Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Retete Bebelusesti Apr2016
Retete Bebelusesti Apr2016
Amaranth- Se fermenteaza precum quinoa, doar ca 2 cani de apa calduta in loc de 3 ii sunt
de ajuns si se fierbe ceva mai putin. Are textura oarecum asemanatoare cu grisul (ceva mai
gumos), fiind foarte potrivit pentru budinci, dar si pentru ingrosarea supelor crema, drept
cereale pentru micul dejun s.a.
Hrisca- Se fermenteaza precum quinoa, insa eu prefer sa incoltesc si sa deshidratez o
cantitate mai mare, caz in care nu mai este nevoie sa o fermentez. Pentru a o incolti se
clateste bine, apoi se pune intr-o sita mai mare deasupra unui castron (sau chiar pe un platou
mai mare, intr-un singur strat). O lasam asa 2 zile, clatind de 2-3 ori pe zi. La final clatim
bine de tot si apoi deshidratam intre 47-65 de grade Celsius pana cand devine crocanta
(incoltita si deshidratata astfel capata numele de Kasha).
Mei- Pentru a-l hidrata si fermenta, la o cana de mei, adaugam 2 cani apa calduta si 2 linguri
de zer, iaurt, chefir, zeama de lamaie sau otet. Il lasam intr-un borcan inchis cu capac cel
putin 7 ore. Pentru a-l gati, punem amestecul intr-o oala pe foc, dam in clocot, luam spuma,
apoi fierbem acoperit, la foc foarte mic pentru 45 de minute. Eu il las uneori mai mult la
fermentat (1-2 zile), il clatesc si-l fierb mai putin (15-20 de minute). Din meiul astfel gatit se
pot face pilafuri, budinci, 1-2 linguri se pot presara peste salate, se poate adauga la ciorbe etc.
Meiul si hrisca pot fi rumenite putin intr-o tigaie incinsa (fara ulei) inainte de a pregati pilaf,
ceea ce le va da o aroma excelenta.
1
De ce este atat de important sa fermentam pseudocerealele? Pentru ca ele, ca si toate
cerealele clasice, leguminoasele, semintele si nucile contin anumiti antinutrienti (in special
acid fitic) care ingreuneaza digestia si impiedica absorbtia de minerale importante precum
cupru, magneziu, calciu, fier si zinc, ducand astfel la carente periculoase. Enzimele,
lactobacillii si alte organisme neutralizeaza acidul fitic. Simpla inmuiere in apa cu lamaie etc
peste noapte creste foarte mult valoarea lor nutritiva. De asemenea, in timpul fermentarii,
proteinele existente in pseudocereale devin mai usor de digerat si de absorbit.
Tapioca-se tine o ora in apa, se strecoara si se fierbe in apa sau lapte pana ce perlele devin
translucide si se leaga precum o gelatina
Chia-se pune in apa 1 lingura chia in 3 linguri apa si se lasa pana se leaga ca o gelatina. Se
poate pune si in iaurt/lapte vegetal, pastrand proportiile. Sub 1an se recomanda jumatate de
lingurita de 2 ori pe saptamana, dupa 1an 1 lingurita de 2 ori pe saptamana.
Fulgii de ovaz, orz, secara, mei, hrisca, grau, secara, etc
Se lasa la inmuiat in iaurt sau se pun in apa clocotita pana se inmoaie si se umfla
Cous cous (De la 6l), bulgur (De la 7l)
Se pun in apa clocotita pana se umfla. Se pot folosi cu legume la pranz sau pentru cina cu
lapte de vaca/vegetal si pastaie de vanilie/scortisoara
Il pui in craticioara/wok cu f putina apa si un cub mic de unt, cu capacul pus pana se inmoaie
frunzele (aprox 3-4min), nu se gateste mai mult pt ca se distrug nutrientii si creste nivelul
oxalatilor.
2
http://www.mamica.ro/crochete-de-legume/ ( De la 10 luni)
http://www.cepapam.ro/briose-cu-legume/ (De la 7l, fara cascaval)
http://diversificare.ro/retete/2011/12/budinca-de-mar-cu-mei-de-la-6-luni/
http://diversificare.ro/retete/2012/10/budinca-cu-carob-dupa-6-luni/
http://diversificare.ro/retete/2011/02/biscuiti-pentru-bebelusi/ (De la 7l)
http://diversificare.ro/retete/2013/10/biscuiti-numai-buni-pentru-eruptii-dentare-de-la-
8-luni/
Minichecuri de spanac (De la 8l)
260 gr faina (am pus faina integrala)
3 oua
120 gr ulei cocos
150 gr lapte
225 gr spanac fiert
90 gr branza rasa de capra/telemea/feta/de vaca de casa in functie de varsta
1 plic praf de copt (am pus cam un sfert de plic - desi data viitoare il sar de tot )
Budinc de quinoa cu nuc (De la 1an cu nuci, daca vreti sa renuntati la nuci si sare se
poate dupa 8l)
Quinoa conine o protein complet superioar, avnd mai multe proteine utilizabile dect
carnea. De asemenea este o surs bogat n minerale, n special calciu care este mai uor de
asimilat dect cel din lapte. Are foarte puine grsimi i nu conine colesterol.
Ingrediente necesare:
1. Se pun la fiert quinoa, scorioara, ghimbirul, sarea i laptele, sub capac, la foc mediu
aproximativ 15 minute pn ce observi c boabele de quinoa devin transparente.
2. Dup ce opreti focul se adaug nucile mrunite, iar dup ce se rcete budinca se pune
puin sirop, dup gust.
3
3. Feliile de banane se pun deasupra n momentul n care vrei s consumi budinca. O alt
opiune este s pisezi banana i s o amesteci cu budinca de quinoa.
Meiul conine fier, magneziu, potasiu, siliciu, vitamine din complexul B, vitamina E, proteine
cu puine calorii, enzime digestive i are rolul de a mbunti digestia, ndeprtnd acidul n
exces. De asemenea, trebuie s tii c meiul nu conine gluten, fiind potrivit i persoanelor
care au intoleran la aceast substan.
Ingrediente
Se pune meiul la fiert n ap, timp de 10-15 minute pn va absorbi toat apa.
Se amestec piureul de banane i se toarn laptele vegetal peste budinc.
Se orneaz cu felii de banane.
Dac preferi o compoziie cremoas, poi s mixezi ingredientele n blender.
Seminele de chia sunt o surs bogat de acizi grai omega-3, antioxidani, calciu, proteine,
fibre, vitamine i minerale. Sunt energizante, mbuntesc digestia, inhib poftele culinare i
ajut n caz de constipaie.
Modul de preparare este unul foarte simplu. Se pun seminele la nmuiat n lapte i se
amestec din cnd n cnd pn absorb lichidul.
Budinc de amarant cu lapte de migdale i sos de merioare (De la 8l, sosul l-as
recomanda dupa 1an)
Amarantul este o cereal antic, considerat o protein complet i una dintre cele mai bogate
surse vegetale de fier. Budinca de amarant cu lapte de migdale i sos de merioare este o
opiune nutritiv pentru micul dejun sau pentru un desert sntos.
Ingrediente:
- 1/2 can amarant;
- o can i jumtate de lapte de migdale;
- 1 linguri ghimbir proaspt rzuit;
4
- 1 linguri ulei de cocos (opional).
Cnd fierbe laptele se pune amarantul i se las pe foc mic, sub capac 20 de minute pn
absoarbe tot laptele. La final se amestec ghimbirul rzuit i uleiul de cocos, dac vrei s-l
foloseti. i confer o arom foarte plcut de nuc de cocos.
Avocado asigur un aport nsemnat de grsimi sntoase, necesare pentru sntatea inimii i a
creierului. De asemenea, are un coninut ridicat de fibre, vitamine i minerale. Avantajul
acestui fruct este acela c poate s fie folosit n preparate srate, dar i deserturi.
5
ambele variante am pornit ca baza de la o ceasca de faina (eu am amestecat hrisca, integrala
de grau, mei, orez, ovaz), vreo 60 gr de unt molicel, 1 lingurit seminte de chia si 1 lingurita
seminte de canepa decorticate ambele, impreuna inmuiate vreo ora in apa fierbinte (sa le
acopere cu 1 deget) -cantitatile astea sunt pt fiecare in parte si iese o tava de biscuiti din
fiecare tip. La cei sarati am mai pus vreo 2 lingurite de parmezan ras, 1 lingura seminte de
chimen, 1 lingurita turmeric, 2-3 linguri de smantana. La cei dulci, tot inainte cu 1 h am pus
la inmuiat o mana de nuci caju, pe care apoi le am macinat la blender (nu fin), am taiat vreo 6
curmale bucatele si le am pus la fiert in apa pana s au inmuiat,
le am adaugat in compozitie fara apa, 2-3 linguri de smantana, 2 lingurite pudra de roscove.
Aluatul pt ambele tipuri tb sa iasa compact, se baga apoi la frigider vreo 30 ca sa se raceasca.
Se intinde foaie de circa 0,5 cm si se taie, apoi la cuptor la 180 gr, 30 min.
6
Pe hartie de copt se coc la cuptorul preincalzit la 180 C pentru cca 15-20 minute (la jumatatea
timpului le intoarcem, pentru a se rumeni pe toate partile).
Mercimek kfte (chiftele de linte) (de la 8l, fara sare si piper sub un an)
1 ceasca de linte fiarta
1/ 2 ceasca bulgur inmuiat min 1 h in apa calduta
1 rosie
1/2 ardei kapia
2 cepe
patrunjel
sare
piper
chimion
1 lg ghee/unt/ untura
Se caleste in ghee ceapa, ardeiul tocate marunt + rosia blenduita. Se adauga acest sos peste
linte si bulgur.Se toaca cealalta ceapa si patrunjelu maruntel si se adauga peste compozitie
reiesita. Se drege cu
piper, sare si chimion.
7
Stafide/caise uscate maruntite
Am fiert laptele si cand a dat in clocot am adaugat in ploaie grisul, amestecand incontinuu
pana s a fiert. Am adaugat branza, ou, unt, vanilie, stafide, caise, am pus compozitia in forme
de ceramica unse si am lasat la cuptor @20 min, 180C.
8
Pilaf de hrisca (De la 8l)
- 2 lg hrisca
- o mana de fasole galbena inabusita intr-un sos de rosii, ceapa si dovlecel
- piper (dupa 1 an), legume uscate
http://diversificare.ro/retete/2013/03/briose-budinca-de-cascaval-cu-chimen/ (De la 1an)
Chiftelute (De la 8l) din cartof fiert, morcov fiert, hrisca, ou, faina, turmeric, un strop de
sare+piper (dupa 1an) si susan.
Chiftele cu dovlecel si branza(foarte putin sarata, pt bebei mici branza de casa nesarata) pe
care le-am copt la cuptor,tocmai pentru a-i putea da si piticului de 8 luni.
Am curatat dovleceii de coaja,i-am dat pe razatoarea mica dupa care i-am stors de zeama.Am
ras si branza(aprox 200gr la 5 dovlecei).Am adaugat pesmet pentru a intari un pic compozitia
si un ou.(puteti adauga doar galbenusul,dar eu am pus si albusul,deoarece bebele meu il
agreaza,nu este alergic),plus o legatura de marar.Am amestecat bine toate ingredientele si am
facut bile turtite pe care le-am asezat intr-o tava cu hartie de copt si le-am dat la cuptor.Se
intorc pe ambele parti.
9
Chiftelute cu peste (De la 7l fara ou, spoate inlocui cu seminte de in rasnite sau seminte
de chia si de la 8l cu ou)
Legumele si pestele aburite si blenduite, 1 galbenus si cateva linguri de ovaz macinat. Le-am
bagat la cuptor. Cu sos de rosii si ardei copt
Chiftele de dovlecel cu sos de rosii si mei (De la 7l varianta fara ou si sosul de rosii, dupa
8l cu ou si rosii)
Chiftele: dovlecel, 1 morcov, 1 ceapa, usturoi, cartof, toate date pe razatoare si amestecate cu
putina faina ca sa se lege (se poate pune si ou). Am facut bilute, pe care le-am turtit si le-am
10
dat la cuptor (incalzit inainte) pentru aprox 30-40 de min. Am "calit" o ceapa in putina apa si
un strop de ulei de dovleac si apoi am adaugat sos de rosii si am lasat la fiert putin. Intre timp
am fiert si meiul vreo 20 de min.
11
Fursecuri cu stafide (De la 1an varianta cu zahar si sare, sau de la 8l cu sirop de
artar/curmale blenduite in locul zaharului)
Ingrediente pentru fursecuri cu stafide si unt (puteti multiplica ingredientele, eu fac cam din 4
oua):
- 1 ou
- 50 g faina
- 50 g unt la temperatura camerei
- 25 g zahar (Liei ii pun in jumatate cantitatea de zahar)
- stafide
- vanilie (eu nu pun mereu) si un varf de lingurita de sare
12
-2 linguri de iaurt 10% grasime
-1 ou
-3 lingurite fulgi ovaz macinati
BISCUITI: http://www.cristelageorgescu.ro/sfaturi-retete-si-meniul-de-vineri-14-01-
2011/01/2011/ (de la 7l)
French toast (dupa ce ati introdus painea, fiecare cum considera, personal recomand
1an+)
- 1/2 cana lapte de cocos
- 1/3 cana faina de orez
- 2 linguri de fulgi de cocos
- 1 lingura de sirop de artar
- scortisoara
Se amesteca toate si se procedeaza ca si la painea cu ou.
13
iaurt grecesc, ceva indulcitor (sirop de artar am pus), un ou si o mana se afine. Am dat la
cuptorul preincalzit 180grade, 30min.
Mic dejun (de la 7l. Mierea la copiii sub un an poate fi inlocuita cu sirop de artar)
3 banane,un avocado,3-4 linguri iaurt grecesc,cateva picaturi de zeama de lamaie si o lingura
de miere de salcam. Toate blenduite.
14
http://www.cristelageorgescu.ro/calciu-fier-si-proteine-cum-s-ar-zice-cafeline/11/2011/ (1
an+)
15
http://www.wildandwisdom.com/2013/07/20/squash/ (dovleac placintar in crusta de
ierburi) (de la 7l)
Tarta cu spanac
faina de mei 100 g fiert
500 g spanac oparit
1 morcov
1 patrunjel
1 pastarnac
o bucatica mica de telina
patrunjel verde
ceapa si usturoi verde
Se fierbe meiul aprox.20 min si se pune intr-o forma de tarta.deasupra se presar bucatele de
ghee.Legumele se dau prin razatoarea mica si se amesteca cu ceapa si usturoiul.se mai adauga
o lingura de ghee si patrunjel verde.Amestecul se pune deasupra tartei.Se coc la 180 g.
16
Piure cu praz (De la 8l)
10g unsalted butter5cm (2in) leek, sliced small sweet potato, peeled and diced250ml
boiling water2 good sized cauliflower florets, cut into small pieces30g Cheddar cheese,
grated
Praz cu orez
Praz, rosii si masline negre (dupa 1an) peste putin orez.
17
Piure de sfecla cu dovlecel si seminte de dovleac (De la 8l)
Ingrediente:
1/2 sfecla
4 cuburi dovlecei
1 lingura fulgi de drojdie inactiva
2 linguri ulei de canepa
1 felie de lamaie
seminte de dovleac hidratate
Reteta:
Semintele de dovleac, se hidrateaza, cu o seara inainte. Se pune sfecla la fiert, nu mult, asfel
incat sa ramana tare si sa isi pastreze nutrientii, apoi se lasa la racit.
Ingredientele se pun in blender si se paseaza. Paseara se face superficial, pentru ca rezultatul
final sa aiba un continut mai putin cremos, astfel, in compozitie, raman bucati mai mari de
legume pentru a incuraja masticatia copilului si a ajuta la aparitia/dezvoltarea dentitiei.
Se poate adauga, pentru gust, dupa preferinte, busuioc verde sau patrunjel.
18
Ciocolata copiilor (de la 1 an)
Samantana naturala buna, miere, praf carob si unt de cocos. Am pus cantitatile din ochi:
smantana 60%, unt 30%, miere si carob 10%. Se poate adauga la briose.
19
busuioc, boia dulce, (piper). Am btut un ou (doar glbenu) si l-am amestecat cu 2 linguri de
smntn, apoi am turnat peste legume si am dat la cuptorul prenclzit. Am lsat vreo 25 min
(cred) pn s-a legat frumos oul cu smantana.
Gargarite (1,5 ani sau de cand copilul poate participa la preparare, poate fi o modalitate
de a face mancarea atractiva si de a-i arata copilului ca ajutorul lui este binevenit)
2 cherry tomatoes
2 black olives
avocado
chive
1 cracker
4 grains of canned corn
orange and yellow cheese
Step1
Cut off the top of the cherry tomato - this end will be connected to the olive. Make a ladybug
head from the olive: cut the olive in half lengthwise, then take one part and cut a bit,
adjusting its height to the tomato. Make 2 holes in the olive head using the straw and place
the corn grains inside to make the ladybug eyes. To make it easy start from the inside of the
olive and press gently the corn in the hole, until you see it on the outside of the olive. From
the rest of the olive, cut small dots using a straw.
Step2
Make small holes (like a "+" sign) in the tomato using a knife and insert olive dots inside to
make the ladybug spots. Cut the tomato in the middle in half but only 3/4 lengthwise and
open it a bit to make the ladybug wings. Place the olive head in front of the tomato. Insert
small pieces of chive between the tomato and the olive to make the ladybug antennae .
Repeat step1 and step2 for the second ladybug.
20
Step3
Cut a flower from the orange cheese using a cookie cutter or a knife and place it on a cracker.
Cut a smaller flower from the yellow cheese and place it on the bigger flower. Cut three
hearts from the avocado using a cookie cutter or a knife and place them on a plate, making a
three-leafed clover. Insert chive to make a stem. Cut four small hearts from the avocado using
a cookie cutter or a knife and place them on a plate, making a four-leafed clover. Insert chive
to make a stem.
Roasted garlic hummus (1 an+)
2 heads garlic
4 tablespoons extra-virgin olive oil, divided
1 15 1/2-ounce can chickpeas, drained and rinsed
3 Tablespoons plus 1 teaspoons fresh lemon juice (from about 1 juicy/large lemon)
2 tablespoons tahini
teaspoon salt
optional garnish: sumac powder, chopped parsley and more extra-virgin olive oil for
garnish
Preheat oven to 350 degrees F. Rub extra papery skin off of whole heads of garlic. Cut tips
off each clove of garlic with serrated knife to exposing a bit of garlic. Lay root side down on
a sheet of aluminum foil or in a small baking dish. Drizzle 2 tablespoons oil over the cut end
of the garlic. Crimp foil closed or cover the baking dish with foil. Roast until the garlic cloves
are soft and fragrant, 45 minutes to 1 hour. Open foil and let sit until cool enough to handle.
Squeeze the garlic cloves out of their papery skin. Discard skin and transfer the cloves to a
food processor. Add the remaining 2 tablespoons oil, chickpeas, lemon juice, tahini and salt
and puree until completely smooth, about 1 minute. Serve sprinkled with sumac, parsley and
drizzled with more olive oil if desired.
21
Conopida cu branza si ou (De la 8l)
300 grame conopida (desfacuta buchetele)
trei linguri mari branza dulce
unt
un galbenus de ou fiert tare
Buchetelele de conopida bine spalate se fierb in apa clocotita, nu mai mult de cinci minute.
Branza dulce se amesteca cu conopida fiarta si scursa de apa. Eu prefer sa pasez cu furculita
dar se poate folosi si un mixer/blender. La sfarsit se pune untul, daca vrem o consistenta mai
groasa a piureului putem adauga un galbenus de ou fiert tare si optional o lingura de
smantana.
22
Unt de migdale (Dupa 1an)
Migdale oparite, decojite dc au coaja, uscate la cuptor si blenduite.
23
Icre de chia (De la 8l)
Se lasa la inmuiat chia in apa pana se face o gelatina. Se toaca marunt un fir de ceapa verde,
cateva rondele de usturoi si cateva picaturi de zeama de lime/lamaie. Se amesteca totul cu
chia inmuiate.
24
prin pesmet sau altceva (seminte de susan, sau alte seminte mcinate etc). Dac oule sunt
mari, e posibil ca amestecul s fie prea moale. Mai puteti adauga nuc sau fulgi de
drojdie/ovz, seminte mcinate sau orice alt tip de fin preferati. Se coc la 180 gr (am pus
cuptorul pe ventilatie) pana se rumenesc. Se ntorc dup 15-20 min.
25
Se repeta aceast operaiune de 3 ori, iar ultima data se las la frigider pentru o ora, apoi se
scoate si se lasa la crescut inca o ora.
Se scoate si se intinde o foaie rotunda (dar daca vrem cornuri mai mici putem imparti aluatul
in doua inainte de a face operatiunile cu foile.
Se taie foaia sau foile n cate 16 part egale, se pune un pic de unt si se ruleaz
Se pun cornurile n tvi tapetate cu hrtie de copt i se las la crescut pentru aproximativ o
or jumtate dou ore.
Se ung cu ou batut amestecat cu apa, evitand partile unde aluatul se va desface fasii.
Se lasa la cuptor pentru aproximativ un sfert de ora.
Se scot din cuptor si se pudreaaza cu semine de in.
26
1 ou
60 g ulei de cocos / unt
130 g sirop de agave/artar
2 linguri scrotisoara
3-4 lg faina de cocos
vanilie
- cantitati pentru cca 45 bucati -
Cum se fac:
Amestecam intr-un bol incapator faina de migdale, sare, faina de cocos si bicarbonatulde
sodiu.
Daca nu aveti intoleranta la gluten si/sau nu aveti faina de cocos, puteti folosi faina
alba/integrala.
In alt bol amestecam oul usor batut cu vanilia untul/uleiul de cocos topit si siropul de agave.
Punem ingredientele ude peste cele uscate si omogenizam bine. La sfarsit adaugam si faina
de cocos. Formam bilute din compozitie, aproximativ de marimea unor nuci, si le dam prin
scortisoara.
Le punem in tava pe hartie de copt si le aplatizam usor cu fundul unui pahar. Coacem 12-15
minute la cuptorul preincalzit la 180 C.
Le transferam pe un gratar si le lasam sa se raceasca complet.
27
Am batut ouale cu furculita, am adaugat cartoful( copt prealabil si facut piure),am adaugat
mierea,uleiul de cocos si apa.
Am amestecat ingredientele uscate( faina integrala, cea de porumb, sare, praf de
copt,scortisoara, bicarbonat)le-am adaugat peste compozitia cu carfof si am amestecat,apoi
le-am turnat in forme pentru briose si le-am pus la cuptor.
Ce-am adaptat:
- cele 220 g faina alba le-am nlocuit cu cate 110 g faina integrala de grau si, respectiv, ovz
- 1 ou > 1 glbenu + echivalentul ca volum de lapte (ochiometric)
- 60 g cacao > 60 g carob
- 150 g zahar > 1 banana bine coapta, aproape maro
N-am respectat ordinea operaiunilor - reet zice de unt frecat spuma, eu l-am pus rece, din
frigider, si am amestecat toate cele cu mana, sa topesc untul cu cldur minii. In loc de iaurt
am pus sana, ca asta aveam in casa.
Aluatul e moale si umed, cam ca cel de eclere, de exemplu. Am luat cu linguri si l-am copt
pe foaie de copt, cam 10-12 minute. Reet zice sa verificam dup acest interval daca sunt
elastice - au fost
Cresc destul de mult la copt, lsai spatiu intre ele cnd le puneti in tava.
28
Budinca de cartof dulce si brocoli (De la 8l)
Am aburit cartof dulce + broccoli + 3 felii de dovlecel, apoi am blenduit, am batut un ou cu 2
lingurite de iaurt, le-am amestecat pe toate si le-am pus in cuptor timp de 30 min la 180 gr
Paste cu crema de avocado (de la 1an exact ca in reteta originala, dar cred ca se pot si
sub un an fara sare si piper)
http://restaurantvegetarian.satya.ro/paste-cu-crema-de-avocado/
29
Adaugam faina amestecata cu praful de sare
Cantitatea de faina...nu pot sa v-o zic exact. Trebuie sa obtinem un aluat de consistenta celui
de chec, ca o smantana groasa.
Cu o lingura repartizam aluatul peste bombitele de branza dar lasam loc in forma cam de
grosimea unui deget.
Intoducem in cuptorul preincalzit, la foc mediu, pentru 20-25 min.
Facem testul cu scobitoarea.
30
Punem merele la fiert ntr-o oal ncptoare, cu puin ap sau suc de mere fcut de noi
acas. Oala se acoper cu capac. Fierbem merele la foc mediu pn devin moi. Se scurge
sucul format prin fierbere (care se poate bea sau folosi pt urmtorul tur de sos). Merele se dau
printr-o pres pentru a ndeprta cojile sau printr-o main de fcut suc de roii. Punei
scorioar dup gust. Coninutul se pstreaz cald pn se toarn n borcanele sterilizate.
Dac vrei s pstrai sosul, sterilizai borcanele i capacele, turnai coninutul cald (lsnd
loc liber cam 2 cm de la capac ) i fierbei n baie de ap cam 15-20 minute. Nivelul apei
trebuie s depeasc nlimea borcanelor.
Sosul de mere se poate consuma ca atare sau folosi pentru a ndulci deserturi, tarte sau brioe
coapte. Pe lng ndulcire, sosul de mere are i proprietatea de a lega ingredientele uscate n
loc de unt, lapte sau iaurt.
Putem aplica acelai proces pentru a face alte sosuri tomnatice: sos de pere, sos de gutui sau
un amestec din aceste 3 fructe.
31
Biscuiti cu seminte si magiun de prune fara zahar (De la 1an)
200g fin de mei
- 200g fin de ovz
- 200g fin neagr integral
- 8 curmale fr smburi
- 1 mn de nuci
- 1 mn de semine de in
- 1 mn de stafide
- 1 pahar de iaurt
- magiun de prune fr zahr
Mod de preparare:
Primul pas este s prenclzii cuptorul la 200 de grade celsius.
Punei ntr-un castron mai mare fina, stafidele, nucile i seminele de in. Pe acestea din urm
le mrunii cu ajutorul unui robot de buctrie.
ntre timp, punei la fiert puin ap, iar cnd aceasta clocotete adugai curmalele i lsai-
le s se nmoaie timp de 6 minute. Apoi scotei-le din ap, decojii-le i pasai pulpa cu o
furculi, pn obinei o past.
Adugai peste compoziia din castron pasta de curmale i iaurtul. Frmntai aluatul, fie cu
mna, fie cu o lingur pn cnd acesta se ntrete puin, lipindu-se totui de mn.
Consistena aluatului va fi mai moale, biscuiii putnd fi pui n tav cu dosul lingurii.
n cazul n care aluatul este prea tare, putei aduga puin ap n care au fiert curmalele.
Dac ns este prea moale, mai adugai puin fin.
ntr-o tav de cuptor acoperit cu hrtie de copt punei biscuiii cu dosul lingurii i ntindei-i
puin ca s se poat coace i n interior. Pentru un plus de gust i aspect, ungei fiecare
biscuite cu puin magiun de prune fr zahr.
32
amestecat bine dupa fiecare ingrediente si am pus in forme de silicon.se tin la cuptor(180C)
pana trec testul scobitorii.
33
Muffins cu legume (De la 9l)
Legume la abur: dovlecel, cartof dulce, asparagus; 1 ou; 5 linguri faina integrala; 1 varf de
cutit de bicarbonat de sodiu; 3 linguri branza de capra (facuta in casa-fiert lapte+lamaie)
34
Budinca de quinoa cu legume si branza (De la 8l)
quinoa (eu am avut de mai multe culori) hidratata peste noapte, fiarta a doua zi pana
absoarbe apa. Separat, am ras jumatate de cartof dulce (era mare), am taiat marunt (cat de cat
un ardei rosu), o ceapa, cateva frunze de baby spinach, am amestecat cu quinoa, am adaugat
niste condimente, am adaugat cam 200 grame branza de vaci proaspata, 2 oua de tara si am
amestecat bine toate treburile astea. Cred ca merge bine si cu ricotta. Am uns un vas cu unt de
cocos, am pus compozitia si am lasat la cuptor cam 40 de minute la 180 de grade.
http://www.lalena.ro/1307-reteta-Crumble-cu-prune.html
(De la 1an)
Biscuiti cocos (De la 10-11l):
Ingrediente:
- un ou
- 70-80g unt de cocos
- 180g faina integrala de grau
- 7 curmale tocate
- 3 linguri de fulgi de cocos
Amestecate in robot si apoi ftamantate la mana (mi-a iesit o compozitie cam sfaramicioasa
asa ca am adaugat putina apa calduta).
Intinsa o foaie de aproc 3-5mm grosime si "decupate". Copti la 190 grade pana cand se
coloreaza putin.
OBS! ies crocanti daca sunt lasati la racit pe un servet de hartie
35
Naut cu ciuperci (De la 1an)
Nautul la inmuiat in apa cu o lingurita bicarbonat peste noapte, apoi fiert separat.
Ciuperci+morcov+ardei gras+patrunjel spre final in tigaie cu un strop ulei+apa, putina sare si
piper. Inainte de atac fulgi de drojdie+ ulei masline.
36
Biscuiti cu fulgi de cocos (De la 9l)
50 gr.unt moale, 3 linguri de fulgi cocos, 7-8 curmale taiate marunt (eu le-am pasat cu
mixerul), 180 gr.faina, 1 galbenus(se poate si albusul pt. cei care il au deja introdus). Se
amesteca toate si rezulta un aluat moale, nelipicios. Se intinde aluatul si se decupeaza forme.
Se pune la cuptor la 180 grade pt. circa 15-20 min.
37
Crema de branza: o can aproape plina de urda, coaja de la o lmie, 3 lg zeam de lmie si
6 oua prepelita. Am adaugat si putiiin sirop de aratar. Nu trebuia pt ca gustul de lmie este
excelent. Turnat peste blatul rcit si lsat cam 40 min. Temperatura folosit 170. Apoi pentru
ornat aveam n minte un mousse de pudr de roscove dar cum suntem la bunici nu mi.a ieit
planul si am facut din partea Grasa dintr.o cutie de lapte de cocos, 9 curmale date la blender,
pudr de vanilie si scorioar. Era perfect daca ieea mai groas dar fiind prea lichida am
adaugat si vreo 3 lg de mascarpone. Pt varianta cu mousse: partea cremoasa si nchegat
dintr.o cutie de lapte de cocos, fructele hidratate n prealabil, vanilie si pudr de roscove.
Agaugate treptat si dat la frigider apoi. Blatul a stat singur la cuptor 20 de min, apoi l.am lsat
la rcit. Am adugat crema de branza peste el apoi si am dat la cuptor nc 40 de min. Cred ca
blatul poate fi lsat doar 10 min, a ieit f compact si ok.
Ingrediente:
3 cartofi fierti (nu f moi)
1 ceapa medie
Spanac ct poftiti
2 oua (eu am pus 7 de prepelita)
2-4 linguri faina de migdale
Condimente (eu am pus puin turmeric si marar verde)
Tiat ceapa, spanacul si cartoful ct de mare dorii, adaugat oule si faina ct sa se lipeasc
ntre ele ( probabil daca se pun mai puine ingrediente la tot attea oua o sa iasa mai
nchegate). Pus n tigaie cu ulei de cocos si ntors de pe o parte pe alt pn se rumenesc
frumos. Eu punnd mult spanac s.au mai dezmembrat n tigaie dar m.am prins ca daca luam
cantitate ct aproape un pumn si pus la prjit, ieeau mici si compacte.
38
(de la 8l)
(de la 8l)
(de la 8l)
(de la 8-9l)
39
(de la 7l)
(de la 9l)
(de la 9l)
(1an+)
(1an+)
40
(1an+)
(1an+)
(1an+)
41
(1an+)
(1an+)
(1an+)
(1an+)
(1an+)
42
(1an+)
(1an+)
(1an+)
(de la 9l)
(1an+)
(1an+)
(1an+)
43
(1an+)
(1an+)
(1an+)
Muffins (1an)
250 gr branza vaci, 1 ou, 2 lg gris, 1 lg faina 1/2 lingurita praf copt, 5 curmale tocate/ fructe
de padure. Se amesteca ingred, se pun in forme si se coc la 175 grade ptr 20-25 min. Cu
aceste cantit mi-au iesit 6 forme de silicon.
44
siropul de artar. Pentru servire stropiti si deasupra cu indulcitor.
Timp de preparare: 10 minute
Complexitate: Redusa
Portii: 1-2
45
Batoanele obtinute le asezam in tava, pe hartie de copt, unsa cu ulei de masline si introducem
in cuptorul preincalzit pentru aproximativ 30 minute, la temperatura de 180 grade celsius.
46
i se soteaz n puin ap pentru 3 minute. Somonul se spal, se cura de pieli i eventual
oasele vizibile, se taie cubulee i apoi se toac fin n robotul de buctrie sau maina de tocat
carne.
Cartofii fieri se las s se rceasc i apoi se cur de coaj. Se adaug n blender cartofii,
ceapa i morcovii sotai scuri de ap i se paseaz. Se adaug mai apoi n blender somonul
tocat fin, cele dou glbenuuri crude, ptrunjelul i mrarul tocate mrunt i se continu
pasarea pn se obine o past omogen.
Din pasta obinut se fac bilue de aproximativ 2 cm n diametru. Biluele se aeaz ntr-un
vas termorezistent n care n prealabil se pun 2-3 linguri de ulei de msline (putei ntinde
uniform uleiul folosindu-v de o pensul de buctrie).
Chifteluele se pun n cuptorul ncins la 160 grade Celsius i se coc n aproximativ 40 minute.
Bebeluul meu le servete alturi de un piure de legume.
Am adaugat zaharul, agar agar ul si untul de cocos in lapte. Le am omogenizat bine cu telul si
apoi am pus fructele blenduite peste.
Le am pus la frigi ~ 30 min.
Am pus vreo 450 faina de ovaz, 2 lg de chia macinate/ poti pune oua, 1 lgta de praf de copt, 1
lgt scortisoare, 1 lgt vanilie, 1 cana de lapte de migdale+ pulpa ramasa, 2 mere taiate
cubulete, pasta de dovleac, 2 lg mari de ulei de cocos, un pumn de curmale + stafide+ piersici
taiate cubulete.Se amesteca si se coc 20-30 min.
47
1 banana pisata bine cu furculita, 1 para rasa, 2 pumni fulgi orez integral, 2 pumni mix de
fulgi (ovaz, orz, secara, grau), 1 ou, 2 linguri iaurt. totul amestecat cu furculita. 20min, 180
grade
48
Dovlecel cu piept de curcan si mei (De la 7l)
Un dovlecel taiat pe lung, pus in vas. Pieptul de curcan l-am fiert, la fel si meiul (fermentat
peste noapte in prealabil). Am taiat marunt carnea, am pus-o peste dovlecel, apoi meiul si iar
dovlecel. Am batut un galbenus cu o lingurita de smantana si am turnat peste si am dat la
cuptor la 170 pt 20 min cu capac, apoi inca vreo 5 min fara capac.
49
1/4 ardei gras rosu (proaspat sau copt)
1/2 legaturica patrunjel
2 fire marar
3 linguri ulei masline
1-2 linguri suc lamaie
1/4 lingurita oregano
Preparare
1. Se desface conopida buchetele si se pune intr-o oala cu apa care fierbe. Se lasa la fiert
maxim 10 minute. Se scurge.
2. Se pun intr-un robot toate ingredientele pentru dressing si se mixeaza pana totul e
maruntit.
3. Se toarna dressingul peste conopida si se amesteca bine. Se lasa sa stea macar 10
minute sa se amestece aromele.
50
Prajitura raw cu morcovi (De la 1an)
1 cana nuci hidratate
8-10 curmale/caise hidratate
1/3 cana fulgi de cocos
1/2 cana morcov ras
Lichid daca e nevoie
Se mixeaza toate ingredientele in blender si compozitia se pune intr-o tava. Se da la frigider
1h, dupa care se taie si se serveste
51
Cheesecake cu branzica de cocos si stafide (De la 1an)
Blatul l-am facut din biscuiti integrali, macinati in robot peste care am adaugat putin unt de
cocos topit. Am presat compozitia intr-o tava rotunda si apoi am pus crema (cantitati
ochiometrice):
branzica de cocos
zeama de lamaie
miere
stafide hidratate
putin unt de cocos topit
Toate le-am framantat cu o lingura. Am nivelat crema peste blat.
52
incheaga deasupra si se rumeneste usor. Se presara apoi marar tocat deasupra. Andivele astfel
preparate se servesc calde.
Biscuitii perfecti (De la 1an, fara zahar, sare, praf de copt de la 9l)
100 gr faina integrala de grau
100 gr fulgi de ovaz ( mici dar nu tarate)
100 gr unt rece, ras
30 gr zahar de cocos ( 1 1/2 -2 lg) sau curmale pt bebei sub un an
1 lgt scortisoara
3 lg lapte
* Sare opt
* Praf de copt opt
15 min la cuptor, 170 C. I am intors dupa vreo 10 min.
53
1/2 lgt oregano uscat
Praf sare
3 lg ulei de masline
Zeama de la 1/4 lamaie
-blatul: biscuiti de casa sfarmati, un pic de iaurt 10%, o lingura mascarpone, 1/4 avocado,
pudra roscoave, 1 lingurita miere. Totul amestecat la blender.
crema: 3/4 avocado, 2 lg mascarpone, vanilie, un pic de miere.
54
Vanilie, eu am pus semintele de la jumatate de baton de vanile
Scortisoara, eu am pus 1/2 lgt
Coaja rasa de la o lamaie
1/2 lgt praf copt bio
1 lgt bicarbonat
200 gr faina integrala de grau
Se paseaza bananele, se adauga uleiul, ouale, vanilia, scortisoara si coaja de lamaie. Faina se
amesteca cu praful de copt si bicarbonatul si apoi se amesteca cu restul ingredientelor. Am
pus hartie de copt intr-o forma de chec si am turnat compozitia si am lasat-o o ora si un pic la
160.
55
Se pune laptele bleduit in prealabil cu jumatate de banana peste semintele de chia. Se adauga
pasta de curmale, pudra de vanilie, se amesteca bine si se lasa deoparte pana semintele absorb
tot laptele, se umfla. Se amesteca din cand in cand in budinca. Se serveste cu bucatele de
banane (cealalta jumatate) deasupra.
am fiert fulgi de orez organic in apa, se fierbe bine pana scade apa, dupa ce a scazut apa am
pus putin unt 85% grasime. Am pus 4 prune uscate in apa clocotita la rehidratat pentru 10
minute. Dupa aia am dat prunele la robot cu jumate din orez, le-am amestecat si pus intr-o
cutiuta la racit. Dupa ce s-a racit bine am taiat formele.
56
Briose din morcovi (De la 9l, 10l cu albus)
2 morcovi fierti, nu de tot, pe care i-am dat pe razatoare, un galbenus ou, lapte si faina
integrala de gru. Am pus si un vrf de lingurita de ulei de cocos. Am copt la cuptor 180
grade timp de 30 minute.
Ingredinete:
baton bio de cocos cu sirop de orez 50 g
1/4 mar
1/2 banana
1 kaki mic
2 linguri afine congelate
4 linguri mari de fulgi de ovaz - posibil sa trebuiasca mai mult daca fructele sunt mai apoase
Preparare:
57
Fructele se blenduiesc pana se obtine un piure si apoi se amesteca cu fulgii de ovaz. Se lasa
aproximativ 30 min pana cand fulgii se inmoaie si compozitia capata o consistenta ce poate fi
modelata cu mana in turtite ce se aseaza in tava si se dau la cuptor la 170 grade timp de 30-40
minute iar la jumatate din timp se intorc de pe o parte pe alta.
Am frecat untul cu branza si apoi am adaugat smantana si incet faina pana s-a facut aluatul.
L-am lasat la odihnit in frigider 30 min.
L-am intins subtire si l-am taiat in patrate de 5-6 cm.
Le-am umplut cu cascaval ras, parmesan (dupa 1an ambele), o lingura de sos de rosii.
Le-am impaturit pe diagonala si le-am inchis bine la margini. La final le-am uns cu galbenus.
La cuptorul incalzit le-am lasat in jur de jumatate de ora, foc mic.
58
4. Din compoziie se iau cantiti mici cu lingura i se pun pe o tav tapetat cu hrtie de
copt. Se las la cuptor aproximativ 10 minute (se face testul cu scobitoarea).
Pizza
Un ou, doua linguri branzica de casa sau branza de vaci si 2 linguri tarate sau fulgi de ovaz.
Se amesteca repede, se pune in tava pe hartie de copt, se niveleaza si se baga la cuptor 10
min. Se scoate, se pune toppingul repede si se baga inapoi la cuptor 10-15min. Eu am facut
un sos de rosii si ardei (putin opariti, blenduiti, pusi inapoi pe foc dcu busuioc si usturoi pana
devine ca un bulion de gros), am pus deasupra piept de pui fiert bine in prealabil si cateva
rondele de praz.
59
6 lingurite cu varf de miere
4 linguri cu varf faina
100 g stafide
Punem ouale intr-un castron, adaugam mierea si mixam bine.
Adaugam branza maruntita si untul la temperatura camerei si omogenizam foarte bine
amestecul. Punem apoi faina, putin cate putin.
Amestecam bine, adaugam smantana si jumatate din stafide. Punem compozitia intr-o tava
unsa cu unt si tapetata cu faina, iar deasupra punem restul de stafide. Introducem la cuptor, la
foc mic, pentru 60 de minute ( cuptorul a fost incins inainte).
Lasam pasca sa se raceasca, eventual peste noapte, o scoatem din tava si o pastram la frigider.
Ciocolata
O lingura de unt de cocos topit la bain marie, amestecat cu o lg de miere si doua lingurite de
pudra de roscoave. La frigider in forme, 15 min
60