Facultatea de Drept Universitatea de Vest Timis oara

Delicte i sanciuni n
Epoca Roman

Studeni: Ciocan Marinela Iasmina

Ciochin Diana Felicia
Cseh Aron Alex

Grupa: II, III

I. Introducere
Roma Antic a fost un ora-stat crui istorie se ntinde n perioada de timp
cuprisn ntre 753 .Hr. 476 d.Hr. Ea a dominat Europa de Vest i ntreaga
arie n jurul Mrii Mediterane, prin cuceriri i asimilare, ns n final, a
cedat n faa invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcnd, astfel , declinul
Imperiului Roman i nceputul Evului Mediu. Roma antic adus contribuii
importante n organizarea politic i administrativ, juridicial, art i
literatur, miitar, limbile Europei(limbile romanice), iar istoria sa continu
s aib o influen puternic asupra lumii moderne.

Istoria dreptuluiroman ncepe n secolul al VI-lea .e.n i se ncheie n

secolul al VI-lea e.n. Fenomenul juridic roman s-a zmlisit n procesul
trecerii societii romane de la societatea gentilic la cea politic.

Dreptul roman cuprinde totalitatea normelor de conduit, instituite sau

sancionate de statul roman i constituie un sistem extrem de vest i de
complex, format dintr-o multitudine de ramuri i instituii juridice.

Dreptul roman se mprea conformitate cu concepia roman, n drept

privat ( care ocrotete interesele private ale diferitelor persoane) i drept
public (care ocrotete interesele ntregii soceti). Referitor tot la mprirea
dreptului roman n drept privat i drept public, Ulpian clasific astfel:
Publicum ius est quod ad statum rei romane spectat; privatum quod ad
singulorum utilitatem (Dreptul public este cel care se refer la organizarea
statului roma, iar dreptul privat la interesele fiecruia).

II. Delictele i sancionarea lor

Delictele sunt fapte duntoare intereselor societii romane i pedepsite prin
dispoziiunile juridice ale statului.

n dreptul roman, materia delictelor a cunoscut o evoluie foarte complex,

n desfurarea creia s-au format numeroase categorii i instituii juridice.
n cadrul acestei evoluii s-a conturat noiunea delictului, n sensurile sale,
precum i regimul juridic propriu fiecrui delict.

n sens general delictele- delictum, maleficium- erau vzute de ctre romani

ca fapte ilicite, ce afectau interesele clasei dominante, sancionate n
principiu prin plata unor sume de bani. Aceste fapte erau variate i generau
consecine din cele mai diverse, de la prejudicii materiale la vtmarea sau
uciderea unor persoane.

Romanii au clasificat delictele nc din perioada foarte veche, n dou mari

categorii : delicte private (delicta privata) i delicte publice(delicta
publica). Delictele publice erau acelea care lezau interesele statului
sclavagist roman; delictele private sau doar interesele indivizdului n calitate
de cetean roman sau necetean.

Din punct de vedere structural delictele publice nu se deosebesc de cele

private, ns existau diferene n ceea ce privete organele naintea crora
sunt aduse spre judecare, procedura de judecat i sancionarea lor. Astfel, n
ceea ce privete procedura, delictele private erau judecate dup normele
procedurii civile, pe cnd delictele publice erau judecate dup normele
procedurii penale.

n epoca veche delictele nu apar ca izvoare de obligaii, ci ca fapte ilicite

care atrag anumite pedepse.

1. Principalele delicte private vechi

a) Furtul este unul dintre cele mai vechi delicte cunoscute n dreptul
roman. n toate epocile delictul de furt a fost pedepsit.

n perioada veche furtul (furtum) era considerat la romani delict privat n

care victima se baza pe rzbunarea individual ca singura regul
religioas i civic.

Treptat, de-a lungul secolelor delictul de furt trece din sfera dreptului
privat i ncepe s devin delict de drept public n care statul roman este
direct interesat s pedepseasc pe cel care a comis furtul.

Dup jurisconsulul Paul furtul este definit astfel: contrectatio rei

fraudulosa lucri faciendi gratia vel rei ipsius , vel etiam usus eius
possessionisve nsuirea frauduluoas a unui lucru, fie a lucrului nsui,
fie chiar a folosinei sau a posesiunii cu intenia de mbogire. n
lucrrile lui Gaius gsim o alt definiie: furtum fit non solum cum quis
intercipiendi causa rem alienam amovet, sed generaliter cum quis rem
alienam invito domino contrectat furtul se comite nu numai cnd cineva
ia un lucru strin pentru a-l sustrage, ci, n general, cnd cineva i
nsuete un lucru fr voia stpnului.

Elementele furtului
a) -contrectatio rei, const n luare n mn a lucrului altuia (animo
domini) cu scopul de nsuire

b) -fraus, const n elementul intenional al celui care comite delictul de

furt. Juriconsultul Paul spune c furtum est contrectatio rei
fraudulosa.

c) -lucrum, este nsuirea n scop de ctig (lucri faciendi gratia) pe care

delicventul o comite asupra lucrului altuia

Furtul n legea celor XII table

Furtum manifestum

Potrivit Legii celor XII table, furtul n care houl era surprins asupra
faptului sau ducnd lucrul furat, era considerat flagrant. Dac houl
era om liber pedeapsa era corporal prin lovituri cu nuiele dup care
fptuitorul era atribuit (adictus) de magistrat victimei. La rndul ei
victima avea dreptul s vnd autorul furtului ca sclav respectnd
regulile vremii n domeniu.

Legea celor XII table pedepsete houl impuber (impuberes infantia

maiores ) cu o pedeaps mai uoar n raport cu pedeapsa aplicat
hoului puber. n perioada mpratului Hadrian impuberii au nceput s
fie mprii n imfatae proxime i pubertati proxim . Cei din prima
categorie nu rspund delictual indiferent de gravitate, prin urmare nu
pot fi pedepsii i nici despgubiri nu se pot obine de la ei. n ceea ce
privete cea de a doua categorie de impuberi pot fi obligai s
rspund pentru delictele comise cu condiia ca delicventul s-i dea
seama de fapta comis i de consecinele ei(si intellexit se delinquere).

Furtul comis de ctre sclavi se pedepsete cu uciderea fptuitorului

prin aruncarea de pe stnca Tarpeia.

Dac furtul flagrant era comis noaptea sau mna narmat i houl era
om liber, putea fi omort. Dac era sclav, era aruncat de pe stnca
Tarpeia.

Furtum nec manifestum

Acel furt n care houl nu era surprins asupra faptului. n sfera

delictului, au aprut i alte fapte considerate la un moment dat delicte.
Din rndul lor amintim furtul de vite(abigeatus). Sub mpratul Marc
Aurelian s-a introdus printre delicte i furtul de lucruri ereditare. Acest
furt era urmrit extra ordinem.

Actio furti conceptii si oblati

 Cnd lucrul furat a fost gsit la un tinuitor, acesta era urmrit cu
aciunea furti concepti i era pedepsit cu amend egal cu de 3 ori
valoarea lucrului. Tinuitorul, la rndul su avea o aciune mpotriva
hoului care i-a oferit spre pstrare lucrul (actio furti oblati), prin care
tindea s dobndeasc amenda egal cu de 3 ori valoarea lucrului.

b) Prin damnum iniuria datum se nelege un fapt intenionat sau de

neglijen care creeaz un prejudiciu lucrurilor sau animalelor.

Acest delict era reglementat de legea Aquillia, punnd bazele rspunderii

delictuale n dreptul roman.

c) Iniuria era o ofens intenionat i ilicit adus unei persoane libere

prin vorbe sau prin fapte.

Termenul de injuria cunoaste o serie de semnificatii juridice, pornind de

la fapta care este nu doar contrara Legii Aquilia, nu doar rezultatul unui
abuz condamnabil din partea magistratului sau judecatorului, ci si una
care nu se bazeaza pe o lege, si terminand cu faptul ca este una ilegala si
care aduce atingere demnitatii unui om liber. In contextul raspunderii
pentru delictele indreptate impotriva persoanei, injuria are sensul de
paguba personala, mustrare nemeritate sau ocara, de infruntare malefica.

n Legea celor XII Table se cunoteau urmtoarele cazuri de iniuria:

Iniuria, violene uoare aduse asupra persoanei fizice. Sanciunea

era o amend de 25 de ai.

Os factum(ruperea unui os). Pentru acest delict legea fixa o

amend de 300 de ai n cazul n care victima era om liber i 150
de ai cnd victima era un sclav, amend pe care o ncasa
 proprietarul sclavului.

Membrum ruptum(rupere=vtmare). n sfera acestui delict poate

intra att amputarea sau smulgerea unei pri a corpului precum i
biciuirea sau njunghierea. Sanciunea era lsat la nelegerea
prilor.

2. Delicte private noi

a) Rapina este furtul comis cu violen (tlhria) sau stricciunile comise

de ctre cineva prin acte de violen. Acest delict s-a impus din necesiti
sociale. S-a ajuns la un moment dat ca furturile comise cu mna
narmat sau n band de persoane narmate s ia proporii.

Aciunea prin care era sancionat rapina purta denumirea de vi

bonorum raptorum (pentru bunurile luate cu violen).

b) Metus este un delict creat de pretor. El exprim ideea violenei,

presiunea fizic i psihic sub imperiul creia o persoan este obligat de
alta s ncheie un act juridic.

Violena nu a fost la Roma numai delict, ci i viciu de consimmnt. O

perioad ndelungat violena nu a fost admis ca delict. Violena este de
dou feluri: fizic i psihic.

Violena a fost sancionat printr-o aciune metus prin intermediul creia

victima putea s obin mptritul pagubei suferite. Fiind o aciune
arbitral, judectorul cerea delicventului s restituie ce s-a obinut prin
violen iar n caz contrar l condamna la plata sumei mptrite.

c) Dolul grav. Romanii au cunoscut dou forme ale dolului: dolus bonus i
dolus malus. Numai cel de-al doilea era considerat delict, n schimb
dolul bonus pentru romani era o activitate benefic chiar dac prin
cuvntul dolus se nelege mijloace viclne pe care o parte le folosete
pentru a determina cealalt parte s ncheie un anumit act juridic.
 Dolul a fost sanctionat la inceput cu o actiune de dol apoi cu o exceptie
de dol si cu o restituire sau repunere in situatia anterioara (restitutio in
integrum).

d) Fraus creditorum. Frauda creditorului este delict pretorian de dat mai

recent n drept roman. Adeseori debitorii pentru a nu achita datoria
ctre creditori, i provoac intenionat insolvabilitatea. Aciunea poate fi
exercitat numai de cel care reprezenta patrimoniul debitorului
insolvabil n procesul de punere n posesie al creditorului.

III. Rspunderea delictual la romani

Unul dintre principiile fundamentale ale raspunderii juridice este acela ca

fiecare este raspunzator pentru propriile fapte. Prin delict, romanii intelegeau
orice fapta daunatoare, sanctionata de dreptul civil sau pretorian. Romanii
distingeau delictele publice de cele private. Delictele publice atingeau
interesele colectivitatii in intregul lor (profanarea, omorul, tradarea).
Delictele publice erau pedepsite corporal, mergand pana la pedeapsa cu
moartea. Delictele care atingeau interesele unui particular erau delicte
private: furtum, damnum injuria datum.

La epoca veche si straveche a dreptului roman, victima delictului, ajutata de

membrii grupului social din care facea parte, isi facea singura dreptate, dar
cutuma a stabilit unele reguli pentru a limita represiunea disproportionata si
necontrolata pe care o pricinuia delictul.

Astfel s-a hotarat ca razbunarea privata sa se desfasoare cu anumite

formalitati si sa nu intreaca raul produs prin delict (legea talionului).
Delictele private erau pedepsite cu o poena o suma de bani fixata de
cutuma sau lege. Ea reprezinta echivalentul banesc al iertarii din partea
victimei. Numai autorul delictului platea amenda nu si succesorii sai. Cand
fapta a fost comisa de mai multi autori, victima avea dreptul sa urmareasca
pe toti autorii si sa primeasca amenda separat de la fiecare. Dreptul victimei
se stingea prin impacare.

Actiunile izvorate din delictele private erau:

penale

rei persecutori

mixte

Prin actiunile penale se urmareste plata unei amenzi, iar prin actiunile rei
persecutorii se urmareste readucerea in patrimoniul victimei, lucrul care a
facut obiectul delictului sau contravaloarea acestuia. Spre deosebire de
actiunile penale, cele rei persecutorii se transmiteau atat pasiv cat si activ.

3. Principalele delicte sanctionate in reglementarile

clasice si justiniene.
Damnum injuria datum

Pentru delictele simple de injuria, valoarea despagubirii era indicata de

catre victima, cu posibilitatea reducerii ei de catre judex.
Pentru faptele deosebit de grave, amenda era fixata de magistrat in
functie de anumite circumstante agravante: locul comiterii faptei, gravitatea
leziunii, organul vatamat etc.
Toate aceste delicte si actiunile lor corespunzatoare au fost extrapolate si
la alte fapte asemanatoare comise prin violenta sau inselaciune, iar victima
putea sa aleaga intre actiunea privata de injuria si cea publica, ce atragea
dupa sine o pedeapsa corporala.
 Furtum. Delictele indreptate impotriva patrimoniului
unei persoane.
1. Furtum nec manifestum era furtul obisnuit. In legea celor XII
Table, hotul era obligat sa plateasca o amenda egala cu dublul valorii
lucrului.

2. Furtum manifestum era furtul flagrant (hotul era prins in timp

ce comitea furtul). Sclavul prins era omorat pe loc. Fiul de familie era
condamnat la moarte de catre magistrat. La epoca clasica furtul
flagrant era sanctionat cu o amenda egala cu de patru ori valoarea
lucrului furat.

3. Furtum prohibitum. Sanctiona opunerea la perchezitie cu o

amenda echivalenta cu de patru ori valoarea bunului sustras.

4. Furtum conceptum et oblatum. Este delictul de tainuire a

lucrurilor furate sau delictul de a incredinta lucrurile furate unui tert,
in vederea compromiterii lui. Era pedepsit cu o amenda echivalenta cu
triplul valoric al bunurilor furate.

5. Furtum non exhibitum. Era delictul comis de o persoana somata

sa prezinte un bun despre care se banuia ca era furat si care nu se
conforma. Delictul era sanctionat cu o amenda echivalenta cu
cvadruplul valoric al bunului sustras.

6. Talharia sau rapina. Este furtul comis prin acte de violenta sau
amenintare. El se pedepseste cu o amenda ce ajungea la de patru ori
valoarea bunului. Actiunea era publica
4. Cazuri delictuale particulare, sanctionate cu actiuni speciale date de
pretor.
a. Profanarea bunurilor sepulcrale (mormintele, pietrele tombale,
sarcofagele, casele mortilor etc.). Pretorul, printr-o actiune speciala (actio
sepulcri violati) i-a oferit oricarei persoane interesate posibilitatea de a
cere sanctionarea draconica a delicventului, in limita a 100.000 de sesteti.
b. Agitatia, incaierarea sau dezordinea sociala. Actiunea putea fi intentata
impotriva autorului direct al pagubei, iar in absenta acestuia sau in caz de
imposibilitate de determinat, impotriva initiatorului conflictului colectiv
sau chiar impotriva celui care a profitat de pe urma lui. Ei puteau fi
obligati la de doua ori valoarea daunelor.
c. Instigarea, complicitatea si favorizarea sclavului delicvent:
Actio de servo corrupto era folosita in una din urmatoarele imprejurari:
- Instigarea sclavului sa comita un delict in favoarea unui tert
- Adapostirea sclavului fugar
- Favorizarea sclavului delicvent
- Complicitatea cu sclavul delicvent
Delictul era sanctionat cu o amenda echivalenta cu dublul valoric al
sclavului delicvent.
d. Atacul talharilor organizati in banda. Victima talhariei colective putea
obtine recuperarea bunurilor sustrase prin violenta, conditia fiind ca
introducerea actiunii sa aiba loc in intervalul de un an de la data comiterii
delictului. Victima putea obtine quadruplul valorii bunului sustras.
e. Delictele forestiere. A fost pusa la dispozitia victimelor delictelor
forestiere o actiune prin care astfel de delicte erau sanctionate prin
pedeapsa dublului valoric.