Sunteți pe pagina 1din 1

Pasta de zahar

Pasta de zahar o fac din 10 g gelatina dizolvata in 60 ml apa pe baie de abur, la care adaug 5-6 linguri energizant
Pandbee sau miere;se obtine un lichid limpede dar mai vascos care se toarna peste ~1 kg zahar pudra( neaparat
cernut) Margaritar sau Coronita plus 1 lingura de Amidon Gustin.Amestec la inceput cu lingura, apoi framant pana nu
se mai lipeste de maini si de vas.Unii recomanda sa pastrezi pasta astfel obtinuta cateva ore la rece, inainte de a o
intinde pt acoperirea torturilor, dar eu am folosit-o imediat , cu succes. Repet, tot ce stiu am invatat de pe site-urile
culinare.
Pt modelarea florilor eu nu am decupatoare, caut pe net floarea dorita, retin caracteristicile, apoi incerc sa le reproduc
cat mai fidel, modeland pur si simplu.La narcise am facut doua randuri a cate 3 petale pe care le-am subtiat la
margine cu coada rotunda a unei pensule( pentru desen), am lipit cele doua randuri intre ele cu sirop de zahar, apoi
am confectionat mijlocul florii dintr-o margica de pasta de zahar. Cu aceeasi coada de pensula am facut un orificiu(
nu complet) pe care l-am largit putin si cu ajutorul unei scobitori am zimtat marginea. Am lipit si mijlocul in centrul
narcisei si l-am vopsit delicat cu putin colorant alimentar, initial galben pana in centru, ulterior rosu pe margine. In
interiorul florii,la final, am lipit 3 bobite din pdz verde, unite, pt a imita pistilul.Narcisele l-am pus la uscat intr-un carton
pt oua, dar nu in adanciturile acestuia , pt ca am vrut sa iasa in evidenta miezul florii, iar petalele le-am indoit putin
inspre inapoi. Nu stiu daca am fost explicita, eu ma cam pierd in detalii.

S-ar putea să vă placă și