Echilibrul bugetar

In teoria finantelor clasice, cerinta de baza a echilibrului bugetar o constituia

acoperirea integrala a cheltuielilor din veniturile ordinare ale fiecarui an bugetar.
Anualitatea si echilibrul bugetului erau indisolubil legate, avand drept rezultat echilibrul
anual al bugetului, considerat drept principiul de aur al gestiunii bugetare.
Echilibrul bugetar se refera atat la intocmirea unor bugete balansate, cat si la pastrarea
echilibrului in perioada de executie a bugetului. Existau tari in care legislatia financiara
nu permitea intocmirea unor bugete dezechilibrate. De exemplu, in Germania dreptul
bugetar interzicea elaborarea de bugete deficitare, precizand ca veniturile si cheltuielile
publice aprobate de lege, trebuie sa fie echilibrate.
Acest principiu al echilibrului bugetar strict a fost, in mod progresiv, abandonat, atat sub
impulsul teoreticienilor finantelor functionale care promovau teoria bugetelor ciclice si
cu caracter regulator, cat mai ales sub impactul economiei reale care nu asigura un
randament fiscal suficient pentru acoperirea cheltuielilor publice anuale. Prrincipiul
echilibrului nu putea fi respectat, ceea ce a determinat recurgerea la diferite practici cum
ar fi: intocmirea a doua bugete, unul ordinar echilibrat si altul extraordinar deficitar, ce
putea fi echilibrat pe seama veniturilor provenind din imprumuturi si emisiune baneasca
(in Germania), asigurarea echilibrului prin operatiunea de debugetizare (in Franta) sau
elaborarea de bugete ciclice (in Suedia si alte tari scandinave). Treptat, o serie de state au
renuntat la aplicarea in practica a principiului echilibrarii bugetare, elaborand si
prezentand parlamentului spre aprobare bugete deficitare.
Teorii clasice privind echilibrarea bugetara
Teoreticienii finantelor functionale au propus renuntarea la echilibrarea
anuala a bugetelor si trecerea la echilibrare bugetului la nivelul unui ciclu economic, prin
intocmirea de bugete multianuale. Tehnica bugetelor ciclice are drept scop realizarea
echilibrului dintre veniturile si cheltuielile publice nu la nivelul unui an bugetar, ci prin
intermediul unui buget multianual, tinandu-se seama de variatiile veniturilor publice in
timpul diferitelor faze ale uniu ciclu economic. Bazandu-se pe teoria economica
conjucturala, economistii care sustin caracterul functional al finantelor, remarca tendinta
de crestere a veniturilor fiscale si a veniturilor publice, in general, in perioadele de
prosperitate economica. Cresterea veniturilor publice are drept suport cresterea rapida a
produsului intern brut. Invers, in perioadele de depresiune, restrangerea activitatii
economice genereaza o reducere a veniturilor publice, punandu-se sub semnul intrebarii
posibilitatea realizarii echilibrului bugetar. In conceptia adeptilor teoriei bugetelor ciclice,
realizarea echilibrului la nivelul unui ciclu economic ar fi posibila prin folosirea unor
tehnici specifice, cum ar fi: constituirea unor fonduri de rezerva, a unor fonduri de
egalizare si folosirea amortizarii alternative a datoriei publice. Se propune, astfel,
compensarea deficitelor bugetare inregistrate in perioadele de depresiune cu excedentele
inregistrate in perioadele de expansiune a activitatii economice. Asigurarea echilibrului ar
fi posibila prin folosirea uneia dintre urmatoarele tehnici;
a)constituirea unui fond de rezerva bugetara pe seama incasarilor din impozite obtinute in
perioadele de prosperitate ale ciclului economic, cand se inregistreaza cresterea
productiei, sporirea produsului intern brut si, implicit, cresterea incasarilor din impozite.
In aceste conditii, nu trebuie sa se opteze pentru o degrevare fiscala, ci dimpotriva nivelul
fiscalitatii ramane nemodificat, ceea ce in cazul unei baze de impozitare mai mari
conduce la aparitia unui excedent de venituri ce ar alimenta un fond de rezerva bugetara.
Fondul de rezerva ar putea fi folosit pentru finantarea deficitului bugetar in perioadele de
depresiune. In practica, este dificil de evaluat incidenta economica si financiara a
fenomenelor specifice perioadelor de depresiune si cu atat mai mult nu poate fi precizat
momentul declasarii crizelor si nici durata sau intensitatea acestora. Totodata, intervin
dificultati in ceea ce priveste dimensionarea fondului de rezerva la nivelul necesitatilor
determinate de cresterea cheltuielilor publice in viitor;
b)tehnica fondului de egalizare are drept punct de pornire perioada de depresiune a
ciclului economic si vizeaza restabilirea echilibrului bugetar la nivelul unui interval de
timp indelungat. In aceste conditii, guvernul finanteaza deficitul inregistrat in anii de
depresiune prin intermediul imprumuturilor publice de natura creditelor de anticipatie,
a caror rambursare va fi posibila in perioadele de expansiune, cand vor fi inregistrate
excedente bugetare. Cresterea productiei si a veniturilor in viitor ar genera sporirea
impozitelor, iar in conditiile mentinerii la acelasi nivel sau ale reducerii cheltuielilor
publice, excedentul bugetar astfel obtinut ar permite constituirea fondului de egalizare.
Daca din punct de vedere teoretic, solutia pare posibila, aplicarea ei practica este dificila,
daca nu imposibila, deoarece deficitul bugetar a devenit un fenomen cronic, iar excedente
bugetare se inregistreaza doar sporadic;
c)tehnica amortizarii alternative se bazeaza pe gestionarea datoriei publice in conditii de
ciclicitate a activitatii economice. In perioada de expansiune pot fi adoptate masuri de
majorare a impozitelor, iar resursele suplimentare obtinute pot fi folosite pentru
amortizarea accelerata a datoriei publice contractata anterior, atunci cand bugetul s-a
incheiat cu deficit. Se procedeaza astfel, la conversiunea datoriei publice si la
rambursarea cu anticipatie a imprumuturilor. In perioadele de regres al activitatii
economice, echilibrul s-ar realiza prin aceea ca reducerea veniturilor ar fi compensata de
diminuarea cheltuielilor publice, prin sistarea platilor in contul datoriei publice ca urmare
a rambursarilor efectuate anterior. Folosirea in practica a amortizarii alternative a
intampinat dificultati prin aceea ca pentru onorarea serviciului datoriei publice numai in
anii in care resursele bugetare permit acest lucru sau pentru conversiunea datoriei publice
este necesar acordul creditelor statului, ceea ce este greu de obtinut, mai ales in cazul
imprumuturilor de stat externe.
In concluzie, teoria bugetelor ciclice a consacrat o derogare de la principiul
anualitatii bugetului indeosebi in ceea ce priveste autorizarea resurselor publice. Aceasta
teorie nu este, insa, incompatibila cu autorizarea anuala a cheltuielilor, obiectivul ei
esential fiind acela de a se realiza echilibrul bugetar intr-un cadru multianual. Solutiile de
echilibrare bugetara pe perioade de mai multi ani, oferite de adeptii teoriei bugetelor
ciclice, nu si-au gasit, insa, aplicabilitatea practica.
Acceptiunea moderna a echilibrului bugetar
Disparitia ciclului economic clasic a determinat abandonarea bugetelor ciclice.
Principiul echilibrului bugetar a fost, totodata, disociat de cel al anualitatii. Economistii
sustinatori ai doctrinei bugetare neoclasice, in perioada 1960-1980, puneau in evidenta
legatura dintre echilibrele economice fundamentale si politica de crestere economica,
subliniind caracterul de plan financiar al bugetului de stat. Economistii bugetaristi au
justificat rolul de instrument de interventie in activitatea economica a bugetului de stat
prin intermediul principalilor indicatori de venituri si cheltuieli si prin soldul acestuia.
In acest context a fost conceput bugetul regulator, ca mijloc de asigurare a unei
anumite cresteri economice. Un buget echilibrat sau un buget excedentar permite
combaterea diferitelor forme ale inflatiei, respectiv inflatia generata de cerere si de
fenomenul de supraincalzire a economiei. In acelasi timp, inflatia determinata de
costuri si stagflatia nu pot fi influentate printr-o terapie bugetara.
Pe de alta parte, un deficit bugetar voluntar devine un mijloc de relansare a
activitatii economice, daca conjunctura nu are, deja, caracter inflationist.
In practica bugetara a unor tari, bugetul regulator a imbracat forma unor fonduri de
actiune conjuncturala. Astfel de fonduri s-au constituit in Franta pe seama unor credite
aprobate anual de parlament ce constituie resurse la dispozitia guvernului necesare
cresterii cheltuielilor globale. In functie de nevoile conjuncturale, se actioneaza asupra
cererii publice de bunuri si servicii, utilizandu-se resursele din fondul aprobat. Se
realizeaza, astfel, o politica bugetara supla in cadrul careia cheltuielile pot fi
redimensionate in raport de marimea resurselor din fondul de actiune conjuncturala. In
acelasi timp, veniturile bugetare (impozitele directe si indirecte sau taxele parafiscale de
 tipul diverselor cotizatii) pot constitui un instrument de reglare conjuncturala. Asa, de
exemplu, daca nu se opereaza modificari ale legii prin care se reglementeaza impozitul pe
profit, in cazul unei cresteri economice puternice, se inregistreaza o crestere automata a
acestui impozit direct, ceea ce absoarbe o parte din puterea de cumparare excedentara.
In perioada actuala, cand se sustin atat neutralitatea finantelor publice, cat si
renuntarea la echilibrarea anuala a bugetului, politica bugetara este astfel conceputa incat
sa realizeze o corelare intre un ansamblu de indicatori macroeconomici si nivelul
deficitului bugetar. Urmarirea sistematica a nivelului si a evolutiei indicatorilor
macroeconomici permite stabilirea unui diagnostic conjunctural si, implicit, adoptarea
unor masuri bugetare in concordanta cu starea si evolutia economiei reale. Sistemul de
indicatori de semnalizare include:
- indicatori specifici nivelului si evolutiei preturilor, care permit masurarea ecartului intre
evolutia preturilor interne si externe si a diferentialului ratei inflatiei;
- indicatori de comert exterior, prin care sa se masoare gradul de acoperire a importurilor
de catre exporturi;
- indicatori de utilizare a resurselor, urmarindu-se corectarea variatiilor sezoniere;
- indicatori care reflecta nivelul si evolutia productivitatii muncii si a productiei
industriale;
- indicatori privind structura pietei nationale, care sa evidentieze aportul capitalului
autohton si al celui strain la realizarea productiei nationale;
- indicatori ai cresterii economice sau indici ai produsului intern brut;
- indicatori monetari si financiari diversi (evolutia ratei dobanzii, cursul de schimb, cursul
bursier, masa monetara etc.)
Acesti indicatori pun in evidenta conjunctura economica la un moment dat si
contribuie la adaptarea politicii bugetare in conditiile unui deficit suportabil.
Se poate mentiona practica franceza actuala in ceea ce priveste abordarea
deficitului bugetar. Daca bugetul general al Uniunii Europene este in mod obligatoriu un
buget echilibrat, legislatia franceza nu interzice aprobarea de bugete dezechilibrate.
Deficitul bugetar trebuie sa respecte criteriul convergentei, de 30% din PIB, stabilit de
Tratatul de la Maastricht.
In tarile apartinand Zonei Euro (EA13), ponderea deficitului bugetar in PIB a
scazut in anul 2006 la 1,5% fata de 2,5% cat reprezenta in 2005. aceeasi evolutie
favorabila s-a inregistrat si pe ansamblulu celor 27 tari membre ale Uniunii Europene, in
cadrul carora s-a inregistrat diminuarea la 1,6% a ponderii deficitului bugetar in PIB in
anul 2006 fata de 2,4% in anul precedent (tabelul 1).
 Tabelul 1
EURO Indicatori in perioada 2003-2006

2003 2004 2005 2006

Zona Euro (EA13) 7 500 958 7 804 371 8 074 684 8 454 544
PIB in preturi reale mil.euro -229 355 -219 253 -202 229 -129 171
Deficitul (-) / mil.euro
Excedentul (+) bugetar
% din PIB -3,1 -2,8 -2,5 -1,5
Cheltuieli % din PIB 48,1 47,5 47,4 47,2
Venituri % din PIB 45,0 44,6 45,0 45,6
Datoria publica mil.euro 5 186 542 5 427 970 5 677 221 5 801 886
% din PIB 69,1 69,6 70,3 68,6

Eu27 10 104 261 10 605 311 11 045 938 11 642 686

PIB in preturi reale mil.euro -312 480 -294 997 -270 252 -188 249
Deficitul(-)/ mil.euro
Excedentul(+) bugetar
% din PIB -3,1 -2,8 -2,4 -1,6
Cheltuieli % din PIB 47,3 46,8 46,8 46,6
Venituri % din PIB 44,2 44,0 44,4 45,0
Datoria publica mil.euro 6 240 795 6 588 090 6 929 011 7 151 270
% din PIB 61,8 62,1 62,7 61,4
Sursa: EURO-Indicators, Eurostat, October 2007.

In aceeasi perioada, desi in cifre absolute datoria publica a tarilor membre ale
Uniunii Europene a crescut, totusi, ca pondere in PIB, s-a inregistrat scaderea datoriei
publice de la 70,3% in 2005 la 68,6% in 2006 pentru Zona Euro si de la 62,7% la 61,4%
pentru statele membre ale Uniunii Europene.
Deficitul bugetar actual
In numeroase tari dezvoltate sau in curs de dezvoltare, ca urmare a cresterii mai
rapide a cheltuielilor decat a veniturilor publice, bugetele se intocmesc si se incheie, tot
mai frecvent, cu deficit. Deficitul bugetar este considerat un fenomen specific finantelor
contemporane. Cauzele deficitului bugetar sunt multiple si vizeaza atat propria economie,
cat si conjunctura internationala. Deficitul bugetar este cauzat de cresterea accelerata a
cheltuielilor publice, de incetinirea ritmului de crestere a veniturilor publice sau de
fenomene conjuncturale ce isi transmit influenta prin intermediul cursului de schimb si al
ratei dobanzii. In anii 70-80, deficitul bugetar a fost puternic influentat de criza petrolului
si de cresterea cheltuielilor militare.
 Analizand comparativ veniturile si cheltuielile publice in perioada 1995-2005, se
constata ca in aproximativ o patrime dintre tarile luate in studiu, veniturile sunt acoperite
pentru ansamblul cheltuielilor publice (tabelul 2).
Au fost cuprinse inanaliza cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene la care s-
au adaugat trei state dezvoltate, respectiv S.U.A., Japonia si Canada.
Demn de remarcat este faptul ca devansarea veniturilor de catre cheltuieli, tendinta
predominanta pana in anul 1995 se inverseaza in perioada 2000-2005
Pentru majoritatea tarilor analizate. Ecartul dintre veniturile si cheltuielile publice
totale in 1995, marime cuprinsa intre 2,2% (Irlanda) si 10,2% din PIB (Grecia) s-a redus
considerabil in anul 2005, intervalul fiind cuprins intre 0,3 si 6,5% din produsul intern
brut.
Tabelul 2
Excedentul/deficitul bugetar ca pondere in PIB, IN PERIOADA 1995-2005 (ani
selectati)
-in procente-
Nrt.crt. Tara 1995 2000 2003 2004 2005
1 Austria -5,3 -1,7 -1,6 -1,2 -1,5
2 Belgia -4,3 0,1 0,0 0,0 -2,3
3 Bulgaria -5,2 0,4 0,0 2,3 2,0
4 Republica Ceha -5,1 -3,3 -6,6 -2,9 -3,6
5 Cipru -6,3 -4,1 -2,3
6 Danemarca -2,3 2,5 1,1 2,7 4,9
7 Estonia 2,0 2,3 2,3
8 Finlanda -3,7 7,0 2,5 2,3 2,7
9 Franta -5,5 -1,3 -4,2 -3,7 -2,9
10 Germania -3,3 1,1 -4,0 -3,7 -3,2
11 Grecia -10,2 -1,8 -6,1 -7,8 -5,2
12 Irlanda -2,2 4,5 0,3 1,5 1,1
13 Italia -7,6 -0,6 -3,5 -3,4 -4,1
14 Letonia -1,2 -0,9 0,1
15 Lituania -1,3 -1,5 -0,5
16 Luxemburg 2,6 5,6 0,3 -1,1 -1,0
17 Malta -10,0 -5,0 -3,2
18 Regatul Unit -5,8 3,9 -3,3 -3,2 -3,3
 19 Olanda -4,2 2,2 -3,1 -1,8 -0,3
20 Polonia -2,5 -3,1 -4,7 -3,9 -2,5
21 Portugalia -4,5 -3,0 -2,9 -3,2 -6,0
22 Romania -2,6 -4,0 -1,5 -1,5 -1,4
23 Slovacia -4,0 -5,9 -3,7 -3,0 -3,1
24 Slovenia -2,8 -2,3 -1,4
25 Spania -6,6 -6,0 0,0 -0,2 1,1
26 Suedia -7,7 3,7 0,1 1,8 3,0
27 Ungaria -7,6 -3,0 -6,3 -5,3 -6,5
28 Canada -5,3 3,1 1,0 1,1 1,4
29 Japonia -4,2 -7,4 -7,3 -6,5 -6,3
30 S.U.A -3,1 1,4 -3,6 -3,4 -2,6
Sursa: EURO-Indicators, Eurostat, October 2007, OECD Economic Outlook, December 2006

Continuand analiza pentru anul 2006, in baza acelorasi surse, se constata ca cele
mai ridicate deficite bugetare raportate la PIB au fost inregistrate de Ungaria (-9,2%),
Italia (-4,4%), Portugalia (-3,9%), Polonia (-3,8%) si Slovacia (-3,7%). Zece state
membre ale Uniunii Europene au inregistrat excedent bugetar in 2006: Danemarca,
Finlanda, Estonia, Bulgaria, Irlanda, Suedia,Spania, Luxemburg, Olanda si Belgia. La
acestea se adauga Canada, singura tara membra OECD din G7 care a inregistrat excedent
bugetar.
In Romania, constructia bugetara a promovat in perioada 2000-2006 un buget
orientat catre sustinerea procesului de integrare europeana, prin adoptarea unui cadru
bugetar multianual, prin identificarea principalelor tinte si orientari ale politicii fiscal-
bugetare si proiectia principalelor politici publice intr-un orizont mediu de timp.
Indicatorii bugetului au pus in evidenta imbunatatirea conditiilor sociale prin sprijinirea
politicilor in domeniul protectiei sociale, sanatatii, educatiei, mediului, apararii nationale,
ordinii publice si sigurantei nationale.
Politica de cheltuieli bugetare este integrata intr-un orizont strategic coerent si
realist. Directia strategica a reformei in domeniul cheltuielilor publice a fost favorizata de
performantele economice pozitive obtinute in ultimii ani.
Romania s-a recuplat la tendintele europene de dezvoltare, astfel incat anul 2002 a
reprezentat anul confirmarii caracterului sustenabil si durabil al cresterii economice.
Astfel, s-a schimbat raportul dintre factorii interni si externi, dintre cei stimulativi si
inhibitori, contrabalansandu-se implicatiile negative ale mediului economic international.
Articularea unei politici bugetare restrictive in anul 2003, precum si in perioada
2004-2006, respectiv un deficit bugetar sub 3% din PIB, a reprezentat un raspuns pozzitiv
al Romaniei la procesul de indeplinire a criteriilor de convergenta economica, necesare
integrarii in Uniunea Europeana.
Deficitul bugetar inregistrat in anul 2006 de 2,5% din PIB, in concordanta cu
criteriul de convergenta in domeniul bugetar, pe fondul cresterii economice din ultimii
ani, a contribuit substantial la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana incepand cu 1
ianuarie 2007.
O politica bugetara aparte au promovat Statele Unite ale Americii, adepte ale
teoriei deficitului voluntar ca mijloc de redresare a economiei. In perioada 1995-2005,
deficitul bugetului public al S.U.A. a reprezentat in medie 3,5% din produsul intern brut.
Marimea deficitului bugetar, in fiecare an considerat, a fost influentata de nivelul si
fluctuatiile produsului intern brut si de gradul de redistribuire a acestuia prin intermediul
instrumentelor financiare. Cheltuielile publice, ca de exemplu, cele pentru ajutor de
somaj si asistenta publica, cresc atunci cand rata somajului creste. Corelatia dintre nivelul
deficitului bugetar si rata somajului este detaliata in caseta urmatoare:
Corelatia deficit bugetar - rata somajului in S.U.A.
Nivelul standard al ratei somajului intr-o economie este de 5%-6%. La o rata a
somajului data poate fi estimat nivelul deficitului bugetar. In acest scop, se estimeaza
marimea veniturilor si cheltuielilor corespunzatoare unui nivel de ocupare a populatiei
active de 94% - 95%. Pentru economia S.U.A. s-a estimat, de exemplu, ca fiecare procent
de crestere a ratei somajului determina cresterea deficitului bugetar cu 30 mld. Dolari (in
preturile anului 1983). Aceasta crestere a deficitului are drept cauza fluctuatiile din
activitatea economica,iar deficitul este generat de cel mai inalt grad de ocupare a
populatiei, posibil intr-un an bugetar dat. Dupa eliminarea acestuia, deficitul ramas
reflecta dezechilibrul structural dintre veniturile si cheltuielile guvernamentale. Un deficit
determinat de rata somajului mai mare de 4% din PIB s-a inregistrat in anii de razboi si in
perioadele de recesiune economica.
Sursa: David N. Hyman, Public Finance, the Dryden Press, North Carolina State
University,p. 375-395.

Veniturile din impozite cresc aproape automat atunci cand creste numarul
populatiei ocupate si, implicit, sporeste produsul intern brut. Totodata, impozitele si taxele
platite de corporatii sunt cu atat mai mari cu cat profitul si cifra de afaceri cresc.
Impozitele pe veniturile persoanelor fizice, avand la baza o structura de cote progresive,
oscileaza, de asemenea, in functie de nivelul activitatii economice.
Efectele in plan economic ale deficitului bugetar sunt multiple. In orice tara,
existenta deficitului bugetar majoreaza datoria publica, crescand in viitor serviciul
acesteia respectiv rambursarile, dobanzile si comisioanele exigibile in fiecare an pentru
stingerea datoriei publice interne si externe. Acoperirea serviciului datoriei publice
presupune echilibrarea veniturilor curente provenind in special din impozite si taxe, in
detrimentul efectuarii altor cheltuieli publice care sa produca bunuri si servicii
suplimentare. In conditiile unei cereri de credite mari pentru acoperirea deficitului
bugetar, rata dobanzii prezinta tendinta de crestere.
Deficitul bugetar contribuie la cresterea ratei dobanzii de piata. Prin aceasta,
deficitul se opune investitiilor private, incetinand astfel ritmul real al cresterii economice.
In contrast cu aceasta opinie clasica, potrivit careia exista o legatura directa intre
deficit si marimea ratei dobanzii, se situeaza viziunea moderna a inexistentei unei
corelatii intre deficit si rata dobanzii. Viziunea moderna porneste de la faptul ca, in timp,
contribuabilii isi dau seama ca deficitele in lant implica impozite mai mari in
viitor.contribuabilii au tendinta de a realiza economii, atunci cand se recurge la finantarea
deficitului din imprumuturi, pentru ca veniturile disponibile prezente sunt mai mari decat
daca s-ar majora impozitele curente. Cresterea economiilor populatiei determina sporirea
disponibilitatilor pe piata capitalului de imprumut, compensand cererea sporita de credite
guvernamentale.Cele doua efecte (cresterea economiilor si cererea sporita de imprumuturi
publice) se anuleaza reciproc, neinfluentand nivelul ratei dobanzii.
Publicitatea bugetului
In practica bugetara, publicitatea este principiul potrivit caruia dupa ce este supus
dezbaterii si aprobarii parlamentului, bugetul trebuie adus la cunostiinta opiniei publice.
Legea privind adoptarea bugetului de stat si contul de incheiere a exercitiului
bugetar pe anul precedent celui in curs sunt publicate in Monitorul Oficial si in culegeri
de legi. Cifrele inscrise in proiectul de buget sunt date publicitatii in presa scrisa si audio-
vizuala.
Pentru ca populatia sa se poata informaasupra situatiei financiare a statului, este
necesar ca bugetul sa fie publicat intr-o forma simpla, clara si precisa. Or, diversitatea
clasificatiilor bugetare folosite nu raspunde intotdeauna acestei cerinte. Volumul mare si
complexitatea documentelor privind bugetul de stat fac tot mai dificile, mai ales pentru
nespecialisti, intelegerea si urmarirea veniturilor pe surse de provenienta si a cheltuielilor
pe destinatii. Totodata, in conditiile folosirii atator modalitati de abatere de la aplicarea
principiilor bugetarte, informarea opiniei publice asupra situatiei financiare a statului
devine din ce in ce mai putin exacta.
Publicitatea bugetului si impune ca o necesitate si in contextul participarii fiecarei
tari la relatiile economice, financiarte si monetare internationale, in cadrul carora statele
partenere solicita informatii cu privire la situatia finantelor publice, evolutia veniturilor si
a cheltuielilor bugetare, starea de echilibru sau dezecchilibru bugetar, nivelul fiscalitatii,
evolutia serviciului datoriei publice si alte asemenea date, pe baza carora sa poata fi
stabilit gradul de bonitate si de risc al tarii respective.
In Romania, sistemul bugetar este deschis si transparent, aceste cerinte realizandu-
se prin: dezbaterea publica a proiectelor de buget in procesul aprobarii; dezbaterea publica
a conturilor generale anuale de executie a bugetelor; publicarea in Monitorul Oficial al
Romaniei a actelor normative de aprobare a bugetelor si conturilor anuale de executie a
acestora; mijloacele de informare in masa pentru difuzarea informatiilor asupra
continutului bugetului.
 Principiul unitatii monetare
Legea finantelor publice stipuleaza atat principii, cat si reguli de baza cu privire la
elaborarea, aprobarea, executarea si raportarea indicatorilor bugetului de stat. Astfel,
sunt enuntate sase principii si anume: universalitatea, publicitatea, unitatea,
anualitatea, specializarea bugetara si unitatea monetara.
Principiul unitatii monetare obliga ca toate operatiunile bugetare sa fie exprimate in
moneda nationala.
Etalonarea si executia bugetului sunt realizate cu respectarea a doua reguli de
baza, si anume:
- cheltuielile bugetare au o
destinatie precisa si limitata,
fiind determinate de
autoirizarile continute in legile
bugetare anuale si in legi
specifice;
- micsorarea veniturilor sau
majorarea cheltuielilor ce
intervin pe parcursul executiei
bugetare nu pot fi stabilite decat
cu respectarea obligatiei
asumate de initiatorii masurii in
cauza privind identificarea
efectelor si prevederea
mijloacelor necesare acoperirii
minusului de resurse sau a
plusului de cheltuieli.
DEFINIREA ECHILIBRULUI BUGETAR
 ECHILIBRU BUGETAR,principiu de baza al politicii financiar-bugetare
conform caruia este necesar sa existe concordanta,cel putin o relatie de egalitate
intre veniturile si cheltuielile bugetare. Realizarea e.b. este o cerinta a dezvoltarii
normale a economiei nationale. E.b. se asigura prin baza proprie de venituri
bugetare ordinare, curente (impozite, taxe, diverse venituri de la agentii economici,
din domeniile publice, din comertul exterior etc. ) si prin destinatia productiva a
majoritatii cheltuielilor bugetare prin concordanta in timp a incasarii veniturilor cu
efectuarea cheltuielilor. In economia de piata, e.b. constituie problema fundamentala
a finantelor publice si reclama ca toate cheltuielile bugetare sa poata fi finantate din
veniturile bugetare ordinare. E.b. a fost considerat multa vreme o problema bugetara
centrala, un principiu sacru, de aur al activitatii bugetare; e.b. trebuie respectat in
toate stadiile procesului bugetar, adica atat cu prilejul elaborarii, cat mai ales in
timpil executarii veniturilor si cheltuielilor bugetare. Daca veniturile ordinare nu
acopera cheltuielile,se inregistreaza deficit bugetar; acesta se acopera din noi
impozite, imprumuturi de stat interne si externe, emisiune monetara, care conduce la
diprecierea monedei nationale, la instalarea si agravarea inflatiei. Deficitele bugetare
pot fi consecinta declinului economic, a cresterii cheltuielilor neproductive, militare,
a intretinerii vastului aparat de stat, a cresterii cheltuielilor cu datoria publica interna
si externa etc. Recurgerea la imprumuturi de stat pentru acoperirea deficitului
bugetar conduce la cresterea impozitelor, la instruirea de noi impozite necesare
rambursarii imprumuturilor so platii dobanzilor aferente. Toate acestea conduc la
cresterea cheltuielilor bugetare si, in acelasi timp, la diminuarea veniturilor
populatiei. Cresterea intr-un ritm mai accelerat a cheltuielilor fata de veniturile
bugetare ordinare genereaza noi deficite bugetare. Politica de echilibrare a bugetului
de stat pe calea misiunii de bani de hartie are urmari negative asupra dezvoltarii
economiei nationale, deoarece creste masa monetara in circulatie, fara ca pe piata sa
existe marfuri sau servicii corespunzatoare. Moneda se depreciaza,se agraveaza
inflatia, cresc preturile, scade puterea de cumparare a banilor. Toate acestea
antreneaza cresterea deficitului bugetar, pentru a carui acoperire statul este neviot sa
emita si sa puna in circulatie o noua masa monetara ceea ce agraveaza criza
financiara si monetara. Una din caile de evitare a deficitului bugetar sau de
acoperire a acestuia, de echilibrare a bugetului ordinar ar fi intocmirea unor bugete
extraordinare din care se efectueaza cheltuieli ce nu puteau fi finantate din viniturile
ordinare. Unele tariau si renuntat sa mai intocmeasca bugete echilibrate cum ar fi
cazul Suediei. In vederea efectuarii cheltuielilor bugetare, mai multe state prin
specialistii lor in materie financiara analizeaza veniturile in sensul majorarii lor, al
instruirii unor noi impozite, al diminuarii cheltuielilor, recurg la emisiune de
moneda pe hartie, contracteaza imprumuturi interne si externe, toate acestea
antrenand noi si noi consecinte negative. In ultimele decenii, tot mai multi
economisti au sustinut teoria deficitului sistematic, ceea ce inseamna ca bugetele de
stat se intocmesc, se executa si se incheie cu deficit. Se renunta la echilibrarea
anuala si se argumenteaza elaborarea unor bugete pe mai multi ani, echilibrateciclic.
In vederea elaborarii bugetelor, se folosesc fonduri de rezerva bugetara in bugetul de
stat si in bugetele locale, fonduri de egalizare, amortizarea alternativa. Amortizarea
alternativa consta in adaptarea de catre stat a normelor de majorare a impozitelor in
perioadele de inviorare si avant ale ciclului economic. Veniturile bugetare astfel
constituite sunt folosite pentru rambursarea imprumuturilor de stat contractate
pentru acoperirea deficitului bugetar.
UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA,FACULTATEA DE STIINTE
ECONOMICE,SPECIALIZAREA FINANTE BANCI

ECHILIBRUL BUGETAR INTRE NECESITATE SI POSIBILITATI

Profesor coordonator:
Mihai Aristotel Ungureanu
Diana Candea

Bibliografie

Finante publice Iulian Vacarel Ed. Didactica si Pedagogica 2007

Lexicon de finante banci, asigurari vol.II Gheorghe D.Bistriceanu Ed. Economica

Cuprins

Echilibrul bugetar

Teorii clasice privind echilibrarea bugetara

Acceptiunea moderna a echilibrului bugetar

Deficitul bugetar actual

Publicitatea bugetului

Principiul unitatii monetare

Definirea echilibrului bugetar