Sunteți pe pagina 1din 9

AMPLIFICATOARELE OPTICE

1. Consideratii teoretice

Se vor descrie tipurile de baza ale amplificatoarelor optice: amplificatoare optice


semiconductoare (SOA-Semiconductor Optical Amplifiers), amplificatoare Raman de fibră (FRA-
Fiber Raman Amplifier), amplificatoare optice parametrice (OPA-Optical Parametric Amplifiers),
amplificatoare optice cu fibră dopată cu Erbiu (EDFA-Erbium Doped Fiber Amplifiers),
amplificatoare optice cu fibră dopată cu Praseodimiu (PDFA-Praseodinium Doped Fiber Amplifiers),
amplificatoare optice cu fibră dopată cu Neodimiu (NDFA-Neodimium Doped Fiber Amplifiers) şi
amplificatoare optice cu fibră dopată cu Tuliu (TDFA-Tulium Doped Fiber Amplifiers).
Conform standardului ITU-T se definesc benzile de comunicatie:
Original band (O-band): 1260 la 1360nm
Extended band (E-band): 1360 la 1460nm
Short band (S-band): 1460 la 1530nm
Conventional band (C-band): 1530 la 1565nm
Long band (L-band): 1565 la 1625nm
Ultralong band (U-band): 1625 la 1675nm

1.1. Amplificatoare optice semiconductoare

Principiul de functionare al aplificatoarelor optice semiconductoare este asemenator cu cel al


diodei laser, doar ca nu exista o cavitate rezonanta. Se pastreaza celelalte doua componente – pompa de
energie si respectiv mediul activ, care este chiar fibra optica dopata si care permite amplificarea
semnalului. Structura este polarizată direct sub pragul de laserare. Când un semnal intră în miezul
generator de câştig, în prezenŃa fotonilor care sunt cauza emisiei stimulate, la cealaltă extremitate apare
un semnal amplificat şi coerent.
Există două forme de operare a SOA: ca un Amplificator TWA (Trawelling wave Amplifier)
sau amplificator Fabry-Perot (http://www.superlumdiodes.com/soa.htm) . Conform modului de operare
TWA, semnalul traversează o dată dispozitivul fiind amplificat în timpul trecerii. Acest mod de operare
este interesant pentru aplicaŃiile de mare viteză, unde se pot amplifica impulsuri cu lungime de 1 ps.
Într-o cavitate Fabry-Perot un semnal se propaga pe căi multiple din cauza reflexiei semi-propagărilor
spre extremităŃile dispozitivului. Pentru ca SOA să opereze ca un TWA trebuie diminuată reflexivitatea
feŃelor. Un prim pas pentru aceasta constă în adunarea straturilor anti-reflexive ale celor două interfeŃe.
În plus se poate înclina zona de ghidare a undelor la interfaŃa obişnuită sau să se insereze o zonă
transparentă între zona activă şi interfaŃă. În acest caz raza optică este defocalizată înainte de a ajunge la
interfaŃa semiconductorului.
Lumina reflectată nu mai este divergentă şi reuşeşte să se cupleze satisfăcător la zona activă a
cărui densitate este destul de slabă. O caracteristică nedorită a amplificatorului este sensibilitatea la
modul de polarizare a semnalului sau cu alte cuvinte câştigul de amplificare este diferit pentru modurile
de traversare electrică (TE) şi pentru modurile de traversare magnetică (TM). Această discrepanŃă între
moduri poate ajunge la valori între 5 dB şi 8 dB, din cauza diferenŃei între factorii de siguranŃă şi
câştigurile diferite între polarităŃi. S-au dezvoltat insa unele scheme pentru reducerea sensibilităŃii la
polaritate.
1.3.Amplificatoare Raman în fibră

Principiul de bază al amplificării constă din utilizarea dispersiei Raman stimulate (SRS) în
fibrele optice ca mecanism de interacŃiune a luminii cu energia de vibraŃie a materialului. În acest proces
în timpul propagării unui fascicul de pompaj intens, are loc transferul de energie al pompajului spre
semnal decurgând emiterea de fononi optici. SRS a fost observată pentru prima dată de Ippen şi
colaboratorii sai în 1970. În acest experiment s-a utilizat o fibră de nucleu lichid cu secŃiune de şoc de
dispersie spontană Raman (σ) ridicată. Prima demostraŃie a efectului Raman stimulat în fibrele de sticlă
a fost realizată a Stolen şi colaboratori în 1971, folosind o fibră monomod fabricată de Corning Glass
Works. Comparând SRS şi emisia stimulată a apărut un aspect fundamental. La emiterea stimulată, un
foton incident este capabil de a genera un foton cu aceeaşi energie, în ceea ce priveşte dispersia Raman
stimulată fotonii incidenŃi pot genera un foton cu energie redusă şi să emită un foton optic care este
absorbit de starea de vibraŃie a miezului (vezi figura 2.2).
Pe măsură ce semnalul se propagă în miez, se amplifică datorită tranziŃiei electronice între starea
fundamentală şi alte stările de vibraŃie (alte λ) prin intermediul stării virtuale. DiferenŃa de energie între
starea virtuală şi starea la care revine electronul (tranzitie), este suficienta pentru emiterea unui foton si
respectiv a unui număr de fononi optici care determină frecvenŃele Stokes. Comparând cu lichidele şi
cristalele, sticla inregistreaza o dispersie Raman mai mică. Astfel diminuarea ariei efective a pompajului
este esenŃială pentru creşterea câştigului de amplificare (vezi ecuaŃia 2.21). S-au studiat diferite
materiale vizând descoperirea unei opŃiuni cu un câştig Raman mai mare pentru producerea de fibre
optice amplificatoare, printre care: sticla produsă dintr-un singur material, sticle de siliciu dopate şi
sticle produse din diferite componente, inclusiv sticle dopate cu oxizi de metale grele. Fibrele cu pierderi
scăzute fabricate plecând de la aceste sticle dopate cu oxizi de metale grele sunt nerealizabile practic în
ciuda valorii ridicate a dispersiei Raman pe sectiune de fibra.

Figura 2.2 – Diagrama de energie care prezintă procesul de amplificare Raman


Din cauza naturii amorfe a sticlelor care compun fibrele optice, nivelurile de vibraŃiei se distribuie cvasi
continuu generând un plus omogen. În fibrele de siliciu datorită numărului mare de vibraŃii, la frecvenŃă
unghiulară a semnalului ( ωs) poate să difere destul de mult frecvenŃa unghiulară de pompaj ( ωp),
aducând un spectru mai larg de amplificare.
Pentru aplicaŃii care folosesc efectul Raman în fibrele optice parametrii cei mai relevanŃi sunt:
schimbarea frecvenŃei şi creşterea câştigului Raman, modulul ariei efective pentru pompaj, coeficientul
de atenuare pentru pompaj şi semnal, limitarea de putere pe care fibra o poate suporta şi compatibilitatea
cu alte elemente ale sistemului de comunicaŃie optic. Pentru optimizarea performanŃelor, diferenŃa între
frecvenŃa de pompaj şi frecvenŃa semnalului trebuie să corespundă la nivelul curbei care determină
amplificarea în funcŃie de această diferenŃă de frecvenŃă. Pentru fibrele de siliciu, conform ilustraŃiei de
la figura 2.3 diferenŃa trebuie să fie de aproximativ 13 THz, care corespunde aproximativ cu 100 nm
pentru lungimi de undă de 1550 nm.
Sunt utilizate fibrele compensatoare ale dispersiei (DCF-Dispersion Compensating Fibers)
ridicând câştigul Raman de la 5 până la 10 ori pentru fibrele standard monomod cu profilul indicelui de
refracŃie de tip prag. Cu excepŃia absorbŃiilor de hidroxid de siliciu se poate obŃine amplificare Raman
pentru orice lungime de undă între 300 nm şi 2000 nm. Utilizând diverse tipuri de pompaje este posibilă
generarea unui spectru de amplificare destul de larg şi cu puŃine variaŃii de amplitudine.
În aplicaŃiile cu bandă lungă pompajul variază între 20 nm şi 30 nm în funcŃie de uniformitatea
de câştig cerută. Profilul câştigului Raman cu siliciu se concentrează pe lungimi de undă mai mari, alte
materiale având spectre Raman diferite, oferind posibilitatea de egalizare şi extindere a benzii folosind
fibre compuse din alte materiale.

Figura 2.3 – Coeficientul de amplificare pentru siliciu


(pe axa X avem DiferenŃa de lungime de undă în nm, iar pe axa Y avem Coeficientul de câstig în m/W)

Aceste amplificatoare în afară că au o bandă largă de amplificare, sunt destul de flexibile în ceea
ce priveşte câştigul, putând înlocui deficienŃele de bandă a celorlalte amplificatoare, fiind atractive
pentru aplicaŃiile în comunicaŃiile cu fibră optică. Din contră, amplificatoarele contruite din fibră dopată
cu materiale rare şi semiconductoare sunt puŃin eficiente cerând putere ridicată de pompaj şi fibremai
lungi. Un aspect important care trebuie menŃionat este pierderea zgomotului asociat cu transferul de
energie a lungimilor de undă din banda S pentru lungimi de undă din banda L, prin intermediul
procesului de dispersie Raman. Aceste amplificatoare sunt amplu utilizate pentru a suplimenta folosirea
amplificatoarelor din fibre dopate, aducând un câştig adiŃional în forme distribuite în legături foarte
lungi. Astfel pentru banda L se folosesc scheme de amplificare hibride.
1.4 Amplificatoare optice cu fibre dopate

Din 1985 când la Univeritatea din Southampton (Anglia) s-a demonstrat o nouă tehnică pentru
fabricarea fibrelor optice dopate cu materiale rare care prezentau pierderi scăzute, amplificatoarele
optice cu structură bazată pe aceste fibre au fost imediat identificate ca dispozitive importante în
aplicaŃiile comunicaŃiilor prin fibre optice în principal datorită câştigului ridicat, zgomotului intrinsec
scăzut, dependeŃei scăzute de polarizare, transmiterea cu eroare de bit (BER) scăzută şi eficienŃă mărită
de conversie de putere (PCE-Power Coversion Efficiency).
Primul material rar folosit a fost neodimiu, cel mai bun dopant în lasere solide. După aceste
rezultate încurajatoare s-au utilizat si alŃi dopanŃi pentru producerea amplificatoarelor optice: tuliu,
yterbiu şi erbiu. S-au dezvoltat numeroase amplificatoare din fibră dopată cu diferite elemente, profitând
de proprietăŃile fluorescente ale fiecăruia.
În prezent cele mai importante amplificatoare optice cu fibră dopată sunt cele cu erbiu care pot
produce amplificare in banda C. Amplificatoarele optice cu fibră dopată cu praseodimiu şi neodimiu se
pot folosi pentru a obŃine valori de 1300 nm. În ceea ce priveşte amplificatoarele cu fibră dopată cu tuliu
pot produce câştig pentru toată banda S de transmisie optică (1460 nm-1530 nm).

1.4.1. EDFA

La finele anului 1986, grupul de la Southampton a produs primul amplificator cu fibră dopată cu
erbiu. În 1986, Emmanuel Desurvire a început să lucreze la laboratoarele Bell şi imediat a început să
folosească EDFA. E. Desurvire a realizat mijloace detaliate, a dezvolatat modelul teoretic şi a realizat
prima optimizare a lungimii de undă dopată.
EDFA sunt amplificatoarele optice cele mai folosite şi cunoscute în principal pentru că spectrul
lor de amplificare coincide exact cu minimul pierderilor in siliciu pentru 1550 nm. Pentru EDFA cu
siliciu, toate posibilităŃile de tranziŃie între nivelele de energie din erbiu sunt radiative datorită procesului
de cădere cu emisie de fononi, cu excepŃia transmisiei care cuprinde nivele 4 I 13 / 2 şi 4 I 15 / 2 care sunt
100% radiative. Această tranziŃie arată un spectru de emisie destul de larg, cu maximul la 1530 nm care
oferă amplificare în toată banda C. Este de asemenea posibilă amplificarea in banda L cu EDFA.
Timpul de viaŃă superior este de 10 ms, care este mult mai mare decât timpurile asociate transmisiei
semnalului.
Datorită multiplicităŃii nivelelor de energie poate să aibă loc absorbŃia unor lungimi de undă
pompate începând de la nivelul superior de amplificare diminuând eficienŃa pompajului. Acest proces
este denumit absorbŃie de stare excitată (ESA-Excited State Absorbtion). Lungimile de undă de
pompaj între 980 nm şi 1480 nm sunt libere pentru absorbŃia stării excitate. Acestea pot fi generate
plecând de la laserele diodelor comerciale. Pompajul de 980 nm minimizează nivelul zgomotului şi este
mai adecvat când EDFA este folosit ca un preamplificator.
Dacă este pompaj suficient pentru a menŃine inversiunea de populatie, ionii de erbiu absorb
semnalul care se propagă amplificat, dupa principiul unui laser cu trei niveluri. Un parametru important
a EDFA-urilor este puterea de transparenŃă definită ca putere de pompaj pentru ca semnalul să nu sufere
nici câştig nici pierdere.
Figura 2.4 – Diagrama de energia a procesului de amplificare prin EDFA.

EDFA poate genera câştig in banda de lungime de undă mai mare ca banda S. Dezavantajul cel
mai important de subliniat este lipsa câştigului pentru benzi de lungime de undă mai mici decât banda S.
Suprimarea ASE se face prin intermediu filtrelor în multiple stagii de amplificare, făcând
sistemul destul de complex sau utilizând structuri de fibre speciale cu lungimi de undă de 1530 nm
generând pierderi ridicate pentru ASE.

1.4.2. PDFA, NDFA, TDFA

Se ştie că unul din pragurile de atenuare scăzută a fibrelor optice din siliciu este cel al lungimii
de undă cu valoarea de 1300 nm, înainte de dezvoltarea tehnologiei laserelor diodă compuse din legături
cuaternare de semiconductoare InGaAsP care emit in banda la 1550 nm (minimul de atenuare a fibrelor
de siliciu) fiind adoptate de multe sisteme operând pe bandă de 1300 nm. Atunci este explicabilă cerinŃa
pentru amplificatoare optice care pot opera în această bandă. Aceasta se poate realiza prin intermediul
utilizării fibrelor dopate cu unele materiale rare precum prasedemiu, neodimiu şi disprosiu (?). Este
important de subliniat că procesul de amplificare a acestor materiale funcŃionează ca un sistem de patru
niveluri cu avantajul că nu există absorbŃia semnalului începând de la starea fundamentală. Prasedemiul
emite fluorescent în zona spectrală de 1300 nm, permiŃând amplificarea lungimilor de undă dorite, acest
lucru făcând posibil producerea unui amplificator optic cu fibră dopată cu prasedemiu. În acest timp
eficienŃa pompajului pentru a atinge factori ridicaŃi de câştig este extrem de scăzută. În schimb pentru un
EDFA cu un nivel de pompaj la 20 mW este suficient pentru a obŃine un câştig de 20 dB. Pentru un
PDFA sunt necesare câteva sute de mW pentru a atinge aceeaşi valoare.
Neodimiul, alt material rar, emite de asemenea fluorescenŃa la nivelul de 1,3 µm, fiind posibilă
producerea de amplificatoare optice şi lasere cu fibre din ZBLAN dopate cu neodimiu. Cea mai mare
problemă în legătură cu aceste fibre il constituie tranzitul la 1,05 µm care poate opri emisia dorită.
Folosind tehnici de suprimare a câştigului la 1,05 µm, se pot obŃine amplificări de până la +10 dB a
laserelor cu eficienŃă de până la 15,7%. Există de asemenea menŃionări în literatură privind folosirea
disprosiului pentru amplificări de 1,3 µm.
Din perspectiva largirii benzii de transmitere în sisteme WDM, se utilizeaza de asemenea
amplificarea prin fibra dopată cu tuliu (element puternic fluorescent), in banda S. Este important de
subliniat că procesul de amplificare se realizeaza ca un model de laserare pe trei nivele.

2. IMPLEMENTARE

Se va implementa urmatoarea schema de principiu, folosind schema din figura 2.1. In aceasta schema
sunt cuplate doua surse DWDM, de 25 canale, respectiv 100 canale, pe aceeasi fibra optica si
amplificate folosind o fibra optica EDFA avand caracteristicile descrise in Figura 2.4. Se va folosi o
sursa de pompaj codirectional si una contradirectional, care pot fi activate pe rand sau simultan, intr-un
pompaj mixt. Se vor studia:
a. cele 3 forme de pompaj, modificandu-se lungimea de unda a radiatiei de pompaj (1. 980nm 2.
1480nm)
b. se vor studia diagramele ochiului pentru 4 canale selectate cu ajutorul filtrului de canal (FTB)
c. se va modifica lungimea fibrei, observandu-se eventualele efecte negative ale fenomenului de
dispersie
d. se vor modifica puterile de pompaj, cautand sa se observe fenomenul de saturatie al
amplificarii

Figura 2.1Schema de functionare a unui etaj de amplificare cu fibra EDFA, pompata directiona, contradirectional
sau mixt
Figura 2.2 Fereastra de configurare a parametrilor WDM - 1
Figura 2.3Fereastra de configurare a parametrilor WDM - 2
Figura 2.4Fereastra de configurare a parametrilor fibrei dopate