Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică

NOŢIUNI GENERALE DE MECANICĂ ŞI BIOMECANICĂ

Cuprins: 2) Timpul care reprezintă o formă obiectivă

1. cinematica (cinematica umană) fundamentală de existenţă a materiei, care
2. dinamica (legile dinamicii, forţe), aplicaţii caracterizează durata şi succesiunea
medicale: centrul de greutate al corpului uman, fenomenelor şi a proceselor materiale; este
acţiunea gravitaţiei asupra organismului, infinit, continuu, omogen, uniform crescător şi
centrifuga, elemente de dinamică umană ireversibil.
(dinamica locomoţiei) 3) Masa ce reflectă proprietăţile generale şi
3. statica (condiţii de echilibru, echilibrul obiective de inerţie şi gravitaţie ale materiei; în
corpului uman, pârghii) mecanica clasică newtoniană masa este
4. mecanoterapia constantă, în timp ce în mecanica relativistă
valoarea ei este funcţie de viteza cu care se
Fizica medicală studiază şi aplică legile deplasează corpul.
fizicii în biologie şi medicină. Deoarece, în continuare vom aborda tratarea
clasică în mecanică, ne interesează doar masa în
Principiile fizice care stau la baza tuturor
conceptul ei clasic, unde o putem întâlni sub formă de:
proceselor care au loc în sistemele vii
a) masa inertă – mărime fizică scalară strict pozitivă,
constituie subiectele ştiiinţei interdisciplinare măsura inerţiei unui corp în mişcare de translaţie
numită biofizică. r r
( F = ma )
Legile fizicii sunt legi obiective şi
b) masa gravifică (mărime scalară strict pozitivă, care
generale pe care omul nu le poate modifica, reliefează proprietatea materiei de a produce câmp
dar pe care le poate folosi în avantajul său. gravitaţional); apare în legea atracţiei gravitaţionale
r mm r
F = K r1 3 2 r
Mărimi fundamentale. Mărimi derivate. r
O mărime fundamentală este o mărime Cele două tipuri de masă sunt proporţionale, iar
într-un sistem de unităţi de măsură convenabil ales, ele
fizică ce nu poate fi definită în raport cu altă
sunt egale.
mărime.
O mărime derivată este o mărime fizică
În mecanică există trei mărimi
ce se poate obţine indirect, prin cunoaşterea
fundamentale, şi anume:
mărimii fundamentale. Evident, o astfel de
1) Spaţiul care reflectă o formă fundamentală
mărime poate fi măsurată şi în mod direct cu
şi obiectivă de existenţă a materiei, ce
ajutorul aparatelor de măsură (ex: forţa se
caracterizează poziţia corpurilor şi întinderea
poate măsura direct cu ajutorul
lor; în mecanica teoretică, spaţiul este
dinamometrului). În mecanică întâlnim o
tridimensional, continuu, izotrop şi omogen.
multitudine de mărimi derivate.
1
Biofizica si Fizică medicală

Etaloane şi unităţi fiind lungimea egală cu 1 650 763,73 lungimi de undă în

vid ale radiaţiei care corespunde tranziţiei atomului de
Definirea unei mărimi măsurabile
kripton 86 între nivelele sale 2p10 şi 5d5. Kilogramul este
trebuie să ofere un şir de reguli pentru
masa prototipului internaţional de platină adoptat în
calcularea ei în funcţie de alte mărimi care pot anul 1889 de Conferinţa Generală de Măsuri şi Greutăţi
fi măsurate. şi este păstrat la Sevres în Franţa. Secunda reprezintă
Şirul de reguli pentru măsurarea durata de 9 192 631 770 perioade ale radiaţiei
corespunzătoare tranziţiei între cele două nivele
mărimilor fundamentale ale mecanicii este
hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu
stabilit de un comitet internaţional „Comitetul
133.
Internaţional de Măsuri şi Greutăţi”; una dintre
Unităţile derivate se pot exprima prin
atribuţiile acestuia este de a decide câte un
relaţii matematice simple cu ajutorul unităţilor
etalon pentru fiecare mărime fundamentală.
fundamentale, relaţii numite ecuaţii de
Acest etalon poate fi un obiect real, a cărui
dimensiuni. O astfel de ecuaţie de dimensiuni
principală caracteristică este durabilitatea.
are următoarea formă:
În ţara noastră prin STAS 737-62 a fost
[D] = Lα Mβ Tγ
introdus sistemul internaţional de unităţi de
Aceste ecuaţii sunt foarte importante
măsură (SI) care are 7 unităţi fundamentale şi
când în calcule se trece de la un sistem de
anume:
unităţi de măsură la altul. Conform principiului
1) metrul (m) pentru lungime
omogenităţii două mărimi fizice pot fi egale
2) kilogramul (kg) pentru masă
doar dacă au aceeaşi ecuaţie de dimensiuni
3) secunda (s) pentru timp
(cu alte cuvinte dacă sunt dimensional egale).
4) amperul (A) pentru intensitatea
Mărimile fizice pot fi:
curentului electric
- scalare care se caracterizează doar prin
5) kelvinul (K) pentru temperatura
valoare (modul) şi unitate de măsură (exemple
termodinamică
de mărimi scalare: masa, cantitatea de
6) candela (cd) pentru intensitatea
substanţă etc.)
luminoasă
- vectoriale care pe lângă valoare şi unitate de
7) molul (mol) pentru cantitatea de
măsură sunt caracterizate şi de o direcţie, sens
substanţă
şi punct de aplicaţie (exemple de mărimi
Există şi două unităţi suplimentare:
vectoriale: forţa, intensitatea câmpului electric,
8) radianul (rad) pentru unghiul plan
intensitatea câmpului magnetic etc.).
9) steradianul (srad) pentru unghiul solid
Reprezentarea acestora se face printr-un
segment de dreaptă a cărui lungime este
Deoarece un obiect real cu rol de etalon este
foarte greu de manipulat, se preferă definirea proporţională cu modulul mărimii pe care o
etaloanelor în funcţie de procese fizice uşor reprezintă.
reproductibile şi stabile. Astfel, metrul se defineşte ca

2
 Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică

Bazele fizice ale mecanicii. Introducere mobil, care este un corp punctiform, a cărui
Mecanica este stiinţa care studiază masă nu ne interesează.
mişcarea mecanică, definită ca fiind Traiectoria reprezintă drumul descris de
modificarea relativă a poziţiei unui corp sau a mobil în mişcare, poate fi o linie dreaptă
unei părţi a acestuia, în raport cu alt corp, (traiectorie rectilinie) sau o linie curbă
considerat ca reper (sau în raport cu un sistem (traiectorie curbilinie).
de referinţă).
Din punctul de vedere al aspectului
fenomenului studiat, putem împărţi mecanica
în următoarele trei mari capitole:
a) Cinematica: studiază mişcarea corpurilor
fără să ţină seama de forţele care le
acţionează şi de masa lor;
Fig. 1 Traiectoria punctului P
b) Statica: studiază echilibrul corpurilor
materiale, studiază sistemele de forţe care-şi Cunoaşterea mişcării unui mobil
fac echilibrul, precum şi reducerea sistemelor presupune cunoaşterea poziţiei acestuia
de forţe; (punctul P din Fig. 1) faţă de un sistem de
c) Dinamica: tratează mişcarea corpurilor referinţă arbitrar ales (xyz din Fig. 1), în fiecare
ţinând seama de masa acestora precum şi de moment al mişcării. Poziţia este precizată în
forţele care acţionează asupra lor. mod convenabil prin proiecţiile acesteia (A, B
şi C din Fig. 1) pe cele trei axe de coordonate
Cinematica ale sistemului de referinţă, sistem de
Cinematica este acea parte a mecanicii coordonate ortogonale. Mişcarea mobilului de-
care prezintă şi discută metodele matematice a lungul unei traiectorii spaţiale (MPN, Fig. 1)
folosite pentru descrierea mişcării, prin mişcare reprezintă o succesiune a poziţiilor instantanee
înţelegând modificarea continuă a poziţiei ale mobilului pe cele trei axe de coordonate.
părţilor unui corp. În cele mai multe dintre Poziţiile instantanee sunt de fapt proiecţiile
mişcările reale, diferitele puncte ale unui corp poziţiei mobilului pe axele respective. Mişcarea
se mişcă pe traiectorii diferite. A cunoaşte reală poate fi reconstituită din mişcările celor
mişcarea unui corp înseamnă a cunoaşte trei proiecţii.
mişcarea individuală a fiecărui punct a Pentru a descrie complet din punct de
corpului studiat. vedere cinematic miscarea unui mobil, pe
Pentru simplificarea studiului, vom lângă cunoaşterea poziţiei acestuia trebuie
utiliza idealizarea punctului material, numit cunoscută şi viteza lui la un moment dat,
precum şi viteza sa medie pe parcursul

3
Biofizica si Fizică medicală

întregii mişcări. De asemenea, se poate Ecuaţia vitezei medii poate fi scrisă astfel:
r r
urmări determinarea spaţiului parcurs în x2 − x1 = v (t 2 − t1 )
diferite intervale de timp, precum şi a spaţiului 1. Mişcarea rectilinie uniformă = distanţe egale în
intervale de timp egale, adică mişcare cu viteză
total parcurs de mobil.
constantă pe o traiectorie dreaptă, cu acceleraţie nulă.
Legea mişcării
Tipuri de mişcări r r
r ∆x dx
a. Mişcarea rectilinie (M.R.) v= = , a = 0.
∆t dt
Cel mai simplu mod de mişcare este mişcarea
2. Mişcarea variată – mobilul parcurge spaţii neegale în
rectilinie care reprezintă mişcarea mobilului în lungul
intervale de timp egale.
unei drepte.
r Cea mai simplă mişcare de acest tip este mişcarea
Notăm cu x poziţia sau coordonata mişcării. În
r r rectilinie uniform variată, pe parcursul căreia viteza
Fig. 2 considerăm x1 poziţia iniţială a mobilului, iar x 2
corpului se modifică uniform cu cantităţi egale a, în
poziţia la un moment dat a acestuia. În timp ce poziţia intervale egale de timp.
r r
( x1 sau x 2 ) reprezintă un punct pe dreaptă, deplasarea Se defineşte acceleraţia corpului ca fiind

semnifică distanţa dintre două poziţii. variaţia vitezei în raport cu timpul:

r r r r r
∆x = x2 − x1 r ∆v dv
a= =
∆t dt
Prin viteza medie v înţelegem raportul dintre deplasare
r respectiv variaţia vitezei într-un interval infinitezimal de
∆x şi intervalul de timp ∆t = t 2 − t1 (t2 este momentul
timp. Atunci, legea mişcării se scrie:
în care mobilul se află în poziţia x2, iar t1 momentul în r r
v = a ⋅t
care mobilul se află în poziţia x1; de obicei, t1 = 0, r
În cazul în care mobilul are o viteză iniţială v0 atunci,
deoarece putem alege orice valoare pentru momentul
începerii mişcării). legea mişcării devine:
r r r r r r
x 2 − x1 ∆x v (t ) = v 0 (t 0 ) + a ⋅ (t − t 0 )
v= =
t 2 − t1 ∆t Legea spaţiului arată dependenţa dintre deplasarea

Unitatea de măsură a vitezei este în S.I. 1m/s. Direcţia mobilului şi timp. Pentru mişcarea uniform variată, legea

vectorului viteză medie este aceeaşi cu a vectorului spaţiului are expresia:

deplasare. r r r 1r
x = x0 + v0 t + at 2
Viteza medie poate fi reprezentata şi grafic, într- 2
un sistem de coordonate rectangular x = f(t) (Fig. 2, b). Dacă din legea mişcării şi legea spaţiului eliminând
Panta dreptei reprezintă viteza medie cu care se timpul, obţinem ecuaţia lui Galilei:
deplasează mobilul. v 2 = v 02 + 2a ( x − x 0 )
care stabileşte dependenţa vitezei de spaţiul parcurs de
mobil în mişcare rectilinie uniform variată.

3. Mişcarea circulară uniformă

Mişcarea circulară este acea mişcare a cărei traiectorie
este un cerc (Fig. 3). În cazul în care mobilul străbate
arcuri de cerc egale în intervale de timp egale, atunci
Fig. 2
mişcarea este circulară uniformă.

4
 Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică

Caracteristici: Cinematica umană

- viteza liniară v (m/s), este tangentă la traiectorie, deci
Cel care a pus bazele cinematicii
perpendiculară pe raza traiectoriei şi reprezintă arcul de
umane este fiziologul E. J. Marey (1830-1903)
cerc descris în unitatea de timp
- acceleraţie tangenţială a (m/s2), se defineşte conform
care a studiat mişcările membrelor, trunchiului
relaţiei şi corpului uman, precum şi mişcările diferitelor
r părţi ale corpului şi caracterele pasului uman,
r ∆v
a=
∆t dinamica mersului, presiunea pe sol, lucrul
şi reprezintă variaţia în modul a vitezei tangenţiale ; mecanic cheltuit în timpul mersului şi al
- acceleraţia centripetă (m/s2) – viteza tangenţială îşi
alergării.
modifică mereu direcţia şi sensul, prin urmare, chiar
Mersul, alergarea şi săritura sunt forme
dacă în modul viteza tangenţială rămâne constantă, va
exista o acceleraţie datorată modificării direcţiei ale locomoţiei umane şi se caracterizează prin
vectorului viteză tangeţială; expresia acceleraţiei existenţa unor faze de sprijin unilateral sau
centripete este dublu ale corpului pe sol, precum şi a unei faze
2
v în care corpul nu se sprijină deloc pe sol, aşa
a cp =
R
cum este cazul săriturii.
a) Mersul – reprezintă o succesiune de
perioade de sprijin unilateral (corpul se sprijină
pe nu singur membru inferior) despărţite de
perioade de sprijin dublu.
Faza de sprijin dublu este caracterizată de:
- picioarele sunt îndepărtate între ele, dar
Fig. 3 Mişcarea circulară
ambele sunt în contact cu pământul ;
- viteza unghiulară ω (radiani/s) - reprezintă unghiul la - piciorul de dinainte se sprijină pe călcâi, iar
∆θ cel dinapoi pe vârf ;
centru ∆θ descris în unitatea de timp: ω=
∆t - ca durată, această perioadă reprezintă 1/6
2
- acceleraţie unghiulară ε (radiani/s )- reprezintă variaţia
din perioada de sprijin unilateral.
vitezei unghiulare în timp
Faza de sprijin unilateral:
∆ω
ε= - membrul inferior este în extensie completă
∆t
- perioada T (secunde) – este timpul necesar efectuării când atinge solul, se flexează uşor în
unei rotaţii complete momentul sprijinului pe toată talpa, este apoi,
- frecvenţa ν (Hz – Hertz) - se defineşte ca fiind inversul din nou în extensie când corpul are poziţie
perioadei
verticală, şi rămâne astfel până în perioada de
1 ω
ν= = sprijin dublu
T 2π

5
Biofizica si Fizică medicală
- se disting pasul posterior, când piciorul
oscilant se află în urma celui de sprijin şi pasul
anterior se află înaintea celui sprijinit
- în perioada de suspensie piciorul face o
mişcare de rotaţie în jurul articulaţiei şoldului,
este permanent în flexie, scurtarea atinge o
valoare maximă puţin înainte de a ajunge în
poziţie verticală.
Deplasarea corpului uman este un
proces complex în care se întâlnesc şi alte
tipuri de mişcări care însoţesc mişcarea de
translaţie:
- oscilaţii verticale, cu amplitudinea medie de
3 - 4 cm care scade cu accelerarea mersului;
corpul descrie în spaţiu o curbă cu maxima în
momentul verticalei şi cu minima în perioada
de spriin dublu, capul ridicându-se în pasul
posterior şi coborând în cel anterior ;
- oscilaţii transversale - corpul se înclină pe
partea piciorului de sprijin, mărind stabilitatea
echilibrului corpului aflat pe un singur picior;
amplitudinea maximă a acestei oscilaţii are loc
în momentul verticalei ;
- oscilaţii longitudinale – au loc în direcţia
mersului, corpul fiind înclinat pe spate în pasul
posterior şi înainte în pasul anterior ; poziţia
dreaptă a corpului se observă în momentul
verticalei şi în perioada de sprijin dublu.
b) Alergarea – se compune dintr-o serie de
perioade de sprijin unilateral al corpului pe sol,
separate prin perioade de suspensie. Nici un
moment picioarele nu se găsesc simultan pe
sol, la o anumită viteză apărând un interval în
care corpul nu atinge deloc solul, acest lucru
fiind datorat propulsiei foarte puternice a
6
corpului care rezultă în micşorarea
componentei verticale a corpului, adică o
oscilaţie mai mică a trunchiului, şi o mărire a
componentei orizontale, tradusă în creşterea
vitezei de translaţie. Se deosebesc două tipuri
de alergări:
- alergarea de fond – axul trunchiului este
aproape vertical, iar atitudinea membrelor este
apropiată de cea din timpul mersului ;
- alergarea de viteză – trunchiul este aplecat
înainte, iar solul este atins doar de vârful
piciorului, evident, durata perioadei de sprijin
micşorându-se în favoarea celei de suspensie
pe măsură ce viteza de deplasare creşte.
c) Săritura – are două faze, care presupun
existenţa ambelor picioare simultan fie pe sol
fie în aer.
Legile paşilor
Pasul, conform lui Marey, reprezintă
seria de mişcări ce se execută între două
poziţii asemănătoare ale aceluiaşi picior. Legile
paşilor sunt :
a) lungimea medie a pasului normal este mai
mare la bărbat (120 cm), decât la femei (100
cm);
b) la ambele sexe, pasul drept (piciorul stâng
fiind cel de sprijin) este mai mare decât pasul
stâng;
c) depărtarea laterală a picioarelor în timpul
mersului este mai mică la bărbaţi (11-12 cm)
decât la femei (12-13 cm) din cauza
conformaţiei diferite a bazinului;
 Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică

d) lungimea pasului creşte cu frecvenţa, până

la o cadenţă de 75 de paşi/minut, la o cadenţă
mai mare lungimea pasului scade;
e) viteza mersului creşte cu frecvenţa paşilor
până la o cadenţă de 85 paşi/minut ; la o
cadenţă mai mare, viteza descreşte.
Fig. 4 Compunerea forţelor

Dinamica În Fig. 4 se observă cum marele

Studiază mişcarea legată de cauzele pectoral lucrează asupra osului humerus pe
care o produc şi anume forţele. direcţia AB, iar marele dorsal în direcţia AC.
Legile dinamicii au fost formulate de Rezultanta este tracţiunea rezultantă pe
Newton în 1687 în lucrarea Principiile direcţia diagonalei AD.
matematice ale filozofiei naturale. III. Legea a III-a sau principiul acţiunii şi
I. Legea I sau principiul inerţiei : un corp îşi reacţiunii : dacă un corp a acţionează asupra
păstrează starea de repaus sau de mişcare r
unui alt corp B cu o forţă F1 atunci, corpul B va
rectilinie uniformă atâta timp cât acţiunea altor r
acţiona asupra lui A cu o forţă F2 egală şi de
corpuri nu-l obligă să-şi modifice starea.
r
II. Legea a II- a a lui Newton numită şi semn contrar cu F1 .
principiul fundamental al dinamicii. Influenţa
unor corpuri materiale asupra altor corpuri Măsurarea forţelor. Dinamometrie medicală
Forţa se poate măsura prin două
materiale poate duce la modificarea stării celor
metode: metoda dinamică şi metoda
din urmă, conform principiului inerţiei. Această
comparaţiei sau statică. Metoda dinamică
influenţă se caracterizează printr-o mărime
măsoară masa corpului şi acceleraţia
fizică vectorială numită forţă, a cărei intervenţie
imprimată acestuia de forţa ce urmează a fi
are drept rezultat imprimarea unei acceleraţii.
aflată. Metoda este precisă, dar greu de aplicat
O forţă dată, aplicată unor corpuri
în practică. În cadrul metodei statice se
diferite le imprimă acestora acceleraţii diferite,
compară forţa care trebuie măsurată cu o altă
în funcţie de o însuşire caracteristică fiecărui
forţă luată ca unitate de măsură. Această
corp în parte şi anume masa, mărime fizică ce
metodă, numită dinamometrie, se bazează pe
depinde de natura şi de mărimea corpului.
proprietatea pe care o au corpurile elastice de
Matematic, această lege se scrie :
r r a suferi deformaţii temporare, elastice.
F = m⋅a În medicină se măsoară forţele
Forţele sunt vectori, prin urmare se dezvoltate de diferiţi muşchi, fie în condiţii
adună conform regulilor de compunere a normale, fie în cazuri patologice.
vectorilor.
7
Biofizica si Fizică medicală

Prin presarea axei mici a elipsei se

poate măsura forţa muşchilor flexori ai
antebraţului.
Dinamometrele medicale se pot adapta
a) b) c)
pentru măsurarea forţelor dezvoltate de alţi
Fig. 5 Dinamometrul elipsă a) principiul clasic
b ) dinamometrul elipsa cu afişaj analogic şi muşchi. De exemplu, dinamometrului elipsă i
modul de folosire
c) dinamometrul elipsa cu afişaj digital se pot ataşa două mânere de tracţiune de-a
lungul axei mari a elipsei, determinându-se
Medicul foloseşte aşa-numitul astfel forţa muşchilor scapulari.
dinamometru medical care este un aparat
construit dintr-un arc spiral sau dintr-o lamă de
oţel, astfel încât poate suferi o deformare mai
mare sau mai mică, după mărimea forţei care
acţionează asupra lui.
Dinamometrul medical cel mai răspândit
are formă de elipsă, conform Fig. 5. Acesta
este un aparat de oţel pe care subiectul îl
strânge în mână după direcţia axei mici. În
dreptul uneia dintre extremităţile axei mici este a) b)
Fig. 6 Dinamometrul lombar a) principiul de funcţionare
fixată o placă de formă circulară, semicirculară b) dinamometrul lombar folosit în medicina sportivă

sau de sector circular care prezintă diviziunile

Dinamometrul lombar (Fig. 6) este
corespunzătoare. În faţa acesteia se poate
folosit în medicina sportivă. Acesta este
mişca un ac indicator solidar cu o roată dinţată.
construit dintr-un cilindru de metal prevăzut cu
Strângând dinamometrul în mână, elipsa se
două tălpi în care se află un arc spiral de oţel,
turteşte de-a lungul axei mici, lama metalică
fixat la partea superioară şi liber la cea
pune în mişcare cadranul dinţat care mişcă
inferioară. Picioarele aplicate pe tălpile
rotiţa dinţată şi astfel indicatorul este deplasat
aparatului îl fixează pe acesta de podea, iar
în faţa sectorului gradat. Această deplasare
prin tracţiunea în sus de mâner, resortul se
arată efortul maxim făcut de mână, dar cum
scurtează suferind o deformaţie elastică prin
acest efort este de scurtă durată,
compresie.
dinamometrul este construit în aşa fel încât
În studiul morfologiei şi fiziologiei se
acul indicator să rămână la poziţia maximă,
utilizează dinamometre musculare care
chiar după încetarea efortului muscular.
determină contracţia muşchilor în diferite
Afisajul poate fi digital sau analogic.
împrejurări.

8
 Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică

Dinamometrele medicale acumulează, Prin urmare, când un corp este lăsat să cadă
după o întrebuinţare îndelungată, şi deformaţii liber, asupra sa acţionează doar greutatea
r r
plastice (permanente), astfel încât gradaţiile nu G = mg , unde g este acceleraţia gravitaţională
mai corespund etalonării, aşa că se impune (egală ca valoare în medie 9,8 m/s2 , ea
verificarea lor periodică. variază cu altitudinea şi este funcţie de
coordonatele geografice ale locului în care se
Forţa gravitaţională
află corpul). Expresia lui g este
Legea graviaţiei a lui Newton: orice
Km P
particulă de materie din Univers atrage orice g=
R2
altă particulă cu o forţă care este direct Punctul de aplicaţie al greutăţii se
proporţională cu produsul maselor particulelor numeşte centrul de greutate (CG) al corpului.
şi invers proporţională cu pătratul distanţei În cazul corpurilor omogene şi de formă
dintre ele. geometrică regulată, centrul de greutate
mm' coincide cu centrul geometric al corpului.
Fg = K
r2
Pentru corpurile neomogene, cum este şi cazul
- Fg este forţa gravitaţională care acţionează
corpului uman, CG se află la intersecţia a cel
asupra oricăror particule
puţin trei plane faţă de care se compensează
- m şi m’ sunt masele particulelor
momentele forţelor de gravitaţie (momentul
- r distanţa dintre particule
forţei este o mărime fizică vectorială egală cu
- K – constantă universală numită constanta
produsul vectorial dintre forţă şi distanţa de la
gravitaţională, egală cu 6,67x10-11 Nm2kg-2
punctul de aplicaţie al forţei la axa de rotaţie).
Greutatea unui corp poate fi definită ca
rezultanta forţelor gravitaţionale exercitate
Centrul de greutate al corpului uman
asupra corpului de către toate celelalte corpuri
Corpul uman are o formă neregulată şi
din univers. La suprafaţa Pământului, forţa de
o structură neomogenă şi nerigidă şi din acest
atracţie din partea acestuia este mult mai mare
motiv centrul de greutate al corpului nu are o
decât cele exercitate de alte corpuri, aşa încât
poziţie fixă ci depinde de poziţia corpului, a
acestea din urmă pot fi neglijate, iar greutatea
membrelor, de încărcarea suplimentară a
poate fi considerată ca fiind datorată numai
acestora etc.
atracţiei graviaţionale. Considerând Pământul
Poziţia CG al corpului uman se
o sferă omogenă de rază R şi masă mP,
determină ca fiind la intersecţia a trei plane
greutatea G a unui corp de masă m aflat la
reciproc perpendiculare (Fig. 7), şi anume : un
suprafaţa Pământului este:
plan orizontal O, un plan frontal F, un plan
KmmP
G = Fg = median M antero-posterior.
R2

9
Biofizica si Fizică medicală

Poziţia CG nu poate fi modificată prin

forţele interne care acţionează între diferitele
părţi ale corpului.

Acţiunea gravitaţiei asupra organismelor

Se observă mai uşor la plante – purtând
numele de geotropism – la care se constată
că, indiferent de poziţia unui grăunte semănat
Fig. 7 Determinarea CG al corpului uman
în pământ, rădăcina se curbează, pătrunzând

- datorită structurii corpului uman CG se află în vertical în sol, iar tulpina creşte de asemenea

planul median antero posterior, plan de vertical.

simetrie;
- planul orizontal împarte corpul în două părţi Forţa centripetă şi forţa centrifugă. Aplicaţii

de greutate egală şi în acest plan se află CG; medicale

- planul frontal cuprinde CG în timpul staţionări Mişcarea circulară necesită în

verticale, trece prin mijlocul pavilionului urechii, permanenţă intervenţia unei forţe care modifică

posterior de articulaţia coxo-femurală, anterior direcţia vitezei. Dacă această forţă încetează

de articulaţia genunchiului şi a articulaţiei tibio- să mai acţioneze, mobilul părăseşte traiectoria

tarsiene. circulară şi se va deplasa în virtutea inerţiei de-

a lungul unei drepte. Aceasta este forţa
centripetă. Conform principiului acţiunii şi
reacţiunii, asupra corpului în mişcare circulară
acţionează o forţă egală, dar de sens contrar
forţei centripete, numită forţă centrifugă.
Expresia forţei centrifuge este:
v2
F = mrω 2 = m
r
unde m este masa corpului, ω este viteza
unghiulară, iar r este raza traiectoriei.
Fig. 8 Modificarea centrului de greutate uman în funcţie
Pământul execută o mişcare de rotaţie, prin
de poziţia corpului
urmare asupra sa acţionează o forţă centrifugă
Poziţia centrului de greutate se modifică
ce explică de ce diametrul Pământului este mai
la orice modificare a poziţiei membrelor şi chiar
mare la Ecuator decât la poli.
în repaus aparent, centrul de greutate îşi
modifică poziţia datorită mişcărilor ritmice de
respiraţie (Fig. 8).
10
 Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică

a. Influenţa forţei centrifuge asupra eprubetelor. Acestea, în momentul începerii

organismului mişcării de rotaţie a centrifugii, datorită forţei
Unele boli şi traumatisme sunt datorate centrifuge capătă o poziţie orizontală (Fig. 9 a),
forţei centrifuge. În zborurile curbilinii, forţa b)). Forţa centrifugă fiind direct proporţională
centrifugă proporţională cu viteza tangenţială cu masa corpului, elementele de mase diferite
şi invers proporţională cu raza traiectoriei din suspensia din eprubete vor fi supuse unor
induce o greutate aparentă a pilotului numită forţe diferite şi vor sedimenta diferenţiat.
greutate multiplă de câteva ori mai mare decât Sedimentarea este foarte rapidă, iar separarea
greutatea sa reală (cele două forţe se compun lichidului de deasupra, de sedimentul de la
vectorial). Experienţa arată că un pilot poate fundul eprubetei, se face prin decantare.
suporta în direcţia picioare-cap o forţă Sedimentul poate fi apoi extras pe o lamă şi
centrifugă de 3g, în direcţia cap-picioare 5g, în examinat la microscop.
direcţia spate-piept, până la 15g. (De exemplu,
într-un avion cu o viteză de 600 km/h, care
execută un loop-ing cu raza de 500m, aviatorul
este supus unei forţe centrifuge de 5g). În
aceste condiţii apare fenomenul de pierdere
temporară a vederii, iar un pilot neantrenat
a)
poate să-şi piardă cunoştinţa. Fenomenele
acestea sunt datorate dezechilibrului din
aparatul circulator. Forţa centrifugă îndreaptă
sângele către picioare, iar celelalte regiuni ale
organismului nu mai sunt irigate suficient
pentru o vreme. La redresarea avionului,
fenomenele au loc în sens invers şi aviatorul b)
Fig. 9 a) Poziţionarea eprubetelor în centrifuga
revine la starea normală. Antrenamentul duce
în mişcare; b) Centrifuga de laborator
la acomodarea organismului prin apariţia
reflexelor de adaptare prin compensare Sângele poate fi centrifugat pentru
cardiacă etc. separarea plasmei şi a serului. Pentru
b. Centrifuga conservarea sângelui şi prepararea plasmei
Este un aparat indispensabil din uscate se întrebuinţează centrifugarea
laboratorul medical, din clinică, în laboratoarele asociată cu evaporarea în vid. În bacteriologie
de cercetări etc. se supun centrifugării unele culturi pentru ca
Centrifuga de laborator (Fig. 10 b)) prin eliminarea unei părţi din lichid concentraţia
conţine un dispozitiv de prindere a în microbi să crească.

11
Biofizica si Fizică medicală

Lucrul mecanic, puterea şi energia - energia cinetică, reprezintă capacitatea unui

Lucrul mecanic se defineşte
mecanică ca fiind produsul scalar dintre forţa
r 1 2
F care produce o anumită deplasare şi
r 2
valoarea acelei deplasări d (Fig. 10):
r r
L = F ⋅d
Este o mărime fizică scalară derivată
care se măsoară în J (Joule). În cazul în care
forţa face un anumit unghi θ cu direcţia de
deplasare, atunci expresia lucrului mecanic
devine L = Fd cos θ.
în corp de a efectua lucru mecanic datorită vitezei
pe care o are
Ec = mv
Acest tip de energie poate fi privit şi ca lucrul
mecanic făcut de o forţă exterioară pentru a
pune corpul în mişcare
- energia potenţială are un aspect diferit de cea
cinetică şi nu poate fi reprezentată de o
formulă generală, ea depinde de tipul forţelor
care acţionează asupra corpului în cauză;
energia potenţială gravitaţională este definită
ca fiind:
Ep = mgh
unde h este altitudinea la care se află corpul,

m este masa acestuia, iar g este acceleraţia

Fig. 10 Efectuarea de lucru mecanic presupune gravitaţională. Această energie reprezintă
deplasare
lucrul mecanic efectuat pentru a ridica acel
În practică, ne interesează care dintre corp la altitudinea h.
două forţe care efectuează acelaşi lucru Câmpul gravitaţional este un câmp
mecanic, îl efectuează în timpul cel mai scurt. conservativ de forţe, deoarece lucrul mecanic
De aceea se defineşte noţiunea de putere, ca efectuat de acesta nu depinde decât de poziţia
fiind lucrul mecanic efectuat în raport cu timpul: iniţială şi cea finală a corpului şi nu de drumul

L parcurs de corp. Într-un astfel de câmp,

P= energia mecanică totală se conservă:
t
Puterea este o mărime fizică scalară şi se
E = Ecin + E pot = constant
măsoară în W (Watt): 1W = 1J/1s.
Prin energia unui corp se înţelege Elemente de dinamică umană

capacitatea acestuia de a efectua lucru Dinamica locomoţiei

mecanic. Definim două tipuri de energii Este studiată în legătură cu lucrul

mecanice: mecanic făcut de muşchii care acţionează

membrele inferioare.

12

Lucrul mecanic efectuat de muşchi
Depinde de forţa dezvoltată de muşchiul
considerat şi de deplasarea punctului de
inserţie pe osul pe care îl pune în mişcare, cu
alte cuvinte lucrul mecanic depinde de forţa
muşchiului şi de contracţia lui.
Fig. 11 Lucrul mecanic efectuat de muşchi este direct
proporţional cu volumul său
Lucrul mecanic maxim Lmax
muşchiului este produsul dintre forţa maximă
Fmax desfăşurată şi contracţia maximă a
muşchiului Cmax. Dar Fmax este proporţională
cu secţiunea muşchiului
Fmax = kS
iar contracţia maximă este proporţională cu
lungimea l a muşchiului
C max = k1l
Obţinem: L max = kS k1l
şi considerând pentru simplitate, muşchiul ca
având formă cilindrică, produsul dintre aria
secţiunii transversale şi lungime este chiar
volumul muşchiului, aşadar
L max = k2 V
adică lucrul mecanic efectuat de muşchi este
direct proporţional cu volumul său (Fig. 11).
Presiunea piciorului pe sol
Reprezintă unul dintre cele
importante elemente ale dinamicii locomoţiei;
Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică
ea poate fi înregistrată cu ajutorul
dinamografului. Presiunea se defineşte ca fiind
forţa exercitată pe unitatea de suprafaţă:
F
p=
S
Unitatea de măsură a presiunii în S.I.
este N/m2. (Presiunea are şi alte unităţi de
măsură tolerate cum ar fi 1Pa = 1N/m2, 1 atm
~ 10 5N/m2, 1 torr = 1 mmHg, 760 mmHg =
105 N/m2.)
Această presiune nu este egală numai
cu cea provenită din greutatea corpului, ea
cuprinde şi efortul destinat împingerii corpului
înainte. Înainte de a părăsi solul pentru a porni
al
înainte, fiecare picior exercită o presiune mai
puternică decât în sprijinul unilateral.
Lucrul mecanic efectuat în timpul
mersului este datorat acţiunii musculare care
produce oscilaţiile verticale ale corpului,
deplasările orizontale (înfrângerea frecărilor) şi
mişcarea membrelor inferioare oscilante.
Muşchiul face un lucru mecanic pozitiv pentru
mărirea vitezei şi un lucru mecanic negativ
pentru micşorarea sau anularea acesteia.
Exemplu: Lucrul mecanic cheltuit în oscilaţiile
verticale executate de un om de aproximativ 75 kg în
timpul mersului, oscilaţii care au amplitudinea de
aproximativ 3-4 cm este de 29,5 J, iar în oscilaţiile
verticale 58J, în timp pentru deplasarea orizontală, se
cheltuie la fiecare pas 24,5 J. Pentru mişcarea
membrelor inferioare oscilante se cheltuie 2,95 J.
Însumând toate aceste numere, se obţine că la
efectuarea unui pas, un subiect de 75 de kg cheltuie
aproximativ 115 J (egal cu lucrul mecanic efectuat la
deplasarea unei sănii de 10 kg pe gheaţă, cu viteză
mai
constantă, pe o distanţă de 11,5 m, considerând
coeficientul de frecare al gheţii ca fiind 0,1). Lucrul
13
Biofizica si Fizică medicală

mecanic cheltuit de organism depinde de viteza de axă. Vom alege ca punct de referinţă, punctul
deplasare.
în care axa intersectează planul forţelor.
Numim braţul forţei sau braţul
Statica
momentului forţei faţă de ax, distanţa pe
Statica este acea parte a mecanicii care
perpendiculară de la acest punct la suportul
se ocupă cu studiul echilibrului.
forţei (vezi Fig. 12).

Numim momentul forţei (Mr ) produsul

dintre mărimea forţei (F ) şi braţul ei (r ) .
r r

Relaţia de definiţie se scrie ca un

produs vectorial dintre forţă şi braţul forţei:
r r r
M =r×F
a) b)
Fig. 21 Momentul forţei Momentul forţei este o mărime fizică
vectorială a cărei direcţie este perpendiculară
Spunem că un corp este în echilibru pe planul determinat de forţă şi braţul ei, iar
dacă suma forţelor care acţionează asupra lui sensul este pozitiv dacă forţa produce rotaţia
⎛ r⎞ corpului în sens trigonometric (invers acelor de
este zero ⎜ ∑ Fi ⎟ şi suma momentelor forţelor
⎝ i =1 ⎠ ceasornic), respectiv negativ dacă forţa
⎛ r ⎞ produce rotaţia corpului în sensul acelor de
⎜ ∑ M i ⎟ este, de asemenea, nulă.
⎝ i =1 ⎠ ceasornic.
r r În cazul în care asupra unui corp
∑ Fi = 0, ∑ M i = 0
i =1 i =1
acţionează numai forţa gravitaţională,
deosebim două tipuri de echilibru:
- echilibru de suspensie (corpul este mobil în
Momentul forţei
jurul unei axe de rotaţie, orizontală, verticală
Efectul produs de o forţă asupra unui
sau înclinată);
obiect depinde nu numai de mărimea şi
- echilibru de sprijin
direcţia forţei, dar şi de poziţia suportului forţei.
Echilibrul, indiferent de situaţiile
Din Fig. 12 a) se observă că cele două forţe
enumerate, este de trei feluri: stabil, instabil şi
care acţionează asupra corpului l-ar roti în
indiferent.
sensuri contrare. În multe cazuri se studiază
mişcarea unui corp care se poate roti liber în
Condiţii de echilibru pentru corpurile
jurul unei axe oarecare şi asupra căruia
suspendate
acţionează mai multe forţe coplanare care se
- corpul se află în echilibru stabil când centrul
află toate într-un plan perpendicular pe acea
său de greutate CG este situat sub punctul de
14

suspensie, pe aceeaşi verticală, în poziţia cea
mai joasă (Fig. 13 a));
- dacă CG se află deasupra punctului de
suspensie în punctul cel mai înalt, pe aceeaşi
verticală, echilibrul devine instabil, iar la ieşirea
corpului din poziţia de echilibru el nu mai
revine la starea iniţială de la sine (Fig. 13 b));
- dacă CG şi punctul de suspensie coincid,
corpul se află în echilibru indiferent (Fig. 13 c)).
Fig. 13 a) echilibru stabil; b) echilibru instabil;
c) echilibru indiferent
Condiţii de echilibru pentru corpurile
sprijinite pe un plan
Un corp sprijinit pe un plan este în
echilibru stabil dacă verticala CG trece prin
baza de sprijin, cu cât baza are arie mai mare
şi cu cât CG este mai jos
Echilibrul este instabil dacă baza de
sprijin este mică şi CG se află foarte sus,
Echilibrul este indiferent dacă
rămâne permanent la aceeaşi înălţime, iar
verticala care îl străbate trece prin baza de
sprijin, chiar dacă aceasta este un punct sau o
linie dreaptă (cazul sferei)
Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică
Echilibrul corpului uman
A. Echilibrul corpului în poziţie verticală
În această poziţie, corpul uman este în
echilibru stabil, iar verticala CG trece prin
interiorul unui poligon convex de sprijin care în
condiţiile pierderii echilibrului îşi măreşte
suprafaţa prin îndepărtarea picioarelor.
Condiţiile de echilibru al întregului corp
cuprind şi echilibrul capului, trunchiului şi
membrelor inferioare
Capul
- rezemat pe condilii primei vertebre, atlasul
- verticala CG (b în Fig. 14) trece cu puţin
anterior de articulaţia occipito-atlantoidă, adică
în faţa liniei transversale care uneşte cei doi
condili, fapt pentru care capul nu se menţine în
echilibru fără efort (observaţi un om care
doarme, capul său se apleacă înainte); în stare
de veghe însă, muşchii cefei, în uşoară
contracţie statică, opresc capul de a cădea
înainte.
Fig. 14 Echilibrul capului
Prin urmare, echilibrul craniului este
CG
asigurat de muşchii cefei, care produc un
moment de rotaţie pd, care anulează efectul
greutăţii capului. Diferitele vertebre îşi menţin
poziţia una deasupra celeilalte în acelaşi mod
ca şi capul. Pentru regiunea cervicală şi
dorsală, intervin muşchii spatelui, în timp ce în
regiunea lombară unde verticala CG trece prin
15
Biofizica si Fizică medicală

spatele vertebrelor, momentul compensator până ce această verticală trece din nou prin
pentru menţinerea echilibrului este format de poligonul de sprijin;
muşchii abdomenului. - atitudini patologice datorate flexiei sau
Trunchiul extensiei anormale a diferitelor segmente;
- stă în echilibru pe picioare, rezemat pe
capetele celor două femururi;
- verticala CG trece prin spatele axei imaginare
orizontale care uneşte articulaţiile coxo-
femurale, momentul compensator fiind realizat
de ligamentul lui Bertin, muşchiul psoas-iliac şi
tensorul fasciei late, care, sprijinindu-se pe
coapsă, trag bazinul înainte.
Echilibrul coapselor pe tibie
- condilii femurului se sprijină pe tibie, iar
verticala CG trece la nivelul genunchiului prin Fig. 15 Tipuri de scolioză
faţa axei transversale articulare;
- gemenii şi ligamentele genunchiului asigură - poziţii vicioase datorate modificărilor
echilibrul; scheletului, care rezistă foarte bine la un efort
- genunchii sunt menţinuţi în extensie prin de scurtă durată, dar nu şi la cele mai
acţiunea gravitaţiei, în limita permisă de îndelungate şi se deformează sub influenţa
distensia ligamentelor articulare. contracţiilor musculare anormale de lungă
Echilibrul gambei pe picior durată;
- verticala CG al întregului corp trece prin faţa Exemple:
articulaţiei tibio-tarsiene 1. La un om care are un picior mai scurt,
- acesta este menţinut de tricepsul sural, care menţinerea echilibrului cere aplecarea
în ortostatism se află în stare de contracţie trunchiului lateral către piciorul mai scurt,
permanentă; consecinţa acestei aplecări repetate fiind
- pentru menţinerea echilibrului corpului în apariţia scoliozei (Fig. 15) care este o
poziţie verticală, intervin mai activ muşchii deformare a coloanei vertebrale a cărei
gambei convexitate este îndreptată spre partea
piciorului mai scurt;
Poziţii anormale ale corpului uman 2. În anumite condiţii, la adolescenţi mai ales,
- poziţa momentană datorată purtării unei poate apărea o exagerare a curburii dorsale
greutăţi – verticala CG se deplasează, şi, ca numită cifoză (Fig. 16),
urmare, omul trebuie să îşi schimbe poziţia

16
 Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică

Fig. 18 Platfus

B. Echilibrul corpului în şedere

Fig. 16 Cifoza Deoarece în şedere membrele
inferioare sunt în repaus, echilibrul corpului
pentru a cărei compensare se produce o
uman în această poziţie se referă numai la
amplificare a curburii lombare cu convexitatea
trunchi şi nu la întregul corp.
anterioară, numită lordoză (Fig. 17);

a) b) c)
Fig. 19 Echilibrul corpului uman în şedere

Cazuri posibile:
- trunchiul este aplecat înainte (Fig. 19 a));
Fig. 17 Lordoza
verticala CG nu trece prin linia care uneşte
cele două ischioane; pentru a-şi menţine
3. Piciorul plat (Fig. 18) reprezintă tot o
echilibrul subiectul are două posibilităţi:
consecinţă a poziţiei verticale vicioase. Apare
- se sprijină cu mâinile mărind astfel
datorită discordanţei dintre apăsarea puternică
poligonul de bază al trunchiului;
şi continuă a corpului celui care stă mult timp
- contractă muşchii sacro-lombari, prin
în picioare şi este supraîncărcat cu greutăţi şi
efortul acestora putându-se menţine
rezistenţa oaselor şi a ligamentelor (în multe
pentru câtva timp echilibrul trunchiului;
cazuri este vorba despre o boală profesională
- trunchiul este aplecat înapoi (Fig. 19 b)),
care apare la persoanele care lucrează mult
verticala CG căzând în spatele liniei care
timp în picioare).
uneşte ischioanele, pentru menţinerea
echilibrului în această poziţie, subiectul se
reazemă cu spatele de un spătar;

17
Biofizica si Fizică medicală
- în cazul în care verticala CG intersectează
linia ischioanelor (Fig. 19 c)), în poziţia de
şedere trunchiul este în echilibru stabil,
contracţia musculară este minimă, iar efortul
depus pentru menţinerea stabilităţii corpului
este foarte mic.
Şederea vicioasă poate de asemenea
duce la apariţia scoliozei (Fig. 15). Această
deformaţie, care apare de cele mai multe ori la
elevii care stau incorect în bănci, constă într-o
deviere a coloanei vertebrale, mai ales în
regiunea dorsală, cu convexitate spre dreapta
(pentru dreptaci, desigur). Corectarea
scoliozelor se poate face prin mecano-terapie,
dar şi printr-o corectă supraveghere a ţinutei în
bancă.
C. Echilibrul corpului în poziţie culcată
- echilibrul cel mai stabil al corpului din două
motive
- CG are poziţia cea mai joasă;
- poligonul convex de sprijin are aria cea
mai mare
- în cazul în care subiectul este culcat pe o
parte, corpul întins se află în echilibru instabil,
datorită reducerii poligonului convex de sprijin,
dar acest lucru poate fi îndepărtat prin îndoirea
membrelor aflate în contact cu planul de sprijin
- efortul muscular pentru menţinerea
echilibrului corpului în stare culcată este
minim, toţi muşchii fiind relaxaţi
Pârghiile
Pârghiile sunt nişte maşini mecanice
foarte simple, ele fiind folosite pentru a
multiplica forţa sau deplasarea în condiţii
18
optime. În organismul uman se întâlnesc peste
200 de pârghii osoase.
Acţiunea pârghiilor se bazează pe echilibrul
momentelor a două forţe: o forţă de rezistenţă
pasivă şi o forţă activă. Ele sunt caracterizate
prin trei puncte principale:
- punctul de aplicaţie a forţei F,
- punctul de aplicaţie a rezistenţei R,
- punctul de aplicaţie S a rezultantei forţelor,
numit punct de sprijin a pârghiei, în jurul
acestuia forţele F şi R dând pârghiei o mişcare
de rotaţie
Legea pârghiilor: momentele forţelor F
şi R să fie egale.
Clasificarea pârghiilor se face în funcţie
de poziţiile celor trei puncte de aplicaţie F, R şi
S (Fig. 20):
Fig. 20 Tipuri de pârghii
- pârghia de gradul I sau pârghia de echilibru
(deoarece realizează echilibru static) are
punctul de sprijin S situat între punctul de
aplicaţie a forţei F şi cel de aplicaţie a
rezistenţei;
- pârghia de gradul al II-lea sau pârghia de
forţă – are punctul de aplicaţie a rezistenţei
 Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică

între cel de aplicaţie a forţei şi cel de sprijin;

prin structura lor, distanţa de la R la S este mai
mică decât de la F la S , aşadar F este mai mic
decât R, motiv pentru care putem amplifica
forţa
- pârghia de gradul al III-lea sau pârghia de
deplasare – are F între R şi S, ele utilizează o
forţă mare şi înving o forţă mică, în schimb
a) b)
deplasează mult punctul lui R; acest tip de Fig. 21 Pârghii de gradul I întâlnite în a) organism şi b)
pârghii este cel mai întâlnit în corpul uman în practica medicală

(punctul de aplicaţie a forţei, adică locul de

- cleştii la care braţele pârghiei pe care
inserare a muşchiului, se află între punctul de
apăsăm sunt mici, iar cele pe care se aplică
sprijin care este articulaţia şi punctul de
rezistenţa sunt lungi (forcepsul)
aplicaţie a rezistenţei).
- foarfecele şi cleştii la care mărimea braţelor
forţei nu diferă prea mult de cea a braţelor
Pârghiile în medicină
rezistenţei (cleştele pentru tracţiunea limbii în
Pîrghiile de gradul I
caz de asfixiere, cleştele de manipulat
- relativ puţine în organism
pansamentele etc.)
- trunchiul se află în echilibru pe picioare ca o
În secţiile de fizioterapie şi în
pârghie de gradul I, la fel şi capul, care sprijinit
laboratoare există tot felul de pârghii de gradul
pe atlas, funcţionează ca o pârghie cu braţe
I (balanţe analitice, scripeţi etc.)
inegale, verticala CG netrecând prin atlas (Fig.
21 a)).
Pârghiile de gradul al II-lea
- antebraţul în extensie se comportă ca o
În organism, se pot menţiona ca prim
pârghie de gradul I
exemplu incisivii şi caninii
- în practica medicală, pârghiile de gradul I
- aceste pârghii au formă de pană, iar condiţia
sunt foarte numeroase (Fig. 21 b)), în primul
necesară şi suficientă pentru echilibrul forţelor
rând pârghiile duble cum sunt foarfecele şi
la un astfel de instrument este ca raportul
cleştii, care se împart în funcţie de utilitate,
dintre forţă şi rezistenţă să fie acelaşi ca între
după lungimea braţelor.
mărimea bazei de apăsare şi lungimea
- foarfece pentru învins rezistenţe mari (cum ar
suprafeţei laterale a instrumentului
fi gipsul sau cleştii pentru extracţii dentare) cu
(eficacitatea instrumentului creşte cu cât baza
gură puternică şi mică şi mânere lungi;
este mai mică, deci, cu cât el este mai ascuţit)
apăsând pe un braţ de pârghie lung se poate
învinge o rezistenţă mare;

19
Biofizica si Fizică medicală

pentru a roti antebraţul este de 8 ori mai mare

decât rezistenţa

a) b) Fig. 23 Antebraţ în flexie (pârghie de gradul III)

Fig. 22 Pârghii de gradul al II-lea (bisturiu, daltă, lanţetă)
- în schimbul pierderii de forţă avem un câştig
de deplasare, contracţia de câţiva cm a
- ca pârghie de gradul al II-lea funcţionează şi
bicepsului determinând o deplasare liniară de
piciorul (Fig. 22 a)), care are ca rezistenţă
8 ori mai mare a extremităţii antebraţului.
greutatea corpului transmisă prin tibie şi
În laborator şi în practica medicală
aplicată la nivelul articulaţiei tibio-tarsiene, aşa
întâlnim pârghii de gradul al III-lea cum ar fi:
încât forţa o vor da muşchii inseraţi prin
pensele anatomice, pedalele diferitelor aparate
tendonul lui Ahile pe calcaneu, iar punctul de
dentare etc. (Fig. 24).
sprijin, în momentul în care ne ridicăm pe
vârful picioarelor, se află la extremitatea
metatarsienelor în contact cu solul
- instrumentele medicale, ca cele din fig. 22 b)

Pârghiile de gradul al III-lea

- sunt elemente de deplasare
- antebraţul în flexie funcţionează ca o pârghie
Fig. 24 Pensete medicale (pârghii de gradul III)
de gradul al III-lea când muşchii flexori se
contractă pentru a-l ridica; bicepsul se
Pârghii umane multiple
contractă producând o forţă care are punctul
Sunt grupe de pârghii acţionate de un
de aplicaţie pe antebraţ
singur muşchi. De exemplu: falangele care au
- în general, distanţa dintre punctul de aplicaţie
extensorii şi flexorii comuni. La pârghiile
al forţei F şi punctul de sprijin S este de 8 ori
multiple suma rotaţiilor diverselor pârghii
mai mică decât distanţa dintre punctul de
osoase mişcate de un singur muşchi este
aplicaţie a rezistenţei R şi punctul S. Rezultă,
egală cu rotaţia pe care ar determina-o acest
că în acest caz, forţa desfăşurată de muşchi
muşchi, acţionând asupra unei singure pârghii
20
 Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică

umane, muşchiul contractându-se cu aceeaşi oferă avantajul utilizării forţei într-o direcţie
lungime convenabilă.
Scripetele compus – un scripete fix şi unul sau
Pârghii asociate mai mulţi scripeţi mobili, pe lângă avantajul
Sunt întâlnite în mişcarea membrelor. De direcţei convenabile, oferă şi avantajul
exemplu, datorită faptului că membrele reducerii forţei necesare învingerii unei
superioare sunt compuse din două segmente, anumite rezistenţe; funcţionează ca o pârghie
viteza liniară a mâinii este mai mare când de gradul al II-lea.
antebraţul descrie un unghi faţă de braţ şi
concomitent braţul descrie un unghi faţă de
trunchi. Din figura 25 se observă cum
aducerea mâinii la nivelul umărului se face într-
un timp mai scurt, dacă ambele segmente se
mişcă simultan, decât în cazul în care membrul
superior se mişcă rigid

Fig. 26 Diferite moduri de montare a scripeţilor

Utilizarea scripeţilor în medicină

În chirurgie şi ortopedie la reducerea
fracturilor diafizei femurale şi ale gambei,
asigură extensia continuă a piciorului până la
Fig. 25 Mişcarea concomitentă a pârghiilor asociate formarea calusului, în scopul de a aşeza părţile
fracturate una în prelungirea celeilalte;
extensia trebuie să fie continuă, deoarece
Pârghii speciale
muşchii care nu sunt în contracţie permanentă
Scripeţii şi balanţele sunt aparate de
ar face ca cele două segmente ale osului
cercetare şi terapie care nu pot lipsi din
fracturat să se suprapună parţial şi să
laboratoarele medicale şi din clinică.
împiedice refacerea osului în formă normală.
Scripetele – disc cilindric cu o scobitură
sub formă de şanţ care permite circularea unui
cablu, se poate roti în jurul unei axe de
simetrie, fiind în echilibru indiferent;
funcţionează ca o pârghie de gradul I.
Scripetele simplu nu micşorează forţa, dar

Fig. 27 Scripeţi servind la extensie cu ajutorul greutăţilor

21
Biofizica si Fizică medicală

Pentru obţinerea unei extensii dozată efortului muscular, determinând astfel

permanente trebuie exercitată o tracţiune forma şi amplitudinea mişcării. Mişcările pe
neîntreruptă, lucru care se poate realiza care le face pacientul activează circulaţia
folosind o greutate care ar trage de picior în jos sângelui şi a limfei, tonifică sistemul nervos.
atâta timp cât pacientul stă în poziţie verticală. 2. Aparatele pentru mişcări pasive sunt puse
Poziţia pacientului fiind cea orizontală se în mişcare printr-un electromotor, a cărei
foloseşte un sistem de scripeţi ca în figura 27. turaţie se poate regla aşa încât mişcarea
transmisă aparatului să aibă ritmul, forma şi
Mecanoterapia amplitudinea mişcării pe care aparatul trebuie
Aparatele medico-mecanice permit să o imprime întregului corp sau unui singur
analiza efortului, dozarea exactă a acestuia de membru. Această mişcare poate fi foarte
către medicul curant, gradarea progresivă, variată: continuă sau alternativă, verticală,
măsurată şi controlată pentru adaparea orizontală sau circulară. În timpul tratamentului
exerciţiilor în mod individual. Ele servesc în pacientul nu face nici un fel de efort, el având
terapie, îndeosebi în cazul pacienţilor cu un rol pasiv. Cele mai răspândite sunt
capacitate fizică scăzută în urma unor aparatele folosite pentru mobilizarea pasivă a
traumatisme. articulaţiilor. Alte exemple de asemenea
Aparatele de mecanoterapie sunt aparate sunt cele care reproduc mişcări de
alcătuite din pârghii de diferite tipuri şi mărimi gimnastică, aparatele de balansare şi oscilaţii,
şi din scripeţi. aparate pentru pronaţia şi supinaţia alternativă
Clasificarea aparatelor de a antebraţului etc. Întrebuinţarea acestor
mecanoterapie se face în funcţie de modul de aparate duce la efecte benefice asupra
acţiune şi de scopul utilizării, astfel: aparate muşchilor, tendoanelor, ligamentelor şi
pentru mişcări active, aparate pentru mişcări capsulelor articulare, mărindu-le rezistenţa şi
pasive, aparate pentru mişcări mixte, aparate elasticitatea şi ameliorând circulaţia la nivelul
ortopedice, aparate medico-mecanice întregului organism.
profilactice. 3. Aparatele pentru mişcări mixte sunt cele în
1. Aparatele pentru mişcări active pun în care mişcările aparatului sunt însoţite de cele
mişcare un anumit tip de muşchi, bolnavul imprimate de bolnav. Cel mai răspândit din
neputând mişca segmentul respectiv decât în această categorie este cel de activare
direcţia fixată de aparat. Aceste tipuri de metodică a respiraţiei care funcţionează astfel:
aparate au rezistenţe variabile pentru a se braţele bolnavului, prinse de o pârghie se
putea adapta la variaţia forţei musculare. Ele depărtează orizontal, deplasând activ pârghia
sunt puse în mişcare prin forţa musculară a şi activând aspiraţia; efortul pacientului
pacientului, aparatul opunând o rezistenţă încetează apoi, iar pârghia prin resorturile sale

22
 Noţiuni generale de mecanică şi biomecanică

elastice, revine la poziţia iniţială, aducând

braţele pacientului la loc, făcând expiraţia în
mod pasiv. În acest mod, bolnavul este supus
la mişcări periodice de respiraţie care
favorizează ameliorarea metabolismului.
4. Aparatele ortopedice sunt folosite pentru
corectarea devierilor coloanei vertebrale şi ale
trunchiului. Ele pot produce o redresare statică
sau dinamică. Există aparate ortopedice care
măsoară abaterile de la conturul normal,
vertical sau orizontal al trunchiului, care pot să
măsoare gradul de deviere a coloanei
vertebrale. Planul înclinat medico-mecanic
este folosit pentru corectarea devierii coloanei
vertebrale la copii. Copilul, culcat pe o parte,
se ţine cu mâinile de nişte spaliere aflate la
capătul planului înclinat. Prin imprimarea unei
înclinări progresive a planului, presiunea
corpului se va exercita asupra părţii care
trebuie comprimată pentru a se reduce
deformaţia.
5. Aparate medico-mecanice profilactice sunt
destul de răspândite la ora actuală dacă ne
gândim doar la cele folosite în sălile de forţă
pentru exerciţii corporale preventive, pentru
reducerea obezităţii etc.

23