Sunteți pe pagina 1din 12

Drepturile parentale

Aceste drepturi sunt garantate pe de o parte de art. 8 si art. 14 din CEDO (aici
avand in vedere dreptul la respectarea vietii de familie si interzicerea discriminarii), iar pe
de alta parte de Conventia de la Haga din 1980.
Notiunea de drepturi parentale este una generica, ea cuprinzand mai multe
concepte, si anume: - filiatia
- confidentialitatea cu privire la nastere
- plasarea minorului in asistenta publica
- adoptia
- autoritatea parentala, custodia si dreptul de vizita
- rapirile internationale de copii
- expulzarea
- concediul pentru cresterea copilului

Filiatia

In ceea ce priveste filiatia, statele au obligatia pozitiva de a reglementa acele


situatii care au in vedere stabilirea unor raporturi parintesti. In practica CEDO sunt avute
in vedere atat cauzele ce privesc filiatia fata de mama, cat si cauzele in care se invoca
filiatia fata de tata.
Una dintre cele mai relevante cauze este Marckx c. Belgiei. Prin intermediul
hotararii pronuntate, Curtea precizeaza ca dreptul unui copil la o viata familiala normala
implica existenta in dreptul national a unei protectii juridice care sa faca posibila
integrarea minorului in familia sa inca de la nastere, prin stabilirea filiatiei. De asemenea,
Curtea enunta un principiu bazat pe notiunea de nondiscriminare, si anume: egalitatea
filiatiei naturale cu cea legitima. In prezenta cauza, acest principiu nu era prevazut in
legislatia belgiana a vremii (1979), astfel ca stabilirea filiatiei materne nu decurgea din

1
declararea nasterii. Copilul natural nu putea stabili raporturi cu adevarat familiale cu
mama sa pana la o recunoastere formala din partea acesteia. Prin urmare, in cauza
Marckx c. Belgiei s-a constatat o incalcare a art 8, iar datorita hotararii pronuntate,
legislatia belgiana a fost modificata.
In ceea ce priveste stabilirea filiatiei fata de tata, statelor le revine obligatia
pozitiva de a permite, cat mai repede posibil, formarea legaturilor familiale intre copil si
tatal biologic. Prezumtia legala de paternitate nu contravine Conventiei, dar acest lucru
nu transforma prezumtia intr-o regula de facto. In raport cu aceasta, realitatea biologica
si sociala trebuie sa prevaleze. (cauza kroon c. Olandei hotararea din 1994)
De asemenea, Curtea instituie in sarcina statelor obligatia de a reglementa
posibilitatea unei persoane de a constata paternitatea sa , stabilita la nasterea copilului
printr-o prezumtie datorita casatoriei cu mama copilului, prin mijloace stiintifice
moderne, precum ADN. (in aceasta situatie este avuta in vedere cauza Tavli c. Turciei -
hotararea din 2006).
Tot in 2006, Curtea stabileste prin hotararea data in cauza Jaggi c. Elvetia
obligatia statului de a reglementa modalitatea prin care un copil poate contesta
paternitatea. In fapt, reclamantul introduce o cerere la instanta nationala prin care solicita
stabilirea filiatiei fata de prezumtivul tata care este decedat. Acest lucru presupune
exhumarea cadavrului si efectuarea ADN-ului, insa instanta respinge actiunea promovata
motivand ca ea nu prezinta niciun interes din punct de vedere civil, iar personalitatea si
echilibrul reclamantului nu ar fi amenintate de incertitudinea care ar putea ramane in
continuare cu privire la ascendentul sau. Totodata, judecatorul considera ca prin
respingerea cererii se asigura protectie familiei defunctului, care inca de la inceput s-a
opus la exhumarea cadavrului. In drept, Curtea considera incalcate dispozitiile art. 8
intrucat dreptul de a-ti cunoaste ascendentul face parte integranta din notiunea de viata
privata, iar actiunea intentata de reclamant are doar rolul de a stabili filiatia fata de
prezumtivul tata, nefiind avute in vedere interese succesorale.
O alta hotarare importanta este cea data in 2002 in cauza Mikulic c. Croatiei.
Instanta nationala, in cadrul unei actiuni in stabilirea paternitatii , dispune realizarea unui
test ADN de catre presupusul tata al reclamantei, insa acesta refuza , fara ca organele
judiciare sa sanctioneze refuzul sau. Curtea admite ca prelevarea acestor probe constituie

2
o masura care aduce atingere dreptului la viata privata al persoanei care trebuie sa i se
supuna, insa, in speta, proportionalitatea ar fi fost respectata daca prelevarea se realiza
prin forta de constrangere a statului. Daca stabilirea paternitatii nu este posibila prin
analiza ADN, statul are obligatia pozitiva de a crea mijloace alternative care sa permita
unei autoritati independente sa transeze chestiunea paternitatii in cel mai scurt termen. In
consecinta, procedura urmata in fata instantei nu a pastrat un just echilibru intre drepturile
reclamantei si cele ale prezumtivului sau tata, astfel incat art. 8 a fost incalcat.
CtEDO isi mentine aceeasi pozitie si in hotararea data in 2012 in cauza A.M.M. c.
Romaniei. Aici, Curtea constata ca Autoritatea Tutelar, care trebuia s apere interesul
copilului, nu a participat la procedura de judecata conform obligaiilor sale, iar Tribunalul
nu a luat nicio msur procedural pentru a obliga aceast instituie s se prezinte. De
asemenea instanta nationala nu a luat nici msuri de protecie a interesului copilului
pentru a atenua absena Autoritii, msuri precum desemnarea unui avocat din oficiu sau
asigurarea participrii Ministerului Public. Prin urmare, Curtea a concluzionat c s-au
incalcat dispozitiile art. 8 pentru ca instanele romane nu au pastrat un just echilibru
ntre dreptul minorului de a a-i vedea interesele protejate n procedura stabilirii
paternitii i dreptul presupusului tat de a nu participa la aceast procedur sau
de a refuza s se supun expertizei medicale.

Relatiile dintre copii si parintii homosexuali


Interpretarea CEDO nu este fixa deoarece ea evolueaza in functie de progresul
societatii si al stiintei. La sfarsitul anilor 90, Curtea a trebuit sa se pronunte in situatii
complexe si delicate, precum relatiile dintre copii si parintii homosexuali (Salgueiro da
Silva Mouta c. Portugaliei). Dand dovada de prudenta, instanta admite existenta unei
vieti de familie de fapt intre un transsexual, femeie devenita barbat, si concubina lui care
da nastere unui copil, ca urmare a inseminarii artificiale prin donator anonim. Insa,
Curtea nu admite posibilitatea ca transsexualul sa fie recunoscut ca parinte al copilului,
pe calea recunoasterii de paternitate, intrucat nu exista norme europene in materia
acordarii de drepturi parintesti transsexualilor.
Prin urmare, avand in vedere ca transsexualismul ridica probleme de natura
stiintifica, juridica, morala si sociala, Curtea precizeaza ca art. 8 al Conventiei nu obliga

3
statele sa ia masurile necesare pentru ca o astfel de persoana sa fie recunoscuta ca tata al
unui copil nascut prin inseminare artificiala.

In ceea ce priveste dreptul roman, noul C. civ. reglementeaza atat filiatia fata de
mama, cat si cea fata de tata.
Potrivit dispozitiilor art. 408(1) C. civ. filiatia materna rezulta din faptul material
al nasterii copilului de catre o anumita femeie. In aceasta situatie sunt importante doua
elemente de fapt: imprejurarea ca o anumita femeie a dat nastere unui copil si identitatea
copilului care revendica maternitatea este cea a copilului nascut de femeia respectiva.
Modalitatile prin care se stabileste filiatia fata de mama sunt in nr de 3, si anume:
- prin certificatul de nastere si folosirea starii civile concordante
- prin recunoasterea mamei, in situatia in care nasterea nu a fost trecuta in registrul de
stare civila ori daca copilul a fost trecut in registrul de stare civila ca nascut din parinti
necunoscuti
- prin hotarare judecatoreasca, atunci cand dovada filiatiei fata de mama nu poate fi
facuta prin certificatul de nastere ori este contestata realitatea celor cuprinse in acest
certificat
Daca avem in vedere filiatia fata de tata, aceasta se clasifica in :
- paternitatea din casatorie, care se determina prin aplicarea prezumtiei de paternitate
(copilul nascut sau conceput in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei)
- paternitatea din afara casatoriei, care se stabileste prin recunoastere sau hotarare
judecatoreasca. (actiunea in stabilirea paternitatii)

Adoptia

Domeniul adoptiilor este reglementat de:


- Conventia europeana privitoare la adoptia copiilor din 1967
- Conventia de la Haga din 1993, privitoare la protectia copiilor si la cooperarea in
materie de adoptie internationala

4
- Conventia O.N.U. asupra drepturilor copilului din 1989.
Din perspectiva drepturilor omului, adoptia nu se afla, ca atare, printre drepturile
garantate de Conventie, insa ea intra totusi sub incidenta art. 8 deoarece relatiile dintre
adoptant si adoptat sunt de aceeasi natura cu relatiile de familie. De asemenea, Curtea
precizeaza ca simpla existenta a unei legaturi juridice intre parintii adoptivi si copii atrage
aplicabilitatea dispozitiilor prevazute in art. 8.

Un exemplu in acest sens este cauza Pini si Bertani, Manera si Atripaldi c.


Romaniei (cu hotararea din 2004). In fapt, reclamanii, dou cupluri italiene, au obinut
prin decizie definitiv adoptarea unui copil romn abandonat. Deciziile, pronunate n
Romnia, au impus modificarea certificatelor de natere ale copiilor i emiterea unora
noi. Centrele pentru minori, dei au fost obligate s predea copiii, mpreun cu actele de
stare civil, au refuzat acest lucru, obinnd de cteva ori suspendarea procedurilor de
adopie. Copiii au introdus aciuni prin care solicitau anularea adopiei, iar unul dintre ei a
avut ctig de cauz. Potrivit informaiilor Curii, copiii se bucurau n centrele respective
de condiii de via bune i nu doreau s plece la reclamani, pe care i cunosteau vag. In
drept, Curtea a analizat in ce masura era aplicabil in speta art. 8 din Conventie si daca
acesta a fost sau nu incalcat de catre autoritatile romane. Din situatia de fapt prezentata,
Curtea a constatat ca, in speta, desi nu putea fi vorba de o viata de familie pe deplin
stabilita, avand in vedere absenta coabitarii si a unor legaturi de facto suficient de stranse
intre reclamanti si fiicele lor adoptive, acest aspect nu era imputabil reclamantilor care nu
au facut altceva decat sa urmeze procedura stabilita in materie de statul roman. Prin
urmare, o astfel de relatie, avand la baza o adoptie legala si reala, poate fi considerata ca
suficienta pentru a beneficia de protectia prevazuta de art. 8 din Conventie. Odata stabilit
acest aspect, Curtea a putut aprecia daca dreptul la viata de familie a fost incalcat de catre
autoritatile romane. Judecatorii au considerat ca interesul legitim al prinilor de a-i
fonda o familie intr n contradicie cu interesele copiilor care nu au vrut s prseasc
mediul n care creteau. Curtea a stabilit c n astfel de ipoteze trebuie s primeze
interesul superior al copilului, astfel nct statul romn nu i-a nclcat obligaiile pozitive
atunci cnd nu a acionat pentru a asigura plecarea copiilor la noile lor familii. De aceea,
Curtea a considerat c art. 8 nu a fost violat.

5
Cu toate acestea, au fost cazuri in jurisprudenta Curtii in care pozitia acesteia fata
de domeniul adoptiei s-a schimbat, in sensul ca simpla existenta a unei legaturi juridice
intre parintii adoptivi si copii nu atrage intotdeauna aplicabilitatea dispozitiilor prevazute
in art. 8. Altfel spus, prin realizarea unei adoptii se incalca acest art. Doua cauze sunt
reprezentative in acest sens: - cauza X c. Croatiei (2008)
- cauza Grgl c. Germaniei (2004)

Referitor la ultima cauza, din actele depuse la dosar, Curtea a retinut ca in fapt
reclamantul a avut o relaie cu o femeie, n cursul creia aceasta a rmas nsrcinat.
Ulterior cei doi s-au desprit, iar femeia a dat natere unui copil pe care l-a oferit spre
adopie. Reclamantul a aflat de acest lucru, ns nu a reuit s obin el adopia, ntruct
datele privind identitatea prinilor deveniser secrete. In drept, instanta a constatat ca
intre reclamant si fiul sau exista viata familiala in sensul art. 8, datorita legturi de snge
i a dorinei printelui de a avea raporturi familiale cu fiul su. n raport de necesitatea
ingerinei n viaa familial, instanele germane s-au mrginit a aprecia efectele asupra
copilului care ar fi produse prin ruperea lui de familia adoptiv, fr s analizeze vreun
moment efectele asupra copilului de a-l rupe de tatl su biologic. Curtea estimeaz c,
dei pe termen scurt luarea lui din familia adoptiv ar putea avea efecte neplcute asupra
sa, interzicerea oricrui contact cu tatl su poate conduce pe termen lung la efecte i mai
neplcute. De aceea, Curtea a considerat c instanele germane ar fi trebuit s analizeze i
aceste aspecte si a remarcat violarea art. 8.

Dreptul la adoptie pentru homosexuali


Pe langa cauzele prezentate, judecatorii de la Strasbourg se confrunta cu spete in
care se solicita recunoasterea dreptului la adoptie pentru homosexuali. In anul 2002, cu
ocazia pronuntarii unei hotarari in cauza Frett c. Frantei, Curtea admite ca interesul
superior al copilului nu permite adoptarea acestuia de catre un homosexual atata timp cat
alegerile de viata ale reclamantului (celibatar homosexual) nu sunt de natura de a
prezenta suficiente garantii pentru a creste un copil. Aceasta motivare este apreciata a fi
rezonabila si obiectiva, motiv pentru care nu se poate vorbi de o discriminare bazata pe
sexul persoanei, in sensul Conventiei.

6
Pe de alta parte, in situatia in care autoritatile nationale blocheaza procedura de
adoptie din cauza unei distinctii bazata pe orientare sexuala, prezenta deosebire nu este
tolerata de prevederile Conventiei. Un exemplu in acest sens este cauza E.B. c. Frantei
(2008). In solutionarea spetei, Curtea precizeaza ca din moment ce legislatia franceza
autorizeaza adoptarea unui copil de un celibatar, este necesar sa se deschida calea spre
adoptie si unei persoane celibatare homosexuale.
De fapt, in astfel de cauze, Curtea analizeaza comparativ modul in care se aplica
dreptul intern acelor situatii in care se pot afla atat persoanele heterosexuale, cat si cele de
aceeasi orientare sexuala.
Alte hotarari care sustin pozitia adoptata de Curte cu privire la dreptul de adoptie
al persoanelor gay sunt cele pronuntate in cauza Gas si Dubois c. Frantei (2012) si cauza
X si altii c. Austriei (19.03.2013).
In ultima cauza, judecatorii de la Strabourg au hotarat ca ntr-un cuplu
homosexual, unul dintre parteneri poate adopta copilul celuilalt, n cazul n care aceast
posibilitate este deschis concubinilor heterosexuali. In fapt, Curtea a fost sesizat de
dou femei n vrst de 45 de ani, precum si de fiul uneia dintre ele, de 17 ani. Celor dou
femei, care au o relatie stabil de mai multi ani, le-a fost refuzat de ctre justitia austriac
dreptul ca una dintre ele s adopte copilul celeilalte. Potrivit legislatiei din Austria,
adoptia este posibila pentru un cuplu heterosexual necasatorit. In schimb, pentru cuplurile
de acelasi sex, ea este imposibila deoarece dreptul austriac considera ca un copil are
neaparat un tata si o mama. Asadar, o femeie nu poate adopta copilul partenerei sale decat
inlocuind-o din punct de vedere juridic. Ea nu poate fi recunoscuta ca o a doua mama. In
drept, judecatorii au statuat ca, desi poate fi acceptabil un tratament diferit intre cuplurile
casatorite si cele necasatorite, nu ar trebui sa existe discriminare intre cuplurile
necasatorite homosexuale si cele necasatorite heterosexuale. Acestia au amintit totodata
ca statele europene sunt libere sa permita sau nu casatoria cuplurilor de acelasi sex. In
concluzie, Curtea a hotrt c guvernul austriac nu a furnizat nicio dovad care s
demonstreze c ar fi n detrimentul copilului s fie crescut de un cuplu homosexual sau s
aib legal dou mame sau doi tati si a admis cererea formulata de reclamante.

7
In ceea ce priveste dreptul roman, adoptia este reglementata de Lg. nr. 273/2004.
Desi a fost modificata in 2011 (lg 233), ca urmare a unei campanii media, aceasta nu a
condus la o simplificare reala a procesului de adoptie si la cresterea numarului de copii
adoptati.
Potrivit unui studiu facut de Asociatia SOS Infertilitatea, modificarea legii a dus la
un regres in sensul ca numarul copiilor declarati adoptabili a scazut in 2012 la 778, fata
de 1.736 in 2011. Situatia in momentul de fata este grava deoarece in sistemul de
protecie sunt 61.656 de copiii care nu au acces la o familie. Desi reprezentantii GDASPC
ar trebui sa dea fiecarui copil abandonat sansa de a deveni adoptabil si de a avea o a doua
familie, acest lucru nu se intampla in realitate mai ales cand este vorba de copii mai mari
si cu probleme de sanatate.
Situatia adoptiilor este influentata si de alti factori, nu doar de cel legislativ. Mai
trebuie avut in vedere - deficienta de personal din cadrul GDASPC
- dorinta adoptatorilor de a avea un copil ideal
Modificarile importante survenite la legea adoptiilor ca urmare a modificarii si
completarii acesteia in 2011 sunt urmatoarele:
- copiii cu parinti necunoscuti pot fi declarati adoptabili dupa 30 zile de la emiterea
certificatului de nastere
- doua persoane de acelasi sex sau cele cu handicap mental nu pot adopta un copil, iar
copiii ai caror parinti naturali nu au implinit varsta de 14 ani nu pot fi adoptati.
- doi frati vor fi adoptati separate numai daca instanta judecatoreasca hotaraste ca este in
interesul superior al acestora
- instanta poate trece peste refuzul parintilor firesti de a consimti la adoptie daca refuzul
este abuziv
- persoanele condamnate pentru infraciuni contra persoanei sau familiei, trafic de fiine
umane sau consum de droguri nu au dreptul sa infieze un copil
- in cazul adoptiei copilului de catre sotia celui care a recunoscut copilul nascut in afara
casatoriei, adoptia va putea fi incuviintata numai daca paternitatea este confirmata prin
expertiza ADN

8
Rapirile internationale de copii

Atunci cand vorbim despre drepturile parentale, ne referim implicit si la rapirile


internationale de copii. Acestea reprezinta situatiile in care un copil este luat de catre un
parinte din tara sa de domiciliu si dus in alta tara, fara consimtamantul celuilalt parinte.
In astfel de cazuri, CtEDO interpreteaza dreptul la viata privata si de familie prin
prisma Conventiei de la Haga din 1980. In preambulul prezentei Conventii, statele
semnatare si-au exprimat pe de o parte convingerea ca interesul superior al copilului in
ceea ce priveste incredintarea acestuia unuia dintre parinti are o importanta primordiala,
iar pe de alta parte au evidentiat dorinta lor de a oferi protectie minorilor pe plan
international prin stabilirea unor proceduri care sa garanteze intoarcerea imediata a
acestora in tara lor de resedinta.
Trimiterea de urgenta a copilului inapoi in statul pe al carui teritoriu isi are
domiciliul este motivata de necesitatea ca el sa nu mai fie considerat proprietatea
parintilor sai, ci sa fie recunoscut ca persoana cu drepturi si necesitati proprii. Astfel,
adevrata victim a rpirii este nsui copilul care risc s-i piard brusc echilibrul
suferind traumatismul de a fi separat de printele in prezenta caruia s-a aflat tot timpul.

CtEDO a fost sesizata de-a lungul timpul cu mai multe cauze ce faceau trimitere
la Conventia de la Haga. Una dintre acestea este cauza Maumousseau si Washington c.
Frantei (2005-2007). In fapt, reclamanta, o resortisanta franceza, s-a casatorit cu un
resortisant american (David Washington), iar din uniunea acestora s-a nascut fiica lor
Charlotte. Trei ani mai tarziu, copilul, care isi avea resedinta obisnuita in Statele Unite, a
venit sa-si petreaca vacanta alaturi de mama sa in Franta. Insa, aceasta din urma a decis
sa nu se mai intoarca in America si sa pastreze fetita alaturi de ea. La sesizarea tatalui, un
Tribunal american a incredintat-o provizoriu pe minora acestuia, la care i-a stabilit si
resedinta principala. Prin urmare, reclamantei ii revenea obligatia de a preda imediat
copilul. Avand in vedere aceste aspecte, tatal fetei a sesizat autoritatea central american,
care, n baza Conveniei de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale rapirii
internationale de copii, a adresat autoritii centrale franceze o cerere privind
reintoarcerea Charlottei n Statele Unite. Intrucat, reclamanta a refuzat sa execute

9
obligatia ce ii revenea si nu a predat copilul tatalui, parchetul francez a deschis o
procedura impotriva acesteia. Judecatorii francezi au dispus la randul lor revenirea
minorei la locul de resedinta obisnuit din Statele Unite, motivand ca nu a fost
demonstrata existenta unui risc grav, de natura fizica sau psihica, la care ar expune-o
aceasta intoarcere si care ar plasa-o intr-o situatie intolerabila. In drept, Curtea de la
Strabourg a apreciat ca instantele franceze au tinut cont de interesul superior al copilului,
prin aceasta ntelegand reintegrarea sa imediata in mediul ei de viata obisnuit. Judecatorii
instanei au recurs cu precdere la un examen aprofundat al ansamblului situaiei
familiale i au procedat la o apreciere echilibrat i rezonabil a intereselor fiecarei parti,
manifestnd o grij ce s-a concretizat n determinarea celei mai bune soluii pentru copil.
Prin urmare, tinand cont de prevederile Conventiei de la Haga, Curtea considera ca in
speta nu se poate retine o violare a art. 8 din CEDO.

In cauza prezentata, parintii copilului erau separati doar in fapt, nu si in drept.


Insa, in jurisprudenta CEDO exista cauze in care dupa pronuntarea unui divort, un parinte
il acuza de rapire internationala de copii pe fostul sot. Un exemplu relevant este cauza
Ignaccolo-Zenide c. Romaniei (1996-2000). In fapt, reclamanta, cetatean francez, a fost
casatorita cu un barbat ce avea dubla cetatenie, romana si americana. n urma divortului
celor doi, instanta a decis sa incredinteze copiii reclamantei. n vara anilor 90, cei doi
copii au mers n vacanta in Statele Unite la tatal lor, care a refuzat la finele perioadei de
vizita sa le permita intoarcerea la mama lor. Dup ce si-a schimbat domiciliul de mai
multe ori, pentru a se ascunde de autoritatile americane, sesizate n baza Conventiei de la
Haga, fostul sot al reclamantei a reusit sa fuga dupa o perioada de 4 ani in Romania.
Printr-o ordonanta presedintiala, o instanta romana a dispus returnarea copiilor catre
reclamanta, insa punerea in executarea a deciziei s-a soldat cu un esec. In drept, Curtea a
precizat ca art. 8 implica si unele obligatii pozitive pentru a asigura exercitarea reala a
vietii de familie. Mai exact, este vorba despre dreptul parintelui de a avea la dispozitie
masuri eficace pentru a i se asigura dezvoltarea raporturilor legale cu copilul sau. Statelor
le revine sarcina de a veghea la asigurarea unui just echilibru intre interesele parintilor si
cele ale minorului. In speta, Curtea a constatat ca autoritatile nationale nu au luat nicio
masura coercitiva la adresa fostului sot al reclamantei ori alte masuri utile pentru

10
executarea hotararii, precum asistenta psihologica a copilului. De aceea, Curtea a
constatat ca statul roman si-a neglijat obligatiile pozitive impuse prin prevederile art. 8
din Conventie.

In practica judiciara romana s-a putut observa ca speta Ignaccolo-Zenide c.


Romaniei este citata des in hotararile judecatoresti ce sunt pronuntate in cazul cererilor ce
au ca obiect protejarea minorilor impotriva scoaterii lor ilicite din tara.

Pozitia adoptata de Curte in cele doua spete prezentate (precizate) anterior este
mentinuta si in alte hotarari precum cele din urmatoarele cauze:

- Mairie c. Portugalia (2003)

- Sylvester c. Austria (2003)

- Monory c. Romania si Ungaria (2005)

- B. c. Belgia (2012)

- Karrer c. Romania (2012)

Concediul pentru cresterea copilului

Desi CtEDO este sesizata in fiecare an cu un numar relativ mare de cereri care fac
referire la drepturile parentale, trebuie precizat ca jurisprudenta instantei de la Strasbourg
in ceea ce priveste concediul pentru cresterea copilului este una restransa.
Astfel, sunt avute in vedere: - cauza Petrovic c. Austria (1998)
- cauza Konstantin Markin c. Rusiei (2006-mart.2012)
- cauza Hulea c. Romania (2005-2012)

In situatia ultimei spete, Curtea mentioneaza ca art. 8 din Conventie nu include si


dreptul la concediul de crestere a copilului si nici nu impune statelor obligatia pozitiva de
a acorda indemnizatii in acest sens. Cu toate acestea, concediul de crestere a copilului si

11
indemnizatiile aferente intra sub incidenta art. 8 intrucat acestea promoveaza viata de
familie si inflenteaza in mod clar felul in care cea din urma este organizata. In prezenta
cauza, reclamantul Hulea lucra ca electrician pentru armata cand s-a nascut al doilea copil
al sau. Soia sa, invatatoare, a fost in concediu pentru ingrijirea copilului in primele 10
luni dupi nastere, insa ulterior a fost nevoita sa revina la serviciu pentru a nu pierde
beneficiile pe care le avea ca titular pe post. In aceste conditii reclamantul a solicitat
concediu parental, dar Ministerul Apararii Nationale nu i-a acordat acest concediu,
rezervat pe atunci exclusiv personalului feminin, potrivit Legii nr. 80/1995 privind
statutul cadrelor militare. Analizand situatia de fapt, Curtea a considerat ca dreptul la
concediu pentru cresterea copilului trebuie privit ca fiind un beneficiu ce profita in primul
rand minorului si nu de o maniera specifica mamei, din moment ce parintii trebuie sa
beneficieze de un tratament egal din partea autoritatilor din acest punct de vedere. In lipsa
unei astfel de simetrii a tratamentului in materie de concediu pentru cresterea copilului,
consecinta este ca minorul nu poate profita decat de concediul unuia dintre parinti in
primele sale 10 luni, incalcandu-se interesul sau. Prin urmare, se retine in speta violarea
art. 8 si 14 din Conventie.

In dreptul roman, concediul parental este reglementat de Lg. nr. 210/1999 si H.G.
nr. 244/2000. Avand in vedere ca Uniunea Europeana promoveaza echilibrul intre viata de
familie si cea pofesionala, incurajand tatal nou-nascutului sa se implice activ in cresterea
acestuia, si in Romania tatii au dreptul de a-si lua concediu parental de pana la doi ani
aceasta fiind una dintre cele mai lungi perioade din UE. Prin comparatie, Portugalia ofera
tatilor doar o saptamana de concediu care este obligatorie, Irlanda aloca trei luni de
concediu pentru fiecare parinte si inca trei luni ce pot fi impartite intre parinti asa cum
doresc, in Germania tatal are dreptul la doua luni din cele 14 de concediu platit pentru
cresterea copilului, iar in Suedia tatal beneficiaza de minimum doua luni, iar indemnizatia
este de 80% din venitul net.

In prezent, tatii beneficiaza de doua tipuri de concediu in ceea ce priveste copilul


nou-nascut: concediul paternal de cinci zile, care poate fi prelungit cu inca zece in cazul
in care au absolvit cursul de puericultura sustinut de medicul de familie, si concediul
parental de crestere si ingrijire a copilului, de pana la doi ani.

12