Un dinte este corect pozitionat pe arcada daca se afla in contact cu cei doi vecini ai sai (daca nu e dinte

terminal), are o inaltime corespunzatoare unui de ocluzie corect (nu prezinta gresiuni) si nu prezinta
rotatii sau inclinari (altele decat cele fiziologice).

Inclinarea (versiunea) unui dinte poate fi descrisa ca o pozitie a acestuia in care coroana dentara se
inclina spre una dintre cele 4 directii posibile (vestibular - bucal, lingual, mezial si distal), apexul dintelui
ramanand pe loc. Vom numi astfel o inclinare a unui dinte:

Vestibulo-inclinare sau buco-inclinare / vestibulo-versiune sau buco-versiune

Mezio-inclinare sau mezio-versiune

Disto-inclinare sau disto-versiune

Linguo-inclinare sau linguo-versiune

Fenomenul este diferit in cazul in care se modifica si pozitia apexului si putem intalni:

Vestibulo-/buco-pozitie

Mezio- pozitie

Disto- pozitie

Linguo- pozitie

Trebuie spus aici ca modificarea pozitiei dintelui (aparitia cuvantului 'pozitie') poate fi sau nu insotita de
inclinare/versiune. Se poate deci intalni o buco-pozitie asociata cu buco-versiune sau o mezio-versiune
asociata cu disto-pozitie etc.

Rotatiile privesc modificarile de pozitie ale dintilor, fata de linia arcadei, care au loc in jurul axului lung al
dintelui sau in jurul unei muchii (sau fete proximale in cazul dintilor cuspidati).

Se descriu astfel doua tipuri de rotatii:

Rotatia in jurul unei muchii (sau fete proximale) care se denumeste enuntand muchia care este
deplasata si directia in care s-a deplasat; ex.: daca un incisiv central superior are fata meziala pe linia
arcadei si fata distala este deplasata spre lingual, vom spune: disto-linguo-rotatie

Rotatia in jurul axului care se denumeste enuntand pe rand fiecare fata proximala impreunacu directia
de deplasare pentru fiecare; ex.: daca pentru un incisiv central inferior fata meziala priveste spre
vestibular/bucal, iar fata distala spre lingual, vom spune: mezio-vestibulo-(mezio-buco-) si disto-linguo-
rotatie, ceea ce va sugera faptul ca nici una din fetele proximale nu se gaseste pe linia arcadei si deci
dintele este rotat in ax.

Gresiunile sunt modificari de pozitie ale dintilor care privesc schimbarea axiala a pozitiei acestora,
respectiv schimbarea pozitiei in lungul axului dentar care are drept consecinta depasirea ului de ocluzie
sau dimpotriva plasarea dintelui respectiv sub nivelul ului de ocluzie. Se descriu doua situatii:

deplasarea dintelui a avut loc impreuna cu procesul alveolar - egresiune (sau ingresiune cand dintele se
plaseaza sub nivelul ului de ocluzie) - ceea ce nu modifica coroana clinica a dintelui, dar modifica nivelul
conturului gingival

deplasarea dintelui a avut loc procesul alveolar - extruzie (sau intruzie cand dintele se plaseaza sub
nivelul ului de ocluzie) - ceea ce modifica coroana clinica in sensul alungirii (scurtarii) ei.

RAPORTURILE NORMALE DE OCLUZIE

Raporturile de ocluzie se definesc ca relatii intre grupe de dinti care se stabilesc in pozitia de
intercuspidare maxima. Normalitatea acestora este data de cel mai favorabil raport pentru a asigura o
functionalitate maxima. Raporturile de ocluzie se stabilesc si se evalueaza in toate cele 3 uri: sagital,
transversal si vertical folosind ca repere molarii de 6 ani, caninii (bilateral) si zona frontala.

Studiul raporturilor de ocluzie in sagital porneste de la raportul sagital al molarilor de 6 ani. Stabilita de
Angle (care considera ca molarul de 6 ani superior are o pozitie fixa), normalitatea in cazul acestui raport
este data de varful cuspidului M-V al molarului de 6 ani superior care articuleaza in dreptul santului
mezio-vestibular al molarului de 6 ani inferior. Plasarea reperului inferior distal fata de cel superior
determina un raport distalizat, in timp ce plasarea meziala determina un raport mezializat. Pe acest
criteriu se face si clasificarea anomaliilor dupa Angle - singurul aspect vizat fiind raportul sagital molar -
in anomalii de clasa I (raport molar sagital normal sau neutral), de clasa a II-a cu raport distalizat si de
clasa a III-a cu raport mezializat.

La nivelul reperului canin se evalueaza pozitia varfului caninului inferior fata de spatiul dintre caninul
superior si incisivul lateral. Normalitatea este data de corespondenta celor doua repere, in timp ce
deplasarea reperului inferior spre distal sau mezial determina un raport distalizat sau mezializat.

La nivel frontal, reperul inferior - marginea libera a frontalilor inferiori - trebuie sa se plaseze
supracingular la nivelul frontalilor superiori (reperul superior) pentru a realiza un raport normal
(raportul cap-la-cap este o varianta acceptata). Raporturile anormale la acest nivel pot fi de mai multe
feluri:

Inocluzie sagitala - cand exista un spatiu intre marginea libera a frontalilor inferiori si fata linguala a
omologilor superiori (.1)

Inocluzie sagitala cu contact cervical (.2)

Inocluzie sagitala cu contact in bolta (.3)