Sunteți pe pagina 1din 6

Părintele Arsenie Boca

Rugaciune de dimineata - scrisa de Parintele Arsenie Boca


Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca
cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe
Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze
in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece,
caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne
prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid,
impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem
bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana
la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde
dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi,
impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu
suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de
nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin
pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci
prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.

Parintele Arsenie Boca despre razboiul “LUMII” si


despre fericirea CRUCII:
LUMEA – LUMESCUL

• Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava
fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3, 12)
trei vrăjmaşi, unul după altul. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea,
trupul şi diavolul. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi.

Prin „lume” se înţelege categoria păcatului, adică turma oamenilor necredincioşi


(Ioan 1, 10), cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor (1 Ioan 3, 8). E lumea
pentru care nu s-a rugat Mântuitorul (Ioan 17, 9). E gura satului, gura vecinului şi,
de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine (Matei 10, 36). Aceştia, sau
lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă
nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii au
o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea ta îi arde şi se trudesc să te scoată de vină cu tot
felul de ponoase. „Lumea” e veacul viclean (Galateni 1, 4), placul oamenilor (Efeseni 6,
6) şi slava deşartă (1 Ioan 2, 16). Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei (1 Ioan 5,
19). De aceea avem poruncă: „Nu iubiţi lumea, nici cele din lume: pofta trupului,
pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl” (1 Ioan 2, 15-16).

Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la


îndemână aceste trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea.

• Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricâte
necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau
legaţi într-o robie străină, în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei
înşişi.
• Cine vrea să biruie lumea se roagă Tatălui său în ascuns sau în
gând, pentru orice fiu al lui Dumnezeu, oricât de întunecată
purtare ar avea şi oricâte rele i-ar face. Căci răbdarea răului,
iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui
Dumnezeu, căci pentru ele biruie El în locul omului, întorcând spre
bine cele pornite de la lume cu răutate. Stăruind în acestea te-ai făcut pricină
de mântuire şi pentru fratele tău din lume.

URA

Acestor două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu nebuni: celor ce


leapădă pe Dumnezeu şi celor ce leapădă pe oameni din inima
lor.
De fapt, nu mai sunt buni decât să facă din viaţa celorlalţi un iad. Ura, această
desfigurare spirituală, face mii de victime, căci stinge pe Dumnezeu şi din ochii
celorlalţi. Ura îşi ridică împotrivă şi mai mare ură, atât a oamenilor cât şi a lui
Dumnezeu. E un climat al mediului viciat, o viforniţă, o boare a haosului. Ea face din
viaţa aceasta o anticameră a iadului.

Precum în viaţa pământească lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei


iubirea, iar la dezlegarea lor din trup, rămânând în Împărăţia Harului, acesta sporeşte,
desăvârşind în ei iubirea; aşa prin contrast, în starea de iad a conştiinţei, în împărăţia
fără de Har, lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura.
URMAREA LUI HRISTOS

• Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească, măcar tot


aşa de zornic, pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare.

• E lucru de mirare că, pentru pricini pământeşti se găsesc mii şi milioane de


oameni care merg cântând la moarte, dar pentru Împăratul Cerurilor abia se
mai găsesc puţini, din când în când, care să fie liniştiţi şi bucuroşi de moarte.

• Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. Sunt toţi cei care
cred în Dumnezeu, dar nu cred în Iisus Hristos. Aceştia au simplificat tot
aparatul religiei, ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. Au rămas cu un
Dumnezeu abstract, care nu le cere mai mult decât să-I recunoască existenţa.
Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe care Îl deduc ei, creat de ei, chiar
un Dumnezeu al lor, deşi absolut, inaccesibil dacă nu chiar inexistent. Fără
revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele
concrete ale acestei Revelaţii, cărturarii rămân aproape pe „dinafară de
Împărăţie”.

• Toţi care nu cred şi nu urmează lui Dumnezeu sunt morţi înaintea lui
Dumnezeu. La aceştia s-a referit Iisus când descurca pe al doilea spre rostul său:
„lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. Ar fi surprinzător răspunsul vreunuia:
„Doamne, lasă-mă să-mi îngrop necredinţa mea!”

• Când ţi-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăţia Sa între oameni, ai
isprăvit toate obligaţiile lumii.

• A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul


lui Iisus însemnează o prevedere, un război şi a-ţi zidi o cetate. A nu-ţi face
socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Iar a nu te face de râs însemnează
a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti, chiar dacă ultimul pas
al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. „Dumnezeu poartă paşii omului”,
iar acestea sunt marile hotărâri spre El.
• Vecinul tău bate crâşmele, verişoara ta a fugit necununată, feciorul tău fuge de
biserică, copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. N-ai pe nimeni de
adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine.

• O întâlnire cu Iisus înseamnă o misiune, înseamnă chemare la apostolie şi la


toate riscurile trăirii de Dumnezeu între irozii neamurilor, pe care, de
asemenea, trebuie să-i iubeşti. Nu cumva sunteţi şi voi căutând pe Iisus?

(din: Parintele Arsenie Boca, mare indrumator de suflete din sec. XX – O sinteza a
gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete
Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)

Cuvântare la molitvă

„E ultimul cuvânt pe care vi-l spun. Nu te simţi mai aproape de Dumnezeu şi de


oameni ca de pe Cruce (dupa ce ai trecut prin calvarul „crucii”). Dar nouă nu ne-a fost
rînduită, pentru că nu suntem vrednici.

Am vrut să ţin „ieri” acest cuvânt, dar am vrut să aleg oamenii care vin pentru mîntuirea
sufletului, pentru ca să nu-l spun în vânt.

Eu nu va dau neapărat canoane, mătănii, rugăciuni şi post, ci vă îndemn să vă


schimbaţi purtările şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru crucea pe care v-a dat-o,
că Sfânta Biserică, Sfânta Împărtăşanie le ştiţi- dar faptul acesta l-am găsit de cuviinţă să
vi-l spun mai mult.

Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, că mulţumind lui Dumnezeu de toate


durerile şi schimbându-vă purtările vă veţi bucura. O veţi face?

(…)

Cei care au dureri şi suferinţe sunt cei distinşi, pe care i-a ales Dumnezeu pentru
Împărăţia lui cea veşnică, căci veşnic e orice om – dar care veşnicie?
Dometie, un călugăr tânăr de la Muntele Athos, era foarte vesel, tot timpul cânta. Într-o
zi l-am găsit în chilie plîngînd şi l-am întrebat, de ce plânge. Mi-a răspuns că l-a
părăsit Dumnezeu. Eu l-am întrebat, cum? Şi a zis: – Nu mai am niciun necaz, „sunt
scutit de supărări”. Care dintre voi aţi plînge, pentru faptul că v-a părăsit
Dumnezeu, în cazul că v-a luat crucea? Căci nu v-a bătut nimeni piroane în mâini şi
nici cunună de spini nu v-a pus pe cap. Sfântul Apostol Pavel zice aşa: „Roagă-te
neîncetat, munceşte neîncetat şi mulţumeşte lui Dumnezeu neîncetat pentru toate
bucuriile şi durerile pe care ţi le-a dăruit” (I Tesaloniceni 5, 16-18).

Viaţa aceasta nu este pentru a strânge averi, sau numai pentru a te îmbrăca, căci nu
aceştia sunt oamenii fericiţi, ci aceia care au o cruce de purtat. Mă doare faptul că
sunt unii care se supără pentru suferinţele pe care le au din cauza bolilor, pentru că nu
sunt înţeleşi în familie, dar puţini sunt aceia care vin pentru mântuirea sufletului.
Amin”

(Părintele Arsenie Boca – “Ucigaşa cetate”)

***

„Conducerii de astăzi nu-i trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât.
Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul şi vor conduce lumea. Până atunci va fi
bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate. Care nu,
va cădea în valul lumii“.