Intr-un sens mai larg orice persoana poate fi un fel de victima.

Toti suntem victime ale efectelor

negative pe care le are civilizatia asupra noastra: ritmul de viata care depaseste uneori posibilitatile
noastre de a face fata solicitarilor la care suntem supusi, poluarea etc. De asemenea, suntem victime
potentiale ale unor accidente de circulatie, ale unor accidente de munca. Unii dintre noi ne
autovictimizam prin consumul exagerat de bauturi alcoolice, droguri, fumatul excesiv etc.

Prin victima intelegem orice persoana care fara sa-si fi asumat constient riscul, deci fara sa vrea,
sufera direct sau indirect consecintele fizice, materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni
criminale.(Bogdan & colab. 1983)

Din aceasta definitie rezulta ca victima poate fi doar fiinta umana, desi este necesar sa se faca o
serie de precizari si in acest sens. Deci, nu pot fi considerate victime obiectele distruse de raufacatori sau
institutiile prejudiciate de activitatile acestora. In ceea ce priveste persoana victimizata, aceasta se
diferentiaza de alte cazuri de persoane, care pot fi si ele lezate in urma unor actiuni infractionale sau de
alta natura. Nu orice persoana lezata intr-o actiune infractionala este in mod conditionat si victima. Cel
care initiaza constient o actiune infractionala nu poate fi considerat victima nici daca este grav ranit sau
omorat in cadrul actiunii respective. Un spargator prins in flagrant si impuscat de catre persoanele
abilitate prin lege, nu este victima. Nu pot fi considerate victime politistii care, in indeplinirea misiunilor,
sunt raniti sau isi pierd viata in cazul legitimei aparari.

2. Clasificarea victimelor
Comportamentul uman, nu poate fi etichetat si clasificat in categorii individuale strict distincte si clar
stabilite, motiv pentru care orice clasificare prezinta un caracter mai mult sau mai putin arbitrar.

Incercarile de clasificare a victimelor implica o multitudine de dificultati care tin de marea diversitate
a infractiunilor, precum si de responsabilitatea si rolul avut de victima in comiterea infractiunii.

Cu toate problemele pe care le ridica incadrarea riguros stiintifica a victimei intr-o anumita
categorie, numerosi autori au incercat sa realizeze clasificari in functie de o serie de criterii si variabile
(Mitrofan, 2000)
 Un prim criteriu il constituie categoria infractionala, in urma careia apare victima. Se disting
urmatoarele categorii de victime:

ale infractiunii de omor;

de vatamare corporala;

lovituri cauzatoare de moarte;

de viol;

de talharie;

de furt;

de inselaciune;.

Cele mai multe clasificari se axeaza pe gradul de implicare si de responsabilitate al victimelor in

comiterea infractiunii.

Astfel, Mendelsohn (apud. Mitrofan 2000) diferentiaza urmatoarele categorii de victime:

inocenta;

avand o vinovatie minima;

la fel de nevinovate ca si infractorul;

vinovatie maxima, avand responsabilitate deplina in comiterea infractiunii, infractorul fiind

nevinovat;

simulanta sau confabulatoare;

 Aceasta tipologie se realizeaza in baza unei scale graduale cu privire la raspunderea ce revine celor
doi parteneri ai cuplului penal privind comiterea infractiunii. La o extremitate se afla nevinovatia iar la
cealalta, responsabilitatea deplina.

Dupa gradul de participare si de implicare in comiterea actelor infractionale se diferentiaza

urmatoarele categorii;

nonparticipare;

latent;

predispus;

provocator;

participant;

initiere;

facilitare;

instigare;

cooperare.

Criminologul german Hans von Hentig pe baza sintezei unor factori psihologici, biologici si sociali,
distinge 13 categorii de victime:

1. victime tinere care nu au forta fizica, sunt naive, fara experienta. Cele mai frecvente forme fiind
rapirea sau utilizarea lor de catre infractorii adulti drept complici la diferite infractiuni, maltratarea si
abuzul sexual;
 2. victime varstnice care pot deveni victime ale infractorilor fiindca sunt banuiti ca au avere si
sunt considerate ca fiind in imposibilitate de aparare;

3. victime femei care apar ca infractiuni de ordin sexual sau devin victime ale unor actiuni
infractionale motivate material;

4. consumatorii de alcool si stupefiante, primii sunt expusi actiunilor victimizante ale hotilor de
buzunare iar consumatorii de droguri sunt expusi in special pericolului de autovictimizare;

5. imigrantii pot sa devina usor victime datorita necunoasterii limbii, a lipsei de informatii
referitor la domeniul relatiilor umane vitale, precum si ostilitatii bastinasilor, care incearca sa profite de
credibilitatea noului venit;

6. minoritatile etnice care pot apare victime datorita activitatii bazate pe discriminarea rasiala;

7. persoanele cu inteligenta scazuta, datorita lipsei de previziune;

8. persoanele expuse starilor depresive datorita nivelului scazut al reactivitatii fizice si psihice;

9. persoanele achizitive (lacomi) adica cei care cauta sa profite si sa-si mareasca resursele
materiale;

10. persoanele destrabalate, desfranate care datorita indiferentei si dispretului fata de legi, devin
foarte;

11. persoanele singuratice (izolate) sunt vulnerabile la victimizare, suporta greu singuratatea si
frustrarile la care sunt supuse. Credulitatea lor marita ii expune la vulnerabile fata de manevrele iscusite
ale infractorilor; multiple pericole de victimizare cum este: furtul, frauda, inselatorii si crima;

12. chinuitorii (torturantii) care in urma chinurilor prelungite la care supun unele persoane, mai ales
pe cele din preajma familiei ajung adesea sa fie asasinate de acestea;
 13. persoanele blocate si cei nesupusi, se considera blocate acele persoane care sunt
incurcate in tot felul de datorii si nu mai pot face fata pe cale legala situatiilor, astfel cad victima unor
binevoitori care le ofera solutii. In categoria celor nesupusi intra aceia care, atacati fiind, nu se lasa
usor victimizati.

Criminologul Stephen Schafer (1977), propune o clasificare mai consistenta sub aspectul logico-
stiintific utilizand ca si criterii gradul de participare si de responsabilitate al victimei in comiterea
infractiunii.

1. Tipologia victimalului a lui Schafer (Bogdan & Santea, 1988) contine sapte categorii de victime:

2. victime care anterior faptului infractional nu au avut nici o legatura cu faptasul. Victima nu are
nici o parte din vina in actul infractional; incidental victima s-a aflat la locul infractiunii. Este cazul
functionarului de la ghiseul unei banci care cade victima intamplator, unui infractor, pentru ca la ora
respectiva se afla acolo;

3. victime provocatoare sunt acelea care anterior victimizarii lor au comis ceva, constient sau
inconstient, fata de infractor. Asemenea cazuri pot fi intalnite atunci cand cineva ( victima ulterioara ) se
comporta arogant fata de viitorul infractor sau daca nu isi tine o promisiune solemna ori daca intra in
legaturi amoroase cu iubita infractorului, care ulterior trece usor la act, victimizandu-l pe cel care i-a
provocat starea de frustrare;

4. victime care precipita declansarea actiunii raufacatorului. Este cazul persoanelor care, prin
conduita lor, influenteaza raufacatorii in a comite infractiuni, desi intre ei nu a existat niciodata nici o
legatura. Comportamentul neglijent al viitoarei victime il incita pe infractor. Spre exemplu: femeia care
umbla seara prin locuri putin frecventate cu o costumatie provocatoare. Oricat de ademenitoare ar fi
ocaziile, in mod curent, ele nu ar trebui sa aiba nici un efect asupra persoanelor care sunt perfect
integrate in societate si accepta normele legal morale. Totusi o parte din vina apartine victimei, care prin
comportamentul neglijent, prin lipsa de grija fata de bunuri sau propria persoana o fac sa devina prada
usoara unor infractori;
 5. victime slabe sub aspect biologic. Este cazul persoanelor care prezinta unele deficiente psihice
sau lipsa fortei fizice (copii, batrani).Desi constitutia biologica, lipsa posibilitatii de aparare adecvata
faciliteaza sau chiar precipita comiterea infractiunii, totusi victima nu poate avea nici o parte din
responsabilitate. Daca se pune problema vinovatiei, raspunderea revine in primul rand persoanelor care
sunt obligate sa le supravegheze si sa le asigure protectia;

6. victime slabe sub aspect social, sunt acele persoane care apartin unor grupuri minoritare
etnice, unor religii neagreate de catre comunitate. Fara sa aiba nici un fel de vina reala personala pot sa
cada frecvent victime agresiunii manifestate de catre reprezentantii comunitatii;

7. victime autovictimizante sunt acele persoane care orienteaza agresiunea catre propria
persoana, ele insele ajung sa devina proprii lor criminali. Toxicomaniile, suicidul sunt acte deviante in
care cel lezat are rol dublu de criminal si de victima;

8. victime politice sunt persoane care au de suferit din cauza convingerilor lor, convingeri care nu
trebuie sa se materializeze in mod obligatoriu in actiuni.

Wolf Middendorf realizeaza urmatoarea tipologie a victimei escrocheriei (Bogdan & Santea, 1988):

1. victima generoasa care este pagubita din cauza solicitudinii de care da dovada si a disponibilitatii
sale de a oferi ajutor oricarei persoane care o solicita. Din aceasta categorie fac parte generosii care
gazduiesc diverse persoane, care in cele din urma ii jefuiesc de o parte din bunurile materiale;

2. victimele bunelor ocazii sunt persoanele care fac cumparaturi ocazionale de la persoane
necunoscute, care pretind ca sunt in criza financiara momentana si ofera la preturi derizorii obiecte de
valoare mare;

3. victimele devotiunii si ale afectivitatii. Din aceasta categorie fac parte religiosii fanatici, care sunt
dispusi sa doneze bani si sa renunte la proprietati pentru a fi pe placul unor puteri supranaturale .Tot din
aceasta categorie fac parte si fetele mai in varsta care vor sa se casatoreasca cu orice pret;
 4. victimele lacomiei si ale doritorilor de mari castiguri ilicite. In cazul acestora este greu de stabilit
ce parte de vina au fiecare din protagonistii actiunii. Cumparatorii de actiuni care imediat vor castiga,
finantatorii unor sisteme sigure de castig la ruleta, sunt mostre din infinitele variante pe care escrocii
mai rafinati le utilizeaza pentru atragerea si jefuirea victimelor.

3. Comportamentul victimei - premisa identificarii infractorilor

Stabilirea statutului de victima si infractor are loc in baza identificarii initiativei de a comite o fapta
antisociala precum si in baza efectelor acesteia.

Persoana vatamata corporal, violata etc, apare in calitate de victima iar cea care a vatamat corporal,
a ucis sau a violat apare in calitate de infractor.

Locul si rolul victimei, in relatia sa cu infractorul, se evalueaza din perspectiva psihologica, conform
afirmatiei potrivit careia asa cum nu toti autorii unor acte penale sunt vinovati, tot asa nici toate
victimele sunt inocente (Belis & Buda, 1999). Desi victimele pot sau nu sa imparta intr-o anumita
masura responsabilitatea cu infractorii care comit acte de natura antisociala impotriva lor, psihologic
apreciind nici o victima nu poate fi absolvita integral de o anumita raspundere referitor la actul
infractional.

De exemplu:

victima unui viol intr-un parc in timpul noptii poarta vina ignorarii pericolelor posibile pe
considerentul ca se plimba singura prin parc la ore tarzii;

victima unui atac nocturn la domiciliu se poate face vinovata prin popularizarea exagerata cu
privire la achizitionarea unor bunuri de valoare;
 vinovatia minorilor deveniti victime ale unor infractiuni revine parintilor sau persoanelor care ii
supravegheaza.

Aceasta situatie este valabila pentru cazurile in care intre infractor si victima nu a existat nici un fel
de legatura anterioara

In cazul in care intre victima si infractor exista anumite legaturi anterioare, plecandu-se de la
cunoasterea victimei (modul sau de viata, preferinte, habitudini, trasaturi psihomorale si
psihocomportamentale) se poate, reconstitui tipologia relatiei infractor - victima in baza careia se poate
identifica cel ce a comis fapta infractionala. Aceasta situatie este valabila in cazul unei victime decedate.
In cazul in care victima nu a decedat, apare problema daca aceasta este dispusa, voluntar sau involuntar,
sa-l demaste pe infractor, Daca teama de reactiile acestuia este extrem de mare sau in caz de
despagubire este posibil sa nu-l demaste, sa gaseasca alte explicatii sau chiar sa nege comiterea
infractiunii.

In toate aceste cazuri, modul de reactie al victimei, psihologia ei vor informa asupra unor
caracteristici psihice si comportamentale ale infractorului.

Dintre cele mai semnificative indicii despre victima ca sursa in actiunea de identificare a infractorilor
enuntam urmatoarele:

T stabilirea celui mai plauzibil mobil al savarsirii infractiunii,

T precizarea circumstantelor esentiale ale evenimentului (de loc, timp, mod de comitere,
surprinderea victimei sau acceptarea patrunderii autorilor in locuinta) precum si alte imprejurari
semnificative (tentative de alarmare sau de aparare a victimelor);

T obtinerea de informatii despre:

 * bunurile obtinute de victima, mai ales a celor de valoare si cele care au disparut;

* personalitatea victimei cum ar fi: calitati temperamentale si caracteriale, dorinte nesatisfacute,

tendinte de agresivitate, izolare sociala, depresive, vicii ascunse, jocuri de noroc, consum excesiv de
alcool, relatii extraconjugale, perversiuni sexuale, conceptia despre lume si modul de viata, etc.

* cercul de relatii al victimei, persoane banuite de comiterea faptei; cum ar fi membri de familie,
rudenie, vecinatate, de serviciu, de distractie) mediile, locurile si localurile publice frecventate. Deosebit
de importante fiind:

T precizarea naturii relatiilor victimei de:

prietenie;

dusmanie;

indiferenta.

T conturarea starilor conflictuale si tensionale mai vechi si a celor mai recente;

neintelegeri familiale,

conflicte pentru mostenire,

gelozie,

motive de razbunare,

T antecedente medicale, psihologice, morale, penale si contraventionale ale victimei.

Identificarea infractorului poate fi camuflata de marea diversitate a relatiei acestuia cu victima. Pot
fi diferentiate mai multe variante de victime:
 1. disparute, a caror sesizare este facuta de persoane cunoscute si nu de putine ori de infractor,
cum ar fi cazul sotului ucigas;

2. care nu supravietuiesc agresiunii dar despre care se pot obtine informatii asupra infractorului
in baza in care acesta a procedat (in ce loc a actionat, cu cruzime sau fara, incercand sau nu sa acopere
urmele, jefuind sau nu victima etc.);

3. supravietuitoare in urma agresiunii care:

nu pot identifica infractorul din motive obiective:

T fapta a fost comisa pe intuneric;

T infractorul era mascat;

T victima a fost legata la ochi si imobilizata.

In aceasta situatie victima poate oferi unele informatii cu privire la caracteristicile fizice sau psihice
ale infractorului (inaltime, robustete, voce, nervozitate, precipitare sau aspecte vestimentare).

cunosc infractorul dar nu-l denunta din urmatoarele motive:

T teama de razbunare a acestuia,( de exemplu, victima cunoaste amenintarea infractorului ca, in

cazul in care va fi denuntat, se va razbuna pe copii.);

T aspecte legate de viata lor particulara (de exemplu, agresorul este concubinul victimei
casatorite);

T protejarea deliberata, considerand ca astfel ii ofera dovezi de dragoste infractorului pe care-l

iubeste;
 T vrea sa se razbune pe o alta persoana acuzand-o pe aceasta de infractiune desi cunoaste
adevaratul infractor;

cunosc infractorul insa, profitand de situatie, incearca sa:

T puna in seama acestuia si faptele pe care nu le-a comis (de exemplu, reclama disparitia unor
lucruri de valoare sau bani pe care in mod real infractorul nu si le-a insusit ci s-a limitat doar la violarea
ei) pentru a sanctiona sau a profita de pe urma acesteia (transformand de exemplu, o relatie sexuala in
viol).

4. Masuri de protectie impotriva victimizarii

Protectia impotriva victimizarii este o strategie care contribuie la consolidarea sentimentului de
securitate a membrilor unei societati- expresie a unui cadru social echilibrat si armonios.

Ideal, ar fi ca in societate sa nu existe nici un pericol de victimizare; fiecare persoana sa se simta in

siguranta indiferent de pozitia lor sociala, economica, statut, varsta, sex. In schimb, fiecare societate se
confrunta cu fenomenul infractional care, mai ales in ultimul timp, manifesta o tendinta accentuata de
crestere.

Din punct de vedere psihologic si psihosocial, cresterea ratei infractionalitatii determina

intensificarea sentimentului de insecuritate resimtit in general de catre populatie, dar mai ales, de catre
cei care prezinta un mai mare risc victimal sau un grad mai mare de vulnerabilitate victimala ( copii,
femei, persoane in varsta, handicapati.)

Unele persoane instinctiv sau deliberat isi iau masuri de prevenire in scopul evitarii oricarui risc de
victimizare si cu toate acestea ele s-au dovedit a fi ineficiente, motiv pentru care se impune luarea unor
masuri de protectie sociala, a caror responsabilitate revine compartimentelor judiciare care au ca scop
prevenirea infractiunilor, descoperirea infractorilor si pedepsirea acestora.

Dintre obiectivele actiunii preventive in domeniul social Bogdan & Santea (1988. pag. 174) enunta
urmatoarele:
 educarea moral- judiciara a cetatenilor pe baza cunoasterii legilor si a formarii unor convingeri
ferme cu privire la necesitatea respectarii constiente a dispozitiilor legale. O asemenea activitate
complexa se poate realiza numai printr-o actiune sistematica, cu caracter permanent, la care sa
contribuie toti factorii sociali, culturali, educativi, politici cu raspundere in acest domeniu;

pregatirea antiinfractionala a populatiei pentru a cunoaste normele de convietuire sociala,

cerinte comportamentale generale de evitare a situatiilor sau circumstantelor in care persoanele ar
putea deveni victime ale unor infractiuni;

indrumarea si pregatirea cetatenilor privind conduita ce se recomanda a fi urmata, in caz de

nevoie chiar individualizat pentru a impiedica evolutia negativa a unor stari de fapt si ajungerea lor in
situatie de victima;

identificarea din timp a unor victime potentiale si luarea din timp a unor masuri de protectie a
acestora.

In ceea ce priveste prevenirea si evitarea riscului victimal s-a incercat formularea unei serii de
recomandari integrate in diferite strategii, programe si tactici, cu adresabilitate pentru intreaga
populatie si care vizeaza mai multe situatii posibile de risc victimal, punand accent pe urmatoarele
aspecte:

evitarea persoanelor cunoscute ca avand manifestari violente, care provoaca scandaluri,

consuma excesiv bauturi alcoolice sau poarta asupra lor cutite, capabili de a actiona violent din motive
minore;

acordarea unei atentii sporite in stabilirea relatiilor cu persoane cunoscute ocazional intrucat
putem avea oricand surprize neplacute, chiar suferinte morale si fizice. O atentie deosebita se impune sa
fie orientata asupra persoanelor care ofera sau solicita, spre vanzare, bauturi alcoolice bunuri, valori sau
isi ofera serviciile pentru efectuarea diverselor activitati sau a celor care solicita gazduire. Multe, din
aceste persoane sunt infractori recidivisti, cu sau fara ocupatie, cu un mod de viata parazitar, care
urmaresc plasarea unor bunuri, valori furate sau inselarea bunei credinte a cetatenilor;
 precautie sporita in ceea ce priveste frecventarea locurilor unde se aduna persoane dubioase
pentru consum de bauturi alcoolice, practicarea de jocuri de noroc etc.;

atentie maxima in zonele aglomerate, unde se pot comite furturi din buzunare sau posete;

evitarea zonelor slab iluminate si cu circulatie redusa, unde pot fi infaptuite mai usor
infractiuni de talharie, viol ,vatamare corporala mai ales asupra femeilor care circula singure;

sfatuirea minorilor ramasi singuri la domiciliu de a nu deschide usa si de a primi in locuinta

persoane necunoscute, indiferent de motivul care-l invoca. Acestia trebuie bine instruiti ca, in
vecinatatea scolilor sau in zonele in care se joaca sa nu accepte relatii ocazionale cu persoana care se
comporta binevoitor, le ofera dulciuri, jucarii, ii invita la plimbare, in parc sau in paduri ori se autoinvita
la domiciliul copiilor sub diferite pretexte (sa bea un pahar cu apa, sa dea un telefon, etc). Asemenea
persoane pot face parte din categoria hotilor (care iau de la copii bunurile de valoare sau se informeaza
prin acestia de starea materiala si programul parintilor), din categoria psihopatilor sexuali periculosi,
care ademenesc si corup copii (mai ales fetitele);

neacceptarea de catre tineri si mai ales de catre tinere a unor invitatii tentante din partea unor
necunoscuti, pentru a merge la discoteca, restaurant sau in excursie (eventual cu autoturismul), sau la
diferite ceaiuri, onomastice la domiciliul celor in cauza, unde pot deveni victime ale unor infractiuni de
viol, talharie etc; recomandarea tinerelor sa poarte o vestimentatie neprovocatoare care sa nu incite la
acostare;

este recomandabil ca persoanele in varsta si care locuiesc singure, daca doresc sa vanda lucruri
de valoare, in situatia in care dau anunturi publicitare sa nu indice domiciliul, deoarece pot fi vizitate de
infractori;

posesorii de autovehicule sa nu lase in interiorul acestora aparatura, bunuri sau valori care pot
incita infractorii. Este indicat sa se instaleze sisteme antifurt atat la autovehicule cat si la locuinte;
 unitatile cu profil de colectare, transport si pastrare a valorilor monetare trebuie sa ia masuri
ferme de asigurare a acestora prin grile metalice, sisteme de inchidere eficiente, casele de bani sa fie in
deplina siguranta, sa fie instalate sisteme de alarme si dupa caz, cu paza inarmata;

persoana ajunsa in contact direct cu infractorii trebuie sa adopte un comportament care sa

manifeste fermitate in atentionarea cetatenilor aflati in apropiere sau folosirea unor trucuri, cum ar fi
strigarea pe nume a unui barbat, ca si cum acesta ar fi in apropiere. De asemenea, victima poate sa
adopte o atitudine prudenta, flexibila, de negociere cu cel in cauza pentru a castiga timp si a nu
accentua tentativele de violenta a infractorilor. In situatiile limita, cand atacul este iminent, si deosebit
de grav, este indicat ca victima sa nu ameninte cu reclamarea faptei, acceptand la nevoie un compromis
pentru a nu-si pune in pericol viata;

pentru prevenirea declansarii unor comportamente agresive interpersonale intr-un grup

conflictual se recomanda adoptarea unei atitudini afective pozitive, manifestate printr-o vorbire calda,
persuasiva si o gestica de buna credinta;

aplanarea unei stari conflictuale, a unui scandal sau incaierari nu se realizeaza de unul singur si in
mod direct prin intercalarea intre agresor si eventuala victima deoarece exista riscul crescut de a deveni
victima. O interventie hotarata a unor asemenea persoane poate fi salvatoare, dar ea trebuie sa fie bine
orientata si sa nu fie riscanta. Se recomanda sa fie solicitat concursul persoanelor din apropiere si numai
cu ajutorul acestora sa se incerce, cu prudenta maxima, aplanarea, dar nu prin forta fizica, ci prin dialog
in sensul de a-i convinge pe agresori sa renunte la intentiile lor.

onsiderente socio-psihologice

Din punct de vedere al teoriei alegerii rationale, infractionalitatea de drept comun reprezinta un caz
special deoarece comportamentul infractorului sau al potentialului infractor nu se inscrie in tiparele
comportamentale normale.
Comportamentul acestuia va fi de multe ori irational si nepotrivit, in comparatie cu comportamentul
uzual al celorlalti membri ai societatii atat in viata de zi cu zi cat si in deciziile economice si financiare.
 De cele mai multe ori comportamentul criminalului de drept comun va fi complet diferit chiar si de
comportamentul adoptat de crima organizata, ce presupune o serie de norme bine definite in ceea ce
priveste luarea deciziilor in termeni de eficienta si oportunitate.
In general se considera ca sablonul comportamental al infractorului de drept comun este acela al
unei persoane impulsive, needucate si cu o capacitate redusa de analiza si decizie.

Totusi, de cele mai multe ori un hot nu este o persoana rea in adevaratul sens al cuvantului si nu va
avea intentia de a face rau doar de dragul raului. In general hotii sunt persoane normale care fac alegeri
anormale si considera ca pierderea cauzata de fapta lor este mai mica decat beneficiul propriu.
Psihologia infractorului de drept comun se conformeaza in genere teoriei comportamentale care
afirma ca starea de bine este un compus al placerii maxime si durerii minime insa cele doua componente
vor fi reprezentate distorsionat in constiinta acestuia.

Comportament infractional - modele si factori de influenta

De-a lungul timpului au existat o serie de incercari de modelare a profilului comportamental al

infractorului de drept comun, incepand de la modelul determinismului biologic al lui Cesare Lombroso,
care sustinea existenta unor trasaturi fizice si fizionomice specifice persoanelor cu inclinatii criminale, si
pana la modelul comportamental al lui Gary Becker ce sustine ca, indiferent de alti factori, un individ va
adopta un comportament criminal in momentul in care utilitatea obtinuta in urma infractiunii este
perceputa ca fiind superioara din punct de vedere valoric utilitatii rezultate din renuntarea la comiterea
infractiunii respective.
Conform acestui model, valoarea de utilitate este determinata de castigul obtinut in urma comiterii
infractiunii ponderat cu sansele de a ramane cu acest castig precum si de cuantumul pedepsei ponderat
cu sansele de a fi prins si pedepsit.
Din punctul de vedere al criminalului, valoarea de utilitate a unei infractiuni este data in principal de
elementul pecuniar, respectiv valoarea baneasca obtinuta in urma comiterii infractiunii, insa s-a
constatat o crestere rapida a numarului de infractiuni comise din motive ce tin de statutul in grup sau
chiar de vanatoarea de senzatii tari.

Un alt element ce are ca efect reevaluarea valorii de utilitate a unei infractiuni si a riscului la care se
expune infractorul este faptul ca in societatile moderne sistemul punitiv este suficient de lent si de
permisiv incat creeaza faptuitorului premisele subevaluarii pedepsei formale datorita orizontului de
timp mare de la momentul infaptuirii crimei si pana la eventuala executare a pedepsei.

Tot in acest sens actioneaza din pacate si sistemul de autoactualizare al individului deoarece acesta
are tendinta de a lua in considerare si a aprecia ca utile numai informatiile si experientele personale
rapide, evidente si care nu necesita o procesare suplimentara. Spre exemplu experienta arestului este
inteleasa si acceptata partial de o persoana care nu a fost arestata niciodata. Practic aceasta persoana
va utiliza pentru reprezentare o impresie initiala proprie si va deconsidera in mare masura alte
informatii provenind din surse evident mai avizate cum ar fi membri ai grupului care au suferit
experienta arestului, media, etc.
Pe de alta parte experientele proprii percepute ca fiind pozitive asupra comiterii unei infractiuni vor
avea ca efect diminuarea constientizarii riscului presupus de activitatea criminala, in speta de cate ori un
infractor comite o crima ce ramane nepedepsita sau este pedepsita prea usor aceasta va avea ca efect
actualizarea perceptiei riscului in sensul diminuarii sale. Acesta este si unul din motivele pentru care
recidiva a ajuns o mare problema a societatii moderne.
Din fericire perceptia initiala a individului asupra infractionalitatii se formeaza in cele mai multe
cazuri pe baza anumitor stereotipuri sociale cum ar fi si acela ca orice crima presupune mai devreme sau
mai tarziu o pedeapsa. Din acest motiv indivizii "normali" vor avea tendinta de a supraevalua riscul
presupus de comiterea unei infractiuni.

Un alt factor de importanta majora care influenteaza perceptia riscului este cumulul realizarilor si
aspiratiilor proprii, mai exact impactul pe care l-ar avea pedeapsa pentru comiterea unei infractiuni
asupra situatiei sociale si materiale a individului intr-un anumit moment.
S-a observat statisitic ca tinerii cu rezultate scolare bune, persoanele care au sau isi cauta un loc de
munca stabil sau pur si simplu au o situatie materiala buna vor avea tendinte infractionale mult sub cele
ale indivizilor care nu au nimic de pierdut.
Situatia materiala si mediul social al individului exercita la randul lor o mare influenta asupra
inclinatiei spre infractiune. Cea mai mare parte a infractorilor vor actiona in vederea obtinerii unui castig
material rapid destinat satisfacerii nevoilor de baza. Un individ va fura pentru a face rost de bani de
mancare sau pentru droguri, in niciun caz pentru a-si achita lectiile de pian.
 Studii etnologice pe termen lung efectuate pe anumite sub-culturi in principal urbane sugereaza insa
si o alta motivatie a infractionalitatii si anume obtinerea unei anumite stari de excitatie psihica, de
senzatii tari sau incercarea de a ascede rapid la un anumit statut in grupul de apartenenta. Se pare ca
incalcarea tuturor regulilor pentru a fi vazut ca fiind "cool", este o practica des intalnita mai ales in
grupurile de adolescenti din orase.
Din cauza dificultatilor presupuse de obtinerea unui loc privilegiat in cadrul grupului din care fac
parte, uneori adolescentii sunt determinati la actiuni prea putin gandite pentru a face impresie si pentru
a se ridica "peste" nivelul celorlalti din grup. Este in mod evident mai simplu sa furi un laptop sau sa
spargi o masina decat sa iei o licenta in aerodinamica.
Pe masura ce membrii grupului vor incerca sa isi depaseasca unul altuia "realizarile" inclinatia medie
spre infractionalitate la nivelul grupului respectiv va fi din ce in ce mai mare, iar acest lucru va afecta
negativ perceptia initiala asupra ideii de infractiune a tuturor membrilor grupului aflati in proces de
formare si crestere.
Deformarea perceptiei asupra realitatii poate ajunge pana la o adevarata inversare a scarii valorilor
astfel incat cel mai "cool" membru al unui grup va fi considerat cel cu cele mai multe arestari la activ.

Furtul - elemente si caractersistici

Din punct de vedere criminologic analiza furtului, fie el de laptopuri sau orice altceva se bazeaza pe
trei elemente bine definite care constituie un adevarat triunghi al fraudei:

Motivatie
Oportunitate
Constientizare
In general orice hot autentic va avea foarte bine reprezentate cele trei elemente. Lipsa sau
reprezentarea insuficienta a oricaruia dintre ele va duce in conditii normale fie la transformarea furtului
intr-un act de simpla cleptomanie, fie la renuntarea la trecerea la act.
In general motivatia furtului va fi obtinerea de bani. Gradul de motivatie al hotului este de multe ori
prevalent ca importanta asupra celorlalte doua elemente ale triunghiului fraudei. Persoanele cu
motivatie extrem de puternica (abuz de droguri, datorii la jocuri de noroc, camatari, etc.) vor actiona de
multe ori fara sa evalueze pe deplin consecintele faptei lor si chiar fara a tine seama de sansele de
ducere la bun sfarsit a actului. Uneori, in aceste cazuri, din pacate hotul va recurge chiar la violenta
pentru indeplinirea scopului.
In aceste cazuri de foarte multe ori furtul va da gres deoarece hotul va trece la act fara nicio masura
de prevedere, in public sau chiar in zone aglomerate. In cazul in care furtul a avut loc ca urmare a unui
impuls de moment, fara o premeditare serioasa sansele de a disparea cu obiectul furtului sunt destul de
mici.
Este foarte important din punctul de vedere al victimei sa inteleaga faptul ca in acest caz are de-a
face cu o persoana aflata la limita si ca, in general, persoanele aflate la limita au reactii extreme. Daca
inca de la primele tentative de impotrivire hotul nu pare a vrea sa renunte (smucituri repetate,
imbranceli), cea mai buna tactica pe care o poate adopta victima este sa dea drumul obiectului furtului,
sa lase agresorul sa se indeparteze si sa atraga rapid atentia celor din jur asupra persoanei acestuia si
directiei in care se indreapta.

Oportunitatea furtului este elementul asupra caruia victima are in mod evident controlul si in acelasi
timp - trist dar adevarat - este elementul determinant in cele mai multe cazuri de furt. Un laptop
nesupravegheat va "face cu ochiul" multor indivizi care plecasera de acasa avand cu totul alte intentii
decat aceea de a fura un laptop. Cea mai mare parte dintre hoti va evalua foarte serios sansele de a
duce la bun sfarsit furtul. In conditiile in care furtul se poate face cu riscuri minime sau chiar fara riscuri
se poate observa trecerea la act in conditii de motivatie si chiar constientizare scazute. Practic,
favorizarea elementului oportunitate reprezinta o invitatie la furt.

Constientizarea consecintelor faptei are doua aspecte si este caracterizata in general de elementul
de anormalitate. Hotii, inainte de a fi hoti sunt oameni si, in principiu, au aceleasi nevoi organizate mai
mult sau mai putin conform piramidei lui Maslow.
In primul rand hotul va evalua raportul intre bine si rau pentru propria persoana sub aspectul
castigului versus risc implicat. In cazul in care actiunea ar putea avea ca urmare afectarea satisfacerii
nevoilor de nivel 1 sau 2 si in functie de riscul ca acest lucru sa se intample hotul va evalua situatia si va
decide daca este cazul sa renunte sau nu.

In al doilea rand, in cazul in care a luat o decizie pozitiva asupra continuarii actiunii de furt, hotul va
incerca, atat cat poate, sa evalueze pierderea provocata victimei.
 Aceasta a doua evaluare este dictata de modul intim in care functioneaza mintea umana. Oamenii
sunt in genere programati sa actioneze corect si etic, trebuind sa isi justifice actiunile in fata propriei
constiinte, iar hotii functioneaza pana la un anumit punct in acelasi mod. Aici intervine o aberatie logica,
determinata de contextul social si material al mediului din care provine hotul, in sensul ca hotul va
incerca sa justifice propriei constiinte fapta prin subevaluarea subiectiva a pierderii suferite de victima si
supraevaluarea castigului ce poate fi obtinut din furt.