NEUROPSIHOLOGIE

SISTEMUL NERVOS

SISTEMUL
NERVOS

S.N. CENTRAL S.N. PERIFERIC

MADUVA S.N. PERIFERIC

CREIERUL S.N. AUTONOM
SPINARII SOMATIC

S.N.A. S.N.A.
SIMPATIC PARASIMPATIC

NEURON:

Celula cu: nucleu, membrana, citoplasma, organite celulare (mitocondrii, aparat Golgi,
reticul endoplasmic, corpusculi Nissl)
Specific: dendrite (celulipete) si axon (celulifug)
PROPRIETATILE NEURONULUI:
1. EXCITABILITATEA proprietatea n. de a raspunde la un stimul printr-un potential de
actiune.

2. CONDUCTIBILITATEA proprietatea n. de a propaga excitatia in lungul prelungirilor

sale.
POTENTIALUL DE ACTIUNE

Un neuron este stimulat de catre un semnal transmis intr-un anume loc de pe suprafata sa.
Acesta genereaza schimbarea potentialului membranei neuronale (prin pompa de sodiu si
potasiu Na/K). Substante ca procaina si cocaina diminueaza permeabilitatea membranei
la ionii de sodiu, deci nu permit ca impulsul nervos sa treaca si sa ajunga la creier,
impiedicand astfel producerea senzatiei de atingere si durere.
TIPURI DE NEURONI
1. Neuroni senzoriali transporta influxul nervos de la periferie spre SNC (aferenti).

2. Neuroni motori transmit influxul nervos de la creier sau maduva la efectorii musculari
sau glandulari (eferenti).
3. Neuroni intercalari (de asociatie) in interiorul creierului sau maduvei.
4. Neuroni senzoriali transporta influxul nervos de la periferie spre SNC (aferenti).

5. Neuroni motori transmit influxul nervos de la creier sau maduva la efectorii musculari
sau glandulari (eferenti).
6. Neuroni intercalari (de asociatie) in interiorul creierului sau maduvei.
CELULELE NEVROGLIALE (sunt de 10 50 de ori mai numeroase decat neuronii)

Astrocitele cele mai numeroase (si enigmatice!) celule gliale; fac parte din bariera
hemato-encefalica.

Oligodendrocitele rol important in formarea mielinei (celule Schwann).

Ependimul celule epiteliale ce tapeteaza ventriculii cerebrali.

MIELINA

Transmiterea impulsului prin fibrele mielinizate se face saltator, intre strangulatiile

Ranvier, castigand astfel in viteza (3 320 km/ora).
Scleroza multipla!
ROLUL CELULELOR GLIALE

Sustinere;

Bariera hemato encefalica;

Protectie (izolare mielina);
Cresterea vitezei de conducere (Ranvier);

Nutritie;
Cicatrizare regenerare (!).
LEGEA TOT-SAU-NIMIC

Potentialul de actiune apare doar daca intensitatea stimulului depaseste un anumit nivel
PRAG. Raspunsul declansat are intensitate maxima
 Neuronul activat nu mai raspunde la actiunea altor stimuli cateva miimi de secunda
(LATENTA).
NEURONII OGLINDA
Studii pe maimuta (macac) si mai recent pe om:

neuronii oglinda se activeaza cand maimuta (omul) efectueaza o anumita actiune sau
CAND OBSERVA O ACTIUNE SIMILARA). Deci noi invatam imitandu-i pe cei din jur.
Acesti neuroni sunt responsabili de comportamentul social, de contaminarea emotionala
(rasul e molipsitor).
SINAPSA

La nivelul conexiunilor dintre neuroni sinapse are loc o convertire a semnalului de

transmisie din forma electrica in una chimica, prin intermediul substantelor cu rol de
neuromediatori eliberate de neuroni.

Membrana presinaptica
Membrana postsinaptica
Fanta sinaptica

Vezicule sinaptice
Neurotransmitatori
Molecule receptoare
NEUROTRANSMITATORI

Se cunosc peste 50 neurotransmitatori

ACETILCOLINA (Ach) are in general efect excitator; are rol cheie in activitatea mnezica
(scade in boala Alzhheimer); se elibereaza la nivelul placilor terminale neuromusculare
(toxina botulinica blocheaza receptorii).

DOPAMINA implicata in boala Parkinson (in minus) dar si in schizofrenie (in plus). Este
considerata molecula placerii placere erotica, buna dispozitie, dorinta de senzatii tari!
Nicotina, alcoolul si sexualitatea cresc cantitatea de dopamina

NOREPINEFRINA (Noradrenalina) mediator al sist. nervos simpatic; cocaina si

amfetaminele ii prelungesc actiunea (efecte psihostimulatoare), iar litiul accelereaza
absorbtia.
SEROTONINA (5-HT) sistemul serotoninic ascendent joaca rolmajor in trairea fricii si
anxietatii; inhibitor al cailor de transmitere a durerii in maduva; ajuta la controlul
dispozitiei psihice, posibil si la inducerea somnului.
 GABA (acid gama-aminobutiric) unul din inhibitorii majori din sistemul nervos
GLUTAMATUL efect excitator. Exista cel putin trei tipuri de receptori de glutamat,
dintre care receptorul NMDA cu rol deosebit in invatare si memorare (la nivelul
hipocampului)

PEPTIDE endorfine, substanta P, neuropeptide Y, si altele

PURINE adenozina, ATP, altele.

Dincolo de activitatea cerebrala declansata de stimuli externi, exista si o activitate spontana
al carei scop nu se cunoaste. Este ca si cum creierul s-ar afla in dialog cu sine insusi.
Studiile de laborator au conchis ca cel mai mare consum de energie este solicitat de
activitatea spontana si nu de raspuns la stimulii externi. Si mai curioasa este constatarea ca
cel mai mare numar de sinapse este aparut spontan si nu ca urmare a stimulilor externi.
ARCUL REFLEX

Una din cele mai simple modalitati de asociere a neuronilor.

REFLEXUL MIOTATIC (osteo-tendinos)

REFLEXUL NOCICEPTIV efectul de feed-back; importanta mielinizarii fibrelor duce

la cresterea vitezei de transmisie
ARIILE CORTICALE

Brodmann (cel mai cunoscut) 1909 - a descris 52 arii corticale iar von Economo - peste
100.

Structura lor le face ca unele sa fie efectorii si altele receptorii, iar functia de asociatie
apartine intregului neocortex omenesc.
Tendinta de a limita ariile corticale prin granite precise este gresita, deoarece au intre ele
zone de trecere. Localizarile functionale nu respecta limitele citoarhitectonice ale unei arii

Scoarta cerebrala reprezinta o vasta suprafata de receptie sintezo-analizatoare pentru

receptorii periferici dar si de comanda si reglare a efectorilor

Lobul frontal = locul anatomic al constiintei de sine; este cea mai evoluata componenta a creierului
uman

Delimitat posterior de scizura (santul) Rolando (central), lateral de fisura sylviana si medial
de sulcusul cingulat.
 Are trei sectoare functionale majore:
1. Cortexul motor primar
2. Cortexul premotor
3. Cortexul prefrontal
LEZIUNILE CORTEXULUI MOTOR

Leziunile localizate la nivelul acestei zone afecteaza capacitatea de a efectua miscari

intentionate

Hemiparezele, hemiplegia, apraxiile

Epilepsia motorie, partiala (jacksoniana) crize de miscari tonico-clonice care, in forma
cea mai tipica, debuteaza la nivelul degetului mare, cuprinde celelalte degete dupa care se
intinde spre brat, fata si in sfarsit la membrul inferior, reproducand astfel reprezentarea
diferitelor segmente ale corpului la nivelul ariei 4.
CORTEXUL PREMOTOR

Implicat in integrarea abilitatilor motorii si in secventele actiunii de invatare.

Initierea si programarea miscarilor corpului

La nivelul ariei 6 se inchide feedback-ul kinestezic, mecanism de optimizare a

caracteristicilor miscarilor (amplitudine, directie, traiectorie, forma, viteza, flexibilitate,
tempo, coordonare simultana, succesiva).

Rol in integrarea vizualo-motorie, in testele de invatare vizualo-motorie si in activitatea

posturala
ARIA LUI BROCA

Situata in girusul frontal inferior si posterior si este responsabila de controlul vorbirii

voluntare
Aria 44

In emisfera dominanta (stanga)

AFAZIA MOTORIE BROCA

Tulburari paroxistice de vorbire (oprirea vorbirii, palilalie), tulburari tranzitorii de vorbire,

de cateva zile (afemie sau chiar mutism), tulburari in initierea vorbirii, gol de cuvinte,
anomie, scaderea fluiditatii verbale.
Alterarea ritmului tempoului vorbirii, adecvarii acesteia la continutul informational
transmis si la particularitatile situatiei de comunicare.
CORTEXUL PREFRONTAL

Portiunea cea mai rostrala a lobului frontal caracterizata prin implicarea ei in functiile
cerebrale cognitive si emotionale.
S-a estimat ca ocupa aprox. o treime din intregul cortex cerebral uman.

La om, aceasta zona care ocupa aproape 1/3 din cortexul cerebral, are o dezvoltare
superioara fata de zonele similare ale creierului celorlalte animale. Filogenetic, salturi
calitative in organizarea globala a comportamentului in raport cu solicitarile mediului
extern si cu satisfacerea starilor proprii de motivatie se leaga, cu precadere, tocmai de
constituirea si dezvoltarea mecanismelor de comanda-control ale cortexului prefrontal. De
aceea nu este lipsit de temei ca principiul general al corticalizarii sa fie intregit cu principiul
particular al FRONTALIZARII.

Este instanta care constientizeaza emotiile si le confera girul ratiunii.

Unii cercetatori considera ca dominarea ratiunii de catre emotie s-ar datora existentei mai
multor circuite neuronale la acest nivel.

Prin RMN functional s-a observat ca zona prefrontala stanga este activata de emotiile
pozitive (empatie, compasiune, respect, calm, buna dispozitie, etc.), iar zona prefrontala
dreapta de emotiile negative.

Cortexul prefrontal lateral - regiunea medio-laterala a cortexului prefrontal drept este

implicata in monitorizarea informatiei recuperata din memoria episodica (Henson si colab.,
1999); convexitatea prefrontala inferioara este implicata in procesele legate de semnificatia
comportamentala a stimulilor si in recompensa
Cortexul prefrontal medial (aria cingulara anterioara) este implicata in mod specific in
coordonarea bimanuala, atentia sarcinilor cognitive cercetate, modularea trezirii corpului,
memoria spatiala, miscarile auto-initiate, solutionarea conflictelor si in extragerea
informatiei din memoria de lunga durata; de asemenea este implicat in perceptia durerii dar
si in medierea raspunsului emotional initiat de perceperea de catre noi a durerii (Barbas,
1995; Goldman-Rakic,1987).

Cortexul orbitofrontal este implicat in functiile autonome, emotionale, de inhibitie a

raspunsului si de semnificatie a stimulului; are un rol semnificativ in comportamentul
social si emotional precum si in formarea noilor date de memorie (Morecraft si Yeterian,
2002); este implicat in prelucrarea gustativa si olfactiva, precum si in aprecierea
semnificatiei emotionale a stimulilor respectivi; leziunile la acest nivel pot produce
modificari de personalitate, indiferenta, iritabilitate si comportament impulsiv.

E important pentru gandirea abstracta; atitudinea abstracta nu poate fi adoptata de

pacientii cu leziuni frontale (Goldstein, 1944)
 Pacientii cu leziuni frontale sunt deficitari in utilizarea erorilor in scopul ghidarii
comportamentului lor (Luria, 1966)

Activitatea de planificare: activitatea umana constienta necesita o lista de obiective si un

set de actiuni asemanatoare structurii unui document

Lobii frontali au functie inhibitoare, de suprimare a tendintei actiunilor dominante in

favoarea comportamentelor cu scopuri destinate (Diamond, 1989)

Memoria de lucru este o forma a memoriei pe termen scurt; studii pe maimute si

neuroimagistice pe oameni o plaseaza prefrontal (Goldman-Rakic, 1987; Funahashi, 1993;
Cohen, 1994; DEsposito,1994)
LOBUL TEMPORAL
Se afla sub osul temporal

Lobii temporali sunt mai mult imagini avantajoase decat entitati anatomice, delimitarile
fata de lobii parietal si occipital neavand repere precise
Are trei circumvolutii: superioara (T1), medie (T2) si inferioara (T3)

Ariile auditive primare (41 si 42 girusul Heschl) si aria auditiva secundara (22)
Pe fata infero-laterala se gasesc proiectiile vizuale, arii de inalta integrare senzoriala (arii
tertiare)

Aria Wernicke PET (Positron Emission Tomography) arata activarea bilaterala a

girusului Herschl si activarea unilaterala (stg.) a ariei Wernicke atunci cand subiectii
dreptaci tipici asculta un material verbal sau narativ.
LEZIUNI
Lezarea temporala ant. in emisfera stg provoaca deficite in gasirea numelor proprii, iar in
emisfera dr dau deficiente in denumirea expresiei faciale; leziunile bilaterale dau anomie
si deficite de memorie retrograda.

Lezarea regiunii mediale stg. provoaca memorie saraca pt. informatii verbale noi, iar
lezarea in dr. da memorie saraca pt. informatii nonverbale noi (Buchtel, 2002).

Lezarea lobului temporal inferior duce la aparitia prosopagnoziei pot vedea o fata dar nu
recunosc persoana dupa fata respectiva; interesant este ca dupa ce persoanele vorbesc,
identitatea lor este recunoscuta imediat.
SISTEMUL LIMBIC

Toata viata oscilam intre ratiune si afecte sau emotii.

Structura care proceseaza emotivitatea este sistemul limbic.
 Rolul lui in evolutie era acela de a lua o decizie rapida aparare, atac sau fuga.
Dupa unii autori, afectivitatea are un rol chiar mai mare decat capacitatea cognitiva in
manifestarea personalitatii umane.

Hipocampul si amigdala (situate in lobul temporal) fac parte din sistemul limbic (poate
cele mai importante structuri!).

Limbus in limba latina inseamna limita, granita

Termenul de lob limbic introdus de Broca, 1878
STRUCTURA SISTEMULUI LIMBIC

1. Nervii,bulbul,tractul si nucleii olfactivi.

2. Striile olfactive si girusul olfactiv.
3. Trigonul olfactiv, substanta perforata anterioara, tuberculul olfactiv si banda diagonala
Broca.
4. Lobul piriform, aria periamigdaloida, uncusul hipocampic cu girusul uncinat, coada
girusului dintat, girusul intralimbic, aria entorinala (28) si partea craniana a girusului
parahipocampic.
5. Complexul nuclear amigdaloid.
6. Aria septala (septum pellucidum, septum verum).
7. Formatiunea hipocampica.
8. Fornixul cu variatele sale ramificatii si diviziuni.
9. Stria terminalis.
10. Stria medularis talamica (habenularis).
11. Girusul cingulat si parahipocampic.
12. Hipotalamusul.
13. Nucleii talamici limbici si paralimbici.
14. Aria limbica a ganglionilor bazali.
15. Tegmentul mezencefalic ventral impreuna cu nucleii reticulari.
16. Posibil rafeul dorsal serotonergic din mezencefal.
17. Cortexul limbic.
18. Cortexul paralimbic.
19. (Fagarasan, 1991; Fischer, 1989; Katsuki, 1990)

Functiile posibile ale hipocampului (Duvernoy, 2005):

1. Invatare si memorie.
2. Reglare a comportamentului emotional.
3. Unele aspecte ale controlului motor.
4. Reglare a functiilor hipotalamice
 Hipocampul este implicat in toate sistemele memoriei declarative: memoria semantica
(memoria faptelor si a conceptelor), memoria episodica (constientizarea amintirii
evenimentelor si a relatiilor dintre ele), memoria spatiala (recunoasterea localizarii
spatiale). Kopelman,1993; Markovitsch, 1995.

Circuitul Papez ansamblul hipocamp, pilierii fornixului, corpii mamilari, nucleul talamic
anterior si circumvolutia cingulara cale polisinaptica si proiectiile sale corticale (Papez,
1937).
PSIHOPATOLOGIA LOBILOR TEMPORALI

1.Agnozia auditiva individul are o deficienta izolata de intelegere a sunetelor in prezenta unei
audiograme aproape normala; pacientul nu intelege nici vorbirea si nici sunetele din mediul
inconjurator; pot citi, vorbi, scrie si numi corect obiectele.

2.Surditatea corticala cand sunt afectate ariile 41 si 42 bolnavul ramane indiferent la orice stimuli
auditivi de la o sursa pe care nu o are sub control vizual imediat
3.Tulburari in recunoasterea vizuala prosopagnozia.

4.Tulburari ale sferei afective si motivationale scaderea tonusului emotional general, reducerea
agresivitatii si intensificarea emotiei de frica; indiferenta afectiva (in amigdalectomie bilaterala),
instabilitate emotionala; perversiuni ale unor trebuinte, indeosebi alimentare (ex. coprofagia) si
sexuale; exacerbarea sau diminuarea unor trebuinte biologice primare.

5.Tulburarea functiei mnezice experientele lui Milner (1962) privind invatarea unui labirint pe
un lot de 79 bolnavi au evidentiat: a)leziunile hipocampice bilaterale determina deficitul cel mai
important; b)lobectomiile temporale dr. provoaca un deficit mai sever decat cele stg., care lasa
performantele aproape normale; c)leziunile cortexului posterior temporal drept determina o
reducere masiva a vitezei de invatare.

6.Tulburarea gandirii leziunile de lob temporal provoaca tulburari in desfasurarea proceselor

gandirii; in cazul emisferei dominante nu reusesc sa efectueze mental serii succesive de operatii,
care presupun o permanenta sustinere si mediere verbala (ex. calcule multioperationale 4x5-
3+7=?).

7.Tulburarea comportamentului lobectomiile temporale dr. par a fi asociate cu paranoia,

comportament egocentric si logoreic. (Kolb si Whishaw, 1980).
8.Tulburarea perceptiei timpului.

9.Tulburari vestibulare si de echilibru datorita proiectiilor vestibulare in lobul temporal vertije,

senzatie de deplasare in plan vertical.
10.Tulburari olfactive lezarea portiunii antero-mediale a lobului temporal, care include si
hipocampul, poate cauza halucinatii olfactive. In cazul epilepsiei temporale pot aparea hiposmie,
parosmie sau halucinatii olfactive.

11.Tulburari viscero-vegetative stimularile stereotactice ale hipocampului si amigdalei au

antrenat modificarea frecventei cardiace, a ritmului respirator, nevoia de a urina. (Young, 1992)

12.Tulburarea ritmului somn-veghe hipersomnii, uneori de tip narcoleptic sau aspecte de mutism
akinetic rar intalnita.
EPILEPSIA TEMPORALA

Criza epileptica se poate manifesta si prin halucinatii vestibulare, stari depresive, anxietate,
euforie, automatisme simple (masticatie, supt) sau complexe (automatisme ambulatorii, cu
stare de constienta aparent normala dar cu amnezie retrograda), tulburari paroxistice
vegetative, manifestari critice erotice, epilepsie gelastica (acces de ras prostesc),
epilepsie cursiva (nevoia de a alerga fara oprire), cosmaruri paroxistice.
LOBUL PARIETAL

Posterior de lobul frontal, de care e separat prin santul central (Rolando), pana la santul
parieto-occipital.

Structura superior dezvoltata filogenetic; la macac are 7,5 cm iar la om 150 cm

In interactiune cu lobul frontal, lobul parietal alcatuieste mecanismul principal de integrare

a proceselor cognitive superioare (reprezentarea, imaginatia si gandirea)

Perceptia tactila sau somestezia, se refera la abilitatea noastra de a intelege informatia

obtinuta prin atingere. Perceptia tactila rezulta din stimularea receptorilor cutanati si a celor
proprioceptivi.
Termoreceptorii contribuie la recunoasterea tactila a obiectelor
CSS primar include ariile1, 2 si 3

CSS secundar unde reprezentarea degetelor mainii si a fetei ocupa aproape toata aria.
Este o parte a unui centru asociativ de ordin inalt pentru recunoasterea tactila a obiectelor
si invatare.

Homunculus senzitiv exista o magnificare relativa a cantitatii de cortex dedicata partilor

corpului cu cea mai inalta acuitate tactila si specializare senzoriala.

Fiecare lob parietal construieste reprezentarea hemicorpului sau opus si ambii au

predilectia de a inlocui pri fantome partile de corp pierdute.
Harta corticala somatosenzoriala nu este statica!!!
 Antrenamentele de utilizare a varfului degetelor pot creste aria corticala care le reprezinta
(ex: orbii care utilizeaza degetele pentru citirea Braille).
PSIHOPATOLOGIA LOBILOR PARIETALI
Astereognozia sau agnozia tactila nu pot identifica obiectele dupa pipait desi pe cale
vizuala le recunosc fara dificultate.

Epilepsia somatosenzitiva partiala parestezii, dureri, senzatii de curent electric si crize

complexe cu tulburarea schemei corporale controlaterale (senzatie de alungire, marire de
volum sau dezagregare a unui membru). Epilepsia reflexa declansata la lectura, sah,
calcul, etc.

Sindromul Gerstmann in lobul parietal dominant (stg.) agnozie digitala, dezorientare

dreapta-stanga, acalculie si agrafie.

Asimbolia la durere sau indiferenta fata de durere (hemiagnozie dureroasa) lob parietal
stg.

Tulburarea orientarii in spatiu si a constructivitatii obiectuale o dominanta a emisferei

drepte; tulburare de recunoastere a lungimii si volumului, dificultati in divizarea unei linii
in parti egale, in gasirea centrului unui cerc.

Apraxia constructiva incapacitate de manipulare a obiectelor in spatiu incepand de la

formele componente.

Apraxia de imbracare.
Neglijarea spatiala unilaterala imposibilitatea de a descrie verbal, de a raspunde si de a
se orienta in raport cu stimularile de partea controlaterala laziunii; ignora de obicei
hemispatiul stang; au tulburari de citire pentru ca ignora jumatatea stanga a paginii.

Tulburarea operatiilor logico-gramaticale leziunile inferioare ale lobului parietal din

emisfera dominanta, mai ales cand se asociaza cu leziuni ale lobului temporal
dezacorduri, inversiuni topice, incoerente logice, etc.

Acalculie
Tulburari ale gustului
Tulburari trofice si vasomotorii - amiotrofii, edeme, hipersudoratie, unghii
sfaramicioase,etc.
CORPUL CALOS

Marea comisura transversa a creierului, conecteaza cele doua emisfere si formeaza tavanul
ventriculilor larerali
 La om numarul total de fibre este de aproximativ 200 milioane
Descrierea facuta de Galen (sec II i.d.Hr.), dar ipoteza conectarii emisferelor apartine lui
Vesalius (1543)

Sindromul de deconexiune interemisferica (split-brain, creierul divizat) bazat pe principiul

specializarii emisferei stg. In comportamentul verbal si al emisferei dr. In abilitatile video-
perceptuale si spatiale.

Ariile somatice si senzitive sunt conectate cu cele controlaterale, dar ariile legate de mana
si picior sunt lipsite de conexiuni calosale comisurale (Powell, 1981)

Emisfericitatea este un termen introdus de biologi pentru a desemna specificitatea

functionala a unei emisfere cerebrale. In anumite conditii, una dintre emisfere lucreaza mai
mult decat cealalta.

Emisfericitatea nu inseamna ruptura sau independenta a celor doua emisfere, ci dimpotriva,

ele se informeaza reciproc in mod constant permitand o actiune coordonata in totalitate.

Functiile senzorio-motorii (motricitatea, sensibilitatea, miscarile mainilor si ale

picioarelor, miscarile ochilor) sunt comandate de fiecare emisfera direct si invers
(incrucisat). Fiecare emisfera comanda jumatatea de corp inversa ei, avand aceleasi functii
si aceleasi roluri, ceea ce nu se intampla in cazul limbajului, gandirii etc.

Este responsabila de ceea ce spunem, se refera la limbaj, cuvant, aspectul lingvistic al

limbajului scris, calcul logic, cifre, rationament, capacitate de analiza si de abstractizare,
grija de a proceda metodic (dependenta de timp Hazel )

Se intereseaza de arbori in dauna padurii".

Preferinta pentru detalii si nu pentru ansamblu, prezentarea logica a faptelor, relatii de la
cauza la efect sunt aspecte caracteristice emisferei stangi.
Trasatura tipica pentru emisfera stanga este abordarea rationala. Persoanele care au
amisfera stanga mai dezvoltata procedeaza metodic, nu trec la o etapa urmatoare pana nu
au epuizat-o pe cea anterioara. Totul trebuie sa se inlantuiasca logic. Relativa rigiditate a
demersului constituie uneori o garantie a validitatii acestuia (D. Chalvin, 1992).

Este universul gandirii fara limbaj, al intelegerii nonverbale, al recunoasterii formelor, al

perceptiei spatiale.

Emisfera dreapta da tonul si intonatiile vocii, ea priveste stilul de manifestare al unei

persoane. Este apreciata ca locul ritmului, al muzicii, imaginilor si imaginatiei.

Informatiile abordate in emisfera dreapta se refera la culori, analogii, structuri, scheme.

Emisfera dreapta este universul visului, al imaginatiei, al culorii, al vederii in relief. Sarcina
ei este sa sintetizeze si sa exprime experienta noastra intr-o imagine.
 Modalitatile ei de exprimare sunt nonverbale, modul de functionare se bazeaza pe asociatii.
Imaginatia si intuitia sunt functiile ei dominante, fapt pentru care este socotita sediul
competentei artistice si muzicale.

Emisfera dreapta are ca trasaturi specifice gandirea spatiala si capacitatea de a vedea

abstract. Abordarea este intuitiva (opusa celei rationale); ea procedeaza prin asociatii de
idei, prin abordarea interactiva, face sinteza relatiilor intre obiecte, ca sa reconstituie
informatiile intr-un tot unitar. Avansarea se face in spirala, asteptand ca putin cate putin
elementele sa se ordoneze intre ele, cat mai suplu posibil.

Persoanele cu o dominanta dreapta sunt vizuale

EMISFERA STNG EMISFERA DREAPT

Controleaz partea dreapt a corpului Controleaz partea stng a corpului
Verbal/numeric Vizual/spaial
Raional, analitic, explicit Perceptual/senzitiv
Activ Spaiu, infinitate, disparare
Literar Spontan/creativ
Convergent Metaforic/simbolic
Fapte/Realitate Divergent
Vis/fantezie/mistic

Studiile au demonstrat c rezolvarea problemelor este administrat la femei de ambele

emisfere, n timp ce brbatii folosesc o singur emisfer.

Zonele creierului raspunzatoare de dezvoltarea vorbirii sunt mai mari la femei.

De asemenea, femeile pot percepe la fel de bine sunetele cu ambele urechi in timp ce
barbatii se concentreaza mai degraba asupra unei surse dominante de zgomot

In hipocamp, legat de prelucrarea si exprimarea emotiilor, creierul femeii dispune de

mai multe celule nervoase decat al barbatului. Aici sunt coordonate si reactiile la
stress, aceasta zona fiind foarte sensibila la estrogen ceea ce explica in parte instabilitatea
emotionala declansata in perioada premenstruala. Findca femeia are mai multi
neuroni in hipocamp, sentimentele ei sunt mai intim legate de atitudini comportamentale,
aceasta fiind explicatia comportamentului in conditii de stress

Concluziile acestui studiu ar putea explica o serie de alte informatii care pana acum pareau
incerte. De exemplu, oamenii de stiinta vor putea analiza de ce femeile si barbatii au
 predispozitii diferite la probleme de sanatate mintala, sau de ce unele
medicamente au efecte diferite in functie de sex.
Conform statisticilor, femeile sunt de doua ori mai predispuse decat barbatii la depresii.
Explicatia ar fi aceea ca la nivelul creierului feminin se produce doar jumatate din
cantitatea necesara de serotonina, hormon care induce starea de bine.

In schimb, barbatii sunt mai predispusi la autism, sindromul Tourette, dislexia, deficit
de atentie sau schizofrenie. Aceste boli sunt provocate de lipsa unei substante care are
rolul de a masculiniza" creierul si de a-l feri de aceste tulburari.

Cercetatorii au constatat ca barbatii sunt atenti la aspectele generale, pe cand femeile

sunt mai concentrate pe detalii.

Explicatia este data de faptul ca femeile si barbatii proceseaza diferit informatiile, folosind
mecanisme cerebrale diferite.

A ceste deosebiri implica un comportament predominant androgen la barbat care este

dotat prin conformatia sa mai mult pentru o activitate fizica, de unde si experienta sa mai
mare in durerea somatica. Pe de alta parte femeia are o dominanta estrogenica asociata
cu o structura psiho-emotionla deosebita adaptata problemelor legate de ciclurile periodice,
sarcina, alaptare, menopauza si afectiuni specifice care implica o experienta dureroasa
viscerala mai mare ca la barbat.

Diferentele intre sexe nu sunt numai de ordin structural si functional ci si metabolic,

constantindu-se la varstnici scaderea mai pregnanta a metabolismului glucozei la nivelul
hipocampusului la femei in timp ce la barbati declinul metabolismului glucozei nu este
semnificativ.
LOBII OCCIPITALI

Omul este in principal un animal vizual, iar perceptia vizuala si interpretarea acestei
perceptii domina viata sa.
Lobii occipitali, legati de prelucrarea si integrarea informatiei vizuale, realizeaza
esentialmente o functie cognitiva

Centrul vederii a fost plasat invariabil sub emisferele cerebrale, adica, in ventriculii laterali
(Galen), in trunchiul cerebral (Willis), in corpul pineal (Descartes).

Aria 17 Brodmann reprezinta nucleul analizatorului optic, realizeaza integrarea modala

primara, concretizata prin capacitatea de a avea senzatii vizuale.

Aria 17 = centrul experientei vizuale elementare

Ariile 18 si 19, prin excelenta asociative, realizeaza integrarea secundara, pe care o putem
denumi obiectuala sau sintactica
FIZIOPATOLOGIA
LOBILOR OCCIPITALI

Tulburarea perceptiei formei, dimensiunilor si miscarii obiectelor

Palinopsie (paliopsie) persistenta vizuala in timp sub forma de persistenta sau recurenta
a unei imagini (are impresia ca vede trecand din nou prin fata sa o persoana pe care a vazut-
o cu cateva minute inainte.

Agnozia vizuala poate fi conceputa ca rezultat al lezarii ariilor 18 si 19 care impiedica

transmiterea si eventual integrarea informatiei sosite din aria 17.

Cecitatea corticala sau cecitatea psihica se datoreaza lezarii bilaterale a ariei striate (aria
17). Deficitul este asociat uneori unui tablou confuzional, unei dezorientari temporo-
spatiale si uneori unui usor deficit senzitivo-motor. Cel mai des bolnavul ignora deficitul
sau este indiferent fata de acesta.

Acromatopsia un deficit dobandit al perceptiei culorilor, secundar unei leziuni corticale.

Anomia culorilor o afazie optica pentru culori; pacientii pot potrivi fragmentele de culori
si pot asocia culorile cu obiectele, dar cand prezentam o culoare specifica acesti pacienti
sunt incapabili de a o denumi.

Iluzii si halucinatii, modificari tonice si clonice ale capului si ochilor, inchiderea pleoapelor
sau fluturarea lor, tulburari vegetative, timice si de automatism cand descarcarea se
raspandeste.

Cand fenomenele vizuale pot actiona ca un factor declansator al unei epilepsii nefocalizate,
se vorbeste despre o epilepsie reflexa vizuala.

Neglijarea campului vizual lipsa de raportare, raspundere sau orientare la stimuli noi,
semnificativi, prezentati de partea opusa leziunii cerebrale, la cazurile la care acest neajuns
nu poate fi atribuit unor deficite motorii sau senzoriale (Jones, Tranel 2001).
TRUNCHIUL CEREBRAL

Mezencefal

Punte (pons)
Bulb (medulla oblongata)
MEZENCEFALUL

Substanta alba tracturi

Substanta cenusie nucleul rosu, substanta neagra, nucleul trohlearului, nucleul

oculomotorului, nucleul lui Darkschewitsch, etc.
 Substanta reticulata.

PUNTEA (lui Varolio)

Substanta cenusie la interior (nuclei) si substanta alba la exterior.

Reflexele lacrimal, salivar, masticator, corneean, audiopalpebral, audiooculogir, secretorii
(sudoripare si sebacee), mimica expresiva, tonusul muscular, etc.
BULBUL (MEDULLA OBLONGATA)

Trunchi de con de 3/2/1,25 cm cu nuclei de substanta cenusie la interior (senzitivi, motori

si vegetativi) si tracturi de substanta alba la exterior.
FUNCTIILE BULBULUI

1. Centru reflex respirator, cardiac, vasomotor; centrii unor procese digestive (salivatie,
deglutitie, supt); centrii unor reactii de aparare (stranut, tuse, clipit, voma); centrii de
reglare a tonusului muscular.
2. Functia de conducere cai ascendente si descendente.

3. Functia de reglare a tonusului si dinamicii activitatii psihice prin intermediul substantei

reticulate
NERVII CRANIENI
1. N. Olfactiv
2. N. Optic
3. N. Oculomotor
4. N. Trohlear
5. N. Trigemen
6. N. Abducens
7. N facial
8. N. Acusticovestibular
9. N. Glosofaringian
10. N. Vag
11. N. Accesor (spinal)
 12. N. Hipoglos
CEREBELUL

120 150 grame, 1/8 din greutatea creierului.

Doi lobi, uniti prin vermis

Cortexul cerebelos are 1000 cm patrati.

Leziunile emisferelor cerebeloase produc dismetrie, tremor intentional, asinergie si
inabilitate in modificarea rapida a miscarilor ipsilaterale laziunii cerebeloase
Adiadocochinezie (proba marionetelor)

Joaca rol important in invatarea motorie.

Erorile de directie, rata si ordine determinate de disfunctiile cerebeloase apartin
conceptului traiectoriei (Cook, 1980), ca bucla de control supraspinal asupra unei singure
miscari articulare.

Leziunile cerebelului produc hipotonie, ataxie si tremor intentional la membrele

ipsilaterale
CONSTIENTA
SRAA- Sistemul reticulat activator ascendent
CONSTIINTA

Sentiment pe care fiecare il are cu privire la existenta si actele sale (Larousse).

Evaluarea si integrarea psihica la un nivel mai inalt, cortical a informatiilor receptate de

creier.

Constiinta nu se poate manifesta la nivelul creierului uman decat pe fondul pastrarii

constientei, a starii noastre de veghe.
DIENCEFALUL

Structurile diencefalice se situeaza deasupra si in continuarea mezencefalului, in jurul

ventriculului III, acoperite de emisferele cerebrale.

Talamoencefal (talamus,metatalamus, subtalamus, epitalamus).

Hipotalamus
TALAMUS
 Structura senzitiva subcorticala cruciala, subordonata cortexului cerebral; la acest nivel se
intrerup in drumul lor catre scoarta cerebrala caile tuturor formelor de sensibilitate, cu
exceptia celei olfactive, care ajunge direct la cortex.

Morfologic sunt cinci grupe de nuclei talamici.

Exista un sistem de proiectie talamocortical specific (vizual, auditiv, etc.) si unul
nespecific.

Exista si un feed-back talamo-cortico-talamic, cu efect frenator (inhibitor) sau facilitator la

nivelul structurilor talamice.

Functional, nucleii talamici se impart in:

1. Nuclei de transmitere, cu urmatoarele caracteristici:

a) fiecare prelucreaza o singura modalitate senzoriala sau un input de la o anumita

parte a sistemului motor;
b) fiecare se proiecteaza intr-o regiune specifica a cortexului cerebral;
c) fiecare primeste inputuri recurente de la regiunea cortexului pe care s-a proiectat.
2. Nuclei cu proiectie difuza fac parte din sistemul care guverneaza nivelul de trezire al creierului.
Sindromul talamic :
- hemianestezia contralaterala
- durerea de tip central, intensa (hiperpatie) cu caracter de arsura
- miscari involuntare (tremor intentional)
- tulburari de gust (uneori)
- afazia (disfazia?) talamica

Tulburarea de memorie se refera exclusiv la materialul verbal.

Sindromul de neglijenta talamica (atat motorie cat si senzoriala).

Dementa talamica (in leziuni bilaterale).
Din talamencefal mai fac parte:

-metatalamusul alcatuit din corpii geniculati laterali (cu rol in perceptia vizuala)
si mediali (cu rol in perceptia auditiva);
- epitalamusul al carui principal component este glanda epifiza (pineala);
- subtalamusul cu rol in reglarea miscarilor.
HIPOTALAMUSUL

Numit si creierul vegetativ al organismului, este organul nervos cu cele mai multe functii
pe unitate de volum.
Reprezinta sub 1% din masa cerebrala dar integreaza toate reglarile vegetative din
organism, controleaza functiile endocrine si aspecte ale comportamentului emotional.

Reglari vegetative portiunea anterioara coordoneaza activitatea parasimpaticului iar cea

posterioara pe cea a simpaticului.

H anterior favorizeaza procesele anabolice, iar cel posterior pe cele catabolice; lezarea H
produce obezitate sau emaciere, in functie de sediu.

Neuronii H anterior au proprietati secretorii endocrine. Toti hormonii secretati de H se

numesc produsi de neurosecretie. Prin intermediul hipofizei anterioare H coordoneaza
activitatea intregului sistem endocrin.

H regleaza temperatura corpului homeotermia

H regleaza echilibrul hidric al morganismului produce senzatia de sete si cotroleaza
excreti renala a apei.

H regleaza aportul alimentar aici se gasesc centrii foamei si satietatii.

H regleaza activitatea de reproducere a organismului, prin participarea la geneza
impulsului sexual si prin reglarea secretiei de hormoni gonadotropi hipofizari.

H este un centru important al vietii afective, alaturi de sistemul limbic. La acest nivel se
elaboreaza emotiile, sentimentele si pasiunile, precum si expresia vegetativa a acestora:
variatiile frecventei cardiace, ale tensiunii arteriale, etc.

H regleaza ritmul veghe-somn. Impreuna cu substanta reticulata a trunchiului cerebral si

cu talamusul nespecific, participa la reactia de trezire, la cresterea starii de vigilenta
corticala.
SISTEMUL ENDOCRIN
Glandele cu secretie interna sunt formate din epitelii secretorii, ale caror celule produc
substante active, numite hormoni, pe care ii elibereaza direct in sange. Aceste glande nu au
canale excretoare.

Sistem anatomo-functional complex, coordonat de sistemul nervos, avand rolul de a regla

si coordona pe cale umorala activitatea diferitelor organe pe care le integreaza in ansamblul
functiilor organismului.
Hipofiza, suprarenala, tiroida, paratiroidele, testiculele, ovarele, epifiza, pancreasul insular,
timusul si placenta (temporar).
HIPOFIZA

Localizata la baza encefalului, inapoia chiasmei optice, in saua turceasca; are 500 mg (ca
un bob de fasole)
Adenohipofiza (lob anterior si mijlociu) si neurohipofiza (lob posterior)

Intre eminenta mediana a hipotalamusului si adenohipofiza exista sistemul port

hipotalamo-hipofizar descris de Gr. T. Popa si Unna Fielding (premiul Nobel).
Intre hipotalamusul anterior si neurohipofiza exista tractul nervos hipotalamo-hipofizar
format din axonii nucleilor hipotalamici.

Hipotalamusul este si glanda endocrina, care secreta trei tipuri de hormoni: de inhibare a
adenohipofizei, de stimulare a adenohipofizei si cei ce se depoziteaza in neurohipofiza
ADENOHIPOFIZA
Hormonii adenohipofizei sunt glandulotropi, avand ca organe tinta alte glande endocrine
(ACTH, TSH, FSH, LH) si nonglandulotropi (STH si prolactina)

Hormonul somatotrop (STH) este denumit si hormon de crestere (GH).

Hipersecretia de STH inainte de pubertate produce gigantismul. Intelectul nu este afectat.
Dupa pubertate produce acromegalia. Metabolic apare hiperglicemie permanenta.

Hiposecretia produce la copil oprirea cresterii somatice, dar nu si a celei neuropsihice.

Boala se numeste piticism (nanism) hipofizar, cu indivizi de talie mica, 1,2 1,3 m,
proportional dezvoltati si cu intelect normal.
ACROMEGALIA

Cresterea exagerata a oaselor fetei, a mandibulei, a oaselor late, ingrosarea buzelor,

cresterea viscerelor (inima, ficat, rinichi, limba) si cresterea exagerata a mainilor si
picioarelor.
GIGANTISMUL
ADENOHIPOFIZA

Hormonul adenocorticotrop (ACTH) stimuleaza corticosuprarenalele.

Hormonul tireotrop (TSH) stimuleaza secretia de hormoni tiroidieni.

Hormonii gonadotropi: foliculostimulant (FSH) si luteinizant (LH).
Sistemul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal are rol in raspunsul la stress prin reglarea
secretiei de glucocorticoizi.
 Reglarea secretiei de hormoni adenohipofizari se face printr-un mecanism de autoreglare
de tip feed-back negativ. Rolul cel mai important il are hipotalamusul ai carui neuroni
secreta hormonii de eliberare (RH=releasing hormon) sau de inhibare (IH=inhibiting
hormon).

Cand concentratia hormonilor hipofizari sau ai glandelor periferice creste in sange, are loc
blocarea RH si stimularea IH si invers. In acelasi timp, secretia hipotalamica este
influentata direct, pe cale nervoasa, prin stimuli veniti de la sistemul limbic, sau reflex,
prin stimuli veniti de la receptori.
NEUROHIPOFIZA

Vasopresina si oxitocina sunt hormoni secretati de neuronii hipotalamusului anterior,

transportati prin tractul hipotalamo-hipofizar si eliberati in circulatie de neurohipofiza.

Hormonul antidiuretic (ADH) sau vasopresina creste absorbtia facultativa a apei la nivelul
rinichiului. Hiposecretia determina pierderi mari de apa (pana la 20 l/zi), boala numindu-
se diabet insipid.
Oxitocina (ocitocina) stimuleaza contractia musculaturii netede a uterului gravid, mai
ales in preajma travaliului; ajuta la expulzia laptelui din glanda mamara.

Numita si glanda pineala (con de brad-pin).

Intra in componenta epitalamusului.

Principalul hormon este melatonina.

EPIFIZA

Melatonina are ca precursor serotonina. Participa la sincronizarea circadiana, sezoniera, si

a altor cicluri vitale, cu rol de ceas biologic. Se produce noaptea si da somnul odihnitor.

Intarzie declansarea pubertatii

Stimulii luminosi reduc secretia (diferente de sexualizare zona arctica fata de zona
tropicala).

METODE SI TEHNICI DE INVESTIGATIE

Legistii si judecatorii apreciaza din ce in ce mai mult importanta disfunctiilor cerebrale in

aparitia comportamentelor deviate sau criminale, in deteriorarea desfasurarii normale a
vietii si in aparitia inconvenientelor familiale, dupa accidente, intoxicatii, stroke sau alte
evenimente nocive, care duc la lezarea creierului. Prin urmare, metodele de investigare a
anatomiei si fiziologiei creierului, precum si examenul neuropsihologic meticulos si repetat
pot evidentia defecte subtile, inaccesibile unui observator neexperimentat.
 Abilitatile clinice si experienta neuropsihologica a examinatorului au un rol important in
interpretarea corecta a modelelor de deficit, intrucat acestea pot fi generate si de alte
circumstante decat afectarea creierului. Apoi, situatiile care tin de cultura, de factorii
educationali sau de alti factori sociali, pot amplifica dezvoltarea anumitor functii in
detrimentul altora, in timp ce deprivarile au tendinta de a diminua capacitatea cognitiva.

Pentru cei cu leziuni cerebrale, documentatia asupra nivelului cognitiv premorbid ar putea
sluji drept standard de comparatie in performanta actuala. Dar cum foarte putini indivizi
isi fac examenul neuropsihologic complet cand sunt adulti, tineri si sanatosi, in majoritatea
cazurilor standardul de comparatie trebuie evaluat in raport cu informatiile disponibile la
momentul in care leziunea cerebrala este deja cunoscuta sau suspicionata. Desi unii autori
au utilizat pentru standardul de comparatie medii populationale, nivelul profesional
premorbid inalt sau marile realizari personale ale bolnavului permit obtinerea de catre
examinator a unor criterii directe de identificare a unui standard de comparatie valabil in
raport cu performanta actuala.

In practica, examenele neuroanatomic si psihologic servesc mai multor scopuri. De

exemplu, aceeasi informatie utilizata in scop diagnostic sau pentru realizarea unui program
de cercetare ne poate furniza date descriptive si pentru alcatuirea unui program individual
de recuperare. In alte cazuri, datele obtinute prin cercetare aduc informatii utile pentru
determinarea impactului comportamental al unei leziuni cerebrale. (Lezak, 1997)

STUDIUL L C R

Lichidul cefalo-rahidian (LCR) recoltat prin punctie lombara, ofera date despre:
biochimismul cerebral, prezenta particulelor virale sau microbiene (meningo-encefalite),
hematii (hemoragii cerebrale).

Importanta presiunii LCR, sau dificultati in curgerea libera in spatiul subdural

cerebrospinal.
ELECTROENCEFALOGRAFIA E E G

Este metoda cel mai frecvent utilizata in clinica.

Pornind de la lucrarile lui Galvani si Volta (1792), fiziologul englez Caton (1874) a
evidentiat pentru prima data prezenta biocurentilor cerebrali ...la iepure. La om prima
inregistrare a fost facuta de psihiatrul german Hans Berger in 1924 (publicata 1929).

Ritmurile : alfa, beta, delta si teta difera in functie de frecventa, durata si amplitudine.
La subiectii relaxati domina alfa si delta.
 Orice excitatie (luminoasa, psihosenzoriala, activitate psihica) anihileaza ritmul alfa
(reactie de oprire).

Activitatea psihica dezorganizeaza in mod necaracteristic traseul EEG, fara a se putea trage
vreo concluzie asupra unui anumit act psihic. Elementele EEG nu coreleaza nici cu
functiile psihice, nici cu capacitatile intelectuale. La debilii mintali traseele EEG pot fi
normale. In starile patologice cerebrale apar fie unde prea lente, fie unde prea rapide, sau
paroxistice.

Marea utilitate a EEG este in studiul si diagnosticul epilepsiei, manifesta prin descarcari
electrice anormale, hipersincrone, excesive si intermitente; aspectul este de varfuri
paroxistice lente sau rapide, ca in epilepsia focala, sau complexe varf-unda ca in epilepsia
generalizata sau petit mal la copil.
15 20% dintre epileptici au trasee normale (Daly si Pedley,1990). In asemenea cazuri,
pentru activarea anomaliilor epileptice, se utilizeaza hiperventilatia, stimularea luminoasa
intermitenta, EEG de somn, activarea medicamentoasa, inregistrarea prelungita cu sau fara
inregistrare video, retragerea medicatiei anticonvulsive, etc.
TOMOGRAFIE COMPUTERIZATA

Tomodensitometria, aparuta in anii 70 (premiul Nobel 1979), este examenul de prima

intentie cerut in urgenta (traumatisme, accidente vasculare, etc.)
Tesuturile cu densitati diferite absorb cantitati diferite de raze X.

In TC sunt expuse transe subtiri si consecutive ale corpului uman care sunt apoi analizate
si reconstruite pe calculator.
TOMOGRAFIA PRIN EMISIE DE POZITRONI P E T

Reconstructia tridimensionala a sectiunilor cerebrale utilizand radioelemente emitatoare de

pozitroni.

Debitul sanguin, metabolismul oxigenului, metabolismul glucozei, metabolismul

neurotransmitatorilor.
TOMOSCINTIGRAFIA S P E C T

SPECT single photon emission computed tomography , permite analiza cantitativa si

calitativa a relatiilor functionale ale structurilor cerebrare prin compararea activitatilor
radioizotopice

Se pot studia accidente cerebro-vasculare, ischemii, crize de epilepsie, afectiuni psihiatrice

si tulburari cognitive, sindrom de oboseala cronica, traumatisme cranio-cerebrale, etc.
REZONANTA MAGNETICA NUCLEARA R M N
 Fenomen cunoscut din 1946 Bloch si Purcell (premiul Nobel 1952): anumiti nuclei
rezoneaza si emit semnale de radiofrecventa cand sunt intr-un camp magnetic si pulseaza
cu undele radio cu frecventa corecta.

In medicina la sfarsitul anilor 70.

Imagistica functionala prin RMN vizualizarea regiunilor anatomice cerebrale unde se
concentreaza activitatile cognitive sau motorii.
DUREREA

Durerea = o experienta senzoriala si emotionala dezagreabila, data de o leziune tisulara

veritabila sau potentiala, sau de o descriere cu termeni ce se refera la o asemenea
leziune.(IASP International Association of the Study of Pain, 1994)
COMPONENTELE DURERII

Senzitiv discriminativa, ce se refera la capacitatea de a analiza calitatea durerii (ca o

arsura, intepatura, gheara, etc.), localizarea, intensitatea si durata stimulului.

Motivationala care face ca perceptia dureroasa sa aiba un caracter dezagreabil.

Cognitiva si evaluativa implicata in fenomene de anticipare, de atentie, de sugestie.
Aceste procese actioneaza asupra celorlalte doua componente.

Nociceptiva colici, crampe musculare, artrite, leziuni tisulare, etc.

Neuropatica compresie sau distructie nervoasa (neuropatie diabetica, lombosciatica,
nevralgie de trigemen, etc.)
PLACEBOTERAPIE MECANISME

1. Mecanismul conditionarii pavloviste considera analgezicele clasice (de ex aspirina,

morfina) stimuli neconditionati, iar stimulii asociati cu reducerea simptomelor neplacute
stimuli conditionati (de ex seringa, aparatura si chiar medicul).

2. Speranta si dorinta de calmare a durerii se ia in calcul dorinta pacientului de a confirma

promisiunile medicului de calmare a durerii, dar nu se exclud nici mecanismele care ar
declansa o modulare descendenta a transmisiei stimulului dureros.
3. Sistemul opioid endogen ex endorfine.
DUREREA CRONICA

Multi pacienti cu durere cronica au o coloratura psihica a durerii.

Unele dimensiuni psihice pot fi benefice, ajutand vindecarea, in timp ce altele pot agrava
simptomele.
STADIILE STARII PSIHICE LA PACIENTII CU DURERE CRONICA
1. Respingerea si izolarea resping ideea ca vor trai cu durere cronica; se simt singuri.
2. Furia mania este canalizata asupra terapeutului.
 3. Intelegerea pe care pacientul o face cu sine sau cu Dumnezeu, crezand ca daca va fi bun,
durerea il va parasi.

4. Depresia cand pacientul isi da seama ca nu poate face intelegeri, mamia e

contraproductiva si nu mai poate nega ceea ce traieste fizic si emotional.

5. Acceptarea, dar nu resemnarea realizeaza ca pentru el lucrurile sunt diferite, dar poate
obtine controlul durerii si al vietii sale.
DUREREA IN CANCER
1. Durerea acuta

1.1. nociceptiva prin stimularea nociceptorilor somatici si viscerali prin dezvoltarea procesului
neoplazic.
1.2. neuropatica prin lezarea cailor algoconductoare ale sistemului nervos.
1.3. idiopatica nu are substrat organic sau fiziopatologic decelabile.
1.4. sindromul senzitiv paraneoplazic.
2. Durerea cronica
2.1. postoperatorie
2.2. indusa de chimioterapie
2.3. indusa de radioterapie.
Ravens page of Chronic Pain

O actiune sau situatie pot naste durere peste ore sau zile; durerea tardiva nu poate fi
inteleasa de cei ce nu au simtit-o niciodata.

Durerea poate inhiba capacitatea de comunicare; astfel ca ai rabdare sa repeti ce ai spus

pana te faci inteles de cel ce sufera.

Simturile pot fi exacerbate in timpul durerii si stimuli care normal nu deranjeaza pot deveni
suparatori.

Sa nu intrebi ce mai faci, daca nu esti pregatit sa asculti.

Durerea poate modifica temporar si capacitatile psihologice, astfel ca o sarcina, usor de

indeplinit inainte, devine o povara.

Aparitia durerii poate fi neasteptata, de aceea nu-i considerati imprevizibili pe cei care
sufera.
Persoanele cu dureri cronice au nevoie de ocrotire si de un loc de refugiu.
 Marunte gesturi de bunatate pot usura suferinta.
Nu toate durerile sunt usor de localizat sau de descris: trebuie sa ne imbunatatim
vocabularul limitat privitor la durere.

AFAZIILE

Limbajul = un sistem comucational inalt organizat si integrat. Este un sistem complex de

comunicare a simbolurilor si a regulilor de utilizare a lor.

Aparitia graiului articulat este considerat un salt crucial in trecera de la animalitate la

umanitate. Cuvantul, alaturi de unealta, a devenit unul din factorii fundamentali ai
dezvoltarii psihice a omului.
Progresul speciei umane: primul progres l-a constituit aparitia limbajului, al doilea
aparitia scrisului, al treilea aparitia tiparului si al patrulea explozia informationala.

Componenta lingvistica a creierului se cere a fi fructificata din primele zile de dupa nastere,
altminteri ea diminua si, nesolicitata pana la varsta de 14 ani, dispare cu totul.

Cazul copiilor pierduti in jungla, gasiti dupa varsta de 15 ani, nu au mai putut fi verbalizati.

Limbajul are sapte constituiente, lateralizate diferentiat in cele doua emisfere ale
creierului: fonologia, morfologia, sintaxa, semantica, prozodia, aspectele pragmatice si
discursul.
1. Fonologia se refera la vorbirea legata de foneme (sunete), cele mai mici unitati sonore
ale limbii, transportatoare de semnificatie. Apartine in mod categoric emisferei stangi.

2. Morfologia se refera la insemnatatea partilor de vorbire si la flexiunea lor. Emisfera

stanga.
3. Sintaxa se ocupa de regulile de constructie gramaticala a propozitiilor si frazelor. Emisfer
stang.
4. Semantica studiaza sensul si semnificatia cuvintelor si evolutia acestor sensuri.

5. Prozodia variatiile fonologice din limitele unor categorii. Astfel, modificarea inaltimii,
ritmului, accentului, intonatiei, posturii si expresiei aduc extinderea aspectelor
semnificatiei. Emisfer drept.

6. Aspectele pragmatice practicile de care dispunem pentru exprimarea limbajului sub

forma de gluma, ironie, metafora, sarcasm. Emisfer drept.

7. Discursul se refera la utilizarea elementelor de mai sus pentru a crea expresia organizata
si logica a gandurilor.
 Afazia = tulburarea limbajului aparuta secundar lezarii creierului. Afazia se deosebeste de
tulburarile congenitale de dezfoltare a limbajului, numite disfazii.

Afazia este mai degraba o tulburare a limbajului decat a vorbirii

Afazia Wernicke, afazie fluenta
Afazia Broca, afazie nonfluenta

Afazia anomica = subtipul de afazie caracterizata prin tulburarea abilitatii de numire a

obiectelor, prin utilizarea perifrazelor (digresiuni), intelegere buna, vorbire fluenta si
repetitie normala.
Afazia amnestica dificultatea reamintirii cuvintelor si numerelor.

Afazia globala implica pierderea aproape completa a tuturor functiilor lingvistice in care
includem fluenta, intelegerea, repetitia, cititul si scrisul.

In leziunile emisferului drept sunt tulburate aspectele afective ale limbajului, deoarece
sunetele sunt plate si neemotionale (aprozodii).

Aprozodia motorie pierderea emotiei expresive.

Aprozodia senzoriala pierderea intelegerii limbajului afectiv (agnozie afectiva)

Parafaziile deformarea cuvintelor sau inlocuirea unui cuvant cu altul apropiat ca

pronuntare dar cu sens diferit (rar par car).

Jargonofazia utilizarea de catre bolnavi a unor cuvinte noi, formate de ei, fara
semnificatie.

Agramatismele si disintaxiile
Disprozodia trei parametri acustici variabili: frecventa fundamentala, care da
tonul;intensitatea sonora; decupajul temporal (durata silabelor si a pauzelor).

ALEXIA

Alexia sau inabilitatea castigata de a citi tot o forma de afazie (Kirshner, 2000).
Pacientul poate scrie, dar nu-si poate citi scrisul propriu. Vorbirea, intelegerea auditiva si
repetitia sunt normale. Initial, pacientii nu pot citi deloc, dar pe masura recuperarii, ei invata
sa citeasca litera cu litera si apoi sa silabiseasca.
AMUZIILE
Pierdera capacitatii de a canta, fredona sau fluiera o melodie.
 Cel mai adesea in asociere cu afazia.
Amuzia vocala sau oral-expresiva, amnezia instrumentala, agrafia muzicala, amnezia
muzicala, tulburarea ritmului, amuzia receptiva, alexia receptiva.
AGNOZIILE

Gnosis = percepere, cunoastere.

O clasa de tulburari neuropsihologice in care pacientii nu recunosc obiectele familiare in
ciuda perceptiei, memoriei, limbajului si abilitatilor intelectuale generale aparent adecvate.

De multe ori agnoziile se insotesc de modificari ale personalitatii, ale gandirii, de tulburari
emotionale, de atentie sau de constienta.
AGNOZIILE VIZUALE

Tulburari de recunoastere limitate la domeniul vizual, in care o persoana nu poate ajunge

la semnificatia unora sau tuturor categoriilor stimulilor vizuali cunoscuti anterior, in ciuda
perceptiei vizuale normale si a integritatii atentiei, inteligentei si limbajului.

Bolnavul vede un obiect, dar nu poate distinge caracterul si semnificatia lui, nu-l poate
numi, nu poate arata cum se intrebuinteaza si nu-si poate aminti daca l-a mai vazut. Il poate
identificanumai daca recurge la alta cale senzoriala, cum ar fi cea tactila.

PROSOPAGNOZIA

Se manifesta prin nerecunoasterea fetelor familiare si chiar a fetei proprii cand se priveste
in oglinda.

Pacientii disting cu greutate mimica (manie, ras, plans), fetele batrane de cele tinere,
femeile de barbati.

Substratul anatomic jonctiunile temporo-occipitale dreapta si stanga.

AGNOZIA CULORILOR

Acromatopsia pierderea simtului cromatic, uneori restransa la un hemicamp vizual.

Anomia culorilor culorile vazute nu pot fi numite.

Agnozia culorilor nu poate numi culorile prezentate, nu este capabil sa arate o culoare
numita si nu poate asocia corect culorile cu obiectele.
AGNOZIILE AUDITIVE
 Incapacitatea de recunoastere a sunetelor nonverbale, a muzicii si a melodiilor.
Pacientii nu pot recunoaste obiectele comune si evenimentele prin sunetele lor latratul
cainelui, zornaitul cheilor, izbitul usii, etc.

Fonagnozia tulburarea specifica de recunoastere a vocilor familiare.

AGNOZIA TACTILA

Astereognozia imposibilitatea identificarii cu ochii inchisi a unui obiect pe care-l tine in

mana, prin incapacitatea recunoasterii formelor tridimensionale si prin neputinta
discriminarii formelor si dimensiunilor.

Agnozia durerii areactivitate la stimulii durerosi dar cu pastrarea reactiilor vegetative

corespunzatoare.

SOMATOAGNOZIA

Hemisomatoagnozia ignorarea unei jumatati a corpului.

Autotopagnozia nu poate indica la comanda, cu ochii inchisi, diferite parti ale corpului
lor, sau sa potriveasca parti ale corpului la imagini, la corpul examinatorului sau la
manechin.

Agnozia digitala parte a sindromului Gerstmann (agnozie digitala, dezorientare dreapta-

stanga, acalculie si agrafie).
AGNOZIA SOMNULUI

Bolnavi cu ateroscleroza cerebrala, maladie Alzheimer (incipienta), sechele dupa tumori

sau hematoame intracerebrale frontale, in special stangi precum si varstnici afirma ca nu
dorm aproape deloc, desi, atunci cand sunt supravegheati, se constata ca dorm foarte bine,
cu sforaiyuri si chiar cu vise. Pentru a-i convinge, sunt pusi sa noteze ora la care s-au culcat
si cea la care s-au trezit. Se conving astfel ca nu trebuie sa recurga nejustificat la somnifere.
APRAXIILE

Termenul de apraxie a fost utilizat prima data de Steinthal (1871) pentru a desemna
pierderea abilitatilor motorii.

Pentru a interactiona cu succes cu mediul inconjurator, persoana trebuie sa stie cum sa-si
ordoneze componentele unui act pentru a ajunge la o anumita tinta si cum sa foloseasca
avantajele oferite de unelte. Perturbarea acestor sisteme poarta numele de apraxie.
 Apraxia ideatorie inabilitatea bolnavului de a executa o serie de gesturi datorita pierderii
planului de actiune (ideatiunii) pentru miscari. Pacientul nu este in stare sa elaboreze planul
unei actiuni, nu poate spune ce gesturi trebuie sa faca si nici sa indice ordinea corecta pentru
a executa actiunea. Este totdeauna bilaterala.

Apraxia ideomotorie desi bolnavul poseda formula miscarilor si fiecare miscare in parte
poate fi executata, el nu poate indeplini actul ordonat. Uneori gestul executat defectuos in
situatii test poate fi executat corect in cursul comportamentului spontan (ex: stersul
nasului).

Apraxia conceptuala defectele din domeniul cunostintelor necesare utilizarii

instrumentelor si obiectelor (utilizeaza lingura sau furculita ca pe un ciocan sau creion).

Apraxia kinetica a unui membru tulburarea grosolana a gestului elementar, care este
diform si imprecis (nu poate apasa un buton).

Apraxia buco-faciala - inabilitatea de a face miscari voluntare cu fata, buzele, limba

(fluierat, sarut).

Apraxia constructiva inabilitatea de a copia sau asambla itemi bi- sau tri-dimensional.
Apraxia de imbracare poate face parte si din sindromul de neglijare.

Apraxia mersului inabilitatea de a merge, in ciuda capacitatii de a executa miscari

normale de mers cand este intins in pat.

Apraxia grafomotorie inabilitatea de a desena si scrie in ciuda capacitatii normale de

tinere si manipulare a stiloului sau creionului.

Apraxia trunchiului tulburari ale miscarii corpului la trecerea de la ortostatism la

clinostatism sau invers.
ASIMBOLIILE

Pick (1908) distinge doua categorii de asimbolii: prima se refera la expresia simbolurilor,
iar a doua la intelegerea lor. Pentru Pick simboluri erau limbajul scris sau vorbit, semnele
muzicale, mimica si gesturi.

Leischner (1943) distinge cinci categorii de simboluri: optice, acustice, kinestezice,

olfactive si gustative.

Alterarea functiilor de simbolizare, incluzand aici: operatiile de decodificare a

semnificatiei semnelor, operatiile de combinare a semnelor in vederea obtineriiunei
structuri informationale cu caracter generalizat abstract, operatiile de calcul de vehiculare
si transformare a cantitatilor operatiile de categorizare si de elaborare a constantelor
mintale.
SENZATIA

5 clase mari de senzatii: vizuale, auditive, gustative, cutanate si olfactive.

Dupa natura sursei si continutului informational: extero-informative (cele 5 clasice),
proprio-kinezio-informative (pozitia segmentelor propriului corp) si intero-informative
(foame, sete, urinare, defecare).
SENZATIA VIZUALA

Lumina reprezinta o parte din spectrul de radiatii electromagnetice: lungimea de unda intre
400 si 700 nm spectrul vizibil.
Mediile transparente: corneea, umoarea apoasa, cristalinul si umoarea vitroasa.

Lumina excita retina celulele cu conuri (vederea diurna, cromatica) si celulele cu

bastonase (vederea nocturna, acromatica).
MIOPIA
HIPERMETROPIA
ASTIGMATISM
CATARACTA
STRABISMUL
ILUZIILE

Fenomen care manifesta o discordanta intre o experienta perceptiva si proprietatile fizice

ale stimularii.
SUNETUL

Senzatiile auditive apar ca rezultat al procesarii si constientizarii proprietatilor fizice ale

vibratiilor (undelor) acustice

Spectrul acustic intre 16 20 000 Hz (cicli/sec)

Sub 16 Hz infrasunetele; peste 20 000 Hz - ultrasunetele

Unda sonora poseda urmatoarele caracteristici fizice: amplitudinea (se finalizeaza cu

senzatia de tarie a sunetului), frecventa (se finalizeaza cu senzatia de inaltime a sunetului),
faza (succedarea sunetelor regulat sunete muzicale sau neregulat zgomote ) si forma
(se finalizeaza cu senzatia de timbru, gratie careia putem deosebi doua sunete de aceeasi
tarie si aceeasi inaltime.
 Daca nu sunt impiedicate, undele sonore se vor difuza in toate directiile de la sursa.
Cateva valori ale vitezei undei sonore:
aer 331,3 m/s
cauciuc vulcanizat 54 m/s
apa 1450 m/s
fier 5130 m/s
granit 6000 m/s
ANALIZATORUL AUDITIV

Blocul periferic (receptor) urechea externa, urechea medie si urechea interna, cu organul
lui Corti, blocul receptor propriu-zis.

Blocul intermediar nervul acustic (VIII), nucleii cohleari la nivelul bulbului, nucleii
talamici (metatalamici).

Blocul central cortical in lobii temporali, ariile 41, 42 si 22.

URECHEA EXTERNA

Pavilionul urechii cu proeminente: helix, antehelix, tragus si antitragus.

URECHEA MEDIE

Urechea medie (cavum timpani) o camera plina cu aer cu oscioarele urechii (ciocanul,
nicovala si scarita ), cavitatile mastoidiene si tuba auditiva (trompa lui Eustachio).

Oscioarele transmit vibratia de la timpan la fereastra ovala.

URECHEA INTERNA

Sapata in grosimea stancii temporalului. Este numita si labirint (osos si membranos); are
trei segmente principale : vestibulul, canalele semicirculare si melcul.

In melc, pe membrana bazilara se afla celulele auditive, ciliate, excitate de membrana

tectoria.

Membrana bazilara vibreaza prin schimbarea presiunii in rampa timpanica a melcului

membramos
ORGANUL LUI CORTI
 Prin vibratia membranei bazilare se misca celulele auditive, ai caror cili ating membrana
tecoria, produc excitatia ce se transmite la nervul acustic (VIII).
BLOCUL CENTRAL CORTICAL
Se localizeaza in lobii temporali, ariile 41, 42 si 22 Brodmann. Ariile auditive au legatura
cu ariile 6 si 8 din lobul frontal si aria 44, a vorbirii.
SISTEMUL AUDITIV UMAN

1. Subsistemul auzului primar asigura simpla capacitate de a auzi si discrimina sunetele ca

entitati pur fizice; lezarea lui duce la surditate.

2. Subsistemul auzului fonematic, ale carui scheme se formeaza in ontogeneza prin

comunicarea verbala intre adult si copil; lezarea acestui sistem duce la afazie senzoriala
(Wernicke).

3. Subsistemul auzului muzical capacitatea de a percepe, trai si intelege structurile

muzicale; lezarea lui duce la amuzie.
SENZATIILE VESTIBULARE (DE ECHILIBRU)

Senzatiile vestibulare reflecta si furnizeaza informatii despre oscilatiile corpului de la

starea de echilibru, atat in stare de repaus cat si in timpul miscarii.

Este o veriga esentiala a reflexelor statice de postura si de redresare si a reflexelor

statokinetice; ele asigura mentinerea pozitiei verticale a corpului cand stam pe loc,
respectiv in timpul mersului, al sariturilor, al exercitiilor fizice, etc.
BLOCUL PERIFERIC (RECEPTOR)

Celulele senzoriale din utricula, sacula si canalele semicirculare, de la nivelul urechii

interne (labirintul).
Daca excitatiile aparatului vestibular depasesc o anumita limita, provoaca o serie de reactii
vegetative ameteli, transpiratii reci, roseata sau paloarea fetei, greata, voma, tulburari de
ritm cardiac, tahipnee, etc.
BLOCUL INTERMEDIAR (DE CONDUCERE)

Nervul vestibular, VIII, alaturi de acustic ajunge la nucleii vestibulari bulbari si un alt
ram, la nucleii vestibulari pontini.

De la nucleii bulbari si pontini fibrele vestibulare iau diferite directii:

1. Spre cerebel.
2. Spre maduva miscari adecvate mentinerii echilibrului.
 3. Spre fasciculul longitudinal medial apoi la nucleii motori ai nervilor globilor oculari.
4. Spre scoarta cerebrala.
5. Spre substanta reticulata.
BLOCUL CENTRAL

Se presupune ca este situat in lobul frontal, la nivelul ariilor 4 si 6 si partial in operculul

lobului parietal, in spatele zonei somestezice.
SIMTUL TACTIL

Senzatiile cutanate furnizeaza informatii despre proprietatile mecano-fizice ale obiectelor

materiale care vin in contact direct cu invelisul nostru cutanat.

Insusiri: duritatea,substantialitatea, asperitatea, rugozitatea, netezimea, rezistenta,

temperatura, dimensiuni metrice (intindere, configuratie, unghiularitate, etc.) s.a.

Dupa continut si modul de producere a excitatiei specifice senzatiile cutanate se impart in:
senzatii tactile (de apasare), senzatii termice si senzatii algice (de durere).

Blocul periferic receptor intreaga suprafata a pielii; patru tipuri de receptori:

1. De atingere (tangoreceptori) corpusculii Meissner, discurile Merkel.
2. De presiune (presoreceptori) corpusculii Vater-Pacini.

3. De temperatura (termoreceptori) corpusculi Ruffini pentru cald si corpusculii Krause

pentru rece.
4. De durere (algoreceptori) terminatii nervoase libere.

Cea mai mare densitate de receptori tactili se afla la varful limbii, varful degetelor de la
maini, buze, fata, iar cea mai mica densitate in pielea de pe spate.

Receptorii durerosi sunt in medie 170/cm2; cele mai sensibile zone la durere sunt corneea,
buzele, degetele, limba, alveolele dentare; sensibilitatea cea mai redusa palmele si
spatele.
Blocul intermediar (de conducere) fibre senzitive ale nervilor spinali si componenta
senzitiva a unor nervi cranieni.

Statii subcorticale in trunchiul cerebral si in talamus.

Blocul cortical terminal circumvolutiunea parietala ascendenta, ariile 3,1,2,5 si 7
Brodmann.
SIMTUL PROPRIOCEPTIV KINESTEZIC
 Informatii privind propriul corp, despre starea si pozitia diferitelor segmente-membre, cap,
trunchi. Cele proprioceptive reflecta starea si pozitia acestora in repaus, iar cele kinestezice
in cursul efectuarii miscarilor.

Informatia furnizata de cele doua categorii de senzatii sta la baza formarii si integrarii
schemei corporale, a Eu-lui fizic si intra in structura constiintei de sine.
Blocul periferic receptor la nivelul muschilor, tendoanelor, ligamentelor, periostului si
articulatiilor, cu receptori: fusurile neuromusculare, corpusculii Vater-Pacini, terminatii
nervoase libere.

Blocul intermediar fibrele senzitive ale nervilor spinali, care fac sinapsa in bulb si de
acolo merg spre scoarta sau cerebel.

Blocul central cortical la nivelul circumvolutiei frontale precentrale, ariile 4 si 6, unde

se realizeaza homunculusul motor.

La nivel cortical se proceseaza semnalele de intensitate mai mare, suprapragala, producand

senzatiile constiente ale posturilor si miscarilor. Semnalele subpragale se proceseaza
subcortical, ramanand neconstientizate si stand la baza reflexelor de tonicitate si redresare
in somn sau veghe, in repaus sau miscare.
SIMTUL OLFACTIV

Informatia olfactiva se include atat in tabloul cognitiv general al lumii externe, cat si in
reglarea comportamentelor alimentar si erotic sexual.

O clasificare a mirosurilor (Zwaardemaker, 1914) : 1) eterice fructe, ceara de albine,

eter, acetona; 2) aromatice camforate, anisonice, citrice, migdalate; 3) balsamice
florale, vanilice; 4)moscoambroziace ambra, mosc; 5) aliacee ceapa, acetilena,
mercaptan, sioricioaica; 6) empireumatice cafea prajita, paine arsa, benzol, naftalina; 7)
caprilice acid caprilic, miros de branza; 8) repulsive narcoticele; 9) fetide putrefactie,
indol, scatol.
Alta clasificare (Henning) 6 clase principale de mirosuri:
1. De fructe
2. De flori
3. De smoala
4. Aromatice
5. Fetide
6. empireumatice
 Blocul periferic prelungirile dendritice ale neuronilor bipolari de la nivelul mucoasei
nazale olfactive (2,4 cm2).

Mucusul asigura umezirea mucoasei, pentru dizolvarea substantelor.

Blocul intermediar axonii neuronilor olfactivi primari (nervul olfactiv, perechea I de
nervi cranieni

Blocul terminal central structuri di partea inferomediana a emisferelor, hipocampul,

elemente din sistemul limbic.
SIMTUL GUSTATIV

Este implicat primordial in medierea si reglarea comportamentului alimentar.

La om, pe langa aceasta functie biologica primara, are si o functie cognitiva.

Conditia principala pentru ca o substanta sa activeze receptorii gustativi, este ca ea sa fie

solubila. Substantele care o poseda au gust, sunt sipide, cele care nu o poseda, nu au gust
insipide (de ex piatra).

Sunt 4 gusturi de baza: sarat, acru, dulce si amar. Din interactiunea celor patru senzatii
de baza si prin amestecul substantelor-stimul deriva o gama foarte intinsa de senzatii
gustative secundare.

Receptorii pentru dulce (glucide, alcooli, cetone) se dispun cu precadere la varful limbii.

Receptorii pentru amar (chinina, nicotina, morfina, cocaina) la baza limbii.

Receptorii pentru acru (acizi, saruri acide) in regiunea mijlocie a suprafetei laterale.
Receptorii pentru sarat (cloruri, ioduri, bromuri de Na, K, Mg) in marginile si partea
anterioara a fetei superioare a limbii.

Blocul periferic receptor mugurii gustativi din papilele gustative dispuse in mucoasa
linguala, dar si in peretii obrajilor, valul palatin, peretele posterior al faringelui.

Blocul intermediar calea nervilor cranieni IX glosofaringian si partial VII, facial.

Blocul central cortical piciorul circumvolutiei parietale ascendente, aria 43 Brodmann.
ATENTIA

Definitie: proces de orientare, focalizare si potentare a functiilor si activitatilor

psihocomportamentale specifice in raport cu obiectul si finalitatea lor proprii, asigurandu-
le un nivel optim de eficienta si performanta (M.Golu, 2003).

Forme : involuntara, voluntara si postvoluntara.

 Calitatile atentiei volumul (7 elemente); concentrarea (puternica, medie, slaba, difuza);
stabilitatea (sunt necesare pauze periodice de 5-10 min si o pauza mare de 30 min la
jumatatea programului); mobilitatea; distributivitatea (permite efecuarea simultana a mai
multor activitati diferite).

Conditia neurofiziologica bazala care face posibila conectarea atentiei este starea de veghe
SRAA = sistemul raticulat activator ascendent, influentat de variatiile glicemiei,
oxigenului, de actiunea unor anestezice, droguri.

Rolul esential al lobilor frontali in cadrul mecanismului atentiei este demonstrat si de faptul
ca reactia de trezire incepe la nivelul lor.
MEMORIA
Efectul de lista cel mai bine se retin elementele de la inceputul si sfarsitul listei; de aceea,
in procesul invatarii, trebuie evitata structurarea materialului in serii lungi, care depasesc
30 de unitati memorative (memory chunks).

Eficient parcurgerea de 1-2 ori a intregului material; memorarea succesiva pe parti, prin
legarea partii actuale de cele memorate anterior; parcurgerea din nou a intregului material.

Modelul triadic (J.Delacour, 1995) creierul uman este organizat functional in 3 sisteme:
1. Sist. C (codificare) structurile senzoriale si motorii primare, structurile corticale
asociative, cortexul premotor.

2. Sist. A (activare) neuronii care controleaza starea de vigilenta si motivatie SRAA,

nuclei talamici, sistemul limbic,etc.
3. Sist. S (supervizare) structurile frontale anterioare.
MOTIVATIA

Def. ansamblulfactorilor dinamici care determina conduita unui individ (Sillamy, 1996).

Procese fiziologice si psihologice responsabile de declansarea, mentinerea si incetarea unui

comportament, ca si de valoarea apetitiva sau aversiva conferita elementelor de mediu
asupra carora se exercita acel comportament. (Marele dictionar al psihologiei, Larousse,
2006)

Functiile principale ale motivului: functia de declansare, functia de orientare-

directionare si functia de sustinere-potentare (energizanta).

Functia de declansare deblocarea si activarea centrilor nervosi de comanda, care asigura

pregatirea si punerea in priza a verigilor motorii si secretorii in vederea satisfacerii starii
de necesitate (biologica sau spirituala).
 Functia de orientare-directionare centrarea comportamentului si activitatii pe un obiectiv
anume.

Functia de sustinere-potentare mentinerea in actualitate a comportamentului declansat

pana la satisfacerea starii de necesitate.

Dupa criteriul de continut sunt motive: biologice (foame, sete), fiziologice (defecare,
urinare, sex), materiale (adapost, unelte), informationale (interese si trebuinte de
cunoastere, intelegere), comunicationale (dialogare, mesaje), sociale (afiliere,
coparticipare, competitie), spirituale (trebuinte estetice, morale, religioase), ale Eu-lui
(nevoia de securitate, statut, prestigiu, autorealizare, ideal de viata, familial, profesional).
In principiu, mecanismul oricarei forme de motivatie, trebuie sa delimiteze trei verigi:
1. Veriga de activare capteaza si proceseaza semnalele specifice starii date de necesitate.

2. Veriga de executie-finalizare comanda si sustine comportamentele, reactiile si procesele

interne pe care le presupune satisfacerea starii de necesitate.

3. Veriga conexiunii inverse furnizeaza informatie despre rezultatele comportamentului

de satisfacere si asigura reglarea lui, adecvarea la situatii concrete.
AFECTIVITATEA

Afectivitatea = ansamblu al reactiilor psihice ale individului in fata lumii exterioare.

Emotia = constelatie de raspunsuri de mare intensitate care comporta manifestari
expresive,fiziologice si subiective tipice.

Exista stimuli afectogeni si indiferenti.

Pentru ca un stimul sa devina afectogen, trebuie sa posede o anumita intensitate si durata
de actiune pentru a fi perceput si sa posede anumite valente motivationale pentru a i se
putea astfel stabili o semnificatie pozitiva sau negativa.

Afectivitatea umana are trei componente principale: emotiile, sentimentele si pasiunile.

Emotiile trairi subiective de intensitati variate, ce se produc brusc in diferite situatii si
momente particulare (frica, angoasa, bucuria, etc.)

Sentimentele au o factura mai complexa, sunt stabile si mai putin intense, iar incarcatura
lor cognitiv-evaluativa este mai mare (dragoste, stima, mandrie, etc.)

Pasiunile stabile si de mare intensitate, care se elaboreaza pe baza unei motivatii

intrinseci puternice pentru lucruri, fiinte si activitati. Ele imping cu mare forta energetica
subiectul la actiune pentru atingerea scopului pe care sunt centrate.
 In circuitul care-i poarta numele, Papez (1937), a inclus conexiunile dintre formatiunile
hipotalamo-limbice, lasand sa se inteleaga ca rolul principal in realizarea starilor
emotionale il joaca formatiunile subcorticale.

Se admite, in prezent, existenta a trei niveluri ierarhice integrative: nivelul diencefalic,

nivelul limbic si nivelul neocortical.