
Exist dou trsturi ale limbilor care fac posibil aplicarea metodei comparative:

1) Aspectul complexului sonor al cuvntului nu este determinat de sensul cuvntului.

2) Regularitatea schimbrilor fonetice.

A existat o limb slav comun, o limb Germanic comun, din care provin limbile slave i
respectiv germanice, cunoscute de noi astzi.naintea grupului de consoane, franceza a dezvoltat o vocal,
apoi s urmat de o consoan a disprut [sf. pag. 22]stea etoile , a scrie ecrire strmt etroit spic
epi La o privire mai atent observm c e din romnete devine oi n francez. Exemplu: lege loi,
crede croire, te toi.Sunetele limbii se schimb cu timpul; e latin din bene a devenit i n bine.
Faptul c n Muntenia se zice zeci i n Moldova se zic dzci este o dovad c ntr-una sau n ambele
regiuni sunetele primitive s-au schimbat. E din slava comun a devenit a n bulgar. n cuvntul
maka , de exemplu. Aceeai schimbare in limba bulgar, fa de limba slav n privina literelor q i
a.Metodica comparativ istoric ne permite s reconstituim etape pierdute din istoria limbilor.

VRACIU, Ariton, 1980, Lingvistica generala si comparata, Bucuresti, p. 29 2


Bibliografie selectiva
1.
2. Graur, Alexandru, 1971, Scrieri de ieri si de azi, Bucuresti.
3. Graur, Alexandru, 1977, Scurt istoric al lingvisticii, Bucuresti.
4. MARTINET, Andr, 1970, Elemente de lingvistica generala, traducere si adaptare la limba romna
de Paul Miclau, Bucuresti.
5. SAUSSURE, Ferdinand de, 2000, Curs de lingvistica generala, Craiova.
6. VRACIU, Ariton, 1980, Lingvistica generala si comparata, Bucuresti.
7. WALD, Lucia, 1969, Progresul in limba. Scurta istorie a limbajului, Bucuresti.
8. Graur, Alexandru,1972, Introducere in lingvistica, Bucuresti, Editura Stiintifica