1

ANUL UNIVERSITAR 2016-2017

SISTEME COLOIDALE CU APLICATII

IN TEHNICA PROCESARII
ALIMENTELOR
curs 3 Stabilitatea coloizilor si forte intermoleculare

16.10.2017
Sisteme coloidale
 Ecuatia Kelvin pentru presiunea de vapori
Presiunea de vapori a unui lichid depinde
de curbura suprafeei sale.
1. O pictur n vaporii si: suprafa lichid Lichid
curbat pozitiv, menisc convex - Presiunea de
vapori a unei picturi este mai mare dect cea Gaz
a unui lichid cu o suprafa plan.
2
= = >0
2. O cavitate ntr-un lichid (suprafa lichid
curbat negativ, menisc concav; raza de
curbur n ecuaia presiunii Laplace trebuie Lichid
luat negativ) - Presiunea de vapori n
interiorul unei cavitati este mai mic dect cea
existent deasupra unei suprafae plane. Gaz

2
= = <0

Sisteme coloidale
 Ecuatia Kelvin pentru presiunea de vapori

2 2
= = <0 = = >0

P1 < P* < P2
Sisteme coloidale
 Condensarea capilara
Condensarea capilar: fenomenul de condensare a vaporilor n capilare sau pori fini, la
presiuni p mai mici dect p*(presiunea de saturatie; cea la care condensarea are loc
deasupra unei suprafee plane), pn cnd raza de curbur a meniscului lichidului ajunge
la valoarea dat de ecuaia Kelvin.
o numr crescut de interaciuni van der Waals ntre moleculele de faz de vapori n
interiorul spaiului nchis al unui capilar.
o dup apariia condensului, la interfaa lichid-vapori se formeaz imediat un menisc
care permite un echilibru lichid-vapori sub presiunea de vapori de saturatie
o condensarea vaporilor are loc sub presiunea de vapori de saturaie P*, a lichidului pur.

! umiditatea este retinuta de produse

vegetale (textile de bumbac, produse din
faina de grau) la temperaturi mult diferite
de punctul de roua al atmosferei din jur

Sisteme coloidale
 Condensarea capilara - aplicatii
Structura unui material poros se studiaz pe baza adsorbiei
unui gaz sau a vaporilor pe suprafaa solidului respectiv: se
consider un fascicul de capilare de diferite grosimi, in contact cu
vaporii saturai ai unui lichid.
Pentru lichidele care ud pereii capilarelor (menisc concav)
are loc transferul vaporilor din capilarele cu raze mai mari
(presiuni de vapori mai mari) spre cele cu raze mai mici
(presiuni de vapori mai mici), unde condenseaz, la T=ct. n
acest mod, capilarele cu diametru mai mare se usuc, iar cele
cu diametru mic, de satureaz cu lichid.

Pentru lichidele care nu ud pereii capilarelor (menisc

convex) presiunea de vapori este mai mare n capilarele cu
raze mai mici. n acest caz, lichidul prsete capilarele subiri
(se vaporizeaz) i trece n capilarele din ce n ce mai largi,
pn prsete complet materialul poros.

Sisteme coloidale
 Condensarea capilara - aplicatii 6

Pe baza condensrii capilare, se poate explica adeziunea (sinterizarea) n cazul

pudrelor i pulberilor
o Lichidul dintre particule apare ca urmare a condensrii capilare
o Diferenta de presiune Laplace din filmul de lichid dintre particule conduce la
adeziunea dintre particule

Exemplu: Dou particule sferice solide identice, de raz RP, lipite prin intermediul
lichidului aprut ca urmare a condensrii capilare (argil i ap)
Forta de adeziune intre particule este data de produsul dintre diferenta de presiune si
aria de contact dintre film si particula

Fora de adeziune ntre particulele (for capilar) F = 2

Sisteme coloidale
 Condensarea capilara forta capilara
Calculul forei de adeziune ntre particulele (for capilar)
F = 2

1 1 1 1 1
+ = +
1 2
(x>>r)

F= 2 = - 2 = 2

(semnul -: atractie)
Fora depinde doar de raza particulei i de a lichidului. Nu depinde de raza
efectiv de curbur a suprafeei lichidului, nici de presiunea de vapori.
Odat cu scderea presiunii de vapori, raza de curbur, r, i deci i x, scad. n
acelai timp, presiunea Laplace crete cu aceeai cantitate.
Sisteme coloidale
 Condensarea capilara - aplicatii
Exemplu numeric. Se considera 2 particule sferice de cuar identice care sunt
agate una de cealalt. Prezenta vaporilor de ap din ncpere determin o for
capilar ntre particule, astfel incat particulele mici sunt inute de aceast for,
iar cele mari cad sb actiunea forei gravitaionale. Sa se determine peste ce
valoare a razei particulele sferice se desprind sub aciunea gravitaiei? Se
presupune o densitate de = 3000 kg m-3 pentru cuart (SiO2).

Forta de greutate a sferei:

Forta de adeziune intre particule:

La echilibru: G = Fa

In realitate, fora capilar este mult mai mic dect valoarea calculate (datorit
rugozitii suprafeelor).

Hans-Jrgen Butt, Karlheinz Graf, Michael Kappl

Physics and Chemistry of Interfaces, 2003 WILEY-VCH Verlag GmbH &
Co.KGaA, Weinheim

Sisteme coloidale
 Deplasarea capilara
Daca un solid poros (porii sunt plini cu aer) este in contact cu un lichid se
petrece urmtorul proces: lichidul dislocuiete aerul dac unghiul de contact
msurat n lichid este mai mic de 90o.
Exemplu: un cub de zahr n contact cu ceaiul: ceaiul va fi imediat absorbit n porii
din cristalele de zahr.

Dac nlocuirea se face de jos n sus, contra gravitaiei, lichidul nlocuit se

deplaseaz foarte ncet pn cnd nlimea maxim este atins. Pe direcie
orizontal nu exist limit la penetraia lichidului.

Sisteme coloidale
 Deplasarea capilara
Pentru pori cilindrici rectilinii i n absena unor fore de reaciune cum este
gravitaia, viteza de penetrare a lichidului in pori poate fi uor calculat.
Conform relaiei lui Poiseuille, viteza de curgere liniar (v) a unui lichid cu
viscozitate printr-un por de raz r este dat de:

unde: p este diferena de presiune care acioneaz pe distana L (lungimea

capilarului).

n cazul nostru, P este presiunea Laplace i este dat de:

Ceea ce conduce la:

Exemplu.
Pentru ap: = 72mN/m, = 1mPa.s, = 0
Caracteristicile porilor: r = 1mm i lungimea L = 10 cm.
Se obine
v = 18cm/s, ceea ce nseamn o vitez foarte mare.
Sisteme coloidale
 Deplasarea capilara - exemple

Dispersiile de pulberi n ap: cele mai multe pulberi au particule de

dimensiuni ntre 5 i 500 m.
Exemple:
fina care trebuie dispersat ntr-un lichid apos pentru ca particulele
s se umfle i astfel s se obin coca (aluatul).
laptele pudr (praf), care trebuie dispersat n ap pentru a se dizolva
(reconstituirea laptelui).

Este nevoie de agitare pentru (apa trebuie s intre ntre particule din toate prile).

Dac apa nu penetreaz suficient de repede, se formeaz bulgri mici stabili n care
suprafaa este un strat cleios (lipicios) de particule de pudr parial dizolvate, n timp
ce interiorul este uscat. Aceti bulgri mici se vor dispersa i dizolva foarte greu

Sisteme coloidale
 Dispersabilitatea pulberilor parametri importanti

1. Unghiul de contact aer ap pudr trebuie s fie ascuit si mai mic de 300.

Dup cum se vede n figura, chiar pentru o valoare mic a lui , meniscul apei
tinde s devin plat pe msur ce apa penetreaz printre dou particule, prin
aceasta oprindu-se penetraia ulterioar.

2. Dimensiunea porilor dintre particule trebuie s fie mare pentru a permite

penetraia rapid.

Porii sunt mai mici pentru particulele de pudr mai mici. O prob care este un
amestec a dou pulberi se caracterizeaz printr-o penetraie nceat, deoarece
particulele mici umplu gurile dintre cele mari.

Sisteme coloidale
 Dispersabilitatea pulberilor parametri importanti
3. n multe pudre, fracia de goluri dintre particule este mare (peste 0,5), ceea ce
nseamn c muli pori sunt relativ largi. Totui udarea produce contracie
capilar.
Dup cum se vede n figura c, tensiunea superficial a apei tinde s mping
particulele una ctre alta, rezultnd o contracie care poate fi considerabil.
Cnd o pictur de ap cade peste un strat de pulbere, poate s apar o
situaie ca cea din figura d. Este posibil ca volumul total pulbere + ap s se
reduc la jumtate. Acest lucru poate face ca porii dintre particule s devin
mai strmi, ncetinind penetraia.

Sisteme coloidale
 Dispersabilitatea pulberilor parametri importanti

4. Dac particulele de pudr se umfla la contactul cu apa, are loc scaderea mrimii
porilor i, deci, a vitezei de penetraie.

5. Dac particulele de pudr se dizolv n ap, aceasta produce o cretere a

viscozitii lichidului, ncetinind prin aceasta penetraia.

O combinaie a fenomenelor 2, 3 i 4(5) face ca procesul de penetraie s ajung

la un punct mort i rezulta formarea bulgrilor.

Sisteme coloidale
 Dispersabilitatea pulberilor
Pentru a conferi unei pulberi proprieti instant (adic dispersabilitate
uoar), particulele de pudr sunt adesea aglomerate n spaii destul de mari
pori mari, care permit o rapid penetraie a apei i aglomerrile se
disperseaz cu uurin (dup care fie se dizolv, fie se umfl n funcie de
tipul de pulbere).

Dac este necesar, unghiul de contact poate fi efectiv micorat ngrond

particulele cu un strat subire de lecitin. Lecitina este un surfactant pentru
produse alimentare, care face ca s nu urmeze imediat dizolvarea dup
contactul cu apa.

Dac o pudr nu poate fi uor dispersat, se poate interveni prin creterea

temperaturii (adic scderea viscozitii) i prin agitare puternic.

Sisteme coloidale
Stabilitatea sistemelor
coloidale liofobe si forte
intermoleculare

Sisteme coloidale
 Sisteme coloidale liofobe/liofile
Dac ntre unitile cinetice ale fazei discontinue i particulele fazei continue nu exist
interaciuni, sau sunt foarte slabe, sistemul dispers se numete sistem liofob.

Existenta suprafeei interfazice mari pentru aceste sisteme determina instabilitatea din
punct de vedere termodinamic. Obinerea lor se face cu consum de energie, iar
distrugere este un proces ireversibil.

Sistemele disperse la care ntre mediul de dispersie i faza dispersat se manifest

interaciuni puternice se numesc sisteme liofile.
Coloizii de asociaie - rezultatul amestecrii moleculelor amfifile cu moleculele unui
solvent; agregate numite micele de asociaie cu interaciuni puternice intre moleculele
amfifile i cele de solvent stabilitate termodinamic.
Coloizii moleculari - se obin prin dizolvarea compuilor macromoleculari n solveni;
sistem dispers cu aspect omogen avand ca uniti cinetice lanuri macromoleculare
printre segmentele crora ptrund moleculele solventului, fara sa existe o suprafaa
interfaciala.

Sisteme coloidale
 Diferente intre sisteme liofile-liofobe
Obtinere
Liofilici: uor de preparat; nu sunt necesari stabilizatori suplimentari n timpul obtinerii
Liofobici: sunt folosite metode speciale pentru preparare; sunt necesari stabilizatori
suplimentari n timpul obtinerii
Stabilitate
Liofilici: relativ stabili; fore puternice de interaciune ntre particulele coloidale i lichide
Liofobici: mai puin stabili; fore slabe de interaciune ntre particulele coloidale i lichide
Viscozitate
Liofilici: viscozitate mai mare dect cea a mediului de dispersie
Liofobici: aproape aceeai viscozitate ca i cea a mediului de dispersie
Reversibilitate
Liofilici: reversibili, refacerea starii coloidale dup ce aceasta s-a distrus prin evaporarea
lichidului (refacerea unei soluii de spun dup ce aceasta s-a distrus prin evaporare)
Liofobici: ireversibli (o emulsie distrus nu se poate reface dect sub aciunea unei fore
mecanice)

Sisteme coloidale
 Mecanismul formarii coloizilor
Obinerea unui sistem coloidal stabil i cu particule de dimensiuni
corespunztoare se poate face n dou moduri:

A. prin dezagregarea (dispersia) B. pornind cu o dispersie molecular i

particulelor de dimensiuni mari la construind particulele de dimensiunea
mrimea corespunztoare necesar prin agregare (condensare)

Surfaces, Interfaces, and Colloids: Principles and

Applications, Second Edition. Drew Myers, 1999
Sisteme coloidale
 A. Metode de dispersie (dezagregare)
Prin divizarea unui material, componentele sunt aduse la distane mari una fa de alta,
iar energia consumat pe unitatea de suprafa (lucrul mecanic) depinde de tensiunea
superficial a materialului i suprafaa total rezultat n urma procesului.
Tendina natural a particulelor rezultate prin diviziune este de a-i reduce suprafaa
total prin procese de agregare (floculaie, coagulare, etc). Pentru a reduce forele de
interaciune dintre particule se poate aduga un aa numit mediu de intervenie, de
obicei un lichid. Mediul lichid va avea dou efecte pozitive asupra procesului:
reduce energia superficial a sistemului prin adsorbie pe noua suprafa
reduce atracia de tip van der Waals ntre particule
Cu toate acestea dispersia rezultat nu are totdeauna stabilitatea necesar pentru a
face procesul viabil (particulele pot s nceap s floculeze / coaguleze rapid odat cu
oprirea procesului de dezagregare) Soluia este adugarea unui nou component
(surfactant, polimer, mici particule) care se adsob la interfaa, dezvoltnd o barier de
natur electrostatic sau steric care ncetinete sau previne coliziunile dintre particule,
mrind astfel semnificativ stabilitatea dispersiei. Aceti aditivi sunt denumii ageni de
dispersie.

Sisteme coloidale
 B. Metode de agregare (condensare)
Formarea coloizilor din particule (molecule) foarte mici implic unul sau mai multe
mecanisme de cretere.

Exemple tipice de procese de agregare (condensare) sunt:

procesele de cristalizare
Formarea particulelor i creterea apar mai nti n faza de soluie i continu apoi n
particulele precipitate. Procesul poate fi condus n condiii specifice astfel nct dimensiunile
particulelor i gradul de dispersie pot fi strict controlate.

polimerizarea n emulsie
La polimerizarea n emulsie, un monomer sau un amestec de monomeri este emulsificat
pn la o mrime a picturilor egal cu cea a particulelor finale. Dup aceea este iniiat
polimerizarea, utiliznd un iniiator solubil n monomer, astfel nct lanul crete n interiorul
fiecrei picturi. Rezut astfel o dispersie a particulelor de polimer cu aceeai mrime medie
ca cea a particulelor din emulsia iniial de monomer. n stadiul de emulsificare se utilizeaz
sisteme stabilizatoare precum surfactanii .

Sisteme coloidale
 Stabilitatea coloizilor
Cnd se pot folosi termenii de sistem coloidal stabil sau instabil?

Conceptele de baz ale termodinamicii ne arat c orice sistem tinde n mod spontan
ctre starea de echilibru n care energia sa liber are valoare minim.
! Termodinamica nu spune nimic despre ct de repede poate s decurg o astfel de
transformare (acesta fiind domeniul cineticii chimice) si, de asemenea, nu precizeaz dac
sistemul poate trece printr-o configuraie metastabil.

Sistemele coloidale liofobe sunt sisteme instabile din punct de vedere termodinamic
deoarece obinerea lor se realizeaz cu consum de energie i cretere a suprafeei
interfazice.
Deoarece un sistem termodinamic evolueaz spontan spre starea de echilibru cu
scderea energiei libere G0, nseamn c dispersiile coloidale liofobe au tendina
permanent s se transforme n sisteme bifazice cu valori minime ale suprafeei
interfaciale, ceea ce reprezint o distrugere a acestora.
! mentinerea stabila a coloizilor trebuie sa fie o consecinta a cineticii procesului; coloizii
sunt termodinamic instabili, dar pot fi stabili din punct de vedere cinetic.

Sisteme coloidale
 Stabilitatea coloizilor
Un coloid este considerat stabil dac rmne n starea energetic metastabil un
timp suficient de lung. Desemnarea unui coloid ca stabil sau instabil este relativ i
trebuie fcut n contextul unei aplicaii concrete.
- Produse cosmetic, farmaceutice: valabilitate de 2-5 ani n diferite condiii de
depozitare
- Suspensiile utilizate ca intermediari in diferite procese de fabricatie: ore sau zile
- Produse alimentare: stabilitate de oridul zilelor, lunilor

Exist sisteme coloidale care au putut fi pstrate ca atare chiar i 100 de ani, ceea ce
spune c barierele energetice n aceste cazuri fac ca tranziia ntre starea metastabil i
cea stabil s fie foarte dificil, chiar imposibil.
(Faraday a preparat prima proba de aur coloidal pe care l-a denumit aur activat in
1857)
http://www.rigb.org/our-history/iconic-objects/iconic-
objects-list/faraday-gold-colloids

Exist i situaia opus cnd schimbri intervenite n sistem permit o trecere spontan i
rapid din starea metastabil n cea stabil. (ex: temperature ridicate)

Sisteme coloidale
 Stabilitatea coloizilor
Destabilizarea sistemelor disperse coloidale are loc prin urmtoarele fenomene:
deplasarea particulelor coloidale
sub aciunea propriei greuti sau
a altor fore externe prin mediul
de dispersie cu acumularea
acestora n zone ale sistemului n
funcie de densitatea celor dou
faze (sedimentare, ecremare);
unirea particulelor coloidale cu
formarea unui numr mai mic de
agregate mai voluminoase dect
cele iniiale (floculare, coagulare,
coalescen);
distrugerea particulelor coloidale
mici i creterea particulelor mari
ca urmare a variaiei
potenialului chimic n funcie de
raza de curbur a particulei
(fenomenul Ostwald).
Sisteme coloidale
 Stabilitatea coloizilor
unire (lipire) a particulelor
coloidale n agregate, cu
pstrarea formei i
dimensiunii lor iniiale
(coagulare, floculare).

obinerea unei emulsii distrugerea particulelor

de tip opus ca rezultat mici i creterea celor
al schimbarilor de mari ca urmare a variaiei
temperatur potenialului chimic n
funcie de raza de
unire a dou sau mai
curbur a particulei
multe picturi pentru a
forma o singur pictur
de volum mai mare, dar
cu arie interfacial mai
mic

Sisteme coloidale
 Stabilitatea coloizilor
Stabilitate coloidal = capacitatea unui sistem dispers de a-i menine constante un timp
ct mai ndelungat proprietile iniiale (grad de dispersie, distribuia particulelor, culoare
etc.).
Studiul stabilitii coloidale intereseaz att din punct de vedere al creterii ei, cum este
cazul alimentelor, medicamentelor, produselor cosmetice etc., ct i din punct de vedere
al scderii ei cum ar fi distrugerea mediilor disperse poluante (purificarea aerului, apei
etc.)
Avnd n vedere fenomenele care conduc la micorarea suprafeei interfazice, stabilitatea
coloidal se clasific n:
1. stabilitate fa de procesul de sedimentare, numit i stabilitate cinetic;
2. stabilitate fa de procesul de agregare, numit i stabilitate agregativ.
n funcie de forele care acioneaz asupra particulelor coloidale, stabilitatea agregativ
este:
- stabilitate agregativ electrostatic, asigurat de manifestarea mai intens a forelor de
repulsie de tip electrostatic n raport cu cele de atracie;
- stabilitate agregativ steric, asigurat de forele repulsive sterice;

Sisteme coloidale
 1. Stabilitatea cinetic a sistemelor liofobe
Stabilitate coloidal cinetic sau stabilitate la sedimentare = capacitatea unui sistem
dispers coloidal de a se opune tendinei de separare a celor dou faze sub aciunea unor
fore externe (gravitaional, centrifugal, electric, magnetic).

Stabilitatea cinetic a unui sistem dispers se poate evalua n funcie de

(1.1) viteza de deplasare a particulelor coloidale n mediul de dispersie, calculat cu relaia
general:

Pentru particulele coloidale sferice, factorul de frecare este ,rezultand:

- viteza de deplasare a particulei coloidale; v

- masa real a particulei coloidale; m
- factorul de frecare; f
- densitatea fazei dispersate (a particulei coloidale); 2
- densitatea mediului de dispersie; 1
- viscozitatea mediului de dispersie;
- raza particulei coloidale sferice. r
Sisteme coloidale
 1. Stabilitatea cinetic a sistemelor liofobe
(1.2) nlimea la care concentraia particulelor coloidale devine jumtate din concentraia
particulelor la o nlime zero aleas arbitrar
Ea se calculeaz din relaia de distribuie a particulelor coloidale n raport cu nlimea,
cunoscut sub denumirea de relaia barometric Laplace:

, unde:

m* = masa aparenta a particulei sferice ,

Un sistem dispers liofob are o stabilitate cinetic cu att mai mare cu ct valoarea mrimii
h1/2este mai mare.

Sisteme coloidale
 1. Stabilitatea cinetic a sistemelor liofobe
Stabilitatea cinetic a mediilor disperse liofobe este favorizat de urmtorii factori:
1. scderea dimensiunii particulelor scderea vitezei de deplasare prin faza continu;
creterea h1/2. Acest factor este uor de controlat prin alegerea metodei de obtinere;
2. scderea diferenei de densitate (1-2). Acest factor este mai greu de controlat
deoarece diferena de densitate a celor dou faze este limitat. Ea impune echilibrul
forelor gravitaional i de frecare i determin sensul de deplasare a particulelor.
1>2 particulele se acumuleaz n partea de jos a sistemului (sedimentare)
1<2 particulele se acumuleaz la partea superioar a fazei continue (ecremare)
3. creterea viscozitii fazei continue care mpiedic deplasarea particulei coloidale (in
industria alimentara se utilizeaza compui macromoleculari din clasa hidrocoloizilor
(gume) ca ageni de ngroare);
4. creterea temperaturii ar trebui sa conduc la mrirea stabilitii coloidale prin
favorizarea micarii browniane care se opune deplasrii vectoriale a particulelor prin
sedimentare sau ecremare. Experimental nu se verific aceast observaie, ci creterea T
peste o anumit valoare, determin destabilizarea sistemului datorit creterii
frecvenei ciocnirilor dintre particule care conduc la unirea particulelor coloidale n
agregate.

Sisteme coloidale
 2. Stabilitatea la agregare a sistemelor liofobe
Stabilitatea agregativ a mediilor disperse liofobe reprezint stabilitatea fa de
agregarea spontan a particulelor coloidale.

Principala cauz a agregrii o reprezint aciunea forelor atractive care se manifest

ntre particule, iar gradul de stabilitate agregativ a mediilor disperse liofobe este
determinat de raportul dintre intensitatea forelor repulsive i cele attractive - teoria
DLVO (denumit dup Deryaguin si Landau [Acta Physicochim. 1941] si Verwey si
Overbeek [Theory of the Stability of Lyophobic Colloids, Elsevier, Amsterdam, 1948]).
Forele repulsive determin stabilizarea mediilor disperse, iar cele atractive (de
natur van der Waals) contribuie la distrugerea acestora prin agregarea spontan a
particulelor.

n funcie de natura forelor repulsive care asigur stabilizarea mediilor disperse

liofobe:
stabilitate electrostatic, determinat de forele repulsive electrostatice
stabilitate steric, indus de prezena unor polimeri sau molecule amfifile care se
adsorb pe suprafaa particulelor coloidale asigurnd o barier steric ce mpiedic
agregarea particulelor.
Sisteme coloidale
 Forte intermoleculare notiuni introductive
Exist mai multe tipuri de fore de interaciune, care difer foarte mult n specificitate,
toate scad ca mrime cu distana dintre particule, dar relatia dintre taria legaturii si
distan poate varia foarte mult.

Primul tip de forte nu pot conduce la formarea de legaturi, dat fiind faptul ca sunt
intotdeauna forte de respingere (intre atomi: forte nucleare de respingere; intre ioni:
respingere Born).
Sisteme coloidale
 Forte intermoleculare notiuni introductive
Legaturile covalente: foarte specific, pot fi foarte puternice si actioneaza pe distante
foarte scurte intr-un domeniu de directii foarte restrans.

In general, numai legaturile covalente si o parte dintre legaturile ion-ion pot fi suficient
de puternice pentru a forma legaturi permanente (atomii sau grupurile legate stau in
aceasta configuratie pentru timpi obisnuiti, cel putin de ordinul secundelor)
Daca energia unei legaturi este mica, agitatia termica a atomilor tinde sa rupa legatura
intr-un timp foarte scurt. Energia cinetica medie a unei molecule este de ordinul kBT, de
aceea este deseori util sa se prezinte energiile de interactiune in termeni de kBT:
Daca energia de legatura << kBT, legaturile nu se vor forma,
daca este >> kBT, se vor forma legaturi permanente.

Un numar mare de legaturi slabe ce actioneaza asupra aceleiasi molecule pot sa

conduca, de asemenea, la legaturi permanente. Exemplu sunt legaturile van der Waals
care actioneaza asupra moleculelor dintr-un cristal sau diferite alte legaturi slabe care tin
proteinele globulare intr-o conformatie compacta sau care mentin particulele floculate.

Sisteme coloidale
 Forte intermoleculare notiuni introductive
Legaturile electrostatice (Coulombice, legaturi ion-ion daca sunt de atractie): apar
intotdeauna intre particule incarcate si sunt destul de puternice. Pentru 2 sarcini z1 si z2:
F z1z2/r2, = constanta dielectrica relativa a mediului (0 = 8.8510-12 CV-1m-1).
este negativa (de atractie) daca sarcinile sunt de semn contrar si pozitiva (de
respingere) daca sunt de acelasi semn.
este invers proportionala cu patratul distantei dintre centrii sarcinilor, r, deci energia
de atractie sau de respingere este invers proportionala cu distanta; poate actiona
pe distante relativ mari.
nu este specifica pentru o anumita directie si este aditiva.
este invers proportionala cu constanta dielectrica. Dat fiind ca variaza foarte mult
cu tipul de material, acelasi lucru se intampla cu energiile de legatura. Pentru apa,
constanta dielectrica relativa este 80 la 20C. Deci, in apa energiile implicate sunt
mai mici cu 80 decat valorile tabelate, caracteristice pentru vid.
In apa, forta are o valoare semnificativa pana la aprox 20nm.
In aer (1) sau ulei (3), aceasta forta poate actiona pe distante mult mai mari.
(prezenta sarcinilor electrice se datoreaza in general disociatiei moleculelor ionice, iar in
mediile cu mic, aceasta disociere poate sa nu aiba loc. Aceasta deoarece legaturile ion-ion
sunt foarte puternice in medii cu constanta dielectrica mica)

Sisteme coloidale
 Forte intermoleculare notiuni introductive

Sarcina Dipol. Anumite molecule neincarcate electric poarta dipoli permanenti,

adica centrii geometrici ai sarcinilor pozitive si negative nu coincid. Astfel de molecule
au deci un moment de dipol si poarta numele de polare (Momentul de dipol este
produsul dintre sarcina exprimata in Coulombi si distanta dintre sarcini, fiind
exprimata prin unitati Debye (D), unde 1D = 3,34 10-30 Cm)
Apa este un exemplu de molecula polara mica (moment de dipol = 1,85D).
Polaritatea este originea constantei dielectrice mari a apei si, de asemenea,
conduce la legaturi destul de puternice intre ioni si moleculele de apa.
Interactiunile sarcina-dipol sunt intotdeauna de atractie, dat fiind ca dipolul este
liber sa se orienteze astfel incat capatul negativ al moleculei sa fie aproape de
un cation, etc. ionii in apa sunt insotiti de cateva molecule de apa.

Sisteme coloidale
 Forte van der Waals si importanta lor in chimia coloizilor

Fortele van der Waals - interactiuni la nivel atomic si molecular datorate polaritatilor
induse sau permanente (create in molecule de campurile electrice din vecinatatea
moleculelor sau datorita dipolilor instantaneu determinati de pozitiile electronilor in
jurul nucleului).
Aceste forte actioneaza intre toate moleculele, sunt intotdeauna de atractie sunt
impartite in 3 mari categorii:
1. interactii Keesom (dipol permanent dipol permanent): dipolii se orienteaza astfel
incat capatul pozitiv al unei molecule este apropiat de capatul negativ al alteia.
2. interactii Debye (dipol permanent dipol indus): un dipol induce intotdeauna o mica
neuniformitate in distributia sarcinii
3. interactii London (dipol indus dipol indus): chiar si un atom este la un anumit
moment un dipol slab datorita miscarii de vibratie a electronilor sai, desi in medie
dipolul sau este zero. Pot aparea astfel dipoli fluctuanti, iar cei ai atomilor si
moleculelor vecini pot fi influentati unii de altii, astfel incat rezultanta este o atractie.
Aceste forte sunt denumite forte London sau de dispersie si actioneaza intre toti
atomii.
Primele doua tipuri de interactiuni necesita prezenta unor grupari polare, care pot exista
numai in molecule. In majoritatea compusilor puri, fortele de dispersie sunt
predominante, dar nu si in apa care are un moment de dipol mare, spre exemplu.

Sisteme coloidale
 Forte van der Waals si importanta lor in chimia coloizilor

Fortele van der Waals sunt intotdeauna forte de atractie

Actioneaza pe distante relativ mari comparativ cu alte forte de nivel atomic sau
molecular si pot avea un interval de influenta intre 0,2nm pana la peste 10nm.

Fortele van der Waals scad rapid cu distanta dintre molecule, energia de interactiune
fiind proportionala cu r-6. Datorita faptului ca sunt aditive, aceasta scadere este mai lenta
pentru entitati mai mari.

Dintre cele 3 forte mentionate, forta London este intotdeauna prezenta, dat fiind faptul
ca nu necesita existenta unei polaritati permanente sau a unei polaritati induse de sarcina
in molecule.

Interactiile London joaca un rol important in chimia coloizilor. Acestea influenteaza

adsorbtia fizica si tensiunea superficiala; in plus, sunt importante in fenomenele de
umectare, structura macromoleculelor precum proteinele sau alte molecule polimerice
biologice sau nebiologice, in stabilitatea spumelor si a filmelor subtiri.

Sisteme coloidale
 Alte forte intermoleculare
Legaturile de hidrogen. Acest tip de legaturi se formeaza intre un atom de hidrogen
legat covalent si o grupare electronegativa precum =O sau N. Intr-o molecula de apa,
cei doi atomi de H conduc la o regiune pozitiva locala (singurul sau electron fiind exclusiv
in orbital cu oxigenul), iar atomul de O conduce la doua zone negative. Astfel, rezultanta
este o atractie intre H si O din diferite molecule, daca orientarea reciproca le permite.
Legatura de hidrogen este dependenta de directie: o mica deviatie de la orientarea
optima determina o slabire apreciabila a legaturii.
O legatura de hidrogen este evident mai slaba decat una covalenta, si deseori are o
durata de existenta scurta. Pe de alta parte, legaturile de hidrogen sunt mult mai
puternice decat interactiunile van der Waals.

Sisteme coloidale
 Alte forte intermoleculare
Solvatarea este determinata de interactiunile de atractie dintre solvent si moleculele de
solut si, ca rezultat al acesteia, moleculele de solut se resping; aceasta determina
cresterea solubilitatii.
In alte cazuri, are loc solvatarea negativa, care conduce la o atractie neta intre moleculele
de solut.

Sisteme coloidale
 Stratul dublu electric
Un factor important in stabilitatea coloizilor:
existenta unei sarcini electrice la suprafata
particulelor
Atragerea ionilor de semn opus cu formarea unei
atmosfere ionice (nr. contraioni > nr. ioni de aceesi
sarcina cu ionul central; sarcina neta egala in marime
cu cea a ionului central). Sarcina electric acumulat
se numete strat dublu electric, i este divizat in:
un strat ferm imobil; purttorul de sarcin
electric fixat pe interfaa solid/ lichid - stratul
Stern
un strat difuz mobil (strat de difuzie); purttorii
de sarcin sunt implicai n micarea termic si au o
concentraie ridicat n apropierea suprafeei care
scade treptat pn la echilibru cu concentraia de
contra-ioni din soluie.
potenialul de la interfa dintre stratul imobil i
cel difuz este cunoscut ca potenial electrocinetic
zeta.

Sisteme coloidale
 Potentialul Zeta
Potenialul Zeta este un bun indicator al
interaciunilor dintre particule si, prin
urmare, un bun indicator al stabilitatii
coloizilor.
Conform teoriei DLVO stabilitatea
particulelor in suspensie depinde de un
potential de interactiune total.
Masurarea potentialului Zeta face
posibila predictia comportamentului
coloizilor (stabilitate, omogenitate) i,
astfel, rezolva unele probleme de
formulare.

Potentialul Zeta poate fi cuantificat prin intermediul mobilitatii

electroforetice () utiliznd relaia Smoluchowski (deplasarea
particulei coloidale ncrcate electric cu vitez fix ntr-un camp
electric). Mobilitatea particulei este legat de constanta
dielectric, viscozitatea lichidului de dispersie i de potenialul
electric la limita dintre particula n micare i lichid (potenialul
zeta)

Sisteme coloidale
 Potentialul zeta stabilitatea coloizilor
Potenialul zeta: indicator cheie al stabilitii dispersiilor coloidale. Valoarea
potenialului zeta indic gradul de respingere electrostatic ntre particule similiare,
adiacente, ntr-o dispersie.
Pentru molecule i particule care sunt destul de mici, un potenial zeta ridicat va
conferi stabilitate, adic, dispersia va rezista agregare.
n cazul n care potenialul este mic, forele atractive pot depi aceast repulsie
dintre particule i dispersia se poate distruge i sa apara flocularea.

Deci, coloizii cu potenial zeta mare (negativ sau pozitiv) sunt stabilizati electric, n
timp ce coloizii cu poteniale zeta mici au tendinta de a coagula sau flocula

Potentialul Zeta [mV] Stabilitatea coloizilor

0 5 Coagulare rapida sau floculare
10 30 Stabilitate scazuta
30 40 Stabilitate moderata
40 60 Stabilitate buna
mai mare decat 61 Stabilitate excelenta

Sisteme coloidale
 Teoria DLVO
Teoria DLVO (denumit dup Derjaguin, Landau,
Verwey i Overbeek) reprezint teoria clasic a
stabilitii coloizilor
Idea de baza a teoriei DLVO este ca stabilitatea
coloizilor liofobici in sisteme apoase este
determinata de combinarea atractiei van der
Waals si repulsia electrostatica si ca cele doua
sunt aditive.
Repulsia electrostatic devine semnificativ
atunci cnd doi coloizi se apropie unul de cellalt
i straturile lor duble ncep s interfereze. Aceasta
are o valoare maxim atunci cnd acetia se ating
i scade aproape de zero n afara stratului dublu.
Forele de atracie ntre 2 molecule cresc
continuu atunci cnd distana ntre particule
scade. La apropierea moleculelor norii electronici
ai moleculelor se suprapun partial si dac legtura
covalent nu este posibil, se produce o
respingere

Sisteme coloidale
 Curba de interactie
Pentru interacia a dou particule sferice identice, energia totala de interaciune este:

kB = constanta Boltzmann, R = raza particulei

A = constanta Hamaker (parametru de atractie). Pot fi deseori gasite in literatura sau
calculate (teoria Lifshits); depinde de proprietatile materialului: polarizabilitate,
densitate
Pentru interactiuni in apa A are valorile: 6.6 1021 J pentru proteine globulare, (1 3)
1019 J pentru metale, (4 12) 1021 J pentru polimeri sintetici ca polistiren, Teflon

R = raza particulelor. Dimensiunea particulelor (precum si distributia acestora) si

forma pot fi determinate experimental.
0 = potentialul de suprafata. Poate fi aproximat de potentialul zeta obtinut in
experimentele electroforetice.
ci = concentraia electrolitului,
Zi = sarcina ionului.
-1 = grosimea stratului difuz din jurul particulei coloidale (lungimea Debye)
H = distanta dintre particule, toate celelalte variabile sunt, in general tabelate.
Sisteme coloidale
 Curba de interactie

Cnd particulele s-au apropiat la o

distan foarte mic (H<<2-1) predomin
forele de atracie van der Waals, care se
manifest pe distane mult mai scurte dect
cele electrostatice.
Potenialul total de interaciune scade Variaia energiei totale de
interaciune cu distana
pn la o valoare minim, numit minim
dintre particule
primar (A), dup care el crete brusc
datorit respingerilor cauzate de
suprapunerea orbitalilor electronici din
atomii celor dou particule.

Sisteme coloidale
 Curba de interactie
La distane medii (H2-1) corespunztoare suprapunerii straturilor electrice duble,
cele dou particule sunt supuse unor fore de respingere electrostatice, fapt pentru
care potenialul total de interaciune atinge un maxim. Valoarea acestui maxim (B)
acioneaz ca o barier energetic n calea particulelor care se apropie. Ea este o
msur a stabilitii sistemului dispers coloidal.
Dac bariera energetic are o valoare mic,
comparabil cu energia termic ( 1kBT ),
atunci particulele coloidale aflate n micare
brownian, o depesc uor i cad n
groapa de potenial corespunztoare
minimului primar - particulele se unesc n
mod ireversibil producndu-se agregarea
sistemului coloidal (agregatul format este
mai stabil termodinamic datorit micorrii
suprafeei interfazice).
O valoare ridicat a barierei energetice se
Variaia energiei totale de
opune agregrii particulelor, asigurnd interaciune cu distana
sistemului coloidal o anumit stabilitate dintre particule
cinetic (metastabilitate).

Sisteme coloidale
 Curba de interactie
La distane relativ mari (H>>7-1), termenul atractiv l depete din nou pe cel
repulsiv, iar curba potenialului total de interaciune nregistreaz un al doilea minim,
numit minim secundar (C).
Agregarea n minimul secundar are loc pentru
particule cu poteniale electrice mici i constante
Hamaker mari. Agregatul format are o valoare
energetic mai mare dect cea corespunztoare
minimului primar, ceea ce explic instabilitatea
acestuia.
Unirea particulelor coloidale cu formarea unui
agregat instabil, a crei energie corespunde
minimului secundar se numete floculare. Acest
proces este provocat, n general, de compuii
macromoleculari.
Cnd minimul secundar are o valoare energetic
comparabil cu energia termic, procesul de
floculare nu are loc.
Din cele prezentate reiese faptul c stabilitatea agregativ a unui sistem dispers coloidal
liofob este influenat de acei factori care modific valorile extreme ale curbelor de
potenial (minime i maxime).
Sisteme coloidale
 Constantele Hamaker
Prin conventie, constantele Hamaker sunt notate:
A11 pentru interactii intre doua entitati ale aceluiasi material (1).
A33 = constanta Hamaker a mediului dintre cele doua entitati (1) si (2),
Daca materialele 1 si 2 sunt similare in compozitie si densitate, A11(3) are valori mici.
Calculul constantelor Hamaker conform
Teoriei Hamakerde Boer
Valorile constantelor Hamaker in cazul in
care (3) = vid (A11) si (3) = apa (A11(3)),
in 10-21 J
(impartirea cu 4.05, da valoarea lui A relativ
la kBT la temperatura camerei)

Sisteme coloidale
 Constantele Hamaker
Ecuatiile din tabel care apar dupa semnul sunt obtinute pe baza principiului Berthelot,
conform caruia A12 = (A11 A22)0.5. Relatia nu este in totalitate corecta, dar serveste la
ilustrarea anumitor aspecte importante:
Constanta Hamaker este totdeauna pozitiva daca particulele sunt din acelasi material,
aceasta implica ca energia de interactiune este totdeauna negativa, deci forta este una de
atractie
Constanta Hamaker va ramane aceeasi daca materialele din care sunt alcatuite
particulele si mediul dintre acestea se schimba intre ele. Deci atractia dintre doua
picaturi de apa separate de aer va fi egala cu atractia dintre doua bule de aer (de aceeasi
raza) in apa.
Daca toate cele 3 materiale sunt diferite, A poate fi negativ, deci interactia poate fi de
respingere. Acest lucru a fost confirmat experimental de exemplu pentru filme ale unor
lichide organice intre sticla si aer (A22 este zero, in timp ce A11>A33)

Sisteme coloidale
 Constantele Hamaker

Rezultatele sunt prezentate in table sunt obtinute pe baza teoriei lui Lifshits (mai elaborata
si mai precisa) - in buna concordanta cu cele experimentale.
Valorile constantelor Hamaker cresc cu masa molara pentru o serie omoloaga si sunt
mai mari pentru un material solid decat pentru unul lichid (comparatie intre parafina
solida si n-hexadecan).
Valorile pentru apa ca mediu de separare tind sa fie cu un ordin de marime mai mici
decat pentru aer (sunt de ordinul kBT)

Valorile constantelor Hamaker in cazul in care

(3) = vid (A11) si (3) = apa (A11(3)),
in 10-21 J (impartirea cu 4.05, da valoarea lui A
relativ la kBT la temperatura camerei. )

Sisteme coloidale
 Teoria DLVO
Aceasta teorie poate fi aplicata daca nu actioneaza alte forte de interactiune

S-a observat ca domeniul pe care energia de interactiune este importanta pare a fi

restrictionata la aprox. 10nm (pot fi relevante distante dintre particule de pana la 20nm)

Pentru ca termenul van der Waals este proportional cu 1/H si termenul electrostatic
(pozitiv) scade aprox exponential cu H, atractia va fi intotdeauna predominanta la distante
foarte scurte si mari.

O for van der Waals de atractie corespunde unui semn pozitiv al constantei Hamaker.
Fortele van der Waals ntre doua particule din materiale similare sau doua particule din
materiale diferite in vid sau in mediu de gaz sunt ntotdeauna de atractie.
Daca mediul de separare dintre cele doua particule din materiale diferite este o faza
condensata forta Van der Waals poate fi de respingere: O forta van der Waals repulsiva
poate sa apara cnd atractia dintre o particula si mediul de separare este mai puternica
decat fata de cealalta particula.

Sisteme coloidale
 Teoria DLVO - complicatii
Forma particulelor. Calculul pentru majoritatea energiilor de interactiune poate fi
aplicat cu succes pentru sfere perfecte, adica pentru majoritatea emulsiilor O-W.
Desi ecuatiile pentru un anumite geometrii ale particulelor simple pot fi gasite in
literatura, aplicarea la particulele nesferice poate conduce la anumite dificultati. Spre
exemplu, forma poate fi neregulata si variabila, iar particulele pot interactiona unele cu
altele in diferite orientari.
Dimensiunea particulelor. Deficienta teoriei a fost mentionata si se incearca corectii ale
acesteia.
Pentru particule reale, care sunt deseori neomogene, valoarea constantei Hamaker
poate fi nesigura
Particulele reale nu au o suprafata tare si neteda, aceasta poate sa interfere in
egalitatea potentialelor zeta si de suprafata (pozitia planului de alunecare nu coincide
cu planul Stern exterior)
Pot aparea si alte forte de interactiune

Sisteme coloidale
 Curba de interactie
Pentru interacia a dou particule sferice identice, energia totala de interaciune este:

kB = constanta Boltzmann, R = raza particulei

Entalpia libera Gibbs (in unitati kBT) in

functie de distanta dintre particule
(R = 100 nm) in apa care contine diferite
concentratii de sare monovalenta.
Calculul s-a facut pe baza teoriei
DLVO (ecuatiile de mai sus) cu:
constanta Hamaker A= 71021 J
potentialul de suprafata 0 = 30 mV.
Se pot observa interactiunile de atractie
foarte slabe (minimul energetic
secundar) la distante foarte mari.

Sisteme coloidale
 Variabile importante
G/kBT

y z

H
Profiluri ale curbei de energie de interactie coloidala in functie de distanta dintre particule,
calculata conform teoriei DLVO pentru particule sferice in faza apoasa.
Sunt illustrate: (a) efectele marimii constantei Hamaker, A; (b) potentialui de suprafata, 0;
(c) tariei ionice, I si (d) razei particulei, R.
x, y si z indica: maximul, minimul primar si minimul secundar in G.
A = 1.25kBT, |0|=15mV, I = 10mM, R = 1m
Sisteme coloidale
 Mecanisme de stabilizare al coloizilor
Pentru coloizii liofobi exist practic dou mecanisme de stabilizare:
1. interaciile electrostatice din stratul dublu electric,
2. stabilizare steric

1. Interaciunea ntre straturile dublu electrice reprezint o barier de energie n

curba total de interaciune.

Elementul decisiv n determinarea nlimii barierei energetice impus de stratul dublu

electric este concentraia electrolitului n sistem: o cretere a concentraiei electrolitului
reduce interaciunea electrostatic de repulsie, reducnd bariera de energie i facilitnd
ciocnirea efectiv a particulelor, rezultnd un sistem mai puin stabil.

Concluzionnd, dac maximul energiei poteniale este mare n comparaie cu energia

termic medie a particulelor, s spunem 10 kBT, atunci sistemul trebuie s fie stabil; n caz
contrar se produce floculaia sau coagularea (instabilitate).

Sisteme coloidale
 Mecanisme de stabilizare al coloizilor

2. Stabilizarea sterica
Acest mecanism necesit prezena unui coloid liofilic, care se adsoarbe pe suprafaa
particulei i determin ceea se numete stabilitate steric

Este acceptat c agenii de protecie sterici nu este nevoie s fie ncrcati electric.
Ei trebuie n principal s ndeplineasc dou condiii:
s dein o natur chimic dual pentru a ndeplini caracteristicile de solubilitate i
s aib o mas molecular relativ mare.

Se poate spune, n general, c un stabilizator steric trebuie s aib o fraciune din

moleculele sale care s manifeste solubilitate sczut n mediul de dispersie i/sau o nalt
tendin de adsorbie la suprafaa particulelor. Rezultatul trebuie s fie formarea unui strat
adsorbant relativ gros care poate impune o barier particulelor din apropiere, crescnd astfel
stabilitatea coloidului.

Stabilizatorii sterici cei mai des folosii sunt substane macromoleculare - biopolimeri

Sisteme coloidale
 Stabilizarea sterica
Folosirea polimerilor naturali n stabilizarea dispersiilor coloidale este o
metod foarte veche.
cu aproape 5000 de ani n urm, n China i n Egipt, scribii preparau cerneala
instant cu care scriau pe papirus, prin amestecarea crbunelui obinut prin
combustie, cu o soluie ce coninea un polimer natural (cazeina din lapte,
albuul din ou, guma arabic polizaharid natural etc.). Substana cleioas
obinut era apoi modelat sub forma unui creion i uscat. Cnd scribul
avea nevoie de cerneal, nmuia acest creion n ap, unde particulele de
crbune modificate cu polimer se redispersau instantaneu.
astzi, stabilizarea dispersiilor coloidale cu ajutorul polimerilor naturali sau
sintetici se aplic n prepararea unei game foarte largi de produse industriale:
emulsii alimentare i farmaceutice, detergeni, vopsele, cerneluri, etc.

Sisteme coloidale
 Stabilizarea sterica
Primele studii cu privire la aciunea biopolimerilor asupra stabilitii coloizilor se
datoreaz lui Faraday (1857). Acesta a observat c la adugare de NaCl, un sol de aur se
comport diferit, n funcie de prezena sau absena gelatinei:
cnd n solul de aur nu se afl gelatin, adugarea NaCl determin o schimbare a culorii
de la rou la albastru, iar prezena gelatinei mpiedic aceast modificare.
Gelatina are aciune stabilizant: prin adsorbtia pe suprafaa particulelor coloidale, se
opune procesului de agregare ce modific lungimea de und a radiaiilor absorbite.

Sisteme coloidale
 Stabilizarea sterica
Numrul de aur al unui biopolimer (1901, Zsigmondy) = cantitatea de polimer
(exprimat n mg) care trebuie adugat la un volum de 10 cm3 sol de aur pentru a
preveni coagularea produs de 1cm3 soluie de NaCl de concentraie 10%.

Valori ale numerelor de aur ale unor biopolimeri

Aciunea polimerilor asupra unui sistem dispers coloidal este foarte complex. Ea depinde
de numeroi factori, printre care: natura chimic a polimerilor, natura fazei continue,
concentraia polimerilor, temperatur, presiune osmotic, pH etc.
Polimerii influeneaz stabilitatea sistemelor disperse coloidale att n stare adsorbit pe
suprafaa particulelor, ct i n stare liber, n faza continu.

Sisteme coloidale
 Efecte in stabilizarea sterica

Efecte de solvent n stabilizarea steric

Dac natura solventului este schimbat prin aceea c el devine un solvent mai bun
pentru unitatile de monomer care acioneaz ca ancore pentru stabilizator, atunci
lanurile polimerice se adsorb mai slab, sistemul devine mai stabil (contra floculrii,
de exemplu). Invers, dac solventul este schimbat dintr-un solvent bun ntr-unul
slab pentru cozi i bucle, grosimea stratului protector se va reduce astfel nct
lanurile de polimer colapseaz pe suprafaa unei particule. Rezultatul este
reducerea stabilitii contra floculrii.

Efectul masei moleculare a polimerului

n general, pentru clasa coloizilor liofilici, un material cu mas molecular nalt este
de ateptat s produc o protecie mai bun mpotriva floculrii. Motivul este c
lanurile mai lungi implic bucle i cozi mai lungi i deci formarea unui strat protectiv
mai gros n jurul particulei. Ca i n cazul altor sisteme fizice exist ns anumite limite
care nu trebuiesc depite, mase moleculare prea mari putnd favoriza flocularea.

Sisteme coloidale
 Efecte in stabilizarea sterica

Efectul temperaturii
Temperatura este un factor important care influeneaz procesul de stabilizatoare a
dispersiilor coloidale cu polimeri. Astfel, urmrindu-se influena temperaturii asupra
stabilitii unui coloid stabilizat cu un polimer, s-a pus n eviden o valoare a temperaturii
de destabilizare prin floculare a coloidului, numit temperatur critic de floculare.
Dac flocularea are loc prin nclzire atunci se definete o temperatur critic nalt de
floculare (TCFI), iar dac ea apare prin rcire atunci se definete o temperatur critic
joas de floculare (TCFJ). De cele mai multe ori cele dou mrimi nu sunt egale, iar
determinarea lor experimental este dificil.
n figura se reprezint trecerea unei dispersii coloidale
stabilizat cu polioxietilen dintr-o stare stabil ntr-una
instabil, de floculare. Starea sistemului coloidal este
urmrit cu ajutorul densitii optice.
Sub temperatura de 290 K dispersia are o stabilitate
ridicat. La aceast temperatur, numit temperatur
critic de floculare (TCFI) are loc distrugerea dispersiei.
Dac acelai sistem se rcete, se observ o tranziie de
la starea instabil la una stabil corespunztoare unei
temperaturi critice de floculare (TCFJ).

Sisteme coloidale
 Efecte in stabilizarea sterica
Alturi de temperatur, n stabilizarea sistemelor coloidale prin adaos de polimeri
adsorbani, un rol important l are concentraia acestora.
Astfel, prin dizolvarea n concentraie mic a polimerilor adsorbani, ntr-un bun
solvent se produc interaciuni atractive ntre particulele coloidale datorit crerii unor
puni de legtur n urma adsorbiei aceluiai lan macromolecular pe mai multe
particule.
Acest mod de aciune a polimerilor a fost propus de La Mer (1967) i este cunoscut sub
denumirea de modelul bridging.
a) Sisteme stabilizate steric n care o
molecul de polimer este asociat cu o
singur particul;

b) Sistem cu concentraie mic de polimer

(sau cu polimer cu mas molecular foarte
mare); o molecul de polimer leag dou
sau mai multe particule favoriznd
flocularea.

Exist o concentraie optim de polimer adsorbant pentru care stabilitatea sistemului

coloidal este minim. Experiena a artat c aceast concentraie corespunde unui grad de
acoperire a particulei cu lanuri polimerice de 50%.
Sisteme coloidale
Curba totala de interactiune
Cele dou mecanisme discutate anterior electrostatic i steric reprezint extremele
unui domeniu de tehnici experimentale care ne permit s preparm sisteme coloidale
cinetic stabile. Cele dou mecanisme nu se exclud reciproc. Muli coloizi de importan
tehnologic necesit o combinare a ambelor efecte.
Proteinele, de exemplu, sunt coloizi de protecie exceleni. Ele au structur polimeric i
tind s se adsoarb pe diferite suprafee, producnd o stabilizare steric puternic, i de
asemenea pot fi ncrcate electric (funcie de pH) producnd de asemenea o stabilitate
electrostatic bun. Aceast natur dual poate avea anumite avantaje practice.
Stabilizarea electrosteric se ntlnete cu preponderen n sistemele biologice (lapte,
snge etc) unde compuii macromoleculari care se adsorb pe suprafaa particulelor sunt
proteinele, care au structuri de polielectrolit. n ultimul timp stabilizarea electrosteric i-
a gsit o larg aplicaie n formularea dispersiilor industriale datorit posibilitii
nlocuirii mediului de dispersie organic, care este toxic, cu cel apos.

Cunoterea modului n care un coloid poate fi stabilizat creaz un instrument foarte

important pentru obinerea multor sisteme de utilitate practic.

Curba energiei poteniale totale conine urmtorii termeni:

Sisteme coloidale