Curs Ate

Elemente de contabilitate - Suport de curs
CUPRINS
MODULUL 1. ORGANIZAREA SI CONDUCEREA CONTABILITATII
Concepte de baza
Obiective
Recomandari privind studiul
Rezultate asteptate
UNITATATEA 1. DEFINIREA SI ROLUL CONTABILITATII
Obiective
Notiuni cheie
UNITATEA 2. ELEMENTE DE ORGANIZARE A CONTABILITATII
Obiective
Notiuni cheie
UNITATEA 3. OBIECTUL CONTABILITATII
Obiective
Notiuni cheie
UNITATEA 4. EVALUAREA PATRIMONIULUI
Obiective
Notiuni cheie
REZUMAT
TEME DE AUTOEVALUARE
BIBLIOGRAFIE
MODULUL 2. SITUATIILE FINANCIARE SI COMPONENTELE
ACESTORA
Concepte de baza
Obiective
Rezultate asteptate
UNITATEA 1. SITUATIILE FINANCIARE
Obiective
Notiuni cheie
UNITATEA 2. ELEMENTELE SITUATIILOR FINANCIARE
Obiective
Notiuni cheie
REZUMAT
BIBLIOGRAFIE
MODULUL 3. ELEMENTE ALE CONTABILITATII MANAGERIALE
Concepte de baza
Obiective
Notiuni cheie
Rezultate asteptate
REZUMAT
BIBLIOGRAFIE
MODULUL 1
ORGANIZAREA SI CONDUCEREA CONTABILITATII
CONCEPTE DE Contabilitatea, informatia contabila, caracteristici ale

BAZA informatiei contabile, contabilitatea financiara, contabilitatea
manageriala, societati comerciale, forme de inregistrare
contabila, documente justificative, mijloace, resurse, active,
datorii, capitaluri, principii si conventii contabile, evaluarea
patrimoniului, metode de evaluare
OBIECTIVE Definirea contabilitatii
Caracteristicile calitative ale informaţiilor contabile
Prezentarea pietei informatiei contabile
Descrierea contabilitatii financiara si a contabilitatii
manageriale
Tipuri de societati comerciale
Prezentarea formelor de inregistrare contabila
Prezentarea documentelor justificative
Descrirerea mijloacelor, resurselor, activelor, datoriilor si a
capitalurilor
Prezentarea principiilor si conventiilor contabile
Momentele evaluarii patrimoniului
Descrierea metodelor de evaluare
RECOMANDARI 1. Matiş D, Tilei Tudor A, Muţiu A, - Elemente de
PRIVIND contabilitatea – Ed. Accent, 2006
STUDIUL 2. Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate
financiară, Vol. I, Editura Economică, Bucureşti,
1998,
3. Alte surse bibliografice indicate in urma discutiilor cu
tutorii pe tema pietei informatiilor contabile sau pe
tema contabilitatii modificarii patrimoniului
4. Studii de caz pe marginea temelor discutate cu tutorii
REZULTATELE Modulul urmareste familiarizare studentului cu conceptele de

ASTEPTATE contabilitate, cu actorii jocului social, cu conceptele de
principii si reguli contabile. Totodata se urmareste ca studentul
sa aprofundeze cunostintele legate de societati comerciale,
documente justificative, evaluarea patrimoniului societatilor,
cunostinte cu care este familiarizat deja de la disciplinele
conexe.
UNITATEA 1. DEFINIREA SI ROLUL CONTABILITATII

OBIECTIVE Definirea contabilitatii
Caracteristicile calitative ale informaţiilor contabile
Utilizatorii informaţiei contabile
Sistemul dualist de contabilitate
NOTIUNI CHEIE Cntabilitatea, informatia contabila, caracteristici ale
informatiei contabile
1.1 Definirea contabilităţii

Începând cu secolul al XX-lea concepţia conform căreia contabilitatea este o
ştiinţă se impune din ce în ce mai mult. Primele lucrări contabile consideră
contabilitatea ca o ştiinţă administrativă. Având în vedere rolul practicii în dezvoltarea
contabilităţii, unii autori văd în contabilitate o “tehnoştiinţă” sau “o tehnică în
simbioză cu ştiinţa”.1 Argumentele care susţin concepţia conform căreia contabilitatea
este o ştiinţă sunt următoarele:2
o are un obiect propriu;
o dispune de o metodă specifică;
o descoperă legi şi legităţi proprii;
o are un vocabular propriu.
Contabilitatea poate fi concepută şi ca sistem informaţional care cuantifică şi
prelucrează datele iar apoi transmite informaţiile financiare relative la o entitate
economică, informaţii ce sunt utile în procesul de luare a deciziilori. Schematic
sistemul informaţional contabil se poate prezenta astfel:
Se observă din schema precedentă că datele reprezintă intrările în sistemul
contabil, iar informaţiile prelucrate, utile factorilor de decizie, reprezintă ieşirile din
sistem.
1.2. Caracteristicile calitative ale informaţiilor contabile
Indiferent de destinatarii şi de obiectivele informaţiei contabile, ea trebuie să

aibă anumite calităţi.
Comitetul pentru Standarde Internaţionale de raportare financiare (F.A.S.B.)
precizează cele patru caracteristici principale care determină utilitatea informaţiilor
furnizate de situaţiile financiare:
n inteligibilitatea;
n relevanţa;
n credibilitatea;
n comparabilitatea.3
1.3. Utilizatorii informaţiei contabile

Contabilul modern este implicat nu numai în ţinerea registrelor (evidenţa
contabilă) ci şi într-o serie de activităţi ce implică planificarea, soluţionarea unor
probleme, control, orientare a acţiunilor, evaluare, verificare şi audit. Prin urmare, el
trebuie să ţină cont de necesităţile fundamentale ale utilizatorilor informaţiei
contabile, fie interni fie externi.
Putem afirma că existenţa şi dezvoltarea unei firme depinde de informaţiile
furnizate de sistemul informaţional contabil utilizatorilor săi interni şi externi.
Mărimea unei organizaţii determină complexitatea şi volumul informaţiilor contabile
furnizate managementului în scop decizional în probleme ce vizează cumpărările,
producţia, angajările, împrumuturile şi procesul de investiţii.
Din categoria utilizatorilor interni fac parte angajaţii. Din punct de vedere al
tipului de informaţii solicitate, am putea separa managerii de restul personalului
1
Colasse B., Comptabilité générale, Editura Economică, Paris, 2000, pag.14.
2
Petriş R., Bazele contabilităţii, Editura Gorun, Iaşi, 2002, pag.8.
3
Cadrul general de întocmire şi prezentare a IFRS pag.38
angajat. Managerii, direct răspunzători de situaţia firmei în faţa acţionarilor sau a

investitorilor, doresc informaţii privitoare la gestiunea curentă a firmei în vederea
fundamentării deciziei de investiţii şi finanţare.
Utilizatorii externi sunt reprezentaţi de investitori, creditorii financiari,
furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii, guvernul şi instituţiile sale precum şi
publicul.
1.4. Sistemul dualist de contabilitate
Sistemul de contabilitate din ţara noastră este organizat după concepţia dualistă ceea
ce înseamnă că îşi organizează conturile astfel încât delimitează într-un circuit distinct
pe cele care au ca obiect înregistrarea schimburilor şi relaţiilor cu terţii precum şi
rezultatele financiare şi într-un alt circuit conturile care înregistrează producţia,
costurile şi rentabilitatea produselor, lucrărilor şi serviciilor executate. Se formează
astfel circuitul contabilităţii financiare sau generale şi circuitul contabilităţii de
gestiune.4
S-a recurs la organizarea contabilităţii în ţara noastră în două circuite din
următoarele considerente:
a. sistemul economiei de piaţă se caracterizează sau ar trebui să se caracterizeze
prin transparenţă, ceea ce presupune accesul la informaţiile financiar-
contabile a tuturor utilizatorilor interesaţi,
b. economia de piaţă este o economie concurenţială, adică legată de secretul
afacerilor, care să o protejeze în competiţia cu celelalte întreprinderi.
Prin urmare, caracteristica principală a sistemului contabil dualist este că
delimitează în mod clar informaţiile ce pot fi date publicităţii de cele confidenţiale.
Contabilitatea financiară (generală) are ca obiect înregistrarea tranzacţiilor
întreprinderii cu mediul ei extern pentru determinarea periodică şi sintetică a situaţiei
patrimoniale şi financiare cât şi a rezultatului operaţiilor efectuate asigurând
întocmirea documentelor de sinteză contabilă.5 Aceste documente oferă utilizatorilor
externi imaginea sintetică, fidelă şi retrospectivă a situaţiei întreprinderii.
Contabilitatea de gestiune (managerială) are ca scop principal controlul
factorilor de producţie în vederea obţinerii de produse, lucrări şi servicii de calitate, cu
costuri raţionale. Prin urmare, aceasta se organizează de fiecare unitate patrimonială
în funcţie de specificul activităţii ei şi de necesităţile proprii. Ea are ca obiective
principale:
o calcularea costurilor de producţie;
o stabilirea rezultatelor şi a rentabilităţii produselor obţinute, a lucrărilor
executate;
o întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe feluri de activităţi,
urmărirea şi controlul acestuia în vederea cunoaşterii rezultatelor şi
furnizarea datelor necesare fundamentării deciziilor privind gestionarea
patrimoniului6.
4
Epuran, M., Băbăiţă, V., Grosu C., Contabilitatea financiară în noul sitem contabil, Editura de Vest,
Timişoara, 1996, pag.7.
5
Feleagă, N., Ionşcu, I., Tratat de contabilitate financiară, Vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1998,
pag.36.
6
Epuran, M., Băbăiţă, V., Grosu C., Op. cit., pag.9.
UNITATEA 2. ELEMENTE DE ORGANIZARE A CONTABILITATII
OBIECTIVE Cunoasterea sferei de actiune a contabilitatii

Modalităţi de ţinere a contabilităţii agenţilor economici
Tipuri de societati comerciale
Prezentarea documentelor justificative
NOTIUNI CHEIE Societati comerciale, documente justificative, tinerea

contabilitatăţii
2.1. Sfera de acţiune a contabilităţii

Conform Legii contabilităţii au obligaţia să organizeze şi să conducă
contabilitate proprie următoarele tipuri de unităţi patrimoniale:
o societăţile comerciale;
o societăţile/companiile naţionale;
o regiile autonome;
o institutele naţionale de cercetare-dezvoltare;
o societăţile cooperatiste;
o instituţiile publice;
o asociaţiile;
o celorlalte persoane juridice cu şi fără scop lucrativ;
o persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente.
Tipurile de unităţi patrimoniale diferă de la o ţară la alta, iar în cadrul aceleaşi
ţări, de la o perioadă la alta. Dată fiind diversitatea, ele sunt clasificate după
numeroase criterii:
Unităţile patrimoniale în care se conduce şi se realizează contabilitatea se împart
în:
o unităţi economice;
o instituţii publice;
o organizaţii obsteşti.
2.2. Modalităţi de ţinere a contabilităţii agenţilor economici
Conform legii contabilităţii nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea şi

conducerea contabilităţii revine administratorului sau altei persoane care are obligaţia
gestionării unităţii respective.
Persoanele juridice organizează şi conduc contabilitatea, de regulă, în
compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă
persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să
aibă studii economice superioare şi răspund împreună cu personalul din subordine de
organizarea şi conducerea contabilităţii, în condiţiile legii.
Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări
de servicii şi de persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de
expert contabil, respectiv contabil autorizat, care răspund potrivit legii.
Pentru persoanele juridice la care contabilitatea nu este organizată în
compartimente distincte şi care nu au personal calificat încadrat, potrivit legii, sau
contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii încheiate cu persoane fizice
sau juridice autorizate, Ministerul Finanţelor Publice stabileşte, în funcţie de evoluţia
inflaţiei şi de dezvoltarea profesiei, limite valorice privind nivelul cifrei de afaceri de

la care există obligaţia de a încheia contracte pentru întocmirea situaţiilor financiare
anuale numai de către persoane fizice sau juridice calificate, autorizate.
În acest scop, persoanele care răspund de organizarea şi conducerea
contabilităţii trebuie să asigure, potrivit legii, condiţiile necesare pentru întocmirea
documentelor justificative privind operaţiunile economice, organizarea şi conducerea
corectă şi la zi a contabilităţii, organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de
activ şi de pasiv, precum şi valorificarea rezultatelor acesteia; respectarea regulilor de
întocmire a situaţiilor financiare anuale simplificate, depunerea la termen a acestora la
organele în drept şi publicarea lor; păstrarea documentelor justificative, a registrelor şi
situaţiilor financiare anuale simplificate; organizarea contabilităţii de gestiune
adaptate la specificul persoanei juridice.
2.3. Documentele justificative
Între procedeele metodei contabilităţii se numără şi documentarea, adică

sprijinirea înregistrării în contabilitate a evenimetelor şi tranzacţiilor pe documente
justificative. De altfel, Legea contabilităţii stabileşte că “orice operaţiune economică
efectuată se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în
contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.7
Documentul justificativ poate fi definit ca fiind actul scris întocmit pentru
consemnarea la origine a operaţiunilor contabilizabile servind ca dovadă a
înfăptuirii acestora.8
Într-un document justificativ, pe baza căruia urmează să se facă înregistrările
în contabilitate trebuie să se regăsească următoarele elemente:9
o denumirea documentului;
o denumirea şi sediul unităţii patrimoniale care întocmeşte documentul;
o numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
o menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiei economice şi
financiare (când este cazul);
o conţinutul operaţiei economice şi financiare, iar când este necesar şi temeiul
legal al efectuării ei;
o datele cantitative şi valorice aferente operaţiei economice şi financiare
efectuate;
o numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de
efectuarea operaţiei economice şi financiare, a persoanelor cu atribuţii de
control financiar preventiv şi ale persoanelor în drept să aprobe operaţiile
respective, după caz;
o alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiilor în
documentele justificative.
Formularele folosite ca documente contabile pot fi tipizate şi netipizate.
Formularele tipizate sunt suporturi de informaţii în care conţinutul, forma şi
formatul sunt prestabilite şi imprimate.
7
Ordonanţa Guvernului României nr. 61/30.08.2001 pentru modificarea şi completarea Legii
contabilităţii nr. 82/1991, art. 6, alin. 1.
8
Petriş R., Op.cit., pag.69.
9
Ministerul Finanţelor – Norme metodologice pentru întocmirea şi utilizarea formularelor comune
privind activitatea financiară şi contabilă şi modelele acestora, Editura Economică, Bucureşti, 1998,
pag. 19.
Formularele netipizate sunt suporturi de informaţii în care conţinutul, forma şi

formatul nu sunt prestabilite şi imprimate, iar folosirea lor este la latitudinea unităţii
patrimoniale.
Documentele care servesc la cunoaşterea operaţiilor contabilizate cunosc o
mare varietate.
Având rolul de a mijloci introducerea datelor în fluxul de prelucrare şi
informare contabilă, documentele justificative sunt supuse unor verificări sub diferite
aspecte şi la diverse momente.
După momentul în care se efectuează, verificarea documentelor poate fi:10
o preventivă, respectiv înainte ca operaţia economico-financiară să aibă loc;
o operativă, adică în timpul efectuării operaţiilor economico-financiare;
o postoperativă, şi anume după efectuarea operaţiilor contabilizate.
După aspectele care sunt supuse controlului distingem:11
o verificarea formei;
o verificarea calculelor;
o verificarea fondului.
Verificarea formei constă în urmărirea utilizării formularelor corespunzătoare
naturii operaţiei respective (în cazul documentelor tipizate) sau verificarea
elementelor conţinute de elementele netipizate.
În documentele care conţin date se verifică exactitatea acestora.
Verificarea de fond a documentelor se referă la legalitatea, realitatea,
oportunitatea, necesitatea şi economicitatea operaţiei consemnate.
În documentele justificative şi în cele contabile nu sunt admise ştersături sau
alte asemenea procedee de corectare a erorilor. Erorile, constatate cu ocazia întocmirii
şi verificării documentelor primare, se corectează prin tăierea cu o linie a textului sau
a cifrei greşite pentru ca acestea să poată fi citite, iar deasupra lor se scrie textul sau
cifra corectă. Corectarea se face pe fiecare din exemplarele documentului justificativ
greşit şi se confirmă prin semnătura persoanei sau persoanelor care au întocmit
documentul respectiv, menţionându-se şi data când a avut loc aceasta. La corectarea
documentelor care consemnează operaţii de predare-primire de valori materiale şi a
imobilizărilor corporale este necesară confirmarea, prin semnătură, atât a predătorului,
cât şi a primitorului.
În documentele pe baza cărora se primeşte, se eliberează sau se justifică
numerarul, precum şi în documentele pentru care indicaţiile de completare prevăd
asemenea restricţii, corecturile nu sunt admise sub nici o formă, documentul greşit
anulându-se.
În cazul completării documentelor în sistem informatic, corecturile sunt
admise numai înainte de prelucrarea acestora, menţionându-se data rectificării şi
semnătura celui care a făcut modificarea. Documentele înscrise în listele de erori,
anulări sau completări, pe baza cărora se fac modificări în fişiere sau în baza de date,
trebuie să fie semnate de persoanele împuternicite de unitatea beneficiară.
Drumul pe care îl parcurg documentele din momentul emiterii sau intrării lor
în unitatea patrimonială şi până la clasarea lor în arhivă reprezintă circulaţia
documentelor.12
10
Petriş R., Op.cit., pag. 71.
11
Ibidem
12
Petriş R., Op.cit., pag. 72.
UNITATEA 3. OBIECTUL CONTABILITATII

OBIECTIVE Cunatificarea operatiilor economice
Intelegerea patrimoniului unei societati comerciale
Intelegerea modului de formare a rezultatului financiar
Cunoasterea principiilor şi convenţiilor contabile
NOTIUNI CHEIE Operatiuni sau tranzactii economice, patrimoniu, capitaluri,

resure, mijloace, active, pasive, rezultat financiar, cheltuieli,
venituri, principii si conventii contabile
3.1. Cuantificarea operatiilor economice
Contabilitatea reprezintă un sistem informaţional care cuantifică, prelucrează şi

transmite informaţii financiare. Pentru a realiza o cuantificare (măsurare), contabilul
trebuie să răspundă la anumite cerinţe: ce se cuantifică în contabilitate? Ce unitate
monetară se utilizează?
Operaţiile (tranzacţiile) economice reprezintă evenimente (fapte) economice
ce influenţează situaţia financiară a unei unităţi patrimoniale. Unităţile patrimoniale
pot derula zilnic sute sau chiar mii de operaţiuni. Aceste operaţiuni economice
reprezintă materia primă pentru rapoartele contabile.
O operaţiune poate consta într-un schimb de valori (vânzare, cumpărare, plată
încasare sau credit) între două sau mai multe părţi independente. Operaţiune
economică poate fi considerat şi orice alt eveniment economic care are acelaşi efect ca
şi schimbul, dar nu implică un schimb. Câteva exemple de operaţiuni ce nu implică un
schimb propriu-zis pot fi: pierderi cauzate de incendii, inundaţii, explozii şi furt, uzura
şi degradarea fizică a maşinilor şi utilajelor, ca şi acumularea zilnică a doânzilor.
Exprimarea bănească
Valoarea tuturor operaţiunilor economice este înregistrată într-o anumită
monedă. Petru aceasta se foloseşte noţiunea de exprimare bănească. Fără îndoială,
informaţiile de natură nefinanciară pot fi înregistrate, dar numai prin înregistrarea
unor sume băneşti pot fi cuantificate diferitele operaţiuni şi activităţi ale unei
întreprinderi. Moneda este unicul numitor comun al tuturor operaţiunilor economice,
astfel încât aceasta devine singura unitate de măsură practică, prin care să se asigure
producerea de date financiare comparabile.
Unitatea monetară utilizată de o întreprindere depinde de ţara în care aceasta
îşi desfăşoară activitatea.
Conceptul de entitate distinctă

În scopuri contabile, o întreprindere este considerată entitate distinctă,
separată nu numai de creditorii şi clienţii săi, ci şi de proprietarul sau proprietarii săi.
3.2. Patrimoniul
Patrimoniul este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică,

aparţinând unui subiect de drepturi şi obligaţii (unei persoane fizice sau juridice –
denumită titular de patrimoniu) precum şi din totalitatea bunurilor cu valoare
economică la care acestea se referă.
Obiectul contabilităţii este reflectat din cele două puncte de vedere:

- sub aspect de evidenţă, pentru care se utilizează termenul de mijloace; şi
- sub aspect de provenienţă sau destinaţie, pentru care se foloseşte termenul de
resurse. Fiind vorba de aceeaşi substanţă reflectată din puncte de vedere distincte este
firesc să avem echilibrul:
MIJLOACE = RESURSE
Bilanţul este acel calcul de sinteză al contabilităţii care prezintă la un moment dat,
exprimată în bani, situaţia economico-financiară a unui perimetru contabil punând faţă
în faţă activul cu pasivul.13
Activul este, deci, acea parte a bilanţului în care sunt reflectate mijloacele şi posturile
rectificative asupra resurselor (posturi rectificative de activ contra pasiv).
Pasivul este partea bilanţului în care sunt reflectate resursele şi posturile rectificative
asupra mijloacelor (posturi rectificative de pasiv contra activ).
La nivelul bilanţului se stabileşte echilibrul:
ACTIV = PASIV
Activele reprezintă “resurse controlate de întreprindere ca rezultat al unor

evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare
pentru întreprindere”.
Activele reprezintă totalitatea drepturilor pe care le are un titular de patrimoniu.
Aceste drepturi îmbracă forma drepturilor de proprietate şi a drepturilor de creanţă.
Drepturile de proprietate sunt formate din totalitatea bunurilor economice (tangibile si
intangibile) asupra carora se exercita un drept de proprietate.
Drepturile de creanta reprezinta drepturile apartinand unei persoane (creditorul) de a
pretinde altei persone (debitorului) sa-si indeplineasca o anumita obligatie: sa dea sau
sa nu dea; sa faca sau sa nu faca ceva.
Datoriile se referă la “obligaţii actuale ale întreprinderii ce decurg din
evenimente trecute şi prin decontarea cărora se aşteaptă să rezulte ieşiri de resurse
care încorporează beneficii economice”.
Capitalul propriu sau situaţia netă constituie “interesul rezidual al
acţionarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale”.
Datoriile şi capitalurile proprii formează pasivul bilanţier.

Pasive reprezintă toate datoriile (obligaţiile) titularului de patrimoniu. Termenul
desemnează atât datoriile interne (faţă de proprietar), denumite pasive interne, cât şi
cele faţă de terţe persoane, denumite pasive externe.
PATRIMONIU
13
Petriş R., Bazele contabilităţii, Editura Gorum, Iaşi, 2002, pag.32.
Ce posedă titularul de patrimoniu: Ce datorează titularul de patrimoniu:

- bunuri economice (drepturi de - datorii faţă de proprietari
proprietate) - datorii faţă de terţi
- creanţe (sume de încasat)
ACTIVE PASIVE
Prin urmare, ecuaţia devine:

Active = Pasive
Sintetizăm cele prezentate până acum astfel:
Patrimoniu
Active (utilizari) Pasive (resurse)
Totalitatea bunurilor şi a creanţelor care au De unde provin aceste resurse, de cine sunt ele
valoare economică finanţate?
- resurse proprii (capitaluri proprii)
- resurse străine (datorii)
Utilizări pe termen Utilizări pe termen scurt Pe ce perioadă de timp beneficiază unitatea de
lung (active (active circulante) aceste resurse?
imobilizate) - resurse stabile (peste 1 an)
- resurse temporare (sub 1 an)
CAPITAL FIX CAPITAL CIRCULANT CAPITAL PROPRIU CAPITAL STRĂIN
Definiţia contabilităţii face trimitere şi la rezultatele obţinute ca urmare a

administrării unei afaceri. Capitalul propriu este influenţat atât de investiţiile şi
retragerile proprietariilor, cât şi de operaţiunile care generează venituri şi cheltuieli.
Capitalul propriu mai poarta denumirea si de situatie neta (sau activ net), adica
totalitatea obligatiilor entitatii respective fata de proprietari.
Patrimoniu
Active (utilizari) Pasive (resurse)
Totalitatea bunurilor si a creantelor care au De unde provin aceste resurse, de cine sunt ele
valoare economica finantate?
- resurse proprii (capitaluri proprii)
- resurse straine (datorii)
Utilizari pe termen Utilizari pe termen scurt Pe ce perioada de timp beneficiaza unitatea de
lung (active (active circulante) aceste resurse?
imobilizate) - resurse stabile (peste 1 an)
- resurse temporare (sub 1 an)
CAPITAL FIX CAPITAL CIRCULANT CAPITAL PROPRIU CAPITAL STRAIN
3.3. Rezultatele financiare
Patrimoniul aflat în administrarea agenţilor economici suferă mişcări şi

transformări complexe în timpul derulării obiectului lor de activitate.
Asemenea modificări ale elementelor patrimoniale au drept ţintă obţinerea
unor rezultate financiare.
“Rezultatul poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit sau beneficiu,
atunci când veniturile sunt mai mari ca cheltuielile, sau o mărime valorică negativă,
denumită pierdere, în situaţia inversă”.14
Deci, alături de patrimoniu considerat obiect al contabilităţii, şi efectul
mişcării, respectiv al transformării lui prin operaţii care generează fie cheltuieli, fie
venituri, intră în obiectul aceleiaşi contabilităţi.
14
Feleagă N., Ionaşcu I., Contabilitate financiară, vol. I, Editura Econimică, Bucureşti, 1993, pag. 105.
Veniturile contituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe

parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori
descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele
decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor.
Cheltuielile reprezintă diminuări ale bemeficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale activelor ori creşteri
ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele
rezultate din distribuirea acestora către acţionari.
Atât cheltuielile cât şi veniturile înregistrate în contabilitate se închid prin
rezultatul exerciţiului. Ca atare, rezultatul exerciţiului, respectiv profitul sau pierderea,
se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile exerciţiului, indiferent de data
încasării sau plăţii lor.
Rezultatul exerciţiului poate face obiectul unor ecuaţii de echilibru, cum ar fi
determinarea lui pe baza conturilor de rezultate:
Rezultat = Venituri - Cheltuieli
3.4. Principii şi convenţii contabile

Principiile contabilităţii se grupează în principii fundamentale ale
contabilităţii şi principii normative ale contabilităţii.
Sunt unanim acceptate ca principii fundamentale ale contabilităţii:
- principiul dublei reprezentări a patrimoniului cu ajutorul bilanţului;
- principiul dublei înregistrări a operaţiilor economice şi financiare cu
ajutorul conturilor.
Apreciem că şi dubla centralizare a existenţelor, mişcărilor şi transformărilor
elementelor patrimoniale cu ajutorul balanţei de verificare poate fi considerată un
principiu fundamental al contabilităţii. Argumente în acest sens ar fi:
1) acest principiu are la bază un procedeu specific al metodei contabilităţii, şi
anume, balanţa de verificare sau balanţa conturilor;
2) legătura reciprocă ce există între procedeele specifice ale metodei
contabilităţii şi principiile pe care le generează. Astfel, există o strânsă legătură între
bilanţ şi sistemul conturilor, iar dubla înregistrare este determinată, în primul rând, de
dubla reprezentare a patrimoniului cu ajutorul bilanţului. Prin dubla înregistrare se
creează relaţia dublei centralizări, a cărei formulă se prezintă astfel:15
micşorarea creşterea
creşterea micşorarea
capitalurilor capitalurilor
bunurilor + = + bunurilor
proprii şi proprii şi
economice economice
obligaţiilor obligaţiilor
Dubla centralizare asigură reflectarea existenţelor, mişcărilor şi

transformărilor tuturor activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale unei unităţi
economice, din fiecare şi din toate perioadele de gestiune ale anului cumulat lună de
lună. La baza dublei centralizări stau cele două aspecte simultane şi interdependente
ale mişcărilor şi transformărilor patrimoniului: creşterile şi micşorările acestuia. Ca
urmare, dacă la existenţele iniţiale se adaugă totalul creşterilor şi apoi se scade totalul
15
D. Matiş, Consideraţii privind principiile contabilităţii., în Analele Universităţii Ecologice “Dimitrie
Cantemir” Tîrgu Mures, 1997, pag.92
micşorărilor se obţin existenţele finale de active, datorii şi capitaluri proprii. Prin

această înlănţuire de operaţii contabile, dubla centralizare asigură legătura permanentă
dintre dubla reprezentare a existenţelor iniţiale şi finale ale patrimoniului şi dubla
înregistrare a operaţiilor economice.16
Prin balanţa de verificare se controlează respectarea în contabilitate a dublei
înregistrări a elementelor patrimoniale, creând prin aceasta garanţia exactităţii
înregistrărilor efectuate în conturi.
Centralizarea datelor cu ajutorul balanţei de verificare oferă conducerii fiecărei
unităţi posibilitatea de a cunoaşte volumul modificărilor survenite în structura
patrimoniului, atât în luna curentă, cât şi cumulat din lunile precedente, în vederea
adoptării deciziilor ce se impun în conducerea activităţii.
După alte păreri partida dublă este principiul fundamental al contabilităţii.
Partida dublă are, după majoritatea autorilor, două componente, şi anume: dubla
înregistrare şi dubla reprezentare. Totuşi, în accepţiunea unor specialişti dubla
reprezentare este completată cu dubla determinare a rezultatului.17
a) rezultatul exerciţiului se poate calcula în funcţie de activitatea desfăşurată în
decursul unei perioade, cu ajutorul contului de profit şi pierdere, după următoarea
formulă:
VENITURI - CHELTUIELI = REZULTATUL EXERCIŢIULUI
b) Rezultatul exerciţiului se poate calcula şi în funcţie de variaţia capitalurilor

proprii (după excluderea aportului acţionarilor şi distribuirilor făcute către acţionari în
cursul perioadei):
CAPITALURILE CAPITALURILE
REZULTATUL
PROPRII - PROPRII =
EXERCIŢIULUI
la sfârşitul exerciţiului la începutul exerciţiului
(A1 – D1) - (A0 – D0) = RE
Pe lângă aceste principii fundamentale metoda contabilităţii utilizează

principii contabile general admise numite şi convenţii contabile sau principii
normative.
“Aceste principii nu sunt nici intangibile, nici imuabile, nici universale. În
aceeaşi ţară, în aceeaşi perioadă, diferiţi autori nu prezintă exact aceleaşi principii;
într-adevăr, unele sunt sistematizate în planuri contabile, altele nu sunt şi rămân mai
mult sau mai puţin implicite, mai ales în reglementările fiscale.”18
Evaluarea posturilor cuprinse în situaţiile financiare anuale ale unei unităţi
patrimoniale se efectuează în conformitate cu următoarele principii contabile:
a) Principiul continuităţii activităţii presupune că unitatea patrimonială îşi
continuă în mod normal activitatea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de
lichidare sau de reducere semnificativă a activităţii. Continuarea activităţii justifică
reportul în exerciţiile următoare, a costului imobilizărilor necorporale amortizabile
sau a altor cheltuieli. În caz de necontinuitate a activităţii consecinţele pot fi:
16
A. Baciu, D. Matis, Bazele contabilităţii, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2001, pag.279
17
J.P. Grappin, La comptabilité en partie double – son application en action de formation, Editure
Comptables Malesherbes, 1988 (preluat după I. Oprean, D. Matiş ş.a., Op. cit., pag.188)
18
M. Caplei, Op. cit., pag.65
- diminuarea sau dispariţia unor active (stocuri, cheltuieli de constituire, cheltuieli de

repartizat pe mai multe exerciţii fianciare); sau
- creşteri de pasiv (indemnizaţii datorate personalului care va fi concediat, penalităţi
pentru anularea contractelor cu terţii, reintegrarea unor provizioane).19
b) Principiul permanenţei metodelor impune continuitate pe parcursul
exerciţiului, precum şi de la un exerciţiu la altul, în aplicarea normelor şi regulilor
utilizate la evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor de activ
şi de pasiv şi a rezultatelor în vederea asigurării comparabilităţii în timp a
informaţiilor contabile.
c) Principiul prudenţei, potrivit căruia se vor avea în vedere următoarele aspecte:
- se iau în considerare numai profiturile recunoscute până la data încheierii
exerciţiului financiar;
- se tine seama de toate obligaţiile previzibile şi pierderile potenţiale care au luat
naştere în cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu
anterior, chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între data încheierii
exerciţiului şi data întocmirii bilanţului;
- se tine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, indiferent dacă
rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere.
d) Principiul independenţei exerciţiului potrivit căruia se vor lua în considerare
toate veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar* pentru care se
face raportarea, fără a ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor.
Veniturile şi cheltuielile care nu sunt aferente exerciţiului respectiv nu se trec asupra
rezultatelor, ci se transferă în structurile patrimoniale “Cheltuieli înregistrate în
avans”, respectiv “Venituri înregistrate în avans”.
e) Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi pasiv are în vedere ca
la stabilirea valorii totale corespunzătoare a unei poziţii din bilanţ, să se determine
separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv.
f) Principiul intangibilităţii presupune ca bilanţul de deschidere al unui exerciţiu
să corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului precedent.
g) Principiul necompensării potrivit căruia elementele de activ şi de pasiv
trebuie evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea
între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului (cu excepţia compensărilor între
active şi pasive permise de lege), precum şi între veniturile şi cheltuielile din contul de
rezultate.
h) Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului presupune ca
informaţiile prezentate în situaţiile financiare anuale să reflecte realitatea economică a
evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.
i) Principiul pragului de semnificaţie presupune ca orice element care are o valaore
seminificativă să fie prezentat distinct în cadrul situaţiilor financiare. Elementele cu valori
nesemnificative care au aceeaşi natură sau cu funcţii similare vor fi însumate, nefiind necesară
prezentarea lor separată. Mai mult, dacă un element este neglijabil în contextul său, nu este
necesar să fie reflectat în contabilitate separat, neavând un caracter semnificativ. Pragul de
semnificaţie este măsura de la care o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta
conformitatea cu regulile şi sinceritatea conturilor anuale care dau imaginea fidelă a
patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatului.
19
Petriş R., Bazele contabilităţii, Editura Gorum, Iaşi, 2002, pag.20.
*
exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de
activitate, când acesta începe la data înfiinţării, respectiv a înmatriculării, potrivit legii, la Oficiul
Registrului Comerţului.
Principiul prevalentei economicului asupra juridicului şi principiul pragului de

semnificaţie se aplica doar de anumite entităţi, conform legii.
UNITATEA 4. EVALUAREA PATRIMONIULUI

OBIECTIVE Definirea notiunii de evaluare
Cunoasterea momentelor evaluarii
NOTIUNI CHEIE Evaluare, FIFO, LIFO, CMP
4.1 Momentele evaluarii
Evaluarea este un procedeu al metodei contabilităţii, comun şi altor discipline

prin care se realizează exprimarea valorică cu ajutorul etalonului bănesc a existentei,
mişcării şi transformării patrimoniului economic în scopul reflectării lui în
contabilitate.
Evaluarea constă în cuantificarea şi măsurarea în expresie valorică
(cuantificare monetară) a mijloacelor materiale, creanţelor şi obligaţiilor, cheltuielilor,
veniturilor şi a rezultatelor. Evaluarea asigură trecerea de la informaţii singulare
exprimate în etalon natural la informaţii generalizatoare de sinteză în expresie
valorică, necesare luării deciziilor.
Evaluarea patrimoniului economic se bazează pe un sistem de elemente
baneşti care, după conţinutul şi modul lor de formare se grupează în costuri, preţuri,
tarife şi valori.
Costurile sunt elemente băneşti care arată cât s-a cheltuit cu procurarea sau obţinerea
unor bunuri, lucrări, servicii necesare unităţii patrimoniale, putând lua forma costului
de achiziţie sau a costului de producţie.
Preţurile sunt elemente băneşti care arată ce sumă sau ce valoare se încasează sau
urmează sa fie încasată pentru bunurile vândute.
Tarifele sunt elemente băneşti asemănătoare şi corespondente preţurilor, cu ajutorul
cărora se evaluează lucrările efectuate şi serviciile prestate unor terţi şi munca
personalului.
Evaluarea patrimoniului economic în vederea reflectării lui în contabilitatea
curentă se face în general la cost istoric. Principalele momente ale evaluării sunt:
1. Evaluarea la data intrării bunurilor în patrimoniul economic;
2. Evaluarea la data ieşirii bunurilor din patrimoniul economic;
3. Evaluarea la data inventarierii patrimoniului;
4. Evaluarea la data încheierii exerciţiului financiar sau a perioadei de gestiune.
Evaluarea la data intrării bunurilor în patrimoniul economic

La data intrării în patrimoniu, bunurile se evaluează şi se înregistrează în
contabilitatea curentă la valoarea de intrare, adică la valoarea contabilă sau costul
istoric. Această valoare se stabileşte şi se exprimă diferit în funcţie de modalităţile de
procurare sau provenienţă a bunurilor: la valoarea de utilitate, valoarea de achiziţie
(sau costul de achiziţie), costul de producţie şi valoare nominală.
Evaluarea la data ieşirii bunurilor din patrimoniul economic

În principiu, bunurile ieşite din unitate sau din depozitele unităţii se evaluează
şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare. Având în vedere ca preţurile unitare
şi implicit valoarea de intrare poate să difere de la o intrare la alta, pentru acelaşi fel
de bun, în practică se folosesc trei metode de evaluare a ieşirilor din patrimoniu:
CMP - metoda costului mediu ponderat. Costul mediu ponderat se calculează după
fiecare intrare ca raport între valoarea totală a stocului iniţial plus valoarea intrărilor şi
cantitatea existentă în stocul iniţial plus cantităţile intrate.
FIFO - costul unitar al primei intrări se atribuie primei ieşiri. După epuizarea acestui
lot se trece la lotul următor în ordine cleiologică.
LIFO - costul unitar al ultimei intrări se atribuie primei ieşiri indiferent de costurile
unitare ale altor intrări.
Evaluarea la data inventarierii patrimoniului

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea contabilităţii nr. 82/1991,
unităţile au obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului: la începutul
activităţii; cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării sale; în cazul încetării
activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
Inventarierea are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a patrimoniului
fiecărei unităţi şi cuprinde toate elementele patrimoniale, precum şi bunurile deţinute
cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice.
Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa
tuturor elementelor de activ şi de pasiv, cantitativ şi valoric sau numai valoric, după
caz, existente în patrimoniul unităţii la data la care aceasta se efectuează.
Cu ocazia inventarierii, patrimoniul se evaluează la valoarea actuală, reală sau
de utilitate, adică valoarea de inventar. Această valoare se stabileşte în funcţie de
utilitatea bunurilor aflate în unitate şi de preţurile pieţei şi exprimă costul real la
momentul inventarierii.
Evaluarea la data încheierii exerciţiului financiar sau a perioadei de gestiune

La încheierea exerciţiului financiar, elementele patrimoniale se evaluează şi se
reflectă în bilanţul contabil la valoarea de intrare, însă pusă de acord cu rezultatele
inventarierii, adică la valoarea reală sau netă.
Valoarea de intrare (contabilă) se compară cu rezultatele inventarierii. În acest

scop valoarea de intrare din contabilitate se compară cu valoarea de utilitate sau de
inventar stabilită în listele de inventariere. În urma efectuării acesteia, pot rezulta
plusuri de valori sau minusuri de valori latente sau probabile datorită faptului ca
bunurile respective nu sunt încă vândute sau încasate.
În evaluarea patrimoniului economic, la încheierea unui exerciţiu financiar se

aplică principiul prudenţei. Astfel, diferenţele dintre valoarea de intrare şi valoarea de
inventar se tratează şi regularizează diferit pentru elementele de activ şi pentru cele de
pasiv:
• în cazul elementelor de activ:

- diferenţele constatate în plus între valoarea de intrare (mai mică) şi valoarea de
inventar (mai mare) nu se contabilizează, iar activele respective se menţin înregistrate
în contabilitate la valoarea de intrare.
- diferenţele constatate în minus între valoarea contabilă şi valoarea de inventar
reflecta o depreciere a activelor respective, şi se înregistrează în contabilitate ca
amortizare (în cazul deprecierii ireversibile) sau ca provizion (în cazul deprecierii
reversibile).
• în cazul elementelor de pasiv:

- diferenţele constatate în plus între valoarea de intrare (mai mică) şi valoarea de
inventar (mai mare) se înregistrează în contabilitate prin constituirea unui provizion,
pasivele respective menţinându-se la valoarea contabila;
- diferenţele constatate în minus nu se înregistrează, pasivele se menţin înregistrate la
valoarea lor de intrare.
4.2 Metode de evaluare la ieşirea din gestiune a stocurilor
4.2.1 Metoda costului mediu ponderat (CMP)
Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului
iniţial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă în stocul iniţial
(qs), plus cantităţile intrate(qi):
Si + Vi
CMP =
qs + qi
4.2.2. Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO)
Potrivit acestei metode, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de

achiziţie al primului lot intrat, iar pe măsura epuizării lotului, stocurile ieşite din
gestiune se evaluează la costul de achiziţie al lotului următor în ordine cleiologică.
4.2.3. Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO)
Potrivit acestei metode, ieşirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, iar
după epuizarea lotului, cantităţile ieşite vor fi evaluate la costul lotului anterior.
Prin această metodă ieşirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea
inversă intrării loturilor în gestiune.
4.2.4 .Metoda costului standard
Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilităţii interne de

gestiune, pot să determine costurile şi preţurile prestabilite pentru a evalua stocurile
folosind costurile standard. În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li
se stabilesc, anticipat, costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează şi
înregistrează intrările şi ieşirile. Diferenţele dintre costul de înregistrare şi costurile
efective de achiziţie sau de producţie se evidenţiază în conturi distincte.
Indiferent de metoda de contabilitate adoptată pentru evidenţa stocurilor,

evaluarea lor reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea
structurii stocurilor.
Metodele de evaluare adoptate de o unitate trebuie să fie aceleaşi în tot cursul

exerciţiului, precum şi de la un exerciţiu la altul. În cazuri justificate şi în condiţiile
prevăzute de lege, metodele de evaluare se pot schimba, făcându-se în acest sens
menţiuni în notele la situaţiile financiare.
REZUMAT Modulul este structurat pe 4 unitati:

UNITATEA 1. DEFINIREA SI ROLUL
CONTABILITATII - ce cuprinde aspecte referitoare la
definirea, rolul contabilitatii, piata informatiei contabile
UNITATEA 2. ELEMENTE DE ORGANIZARE A
CONTABILITATII – a carei obiective sunt stabilirea
modului de organizare a contabilitatii la nivelul societatilor
comerciale, instituriilor publice si a organizatiilor obstesti
UNITATEA 3. OBIECTUL CONTABILITATII – prezinta
patrimonial societatii, detaliind elementele sale componente,
rezultatul financiar si principiil si conventiile contabile.
UNITATEA 4. EVALUAREA PATRIMONIULUI –
prezinta momentele evaluarii patrimoniului, detaliindu-le
corespunzator
TEME DE
AUTOEVALUARE Intrebări
1. Care sunt principiile contabile aplicate in Romania?

2. Care sunt formele de inregistrare contabila aplicabile la
nivelul unei societati romanesti?
3. Care este rolul informatiei contabile din punct de vedere
al utilizatorilor externi de informatie? Luati ca exemplu o
socitate comerciala cu a carei activitate sunteti familiarizati
si incercati sa-i identificati utilizatorii externi de informatie.
Problemă
Situaţia stocurilor unei unităţi este de:
01.08 N stoc iniţial 5.000 bucaţi la 4.000 lei/buc, Intrari pe
05.08.N 2.000 buc la 6.000 lei/buc, pe 09.08.N 3.000 buc la
7.000 lei-buc, pe 25.08.N 6.000 buc la 3.000 lei/buc, pe
30.08.N 1.000 buc la 1.500 lei/buc, Iesiri pe 18.08.N 8.000
buc si pe 28.08.N 4.000 buc.Care este valoarea ieşirilor din
data de 28.08.N si a stocului final evaluat prin metoda
costului mediu ponderat calculat după fiecare operaţie de
intrare ?
BIBLIOGRAFIE 1. Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate

financiară, Vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1998,
2. Contabilitatea financiară a întreprinderii, Ed. Dacia, 2004
MODULUL 2
SITUATIILE FINANCIARE SI COMPONENTELE
Situatii financiare, bilantul contabil, cont de rezultate,

CONCEPTE DE BAZA situatia modificarilor capitalurilor proprii, situatia
fluxurilor de incasari si plati, inventarierea
patrimoniului,
OBIECTIVE 1. Comunicarea informatiilor prin intermediul
situatiilor financiare
2. Lucrari pregatitoare intocmirii situatiilor financiare
3. Inventarierea patrimoniului
4. Prezentarea situatiilor financiare ale unei companii
5. Definirea si caracterizarea elementelor bilantiere
6. Definirea si caracterizarea elementelor contului de
profit si pierdere
RECOMANDARI 1. Matiş D, Tilei Tudor A, Muţiu A, - Elemente de

PRIVIND STUDIUL contabilitate – Ed. Accent, 2006
2. Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate
3. Alte surse bibliografice indicate in urma discutiilor
cu tutorii pe tema situatiilor financiare sau pe tema
inventarierii
4. Studii de caz pe marginea temelor discutate cu
tutorii
REZULTATELE Modulul urmareste familiarizare studentului cu
ASTEPTATE elementele situatiilor financiare, interpretarea valorii
acetora. Totodata se urmareste ca studentul sa
aprofundeze cunostintele legate de invemntariere,
pregatirea acesteia, derularea si valorificarea
rezultatelor inventarierii.
UNITATEA 1. SITUATIILE FINANCIARE

OBIECTIVE 1. Comunicarea informatiilor prin intermediul situatiilor
financiare
2. Lucrari pregatitoare intocmirii situatiilor financiare
3. Inventarierea patrimoniului
4. Prezentarea situatiilor financiare ale unei companii
NOTIUNI CHEIE Situatii financiare, bilantul contabil, cont de rezultate, situatia

modificarilor capitalurilor proprii, situatia fluxurilor de
incasari si plati, note la situatiile financiare, invemtarierea
patrimoniului
1.1. Comunicarea informaţiilor prin intermediul situaţiilor financiare
Situaţiile financiare reprezintă un element de bază al contabilităţii, datorită

faptului că ele constituie mijloacele fundamentale de comunicare a informaţiilor
contabile importante către utilizatori.
Scopul situaţiilor financiare este acela de a oferi o reprezentare financiară

structurată referitoare la poziţia financiară şi tranzacţiile realizate de unitate. Ca atare,
prin situaţiile financiare trebuie să se furnizeze o informare despre poziţia financiară,
performanţele şi fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi, informare care să fie
utilă unei game largi de utilizatori, în luarea deciziilor lor economice. De asemenea,
situaţiile financiare au scopul de a arăta rezultatele gestiunii realizate de conducerea
întreprinderii, inclusiv asupra modului în care aceasta a utilizat resursele care i-au fost
încredinţate.
Pentru a se realiza acest scop, situaţiile financiare trebuie să furnizeze
informaţii care să permită utilizatorilor efectuarea de previziuni asupra fluxurilor de
trezorerie viitoare, în special referitoare la scadenţa (secvenţa) şi probabilitatea lor. În
acest sens, informaţiile vizează:
- activele controlate de întreprindere, adică resursele generatoare de fluxuri de
trezorerie viitoare;
- datoriile întreprinderii, adică pasivele externe ce trebuie să se găsească la originea
plăţilor;
- capitalurile proprii, ca interes rezidual al proprietarilor în activele controlate de
întreprindere;
- rezultatul net al întreprinderii şi, într-o accepţie mai largă, performanţa sa
economică, redate prin reflectarea evoluţiei capitalurilor proprii (activului net),
evoluţie din care sunt excluse efectele operaţiilor efectuate de întreprindere direct cu
proprietarii săi;
- fluxurile de trezorerie trecute, ce se pot constitui în bază pentru determinarea
fluxurilor de trezorerie viitoare.
Aceste informaţii trebuie să permită utilizatorilor de conturi să aprecieze
capacitatea întreprinderii în cauză de a plăti dividende, dobânzi şi, la modul general,
de a-şi achita datoriile la scadenţele prezăzute.
Situaţiile financiare sunt formate din patru rapoarte financiare de bază. Primul
este Contul de rezultate (Contul de profit şi pierdere), care reprezintă activităţile
generatoare de venituri sau încasări ale unei întreprinderi pe parcursul unei perioade
de timp date (exerciţiul financiar/contabil). Un al doilea raport este numit Situaţia
capitalurilor proprii, care reflectă modificările capitalului proprietarului în
întreprindere pe parcursul aceleaşi perioade date de timp.
Un al treilea raport financiar este Bilanţul contabil. Bilanţul reflectă situaţia
financiară a întreprinderii la un moment dat, de exemplu la sfârşitul exeriţiului
contabil. Al patrulea raport, numit Situaţia fluxurilor de trezorerie (de încasări şi
plăţi), sintetizează toate modifcările intervenite în mijloacele băneşti ale companiei ca
urmare a activităţilor curente de exploatare, a celor de investiţii şi a celor de finanţare.
Cont de rezultate (cont de profit şi pierdere) reprezintă un raport financiar
care sintetizează veniturile obţinute şi cheltuielile efectuate de o întreprindere pe
parcursul unei perioade de timp.
Situaţia capitalurilor proprii reflectă modificările intervenite în contul de
capital propriu pe parcursul unei perioade de timp.
Scopul bilanţului contabil este de a reflecta reflectă situaţia financiară a unei
întreprinderi la un moment dat. Bilanţul prezintă o imagine a întreprinderii ca
deţinătoare a unor resurse sau active a căror valoare este egală cu valoarea drepturilor
asupra acestora sau a surselor lor de provenienţă.
În prezent este utilizată pe scară largă Situaţia fluxurilor de încasări şi plăţi

pentru a se reflecta mijloacele băneşti generate de activitatea curentă de exploatare a
unei întrprinderi, ca şi de operaţiunile financiare şi de investiţii importante care au loc
pe parcursul exerciţiului contabil.
Notele explicative la situaţiile financiare anuale contabile trebuie:

a) să prezinte informaţii despre reglementările contabile care au stat la baza
întocmirii situaţiilor financiare anuale şi despre politicile contabile folosite;
b) să ofere informaţii suplimentare care nu sunt prezentate în bilanţ, contul de profit
şi pierdere şi, după caz, în situaţia modificărilor capitalurilor proprii şi/sau situaţia
fluxurilor de trezorerie, dar sunt relevante pentru înţelegerea oricărora dintre acestea.
1.2. Lucrări pregătitoare întocmirii situaţiilor financiare
Inainte de întocmirea situaţiilor financiare trebuie realizate o serie de operaţii

preliminare in vederea reflectării cât mai fidele a situaţiei financiare şi a
performanţelor unităţii. Principalele operaţii preliminare constau în :
- Operaţii de verificare contabile
- Operatii de regularizare
- Operaţii de inventariere
- Operaţii de stabilire şi repartizare a rezultatului exerciţiului.
Operaţiile de verificare contabilă constau în verificarea înregistrării corecte în

conturi a tuturor operaţiilor, verificarea concordanţei dintre contabilitate şi evidenţa
operativă, precum şi dintre contabilitatea sintetică şi cea analitică.
Se urmăreşte dacă s-au întocmit documente justificative pentru fiecare operaţie
economică a perioadei de gestiune avute în vedere şi dacă toate documentele
justificative au fost ănregistrate în contabilitate.
Se verifică legalitatea datelor, conformitatea cu regulile şi procedurile legale
sau în lipsa lor cu reglementările proprii conform politicilor contabile ale unităţii.
Se verifică sinceritatea informaţiilor contabile care trebuie să dea o descriere
adecvată, loială, clară şi completă a operaţiilor, evenimentelor.
Operaţiile de regularizare constau în delimitarea în timp şi repartizarea
cheltuielilor şi veniturilor şi în constatatea şi înregistrarea unor pierderi şi câştiguri
latente. Pentru determnarea rezultatului exerciţiului financiar este necesară stabilirea
cheltuielilor şi veniturilor care concură la obţinerea sa, fără a ţine seama dacă datoriile
şi creanţeşe corespunzătoare acestora sunt plătite sau încasate.
Operaţiile de inventariere
Potrivit prevederilor legale, regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile
publice, fundaţiile, persoanele fizice care au calitatea de comerciant sunt obligate să
conducă contabilitate proprie şi să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la
începutul activităţii, cel puţin o dată pe an în timpul funcţionării sale, în cazul
fuzionării asocierii sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege,
care sunt:
§ ori de câte ori intervine operaţia de predare-primire a gestiunii
§ cu ocazia modificărilor de preţ
§ în cazul producerii unor calamităţi naturale
§ în cazul de spargeri degradări sau sustrageri de bunuri
§ în situaţiile în care există indicii că s-au produs plusuri sau minusuri în

gestiune
§ lunar în vederea stabilirii situaţiei de gestiune în cazul unităţilor, care
utilizează metoda inventarului intermitent
Prin efectuarea inventarierii generale a patrimoniului se asigură :

Ø punerea de acord a evidenţei contabile cu situaţia reală constatată faptic prin
inventariere
Ø verificarea integrităţii şi stării activelor existente în unitate
Ø depistarea şi soluţionarea unor diferenţe, stabilirea cauzelor care le-au generat şi a
măsurilor de soluţionare
Ø identificarea unor imobilizări de bunuri în mijloace fixe neutilizate,materiale fără
mişcare sau cu mişcare lentă
Operaţiile de stabilire şi repartizare a rezultatului

Constau în definitivarea cuantumului impozitului pe rezultatul exerciţiului
încheiat, determinarea globală a rezultatului exerciţiului. In urmă hotărârii Adunarii
generale a acţionarilor privind repartizarea rezultatului , acesta se înregistrează în
contabilitate.
1.3. Inventarierea patrimoniului

1.3.1. Pregătirea inventarierii
Informaţiile din conturi se confruntă cu realitatea şi se pun de acord cu aceasta
prin intermediul inventarierii. Astfel, inventarierea stă la baza intocmirii unui bilanţ
real care asigură o imagine fidelă şI contribuie la aplicarea prudenţei în contabilitate.
Pregătirea inventarierii presupune luarea unor măsuri organizatorice şI
executarea unor lucrări cu caracter contabil.
Masuri organizatorice
În cadrul lucrărilor de natură organizatorică se pot menţiona:
a) numirea comisiilor de inventariere
b)actiuni pregătitoare administrative, ale comisiei, contabile
a) Numirea comisiilor de inventariere

Conducerea unităţii numeşte prin dispoziţii scrise membrii comisiilor şi a
subcomisiilor de inventariere, şi se stabilesc termenele de început şi de sfârşit ale
inventarierii.
Comisiile de inventariere sunt formate din cel puţin 2 persoane care au
misiunea de a efectua operaţiunea faptică de inventariere şi de stabilire a rezultatelor.
La unităţiile mici inventarierea poate fi executată de către o singură persoană. Prin
unităţi mici se înţelege: persoanele fizice care au calitate de comerciant sau
societăţiile comerciale care nu au mai mult de doi salariaţi iar valorile materiale ce
trebuiesc inventariate nu depăşesc plafonul stabilit de către administratorul societăţii
Din comisia de inventariere fac parte persoana cu pregătire corespunzătoare,
economică şi tehnică, pentru a se asigura inventarierea. Nu pot face parte din comisia
de inventariere gestionarii depozitelor supuse inventarierii şI nici contabilii care ţin
evidenţa gestiunii respective.
Membrii comisiei de inventariere nu pot fi înlocuiţi sau revocaţi numai în
cazuri bine întemeiate şI numai prin decizia scrisă a celor care i-au numit.
Pentru a asigura independenţa comisiilor de inventariere faţă de obiectul şi

subiectul controlului, din comisii nu pot face parte gestionarii depozitelor sau
magazinelor, şefii compartimentelor supuse inventarierii precum şi contabilii care ţin
evidenţa gestiunilor respective. De asemenea, aceeaşi persoană mu poate participa de
două ori consecutiv la inventarierea aceleaşi gestiuni.
In cazul inventarierilor de control, efectuate de către organele de control
financiar de gestiune proprii sau de organele de control din afara unităţii, acestea se
efectuează de regulă prin sondaj.
b) Acţiuni pregătitoare inventarierii propriu-zise

Pentru o bună desfăşurare a operaţiuniilor de inventariere, administratorii,
ordonatorii de credite sau alte persoane care au obligaţia gestionării patrimoniului
trebuie să ia măsuri în vederea creăriior tuturor condiţiilor optime de lucru comisiei de
inventariere:
I. organizarea depozitării valorilor materiale grupate pe sortotipodimensiuni
codificarea acestora şI întocmirea etichetelor de raft;
II. asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se
inventariază;
III. dotarea gestiunii cu aparatură şi instrumente adecvate pentru cântărire, măsurare
etc., cu mijloace de identificare (cataloage, monstre etc.);
IV. asigurarea participării la identificarea bunurilor inventariate a unor persoane
competente din cadrul unităţii sau din afara acestuia care au obligaţia să semneze
listele de inventariere pentru atestarea actelor înscrise;
V. dotarea comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul şI de sigilare a
spaţiilor inventariate;
VI. dotarea gestiuniilor cu două rânduri de încuietori diferite;
Comisia de inventariere înainte de începerea inventarierii trebuie să
întreprindă următoarele acţiuni premergătoare:
a) solicită gestionarului o declaraţie scrisă din care să rezulte dacă:
- gestionează valori materiale şI în alte locuri de depozitare, cu menţionarea tuturor
locurilor în care sunt depozitate bunurile din gestiune;
- are în gestiune şI alte bunuri ce aparţin terţilor, primite cu sau fără documente;
- are plusuri sau lipsuri în gestiune despre a căror cantitate sau valoare are cunoştinţă;
- are valori intrate sau care trebuie livrate pentru care nu s-au întocmit documentele
aferente;
- a primit s-au a eliberat valori materiale fără documente legale;
- deţine numerar s-au alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în
gestiunea sa;
- are documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidenţa gestiunii sau
care nu au fost predate la contabilitate
- dacă mai are ceva de menţionat.
Declaraţia se certifică de comisia de inventariere cu menţionarea datei.
b) identifică toate locurile unde există valori ce urmează a fi inventariate;
c) în prezenţa gestionarului trebuie să asigure închiderea şi sigilarea locurilor unde
sunt depozitate bunurile din gestiunea inventariată, precum şi căile de acces, ori de
câte ori se întrerup operaţiile de inventariere şI se părăseşte gestiunea;
d) să verifice numerarul din casă şI să stabilească suma încasărilor din ziua curentă,
solocitând întocmirea numerarului (la gestiunile cu vânzare cu amănuntul) şI
depunerea numerarului la caseria unităţii;
e) să controleze dacă toate instrumentele şI aparatele de măsură sau cântărire au fost

verificate şi dacă sunt în bună stare de funcţionare;
f) să solicite:
- predarea la magazii şi la depozite pe baza documentelor, a tuturor pieselor,
ansamblurilor şi agregatelor a căror prelucrare s-a terminat;
- colectarea din secţii sau ateliere a produselor reziduale şi a deşeurilor;
- întocmirea documentelor de constatare şI să se prezinte la control
semifabricatele a căror utilizare este îndoielnică.
- sistarea operaţiunilor de predare-primire a bunurilor din şi în gestiune. In mod
excepţional dacă aceasta nu poate fi sistată, se va continua numai în prezenta
comisiei de inventariere, care va face menţiunea pe documentele respective "
primit" sau "eliberat în timpul inventarierii", după caz, urmând ca aceste
operaţiuni să fie înscrise în liste de inventariere separate.
- aranjarea bunurilor ce urmează a fi inventariate pe categorii, sortimente,etc.
Lucrările pregătitoare de natură contabilă presupun:

a) asigurarea înregistrării tuturor operaţiunilor în contabilitatea sintetică şI analitică şI
în evidenţa operativă condusă în cadrul gestiunilor (fişe de magazie, rapoarte de
gerstiune);
b) verificare exactităţii înregistrărilor prin confruntarea informaţiilor din contabilitate
cu cele din evidenţa operativă şI prin întocmirea balanţelor verificare sintetice şI
analitice;
c) se ridică de la gestiuna toate evidenţele operative şI se vizează după ultima
operaţiune (fişe de magazie, benzi de la casele de marcat, rapoarte de gestiune etc).
1.3.2. Efectuarea inventarierii

Inventarierea propriu-zisă se realizează la locurile de păstrare a bunurilor.
Stabilirea stocului faptic se face prin numărare, măsurare, cântărire, sau dacă acest
lucru nu este posibil, prin calcul tehnic.Bunurile ambalate în cadrul unităţii se
despachetează şi se verifică, iar cele ambalate în ambalaje originale se despachetează
numai prin sondaj.
Valorile materiale de masă (aflate în vrac) a căror inventariere prin măsurare
sau cântărire ar necesita cheltuieli importante sau ar provoca degradarea lor, pot fi
inventariate prin utilizarea calculelor tehnice pentru determinarea volumetrică a
cantităţilor şi prin utilizarea probelor de laborator, în vederea stabilirii conţinutului
lor. În aceste situaţii, pe listele de inventariere se va face menţiunea modului de
stabilire a cantităţii, anexându-se calculul aritmetic al acestora (forma recipientului
sau a stivei,formula de calcul a volumului, greutatea specifică, stabilirea rezultatului.
Dacă inventarierea bunurilor dintr-o gestiune nu se termină într-o singură zi,
la terminarea zilei de lucru depozitele se închid şi se sigilează.
Constatăriile faptice se consemnează în liste de inventariere, dacă se practică
evidenţa global valorică pe total gestiune sau situaţia comparativă a diferenţelor în
gestiune, in cazul evidenţei cantitativ-valorice.
Listele de inventariere se întocmesc separat pe:
- pe locuri de păstrare şi depozitare
- pe gestionari responsabili de păstrarea lor
- pentru bunurile degradate, depreciate, desperecheate
- pentru bunurile aparţinând altor unităţi, dar care se află în gestiunea inventariată
sub diferite forme (custodie,închiriere, primite spre prelucrare sau reparaţie)
- pentru bunurile fără mişcare, cu mişcare lentă sau care prisosesc
În cazul ultimelor două categorii de bunuri se anexează la listele de

inventariere o “Notă de constatare” din care să rezulte cauzele nefolosirii bunurilor,
caracterul şI gradul deteriorii şI eventualele persoane vinovate.
Bunurile inventariate se înscriu în listele de inventariere cu indicarea
denumirii, unitatăţii de măsură, a codului, caracteristicilor, a menţiunilor calitative.
Eventualele corecturi se certifică de toate persoanele din comisie care
semnează lista respectivă. Numerotarea listelor şi a bunurilor înscrise se face în ordine
cleiologică, spaţiile rămase libere se barează.
În urma verificării existenţei fizice a fiecărui element patrimonial
inventariat, acesta se consemnează în formularul “Lista de inventariere” (varianta
simplificată cod 14-3-12/b), Din listă se preiau numai poziţiile cu diferenţe într-o altă
listă de inventariere (cod 14-3-12) în care se stabilesc plusurile şI minusurile de
valori materiale, constatate cu ocazia inventarierii. De asemenea pentru bunurile la
care s-au constatat deprecieri se întocmesc liste distincte (variante simplificate cod 14-
B-12/b) care se vor prelua apoi în listele de inventariere cod 14-B-12.
Lista de inventariere cod 14-3-12/a are rolul de stabilire a diferenţelor valorice
în plus sau în minus, folosindu-se la gestiunile unde evidenţa analitică a valorilor
materiale se ţine după metoda globală valorică.
Bunurile supuse inventarierii se înscriu în listele, de inventariere cu indicarea
denumirii, codului, unitatea de măsură, preţul unitar, menţiuni calitative, motivul deprecierii şI
valoarea acesteia. De regulă listele de inventar se întocmesc în trei exemplare (unul de către
gestionar) celelalte două de către un memnru al comisiei de inventariere la indigo. Dacă
inventarierea se desfăşoară cu ocazia predării-primirii gestiunii listele se întocmesc în cinci
exemplare (unul de către gestionarul predator, unul de către gestionarul primitor şI celelalte
trei de către un membru al comisiei de inventariere).
În cazul în care inventarierea nu se termină într-o zi, la finele zilei încăperea se
sigilează şI fişele de inventariere sunt semnate de către membrii comisiei de
inventariere pe fiecare filă. La reluare inventarierii dacă sigiliul a fost rupt nu se intră
în încăperea respectivă şI se anunţă conducerea uniţaţii organele de poliţie şI
procuratură.
Pe ultima filă a listei de inventariere se trece durata efectivă a acestuia adică
data începerii şI terminării precum şI menţiunea gestionarului din care reiese dacă:
- toate cantităţile de bunuri au fost stabilite în prezenţa sa;
- bunurile respective se află în păstrarea şI răspunderea sa;
- obiecţiile pe care le are de făcut (dacă există);
- mai are bunuri neinventariate.
Dacă există obiecţii acestea vor fi analizate iar concluziile se vor menţiona la
sfârşitul listei de inventariere
În coloana afectată stocurilor scriptice se vor înscrie stocurile consemnate în
evidenţa operativă după ce persoana însărcinată cu evidenţa contabilă a gestiunilor
inventariate va efectua verificări prealabile pentru ;
a) asigurarea înregistrării tuturor operaţiunilor în contabilitatea sintetică şi
analitică şi în evidenţa operativă condusă în cadrul gestiunilor .
b) verificarea exactităţii înregistrărilor prin confruntarea informaţiilor din
contabilitate cu cele din evidenţa operativă şi prin întocmirea balanţelor verificare
sintetice şi analitice;
Numărul de exemplare se stabileşte de conducerea întreprinderii în funcţie de
caracterul inventarului, de necesitatea de prelucrare şi de valorificare.
În situaţia inventarierii unor materiale sau bunuri care aparţin terţilor( în
custodie sau luate cu chirie) se întocmesc liste de inventar separate din care un
exemplar se trimite proprietarilor. În situaţia materialelor date în custodie sau cu

chirie, se întocmesc liste de inventariere distincte şi se trimit pentru confirmare la
unităţile care le-au primit în păstrare.
Pe ultima filă a listelor de inventar, gestionarul trebuie să menţioneze că:
- toate bunurile înscrise în liste au fost inventariate în prezenţa sa
- bunurile inventariate se află în păstrarea şi răspunderea sa
- se menţionează dacă mai are bunuri neinventariate şi dacă are obiecţiuni faţă de
modul în care s-a desfăşurat inventarierea
1.3.3. Rezultatele inventarierii
Rezultatele inventarierii se determină prin compararea stocurilor constatate

faptic pe teren şi consemnate ca atare în listele de inventariere cu stocurile scriptice
din evidenţa operativă a gestiunii( fişele de magazie)
În urma acestor comparaţii pot rezulta următoarele situaţii:
⇒ stocurile faptice sunt egale cu cele scriptice
⇒ stocurile faptice sunt mai mari decât stocurile scriptice
⇒ stocurile faptice sunt mai mici decât stocurile scriptice
Cauzele diferenţelor pot fi diverse şi multiple. Comisia de inventariere este
obligată să investigheze şi să analizeze aceste cauze, şi în funcţie de natura lor să facă
propuneri de valorificare.
În urma examinării tuturor elementelor legate de plusurile şi minusurile
constatate şi consemnate în listele de inventar, comisia de inventariere va face
propuneri pentru înregistrarea acestora cum ar fi:
- compensarea minusurilor cu plusurile la unele sortimente confundabile între ele
- acordarea de perisabilităţi în situaţii justificate, cu aprobarea conducerii unităţii
- înregistrarea pe cheltuieli a diferenţelor negative,în situaţii obiective
- imputarea în sarcina persoanelor vinovate de producerea lipsurilor sau degradărilor
- sesizarea organelor de urmărire penală pentru faptele care prezintă indicii de
săvârşire a unor infracţiuni
Aceste propuneri se înscriu într-un proces verbal care se prezintă conducerii
unităţii în termen de 3 zile de la data terminării inventarierii. Conducătorul unităţii cu
avizul contabilului şef şi a juristului, va dispune măsuri de valorificare şi înregistrare a
diferenţelor.
Procesul verbal privind rezultatele inventarierii trebuie să conţină în
principal: data întocmirii; numele şI prenumele comisiei de inventariere; numărul şI
data actului de numire a comisiei de inventariere; gestiunea inventariată; data
începerii şI terminării inventarierii; rezultatele inventarierii; concluziile şI propunerile
comisiei în legătură cu plusurile şI minusurile constatate, cu persoanele vinovate şI
măsurile ce trebuie luate ; volumul stocurilor depreciate, a celor fără mişcare, cu
mişcare lentă, greu vandabile şI propuneri privind reintegrarea acestora în circuitul
economic; constatări privind păstrarea, depozitarea, conservarea precum şI alte
aspecte în legătură cu activitatea gestiunii inventariate.
Conducerea unităţii, pe baza avizului conducătorului serviciului financiar-contabil şi a
oficiului juridic, dispune în termen de cinci zile asupra modului de soluţionare a propuneri.
Rezultatele inventarierii se consemnează în contabilitate în termen de cinci
zile de la primirea deciziilor de la conducerea unităţii, acestea cominicându-se şI
gestionarului.
Diferenţele constatate cu prilejul inventarierii sunt regularizate prin
compensare, acordare de perisabilităţi sau imputarea lor persoanelor vinovate după
caz. Anual, rezultatele inventarierii se înregistrează şI grupează în “Registrul

inventar” (cod 14-1-2).Registrul inventar este un document contabil obligatoriu în
care se înregistrează toate elementele de activ şI de pasiv, grupate după natura lor,
confor posturilor di bilanţul contabil.
Elementele patrimoniale inscrise în registrele inventar au la bază listele de
inventariere centralizate şI procesele verbale de inventariere care justifică fiecare post
din bilanţul contabil.
1.4. Prezentarea situaţiilor financiare ale unei companii

Prezentăm în continuare situaţiile financiare ale unei companii din România la data de
31.12. N.
BILANŢ
la 31 decembrie N)
10 - LEI-
Sold la:
Nr.
ACTIV începutul sfârşitul
rd.
anului anului
A B 1 2
IMOBILIZĂRI NECORPORALE Cheltuieli de constituire 01 0 0
Cheltuieli de dezvoltare 02 0 0
Concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare
03
şi alte imobilizări necorporale 12.085 32.747
Fondul comercial 04 0 0
ACTIVE IMOBILIZATE
Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie 05 0 0

Total (rd. 1 la rd. 5) 06 12.085 32.747
IMOBILIZĂRI CORPORALE Terenuri şi construcţii 07 1.086.446 1.062.962
Instalaţii tehnice şi maşini 08 462.173 524.747
Alte instalaţii, utilaje şi mobilier 09 108.371 228.175
Avansuri şi imobilizări corporale în curs 10 0 0
Total (rd.7 la rd.10) 11 1.656.990 1.815.884
IMOBILIZĂRI FINANCIARE Acţiuni deţinute la entităţi
afiliate 12 0 0
Împrumuturi deţinute la entităţi affiliate 13 0 0
Interese de participare 14 0 0
Împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată
15 0 0
în virtutea intereselor de participare
Investiţii deţinute ca imobilizări 16 0 0
Alte împrumuturi 17 31.060 19.624
IMOBILIZĂRI FINANCIARE – TOTAL 18 31.060 19.624
A. ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd.06+11+19) 19 1.700.135 1.868.255
STOCURI Materii prime şi materiale consumabile 20 7.018 16.067
Producţie în curs de execuţie 21 0 0
ACTIVE CIRCULANTE
Produse finite şi mărfuri 22 4.506.798 4.809.795

Avansuri pentru cumpărări de stocuri 23 5.472 28.372
TOTAL (rd. 20 la 23) 24 4.519.288 4.854.234
CREANŢE Creanţe comerciale 25 2.711.808 4.283.789
Sume de încasat de la entităţile afiliate 26 0 0
Sume de încasat de la entităţile de care compania este legată
27 0 0
în virtutea intereselor de participare
Alte creanţe 28 74.274 2.110
Capital subscris şi nevărsat 29 0 0
TOTAL (rd. 26 la 30) 30 2.786.082 4.285.899
INVESTITII FINANCIARE PE TERMEN SCURT
Acţiuni deţinute la entităţile afiliate 31 0 0
Alte investiţii pe termen scurt 32 0 0

TOTAL (rd. 31 + 32) 33 0 0
CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI 34 296.366 670.598
B. ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd.25+31+35+36) 35 7.601.736 9.810.731

C. CHELTUIELI ÎN AVANS 36 68.137 22.017
Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 37 0 0
Sume datorate instituţiilor de credit 38 174.927 144.469
DATORII CE TREBUIE
PERIOADĂ DE UN AN
Avansuri încasate în contul comenzilor 39 0 0

PLĂTITE ÎNTR-O
Datorii comerciale - furnizori 40 2.362.838 3.814.365

Efecte de comerţ de plătit 41 0 0
Sume datorate entităţilor afiliate 42 0 0
Sume datorate entităţilor de care compania este legată în
43 0 0
virtutea intereselor de participare
Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi alte datorii pentru
asigurările sociale 44 2.970.491 995.396
TOTAL (rd. 37 la 44) 45 5.508.256 4.954.230
E. ACTIVE CIRCULANTE, RESPECTIV DATORII CURENTE
46
NETE (Rd. 35+36-45-62) 2.161.617 4.878.518
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 19+46-61) 47 3.861.752 6.746.773
Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 48 0 0
PERIOADĂ MAI MARE DE
Sume datorate instituţiilor de credit 49 0 0

DATORII CE TREBUIE
Avansuri încasate în contul comenzilor 50 0 0

PLĂTITE ÎNTR-O
Datorii comerciale - furnizori 51 0 0

UN AN
Efecte de comert de plătit 52 0 0

Sume datorate entităţilor afiliate 53 0 0
Sume datorate entităţilor de care compania este legată în
54 0 0
virtutea intereselor de participare
Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi alte datorii pentru
asigurările sociale 55 0 0
TOTAL (rd. 48 la 55) 56 0 0
H. PROVIZIOANE
Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare 57 0 0
Provizioane pentru impozite 58 0 0
Alte provizioane 59 0 0
TOTAL - (rd. 57+59) 60 0 0
I. VENITURI ÎN AVANS
Subvenţii pentru investiţii 61 0 0
Venituri înregistrate în avans 62 0 0
Total (rd. 61+ 62) 63 0 0
I. CAPITAL - capital subscris nevărsat 64 0 0
- capital subscris vărsat 65 257.118 257.118
- patrimoniul regiei 66 0 0
Total (rd. 64 la 66) 67 257.118 257.118
J. CAPITAL ŞI REZERVE
II. Prime de capital 68 0 0

III. Rezerve din reevaluare 69 8.892 8.892
IV. Rezerve - rezerve legale 70 32.310 32.310
Rezerve statutate sau contractuale 71 0 0
Rezerve reprezentînd surplusul realizat din reserve din
72 0 0
reevaluare
Alte reserve 73 1.502.740 1.427.626
Acţiuni proprii 74 0 0
Total 75 1.535.050 1.459.936
V. Rezultatul reportat - sold creditor 76 1.247.631 2.060.792
- sold debitor 77 0 0
VI. Rezultatul exerciţiului - sold creditor 78 2.752.259 2.960.135
- sold debitor 79 0 0
Repartizarea profitului 80 1.939.198 0

TOTAL CAPITALURI PROPRII
(Rd. 67+68+69+75+76-77+78-79-80) 81 3.861.752 6.746.773
Patrimoniul public 82 - -
TOTAL CAPITALURI (rd. 81 + 82) 83 3.861.752 6.746.773
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE

PENTRU ANUL ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE N
- LEI-
Exerciţiul Exerciţiul
Denumirea indicatorilor Nr. rd. financiar financiar
precedent încheiat
A B 1 2
Cifra de afaceri (rd.02 la 05) 01 33.152.526 36.299.235
Productia vândută 02 230.000 228.444
Venituri din vânzarea mărfurilor 03 32.922.526 36.070.791
VENITURI DIN
EXPLOATARE
Venituri din înregistrate de entităţile al căror obiect principal de 0

04 0
activitate îl constituie leasingul
Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete 05 0 0
Variaţia stocurilor - solduri creditoare 06 4.506.798 43.134
Variaţia stocurilor - solduri debitoare 07 0 0
Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi 0
08 0
capitalizată
Alte venituri din exploatare 09 49.008 70.857
I. VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL (rd.01+05-06+07+08+09) 10 37.708.332 36.413.226
Cheltuieli cu materii prime şi materialele consumabile 11 422.600 505.643
Alte cheltuieli materiale 12 127.700 143.747
Cheltuieli cu energia şi apa 13 13.200 14.290
Cheltuieli privind mărfurile 14 29.541.300 25.237.835
Cheltuieli cu personalul - total (rd.15+16) 15 790.410 1.568.859
CHELTUIELI DE EXPLOATARE
- salarii 16 488.629 1.103.409

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială 17 301.781 465.450
Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale (rd. 18 - 18 429.712 262.375
19)
- cheltuieli 19 429.712 262.375
- venituri 20 0 0
Ajustarea valorii activelor circulante (rd. 22-23) 21 0 0
- cheltuieli 22 0 0
- venituri 23 0 0
Alte cheltuieli de exploatare (rd. 25 la 28) 24 1.922.305 2.010.610
Cheltuieli privind prestaţiile externe 25 1.775.302 1.787.964
Cheltuieli cu impozite, taxe, şi vărsăminte asimilate 26 89.771 115.966
Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate 27 57.232 106.680
Cheltuieli privind dobânzile de refinanţare înregistrate de entităţile al
28
căror obiect principal de activitate îl constituie leasingul 0 0
Ajustari privind provizioanele (rd. 30-31) 29 0 0
- cheltuieli 30 0 0
- venituri 31 0 0
II. CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL (rd.11 la la
32 33.247.227 29.743.359
15+18+21+24+29)
REZULTATUL DIN EXPLOATARE Profit (rd.10-32) 33 4.461.105 6.669.867
Pierdere (rd.32-10) 34 -
Venituri din interese de participare 35 0 0
VENITURI
FINANCIA
- din care veniturile obţinute de la entitatile afiliate 36 0 0

RE
Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din

37
activele imobilizate 0 0
- din care veniturile obţinute de la entităţile afiliate 38 0 0
Venituri din dobânzi 39 12.370 15.750

- din care în veniturile obţinute de la entităţile afiliate 40 0 0
Alte venituri financiare 41 0 0
III. VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 35+37+39+41) 42 17.080 6.135.136
Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile 0
43 0
deţinute ca active circulante
FINANCIARE
CHELTUIELI
- cheltuieli 44 0 0
- venituri 45 0 0
Cheltuieli privind dobânzile 46 105.135 170.654
- din care, cheltuielile în relaţia cu entităţile afiliate 47 0 0
Alte cheltuieli financiare 48 744.391 1.137.751
IV. CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd. 43+46+48) 49 849.526 8.369.663
REZULTATUL FINANCIAR Profit (rd.42-49) 50 - -
Pierdere (rd.49-42) 51 832.446 2.234.527
REZULTATUL CURENT AL EXERCIŢIULUI Profit (rd. 10+42-32-
52 3.628.659 4.435.340
49)
Pierdere (rd. 32+49-10-42) 53 - -
V. VENITURI EXTRAORDINARE 54 0 0
VI. CHELTUIELI EXTRAORDINARE 55 0 0
REZULTATUL EXTRAORDINAR Profit (rd.54-55) 56 - -
Pierdere (rd.55-54) 57 - -
VII. VENITURI TOTALE (rd. 10+42+54) 58 37.725.412 42.548.362
VIII. CHELTUIELI TOTALE (rd.32+49+55) 59 34.096.753 38.113.022
REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI Profit (rd.58-59) 60 3.628.659 4.435.340
Pierdere (rd.59-58) 61 - -
IMPOZITUL PE PROFIT 62 876.400 1.475.205
Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus 63 0 0
REZULTATUL / PIERDEREA NETĂ A EXERCIŢIULUI FINANCIAR
FINANCIAR Profit
Profit (rd. 60-62-63) 64 2.752.259 2.960.135
Pierdere (rd. 61+62+63) (rd. 62+63-60) 65 - -
SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE

- LEI -
Flux de numerar din activităţi de exploatare
Încasări de la clienţi 34.732.498
Plăţi către furnizori, angajaţi, plăţi fiscale şi sociale (30.718.508)
Numerar generat din exploatare 4.013.990
Impozit pe profit plătit (1.618.444)
Numerar net din activităţi de exploatare 2.395.546
Flux de numerar provenit din activităţi de investiţii

Achiziţionare de terenuri, clădiri, instalaţii şi echipamente (454.895)
Numerar net folosit în activităţi de investiţii (454.895)
Flux de numerar din activităţi de finanţare

Încasări din împrumuturi pe termen lung (30.458)
Dividende plătite (1.361.011)
Dobânzi plătite (174.950)
Numerar net utilizat în activităţi de finanţare (1.566.419)
Creşterea netă a trezoreriei şi echivalentelor de trezorerie 374.232

Trezorerie şi echivalente de trezorerie la începutul perioadei 296.366
Trezorerie şi echivalente de trezorerie la sfârşitul perioadei 670.598
SITUAŢIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU

- LEI -
Creşteri Reduceri Sold la 31
Sold la 01
Elemente al capitalului propriu decembrie
ianuarie N Total, din prin Total, din prin N
care: transfer care: transfer
Capital subscris 257.118 257.118
Prime de capital
Rezerve din reevaluare 8.892 8892
Rezerve legale 32.310 32.310
Rezerve – surplus din reevaluare
Rezerve statutare sau contractuale
Alte reserve 1.502.740 1.427.626
Acţiuni proprii
Rezultatul reportat
Profit nerepartizat 1.247.631 813.061 813.061 2.060.692
Pierdere neacoperită
Rezultatul reportat din adoptarea pentru
prima dată a IAS, mai puţin IAS 29 SC
SD
Rezultatul reportat provenit din
modificările politicilor contabile SC
SD
Rezultatul reportat provenit din corectarea
erorilor fundamentale SC
SD
Rezultatul reportat reprezentând surplusul
realizat din rezerve din reevaluare
Rezultatul exerciţiului financiar SC 2.752.259 2.960.135 2.752.259 813.061 2.960.135
SD
NOTE LA SITUAŢIILE FINANCIARE

1. NATURA ACTIVITĂŢII
Societatea Comercială este înregistrată în România din anul N-3 ca societate cu
răspundere limitată. Obiectul principal de activitate al S.C. este importul şi
comercializarea consumabilelor tipografice, iar la data de 31 decembrie N avea un
număr de 17 angajaţi. S.C. are sediul în Cluj-Napoca, şi desfăşoară activităţi prin 6
puncte de lucru în ţară.
2. BAZELE PREZENTĂRII
Moneda în care au fost întocmite situaţiile financiare
Prezentele situaţii financiare sunt exprimate în termenii puterii de cumpărare a leului la 31
decembrie N.
Baza înregistrării în contabilitate

Evidenţa contabilă a fost întocmită corespunzător cu Legii contabilităţii nr. 82/1991.
3. POLITICI CONTABILE SEMNIFICATIVE

Conversia sumelor exprimate în devize
Tranzacţiile în devize sunt înregistrate la cursul de schimb oficial la data efectuării lor.
Diferenţele de curs valutar care rezultă din încheierea tranzacţiilor în devize sunt incluse în
cheltuieli sau venituri, după caz, folosindu-se cursul de schimb din ziua respectivă.
Activele şi pasivele monetare înregistrate în devize sunt exprimate în lei la cursul din data
întocmirii bilanţului contabil.
Înregistrarea veniturilor şi cheltuielilor

Veniturile şi cheltuielile sunt înregistrate pe principiul contabilităţii de angajamente.
Imobilizări necorporale
Imobilizările necorporale sunt calculate la costul lor iniţial. Ulterior recunoaşterii iniţiale,
imobilizările necorporale sunt prezentate la cost, mai puţin amortizarea. Pierderi din
depreciere nu s-au înregistrat la nivelul acestei categorii de active. Imobilizările necorporale
sunt amortizate liniar pe durata de viaţă normată.
Costurile îndatorării
Costurile îndatorării sunt înregistrate ca o cheltuială în perioada în care ele au apărut, fără a se
ţine cont de felul în care împrumuturile sunt utilizate.
Casa şi conturi la bănci
- LEI -
31 decembrie N 01 ianuarie N
Numerar în casă 6.775 10.513
Numerar în bănci 582.847 283.607
Valori de încasat 50.142 0
Alte valori 30.834 2.246
Total 670.598 296.366
Creanţe comerciale
Creanţele comerciale sunt exprimate în valoare nominală.
- LEI-
Creanţe 4.283.789 2.711.808
Efecte comerciale de încasat 0 0
Total 4.283.789 2.711.808
Provizioane pentru clienţi incerti 0 0
Total net 4.283.789 2.711.808
Stocuri
- LEI -
31decembrie N 01 ianuarie N
Combustibili 3.955 6.178
Alte materiale consumabile 6.304 840
Obiecte de inventar 0 0
Produse finite 40.624 0
Mărfuri aflate la terţi 46 0
Mărfuri 4.769.125 4.506.798
Ambalaje 5.809 0
Avansuri – cumpărări mărfuri 28.372 5.472
Total 4.854.235 4.519.288
Metoda de descărcare a gestiunii stocurilor este primul intrat – primul ieşit.

Costul stocurilor, recunoscut ca o cheltuială în contul de profit şi pierdere, ajustat la inflaţie în
puterea de cumpărare la 31 decembrie N este de 25.237.835 LEI.
Alte active curente
- LEI -
Alte creanţe 2.110 74.274
Cheltuieli înregistrate în avans 22.017 68.137
Total active curente 24.127 142.411
În categoria “Alte Creanţe” sunt înscrise debitele în curs de clarificare, creanţe diverse, TVA
de recuperat şi TVA neexigibilă.
Datorii comerciale - LEI -

Furnizori de bunuri 3.801.021 2.362.838
Furnizori de imobilizări 13.344 0
Total datorii comerciale 3.814.365 2.362.838
Alte datorii - LEI -

31 decembrie 01 ianuarie
Datorii faţă de personal N 31.051 N
37.120
Contribuţii, taxe, impozite aferente 120.388 115.465
Impozit pe profit 400.100 540.697
TVA 97.015 -
Asociaţi 1.418 1.995
Creditori diverşi 5.250 17.455
Dividende de plată - 1.914.942
Alte datorii - total 655.222 2.627.674
Impozitul pe profit
Impozitul pe profit curent este calculat prin aplicarea ratei corespunzătoare în conformitate cu
legislaţia fiscală din România.
Provizioane
Întreprinderea recunoaşte provizioanele atunci când are o obligaţie prezentă legală sau
constructivă de a transfera beneficiile economice ca rezultat al activităţii anterioare şi atunci
când există o estimare rezonabilă a acestor obligaţii.
Imobilizările necorporale sunt reprezentate de programe informatice.
- LEI -
Programe informatice
Cost ajustat
la 01 ianuarie N 32.538
Achiziţii 33.907
Ieşiri -
la 31 decembrie N 66.445
Amortizare cumulată
Amortizarea aferentă anului N 13.245
Valoarea contabilă netă
Imobilizări corporale
Echipament Ap. Mijloace de Alte
Construcţii
e instalaţii transport imobilizăr
Cost ajustat
La 01 ianuarie N 1.174.238 - 340.231 765.349 91.878
Achiziţii - 22.462 184.531 216.112 54.830
Ieşiri - 53.515 - 66.609
La 31 decembrie N 1.174.238 22.462 471.247 981.461 80.099
Amortizare
cumulată
La 01 ianuarie N 87.792 - 291.969 303.176 31.769
Amortizarea 23.484 1.398 42.752 174.602 6.892
aferentă
Amortizarea anului - - 28.972 21.239
activelor ieşite
La 31 decembrie N 111.276 1.398 305.749 477.778 17.422
Valoarea
contabilă netăN
La 01 ianuarie 1.086.446 - 48.262 462.173 60.109
La 31 decembrie N 1.062.962 21.064 165.498 503.683 62.677
În categoria altor imobilizări sunt incluse mobilier, aparatură birotică, etc.

Imobilizări financiare
Imobilizările financiare sunt reprezentate de garanţii la diverşi furnizori de bunuri şi servicii.
Capital social
- LEI -
Valoare statutară 90.000 90.000
Ajustarea la inflaţie a capitalului social 167.118 167.118
Total 257.118 257.118
Valoarea statutară a capitalului social este reprezentată în termeni nominali aşa cum este cerut
de autorităţile române.
Asociaţi
Persoane juridice române 25% 25%
Persoane juridice străine 75% 75%
100% 100%
Alte rezerve
Elemente 31 decembrie N 01 ianuarie N
Alte reserve 1.243.071 1.243.071
Alte fonduri (transferate) 184.555 259.669
Total 1.427.626 1.502.740
Evenimente ulterioare
Devalorizarea leului: La sfârşitul primului trimestru al anului N+1, rata inflaţiei se cifrează la
118,9% faţă de 31 decembrie N.
UNITATEA 2. ELEMENTELE SITUATIILOR FINANCIARE
OBIECTIVE 1. Definirea si caracterizarea elementelor bilantiere

2. Definirea si caracterizarea elementelor contului de profit si
pierdere
NOTIUNI CHEIE Active patrimoniale, pasive patrimoniale, cheltuieli, venituri
2.1. Definirea si caracterizarea elementelor bilantiere
ACTIVE IMOBILIZATE
Sunt denumite şi bunuri de investiţii, active pe termen lung sau bunuri imobile.
Ele se caracterizează prin faptul că:
a) Perioada lor de utilizare şi lichidare este, de regulă, mai mare de un an.
b) Participă la desfăşurarea mai multor circuite economice. Ele nu se consumă şi
nu se înlocuiesc după prima întrebuinţare.
c) Sunt fixate în activitatea unităţilor patrimoniale, nefiind destinate
comercializării.
Cunoscute şi sub denumirea de active intangibile sau nemateriale, ele cuprind

valorile economice (de investiţii) ce nu îmbracă forma fizică de bunuri materiale
concrete.
Un activ necorporal este un activ identificabil, fără suport material şi deţinut
pentru utilizare în procesul de producţie sau de furnizare de bunuri sau servicii,
pentru a fi închiriat altora sau pentru motive administrative.
În structura imobilizărilor necorporale sunt incluse:
1) Cheltuieli de constituire care cuprind cheltuielile cu înfiinţarea unei societăţi
comerciale cum sunt cele privind taxele şi cheltuielile de înscriere, prospectarea pieţii,
reclamă şi publicitate.
2) Cheltuieli de dezvoltare cuprind cheltuielile ocazionate de efectuarea unor
lucrări sau obiective de cercetare menite să contribuie la crearea de noi tehnologii, noi
produse sau noi capacităţi de producţie.
Cheltuielile de constituire şi cheltuielile de dezvoltare influenţează evoluţia
viitoare a unităţii patrimoniale. Ele se recuperează pe calea amortizării într-o perioadă
de până la 5 ani.
3) Concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare cuprind toate
cheltuielile ocazionate de achiziţionarea sau realizarea pe cont propriu a brevetelor,
licenţelor, mărcilor de fabricaţie, know-how-urilor şi a altor drepturi similare de
proprietate industrială şi intelectuală.
a. Concesiunea ia naştere pe baza unui contract prin care o parte numită
concedent cedează, contra plată, unei alte părţi, denumită concesionar, pe o perioadă
determinată, dreptul de exploatare a unui bun sau de executare a unei activităţi.
Concesiunea se amortizează pe perioada prevăzută pentru exploatarea sau utilizarea
lor.
b. Superficia este dreptul de proprietate al unei persoane asupra construcţiei

pe care a clădit-o pe terenul altuia împreună cu dreptul ei real de folosinţă asupra
terenului pe care s-a ridicat construcţia. Un asemenea drept dobândit de către o unitate
patrimonială se consideră imobilizare necorporală şi se supune amortizării.
c. Uzufructul este dreptul de folosire de către o unitate patrimonială a unui
lucru (bun sau valoare) care aparţine altei persoane şi de a beneficia de foloasele
bunului respectiv. La încetarea acestui drept se restituie bunul sau valoarea în cauză
proprietarului. Unitatea patrimonială supune amortizării uzufructul dobândit.
d. Închirierea. Bunurile din proprietatea statului sau propriete privată pot face
obiectul unui contract de închiriere încheiat între proprietarul bunului şi persoane
fizice sau juridice care le preiau în folosinţă pe un timp determinat. Printre clauzele
contractului de închiriere se înscriu preţul chiriei şi condiţiile de plată ale acesteia.
e. Locaţia de gestiune. Regiile autonome sau societăţile comerciale pot
încheia cu persoane fizice sau juridice contracte de locaţie de gestiuni având ca obiect
gestiunea secţiilor, uzinelor, fabricilor şi a altor subunităţi economice din structura lor.
Părţile participante la contractul de locaţie de gestiune sunt: locatorul, cel care a dat
spre gestionare obiectivul economic şi locatarul, cel care a primit obiectivul în locaţie
de gestiune.
Locatarul va plăti locatorului pe perioada locaţiei de gestiune o redevenţă şi o
chirie stabilită de comun acord.
f. Brevetele sunt documente oficiale prin care se certifică calitatea de
inventator şi prin a căror aplicare practică se realizează obiecte economice cu efecte
financiare deosebite. Ele pot fi aduse în unitatea patrimonială ca aport la capitalul
social, prin achiziţie sau prin alte căi.
g. Licenţele sunt titluri prin care posesorul unei invenţii acordă altei persoane
fizice sau juridice, inclusiv statului, dreptul de a exploata în interes economic invenţia
sa. Se dobândesc în general prin achiziţie.
h. Know-how-urile reprezintă cunoştinţe tehnice şi procedee tehnologice ce
nu fac obiectul unui brevet, dar care aparţin celor care le-au creat şi pot face obiectul
comercializării. Pot fi dobândite de o unitate patrimonială prin aport în natură la
capitalul social sau prin achiziţie.
i. Mărcile de fabrică sunt certificate de origine ale unor firme constituite din
cuvinte, litere, cifre, reprezentări grafice, prin care se individualizează produsele sau
serviciile sale. Se pot valorifica ca aport în natură la capitalul social al altor unităţi
patrimoniale sau prin vânzare.
j. Mărcile de comerţ confirmă că un anumit bun este comercializat de o
anumită unitate patrimonială care garantează calitatea lui cumpărătorului. Se transmit
altor unităţi patrimoniale, de regulă, prin vânzare.
Activele imobilizate de natura celor menţionate se amortizează pe durata
prevăzută pentru utilizarea lor de către unitatea patrimonială care a obţinut acest drept.
4) Fondul comercial reprezintă acele cheltuieli care sunt efectuate pentru
menţinerea sau dezvoltarea potenţialului de activitate al unei unităţi patrimoniale cum
ar fi: clientela, vadul comercial, segementul de piaţă, reputaţia etc. Fondul comercial
constituie obiectul contabilităţii numai în cazul aducerii lui ca aport sau în cazul
achiziţionării. Fondul comercial creat de o unitate patrimonială nu se contabilizează în
timpul activităţii ei, ci numai cu ocazia determinării preţului de vânzare al entităţii
respective.
Fondul comercial (goodwill-ul) este surplusul de valoare pe care un
cumpărător acceptă să-l suporte cu ocazia achiziţiei unei unităţi patrimoniale, peste
valoarea identificată a elementelor patrimoniale.
5) Alte imobilizări necorporale cuprind cheltuielile ocazionate de achiziţionarea

sau elaborarea programelor informatice.
6) Avansuri şi imobilizări corporale în curs.
Imobilizări corporale
Imobilizările corporale, numite şi active tangibile sau materiale, cuprind

bunuri materiale de fololosinţă îndelungată în activitatea unei unităţi patrimoniale.
Imobilizările corporale sunt acele active care:
a) sunt deţinute de o unitate patrimonială pentru a fi utilizate în producţia de bunuri
sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în
scopuri administrative;
b) este posibil a fi folosite pe parcursul mai multor perioade de gestiune.
Imobilizările corporale se împart în două categorii: terenuri şi imobilizări

corporale de natura:
§ Construcţiilor,
§ Echipamentelor tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru),
§ Aparatelor, instalaţiilor de măsurare control şi reglare,
§ Mijloacelor de transport,
§ Animalelor şi plantaţiilor,
§ Mobilierului, aparaturii birotice, echipamente de protecţie a valorilor umane şi
materiale şi alte active corporale.
Pentru a putea fi cuprinse în categoria menţionată, imobilizările corporale,

altele decît terenurile, trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii:
- au o valoare de intrare în patrimoniu mai mare decât limita impusă de lege (1.500
lei);
- au o durată normală de utilizare mai mare de un an.
În categoria terenurilor sunt incluse şi cheltuielile cu amenajările, lucrările de

acces, racordările la resursele de energie etc.
Atât imobilizările necorporale cât şi cele corporale pot ocupa în structura
activului patrimonial şi o poziţie intermediară cunoscută sub denumirea de
imobilizări în curs, care cuprinde: imobilizările primite de la terţi şi nerecepţionate,
imobilizările în curs de execuţie pentru nevoile proprii, etc.
Imobilizări financiare
Imobilizările financiare sunt reprezentate de unele titluri a căror posesie

durabilă asigură realizarea unor venituri financiare sub forma dividendelor şi a
dobânzilor sau care permit exercitarea unui control asupra unităţii patrimoniale
emitente.
Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entitatile afiliate,
împrumuturile acordate entitatilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile
acordate entitatilor de care compania este legată în virtutea intereselor de participare,
alte investiţii deţinute ca imobilizari, alte împrumuturi.
Imobilizările financiare sunt reprezentate de:

§ Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
§ Împrumuturi acordate entităţilor afiliate

§ Interese de participare
§ Împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea
intereselor de participare
§ Investiţii deţinute ca imobilizări
§ Alte împrumuturi
Conform reglementărilor legale20, o entitate (persoană juridică) este afiliată

cu altă entitate dacă cel puţin:
(i) prima entitate deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv detinerile entităţilor
afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor
de vot la cealaltă entitate ori dacă controlează entitatea;
(ii) a doua entitate deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv detinerile entităţilor
afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titulurilor de participare sau al
drepturilor de vot la prima entitate;
(iii) o entitate terţă deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv detinerile entităţilor
afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor
de vot atât la prima entitate, cat şi la cea de-a doua.
Titlurile de participare reprezintă orice acţiune sau altă parte socială într-o
societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni,
societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată sau într-o altă
persoană juridică sau la un fond deschis de investiţii.
Investiţii deţinute ca imobilizări reprezintă acţiuni titluri dobândite (altele
decât cele de prezentate anterior) şi deţinute în vederea realizării unor venituri
financiare, fără a putea inteveni în gestiunea societăţii emitente.
Categoria altor împrumuturi vizează împrumuturile acordate de natura
sumelor acordate terţilor în baza unor contracte pentru care entitatea percepe dobânzi,
potrivit legii, garanţiile, depozitele şi cautiunile depuse de entitate la terţi.
Imobilizările financiare recunoscute ca activ se evalueaza la costul de achiziţie

sau valoarea determinată prin contractul de dobândire a acestora.
Imobilizările financiare se prezintă în bilanţ la valoarea de intrare mai puţin
ajustarile cumulate pentru pierdere de valoare.
Amortizarea
Amortizarea reprezintă deprecierea ireversibilă în expresie valorică a unei

imobilizări.
Deprecierea unei imobilizări corporale poate fi cauzată de utilizarea propriu-
zisă în procesul de fabricaţie, de acţiunea factorilor naturali sau de factori care ţin de
progresul tehnic (uzura morală).
Din punct de vedere economic, amortizarea reprezintă o cheltuială a unităţii
patrimoniale, respectiv o transmitere treptată a valorii unei imobilizări corporale
asupra valorii bunurilor produse cu ajutorul ei.
Din punct de vedere financiar, amortizarea reprezintă o componentă a
refinanţării activităţii. Este o cheltuială care nu antrenează plăţi din partea titularului
de patrimoniu. Acest tip de cheltuială se regăseşte în capacitatea de autofinanţare a
unei unităţi patrimoniale.
20
Art. 7 alin. 1 pct. 21c din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal
Capacitatea de autofinaţare se defineşte ca un flux imediat sau amânat de

disponibilităţi aparţinând unităţii patrimoniale, aferent veniturilor şi cheltuielilor unei
unităţi patrimoniale.
Planul de amortizare reprezintă un tablou previzional care reuneşte eşalonarea
pe anumite perioade de timp, bine determinate, a valorilor contabile pentru fiecare
mijloc fix din patrimoniul unităţii. Sunt redate următoarele informaţii: valoarea de
intrare a unui mijloc fix (valoare contabilă), sumele reprezentând amortizările aferente
deprecierilor ireversibile şi valorile nete contabile.
Pentru întocmirea planului de amortizare sunt necesare următoarele informaţii:
- valorea de intrare a mijloacului fix (valoarea contabilă);
- durata de utilizare/funcţionare a bunului (aceasta este stabilită în ţara noastră prin
norme legislative);
- metoda de amortizare utilizată.
Pentru imobilizările corporale, se poate utiliza unul din următoarele regimuri
de amortizare:
a) amortizare liniară;
b) amortizare degresivă;
c) amortizare accelerată.
A. Amortizarea liniară
Constă în includerea uniformă în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe,
stabilite proporţional cu durata normată de utilizare a imobilizărilor respective.
Mărimea amortizării liniare rezultă prin aplicarea cotei medii anuale de
amortizare asupra valorii de intrare a imobilizării.
Cota medie de amortizare anuală se stabileşte în procente, ca raport între 100
şi durata normată exprimată în ani.
Duratele de utilizare normată a imobilizărilor se stabilesc în ani şi cotele medii
anuale de amortizare sunt prevăzute în „Catalogul privind duratele normale de
funcţionare şi clasificare a imobilizărilor corporale”, conform Normelor metodologice
de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat şi în active
corporale şi necorporale, modificate prin HGR nr. 964/1998.
B. Amortizarea degresivă
Se includ în cheltuielile de exploatare valori variabile, mai mari în primii ani
de utilizare a imobilizării corporale şi valori mai mici în ultima perioadă de viaţă a
acesteia.
Mecanismul amortizării degresive constă în multiplicarea cotelor (normelor)

de amortizare liniară cu unul dintre următorii coeficienţi:
• 1.5 pentru imobilizările corporale cu durata normală de utilizare cuprinsă între 2 – 5 ani;
• 2.0 pentru imobilizările corporale cu durată normală de utilizare cuprinsă între 5 – 10 ani;
• 2.5 pentru imobilizările corporale cu durată normală de utilizare mai mare de 10 ani.
Amortizarea degresivă se poate aplica în două variante, şi anume:

Ø prima variantă (AD1), conform căreia amortizarea se calculează fără influenţa uzurii
morale;
Ø a doua variantă (AD2), conform căreia amortizarea se calculează cu influenţa
uzurii morale.
Amortizarea degresivă fără influenţa uzurii morale

Determinarea amortizării anuale în regim de amortizare degresiv se realizează
astfel:
• pentru primul an de funcţionare, amortizarea anuală se calculează aplicând cota de
amortizare degresivă la valoarea de intrare a imobilizării corporale în cauză;
• pentru următorii ani de funcţionare, amortizarea se calculează aplicând aceeaşi cotă de
amortizare degresivă la valoarea rămasă, până în anul de utilizare în care amortizarea anuală
rezultată din calcul este egală sau mai mică decât amortizarea anuală stabilită prin
împărţirea valorii rămase de recuperat la numărul de ani de utilizare care au mai rămas.
Începând cu acel an şi până la expirarea duratei normale de utilizare se trece la
regimul de amortizare liniară.
Amortizarea degresivă cu influenţa uzurii morale

Amortizarea degresivă cu influenţa uzurii morale permite amortizarea valorii
de intrare a imobilizării corporale într-o perioadă de timp mai mică decât durata
normată de utilizare, diferenţa de timp reprezentînd efectul uzurii morale.
Pentru imobilizările cu durată normată de până la 5 ani, nu se calculează
influenţa uzurii morale.
Aplicarea metodei de amortizare degresivă cu influenţa uzurii morale presupune:

1. Determinarea duratei de utilizare aferente regimului liniar recalculată în funcţie de
cota medie anuală de amortizare degresivă (DUR), conform relaţiei:
DUR= 100/Cad,
unde Cad = cota de amortizare degresivă
2. Determinarea duratei de utilizare în cadrul căreia se realizează amortizarea
integrală (DAI), conform relaţiei:
DAI = Dn – DUR,
unde, Dn – durata normată de utilizare
3. Determinarea duratei de utilizare în cadrul căreia se aplică regimul de amortizare

degresivă (DAD), conform relaţiei:
DAD = DAI - DUR
4. Determinarea duratei de utilizare în cadrul căreia se aplică regimul de amortizare

liniară (DAL), conform relaţiei:
DAL = Dn - DAI
5. Determinarea duratei de utilizare aferentă uzurii morale pentru care nu se mai

calculează amortizare (DUM), conform relaţiei:
DUM = Dn - DAI
C. Amortizarea accelerată
Acest regim de amortizare constă în includerea în primul an de funcţionare în
cheltuielile de exploatare a unei valori de până la 50% din valoarea de intrare a
imobilizării corporale.
Amortismentele anuale în exerciţiile următoare se calculează la valoarea rămasă de
amortizat după regimul liniar, prin raportarea valorii imobilizării la numărul de ani de
utilizare rămasă.
Nu se supun amortizării:
• terenurile, inclusive cele împădutite,

• tablourile şi operele de artă,
• fondul comercial,
• lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii,
• bunurile din domeniul public finanţate din surse bugetare,
• orice mijloc fix care nu îşi pierde valoarea în timp datorită folosirii,
• casele de odihnă proprii, locuinţele de protocol, navele, aeleiavele, vasele de
croazieră, altele decât cele utilizate în scopul realizării veniturilor.
Investiţiile efectuate la imobilizările corporale luate cu chirie se amortizează

după acelaşi regim ca şi imobilizarea la care s-a efectuat investiţia.
Amortizarea imobilizărilor corporale concesionate, închiriate sau în locaţie de
gestiune se calculează şi se înregistrează în contabilitate de către unitatea patrimonială
care le are în proprietate.
Studii de caz
Problema 1
Un mijloc fix are valoarea de intrare de 1.700 lei, durata normată de utilizare de 6 ani.
Data punerii în funcţiune este 20.09.N iar începerea amortizării se realizează cu
01.10.N. Se cere: suma amortizării aferentă anului N, conform metodei: liniară,
degresivă (AD1) şi accelerată.
Amortizarea Amortizarea Amortizare

Metoda Calcul
anuala lunara oct, nov, dec
Liniara 1.700 x (100:6)% 283 23,58 70,75
Degresiva 1.700 x (100:6)% x 2 566 47,16 141,48
Accelerata 1.700 x 50% 850 (în primul an ) 70,83 212,50
Problema 2
Valoarea de intrare a unui utilaj este de 9.000, durata de utilizare 5 ani, punerea în
funcţiune se realizează la data de 26.12.N. Coeficientul de amortizare degresivă este
de 1,5. Se cere ca aplicând AD1 să se specifice în ce an se va trece la valori anuale de
amortizare egale şi la ce sumă se ridica amortismentul.
Amortizarea Amortizarea Valoarea

Ani Calcul
anuala cumulata rămasă
N+1 9.000 x (100:5)% x 1,5 2.700 2.700 6.300
N+2 6.300 x 30% 1.890 4.590 4.410
N+3 Trecerea la amortizare liniară 1.470 6.060 2.940
N+4 1.470 7.530 1.470
N+5 1.470 9.000 0
Pentru anul 3 se verifica relaţia

4.410: 3 = 1.470 > 4.410 x 30% = 1.323
Prin urmare, în anul 3 se trece la amortizarea liniară de 1.470 lei.
Problema 3
Valoarea de intrare a unui mijloc fix este de 10.000 lei, durata normată de utilizare
este de 15 ani iar regimul de amortizare aplicat este cel degresiv cu influenţa uzurii
morale.
Care este durata de utilizare în cadrul căreia se realizează amortizarea integrală?
Cota medie anuală amortizare liniară = 6,66 % (100:15)

Cota medie anuală amortizare degresivă = 16,66 % (6,66 x 2,5)
DU aferenta regimului liniar, recalculat = 6 ani (100:16,66)
DU în care se realizează amortizarea integrală = 9 ani (15-6)
DU în care se aplica AD = 3 ani (9-6)
DU în care se aplica AL = 6 ani (9-3)
DU pentru care nu se calculează amortizare = 6 ani
Amortizarea Amortizarea Valoarea

Ani Calcul
anuală cumulată rămasă
N+1 10.000 x 16,66 % 1.666 1.666 8.334
N+2 8.334 x 16,66% 1.388 3.054 6.946
N+3 6.946 x 16,66% 1.157 4.211 5.789
N+4 Se trece la amortizare liniară 965 5.176 4.824
N+5 965 6.141 3.859
N+6 965 7.106 2.894
N+7 965 8.071 1.929
N+8 965 9.036 964
N+9 964 10.000 0
Pentru anul 4 se verifică relaţia

5.789 : 6 = 965 > 5.789 x 16.66% = 964
Deci durata în care se realizează amortizarea integrală este de 9 ani.
ACTIVE CIRCULANTE
Sunt denumite şi valori circulante, bunuri mobile sau mijloace circulante, şi
reprezintă valorile economice deţinute de către unitatea patrimonială sub forma
stocurilor şi a altor active circulante.
Activele circulante nu rămân pe o perioadă îndelungată într-o unitate
patrimonială, perioada lor de rotaţie este de regulă mai mică de 1 an. Ele se află într-o
continuă mişcare, schimbându-şi forma materială şi utilitatea în cadrul circuitului
economic al patrimoniului (materii prime, producţia în curs, produse finite, creanţe,
bani).
Stocuri
Stocurile sunt active:

§ deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
§ în curs de producţie în vederea unei vânzări în aceleaşi condiţii ca mai sus;
§ sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi
folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
Principalele categorii de stocuri sunt:
1. materiile prime: constituie substanţa principală care compune produsul finit,
în care se regăsesc total sau parţial, în forma lor iniţială sau transformată.
2. materiale consumabile: participă sau ajută la procesul de fabricaţie
(exploatare) fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit.
Principalele materiale consumabile sunt:
a) materialele auxiliare – se adaugă materiei prime pentru a ajuta la
transformarea ei (catalizatorii în industria chimică, drojdia în
industria de panificaţie etc.) sau contribuie la fabricarea produselor
finite (aţa, substanţele de lipit şi de vopsit în industria de

încălţaminte, etc) sau sunt utilizate pentru asigurarea condiţiilor
necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii (lubrifianţi,
materiale de curăţenie şi întreţinere, etc);
b) combustibilii – iau parte direct sau indirect la procesele care au loc
într-o unitate patrimonială;
c) piesele de schimb – servesc pentru înlocuirea unor componente ale
maşinilor şi utilajelor în vederea reparării acestora.
3. obiecte de inventar sunt bunuri cu o valoare mai mică decât limita impusă de
lege pentru a fi considerate imobilizări corporale, indiferent de durata lor de
folosinţă sau cu o durată de folosinţă mai mică de 1 an şi indiferent de
valoarea lor. Obiectele de inventar deservesc mai multe cicluri de exploatare şi
se uzează treptat.
4. baracamente şi amenajările provizorii sunt bunuri achiziţionate sau realizate
în unităţile patrimoniale, fiind utilizate pentru efectuarea unor lucrări sau
prestarea unor servicii.
5. producţia în curs de execuţie este reprezentată de producţia neterminată care
ocupă o poziţie intermediară, fie între materia primă şi semifabricat, fie între
semifabricat şi produsul finit.
6. semifabricatele sunt acele bunuri care au suferit un anumit grad de prelucrare,
au parcurs un număr de faze tehnologice şi au fost recepţionate, urmând a fi
prelucrate în continuare sau vândute terţilor;
7. produsele finite sunt reprezentate de bunurile materiale care au parcurs toate
fazele procesului tehnologic;
8. mărfurile sunt bunurile materiale achiziţionate de la terţi în vederea
revânzărilor ca atare, sau fabricate în unitatea patrimonială şi trecute în
magazinul propriu de desfacere.
9. ambalajele sunt bunurile materiale folosite pentru protejarea altor bunuri pe
timpul transportului şi al depozitării. Ambalajele se clasifică în:
a) ambalaje de circulaţie – saci, cutii, pungi, containere, recipienţi,
sticle, borcane etc;
b) ambalaje de producţie – cutii de conserve, tuburi de pastă de dinţi,
flacoane pentru parfumuri, fiole pentru medicamente.
10. animale şi păsări. În această categorie sunt incluse animalele şi păsările
născute sau achiziţionate în vederea creşterii, reproducţiei, producţiei,
îngrăşării precum şi coloniile de albine. Nu sunt incluse în această categorie
animalele adulte de producţie, reproducţie şi muncă care sunt incluse în
categoria activelor imobilizate corporale.
În anumite cazuri, o parte a stocurilor se poate afla la terţi din următoarele
considerente: trimise spre prelucrare; depozitare temporară; în custodie la furnizori; în
consignaţie, caz în care sunt reflectate separat în contabilitate în categoria stocurilor
aflate la terţi.
METODE DE ORGANIZARE A CONTABILITĂŢII STOCURILOR

Organizarea contabilităţii stocurilor se poate face cantitativ şi valoric sau
numai valoric, prin utilizarea metodei inventarului permanent sau a inventarului
intermitent.
Metoda inventarului permanent

Această metodă permite determinarea şi cunoaşterea, în orice moment, a
stocurilor, atât în expresie cantitativă, cât şi în expresie valorică (acolo unde este
cazul).
Se caracterizează prin înregistrarea intrărilor de bunuri în stoc, pe măsura
achiziţiei lor, în corespondenţă cu un cont de trezorerie sau o obligaţie faţă de
furnizor. Ieşirile de stoc se înregistrează în momentul consumului efectiv al
elementelor respective. Corespondenţa se face cu un cont de cheltuieli.
Contabilitatea analitică a stocurilor în cadrul inventarului permanent poate fi
organizată în funcţie de specificul unităţii şi necesităţile proprii, conform uneia din
metodele prezentate în continuare:
a) Metoda cantitativ-valorică (metoda pe fişe de cont analitic)
În cadrul acestei metode se organizează o evidenţă cantitativă a stocurilor la
locul de depozitare şi o evidenţă cantitativ-valorică în contabilitate.
La sfârşitul fiecărei perioade (lună) se face un punctaj reciproc între gestiune
şi contabilitate, prin compararea datelor din fişele de magazie cu cele din fişele de
cont analitic.
b) Metoda operativ contabilă (metoda pe solduri)

Evidenţa contabilă la locul de depozitare este cantitativă, iar în contabilitate,
valorică. La sfârşitul perioadei se face evaluarea stocurilor din fişele de magazie.
c) Metoda global valorică

Se conduce o evidenţă valorică a stocurilor, atât la locul de depozitare, cât şi în
contabilitate. Este o metodă mai des întâlnită la vânzarea în regim en-detail.
Periodic, se efectuează verificarea concordanţei dintre stocul real şi cel
scriptic.
La sfârşitul exerciţiului financiar, prin efectuarea inventarierii, plusurile şi
minusurile se regularizează astfel încât stocurile să se afle înregistrate la valoarea
reală.
Metoda inventarului intermitent

Achiziţionarea stocului la data efectuării ei reprezintă pentru unitatea
patrimonială o cheltuială. La sfârşitul fiecărei luni, se efectuează inventarierea
stocurilor şi se deminuează cheltuielile cu valoarea stocurilor constatate. Stocurile de
la sfârşitul unei luni devin stocuri iniţiale pentru luna următoare. În luna următoare,
valoarea acestor stocuri se preia direct pe cheltuieli.
Creanţe
Creanţele reprezintă mijloace în curs de încasare, respective drepturile

creditorilor de a pretinde anumite sume, bunuri sau lucrări.
Sunt cuprinse în cadrul activelor circulante numai creanţele a căror scadenţă
este sub un an.
Principalele creanţe evidenţiate, urmărite, controlate şi analizate de
contabilitate sunt:
a) avansuri acordate furnizorilor. Dacă aceste avansuri sunt acordate înaintea
începerii execuţiei unei comenzi sau a unei livrări de bunuri atunci ele sunt
denumite avansuri, iar dacă sunt acordate după executarea parţială a
comenzilor sau a contractelor sunt denumite aconturi.
b) clienţii. În urma livrării bunurilor către beneficiari, dacă nu se face

concomitent încasarea echivalentului lor valoric, ia naştere un drept de creanţă
pentru furnizor (expeditor) şi o obligaţie de plată pentru beneficiarul bunurilor
(destinatar).
c) efectele comerciale de primit. Cele mai cunoscute sunt cecul şi biletul la
ordin.
Cecul este instrumentul prin care trăgătorul (titularul cecului) dispune plata la
vedere a unei sume determinate altei persone, numită beneficiar, prin
intermediul unei bănci, numită tras.
Biletul la ordin este un titlu de credit prin care o persoană fizică sau juridică în
calitate de debitor se obligă expres şi necondiţionat să plătească într-un anumit
loc şi la o dată precis stabilită o sumă de bani datorată.
d) decontări cu asociaţii privind capitalul. Reprezintă fie un drept de creanţă
asupra acţionarilor sau asociaţilor ce au acceptat să participe la constituirea sau
mărirea capitalului social şi care încă nu au vărsat integral contribuţia la care
s-au angajat fie o datorie a unităţii patrimoniale faţă de asociaţi/acţionari la
retragerea lor din unitate.
e) alte creanţe cuprind drepturile unităţii patrimoniale izvorâte din relaţiile de
decontare cum ar fi:
- avansuri acordate personalului;
- sume de încasat de la organismele de asigurări sociale şi protecţie socială;
- sume de încasat de la bugetul statului (obligaţii fiscale plătite în plus,
subvenţii de încasat etc);
- sume de încasat de la alte unităti din cadrul grupului;
- sume de încasat ca urmare a vânzării (cesiunii) activelor imobilizate şi a
titlurilor deţinute;
- pagube de recuperat pentru care unitatea patrimonială posedă titlul
executoriu, etc.
Investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturile la bănci
Investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturile la bănci (disponibilităţi

băneşti) sunt denumite generic valori de trezorerie sau valori financiare. Ele cuprind
toate valorile economice care îmbracă forma bănească sau îndeplinesc funcţia de bani
deoarece au cel mai ridicat grad de lichiditate.
În această categorie de active circulante se cuprind:
a. Acţiuni deţinute la entitatile afiliate
b. Alte investiţii pe termen scurt. Investiţii pe termen scurt reprezintă
obligaţiunile emise şi răscumpărate, obligaţiunile achiziţionate şi alte valori mobiliare
achiziţionate în vederea realizării unui profit într-un termen scurt.
c. Casa şi conturi la bănci. Conturile la bănci cuprind: valorile de încasat,
cum sunt cecurile şi efectele comerciale depuse la bănci, disponibilităţile în lei şi
valuta, cecurile entitatii, creditele bancare pe termen scurt, precum şi dobânzile
aferente disponibilităţilor şi creditelor acordate de bănci în conturile curente.
d. Alte valori de trezorerie. Cuprind timbrele fiscale şi poştale, biletele de
tratament şi odihnă, tichetele şi biletele de călatorie, bonurile valorice (bonurile cu
valoare fixă), etc., achiziţionate şi deţinute de o unitate patrimonială.
e. Valorile de încasat şi avansurile de trezorerie. În categoria valorilor
de încasat se includ cecurile şi efectele comerciale primite de la clienţi şi care
urmează a fi încasate. Avansurile de trezorerie reflectă sumele acordate unor persoane

şi care urmează a fi justificate sau restituite.
DATORII
Datoriile reprezintă surse atrase la finanţarea unităţii patrimoniale şi sunt
angajamente financiare ale debitorilor cu privire la sume de bani sau bunuri cuvenite
creditorilor.
În categoria datoriilor sunt cuprinse:
§ Provizioane,
§ Subvenţii,
§ Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni,
§ Datorii pe termen scurt.
Provizioane
Provizioanele reprezintă pasive cu exigibilitate sau valoare incertă. Ele se

constituie pentru elemente cum sunt:
a) litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile, daunele şi alte datorii incerte;
b) cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte
cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor;
c) alte provizioane.
Contabilitatea provizioanelor se ţine pe feluri, în funcţie de natura şi scopul
sau obiectul pentru care au fost constituite.
Un provizion va fi înregistrat în contabilitate dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
• există o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior;
• este probabilă efectuarea unor plăţi pentru onorarea obligaţiei respective; şi
• suma poate fi estimată.
Subvenţii
În categoria subvenţiilor se cuprind subvenţiile aferente activelor şi subvenţiile

aferente veniturilor. Acestea pot fi primite de la: guvern, agenţii guvernamentale şi
alte instituţii similare naţionale şi internaţionale.
Subvenţiile aferente activelor reprezintă subvenţii pentru acordarea cărora
principala condiţie este ca unitatea patrimonială beneficiară să cumpere, construiască
sau achiziţioneze active cu ciclu lung de fabricaţie.
Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
Pe lângă împrumuturile contractate de la bănci, unităţile patrimoniale se pot

finanţa şi prin emisiuni de obligaţiuni.
Obligaţiunile pot fi nominative sau la purtător. Obligaţiunile aparţinând
aceleiaşi emisiuni trebuie să fie de valoare egală şi să acorde tuturor posesorilor
drepturi egale.
Obligaţiunile pot fi cu primă, dobândă sau câştig. Prima de emisiune
reprezintă diferenţa între valoarea nominală a obligaţiunii (mai mare) şi valoarea de
emisiune (mai mică).
Prima de emisiune sau de rambursare se achită în momentul răscumpărării

obligaţiunilor.
Datorii pe termen scurt
Caracteristica esenţială a unei datorii rezidă din faptul că este o obligaţie

actuală ce rezultă din evenimente şi tranzacţii trecute.
Majoritatea obligaţiilor reprezintă sume ce trebuie plătite pentru:
a) bunurile şi serviciile primite (obligaţiile comerciale);
b) creditele luate de la instituţiile specializate sau de la alte persoane fizice şi
juridice (credit bancar, credit obligatar, alţi creditori);
c) munca prestată (salarii şi alte drepturi ale personalului);
d) stingerea datoriilor fiscale şi a altor datorii legale;
e) menţinerea bunelor relaţii de afaceri (sumele ce se aşteaptă a fi cheltuite
pentru remedierea defecţiunilor la produsele vândute anterior);
f) riscuri produse (provizioane).
CAPITALURI
Capitalurile sunt percepute ca resurse de finanţare ce se regăsesc în pasivul
bilanţier. Reprezintă ansamblul componentelor necesare înfiinţării şi funcţionării unei
societăţi comerciale: capital social, rezerve, profit, diverse fonduri, provizioane
reglementate, subvenţii, datorii pe termen lung şi mediu şi alcătuiesc capitalul
permanent. Dacă din capitalul permanent, se deduc datoriile pe termen mediu şi lung
se obţin capitalurile proprii ale unei societăţi comerciale.
În România, capitalul social subscris şi vărsat poate fi împărţit în acţiuni sau
părţi sociale. Vărsarea capitalului se poate face în numerar sau în natură.
În actul constitutiv al unei societăţi comerciale se precizează numărul şi
valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale, precum şi numărul de acţiuni sau
părţi sociale deţinute de acţionari sau asociaţi. Se menţionează, de asemenea, modul
de evaluare a aportului în natură şi numărul de acţiuni corespunzător acestui aport.
Acţiunile pot fi nominative sau la purtător. Ele pot fi emise în formă materială
(pe suport hârtie) sau în forma dematerializată (înscrise în cont).
Acţiunile nu se emit pentru o valoare inferioară valorii nominale. Diferenţa
dintre valoarea din momentul emisiunii şi cea nominală reprezintă prima de emisiune.
Se pot emite şi acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar, dar fără drept de
vot. Dividendul prioritar este constituit din profitul care va fi destinat distribuţiei
înaintea oricărui tip de prelevare. În afara lipsei dreptului de vot, titularul acestui gen
de acţiuni beneficiază de toate drepturile acţionarului deţinător de acţiuni ordinare.
Capitalul social poate fi subscris integral şi simultan de semnatarii actului
constitutiv sau prin subscripţie publică, caz în care se întocmeşte un prospect de
emisiune, autorizat pentru publicare de Oficiul Registrului Comerţului.
Limita minimă prevazută pentru capitalul unei societăţi comerciale este
reglementată periodic prin acte normative.
În timp ce acţiunile pot fi titluri negociabile, părţile sociale nu pot reprezenta
titluri negociabile.
Aporturile în bunuri devin proprietate a societăţii din momentul înmatriculării
ei la Registrul Comerţului (legea prevede că această precizare este valabilă, în lipsa
unei stipulaţii contrare).
Participarea la capitalul social permite acţionarilor să încaseze cote-părţi din

profitul net, respectiv dividende. Dividendele se primesc, în general, în funcţie de cota
de participare la capitalul social, dar în actul constitutiv se pot preciza şi alte
modalităţi de acordare a acestora.
O reducere a capitalului social nu poate fi efectuată sub nivelul minim al
capitalului social prevăzut de lege pentru fiecare tip de societate. Reducerea se
realizează efectiv, prin înregistrare contabilă, după trecerea unei perioade de două luni
de la ziua în care a fost publicată hotărârea care stipulează această menţiune în
Monitorul Oficial al României.
Dintre procedeele de reducere ale capitalului social, pot fi amintite:
a) micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
b) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor;
d) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;
e) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aport, proporţional cu reducerea
capitalului social şi calculate egal pentru fiecare acţiune sau parte socială. Punctele
d) şi e) sunt valabile ca procedee atunci când reducerea nu are ca motiv existenţa
pierderilor.
Dintre procedeele de majorare a capitalului social, pot fi amintite:
a) majorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
b) majorarea valorii nominale a acţiunilor existente sau a părţilor sociale;
c) încorporarea rezervelor, cu excepţia celor legale;
d) încorporarea profitului sau a primelor de emisiune;
e) încorporarea diferenţelor favorabile din reevaluarea patrimoniului, după ce
acestea au fost incluse în prealabil la rezerve.
Capital social
În funcţie de modul de constituire a capitalului social şi drepturile şi obligaţiile

ce decurg din aceasta, societăţile care se pot înfiinţa, în România, sunt:
• societăţi cu raspundere limitată;
• societăţi în comandită simplă;
• societăţi în comandită pe acţiuni;
• societăţi pe acţiuni;
• societăţi în nume colectiv.
În contabilitate, capitalul social aferent unui număr de acţiuni sau părţi sociale
se evidenţiază la valoarea lor nominală.
Contabilitatea analitică a capitalurilor se conduce pentru fiecare acţionar sau
asociat în parte (ţinându-se evidenţa numărului acţiunilor sau părţilor sociale vărsate
de fiecare). Dacă, faţă de momentul subscrierii, s-a depăşit termenul convenit pentru
vărsarea efectivă a acţiunilor, pentru suma aferentă capitalului nevărsat se calculează
o dobândă. Sumele astfel încasate se constituie în venituri din creanţe imobilizate.
Cheltuielile efectuate pentru recuperarea sumelor, publicarea anunţurilor în presă, a
somaţiilor colective în Monitorul Oficial reprezintă cheltuieli excepţionale privind
operaţiunile de capital.
Capitalul social se poate majora şi prin încorporarea profiturilor realizate în
exerciţiile anterioare, rezervelor, primelor legate de capital sau din alte resurse.
Rezerve din reevaluare

Prin operaţiunea de reevaluare se modifică şi se substituie valorile contabile

(de înregistrare sau înregistrate la cost istoric) cu valorile actuale ale imobilizărilor
care fac obiectul reevaluării.
În general, următoarele categorii de active fac obiect al reevaluării:
• imobilizările corporale;
• imobilizările financiare.
Diferenţele în plus obţinute, numite şi plusvalori, se încadrează în pasivul
bilanţier, în structurile de capitaluri proprii.
Reevaluarea influenţează asupra sumei absolute a amortizărilor, în sensul
creării acesteia, prin includerea în calculul amortizării şi a sumei aferente diferenţei
din reevaluare.
Rezerve
Categoriile de rezerve care pot fi constituite de o societate comercială sunt:

- rezerve legale;
- rezerve statutare;
- alte rezerve.
Rezervele legale se constituie anual, din profitul brut al societăţilor
comerciale, în cotele şi limitele prevăzute de lege. În Codul fiscal21 se precizează
pragul minim de prelevare anuală din profit, respectiv 5%, iar limita maximă de
constituire a rezervei reprezintă 20% din capitalul social. Dacă a fost atinsă această
limită şi ulterior fondul de rezervă se diminuează din anumite cauze, legea permite
completarea, cu respectarea prevederilor legale.
Scopul constituirii rezervelor este de protejare a capitalului propriu, de
acoperire a pierderilor. Legea prevede în mod expres că rezervele legale nu pot fi
încorporate în capitalul social în scopul efectuării unor noi emisiuni de acţiuni.
Rezervele statutare au ca modalităţi de constituire precizările din statutul
fiecărei societăţi comerciale, în cota şi limita prevăzută din profitul net anual. Pot avea
ca destinaţie acoperirea pierderilor sau majorarea capitalului social.
Categoria “alte rezerve” se constituie prin hotărârea Adunării generale a
acţionarilor sau asociaţilor. O sursă de constituire a lor este reprezentată şi de primele
legate de capital. Alte reserve pot fi utilizate pentru: acoperirea diferenţelor dintre
preţul de cumpărare şi cel de înregistrare a acţiunilor proprii răscumpărate, acoperirea
pierderilor din exerciţiul precedent, etc.
Rezultatul exerciţiului
Rezultatul exerciţiului se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile

exerciţiului sau ca diferenţă între capitalurile proprii de la sfârşitul exerciţiului şi cele
de la începutul exerciţiului.
Rezultatul reportat
Rezultatul reportat reprezintă profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită

din anii precedenţi. Profitul urmează a fi repartizat pe destinaţii iar pierderea urmează
a fi acoperită în exerciţiile următoare.
21
art. 22, alin. 1 punct a.
DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA ELEMENTELOR CONTULUI DE

PROFIT ŞI PIERDERE
Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri, veniturile şi cheltuielile

exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului (profit sau
pierdere).
Cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările
de bunuri, executarea de lucrări şi prestările de servicii şi alte venituri din exploatare,
mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor.
Cifra de afaceri netă cuprinde sumele provenind din vânzarea de bunuri şi
prestarea de servicii ce intră în categoria activităţilor curente ale unităţii patrimoniale,
după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite
şi taxe aferente.
Venituri
În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de

încasat în nume propriu din activităţi curente cât şi câştigurile din orice alte surse.
Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau
nu ca rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de veniturile din această
activitate.
Activităţile curente reprezintă orice activităţi desfăşurate de o unitate
patrimonială ca parte integrantă a obiectului său de activitate precum şi activităţile
conexe acestora.
Elementele extraordinare sunt veniturile sau cheltuielile rezultate din
evenimente sau tranzacţii ce sunt clar diferite de activităţile curente şi care, prin
urmare, nu se aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat (ex: exproprieri,
dezastre naturale, etc.)
Veniturile din activităţi curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi:
vânzări, comisioane, dobânzi, dividende.
Veniturile sunt clasificate pe categorii, după natura lor, astfel:
a) venituri din exploatare, care cuprind:
- venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate şi serviciilor
prestate;
- venituri din variaţia stocurilor, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau în
minus (reducere) dintre valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi
producţie în curs de la sfârşitul perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor
şi producţiei în curs, neluând în calcul provizioanele pentru depreciere constituite.
Variaţia stocurilor de produse finite şi în curs de execuţie pe parcursul
perioadei reprezintă o corecţie a cheltuielilor de producţie pentru a reflecta faptul că
fie producţia a determinat creşterea nivelul stocurilor, fie vânzările suplimentare au
diminuat nivelul stocurilor.
- venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor şi cheltuielile
efectuate de unitatea patrimonială pentru ea însăşi, care se înregistrează ca active
imobilizate corporale sau necorporale, după caz;
- venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile pentru acoperirea
diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii
(finanţarea activităţii de cercetare şi alte finanţări) de care beneficiază unitatea
patrimonială;
- alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanţe recuperate
şi alte venituri din exploatare;
b) venituri financiare, care cuprind:
- venituri din imobilizări financiare;
- venituri din investiţii financiare pe termen scurt;
- venituri din creanţe imobilizate;
- venituri din investiţii financiare cedate;
- venituri din diferenţe de curs valutar;
- venituri din dobânzi;
- venituri din sconturi obţinute: şi
- alte venituri financiare.
Suma veniturilor rezultate dintr-o tranzacţie este determinată, de obicei, printr-
un acord între vânzătorul şi cumpărătorul/utilizatorul activului, ţinând cont de
reducerile comerciale existente.
c) venituri extraordinare (de exemplu, daunele pretinse de deţinătorii de poliţe în
urma producerii unor calamităţi).
Venituri din vânzări de bunuri

Veniturile din vânzări de bunuri se înregistrează în momentul predării
bunurilor către cumpărători, al livrării lor pe baza facturii sau în alte condiţii
prevăzute în contract care atestă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor
respective către clienţi.
Veniturile din vânzarea bunurilor se recunosc în momentul în care sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
- unitatea patrimonială a transferat cumpărătorului riscurile şi avantajele
semnificative ce decurg din proprietatea asupra bunurilor;
- unitatea patrimonială nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi
făcut-o, în mod normal, în cazul deţinerii în proprietate a acestora şi nici nu mai deţine
controlul efectiv asupra lor; şi
- veniturile şi, respectiv, cheltuielile ocazionate de tranzacţie pot fi cuantificate.
Venituri din prestarea de servicii

Veniturile din prestarea de servicii se înregistrează în contabilitate pe măsura
efectuării lor.
Venituri din dobânzi, redevenţe şi dividende

Veniturile din dobânzi, redevenţe şi dividende se recunosc astfel:
- dobânzile se recunosc periodic, în mod proporţional, pe măsura generării
venitului, respectiv, pe baza contabilităţii de angajamente;
- redevenţele se recunosc pe baza contabilităţii de angajamente, conform
contractului; şi
- dividendele se recunosc atunci când este stabilit dreptul acţionarului de a le
încasa;
Veniturile din reluarea provizioanelor se evidenţiază distinct în funcţie de

natura acestora.
Diminuarea sau anularea provizioanelor constituite se efectuează prin
înregistrarea la venituri în momentul în care nu se mai justifică menţinerea
provizioanelor constituite, respectiv are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine
exigibilă.
Cheltuieli
Cheltuielile unităţii patrimoniale reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:

- consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază
unitatea patrimonială;
- cheltuieli cu personalul;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale, etc.
Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice şi pot rezulta sau nu
ca urmare a desfăşurării activităţii curente a unităţii patrimoniale.
În cadrul cheltuielilor exerciţiului se cuprind, de asemenea, amortizările şi
provizioanele constituite.
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor,
astfel:
a) cheltuieli de exploatare, care cuprind:
- cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; costul de achiziţie al
obiectelor de inventar consumate; costul de achiziţie al materialelor nestocate, trecute
direct asupra cheltuielilor; contravaloarea energiei şi apei consumate; valoarea
animalelor şi păsărilor; costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi, redevenţe, locaţii de gestiune
şi chirii; prime de asigurare; studii şi cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de
terţi (colaboratori); comisioane şi onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă şi
publicitate; transportul de bunuri şi personal; deplasări, detaşări şi transferări;
cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii, servicii bancare şi altele;
- cheltuieli cu personalul (salariile, asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli
cu personalul, suportate de unitatea patrimonială);
- alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri,
amenzi şi penalităţi; donaţii şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele
cedate şi alte operaţii de capital etc.);
b) cheltuieli financiare, care cuprind: pierderi din creanţe legate de participaţii;
cheltuieli privind investiţiile financiare cedate; diferenţe nefavorabile de curs valutar;
dobânzi privind exerciţiul financiar în curs; sconturi acordate clienţilor; pierderi din
creanţe de natură financiară şi altele;
c) cheltuieli extraordinare (calamităţi şi alte evenimente extraordinare).
Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele, precum şi cheltuielile cu

impozitul pe profit şi alte impozite, calculate potrivit legii, se evidenţiază distinct, în
funcţie de natura lor.
Rezultatul exerciţiului
Potrivit Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, modificată şi completată,

profitul sau pierderea se stabileşte lunar, cumulat de la începutul anului.
Rezultatul definitiv al exerciţiului se stabileşte anual ca diferenţă între
veniturile şi cheltuielile exerciţiului.
Repartizarea profitului pe destinaţii se realizează conform dispoziţiilor legale
în vigoare, cu aprobarea Adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor.

UNITATEA 1. SITUATIILE FINANCIARE – ce prezinta
elementele componenete ale situatiilor financiare precum si
procesul de inventariere
UNITATEA 2. ELEMENTELE SITUATIILOR
FINANCIARE – are rolul de a familiarize studentul cu privire
la posturile componente ale situatiilor financiare.
TEME DE ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE – SET 1
AUTOEVALUARE 1. Care sunt criteriile de încadrare ale unei cheltuieli în
categoria “Cheltuieli de cercetare - dezvoltare”?
2. Când se înregistrează fondul comercial?
3. Se consideră un mijloc fix cu o valoare de înregistrare în
contabilitate de 1.000 lei. Procentul de amortizare este de
80%, respectiv 8 milioane lei. Se decide valorificarea lui
de către un terţ cu suma de 3 milioane lei. (TVA = 19%).
La ce valoare va fi scos din evidenţă mijlocul fix?
4. Care sunt coeficienţii de multiplicare a cotelor de
amortizare liniară în cazul amortizării degresive?
5. O societate comercială achiziţionează un mijloc fix, în
valoare de 40.000 lei cu o durată normală de utilizare de 4
ani. Calculaţi amortizarea conform regimului de
amortizare degresivă.
6. Dintr-un portofoliu de titluri, o societate decide vânzarea a
1.400 titluri la un curs de 2 lei/acţiune. Evaluarea ieşirii
titlurilor din portofoliu se face după metoda FIFO la
următoarele cursuri:
500 titluri x 1,2 lei/titlu = 600 lei
800 titluri x 1,4 lei/titlu = 1.120 lei
100 titluri x 1,3 lei/titlu = 130 lei
Să se înregistreze contabil operaţiunea de vânzare şi
cea de scoatere din evidenţă după metoda FIFO.
ÎNTREBĂRI ŞI EXERCIŢII DE AUTOEVALUARE

- SET 2
Întrebările care urmează vă dau posibilitatea să verificaţi
înţelegerea materialului prezentat. După ce aţi răspuns la toate
întrebările, comparaţi răspunsul dumneavoastră cu
răspunsurile model de la sfârşitul sesiunii. Dacă aveţi
neclarităţi, revedeţi materialul relevant din această sesiune sau
cereţi ajutorul tutorului/îndrumătorului dumneavoastră.
1. În cadrul inventarului permanent, contabilitatea analitică a
stocurilor poate fi organizată în funcţie de specificul şi
necesităţile proprii ale unităţii patrimoniale.
Completaţi în dreptul metodelor modul de evaluare al
stocurilor.
Metoda La locul de depozitare În contabilitate

Cantitativ-valorică Evidenţă cantitativă
Operativ-contabilă
Global-valorică
2. Enumeraţi trei metode de evaluare a ieşirilor de stocuri.

3. Care este semnificaţia adaosului comercial?
STUDIU DE CAZ
1. Acţionarii societăţii A plătesc la Oficiul Registrului
Comerţului o taxă de înmatriculare de 50 lei.
2. Societatea A cumpără un autoturism Renault Mégane la o
valoarea de 378.000 lei pe care o achită peste 10 zile.
3. Societatea A plăteşte prin bancă suma de 5.000 lei societăţii
B, sumă ce reprezintă un avans pentru achiziţionarea unui
câine de pază a cărui valoare este de 12.000 lei.
4. Societatea A a aprimit licenţa de fabricaţie a firmei Adidas
pe o perioadă de 5 ani. Pentru aceasta, societatea A va plăti în
fiecare an firmei Adidas 15.000 USD.
5. Societatea A cumpără acţiuni ale societăţii B astfel:
a) 70% din totalul acţiunilor din B în valoare de 5
milioane lei;
b) 5% din totalul acţiunilor.
6. Referitor la întrebarea nr. 5, dacă societatea A nu ar fi

deţinut acţiuni la societatea B cum ar fi înregistrat societatea A
în contabilitate împrumutul acordat?
Identificaţi ce elemente ale activelor imobilizate ar fi afectate

de tranzacţiile economice efectuate?
BIBLIOGRAFIE 1. Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate financiară,
Vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1998,
2. A. Baciu, D. Matis, Bazele contabilităţii, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca, 2001,
3. Petriş R., Bazele contabilităţii, Editura Gorum, Iaşi, 2002
MODULUL 3
ELEMENTE ALE CONTABILITATII MANAGERIALE
CONCEPTE DE BAZA Contabilitatea manageriala, costuri, prag

de rentabilitate, marja contributiei,
planificarea profitului, buget,
OBIECTIVE 1. Obiectul si obiectivele contabilitatii
manageriale
2. Definirea si tipuri de costuri
3. Analiza cost –volum-profit
4. Notiuni introductive despre bugete
RECOMANDARI PRIVIND STUDIUL 5. Mureşan M, Mutiu A, -
Contabilitate managerială – in curs de
publicare
6. Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de
contabilitate financiară, Vol. I, Editura
Economică, Bucureşti, 1998,
7. Alte surse bibliografice indicate in
urma discutiilor cu tutorii pe tema
contabilitatii manageriale
8. Studii de caz pe marginea temelor
discutate cu tutorii
REZULTATELE ASTEPTATE Modulul urmareste familiarizare

studentului cu conceptual contabilitatii
manageriale, prezentand notiuni de baza
ale acesteia.
1. Introducere
Obiectul contabilitatii de gestiune
“Contabilitatea de gestiune, numita si manageriala sau analitica are ca obiect
reflectarea analitica a unor procese interne ale agentilor economici care genereaza
transformari cantitative si calitative ale elementelor patrimoniale”22
“In mod concret obiectul si scopul contabilitatii de gestiune se identifica cu:

- gestiunea analitica a stocurilor
- calcularea costului produselor, serviciilor, activitatilor si functiilor
- determinarea rezultatelor analitice prin compararea costului produselor cu
pretul lor de vanzare
- previziunea cheltuielilor si veniturilor prin intocmirea bugetelor interne
- controlul costurilor si al bugetelor”23
Obiectivele contabilitatii de gestiune

Obiectivele contabilitatii de gestiune raspund la urmatoarele intrebari24:
22
Pantea, I.P. - Managementul contabilitatii romanesti – Ed. Intelcredo, Deva, 1998, vol II, pag. 599
23
Muresan M. si colectiv – Contabilitatea de gestiune cu aplicatie in unitatile de alimentatie publica si
turism – Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2000, pag 2
24
Iacob, C. si Ionescu I – Contabilitate de gestiune – Ed Aius, Craiova, 1996, pag. 26
Ce vrem sa analizam?
Pentru ce analizam?
Cum analizam?
Principalele obiective urmarite sunt:

- evaluarea produselor fabricate, lucrarilor executate si a serviciilor prestate
- furnizarea informatiilor privind intocmirea si urmarirea bugetelor
- controlul conditiilor interne de productie
- asigurarea structurii analitice a elementelor patrimoniale si a integritatii
acestora.
Comparatie intre contabilitatea managerial ă si contabilitatea

financiara
Contabilitatea financiara se adreseaza utilizatorilor externi de informatie. Prin

contrast, contabilitatea de gestiune exista in primul rand pentru cei din interiorul
companiei, pentru cei care raspund de activitatea de exploatare a acesteia.
Diferente intre contabilitatea financiara si cea de gestiune sunt:
Criterii Contabilitatea financiara Contabilitatea de gestiune

Utilizatorii primari ai Persoane si organizatii din Diverse nivele ale
informatiilor mediul extern al entitatii managementului intern.
economice
Tipurile de sisteme contabile Sistemul partidei duble Nu este limitat la sistemul
partied duble; se poate aplica
orice sistem util.
Normele restrictive Respecta principiile contabile Nu exista restrictii sau reguli

general acceptate obligatorii; singurul criteriu este
utilitatea.
Unitati de masura Monetara Orice unitate de masura

monetara sau fizica.
Punctul central al analizei Entitatea economica in Diferite segmente ale unitatii

ansamblul sau economice.
Frecventa raportarii Periodica, in mod regulat Ori de cate ori este nevoie.
Gradul de obiectivitate Impune obiectivitate Foarte subiectiva in scopul

planificarii, insa atunci cand au
relevanta se utilizeaza date
obiective.
2. Ce sunt costurile?
Notiunea de COST si CHELTUIALA25
2525
Epuran, pag 25
In sens larg, cheltuiala este sinonima cu “o dare de bani, adica o plata. Deci, platile
constituie in toate cazurile cheltuieli. Factorul determinant care hotaraste daca o
cheltuiala constituie sau nu un element de cost este consumul, adica legatura ei
nemijlocita cu o activitate concreta, productiva, si nu cu darea de bani.
COSTUL este expresia valorica a tuturor factorilor de productie consumati pentru

producerea si distributia bunurilor materiale, executarea de lucrari si prestarea de
servicii.
Prin urmare, cheltuielile sunt elemente constitutive ale costurilor.
Tipuri de costuri
Costul are trei dimensiuni caracteristice, si anume:

- campul de aplicare
- momentul calculului
- continut
Câmpul de aplicare este foarte variat. Se poate calcula costul:

- unei functiuni economice a companiei (aprovizionare, productie, distributie,
administratie)
- unui mijloc de exploatare (unui utilaj, canal de distributie) (duba de transport
marfa)
- unei activitati
- unui produs, grupe de produse
- unui centru de responsabilitate (magazin).
Pot fi distinse urmatoarele tipuri de costuri:

→ Costul aprovizionarii (achizitiei) reprezinta totalitatea cheltuielilor efectuate in
procesul de aprovizionare a materiilor prime si materialelor (valoarea la pretul de
cumparare din factura, cheltuielile de transport, manipulare, receptie, depozitare, taxe
nerecuperabile, etc.)
→ Costul productiei (fabricatiei) reprezinta valoarea materialelor consumate si
suma cheltuielilor reclamate de prelucrarea materialelor conform procesului
tehnologic (cheltuieli salariale, energie, amortizari, etc).
→ Costul distributiei reprezinta totalitatea cheltuielilor aferente depozitarii,
manipularii, transportului produselor la client, cheltuieli de publicitate, ambalare,
studii de marketing, etc).
→ Costul administratiei reprezinta suma cheltuielilor serviciilor functionale,
cercetare, informatica, secretariat, management general, etc.
Existenta elementelor stocabile (a stocurilor) determina alegerea procedurii de

atasare a echivalentului resurselor consumate intr-o activitate concreta intr-o maniera
considerate cea mai utila. Din acest punct de vedere se disting urmatoarele costuri:
→ Costul produsului reprezinta costul atasat unui element stocabil si care va servi la
evaluarea stocurilor. (Eu: incorporabile in stocuri)
→ Costul perioadei este costul ales si recunoscut de contul de rezultate in perioada
de referinta, fara a fi atasat unui element stocabil (si deci unui cont de stocuri).
Momentul de calcul determina diferentierea a doua tipuri de costuri:
→ Costuri efective = calculate “aposteriori” (ulterior) faptelor, proceselor,

activitatilor sau realizarii produselor la care se refera.
→ Costuri prestabilite = calculate anterior faptelor, proceselor, activitatilor sau

realizarii produselor care reclama estimarea consumurilor de resurse.
Continutul costurilor determina urmatoarea clasificare:

1. In functie de dependenta fata de variatia nivelului de activitate:
Costuri variabile = totalul costurilor care se modifica direct
proportional cu numarul de unitati produse sau cu orice alta unitate de
masura a volumului productiei.
Costuri fixe = totalul costurilor care raman constante in intervalul
relevant al volumului de productie sau de activitate.
2. In functie de modul de identificare a consumului de resurse:

Costuri directe = cheltuieli de productie ce pot fi atribuite cu usurinta
unor produse specifice.
Costuri indirecte = cheltuieli de productie ce nu pot fi atribuite cu
usurinta unor produse specifice si trebuie repartizate printr-o anumita
metoda.
3. Dupa sfera de cuprindere a cheltuielilor incorporabile in costul produsului:

Costul total = cuprinde totalitatea cheltuielilor incorporabile in costul
unui produs, delimitate in directe si indirecte.
Costul partial = costul care cuprinde doar o categorie de cheltuieli, si
anume: costurile variabile sau costurile directe.
Costurile mai pot fi delimitate in costuri relevante si costuri irelevante.

Cost relevant (sau evitabil) = acel cost care poate fi evitat prin alegerea altei optiuni
Cost irelevant = pot fi:
- costuri care au fost deja create
- costuri care urmeaza sa apara, dar care nu depind de optiunea facuta.
3. Analiza cost-volum-profit (CVP)
Ce este analiza CVP?

Analiza CVP reprezinta analiza modelelor de evolutie a costului care pune in evidenta
relatiile dintre cost, volumul vanzarilor si profit.
Metoda cuprinde o serie de tehnici si procedee de solutionare a problemelor, bazate pe

intelegerea caracteristicilor modelelor de evolutie a costurilor companiei. Tehnicile
exprima relatia dintre venituri, structura vanzarilor, costuri, volumul productiei si
profituri si include analiza pragului de rentabilitate si procedeele de planificare a
profiturilor. Aceste relatii ofera un model general al activitatii financiare, pe care
managementul il poate utiliza pentru planificarea pe termen scurt, pentru evaluarea

performantei si pentru analiza alternativelor de decizie.
Relatia CVP pot fi exprimate prin intermediul graficelor sau al formulelor.

Venituri din vanzari = costuri variabile + costuri fixe + profit
Pragul de rentabilitate
Definire
Pragul de rentabilitate reprezinta punctul in care costurile totale sunt egale cu
veniturile totale.
Obiectiv
Obiectivul pragului de rentabilitate il reprezinta determinarea nivelului de activitate
pentru care veniturile din vanzari (Vz) sunt egale cu suma tuturor costurilor fixe (CF)
si variabile (CV).
In momentul in care se atinge pragul de rentabilitate compania nu inregistreza profit.
Ecuatia generala de determinare a pragului de rentabilitate (exprimata in unitati

monetare)
Vz = CF + CV
Marja contributiei (Mc) (marja pe cheltuieli variabile)
Definire
Reprezinta diferenta dintre venituri si total costuri variabile aferent unui volum dat al
vanzarilor. (Denumirea de contributie se da diferentei dintre venituri si costuri
variabile)
MC aferenta unui tip de produs reprezinta contributia sa neta la acoperirea
costurilor fixe si obtinerea unui profit. Altfel spus, MC reprezinta ceea ce ramane din
veniturile totale dupa deducerea costurilor variabile, astfel:
Vz – CV = MC
Ceea ce ramane dupa deducerea costurilor fixe din MC reprezinta profitul:

MC – CF = Profit
Exprimarea pragului de rentabilitate cu ajutorul MC

Pornind de la relatia
Profit = MC - CF = 0
(Mc unitara * nr buc) – CF = 0
Nr bucati [prag rentabilitate] = CF/ Mcontributiei unitara
Planificarea profitului
Analiza pragului de rentabilitate ajustata cu un coeficient al profitului poate fi folosita
ca baza pentru estimarea profitabilitatii unei afaceri. Aceasta procedura este foarte
buna pentru analiza de tipul “what if”, in care se selecteaza mai multe alternative si se
calculeaza profitul pentru fiecare alternativa.
4. Noţiuni introductive despre bugete
Ce este un buget?
♦ un plan pentru viitor

♦ o situatie a resurselor
♦ o agenda practica de lucru
De ce este necesara intocmirea bugetului?
♦ stabileste clar obiectivele care trebuie atinse

♦ defineste activitatile care trebuie efectuate pentru a indeplini obiectivele
♦ stabileste care sunt resursele necesare pentru a realiza obiectivele
♦ coreleaza activitatile cu obiectivele pe termen lung ale organizatiilor
In alcatuirea unui buget managerii trebuie sa ia in considerare:
♦ scopul organizatiei
♦ obiectivele lor specifice in cadrul acesteia
♦ opiniile altor manageri
♦ interactiunea si interdependenta dintre departamentele organizatiei
♦ activitatea trecuta si viitoare
♦ finantarea si resursele disponibile
In gestionarea unui buget, managerii trebuie sa tina seama de:

♦ nevoia de actualizare periodica
♦ probabilitatea ca realitatea sa nu se conformeze planurilor
♦ posibilitatea de a intreprinde actiuni corective, cand este necesar
Exemplu de buget
SC INTERREST SRL
Restaurant Magnolia
Buget de venituri si cheltuieli – banchet Promotia 2007, 16 mai 2007
(USD)
Venituri
Taxa participare banchet (200 pers.la pretul de 30$)* 6.000
Total venituri bugetate 6.000
Cheltuieli bugetate
Inchiriere DJ + muzica 500
Inchiriere sala 300
Masa servita 4.300
Cheltuieli privind curatenia 80
Alte cheltuieli 20
Total cheltuieli bugetate 5.200
PROFIT ESTIMAT 800
*Taxa se va incasa cu 30 zile inaintea datei evenimentului

Rezervarea de sala se va face cu cel putin 60 de zile inaintea evenimentului,
încasandu-se o garantie de 20% din taxa in momentul rezervarii.
Principiile bugetării eficiente
Principii referitoare la obiective pe termen lung (5-10 ani)

1. Stabilirea unor obiective pe termen lung pentru intreprindere
2. Convertirea obiectivelor pe termen lung in planuri de activitate pentru liniile
de produse sau servicii prestate si planuri corespunzatoare de profituri,
exprimate in termeni cantitativi generali
Principii referitoare la obiective pe termen scurt

3. Transformarea planurilor pe termen lung in planuri pe termen scurt
4. Intocmirea unui set de planuri de elaborare a bugetelor si programarea
specifica in timp a activitatii pentru intreaga perioada
Principii referitoare la responsabilitatile si relatiile angajatilor

5. Identificarea directorului de buget si a personalului corespunzator
6. Identificarea tuturor participantilor implicati in procesul de elaborare a
bugetului
7. Aplicarea tehnicilor de bugetare participative
8. Obtinerea sprijinului total al managerilor superiori si comunicarea acestui fapt
participantilor la procesul de bugetare
9. Realizarea unei comunicari totale pe toata durata procesului bugetar
Principii referitoare la activitatea propriu-zisa de elaborare a bugetelor

10. Aplicarea unor rationamente realiste in cursul elaborarii bugetelor
11. Impunerea respectarii tuturor termenelor limita stabilite
12. Utilizarea unor procedee flexibile de aplicare
Principii referitoare la respectarea prevederilor bugetare

13. Mentinerea unui process bugetar continuu si monitorizarea bugetului pe
parcursul exercitiului
14. Crearea unui sistem de rapoarte periodice privind performantele, care sa fie
legate de responsabilitatile atribuite
15. Analiza domeniilor cu probleme inaintea desfasurarii unor noi activitati de
planificare
Studiu de caz
Jerome Spall este directorul de buget la Westmorelan Spectacular Inc, o companie
multinationala ce organizeaza si coordoneaza spectacole artistice si licitatii in intreaga
lume. Costurile si cheltuielile bugetate si efective pentru anul anterior 2006 sunt
comparate in urmatorul tabel:
Valori pentru anul 2006 (LEI)

Bugetate Efective
Cheltuieli privind salariile, personal artistic 240,000 256,400
Cheltuieli privind salariile, personal administrative 190,000 223,600
Cheltuieli privind deplasarile 320,000 326,010
Servicii de licitatie 270,000 224,910
Cheltuieli privind chiria spatiilor 125,500 123,290
Cheltuieli de imprimare 96,000 91,250
Cheltuieli privind publicitatea 84,500 91,640
Asigurari, marfuri 42,400 38,650
Asigurari, datorii 32,000 33,550
Cheltuieli privind administrarea sediului central 104,600 109,940
Cheltuieli de expediere 52,500 56,280
Diverse 12,500 12,914
Total cheltuieli 1,570,000 1,588,434
Încasări nete (marja brută din vânzări) 3,100,000 3,184,600
Considerati ca directorul de buget ar trebui sa fie ingrijorat in legatura cu evolutia

operatiunilor companiei?

UNITATEA 1. SITUATIILE FINANCIARE – ce prezinta
elementele componenete ale situatiilor financiare precum si
procesul de inventariere
UNITATEA 2. ELEMENTELE SITUATIILOR
FINANCIARE – are rolul de a familiarize studentul cu
privire la posturile componente ale situatiilor financiare.
TEME DE Studiu de caz
AUTOEVALUA A. Identificati tipul de cost în urmatoarele situaţii date:
RE 1. Salariul vanzatoruluidin magazin, salar ce este forma
astfel:
- salariu fix pentru vanzarea a 100 bucati produs A
- procent de 10% din salariu pentru fiecare inca 10
bucati produs A.
2. Salarul supraveghetorului de raion.
3. Consumul de diblurile si holzsuruburi utilizate pentru
asamblarea placilor de mobila la o fabrica de mobila.
4. Uzura panourilor de plastic utilizate pentru delimitarea
zonelor de lucru in cadrul unei spalatorii auto.
B. Imaginati-va ca sunteti office manager intr-o mare

organizatie si castigati 25.000 EUR pe an. V-ati pus in gand
sa plecati din acesta organizatie si sa va deschideti propria
firma de consultanta in domeniul juridic. Doriti sa utilizati

calculatorul dvs. de acasa in cadrul noii firme. Platiti in mod
curent 250 EUR pe an pentru un contract de intretinere a
calculatorului, ceea ce trebuie sa continue indiferent de
decizia dvs. de a ramane sau pleca din organizatia in care
lucrati. In ultimele 3 luni ati platit 2.000 EUR unei
universitati locale ca sa intreprinda un studiu de fezabilitate
privind problema dvs. Raportul redactat in urma acestui
studiu indica faptul ca, in urmatorii 3 ani, din consultanta
juridică s-ar putea castiga aproximativ 100.000 EUR,
implicand aproximativ 20.000 EUR cheltuieli directe.
Raportul afirmă şi faptul că trebuie sa investiti aproximativ
30.000 EUR capital in aceasta activitate de consultanta.
Printr-o coincidenta ati mostenit 30.000 EUR, care va aduc o
dobanda de 10% pe an din contul pe care il aveti in banca.
Analizaţi dacă merită sau nu să treceţi la fapte.
C. Luând în considerare datele de mai jos răspundeţi la

următoarele întrebări:
Pe unitate
%
de produs (lei)
Pret de vanzare 100 100
Costuri variabile 50 50
Marja contributiei 50 50
Costurile fixe sunt de 40.000 lei pe perioada.
1. Daca o activitate promotionala suplimentara, cu un

cost fix de 8.000 lei pe perioada ar creste volumul
vanzarilor la 25.000 lei, ea ar trebui sau nu
desfasurata?
2. Compania doreste sa creasca vanzarile sale curente
de 1.000 de biciclete pe perioada cu 50%. Ea
intentioneaza sa obtina acest lucru reducand pretul de
vanzare de 100 lei la 85 lei si sa creasca cheltuielile
de marketing cu 10.000 lei pe perioadă. Este bine să
facă această schimbare?
BIBLIOGRAFIE 1. Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate

2. A. Baciu, D. Matis, Bazele contabilităţii, Editura
Risoprint, Cluj-Napoca, 2001,
3. Petriş R., Bazele contabilităţii, Editura Gorum, Iaşi, 2002

Curs Ate

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Ate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Elemente de contabilitate - Suport de curs

CONCEPTE DE Contabilitatea, informatia contabila, caracteristici ale

REZULTATELE Modulul urmareste familiarizare studentului cu conceptele de

UNITATEA 1. DEFINIREA SI ROLUL CONTABILITATII

1.1 Definirea contabilităţii

1.2. Caracteristicile calitative ale informaţiilor contabile

Indiferent de destinatarii şi de obiectivele informaţiei contabile, ea trebuie să

1.3. Utilizatorii informaţiei contabile

angajat. Managerii, direct răspunzători de situaţia firmei în faţa acţionarilor sau a

1.4. Sistemul dualist de contabilitate

UNITATEA 2. ELEMENTE DE ORGANIZARE A CONTABILITATII

OBIECTIVE Cunoasterea sferei de actiune a contabilitatii

NOTIUNI CHEIE Societati comerciale, documente justificative, tinerea

2.1. Sfera de acţiune a contabilităţii

2.2. Modalităţi de ţinere a contabilităţii agenţilor economici

Conform legii contabilităţii nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea şi

inflaţiei şi de dezvoltarea profesiei, limite valorice privind nivelul cifrei de afaceri de

2.3. Documentele justificative

Între procedeele metodei contabilităţii se numără şi documentarea, adică

Formularele netipizate sunt suporturi de informaţii în care conţinutul, forma şi

UNITATEA 3. OBIECTUL CONTABILITATII

NOTIUNI CHEIE Operatiuni sau tranzactii economice, patrimoniu, capitaluri,

3.1. Cuantificarea operatiilor economice

Contabilitatea reprezintă un sistem informaţional care cuantifică, prelucrează şi

Conceptul de entitate distinctă

Patrimoniul este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică,

Obiectul contabilităţii este reflectat din cele două puncte de vedere:

Activele reprezintă “resurse controlate de întreprindere ca rezultat al unor

Datoriile şi capitalurile proprii formează pasivul bilanţier.

Ce posedă titularul de patrimoniu: Ce datorează titularul de patrimoniu:

Prin urmare, ecuaţia devine:

Definiţia contabilităţii face trimitere şi la rezultatele obţinute ca urmare a

3.3. Rezultatele financiare

Patrimoniul aflat în administrarea agenţilor economici suferă mişcări şi

Veniturile contituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe

Rezultat = Venituri - Cheltuieli

3.4. Principii şi convenţii contabile

Dubla centralizare asigură reflectarea existenţelor, mişcărilor şi

micşorărilor se obţin existenţele finale de active, datorii şi capitaluri proprii. Prin

VENITURI - CHELTUIELI = REZULTATUL EXERCIŢIULUI

b) Rezultatul exerciţiului se poate calcula şi în funcţie de variaţia capitalurilor

(A1 – D1) - (A0 – D0) = RE

Pe lângă aceste principii fundamentale metoda contabilităţii utilizează

- diminuarea sau dispariţia unor active (stocuri, cheltuieli de constituire, cheltuieli de

Principiul prevalentei economicului asupra juridicului şi principiul pragului de

UNITATEA 4. EVALUAREA PATRIMONIULUI

4.1 Momentele evaluarii

Evaluarea este un procedeu al metodei contabilităţii, comun şi altor discipline

Evaluarea la data intrării bunurilor în patrimoniul economic

Evaluarea la data ieşirii bunurilor din patrimoniul economic

Evaluarea la data inventarierii patrimoniului

Evaluarea la data încheierii exerciţiului financiar sau a perioadei de gestiune

Valoarea de intrare (contabilă) se compară cu rezultatele inventarierii. În acest

În evaluarea patrimoniului economic, la încheierea unui exerciţiu financiar se

• în cazul elementelor de activ:

• în cazul elementelor de pasiv:

4.2 Metode de evaluare la ieşirea din gestiune a stocurilor

4.2.1 Metoda costului mediu ponderat (CMP)

4.2.2. Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO)

Potrivit acestei metode, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de

4.2.3. Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO)

4.2.4 .Metoda costului standard

Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilităţii interne de