Nevoile umane si resursele economice

Analiza si caracterizarea actelor economice ca forma specifica de actiune sociala, are ca

punct de pornire omul si nevoile sale.
Prin nevoi sau trebuine nelegem exigene umane individuale sau colective care trebuie
satisfcute n timp i n spaiu cu bunuri pentru a asigura desfurarea oricrei laturi a vieii i
activitii oamenilor.
Clasificarea nevoilor:
Se realizeaz n funcie de:
o Latura social, fa de care ntlnim
Nevoi naturale
Nevoi individuale
Nevoi sociale de grup
Nevoi spiritual-psihice
o Gradul de complexitate:
Nevoi elementare (de baz)
Nevoi superioare (complexe)
Nevoile umane declaneaz interesele economice care sunt manifestri contientizate ale
nevoilor umane devenite nevoi efective care determin anumite comportamente n vederea
realizrii performnaelor economice necesare dobndirii bunurilor care satisfac anumite nevoi.
Satisfacerea trebuinelor exprimate de interesele care declaneaz activiti umane
presupune utilizarea unor resurse specifice n activiti determinate i de o calitate adecvat.
Probleme fundamentale ale economiei
Problema fundamentala a economiei s-a construit in jurul tezei conform careia raritatea
resurselor si a bunurilor economice manifestata atat cantitativ cat si calitativ, reprezinta principala
restrictie de care oamenii trebuie sa tina seama in organizarea si desfasurarea tuturor activitatilor
economice.
Cauza unei acestei situatii o reprezinta ecartul(distantele sau diferentele) intre nevoile
nelimitate si resursele care sunt limitate, deci literalmente rare. Cu cat este mai intensa actiunea
legii raritatii cu atat mai durabil este principiul rationalitatii economice cu privire la utilizarea
resurselor in general si in activitatea umana in special.

1
 Raritatea si rationalitatea reprezinta doua principii sau legi generale in virtutea carora
alegerea dintre multiplele variante de utilizare a resurselor trebuie facuta fie intre producerea unei
anumite cantitati de bunuri economice folosind cat mai putine resurse sau obtinerea celei mai mari
productii posibile cu anumita cantitate de resurse atrase in circuitul economic.
Alegerea uneia sau alteia dintre alternativele sau posibilitatile de utilizare a resurselor
implica sau presupune in mod obligatoriu renuntarea la alte variante.
In toate aceste cazuri judecatile se fac in termenii costului de oportunitate care consta in
aprecierea celei mai bune dintre variantele sacrificate de fiecare data cand se face o alegere. El
masoara castigul obtinut prin pierderea celei mai bune dintre variantele la care s-a renuntat, motiv
pentru care poarta si denumirea de costul sansei sacrificata. Optiunile trebuie facute intotdeauna
in favoarea acelor decizii care minimizeaza costul de oportunitate.
Obiectul de studiu al stiintei economice
In calitate de stiinta teoretica fundamentala, stiinta economica incearca sa inlature sau sa
suprime opozitia dintre teorie si doctrina, dintre abordarea pozitiva si cea normativa a economiei.
1. Economia pozitiva. Evidentiaza viata economica reala, adica situatia existenta si
alternativele posibile de evolutie in conditiile producerii unui anumit eveniment
endogen sau exogen. Ea pune diagnosticul la starea economiei si prognozeaza
dezvoltarea ei viitoare.
2. Economia normativa. Aceasta arata cum ar trebui sa se desfasoare activitatea
economica si ce ar trebui facut pentru ca procesele economice si sociale sa se integreze
in normalitate in vederea realizarii acelei unitati benefice. Intre mediul economic si
natural, intre eficienta economica si echitatea sociala, intre interesele sociale si cele
colective, precum si intre interesele pe termen scurt si pe termen lung.
Stiinta economica abordeaza economia ca pe un tot unitar pornind de la nivelul individual,
adica de la nivel micro catre nivel macroeconomic.
Microeconomia este acea ramura a stiintei economice care studiaza unitatile economice
individuale, structurile si comportamentele lor precum si inter-relatiile dintre aceste unitati
elementare.
Macroeconomia este acea ramura a stiintei economice care studiaza marimile globale
dintr-o economie, numite agregate, precum si interdependentele dintre diferitele variabile globale
ale economiei si sistemul economic in totalitatea sa.

2
 Economia de schimb.
Geneza economiei de schimb.
Economia contemporana este o economie de schimb monetar care a rezultat in urma unui
amplu proces de evolutie ale carei inceputuri le regasim in preistoria umanitatii.
Etapa de evolutie de dinaintea schimbului a fost cunoscuta sub denumirea de economie
naturala, adica acea forma de economie in care produsele obtinute sunt consumate de producatorii
insisi impreuna cu familiile lor.
Pe baza diviziunii sociale a muncii, a randamentelor sporite, a proprietatii particulare
aparute, apare si se dezvolta schimbul regulat de produse. Apare deci schimbul direct de produse,
ca prima forma de existenta a economiei de schimb.
In timp, intre productie si consum ca forme (sfere) automatizate deja, se interpune o sfera
noua si ea din ce in ce mai autonoma: circulatia, schimbul facandu-se la piata.
Cu circa 25 de secole in urma, in tendinta usurarii schimbului apar banii sub forma de
moneda. Diversificarea si universalizarea monedei au contribuit la evolutia catre economia de
schimb monetar care a condus la aparitia productiei pentru piata, adica a productiei de marfuri.
Productia de marfuri este acea forma de economie in care unitatile producatoare specializate si
autonome produc pentru satisfacerea nevoilor altor oameni decat cele ale producatorilor insisi.
Acestia apeland la aceeasi piata pentru satisfacerea nevoilor de consum multiple.
Astfel piata se amplifica printr-o multitudine de acte de vanzare-cumparare.
Superioritatea economiei de schimb in comparatie cu:
- Economia naturala in raport cu care economia de schimb devine predominanta
- Economia de troc, ea fiind o economie monetara
- Economia feudala, ea fiind o economie de profit
- Economia inchisa, adoptata de tarile care se izoleaza de restul lumii ea fiind o economie
deschisa
- Economia tarilor in dezvoltare si slab dezvoltate, ca fiind o economie moderna si
eficienta
- Economiile tarilor fost socialiste, economia de piata se bazeaza pe favorabilitatile
pietei in valorificarea resurselor rare.
Economia de schimb monetar reprezinta o forma moderna a vietii economice, in care
oamenii isi desfasoara activitatea intr-un mod liber si autonom in spiritul libertatii pe baza

3
proprietatii private urmarind probabilitatile pietei si respectand legislatia adoptata in mod
democratic.
Economia de schimb sau economia de piata moderna nu este atotcuprinzatoare si a avut si
are un caracter partial care decurge din:
- Persistenta economiei naturale ce coexista cu cea de schimb
- Existenta marilor corporatii si firme multinationale si imixtiunea puterii publice
(autoritatilor publice) in economie ceea ce ii limiteaza posibilitatile de manistare
absoluta.
- Economia concurentiala se prezinta ca un organism viu a carei functionalitate si
eficienta depinde de modul in care oamenii cu interesele, asteptarile, sperantele lor se
implica in activitatea economica.
Trasaturile generale ale economiei de schimb:
- Economie de piata
- Economie monetara
- Raporturile economice de proprietate
- Economie specializata
Economia de piata
Piata. Element central. Realitate economica dinamica a
economiei de schimb
Dintre elementele structurale ale economiei de schimb piata este aceea care are cea mai
indelungata istorie. A aparut cu multe secole in urma ca o punte de lagura intre producatorii si
consumatorii autonomizati (independenti).
Piata este locul de intalnire, mai mult sau mai putin abstract, intre oferta vanzatorilor si
cererea cumparatorilor, prima fiind forma de manistare a productiei in conditiile economiei de
schimb, a doua exprimand nevoile umane solvabile.
Piata agreg intr-un tot unitar actele de vanzare-cumparare impreuna cu fenomenele legate
de manifestarea obiectului cererii si ofertei in stransa legatura cu spatiul si timpul unde si in care
se desfasoara.
Functiile pietei sunt multiple, insa cele mai importante sunt urmatoarele doua:
- Verifica concordanta sau neconcordanta dintre volumul, structura si calitatea bunurilor
oferite cu volumul, structura si calitatea celor cerute, respectiv necesare

4
 - Ofera informatii, obiective ieftine si rapide tuturor agentilor economici
Pietele si formele de piata se clasifica in functie de mai multe criterii, si anume:
1. Dupa natura economica a bunurilor ce fac obiectul tranzactiilor
- Piata satisfactorilor (piata bunurilor de folosinta indelungata si a serviciilor de consum
personal
- Piata prodfactorilor (piata muncii, piata resurselor naturale, piata pamantului,
capitalului)
2. Dupa forma obiectelor schimbate: omogene si eterogene; uniforme si diversificate.
3. In functie de existenta sau inexistenta obiectului in momentul tranzactiei: piata reala,
cererea si oferta de bunuri de consum si factori de productie; piata fictiva (bursa), cererea
si oferta de titluri de proprietate etc.
4. Dupa locul desfasurarii relatiilor de schimb: piete locale, regionale, nationale,
internationale etc.
5. Dupa timpul in care se transfera obiectul tranzactionat catre cumparator: piata la vedere;
piata disponibila sa livreze; piata la termen
6. In functie de raportul dintre cererea si oferta unui bun: piata vanzatorului (absorbtia); piata
cumparatorului (presiunea)
7. Dupa gradul de cunoastere a mediului economic de catre subiectii pietei: piata transparenta;
piata opaca
8. Dupa numarul, dimensiunea si puterea economica a participantilor la schimb: piata cu
atomicitate/molecularitate.
Economia de schimb
Aparitia banilor s-a produs odata cu trecerea la schimburile dezvoltate si permanente de
bunuri. Banii au aparut si s-au dezvoltat ca instrumente de facilitate a schimburilor, a desfasurarii
vietii economice. Acestia au cunoscut o evolutie continua care s-a concretizat in diversificarea
instrumentelor banesti, tendinta acestor instrumente catre universalitate, ruperea treptata de
continutul lor material.
In devenirea si continutul economic al banilor se remarca trei etape dinstincte:
- Etapa cand moneda este fixata asupra unui bun economic avand utilitate pe sine insasi;
- Moneda simbol, reprezentant al unor marfuri aflate in circulatie;

5
 - Moneda conventie, ca activ recunoscut si acceptat sa indeplineasca functia de mijloc
de schimb si de plata, sa fie simbol de valoare in cadrul unei comunitati.
Banii reprezinta un instrument social, general acceptat de masurare si comparare a
schimburilor, de mijlocire directa si indirecta a acestora, de transferare a drepturilor de proprietate
de la o persoana la alta.
Trasaturile caracteristice generale ale banilor sunt urmatoarele:
Banii sunt un dat social acceptat de generatii
Banii sunt dependenti de functiile sociale indeplinite, functii fara legatura cu corpul
material al instrumentului
Banii sunt un instrment de facilitate a schimburilor
Banii reprezinta unitatea indestructibila a functiei de masurare a activitatilor si a celei
de mijlocire a schimburilor
Din aceste trasaturi se pot desprinde functiile pe care le indeplinesc:
Banii (moneda) masoara activitatile economice, veniturile si cheltuielile trecute,
prezenta si viitoare. Acest lucru inseamna ca prin intermediul lor, bunurile economice,
sunt comensurate, evaluate si comparate;
Banii indeplinesc functia de mijlocitor al schimbului, functie prin care intermediaza
orice act de vanzare-cumparare. Banii scindeaza procesul de schimb in doua acte
complementare: vanzarea respectiv cumpararea, scinderea, ce da posibilitatea ca ele sa
se efectueze succesiv, alternativ in timp sau spatiu;
Banii sunt un mijloc de plata ceea ce inseamna ca drepturile si obligatiile economice
sunt evaluate in bani si se sting prin cedarea muncii corespunzatoare.
Banii sunt forma universala sub care se constituie rezervele. Prin aceasta functie banii
semnifica avutia.
Banii reprezinta activul cel mai lichid din economie.
Pentru indeplinirea tuturor acestor functii moneda trebuie sa existe in societate, sa fie creata
si pusa in circulatie intr-o anumita cantitate.
Cantitatea de moneda aflata in circulatie la un moment dat si apartinand diferitilor agenti
economici reprezinta masa monetara stoc.

6
 Masa monetara poate fi privita si ca flux. Ansamblul mijloacelor de plata acceptate si
recunoscute, aflate la dispozitia unitatilor economice si care mijlocesc tranzactiile intr-un anumit
orizont de timp reprezinta masa monetara flux.
Cantitatea de bunuri ce se poate cumpara cu un semn monetar la un moment dat = puterea
de cumparare a monedei.
Specializarea producatorilor caracteristica generala a
economiei de schimb
Specializarea producatorilor inseamna fixarea anumitor genuri de activitati asupra unor
subiecti sau agenti economici, functiile productiei repartizandu-se pe unitati, pe categorii de
producatori.
Spre deosebire de producatorul universal, din economia naturala, producatorul specializat
se defineste aceea ca:
Foloseste facturi de productie speciali (unelte specializate, persoane, forta de munca cu
calificari diferite)
Actioneaza in domenii distincte de productie, in ramuri si subramuri automatizate
Produce o gama limitata de bunuri, uneori chiar un singur produs final
Aduce cantitati mari din bunurile in producerea carora s-a profilat
Costurile unitare ale produselor sunt relativ mici
Deciziile producatorilor individuali de a se specializa se intemeiaza, constient pe avantajul
comparativ.
Avantajul comparativ consta in surplusul utilitatilor pe care un agent economic il obtine de
la producerea unui bun, avand la aceasta un cost de oportunitate mai mic decat concurenta sa.
Acest avantaj poate fi absolut si relativ.
Specializarea producatorilor si rodnicia produsa, pe baza ei, au fost si continua sa ramana
surse principale ale progresului economic.
Proprietatea trasatura fundamentala a economiei de
schimb
Continului proprietatii
Proprietatea exprima unitatea dintre obiect si subiect.

7
 Obiectul proprietatii il formeaza bunurile, acestea prezentandu-se sub forma unor entitati
identificabile si masurabile economic.
Subiectii proprietatii sunt fie persoane fizice (indivizi, familii) fie persoane juridice
(sociogrupui, organizatii) care detin anumite bunuri in proprietatea lor exclusiva si care isi exercita
direct si nemijlocit drepturile asupra acetora. Intre subiectii de proprietate aflam si statul, care, prin
intermediul administratiilor publice, detine, utilizeaza si gestioneaza o anumita parte a obiectului
proprietatii.
Atributele raportului economic de proprietate
Acestea s-au format si s-au cirstalizat in timp. In prezent pot fi retinute urmatoarele:
Aproprierea, ca drept de dispozitie al proprietarului asupra bunului aflat in proprietatea
sa, puterea de a dispune de el
Insusirea de cate o persoana a unui bun, dreptul ei de posesiune, ca dominatie directa
asupra obiectului
Utilizarea obiectului proprietatii pe care il are in posesiune, unirea factorilor materiali
de productie cu cei umani
Insusirea roadelor date de bunurile aflate in proprietate, extinderea raportului de
proprietate si asupra rezulbatelor economice.
Exercitarea tuturor acestor atribute este un monopol al proprietarului, iar instrainarea lor
fiind o functie exclusiva a acestuia.
Plurarismul formelor de proprietate
Istoria economica confirma existenta in timp, concomitent a mai multor forme de
proprietate in toate tarile.
In economia moderna, in prezent coexista urmatoarele forme de proprietate:
1. Proprietate privata (particulara) ocupa locul central in sistemul proprietatii din tarile
cu economie de piata. In cadrul proprietatii particulare se pot distinge mai multe forme
de insusire, posesiune si folosire a bunurilor.
Indiferent de denumirea pe care o poarta (particulara, individuala sau privata), ceea ce
defineste aceasta forma intr-o economie de piata nu este in primul rand prezenta proprietatii
individuale ci dominatia a 3 principii juridice fundamentale, si anume:
- Orice drept de proprietate nu poate fi decat un atribut al persoanelor, definit prin
drepturi individuale si personale

8
 - Orice drept privind posesiunea, utilizarea sau transferul unei resurse nu paote face
obiectul mai multor proprietati simultane si coerente
- Orice drept legal recunoscut unui individ constituie un bun privat care poate fi liber
cedat sau transferat in profitul altor persoane
Forma principala actuala de proprietate particulara este cea privat-asociativa organizata
sub forma unor societati de capitaluri.
2. Proprietatea publica (de stat) este prezenta in proportii diferite, in toate economiile
lumii. Se caracterizeaza prin aceea ca bunurile, indeosebi cele investitionale, se afla in
proprietatea organizatiilor statale private ca subiect de proprietate. Folosirea si
gestionarea obiectului aceste proprietati revine diferitelor administratii publice,
centrale sau locale.
3. Proprietatea mixta, reprezentand combinarea in forme si proportii diferite a celor doua
forme prezentate anterior (privata si publica).

9
 Factorii de productie
Factorii de productie constau din potentialul de resurse economie atrase in circuitul
economic.
In economia de piata moderna, factorii de productie se afla in proprietatea unor agenti
economici, publici sau privati, care, in mod liber, isi asuma responsabilitatea utilizarii lor in
activitati ale caror rezultate sunt cerute de piata, cu respectarea normelor in vigoare.
Initial au fost doi factori denumiti primari sau originari (munca si natura), ulterior a aparut
factorul derivat traditional -> capitalul.
Cu timpul s-a petrecut multiplicarea si diversificarea factorilor de productie, aparand mai
de curand asa zisii neo-factori in randul carora de o importanta majora este informatia.
Munca factor determinant in productie
Munca este o activitate specific umana, fizica si/sau intelectuala prin care oamenii isi
folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta, ajunstandu-se, in acest scop, de instrumente
corespunzatoare, mobilul ei fiind asigurarea bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor lor
immediate si de perspectiva.
Munca a fost si a ramas factorul de productie activ si determinant. Ea este aceea care
antreneaza sau mobilizeaza ceilalti factoro, ii combina si ii utilizeaza eficient.
Premiza generala a muncii este populatia. Ea este totodata o conditie indispensabila a
existentei societatii insasi. Tot populatia reprezinta destinatarul si consumatorul virtual al
rezultatelor oricarei activitati economice.
Potentialul demografic (de munca) al unei tari se analizeaza pe baza unei scheme care
incepe cu structura demografica cea mai cuprinzatoare: populatia totala (copii si adulti) \ populatia
activa \ populatia activa disponibila (somerii) \ populatia ocupata care lucreaza in gospodariile si
unitatile proprii \ populatia ocupata salariata.
Dimensiunile, structurile si dinamica populatiei unei tari depind de:
- Procesele demografice esentiale, generale (natalitate, mortalitate)
- De soldul migratiei internationale (rezultat al raportului dintre emigrari si imigrari)
Dimensiunea populatiei active este influentata de o serie de factori educationali, social
economic, de sanatate etc.

10
 Daca din aceasta categorie se scad persoanele care pe baza unor decizii de familie au
hotarat sa ramana casnice, precum si elevii si studentii se obtine populatia activa disonibila sau
cum i se mai spune potentialul de munca al unei tari.
Tendinta generala a factorului munca este aceea de reducere considerabila a timpului de
munca al individului si sporirea timpului liber. Principalele cauza ale acestei reduceri pot fi
considerate a fi urmatoarele:
prelungirea timpului de scolarizare si reducerea varstei de pensionare;
prelungirea concediilor platite si sporirea numarului de zile nelucratoare din an
(sarbatori legale);
reducerea saptamanii de lucru si extinderea timpului redus de munca (saptamani
incomplete de lucru)
Daca reducerea timpului de munca este coroborata (insotita) de sporirea rezultatelor
productiei inseamna ca s-a eficientizat procesul de lucru.
In plan structural, al economiei se observa urmatoarele tendinte:
deplasarea masiva a populatiei ocupate din sectorul primar catre sectorul secundar al
economiei (scaderile populatiei ocupate in agricultura sunt atat absolute cat si relative);
stabilizarea marimii absolute a celor ocupati in sectorul primar, insotite de reducerea
relativa a populatiei ocupate in sectorul secundar, de sporirea absoluta si relativa a
populatiei ocupate in sectorul prestator de servicii;
reducerea absoluta a sectorului secundar si cresterea in continuare a populatiei ocupate
in sectorul tertiar.
Natura factor originar de producie
Ca factor de producie, natura, reprezint un ansamblu de elemente la care oamenii fac
apel pentru a produce, elemente ce sunt adaptate nevoilor umane prin munc.
In acest sens, natura asigur substanele, condiiile materiale, cadrul desfurrii vieii
nsi, ca i majoritatea energiei primare necesare oricrei activiti social-economice.
Cel mai important element al naturii pe care oamenii l-au folosit i l folosesc este
pmntul, care din punct de vedere economic include i apa.
Este cunoscut faptul c toate activitile umane sunt legate direct sau indirect, ntr-un fel
sau altul de pmnt. El este suportul desfurrii oricrei activiti umane, identificndu-se pn
la urm ca mama natur.

11
 Trsturile specifice care definesc pmntul ca factor de producie sunt:
- pmntul este un dat destinat i preexistent omului, adic un element neprodus de om;
este locul de amplasament al societii umane nsi; este suportul material al oricrei
activiti; este furnizor (rezervor) de materii prime date o dat pentru totdeauna
(neregenerabile) sau reproductive anual (recoltele);
- pmntul este un element durabil i teoretic indestructibil. Ca factor de producie
originar el nu trebui confundat nici cu terenul agricol i nici cu amenajrile sau
diversele ncorporri n sol;
- pmntul este limitat ca ntindere; suprafaa lui total este constant i de aceea el este
un factor virtualmente rar.
Deci resursele naturale sunt n acelai timp nereproductibile i neproduse, limitate i
nerennoibile. Bogia i srcia resurselor naturale au avut i au efecte multiple i contradictorii
asupra oamenilor i popoarelor.
Capitalul factor derivat de producie
n literatura economic, termenul de capital a fost introdus din secolele XI-XII, la nceput
cu sensurile de fond, stoc de mrfuri, cheag pentru o afacere, bani aductori de venituri etc.
Sensul modern a fost consacrat pentru prima dat de ctre economistul francrez Alain
Turgot prin anii 1770.
n timp, termenul se aprofundeaz i extinde astfel nct, n prezent exist o mare varietate
de termeni pariali n compunerea crora figureaz i cuvntul capital (capital avansat, capital
bnesc, capital circulant, capital fix, capital comercial, capital de investiie etc.)
Literatura economic a consacrat mai multe optici de nanaliz i abordare a capitalului:
- optica juridic d capitalului sensul de ansamblu al drepturilor de proprietate i de
creane pe care o persoan le deine i de care beneficiaz;
- optica contabil identific capitalul cu aportul iniial i cu cel adus pe parcurs de
societari, la care se adaug beneficiile acumulate, investiiile noi fcute;
- optica economic capitalul const din mijloacele de producie avansate i folosite sau
din ansamblul resurselor eterogene a cror utilizare face posibil obinerea periodic a
unui venit.

12
 Capitalul este un factor de producie care const din ansamblul bunurilor produse i
folosite pentru obinerea altor bunuri materiale i servicii, destinate vnzrii cu avantaj economic,
cu profit.
El se delimiteaz de factorii primari de producie prin urmtoarele caracteristici:
- este un rezultat al proceselor economice anterioare;
- const din bunurile intermediare, din bunuri mijloace de producie;
- n sfera sa se includ doar banii activi.
n economiile actuale capitalul are o structur tehnic i material foarte eterogen. Interes
deosebit prezint structura capital fix capital circulant pe criteriile urmtoare:
- modul specific de partificare a diferitelor elemente de capital la producerea de bunuri
- felul n care diferitele elemente se consum n activitile economice
- modalitile de nlocuire a acestora n momentul consumrii i uzrii
Capitalul fix este acea parte a capitalului tehnic care particip la mai multe procese
economice se consum treptat, parte cu parte i se nlocuiete periodic atunci cnd este consumat
integral sau cnd este uzat moral
Capitalul fix se distinge prin caracterul limitat al destinaiilor sale alternative de utilizare.
Acest fenomen este denumit rigiditatea capitalului fix i aceasta este cu att mai mare cu ct
elementele sale concrete sunt mai specializate.
Capitalul circulant reprezint acea parte a capitalului tehnic care se consum n fiecare
ciclu de producie, particip ci ntreaga lui expresie bneasc la formarea costurilor i se nlocuiete
dup fiecare consumare, odat cu reluarea unui nou ciclu.
Elementele lui (materii prime, combstibil, energie, ap etc) sunt susceptibile de mai multe
utilizri alternative, cu att mai multe cu ct el se afl mai aproape de stratul materiei brute
naturale.
Funcionarea capitalului fix presupune dialectica a dou fenomene: formarea capitalului
fix; deteriorarea capitalului fix.
Formarea de noi capitaluri fixe este rezultatul procesului de investiii; noile capitalui fixe
sunt formate din totalitatea cheltuielilor fcute de ntreprinderi pentru dezvoltarea capacitilor de
producie (intrri de capital fix).
n capitalul utilizrii sale, capitalul fix se depreciaz, depreciere care este datorat uzurii
fizice i celei morale.

13
 Uzura fizic nseamn pierderea treptat a proprietilor tehnice de exploatare a
capitalului fix, ca urmare a folosirii lui i a aciunii factorilor naturali.
Uzura moral const n pierderea unei pri a preului de achiziie al utilajului, a valorii
lui, ca urmare a scoaterii din funciune nainte de termenul prevzut n proiectul de fabricaie,
respectiv nainte de a fi amortizat complet. Cauza ei este progresul tehnic.
Aceasta mai este denumit i uzur involuntar, ntruct apare din motive care scap
ntreprinztorului.
Combinarea si substituirea factorilor de productie
Utilizarea factorilor de productie in procesele economico-sociale reale se face in urma
combinarii acestora.
Combinarea presupune existenta mai multor posibilitati de a ajunge la aceleasi rezultate
economice. Se adopta de regula acea combinare care asigura eficienta maxima. Combinarea
factorilor de productie este posibila ca urmare a divizibilitatii si adaptabilitatii.
Divizibilitatea unui factor de productie inseamna posibilitatea de a se imparti in unitati
simple, in subunitati omogene fara a fi afectata calitatea factorului respectiv:
munca :
o in unitati omogene de timp
o in numar de salariati etc.
Pamant
o In unitati de suprafata etc
Adaptabilitatea reprezinta capacitatea de asociere a uneia sau mai multor unitati dintr-un
factor de productie cu una sau mai multe unitati dintr-un alt factor de productie.
Exemplu:
- Pe o suprafata de teren e posibil sa lucreze un numar mai mic sau mai mare de
lucratori agricoli
- Un muncitor poate sa lucreze la una sau mai multe masini
Cand factorii de productie se caracterizeaza in acelasi timp prin ambele atribute au loc doua
procese concomintente strans legate intre ele, si anume complementaritatea si substituibilitatea.
Complementaritatea reprezinta procesul prin care se stabilesc raporturile cantitative,
structurale si calitative ale factorilor de productie care participa la producerea unui anumit bun

14
economic. Astfel la o productie data o anumita cantitate dintr-un factor de productie se asociaza
doar cu o cantitate determinata de din ceilalti factori.
Substituibilitatea reprezinta posibilitatea de a inlocui o cantitate data dintr-un factor de
productie printr-o cantitate data dintr-un alt factor de productie in conditiile mentinerii aceluiasi
nivel cantitativ si calitativ al productiei.
Alegerea veriantei optime de combiare a factorilor de productie va avea, deci, in vedere
minimizarea costului fiecarui factor de productie.
Teoria economica vorbeste de legea randamentelor neproportionale ale factorilor de
productie. Determinarea acestei legi este lagata strans de randamentele factorilor care pot fi:
- Randamente constante
- Randamente de scara crescatoare
- Randamente de scara descrescatoare
Costul de productie
Costul: rol, functii, tipologie
Toti marii economisiti au acordat o atentie deosebita costului preocupati fiind de elucidarea
continutului economic al acestuia.
Costul de productie consta din totalitatea cheltuielilor facute si/sau care urmeaza a fi facute,
toate in expresie valorica de catre o firma pentru producerea si desfacerea de bunuri economice.
Din aceasta definitie se desprind urmatoarele aspecte:
- Costul reflecta unitatea dintre continutul consumului de factori si expresia sa baneasca
- Costul este indicatorul care aduce la acelasi numitor toate consumurile de factori, prin
el toate eforturile materiale si umane ale firmei devin masurabile si comparabile
- Costul include toate cheltuielile facute de firma pentru sustinerea productiei
- Costul se regaseste in pretul de vanzare al bunului, fiind o componenta a acestuia, aceea
care exprima atat recompensele factorilor consumati, cat si sansele sacrificate de
ofertant.
In analizele microeconomice se utilizeaza concepte precum costul explicit, costul implicit,
cost al productiei si cost contabil.
a) Costul explicit cuprinde acele cheltuieli necesare facute cu procurarea din exteriorul
firmei si pe care aceasta le efectueaza pentru fiecare ciclu de productie

15
 b) Costul implicit reprezinta cheltuielile inerte productiei care nu presupun plati catre terti,
ele facandu-se pe seama resurselor proprii ale unitatii in cauza (amortizarile, munca
proprietarului si intreprinzatorului, dobanda la capitalul propriu etc)
c) Costul de productie insumeaza costul explicit si pe cel implicit
d) Costul contabil cuprinde costul explicit si amortizarea (care face parte din costul
implicit)
In fundamentarea ofertei trebuie tinut seama de functiile costului:
- Functia de masurare a cheltuielilor necesare obtinerii productiei si a coleratiilor ce apar
intre eforturi costuri si efecte bunuri produse
- Functia de cercetare dezvoltare, noile tehnologii si noile produse apar ca efect al
cheltuielilor de cercetare
- Functia de productie joaca un rol important in realizarea conceptiei constructive si
tehnologice pe baza inovarilor si a investitiilor
- Functia de personal presupune compararea costurilor cu pregatirea, perfectionarea si
motivatia in munca, cu sporirea productivitatii muncii si ridicarea calitatii productiei
- Functia comerciala evidentiaza efectul benefic al cheltuielilor facute cu livrarea
productiei pe piata, asigurarea pietelor de desfacere
- Functia financiar-contabila indica costurile necesare asigurarii fondurilor banesti
- Functia de optimizare presupune asigurarea si determinarea costului cel mai mic ce
revine unui nivel maxim de productie
- Functia de control si reglare, care evidentiaza modul de fundamentare a deciziilor de
politica economica prin care se dirijeaza consumul de resurse.
Evidentierea costurilor nu se face global ci prin intermediul unor abordari specifice, pe
categorii de costuri. Este vorba de o tipologie a costurilor:
1. In fuctie de procesul tehnologic elementele de cost se grupeaza in
- Costuri de baza sau tehnologice (materii prime, salarii, amortizare, combustibil, energie
etc.)
- Costuri de regie, organizare si conducere (salariile personalului productiv, energia, apa
tehnologica etc.)
2. Dupa gradul de omogenitate, de complexitate a diferitelor componente:
- Costuri simple (monoelementare) ce se urmaresc pe elemente primare

16
 - Costuri complexe (polielementare) care grupeaza mai multe costuri simple
3. In functie de purtatorul de cost:
- Costuri directe (identificabile si masurate in mimentul efectuarii lor in fiecare produs)
- Costuri indirecte ocazionate de fabricarea intregii productii si repartizarea cu ajutorul
unor chei asupra produsului la sfarsitul perioadei de gestiune
4. In functie de momentul consumului factorilor si de cel al efectuarii cheltuielilor
- Costuri curente, aferente perioadei in care are loc producerea si desfacerea bunului
- Costuri preliminate (antecalculate) care se prelimina asupra productieiprezente, dar se
efectueaza in viitor
- Costuri anticipate care nu apartin perioadei in care se fac cheltuielile
5. Dupa natura activitatii economice desfasurata
- Costuri productive, necesare, ocazionale de procesele rationale de productie
- Costuri neproductive, cheltuielile rezultate din neajunsurile in gestionarea factorilor de
productie
6. In functie de volumul fizic al productiei (cu valabilitate numai pe termen scurt)
- Cost total
- Cost variabil
- Cost fix

Marimea, structura si dinamica costului

Nivelul costului de productie sau marimea lui reprezinta totalitatea cheltuielilor exprimate
in unitati monetare, efectuate de un producator intreprinzator pentru producerea bunurilor care
fac obiectul activitatii sale.
Marimea costului poate fi calculata astfel:
- Pe unitate de produs (unitar, mediu)
- Pe o masa de productie omogena (cost al productiei)
- Pe o masa de productie eterogena
Oricare ar fi raportarea lui, nivelul costului difera:
- De la un produs la altul
- De la un producator la altul
- De la o perioada de timp la alta, cazul aceluiasi produs producator.

17
 Gruparea costurilor care prezinta un interes deosebit pentru intreprinzator, pentru
fundamentarea ofertei pe termen scurt este aceea care imparte costurile in: cost global, cost mediu
si cost marginal.
a. Costul global al productiei desemneaza toate cheltuielile ocazionate de fabricarea unui
volum dat al productiei si de desfacere a acesteia. El este fix, variabil, total.
Costul global fix este acea parte a costului care este independenta de volumul productiei:
elementele lui sunt suportate de intreprinderi indiferent de nivelul productiei.
Costul global variabil consta in acele cheltuieli care variaza odata cu volumul fizic al
productie.
Costul global total consta in insumarea costurilor fixe si a celor variabile. Costul global
cuprinde atat costurile de fabricatie, cat si pe cele de distributie.
b. Costul mediu (unitar) rezulta din impartirea costului global la productia omogena
obtinuta. Sunt costuri pe unitatea de produs sau de serviciu. Costul mediu este si el fix,
variabil si total.
Costul mediu fix se calculeaza prin raportarea costului global fix la productia obtinuta.
Costul mediu variabil se calculeaza ca raport intre costul variabil si productia fizica
obtinuta. Deci, el exprima costul variabil pe bun
Costul mediu total reprezinta suma costurilor medii fixe si a celor medii variabile, respectiv
raportul dintre costul global total si productia obtinuta in expresie naturala.
c. Costul marginal reprezinta sporul de cheltuieli totale antrenate de obtinerea unei unitati
suplimentare de produs si/sau de serviciu.
Se poate observa in plus si faptul ca, intrucat costul global fix ramane neschimbat costul
marginal depinde doar de costul variabil, el fiind unitar (mediu) si variabil.
Pentru acel nivel al productiei la care costul marginal este mai mic decat costul mediu total,
sporirea cu o unitate a productiei contribuie la scaderea costului mediu (unitar) total, deci, costul
marginal trage in jos intregul cost mediu total si invers, cand costul marginal este mai ridicat
decat cel mediu total, el trage in sus costul mediu total.
Timpul economic al costului
Dependenta functionala a costurilor fata de productie se exprima specific in doua orizonturi
de timp:
- Timp scurt

18
 - Timp lung
Din punct de vedere al costului, timp scurt inseamna intervalul in care un producator poate
spori productia numai in limitele capacitatilor de productie existente.
In aceasta perioada, intreprinderea nu poate sa schimbe proportia dintre factorii de
productie sau tipul de tehnologie. Volumul de productie poate fi ajustat doar prin modificarea
cantitatii de munca si/sau de materii prime.
Timp-lung din punct de vedere al costului inseamna timpul (orizontul) in care sunt posibile
modificari in scara productiei fie pe baza unui mod tehnologic de capital intensiv(multe masini
si putini muncitori) fie pe baza unui mod tehnologic de munca intensiv (multi muncitori si putine
masini) fie si dintr-un tip si din altul.
Intreprinzatorul urmareste cu atentie comportamentul costului marginal in raport cu
modificarea volumui de productie.
Sporirea productiei este eficienta (din punctul de vedere al costurilor) pana in momentul in
care curbele costului mediu total si ale celui marginal se intalnesc. Acesta este numit timpum
economic al costului, adica secventa de timp a costului in care se realizeaza productia optima
(costuri medii totale minime). Incadrarea in timpul economic al costului reprezinta obiectivul
esential al producatorului.
Tendinta de iesire a costurilor din aceasta zona ii atrage producatorului atentia ca trebuie
sa ia masuri pe termen lung precum: promovarea progresului tehnic, innoirea produselor, pentru a
mentine sensul descrescator al costurilor, respectiv pentru a pastra asemenea niveluri de cost care
sa asigre maximizarea profitului.
Concurenta
Manifestarea cererii si a ofertei se intemeiaza pe libera initiativa generata de proprietatea
particulara a carei forma activa este concurenta ca trasatura esentiala a economiei de piata al carei
mecanism este concurential
Concurenta reprezinta confruntarea, rivalitatea economica intre industriasi, bancheri
comercianti, prestatori de servicii, pentru a atrage de partea lor clientela consumatoare prin
preturi mai convenabile, prin calitatea mai buna a marfurilor, in vederea obtinerii unor profituri
cat mai mari si cat mai sigure.
Confruntarea este deschisa, actorii pietei tinzand sa-si perfectioneze activitatea in toate
planurile pentru a rezista.

19
 Baza concurentei este libertatea de a alege, de initiativa si presupune existenta unui numar
mare de vanzatori si cumparatori autonomi, fiecare actionand independent ca desinatori de resurse.
Concurenta si mecanismele ei difera de la o etapa la alta si de la o tara la alta in functie de
factori concreti si de conditii concrete si variate, cum ar fi:
- Numarul si talia vanzatorilor si cumparatorilor in economia nationala, in ramura, zona
si localitate
- Gradul de diferentiere a produsului
- Facilitatile sau limitarile marilor producatori de a intra intr-una sau alta dintre ramuri
- Gradul de transparenta a pietei
- Mobilitatea sau rigiditatea preturilor
- Nivelul dezvoltarii economice
- Conjunctura politica interna si internationala
- Cultura economica a populatiei etc.
In economia de piata consolidata exista mai multe tipuri de piata concurentiala:
Piata cu concurenta perfecta (pura)
Piata cu concurenta monopolistica
Piata cu concurenta imperfecta
Piata de monopol (monospon)
Concurenta perfecta
Presupune asemenea raporturi de piata incat toti vanzatorii (producatorii) sunt capabili
sa-si vanda productia la pretul pietei fara a-l putea determina, iar cumparatorii
(consumatorii) pot sa cumpere tot ceea ce au nevoie si cat doresc la acelasi pret al pietei,
deasemenea neinfluentat.
Unii specialisti considera ca o asemenea piata este aceea care asigura functionarea si
autoreglarea cea mai buna a economiei de piata, ea fiind expresia suveranitatii
consumatorului si a echilibrului total si ideal.
O asemenea piata, in realitate, nu exista, ea reprezentand doar un model ideal, teoretic
de analiza.
Piata de monopol
Este caracterizata prin aceea ca un singur consumator si un singur producator impune
conditiile sale in raport cu partenerii (inclusiv pretul)

20
 Monopolul exprima, deci, acea situatie de piata cand un singur producator ofertant isi
impune interesele pe o anumita piata
Monopsonul (opus) caracterizeaza acea situatie de piata, unde un singur consumator
solicita un anume bun determinand ca toti producatorii sa accepte conditiile pe care le
imoune (inclusiv pretul).
ca exemplu: monopsonul de stat, in care statul este singurul achizitor al unor
produse strategice.

Monopolul bilateral
este o forma specifica pietei concurentiale care exprima situatia in care un singur
producator se intalneste si negociaza, se confrunta deci, cu un singur consumator
o asemenea situatie se poate intalni pe piata numai cand un anumit sindicat sau
federatie sindicala negociaza cu un singur patron, respectiv cu o uniune patronala.
Concurenta monopolistica
este o varianta a pietei concurentiale, forma ce pastreaza toate caracteristicile pietei cu
concurenta perfecta cu exceptia celei privitoare la omogenitatea produsului, care este
inlocuita cu diferentierea produsului
intr-o atare situatie consumatorii au posibilitatea sa aleaga produsul pe care-l doresc,
iar vanzatorii sa-si impuna pretul si chiar cantitatea prin politica noilor sortimente de
produse
in piata moderna, alaturi de variabilele clasice de actiune (preturi si cantitati) a aparut
concurenta prin produse, adica diferentierea produselor si a marcilor, respectiv un
element nou al luptei de concurenta in piata contemporana.
Piata concurentiala imperfecta
desemneaza acea situatie de piata cand agentii economici, in calitatea lor de vanzatori
sau cumparatori pot sa influenteze prin actiuni unilaterale raportul intre cerere si oferta,
precum si nivelurile si dinamica preturilor
in cazul acestui tip de piata una sau mai multe din premizele, din conditiile pietei
perfecte sunt incalcate fiind inlocuite cu alte relatii si premize.
Unele dintre conditiile concurentei imperfecte sunt:

21
 - exista putini vanzatori (puternici) si multi cumparatori mici si dispersati (oligopolul)
- putini cumparatori si multi vanzatori (oligopson)
- produsele sunt diferentiate real sau imaginar sau chiar si prin falsificari
- dificultati in intrarea pe piata a noilor producatori
- rivalitati vizibile in relatia cu publicul in ce priveste mai ales calitatea produselor
in fapt, modalitatile de desfasurare a concurentei imperfecte se reduc la urmatoarele:
- politici specifice de vanzare, promovate de firme cu ajutorul statului
- provocarea prin publicitate a diferentierii produselor si exacerbarea falselor diferente
- Acordarea de prime vanzatorilor
- Folosirea unor marci si slogane presuasive de vanzare
Concurenta efectiva, loiala si legala are ca efect general dezvoltarea tehnicii si
tehnologiilor, cresterea productivitatii, reducerea costurilor, diversificarea produselor.
Pretul concept, functii, tipuri, mecanisme de formare
- S-a considerat uneori ca pretul constituie notiunea fundamentala a stiintei economice
- Termenului i s-au atribuit sensuri diferite si variate
- Din totdeauna a fost considerat o marime relativa, anume ceva care se masoare prin
altceva
Pretul este suma de bani incasata, respectiv platita, pentru transferarea definitiva a
atributelor dreptului de proprietate de la o persoana la alta.
Functii informationale, stimulative si distributive:
1. Functia de transmitere a informatiei privind evolutia cererilor pietei
- Aceasta se refera la faptul ca prin nivelul si dinamica lor, preturile reprezinta
principalul si cel mai solid mesaj prin care se semnaleaza producatorilor schimbarile
ce intervin in preferintele consumatorilor, iar acestora din urma li se semnaleaza
modificarile in conditiile de productie
2. Functia de stimulare a intereselor cilor economici producatori
- Interesele directioneaza crearea bunurilor necesare (cantitativ si calitativ), orienteaza
deci activitatile economice spre acele ramuri si sectaore in care, prin pret, se incaseaza
profituri relativ mari, pe produs.
3. Functia de recuperare a costurilor si de recompensare a intreprinzatorilor, de fapt
functia de distribuire a venitului in functie de activitati

22
 - Prin incasarea pretului se poate relua activitatea economica la aceeasi scara
(reproductia simpla) sau la scara mai mare (reproductia largita)
4. Functia de masurare a puterii de cumparare a venitulor nominale
- Asta inseamna ca masa bunurilor procurate de populatie nu depinde doar de suma
veniturilor nominale (salariul nominal) ci si de nivelul preturilor bunurilor achizitionate
- Este cunoscut ca veniturile reale (salariul real) se afla in raport invers proportional cu
preturile bunurilor de consum si cu tarifele serviciilor de consum
5. Functia de redistribuire a veniturilor
Formarea si determinarea pretului. Tipuri de preturi
O problema de deosebit interes economic facand parte din principalele plitici economice
este aceea a formarii pretului.
In prezent formarea pretului are conotatii multiple fiind un proces destul de complicat.
Acest proces se refera la determinarea generala a pretului, la factorii sub a caror incidenta se
formeaza si care influenteaza marimea acestuia precum si modificarile lui. Este unanim recunoscut
ca formarea pretului are loc sub influenta unei multitudini de factori care se impart in doua grupe,
grupa factorilor interni si grupa factorilor externi.
1. Grupa factorilor interni, care se refera la acele procese care sunt specifice mecanismului
pietei concurentiale
Unii factori interni activeaza dinspre cererea consumatorilor precum:
- Utilitatea atribuita bunului de catre consumator
- Capacitatea de plata a populatiei consumatoare
- Nevoile consumatorilor si structurile cererii
Alti factori vin dinspre oferta precum:
- Nivelul costurilor unitare
- Abilitatea intreprinzatorului
- Structurile ofertei
- Pretul bunurilor pe alte piete etc.
Exista factori interni ai formarii pretului care actioneaza pe ansamblul pietei: jocul liber,
presiunea celor doua forte ale pietei cererea si oferta; factori monetari cererea si oferta de bani
etc.
Exista si factori exogeni (externi) de influenta, care deasemeni se intrepatrund.

23
 Factorii externi, exogeni pietei, dar subordonati acesteia se reduc la:
- Interventia indirecta guvernamentala atat la oferta cat si la cerere in sensul atat al
stimularii cat si al reducerii lor
- Masurile specifice adoptate de stat pentru mentinerea unor echilibrea social-economice
care se reflecta in niveul si dinamica pretului
- Comportamentul unor mari organizatii economice cu tenta monopolista
Din influentele multiple ale acestor factori s-au conturat mai multe tipuri de preturi:
- Preturi libere
- Preturi administrate
- Preturi mixte
Preturile libere sunt acelea care se formeaza in conditiile concurentei deschise, in care
nici unul dintre agentii pietei nu poate influenta sau decide in mod unilateral nivelul si dinamica
pretului
Preturile administrate sunt considerate acele preturi (modele teoretice) care se formeaza
si se modifica mai ales sub influenta firmelor cu o pozitie cheie si/sau a statului.
In realitatea economica, in piata reala, preturile nu sunt nici libere, nici administrate, ci
mixte, ele fiind formate pe baza tuturor factorilor aratati (interni si externi).

Veniturile factorilor de productie

Salariul venit fundamental
Salariul poate fi definit ca fiind venitul cu care se renumereaza munca salariat n
ntreprinderi i n administraii (preul unei munci nchiriate i ntrebuinate de un ntreprinztor,
de un agent economic utilizator, pe baz de contract).
Au fost introdui i se folosesc numeroi termeni derivai:
- Salariul direct renumeraia efectiv primit de salariat corespunztor cu cantitatea de
munc prestat i cu efectele ei; este format din salariul net i sumele ce se cuvin
salariatului drept concediu legal de odihn.
- Salariul indirect acea fraciune a salariului cost, pltit familiei salariatului n
funcie de alte criterii dect consumul efectiv de munc.

24
 - Salariul de baz reprezint acea form a salariatului venit, care, teoretic, se
determin n funcie de salariul minim real. Practic, el se calculeaz prin nmulirea
salariului sau tarifului orar negociat cu numrul de ore lucrate ntr-un segment de timp.
- salariul brut const n sumele ce exprim salariul de baz la care se adaug toate
avansurile salariale (venituri brute de munc).
- Salariul net rezult din cel brut dup ce se scad reinerile obligatorii conform legii.
- Salariul colectiv este o form a salariului-cost, care se acord tuturor salariailor unor
ntreprinderi, ca sume ce semnific participarea lor la rezultatele financiare ale acesteia
sau ca faciliti la unele servicii (cree, cantine, tabere etc).
- Salariul minim (garantat) este salariul fixat pe care legal pentru a garanta salariailor
din categoriile defavorizate un venit care s corespund minimului de subzisten,
minim determinat n raport cu mediul social dat.

Mrimea i dinamica salariului

Oricare dintre teoriile privitoare la salariu recunoate i ia n considerare cele dou limite,
obiectiv existente, ale salariului: minim i maxim.
- Limita maxim a salariului ar trebui, de regul, s se situeze la nivelul costurilor forei
de munc, nivel ce corespunde oriunde i oricnd unei anumite dezvoltri economico-
sociale a rii. Ctre o asemenea limit tinde oricare utilizator de for de munc.
- Limita maxim ar putea fi considerat mrimea ntregului venit net realizat din
activitatea economic i social, ceea ce ar nsemna c ntreaga valoare adugat (nou
creat) se transform n salariu. O asemenea optic este apreciat este apreciat de ctre
salariai.
n ceea ce privete comportamentul individului fa de limitele, micarea i sensul
salariului, teoria economic percepe alternana a dou tendine contradictorii:
Efectul de substituire
Efectul de venit
Efectul de sbustituire exprim nlocuirea unei pri mai mari sau mai mici din timpul liber
al salariatului cu timpul de munc suplimentar care are ca rezultat un venit mai mare, dar i
creterea dificultilor de refacere a forei de munc. Are loc aici substituirea timpului liber de
munc suplimentar n scopul creterii venitului salariatului.

25
 Efectul de venit const n procesul invers, de nlocuire a timpului de lucru cu timp liber,
atunci cnd salariul atinge o mrime care permite procesului forei de munc s aib condiii de
via apropriate de aspiraiile sale.
Mrimea salariului i dinamica lui, ca i ecartul dintre cele dou extreme ale acestuia sunt
influenate i de procesele interdependente de apropriere i difereniere dintre salarii.
Aproprierea (tendina de egalizare) a salariilor este generat de ridicarea general a
calificrii: egalizarea condiiilor de via; lipsa unor situaii de scdere a salariilor etc.
Diferenierea are la baz caliti extrem de variate ale muncii. Acest proces exprim de
fapt mrimile inegale de capital uman ncorporat n fora de munc potenial.
n acelai timp, diferenierea reflect ansele diferite de a valorifica acelai potenial prin
angajare la utilizatori de diferii de for de munc.
Mrimea i dinamica salariilor sunt influenate de raportul de fore ntre contractani, de
aa numitul paralelogram al forelor interesate n aceast mrime; utilizatorul i salariaii, respectiv
patronatul i sindicatele (la nivelul ramurii i economiei naionale).
Factorii generali sub influena crora se afl mrimea salariului, mai ales n tendina lui de
cretere, manifestat n ultimii ani n rile cu economie de pia, sunt urmtorii:
- Creterea cheltuielilor pentru formarea i reproducerea forei de munc
- Creterea productivitii, respectiv creterea mai accelerat a acestuia fa de creterea
salariului mediu;
- Raportul dintre cererea i oferta de munc n sensul creterii ofertei.

Formele de salarizare
- Salarizarea n regie asigur renumerarea salariatului dup timpul lucrat, fr a se
preciza, n contractul de munc, cantitatea de munc pe care el trebuie s o efectueze
n unitatea n timp (or, sptmn, lun). n aceast form, ceea ce se negocieaz este
salariul orar (tariful orar). Se pune accentul pe ora de munc ntruct acesta are mare
importan pentru meninerea unei anume intensiti a muncii. Sistemul salarizrii n
regie se aplic n sectoarele economiei unde nu este posibil o normare foarte riguroas
a fiecrui lucrtor sau a fiecrei operaiuni executate.
- Salarizarea n acord const din stabilirea drepturilor n bani ale angajatului pe operaii,
pe activiti realizate sau pe numr de repere (uniti) produse. Durata timpului de lucru

26
 depus pe operaii, faze de execuie, repere nu este fixat n contract. Aceasta este dat
de ritmul general al muncii din ntreprindere, secie, atelier i de nevoia de sincronizare
a activitii. Aceast form de salarizare este preferat celei n regie att pentru
utilizatorul de munc, dar i pentru angajai, ns adoptarea sa presupune msuri
tehnico-organizatorice mai deosebite. Acordul poate fi individual i colectiv, iar tariful
practicat poate fi simplu, progresiv sau mixt.
- Salarizarea mixt const ntr-o renumerare stabilit pe unitatea de timp, sum ce se
acord ns n funcie de ndeplinirea unor condiii tehnice, tehnologice de organizare,
fiecare condiie fiind cuantificat printr-un tarif.
Direcii de mbuntire i completare.
n timp, n economia de pia modern s-au conturat cteva direcii de mbuntire i
completare a formelor de salarizare ntre care corectarea, participarea i socializarea.
Corectarea vizeaz creterea siguranei posesorului resurselor de munc n confruntarea
acestuia cu utilizatorii i deintorii de capital prin msuri de atenuare a disparitilor prea mari
dintre salarii; indexare la inflaie; acordarea de sporuri etc.
Participarea const n posibilitatea ca salariaii s participe la mprirea beneficiilor
obinute de ntreprindere.
Socializarea presupune un numr de criterii pentru determinarea unor surplusuri, peste
drepturile bneti cuvenite pentru munca depus.

Dobnda i creditul
Creditul presunpune un schimb de bunuri actuale contra unor bunuri viitoare, cu scopul de
a iniia sau a susine o afacere, sau pentru a asigura consumul. Spre deosebire de celelalte
schimburi, n cadrul creditului, prestaia i contraprestaia sunt separate n timp i n spaiu.
Creditul implic dou categori de persoane: creditorii i debitorii.
Creditul const n transmiterea de bunuri pe timp limitat, fixat dinainte, denumit scaden,
contra unei sume de bani numit dobnd. Acesta reprezint un act de ncredere al creditorului
n debitorul su i se refer la schimbarea unui bun n natur sau n bani, contra unei promisiuni
de rambursare a bunului respectiv la termenul convenit mpreun cu dobnda.
Creditul este un mijloc de corelare a posibilitilor de finanare existente cu nevoile
produciei i ale consumului.

27
 Apariia i dezvoltarea relaiei dintre creditori i debitori este legat de existena
concomitent a unor ageni care dispun de un surplus temporar de resurse bneti i a altora care
au un deficit sau o nevoie suplimentar de asemenea resurse.
Apare n acest fel piaa creditului pe care se confrunt oferta, respectiv cererea de credit,
mai ales sub form de bani.
n cadrul aceste piee instituiile de credit reprezint intermediarii dintre creditori i
potenialii debitori. Ele primesc plasamentele agentilor economici care au surplus i acord credite
agenilor care se confrunt cu o lips de mijloace sau resurse bneti.
Funciile creditului
1. Creditul nlesnete sporirea capitalului real favoriznd o mai bun utilizare a factorilor
de producie existeni. Prin intermediul creditului, resursele naionale bneti existente
pot fi valorificate mai uor n sensul sporirii produciei naionale, ele devenind din
resurse pasive, resurse active.
2. Creditul contribuie la concentrarea activitilor economice i a capitalurilor n uniti
mari. El faciliteaz distribuirea i redistribuirea resurselor bneti ntre diferite
ntreprinderi i ramuri economice, orientndu-le spre unitile mai bine situate pe pia
sporindu-le fora concurenial, profitul ncasat i patrimoniul.
3. Creditul accelereaz tranzaciile comerciale, uureaz schimbul, circulaia bunurilor n
economie, crete viteza de rotaie a mijloacelor circulante ale agenilor economici.
4. Creditul sporete viteza de rotaie a monedei i contribuie la dimensionarea ei pe pia.
5. Creditul, n fine, exercit influen puternic i benefic asupra consumului prin
procurarea pe credit i n rate a unor bunuri de folosin ndelungat.
Tipuri de credite
Dup forma de proprietate creditul poate fi:
- Privat
- Public
Dup durat poate fi:
- La vedere
- La termen: scurt (pn la 1 an), mediu (ntre 3-5ani), lung (peste 5ani).
Dup modalitatea de garantare:
- Personal (bazat pe ncredere personal)

28
 - Real (cu garanii)
Dup scopul formrii:
- De consum
- De producie
- De investiii
Dobnda
Dobnda n sens restrns const n acel excedent care revine proprietarului capitalului dat
cu mprumut din renumeraia proprietarului capitalului mprumutat ca rsplat pentru cedarea
dreptului de folosin a sumei mprumutate pe un timp determinat.
Dobnda n sens larg, este surplusul ce revine proprietarului oricrui capital utilizat n
condiii reale.
Formele dobnzii
1. Dobnda pe piaa monetar se aplic mprumuturilor pe termen scurt contractate ntre
bnci sau ntre bncile comerciale i banca de emisiune.
2. Dobnda bancar de baz se practic pentru remunerarea certificatelor de depozit sau
pentru bunurile de trezorerie.
3. Dobnda aplicat ntreprinderilor se aplic de ctre bnci i alte instituii financiare;
ea const din dobnda bancar de baz la care se adaug un agio (surplus), plusul
respectiv fiind stabilit n funcie de tipul de credit i de situaia economic a debitorului.
4. Dobnda percetup la operaiunile de scontare a efectelor de comer se mai numete
i tax de scont comercial sau tax de scont oficial.
5. Dobnzi colerate ca mrime sunt folosite pentru renumerarea diferitelor forme de
plasament pe termen scurt i mediu, dobnzi pentru depozitele la vedere i la termen
constituite la bnci.
6. Dobnzi pe piaa obligaiunilor sunt dobnzi tipice pentru plasamentele pe termen
lung.
7. Dividendul sau alte forme de renumerare procentual acestea sunt folosite pentru
aciunile deinute la societile pe aciuni.
8. Dobnda simpl const n suma ncasat pentru nschirierea serviciului adus de un
capital n condiiile n care dobnda nu se capitalizeaz. Este foarte rar folosit

29
 9. Dobnda compus suma respectiv presupune capitalizarea dobnzii (se calculeaz
dobnda la dobnd).
Rota dobnzii sau mrimea relativ a dobnzii este raportul procentual ntre masa dobnzii
(anuale) i capitalul utilizat n condiii normale. Ea poate fi considerat preul pltit pentru folosirea
sumei de 100 de uniti monetare pe termen de un an.
Profitul venit fundamental
Conceptul de profit
n timp, pornind de la ideea general c profitul se identific cu orice surplus sau ctig din
orice activitate sau aciune, operaiune sau afacere, au prins contur dou modaliti de abordare,
de analiz, de apreciere a profitului, i anume
- ntr-o prim abordare, profitul este privit ca un ctig, nsuit de o persoan, fizic sau
juridic, fr ca aceasta s-i fi adus vreo contribuie la obinerea sa, iar cel care i
nsuete aceast form de venit este considerat ca fiind un profitor sau chiar un parazit
social.
- Alt sens al profitului este cel care decurge direct din etimologia cuvntului latin
proficere (a produce, a face ceva n avans fa de ceilali). n aceast viziune profitul
presupune, prin definiie, creterea economic, progres social. Acesta este sensul
analizei profitului n economiile moderne.
Prin urmare, profitul este un venit net al ntreprinderii, un excedent peste costurile fcute
de firm pentru a-i obine ncasrile ei totale.
ntr-o asemenea abordare, se poate aprecia c profitul are o serie de caracteristici care l
defireniaz de celelalte versuri:
- Profitul este un venit aleatoriu, nu se poate ti n avans care va fi mrimea sa, nu se
poate preciza dac va fi profit sau nu.
- Profitul este un venit autonom; el nu poate fi confundat cu nici una dintre celelalte
forme de venit (salariu, dobnd, rent).
Funciile profitului
Profitul ndeplinete urmtoarele funcii:
- Este un indicator al raionalitii economice.
- Este o motivaie a dezvoltrii i progresului economic.
- Este un stimulent al acceptrii riscului n afaceri.

30
 - Este un factor incitant pentru sporirea efortului agentului economic pentru eficien i
calitate sporit.
- Este un mobil al cultivrii spiritului de economie, de acumulare.
Prin intermediul acestor funcii se demonstreaz superioritatea economieicapitaliste
concureniale, fa de sistemele economice anterioare.
Profitul economic i sursele lui
n teoria i practica economic se utilizeaz unele categorii derivate precum: profit
contabil; profit economic; profit normal; porfit pur(supraprofit).
Profitul contabil reprezint excedentul de venit net peste costul contabil. Determinarea
acestuia este o problem financiar-juridic a fiecrei ri. Profitul contabil poate fi brut (nainte de
plata impozitului pe profit) i net (dup prelevarea impozitelor ctre municipaliti i bugetul de
stat).
Profitul economic reprezint diferena dintre venitul total al firmei i costurile de
oportunitate ale tuturor intrrilor (factorilor) utilizate de aceasta ntr-o perioad de timp. n general,
atunci cnd se face teoria general a profitului are n vedere acest tip de profit.
Att profitul contabil, ct i cel economic pot fi analiate i apreciate ca profit normal i ca
supraprofit.
Profiturile normale constau dintr-un minim de profit pe care o firm trebuie s-l obin, n
scopul ca acesta s rmn n funciune. n acest caz, venitul total ncasat este egal cu costurile
totale de oportunitate, ceea ce nseamn c, pe baza ncasrilor se poate asigura continuarea
activitilor, la aceiai parametri funcionali.
Supraprofiturile, n exces fa de cele normale (profit pur), se definesc ca venituri nete ce
depesc costurile totale de oportunitate. Termenul este folosit pentru a caracteriza acele firme
care au rate de profit ce depesc minimul necesare pentru a rmne n ramur.
Profitul pur rezult din una sau mai multe surse, fiecare avnd contribuii variate de la un
caz la altul. Acestea sunt:
- Productivitatea personal a ntreprinztorului
- Diversele rente de care el beneficiaz, precum: renta de conjunctur sau de pia; renta
de situaii avantajoase; spolierea vnzrilor de servicii; spolierea consumatorilor

31
 ntelegerea surselor profitului i delimitarea sa n profit normal i profit pur se poate realiza
printr-o analiz comparat ntre economia concurenial static i economia concurenial
dinamic.
1) Economia static acea stare a economiei n care toate elementele ei fundamentale
rmn neschimbate iar viitorul firmei este pe deplin previzibil nu exist incertitudine.
ntr-o astfel de economie (static), profitul este egal cu zero.
2) n condiiile economiei concureniale dinamice, viitorul firmei este permanent nesigur,
incert, cu multe riscuri imprevizibile i neasigurabile. n acest context, profitul
economic poate fi explicat fie prin inovaii i investiii, fie prin risc i incertitudine.
n primul caz trebuie s existe o preocupare permanent pentru atragerea de noi resurse n
circuitul economic, pentru adoptarea de noi tehnologii. Aceste preocupri duc la inovaie care
stimuleaz investiiile, sporesc producia i ocuparea, mai bun organizare etc. De aici i o surs
de profit i de sporire a lui.
n al doilea caz, profitul economic poate fi considerat o renumeraie a ntreprinztorului
pentru preluarea asupra sa, a riscului i a incertitudinii.
ntr-o asemenea situaie riscul este de dou feluri:
- Previzibil i asigurabil
- Imprevizibil i neasigurabil
O surs cert de profit o reprezint ns doar cel de-al doilea fel de risc. n concluzie,
profiturile economice i pierderile pot fi asociate cu riscurile neasigurabile care apar att din cauza
trecerilor brute, ciclice, de la o stare a economiei la alta, ct i din cea a mutaiilor structurale n
economie, generate de inovaii i investiii.
n ceea ce privete reparaia profitului, trebuie a fi reinut c aceasta este reglementat prin
legi speciale sau prin statutele diferitelor societi i asociaii i capitaluri. n acest context, prima
dintre reglementri se refer la prelevrile din profit ctre factori publici. Ordinea de constituire a
fondurilor este n general urmtoarea:
- Fixarea rezervelor legale(a provizioanelor)
- Fixarea cotei pri din profit folosit pentru renumeraia i tantiemele managerilor-
administratori;
- Dimensionarea autofinanrii, a beneficiilor nedistribuite, respectiv a aa-ziselor
economii forate;

32
 - Fondul pentru primele excepionale atribuite unor salariai;
- Delimitarea prii de profit net ce se constituie n dividende.
Masa i rata profitului
Indiferent de form, profitul este msurat absolut (ca mas) i relativ (ca rat)
Rata profitului exprim raportul procentual dintre masa profitului i un parametru
corespunztor de referin.
Sub acest aspect, rata profitului poate fi comercial, economic i financiar.
- Rata comercial a profitului se obine prin raportarea profitului la venitul total, la
ncasrile totale sau la cifra de afaceri (CA):
pr
` = 100
CA
- Rata economic a profitului se determin ca raport al profitului la activele totale
(proprii i mprumutate) ale ntreprinderii (AT):
pr
` = 100
AT
- Rata financiar a profitului se obine prin raportarea profitului la activele proprii (AP):
pr
` = 100
AP
- Rata rentabilitii, se calculeaz prin raportarea fiecrei forme de profit la forma
corespunztoare de cost (de pild, prin raportarea profitului contabil la costurile
contabile)
Veniturile factorilor de producie
Renta
n literatura economic clasic, categoria de rent era analizat aproape exclusiv n legatur
cu factorul de producie natura.
Cercetarea economic modern a extins foarte mult sfera de analiz a rentei, astfel c, n
prezent se consider c n anumite condiii ea recompeseaz i celelalte categorii de factori, munc
i capital.
Pe baza acestei realiti, renta reprezint venitul care revine posesorului oricrui factor de
producie, a crui ofert este rigid sau foarte puin elastic. Prentru utilizatorul factorului
respectiv (dac acesta nu este una i aceeai persoan cu deintorul), renta constituie plata pentru
folosirea temporar a lui.

33
 Rigiditatea ofertei are multiple cauze de ordin natural, tehnic, economic sau social. n
funcie de natura acestor cauze i mai ales de rezistena lor n timp, renta poate dobndi caracterul
unui venit stabil, sau relativ fluctuant.
Dac oferta este limitat cantitativ de anumite condiii naturale (ce nu se pot modifica n
timp), sunt premize ca renta s aib o anume stabilitate. Dac dimpotriv, deficitul de ofert poate
fi compensat ntr-o perioad de timp, prin ameliorarea factorilor utilizai, renta va fi temporar sau
trectoare.
Mecanismul formrii rentei
Renta se deosebete de celelalte venituri fundamentale (salariu, dobnd, profit) att prin
coninut i funcii specifice ct i prin mecanismul de formare.
La baza formrii ei se afl legea randamentului neproporionale (cunoscut iniial sub
denumirea de legea fertilitii descrescnde).
Dac la economitii clasici i nu numai la ei, aciunea acestei legi era restrns numai la
domeniul agriculturii, ulterior, sub impactul progresului tehnic, s-a putut demonstra c toi factorii
de producie (naturali, materiali, umani) se afl sub incidena legii randamentelor neproporionale.
Practica a demonstrat c folosirea unor fraciuni egale din acelai factor de producie asigur
randamente diferite: la nceput cresctoare, apoi staionare, ca n final acestea s descreasc.
Obinerea rentei este deci, condiionat de randamentele neproporionale, iar mrimea ei
depinde de volumul produciei marginale, realizat prin folosirea unei cantiti suplimentare din-
tr-un factor de producie.
Surplusul de produse ce poate fi obinut n urma folosirii unui factor de producie, cu caliti
superioare celor medii, constituie forma material a rentei. Transformarea surplusului de produse
(producia fizic) n venit cu caracter de rent este condiionat de situaia cererii i a ofertei pentru
bunul respectiv.
Obinerea efectiv a rentei de ctre deintorul unui factor de producie cu caliti deosebite
depinde de elasticitatea ofertei totale. Oferta rigid n raport cu cererea, va determina o urcare a
preului de vnzare peste nivelul de echilibru, ceea ce va aduce posesorului bunului respectiv, un
excedent de venit (venit excedentar).
Venitul realizat de ctre deintorul unui factor, a crui ofert total este inelastic i
ensensibil la ridicarea preului de vnzare, este denumit rent economic. Cu ct oferta total va
fi mai rigid, cu att renta economic va fi mai mare. Ea rezult din preul mai ridicat al produselor

34
la care cererea nesaturat nu poate fi acoperit prin mrirea ofertei, pentru motivul simplu c
producia este limitat. Renta economic nu este un determinant al preului de vnzare, ca urmare
a deficitului de ofert n raport cu cererea total.
Formele de rent
ntr-o economie de pia funcional i eficient se constituie mai multe forme de rent
dup cum urmeaz:
1. Renta funciar este prima form de rent istoricete aprut i care a fost i a rmas
obiect de ample analize i interpretri teoretice.
Apariia unei game largi de grade de fertilitate a solului face ca investiiile de capital i de
munc s sporeasc pe msura descreterii fertilitii, dar randamentele nu cresc n aceeai msur,
ba chiar mai mult, au tendina s scad. Aceasta este o relaie specific dintre efort i efect n
agricultur i se reflect n legea fertilitii neproporionale. Aciunea acestei legi determin
tendina aproape permanent de restrngere a ofertei de produse agricole, comparativ cu cererea
crescnd determinat i ea de creterea populaiei i a veniturilor acesteia.
Preul ridicat al produselor agricole, rezultat din raportul inegal ntre cererea n cretere i
oferta foarte punin elastic i chiar rigid, conduce la obinerea unui excedent de venit, peste
profitul normal, excedent ce revine proprietarului de teren agricol sub forma rentei funciare.
Renta funciar obinut n agricultur este de mai multe feluri, i anume:
a) Rent absolut incasat de toi proprietarii funciari, exclusiv n virtutea monopolului
proprietii asupra pmntului, indiferent de calitatea, fertilitatea i randamentul
terenului pe care n dein. Ca mrime absolut, renta este egal cu diferena dintre preul
de vnzare al produselor agricole i costul lor plus profitul normal. n mrime relativ,
renta se exprim ca rat fa de veniturile aduse de terenul arendat. Rata rentei se
difereniaz dup categoria de folosin i destinaia terenului.
b) Renta diferenial provine din diferena de fertilitate dintre terenuri, fiind numit i
rent de fertilitate (rent diferenial 1). Ea rezult din cheltuielile mai reduse cu care
se obin produsele pe terenuri fertile, n condiiile cnd preul de vnzare este
determinat de cheltuielile produsului mai scump, realizat pe terenuri mai slabe. Acest
tip caracterizeaz agricultura extensiv.

35
 ntr-o agricultur intensiv se formeaz i rent diferenial 2, ca diferen ntre
randamentul a dou sau mai multe investiii succesive (de capital i de munc), pe aceeai suprafa
sau simultane pe suprafee diferite.
c) Renta pe poziie rezult din diferenele ce exist ntre terenurile agricole n privina
distanei fa de centrele de aprovizionare, desfacere sau ci de comunicaie.
d) Renta de monool este supraprofitul realizat de posesorul unor suprafee de teren cu
nsuiri speciale, care produc, n cantiti reduse, produse cu caliti deosebite. Acestea
se vnd la preuri ridicate, de monopol i permit astfel obinerea unui excedent peste
profitul normal, ce revine proprietarului funciar.
2. Renta minier are o baz natural generat de varietatea terenurile cu resurse de subsol.
Proprietarii care dein mine sau sonde cu coninut bogat i care se exploateaz cu
cheltuieli mai reduse, realizeaz un supraprofit cele revine sub forma rentei miniere.
3. n construcii, renta se formeaz pe baza deosebirilorde poziie a diferitelor terenuri
construibile. Terenurile mai bine echipate cu elemente de infrasutructur sau situate n
centrul localitilor, sunt arendate sau vndute la preuri mai ridicate care cuprind n ele
i renta de construcii pe lng costuri i profitul normal.
4. Renta consumatorului este cunoscut i sub denumirea de surplus al consumatorului.
Ea reprezint diferena de care veneficieaz acesta pltind bunurile cumprate de el la
un pre mai mic dect ar fi dispus s plteasc.
5. Renta vnztorului se realizeaz de ctre acesta atunci cnd reuete s vnd la un
pre mai ridicat dect estimarea sa anterioar.
6. Renta de abilitate (sau de ndemnare) se obine de ctre acei ntreprinztori sau
lucrtori care, avnd aptitudini i caliti profesionale excepionale, realizeaz, prin
spirit de prevedere i capaciti manageriale, un profit mai ridicat sau, n cazul
salariailor, un venit mai mare dect ceilali din aceeai categorie.
7. Renta de raritate este rezultatul limitrii resurselor economice, datorit condiiilor
naturale sau a unor elemente de monopol, create i ntreinute artificial.
8. Renta de transfer se realizeaz ca urmare a schimbrii destinaiei unui factor de
producie care asigur un venit mai mare comparativ cu utilizrile sale anterioare.
9. Renta industrial sau comercial se realizeaz atunci cnd marile firme care au
posibilitatea s foloseasc anumite elemente de monopol, i aliniaz preul de

36
 desfacere la cel practicat de firmele mai mici din ramur ce nu pot supravieui dect
practicnd preuri mai ridicate.
10. Renta conjunctural se realizeaz de ctre ntreprinztorii care au posibilitatea s
stocheze mrfurile pe perioada cnd preurile sunt mai reduse i s le scoat la vnzare
doar n momentul n care preul a urcat.

37