In timp ce Europa democratica si libera se integra, Europa comunista si nelibera se dezintegra incet dar

sigur. Acest proces de dezintegrare a fost benefic in dublu sens si anume a insemnat disparitia Tratatului
de la Varsovia si a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc si, odata cu caderea comunismului, a deschis
drumul spre integrarea europeana deplina. De fapt, partizanii sinceri ai Europei Unite au dorit ca ea sa
cuprinda toate statele europene, bogate si
sarace, intrucat in formatia veche si partiala Europa Unita a fost comparata cu un om in plina crestere (si
dezvoltare), dar care merge inca in scutece de copil. Europa urma deci sa cuprinda si statele europene
din Centrul si Rasaritul continentului, dar acestea trebuiau sa se dezica de traditiile totalitarismului,
nationalismului si imperialismului.
Cea mai trista perioada a statelor comuniste -; cea stalinista din 1945 1953, a luat sfarsit odata cu moartea
marelui dictator si a facut loc fazei destalinizarii din anii 1953-1964, dominata de figura lui Hrusciov,
urmata si ea de b6d12dz
epoca stagnarii din 1964-1985 reprezentata de Leonid Ilici Brejnev. Unii specialisti au folosit pentru
anii de dupa 1953 termenul de epoca post-terorista. Este drept ca Gulagurile au disparut, procesele
politice s-au redus, s-a trecut chiar la eliberarea detinutilor politici, la reabilitarea unor victime ale
stalinismului, dar regimul comunist ramanea totalitar iar epoca post-terorista n-a fost totusi lipsita de
teroarea tancurilor rusesti ce se miscau rapid in spatiul Europei Centrale si Rasaritene, acolo unde
Moscova credea ca regimul rosu era in pericol sau ca partidele comuniste erau pe punctul de a pierde
controlul asupra tuturor institutiilor centrale si locale. National-comunismul si o uriasa propaganda in
mass-media au fost alte arme care tineau in fiinta regimurile comuniste si chiar daca sefii partidelor
comuniste si-au subordonat serviciile speciale de securitate acestea au controlat sever societatile din
Europa Centrala si Rasariteana in continuare.
Dar setea de libertate a omului n-a putut fi stinsa de fortele de represiune comunista si ea lega intr-un fel
din strafunduri Europa Centrala si Rasariteana de cea Occidentala. Lupta pentru libertate a subminat
regimurile comuniste din interior, asa cum succesele Europei Unite le nega din exterior. La 17 iunie 1953
muncitorii din Berlinul de Est ies pe strada si declanseaza o revolta, repede reprimata de tancurile rusesti
care lasa in urma lor 51 de morti. Printre ei s-au aflat si cativa securisti ucisi de muncitori iar in
saptamanile urmatoare sunt operate mii de arestari pentru a baga groaza in clasa muncitoare in
numelecareia se guverna. Alte miscari si revolte de strada s-au declansat la Plsen si Brno in Cehoslovacia.
In Polonia rezistenta era surda, subterana si aproape continua. Biserica poloneza catolica rezista demn
contra ateismului rosu prin prelatii si preotii ei si declara in scris ca nu exista si nu va exista vreodata o
putere laica in tara care sa reuseasca sa-i desparta pe polonezi de Iisus Christos si de biserica atasata atat
patriei cat si Sfantului Parinte de la Roma. Episcopii in scrisori pastorale apara autonomia individuala si
personalitatea fiecarui crestin polonez, libertatea lui de gandire interioara si de manifestare exterioara,
condamnand implicit fortarile artificiale ale comunistilor de a crea oameni de alt tip decat acela al
Marelui Creator. In atmosfera mincinoasa a totalitarismului rosu, care trambita deschiderea drumului spre
o asa-zisa lume mare si noua a comunistilor, biserica polona si-a facut datoria aparand cu voce tare si in
enciclice si pastorale scrise adevarurile perene ale crestinismului, demnitatea si libertatea umana.
Tot biserica polona a intretinut viu si unit spiritul natiunii poloneze, privata de statul sau de catre rusi,
prusaci si austrieci intre 1794-1918 si a mentinut treaza in inimi si suflete speranta de a invinge nazismul
ce i-a distrus patria -; impreuna si cu complicitatea initiala a rusilor -; in cadrul celei de a patra impartire a
Poloniei in 1939 care a durat pana in 1945. Atacand completa reconstructie a constiintei umane propusa
de comunisti, in Scrisoarea Episcopatului catre Tineretul Catolic Polonez din 1948 se dadeau asigurari
ca tinerii polonezi nu vor fi privati de nimeni si nici despartiti de Dumnezeu si de religie, de invataturile si
comandamentele sale. Biserica ii va creste, ii va educa si ii va apara in spiritul demnitatii supreme ca fii
liberi si rationali ai lui Dumnezeu, conectati si la destinul laic al lumii si al societatii dar si la salvarea
eterna prin Biserica lui Christos. Coplesiti de reprosurile ministrilor responsabili cu relatiile Stat-Biserica,
care-i acuza de activitati intense contra guvernului si a statului democrat-popular, prelatii resping cu
demnitate toate invinuirile si raspund ca tocmai in acele vremuri si imprejurari impuse de regimul
comunist din Polonia cel mai periculos
lucru pentru natiune ar fi despartirea ei de Biserica, lucru ce nu se va intampla niciodata in Polonia.
Clericii proveneau si ei din natiune, din taranii de la sate si muncitorii de la orase. In trecut ei au ridicat
primele scoli, au fondat biblioteci, spitale, orfelinate, au propagat iubirea fata de Dumnezeu fara sa uite de
iubirea fata de aproape. Episcopii le scriau clar ministrilor comunisti ca daca cineva a iubit intr-adevar
Polonia si natiunea, aceia erau in primul rand preotii care si-au dat viata pentru libertatea si fericirea lor
de-a lungul secolelor, asa ca era un non- sens sa-i desprinda de la altare si sa-i trimita in inchisori.