Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE LITERE
coala Doctoral pluridisciplinar Spaiu, Imagine, Text, Teritoriu (SD-SITT)
Domeniul fundamental: tiine umaniste i Arte
La colocviul de admitere la doctorat se pot prezenta candidai care dein diploma de licen
sau echivalent ai studiilor universitare de lung durat organizate conform Legii nr. 84/1995,
republicat, cu modificrile i completrile anterioare, absolvenii cu diplom de master ai ciclului
de studii universitare de master organizate conform Legii nr. 288/2004, cu modificrile i
completrile ulterioare, absolvenii studiilor efectuate n strintate i recunoscute de ctre
direciile de specialitate din cadrul Ministerului Educaiei Naionale i Cercetrii tiinifice, ca
fiind studii universitare de master, precum i cetenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai
statelor aparinnd Spaiului Economic European i ai Confederaiei Elveiene, n aceleai condiii
prevzute de lege pentru cetenii romni, inclusiv n ceea ce privete taxele de colarizare.
Pentru nscriere, candidaii vor prezenta urmtoarele acte ntr-un dosar m a p :
Absolvenii de masterat din promoia 2016 pot depune la dosar adeverina de absolvire a
studiilor universitare de masterat.
Candidaii, ceteni strini non-UE sau bursieri ai Statului Romn, se vor adresa
Departamentului Relaii Internaionale/ Biroul Relaii Externe din Universitatea din Bucureti, n
vederea nscrierii la concursul de admitere la studiile universitare de doctorat.
Candidaii care au efectuat studiile n strintate au obligaia de a prezenta la nscriere
traducerea legalizat a diplomei obinute i a atestatului de recunoatere a acestor studii, eliberat
de ctre direcia de specialitate din cadrul Ministerului Educaiei Naionale i Cercetrii tiinifice,
n conformitate cu O.M.E.C.. nr. 3107/2016, art. 7, alin. (4).