Sunteți pe pagina 1din 19

Clasicismul, primatul ratiunii asupra sentimentului

Clasicismul este un curent literar-artistic care a aparut initial in Franta si a cuprins intreaga Europa in
secolele al XVII-lea si al XIX-lea. Aparut ca o extensie a culturii Greciei antice, clasicismul reitereaza
idealul de frumusete armonioasa, echilibrata, reluand temele si formele artei antice pentru a le
transforma in manifestari artistice adaptate realitatilor vremii.
Trasaturi definitorii ale clasicismului
Spre deosebire de romantism, care pune accent pe simtiri, in operele literare clasice regasim
ratiunea, ca element definitoriu al omului, care primeaza asupra sentimentului. Personajele sunt
rationale, atrenate de inalte ratiuni eroice si cetatenesti si au principii morale de neclintit.
Aceste personaje sunt de regula regi sau reprezentanti ai aristocratiei, fiind reprezentati in oda, imn,
poem epic, tablou istoric, tragedie. Acestea sunt privite ca specii superioare ale literaturii. Stilul de
viata al burgheziei, aflata in plina ascensiune la acea vreme, este pe loc secund, acest tip de
personaje figurand in speciile literare inferioare, cum sunt considerate comedia, satira si fabula.
Operele literare clasice au un puternic caracter moralizator, educativ. In dramaturgie regasim regula
celor trei unitati (de loc, timp, actiune). Genurile si speciile literare sunt pure, nu sunt amestecate si
imita modelele greco-romane. Totodata, exista un cult al adevarului, al regulilor si al canoanelor, in
functie de care personajele sunt antrenate in actiune.
Clasicismul cultiva trasaturi precum curajul, vitejia, generozitatea sau lasitatea, avaritia, naivitatea,
iar personajele sunt adevarate caractere (avarul, demagogul, parvenitul etc) si reprezinta tipologii ale
societatii reproduse.
Scriitorii clasici se remarca prin rigoarea compozitionala, puritatea si claritatea stilului, gustul dreptei
masuri, cautarea naturalului si a verosimilului si finetea analizei morale si psihologice. Asadar,
scriitorul clasic este dominat de rational, fiind intotdeauna lucid, lipsit de fantezie, prudent. Acesta
evita particularul, nu admite obscurul, vagul, incertitudinea, diversitatea, replicand autoritar cu un
model ferm, evident si clar, care tinde spre perfectiune.
Reprezentanti ai clasicismului in literatura universala: Corneille, Racine, Molliere, Boileau, La
Fontaine, La Bruyere.
Clasicismul in literatura romana. Caragiale
In literatura romana regasim elemente specifice clasicismului la autori precum Ion Budai Deleanu
(Tiganiada), Mihail Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga. Ca specii mentionam oda,
satira, pastorala, epigrama, idila, epistola, comedia, fabula, epopeea.
Daca in operele lui Mihai Eminescu gasim atat elemente clasice (indeosebi la nivelul formei, a
versurilor), cat si romantice (temele si motivele sunt adevarate simboluri ale romantismului), piesele
de teatru scrise de Caragiale intrunesc cele mai multe caracteristici ale clasicismului.
De exemplu, comedia "O scrisoare pierduta" se subscrie regulii celor trei unitati de timp:
unitatea de actiune - un singur fir epic;
unitatea de loc - actiunea sa se desfasoare in acelasi spatiu;
unitatea de timp - actiunea sa se desfasoare pe parcursul a 24 de ore. Piesa este structurata in patru
acte, fiecare act fiind alcatuit din mai multe scene.
Comedia, specie a genului dramatic, in proza sau versuri, provoaca rasul prin surprinderea
moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, avand un final fericit.
Contrastul dintre aparenta si esenta, dintre pretentiile pe care le emit personajele si realitate
reprezinta conflictul comediei.
Daca analizam definitia comediei, ne intoarcem la originile acestei specii literare. Dupa cum puncta
Aristotel, personajele comediei sunt inferioare in privinta insusirilor morale, a capacitatilor
intelectuale sau a statutului social, iar valorile pentru care se infrunta sunt, de fapt, non-valori.
Asadar, ne intoarcem la sursa de inspiratie a scriitorilor clasici, si anume arta si cultura antica, ceea ce
face din comedie, o specie literara subordonata clasicismului.
Dupa cum mentionam mai sus, personajele operelor clasice sunt dominate de o anumita
caracteristica (avaritia, ipocrizia, grandomania, snobismul), caracterele create devenind
reprezentative pentru societatea in care traiesc. "O scrisoare pierduta" este prin excelenta o comedie
de moravuri, ce isi trage sevele din realitatile romanesti din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea.
Scriitorul suprinde tipuri umane caricaturizate, dintre care: incornoratul, vicleanul ascuns sub masca
decrepitudinii, seducatorul ridicol, slugarnicul. "Nenea Zaharia" (Trahanache) este tipul
incornoratului, acesta ramanand celebru prin ticul verbal "Ai putintica rabdare", expresie ce tradeaza
o gandire plata si o viteza de reactie domoala.
Tipatescu este tipul junelui prim (amorezul) si Zoe este tipul cochetei, al adulterinei. In cuplul
Farfuridi - Branzovenescu, Farfuridi este demagog - tipul prostului fudul, iar Branzovenescu este
ecoul acestuia, placid, moale.
Nae Catavencu este tipul demagogului, iar Agamita Dandanache reprezinta tipul prostului ticalos.
Pristanda reproduce cu succes tipul politistului slugarnic, iar cetateanul turmentat, un anonim
simpatic si naiv.
Asadar, toate personajele devin caractere, sunt dominate puternic de o anumita trasatura umana si
sunt inspirate din realitatile timpului. Totodata, aceste caractere sunt comice, detaliu ce se respecta
regulilor clasicismului.
Concluzionand, formula artistica adoptata de Caragiale este cea a "realismului critic", respectand
estetica clasicismului, in special in crearea de caractere.
CLASICISMUL in literatura
Notiunea de clasicism provine din limba latina si a intrat in limba noastra prin filiera franceza. La
origine, cuvantul latinesc classicus inseamna din prima clasa, de prim rang, demn de urmat, cu
caracter de model.
Intr-un sens apropiat de cel cunoscut astazi, termenul este folosit pentru prima data in sec. al XVIII-
lea de Friedrich Schlegel, pentru a denumi doctrina literara a vechilor autori.
Valoarea istorica a conceptului de clasicism acopera trei perioade distincte:
I. - secolul lui Pericle (sec. V. inainte de Hristos), la Atena, reprezentat de opera lui Eschil,
Sofocle, Euripide, Aristofan;
II. - epoca imparatului Augustus, la Roma (sec. I dupa Hristos), avandu-i ca reprezentanti pe
Virgiliu si Horatiu;
III. - epoca lui Ludovic al XIV-lea, in Franta (sec. XVII dupa Hristos), cand scriu Racine, Corneille,
La Fontaine, Boileau.
IV.
Estetica clasicismului antic grec a fost pentru prima data formulata de Aristotel, in Poetica. Aceasta
este o lucrare normativa care stabileste regulile pe care ar trebui sa le urmeze cei care scriu, pentru a
crea opere poetice (literare) de mare valoare. Aristotel cere scriitorilor greci ai vremii sale sa
respecte: echilibrul constructiei, verosimilitatea subiectelor, limpezimea stilului, efectele cathartice
ale operei asupra auditorului (opera de arta trebuie sa aiba puterea de a purifica sufletul
ascultatorului de emotii si tensiuni).

Doctrina lui Aristotel se intemeiaza pe principiul mimesis-ului (arta este o imitatie a realitatii, insa nu
o copiere a ei). Pentru a intelege ce inseamna imitatia in viziunea lui Aristotel, trebuie sa tinem
seama de distinctia pe care o face intre istorie si poezie (cuv. poezie provine din cuvantul grecesc
poiein = creatie). Istoria vorbeste despre ceea ce se intampla, ea are deci in vedere faptele si
evenimentele reale imediate. Poezia vorbeste despre ceea ce s-ar putea intampla, ea are in vedere o
realitate posibila, insa construita dupa modelul celei reale. Istoria surprinde particularul, pe cand
poezia urmareste generalul si universalul. In viziunea lui Aristotel, lumea posibilului este de fapt
spatiul modelelor abstracte dupa care se desfasoara lumea istorica.
Poezia este superioara istoriei pentru ca ea prezinta ceea ce este universal, general valabil, comun
tuturor oamenilor si epocilor, dar lumea poeziei trebuie sa fie o lume a verosimilitatii, adica
asemanatoare lumii reale.
Potrivit lui Aristotel, ceea ce intelegem noi astazi prin notiunea de fantastic nu face parte din poezie,
pentru ca nu respecta normele mimesis-ului. Domeniul poeziei se compune, dupa Aristotel, din
epopee, trgedie, comedie si poezia ditirambica, care ar sta la baza aparitiei ulterioare a genului liric
(dupa parerea unor comentatori). Epopeea apartine genului epic, iar comedia si tragedia apartin
genului dramatic. Totusi Aristotel nu utilizeaza in distinctiile sale notiunea de gen.
Se inscriu in spatiul poeziei numai acele scrieri care sunt compuse in versuri. Versul este prin urmare,
cel mai important semn de recunoastere a poeziei. Pe Aristotel scrierile in proza nu-l intereseaza, ele
nu apartin poeziei.
Tot la Aristotel, in Poetica, intalnim si regula unitatii de timp si de actiune pe care trebuie sa o
respecte orice creatie dramatica. O actiune dramatica trebuie sa se desfasoare in decursul a cel mult
24 de ore si ea trebuie sa aiba unitate si coerenta. Aceasta regula la care se adauga si regula unitatii
de loc, va deveni unul dintre principiile fundamentale ale neoclasicismului francez ( Corneille si
Racine).
Clasicismul latin preia de la Aristotel: conceptele de mimesis si de catharsis, adaugand problemei
creatiei literare o noua dimensiune, legata de receptarea operei. Dupa Horatiu si Virgiliu, o opera
literara este valoroasa doar in masura in care imbina utilul cu placutul. Ea trebuie, in acelasi timp, sa
incante, sa provoace placeri estetice, dar si sa instruiasca, sa educe. Se observa faptul ca scopul
exterior al creatiei literare devine la clasicii latini si mai pregnant. Ideea aceasta a efectelor educative,
didactice, ale literaturii va fi rezistenta in timp. Abia romanticii si poetii simbolisti vor fi aceia care se
vor indeparta de ea, promovand un nou principiu, cel al artei pentru arta.
Neoclasicismul francez relanseaza toate principiile Poeticii lui Aristotel, unora dintre acestea
(regula unitatii de timp, loc si actiune) acordandu-le noi valente. Racine, Corneille, La Fontaine,
Molire, isi fac din autorii antici greci si latini modele de urmat. Regulile esteticii neoclasice sunt
stabilite de Boileau in lucrarea Arta poetica. Neoclasicii sustin principiul verosimilitatii, dar si o
noua regula, cea a bunei-cuviinte, care il obliga pe scriitor sa se conformeze fata de codurile
lingvistice intelectuale, morale ale societatii din care face parte. Creatorul trebuie sa fie un
conformist, un exponent al mentalitatii vremii sale, nu un original, cum va fi scriitorul romantic.
Pe langa acestea, neoclasicii vor promova: puritatea si claritatea stilului, autonomia genurilor si a
speciilor, dreapta masura, imbinarea utilului cu placutul inteligibilitatea mesajului artistic.
Se poate spune ca estetica de factura clasica si neoclasica accentueaza urmatoarele dimensiuni ale
creatiei: rasiune, luciditate, stabilitate, precizie, claritate, perfectiune, armonie, echilibru.

Speciile literare abordate cu precadere de scriitorii clasici sunt: epopeea, tragedia, comedia, oda,
meditatia, satira, fabula, aforismul, portretul moral.
Trebuie precizat faptul ca un scriitor clasic pur, care sa respecte toate normele stabilite de Aristotel si
de Boileau, n-a existat niciodata. Doctrinele celor doi autori sunt modelele ideale ale estetecii clasice,
de la care marii scriitori clasici s-au indepartat mai mult sau mai putin, in functie de talentul lor.
Regulile artei clasice au inceput sa fie incalcate chiar din secolul al XVII-lea. Inceputul secolului al
XVIII-lea marcheaza deja o deplasare a accentului de pe ratiune si respectul regulilor pe emotie,
placere, sentiment. Acestea sunt trasaturi apartinand deja preromantismului si romantismului.
Literatura romana nu a cunoscut clasicismul ca o miscare literara bine determinata. La noi, n-au
existat sustinatori in exclusivitate ai doctrinei clasice. Elemente clasice apar insa la multi scriitori, fapt
datorat si temperamentului, unui mod echilibrat de a intelege literatura.
Putem vorbi de elemente clasice la Miron Costin, Dimitrie Cantemir, la scriitorii pasoptisti (Grigore
Alexandrescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri). Perioada pasoptista se caracterizeaza insa prin
coexistenta elementelor clasice, preromantice, romantice, iluministe, realiste
Clasicismul reprezinta o ampla miscare cultural-artistica, manifestata pregnant in secolele XVII-XVIII,
avandu-si nucleul ideologic si estetic in Franta, unde a si fost teoretizat de criticul si poetul Boileau.
Dincolo de limitarile rigide ale cronologiei literar-estetice, clasicismul este inteles ca un mod de a crea
durabil si esential", o trasatura definitorie a artei mari, fiindca marea literatura este in fond aceea de
stil clasic, iar ce este maret in romantism, baroc apartine tot tinutei clasice" (G. Calinescu, Sensul
clasicismuluI). in literatura universala, curentul s-a manifestat in mai multe etape, astfel incat putem
vorbi de un clasicism antic greco-roman, de unul francez (secolele XVII-XVIII), precum si de ecouri ale
clasicismului pana in literatura secolului XX.
La fel ca si romantismul, clasicismul reprezinta o atitudine estetica prezenta permanent in constiinta
umana: Clasic e o notiune mobila ce se aplica oricarei forme de arta ajunsa la maturitate, adica la
suprema sa expresie de echilibru intre forma si fond" (Eugen LovinescU).
Clasicismul se identifica in sensul cel mai curent cu secolul al XVII-lea francez, perioada domniei lui
Ludovic al XlV-lea, fiind ilustrat de scriitori precum Moliere, La Fontaine, Racine, Boileau, La Bruyere,
Bossuet.
Principalele trasaturi comune scriitorilor clasici constau in admiratia pentru antici, rigoarea
compozitionala, gustul dreptei masuri, cautarea naturalului si a verosimilului, finetea analizei morale
si psihologice, puritatea si claritatea stilului.
Scriitorul clasic este rational, lucid lipsit de fantezie, prudent, evita particularul, interesandu-se cu
exclusivitate de general, nu admite obscurul, vagul, eterogenul, diversitatea, nuanta carora le opune
cu autoritate un model ferm, evident si clar, tinzand spre perfectiune. in formarea esteticii clasice,
Rene Bray evidentiaza trei perioade importante: I. Perioada Renasterii franceze si a activitatii
Pleiadei, circumscrisa celei de-a doua jumatati a secolului al XVI-lea; ideea dominanta pe plan estetic
este acum cea a imitatiei anticilor, respectarea valorilor impuse de acestia; II. Perioada 1600-1660,
cand se inlocuieste primatul imitatiei cu primatul regulilor si incepe sa se faca distinctia intre imitatia
servila" si imitatia liberala", supusa exigentelor ratiunii si deci selectiva; III. Perioada ce corespunde
Satirelor lui Boileau, ca moment initial, cu prelungiri pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea ; acum
primatul regulilor este inlocuit de cel al gustului clasic, constand in precizie, noblete, caracter
moralizator si elevat.
Clasicii se intorc permanent la izvoarele culturii si la valorile perene. Ei cauta formele esentiale si
eterne, redescopera si reactualizeaza perfectiunea si idealitatea concretizate in acele acte arhetipale
de recuperare a frumusetii pure si absolute.
Se afirma o noua pozitie fata de procesul creatiei: ingenuitatii, inspiratiei si spontaneitatii li se opune
rigoarea artei", incat raportul traditional natura - arta este detronat de tehnica artistica. Sunt
valorizate acum indeosebi efortul creator, mestesugul, tenacitatea, luciditatea, maiestria; clasicismul
ajunge astfel imperativ si categoric, supus unor reguli estetice guvernate de ceea ce francezii
concentrau in expresia ilfaut
Esenta clasicismului, postulata de principiul rationalitatii, se afla concentrata in cateva reguli de baza:
Regula verosimilitati - isi are originea in distinctia pe care Aristotel, in Poetica, o facea intre poezie
si istorie : prima infatiseaza fapte ce s-ar putea intampla, cea de-a doua fapte ce s-au intamplat,
prima - universalul, a doua - particularul, de unde concluzia ca datoria poetului nu este sa
povesteasca lucruri intamplate cu adevarat, ci lucruri care ar putea sa se intample, in marginile
verosimilului si ale necesarului.
Regula bunei-cuviinte - esentiala pentru societatea aristocratica atat de cultivata de clasici. in
virtutea acesteia, termenii concreti, populari sau familiari, ca si cei tehnici, sunt exclusi din limba
genurilor inalte" (tragedia, poemul eroiC) si admisi, cu restrictii totusi, in genurile joase" sau umile"
(unele specii de comediE); scenele violente din tragedie nu trebuie sa se desfasoare in fata publicului,
ci trebuie relatate indirect, dupa incheierea lor.
Regula miraculosului - se aplica doar in genurile eroice, tragedia si epopeea, constand in folosirea
frecventa a tehnicii personificarii si alegoriei, prin care zeitatile intervin in actiunile oamenilor.
Regula celor trei unitati -r de actiune (episoadele trebuie sa aiba un caracter convergent,
corespunzator unui conflict principal, cu un numar redus de protagonistI), de spatiu (actiunea se
petrece in acelasi loC) si de timp (durata actiunii nu depaseste 24 de orE).
Regula genurilor - fiecare gen isi are un specific al sau, incat poetii nu pot excela decat in unul,
conform talentului si inzestrarii lor naturale.
Desi vag conturat ca moment cultural distinct, clasicismul romanesc s-a manifestat la sfarsitul
secolului al XVIII-lea, prin activitatea poetilor Vacaresti in Muntenia, a lui Conachi si Gheorghe Asachi
in Moldova, a Scolii Ardelene in Transilvania. Cea mai importanta ilustrare a genului clasic in aceasta
perioada ii apartine lui I. Budai-Deleanu -epopeea eroi-comico-satirica Tiganiada.
Clasicismul romanesc, tardiv, nu a fost atat de exigent si de pur" ca cel francez, supra-punandu-se cu
elemente apartinand altor curente literare : iluminism, romantism, realism. in lucrarea Clasicism,
romantism, baroc, G. Calinescu stabileste deosebirile dintre clasicism si romantism, curente literare
opuse ca doctrina si problematica: Clasicul, aratand interes pentru tipurile eterne, are despre lume o
viziune caracterologica. Romanticul vine cu interes istoric. Romanticii toti sunt niste istorici, in vreme
ce clasicii sunt moralisti (). Clasicul traieste in lumea ideala statica, mitologica, romanticul in universul
propriu fantastic"
Clasicismul despre Sinteze literare
Trasaturile
a) Mitizarea - transfigurarea realitatii prin mit, ca mod de a exprima conceptul de lume ca mit,
preluat din antichitate. Zeul Apolon intre cele noua muze, ca in tabloul lui Rafael intitulat Parnasul,
ne da o imagine a clasicismului.
b) Etica .- cultivarea virtutilor ca sens al artei, ceea ce-i da un caracter moralizator. Virtutile clasice
sunt: cumpatarea (sophrosyne), dreptatea (dikaiosyne), intelepciune (sophia), curajul (andreea)a Lor
li se vor adauga virtutile crestine: credinta, speranta, dragostea, harnicia, mila, curatenia, smerenia.
c) Spatialitatea - sublimarea timpului in spatiul sacru - templul - Platon cetatea ideala in dialogul
Republica.
d) Masura - legea armoniei si echilibrului concentrata in numarul de aur, sectiunea de aur, pe baza
caruia s-au construit toate monumentele de arta: piramidele, templele, statuile.
Conceptul de homo mensura- omul - masura tuturor lucrurilor -. e) Principiile - preluate de la Platon:
Binele, Adevarul, Legea. Armonia si Frumosul - principii primordiale: apa, aerul, focul, pamantul si
eterul (apeiron).
Se considera de unii cercetatori ca principiile: pamantul si aerul caracterizeaza clasicismul iar apa si
focul, barocul. f) Conceptele
- mimesis - a imita, -catharsis - purificare, inaltare - (de la Aristotel, Poetica).
- carpe diem - traieste clipa, adica pentru lumea materiala.
- homo sapiens - omul cugetator, cunoscatorul.
- homo faber - omul faurar, creatorul.
- homo ludens - omul lumesc, plin de vicii.
- panta rhei - toate curg, devenirea. ^ -fortuna labilis - destinul schimbator.
- tehne - arta si mestesug.
- hybris - stralucire.
g) Caracterul - determina actiunea - trasaturi ideale sau general umane.
h) Analogia - eroii sunt asemenea, de unde conflictul implacabil, ca in Antigona lui Sofocle, intre
Creon si Antigona, fiindca ambii sunt inflexibili.
i) Eternul - anistorismul - eroii sunt fara evolutie interioara - arta este autonoma - se cultiva
atemporalitatea.
j) Antropocentrismul - omul centru al lumii si nu Dumnezeu -Sofocle Antigona: in lume-s multe mari
minuni / Mai mari ca.omul insa nu-s".
k) Rationalismul - omul condus si caracterizat prin ratiune, eliberat de patimi si purtator al virtutilor.
l) Utilul si placutul - utile cum dulci - scop al artei sustine Horatiu: arta sa fie desavarsita dar sa fie si
utila.
m) Homeostasia - societatea un organism viu intr-o continua metamorfoza artistul o constiinta a unei
lumi.
n) Obiectivismul - atitudinea logica, obiectiva - aspectul juridic al lumii, omului, societatii. inlaturarea
subiectivismului.
o) Kalokagathos - tipul uman ideal - arhetipul realizat pe baza unui principiu (arhe)
Boileau L art poetique - program al clasicismului francez
a) Arta este o imitatie a naturii umane - conceptul de mimesis aplicat.
b) Idealul literaturii este adevarul care se confunda cu sinceritatea -interpretarea subiectiva a
principiului Adevarul al lui Platon.
c) Arta, literatura un produs al muncii - conceptul de tehne aplicat.
d) Exista un frumos absolut, care este greu de diferentiat, care este foarte simplu si foarte complex
pentru toata lumea -principiul Frumosul al lui Platon aplicat.
e) Natura este un ideal dificil.
Programul realizat de scriitorii clasicisti
a) eroi ideali in imprejurari ideale sau general-umani in imprejurari general-umane:
Pierre Corneille - Cidul, Horatiu; Jean Racine - Fedra. Andromaca; Molliere- Tartuffe, Don Juan,
Avarul; La Fontaine-Fabule; La Bruyere - Caracterele.
b) tema, eroii, conflictul, subiectul - luate din viata claselor dominante.
c) rationalismul.
d) armonia si echilibrul.
e) caracterul moralizator.
0 specii: epopeea, fabula, epistola, satira, epigrama, comedia, tragedia. g) procedee: - regula celor
trei unitati de spatiu, timp si actiune
- mitizarea,
- analogia

Clasicismul n literatura romn


Literatur
n rile romne i n alte ri din sud-estul Europei, condiiile au fost mai vitrege i literatura n-a
nregistrat salturi spectaculoase dect trziu. rile romne n-au putut oferi clasicismului un teren
fertil. Puinele elemente din cultura i literatura greco-latin existente n scrierile lui Miron Costin sau
Dimitrie Cantemir, de exemplu, nu erau suficiente. Astfel, cultura romn n-a receptat clasicismul n
secolul al XVII-lea, cnd el se manifesta plenar n Europa, ci aproape peste un secol, cnd fora acestuia
diminuase.
Literatura romn rmne ns cu o adevrat vocaie a clasicismului. Aa se explic persistena
elementului clasic de-a lungul evoluiei literaturii romne, pn n epoca actual. Un clasicism incipient
gsim n poezia liric a Vcretilor i a lui Costache Conachi (n primele decenii ale secolului al XIX-
lea), influenai mai mult de neoanacreontismul grec, form trzie a clasicismului.
O oper de influen clasic este, ca specie cel puin, epopeea eroi-comico-satiric iganiada, a lui Ion
Budai-Deleanu. Dar, pe de o parte, ea este scris sub nrurirea puternic a iluminismului, iar, pe de
alt parte, nu a intrat n contiina public dect trziu, dup 1875, cnd literatura romn se maturiza
la focul marilor genii creatoare ale literaturii noastre: Mihai Eminescu, Ion Creang i I.L. Caragiale.
Totui, clasicismul - cel francez, n primul rnd - va influena puternic literatura romn. Comediile lui
Vasile Alecsandri, scrise dup 1840, urmeaz modelele moliereti, mai ales n ceea ce privete
prototipurile comice. Fabula romneasc, afirmndu-se prin Dimitrie ichindeal i Alecu Donici, se va
maturiza datorit lui Grigore Alexandrescu. Nici unul dintre ei nu este strin de opera lui Jean de La
Fontaine. Cnd, n 1825, Barbu Paris Mumuleanu scria un volum de Caracteruri, acestea i aveau
ascendena n Caracterele lui Jean de La Bruyere, care, la rndul lui, urma modelul unor Caractere
greceti.
n rndul preocuprilor pentru caracterul uman amintim fiziologiile: Costache Negruzzi (Fiziologia
provinialului) i Mihail Koglniceanu (Fiziologia provincialului n Iai). La rndul lor, Epistolele i
Satirele lui Grigore Alexandrescu i afl i ele modele strlucite n literatura clasic francez.
Fr nici o alt precizare, doar amintind aceste opere i autori, e uor de fcut o constatare, i anume
c marele, adevratul clasicism francez nrurete literatura romn n epoca prepaoptist i
paoptist, adic destul de trziu, cnd, concomitent, se cristaliza, n ideologia noastr literar, estetica
romantic, prin Introducia lui Mihail Koglniceanu la Dacia literar (1840).
Observm deci c la noi clasicismul i romantismul se ntreptrund. Traducnd n romnete Arta
poetic a lui Boileau, Ion Heliade Rdulescu va rmne mult vreme adept al normelor i principiilor
estetice clasice. n literatura noastr, el va fi primul mare poet romantic, prin poeme ca Anatolida sau
prin balade cu surs folcloric (Zburtorul).
Clasicismul romnesc se va mplini n Pastelurile lui Alecsandri, excelente creaii att prin frumuseea
limbii literar-artistice, prin cumpnita lor compoziie, precum i prin cenzurarea i stpnirea strilor
afective n faa naturii. Prin tem (vntoarea), prin echilibrul sufletesc pe care-l transmite, prin stilul
nalt n care este scris, Pseudokynegetikos al lui Alexandru Odobescu este, de asemenea, o oper de
incontestabil valoare artistic clasicist.
Clasicism i romantism
Curentul literar este o micare literar ce reunete scriitori dintr-o anumit perioad istoric care
mprtesc aceleai principii esteice, se raporteaz ntr-o manier comun la aceeai tradiie
literar, manifest preferine comune n ceea ce privete anumite specii i genuri literare i utilizeaz
n operele lor modaliti artistice similare.
Principiile estetice ale unui curent literar se cristalizeaz de obicei ntr-un manifest literar. Manifestul
literar este un text n versuri sau proz n care se prezint p anumit concepie despre art. n el pot
fi prezentate principiile unui curent literar dar i ale unui scriitor legate de conceptia acestuia despre
literatur, respectiv art (arte poetice). Exemple de manifeste literare: Ene Ghi Vcrescu (Las
vou motenire/ creterea limbei romneti/ i-a patriei cinstire.), Introducie la Dacia literar de
M. Koglniceanu, Eminescu Criticilor mei. G. Cobuc, T. Arghezi, L. Blaga etc.

CLASICISM ROMANTISM
Apariie/Definire
O atitudine estetic exist dintotdeauna n nzuina omului spre bine, adevr i frumos.
n istoria sa sunt epoci n care aceast nzuin s-a apropiat de idealul mult dorit pn la
identificarea cu el. Asemenea epoci sunt Antichitatea greac i latin, Renaterea, Clasicismul
secolului XVII. Momentul n care aceast atitudine estetic atinge apogeul i dobndete din punct
de vedere teoretic expresie deplin este secolul XVII, cnd poetul francez Nicolas Boileau strnge
normele generale ale creaiei care se cer respectate cu strictee ntr-o oper numitp Arta poetic
n 1674
Apariie/Definire
Este o atitudine estetic aprut n prima jumtate a secolului XIX n spaiul european. Are un
caracter polemic pentru ca este mpotriva raionalismului i rigiditii clasicismului. Triumful
romantismului n Frana este marcat de apariia manifestului artistic Prefa la drama Cromwell a
lui Victor Hugo aprut n 1827. ntlnim aici o afrimaie a lui Victor Hugo care spune aa: Nu exist
reguli, nici modele. Conceptul arte de frumos include i urtul i grotescul.. Aprut ca reacie
mpotriva clasicismului, estetica romantic nseamn rsturnarea acestuia, fiecare principiu estetic al
romantismului constituindu-se prin opoziie cu principiul clasic corespunztor.
Norme, reguli, principii
n viziunea clasicilor arta este expresie a raiunii. Creaia este dominat de obiectivitate. Se impune
respectarea normelor de compoziie, a regulii celor tre uniti: de timp, de loc i de aciune; astfel
o creaie dramatic trebuie s respecte locul (s se desfoare n acelai loc), timpul (aciunea s se
desfoare ntr-o perioad de timp bine precizat), iar prile subiectului s fie convergente.
Clasicii promoveaz idealul mbinrii frumosului cu adevrul, utilului cu plcutul. Literatura clasic
se caracterizeaza prin ordine, echilibru, armonie.
Sugereaz ca izvoare de inspiraie antichitatea latin, mitologia antic, istoria medieval.
Norme, reguli, principii
n viziunea romanticilor arta este expresie a sentimentelor. Creaia se bazeaz pe imaginaie.
Primeaz sentimentul i fantezia creatoare.
Romanticii consider c o creaie trebuie s fie subiectiv. ntlnim la romantici expansiunea eului
individual. Ei resping regulile impuse de clasici prefernd libertatea deplin de creaie.
Romanticii pledeaz pentru cultivarea emoiei i sentimentelor, intensitatea tririlor, pasiune, pentru
afirmarea individualitii.
Romanticii folosesc drept surse de inspiraie folclorul, istoria, natura, miturile, fantasticul, fabulosul,
excepionalul.
Personaje literare
Clasicismul are o singur trstur de caraacter cum ar fi avariia, hipocrizia, orgoliul. Ele sunt
numite caracte. Exp: avarul, mincinosul, ipocritul, fanfaronul, orgoliosul etc.
Pentru realizarea unui personaj literar, clasicii sugereaz ca model istoria medieval, nibilimea,
membrii familiei regale.
Personaje literare
Romantismul promoveaza personajele excepionale ce evolueaz n mprejurri excepionale.
Romanticii folosesc modele din toate straturile sociale realiznd personaje construite pe baza
antitezei romantice, de obicei nger-demon.
Natura
La clasici este natura frumoas cu valoare decorativ. Nu genereaz sentimente.
Natura
Romanticii manifest interes pentru frumuseea naturii care se individualizeaz n funcie de strile
sufleteti ale creatorului.
Stilul
Trsturile stilului clasic sunt frumuseea i puritatea specifice stilului aa zis nalt care nu permite
amestecul de stiluri. De aici interdicia folosirii cuvintelor i expresiilor aparinnd vulgului.
Interdicia se refer, de fapt, la destinaia operei literare ce se adreseaz unui public restrns,
instruit si cultivat care nu trebuie ofensat.
Stilul
Scriitorul romantic este liber s-i mbogeasc stilul i vocabularul poetic aplnd la toate straturile
limbii i vocabularului.
Specii i genuri literare
Clasicismul manifest preferin pentru anumite specii: dramatice tragedia i comedia, lirice
oda, idila, epigrama, poeziile cu forma fix i epice fabula, satira, epopeea, scrisoarea.
Specii i genuri literare
Romantismul manifest preferin pentru drama istoric i filozofic- specie dramatic, meditaie,
elegie, roman- specii lirice, legenda, balada, poemul, nuvela, romanul- specii epice

eCursuri Cursuri online eScoala Literatura pe intelesul tuturor Lectia 3


Clasicismul, primatul ratiunii asupra sentimentului
38131 afisari
Clasicismul este un curent literar-artistic care a aparut initial in Franta si a cuprins intreaga Europa in
secolele al XVII-lea si al XIX-lea. Aparut ca o extensie a culturii Greciei antice, clasicismul reitereaza
idealul de frumusete armonioasa, echilibrata, reluand temele si formele artei antice pentru a le
transforma in manifestari artistice adaptate realitatilor vremii.

Trasaturi definitorii ale clasicismului


Spre deosebire de romantism, care pune accent pe simtiri, in operele literare clasice regasim
ratiunea, ca element definitoriu al omului, care primeaza asupra sentimentului. Personajele sunt
rationale, atrenate de inalte ratiuni eroice si cetatenesti si au principii morale de neclintit.

Aceste personaje sunt de regula regi sau reprezentanti ai aristocratiei, fiind reprezentati in oda, imn,
poem epic, tablou istoric, tragedie. Acestea sunt privite ca specii superioare ale literaturii. Stilul de
viata al burgheziei, aflata in plina ascensiune la acea vreme, este pe loc secund, acest tip de
personaje figurand in speciile literare inferioare, cum sunt considerate comedia, satira si fabula.

Operele literare clasice au un puternic caracter moralizator, educativ. In dramaturgie regasim regula
celor trei unitati (de loc, timp, actiune). Genurile si speciile literare sunt pure, nu sunt amestecate si
imita modelele greco-romane. Totodata, exista un cult al adevarului, al regulilor si al canoanelor, in
functie de care personajele sunt antrenate in actiune.

Clasicismul cultiva trasaturi precum curajul, vitejia, generozitatea sau lasitatea, avaritia, naivitatea,
iar personajele sunt adevarate caractere (avarul, demagogul, parvenitul etc) si reprezinta tipologii ale
societatii reproduse.

Scriitorii clasici se remarca prin rigoarea compozitionala, puritatea si claritatea stilului, gustul dreptei
masuri, cautarea naturalului si a verosimilului si finetea analizei morale si psihologice. Asadar,
scriitorul clasic este dominat de rational, fiind intotdeauna lucid, lipsit de fantezie, prudent. Acesta
evita particularul, nu admite obscurul, vagul, incertitudinea, diversitatea, replicand autoritar cu un
model ferm, evident si clar, care tinde spre perfectiune.

Reprezentanti ai clasicismului in literatura universala: Corneille, Racine, Molliere, Boileau, La


Fontaine, La Bruyere.

Clasicismul in literatura romana. Caragiale


In literatura romana regasim elemente specifice clasicismului la autori precum Ion Budai Deleanu
(Tiganiada), Mihail Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga. Ca specii mentionam oda,
satira, pastorala, epigrama, idila, epistola, comedia, fabula, epopeea.
Daca in operele lui Mihai Eminescu gasim atat elemente clasice (indeosebi la nivelul formei, a
versurilor), cat si romantice (temele si motivele sunt adevarate simboluri ale romantismului), piesele
de teatru scrise de Caragiale intrunesc cele mai multe caracteristici ale clasicismului.

De exemplu, comedia "O scrisoare pierduta" se subscrie regulii celor trei unitati de timp:
unitatea de actiune - un singur fir epic;
unitatea de loc - actiunea sa se desfasoare in acelasi spatiu;
unitatea de timp - actiunea sa se desfasoare pe parcursul a 24 de ore. Piesa este structurata in patru
acte, fiecare act fiind alcatuit din mai multe scene.
Comedia, specie a genului dramatic, in proza sau versuri, provoaca rasul prin surprinderea
moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, avand un final fericit.
Contrastul dintre aparenta si esenta, dintre pretentiile pe care le emit personajele si realitate
reprezinta conflictul comediei.

Daca analizam definitia comediei, ne intoarcem la originile acestei specii literare. Dupa cum puncta
Aristotel, personajele comediei sunt inferioare in privinta insusirilor morale, a capacitatilor
intelectuale sau a statutului social, iar valorile pentru care se infrunta sunt, de fapt, non-valori.
Asadar, ne intoarcem la sursa de inspiratie a scriitorilor clasici, si anume arta si cultura antica, ceea ce
face din comedie, o specie literara subordonata clasicismului.

Dupa cum mentionam mai sus, personajele operelor clasice sunt dominate de o anumita
caracteristica (avaritia, ipocrizia, grandomania, snobismul), caracterele create devenind
reprezentative pentru societatea in care traiesc. "O scrisoare pierduta" este prin excelenta o comedie
de moravuri, ce isi trage sevele din realitatile romanesti din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea.

Scriitorul suprinde tipuri umane caricaturizate, dintre care: incornoratul, vicleanul ascuns sub masca
decrepitudinii, seducatorul ridicol, slugarnicul. "Nenea Zaharia" (Trahanache) este tipul
incornoratului, acesta ramanand celebru prin ticul verbal "Ai putintica rabdare", expresie ce tradeaza
o gandire plata si o viteza de reactie domoala.

Tipatescu este tipul junelui prim (amorezul) si Zoe este tipul cochetei, al adulterinei. In cuplul
Farfuridi - Branzovenescu, Farfuridi este demagog - tipul prostului fudul, iar Branzovenescu este
ecoul acestuia, placid, moale.
Nae Catavencu este tipul demagogului, iar Agamita Dandanache reprezinta tipul prostului ticalos.
Pristanda reproduce cu succes tipul politistului slugarnic, iar cetateanul turmentat, un anonim
simpatic si naiv.

Asadar, toate personajele devin caractere, sunt dominate puternic de o anumita trasatura umana si
sunt inspirate din realitatile timpului. Totodata, aceste caractere sunt comice, detaliu ce se respecta
regulilor clasicismului.

Concluzionand, formula artistica adoptata de Caragiale este cea a "realismului critic", respectand
estetica clasicismului, in special in crearea de caractere.

- Clasicismul este un curent literar-artistic avnd centrul de iradiere n Franta, ale crui principii au
orientat creaia artistic european ntre secolele al XVII-lea i al XVIII-lea.
- Pornind de la modelele artistice (arhitectur, sculptur, literatur) ale Antichitii, considerate ca
ntruchipri perfecte ale idealului de frumusee i armonie, clasicismul aspir s reflecte realitatea n
opere de art desvrite ca realizare artistic, opere care s-l ajute pe om s ating idealul
frumuseii morale.
- Reprezentanti : Moliere (Avarul - comedie), La Fontaine (Fabule), Racine (Fedra - tragedie), Bossuet,
La Bruyere, N. Boileau (Arta poetic, tratat de poetic normativ clasic) , P. Cornellie (Cidul -
tragedie)
- ACCEPTIUNEA ESTETICA
Caracteristici
- Imitarea naturii n aspectele eseniale ale omului i vieii, dup modelul antic
- Finalitatea operei clasice este deopotriv estetic i etic
- Cadrul de desfaurare a ceea ce gndesc i nfaptuiesc personajele este unul decorativ, rece i
indiferent, fr vreo influen asupra acestora
- Sublinineaz necesitatea de a realiza o armonie intern a operei, obligaia de a nu amesteca
genurile i de a respecta principiul verosimilitii
- Eroii clasici sunt oameni tari, proprii lor stpni care-i fac ntodeauna datoria, nvingndu-i
sentimentele potrivnice
- CLASICISMUL ROMANESC
La noi nu se poate identifica o perioada clasica anume. elemente clasice exista, insa la Miron Costin,
D. Cantemir, Antim Ivireanul, atit datorita lecturilor clasice cit si clasicismului folcloric romanesc.
Clasicismul defineste ansamblul culturii si literaturii greco-latine, prin extensiune antice. Este o
acceptie bine conturata, consolidata, inderptatita prin faptul vca mai toate caracterele spriritului,
esteticii si structurii de tip clasic isi gasesc realizera in oprele sau teoriile autorilor antici. In felul
acesta,ideea de clasicism si antichitate tind sa devina sinonime,in orice caz strins asociate

CLASICISMUL FRANCEZ

Singura tara care nu a asimilat barocul triumfator in tot estul Europei este Franta
.Aici , clasicismul se contureaza sub domnia lui Ludovic al XIII-lea ,pentru a-si gasi deplina dezvoltare
in timpul lui Ludovic al XIV-lea .Clasicismul francez in secolului al XVII-lea este o sinteza a influentelor
renascentiste italiene ,a celor antice si a traditiilor franceze .El infuenteaza arhitectura ,decoratia si
intr-o masura mai mica ,pictura.Sustinut de inflenta Academiei franceze ,care se infiiteaza in 1635 ,
acest curent este asimilat stralucirii secolului lui Ludovic al XIV-lea .Treptat ,rococo-ul ,mostenitor al
barocului ,va inlocui clasicismul francez .

Servind glorificarea puterii regale,viziunea artei clasice franceze este monumentala


,folosindu-se pentru acesta de jocul echilibrat dintre orizontale si verticale ,spre deosebire de
dinamica liniei curbe a barocului .

Plalatul Versailles ,de dimensiuni impresionante,simbol al autoritatii monarhice absolute


,precum si al rationalismului ,a adunat,pentru construirea si decorarea sa, pe arhitectii si decoratorii
cei mai reprezentativi pentru noul stil :Charles le Brun (1610-1690),Louis le Vrau (1612-1670),
precum si Francois Mansard (1598-1666).
Nicolas Poussin (1594-1665)este cel care fixeaza gustul clasic in pictura
.Compozitiile si peisajele sale cu ruine fac dovada regulilor clasicismului
:simplitate,corectitudine,acuratete .

Pictura lui Georges de la Tour (1593-1652) poarta amprenta caravaggismului (stilul lui
Caravaggio),folosind efectele de clarobscur date de lumina unei lampi sau a unei lumanari ;fiecare
dintre lucrarile sale face ,cu toate acestea ,dovada accentuata a rigorii ,eliminand aproape orice
detaliu (decor, arhitectura) care ar incarca inutil lucrarea .

STILUL ROCOCO

Stilul rococo reprezinta o tendinta artistica a secolului alXVII-lea ,care se dezvolta sub
domnia lui Ludovic al XV-lea .

Aparut catre 1715 rococo-ul apune odata cu ascensiunea neoclasicismului francez ,catre
1765 .

Pictura capata acum un rol decorativ ,fiind invadata de motive exotice si naturaliste ,In cadrul
motivelor ornamentale ,curbele contracurbele si alte ornamente vadesc o inspiratie orientala sau
mitologica .Stilul rococo corespunde atmosferei rafinate si intelectuale a saloanelor pariziene Astfel
,Parisul devine un loc de manifestare a arhitecturii rococo ,in cadrul resedintelor luxoase numite
hotels.

Este o arhitectura mai rafinata cu spatii mai intime,care lasa loc decoratiei Salonul printesei de
Soubise .Paris .

Multe plafoane (ale resedintelor ,cat si ale bisericilor ) sunt decorate acum cu pituri in
trompe l'oeil :personajele sunt colorate astfel incat sa simuleze realitatea ,ele plutind parca ,in
atitudini pline de gratie si eleganta .

Antoaine Watteau (1684-1721) este pictorul 'serbarilor galante' si al saloanelor din


aceasta perioada .Picturile sale exprima in egala masura caracterul trecator al lucrurilor (sentimentul
amoros ,afectiv,atitudinile fugitive).Printre cele mai cunoscute 'serbari galante ' se numara
Imbarcarea pentru Cythera ,o proba de virtuozitate si subtilitate :compozitia este alcatuita din figuri
enigmatice ,atmosfera este vaporoasa .

Francois Boucher (1703-1770) si Jean Honore Fragonard (1732-1806) se consacra si ei


reprezentarilor galante sau libertine ,fara al egala pe Watteau .Modelele cu piele sidefie si haine
bogat decorate reflecta gustul burgheziei indragostite de o arta deseori facila-Fragonard,Leaganul .

NEOCLASICISMUL
Cu acest termen sunt desemnate transformarile artistice din perioda 1750-
1830.Influentat de gandirea din Secolul luminilor ,neoclasicismul impune dominatia rigorii ,avand
drept modele de arta greaca si cea romana .Antichitatea se impune din nou ,in opozitie cu conceptiile
baroce .Scoaterea la lumina in 1748,a asezarilor romane de al Pompei si Herculanum favorizeaza o
interpretare nuantata a Antichitatii .Aceasta 'noua lectura' este menita sa duca la redescoperirea
simplitatii si profunzimei naturii ,spre deosebire de trairile superficiale ale rococo-ului. Temele
mitologice si antice ,sunt din nou prezente.In timpul primului Imperiu (1804-1814) ,neoclasicismul
devine stilul oficial .Revolutia franceza se foloseste si ea de acest stil pentru a evidentia virtutile
patriotice ,regandind valorile antice in termeni morali .Artisutul trebuie sa fie acum o persoana
angajata civil ,care sa-i invete pe ceilalti faptele eroilor antici,simuland astfel virtutea.

Fara efecte decorative ,pictura neoclasica incearca perfectiunea neteda, punand


accent pe forta reprezentarii;ea se foloseste de gesturi teatrale,sugerand eroismul.Artistul neoclasic
isi controleaza inspiratia ,supunand-o examenului ratiunii sale .

Arhitectura neoclasica regaseste sobrietatea si monumentalitatea arhitecturii antice


,ale carei elemente frontonul,coloana,le foloseste.

J a c q u e s G e r m a i n Soufflot proiecteaza o opera grandioasa pentru


reconstituirea bisericii Sainte Genevievedin Paris devenita apoi Pantheonul.El este construit dupa un
plan in cruce greceasca ,inaltat cu o mare cupola. La Madelaine din Paris proiectata de Pierre Vignon,
este un templu peripter simbolizand legatura dintre puterea lui Napoleon (in onoarea caruia a
inceput constructia ) Imperiul Roman .

Manifestul neoclasicismului in pictura este considerat a fi lucrarea lui Jacques Louis


David (1748-1825) ,Juramantul Horatilor. Ea este riguros compusa pe o retea de verticale si
orizontale,intr-o gama cromatica retinuta,toate aceste ealemente de limbaj plastic conferind operei
lui David echilibru ,calm si armonie.

Elev al lui David, Jan Auguste Dominique Ingres (1780-1867) este unul dintre ultimii
mari reprezentanti ai stilului clasic si conservator francez ,pictura sa aducand in acelasi timp o inoire
acestui stil ,care il poate situa printre preromantici.Sustinator pasionat al predominatiei liniei asupra
culorii el creaza forme aproape sculpturale,opunandu-se prin aceasta unei cromatici
abundente.Marea Odalisca de la Luvru este considerata astazi ca o chintesenta a conceptiei artistice
a lui Ignes Nbudul este tratat sculptural ,cu o mare precizie si,in acelasi timp ,cu o mare delicatese a
tusei.

Catre 1830 idealurile antice ale neoclasicismului se vor risipi in fata idealurilor
romantice care incepusera sa se manifeste.

ROMANTISMUL

Romantismul este o miscare europeana care se manifesta inca de la inceputul


secolului al XIX-lea .Promovand lirismul,fantezia,libertatea de expresie ,cultul naturii acest curent
apare ca reactie impotriva clasicismului .Sensibilitatea romantica refuza orice constrangere rationala
si moralizatoare (asa cum este cazul neoclasicismului )si lasa un loc important irationalului ,intuitiei
,instinctului ,trairii .La inceput,este o miscare literara pentru ca apoi sa-si puna amprenta ai asupra
picturii .El reliefeaza izolarea artistului in lumea sa interioara ,singuratatea sa in fata viziunilor si
sentimentelor sale.

Theodore GERICAULT (1791-1824) ete primul pictor romantic francez ,insa moartea sa
prematura lasa o opera destul de putin intinsa.Pluta Meduzei ,poate cea mai inspirata lucrare a sa
este inspirata dintr-o intamplare reala pe care Gericault o trateaza cu un exceptional simt al
tragicului .

Eugene Delacroix (1798-1863) este reprezentantul major al romantismului ;el cauta


sa transpuna in pictura starile de spirit si referintele literare care caracterizeaza aceasta miscare .O
lucrare grandioasa este Moartea lui Sardanapal :ultimele ore de viata ale regelui sunt ilustrarea unui
dezastru in care cele mai pretioase bunuri (femei,scalvi,bogatii) sunt distruse sub ochii sai .Atitudinile
personajelor sunt contorsionate ,iar folosirea contrastelor cromatice ,de umbra si lumina servesc la
exprimarea tragediei care are loc.

In Anglia,peisajul romantic este pus in valoare de John Constable (1776-


1837),peocupat de variatiile luminii si ale atmosferei . El influenteaza peisagistii romantici francezi si
,indirect ,pe impresionisti .

William TURNER (1775-1851) este atras si el de peisaje ,dand o viziune onirica si


fantastica metamorfozelor colorate ale luminii si spatiilor ,parca miscatoare ,pe care le picteaza
.Abandonarea aproape totala a oricaror referinte la real il face sa apara ca un precursor al
impresionismului.

Pictura lui Caspar-David Fridrich (1774-1840)este reprezentativa pentru


romantismul german,temele sale de predilectie fiind peisajele si ruinele ,sub o lumina rece
,evidentiind relatia om-natura .

REALISMUL(1830-1863)

Opunandu-se romantismului ,curentul realist dezaproba subiectele traditionale si


de fictiune,sub motivul ca ele nu sunt reale si vizibile in lumea prezenta .In acest sens ,realismul
sustine ca numai lucrurile timpului sau,cele care pot fi vazute sunt 'reale'.Atat in artele plastice , cat si
in literatura ,pozitia realista a fost intarita de toate cuceririle stiintifice ale secolului inventarea
fotografiei fiind una dintre cele mai importante pentru arte .Intuitia,imaginatia,sunt acum
condamnate de 'metodele stiintifice'.In arta, realismul sustine prin urmare doua directii majore :o
orientare a subiectelor picturii catre temele contemporane (sociale si politice si o pictura accesibila
marelui public ,pe intelesul tuturor .

Gustave COURBERT (1819-1877)se opune cu violenta pricipiilor clasice evocand


adesea in picturile sale realitatile cotidiene,cu moravurile si problemele sociale ale epocii sale .El
afirma ca arta picturii consta numai in reprezentarea obiectelor vizuale si tangibile .

Edouart MANET (1832-1883) este al doilea mare realist, alaturi ce Counbert si totusi
diferit de acesta .

In 1863 ,in urma protestelor a foarte numerosi artisti ,este organizat din initiativa
lui Napoleon ,un Salon al refuzatilor ,care sa gazduiasca nenumarate lucrari respinse de juriul
Salonului oficial ,organizat de Academia de Arte Frumoase, expunea in fiecare an lucrari ale artistilor
din toata Franta;un premiu sau numai acceptarea la cest Salon insemna recunoasterea artstica si
asigura succesul profesional .

La Salonul refuzatilor din 1863 ,Manet socheaza cu lucrarea intitulata Dejunul pe


iarba .Aici,el transpune tema paradisului pastoral ,folosita din Renastere pana in secolul stilului
rococo ,in lumea contemporana lui,personajele lucrarii find perfect identificabile in vremea sa.Opinia
publica este indignata de prezenta ,intr-un paravan parizian a unei femei goale ,stand intre doi
barbati imbracati la moda ;publicul nu mai vede, de aceasta data ,nimfe si satiri din mitologie ,ci
portretele , reprezentate aproape fotografic,ale unor contemporani.

Capodopera lui Manet ,Bar la Fois-Bergere (1882) ,este un exemplu al felului de a


integra figura umana in contextul pictural .Suprafata picturii vibreaza de nenumaratele reflectii ale
luminii pe care lampile le imprastie asupra obiectelor ce compun frumoasa natura moarta si care se
reflecta ,in acelasi timp in oglinda .Totul devine stralucitor , Bar de Foiles Bergere fiind ,in cele din
urma un spectacol optic care surprinde un anumit moment

Astfel,Manet rupe cu traditia ,redefinind suprafata picturala si deschizand


drumul Impresionismului .

IMPRESIONISMUL

Miscarea artistica debuteaza catre 1865 ,insa se afirma cu adevarat odata cu


prima sa expozitie din 1874,ea se incheie in1886 data ultimei expozitii .Impresionistii sunt uniti de
aceeasi conceptie si vointa picturala :studiul luminii si culorii ,al impresiilor vizuale pe care le da
lumina .

Termenul de inpresionism a fost folosit pentru prima oara in 1874 de un jurnalist care
ridiculizeaza peisajul lui Monet,Impresie-Rasarit de soare .
Reunind un grup de personalitati artistice printre care Monet ,Pissarro ,Sisley
,impresionismul va atrage si alti artisti care vor evolua ulterior catre demersuri diferite.

Impresionistii isi propun sa sugereze formele obiectelor scaldate in lumina si


admosfera care le inconjoara.Acest lucru reclama un serios studiu al lumii ,impresionistii stiind si
afirmand ca obiectele isi schimba culoarea in functie de lumina in care sunt percepute,de reflectarea
culorii altor obiecte ca si efectele produse de alaturarea (juxtapunerea) mai multor obiete colorate
.De exemplu culorile complementare puse una langa alta in suprafete suficiente se intensifica una pe
cealalta.Amestecate in cantitati egale ele dau un gri neutru.Umbrele nu sunt gri sau negre asa cum
foarte numerosi pictori de pana acum crezusera,ci colorate .De asemenea juxtapunerea culorilor pe
panza gandite in asa fel incat ele sa formeze un amestec doar privite de la distanta ofera nuante mult
mai puternice decat cele care ar rezulata din amestecul fizic al culorilor .In felul acesta impresionistii
ajung sa obtina efecte stralucitoare cu ajutorul tuselor mici, juxtapuse sau suprapuse o
caracteristica a picturrii lorcare surprind vibratia si efectele luminii.

Claude Monet (1840-1926) a adus foarte depate aceasta experienta , in special in


seria de lucrari care reprezinta Catedrala din Rouen in diferite momente ale zilei .

Auguste Renoir (1841-1919) foloseste limbajul impresionist pentru a reprezentra


figuri umane surprinse in cadrul diverselor evenimente contemporane lui ;Dans la Moulin de la
Galette este un exemplu al farmecului si veseliei cu care Renoir invaluie personajele sale .

Edgar Degas (1834-1917) expune impreuna cu impresionistii ,nefiind insa un


adept al picturii de exterior (in plen-air,in aer liber ).Foarte modern prin atentia pe care o acorda
organizarii compozitionale ,incadrarii personajelor in spatiul pictural ,ca si prin punctele sale de
vedere foarte indraznete ,Degas contribuie la distrugerea sistemului perspectival ,influnentand felul
de incadrare a fotografiilor de la inceputul secolului XX .

NEOIMPRESIONISMUL

In urma si prin evolutia cautarilor impresioniste apare o noua tendinta picturala care
aprofundeaza studiul teoriilor despe lumina si culuare:ea sustine separarea culorilor in mici tuse
(care pot ajunge niste puncte) juxtapunere si folosirea contrastelor simultane de culoare .Acesta este
motivul pentru care noua tendinta va fi numita divizionism sau pointilism. (derivat de la cuvantul
francez point =punct).Reprezentantii sai, Georges Seurat si Paul Signac construiesc suprafetele doar
cu ajutorul punctelor de culoare pura,evitand orice contur ,fapt ce a dus la simplificarea accentuata a
formelor.

O dupa-amiaza de duminica pe insula Grande Jadette de Georges Seurat este o lucrare


pentru Neoimpresionism:culorile,ca si formele sunt realizate cu ajutorul a mici punte colorate care
juxtapunerea formeaza nuantele si tonalitatile dorite cu ajutorul amestecului optic.Amestecul optic
este asadar o trasatura esentiala a Neoimpresionismului care respinge amestecul lor fizic.Insa
aceasta preocupare este o noua ordine picturala care face ca personajele lui Seurat sa para
imobilizate in atitudini rigide.

POSTIMPRESIONISMUL

Grupand mai multe tendinte artistice,postimpresionismul isi propune ca reactie la


inregistrare a senzatiilor de moment ale culorii si luminii o examinare sistematica a proprietatilor
spatiului tridimensional , expresivitatii liniei si culorii,cat si a caracterului simbolic al subiectelor
reprezentate .Trei artisti avand fiecare propriul sau demers artistic,sunt personalitatile artistice de
dupa impresionism:Van Gogh ,Cezanne si Gauguin .Toti trei au inceput prin a accepta limbajul
impresionist, dezvoltandu-si apoi fiecare propria personalitate si stilul sau inconfundabil.Ei sunt
denumiti post-impresionisti ,aceasta clasificare aratand pozitia lor cronologica de dupa impresionism.

Paul Cezanne (1839-1906) se apropie de impresionism prin atitudinea sa fata de


lumina si materie .Insa el depaseste lectia impresionismului, orientand pictura sa catre sinteza
formelor,descompunerea volumelor si obtinerea senzatiei de profunzime prin juxtapunerea petelor
de culoare si folosirea culorilor reci si calde .Cezane este cel care a inventat si utilizat perspectiva
aeriana, perspectiva care nu se slujeste de linii si de desen pentru a creea iluzia optica a spatiului ,ci
de proprietatile pe care le au culorile:transparenta,luminozitate,senzatie de cald sau rece de
apropiere ori departare ,Cezanne ajungand la o virtuozitate cu totul remarcabila in privinta
exploatarii subtilitatilor cromatice.

Muntele Sainte Victoire este ilustrarea capacitatilor exceptionale ale lui Cezanne de a
stapani proprietatile culorilor si luminii pe care le subordoneaza propriei sale viziuni.El ramane unul
dintre precursorii cei mai importanti ai picturii moderne .

Vincent Van Gogh (1853-1890)porneste cautarile sale in cadrul curentului


impresionist insa el foloseste tehnica divizarii culorii pentru a-si exprima toate trairile
sufletesti.Opera sa face dovada construirii volumelor cu ajutorul contururilor dar si a contrastelor
puternice de culoare marcand astfel o percepere a lumini inconjuratoare si o exprimare a sa cu totul
originale .

Paul Gauguin (1848-1903) se desprinde de impresionism ,aducand picturii o


dimensiune noua,diferita folosind tente plate (zone de culoare nevibrate ca tonalitate)acordand
atentie motivului pictural .Stabilirea in Tahiti aduce in pictura sa vigoarea picturilor primare.Toate
aceste preocupari,precum si forta operei sale face din Gauguin unul dintre precursorii artei moderne.

Concluzii

Evolutia artelor plastice de-a lungul celor trei secole (XVII-XIX) pe care le-am parcurs in
aceste cateva pagini ,este spectaculoasa ,de o stralucitoare bogatie a evenimentelor, conceptiilor
,viziunilor si expresiilor artistice.Productiile artistice de orice fel :arhitecturale ,picturale decorative,s-
au aflat intotdeauna intr-o stransa relatie cu evenimentele instorice,ale istoriei civilizatiilor precum si
cu valorile promovate de autorii operelor de arta .Putem forma un tabel general care pune alaturi
atat evenimentele artisitve cat si cele istorice care au influentat atat direct cat si indirect creeatia
artistica .Ele arata astfel o stransa legatura intre evolutia artelor si cea a tehnicilor in secolul XIX.

hPerioada este conologica incepand din secolul XVII pana in secolul XIX .

hInformatiile istorice artistice sunt in aceeasi pozitie verticala.

-Contextul politic si evenimentele de civilizatie sunt mentionate in partea de sus


a tabelului .

-Pictura si arhitectura se regasesc in zona centrala a tabelului .

-Partea inferioara a tabelului cuprinde alte mijloace de expresie sau evenimente


cuturale .

hBenzile orizontale reprezinta fiecare un curent artistic pe durata sa istorica,usurand


in acest fel compararea diferitelor perioade precum si retinerea celor mai importante informatii
legate de acestea

Neoclasicismul este o micare n arta plastic, arhitectura i artele decorative ale Europei i Americii
de Nord, n secolele al XVIII-lea i al XIX-lea, caracterizat prin revirimentul stilului clasic grecesc i
roman. Printre reprezentanii de frunte ai micrii s-au numrat arhitecii Claude-Nicholas Ledoux i
Robert Adam, pictorii Jacques-Louis David, Jean Ingres i Anton Mengs, sculptorii Antonio Canova,
John Flaxman, Bertel Thorvaldsen i Johann Sergel precum i designerii Josiah Wedgwood, George
Hepplewhite i Thomas Sheraton.

Influenat de gndirea din Secolul luminilor, neoclasicismul impune dominaia rigorii, avnd ca
modele arta greac i cea roman. Antichitatea se impune din nou, n opoziie cu concepiile baroce.
Aceasta noua lectur este menit s duc la redescoperirea simplitii i profunzimii naturii, spre
deosebire de tririle superficiale ale rococo-ului. Temele mitologice i antice, sunt din nou prezente.
n timpul primului Imperiu (1804-1814), neoclasicismul devine stilul oficial.

Revoluia francez se folosete i ea de acest stil pentru a evidenia virtuile patriotice, regndind
valorile antice n termeni morali. Artistul trebuie s fie acum o persoan angajat civic, care s-i
nvee pe ceilali faptele eroilor antici, stimulnd astfel virtutea.

Stilul neoclasic se caracterizeaz n principal printr-o ntoarcere la formele greco-romane. Pentru


artiti, nu este vorba de a recurge la imitarea servil a Antichitii sau la experiena Renaterii
italiene, ci de a dezvolta noi principii, destul de repede transformate n reguli rigide: claritate a
expunerii, simplitate a structurii prin intermediul ordinii, al simetriei, al proporiilor

La sfritul secolului al XVIII-lea, filosoful francez Denis Diderot subliniaz c arta trebuie "s fac
virtutea atrgtoare, viciul odios i ridicolul strlucitor". Arta are o funcie moral: s arate oamenilor
drumul pe care trebuie s-l urmeze. Este perioada n care marile descoperiri arheologice, mai ales din
jurul oraului Pompeii, n sudul Italiei, readuc la mod civilizaia roman. Aceast rennoire a gustului
pentru antic d natere unui curent internaional n toate artele, care se numete neoclasicism.