STADIILE DEZVOLTARII PSIHICE

J. Piaget a operat cu repere biopsihice si operatii mentale creand o teorie

intelectualista originala de mare rezonanta. Structura , relatiile cu mediul
se construieste pe planul psihologic pentru Piaget in mod dinamic, sub
forma de actiuni, operatii, grupari de operatii, intai concrete apoi, in
adolescenta formal-logice. Emergenta adaptarii are doua laturi dialectice
intercalate, acomodarea si asimilarea. Inteligenta, ca expresie rafinata a
adaptarii, se construieste treptat prin antrenare si autoantrenare.

Intai, acest proces se realizeaza prin reactii senzorio-motorii (

reactii simple conditionate si circulare la semnale - primare, secundare si
tertiale ) si cu deschidere spre semne si simboluri verbale. In aceasta
perioada, copiii descopera relatiile dintre ceea ce percep si propriile
actiuni ( de obicei motorii ). Ei sunt foarte interesati de tot ceea ce le
ofera sunete sau imagini interesante, iar in primul an de viata invata sa
puna ceea ce fac in legatura cu oamenii sau obiectele din jur. In principiu,
ei cauta sa invete cum sa reactioneze la schimbarile mediului si cum sa il
controleze. Cea mai importanta achizitie in aceasta perioada ( care
debuteaza dupa varsta de 6 luni si se incheie la 24 luni ) este permanenta
obiectelor - constientizarea faptelor ca obiectele exista, chiar daca nu
sunt vizibile ( 0 - 2 ani ).

In stadiul preoperational ( 2 - 7 ani ) are loc constituirea de scheme

preoperatorii, cu organizarea configuratiilor statice ale ansamblurilor de
actiuni si organizarea de forme mentale semireversibile. Cele mai
importante realizari ale perioadei sunt : deprinderea mersului si a
limbajului. Trei sunt caracteristicile principale ale stadiului :

Apare un prim tip de gandire cauzala, prin care copiii

incearca sa explice ceea ce se petrece in jur ( dar nu putem
vorbi de un rationament logic, de aceea stadiul este numit
pre - operational );
Amestecul realului cu imaginarul ( credinta in Mos Craciun )
si imposibilitatea de a trece dincolo de aparente ( pentru un
copil de trei ani o fata imbracata baieteste va fi perceputa
drept baiat ) ;
Egocentrismul, faptul ca la aceasta varsta nu pot vedea
lucrurile din punctul de vedere al celuilalt, ci numai din
propria perspectiva.

Intr-o faza mai avansata se considera ca specifica formarea de scheme

operatorii concrete ( de la 7 - la 12 ani ), referinte spatio - temporale
reversibile, utilizare a relatiilor cauzale, formarea de sisteme de valori fixe
si de coduri acceptate. Stadiul este considerat un " punct de cotitura" in
evolutia inteligentei la copil. In aceasta etapa, copiii incep sa aplice reguli
logice operatiilor de transformare a informatiilor pentru a rezolva
problemele cu care se confrunta. Achizitiile cele mai importante ale
stadiului sunt : clasificarea, categorizarea ( inclusiv conceptul de numar )
si conservarea proprietatilor fizice ale obiectelor ( intelegerea faptului ca
volumul unui lichid este costant indiferent de forma recipientului in care
se afla acesta ). Acum, copilul trebuie sa aiba un corespondent concret in
realitate, manipularea simbolurilor abstracte fiind dificila. Inteligenta lui
este inductiv - logica si concreta. In sfarsit, a patra etapa a construirii de
operatii formale ( de la 12 la 16 ani ) ale unei logici axiomatica (
gandirea discursiva constructiva ) reprezinta atingerea nivelului de
maturizare a gandirii si inteligentei umane. In aceasta etapa, tinerii sunt
capabili sa lucreze cu concepte abstracte si sa faca operatii cu operatii (
combinari, permutari, aranjamente ). Consecinta se manifesta in planul
logicii gandirii. Ea devine deductiva, ceea ce presupune competenta de a
face rationamente nu numai pornind de la fapte ( ca in logica inductiva ),
ci si de la ipoteze ( daca..., atunci... ).

Precum se poate lesne observa, J. Piaget considera incheiat ciclul de

dezvoltare psihica intelectuala odata 11411g621l cu adolescenta. I se
poate reprosa aceasta "incheiere", dar si faptul ca sistemul sau psihologic
este accentuat individual si neglijeaza pe de o parte factorul social in
valentele dezvoltarii psihice, pe de alta tipologia diferentiala umana.

In schimb ramane de necontestat aportul lui Piaget privind analiza

calitativa a dezvoltarii inteligentei, manuirea exceptionala a metodei
clinice in stadiul dezvoltarii inteligentei, dar si decuparea problemei "
decalajului transversal sau vertical", concept ce creaza o baza explicit
teoretica problemei atat de delicate surprinsa prin testele psihologice - a
distantei dintre "varsta de dezvoltare" si " varsta inteligentei" -
prefigurata in opera lui A. Bianet si in studiile privind dezvoltarea
intelectuala si debilitatea mintala.

Meritul lui Piaget este acela de a fi aratat modul in care evolueaza

inteligenta, faptul ca ea isi are originea in interactiunile senzo - motorii
ale copiilor cu mediul inconjurator inca inainte de achizitionarea
limbajului.

H. Wallon a fixat structura reperelor psihoenergetice pe constructia

afectiva a eu-lui si personalitatii in care are loc intr-o prima etapa
diferentierea impulsivitatii emotionale de impulsivitatea motorie-primara -
ce creaza consistenta subiectivismului primar - urmeaza constituirea
constiintei de sine ( prin diferentierea comportamentelor de
orientare, de verbalizare si a celor ludice ), apoi achizitiile de rol
contureaza independenta eu-lui si, in fine, se constituie sincretismul
personalitatii ( 10 - 11 ani ) prin includerea afectivitatii in
comportamentele sociale si intelectuale. H. Wallon a utilizat ca repere
psihigenetice contradictia dialectica drept instrument de analiza
psihologica, mai mult decat oricare dintre contemporanii sai, implicand-o
in esenta activitatii psihice ca un mecanism ce s-ar putea delimita prin
conceptul de " decalaj orizontal" desi el nu a utilizat niciodata acest
concept implicand-o in esenta activitatii psihice ca un mecanism ce s-ar
putea delimita prin conceptul de "decalaj orizontal" desi el nu a utilizat
niciopdata acest concept.

Asa cum J. Piaget considera cerinta de echilibrare intre asimilare si

acomodare, S. Freud opereaza cu conceptul ( dinamic si central ) de
catarsis si o optica de verticalitate in care se poate diferentia o structura
numita id care exprima si reglementeaza, imediat dupa nastere energia
disponibila. Energia incorporata in gandire adauga alte doua
structuri, ego-ul si superego-ul. Ego-ul stratifica dorinte invatate, teama,
deprinderi, limbajul, simtul de sine. Superego-ul se dezvolta in perioada
prescolara si reprezinta cenzura constiintei. Aceste structuri ar trebui sa
actioneze armonios. Exista insa in mod curent conflicte ( inevitabile ) intre
cele trei structuri. Aceste conflicte si tensiuni stau la baza anxietatii. Prin
surprinderea acestor tensiuni pe verticala se pune in evidenta un decalaj
de dominatie a instantelor psihice holiste ( de profunzime ), ceea ce
inseamna ca S. Freud absolutizeaza in modelul psihic ideea "decalajului
transversal" - complementar "decalajului longitudinal" .

Studiile dezvoltarii psihice sunt legate la Freud de schimbarea mai sus

prezentata. Primul stadiu oral este dominat de placerea activitatii de
subtiune ( foamea, absorbtia ). Al doilea stadiu ( anal ) se caracterizeaza
prin centrarea experientei pe placerea legata de evacuarea anala.
Perioada prescolara, de identificare a copilului cu parintii sai, se
caracterizeaza prin constituirea de complexe cu structuri conflictuale ce
implica modificarea si complicarea atitudinilor fata de interrelatiile
paternale ( inconstient ). Acesta este un stadiu de identificare a unui
statut. Dupa acest stadiu urmeaza o scurta pauza a dezvoltarii sexualitatii
( stadiu falic), apoi se constituie stadiul genital ( coincident cu
adolescenta ). Mitizarea instinctului sexual infantil, tendintele
pansexualiste excesive exprimate de S. Freud spre sfarsitul vietii sale,
insistenta pe patologizarea nevrotica precum si caracterul sofisticat si
imprecis al conceptelor utilizate de el au creat reactii complexe si
respingeri masive ale teoriei sale.

Freud acorda un rol remarcabil calitatii experientelor din prima copilarie.

El identifica patru stadii ale dezvoltarii psihosexuale care au un impact
major asupra dezvoltarii ulterioare a personalitatii.

In primul stadiu numit stadiu oral, de la nastere pana la doi ani, principala
sursa de placere este gura, iar placerea deriva din supt, muscat, inghitit
excitand zonele buzelor, limbii, obrajilor. Copilul experimenteaza si
cunoaste cu ajutorul gurii pentru ca duce la gura toate obiectele. In
aceasta perioada indulgenta exagerata poate avea drept rezultat un
optimism nejustificat, iar neglijenta, pesimismul si nervozitatea.

Stadiul anal se manifesta in al doilea si al treilea an de viata cand copilul

descopera placerea legata de eliberarea tensiunii create prin defecatie
sau urinare. Descoperirea noii placeri a expulzarii si curiozitatea
descoperirii resturilor umane trebuie echilibrata cu cerintele lumii asupra
controlului sfincterian. Freud considera ca pedeapsa excesiva aplicata in
acest stadiu are consecinte pentru dezvoltarea de mai tarziu.

Stadiul falic in perioada de varsta de la trei la cinci ani interesele copilului

sunt focalizate asupra organelor ale sexuale si ale parintilor. Copilul
incepe sa se identifice cu parintele de sex opus si sa manifeste ostilitate
fata de acelasi sex : Complexul lui Oedip. Copilul isi reprima aceste
sentimente pentru parintele de sex opus si treptat realizeaza identificarea
cu parintele de acelasi sex. Freud sustine ca fetitele sunt invidioase pe
organul sexual masculin iesit in afara si considera ca mamica este
responsabila pentru conditia lor de castrate. Este asa numita invidie
pentru penis care joaca un rol important in psihologia femeii dupa Freud.
Urmeaza o perioada de latenta intre stadiul falic si cel genital, in care nu
exista o noua localizare evidenta a interesului erotic.

Stadiul genital se manifesta in perioada adolescentei si, in conditii

normale, individul va dezvolta legaturi emotionale cu persoanele de sex
opus. Energia sexuala va fi organizata si concentrata asupra organelor
genitale. Freud a considerat ca primele trei stadii lasa urme adanci in
structurarea personalitatii si din acest motiv nu acorda o prea mare
atentie stadiului genital.

In concluzie, psihanaliza este mai mult decat un simplu curent in istoria

psihologiei ; este o miscare intelectuala cu o influenta profunda in
numeroase domenii : psihopatologie, psihiatrie, psihologie, psihologie
sociala, psihologia copilului, dar si litteratura, filozofie, religie si istorie.
Influenta personalitatii lui Freud asupra culturii si civilizatiei secolului XX a
fost remarcabila. El a spart tipare de gandire, a adus in disutie tabuuri si
teme inabordabile, a evidentiat rolul inconstientului si importanta primei
copilarii, a dezvoltat o teorie coerent asupra eu-lui si mecanismelor sale
de aparare. I s-a reprosat tendinta de a interpreta intr-o maniera excesiv
sexuala dezvoltarea personalitatii copilului precum si continutul viselor.
Terapia psihanalitica a cunoscut o perioada de maxima glorie in anii '30 -
'40 ai secolului XX si mai are inca destui adepti mai ales in Statele Unite
si in Franta. Freud si psihanaliza au dezvoltat reactii foarte polarizate
astfel incat au aparut dizidenti ai psihanalizei si un curent al
neopsihanalizei.

Totusi Freud a atras atentia asupra verticalitatii implicate in structura

psihica si asupra a numeroase aspecte ignorate total pana la el, aspecte
care prezinta importanta in dezvoltarea umana : conceptiile neofreudiste
( ca si aceea a lui Freud ) au patruns insa profund in mentalitatea comuna
culturala si in literatura si arta.

Conceptia lui Adler pune in centrul neopsihanalizei "conceptul de

inferioritate" si " sentimentul de inferioritate" . Psihologia sa se numeste
individuala intrucat considera individul ca un tot unitar fara a fi nevoie sa
separam corpul si sufletul in doua entitati distincte. Ca medic, Adler a fost
preocupat sa inteleaga personalitatea bolnavului in ansamblul raporturilor
dintre simptomele psihice si cele fizice. Sentimentul de inferioritate este
expresia unui sentiment de neajutorare pe care copilul il traieste in mod
normal in raport cu adultul. In conditiile in care copilul este incapabil sa
compenseze sentimentul de inferioritate acesta se transforma intr-un
complex de inferioritate definit de catre Adler ca incapacitate de a rezolva
problemele de viata. Complexele de inferioritate se manifesta in trei
variante :

Inferioritatea organica rezulta dintr-o infirmitate fizica ce se

rasfrange asupra dezvoltarii personalitatii copilului. Acest
complex poate fi depasit prin intensificarea preocuparilor
pentru organul deficitar ( ajungandu-se la supracompensare
 ca nevoie de a demonstra ca poate sa faca si mai mult decat
cei care sunt normal dotati ).
Rasfatul se poate constitui intr-un complex de inferioritate
mai ales la copiii unici care sunt excesivi rasfatati in viata de
familie. Iesirea lor in lume este insotita de incapacitatea de a
se confrunta cu problemele reale.
Neglijarea dezvolta un complex de inferioritate datorita
sentimentului de inutilitate si devalorizare pe care il provoaca
indiferenta sau ostilitatea parintilor. Se poate vorbi si despre
un complex de superioritate rezultat din incercarea de a
depasi complexul de inferioritate.

Adler acorda un rol determinant factorilor sociali in viata individului. Intre

problemele interesate de ordin educational pe care le-a abordat este si
cea a ordinii nasterii :

Primul nascut se bucura de siguranta, rasfat, afectivitate

pana la venirea celui de al doilea copil care ii ocupa locul in
afectiunea si interesul celorlalti. De aici decurge un sentiment
de frustrare urmat de tentative de recastigare a pozitiei
pierdute. Uneori pot aparea comportamente dure, agresive,
incapatanare , refuz. Daca primeste o riposta dura atunci
reactia lui va fi confirmata. Se constata ca cu cat diferenta de
varsta este mai mare cu atat aceste fenomene sunt mai
atenuate. Adler considera ca primul nascut tinde sa fie
orientat spre trecut, este nostalgic si pesimist in privinta
viitorului. Primeste sarcini, este mai ascultator, preocupat de
mentinerea ordinii si autoritatii.
Al doilea nascut este mai putin anxios, dezvolta
competitivitate in raport cu fratele mai mare, dar si
manifestari revendicative. Rivalitatea conduce la dezvoltarea
psihomotorie a celui de al doilea nascut. Este mai putin
preocupat de problema puterii sau a redobandirii ei si de
nostalgia trecutului, este orientat mai mult spre viitor. Cu
titlu de amuzament sa spunem ca Adler spunea despre Freud
ca este un prim nascut tipic, in timp ce caracterizarea
binevoitoare a celui de al doilea nascut nu este intamplatoare
intrucat Adler avea aceasta pozitie in familia lui. Cel mai mic
copil este de obicei rasfatul intregii familii, mai ales atunci
cand diferenta de varsta este mare. Tinde sa se dezvolte
rapid si sa se realizeze la maturitate ; riscul rezulta din
rasfatul excesiv ce va dezvolta dependenta si neajutorare.
Copilul unic are o pozitie total favorizata in familie dar
frustrarile survin la gradinita si la scoala unde nu mai este
centrul atentiei. Nu are experienta competitiei cu un frate mai
mic, nu stie sa lupte, si de aceea va fi dezamagit.

Conform lui Adler nu libidoul este cel care domina in inconstient ci

impulsul catre superioritate, rezultat din compensarea complexelor de
inferioritate ale individului uman fragil si vulnerabil prin chiar conditiile
existentei sale. Sentimentele de inferioritate se nasc din indoielile
individului cu privire la locul sau in mediul social. De la nastere, copilul se
simte in mod natural inferior din cauza ca este mic, slab, dependent de
altii. Interpretarea gresita a acestei conditii creaza comportamentul
maladaptiv. In incercarea de a depasi inferioritatea copilul se straduieste
pentru perfectiune si superioritate. Aceasta determina un comportament
egoist contrar comportamentului cooperant de concesii mutuale specific
intereselor sociale , cele patru scopuri ale conduitei nepotrivite fiind :
cautarea atentiei, lupta ( straduinta ) pentru putere, cautarea razbunarii,
asumarea dizabilitatii. Asa cum se vede, Adler confera eu-lui un rol
preferential in raport cu inconstientul punand accent pe finalitatea psihica
si nu pe cauzalitate, pe viitor si nu pe trecut.

In conceptia sa asupra dezvoltarii personalitatii Fromm considera ca

ontogeneza ( dezvoltarea scurta : totalitatea schimbarilor sistematice,
bio-psiho-sociale, intraindividuale care au loc pe parcursul vietii fiecarui
om ) repeta filogeneza ( dezvoltare lunga ) si sub aspect psihologic.
Copilul va dobandi independenta si libertate pe masura ce creste si
slabesc legaturile initiale cu mama sa. Gradientul de independenta si
libertate se afla intr-un raport invers proportional cu cel de securitate.

In cadrul interactiunii cu parintii Fromm identifica patru modalitati de

relationare : fuziune simbiotica, evitare, distrugere, dragoste. Fuziunea
simbiotica este expresia perioadei initiale in care intimitatea parinte -
copil este maximala, nivelul de securitate confera intimitate. Evitarea si
tendinta spre distrugere implica distantarea, separarea. Dragostea este
forma superioara a interactiunii parinte - copil care se realizeaza printr-un
echilibru intre securitate si responsabilitate.

Fromm acorda un rol foarte important factorilor sociali in dezvoltarea

personalitatii. Educatia are un rol pozitiv, dar in acelasi timp fiecare
societate isi educa cetatenii dupa chipul si asemanarea sa. Astfel,
societatile totalitare tind sa modeleze cetateni obedienti si pasivi in timp
ce societatile democratice vor stimula activismul, independenta,
responsabilitatea individuala. Fromm apreciaza drept foarte periculoasa
tendinta de uniformizare excesiva a indivizilor prin impunerea unor
cerinte contrare nevoilor fundamentale ale fiintei umane. In acest sens, el
se manifesta foarte critic la adresa societatii de consum contemporane
care alineaza individul.

K. Koffka in lucrarea sa " Dezvoltarea mintii" a aplicat principiile formei la

evolutia intelectuala a copilului. El considera ca forma superioara de
invatare este invatarea ideatica ce foloseste limbajul. Odata cu insusirea
limbajului copilul dobandeste capacitatea de a aplica denumirile obiectelor
si la alte obiecte ; sunt manipulari inventive obisnuite la copii ca si
tendinta de a modifica cuvintele prin distorsionarea lor. Koffka va
considera ca este o rearanjare, o restructurare verbala a materialului
ideatic si care are un rol important in invatare. Rearanjarile verbale si
noile reprezentari simbolice devin unelte puternice care vor largi mult
capacitatea de a invata si de a rezolva probleme. Sintetizand, Koffka
subliniaza ca pentru copil lumea externa este ceva amorf si neconturat.
Pe acest fond se manifesta calitatile formei: figura - fond, configuratie,
structuri simple. In aceste conditii psihicul se dezvolta ca o complexa
arhitectonica supra si subordonate intre ele.

Perioadele de varsta in care tabloul psihocomportamental este relativ

asemanator au fost denumite stadii ale dezvoltarii, ce se succed unele
dupa altele. De aceea, o caracteristica majora a dezvoltarii psihice este
stadialitatea ei.

Stadialitatea este prezenta atat in abordarea genetica (

longitudinala) a vietii psihice, deci la nivelul procesualitatilor psihice (
cognitive, afective, moral - sociale, etc. ) - ca si stadii genetice, cat si in
perspectivele transversale ce urmaresc unitatea diverselor aspecte ale
vietii intr-o etapa anume - ca stadii de varsta sau psihodinamice. Stadiul
de varsta nu este identic si nici nu se suprapune cu stadiile genetice ale
diverselor procese psihice. Un stadiu de varsta poate cuprinde aspecte ce
tin de doua stadii genetice diferite ale acelorasi procesualitati psihice ( de
exemplu : gandirea scolarului opereaza atat cu elemente concrete,
situative cat si cu cele logice ) . De asemenea, pot exista decalaje intre
diverse stadii genetice ale proceselor psihice din cauza ritmurilor de
dezvoltare diferite ( decalajul intre maturizarea cognitiva, afectiva si
morala in adolescenta ).

Varsta cronologica nu corespunde cu varsta biologica si nici cu cea

psihica, iar aceasta din urma poate fi diferita pentru aspecte psihice
diferite chiar daca momentul cronologic este acelasi. In precizarea
reperelor psihogenetice ca posibilitati de explicare a dezvoltarii psihice, U.
Schiopu propune trei criterii :

Tipul fundamental de activitate : joc, invatare, munca -

exprima directionarea si structurarea fortei energetice psihice
pentru asimilarea de cunostinte, functionalitatea
deprinderilor, abilitatilor cu tendinta de a fi integrate in
trasaturi, insusiri de personalitate ;
Tipul de relatii care pot fi obiectuale si sociale - exprima
structura evolutiva sub raportul adaptarii si integrarii sociale;
Tipul de contradictii dintre cerintele externe si cerintele
subiective ( dorinte, idealuri, aspiratii ) ca si contradictiile
dintre fiecare categorie si posibilitatile societatii de a le
satisface. Alte categorii de contradictii sunt : opozitia dintre
structurile psihice vechi si cele noi ( sentimente, interese ),
dintre diferitele laturi si caracteristici ale personalitatii (
aspiratii - posibilitati, afectivitate - inteligenta ) ca si dintre
constient si inconstient.

In baza celor trei criterii amintite, U. Schiopu si E. Verza propun

urmatoarele cicluri ale vietii cu substadiile implicate :

Ciclul vietii Substadii

Prenatal Perioada embrionara;
Perioada fetala precoce;
Perioada fetala tardiva.
Copilaria, Nasterea;
pubertatea, Primul an de viata;
 adolescenta Prima copilarie : perioada anteprescolara 1 - 3 ani;
A doua copilarie : perioada scolara 3 - 6 , 7 ani;
(0 - 20 ani) A treia copilarie : perioada scolara mica : 6 - 10 ani;
Pubertatea 10 - 14 ani;
Adolescenta 14 - 20 ani;
Adolescenta prelungita 20 - 24 ani.
Varstele adulte Tineretea 25 - 35 ani;
Varsta adulta precoce 35 - 44 ani;
active Varsta adulta mijlocie 45 - 55 ani;
Varsta adulta tardiva 55 - 65 ani.
(20 - 65 ani)
Varstele de Perioada de trecere 66 - 70 ani;
Perioada primei batraneti 70 - 80 ani;
involutie Perioada celei de-a doua batraneti 80 - 90 ani;
Perioada marii batraneti peste 90 ani.

(65 - 90 ani)

Modul de operare a criteriilor in definirea stadiilor este prezentat in tabelul

de mai jos :

Stadiul Criterii
Stadiul Activitatea fundamentala a individului : satisfacerea trebuintelor
sugarului : organice ;
Relatiile sunt reprezentate de reflexe neconditionate: de aparare,
0 - 1 ani alimentar, care-i permit copilului sa se adapteze la mediu ;
Tipul de contradictii : dependenta totala fata de adult.
Stadiul Activitatea fundamentala : manipularea obiectelor, dar lipsese
scopul constient ;
anteprescolar : Tipul de relatii : incepe elaborarea primelor reflexe conditionate (
alimentar, igienic ) ;
Tipul de contradictii : gradul de dependenta fata de adult scade ;
1 - 3 ani
se dezvolta capacitatea de verbalizare si deplasare independenta.
Stadiul Activitatea fundamentala : jocul - activitate specific umana pentru
prescolar : ca este constienta ; se desfasoara pe baza de reguli unanim
acceptate, in joc copilul interpreteaza anumite roluri in onformitate
3 - 6 , 7 ani cu care isi alege comportamentul adecvat ;
Tipul de relatii : stabileste relatii sociale, devine o persoana cu
statut social, are obligatii si drepturi : sa se trezeasca la anumite
ore, sa se imbrace, are dreptul sa mearga la gradinita ;
Tipul de contradictii : gradul de dependenta scade datorita
constituirii constiintei de sine si cresterii caracterului critic al
gandirii,
Stadiul Activitatea fundamentala : invatarea impusa, dirijata din exterior ;
scolarului Tipul de relatii : se extind relatiile sociale precum si obligatiile si
drepturile ;
mic : Tipul de contradictii : gradul de dependenta este influentat de
formarea unei conceptii proprii despre realitatea inconjuratoare.
6 , 7 - 10 , 11
ani
Stadiul Activitatea fundamentala : invatarea si independenta (isi permite sa
preadolescentei: nu-si faca temele, sa absenteze de la ore fara motive speciale ) ;
Tipul de relatii : relatiile se diversifica depasind pragul scolii ( in
10 - 14 ani grupul sportiv, artistic, etc. ) ;
Tipul de contradictii : este varsta marilor contradictii, se dezvolta
constiinta de sine, doreste sa-si impuna opiniile, dar nu reuseste
intotdeauna pentru ca nu sunt bine conturate ; contradictia intre
generatii este necesara dar nu trebuie transformata in conflict.
Stadiul Tipul de activitate : invatare si munca creatoare, are
posibilitatea de a-si impune originalitatea ;
adolescentei: Tipul de relatii : se integreaza ca o persoana activa, cucerind o
anumita pozitie in structura sociala ;
Tipul de contradictii : relatia este mai calma ; adolescentul si
14 - 18 , 20 ani adultul opereaza in aprecierea celuilalt cu criterii valorice.

Erik Erikson, considerat al doilea psihanalist dupa Freud, care a marcat

profund cercetarea si interpretarea dezvoltarii umane, acorda o
importanta aparte primilor ani de viata. Totusi se distanteaza de mentorul
sau printr-o idee revolutionara : achizitii noi apar in fiecare etapa a vietii.
Ele sunt provocate de prezenta unor crize de dezvoltare - perioade cu
resurse formative deosebite. Adesea au la baza potentialitatile individuale
care se confrunta cu solicitarile graduale, tot mai complexe ale mediului
socio - cultural. In forma lor concreta, ele se prezinta ca autentice
provocari, dileme : stiu cine sunt ?, pot sa fiu autonom?, sunt capabil de
exprimare personala in diverse aspecte ale vietii ? etc. In functie de
calitatea suportului social, dar si de capacitatile adaptative individuale,
dezvoltarea psihosociala se orienteaza, in fiecare stadiu, intr-o directie
optima sau spre o alternativa mai putin fericita prin achizitii polare
bazale: incredere sau neincredere, competenta sau inferioritate.

Deoarece fiecare dintre aceste achizitii ofera persoanei un nou adevar

despre sine, o noua dimensiune psihosociala, cele opt stadii ale lui Erikson
sunt considerate tot atatea etape identitare distincte. Reperele
cronologice orientative, achizitiile polare bazale, factorii sociali
determinanti si dilema identitara a fiecarei etape sunt prezentate sintetic
in tabelul de mai jos :

Repere Achizitii polare Factori sociali Dilema identitara

cronolo- bazale determinanti

gice
0-1 ani Incredere sau Ingrijire Sunt in siguranta?
neincredere materna
2-3 ani Autonomie sau Parintii Pot sa fac si singur?
indoiala si rusine
4-5 ani Initiativa sau Cadrul familial Pot sa aleg?
culpabilitate largit
6-12 ani Competenta sau Scoala si Fac la fel de bine
inferioritate familia
ca ceilalti?
13-18 ani Identitate sau Modelele si Cine
confuzie
grupul celor de sunt?
aceeasi varsta
Tinerete Intimitate sau Prieteni si Pot realiza
relatia de cuplu mutualitatea?
izolare
Varsta Generativitate Familia si Am forta si
adulta responsabilitatea
( puterea de a profesia exprimarii

genera ) creatoare?

sau stagnare
Batranet Integritate sau Apropierea Ceea ce am realizat
disperare pensionarii si a ma reprezinta?
sfarsitului vietii
I.P.Pavlov are meritul in decodificarea experimentala a legilor activitatii
nervoase superioare. El a subliniat prin intregul sau sistem rolul
experientei concrete de viata in formarea conduitei, rolul invatarii si al
faptului ca nu este posibila invatarea fara motivatie. Sensul ultim al
conceptiei pavloviste se refera la ideea ca progresul in dezvoltarea psihica
este posibil in contextul stimulilor din mediu. Doua mecanisme au fost
puse in evidenta de catre Pavlov : primul - mecanismul de asocieri noi
prin conditionare ; al doilea - de observare de modele si comunicare prin
ele ( reflexele functionale si invatarea operanta ).

A. N. Leontiev vede in dezvoltarea psihica atat o miscare dialectica in care

se trece de la comportamente simple primare cu o motivatie redusa, la
comportamente complexe intretinute de o motivatie coerenta socializata,
cat si un proces de largire a conditiei interne structurale psihice formale
care coexista. El a delimitat perioada copilului mic, pana la trei ani, ca
perioada de insusire a deprinderilor elementare de autoservire si a
instrumentelor independentei mersului si vorbirii. Perioada prescolara de
la trei ani pana la intrarea copilului in scoala se caracterizeaza prin
punerea bazelor personalitatii. Perioada scolara mica ( ciclu elementar )
echivaleaza cu formarea de strategii de invatare organizata, invatare ce
are caracteristici similare cu ale muncii. Perioada scolara mijlocie (10 - 14
ani ) este considerata de Leontiev ca o perioada de accelerare a
dezvoltarii si maturizarii, inclusiv a planului mintal. In sfarsit, perioada
adolescentei se caracterizeaza prin dezvoltarea vietii
spirituale, dar si prin orientarea socio - profesionala a personalitatii.