Sunteți pe pagina 1din 2

www.referat.

ro

Criza economica mondiala (1929-1933)


La finele primului razboi mondial parea ca economia mondiala si-a revenit si a intrat intr-
o perioada de crestere. SUA devin creditoarele statelor europene. Avantul s-a sfarsit
printr-o noua criza economica, in 1929. Mizeria provocata de aceasta a condus la
ascensiunea extremelor in Europa: fascismul si comunismul.

In 1918 a luat sfarsit primul razboi mondial. Intreaga lume se bucura de eveniment,
sperandu-se revenirea la vremurile bune de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Parea ca, o
data razboiul sfarsit, nimic nu va mai putea rupe pacea care tocmai se instaura. Oameni
din toate tarile priveau acum cu incredere in viitor, incercand sa uite masacrele din trecut.
URMARILE RAZBOIULUI. Razboiul nu a fost uitat de oameni. Amintirile luptelor erau
inca vii si au marcat intreaga generatie a acelei perioade. Insa razboiul nu a lasat urme
numai in memorie, ci si in alte domenii. Economia tuturor tarilor a fost afectata intr-o
masura mai mare sau mai mica.
Perioada de prosperitate a americii a fost de scurta durata, criza financiara s-a transformat
imediat in criza economica mondiala intrucit economia altor tari era strins legata de piata
americana.Din 1929 pina in 1936 la puterea Frantei se succed o serie de guverne
monocolore care incearca sa elimine efectele crizei economice mondiale care incepe sa
afecteze Franta din 1930. Criza loveste economia imperiului colonial francez, ceea ce
duce la intensificarea miscarilor de eliberare nationala a populatiei aborigene. Din cauza
crizei economica in Franta in 1934 existau mai mult de un milion jumate de someri, iar
salariile scad cu 30-40%. Spre sfirsitul anilor 1930 economia Farntei isi revine din criza.
Criza economica mondiala loveste economia britanica de la inceputul anului 1930, incep
adevarate ,, marsuri ale foamei,, in cele mai importante centre urbane.
Cheltuielile financiare si pierdirile materiale provocate de razboi vor provoca o criza
economica acuta in Germania, aceasta criza a oprit dramatic perioada de prosperitate a
Germaniei, existau milioane de someri, salariile si pensiile au fost reduse la jumatate.La
fel si statele din Estul si Centrul Europei din cauza crizei economice vor sucomba
regimurile de dreapta si extrema dreapta. Criza schimba radical politica interne si externa
a Japoniei.
Asa cum remarca deputatul francez Paul Regnaud, criza economica din 1929-1933 a
afectat intreaga lume: La 24 octombrie 1929, in Vinerea neagra, brokerii de la Bursa
New York au iesit cu hainele rupte si gulerele smulse. Cursul actiunilor se prabusise.
Acesta a fost semnalul care anunta natiunilor inceputul crizei mondiale, unul dintre cele
mai mari evenimente ale istoriei prin consecintele produse. (...) Criza a atins intreaga
lume. Muncitorul si metalurgistul american din Pittsburg, plantatorul brazilian de cafea,
artizanul din Paris si bancherul din Londra, toti au fost loviti de criza.
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate