Cuprins

1. Geografia si cronologia Gulagului

romanesc
2. Recensamantul populatiei concentrationare
din Romania intre anii 1945-1989
3. Tipuri de inchisori si abuzuri si incalcari
ale drepturilor omului in sistemul
concentrationar comunist
4. Inchisoarea Sighet
5. Experimentul Pitesti
6. Canalul mortii
7. Ramnicu sarat cea mai odioasa
inchisoare
8. Deporatarea in Baragan
9. Lagarele din Balta Brailei
10. Lagarele din Delta Dunarii
11. Concluzii
12. Bibliografie

Teroarea comunista
Timp de cel puin dou decenii, de la sfritul anilor 40 pn spre
anii 60, n interiorul lagrului sovietic a funcionat un sistem
concentraionar cruia practica torturii fizice i psihice i era intrinsec.
ntreg arsenalul de cruzimi de care s-au folosit regimurile comuniste
avea drept scop provocarea i utilizarea fricii ca instrument de dominare,
precum i obinerea unor informaii considerate utile de ctre aparatul
poliiei secrete.
n Romnia, anchetatorii Securitii au preluat pattern-ul
metodelor de tortur. n arhivele fostului Comitet Central al Partidului
Comunist Romn a fost identificat un document strict secret, din 1
noiembrie 1967, care puncteaz metodele necorespunztoare folosite
nainte de 1964 de ctre Securitate: folosirea btii, subalimentaiei i
torturii; presiuni morale pentru constrngerea anchetailor s declare
ceea ce li se impunea; redactarea unor declaraii n lipsa anchetailor i
consemnarea unor rspunsuri ireale, pe care erau constrani fizic s le

1
semneze; tortura moral includea i ameninarea cu arestarea sau
torturarea familiei; anchetarea i btaia la pielea goal; expunerea la frig
excesiv, desculi i doar n cmi; inerea n regim de carcer pe termen
lung.
Mrturiile fotilor deinui politici mbogesc inventarul formelor
de tortur: njurturile cele mai abjecte; loviturile aplicate cu palma,
pumnul sau piciorul asupra prilor sensibile ale corpului; asmuirea unui
cine-lup asupra anchetatului, legat de un stlp; btaia peste plgi
deschise; interogatoriul fr ntrerupere, zile i nopi intregi. (Extras din
Psihologia terorii si teroarea psihologic n situaii de criz , Gabriel
Dulea, Editura Universitii Naionale de Aprarare Carol I, Bucureti,
2006 ISBN(10) 973-663-339-x)

Jur sa urasc din adancul fiintei mele pe toti dusmanii

patriei si poporului muncitor
(din Jurnalul securistilor)

1.Geografia si cronologia Gulagului romanesc

Motto

Atentie ca reprezentantii opozitiei politice sa fie inchisi. Sa

se prelucreze acei opozanti care se bucura de stima

populatiei bastinase. Inainte ca ei sa se intareasca in

constiinta maselor, trebuie lichidati prin asa-numitele

intamplari neprevazute sau inchisi sub acuzatie

de crima de drept comun

(Din Directiva NKVD din 2 iunie 1947)

Am numarat peste 230 locuri de detentie, majoritatea grupate la

Bucuresti si in jurul Bucurestiului, dar si in campia Baraganului (Siberia
romaneasca) si in bazinul inferior al Dunarii (in Baltile Brailei, in Delta si
pe traseul Canalului Dunare-Marea Neagra). La acestea trebuie adaugate
peste o suta de sedii ale Securitatii, unde se desfasurau anchetele la
nivel local, raional, regional.
In randul penitenciarelor, cele de maxima securitate (Botosani,
Galati, Sighet, Ramnicu Sarat) erau situate pe frontiera sau aproape de
frontiera cu Uniunea Sovietica, pentru ca pana aici existau linii ferate cu
ecartament de tip sovietic, care puteau evacua pe detinuti in caz de
urgenta. Dar si in interiorul tarii, pentru dusmanii poporului, banditi,
tradatori cum erau congratulati de comunisti detinutii politici, erau
prevazute cele mai incapatoare si bine pazite penitenciare: Jilava, Aiud,
Gherla. Azilurile politice cu caracter politic erau situate in Nordul
2
Munteniei, la Voila si Sapoca, in Oltenia, la Poiana Mare, la Jebel, langa
Timisoara, dar si in orasul Dr. Petru Groza (Stei) si orasul Gheorghiu-Dej
(Onesti). (Interesant cum aceste ultime doua aziluri erau amplasate in
localitati cu nume de lideri comunisti.) In aziluri erau internati cei care nu
puteau fi exterminati prin mijloace fizice. Era ultimul procedeu de
pedepsire si de anihilare, de fapt, a personalitatii unor detinuti politici
deosebiti, recalcitranti. La celebrul Spital 9 din Bucuresti se crede,
chiar, ca functionau experimente stiintifice pe acesti subiecti.
Potrivit unui raport din arhiva Oficiului de Studii Strategice
american, inca la 7 martie 1945, deci a doua zi dupa instaurarea regimului
comunist prin impunerea guvernului Petru Groza, o comisie de activitate
sovietica condusa de Evgheni Suhalov a prezentat unei delegatii de patru
activisti comunisti, condusa de Ana Pauker, un plan de comunizare a
Romaniei pe urmatorii trei ani, plan atribuit fostului secretar al
Cominternului, Gheorghi Dimitrov. Dintre cele zece puncte ale planului
atrag atentia doua: suprimarea partidelor istorice prin arestarea, uciderea
si rapirea membrilor lor si, respectiv, crearea unei organizatii de politie
intemeiata pe o militie populara de tipul NKVD. O privire retrospectiva
arata ca toate capitolele acestui instructaj au fost respectate cu
rigurozitate. De notat ca, inca din 1945, organele clasice ale statului, -
Politia si Siguranta - au fost inlocuite, mai precis dublate, de catre Corpul
Detectivilor, condus de Alexandru Nicolski. Serviciul Special de Informatii
a fost trecut de la Ministerul de Razboi la Presedintia Consiliului de
Ministri, fiind pus sub directa indrumare a lui Emil Bodnaras, unul din
liderii comunisti formati ca agenti ai Moscovei. Multe arestari au fost
facute de catre aceste doua organisme comunizate, dar chiar si de
membri ai F.N. D. (Frontul National Democrat era coalitia care cuprindea,
in jurul Partidului Comunist, cateva partide si organizatii satelite). Alteori
de catre Formatiunile de Lupta Patriotica paramilitare, organizate tot de
Partidul Comunist, sau direct de catre organele NKVD, acolo unde
autoritatile romane pareau ca sunt prea ingaduitoare. Seria acestor
arestari aleatorii urma sa fie insa continuata, intr-un mod din ce in ce mai
sistematic, in felul urmator: in 1946, in preajma faimoaselor alegeri
trucate, au fost arestati pentru a fi impiedicati sa voteze mii de membri ai
partidelor democratice din opozitia anticomunista, respectiv din Partidul
National Taranesc (PNT), Partidul National Liberal (PNL) si Partidul
Social Democrat Independent (PSDI) al lui Titel Petrescu, cel care se
opusese inghitirii de catre comunisti a Partidului Social Democrat (Stalin
spunea, la un moment dat, ca un social democrat este mai periculos decat
un fascist).
In 1947 au fost valuri masive de arestari, tot in randul partidelor
istorice, ai caror membri erau considerati, ipso facto, reactionari si
fascisti. La 14 iulie, pe micul aeroport Tamadau din Sud-Estul
Bucurestilor au fost arestati cativa membri marcanti ai partidului principal
de opozitie (National Taranesc) care incercasera sa se refugieze in
Occident. Partidul a fost interzis prin lege, iar intreaga conducere, in
frunte cu Iuliu Maniu, condamnata la inchisoare pe viata, pentru inalta
tradare. Iuliu Maniu, Ion Mihalache, ca si mii de membri ai partidului,
aveau sa moara in detentie. Aceeasi soarta au avut-o in anii urmatori
liberalii si social-democratii. Pe de alta parte, la 15 mai 1948 au fost

3
arestati cateva mii de membri ai Fratiilor de Cruce, organizatie
nationalista de tineri, care se revendica de la Garda de Fier, desfiintata
in 1941. In acelasi timp, au inceput procesele economice, in care erau
incriminati pentru sabotaj numerosi oameni de afaceri. S-au fabricat apoi
procese fantoma de tip sovietic, in care erau amestecati de-a valma
acuzati de provenienta foarte deosebita, care multi nici nu se cunosteau
intre ei: industriasi, membri ai partidelor democratice, francmasoni,
preoti, studenti, membrii ai fostei Garzi de Fier sau oameni care aveau
relatii cu legatiile occidentale, in asa fel ca din complexitatea lotului sa
rezulte ca sabotorii, legionarii si spionii americani erau legati printr-un
plan comun de subminare a regimului.
In 1948 au fost arestati 7000 de fosti membri ai politiei, intr-o
singura noapte, 27 iulie, asta pregatind ceea ce urma sa se intample la 30
august, adica crearea Securitatii. Arestarea in masa a fost precipitata de
faptul ca Tito se servise de fosta politie regala sarba in manevra de
declarare a independentei fata de Moscova.
In 1949, dupa ce majoritatea liderilor de opinie maturi au fost
anihilati prin arestari, a urmat anihilarea tinerilor prin asa-numitul
proces de reeducare care a inceput la inchisoarea Suceava, a continuat
cu inversunare la inchisoarea din Pitesti si ceva mai anemic la cea din
Gherla. Pana la o mie de tineri au fost umiliti, fortati sa-si renege
convingerile, familia, credintele, sa se maltrateze si tortureze intre ei,
practic sa-si desfiinteze propria personalitate. Fenomenul Pitesti, cum
este foarte benign numit, a fost urmat de un proces al tortionarilor, soldat
cu peste 20 de condamnari la moarte. Abia peste un an a avut loc un alt
proces al securistilor care s-a ocupat de instrumentarea acestora. Ei au
fost condamnati la pedepse mici de inchisoare si au fost in scurt timp
eliberati. Concluzia proceselor era ca la Pitesti se urmarea, la cererea
liderului legionar Horia Sima, care se afla in Occident, si a imperialistilor
americani, compromiterea Securitatii. Asta a fost interpretarea oficiala.
In realitate, initiatorii erau intr-adevar niste studenti legionari, in frunte
cu Eugen Turcanu, dar ei au actionat, practic, tocmai incurajati de
securisti si nu la semnale din afara.
O operatiune brutala, menita sa decapiteze elita politica, a avut
loc in noaptea de 5-6 mai 1950, cand au fost arestati simultan in
Bucuresti (sau in localitatile unde au fost gasiti) si dusi la Sighet in niste
convoaie speciale 90 de demnitari ai regimului numit burghezo-
mosieresc. Erau ministri din toate guvernele perioadei 1919-1945,
majoritatea in varsta (70,80 sau chiar 91 ani), ajungandu-se chiar la unele
personalitati care au facut parte din guvernul pro-comunist Petru Groza,
cum au fost Gheorghe Tatarescu (insotit de trei frati), Bejan, Vantu,
Rosculet, tovarasi de drum din formatiunile burgheze care acceptasera
sa colaboreze cu comunistii. In vechea inchisoare din secolul al XIX-lea,
situata chiar pe frontiera sovietica, acest prim lot a fost in timp completat
cu alte cateva, pe masura ce colectarea fostilor ministri sau secretari
de stat avea loc. Au urmat loturi cu cateva zeci de preoti si episcopi
greco-catolici, care fusesera tinuti pana atunci in domiciliu fortat in niste
manastiri ortodoxe, apoi un lot de prelati romano-catolici, iar in august
1951 lotul Partidului National Taranesc, care, dupa procesul din 1947,
fusese incarcerat la Galati. (Interesant este cum au fost dusi Iuliu Maniu,

4
Ion Mihalache si ceilalti de la Galati la Sighet, adica de pe o frontiera pe
cealalta frontiera sovietica, situata la antipozi.) Astfel, numarul celor
detinuti in inchisoarea Sighet a crescut la 180. Au murit 53, dupa datele
pe care le avem. Au fost ingropati in gropi anonime, nu se stie nici pana
astazi exact unde. Se banuieste ca in Cimitirul Saracilor, dar amestecati
cu oamenii care nu aveau familie sau cu cei care mureau in azilul
psihiatric sau in spitalul de boli cronice. Intre timp au murit trei episcopi,
cateva zeci de ministri si secretari de stat, octogenarii Iuliu Maniu si Dinu
Bratianu (presedinti ai Partidului National Taranesc si Partidului National
Liberal). Gheorghe Bratianu, mare istoric (Dinu Bratianu il desemnase
chiar ca succesor la conducerea partidului) a murit la 55 ani. Cei care nu
au murit au fost dusi la Ramnicu Sarat, de asemenea o inchisoare care
avea linie cu ecartament dublu spre URSS. Acolo a murit dupa alti zece
ani Ion Mihalache, ajuns octogenar si intr-o stare ultima de degradare a
sanatatii. Acolo a zacut intr-o stare de paralizie cronica eminentul
diplomat Radulescu-Pogoneanu, unul dintre artizanii actului de la 23
august 1944 (a platit acel curaj cu 17 ani de inchisoare. Dus in ultima
clipa la spitalul-inchisoare Vacaresti, a murit acolo in detentie.)
Constantin Bebe Bratianu, secretarul general al Partidului Liberal, a fost
insa eliberat cu putin inainte de a muri; la un spital din Bucuresti. Asa a
fost si cazul lui Constantin Titel Petrescu, liderul Partidului Social
Democrat Independent, care contractase in inchisoare o boala incurabila;
a murit la scurt timp dupa eliberare. Si oameni foarte tineri, cum a fost de
pilda (dau un singur exemplu) poetul Constant Tonegaru, arestat si
invinuit de spionaj pentru ca distribuia pentru familiile sarace pachete pe
care le primea din Belgia, prin Biserica Catolica; a murit dupa cateva
saptamani de libertate, la 33 ani.
In acelasi timp, au inceput asa-numitele dislocari sau stramutari:
familiile celor arestati persoanele care nu se bucurau de increderea
autoritatilor erau mutate in alte locuinte, improprii, in asa fel incat locul
devenea disponibil pentru potentatii locali, iar atmosfera generala
devenea tot mai timorata. In noaptea de 2/3 martie 1949 (in ajunul
plenarei de partid care a decis colectivizarea agriculturii) doua mii de
familii de mari proprietari au fost scoase din locuintele de la tara si
deportate in alte localitati, fixate acolo cu domiciliu fortat. O alta
deportare, mult mai ampla, a avut loc in 18 iunie 1951, in noaptea de
Rusalii, cand 44000 de locuitori ai zonei de frontiera cu Iugoslavia (Banat
si Mehedinti), pe o latime de 25 de Km, au fost dusi in Baragan. Era o
regiune putin populata, cu o clima aspra, si care ulterior a fost numita
Siberia romaneasca. Oamenii au fost urcati in trenuri cu ce au putut sa
ia, cu copii mici - de un an chiar -, cu batrani, si, ajunsi in Baragan, au
fost lasati in camp si au trebuit sa-si construiasca bordeie si sa
supravietuiasca fara sa aiba locuri de munca, cultivandu-si singuri
alimentele. Acesti 44000 de oameni au fost tinuti pana in 1955-1956, iar
cand s-au intors in localitatile lor si-au gasit casele si proprietatile
confiscate.
Revenind la valurile de arestari si procese: dupa revolutia
maghiara din 1956 au fost arestati numai la Timisoara 300 de studenti
care au fost incarcerati intr-o fosta cazarma, la Becicherecu Mic. Li s-au
facut procese sumare si o parte a lor au fost condamnati pe termene de

5
pana la 8 ani de inchisoare. De asemenea la Cluj au fost retinuti studenti
maghiari, invinuiti de iredentism si nationalism. La Bucuresti, studenti in
Medicina si Litere au fost arestati si condamnati pentru ca intentionasera
sa faca un miting in Piata Universitatii. Aceasta reprimare a crescut
exponential dupa retragerea trupelor sovietice, in iulie 1958, inspirata lui
Hrusciov de Emil Bodnaras. (Oricum, trupele stationau aici ilegal, ca si in
celelalte tari ale lagarului sovietic; initial trebuiau sa plece dupa 10
februarie 1947, cand a fost semnat Tratatul de Pace; sovieticii au
continuat sa le mentina sub pretextul ca au nevoie de un coridor spre
zona sovietica din Austria; in 1955 sovieticii au parasit Austria, dar au
continuat sa ramana in Romania si Ungaria). Intr-un mod cu totul
neasteptat, in 1958, Armata Rosie s-a retras. Atunci comunistii romani au
considerat ca este de datoria lor sa fie mai ortodocsi decat Kremlinul in
privinta aplicarii dogmelor stalinist-leniniste si au inasprit teroarea incat,
in perioada din 1958 si 1961, au fost arestate loturi masive de
intelectuali, studenti, preoti, universitari, pretextul fiind, de la caz la caz,
atitudine dusmanoasa, discutii dusmanoase, uneltire misticism. In
1958, sub semnatura lui Ion Gheorghe Maurer, un comunist considerat
totusi mai liberal, care era presedintele Consiliului de Stat, a fost
reactualizata cuvant cu cuvant acea hotarare din 1950, data atunci de
Securitate, acum legalizata prin decret, in sensul ca cei care
primejduiesc oranduirea socialista sau care o defaimeaza pot sa fie
arestati fara mandat sau proces. In acelasi timp au avut loc niste
umilitoare procese publice, in cadrul carora au fost expusi in fata unor
sali de muncitori - de fapt, membri ai Securitatii - o serie de intelectuali
care fusesera considerati obedienti, dar care intre timp dadusera semne
de independenta. A fost cazul compozitorului Mihail Andricu, al
sculptoritei Milita Patrascu, al scriitorului Jacques Costin. Aceste procese
aveau loc in Bucuresti, iar in principalele orase din tara erau reproduse
inregistrarile audio ale acestor procese in fata unor sali de intelectuali.
Desi salile de muncitori cereau sau vociferau condamnarea la moarte a
inculpatilor, pana la urma erau eliberati, fara sa se mai spuna. Pe scurt,
telul urmarit era ca prin aceste spectacole sa fie intimidata
intelectualitatea.
Aici trebuie spus ca de-a lungul celor 45 de ani au fost si trei
eliberari consistente prin gratieri sau armistii afara si cealalta tot impusa
din afara, dar condusa de interese de lupta in cadrul partidului. Prima a
fost in 1955, in urma Conventiei de la Geneva, cand Eisenhower si
Hrusciov au convenit asupra unei liberalizari a relatiilor sociale, dar si a
Gulagului, in URSS si din tarile satelite. Atunci au fost desfiintate cateva
inchisori politice si o parte din detinuti au fost lasati liberi, fiind rearestati
sub diverse pretexte, dupa revolutia maghiara, in 56, 57, 58, 59, 60.
In orice caz, desi relatiile externe erau deja total degradate, in
1988 a fost aplicata o a treia gratiere importanta, detinutilor politici
permitandu-li-se chiar ca la iesirea din inchisoare sa emigreze in
Occident. Era o modalitate a regimului de a-si asigura linistea
Codul Penal s-a schimbat de cateva ori. Articolele cu caracter
politic cel mai des folosite erau 207 si 209, adica, constituirea in banda,
in grup si uneltire impotriva ordinii sociale. In acelasi timp existau
niste articole secrete. De pilda, in 1955, dupa Conventia de la Geneva si

6
in perspectiva primirii Romaniei la ONU, comunistii au incercat sa faca
putina ordine in evidenta Gulagului si - pentru ca erau foarte multi
oameni nejudecati si aflati in detentie inca din 1948, din 1950, din 1952 -
au trebuit sa adauge Codului Penal existent niste articole secrete, care,
impotriva oricarui principiu de Drept, actionau retroactiv. Printr-un
decret s-a introdus in Codul Penal articolul 193/1 (de fapt, un paragraf
aditional care prevedea ca persoanele ce s-au pus in slujba regimului
burghezo-mosieresc - respectiv prefectii, functionarii din administratie,
magistratura, politie etc. sa fie condamnate pentru crima contra clasei
muncitoare (pedepsita cu 2 pana la 8 ani inchisoare), respectiv crima
intensa contra clasei muncitoare (pedepse pana la 25 de ani de
inchisoare). Evident ca aceste condamnari retroactive la pedepse
executate deja nu facea cu nimic mai legala justitia comunista.
Dar, oricum, inainte de a fi citite in sala de judecata, pedepsele
erau hotarate de anchetatorii Securitatii sau, in multe cazuri, de Partid.
Un singur exemplu: in 1950, pentru a se taia orice legatura cu Occidentul,
au fost instrumentate celebrele procese ale Nuntiaturii, ale functionarilor
ambasadelor americana si engleza, al bibliotecii franceze (300 de studenti
au fost arestati la iesirea din biblioteca condamnati si internati in lagare
de munca). Absurdul nu cunoaste limite cand afli, de pilda, ca sentinta in
acest din urma caz a fost decisa nu in sala de judecata, ci intr-o sedinta a
Biroului Politic al PC, la propunerea Anei Pauker, o persoana care n-avea
nici o atingere cu justitia, dar se pretindea un intelectual al partidului.
Toti acesti prelati, functionari diplomatici, respectiv studenti au fost
condamnati pentru tradare, respectiv uneltire contra ordinii sociale.
Unii din ei, prin decizie administrativa.
Alte invinuiri frecvente erau pentru tradare, spionaj,
sabotaj, diversiune, atitudine dusmanoasa, instigare publica,
raspandire de publicatii interzise, favorizarea infractorului (articolul
231 prevedea obligativitatea ca cei din o asa-zisa banda sa-si demaste
colegii). Cei care stiau ceva si nu-l demascau pe faptuitor erau, de
asemenea, condamnati pentru omisiune de denunt (chiar fiind vorba de
o mama sau un frate). Mai era trecerea frauduloasa a frontierei- ar fi
de vazut cate mii de oameni au fost arestati pentru ca au vrut sa plece din
Romania, cati au fost condamnati si cati au fost chiar omorati la frontiera
sau chiar pe celalalt mal al Dunarii, in Iugoslavia. Tot aici, in domeniul
crimelor indirecte, al crimelor sociale, se pot include cele aproximativ 10
000 de femei care au murit in urma unor avorturi facute ilegal, ca sa
scape de legile draconice ale natalitatii stabilite de Ceausescu.
Nu se va sti probabil niciodata cati detinuti politici au murit,
pentru ca masacrul era atat de mare incat in multe cazuri nu se mai
produceau documente, iar cele existente au fost probabil distruse. Unul
din tortionarii din azilurile psihiatrice, Frant Tandara, recunostea - intr-
un dialog ca el singur a ucis prin injectii letale, administrate sub
pretextul ingrijirii medicale, in jur de 100 de persoane. Daca nu s-a
putut face un studiu bazat pe date oficiale ale Securitatii, unele detalii pot
fi gasite totusi in evidentele de partid, pentru ca comunistii au avut
aceasta vulnerabilitate de a se demasca unii pe altii. Atunci cand vroiau
sa scape de unul dintre rivalii politici, ii faceau o ancheta lucrul acesta
s-a intamplat in 1953 cu fostul ministru de Interne Teohari Georgescu

7
(fusese inlaturat in 1952, in urma tezelor din iunie care incriminau
ciudata deviere de stanga-dreapta a unor membri din Comitetul
Central). A doua demascare s-a facut in 1968, cand Ceausescu, ca sa
scape de rivalul sau cel mai puternic, Alexandru Draghici, ministru de
Interne din anii 50, i-a facut de asemenea o ancheta, dar in care erau
desemnate doar crimele facute asupra comunistilor insisi. Era vorba de
procesul Patrascanu, de procesele ilegalistilor, deci nu, practic, de
totalitatea Gulagului romanesc. Sunt putine sanse sa putem stabili sau
macar estima numarul de morti din inchisori. In cercetarea care este
facuta la Centrul International de Studii asupra Comunismului din cadrul
Memorialului Sighet s-au identificat pana acuma din doua surse 8000 de
nume. Din pacate nici una din aceste surse nu este oficiala. Oficialitatile
noastre prefera o indiferenta cinica, doresc o reconciliere, dar fara sa se
cunoasca trecutul Acest trecut este pur si simplu bagatelizat, in asa fel
incat nu numai tinerii din ziua de astazi, dar nici macar unii din generatia
de 40-50 de ani nu mai stiu ce s-a intamplat in Romania in perioada
anilor 1945-1989. Este o datorie a noastra sa impulsionam aceasta
cercetare pentru ca - de la oamenii inchisi incepand cu 1945 si pana la
dizidentii anilor 70-80 - ei formeaza o majoritate de constiinta.
Cati au fost totusi? Prin acte scrise, prin sentintele de la
tribunalele militare am identificat 550 000 de condamnati politici prin
proces, dar numarul retinutilor administrativ este cel putin dublu.
Adaugand prizonierii arestati ilegal dupa 23 august 1944, deportati din
diferitele perioade, pe stramutati, pe cei ce au suferit domiciliul fortat,
pe frontieristii, pe cei 80 000 tarani inchisi pentru ca au refuzat
colectivizarea, femeile moarte in urma unor avorturi improvizate, numarul
acestor oameni privati de libertate de-a lungul celor 45 de ani de
comunism se poate ridica la doua milioane.

2.Recensamantul populatiei concentrationare din Romania in anii

1945-1989

De-a lungul celor treisprezece ani de existenta, Centrul de studii al

Memorialului (cel care ii pregateste baza de date si punerea in valoare) a
reusit sa stranga un numar considerabil de documente, fie de la fostii
detinuti si deportati pe motive politice, fie de la arhivele Ministerului
Justitiei.

Intre acestea, cele mai importante prin caracterul lor oficial sunt
fisele matricole penale ale celor ce au trecut prin inchisori si lagare de
munca. Desi in numar de doar 93 000 (si acestea salvate dintr-un numar
mult mai mare, disparute sau distruse), ele constituie un esantion cu
valoare stiintifica ridicata, suficient pentru stabilirea a numeroase date
caracteristice sistemului concentrationar din Romania in perioada 1945-
1989.

Toate aceste considerente au condus la intocmirea unui proiect de

istorie-sociologie-statistica care a fost denumit "Recensamantul
populatiei concentrationare din Romania in anii 1945-1989" , care pe

8
langa marea lui importanta in alcatuirea in continuare a muzeului - va
constitui in final un studiu si o carte.

In colaborare cu statisticienii si informaticienii s-a stabilit o

metodologie care sa permita extragerea din zecile de mii de fise a tuturor
datelor: media de varsta a condamnatilor, motivul condamnarii (articolul
din codul penal), pedeapsa medie in ani (pentru intregul esantion),
pedepsele medii pe diferite perioade (anii '50, anii '60, etc.), studiile,
profesiunile, confesiunea, sexul persoanelor condamnate (in procente) si
multe alte asemenea caracteristici.

Chiar daca numarul fiselor pe care se lucreaza este cu mult inferior

celor doua milioane la care se estimeaza totalul victimelor din gulagul
romanesc (detinuti, internati administrativ, deportati, stramutati, D.O. -
adica persoane cu domiciliu obligatoriu -, prizonieri, internati in azilele
psihiatrice cu caracter politic sau, pur si simplu, oameni trecuti prin
anchete), putem aprecia ca esantionul de care dispun (cca 5%) este
reprezentativ si poate da, prin justa proportionalitate, o idee corecta
despre ceea ce a fost represiunea comunista.

Scoatei tot ce avei n buzunare i punei-le pe mas,

scoatei ireturile de la pantofi i cureaua de la pantaloni.
3.Tipuri de nchisori si abuzuri si incalcari ale drepturilor omului in
sistemul concentrationar comunist
Penitenciarele reeducrii caracterizate prin aplicarea metodelor de
tortur
n vederea convertirii la ideologia comunist: Suceava, Pitesti, Gherla, Trgu
Ocna, Trgsor, Brasov, Ocnele Mari, Peninsula.
nchisori de exterminare a elitei politice si intelectuale: Sighet,
Rmnicu
Srat, Galai, Aiud, Craiova, Brasov, Oradea, Pitesti.
Lagre de munc: Canalul Dunre-Marea Neagr (Peninsula, Poarta Alb,
Salcia, Periprava, Constana, Midia, Capul Midia, Cernavod, etc.), coloniile de
munc din Balta Brilei.
nchisori de triaj si tranzit: Jilava, Vcresti.
nchisori de anchet: Rahova, Malmaison, Uranus.
nchisori pentru femei: Mrgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrveni.
Penitenciare pentru minori: Trgsor, Mrgineni, Cluj.
Penitenciarele Spital: Trgu Ocna si Vcresti.

Abuzurile si nclcrile grave ale drepturilor omului au fost sistematic

administrate n nchisori. Printre ele, metionam:
Metode de tortura. Cele mai utilizate metode de tortura au fost: lovituri
aplicate
n partile sensibile ale corpului; strivirea unghiilor; smulgerea parului din cap;
bataia cu lopata; tratarea ranilor cu sare; crucificarea; bataia sistematica la talpi
cu
cravasa, obiecte din lemn sau cauciuc; arderea talpilor la flacara; lovituri cu un

9
creion mai mare n testicole; batai cu saci de nisip. n lagarul de la Valea Neagra
Peninsula, de exemplu, era aplicata broasca (dupa ce se ntorceau de la lucru,
detinutii erau obligati sa topaie n pozitia pe vine, cu mainile pe solduri, fiecare
innd n spate un alt deinut). in lagarul de la Valea Neagra condamnatii erau
obligati sa stea nghesuiti cate doi, o noapte ntreaga, ntr-o cutie fara acoperis,
etc.
Munca fortata. Conditiile de munca din lagarele si coloniile comuniste au
fost
dintre cele mai dure. Detinutii erau pusi sa munceasca pana la epuizare, n
conditiile n care normele erau marite de la o zi la alta iar hrana era un fel terci,
lipsit proteine. Neindeplinirea normei zilnice atragea pedepsirea lenesului prin
bataie la sezutul gol, atarnarea lui cu capul n jos sau aruncarea lui la carcera.
La
inceputul anilor 1950, n lagare lucrau apoximativ 80.000 de oameni, dintre
care
40.000 la Canalul Dunare-Marea Neagr. De asemenea, lagare de munc
fortata
si centre de deportare au existat in intreaga tara, dar cele mai multe se aflau n
partea sud-estica a Cmpiei Romane si sudul Dobrogei (Salcia, Urleasca,
Salcioara, Jegalia, Perieti, Gradina, Satul Nou etc. ).
Izolarea. Desi dispozitiile din Codul penal comunist din 1948 (art. 28-44)
interzic, n genere, separatiunea individuala, admitnd-o numai pentru
condamnatii
de drept comun si numai pentru o perioada de maximum 2 ani de la nceperea
executarii pedepsei, n practica condamnatii din sectiile speciale izolatoare
(zarca la Aiud, neagra la Sighet si Jilava, cazinca la Suceava, etc.) au
executat pedepse ntr-o totala izolare, n conditii de mizerie si nfometare.
Cazarea. Un fenomen caracteristic a fost cel al suprapopularii
inchisorilor. In
cei mai multi ani ai detentiei, condamnatii politici au dormit pe jos, pe rogojini, n
celule neincalzite. Spre exemplu, legionarii nu aveau dreptul la perna si
asternut.
Majoritatea unitatilor penitenciare nu erau dotate cu ncalzire centrala,
temperatura
cobornd drastic n celule n timpul iernii.
Alimentatia si asistenta medicala. n general, alimentatia era aceeasi n
intregul sistem penitenciar, cu deosebirea ca la sectiile pentru detinutii politici
aceasta era foarte putina. n privinta asistentei medicale, aceasta era deseori
absenta. Detinutii politici erau mai rar si mai greu vizitati de medic. Internarea in
stationarul penitenciarului si repartizarea medicamentelor erau supuse unor
restrictii speciale. In unele cazuri, pentru a se obtine o asistenta medicala mai
buna, a fost nevoie sa se recurga la greva foamei. In multe cazuri de acest fel,
detinutii au fost alimentati artificial si abuziv, impotriva vointei lor sau au fost
lasati n cea mai crunta mizerie, alaturi de tineta cu fecale, saptamani ntregi.
Corespondenta, vorbitor si pachet. Desi articolul 28-50 din Codul Penal
comunist si regulamentele aprobate de Ministerul Afacerilor Interne prevedeau
posibilitatea ca cei condamnati sa poata fi vizitati de familiile lor odata pe luna,
prin
ordinul 8492/53 al M.A.I. s-a interzis dreptul la vorbitor. In acelasi timp, s-a
interzis

10
si dreptul la corespondenta, acestea acordandu-se numai n cazuri speciale si
cu
aprobarea conducerii M.A.I. Ani la rand, detinutii nu si-au putut contacta
familiile.
Activitai cultural educative. In toate regulamentele cu privire la
regimul n
locurile de detinere au fost prevazute o serie de mijloace de ordin cultural-
educativ
n scopul reeducrii condamnatilor (citirea presei, conferinte, filme, carti etc.).
Cu
exceptia reeducarii ideologice, condamnatii politici nu au beneficiat niciodata de
aceste drepturi. Mai mult, descoperirea unor carti sau ziare era pedepsita cu zile
sau saptamani de izolare, batai si reducerea ratiei de hrana.
Regimul de supraveghere si paza. Personalul care efectua paza
penitenciarelor era selectionat in asa fel incat sa excluda orice posibilitate de
comunicare ntre detinuti si favorizarea acestora. Paza a fost intarita excesiv, s-
a
interzis orice discutie cu detinutii, iar personalul nu avea voie sa cunoasca, n
multe cazuri, adevarata identitate a celor ncarcerati. Gardienii au fost instruiti
sa
dovedeasca maximum de vigilenta si exigenta care adeseori s-a transformat n
exces de zel prin pedepsele aspre pe care le aplicau detinutilor pentru cele mai
mici abateri sau cand acestia solicitau respectarea drepturilor.

4.Inchisoarea Sighet

pentru dusmani poporului nu exista nici mila nici

indurare.

Inchisoarea din Sighet a fost construita in 1897, ca inchisoare de

drept comun. Dupa 1945 prin Sighet se facea repatrierea fostilor
prizonieri si fostilor deportati din U.R.S.S. In august 1948 a devenit loc de
detentie pentru un grup de studenti, elevi si tarani maramureseni, dintre
care o parte traiesc si azi la Sighet. In zilele de 5-6 mai 1950 au fost
adusi la penitenciarul Sighet peste o suta de demnitari din intreaga tara
(fosti ministri, academicieni, economisti, militari, istorici, ziaristi,
politicieni), unii dintre ei condamnati la pedepse grele, altii nici macar
judecati. Majoritatea aveau peste 60 de ani.
In octombrie-noiembrie 1950 au fost transportati la Sighet si 45-
50 de episcopi si preoti greco-catolici si romano-catolici. Penitenciarul
era considerat "unitate de munca speciala", cunoscuta sub numele de
"colonia Dunarea ", dar era, in realitate, un loc de exterminare pentru

11
elitele tarii si in acelasi timp un loc sigur, de unde nu se putea fugi,
frontiera Uniunii Sovietice fiind situata la mai putin de doi kilometri.
Detinutii erau tinuti in conditii insalubre, hraniti mizerabil, opriti
de a se intinde ziua pe paturile din celulele fara incalzire. Nu aveau voie
sa priveasca pe fereastra (cei ce nu se supuneau erau pedepsiti sa stea la
"neagra" si "sura", celule de tip carcera, fara lumina). Intr-un tarziu, la
geamuri au fost puse obloane, incat se putea vedea numai cerul. Umilinta
si batjocora faceau parte din programul de exterminare.
In 1955, ca urmare a Conventiei de la Geneva si a admiterii
Romaniei comuniste (RPR) in ONU, a avut loc o gratiere. Parte din
detinutii politici din inchisorile romanesti au fost eliberati, parte
transferati in alte locuri, inclusiv in domiciliu obligatoriu. La Sighet din cei
circa 200 de detinuti, 52 murisera. Inchisoarea de la Sighet a redevenit
de drept comun. Totusi, detinuti politici mai apareau si in anii urmatori,
mail ales "in trecere" spre spitalul psihiatric din localitate.
Conditiile de detentie erau sub orice critica, mizeria si batjocura
fiind la ordinea zilei. Mancarea era putina si aproape necomestibila iar
grupurile sanitare puteau fi folosite de catre detinuti pentru perioade
scurte (30 de secunde), fiind apoi izgoniti inapoi in celule. In fapt aici
oamenii erau trimisi sa moara, era un program sistematic de exterminare
a celor incomozi regimului.
In 1977 inchisoarea a fost dezafectata si a intrat intr-un proces
de degradare.
Cand ajungi la Sighet, trebuie sa fii singur. Si sa fie tacere.
Numai asa poti asculta glasul celulelor in care au stat condamnatii pentru
"crima de uneltire impotriva ordinii sociale" si "crima de inalta tradare".
Tacerea, intr-o fosta inchisoare de exterminare, este o tacere grea, este
o tacere puternica, este o tacere disperata.

ntr-o zi cnd l-am contrazis, m-a ridicat pe sus i m-a

trntit de perete

5.Experimentul Piteti

In anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a

se infaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii,
oamenii politici ai vechiului "regim burghezo-mosieresc" erau in inchisori,
taranii cei mai gospodari erau deportati in coloniile de munca fortata.
Tuturor impreuna si fiecaruia in parte li se aplica eticheta de "dusman al
poporului". Mai ramasesera tinerii, o forta sociala imprevizibila si care
trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de la
Pitesti (denumit de Securitate "reeducare"). Metodele cele mai barbare de
tortura psihica au fost aplicate asupra tinerilor detinuti "recalcitranti", de
cele mai diferite credinte politice si religioase, cu scopul de a-i face sa
se umileasca reciproc, sa se maltrateze fizic si sa se mutileze psihic
denigrandu-si trecutul. Aceasta operatie diabolica de depersonalizare, de
"destramare a anturajului" si de asasinat moral s-a desfasurat cu
incepere din vara lui 1948 in penitenciarul Suceava, in penitenciarul

12
Pitesti, apoi a atins apogeul cruzimii si bestialitatii, continuand apoi, cu o
putere mai scazuta, in penitenciarele Gherla si Targu Ocna.
Experimentul Pitesti ramane in istorie drept una dintre cele mai
sinistre tentative de reeducare intreprinse de vreun regim comunist.

ce zici, poti sa faci 1.000 de flotari? Dar nu asa, oricum!

Nu, sa-ti dai drumul de sus, iar mainile sa le ti ghemuite la piept.
Iar cand esti jos, peste tine sa mai cada unul. Crezi ca este
imposibil?! Iti spun eu ca nu e[...]
dupa bataia la talpi, te puneau sa joci pe carpe ude, pentru
ce talpile sa se desumfle si sa poata continua bataia. Dupa ce
tocau pe tot corpul pana cadeai in nesimtire, erai infasurat in
cearsafuri ude si urma bataia pe rani deschise, peste plagile mai
vechi.[...]

Momentul care marcheaz nceperea torturilor bestiale i

generalizate coincide cu
noaptea de Crciun a anului 1949 i are loc n ncperea 4 spital, o
celul mare cu
aproximativ 100 de locuri, unde vreo 50 de reeducai, dup o invitaie
la reeducare
adresat celor din tabra rezistenilor i refuzat de acetia din urm, trec
la atac narmai cu
bte i scnduri desprinse din priciuri. Are loc o confruntare disperat, la
care, la un moment
dat, balana nclin de partea rezistenilor. Atunci, au intervenit
gardienii penitenciarului
care, timp de cteva ore, i-au masacrat literalmente pe cei care se
opuneau reeducrii,
transformndu-i pe toi ntr-o mas de carne sngernd, avnd ns grij
s nu omoare pe nici
unul dintre ei.
Reeducarea se producea in 4 etape:
Prima era denumita desmascarea externa in care detinutul isi
afirma lealitatea fata de partid si de O.D.C.C., marturisind tot ce nu
reusise sa spuna in timpul anchetelor de la securitate, toate legaturile din
afara si complicitatile, cei care l-au ajutat etc. Informatiile obtinute, se
intelegea, prin tortura, in aceasta etapa depasea tot ce adunasera cei de
la securitate in timpul anchetelor. Urma demascarea interna cu mult mai
bogata si mai pretioasa in date pentru securitate. Cel schingiuit ii
demasca pe cei care i-au fost alaturi, l-au sprijinit pentru a rezista
regimului din detentie prieteni, camarazi de celula, personal administrativ
al inchisorii, anchetatori sau militieni vag binevoitori.
Cele doua etape, prin informatiile furnizate, aduceau servicii de
nesperat, in conditiile unei anchete obisnuite. Securitatii ii permitea
arestarea elementelor dusmanoase din afara si eliminarea din
administratia interna a personalului mai ingaduitor.

13
 Dupa epuizarea primelor doua etape se trecea la cea de-a treia,
demascarea morala publica, in care studentul era obligat sa-si calce in
picioare tot ce avea mai sfant:familie, prieteni, iubita, sotie, pe
Dumnezeu; nimic nu era iertat, era pus sa inventeze cele mai ingrozitoare
lucruri la adresa celor dragi, cu detalii de neimaginat despre prostituarea
mamei, incesturi etc. Toata viata intima era umpluta cu noroi. Cand orice
urma de personalitatea disparea sub tortura si propia avalansa de
aberatii, abia atunci Turcanu il considera pe detinut demn de a fi admis in
randurile O.D.C.C.(odecaca dupa pronuntia ascunsa a celor din celule). In
ultima etapa, care anula orice speranta de recapatare a demnitatii,
reeducatul primea sarcina sa instrumenteze reeducarea celui mai bun
prieten al sau, torturandu-l cu mainile sale, transformandu-se la randul
sau din victima in calau. Ultimele doua etape ale reeducarii tineai
pulvelizarea morala si anularea personalitatii detinutului. De aceasta data
experimentul de la Pitesti intra in aria patologiei mintale dupa expresia lui
V irgil Ierunca.
Reeducarea se intemeia pe inchiderea in aceeasi celula a
tortionarului cu cel torturat si pe a nu ingadui celui din urma nicio pauza,
nici o clipa de ragaz. Se luau toate masurile ca cei torturati sa nu se poata
sinucide, aflati sub permanenta supraveghere, orice incercare fiind aspru
pedepsita. Au fost foarte putine cazuri din cei care nemairezistand au
reusit sa-si ia viata. Multi au innebunii s-au smintit cu totul.
In celularul de la munc silnic erau permanent la dospit cam
150 de ini, toi foti studeni, unii proaspt absolveni. La ultimul etaj erau
cei n depozit ai Serviciului Secret de Informaii, n general oameni n
vrst, care deinuser funcii foarte mari i nu fuseser condamnai. La
parter, n camere comune, erau cei condamnai la temni grea, circa trei
sute de ini, tot studeni. Pe aripa T a celularului erau cei condamnai
la nchisoare corecional, n general cu pedepse mai mici. In diverse
camere comune se aflau alte cteva sute de studeni din toat ara.
Dintre acetia se fceau recrutri pentru canal, n anumite perioade.

Cnd am fost arestat pentru a doua oar, n noaptea de 14-15 Mai 1948,
eram cunoscut prin 12 ani de munc silnic, la care fusesem condamnat, i din care
executasem trei. Eram pedagog la Liceul internat din Iai, iar, cu dou zile nainte, ab-
solvisem Facultatea de Drept. Nou ini au dat buzna n camera mea, la ora 12
noaptea. Intre ei, era i directorul liceului. Iat-m la miezul nopii, mpreun cu vreo
sut de intelectuali, printre care douzeci de studente i eleve, zvrlii cu toii n trei
camioane, unul peste altul, pe patru rnduri, sub faruri i pistoale, cu soldai n
picioare peste noi. Soldaii erau cu baionetele ndreptate n jos, spre trupurile noastre.
Am pornit n rcnete i njurturi, cu lovituri de cisme n cap; nu tiam ncotro, credeam
c spre Rusia. Cnd au ajuns n dreptul Cimitirului Galata, mainile n-au mai putut
urca. Ploua i era mult noroi. Ne-au dat jos din camioane sub rcnete, sudalme i
ghionturi, apoi am fost aliniai lng cimitir. Farurile ne luminau; fiecare dintre noi
simea n ceaf eava pistolului unui poliist. Eram convini c ne execut acolo, cci se
mai fcuser de-alde astea n ara Romneasc. Dar nu ne-au executat. Ne-au
comandat la dreapta , i am fost bgai n nchisoarea Galata. Cnd am intrat n
nchisoare, am rsuflat uurai, de parc am fi ajuns acas. La vreo sptmn, ne-au
pus n nite dube speciale i ne-au dus la nchisoarea Suceava, care era mai mare,
fcut tot pentru Romni, de ctre Austrieci, pe vremuri. Ne-am adunat cteva sute mai

14
nti. Apoi, dup ce au nceput anchetele, neam fcut mai mult de o mie. Crima care ni
se punea n sarcin era aceea de a fi avut idei naionaliste, anticomuniste, de a fi vorbit
cu cineva despre aa ceva, de a fi cntat cntece romneti, de a fi ajutat vreun deinut.
Anchetatorii-cli i-au nceput curnd lucrul. Am fost dezbrcai, fcui ciorchine,
atrnai cu picioarele n sus i ni se aplicau sute de lovituri de par la tlpi, palme, ezut,
peste tot. Pe parii cu care eram btui era scris, cu litere mari, roii: Calea adevrului
. Am avut parte de ocuri cu curent electric pn la lein, de pisic , de ace pe sub
unghii, de testicule btute cu creionul; nu mai amintesc palmele, uturile, ghionturile,
njurturile. Pe fete le batjocoreau. Iat dar chinurile de care am avut parte timp de
aproape un an, zi de zi, la Suceava. Gemeau parc i zidurile nchisorii, anchetatorii-
cli nu mai pridideau, oamenii n ora ncepeau s-i dea seama de grozviile ce se
petreceau n nchisoare. Curnd, deinuii reeducai au plecat la nchisoarea
Piteti

Totul era un iad. Se ddeau cte 100 grame de pine pe zi, sau un turtoi de
mmlig de 150 grame. Cnd ddeau fasole, greu puteai numra n gamel nou sau
zece boabe, iar n arpaca, care era aproape zilnic, dac gseai 40 - 60 de boabe. Alt
dat ddeau varz acrit n nite haznale enorme, nclzit n cazane de ctre buctarii
de drept comun - hoi i criminali - i aruncat n gamelele noastre de dup u, cu un
fel de polonic din tinichea de conserv.

Te obligau sa mananci painea din trei inghitituri sau, dimpotriva, sa stai cu

painea in gura zile intregi; sa mananci stand intr-un picior; sa guiti ca porcii si sa
mananci din <<treuca>> mancare fierbinte, cu mainile la spate, deci fara ajutorul lor,
pe burta sau in genunchi, aplecat deasupra gamelei, ti se dadea cate o lovitura scurta
cu bocancul, arzandu-ti fat cu arpacasul fierbinte si mozolindu-te; ti se adaugau
cantitati exagerate de sare in mancare(metoda Grama), dupa care timp de cateva zile,
nu ti se dadea apa, apoi iti dadeau apa cu foarte multa sare in ea.

In afara de faptul ca organismul era slabit dupa luni sau chiar ani de
infometare, tortionarii inventau pozitiile cele mai chinuitoare: sa intri si sa iesi de sub
prici, la <<serparie>>, in 10 secunde , dar ore in sir la comanda; sa stai in sezut
nemiscat, pe scandura priciului, cu privirea fixata la degetul mare de la picioare sau cu
mainile intinse la varful picioarelor, cate 16 ore pe zi, timp de cateva saptamani, ceea
ce iti creea o stare dementiala, ajungand sa misti intentionat cate un deget, ca ei sa te
loveasca iar tu sa profiti cat de cat pentru a-ti misca pozitia(metoda Neculai Popa); sa
faci sute de genoflexiuni, fandari , culcari, tumbe pe ciment, sarituri ca broasca; sa stai
cate o saptamana intr-un picior, cu ochii la bec sau cu mainile in sus supravegheat de
plantoane; sa stai in picioare, cu mainile in sus si bagaj in spate, cate doua zile si doua
nopti; sa fi pus sa te imbraci cu tot ce ai si apoi sa ti se lege, de maini si in spate,
bagaje si greutati de 20-40 Kg, timp de 4-5 ore pana lesinai; sa freci mozaicul pana la
epuizare, inaintand ca broasca, fara sa-l atingi cu genunchii sau sa freci pe jos in timp
ce altii te calareau; sa ti se acorde la WC doar 20 de secunde de om; sa ti se interzica
sa dormi noaptea sau sa te trezeasca brusc din somn, la mici intervale de timp; sa te
tranteasca de la inaltime de mozaic; sa te asfixieze cu patura in cap, sau sa te culci pe
burtasi 5-10 oameni sa se tot urce unul peste altul deasupra ta, pana ce simteai ca esti
strivit si sa te acopere cu patura ca sa te sufoci; sa stai intr-un picioar pe hardau, cu
mainile in sus, cate 24 de ore, pana cand lesinai; sa stai cateva nopti cu picioarele
uitandu-te la bec

15
 Bataile erau si ele infloritoare: te bateau la palme pana se invineteau; te puneau
sa te bati unul cu altul; se urcau si se jucau cu picioarele pe tine; te loveau cu bocancii
sau cu ciomege, in cap si in coaste; te dezbracau complet, dupa care erai obligat sa
alergi printre furvile caudine, adica tortionarii asezati pe margini, in cerc, te loveau
unde te nimereau, cu bete si curele, pana ce cadeai jos in nesimtire sau in alta varianta,
te invarteai in jurul unei cozi de matura, in timp ce ei te loveau(metoda Romanescu); te
crucificau, adica, urcat dezbracat pe o masa, un servet sau ciorap la gura, erai tinut
de maini si de picioare si batut peste spate, fese si talpi de catre doi dintre ei, care, se
schimbau cand oboseau, cu altii doi, asezati de o parte si de alta a mesei, cu nuiele,
bete, pari, pisioarele de la capetele priciurilor, cozi de matura, bucati de scandura,
cabluri, nuiele impletite, vana de bou.
Erau provocate cu predilectie durerile violente: te obligau sa te bati cap in cap
cu altul sau sa te izbesti singur cu capul de pereti pana se umfla capul; iti fracturau
coastele; te bateau la varful degetelor si la fluierele picioarelor; te loveau cu varful
pantofului in ficat(lovitura Diaca); te strangeau de gat si jucau cu genunchii pe pieptul
tau(metode Turcanu); iti smulgeau mustatile; iti strangeau mainile cu usa; iti scoteau
dintii si maselele cu pumnii sau bocancul(metoda Turcanu); iti ardeau cu tigara diferite
parti ale corpului mai ales fesele. Era injosita, batjocorita demnitatea umana: erai
vopsit pe fata cu pasta de dinti sau crema de ghete, ti se punea un colac de WC de gat si
erai obligat sa reciti poezii de autobatjocorire; daca aveai deranjat stomacul, cand
stateai pe tineta, erai admonestat ca esti un nesimtit, ca ai stricat aerul; te obligau sa
lingi closetul; erai tinut fortat (botezat) cu capul in hardaul cu urina si excrmente
pana la sufocare; erai pus sa te tragi cu altul de organele genitale sau unul di ei iti
baga in gura penisul sau; daca te scapai pe tine in timpul bataii, erai obligat sa-ti
manaci fecalele si sa lingi izmenele murdarite sau sa mananci fecalele altuia din
propia-ti gamela pentru mancare, fara sa ti se permita apoi sa o speli; erai constrans sa
te saruti reciproc, cu altii in fund; erai silit sa urinezi unul in gura altuia; cand cereai
apa ti se dadea urina de la tineta sau se urina in gura ta sau erau pusi sa te scuipe in
gura; erai obligat sa te scuipi reciproc cu altul in fund si apoi sa te lingi acolo unul pe
altul; te ungeau pe la gura si in gura cu un bat uns la WC in materii fecale; erai silit sa-
ti bagi degetul in fund apoi sa-l sugi.
Apostaziile si blasfemiile erau la ordinea zilei: erai fortat sa-ti renegi
conceptiile prin relatari mincinoase despre sefii politici, despre comandantii legionari,
despre regem, despre mosieri, preoti, parinti (la Gherla fiul a fost pus sa-si bata tatal si
invers); sa defaimezi figurile sfinte ale crestinatatii si ale familiei tale, inventand
autobiografii aberante, monstruoase, denigratoare pana la absurd; sa minti ca ai avut
relatii sexuale cu sora sau mama ta, cu diverse animale. Mai ales de sarbatori, dar nu
numai, erau regizate procesiuni religioase, conduse de teologi cantand melodii
religioase, in timp ce faceai onanie in public, inchinandu-te si sarutand un falus din
sapun care semnifica pe Iisus Hristos sau un sex de femeie care ziceau ca e Maica
Domnului si erai silit sa bei << aghiazma>> din urina si sa te impartasesti cu
<<anafura>> din excremente.
La acest summum dantesc nu se mai poate adauga nimic. Nu ne ramane decat
tacerea si groaza ca asa ceva a fost cu putinta.

6.Canalul mortii

Canalul e prima mare dram la scar naional a comunismului. n

lagrele de munc de aici, munc forat, mureau zilnic zeci de deinui

16
politici, de boli, accidente sau chiar mpucai de ctre securiti. Canalul
Dunre-Marea Neagr, acel cimitir ngrozitor al intelectualitii,
burgheziei i rnimii noastre, a ajuns de notorietate mondial prin
crimele i cruzimile svrite aici de regimul comunist mpotriva neamului
romnesc.
Canalul. Un cuvant devenit simbol al terorii comuniste, la
inceputul anilor 1950. La numai cateva luni de la debutul celui mai mare
santier al constructiei socialismului in tara noastra, o mandrie a intregului
popor muncitor si chezasia victoriei impotriva capitalismului si a societatii
burghezo-mosieresti alungate de pe pamantul romanesc, de catre brava
Armata Rosie eliberatoare, precum dicta ideologia si scria presa vremii, i
s-a spus Canalul Mortii.
Un urias lagar, cu 14 colonii de munca fortata, pentru detinuti
politici, menit sa ude Dobrogea cu sange si lacrimi. O incredibila lupta
pentru supravietuire a zeci de mii de oameni manati acolo ca vitele de
povara, barbati si femei. Tineri si varstnici, ofiteri si preoti, studenti si
chiaburi, politicieni si profesori, functionari si chiar muncitori, negustori
si industriasi, unii dintre ei scosi din puscarii si altii luati direct din casa.
Toti purtau stigmatul de "dusmani ai poporului", fie ca nu-si platisera
cotele la stat sau ascultau posturile de radio imperialiste, fie ca fusesera
exploatatori sau vorbeau in numele credintei crestine, fie ca nutreau
speranta venirii americanilor. Multi dintre acestia si-au gasit sfarsitul in
gropi comune, in cimitire fara cruci sau, direct, sub lutul malurilor ce se
surpau aproape zilnic.
De la "Drum fara pulbere" la "Magistrala albastra"
Tinerii din ziua de azi pot doar sa admire Magistrala albastra,
mergand spre litoral, fara sa stie decat ca a fost inaugurata in iepoca de
aur ceausista. In mai 2004, presedintele Ion Iliescu tinand sa
sarbatoreasca 20 de ani de la acel eveniment, rosteste un discurs
inflacarat despre capacitatea de creatie si actiune a poporului roman. Nu
a amintit decat in treacat ca aceasta lucrare era reluarea, in buna masura,
a canalului inceput si abandonat de Gheorghe Gheorghiu-Dej (1949-
1953), timp in care s-au facut niste abuzuri antipopulare, din partea unor
reprezentanti ai Securitatii; cat despre faimosul Proces al bandei de
sabotori si diversionisti (29 august - 10 septembrie 1952), n-a suflat o
vorba...
Despre prima mare constructie a socialismului victorios din tara
noastra, in presa vremii si-n special in ziarul de santier (bisaptamanal)
"Canalul Dunarea-Marea Neagra" se scriau foarte multe, preamarind
faptele de vitejie ale clasei muncitoare, fara a se pomeni un cuvant
despre existenta celor 14 lagare de exterminare, intre Cernavoda si
Capul Midia.
Stalin ii dictase lui Dej si inceperea lucrarilor (1949) si posibila
abandonare a lor (vara 1952), pe motiv ca fusesera sabotate, cand de fapt
erau la mijloc ratiuni strategice, de care numai el stia (in Capul Midia se
voia o baza de submarine). Securitatea noastra, sora mai mica a NKVD-
ului, atata a asteptat, sa primeasca "liber la arestari". Asa se face ca, in
cateva nopti, au fost ridicati de la domiciliu peste 30 de persoane, fara
mandat de arestare, catorva dandu-li-se ulterior drumul, fara explicatii.
De la inceput, nu s-a stiut ce anvergura va trebui sa aiba procesul, toti

17
cei 25 de acuzati avand parte de acelesi regim de teroare. Numai in a
doua jumatate a lui august 1952, s-a hotarat impartirea lor in doua loturi,
la intamplare, primul avand misiunea de a arata tarii cat de vigilenti sunt
oamenii muncii si cat de dura este mania proletara. Prin intermediul
presei se urmarea atat blamarea acuzatilor cat si infricosarea tuturor
celor care ar mai atenta la constructia socialismului victorios.
Completul de judecata era format din generalul maior Alexandru
Petrescu, presedinte, cel ce daduse verdictul si in procesul lui Iuliu
Maniu, capitan de rangul II Teodor Baciu si locotenent-colonel Gheorghe
Cocis (asesori) si procurorul maior Ovidiu Teodorescu. Ei urmau sa
judece pe baza dosarelor intocmite de Securitatea din Constanta (de fapt
fara a avea timp sa le studieze), in regim de urgenta si-n proces public.
Asa le transmisese tovarasul Chisinevschi, din partea lui Gheorghiu-Dej,
in cadrul unei sedinte de la Directia Generala a Securitatii Statului, la
care au luat parte Alexandru Draghici, Gh. Pantilie, Alexandru Nicolski,
Gogu Popescu, Vladimir Mazuru, Misu Dulgheru, Garbedian - toti ofiteri
superiori in MAI si Securitate, precum si consilierii sovietici Mihailovici,
Tiganov si Maximov.
Al treilea din lume
Canalul Dunare-Marea Neagra avea sa fie a treia constructie de
gen din lume, ca marime, dupa Suez si Panama.
Trebuie amintit ca hotararea lui Gheorghiu-Dej, de a demara
lucrarile pregatitoare pentru construirea Canalului (mai 1949) se
datoreste intalnirii avute la Moscova, cu I.V. Stalin, in anul anterior.
Romanul venise la Kremlin "sa discute cu conducerea sovietica pentru a
pune bazele unei cooperari economice", isi amintea ing. Paul Stefan, seful
de cabinet al lui Dej; acesta perora despre nationalizarea si potentialul
industriei noastre, pana cand "Stalin, ca si cand n-ar fi auzit cele ce am
spus, a intrebat: Are cunostinta conducerea Romaniei despre un proiect
intocmit de englezi, pe la inceputul secolului XX, pentru construirea unui
canal navigabil intre Dunare si Marea Neagra?" (cf. Marian Cojoc, "Istoria
Dobrogei in secolul XX, I. Canalul Dunarea-Marea Neagra (1949-1953)",
Ed. Mica Valahie, 2001).
Bineinteles, Dej a intrat in panica, la o asemenea sugestie imperativa,
multa vreme cautand sa inteleaga ce se ascunde in spatele acesteia,
cerand sa i se spuna si ce-i cu acel proiect englezesc...
Ideea ii apartine agronomului de talie internationala Ion Ionescu
de la Brad, inca din anul 1844, preluand o ipoteza a diplomatului englez
David Urquhart, care, in 1837, avea in vedere posibilitatea taierii unui
"canal la Rassova", evitandu-se ocolul si neajunsurile navigatiei prin
Gurile Dunarii. Pasoptistul roman, devenit directorul scolii imperiale de
agricultura de la San Stephano, publica in "Journal de Constantinopole" (4
aprilie 1851) articolul intitulat Canal de Kustendje, afirmand ca drumul de
apa intre Cernavoda si Constanta ar scurta navigatia intre fluviu si mare
cu 150 de leghe franceze, ar fertiliza Dobrogea si ar contribui la
dezvoltarea portului Constanta.
La inceputul anilor 1940, generalul Ion Antonescu ii expunea lui Hitler un
plan privind reconstructia Romaniei dupa victoria asupra rusilor; printre
actiunile preconizate era si Canalul Dunare-Marea Neagra (cu imprumut
german), menit sa dejoace intentia acestora de a innisipa Gurile Dunarii...

18
 In schimb, Stalin a batut cu pumnul in masa, indicand traseul
Cernavoda-Capul Midia, lui Dej ramanandu-i solutia de a scapa cat mai
repede si usor de chiaburii si dusmanii poporului (i se promitea sprijin in
depistarea si arestarea acestora, dar si livrarea de utilaje de excavatie si
mijloace de transport necesare unei asemenea lucrari de anvergura). Tot
seful de cabinet relateaza ca Dej, multa vreme, n-a fost convins de
adevaratele intentii ale "Tatucului", banuind asa-zise considerente
strategice!
Originile dezastrului
Cu o industrie nationalizata si o agricultura in plin proces de
colectivizare, cu datorii - plati de razboi usturatoare catre Uniunea
Sovietica si arestari masive in randul intelectualilor si-al specialistilor
burghezo-mosieresti, constructia aceasta parea ori utopie, ori sinucidere.
Nu conta, din moment ce ordinul trebuia executat! Din necesitati
obiective, la conducerea santierului au fost adusi ingineri cu mare
experienta in vechile intreprinderi capitaliste, unii dintre ei cu studii si
practica in Occident, inainte de razboi. Sefii Directiei Generale a Canalului
(DGC) erau cativa politruci, in frunte cu un fost mecanic-tractorist
devenit prim-secretar PMR la Tulcea, fost administrator al Pescariilor
Statului si viitor ministru al Constructiilor, directorul general avand ca
ajutoare doua nulitati profesionale, dar cu avansat spirit politic si
organizatoric...
Fusesera adusi oameni ai muncii din toata tara, chiar si
analfabeti, urmand a fi scoliti la fata locului. Cu mici fluctuatii, Canalul
folosea anual circa 33.000 de oameni, dintre care aproape doua treimi
erau salariati, restul o formau detinutii ("efective MAI") si militarii
("ostasii constructori"). In coloniile de munca, inconjurate cu sarma
ghimpata, detinutii politici erau majoritari fata de cei de drept comun, ei
"bucurandu-se" de un regim de exterminare cu totul aparte, de la
infometare la biciuire, de la dirijarea catre cele mai periculoase locuri de
munca pana la suprimarea fizica, prin cele mai josnice mijloace. Ei trebuia
"sa simta ca aici isi ispasesc pedeapsa pentru faradelegile lor". Calificati
in alte domenii sau necalificati (chiaburi, preoti, profesori, studenti, ofiteri
in fosta Armata Regala etc.) ei deveneau, de la an la an, mana de lucru
cea mai ieftina, la roaba, cum se zicea, dar si cea mai expusa extinctiei.
Tocmai de aceea numarul lor crestea mereu, in urma unei conventii intre
DGC si Directia Generala a Penitenciarelor, pentru 1953 planificandu-se
26.000 de persoane, de care sa se ocupe MAI!
La asemenea forta de munca se adaugau, tot mai des,
neajunsurile de care aveau parte salariatii civili, de la muncitorii calificati
la ingineri: conditii de viata si munca precara, lipsa normelor de protectie
a muncii, cantitatea si calitatea mesei la cantine, camine prea putine si
dotate necorespunzator, salarizare proasta, asistenta sanitara
insuficienta, medicamente putine si chiar alterate, marfurile pe cartela
erau de proasta calitate si nu se aduceau la timp in magazine s.a.m.d. Dar
nemultumirea cea mai mare o constituia prezenta utilajelor trimise din
U.R.S.S., ca "ajutor fratesc", deoarece majoritatea fusesera folosite pe
santierele hidroenergetice de pe Canalul Volga-Don; veneau
dezmembrate si cu un grad de uzura avansat, fara piese de schimb si
instructiuni de reparare si folosinta. Mecanicii si inginerii erau disperati

19
de cat timp le trebuia sa le puna in functiune, pentru ca la numai cateva
zile sa se defecteze din nou.
Iata, deci, un succint tablou, al situatiei rele de pe imensul
santier, generator de nemultumiri la toate nivelele. Securitatea insa
veghea, inca de la inceputul lucrarilor (1949-1950), oamenii sai, cu
epoleti sau in civil, insinuandu-se zilnic printre constructorii maretului
edificiu al socialismului, pregatind dosare pentru sute dintre acestia, cu
ajutorul informatorilor si al turnatorilor strecurati in toate colectivele de
munca. Trebuia doar sa se dea semnalul de la centru si probele erau puse
la bataie. In orice moment, se puteau fabrica acuze de sabotaj si
diversiune.
Capul Midia si lupta de clasa
Capul Midia. Aici trebuia sa se incheie drumul Dunarii in Mare.
Era cel mai blestemat lot de lucru de pe intregul traseu. Aici se spargea
piatra cea mai dura, ca ultima prezenta geologica a structurilor de granit
ale batranilor munti Macin. O falie patrundea adanc in apele Marii Negre.
Configuratia terenului arata ca apele marii sunt deasupra proiectatului
senal al Canalului, ceea ce insemna ca este nevoie de un sistem de
ecluze. La proiectarea acestui sector isi adusesera contributia, mai mult
decat in oricare altul, specialistii sovietici. Fata de latimea medie
convenita pentru intregul traseu, aici se crea o cava in stanca mult mai
mare, mai cuprinzatoare fata de necesarul cantitatii de apa adusa prin
Canal.
Dincolo de parametrii pur tehnico-constructivi, teoretic rezolvati,
se afla un "dosar ultrasecret" comandat de Stalin (inca din 1947-1948).
Se avea in vedere posibilitatea de a crea aici, sub paravanul Canalului, o
foarte puternica baza de submarine sovietice, pentru a controla centrul si
estul bazinului pontic. Drumul spre "Cornul de Aur", preconizat inca de pe
vremea tarului Petru cel Mare, trecea si prin portul Midia. La inceputul
razboiului rece, noul tar voia sa-si asigure suprematia acestui coridor
maritim. Pana cand a aflat ca, in primavara lui 1952, americanii dadusera
in exploatare efectiva o baza de submarine in malul stancos al Anatoliei,
pentru un numar mult mai mare de piese decat cel preconizat a fi
adapostit in Capul Midia.
De aici pana la hotararea lui Stalin de a dicta abandonarea
Canalului Dunare-Marea Neagra n-a fost decat un pas. Pas menit, apoi,
sa-l faca Dej, aplicand teoria sabotajului si a actiunilor
contrarevolutionare ale dusmanilor poporului. N-a fost greu Securitatii sa
si-o insuseasca, punand-o in practica imediat ce i s-a dat "liber la
arestari".

"Pentru a iesi dintr-un univers concentrationar - si nu e

neaparat nevoie sa fie un lagar, o temnita ori o alta forma de
incarcerare; teoria se aplica oricarui tip de produs al
totalitarismului exista solutia (mistica) a credintei." (Nicolae
Steinhardt)

20
 Pe Canalul Dunare-Marea Neagra a curs mai intai sange si abia
apoi Dunarea.
Tortura la care au fost supusi mii de oameni in coloniile insirate
de-a lungul Canalului Dunare-Marea Neagra este o pata neagra in istoria
Romaniei. Incarcerarea se facea dupa nevoile Canalului si nu dupa vina
anumitor "elemente dusmanoase regimului".

Refuzi sa torni, te faci una cu Canalul!

Daca in prima faza, forta de munca pe santiere era asigurata
atat prin munca libera platita, a militarilor in termen sau a detinutilor,
in marea lor majoritate condamnati politic, dupa o vreme lucrurile s-
au schimbat brusc. Categoria umana supusa celor mai grele munci de
la Canal au devenit detinutii, considerati drept "forta de munca pentru
completarea efectivelor muncitoresti", cu statut de "colonisti MAI". Pe
24 martie 1950, conducerea Ministerului de Interne, in prezenta
ministrului adjunct Marin Jianu, generalului Alexandru Nicolschi si a
colonelului Gavril Birtas, a decis utilizarea condamnatilor din
penitenciare la diferite munci la Canal. Alimentarea cu trupuri a
Canalului incepuse. Cei vizati erau condamnatii pentru port ilegal de
arma, cu pedepse de pana la 12 ani, si persoanele care uneltisera
impotriva ordinii sociale. Ultima categorie era pe cat de larga, pe atat
de neclara: cei care raspandeau zvonuri sau informatii false faceau
puscarie si implicit Canal. Omisiunea denuntarii infractiunilor contra
linistii publice (n.r. turnatoria de buna voie) se pedepsea cu inchisoare
si munca silnica. Atatarea contra linistii publice, adica purtarea de
embleme, steaguri, uniforme nepermise de lege si indemnarea la
dezordine, se pedepsea cu puscaria. La Canal erau trimisi si cei care
imprastiau publicatii sau desene interzise de autoritati, persoanele
care initiau actiuni impotriva formei de guvernamant democratice.
Subiect tabu era insa suita de principii democratice aplicate in
carcerele deschise ale Dobrogei. Asa se face ca numarul detinutilor de
la Canal a crescut de la an la an: de la 19,2% in septembrie 1949, la
82,5% trei ani mai tarziu.
Unul dintre fostii detinuti politici, de profesie medic, a dezvaluit
in timpul anchetei din anul 1953 maniera in care se lichidau
condamnatii, in coloniile de munca de la Canal. "Eram scosi la munca
continuu, atat ziua cat si noaptea, fara repaus, atat pe ploaie, furtuna
sau zapada. Cand ne intorceam de pe santier noaptea tarziu, complet
uzi si inghetati, eram introdusi in baraci si inghesuiti unul langa altul.
Nu se permitea uscarea hainelor si dormeam cu ele ude. Iarna
inghetau pe noi", dezvaluie doctorul scapat ca prin urechile acului de
moartea violenta.
Un alt fost detinut politic spune ca la Capul Midia, colonia cea
mai indepartata si mai inaccesibila ,,munca era dintre cele mai grele,
regimul cel mai inuman, iar sefii cei mai crunti". Detinutii trebuiau sa
faca blocuri mari de ciment de aproximativ o tona, pentru constructia
unui dig, totul manual: transportul sacilor de ciment, amestecarea
cimentului cu lopata, transportarea sa in forme pe targi

21
supraincarcate. La colonia de la Midia, infiltratiile de apa faceau ca
detinutii sa munceasca 12 ore pe zi cu picioarele in apa rece de 3-4
grade Celsius. Se muncea continuu. ,,Bolnavi cu rani grave, slabiti in
ultimul hal, astfel ca nu mai ramasese decat scheletul de ei erau
trimisi in carje la lucru. Au fost cazuri cand au venit de pe santier
detinuti morti de frig sau in agonie", isi aminteste unul dintre
supravietuitori.
In perioada aprilie-mai 1952, Alexandru Draghici, seful
Directiei Generale Politice din Ministerul Administratiei si Internelor a
vizitat santierele de la Canal. Constatarile lui au frizat absurdul:
regimul de munca si de viata al detinutilor nu este specific detentiei,
ci era un regim ,,liberal" si ,,boieresc". Asadar, ministrul adjunct de
Interne, Marin Jianu, a hotarat in vara anului 1952 ca si detinutii
bolnavi trebuiau sa realizeze o jumatate de norma. In cazul
nerealizarii planului, condamnatii trebuiau sa realizeze in doua
schimburi, cate 12 ore zilnic.
In ianuarie 1953, ministrul de Interne, Pavel Stefan a hotarat
impartirea detinutilor din coloniile de munca in trei categorii, in functie
de clasa urmand sa primeasca si norma de hrana. Cei care nu reuseau
sa-si indeplineasca norma primeau doar 2400 de calorii. S-a constatat
astfel ca in randul detinutilor politici foamea era endemica, existand
marturii despre consumul de iarba, caini, pisici, larve de carabusi,
plante sau alte vietati considerate nutritive.
Alaturi de foamea continua si munca extenuanta, detinutii de la Canal
erau supusi la numeroase batai si torturi fizice. Un raport intocmit la
solicitarea Consiliului Securitatii Statului, la 17 martie 1968, mentiona
cateva din abuzurile la care erau supusi detinutii: "Fara nicio
justificare, multi detinuti au fost batuti cu ranga de fier, cazmaua,
lopata, cureaua de la ventilatorul tractoarelor, unii dintre ei murind in
urma traumatismelor, iar altii ramanand schilozi pentru toata viata. S-
au practicat si alte metode: asasinarea prin impuscare, interzicerea
tratamentului detinutilor bolnavi, contrar indicatiilor medicale si
scoaterea lor la munca in mod fortat, fapt care a dus la moartea
unora. Pedepsele au continuat fortarea oamenilor sa stea cu picioarele
in apa inghetata, legarea unor detinuti de maini si tinerea lor in timpul
iernii in zapada si carcere dezbracati, iar vara, in soare pentru a fi
muscati de tantari, S-au folosit instalatii electrice pentru
electrocutare, alergarea cu cai, calcarea lor cu copitele, precum si
dezbracarea si tavalirea lor prin maracini; asasinarea prin impuscare
si profanarea cadavrelor detinutilor", completeaza istoria tragica a
Canalului.
Ritmul lent in care avansau lucrarile, in pofida sumelor
imense investite in constructia Canalului, au determinat autoritatile sa
gaseasca asa-numiti vinovati pentru starea dezastruoasa a lucrarilor.
In realitate era vorba de niste ,,tapi ispasitori", intrucat cel mai simplu
motiv ce putea fi invocat era sabotajul economic. Conducerea tehnica
a Canalului a fost arestata si condamnata in urma unor procese-
spectacol dupa modelul sovietic de la sfarsitul anilor 1930. Cinci
persoane au fost condamnate la moarte pentru sabotarea ,,propasirii
economiei nationale", iar alte cinci la pedepse ce variau intre 20 de
22
ani si munca silnica pe viata.
La 17 iulie 1953, prin Hotararea Consiliului de Ministri nr.
20.404 s-a decis incetarea oficiala a lucrarilor de constructie de la
Canal, urmand ca fondurile alocate santierelor sa fie destinate ,,maririi
productiei agricole, alimentare si a marfurilor de larg consum".
Douazeci de ani mai tarziu, in 1973, din ordinul lui Nicolae Ceausescu
lucrarile au fost reluate.
Securitatea, furnizoare de carne umana
Pedepsirea celor care se impotriveau regimului comunist a
cunoscut diverse forme, de la detentie cu "acte in regula", pana la
sisteme laborioase in cazurile suspectilor "fara dovezi". Intrucat scapau
de condamnarile in baza Codului Penal, iar deportarea si fixarea
domiciliului obligatoriu erau considerate pedepse usoare, s-a trecut la
incarcerarea suspectilor in zeci de lagare imprastiate pe teritoriul tarii.
Securitatea a raspuns cu generozitate pentru toate solicitarile centrale,
iar "unitatile de munca" de la Canalul Dunare-Marea Neagra au fost
alimentate din plin cu forta umana. De la tarani, la functionari publici,
profesori, doctori sau preoti, toti cei care s-au opus regimului, au
cunoscut pe propria piele reactia comunistilor, iar unii au ajuns pana la
sacrificiul suprem. In afara trimiterilor fortate in lagare de munca,
Raportul lui Tismaneanu detaliaza regimurile de exterminare.
In 1953, Procuratura Generala a investigat mai multe crime
petrecute in lagare. Numai in ianuarie 1953 in coloniile de munca de la
Canalul Dunare-Marea Neagra, Peninsula si Poarta Alba, au murit peste
133 de detinuti. In lagarele insirate printre dealurile Dobrogei, media
mortalitatii era in anul 1952, de peste 30 de detinuti pe luna, iar dintre
acestia unii isi gaseau sfarsitul in chinuri de neimaginat, care se regasesc
in conspectarile realizate de Securitate.
Schingiuitori de profesie
Expunerea Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii
Comuniste prezinta cei mai cunoscuti si odiosi "tortionari" din Dobrogea.
Numeroase marturii de la canal il pomenesc pe locotenentul colonel
Augustin Albon pentru cruzimea sa. A inventat tortura "stalpul infamiei",
prin care detinutul era legat de stalp, batut si batjocorit de gardieni,
brigadieri si detinuti. Se spune ca a omorat detinutii, batandu-i cu lopata
sau calcandu-i in picioare, calare pe calul sau alb. Alimanescu este alta
notorietate a timpurilor, fost delincvent, integrat ofiter in Securitate ca
"ghid". Androne a fost sergent major la colonia Salcia. O marturie a unui
fost detinut politic il caracteriza drept "o bruta cu cap si chip lombrozian".
Isi petrecea timpul demonstrand zilnic ultimele tehnici de tortura, aplicate
atat cu mainile, cat si cu picioarele, lovituri in testicule, dar si asmutirea
cainilor lupi asupra detinutilor.
Liviu Borcea, locotenent major la colonia Capul Midia de la canal. Individ
de o cruzime iesita din comun. Supravietuitorii spun ca verifica starea
cadavrelor infigand in ele o teapa lunga de fier. Cei decedati erau
depozitati intr-o magazie, ridicati saptamanal, apoi aruncati in gropi
comune, fara niciun semn.
Petre Burghisan era capitan la coloniile de la Gales si Peninsula
de la Canal. Renumele sau este dat de tortura aplicata: ii infometa pe
detinuti si le interzicea sa bea apa cand era cald. A redus ratia de hrana

23
celor care nu-si faceau norma pana la 20 de grame pe zi.
Nicolae Carcu, la Poarta Alba, ii batea pe detinuti la infirmerie, cu parul,
picioarele si cu pumnii. Pe un bolnav cu acte de eliberare, Tudor Velitki,
l-a batut pana la moarte. Asasinatele au continuat cu
Mircea Niculescu si Ioachim Craiu, ambii infometati pana la
distrofie (gradul III). Instalase chiar si o priza de curent electric in grajdul
coloniei, unde electrocuta detinutii.
Locotenentul Chirion, zis "Calaul nr. 1" al lagarului de la Peninsula, avea
o putere diabolica in nascocirea chinurilor aplicate studentilor, in
brigazile 13-14. Cand nu voia sa ucida, punea arma in mana unor detinuti
si-i obliga sa traga.
La Periprava chinurile erau crunte. Colonelul Condurache se
ocupa de starnirea cainilor dresati sa sfasie oamenii prabusiti.
Capitanul Nicolae Doicaru a ajuns de la capitan, general si apoi
Seful Securitatii Constanta, in 1948. Ascensiunea a continuat cu functia
de sef al Directiei de Informatii Externe, intre 1963-1978 si prim-adjunct
al Ministerului de Interne, intre 1972-1978. A condus alaturi de
Ceausescu reprimarea taranilor care s-au impotrivit colectivizarii. A
ordonat prigoana, arestarea si uciderea partizanilor din Dobrogea, in anul
1949.
Raportul ii mentioneaza si pe locotenentul major Ion Pavel. La
Salcia, cand era comandant, se practicau batai fara nicio justificare, cu
ranga de fier, cu cazmaua, lopata, cravasa, asasinate prin impuscare,
introducerea detinutilor in carcere dezbracati, iarna, iar lista continua cu
alte ilustrari ale operei comuniste de reducere la tacere. Scenele de o
violenta extrema au influentat probabil decizia de inchidere a "lagarelor
mortii", in 1954. "Comunismul a fost o conceptie utopica, inradacinata in
visul suprimarii...", sustin cei care au spart buba sistemului.

7.Rmnicu Srat - cea mai odioas nchisoare

"Este ora 2 noaptea; cel puin fac apel s fiu amnat pe mine;
sunt n a 24-a zi n care nopile m scol din jumtate n jumtate
de or, suferind de lombosciatic pe un pat de ciment cu saltea
subire" (Ion Mihalache, declaraie consemnat n timpul anchetei
din 6 august 1947; Dosar nr. 4001, vol.3, pag.131,-A.SRI).
Daca murim aici, in lanturi si in haine vargate, nu noi facem
cinste
poporului roman, ci poporul roman ne-a facut onoarea sa
murim pentru el
Petre Tutea

24
 Atributele care pot defini rul absolut n limba romn cred c
sunt depite de ceea ce s-a petrecut acolo.
Numai mintea diabolic a lui Alexandru Nicolschi putea nscoci
metode i gsi locuri de tortur, unele mai grozave dect altele, i s-l
fac s regrete c n-a tiut n 1949 c o s urmeze 1989. Aa de strmt
i era judecata acestei specii din ordinul primatelor care nu vedea dect
snge i oameni schilodii, fr s se gndeasc i la un mine care este
permanent i cu nimic nu poate fi mpiedicat.
Era o nchisoare judeean cunoscut cu tristul renume de lca
al crimei organizate, pe timpul dictaturii lui Carol II, cnd de acolo au fost
trimii la strangulare 14 deinui n noaptea de 29/30 nov. 1938 i la mai
puin de un an, n noaptea de 21/22 septembrie 1939 ali 14 arestai fr
forme au fost legai n lanuri i mpucai, chiar n curtea nchisorii.
Se prea c se revenise la vechea ntrebuinare de nchisoare pentru
drept comun cnd diabolicului Saa Nicolschi, dup valul de arestri din
7/8 martie 1947 premergtor "Tmdului", i-a venit ideea s schimbe
profilul acestei nchisori pentru a gsi spaiu noilor asalturi distrugtoare.
n acest scop a fost trimis inspectorul Gh. I. Lzrescu cu
instruciuni ca s se mreasc numrul gardienilor prin recrutarea lor din
jude.
Dup nfiinarea Securitii pe 30 august 1948, i dup ce se
trecuse la regimul de represiune n mas din 15 mai 1948, cnd aproape
4.000 au fost arestai ntr-o singur noapte, tot Saa i Pantiua au
ordonat - Direciei Generale a Penitenciarelor - s transforme
penitenciarul Rmnicu Srat n nchisoare politic. n acest sens pe 4
decembrie 1948 a fost trimis Marin Melicescu, inspector general n
Direcia General a Penitenciarelor, care la faa locului a fixat noi norme
de comportare fa de cei nchii, difereniate ntre cei de drept comun i
cei politici care treceau sub o total izolare. La politici erau ncadrai i
frontieritii i sabotorii. Iar sabotorii nu erau alii dect ranii care nu
mai puteau s-i achite cotele de cereale i animale, cote din ce n ce mai
mari.
Pentru ca diferenierea s fie i mai vizibil, n 1949 a nceput
construirea unui zid despritor n incinta nchisorii odat cu apariia
primilor rani politici.
Pn n 1953 s-au perindat rani ncepnd cu Rou Nicolae de 66 de ani,
arestat pe 1 ianuarie 1949 (din com. Chiojdeni) i pn la copilul Sfedu
Ion, de 15 ani, din comuna Jevreni.
Printre sutele de trectori spre alte nchisori merit semnalate dou nume
de referin:
1. Gheorghe T. BRAHONSCHI, inginer, fost ef al studenilor legionari pe
ar, decorat pe frontul de rsrit, n lupta pentru eliberarea pmnturilor
rpite de rui, cu "Coroana Romniei" cu spade n grad de cavaler, a
trecut prin Rmnicu Srat la 8 febr. 1949 avnd o condamnare de 25 de
ani m.s.
2. 2. Ionel C. LUPESCU, n. 1888, a fcut Campania din Bulgaria (1913), a
fost voluntar n armata francez (1914-1916) i revenit n ar a fcut
acte de mare vitejie la Doaga-Mreti fiind decorat cu "Virtutea militar
cl. I", cu "Croix de guerre" (francez), cu "Distinguished Conduct Medal"
(Virtutea militar englez), cu "Ordinul HONOR I. Ojczyna" (Virtutea

25
militar polonez). n 1922 a fost ales deputat, n 1930 vicepreedinte al
Camerei Deputailor. A ocupat i funcia de preedinte al organizaiei
PN de Rm. Srat i n 1946 a fost arestat prima oar. Rearestat pe 15
aug. 1949 a trecut prin nchisoarea de la Rm. Srat pn la 30 iunie 1950
cnd l-a luat n primire Ministerul de Interne pentru anchet i a murit pe
9 sept. 1952 din cauza torturilor.
ranii arestai erau originari din judeele limitrofe nchisorii
precum satele Bozioru, Blneti, Boteti, Boldu, Budeti, Chiojdeni,
Coteti, Ciorti, Cotacu, Duduleti, Dumitreti, Gugeti, Jirlu, Mcrina,
Murgeti, Odile, Nicoreti, Ploineti, Prscov, Pituleti, Putreda, Puieti,
Pleeti, Secuieni, Tmboieti, Urecheti, Viani, Vintileanca, sate unde
se opuneau la colectivizare i de unde au fost trimii cu primul val de
administrativi la Canal.
Datorit msurilor drastice n pstrarea secretului i a pazei stricte a
deinuilor, la Rmnicu Srat au fost adui spre anchetare jumtate din cei
implicai n procesul de la Piteti i Gherla. Printre cei care au trecut pe
aici se numr: Cerbu Ion, Cobla Nicolae, Pvloaie Vasile, Pop Cornel,
Popescu Gheorghe, Popovici Cornel, erbnescu Cristian, Voin Ion,
Voinea Octavian, Zbranca Octavian i o parte din martorii acuzrii, n timp
ce ceilali erau anchetai la Securitatea de la Ploieti, anchetatorii putnd
repede s fug de la un loc la altul, pentru a se pune de acord.
n 1955 se golise temnia Sighetului. Dintre puinii
supravieuitori o parte au fost eliberai iar alt parte format din fotii
naional-rniti au fost adui la Rmnicu Srat.
A doua mutare mare a avut loc la sfritul lui 1956 cnd naional-
rnitii din nchisoarea de la Oradea Mare au fost mutai la Botoani,
alii, puini, precum Victor Anca, Ion Brbu, Ion-Ovidiu Borcea au ajuns
la izolarea din Zarca Aiudului, ca un prim pas.
Condiiile dure aplicate de directorul Koller au generat izbucnirea celei
mai mari greve din istoria nchisorilor romneti, de peste 700 de deinui
i care a durat 23 de zile. Ea a fost declanat de naional-rnitii din
celula 4 de la parterul Zrcii. Iniiatorii au fost Ion-Ovidiu Borcea, preotul
Mihai Balica, Vasilic Munteanu i Cornel Veleanu. Imediat s-au
solidarizat Ion Diaconescu, Victor Anca, Ion Brbu, Ion Puiu, Jenic
Arnutu i greva a cuprins ntreaga Zarc, parter i etaj. A nceput
alimentarea forat i dup vreo 10 zile, cnd au nceput strigtele la
ferestre i btile n obloane alertnd populaia Aiudului, atunci s-au
solidarizat i sutele de legionari din celular. Greva era ndreptit
cerndu-se legturi cu familia (scrisori, pachete, medicamente). Cu toate
c s-a nceput alimentarea forat n condiii barbare, greva care a durat
23 de zile s-a terminat la sfritul lunii mai 1957.
Reprezentanii Ministerului de Interne care veneau din 2 n 2 zile
cu avionul la Aiud au constatat cauza i vinovaii i au hotrt
sancionarea prin mutarea la Rmnicu Srat a capilor grevei naional-
rnitilor i a efilor acestora.
Astfel, pe 10 august 1957 s-a format o dub n care au fost
urcai: Nicolae ADAMESCU, avocat din Bucureti, din conducerea
tineretului P.N.., arestat i condamnat n aciunea de protest mpotriva
nscenrii procesului Iuliu Maniu - Ion Mihalache, Victor ANCA, avocat
din Bucureti, fost ministru subsecretar de stat la Pot i

26
Telecomunicaii n guvernarea P.N.. (1928-1933), Mihai BALICA, preot
ortodox, nscut n 19.09.1912, arestat n 1949 i condamnat la 16 ani
pentru "uneltire contra ordinei sociale", Jenic ARNUTU, locotenent
deblocat n 1946, membru P.N.., implicat n grupul partizanilor condus
de Sandu Grigore i Crciun Dumitru, Ion BRBU, nscut n 1921 n
comuna Valea lui Mihai, locotenent n rezerv, preedintele Tineretului
Universitar Naional rnesc, un militant politic de mna I, Ion-Ovidiu
BORCEA, nscut n 7.09.1932, ca elev a participat la celebra manifestaie
din 8 noiembrie 1945, Emil-Mlin BOSCA, fost judector, ziarist, nscut
n 1914 la Maieru - Maramure, condamnat la m.s. pe via n procesul
"Sumanele negre", Alexandru BRATU, nscut n 14.04.1918, avocat,
membru P.N.. condamnat n procesul conducerii Tineretului, Ion
DIACONESCU, nepotul lui Ion Mihalache, inginer, membru din conducerea
Tineretului P.N.., arestat I condamnat la 15 ani m.s. cu grupul
protestatar contra nscenrii procesului Maniu - Mihalache, Constantin
HAGEA, nscut n ianuarie 1909 n Mgura (jud.Alba), ziarist, redactor la
"Dreptatea Satelor", membru P.N.. deputat de Alba I secretar general
al organizaiei regionale transilvnene, Vasilic MUNTEANU, ziarist din
Braov, condamnat la 7 ani (salvat din infernul de la Rmnicu Srat
datorit morii lui Petru Groza care l-a trecut printre cei 10 lsai n
testament ca s fie eliberaI de Gheorghiu Dej n 1958, Ion PUIU, inginer,
confereniar universitar arestat I condamnat cu grupul protestatar,
Octavian RDULESCU, implicat n nscenarea procesului MANIU, legat de
cei din Ministerul de Externe, nscut n 1908, n satul Cut (jud.Alba),
absolvent al Facultii de Drept de la Cluj, doctor n tiine economice
(Paris), membru n consiliul de administraie de la C.E.C., la care s-au
alturat Corneliu Coposu, nscut la 20 mai 1914 la Bobota jud. Slaj,
nrudit cu Iuliu Maniu, doctor n drept n 1934, secretar al lui Iuliu Maniu,
i Augustin Via, nscut la eica Mare (jud. Fgra), preedinte al
Tineretului Naional rnesc din 1936, (adui de la Gherla) i separat n
dube civa dintre foti minitri: Alexandru ALEXANDRINI (ministru de
Finane dup 6 martie 1945, membru marcant al partidului condus de
Gh.Ttrscu), Alexandru CONSTANT (ministru al nzestrrii Armatei de
la 27.01.1941 pn la 19.02.1943), Titus DRAGO, avocat (subsecretar de
stat al Romnizrii, Colonizrii i Inventarului i secretar general la
Ministerul de Finane), Constantin PANTAZI, general de corp de armat
(Ministru de Rzboi 1942-1944), Ion PETROVICI, profesor universitar,
academician (ministru n mai multe guverne), Petre TOMESCU, profesor
universitar la Facultatea de Medicin Bucureti (Ministrul Muncii,
Sntii i Ocrotirii Sociale), Gheorghe JIENESCU, general comandor
aviator (Subsecretar de Stat al Aerului din 1941 pn n 1945).
Pe parcurs au mai sosit la Rmnicu Srat i ali condamnai:
Aurel DOBRESCU - deputat n mai multe legislaturi i senator de drept
(subsecretar de stat la Agricultur I Domenii 1928-1930), generalul de
brigad Nicolae DRAGOMIR, profesor universitar de drept internaional,
ef de stat major al Armatei 4, Constantin HOROBE, maior n Direcia de
Informaii Externe, Ion LUGOIANU nscut n 5.11.1890, avocat cu studii
juridice la Paris, deputat P.N.., subsecretar de stat la Preedinie
Consiliului de Minitri (1928-1930), ministru al Instruciunii Publice,
Vasile LUCA, unul dintre cei mai neverunaI comuniti pui n slujba

27
Moscovei, fost ministru de Finane dup 1945, Alexandru IACOB,
subalternul lui Vasile Luca, numit n 1948 ca ministru de Finane,
Alexandru NEAGU, ministru de Finane 1942-1944, Horia MCELLARIU,
contraamiral, Comandant al Forelor Navale Maritime (1943-1944),
Gheorghe-Ginel PLCINEANU, medic chirurg din Bucureti, Dumitru
PETRESCU-MARINARU - membru P.N.. din comuna Pucheni (jud.
Prahova), Teodor ROXIN, avocat din Oradea, Preedintele organizaiei
P.N.. din Bihor, deputat, Lazr TEFNESCU, nvtor din Nucet -
Dmbovia, aviator "politic" ca membru al formaiunilor procomuniste a
participat la falsificarea alegerilor din Noiembrie 1946, Nicolae VLSAN,
nscut n 1915, marinar, Nicolae STOENESCU, general de divizie,
membru al Academiei de tiine, ministru de Finane 1941-1942 I
comandant al corpului de armat 1944-1945, Alexandru TODEA, episcop
greco-catolic, Iosif WALTNER, preot, consilier al Cancelariei episcopale
romano-catolice din Timioara, Mihai GODO, preot iezuit din Banat
condamnat cu lotul bisericii catolice.
Deinuii adui aici erau "crema" care refuzase orice
compromis, orice propunere de colaborare cu regimul criminal, sau de
supunere i desolidarizare de trecut. Sunt date certe despre Ion
MIHALACHE, Ilie LAZR, Victor RDULESCU-POGONEANU, Camil
DEMETRESCU, Corneliu COPOSU, Aurel DOBRESCU, Ion BRBU, Ion
DIACONESCU, Constantin HAGEA, Mlin Bosca, Ion-Ovidiu BORCEA i
cred c tuturor celor ce au trecut pe acolo li s-au fcut propuneri de
renunare la demnitate.
Augustin VIA povestete: "Eu am fost urcat la etajul 1, ntr-o
celul strmt, cu un pat, msu pe 3 picioare, o banchet mic, un vas
cu ap i hrdul ua era din fier masiv cu un vizor i o deschiztur
pentru gamela cu mncare. O fereastr n form de crenel aducea n
minuscula ncpere o lumin opac. Constat c plafonul e din tabl
ondulat, groas, peste care era crmid acoperit cu asfalt, duumeaua
era la fel Mi-au scos ctuele de la picioare. Dou zile s-au chinuit s
taie niturile. Dalta era tocit, iar nicovala se mica sub loviturile de
ciocan. Bomfaier nu aveau. Am simit dureri ngrozitoare Peste tot
domnea o linite de cimitir. Paznicii aveau papuci de psl, ca s nu se
simt, ca s poat supraveghea interiorul celulelor fr s fie auzii."
Corneliu COPOSU: "Fiecare deinut fiind singur n celul, nu
avea deloc lumin natural... ferstruica celulei era n permanen
oblonit pe dinafar ca s nu se poat vedea cerul. De altfel, geamul era
i de neatins la nlimea la care era situat n afar de 8 ore destinate
somnului, n timpul zilei trebuia s stai n picioare, sau pe tinet. Nu aveai
dreptul s te aezi pe pat, nu aveai cu cine s vorbeti Rmnicu Srat
era nu numai cea mai dur pucrie, dar i un fel de nchisoare
experimental, liceu de aplicaie pentru viitoarele cadre pentru
meninerea ordinii aplicau ca metod de disciplin btaia. Intrau n celul
cinci-ase gardieni, gealai nali cu bastoane i bteau toi deinuii pe
rnd, fr nici o justificare, pn cdeau jos. Toi deinuii, indiferent de
vrst i starea sntii, erau btui metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit
nici pe Mihalache la 82 de ani; nu fusese scutit de btaie nici Pogoneanu,
fost director n Ministerul de Externe care, paralizat pe jumtate, nu
putea sta n picioare, era btut n pat, culcat."

28
 Ion-Ovidiu BORCEA, cel mai tnr locatar al Rmnicului Srat,
a stat 6 ani: "Acolo se murea de foame, de frig, de terorizare i din lips
de tratament medical. Ferestrele aveau obloane. Nu se vedea afar, iar
ferestrele erau cscate de un deget Seara eram obligai s ne culcm
cu minile afar din ptur, n cma i izmene, cu capul la geam i faa
spre u, iar zpada care intra pe fereastr n timpul nopii o scuturam
ziua de pe ptur... Frigul n aceste celule sinistre inea de la cderea
primei ploi din luna septembrie i pn la nceputul verii. Cmaa de pe
mine, pe care o aveam de 4 ani, ajunsese ca o aprtoare de mute i dei
protestam s nu mi-o mai ia la splat c se rupe, mi-o luau n fiecare
sptmn c trebuia s fim "igienici" mi ddeau un mosor de a s
mi-o cos, fie de fie, dar pnza era att de putred c aa o rupea i
mai ru. Artam precum Garda elveian de la Vatican, numai n panglici,
iar cnd le spuneam c nu mai am cma pe mine, au zis c e mai bun
dect a lui la de la 4. Acolo era Jenic Arnutu Haine nu aveam dect
ce era pe noi, plus dou obiele de grosimea i mrimea unei batiste.
Schimburile de lenjerie ni le ddeau sptmnal ca s nu mbrcm dou
cmi sau doi chiloi. Am purtat o pereche de bocanci timp de 6 ani, care
nu mai aveau talp. Am pus un tub de past de dini turtit ca s nu stau cu
talpa direct pe ciment. Cnd le-am artat ct de rupi erau bocancii, m-au
luat la btaie zicnd c am bgat tubul acolo ca s rup ghetele. n 1961
mi-au degerat toate degetele de la picioare, s-au nroit, apoi s-au fcut
vinete, au nceput s m mnnce i mi-a czut pielea de pe ele Fiindc
era iarn am raportat c nu aveam mbrcminte dect rupt i un ofier
mi-a dat un pumn n gur de m-a trntit pe pat i mi-a rupt un dinte"
Victor ANCA: "Regimul de la Rmnicu Srat a fost de o slbticie
pe care mintea unui om sntos nu poate crede c a fost posibil. Aceasta
a fost rodul omului-animal produs al regimului totalitar. Citind astzi
literatura despre lagrele de exterminare din URSS-ul marxist i
Germania hitlerist, cei ce am supravieuit Rmnicului Srat constatm c
Romnia comunist din timpul lui Gheorghiu-Dej nu a fost cu nimic mai
prejos i a avut i ea pe alde Beria, Dzerjinski, Himmler, Eichmann sau
ali odioi criminali, i ai notri se numeau Alex. Viinescu, Nicolschi
Alex., Pantiua Bodnarenco sau alte nume tot aa de sinistre."
Horia MACELLARIU, ajuns pe 4 aprilie 1958 la Rmnicu Srat,
s-a adresat pe 23 aprilie directorului general al penitenciarelor: "Sunt
btrn (64 de ani) i bolnav (distrofic cu o debilitate general, astenie i
frecvente lipotimii, cardio-miocardit, afeciuni pulmonare, afeciuni
digestive - gastrit i enterocolit, tulburri de vedere - imagini
suprapuse, vedenii colorate, orificiile herniare slbite, picioarele se umfl
din cauza esuturilor slbite etc.) n aceast stare a sntii i a vrstei
sunt pus ntr-un regim de execuie nsprit, n care nu pot, la nevoie, s
m ntind zilnic timp de 17 ore i cu regimul alimentar - pe care-l aveam
la penitenciarul Aiud din cauza boalei - suprimat. n continuarea acestei
situaii creia nu-i pot face fa, cu slabele mele puteri rmase, mi vd
sfritul vieii grbit, fr ca s am vreo vin care s justifice nsprirea
tratamentului impus."
i tot Ion-Ovidiu BORCEA care a cunoscut numeroase nchisori,
trecnd i prin minele de plumb, protestnd permanent i peste tot
mpotriva condiiilor de exterminare la care erau supui deinuii,

29
 precizeaz: "Rmnicu Srat a fost poate, cea mai tragic nchisoare prin
regimul aplicat. Dac nu are faima Aiudului, este pentru c este infinit
prea mic, a purtat pe contiin un numr mic de deinui, dar care au
fost trimii acolo, pentru a nu se mai ntoarce niciodat. Fiindc nu este
totuna s mori cu 4-5 ntr-o celul, ori s mori singur dup 6 ani A fost
drumul fr ntoarcere, nchisoarea fr speran, i numai un miracol,
neprevzut de comuniti, ne-a scos de acolo pe cei ce am mai rmas. Un
chin i o durere se mpart mai uor ntre mai muli, dect cu tine nsui,
cnd ncepi s uii numrtoarea zilelor, iar anii i socoteti dup trecerea
anotimpurilor. i dac peste aceast linite de mormnt din nchisoarea cu
36 de celule unde nici supraveghetorii nu aveau scaun s se aeze, ca s
ne poat pndi i ziua i noaptea, mai adaugi i foamea, frigul, btile,
izolrile, bolile, singurtatea, contabilitatea morilor, lipsa de informaii,
necunoscutul zilei de mine, tcerea sinistr i lipsa de speran, nu-i
mai rmne dect singurul "succes" c nu ai crpat tu naintea colegului
tu."
I TOTUI AU MAI FOST LEGTURI NTRE CELULE
Aceti oameni ntre oameni, hotri s nu se predea clului, au
ncercat s sparg tcerea de mormnt n care fuseser aruncai i, dac
nu o puteau face prin viu grai, ncercau n Morse prin ciocnituri la
perete, tuse sau scrit de scaun
Prin semne, dou exemple sunt semnificative n ceeace privete
imaginaia:
1. Comandorul Gheorghe JIENESCU a nirat pe o a n alfabetul Morse o
cerere de nscriere n Partidul Naional rnesc, adresat lui Corneliu
Coposu.
2. 2. Ovidiu Borcea, i-a scos cteva ae din prosopul cu care eram dotai
i - cu fantastic rbdare - a compus un mesaj n Morse, fcnd pe a
noduri simple pentru punct i duble pentru linie. Apoi prin tuse, mi-a
amintit c-mi va lsa mesajul ntr-un loc anume, i a fcut-o de 3 ori,
spune Ion Diaconescu, destinatarul acestor mesaje.
Transmiterea mesajelor prin ciocnituri n alfabetul Morse la
perete a fost utilizat mai mult timp, specialiti n aceste comunicri fiind
Ion-Ovidiu BORCEA, Corneliu COPOSU, Ion PUIU, Ion DIACONESCU,
printele Mihai BALICA
Inginerul Ion PUIU a imaginat un alt sistem, folosirea scunelului ca
instrument de transmitere, btnd n el scurte mesaje. Ulterior i-a
perfecionat sistemul prin deteriorarea scunelului nct acesta s
scrie prin micrile fcute pe scaun, dar nu a prins prea mult timp.
Corneliu COPOSU a nceput s-i scuture bocancii n caden
de Morse pe treptele intrrii la revenirea de la plimbare. Dar putea
transmite numai mesaje scurte i numai cnd era noroi.
Folosirea tusei n cadena alfabetului Morse. O tuse simpl
pentru punct i dubl pentru linie. Se tuea n timpul plimbrii i era cam
epuizant. Totui prin acest sistem se putea cunoate aproximativ viaa
colectivitii din aceast cumplit izolare: cine pleca, cine mai venea, cine
a murit, cine a fost btut i, rar dar totui, se mai aflau i unele tiri
politice de la cei ce veneau de la anchetele Securitii, de la spital (rar).

30
 Pentru acei care nu s-au angajat n aceast "hor" de a ine ct
de ct legtura a fost i mai greu de suportat calvarul de la Rmnicu
Srat.
Seara de la 9 la 10, Borcea inea un recital de tiri tuind n
Morse, de se auzea n toat secia, iar bolnavii adevrai se abineau ca
s mai tueasc. Pn la urm au bgat un telegrafist de drept comun
ntr-o celul care n timp de o sptmn a depistat sistemul.
n plin iarn a fost descoperit Ovidiu Borcea de acest turntor i a fost
dus n subsol unde, dezbrcat la pielea goal, legat cu minile i
picioarele ntre capetele unui pat de fier, a fost btut de comandantul
Alexandru Viinescu cu o coad de mtur, trei zile, pn ce ddea
sngele din el.
Au mai fost i rare luri directe de contact, prin viu grai, cum a
ncercat s-o fac Ion Diaconescu cu Ion Mihalache, crndu-se pe capul
patului i agat de fereastr a putut zri n 1957: "un btrn ncovoiat ce
i tria picioarele, mbrcat n zeghe de ocna, cu capul ngropat ntre
umeri, cu prul alb ca varul, cu faa supt de mizerie." A reuit s-l fac
s neleag cine este, spunndu-i chiar, drept ncurajare, c totul este
bine. i Corneliu Coposu a reuit prin ciocnituri, destul de greu, ca s-i
comunice lui Mihalache, dup o jumtate de zi de efort, c "Niculina e
sntoas" (soia).
Faptul c a neles mesajele transmise este confirmat de
Corneliu Coposu care l-a auzit strignd la u, i nu numai el: "Aici e
Mihalache. A fost nenorocitul de patriarh Justinian Marina la mine, s m
conving s m desolidarizez de Maniu. L-am dat afar!" A urmat
deschiderea uii, tbrrea gardienilor asupra lui i crunta btaie.
Mrturia lui Ion-Ovidiu BORCEA este cutremurtoare: "Ion
Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua s rmn
un simbol al rezistenei romneti. n nenumrate rnduri a protestat
fcnd s rsune tot celularul. Ofierul politic (Lupu) i comandantul
Viinescu l-au btut n permanen, i-au creat condiii s se
mbolnveasc i nu i-au dat ngrijire medical. Intrau i aruncau cu
gleata cu ap pe el, n plin iarn. Eu i-am supravegheat celula prin cele
ase guri pe care le fcusem cu o srm n u... Dac n-a fi fost de
fa aceast mrturie n-ar exista. Acum cnd sunt n lumea liber, am
datoria s anun acest asasinat pe care l-a svrit comandantul
Viinescu. Strigtele: "Frailor, aici este Ion Mihalache. M omoar!", au
rsunat n tot celularul. Aceast crim nu poate fi uitat."
n adeverina-caracterizare semnat de comandantul
Viinescu se precizeaz, dup moarte c: "Deinutul C.R. Ion Mihalache
a fost depus n acest penitenciar, la data de 29. 07. 1955 i de la aceast
dat a fost pedepsit de 7 ori cu regim sever de izolare pentru cazuri de
indisciplin, nerespectarea programului Are manifestri dumnoase
fa de regimul de deinere i fa de regimul de Democraie Popular."
Iar doctorul n procesul verbal de constatare a decesului scrie c din
1957 au nceput semne de boal, primele semne de involuie n 1959
are cord decompensat n 1962 luna martie prezentnd incontinen de
urin, fecale, disartrie, dischinezie de baz pentru care a rmas la pat
permanent pe 1. 06. 1962 prezint hemiparez (membru inferior stng
i membru superior stng) n ziua de 4. 02. 1963 numitul a intrat n

31
stare comatoas, iar la orele 2,20 noaptea din 5. 02. 1963 decedeaz...
nainte de a-l arunca n groap i-a nfipt i baioneta n inim ca s fie
sigur c l-a omort i nu mai are cine-l trage la rspundere.
O alt crim oribil a fost svrit mpotriva sublocotenentului
Jenic ARNUTU, partizan din obcinile Bucovinei condamnat la m.s. n
1949, care a fost chinuit ngrozitor i-n anchet i la Aiud. Ajuns la
Rmnicu Srat a cunoscut de la nceput teroarea dezlnuit de Alex.
Viinescu i a rbdat pn ntr-o zi. Refuzndu-i-se tratamentul medical
i trimiterea la spital, n schimb pedepsindu-l cu izolarea i btaia, ntr-
una din zilele lunii Iulie 1959 a declarat greva foamei mpotriva abuzurilor
administraiei. La scurt timp au nceput s-l chinuiasc n greva foamei
prin alimentarea forat cu furtunul. A fost imposibil s fie convins s
renune. n celula 4 de la Rmnicu Srat a dus cea mai lung grev, de
136 zile dup socoteala inut de Ovidiu Borcea. Alimentarea forat se
transforma n lupt, adevrat btaie, fiindc Jenic nu se lsa s i se
introduc furtunul. Aceast confruntare ntre el i administraie a durat
luni i el ajunsese n ultimul hal de distrofie. Pe 2 noiembrie 1959 a murit.
Dup ce a fost strpuns cu baioneta l-au aruncat ntr-o groap din
marginea cimitirului din Rmnicu Srat. Dar nu singur, fiindc la
deshumare a mai fost gsit cineva acolo aruncat odat cu el, sau dup
aceea, numai Dumnezeu mai tie cine era colegul din mormnt. Prinii i-
au ridicat pe amndoi i i-au nmormntat cretinete n cavoul familiei
Gh. ARNUTU din satul Ungureni, jud. Botoani.

Intr-o ancheta, pe securist l-a sunat sotia. L-a intrebat unde

este. El a inceput sa ma loveasca si-mi spunea sa strig ca sa auda
sotia lui ca e la serviciu. Nu pot sa uit risul femeii care iesea din
receptor
8.Deportarea in Baragan

In noaptea de 17-18 iunie 1951 de Ziua Rusaliilor au fost

arestate din judetele Timis, Caras-Severin si Mehedinti din 258 sate un
numar de 40.320 persoane din care grupurile cele mai numeroase au
fost: 19.034 chiaburi, 8477 refugiati din Basarabia, Nordul Bucovinei si
Tinutul Herta, 3557 macedoneni, 2601 germani, 1054 sarbi si alte
categorii cu un numar mai mic de persoane.
Operatiunea de arestare a inceput dupa ora 24 cand in fiecare
casa s-au prezentat militieni, armata si civili care au ridicat actele si
au lasat in urma lor cate o santinela inarmata pentru ca arestatii sa nu
fuga. Dupa ce am fost imbarcati in carute, am fost dusi la gara cu
santinele in jurul nostru.
Am fost imbarcati in vagoane de vite si, sub escorta, timp de
circa doua saptamani am mers cu trenul. Nu ni s-a spus unde vom
merge, ci numai ca nu mai avem voie sa locuim in vechile judete.
Cand am ajuns in gara Lunca Dunarii (gara care nu mai exista), am
fost preluati de alti militieni si cu carutele am fost dusi la 6 km de gara

32
langa fostul IAS Luciu-Giurgeni unde familia mea a primit parcela cu
nr. 41 si ni s-a spus ca aici trebuie sa ne construim casa.
Au fost infiintate un numar de 18 sate in Baragan, printre care:
Frumusita, Latesti, Mazareni, Movila Galdaului, Olaru, Perieti, Pelicanu,
Rubla, Rachitoasa, Salcami, Viisoara, Valea Viilor si Zagna.
In comuna Rachitoasa (Giurgenii Noi) fiecare deportat a
incercat sa-si faca un adapost improvizat constand din dulapuri
acoperite cu diverse covoare sau unii si-au facut bordeie in pamant.
Cand ploua trebuia sa punem pe pat ligheane si oale pentru ca patul
sa nu se ude. Apa se aducea cu o saca trasa de boi direct din Dunare.
Dimineata cand ne sculam, in galeata gaseam mal depus peste
noapte de circa doua degete. Mancarea se putea cumpara numai pe
baza de bonuri care atestau ca lucrezi la IAS, la constructia primariei,
a postului de militie, la scoala etc. Concomitent trebuia sa construim
si case pentru a avea adapost la iarna. Casele au fost construite direct
pe pamant, fara fundatie, si au fost gata in octombrie. Erau tencuite
atat in interior, cat si in exterior cu pamant galben si pleava. Iarna,
cand am inceput sa facem focul, pe pereti a prins sa creasca graul,
orzul. Pentru iluminat foloseam lampi cu petrol.
In jurul satului patrula militia calare, asa ca nu puteam parasi
asezarea. In aceste conditii s-au nascut copiii in corturi improvizate
sau bordeie deoarece nu aveam voie sa parasim localitatea pentru a
merge la spitalul aflat la 30 km departare, iar de la noi pana la sosea
nu era drum pietruit. In vara lui '55 la o parte din noi ni s-a dat drumul
ca sa ne intoarcem in Banat. Eu cu familia mea am ramas acolo pana
la desfiintarea completa a satului, in '68, cand ne-am mutat la Braila.
La casatorie, in anul '58, secretarul de partid Ionescu, "cap de mort",
nu mi-a dat voie sa fac nunta in cadrul IAS-ului pentru ca eram
deportat. Le-a interzis colegilor care locuiau in IAS sa vina la nunta si
am fost nevoit sa cumpar de la oale pana la pahare si tacamuri pe
care le pastrez si acum. Sotia lucra ca invatatoare atat in comuna
Giurgeni, cat si in scoala din cadrul IAS-ului. De cate ori o prindea la o
sedinta cu invatatorii secretarul de partid din Giurgeni-Copacea, o
indemna sa divorteze fiindca in curand voi fi din nou arestat. As vrea
sa mai spun ca din cei 8477 refugiati din teritoriile ocupate de fosta
URSS o parte am lasat agoniseala in anii 1940 si 1944 deci am pierdut
totul de trei ori.

9.Lagarele din Balta Brailei

Pe Dunare, intre Braila si Harsova, se intinde, pe o lungime de

peste 50 kilometri, Insula Mare a Brailei. Acum un veac, in ostroavele si
privalurile bune de pasunat sau acoperite cu paduri de salcie, rachita si
plopi, prin - tre stufarisuri si balti, traiau dou-trei sute de oameni, in
majoritate ciobani transilvaneni cu tirle de oi si pescari de prin partea
locului, in casele lor de chirpici, acoperite cu stuf, departe de oras si
istorie. Nici cei din suta de case a celor trei catune din coltul sud-estic al
insulei, Salcia, Agaua si Frecatei, nu si-au dus zilele altfel decat ceilalti.
Dar, odata cu venirea la putere a comunistilor, destinul lor, ca si a altor
milioane de oameni, avea sa se schimbe. Ma intai, pentru ca noua putere
33
populara, devenise stapana a Baltii, pana atunci a nimanui. Apoi pentru ca
ea, intocmai oricarui stapan, voia sa scoata foarte multi bani din aceasta
proprietate. Asa au fost adusi aici mii de puscariasi, mana de lucru
aproape gratuita la indemana Puterii. Dintr-o data, oierii si pescarii din
partea locului, pana la acel moment traind intr-o mare libertate a
inocentei, s-au vazut martorii unor atrocitati de neinchipuit, care se
petreceau aproape in batatura caselor lor. Mai mult, unii, lipsiti de titluri
de proprietate pe pamant, au fost nevoiti sa-si lase indeletnicirile vechi si
sa lucreze la stat, ca angajati la Gospodaria Agricola. Pentru ca in 1950 a
luat fiinta in acest colt al insulei GA.S.Salcia. Si nu orice fel de
gospodarie, ea apartinand Ministerului Afacerilor Interne. In toamna
anului urmator, se inaugura aici si un lagar de munca. Pe nesimtite,
locuitorii Baltii au fost racordati la istorie, daca putem folosi termenii
vremii. Anumite legi ale unei lumi pe care n-o intelegeau inca au intrat cu
bruta - litate in viata lor. Legi care au inconjurat cu sarma ghimpata Nada
Florilor, transformand-o in Colonie Penitenciara.
Pentru a compensa retragerea sovietica, micsorand temerile
sovietice ca aceasta ar putea sa afecteze sprijinul regimului din Romania
si in acelasi timp pentru a mentine controlul partidului, Dej a aprobat
introducerea imediata a unor masuri stringente de securitate interna. S-
au adus amendamente la Codul Penal, care devenea acum mai draconic
decat cel din 1949. Prin Decretul nr. 318 din 21 iulie 1958 erau definite
noi infractiuni ce atrageau pedeapsa cu moartea. Articolul 9 impunea
pedeapsa cu moartea pentru cetatenii romani care contactau straini in
vederea comiterii unui act care ar putea provoca statul roman sa se
implice intr-o declaratie de neutralitate sau intr-o declaratie de razboi.
Acest articol era in mod clar menit sa-i descurajeze pe cei care ar fi fost
tentati sa urmeze exemplul lui Imre Nagy care, in timpul revolutiei din
1956, proclamase neutralitatea tarii sale si, implicit, retragerea din
Tratatul de la Varsovia. Aceasta tentatie s-ar fi putut dovedi si mai mare
in absenta fortelor de ocupatie sovietice. Definitia sabotajului economic
a fost largita, pentru a include furtul si mita, asa cum a fost largita si
definitia actelor huliganice comise de tineri. In toamna anului 1958 au
fost aplicate primele sentinte de condamnare la pentru noile crime.
Aplicarea acestor noi masuri, in special a celor din Decretul nr. 89 din
1958, care prevedea arestarea fostilor membri ai Garzii de Fier, a condus
la o rapida crestere a numarului detinutilor politici. Daca in 1955, potrivit
cifrelor oficiale, mai erau 6.404 persoane inchise pentru delicte impotriva
securitatii statului (aceasta cifra nu includea pe cei intemnitati fara
judecata, in cazul acestora neexistand date), numarul acestora scazuse la
6.211 in ianuarie 1958, pentru a creste in luna decembrie a aceluiasi an la
10.125, iar in ianuarie 1960, la 17.613 persoane.
Cei condamnati la munca silnica, potrivit noilor masuri, au fost
trimisi in lagare in zonele de mlastina ale Deltei Dunarii, in special la
Periprava, ca sa stranga stuf pentru fabricile de celuloza nou construite
de la Maliuc-Mahmudia si Chiscani, langa Braila. Ambele fabrici fusesera
finantate in comun de catre Romania, Polonia, Cehoslovacia si Germania
Rasariteana. In 1957 s-a apreciat ca ar fi necesara forta de munca a
25.000 de persoane si acest numar a fost obtinut prin transferarea unor
detinuti politici si de drept comun, destinati sa se alature noilor

34
condamnati. Un articol publicat in Scanteia din 5 februarie 1959 aducea
elogii realizarilor muncitorilor din Delta Dunarii, fara sa faca nici o
mentiune privind statutul lor sau conditiile ingrozitoare in care traiau si
lucrau. Desi multi intelectuali si tarani au trecut prin aceste lagare,
majoritatea muncitorilor erau tineri opozanti ai regimului, avand varsta
intre 16 si 25 de ani. Multi au cazut victime ravagiilor facute de malarie si
tuberculoza. De fapt, cifrele de productie din lagar erau atat de
dezamagitoare incat regimul a fost fortat sa recruteze voluntari, ale
caror conditii de munca erau de departe mai bune decat acelea ale
condamnatilor, respectivii primind in plus un salariu.
Un fost detinut descrie conditiile din aceste lagare intrun jurnal
din emigratie, la inceputul anilor '60. Lagarele erau situate in patru zone
ale Deltei: in Balta Brailei, la nord de Harsova, unde se aflau aproximativ
10 lagare; in apropiere de Fetesti, unde se aflau cateva lagare mai mici;
in jurul satului Periprava, unde s-a aflat numarul cel mai mare de lagare;
in jurul lacului Dranov. Cele mai mari lagare, precum cel de la Salcia, din
Balta Brailei, cuprindeau pana la 6.000 de detinuti. S-a apreciat ca
numarul total al detinutilor din Delta se apropia de 40.000. Condamnatii
erau constransi sa lucreze exclusiv cu bratele, stand in apa pana la brau,
si sa taie stuf cu o coasa. Dupa ce adunau snopuri cantarind aproape 50
de kilograme, erau obligati sa le care in spinare pe o distanta mai mare
de un kilometru, fara ca stuful sa atinga solul. Caini special antrenati ii
muscau pe oameni de calcaie daca se impiedicau. Norma zilnica pentru
fiecare condamnat era de 15 snopi, iar cei care nu reuseau sa o
indeplineasca isi vedeau redusa ratia de mancare si erau uneori batuti la
talpi. Detinutii care purtau pe dosul mainii literele CR, insemnand
contrarevolutionar, erau maltratati in mod special. Hrana consta din
cateva felii de paine cu marmelada si o ceasca cu inlocuitor de cafea,
dimineata, si o bucata de mamaliga rece si ciorba la pranz si seara.
Zona care urma sa fie recoltata era inconjurata cu garduri de
sarma ghimpata bransate la curent de inalta tensiune si patrulata de
gardieni calare si de caini cu insotitori. Guri de mitraliera si reflectoare
era dispuse de jur-imprejurul perimetrului ingradit. Detinutii se intorceau
in fiecare zi, dupa ce lucrasera in apa, in colibe de lemn neincalzite si
neizolate; nu este surprinzator ca multi dintre acestia cadeau in mod
regulat prada bolilor, in special malariei. Asistenta medicala era practic
inexistenta, in unele lagare lipsind in totalitate medicamentele si
pansamentele. Rata mortalitatii era ridicata, facand sa te gandesti ca
autoritatile urmareau sa-i lichideze pe detinuti, dar asemenea ganduri
sunt greu de acceptat data fiind necesitatea indeplinirii sarcinilor de
productie. Conditiile de munca si de viata din lagar sunt o marturie a
mentalitatii potrivit careia detinutii erau sclavi care nu meritau decat
strictul necesar pentru a le asigura capacitatea de munca, dar carora li se
refuza orice grija ce ar fi putut sa mareasca aceasta capacitate sau sa o
protejeze.
Populatia coloniei din Delta a sporit la inceputul anului 1959,
dupa cum arata exemplul lagarului Stoienesti din Balta Brailei. Aproape
2.000 de studenti detinuti au fost adusi in februarie 1959 in acest lagar,
care cuprindea si 1.400 de tarani ce se opusesera colectivizarii. Multi
dintre studenti fusesera prinsi pe cand incercau sa paraseasca tara

35
clandestin. Ei fusesera incartiruiti in trei saivane, fiecare de 6 m latime si
8 m lungime, cu pereti cu inaltimea doar de l m. Saracacios imbracati
pentru temperaturile foarte scazute pe timp de iarna, lipsiti de apa
curenta si de conditii sanitare adecvate, multi dintre studenti s-au
imbolnavit de dizenterie si febra tifoida. Cu toate astea, au fost fortati sa
construiasca un dig la temperaturi sub zero grade. Dupa trei saptamani,
mai mult de 400 de detinuti au trebuit sa fie mutati la Galati, pentru
tratament, 40 dintre acestia murind in timpul transportului. O comisie
medicala a fost trimisa in lagar si s-a apreciat ca peste l.500 de detinuti
aveau nevoie de tratament spitalicesc. Dar, in loc sa fie expediati la
Galati, autoritatile inchisorii si Directia Generala a Penitenciarelor i-au
mutat in colonia de la Periprava, unde multi dintre acestia au decedat
dupa cateva zile. Efectivul lor a sporit si cu peste 1.000 de detinuti
transferati de la inchisoarea Gherla, la inceputul lui aprilie 1960. Cei din
urma au fost inghesuiti ca vitele in vagoane de cale ferata in noaptea de
2-3 aprilie si au petrecut patru nopti fara conditii sanitare
corespunzatoare sau hrana, inainte de a ajunge la Periprava. Unii nu au
supravietuit calatoriei.
Un alt decret, din 1958, a anuntat un nou val de epurari; de asta
data erau vizati slujbasii statului provenind din randul fostilor ofiteri din
armata regala, fostii mosieri, persoanele cu cazier politic si copiii tuturor
acestora. La o scara mult mai mica, divulgarea locului in care se aflau
arhivele romanesti atragea de asemenea pedeapsa cu moartea. In
inchisori, disciplina devenea din ce in ce mai aspra. Annie Samuelli,
detinuta timp de aproape 12 ani, intre 1949 si 1961, isi reaminteste cum
comportamentul gardienilor s-a inasprit peste noapte. Brusc au primit
mana libera sa aplice regulamentul ad litteram, iar acest lucru a inclus o
gama noua de pedepse distribuite cu rautate.
Nu doar severitatea exceptionala a acestor masuri a dat un
semnal clar romanilor ca regimul de teroare nu avea sa fie usurat; faptul
ca nu au fost publicate in presa sau difuzate la radio (prevederile
decretului au fost tiparite doar in Monitorul Oficial) a generat un
sentiment de nesiguranta, amplificand teama ce cuprinsese populatia.
Aplicarea aparent la voia intamplarii a legislatiei de catre instrumentele
politiei de stat servea perfect regimului in actiunea de inasprire a
controlului prin teroare, intr-un moment cand, ironia soartei, cel mai
cunoscut simbol al puterii sovietice, Armata Rosie, fusese retras.
Cei care au trecut pe aici in anii aceia de groaza, nici la ora asta
nu mai pot taia o gaina sau un porc. Nu mai pot sa vada sange. Zilnic
mureau chiar si 50 detinuti, iar iarna peste o suta.
Lucrarile de amenajare a terenurilor agricole ale GAS-MAI
Salcia au inceput in toamna anului 1952 cu ridicarea digurilor care sa
fereasca de inundatii viitoarele culturi. Detinutii au construit un sistem de
indiguire in jurul satelor Salcia, Agaua si Frecatei. Cu o latime de 15
metri la baza si 4 metri la partea superioara, digul are o lungime totala de
36 kilometri. Dusmanii poporului au carat pamantul sapat numai cu targa
si roaba. S-a lucrat indiferent de anotimp sau vreme. Gheorghe Daineanu
din Frecatei a normat detinutii opt ani de zile la rand, le facea adicatelea
cubajul la carat de pamant si apoi le dadea de lucru la gradina. La dig,
intr-o grupa, erau 50 pana la 70 de oameni care lucrau pe mai multe

36
grupe simultan. Norma era de 1,6-1,8 mc de pamant la sapat, carat,
taluzat. Daca nu faceai norma, era destul de rau, caci ti se taia din
mancare sau erai batut. Cel mai rau era de bietii oameni pe la finele iernii
pentru ca atunci se facea zapor pe Dunare, adica se aduna un dop de
sloiuri. Dupa ce-l spargeau cu
dinamita, se pornea apa cu sloiuri la vale si inunda Braila. Detinutii erau
bagati in apa si care cadea pentru ca-l taia apa ca pe copaci, era luat de
gardieni de maini si picioare si aruncat de-a curmezisul, sa tina dig.
Mureau si cate 3-4 dintr-o brigada zilnic. In februarie 1955, cand era un
asemenea zapor mare, au murit deodata trei oameni. Dintre gardieni se
distingea prin cruzime Stoian Andrei, om de-a locului, care l-a snopit, de
pilda, pe asa-zisul chiabur Bobana pentru ca primise un colt de paine.
Nici nu murise bine cand l-au bagat in pamant. Digul care apara satele si
campurile de inundatii a inghitit milioane de metri cubi de pamant si mii
de vieti omenesti. Un pret prea scump pentru linistea celor care traiesc
astazi in balta si au vazut destule. Multi morti n-au parte nici de
morminte, caci le-a luat fluviul. Digurile au fost ridicate numai pentru cei
vii.
Cei mai bucurosi erau detinutii selectati pentru a lucra la
gradina de legume. Erau siguri ca nu vor muri de foame, chiar daca
pentru asta trebuiau sa sparga ore-n sir rosii pentru bulion. Mai primeau
si cate o bucatica din caii taiati in spatele grajdurilor GAS-ului. Cel mai
aprig la manie era un tigan Ion Ionita care-i snopea pe oameni in bataie.
Batea din orice, de nu se mai ridica omul de jos. Era intrecut doar de
ungurul Csutak Gheorghe, care i-a omorat si el pe multi. Mai erau
cunoscuti pentru salbaticie sergentul Lungu, astazi pensionar prin Braila,
capitanul Ion Dinu, locotenentul Damian, apoi unul Molnar si nu in cele din
urma Ilinca, comandant la sectorul Bandoiu. Ultimul avea un cal balan si
placerea lui era sa se repeada in detinuti si sa-i ia in copitele calului.
Dimineata cand detinutii trebuiau sa plece la lucru, erau aliniati si un
capitan Albu ii indemna pe cei bolnavi sa iasa din rand. Erau dusi la
infirmerie, unde erau vizitati de acelasi sinistru personaj imbracat in halat
alb, care ii calca pur si simplu in picioare, strivindu-le pana si sufletul din
ei. Cei care au trecut pe aici in anii aceia de groaza, nici la ora asta nu
mai pot taia o gaina sau un porc. Nu mai pot sa vada sange. Zilnic mureau
chiar si 50 detinuti, iar iarna peste o suta. Erau unii gardieni care erau ca
niste caini. Cand isi ingropau victimele le puneau la capatul gropilor cate
un lemn cu o tablita triunghiulara in varf, pe care era scris numele
mortilor. Apoi tablitele dispareau, fiind luate la prima viitura. La Frecatei
erau ingropati cei care erau de la Gradina, la Agaua pe cei din Salcia, iar
cei de la Piatra erau dusi si ingropati la Ostrov. Totul se facea la lumina
felinarelor. Erau aruncati in carute unul peste altul, cate doi-trei odata.
Cate un detinut folosit ca gropar mai voia sa-i aranjeze, dar gardianul
sarea imediat cu gura la el. Cand ofiterii prindeau pica pe cate unul, il
scoteau afara din sectorul de lucru si-l impuscau pe la spate, sa para ca a
evadat. Acum, mai vin din cand in cand rudele celor disparuti sa le caute
macar locurile unde si-au dat sufletul. Multi reusesc chiar sa-i
dezgroape, apoi se duc plangand si le spala oasele in Dunare, le pun intr-
o bocceluta si apoi pleaca, pentru a-si continua plansul continuu.

37
 10.Lagarele din Delta Dunarii

Lagrele de munc din Delta Dunrii au fost se pare nfiinate n

toamna anului 1953, dup nchiderea celor de pe traiectul canalului
Dunre-Marea Neagr (odat cu sistarea lucrrilor de aici). Oricum,
corespondene expediate din Delta Dunrii n prima perioad (practic n
anii 1953-1954) nu sunt nc cunoscute.
O list probabil a lagrelor din Delt poate fi extras examinnd
dou hri aprute pn n prezent: conform hrii publicate n fiecare
numr de revista MEMORIA, acestea ar fi fost: Tulcea, Periprava,
Sfitovca, Bac i Grindu (acesta incorect localizat), iar conform hrii
publicate n suplimentul Aldine al ziarului Romnia Liber nr. 118 /
20.6.1998: Chilia Veche, Periprava, C.A.Roseti, Grindu Letea, Sfitofca i
Strachina. n plus, informaii referitoare la aceste lagre mai pot fi
desprinse doar din cteva texte memorialistice (majoritatea publicate tot
n revista MEMORIA) i din cartea de amintiri a lui Neculai Popa,
Coborrea n iad, Ed. Vremea, Bucureti, 1999.
n ceea ce privete Delta Dunrii, este evident c cel mai
important lagr de munc a fost Periprava.
Administraia lagrului central Periprava a primit n aceti ani
numele codificat de Formaiunea 0830 Periprava. Deinuii (evaluai la
cca. 1500 n 1962) munceau mai ales la recoltatul stufului, la construcia
unei ferme i la un lot agricol (grdin), fiind cazai n barci cu paturi
suprapuse. Exista aici i o infirmerie pentru cei bolnavi sau inapi.
Corobornd memoriile fotilor deinui cu adresele potale, se pare c
lagrul a avut (cel puin) dou secii:
1. Secia Centru (Bac), unde cazarea deinuilor se fcea n cala
bacurilor plutitoare pe apa Dunrii (n condiii care pot fi uor intuite, mai
ales pe vremea torid de var) i munca prestat era la recoltatul stufului.
Cel puin unul dintre bacuri era estimat a avea 200-250 deinui, care au
lucrat n condiii inumane n iarna 1959/1960. Corespondena expediat
de aici era cartat la oficiul potal TULCEA, ceea ce presupune preluarea
corespondenei deinuilor de pe bacuri de un serviciu potal ambulant, i
transportarea sa direct la Tulcea. Adresa expeditorilor era sub forma:
Formaiunea 0830, secia Centru, Bacul 3, Periprava, raion Tulcea, Reg.
Dobrogea (unde numrul bacului poate fi diferit, sub forma prescurtat B
10), fiind astfel ntlnit n perioada Sep.1962-Nov.1963

Dragii mei ! Aflai c sunt sntos. V rog dac putei mai

trimitei-mi un pachet de 5 kg alimente i 500 igri. n acela
pachet i 2 kg fructe. Dac nu vei putea transmitei scrisoarea lui
nenea State cu rugmintea din partea mea s-mi trimit dnsul
acest pachet, iar dac nu se poate, trimitei-mi numai 500 igri.
Fructele s fie bine ambalate. Cu mii de mulumiri v srut al
vostru Eugen. Adresa este: Form. 0830 Periprava, Bacul 3, Raion
Tulcea, Reg. Dobrogea.

38
2. Secia Grind (e vorba Grindul Letea), de unde corespondenele, cu
adrese de genul: Formaiunea 0830, Secia Grind, Periprava, Raion
Tulcea, Reg. Dobrogea (Feb-Mar.1963), erau transportate de la Grind la
Periprava (pe drumul care exist ntre cele dou locaii), aici fiind cartate
(cu tampile gen PERIPRAVA / REG. CONSTANA), i apoi expediate
spre Tulcea (tot pe Dunre).
Eliberarea deinuilor din lagr a avut loc se pare la 6 mai 1964,
cnd acesta a fost definitiv desfiinat.
Este probabil ca i C.A.Rosetti i Sfitovca s fi fost tot secii (sau
puncte de lucru) ale aceluiai lagr Periprava. Dac identificrile Tulcea
i Chilia Veche sunt corecte, atunci aici trebuie s fi existat lagre de
munc independente, dei ele nu sunt amintite niciunde, i poate fi vorba
de o eroare. Despre Strachina, nu se poate face, din lips de informaii,
nici un fel de supoziie.
Nu se tiu multe detalii specifice despre corespondena din lagr.
De constatat c ea este cunoscut doar din anii 1962-1964, deci n
perioada n care s-a constatat o uoar relaxare n atitudinea fa de
deinui i n condiiile lor de via i munc. Existau evident
reglementrile generale, care cereau ca doar cei ce ies la munc s
primeasc dreptul de a coresponda acas odat pe lun (drept care nu-l
aveau de exemplu cei bolnavi din spital sau infirmerie), dup cum rezult
i din amintirile lui Neculai Popa (cndva dup anul 1961):

Celor ce lucrau ncepuse s li se dea o carte potal pe lun

ca s scrie acas i s primeasc un pachet de alimente.
eu a putea s le fac bidinelele necesare, dar s le lucrez n
cadrul infirmeriei i pentru aceasta s se obin o carte potal i
pentru mine [] Mi s-au adus cele necesare confecionrii
bidinelelor i astfel, prin bunvoina altora, am obinut i eu o
carte potal [] Pentru bidinelele confecionate am fost pontat
o lun de zile, primind astfel cartea potal dorit. Eram
mulumit c am reuit s trimit o carte potal la prini,
cerndu-le numai un rnd de schimburi i un kilogram de zahr,
pentru a m convinge c au primit scrisoarea [] nainte de
amiaz, aud cum sunt chemai cei care au primit pachete, iar spre
sfritul listei aud i numele meu. Bucuria a fost mare, fiindc am
aflat astfel c scrisoarea a ajuns acas.

S-a vzut deja c, sub o form sau alta, corespondena deinuilor

depindea de circulaia curselor potale pe Dunre. Acest fapt ducea i la
perturbri ale relaiilor deinuilor cu cei de acas:

39
 Dup ce m-am eliberat, mama mi-a spus c mi-a mai trimis
nc de trei ori pachet, care i-a fost returnat de fiecare dat cu
meniunea Circulaie ntrerupt pe Dunre.

Corespondenele amintite (la fel ca toate cele din lagre de

munc, expediate n perioada II-a) nu poart nici un fel de tampile de
cenzur, dar este sigur c i la Periprava s-a practicat totui o cenzurare
a textului, ndeplinit de obicei de ctre ofierul politic al lagrului i
uneori, alta la sosire, ndeplinit de miliia locului de destinaie.

11.Concluzii
De la instaurarea sa prin dictatatura,regimul comunist a
urmrit distrugerea statului de drept, a pluralismului, a economiei de pia
i a libertii spiritului. Ascultnd orbete ordinele Kremlinului, prima
generaie de comuniti romni aflai la putere i, n primul rnd,
Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Gheorghe
Apostol, Iosif Chiinevschi, Alexandru Moghioro, Petre Boril, Alexandru
Drghici, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnra, Chivu Stoica, Miron
Constantinescu, Leonte Rutu, Dumitru Coliu i Leontin Sljan au impus
un sistem ntemeiat pe teroare i represiune universalizat. Toate
instituiile statului totalitar au fost create n timpul epocii Dej. Nicolae
Ceauescu i grupul de aparatcici care l-a susinut le-au perfecionat i
le-au dus la cele mai dezastruoase consecine. n contrast cu diversele
tendine revizioniste i cu miturile epocii Ceauescu, Comisia
Prezidenial susine c a existat o continuitate ntre perioada Dej i
perioada Ceauescu.

Una e sa mori intr-o clipa si alta este sa fi chinuit clipa de

clipa, pana cand devii o masa de carne si oase zdobite. Ar trebui de
fiecare data cand trecem pe langa Pitesti, Gherla, Sighet, Balta Brailei,
Canalul Dunare-Marea Neagra si chiar Delta Dunarii sa privim mult mai
departe decat niste simple peisaje, sa ne aducem aminte ca acele
pamanturi au fost udate cu sangele a peste 2.000.000 de trupuri ce nu au
avut nicio vina.

Lacrimile nu s-au uscat si nu se vor usca niciodata. Vom

ramane datori pururea celor ce si-au asumat jertfa suprema, pentru a ne
arata ca exista Cineva mai presus de sistemul comunist. Comunismul a
fost mosit n hrube ascunse, de minti scelerate, alaptat de forte oculte, a
crescut si-a formulat si si-a pus n practica programul, netulburat de
nimeni, a guvernat si poruncit cum a vrut si-a impus legile ce le-a voit, a
mutat popoare pe alte locuri, a distrus nationalitati, destine, culturi si
vieti, a umplut jumatate din omenire cu lagare, temnite, crime si gropi
comune, cu snge si lacrimi.

40
 Comunismul e cea mai mare aflare-n-treaba din istoria
omenirii.

Bibliografie

www.ciumegul.com
www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/pit
esti
www.wikipedia.com
www.pitesti.ro/centrul-
cultural/reviste/arges/2004/10.octombrie/02-
experimentul
www.civicnet.info
raportul Tismareanu
Gulagul n contiina romneasc. Memorialistica i
literatura nchisorilor i lagrelor comuniste. de
Ruxandra CESEREANU, Ed. Polirom
Poezii din nchisori, Radu Gyr, Editura Cuvntul
Romnesc
www.ziua.net
www.casa-romanilor.ch
www.crimelecomunismului.ro
www.zonainterzisa.ro
Patimile dup Piteti, Paul Goma, Ed. Dacia
www.memoria.ro
www.revista22.ro
www.memorialsighet.ro
www.tvr1.ro
Moara dracilor amintiri din inchisoarea de la
Pitesti

41