Sunteți pe pagina 1din 83

Universitatea “SPIRU HARET”

Facultatea de Sociologie si Psihologie


Masterat “Psihologie Judiciara si Victimologie”

LUCRARE DE DISERTATIE

PSIHOLOGIA CRIMINALULUI IN SERIE CU MOBIL


SEXUAL

TIPOLOGII CRIMINALE

Coordonator ştiinţific,
Conf. Univ. Dr. TUDOREL BUTOI

Absolvent,
TOADER IOANA MIHAELA

1
Bucuresti 2007
CUPRINS

1.Introducere…………………………………………………… pg. 1

2.De ce criminali in serie?........................................................... pg. 6

3.Caracteristici ale criminalului in serie cu mobil sexual….... pg. 9

a.Cuplurile ucigase…………………………………………….. pg.12


b.Partenerii…………………………………………………….. pg.12
c.Grupurile ucigase…………………………………………….. pg.13

4.Categorii de criminali in serie………………………………. pg. 15

a.Vizionarii……………………………………………………... pg.16
b.Misionarii…………………………………………………….. pg.16
c.Hedonistii…………………………………………………….. pg.17
d.Cautatorii de putere…………………………………………. pg.17

5.Monstri sau Victime…………………………………………. pg.30

6.Tipologia victimelor…………………………………..……… pg.32

7.Cauze favorizante ale criminalitatii………………………… pg.37


a)Abuzuri in copilarie…………………………………... pg.37
b)Influenta materna…………………………………….. pg.39
c)Influenta paterna……………………………………… pg.42
d)Evenimente din copilarie…………………………….. pg.43

8. In mintea psihopatului……………………………………… pg.49

9. Victima vazută prin ochii criminalului……………………. pg.50


10.Curiozitate morbida si Canibalism………………………… pg.54

2
11.Sanatatea mintala a criminalilor in serie………………….. pg.55
12.Alter Ego…………………………………………………….. pg.57
13.Cazuistica…………………………………………………… pg.58
14.Concluzii…………………………………………………… pg.77
15.Bibliografie………………………………………………… pg.79

3
1.INTRODUCERE

Din momentul în care studiul personalităţii delincventului a devenit de


o importanţa fundamentală pentru aplicarea legii penale, a fost recunoscută
in mod clar necesitatea colaborării între ştiinţă şi drept în lupta modernă
împotriva criminalităţii .
Toate legile moderne legate de represiunea penală şi de prevenirea
criminalităţii sunt orientate către individualizarea măsurilor aplicate în
raport cu personalitatea delincventului, cu gravitatea faptei, cu
periculozitatea individului si cu posibilitatea de reeducare a acestuia.
Datorită acestei necesităţi de individualizare şi de aplicare a legilor bazate
pe cunoaşterea personalităţii criminalului s-a modificat şi modul în care
este privită fapta criminală. Dacă iniţial aceasta era privită exclusiv din
perspectivă juridica, o dată cu apariţia scolii pozitiviste şi a antropologiei
criminale,1 ea este considerată în primul rând o acţiune umană şi socială,
iar delincventul este privit mai întăi ca om şi apoi ca inculpat.
S-a pus problema care sunt cauzele acestui comportament criminal,
deviant şi care sunt mobilurile ce determină oamenii să acţioneze în
această manieră. Răspunsul la aceste întrebări are o importanţă deosebită,
de el depinzând şi modalitatea corectă de legiferare, măsurile adecvate de
prevenţie precum şi posibilitatea integrarii sociale ulterioare a celor care au
suferit condamnări.
Intrucât fenomenul criminal constituie obiect de studiu al ştiinţelor
socio-umane, acesta a fost abordat iniţial din punct de vedere filozofic,
punându-se accent pe libertatea de voinţă a individului care incalcă
1
Pentru mai multe detalii privind începuturile Şcolii Pozitiviste vezi Benigno Di Tullio, L’antropologia
Criminale, Ed. Frateli Bocca,1951.

4
normele de conduită socială. Intrucât toate persoanele acţionează in baza
acestui liber arbitru atunci, potrivit Şcolii Clasice a Dreptului al cărei
reprezentant marcant a fost C. Beccaria, şi infractorii sunt liberi să comintă
fapte deviante acceptând în acelaşi timp şi posibilitatea tragerii lor la
raspundere de către justiţie. În concluzie sancţiunea penală nu mai are în
acest caz rolul de răzbunare colectivă , aşa cum era privită în Evul Mediu ci
devine un mijloc de tragere la raspundere şi o modalitate de corectare a
comportamentelor deviante.
Deşi a adus multe îmbunătăţiri în modul de abordare al fenomenului
criminal, această teorie nu a putut să aducă soluţii concrete de stopare a
criminalităţii. Această modalitate filozofică de tratare a unui subiect atât de
complex nu a fost satisfăcătoare tocmai pentru că nu avea rigurozitatea
unei argumentaţii ştiinţifice, bazate pe cercetări, studii, experimente.
Această lacună este acoperită prin logică şi metodologia ştiinţelor empirice,
obiective, care se bazau pe tehnica observaţiei, pe măsuratori şi
experimente. Folosirea acestor instrumente în studierea comportamentului
uman şi a fenomenelor sociale a determinat dezvoltarea ştiinţelor socio-
umane: biologie, antropologie, psihiatrie, psihologie, sociologie etc.
Întreaga cercetare ştiinţifica începe să folosească metodele pozitive
iar criminalitatea devine unul din fenomenele cercetate din această
perspectivă.
Noţiunea de crimă a fost analizată astfel înca de la inceputul
secolului al XIX-lea în lucrarile lui Andre Michel Guerry (1833) şi Adolphe
Quetelet (1835) care au studiat proporţiile si variaţiile fenomenului criminal
în raport cu factorii sociali, demografici şi ecologici. În acest sens, Leon
Radzinowicz (Ideology and Crime-1960) a observat că “Pentru prima dată

5
în istorie, crima a fost analizată ca un fenomen social determinat şi
influenţat de mediul înconjurător din care face parte”.
Aceasta reprezintă adevărata ruptură de teoriile clasice care
considerau crima ca o expresie a liberului arbitru şi a încercării raţionale de
realizare a propriilor plăceri.
Cercetarea pozitivistă prezintă o evoluţie istorică care poate fi
divizată în mai multe faze.2
Prima fază ,aceea a cercetării intuitiv empirice, cuprinde toate teoriile
emise în legatură cu natura criminalităţii în scopul de a lămuri raporturile
existente între latura fizică si cea morală a individului. Aceste cercetări se
bazează de multe ori pe convingerea că trăsăturile fizice ar trebui să
servească la recunoaşterea caracterelor psihice, a modului de gândire
pentru fiecare individ.
Această modalitate de abordare a fenomenului criminal debutează cu
lucrările unor filozofi antici- precum Aristotel, Socrate, Seneca etc.- şi se
continuă in Evul Mediu cu ştiinţe oculte care pretindeau posibilitatea
recunoaşterii caracterelor unei persoane în funcţie de liniile mâinii,
picioarelor frunţii sau determinate de influenţa astrelor asupra destinului
uman.
Cea mai mare dezvoltare a lucrărilor legate de fizionomia umană are
loc însă în secolul XVII, în special datorită activitaţii lui G. B. Della Porta,
care publică în 1640 tratatul sau de “Fiziognomie”. În acesta autorul
aprofundează legaturile între diferite parţi ale corpului omenesc şi
caracterele individuale şi scoate în relief importanţa multor altor caractere
morfologice. Prin acestea G. B. della Porta poate fi considerat unul dintre
cei mai importanţi precursori ai şcolii pozitiviste şi ai antropologiei criminale.

2
Vezi în acest sens Raymond Gassin-Criminologie (ed. IV, Dalloz, 1998) unde se realizeză o analiză
detaliată a acestor faze evolutive.

6
În cercetarile sale, Cesare Lombroso a sintetizat diferite aspecte
cuprinse în studiile antropologice anterioare3, putându-se identifica un prim
punct de plecare al acestora în lucrarea lui Della Porta, care stabilea
conexiuni şi raporturi între diverse parţi ale corpului şi caracterele
comportamentale corespunzătoare acestor trăsături fizice..
După această prima lucrare, lumea ştiinţifică, împărtăşind idealurile
umaniste, îşi concentrează studiile în domenii care vizează o mai buna
cunoaştere a omului sub toate aspectele sale, inclusiv cele privind anumite
devianţe fizice, considerate a avea o influenţă deosebită asupra
comportamentului uman. În afara cercetărilor antropologice, se fac
progrese şi în domeniul psihiatriei si biologiei umane.
In 1776, Lavater realizează o serie de studii în care releva asemănări
între structura craniană a omului si cea a unor animale.
Gall(1759-1828) a fost cel care a pus bazele frenologiei sau
craniologiei, cum mai este numită, şi a incercat să stabilească legături între
protuberanţele craniene şi caracterele umane.
În Franţa, Felix Voisin (1837) publica un studiu referitor la
funcţionarea cerebrală deficitară a unui procent important din numărul
deţinuţilor criminali.
Cercetările antropologice au depăşit graniţa Italiei în parte şi datorită
studiilor realizate de Gaspare Vergilio care, în 1874 recunoştea şi afirma
natura patologică a faptei criminale , şi realizează o analogie între
criminalitate şi nebunie.
Ca o încununare a cercetărilor antropologice întreprinse până în acel
moment, în 1865 Broca fondează Societatea Antropologică.

3
Pentru o prezentare detaliata a premergatorilor Scolii Pozitiviste vezi si Freda Adler, Gerhard Mueller,op.
cit, pg.68;

7
În paralel cu cercetările antropologice4, o dezvoltare spectaculoasă
au în acea perioadă şi studiile din domeniul psihiatriei. Printre
reprezentanţii cei mai importanţi îi menţionăm pe : Pinel, Cabanis, Esquirol,
Georget. Aceştia au studiat legatura dintre bolile mentale şi criminalitate.
În acest context apare teoria monomaniei instinctive caracteristice
numai anumitor criminali cu inteligenţa redusa.
În studiile sale, Thomas Abercombry susţine că nebunia morala este
caracteristică unei persoane care desi posedă un nivel de inteligenţă
suficient de dezvoltat, este lipsită de principii morale. Această idee este
preluată şi dezvoltată în studiile realizate de Prichard (1768-1842) şi
Maudsley.5
O altă direcţie în analiza posibilelor cauze ale criminalitaţii o
reprezintă abordarea acestei probleme din perspectivă biologica.
Factorul care a stimulat dezvoltarea gândirii şi cercetărilor pozitiviste
a fost elaborarea teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin.6 Acesta afirma
că comportamentul uman este în mare masură determinat de locul ocupat
pe scara evoluţiei şi de permanenta luptă pentru supravieţuire.
Comportamentul uman este influenţat în această concepţie de forţe care
exced peste limitele controlului individual şi al voinţei personale. Omul nu
mai este liber absolut din punct de vedere comportamental, acţiunile lui fiind
guvernate de legile biologice ale evoluţiei speciei.
Prosper Lucas (1805-1885) este cel care a analizat în studiile sale
problema ereditaţii şi a atavismului în determinarea comportamentului
criminal.
4
Pentru o prezentare detaliată a cercetărilor antropologice pre-lombrosiene, vezi şi Adolfo Zerboglio,
Cesare Lombroso ( ed.II, Roma, 1925), în capitolul I.
5
In acest sens vezi si Hugh Barlow- Introduction to Criminology, pg 132;
6
Vezi Charles Darwin “On the origin of Species”, Ed. Northway,1925. Pentru o abordare modernă a acestei
probleme în domeniul criminologiei vezi şi Debray Q.- “Aberations chromosomique, biochimie de cerveau
et criminalite “, Ed Neret, Paris, 1975.

8
2. DE CE CRIMINALI IN SERIE?

Criminalitatea in serie a preocupat de multă vreme funcţionarul public


numit poliţist si opinia publică atunci cand Poliţia a spus pe faţă ca e vorba
de un “criminal in serie”. Dar ce e un criminal in serie? Din punctul de
vedere al omului obişnuit, al “cetăţeanului “de pe stradă, un criminal este o
persoană care a ucis o altă persoană folosind mijloace foarte crude care au
dus la moartea acesteia.Criminalul in serie provoacă mai multe astfel de
crime folosind aceleaşi mijloace crude aproape de fiecare dată, uneori
lăsand si cate un indiciu la locul faptei.
De cele mai multe ori ajung in inchisoare, după ce au fost descoperiţi
şi judecaţi, dar mulţi răman afară pe străzi continuand să omoare oameni
nevinovaţi de cele mai multe ori,de exemplu cazul Ramaru din Bucureşti.In
alte cazuri omoară cu motivul că au fost surprinşi de alte persoane care
trebuie şi ele suprimate.In alte cazuri omoară pentru că li s-a cerut să
omoare,in această categorie intrand teroriştii,grupările separatiste de genul
Hezbolah, ETA.,IRA etc,grupările mafiote de genul La Piovra—Caracatiţa
in Italia,Yacuza in China etc.
Criminalul in serie ucide şi din motive psihologice. Nu de puţine ori
specialiştii au constat că o traumă din copilărie sau adolescenţă, care au
marcat persoana respectivă pe viaţă,a dus la producerea unor crime după
aceeaşi tipologie,de exemplu,să luăm un caz la intamplare:se găseşte o
victimă moartă,un cadavru,intr-un gang cu gatul tăiat,cu o garoafă roşie
langă,cu braţele acoperid faţa. Victima este descoperită luni dimineţa,peste
o săptămană se descoperă o altă victimă şi aceasta timp de cateva luni.

9
Prin apariţia a două-trei persoane cărora li s-a provocat moartea in acelaşi
fel duce Poliţia la concluzia că un criminal in serie acţionează in zonă,un
criminal care trebuie descoperit şi suprimat-in sensul că trebuie judecat
conform legii şi condamnat la mai mulţi ani de inchisoare,in unele state
chiar la inchsoare pe viaţă sau pedeapsa capitală. Poliţia,de cele mai multe
ori,incearcă să ţină sub control criminalitatea,chiar dacă nu reuşeşte
totdeauna. La noi in ţară,de obicei,un criminal nu ajunge să fie numit
criminal in serie. De ce oare? Oare poliţia romană e atat de eficientă in
descoperirea eventualilor criminali in serie? Inclinăm să crdem că da.
Chiar şi in cazul Râmaru s-a acţionat destul de repede. Dar mai sunt
şi alte motive la mijloc. Datorită unei mentalităţi bine instăpanită in mintea
romanului acest “instinct criminal” este destul de bine suprimat şi stăpanit.
Am putea spune că in Romania mai frecvente sunt infracţiunile de talhărie,
furt, spargeri de locuinţe, spargeri de maşini, de viol decât de crimă,
omucidere. Dacă infracţiuni de tipul celor din urmă sunt destul de rare, in
schimb infracţiunea de pruncucidere este destul de frecventă la noi in ţară.
Un motiv pentru care în România nu prea se întâlnesc cazuri de
criminali în serie este şi faptul că în România nu sunt oraşe cu milioane de
locuitori. Cel mai mare oraş din ţară ,din punct de vedere demografic,este
Bucureştiul capitala ţării. In S.U.A..,de exemplu, cele mai multe crime în
serie se produc în acele mari conurbaţii, cum ar fi Los Angeles, New York,
Chicago, Milwakee, New Orleans.Dar criminali în serie apar şi în oraşe
mici, cu oameni care se cunosc de o viaţă. Este exemplul orăşelelor din
Scoţia sau Ţara Galilor de la începutul anilor 1950.Criminologii şi Poliţia
împreună cu ei au ajuns la concluzia că ucigaşii în serie apar mai ales în
oraşele mari dar nu exclud nici oraşele de provincie. Orice om de pe stradă,
om obişnuit poate deveni ţinta unui criminal în serie.Cel puţin aşa spun

10
autorii “Enciclopediei ucigaşilor în serie ” Brian Lane şi Wilfried Gregg*. În
crimelor se obişnuieşte ca victima să fie clasificată în funcţie de un mobil
clar identificabil, cum ar fi, de exemplu că aceasta deţinea ceva râvnit de
asasin,că se afla în conflict cu el sau că îi fusese necredincioasă etc.
Pentru asasinul în serie, ”motivul” se află atât de bine şi adânc înrădăcinat
în psihicul său, încât victima trebuie să aparţină unui anumit gen,cum ar fi
de exemplu, să poată fi inclusă într-o categorie largă de persoane, ca
femeile şi copiii şi să se afle în locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
E adevărat, însă, că unii criminali în serie îşi selectează cu precizie
victimele.De exemplu, Joseph Mendley ucidea numai femei roşcate.Ramiro
Artieda omora numai femei care semănau cu logodnica ce îl abandonase.
Complicaţiile se nasc atunci când, datorită incapacităţii unui criminal de a-i
identifica pe membrii grupului său de ţinte, acesta ajunge la atacuri cvasi-
întâmplătoare. În ciuda afirmaţiei că nu făcea decât să cureţe străzile de
prostituate, Peter Sutcliffe primejduia viaţa tuturor femeilor care se aflau
întâmplător afară noaptea, atacând şi omorând o serie întreagă de femei,
chiar dacă nu erau prostituate .
Prin urmare,fiecare fiinţă umană poate deveni victima potenţială a
unui asasin, impotriva căruia nu există nici o armă de protecţie, întrucât şi
mijloacele de investigare tradiţionale, bazate pe motive bine determinabile,
sunt lipsite de eficacitate.

11
3.CARACTERISTICI ALE CRIMINALULUI IN SERIE CU MOBIL
SEXUAL

Crima in serie reprezinta uciderea de victime disparate in timp, de la


zile la saptamani sau luni, intre ele. Aceste pauze de timp intre omoruri sunt
*Brian Lane şi Wilfried Gregg- “Enciclopediei ucigaşilor în serie;
numite si perioade de “calmare”.
In terminologia psihiatrica,un criminal in serie poate fii clasificat ca
psihotic sau psihopatic, depinzand de informatiile examinate ca si de
faptele crimei. Din experienta lui Vernon J. Gerbert, totusi criminalul este
rareori psihotic. Criminalii sunt de regula psihopati sexuali , care au o
criminalitate profunda si sunt in mod cert in legatura cu realitatea.
In cazul unui ucigas psihotic, acesta poate sugera ca el ucide pentru
ca psihoza lui il impinge sa ucida, iar in cazul unui ucigas psihopat, in
special un criminal in serie, Vernon J. Gerbert sugereaza ca el ucide pentru
ca ii place sa ucida.
Criminalii in serie au fost descrisi ca inteligenti, fermecatori, smecheri,
incantatori si in general aratosi. Ei sunt indivizi mobili, capabili sa
calatoreasca kilometri intregi in cautarea victimei potrivite, care sa fie
vulnerabila si usor de controlat. Victimele lor pot fii femei, copii, vagabonzi,
homosexuali si prostituate.
Criminalii in serie sunt extrem de manipulativi si sunt deseori capabili
sa vorbeasca victimelor lor, mai ales pe terenul lor, descris ca “zona de
confort”, un loc unde ei isi pot controla victima. De multe ori ei folosesc un
truc pentru a ramane singuri cu victimele lor, isi perfectioneaza continuu
acest truc si au o iscusinta stranie in recunoasterea potentialelor victime.

12
Un criminal in serie, in ciuda aparentelor exterioare, este un individ
nesigur, el nu are nici o putere pana nu are victima sub controlul sau, el se
simte in siguranta in acea superioritate temporala. Trebuie să observăm
câteva caracteristici, având în vedere că ucigaşul în serie are câteva
trăsături aparte, din care vor fi descrise doar principalele şase:
1.Crimele se repetă(“în serie”), petrecându-se cu frecvenţă mai
mare sau mai mică, adeseori crescând ca număr, după o perioadă de
timp ce poate însemna chiar ani de zile; ele continuă până când asasinul
este prins, sau până când moare sau, la rândul său, este ucis.
Definiţia de mai sus reprezintă tiparul fundamental al asasinului în
serie. Este evident că nu există vreun număr predeterminat de victime de la
care asasinul devine criminal în “serie” şi nici vreo frecvenţă stabilită a
acestei activităţi macabre căreia I se aplică termenul de mai sus. Spre
exemplificare, am putea da cazul sud-africanului Ronald Cooper care, deşi
a ucis o singură dată înainte de a fi arestat , a dezvăluit în jurnalul său un
program extensiv şi planificat cu grijă de ucidere a copiilor.
Această predispoziţie este deseori recunoscută chiar de ucigaş. Mulţi
dintre ei, după ce au fost arestaţi, au mărturisit că ar fi continuat să ucidă
dacă ar fi fost lăsaţi în libertate.William Banin, “ucigaşul de pe autostradă”
din California, I-a declarat unui ziarist, după proces: ”NU mi-a pierit pofta de
a ucide. Nu mă pot stăpâni să n-o fac.”Pentru cei mai mulţi criminali în
serie, actul crimei, dublat adeseori de abuz sexual şi mutilare, constituie un
motiv în sine. În plus, la fel ca în cazul stimulării prin alcool sau droguri,
”doza” e din ce în ce mai mare. Aşa cum un drogat nu se va vindeca
niciodată de patima lui dacă va avea acces liber la stimulent, tot aşa şi
asasinul va continua în serie îndeletnicirea sa oribilă până ce, fie va muri,

13
fie va fi omorât, sau până când va fi prins şi înlăturat din societatea pe care
o afectează.
2.La fel ca în cazul omuciderilor “normale”,crimele tind să se
petreacă în relaţie de unu-la-unu.
Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular, prin
care o persoană e omorâtă de o altă persoană. Convenţional, criminologia
clasifică acest gen de omoruri în două categorii:
1.”crima pasională”, comisă într-un moment de furie intensă sau
de frustrare;
2.crima înfăptuită “cu sânge rece”, care se distinge printr-o
premeditare atentă, motivată adeseori de speranţa unui câştig personal.
O dată atins obiectivul propus (eliminarea soţului necredincios,de
exemplu,sau a deţinătorului unui obiect râvnit), nu există nici un motiv de a
mai presupune că asasinul va ucide din nou. Dintr-un studiu bazat pe
statistica crimelor, se poate vedea că, în anul 1989, în Anglia şi Ţara
Galilor, o mare parte a omuciderilor au fost comise de persoane care se
cunoşteau cu victima. Există şi circumstanţe accidentale, în care un
criminal în serie a ucis mai mult de o persoană într-un incident, adesea fiind
vorba de membri ai aceleiaşi familii, ca şi de o infracţiune complementară,
cum ar fi hoţia. Însă cel mai răspândit scenariu pentru crima în serie, ca şi
pentru omorul accidental, este cel pe cont propriu şi cu o singură victimă. În
mare măsură, motivele unui asemenea scenariu sunt evidente. În mod clar,
e mai “sigur” să lucrezi singur, în sensul că numai ucigaşul ştie despre
crimă, şi trebuie să ucizi o singură victimă, pentru că acest fapt reduce
posibilitatea ca autorul crimei să primească o ripostă dură sau ca victima să
scape. Mai mult,caracterul individualist al criminalului în serie face
imposibilă situaţia în care el să fie capabil sau dornic de a-şi împărtăşi

14
nevoile şi plăcerile altcuiva. Această concluzie reiese, în conformitate cu
statisticile, din faptul că el duce o viaţă paralelă sub chipul unui salariat
demn de încredere, onorabil cap de familie şi bun vecin.
Cu toate acestea surprinde frecvenţa cuplurilor,partenerilor şi grupurilor
criminale deşi în acest caz indivizii din care se compune perechea depind
unul de altul.Şi totuşi,cerinţele de securitate, pe care ucigaşul singuratic le
simte ca fiind esenţiale, sunt satisfăcute.

a).Cuplurile ucigaşe

Sensul obişnuit se referă la o pereche bărbat-femeie, aproape


întotdeauna împlicaţi într-o relaţie sexuală, în care bărbatul e, în general
partea dominantă. Se observă un fenomen interesant, şi anume că, în
vreme ce ambii parteneri au, ca indivizi, înclinaţii degenerate,
“personalitatea lor combinată” se dovedeşte mortală doar atunci când sunt
împreună. Pentru acest fenomen,francezii au născocit expresia “folie a
deux”(“iluzie împărtăşită de două persoane legate emoţional”), iar
psihologia –termenul Gestalt,conform căruia “intregul organizat e mai
puternic decât suma părţilor lui”.
Printre cele mai cunoscute cupluri ucigaşe se numără englezii Ian Bradly şi
Myra Hindley şi australienii David şi Catherine Birnei.

b).Partenerii

Noţiunea cuprinde cuplurile care nu se bazează pe relaţii sexuale. De


obicei, după arestare “partenerii” se acuză reciproc. Exemple sunt William
Burke şi William Hare, scoţienii care cipârţeau cadavrele.

15
c).Grupurile ucigaşe

În orice discuţie pe tema grupurilor ucigaşe, se menţionează numele


lui Charlie Manson, deşi “familia” lui Manson nu e nicidecum un fenomen
izolat. Cu toate că nu există un model general, aşa cum s-ar putea
descoperi printre cuplurile şi partenerii criminali, grupurile s-au dovedit
instrumente foarte eficiente ale crimelor multiple, persoanele componente
fiind unite, în cele mai multe cazuri, de un ideal comun creat de propriile lor
închipuiri. De fapt , adeseori, grupurilor ucigaşe li se poate aplica foarte
bine acelaşi principiu de folie a deux. Indivizii în sine pot fi incapabili de a
comite o crimă , dar, adunaţi sub aripa unui grup cu o cauză comună şi un
lider, pot fi cuprinşi de un val de “nebunie” colectivă.

3.Nu există—sau e foarte redusă—o conexiune între ucigaşi şi


victimă, persoanele implicate având foarte rar relaţii directe de
rudenie.
Acest atribut al criminalilor în serie e, într-un sens, un fenomen de dată
recentă: există victime care au fost alese tocmai pentru că aparţin familie
asasinului, aşa cum se întâmplă în cazul crimelor premeditate care
urmăresc un câştig financiar. Majoritatea acestor evenimente s-au petrecut
într-o vreme când nici criminologia, nici medicina şi nici arta investigaţiei nu
erau atât de dezvoltate, încât detectele de la început ceea ce acum ar fi
considerate omucideri evidente. Dat fiind stadiul primitiv al diagnosticului
medical de atunci, nu este surprinzător că Mary Ann Cotton a putut să-şi
ucidă câţiva soţi, şi toţi copiii vitregi, şi să obţină ca în dosare cauza morţii
să fie trecută “febra gastrică”. Oricum, pe măsură ce tehnica de cercetare

16
criminalistică şi comunicaţiile între poliţii, ca şi înţelegerea gândirii criminale,
au avansat, astfel de tipare clare victimă/motiv au devenit tot mai dificil de
mascat.

4.Cu toate că ar putea exista un “tipar”, sau un anume


“tratament administrat victimei”, crimele individuale din cadrul unei
serii dezvăluie rareori un motiv raţional sau clar definit.
Avem de-a face, în principal, cu ceea ce se numeşte “explicaţie
psihologică” a unei crime în serie—motive care-şi au rădăcinile într-o
capacitate restrânsă de a distinge binele de rău, într-o incapacitate de a lua
o decizie, într-o exacerbare a poftelor şi aşa mai departe. În ciuda acestui
fapt, individul este considerat responsabil de comportamentul său; într-
adevăr, una dintre cele mai şocante observaţii a fost aceea că asasinul în
serie nu poate fi absolvit, pur şi simplu, de faptele sale, ca un psihopat a
cărui violenţă să fie pusă pe seama devierii lui mintale. În mod frecvent,
criminalul are o personalitate foarte bine organizată şi raţională şi, adeseori,
îşi planifică crimele cu mult timp înainte.

5.Creşterea vertiginoasă a mobilităţii în spaţiu, de la inventarea


automobilului încoace, dă posibilitatea criminalului ca, la dorinţa lui,
să se mute repede dintr-un loc în altul,adeseori înainte chiar de a I se
fi descoperit crima.
Aşa cum absenţa mobilului face ca un poliţist să întocmească cu greu
o listă de suspecţi, tot astfel şi natura unei crime cu autor necunoscut face
ca schimbul de informaţii între forţele de poliţie să fie dificil. Acest lucru e
valabil mai ales în Statele Unite unde, pe lângă marea întindere a
teritoriului, există o atitudine păgubitoare a multor poliţii statale care-şi

17
păzesc, geloase, propriile teritorii. Până când nu apare un tipar special al
crimei, e puţin probabil ca asasinatele să fie comparate între ele, chiar dacă
e vorba de state învecinate. Până atunci însă, criminalul are suficient timp
la dispoziţie ca să mai poată comite şi alte crime şi să se afle deja într-un
alt stat îndepărtat.

6.În mod obişnuit există un grad înalt de violenţă inutilă sau


“exces de crimă”,în cadrul cărora victima e supusă unor brutalităţi
exagerate.
Motivul aceste brutalităţi are legătură cu mobilul crimei. Pentru o mare
parte a criminalilor în serie, actul în sine constituie întreaga motivaţie a
omorului; ea nu e mijloc de a obţine un alt sfârşit, ca în cazul jafului, unde
esenţa unui succes al operaţiei este dată de fugă. Apar multe situaţii în care
victima e torturată încet, uneori timp de câteva zile, această întârziere
având drept scop mărirea duratei de plăcere a asasinului. Există o legătură
strânsă între fanteziile sado-sexuale şi crima în serie. Adesea acestea sunt
asociate cu dorinţa de a domina. Toate aceste motive presupun folosirea cu
plăcere a violenţei, mergând până la excese.

Categorii de criminali in serie

Din analize psihologice aprofundate s-a stabilit că asasinii în serie


intră în patru mari categorii sau “genuri”:Vizionarii, Misionarii, Hedoniştii şi
Căutătorii de Putere.

18
a).Vizionarii

Această categorie include criminalii care acţionează ca răspuns la


unele “voci” sau alter ego-uri şi unde “instrucţiunile” primite servesc la
justificarea şi legitimarea actului crimei. De exeplu, convingerea lui Herbert
Mullin – ratificată de voci şi de ceea ce el denumea “mesaje telepatice “ –
era că, prin vărsare de sânge, el şi numai el putea evita un seism
catastrofal care ar fi distrus California. Din cauza naturii psihopatice a
comportamentului vizionarului, el ar aparţine unei categorii mai uşor de
indentificat printre concetăţenii comparativ sănătoşi la minte.

b).Misionarii

E vorba de ucigaşii care “curăţă”, care acceptă o responsabilitate


autoimpusă de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a descotorosi societatea de
“elementele sale indezirabile”. Victimele “vizionarilor” pot avea aproape
orice ocupaţie, orice religie şi orice credinţă politică, deşi în cele mai multe
cazuri, grupurile ţintă sunt alese pentru că ele constituie obiectul
condamnării societăţii – practicantele prostituţiei, homosexualii şi
minorităţile rasiale. De exemplu, Billy Glaze, un nord american cu sânge de
indian în vine, credea că toate femeile indiene trebuie violate şi ucise.
Carroll Cole executa “femeile libertine”.

19
c).Hedoniştii

Constituie o categorie complexă, care include genul de ucigaşi pentru


care, în sens larg, “plăcerea” este răsplata asasinatului. Se cunosc trei
subgrupuri ale acestei categorii :
Cei care ucid din voluptate ;
Ucigaşii din emoţie ;
Ucigaşii pentru câştig.

d).Căutătorii de putere

O complicaţie comună persoanelor cu un nivel slab al respectului de


sine este dorinţa de a deţine controlul asupra vieţii şi morţii altora într-un
asemenea grad, încât se ajunge ca aceasta să servească drept mobil
intrinsec al crimei. Adesea e dificil ca ucigaşii pentru putere să fie deosebiţi
de grupul mai larg al ucigaşilor din voluptate, pentru care dominaţia este,
deasemenea, un motiv puternic.
Explicaţiile asupra comportamentului criminal se bazează pe factori
biologici, psihologici şi sociali. Explicaţiile biologice şi psihologice presupun
că comportamentul criminal rezultă din punerea în evidenţă a stărilor
mentale şi psihologice care diferenţiază criminalii de noncriminali.
Explicaţiile sociologice caută să explice comportamentul criminal în termeni
demografici.
După ce am explicat în detaliu comportamentul criminal, voi
argumenta acest comportament prin descrierea activităţii unora dintre cei
mai prolifici criminali în serie cum ar fi : Jack “Spintecătorul”, Andrei

20
Cikatilo, Gilles de Rais unul dintre cei mai vechi asasini în serie, acţionând
pe la începutul secolului al cinsprezecelea, Ramiro Artieda etc.

Jack “Spintecătorul”: Timp de trei luni, între sfârşitul lunii august şi


până la începutul lunii noiembrie 1888, zona Whitechapel din cartierul de
est al Londrei a fost martora unei serii de crime odioase—încă nerezolvate.
Asasinatele se caracterizau printr-o sălbăticie nemaiîntâlnită;fiecare dintre
cele cinci victime—toate prostituate—au fost atacate pe la spate şi tuturor li
s-a tăiat beregata; în patru cazuri, corpurile au fost supuse unei asemenea
mutilări şi disecţii, cum numai o minte bolnavă sau un maniac sexual putea
să-şi imagineze.
Durata acestui mister, care s-a transformat probabil în seria celor mai
faimoase crime din lume, a dat naştere unei biografii foarte ample.
Prima victimă a fost Mary Ann Nchols (zisă Polly), care a pierit pe 31
august 1888, într-o vineri, pe Buck’s Row. Raportul poliţiei din ziua
următoare preciza:”Nu se cunoaşte o crimă mai brutală şi mai feroce ca
aceasta”. Pe 8 septembrie, a urmat “Întunecata Annie” Chapman de 47 de
ani, care a fost asasinată cu cruzime pe Hanbury Streeet.
O crimă dublă s-a înregistrat duminică, 30 septembrie. Primul
cadavru a fost găsit în jurul orei unu noaptea, de un căruţaş ce se afla cu
treburile lui în Berners Street:”Cadavrul aparţinea unei femei şi avea o
tăietură foarte adâncă în jurul gâtului, de la o ureche la cealaltă”. A fost
identificată ulterior ca fiind “Lungana Liz” Stride. În colţul de sud-vest al lui
Mitre Square s-a găsit al doilea cadavru, cel al Catherinei Eddowes: ”În
acest caz, victima era atât de desfigurată,încât identificarea a fost foarte
dificilă; abdomenul îi fusese practi smuls şi o parte din intestine scoase şi
înfăşurate în jurul gâtului…Omorul era opera unei mâini de profesionist..”

21
Ultima crimă şi cea mai îngrozitoare—pentru că Spintecătorul a avut
timp suficient la dispoziţie—a avut loc la 9 noiembrie:
Mary Jane Kelly a fost ucisă în propria ei cameră din Miller’s Court. Gâtul îi
fusese secţionat de jur-împrejur cu un cuţit, despărţind aproape capul de
trup. Abdomenul îi fusese spintecat şi deschis parţial, braţul drept şi sânii
tăiaţi, ca şi capul ce atârna de trup ţinându-se numai de piele, nasul retezat,
pielea de pe frunte jupuită, gambele detaşate de picioare şi răzuite de
carne. Abdomenul fusese tăiat cu un cuţit “adânc, în cruciş”, măruntaiele
din partea inferioară şi ficatul smulse. interiorul corpului şi părţi din coaste
lipseau, dar ficatul, se spune, fusese plasat între picioarele bietei victime.
Criminalul aşezase pe o masă carnea de pe coapse şi de pe gambe,
împreună cu sânii şi nasul, iar una din mâini o înfipsese în stomac.”
(Illustrated Police News)

Cu aceasta, crimele au încetat şi au început controversele care


aveau să dureze mai bine de un secol. În ciuda uriaşului efort făcut de
poliţia metropolitană, nu a fost găsită nici o dovadă concludentă pe care să
se poată sprijini acuzaţia de crimă, iar teoriile referitoare la identitatea lui
Jack oscilau între probabil şi imposibil—numărul teoriilor era identic cu cel
al emiţătorilor. Câteva din cele mai importante ar fi următoarele:
Montague John Druin: un avocat ratat, care s-a aruncat în Tamisa în
decembrie 1888. Faptul că moartea lui a coincis cu încetarea crimelor din
zona Whitechapel a constituit o dovadă incontestabilă pentru unii că el era
criminalul.
Severin Kloslowski(alias George Chapman): şi-a ucis trei neveste
prin otrăvire, dar era puţin probabil ca un criminal să-şi schimbe propriul
modus operandi. Oricum, s-a înregistrat faptul că inspectorul-şef, detectivul

22
Frederick Abberline, însărcinat cu căutarea Spintecătorului, a observat că,
la arestarea lui Chapman, acesta ar fi spus: “În sfârşit, aţi pus mâna pe
Jack Spintecătorul”. Mai târziu şi-a recunoscut spusele, dar a intra în
mitologia consacrată Spintecătorului.
Dr. Roslyn D’Onston Stephenson, autor de lucrări consacrate
esotericului şi magician care, s-a sugerat, ar fi înfăptuit crimele din East
End ca ritualuri de magie neagră. “Misterul” s-a adâncit cu dispariţia lui, în
1904.
A.S.R.Prinţul Albert Victor, duce de Clarence (nepotul reginei
Victoria): scandalurile din familia regală au fost întotdeauna publice şi
aparenţele care înconjurau familia Clarence au dat naştere la numeroase
teorii care, mai mult sau mai puţin, aveaun darul de a-l încrimina chiar pe
duce.
Cea mai speculată teorie a fost cea a existenţei unei complicităţi între
Sir William Gull, medicul de familie, actorul Walter Sickert şi vizitiul curţii, pe
nume John Netley. Potrivit acesteia, ei ar fi fost autorii asasinatelor pentru
a preîntâmpina un scandal, care l-ar fi implicat pe duce, cu o vânzătoare şi
un copil nelegitim.
O altă teorie îl consideră ucigaş pe James Keneth Stephen, tutorele
ducelui la Cambridge, homosexual şi, aşa cum chiar el declarase, un
duşman patologic al femeilor.
Dr. Thomas Neill Cream era al însuşi autor a numeroase crime,
singura sa legătură cu Jack fiind faptul că, înainte de a fi spânzurat, după
cum spune legenda, ar fi rostit: “Eu sunt Jack…”, o confesiune tristă,
curmată brusc de nodul care s-a strâns în jurul gâtului său. De altfel, în
timpul toamnei macabre în care s-au comis crimele din Londra, Thomas
Cream se afla într-o închisoare din America.

23
În plus, s-a mai sugerat şi că Jack ar fi putut fi Jill Spintecătoarea, o
moaşă nebună sau o femeie odioasă care provoca avorturi; sau poate era
un evreu, un măcelar ritual, şi care nu ar fi reprezentat o privelişte
neobişnuită în East End, unde ar fi fost de aşteptat să poarte haine pătate
de sânge şi un cuţit la fel? Într-adevăr, s-au mai făcut referiri şi la un alt
evreu, Kominski, care locuia în Whitechapel şi care fusese internat într-un
azil, în martie 1889.
Dar ceea ce ar trebui reţinut ar fi ipoteza unui scriitor, cum că Jack
n-ar fi fost nici unul dintre cei presupuşi, ci un ucigaş care va rămâne
necunoscut şi nedescoperit.
Andrei CIKATILO: În 1978, prima lui victimă cunoscută, o
adolescentă, a fost găsită moartă într-o pădure de lângă Rostov, un port din
sud-estul fostului U.R.S.S.. În urma acestei descoperiri, a fost trimis în faţa
plutonului de execuţie un cunoscut perves sexual. Poliţiştii nu încetaseră să
se tot felicite când a fost găsit un nou cadavru.
De-a lungul anilor care au urmat, lista celor care au dispărut s-a făcut
tot mai lungă, iar descoperirile de cadavre mutilate au tulburat cu
regularitate viaţa paşnică a oraşului.
La un moment dat, s-au descoperit opt cadavre într-o singură
lună.Ucigaşul proceda întotdeauna la fel. Cu un al şaselea simţ, dăruit
animalelor de pândă şi răufăcătorilor înnăscuţi, el îşi agăţa victimele dintre
cei slabi şi vulnerabili, aflaţi la periferia societăţii, cutreierând străzile şi
gările în căutarea celor fără adăpost, cărora era puţin probabil să li se simtă
lipsa, şi a copiilor care mergeau singuri la şcoală.
În ciuda vânătorii declanşate de poliţia din Rostov până în Siberia, şi
care era condusă de investigatori pricepuţi, secondaţi de Moscova,

24
autorităţile păreau neajutorate în faţa listei de atrocităţi comise. Acestea
începuseră să se extindă şi în statele învecinate, Ucraina şi Uzbekistan.
Odată poliţiştii au arestat un suspect. Acesta s-a sinucis în închisoare
în aşteptarea procesului, iar şirul crimelor a continuat să crească
nestingherit.
În 1979, a fost ridicat un bărbat aflat într-o zonă împădurită izolată,
dar acesta I-a convins pe poliţişti că era un sumplu vagabond. După ce i-au
luat numele şi i-au notat semnele particulare, omul a fost lăsat să-şi vadă
de drum.
Acelaşi bărbat a fost adus la interogatoriu 5 ani mai târziu, când a
fost găsit în aapropierea locului unei crime, având în geantă o frânghie şi un
cuţit. El a fost supus unui test sangvin care a demonstrat că grupa lui de
sânge diferea de cea descoperită în urma testelor făcute pe probele de
spermă recoltate de la unele cadavre. Ca atare, suspectul a fost eliberat
imediat.
El se numea Andrei Romanovici Cikatilo. Poliţia rusă nu avea
cunoştinţă de acele cazuri extrem de rare în care secreţiile provenind din
diverse părţi ale corpului puteau avea grupe serologice diferite. Cikatilo era
unul din aceste cazuri.
Abia în noiembrie 1990 a început să se strângă laţul în jurul
“Spintecătorului din Rostov”. Un ofiţer de poliţie l-a oprit pe Cikatilo în plină
stradă, deoarece a zărit pete de sânge pe faţa lui. Când a aflat că în acel
timp s-a petrecut o altă crimă în pădure, ofiţerul a raportat superiorilor săi
incidentul cu petele de sânge. Cikatilo a fost pus sub supraveghere.Pe data
de 20 noiembrie, poliţiştii l-au văzut apropiindu-se de un tânăr într-o gară.

25
Cikatilo a mărturisit comiterea a nu mai puţin de cinzeci şi cinci de
crime, deşi, aşa cum a recunoscut chiar el la început, “s-ar putea să fi
existat şi altele”.
Procesul acestui profesor, în vârstă de 54 de ani, fost director al
uzinei de reparaţii a locomotivelor din Rostov, a început în Rostov, într-o
atmosferă sobră, la 14 aprilie 1992. În centrul sălii a fost construită o cuşcă
imensă cu bare metalice, pe post de boxă a acuzatului,în care a fost adus
Cikatilo, legat cu lanţuri, ca un animal sălbatic. Familiile victimelor l-au
înconjurat, ţipând după sângele asasinului. Cele două volume de
rechizitoriu includeau 35 de victime copii—dintre care unsprezece băieţi şi
optsprezece tinere femei.
După arestare, Cikatilo a fost supus unor controale psihiatrice
minuţioase. Deşi el poate fi inclus în mare în categoria ucigaşilor care
acţionează din volptate, cerinţa lui de bază pentru actul actul sexual se
împleteşte, printre altele, şi cu viziuni fantastice.
Către sfârşitul primei săptămâni a procesului său, Cikatilo a insistat
să se adreseze Curţii. Pe lângă recunoaşterea încă o dată a vinei sale, el a
relatat despre privaţiunile suferite de mic în casa lui şi despre copilăria
“groaznică” pe care a avut-o. El a mai povestit şi despre faptul că fratele lui
a fost mâncat de viu de ţăranii ucrainieni flămânzi, care fuseseră privaţi de
hrană în urma colectivizării forţate a lui Stalin. În finalul discursului său,
Cikatilo a declarat: “Eu sunt o greşeală a naturii, o bestie”.
A fost condamnat la moarte prin împuşcare şi executat.

CHARLES MANSON&Co.: Manson şi aşa numita “familie” au creat


valuri de groază în întreaga Californie, stat care nu este tocmai neobişnuit

26
cu crimele bizare şi criminalii în serie. Acele valuri de groază aveau să se
răspândească, curând după aceea, în toată lumea.
Fost puşcăriaş şi ratat fără nici o perspectivă, Manson îşi domina
discipolii de aceeaşi calitate cu un amestec de filosofie biblică denaturată şi
texte ale formaţiei Beatles, tendenţios interpretate. Acestea, combinate cu
atracţia sexuală şi magnetismul pe care îl exercita asupra membrilor de sex
femeiesc al “familiei” sale, au asigurat controlul fizic şi spiritual complet al
lui Manson asupra grupului.
Primele crime despre care s-a aflat prin mass-media au avut loc în
vara anului1969, pe când “familia” se afla-ocupa-un ranch părăsit, utilizat
pentru filmări cinematografice, proprietate a lui George Spahn. Aici şi-a
organizat”Armada de uscat”, o flotă de transportoare blindate pentru teren
nisipos, care urmau să-i protejeze pe membri gospodăriei sale pe durata a
ceea ce el numea “Helter Skelter”.
Este caracteristic pentru educaţia lacunară a lui Manson, faptul că,
pentru el, “Helter Skelter” era o simplă interpretare eronată a cuvintelor unui
cântec scris de Beatles—habar n-avea că denumirea se referea la căluşeii
din iarmaroc. Charlie hotărâse deja că un alt cântec, mai vechi, al celor
patru celebrităţi, Blackbird—“Mierla”—(literal—“pasărea neagră”)—
reprezintă o chemare pentru toţi negrii din America la răscoală împotriva
albilor, iar acum era de părere că sosise momentul să înceapă holocaustul,
ceea ce ar fi dus la anihilarea reciprocă a raselor şi ar fi permis Familiei să
preia controlul total.
Dar această pregătire de tip militar avea nevoie de finanţare şi
Manson ştia—sau credea că ştie—exact de unde să obţină banii:se vorbea
că Gary Hinman, muzician şi prieten cu Manson, moştenise recent 20000
de dolari.

27
Pe 25 iulie 1969, Mary Brunner, Bobby Beausoleil şi Susan Atkins au
sosit acasă la Gary, încercând să scoată banii de la el prin bătaie. Când tot
ce le-a putut oferi tânărul înspăimântat au fost cele două maşini ale sale,
Manson a ordonat să fie ucis.
La plecarea trioului de familie, ei au scris pe perete epitaful lui Gary,
cu propriul sânge:”Porc de politician”. Atkins a mai încercat să facă şi un
desen, nu prea reuşit, al unei labe de panteră, cu intenţia de a arunca vina
crimei asupra “Panterelor Negre”.
Imediat după miezul nopţii, sâmbătă, 9 august1969, patru umbre se
strecurau în curtea unei vile retrase de pe Cielo Drive numărul 10050, în
Beverly Hills. În acea epocă, Manson nu se ocupa el însuşi de crime; în
seara aceea era rândul lui “Tex” Watson, Patricia “Katie”Krenwinkle,
“Sadie”Atkins şi Linda Kasabian să îndeplinească voinţa maestrului.Cielo
10050 era ocupat în acea seară de actriţa Sharon Tate (soţul ei, regizorul
Roman Polanski,era plecat la filmări), care era însărcinată în luna a noua, şi
de patru prieteni.
Într-o orgie de crime monstruoase, Familia a lăsat în urmă cinci
cadavre oribil măcelărite. Numai Voytec Frykowski fusese înjunghiat de mai
mult de cincizeci de ori, tăiat, împuşcat şi lovit atât de cumplit cu ţeava unui
pistol, încât arma fusese distrusă. Pe uşa de la intrarea în casă a fost scris
cu sânge ”Porci”; nici unul dintre criminali n-avea idee pe cine uciseseră—
doar nişte victime, la grămadă.
O singură persoană de la Ranchul Spahn nu era mulţumită—Charlie
Manson. Când a fost anunţată la televiziune ştirea despre baia de sâge,
aceasta l-a ofensat vizibil pe Charlie în orgoliul său, pentru că treaba fusese
făcută de mântuială. S-a hotărât să arate chiar el tuturor cum trebuie lucrat.

28
Pe 11 august, la numai două zile după crimele din vila Tate, după ce au
consumat droguri pentru a se monta, Manson a pornit,în fruntea unui grup
format din “Tex” Watson, Susan Atkins, Katie Krenwinkel, Linda Kasabian,
Clem Grogan şi Leslie van Houten, într-o nouă escapadă criminală. Puţin
după ora 1.00 noaptea, Familia a invadat vila din Silver Lake a omului de
afaceri Leno LaBianca şi a sţie sale, Rosemary; ca şi în cazul victimelor din
Cielo Drive,locul fusese ales la întâmplare. După ce I-au înjunghiat şi tăiat
pe cei doi LaBianca,ucigându-I,Manson şi discipolii săi au înscris motto-
urile”Moarte porcilor”, “Sus” şi “Helter (sic) Skelter” cu sânge pe pereţi; ca
un act final de violenţă gratuită, cuvântul “Război” a fost scrijelit pe
abdomenul lui Leno LaBianca.
În urma acestor crime absolut nebuneşti,Familia a fost scoasă din
vizuină. Susan Atkins a fost arestată, puţin mai târziu sub acuzaţia de
prostituţie şi, în timp ce se afla în arest, şi-a recunoscut rolul jucat în cazul
Tate, faţă de o altă arestată din aceeaşi celulă. Informaţia a ajuns la
urechile directorului închisorii şi, pe data de 1 decembrie1969, Familia a
fost adunată şi s-au emis acuzaţii de crimă împotriva principalilor săi
membri.Manson, Krenwikel, Atkins şi van Houten au fost judecaţi împreună
şi, pe 19 aprilie 1971, după unul dintre cele mai extraordinare procese din
istoria Californiei, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la moarte pentru
crimele Tate şi LaBianca. La un proces ulterior, Manson, Bruce Davis şi
Clem Grogan au fost găsiţi vinovaţi de crimă şi conspiraţie în uciderea lui
Hinman şi a unui actor care juca în roluri de cawboy, pe nume “Shorty”
(micuţul) Shea. Charles “Tex” Watson a fost judecat separat şi găsit vinovat
în şapte cazuri de crimă şi conspiraţie; şi el a fost condamnat la moarte.
Susan Atkins s-a recunoscut vinovată în uciderea lui Gary Hinman şi a fost
condamnată la închisoare pe viaţă, la fel ca şi Bobby Beausoleil. Mary

29
Brunner şi Linda Kasabian au păcălit autorităţile şi nici un fel de acuzaţii nu
au fost emise împotriva lor. În virtutea faptului că în statul California fusese
abrogată pedeapsa cu moartea, sentinţele de condamnare la moarte au
fost comutate în închisoare pe viaţă.
Deşi nu au mai fost aduse şi alte acuzaţii, există motive pentru a
crede că multe alte crime ar putea fi puse în responsabilitatea”Familiei”lui
Charles Manson, inclusiv uciderea câtorva dintre membrii acesteia. În
cartea sa Helter Skelter ,Vincent Bugliosi,procuror în procesul Tate /
LaBianca, nu trece cu vederea însăşi afirmaţia lui Charles Manson de a fi
comis 35 de crime—ba chiar este de părere că aceasta ar putea fi o sub
evaluare, deloc caracteristică pentru Manson.

Încarcerat la San Quentin, el face câte o cerere de eliberare ori de


câte ori are această posibilitate, folosindu-şi sinistra forţă de persuasiune
psihologică, pentru a convinge autorităţile care răspund de eliberarea
condiţionată că e perfect normal şi că nu au de ce să se teamă. Este, totuşi,
puţin probabil ca bărbatul definit cândva drept cel mai periculos om din
America să fie eliberat vreodată.
Unul dintre cei mai periculoşi criminali în serie de la noi din ţară a fost
un student la Facultatea de Medicină pe nume Râmaru. Acest tânăr
melancolic şi singuratic ucidea doar în zilele ploioase şi mohorâte.A fost
descoperit cu ajutorul unui fragment de reţetă pe care rămăsese lizibilă
ştampila medicului. Râmaru, datorită legilor aspre din perioada anilor ’60, a
fost condamnat la moarte.
Toate activităţle de prevenire şi combatere a criminalităţii desfăşurate
de poliţie de cele mai multe ori , din păcate, dau greş.până sunt prinşi,

30
criminalii în serie ucid. De exemplu, în cazul lui Jack Spintecătorul care nu
a fost descoperit niciodată şi astăzi mai sunt întrebări oare cine le-a omorât
pe acele femei?
Când e descoperit, ucigaşul în serie este judecat şi, de cele mai
multe ori, condamnat la mulţi ani de închisoare, în statele în care nu se
acceptă pedeapsa capitală, iar în statele unde legislaţia prevede,sunt
condamnaţi la moarte. Ucigaşii periculoşi sunt încarceraţi în închisori de
maximă securitate, în România oastfel de închisoare se află la Rahova.
Încă din cele mai vechi timpuri societatea s-a confruntat cu crima în
serie unul din cazurile cunoscute fiind cel al lui Gilles de Rais, unul dintre
căpitanii Jeannnei d’Arc. Acesta tortura şi mai apoi ucidea tinerele fete şi
băieţi. Gilles de Rais a fost ucis prin strangulare, ulterior trupului a fost
aruncat pe rug de către autorităţile vremii. Dar nu numai bărbaţii au ucis în
serie, chiar şi femeile aufăcut astfel de isprăvi. Este exemplu “Angelicelor
din Nagyrev”, care-şi ucideau potrivnicii prin otrăvire.

După părerea autorilor “Enciclopediei ucigaşilor în serie” acestea ar fi


Tiparele de comportament agresiv episodic:

1.Comportament ritual.
2.Sănătate ce maschează instabilitatea mentală.
3.Impulsivitate.
4.Căutere periodică de ajutor.
5.Tulburări severe de memorie şi incapacitate de a spune
adevărul.
6.Tendinţe sinucigaşe.

31
7.Tendinţe permanente de a comite agresiuni.
8.Hipersexualitate şi comportament sexual anormal.
9.Leziuni craniene; răni suferite la naştere.
10.Tendinţe de folosire repetetă a drogurilor şi abuzul de alcool.
11.Părinţi drogaţi şi alcoolici.
12.Victime ale abuzurilor fizice sau psihice în copilărie.
13.Rezultat al unei sarcini nedorite.
14.Născut în urma unei sarcini dificile.
15.Nefericire în copilărie, având ca efect incapacitatea de a găsi
fericirea.
16.Cruzime extrordinară faţă de animale.
17 Atracţie faţă de incendii, fără vreun interes de natură
infracţională.
18.Simptome de dezechilibru neurologic.
19.Dovezi de tulburări genetice.
20.Simptome biochimice.
21.Sentimente de lipsă de putere şi inadaptare.

32
4.MONSTRII SAU VICTIME?

“Era o nevoie.O nevoie puternica pe care cu cat o indepartam, cu


atat devenea mai puternica, pana intr-atat incat am accepatat riscul de a
ucide oameni,- riscuri pe care in mod normal, conform putinelor mele rigori
morale, nu le-as fii acceptat pentru ca ele ar fii condus la posibilitatea
incarcerarii”- Edmund Kemper.

De unde vine aceasta nevoie si de ce este ea atat de puternica?


Daca fiecare dintre noi ar resimti aceasta nevoie, am fii capabili sa-I
rezistam?
Este de tip genetic, hormonal,sau cultural aceasta conditionare?Oare
criminalii in serie au vreun control asupra dorintelor lor? Orice persoana a
experimentat sentimentul de furie sau experiente sexuale nepotrivite, dar
exista un fel de cusca in care monstrii fiecaruia sunt tinuti sa nu se
dezlantuie. Aceste blocaje interne au fost depasite in cazul criminalului
psihopatic.
Criminalii in serie au inventat si sustinut diverse scuze care sa
explice comportamentul lor aberant. Henry Lee Lucas a dat vina pe modul
in care a fost crescut. Altii ca Jeffrey Dahmer sustin ca s-au nascut
incompleti, ca le lipseste ceva. Ted Bundy sustinea ca pornografia a fost
cea care l-a determinat sa comita crimele. Herbert Mullin a dat vina pe
vocile pe care le auzea in minte si care il indemnau sa cante “cantecul
mortii”. Nemilosul criminal Carl Panzram sustinea ca inchisoarea l-a
transformat intr-un monstru , in timp ce Bobby Joe Long afirma ca un
accident de motocicleta i-a dezvoltat apetitul sexual si l-a transformat in
criminal cu mobil sexual.

33
Cei mai psihopatici criminali, precum John Wayne Gacy, dadeau vina pe
faptul ca victimele meritau sa moara.
In cartea sa “Killers Among Us”, Steven Egger defineste criminalul in
serie prin urmatoarele trasaturi:
-un minim de trei sau patru victime,cu perioada de “racorire” intre
aceste episoade;
-criminalul este de obicei strain de victima, crimele apar neconectate
sau intamplatoare;
-crima refecta o nevoie de dominare sadistica asupra victimei;
-crimele sunt foarte rar comise pentru obtinerea unui profit; motivul
este psihologic iar nu material;
-victima poate avea valoare “simbolica” pentru criminal metoda de
ucidere poate releva acest inteles;
-criminalii isi aleg ca victime persoane vulnerabile ( prostituate,
vagabonzi, etc).

Din punct de vedere statistic, majoritatea criminalilor in serie sunt


barbati albi, tip caucazian, provenind din patura de jos sau de mijloc a
societatii. De obicei au varsta cuprinsa intre douazeci si treizeci de ani.
Multi dintre ei au fost abuzati de catre parinti, unii au fost adoptati. In
perioada copilariei, multi dintre ei incendiaza, tortureaza animale si isi uda
paturile (aceste trei simptome sunt denumite in literature de specialitate
“triada”). Leziunile cerebrale sunt des intalnite.Unii dintre ei sunt foarte
inteligenti si demonstreaza bune capacitate de afirmare profesionala. In
general sunt fascinati de politie si de autoritate. Multi dintre ei fie au incercat

*Steven Egger- “Killers Among Us”, op.cit., pg. 103,

34
sa intre in randul fortelor de ordine si au fost respinsi, fie au lucrat ca
paznici,gardieni, sau au lucrat in armata. Multi dintre ei, ca de exemplu
John Gacy si Ted Bundy, s-au deghizat in reprezentanti ai legii pentru a
avea accces mai usor la victimele lor.

6.TIPOLOGIA VICTIMELOR

Ucigasii in serie in general, iar cei cu mobil sexual in special, isi aleg
victime persoane mai slabe decat ei. De multe ori victimele corespund unui
anumit stereotip, care pentru ei are un inteles symbolic. Ted Bundy a ucis
in mod brutal studente cu parul brunet si lung. Acest “pattern” era probabil
legat de fosta sa logodnica ce corespundea acestei descrieri. David
Berkowitz, numit si “Son of Sam” nu avea o anumita preferinta, el ura toate
femeile. “ Le consider pe ele vinovate de tot. Orice rau care se produce in
aceasta lume- cumva este legat de ele. Gacy a stangulat in mod salbatic
tineri, unii dintre ei proprii lui angajati, pe care ii numea “netrebnici si
vagabonzi”. Unii considera ca aceasta furie homicidala era proiectata
asupra tinerilor care reprezentau propria lui inadaptare privita prin ochii
tatalui sau dominator.
Cu rare exceptii, criminalii in serie cu mobil sexual isi obiectiveaza si
isi umilesc victimele. Ted Bundy in mod intentionat nu dezvolta prea mult
discutiile cu potentialele victime- daca ar fii cunoscut victima si adevarata
sa personalitate acest fapt i-ar fii distrus fantezia.
Criminalii in serie cu mobil sexual sunt sadici, cautand placeri
perverse in torturarea victimelor, chiar resuscitandu-I din agonie pentru a-I
putea tortura in continuare.” Cum te simti stiind ca ai sa mori?” Aceasta era
intrebarea pe care o adresa Gacy victimelor sale in timp ce le stangula,

35
uneori recitand Psalmul 23 si spunandu-le victimelor sa fie curajoase in
fata mortii.
Ei simt nevoia de dominare, de control, de “posesie “ a persoanei.
Astfel incat, in momentul in care victima moare, ei se simt abandonati, lasati
singuri cu o stare de furie nesatisfacuta si cu un sentiment de ura fata de ei
insisi. Acest ciclu se perpetueaza mereu, pana cand sunt prinsi sau
omorati.
Avem impresia ca putem sa depistam nebunia, ca un maniac cu
nevoi incontrolabile de a ucide nu va putea sa se ascunda. In general sunt
ocolite persoanele cu handicap psihic sau cele care prezinta tulburari
evidente de comportament , fara a da importanta persoanelor bine
imbricate, politicoase, chiar sarmante, din randul carora se pot ridica
adevaratii criminali in serie. Un avocat care il descria pe Dahmer spunea :
” Imbracati-l intr-un costum si va arata ca alti zece barbati”. Precum
pradatorii, ei vor sti cum sa-si hartuiasca victimele- castigandu-le
increderea.
Datorita naturii lor psihopate, criminalii in serie cu mobil sexual nu
cunosc sentimentul de simpatie pentru altii, sau cum sa dezvolte o relatie.
In schimb, invata sa simuleze relatiile prin observarea celor din jur. Este un
act de manipulare, menit sa atraga victimele in capcana. Criminalii in serie
cu mobil sexual sunt niste actori innascuti. Henry Lee Lucas compara
caracterul sau de criminal in serie cu statutul unui star de cinema …”doar
joci un rol”.Macabrul criminal Gacy se costuma in claun, criminalul Zodiac
isi omora victimele intr-o tinuta de calau. In timpul procesului, Bundy i-a
spus judecatorului “ Azi sunt deghizat in avocat”. Anterior el folosise drept
acoperire calitatea de consilier-victimolog al unui centru care se ocupa de
victimele infractiunii de viol.

36
Cel mai dorit rol, insa, este cel care implica exercitiul puterii. Gacy era
o persoana activa in societate si in lumea de afaceri.Multi s-au inrolat in
armata, inclusive Berkowitz, care a fost o perioada foarte patriot. Rolul de
politist este, insa, cel mai predictibil. Avand asupra lor insigne, legitimatii,
conducand masini similare cu cele al politiei, criminalii au acces la victime
care altfel nu ar intra in vorba cu strainii.
Cu toate acestea, cand sunt prinsi, criminalii adopta masca
“nebuniei” – pretind ca au personalitate multipla, schizofrenie- orice boala
care ar putea conduce la inlaturarea raspunderii penale. Chiar si atunci
cand pretind ca-si dezvaluie adevarata personalitate, fac tot joc de rol.
“Ce inseamna o persoana mai putin pe fata acestui pamant?” se
intreba Ted Bundy si aceasta rationalizare dovedeste felul in care gandesc
criminalii. Bundy nu a putut niciodata sa inteleaga de ce oamenii nu
acceptau faptul ca el omora pentru ca vroia sa omoare.
Psihologii, criminologii si agentii FBI au incercat sa elucideze ce se
ascunde in mintea unui criminal in serie. Explicatiile clasice cu privire la
originile acestui comportament aberant se refera la abuzuri in timpul
copilariei, genetica, dezechilibre chimice, leziuni craniene, expunere la
evenimente traumatizante, precum si perceperea nedreptatilor din
societate. Totusi, un procent foarte mare din populatia globului a fost expus
la astfel de traume iar cazurile de criminali in serie constituie un numar
limitat din totalul populatiei.

37
Modul de perceptie asupra criminalului in serie s-a modificat in
decursul timpului. Desi termenul de “criminal in serie” a aparut abia in 1971,
povestile din cele mai vechi timpuri legate de monstii releva faptul ca
dintotdeauna indepartarea de locurile cunoscute si acceptarea ajutorului din
partea persoanelor necunoscute poate constitui un pericol.
Licantropii
“Licantropia’, o combinatie a doua cuvinte grecesti care semnifica
“om si lup” a fost de asemeni un concept timpuriu menit sa desemneze
oroarea si crima sexuala lipsita de sens.In “ Enciclopedia Criminalilor in
Serie de la A-Z”, autorii Harold Schechter si David Everitt descriu
licantropul ca pe un agresor sexual care teroriza satele de tarani din sec.
XVI, intr-o masura atat de mare incat autoritatile il priveau ca pe “ una
dintre cele mai presante probleme ale momentului”. Printre cei mai
cunoscuti licantropi se numara Giles Garniere in Franta si germanul Peter
Stubbe, ambii atacau copii, ii sfasiau si ii devorau.
Mitul omului-up este in continuare foarte popular. Albert Fish, notoriu
pentru actele sale de cannibalism, asupra copiilor, era numit “Varcolacul din
Wisteria” si ii placea sa danseze dezbracat atunci cand era luna plina. In
aceeasi categorie poate fii inclus si Ed Gein, care obisnuia sa se plimbe
noaptea imbracat intr-o haina confectionata din piele umana.

Personalitati de tipul Dr.Jekyll si Mr. Hydes

Secolul XIX a determinat aparitia unui alt predecesor al


personalitatii criminalului in serie- Dr.Jekyll si Mr. Hydes Robert, Luis

38
Stevenson a creat un personaj literar pe jumatate om – monstru care
intruchipa o personalitate scindata- aparent civilizata si rationala la exterior,
in timp ce in interior se afla o bruta ce se lupta sa iasa la suprafata.

John Wayne Gacy

Una dintre cele mai interesante particularitati ale criminalilor in serie


cu mobil sexual este aparenta lor beningna de tipul “Dr. Jekyll”. Ei traiesc si
incearca sa se comporte ca orice om normal. Daca devin potential
periculosi in orice mod, vor neutraliza din timp acest aspect in
comportamentul lor. Impozantul Edmund Kemper a cultivat imaginea unui
“urias bland” fata de femeile care aveau sa-I devina victime. Fermecatorul
Ted Bundy adopta postura unui barbat care avea nevoie de ajutor, iar
femeile care il ajutau aveau impresia ca realizeaza un act de bunatate.
Criminalul Gacy incerca sa amuze copii spitalizati in costumul sau Pogo
Clown-ul. El afirma” Stii, clownii scapa nepedepsiti chiar si pentru crima”.La
majoritatea criminalilor in serie, Mr. Hydes apare numai in momentul in care
acestia au pus stapanire pe victima.

Vampirii

Acesta este si cea mai populara porecla data criminalilor in serie cu


mobil sexual. In dramaturgia gotica, vampirii reprezentau sexualitatea
reprimata din societatea victoriana rigida, erau creature ale noptii manate
de dorinte animalice.

39
Motivul vampirului este atat de frecvent incat intalnim localizari de
criminali in serie ( “Vampirul din Dusseldorf” Peter Kurten, “Vampirul din
Hanovra” Fritz Haarmann, “Vampirul din Sacramento” Richard Chase).
Kurten afirma ca principala lui satisfactie atunci cand ucide este sa
suga sangele care curge din ranile victimelor si sa il inghita”. Un alt criminal
vampir, John Haigh, sustinea ca visele si mesajele pe care acestea le
contineau i-au desteptat setea de sange uman: “Am vazut inaintea mea o
padure de crucifixe care treptat s-au transformat in copaci iar din acestia a
inceput sa curga sange… Un om a mers la fiecare copac si a adunat
sangele…”Bea” a spus el”.

7.CAUZE FAVORIZANTE ALE CRIMINALITAŢII

a)Abuzuri in copilarie

Unul dintre locurile unde societatea civila cauta o explicatie pentru


acest fenomen este educatia din copilarie.”Multi dintre noi ar dori sa creada
ca ceva l-a traumatizat in copilarie pe Jeffrey Dahmer, altfel vom ajunge la
concluzia ca unii oameni dau nastere la monstrii” afirma Ann Schwartz.
In unele cazuri, abuzurile parintilor asupra copiilor sunt barbarice, si
nu pare de mirare faptul ca evolutia ulterioara a acelui copil traumatizat a
luat forma unui criminal in serie. “Strangulatorul din Boston” Albert DeSalvo
a fost vandut ca sclav de catre tatal sau alcoolic. Multi criminali cu mobil
sexual isi descriu copilaria drept un sir nesfarsit de abuzuri sexuale
terifiante. Unele istorisiri legate de aceste torturi pot fii exagerate pentru a
starni simpatia ( este intotdeauna in avantajul criminalului sa dea vina pe o
copilarie nefericita), dar unele situatii au fost coroborate cu marturisiri ale

40
unor martori oculari. Chiar si familii care in aparenta sunt normale pot sa
mascheze anumite inclinatii sadice.
Pe masura ce analizam abuzurile din copilarie ca o posibila cheie
pentru comportamentul criminalilor in serie, trebuie sa ne amintim ca multi
copii au suferit abuzuri oribile din partea parintilor lor, dar nu au ajuns sa fie
criminali. Abuzurile din copilarie nu au legatura directa cu dezvoltarea
comportamentului criminal dar reprezinta un factor care poate sa stea la
baza acestui comportament deviant.
In cartea sa” Criminali in Serie” Joel Norris descrie ciclurile de
violenta ca generationale: “Parintii care isi abuzeaza copiii, fizic sau
psihologic, le inoculeaza violenta ca prima reactie la orice incercare a
vietii”.Abuzurile din copilarie nu numai ca duc la reactii violente dar totodata
afecteaza sanatatea copilului , aici incluzandu-se traumatismele craniene,
malnutritie si alte deficiente de dezvoltare.
Unii parinti considera ca daca sunt exigenti in ceea ce priveste
educatia copiilor lor, acest lucru ii va intari. In schimb, creaza o lipsa de
iubire intre parinte si copil, lucru care poate avea consecinte dezastroase
pe termen lung. Daca individul in copilarie nu isi dezvolta legaturi afective
cu cei care au grija de el, nu exista un fundament pentru alte relatii in viata.
Acest fapt poate conduce la izolare iar fanteziile violente devin singura
sursa de satisfactie.
In loc sa dezvolte sentimente de incredere, securitate si autonomie,
copilul devine dependent de fantezii periculoase in loc sa fie interesat de
interactiune umana.

* Joel Norris, ” Criminali in Serie”, op. cit, pg. 62;

41
Cand acesti copii devin adulti, tot ceea ce cunosc ei este legat de fanteziile
de putere si dominare. Nu au dezvoltate sentimentele de compasiune
pentru ceilalti. In schimb, pentru ei, oamenii devin simboluri pe care isi pot
exersa fanteziile.
Atunci cand ne indreptam privirile catre parintii criminalilor, intalnim
mame si tati ingroziti. Vina cade de cele mai multe ori pe mama, care este
descrisa ca fiind prea autoritara sau prea permisiva, prea atractiva sexual
sau prea reprimata. Poate ca motivul pentru care mama este de cele mai
multe ori blamata este acela ca tatal nu exista, este necunoscut sau
dispare timpuriu din viata criminalului. Atunci cand tatal exista si este
implicat in viata copilului, se manifesta in mod sadic din dorinta de
disciplinare, ii dezvolta apetitul pentru consumul de alcool si ura fata de
femei.

b)Influenta materna

Totul pare ca se reduce la mame. Henry Lee Lucas si-a inceput


cariera de criminal in serie prin uciderea propriei mame.Chiar si
shakespearianul Hamlet manifesta o obsesie nenaturala fata de
sexualitatea mamei sale. Daca aceste crime in serie sunt dominate de
personalitatea mamei, atunci este simplu sa-i catalogam pe criminali drept
baieti care nu s-au maturizat. Probabil gasim confort in acest cliseu- mama
este un motiv gata inventat, mai ales in perioada contemporana dominata
de controlul parintilor.

42
Mame exigente

In efortul lor de a-si pastra copiii inocenti, unele mame au legat


sexualitatea de moarte. Mama lui Ed Gein , care era o fanatica religioasa,
si-a convins fiul ca femeile sunt recipiente purtatoare de pacate si cauzeaza
boli. Printr-o interpretare eronata a acestor afirmatii, Gein a folosit craniile
femeilor pe care le-a ucis drept vase si alte instrumente casnice. Corpul lui
Ed probabil a scapat de boli sexuale, dar mintea sa in nici un caz.
Joseph Kallinger a fost adoptat de niste parinti sadici si ferventi
religios. Dupa ce a fost operat la varsta de 6 ani de hernie, mama lui i-a
spus ca aceasta operatie s-a realizat pentru a-I impiedica dezvoltarea
penisului. Kallinger nu a intrebat-o niciodata motivul pentru care acest lucru
a fost realizat si ca adult era convins ca fusese castrat. Dornica sa-I insufle
o disciplina foarte severa, mama lui Kallinger il obliga sa tina mana intinsa
deasupra flamei, iar daca aceasta se impotrivea, ii erau administrate
pedepse corporale. Cu timpul. ca adult , Kallinger si-a dezvoltat apetitul
pentru placeri extreme din torturarea altora si a devenit un parinte sadic fata
de proprii copii. Dupa ce a incheiat o asigurare de viata pentru fiul sau, l-a
inecat pe acesta fara a-I pasa de rugamintile lui.
“Cu siguranta mi-am dorit pentru mama mea o moarte usoara si
rapida, asa cum isi doreste toata lumea” afirma Ed Kemper. Ideea lui
despre o moarte usoara nu pare a fii comuna cu a celorlalti, avand in
vedere modul cum si-a ucis mama- dupa ce a decapitat-o, i-a aruncat
corzile vocale in tomberonul de gunoi, a violat cadavrul iar capul a fost
atarnat in sufragerie si folosit pe post de panou pentru darts. Nici copilaria
acestui criminal nu a fost una foarte fericita, Kemper fiind marginalizat de

43
mama sa, care il inchidea in pivnita. Ca adult, aceasta a avut numeroase
conflicte cu mama sa , dar cu toate acestea, a ales sa locuiasca impreuna.
Mama adoptiva a “Strangulatorului din Hillside” Kennet Bianchi era
superprotectoare in mod patologic. Atunci cand Ken a facut in pantaloni,
aceasta l-a dus la doctor pentru a I se face un examen genital.In copilarie,
Bianchi era foarte atasat de mama lui adoptiva, dar arbora o ostilitate de
moarte sub aceasta suprafata.

Mame indulgente

Unii criminali au dovedit o sexualitate neinhibata tot din cauza


mamelor. Aceste mame au trecut peste limitele normalului, expunandu-si
copiii la comportamente sexuale aberante.Bobby Jo Long a ucis femei pe
care le considera tarfe si stricate, si pe care le asemana cu propria lui
mama. Aceasta intretinea in mod frecvent raporturi sexuale cu barbati in
camera in care se afla si micul Bobby. Potrivit spuselor lui, a impartit acelasi
pat cu mama sa pana la varsta de 13 ani.
Mama prostituata a lui Charles Manson, Kathy Maddox, a demonstrat
inca de la inceput indiferenta fata de propriul copil, pentru ca in certificatul
de nastere apare trecut la rubrica nume- “ Maddox Fara Nume”. Deseori
copilul era alungat la rude iar o data a fost oferit in schimbul unei halbe cu
bere. Cand a fost trimis sa locuiasca la matusa sa, sotul acesteia ii reprosa
copilului ca se comporta ca un fatalau si il trimitea la scoala in haine de
fata.

44
Henry Lee Lucas a suferit de confuzii legate de sexul sau, din cauza
sadismului manifestat de mama sa. Pentru motive inca necunoscute, Lucas
a fost crescut pana la varsta de 7 ani ca fata. “ Eram ca o fata. Eram
imbracat ca o fata. Aveam parul lung ca o fata”. A fost batut fara mila de
mama sa in momentul in care a trebuit sa-si tunda parul la insistentele
profesorilor. La un moment dat a fost lovit in cap de aceasta cu o bata de
lemn, lovitura care a dus la fracturarea craniului. Se pare ca si el a fost
expus in timpul copilariei la activitatile sexuale ale mamei sale.

c)Influenta paterna

Comportamentul criminal pare sa fie influentat de atitudinea


dominatoare si de pedepsele sadice pe care unii tati le aplica progeniturilor
lor. Tatal lui John Gacy isi dispretuia fiul, spunandu-I ca este fatalau,
pederast si netrebnic. Manifestand un comportament violent pe fondul
alcoolismului, acesta isi batea sotia in mod regulat in prezenta copiilor. O
data a impuscat cainele micului John pentru a-I da acestuia o lectie.
Tatal lui Albert DeSalvo aducea acasa prostituate si isi batea in mod
crunt sotia, rupandu-I degetele de la mana in timp ce Albert se uita
neputincios. Tot el si-a vandut copiii ca sclavi unui fermier din Maine, iar
mama lui DeSalvo i-a cautat cu disperare vreme de sase luni pana i-a
gasit.Aceasta poveste este confirmata de familie si de asistentii sociali care
au lucrat la acest caz. “Tatal meu era instalator”, spunea DeSalvo,” mi-a
zdobit intr-o zi spinarea cu o teava pentru ca nu am fugit sufficient de
repede”.

45
d)Evenimente din copilarie
Adoptia

Adoptia ca factor potential de contributie asupra comportamentului


criminal, este fascinanta pentru ca ridica doua intrebari. Prima dintre ele se
refera la faptul daca parintii au parasit un copil cu gene deviante.
Descoperirea adoptiei poate sa creeze un sentiment de nesiguranta unei
persoane care are deja dezechilibre emotionale. Sentimentul de respingere
poate avea consecinte devastatoare mai ales daca parintii biologici resping
din nou copilul, dupa ce l-au recunoscut. David Berkowitz a fost profund
jignit atunci cand mama s-a naturala l-a alungat din nou. S-a speculat ca
“Son of Sam” este o incercare in planul fanteziei de a recastiga o identitate
parinte-copil care a fost distrusa in viata reala.
Conform biografilor lui Ted Bundy, dezvoltarea emotionala a
acestuia a fost oprita atunci cand a aflat la varsta de 13 ani ca este copil
nelegitim. “Era ca si cum m-as fii lovit de un zid de caramida”, afirma el.
Cu toate acestea adoptia nu creeaza criminali in serie. Cel mult poate
sa disloce identitatea de sine a copilului.

Violenta

Unii criminali in serie cu mobil sexual afirma ca expunerea lor la


violenta le-a starnit setea de sange. Ed Gein sustinea ca vederea

46
animalelor in timp ce erau sacrificate i-a trezit in minte idei perverse. Atat
Albert Fish cat si Andrei Chikatilo au dat vina pentru comportamentului lor
sadistic pe evenimente infricosatoare petrecute in copilarie. Totusi, chiar si
aceste experiente traumatizante nu duc automat la un comportament de
criminal in serie.

Detentia juvenila

Chiar daca ucigasul Carl Panzram era un delincvent juvenil


incorigibil, faptul ca a fost supus la pedepse corporale brutale in timpul cat
a stat la scoala de corectie i-a modelat comportamentul violent si paranoid.
Henry Lee Lucas afirma si el ca detentia penitenciara l-a transformat in
criminal in serie.

Izolarea

Din diverse motive, multi criminali in serie au avut copilarii solitare.


Lucas, care oricum era foarte timid, era in plus ridiculizat din cauza ochiului
artificial. Mai tarziu a afirmat ca datorita izolarii la care a fost supus a avut
acel comportament criminal.
Dahmer era un copil antisocial care râdea atunci cand unul dintre
colegi păţea ceva rău. Mai tarziu a devenit un adolescent alcoolic fara
prieteni.
Pe masura ce izolarea devine mai severă, inclinarea catre fantezii, in
special cele distructive, poate creste.Aceste fantezii legate de violenţă sunt
deseori relevate printr-o triadă de simptome care premerg

47
comportamentului criminal: cruzimea faţă de animale, piromania si udatul
patului.

Cruzimea faţă de animale

Aceste instincte sunt vazute de catre psihologi drept inceputuri ale


manifestarilor criminale.”Actiunile violente sunt intarite, de vreme ce
criminalii isi pot exterioriza prin aceste actiuni sentimente de furie fără frica
de a fii pedepsiti. In al doilea rand, acest tip de comportament il determina
la izolare pe individ. Ressler considera ca aceasta este un sistem de tip
feed-back.Torturarea animalelor si incendierea vor duce in final la crime
impotriva oamenilor, daca intre timp acest “pattern” nu este modificat.
Uciderea animalelor este considerată de psihologi drept pregatitoare
pentru omucidere. Ed Kemper a ingropat de vie pisica familiei dupa care a
decapitat-o.Dahmer era cunoscut pentru cruzimea lui fata de animale si
pentru faptul ca decapita caini si le punea capetele in parii din spatele
casei. Dar nu toti criminalii in serie manifestă cruzime fata de animale.
Dennis Nielsen iubea animalele, in special cîinele sau Beep, pe care nu l-a
mai putut privi in ochi dupa ce a fost arestat de teama sa nu traumatizeze
animalul. Violator, tortionar si ucigas a opt persoane, Christopher Wilder a
facut donatii organizatiilor care militeaza in scopul protejarii animalelor.

48
Piromania

Lui Peter Kurten ii placea la nebunie sa priveasca cum ard casele


incendiate de el. Berkowitz, dupa ce s-a plictisit sa tortureze papagalul
mamei lui, si-a dezvoltat cariera de incendiator prolific, obtinand un record
negativ de 1.411 incendii. Joseph Kallinger ii marturisea biografei sale,
Flora Schreiber-“ Ce extaz imi provoacă incendierea! Ce putere capăt! Ce
plăcere, ce plăcere divina!” Piromania este o activitate stimulativa din punct
de vedere sexual pentru criminali. Distrugerea dramatica a proprietatii
alimentează aceleaşi plăceri perverse care se regăsesc si in cazul
omuciderii. Criminalii in serie nu văd alti oameni decat ca obiecte iar
trecerea de la incendiere la omucidere se poate realiza relativ usor in cazul
acestor personalitati accentuate.

Concluzie

Anii copilariei joaca un rol in formarea criminalului in serie, dar ei nu


pot fii singurul motiv in toate cazurile. Multi criminali in serie dau vina pe
familie pentru comportamentul pe care acestia il au, dar ei fac acest lucru in
incercarea de a castiga simpatie. In maniera psihopatologica, ei dau vina
pe oricine, mai putin pe ei insisi. Daca aceasta copilarie nefericita este
singura sursa a comportamentului criminal, atunci de ce fratii lor nu au
devenit si ei criminali? Iar daca aceste conditii i-au modelat ca
personalitate, inseamna ca in jurul nostru ar trebui sa fie mai multi criminali
in serie, avand in vedere numarul mare al abandonurilor de familie si al

49
abuzurilor fata de copii. In concluzie, motivele care ii fac pe criminali sa
actioneze trebuie cautate in continuare.

Incoerenţă in gândire

Ted Bundy afirma : “Sunt ucigasul cu cel mai mult sange rece pe
care il vei cunoaşte.Imi place sa ucid si vreau sa ucid.Caracteristica cea
mai importantă a psihopatului este inabilitatea de a avea sentimente de
compasiune fată de ceilalti.Victimele sunt dezumanizate si transformate in
simple obiecte in mintea criminalului. John Gacy , fara sa arate niciodata o
urma de remuscare, isi numea victimele “ homosexuali si vagabonzi de doi
bani”, iar “Spintecatorul din Yorkshire” , Peter Sutcliffe declara fara
remuscari ca “doar curate strazile” de gunoi uman.
In secolul XIX, psihopatologia era considerate “nebunie morala”.
Astazi este cunoscuta sub denumirea de “ sindrom de personalitate
antisociala” sau de sociopatologie. Psihopatii/ sociopatii sunt diagnosticati
prin comportamentul antisocial irational, lipsa de constiinta si vacuum
emotional. Sunt dornici de senzatii tari, lipsiti de frica. Pedepsirea lor nu
duce in general la nici un rezultat, datorita naturii lor impulsive si indiferentei
fata de consecintele faptelor lor. Incapabili sa aiba relatii normale, ii
considera pe ceilalti drept unelte de manipulare si exploatare. Conform unui
instrument de studiu psihologic (DSM IIIR) intre 3-5% dintre barbati sunt
sociopati: mai putin de 1% din totalul populatiei feminine prezinta aceasta
tulburare psihică. Psihopaţii pot fii oameni de afaceri sau lideri mondiali. Nu

50
toţi psihopaţii sunt motivaţti sa ucidă. Dar atunci cand poţi subevalua usor
pe ceilalţi si ai fost supus toată viaţa injustiţiei si oprimarii, crima poate fii
considerată drept o alegere normală.

Conform ultimelor studii psihologice, factorii de mediu care pot


crea un sociopat sunt urmatorii:
¤ studiile arată că aproape 60% dintre indivizii sociopaţi şi-au pierdut unul
dintre parinţi;
¤ copilul este lipsit de dragoste si atenţie, parinţii sunt detaşaţi sau absenţi;
¤ disciplina inconsecventă, dacă tatăl este ferm iar mama este superficială,
copilul tinde sa urască autoritatea si sa-si manipuleze mama;
¤parinţi hipocriţi, care in particular abuzează de copil, iar în public prezinta
imaginea unei familii fericite.

Genetica

Studiile relevă că sistemul nervos al sociopaţilor este diferit de cel


normal, ei simt mai putin anxietatea si frica in comparatie cu oamenii
normali. Un experiment releva că “nivelurile de excitare de bază“ nu
cauzează doar impulsivitate dar indica si cat de densi sunt sociopaţii cand
vine vorba despre schimbarea de comportament. Un grup de sociopaţi si
unul de oamenii normali au fost supusi unui test in care li se cerea să afle
care buton din cele 4 aprindea o lumină verde. In cazul in care greseau, li
se aplica un şoc electric.Rezultatul testului a dovedit ca oamenii normali au
comis mai putine greşeli decat cei psihopati.

51
Această nevoie de stimulare mai puternică îi face pe psihopaţi sa
caute situatiile periculoase. Cand Gacy auzea o ambulanţă, o urmarea ca
sa afle ce catastrofă de produsese. Unul dintre motivele pentru care mulţi
criminali în serie doresc să se facă poliţişti, este si intensitatea jobului.
Factorii genetici si fiziologici contribuie de asemenea la crearea
psihopatului. Un studiu derulat in Copenhaga s-a concentrat asupra unui
grup de sociopaţi care au fost adoptaţi din copilarie. Rudele de sânge ale
sociopatilor erau de 4-5 ori mai probabil sa fie tot sociopati decat in cazul
persoanelor normale.
Poate fii tratată cu succes psihopatia? Conform cercetarilor efectuate
de psihologi, răspunsul este-Nu. Tratamentele şoc nu dau rezultat,
medicamentele nu au un efect garantat, iar psihoterapia, care presupune o
relaţie de incredere intre terapeut si pacient, nu poate intra in discuţie.
Majoritatea psihopatilor sfărşesc in inchisoare, iar nu intr-o instituţie
medicală.

8. IN MINTEA PSIHOPATULUI

Conform Dr. J. Reid Meloy, autor al lucrarii ‘Mintea Psihopatului-


Origini, Dinamică si Tratament’, psihopatul este capabil de relatii
sadomasochiste, bazate pe putere, nu pe ataşament. Psihopaţii se
identifică cu modelul de rol agresiv, cum ar fii acela al parintelui agresiv, si
ataca pe cei mai slabi, mai vulnerabili decat ei. Asa dupa cum afirma
criminalul Dennis Nilsen, ‘ma ucideam intotdeauna pe mine insumi, dar cel
care murea era spectatorul’.

52
Dr. Meloy notează că in dezvoltarea timpurie are loc o divizare a
psihologiei copilului sociopat: partea “soft me”, ce reprezintă latura
vulnerabilă a eului, si partea “hard not me“ care este cea intruzivă, de
pedepsire, afisata in exterior.Copilul ajunge să considere că toate
experientele cu exteriorul sunt dureroase, aşa ca se introverteşte.In
incercarea de a se proteja de mediul dur, copilul dezvolta o “armura a
caracterului“, neavand incredere in nimic provenind din exterior. Copilul
refuză să se identifice cu parintii, in schimb ii priveste pe aceaştia ca pe
nişte straini răuvoitori.
Cu timpul, copilul nu mai dezvolta empatie faţă de nimeni. Intr-o
dezvoltare normală, copilul se simte legat prin dragoste si afectiune de
mama lui. In cazul sociopatului, mama este vazuta drept un“ pradator
agresiv sau ca un străin pasiv“

9. VICTIMA VAZUTĂ PRIN OCHII CRIMINALULUI

Atunci când urmaresc o victimă, psihopatii nu simt in mod constient


furia,’ dar violenţa arată efectul disociat’. Multi criminali in serie par ca intră
intr-o transă in timpul comiterii actului ilicit. Psihopatii idealizează victimele
cu scopul de a le supune, umili si distruge. *Trebuie sa am* se incheie cu
*nu a meritat să am* afirmă dr. Meloy ca se intamplă in mintea criminalilor.
Prin degradarea victimei, criminalul incearcă să distrugă inamicul din
mintea lui. La judecarea lui Gacy, psihiatrul Richard Rappapport spunea ca

53
„ el este atat de convins că aceste calitati exista in cealaltă persoană, incât
este complet desprins de realitate, si pentru a se putea salva pe el trebuie
să-i omoare pe ceilalti.”

Richard Ramirez

Victima este perceputa drept un obiect simbolic. Bundy facea


descrieri folosind persoana a treia: „ De vreme ce fata din faţa lui nu
reprezinta o persoana ci o imagine, sau ceva dezirabil, ultimul lucru pe care
ar trebui sa ne asteptam ca Bundy sa-l facă este sa personalizeze victima.”
Dacă Bundy apuca să afle ceva personal despre victima, i-ar fii spulberat
iluziile.
Conform lucrarii lui Ressler, Burgess si Douglas –„Omorul cu mobil
sexual-Modele si Motive” numărul de crime clasificate drept „cu mobil
necunoscut” a crescut foarte mult in ultima perioadă. Ei considera ca există
două tipuri de ucigasi in această categorie: violatorii care ucid si ucigasii din
plăcere.
Prin ce difera un violator-ucigas de un criminal de placere? Violatorii
care ucid, conform unui studiu citat in „Sexual Homicide” de Ressler,
„aceştia foarte rar gasesc plăcere in crima sau realizeaza acte sexuale
post-mortem. In contrast cu ei,fapta criminalilor sadici este un fragment, o
parte a ritualului sadistic.” Mutilarea constituie o supraucidere, o rănire
obsesivă a corpului victimei, dincolo de loviturile necesare pentru a suprima
o viaţă. Pentru ca psihoparii au o rata de excitabilitate mai scăzută,
stimularea trebuie să dureze mai mult. Mutilarile macabre îi excită. Pentru
ei, uciderea declanseaza o fantezie sexuală bizară care se dezvoltă in
colturile intunecate ale mintii lor.

54
Ressler afirma că „ de vreme ce majoritatea experientelor lui sexuale
se derulau in mod solitar, si considera relatiile interpersonale foarte dificile,
aproape imposibile, a devenit adeptul masturbarii, chiar si atunci cand un
partener real (victima) era disponibil. Masturbarea se realiza, de cele mai
multe ori, dupa crima, atunci cînd fanteziile erau mai puternice.” Pentru ca
aceste fantezii nu includeau o persoană reală ci una sacrificială, simbolică,
violenta poate escalada după moarte. „ Mutilarea se produce cel mai des
dupa moarte, cand criminalul are controlul total asupra victimei”
Multi dintre criminalii cunoscuti admit ca au obiceiuri sexuale
anormale. Ed Kemper, care obişnuia să-şi decapiteze victimele inainte de
a le viola, afirma ca are „dorinte sexuale foarte puternice si ciudate, care au
debutat de timpuriu, mult mai devreme decat in mod normal”. El avea
fantezii legate de femei moarte si nu in viată. „Dacă le omoram, nu mă mai
puteau respinge ca bărbat. Si imi puteam realiza fanteziile cu o păpuşă,
una umană.” Sentimentul de plăcere extremă era obţinut de Kemper in
momentul in care îşi decapita victimele.” Îmi amintesc cât de plăcut era sa
le smulg capetele, sa le trag de păr si sa le tin capetele atîrnate. Asta mă
excita!”.
Alti criminali cu obiceiuri sexuale anormale sunt Albert
DeSalvo,”Strangulatorul din Boston”, care avea nevoie de raporturi sexuale
de cel putin cinci ori pe zi. A mers atat de departe incat a dat vina pentru
comiterea crimelor pe sotia sa care, considera el, l-a tratat cu prea multă
răceală. „Cu adevarat imi doream o femeie. Nu o femeie anume, ci femeia
cu ce are ea” afirma el. David Berkowitz se masturba in mod obsesiv, iar
preocuparea lui pentru sexul oral, nota Dr. David Abrahamsen, „sugereaza
intîrziere in dezvoltarea sexuală”.

55
Pentru ca sexul este legat de moarte, si nu de viata, pentru criminalii
din placere conceptul de procreere este unul care-i deranjeaza. „Sexul nu
ar trebui sa existe”afirma John Haigh, „Reproducerea ar trebui sa fie un act
insensibil, ca acela al raspandirii semintelor de catre copaci”.
Pentru unii dintre acesti criminali, sexualitatea este egala cu pacatul
si moartea, ei preluand aceste idei de la parintii prea zelosi sa-si pazeasca
copiii de promiscuitate.Libidoul le-a fost, in acest fel, canalizat catre un
comportament deviant. William Heirens afirma ca pentru el talharia a fost
prima forma de manifestare sexuala. In copilarie fusese avertizat ca orice
contact sexual este murdar si”cauzeaaza boli”. Joseph Kallinger, crescut de
parinti ferventi catolici si sadici care i-au spus ca a fost operat la penis
pentru a nu-i mai creste (de fapt este vorba de o operatie de hernie), era
excitat de incendiere. Pentru Ed Gein, care fusese invatat ca sexul este un
lucru pacatos si degenerat, asocierea dintre propriile fantezii sexuale si
moarte parea aproape un lucru firesc.
Henry Lee Thomas, care fusese fortat in copilarie sa se imbrace cu
haine de fata, declara:” Doresc moartea tuturor femeilor. Nu simt nevoia ca
ele sa existe si doresc sa distrug orice femeie pot. Si consider ca am facut
pana acum o treaba buna.” Multi specialisti considera ca John Gacy omora
tinerii care reprezentau propria homosexualitate. Bobby Joe Long, care
avea un cromoxom X in plus, omora cu bestialitate prostituate si femei
care-i aminteau de promiscuitatea mamei sale.
In prezent exista controversa daca criminalii in serie care sunt
„nesiguri” in ceea ce priveste masculinitatea sunt cei mai viciosi, ei dorind
sa scoata si sa distruga femeia din ei. Richard Tithecott afirma ca “Motivatia
criminalilor in serie este in mod frecvent explicata prin termenul – nevoia de
a distruge. De a distruge femei, de a distruge homosexuali…Intrebarea(sau

56
problema) se pune in legatura nu cu masculinitatea criminalilor in serie, cu
feminitatea lor, sau mai degraba cu intruziunea feminitatii in masculinitate”.
Autorul continua ideea afirmand ca anumite calitati feminine sunt de
condamnat pentru psihoza criminalilor, desi istoric privind lucrurile, aproape
toate agresiunile sunt acte de natura masculina. Aceasta orientare catre
“femeia din interior” nu este nimic mai mult decat incercarea criminalului in
serie de a da vina pe victima.

10. CURIOZITATE MORBIDA SI CANIBALISM

Inainte de a incepe sa omoare, multi criminali in serie afiseaza


fascinatie fata de moarte dar acest fapt nu constituie in sine un lucru
anormal. Daca personalitatea lor antisociala nu le-ar fii stat in cale probabil
ca multi criminali in serie ar fii ajuns doctori, medici legisti sau chiar
artisti.Gacy a lucrat la un serviciu de pompe funebre si chiar a dormit in
camera de imbalsamat, dar a fost dat afara atunci cand s-au descoperit
cadavre pe jumatate dezbracate. Dennis Nilsen pretindea ca este cadavru
si se masturba prib\vindu-si propria imagine in oglinda. Din copilarie,
Berkowitz a devenit fascinat de morbid: “Intotdeauna am avut un fetis
pentru moarte si crima- moartea subita si varsarea de sange ma atrageau”.
Jeffrey Dahmer, caruia ii placeau foarte mult disectiile la ora de
biologie, a povestit unui coleg ca a despicat de viu un peste pe care l-a
prins pentru ca “Vreau sa vad cum arata in interior. Vreau sa vad cum
functioneaza lucrurile”. Ulterior a oferit si politiei aceeasi explicatie. Avocatul
lui din process a rationalizat canibalismul lui Dahmer spunand ca “el manca

57
parti din corpul victimelor sale pentru ca aceste biete persoane ucise sa
poata trai in continuare in corpul lui.” Canibalismul este forma literala de
interiorizare: in loc sa faca loc in inima pentru persoanele la care tine,
canibalul face loc in stomac. Foamea metaforica pentru compania celuilalt
devine o foame literala. Pentru ca psihopatii sunt incapabili sa simta
simpatie sau dragoste, aceasta forma cruda si primitiva de interactiune
devine un substitut bolnavicios.
Un exemplu al notiunii de “dragoste devoratoare” este cazul
canibalului japonez Issei Sagawa, care a ucis si a mancat o studenta
olandeza. El isi aminteste cum si-a ucis cu sange rece victima:” Pasiunea
mea este atat de mare incat vreau sa o am si sa o consum. In acest fel va
fii am mea pentru totdeauna.”
In casa altui cannibal, Ed Gein, s-au gasit abajururi si huse de
scaune facute din piele umana precum si cranii folosite drept obiecte
casnice. De asemenea a confectionat imbracaminte si bratari din cadavre.

11. SANATATEA MINTALA A CRIMINALILOR IN SERIE

Sunt oare criminalii in serie nebuni? Dupa standardele legale,


nu.”Incidenta psihozelor in randul criminalilor nu este mai mare decat aceea
in randul oamenilor normali” afirma psihiatrul Donald Lunde. Definitia legala
a nebuniei in dreptul anglo=saxon se bazeaza pe o regula din secolul XIX,
numita regula McNaghten: Infractorul intelege diferenta dintre bine si rau?
Daca fuge sau incearca sa ascunda crima, atunci infractorul nu este
nebun, pentru ca actiunile sale arata ca a inteles caracterul negativ al

58
actiunilor sale.” In cazul lui Albert Fish, criminalul care a torturat si ucis copii
si care ulterior le-a trimis scrisori parintilor in care le explica cat de gustos a
fost copilul lor, juriul l-a gasit “nebun, dar merita oricum sentinta cu
moartea”. Doar putini criminali, cum sunt de exemplu Ed Gein sau Peter
Sutcliffe au pledat cu success cauza nebuniei.
Incercand sa manipuleze in permenenta , criminalii in serie vor face
aproape orice pentru a convinge justitia ca sunt nebuni.Daca este declarat
nebun el poate evita pedeapsa cu moartea, si daca criminalul isi convinge
gardienii ca este recuperat, poate spera la eliberare.
“Ucigasul in baia acida” John Haigh si-a baut propria urina in fata
juriului pentru a-l convinge ca este nebun dar acest lucru le-a provocat o si
mai mare repulsie membrilor juriului.William Hickman a fost atat de naiv
incat a scris unui prieten intentia sa de a induce in eroare juriul cu privire la
starea sanatatii sale mintale.

59
12. ALTER EGO

Una dintre cele mai predictibile incercari de a scapa de pedeapsa


este aceea de a crea un alter-ego malefic, negativ. In timp ce se afla in
arestul politiei, H.H. Holmes si-a inventat alter-egoul “Eduard Hatch”, care,
sustinea el, este mintea din spatele actiunilor sale reprobabile. Criminalul
William Heirens l-a creat pe George Murman, si chiar corespona cu George
prin scrisori.John Gacy si-a creat alter-egoul "Jack Hanley," pornind de la o
persoana reala, politist. Acest alter ego al lui Gacy era puternic, dominator
si punitiv. Cand Gacy bea prea mult, mana razbunatoare a lui Jack prelua
controlul.Unul dintre cele mai notorii alter-egouri este cel al lui Kenneth
Bianchi- “Steve Walker”. Acesta a aparut in urma unor sedinte de hipnoza
si reprezenta partea agresiva, opusa firii blande a lui Ken.
Inventarea unui alter-ego este o modalitate convenabila de a arunca
vina pe altcineva,chiar daca acesta este in interior. Este varianta
psihologica a expresiei “diavolul m-a pus sa fac asta”. Dar aceste alter-
egouri diabolice sunt de regula constructii neindemanatice care cad la o
analiza mai atenta.Cazurile autentice sunt exceptional de rare.

60
13.CAZUISTICA

Kenneth Bianchi si Angelo Buono

Pe un deal de langa cimitirul Forest Lawns a fost gasit la 17


octombrie 1977 cadavrul gol al unei prostituate din Hollywood. Indiciile
descoperite la fata locului aratau ca asasinatul a fost comis in alta parte si
corpul adus acolo ulterior.Pana la sfarsitul lui noiembrie, alte cinci tinere au
cazut prada “Strangulatorului”.De pe urma crimelor a iesit la iveala un
anumit mod de actiune.Daca dupa primele doua crime se pornise
vanatoarea dupa un criminal de prostituate, ipoteza a fost repede
abandonata cand , din ultimele patru victime s-a descopertit ca doua erau
studente iar celelalte doua aveau slujbe respectabile. Toate victimele
fusesera rapite si legate inainte de a fii strangulate si toate fusesera
abandonate moarte pe diverse coaste de deal, avand picioarele departate
in pozitie ginecologica. Toate fusesera violate de cate doi barbati. Testele
de sperma au relevat ca unul dintre barbati este non-secretor ( adica facea

61
parte din acei 14% din populatie ale caror grupe sanguine nu se regasesc
in alte secretii ale corpului).
Inainte ca politia sa dea de urma unui fir, au mai murit alte patru
femei in circumstante similare. Ultima victima era inregistrata la o agentie
de modele, care pastra documente asupra sarcinilor clientelor sale. Acest
fapt a condus politia, din intamplare, la un interogatoriu luat unui om de
paza pe nume Ken Bianchi. Interogatoriul a devenit important abia in 1979,
cand Diane Wilder si Karen Mandic au fost angajate de un tanar de la o
agentie de paznici pentru a ”pazi” o resedinta de lux din Bellingham,
Washington, cat timp, dupa spusele lui, se va repara sistemul de alarma.
Dupa ce fetele au fost gasite moarte in masina lor incuiata, in apropierea
resedintei respective, politistii au facut cercetari la compania Coastal
Security si au aflat ca nu este numic neregula cu sistemul de alarma
instalat in casa. A aparut din nou numele lui Bianchi. El fusese cel care le
angajase pe cele doua fete. Verificand camionul lui Bianchi , politistiii au
descoperit un billet cu adresa casei din Bellingham si peste o cheie de la
usa din fata. In plus, cercetarea locuintei lui a scos la iveala mai multe
articole de imbracaminte patate de sange si sperma, precum si numarul de
telefon al lui Karen Mandic.
In ciuda dovezilor care incepeau sa-l indice ca vinovat, Ken Bianchi
a refuzat sa recunoasca orice amestec in crime.Bianchi le-a marturisit
interogatorilor ca in el se ascundeau mai multe persoame, dintre care una
era un alter-ego vicios pe nume Steve, un criminal sexual. In cele din
urma, avocatul lui Bianchi a propus un targ. Bianchi se va recunoaste
vinovat de cinci dintre strangulari , si in plus va depune marturie ca Angelo
Buono este cel de-al doilea barbat implicat in crime. In schimb cerea ca
Bianchi sa fie condamnat la de cinci ori inchisoarea pe viata si sa-si

62
ispaseasca pedeapsa intr-o inchisare din California. A doua zi a fost arestat
si Buono, un degenerat sexual la fel ca si varul sau.

63
David si Catherine Birnie

In dupa-amiaza zilei de 10 decembrie 1986, o adolescenta pe


jumatate goala a dat buzna intr-un supermagazin din Freemantle, Australia,
si printre lacrimi de groaza a povestit ca fusese violate si tinuta captiva intr-
o casa din imprejurimi. Politistii au aflat repede ca acea casa apartinea

64
sotilor David si Catherine Birnie, care au si fost arestati imediat. Cei doi n-
au opus nici o rezistenta si, dupa cateva ore de interogatoriu, au marturisit
ca au comis patru violuri urmate de omor, dupa care i-au condus pe ofiteri
la locurile unde isi ingropasera victimele.
Prima dintre ele a fost o studenta de douazeci si doi de ani, pe nume
Mary Neilson, care sosise la resedinta sotilor Birnie pentru a negocia
cumpararea unor cauciucuri de masina pentru care David Birnie daduse
anunt la ziar. In urma unui atac nepremeditat, Birnie a violat-o pe tanara,
fiind asistat de sotia sa. Dupa aceasta, el si-a dus victima la National Glen
Eagle Park, unde barbatul a violat-o diin nou, inainte ca cei doi sa o
stranguleze. Apoi cuplul a mutilate cadavrul si l-a ascuns intr-o groapa
sapata in graba.
Odata consumat acest eveniment, asasinii au inceput sa caute alte
victime. Cea de-a doua, o autostopista de cincisprezece ani, a fost tinuta in
casa din Moorhouse Road mai multe zile. Ea a fost violata in mod repetat
pana cand Catherine Birnie, temandu-se probabil ca sotul ei sa nu se
ataseze prea mult de fata, a strangulate-o. Noelene Patterson, o cunostinta
a familiei Birnie, a fost fortata sa urce, sub amenintarea cutitului, in masina
lor. Cei doi au dus-o in localitatea Willagee, unde au supus-o timp de trei
zile unor atrocitati sexuale, inainte ca David Birnie sa o adoarma cu un
somnifer si apoi s-o stranguleze. La data de 4 noiembrie, Denise Brown a
fost rapita si violate pe durata a peste doua zile, inainte de a fii injunghiata
mortal intr-o padure de pini din Waneroo.
Trei zile mai tarziu, sotii Birnie au rapit o a cincea tanara. De data
aceasta victima a profitat de un moment de nesupraveghere si a scapat de
atacatorii ei, alertand politia.

65
Cei doi Birnie reprezinta una din categoriile de asasini cele mai greu
de inteles- cuplul ucigas. Desi indivizii luati separate au o anumita doza de
degenerare, doar impreuna pot forma o combinatie mortala.

Theodore Robert (Ted) Bundy

Poate cel mai semnificativ lucru legat de Bundy a fost acela ca


opinia publica, socata, n-a putut sa creada despre el ca era un asasin, cei
mai multi criminali sexuali dovedesc o angoasa emotionala pregnanta si o
clara inadaptabilitate sexuala, caracteristici care doar cu greu I s-ar fi putut

66
potrivi lui Bundy. Era un tip aratos, bine educat, iar farmecul si inteligenta
native faceau din el o companie atractiva, asa ca nu avusese parte de nici o
dificultate in relatiile sale cu femeile- cu exceptia nevoii de a ucide.
Distinctiile academice primite il plasau pe Bundy intr-o categorie
aparte. Primise printer altele, o bursa la Universitatea Stanford, pentru a
studia limba chineza. In 1972 si-a completat palmaresul , primind titlul de
Maestru in Stiinte :Psihologice, si a fost angajat ca director-adjunct al
Comisiei de investigare a crimelor din Seattle. Ulterior, Bundy si-a castigat
dreptul de a intra la Universitatea din Utah pentru a studia stiintele juridice.
Dupa mutarea lui in Salt Lake City s-a constatat ca asasinatele misterioase
comise in Washington impotriva tinerelor femei au incetat si au inceput in
Salt Lake.
Intr-un tarziu, Bundy a fost arestat si intemnitat pentru rapirea lui
Carol Da Ronch, de optsprezece ani. In acelasi timp Bundy a inceput sa-i
intereseze pe cei care investigau cauzele mortii lui Caryn Campbell. Ei au
demonstrat, in cele din urma, ca Bundy fusese prezent la locul mortii fetei in
ziua in care fusese ucisa. S-a emis un ordin de extradare pe numele lui,
asa ca Bundy a fost dus in Colorado pentru a fii judecat. In iulie 1977, in
timp ce se astepta inceperea procesului, el a reusit sa evadeze. Pentru
putin timp insa, caci oamenii legii l-au capturat aproape imediat. Sase luni
mai tarziu, a evadat a doua oara. De aceasta data , a iesit prin tavanul
celulei sale si a inceput sa sa jefuiasca, sa violeze si sa omoare din nou in
zona Floridei. Bundy a fost prins din nou in februarie 1978, de catre politistii
care l-au oprit pentru o incalcare minora a regulilor de circulatie. La
interogatoriu, Bundy a recunoscut ca numarul victimelor lui a depasit cifra
de o suta desi ulterior si-a retras depozitia. In urma procesului care a avut
loc, Bundy a fost condamnat la moarte dar datorita sistemului de apel

67
American, a mai putut sa traiasca zece ani in una din celulele
condamnatilor la moarte. A fost executat la 24 ianuarie 1989.
E clar ca un om care a comis nu mai putin de partuzeci de violuri si
crime pe teritoriul a cinci state si in decurs de patru ani, nu e normal, dar
nimic din trecutul lui Bundy nu da la iveala vreun indiciu asupra
inspaimantatoarei realitati de tip Jekyl si Hyde ce avea sa se dezvolte in el.
Psihologul inchisorii din Urah, dr. Al Carlisle a conchis “ eu cred ca dl
Bundy nu este un om cu probleme. Cel putin este suficient de destept sau
istet ca sa para pe muchia normalului.” Dupa propriile sale cuvinte, acesta
declara ca “ uneori ma simt ca un vampir”. In timp ce se afla in celula Bundy
s-a dovedit un detinut cooperant, dornic deseori sa discute cu ofiterii de
politie si cu psihiatrii care il asistau. Dealungul anilor a ajuns un fel de
simbol pentru personalitatea asasinului in serie, iar o parte din profilul sau
moral a intrat in baza de date a unitatii FBI de investigare comportamentala.
Cu toate ca doctorul Carlisle a avertizat de timpuriu asupra faptului ca nu
se putea pune intotdeauna temei pe afirmatiile lui Bundy, Ronald M.
Holmes , profesor asociat de drept administrativ la Universitatea din
Louisville si James De Burger, profesor de sociologie tot la Louisville i-au
luat un interviu de lunga durata lui Ted Bundy, ce face parte din cercetarile
intreprinse pentru propriile lor studii “Crima in Serie”. Dupa cateva minute
petrecute cu discutii banale si dupa ce a declarat din nou ca e complet
nevinovat Bundy a fost de acord sa le furnizeze celor doi informatiile pe
care le prinsese din zbor de cand, conform spuselor lui, fusese incarcerat
alaturi de criminali precum Ottis Toole si Gerald Stano; descrierile crimelor
comise de acestia I s-ar fii potrivit de minune si lui Ted Bundy.
In opinia lui nu existau decat putini asasini psihopati. Adica posedati
de viziuni si voci. Majoritatea lor erau ca el. Oameni inteligenti, capabili de a

68
rationa si de a lua o decizie logica in legatura cu crimele lor. Pentru
societate si organele ei de aparare a legii, el vedea o problema mare in
aceea ca motivul crimei in serie este in cele mai multe cazuri placerea
obtinuta din actul comiterii crimei, satisfactie care trebuie regasita la
nesfarsit, pana ce criminalul e prins. Mai mult, cu cat mai des ucide
asasinul, cu atat devine mai eficient. Bundy vedea ca o complicatie faptul
ca adeseori supraevaluarea propriei persoane il face ape asasin sa devina
mai neglijent. Varianta sa se opune teoriei respinse vehement de el,
conform careia ucigasul isi doreste in secret sa fie prins.
In interviul celor doi profesori, Bundy se refera la o dimensiune a
personalitatii ucigasului pe care o denumeste “Forta”; in mod explicit ar fii
vorba de o nevoie imposibil de reprimat a unei personae de a ucide in mod
repetat si care s-ar afla ascunsa in toti oamenii, de la familistul grijuliu pana
la vecinul cel bun, cele doua specii umane care sunt teoretic mai presus de
orice banuiala. Holmes a sintetizat probabil cea mai importanta observatie
rezultata din discursul lui Bundy cu privire la psihicul asasinului in serie in
cuvintele ”Ted era capabil despre trasaturile clasice ale asasinului in serie
dar nu si le regasea in propria lui personalitate”.

Andrei Cikatilo

69
In 1978 prima lui victima cunoscuta, o adolescenta, a fost gasita intr-
o padure de langa Rostov, un port din SV fostului URSS. In urma acestei
descoperiri a fost trimis in fata plutonului de executie un cunoscut pervers
sexual. Politistii nu incetasera sa se felicite cand a fost gasit un nou
cadavru. De-a lungul anilor ce au urmat lista oamenilor disparuti s-a facut
tot mai larga, iar descoperirea de cadavre mutilate au tulburat viata
orasului. La un moment dat s-au descoperit opt morti intr-o singura luna.
Ucigasul proceda intotdeauna la fel. Cu un al saselea simt daruit animalelor
de panda si raufacatorilor innascuti, el isi agata victimele dintre cei slabi si
vulnerabili aflati la periferia societatii , cutreierand stazile si garile in

70
cautarea celor fara adapost, carora era putin probabil sa li se simta lipsa, si
a copiilor care mergeau singuri la scoala. In ciuda vanatorii declansate de
politia din Rostov pana in Siberia, si care era condusa de investigatori
priceputi, secondati de la Moscova, autoritatile pareau neajutorate in fata
listei de atrocitati comise. Acestea incepusera sa se extinda si in statele
invecinate, Uzbechistan si Ucraina. O data politistii au arestat un suspect.
Acesta s-a sinucis in inchisoare in asteptarea procesului iar sirul crimelor a
continuat sa creasca nestingherit.
In 1979 a fost ridicat un barbat aflat intr-o zona impadurita izolata, dar
acesta i-a convins pe politisti ca este un simplu vagabond. Dupa ce i-au luat
numele si i-au notat semnele particulare, omul a fost lasat sa-si vada de
drum. Acelasi barbat a fost dus la interogatoriu cinci ani mai tarziu cand a
fost gasit in apropierea locului unei crime, avand in geanta o franghie si un
cutit. El a fost supus unui test sangvin care a demonstrate ca grupa sa de
sange diferea de cea descoperita in urma testelor facute pe probele de
sperma recoltate de la unele cadavre. Ca atare suspectul a fost eliberat
imediat. El se numea Andrei Romanovici Cikatilo. Politia rusa nu avea
cunostinta inca de acele cazuri extreme de rare in care secretiile provenind
din diverse parti ale corpului puteau avea avea grupe serologice diferite.
Cikatilo era unul dintre aceste cazuri.
Abia in bnoiembrie 1990 a inceput sa se stranga latul in jurul
“Spintecatorului din Rostov”. Un ofiter de politie l-a oprit pe Cikatilo in plina
strada deoarece a zarit pete de sange pe fata lui. Cand s-a aflat ca in
acelasi timp se petrecuse o crima in padure, ofiterul a declarat superiorilor
lui incidentul cu petele de sange. Cikatilo a fost pus sub stricta
supraveghere. Pe data de 20 noiembrie, politistii l-au vazut apropiindu-se
de un tanar intr-o gara. L-au arestat si l-au supus unui interogatoriu sever.

71
Cikatilo a martursit comiterea a nu mai putin de 55 de crime, desi asa cum
a recunoscut chiar el la inceput “s-ar putea sa fii existat si altele”. Procesul
acestui profesor in varsta de 54 de ani, fost director administrativ al uzinei
de reparatii a locomotivelor din Rostov, a inceput in Rostov intr-o atmosfera
sumbra in 1992. In centrul salii a fost construita o imensa cusca cu bare
metalice, pe post de boza a acuzatilor, in care a fost adus Cikatilo, legat in
lanturi ca un animal salbatic. Familile victimelor l-au inconjurat tipand dupa
sangele asasinului. Cele doua volume de rechizitoriu includeau 35 de
victime copii dintre care 11 baieti si 18 tinere femei. Dupa arestare Cikatilo
a fost supus unor controale psihiatrice minutioase. Desi el poate fii inclus in
mare in categoria ucigasilor care actioneaza din voluptate, cerinta lui de
baza pentru actul sexual se impleteste printre altele si cu viziuni fantastice.
Catre sfarsitul primei saptamani a procesului sau, Cikatilo a insistat sa se
adreseze curtii. Pe langa recunoasterea inca o data a vinei sale el a relatat
despre privatiunile suferite de mic in casa parintilor sai si despre copilaria
groaznica pe care a avut-o. El a mai povestit si despre faptul ca fratele sau
a fost mancat de viu de taranii ucrainieni flamanzi care fusesera privati de
hrana in urma colectivizarii fortate a lui Stalin. In finalul discursului sau
Cikatilo a afirmat “Eu sunt o greseala a naturii, o bestie”.
Nu s-a pus niciodata problema ca Andrei Cikatilo sa fie gasit
nevinovat pentru crimele de care fusese acuzat. La urma urmei el nu numai
ca a facut marturisiri complete, dar i-a si condus pe politisti la locurile din
padure unde mai existau alte cadavre ingropate.S-a pus insa problema
sanatatii sale psihice, si prin aceasta a culpabilitatii sale. Asa dupa cum a
declarat procurorul- daca se va dovedi ca Cikatilo era in deplinatatea
facultatior mintale la data comiterii crimelor atunci il asteapta plutonul de
executie. Spintecatorul din Rostov este unui dintre acele cazuri iritante in

72
care pentru o scurta perioada de timp un monstru este plasat in centrul
mass-media dupa care dispare complet din atentia opiniei publice.Un singur
ziar britanic a informat pe scurt despre faptul ca Andrei Cikatilo a fost gasit
vinovat si condamnat la moarte dar confirmarea informatiei nu a sosit nici
acum.

ALBERT DE SALVO

Crimele comise de acest ucigas in serie au avut loc in Boston intre


anii 1962 si 1964, generand un val de teroare in randurile populatiei civile.
In cursul acestei perioade au fost omorate treisprezece femei , ultima
victima fiind Mary Sullivan, in varsta de nouasprezece ani. Ea a fost gasita
precum toate celelalte victime ale celui care avea sa devina cunoscut sub
numele de “Strangulatorul din Boston”, in propriul ei apartament. Fusese

73
dezbracata, legata, violata si torturata. Intr-un ultim gest sadic, ucigasul lui
Mary ii lasase o felicitare prinsa intre degetele de la piciorul stang.
Prima victima a acestui maniac fusese o femeie de cincizeci si cinci
de ani, divortata, pe nume Anna Slesers, ucisa in iunie 1962. Doamna
Slesers a fost descoperita de fiul ei pe data de 14 ale lunii, goala, violata si
strangulata cu cordonul de la propriul ei halat. Metoda de a ucide a
criminalului a ramas nemodificata. Dupa ce-si alegea victima, strangulatorul
obtinea accesul la casa acesteia, pozand in muncitor. Toate victimele lui
erau femei. Toate au fost molestate sexual si strangulate, de obicei cu
vreun articol al propriei lor imbracaminti, adeseori cu o pereche de ciorapi
sau o jartiera carora asasinul le facea nod chiar sub barbia victimei. In
unele cazuri, in cursul strangularii, victima era muscata, batuta sau chiar
injunghiata. In ciuda obisnuitelor denunturi false si a actiunii intense a
politiei declansate ca raspuns la panica crescuta din oras, Strangulatorul
din Boston ramanea un subiect enigmatic de groaza.
Dupa moartea lui Hellen Blake, politistii au apelat la psihiatrii pentru a
intocmi un portret moral al asasinului pe care il vanau. In opinia expertilor
era un barbat tanar, intre 18 si 40 de ani suferind de mania persecutiei si
urandu-si mama. Pana atunci fusesera atacate numai femei in varsta.
Potretul astfel intocmit a fost confruntat cu dosarele celor cunoscuti pentru
molestari sexuale. Desi au aparut o serie de suspecti care au si fost
interogati, Stangulatorul a ramas in libertate si a ucis-o la 19 august pe
doamna Ida Irga. In 5 decembrie 1962, profilul psihologic al criminalului a
suferit o modificare radicala datorita asasinarii Sophiei Clark, victima avea
20 de ani, cu numai 3 ani mai putin decat doua dintre urmatoarele sale
victime. Un an mai tarziu, dupa moartea lui Marry Sullivan, parintele
profilurilor psihologice din America, doctorul James Brussel a intocmit un

74
nou portet al unui barbat de treizeci de ani, bine cladit, de inaltime medie,si
avand parul negru si des. Era posibil sa fie de origine spaniola sau italiana,
si suferea de schizofrenie paranoica. Acest portret avea sa se dovedea
remarcabil de precis.
Intre timp, un alt specialist obisnuit cu cazurile aflate in zonele
intunecate ale existentei umane, detectivul olandez Peter Kurkos s-a
apucat de investigarea dosarului. Dupa cateva remarcabile demonstratii de
intuitie, Kurkos a declarat ca omul pe care il cauta politia era un tip atletic,
cantarind intre 130-140 livre, in jur de 1.75 cm, un nas ascutit si o cicatrice
pe antebratul stang. Fin psiholog, detectivul a declarat: “si ii plac pantofii”.
Incredibil, dar pe lista de suspecti exista un astfel de individ care se
potrivea chiar si ca ocupatie, fiind comis-voiajor pentru incaltaminte pentru
femei. Din pacate s-a dovedit ca nu este el criminalul.In cele din urma,
criminalul si-a dezvaluit singur identitatea. Pe 27 octombrie 1964, el a intrat
asa cum mai facuse si inainte, pozand in detectiv. Intrusul a legat victima
de pat, a violat-o si a parasit-o in mod inexplicabil spunandu-I in timp ce
pleca” imi pare rau”. Descrierile facute de femeie au dus la identificarea lui
Albert de Salvo, iar publicarea fotografiei lui a dat nastere unui val de femei
care au aparut la politie declarand ca acel barbat le molesta sexual. Cu
toate acestea De Salvo nu era suspectat de a fii aceeasi persoana cu
Stangulatorul. Abia in 1965, in timp ce era invinuit de viol si se afla in
penitenciarul din Boston, De Salvo si-a marturisit in detaliu crimele.
Cunostiintele sale despre asasinate erau atat de vaste incat nu incapea nici
o indoiala ca nu spune adevarul. In acelasi timp aceste declaratii nu puteau
fii sustinute de nici o proba materiala. In pledoaria sa avocatul a sustinut ca
De Salvo ar trebui sa fie judecat numai pentru infractiunile sale anterioare,
neconectate cu primele. Ca atare, Albert De Salvo nu a fost niciodata

75
judecat pentru crimele Strangulatorului din Boston dar a fost condamnat
pentru jaf si ofensa sexuala la detantie pe viata.
In 26 nov. 1973, Albert De Salvo a fost gasit mort in celula sa,
injunghiat in inima. Avea 42 de ani.

STRANGULATORUL B.T.K ( DENNIS RADER)

La 15 ianuarie 1974, Joseph Otero, sotia sa Julia si doi dintre copii


lor, Joseph, de noua ani, si Josephine, de unsprezece ani, au fost gasiti
stangulati in casa lor din Wichita, Kansas. Fusesera legati si li se pusesera
caluse la gura , iar nodurile fusesera facute in mod evident de catre un
expert. In octombrie, un ziar local publica o lunga scrisoare, presupusa a fii
sosit din partea asasinului, in care acesta vorbea de monstrul din el: “Nu
stiu cand intra monstrul in creierul meu. El se instaleaza singur acolo.Cum

76
sa ma vindec? Nu-l pot opri, monstrul isi face treaba si ma chinuie si pe
mine si societatea.”
In aprilie 1974, o femeie a fost injunghiata mortal in casa ei din
Wichita. In legatura cu acest caz, nu se poate preciza clar daca a fost opera
aceluiasi asasin. In martie 1977, Shirley Vian a fost strangulata, dupa ce, in
prealabil, fusese legata si I se pusese calus in gura, in fata copiilor ei.
Acestia au fost, din fericire, crutati de asasin, care i-a incuiat in baie. In
decembrie acelasi an, Nancy Jo Fox a fost gasita stangulata in dormitorul
apartamentului ei, iar crima a fost anuntata la politie chiar de asasin. Dupa
aceasta, el a trimis o scrisoare anonima unui post local de televiziune, in
care si-a dat propriul pseudonim. Admitandu-si responsabilitatea pentru
mortile familiei Otero, a lui Shirley Vian si a lui Nancy Fox, criminalul a
semnat cu initialele: BTK- Burn, Torture, Kill.
Criminalul a fost prins abia in 2004 si in acest fel identitatea i-a fost
revelata-monstrul cu chip de om se numea Dennis Rader.

77
ALBERT FISH

Hamilton Fish s-a nascut in Washington in 1870. Albert provenea


dintr-o familie lovita de ghinion si nebunie. Tatal lui a murit cand Albert avea
numai cinci ani. Baiatul a avut parte de o copilarie nefericita intr-un orfelinat
din care obisnuia sa evadeze pentru diferite perioade de timp. La
cincisprezece ani a devenit ucenicul unui pictor decorator., iar in 1898 s-a
casatorit.
Albert Fish era mai degraba un om interiorizat, retras, cunoscut ca
bun crestin si bun familist, care isi adora cei sase copii. Pe scurt, nu exista
nici un indiciu ca se va transforma intr-un monstru, iar gustul sau pentru
perversiuni sexuale a ramas necunoscut pana in 1917. “Excentricitatile” lui
Albert au inceput sa iasa la iveala datorita faptului ca a fost parasit de sotie.
Din acest moment, asa cum a declarat si doctorul Frederic Wertham, “n-a

78
existat nici o perversiune cunoscuta pe care el sa n-o fii practicat in mod
frecvent”. Obsedat de conceptul religios al izbavirii prin autopedepsire. Fish
a abuzat de propriul sau corp in aceeasi masura ca si de corpurile
victimelor sale. Se autoflagela, se automutila prin arsura si isi intruducea
ace in pubis. Dupa ce a fost arestat, radiografia a evidentiat nu mai putin de
29 de corpuri metalice straine in trup, dintre care unele fusesera implantate
acolo de suficient timp ca sa corodeze.
Desi Fish le era cunoscut politistilor ca un infractor benign- ii placea
sa intocmeasca scrisori obscene ca raspuns la anunturile matrimoniale si
sa pacaleasca lumea, poveste pentru care petrecuse scurte perioade de
condamnare in inchisori si ospicii- nimeni nu avea nici cea mai vaga idee
despre extinderea activitatilor sale de tortura, crime, necrofilie si canibalism.
Pe data de 3 iunie 1928, folosindu-se de numele “Frank Howard”,
Fish a batut la usa apartamentului din New York City a familiei Budd.
Ajunsese acolo urmare a anuntului publicat de Paul Budd in ziar; acesta
cauta o slujba, iar Howard venise sa-I ofere una la ferma lui imaginara din
Long Island. “Blandul si generosul” batran si-a amintit, in timp ce discuta cu
Budd, ca “sora” lui dadea in acea zi o petrecere pentru copii, si a propus sa
o duca pe fata celor doi Budd, Grace, in varsta de doisprezece ani, la
petrecere, cat timp Paul avea sa-si faca bagajul. A fost ultima oara cand
domnul si doamna Budd si-au mai vazut fiica, vie sau moarta.
In noiembrie 1934, doamna Budd a primit o scrisoare neasteptata : “
Draga doamna Budd/ Acum cativa ani, un prieten al meu, capitanul John
Davis, a plecat din California spre Hong Kong, unde bantuia in acea vreme
o mare foamete. Era periculos sa dai drumul pe strada oricarui copil sub
doisprezece ani, caci se incetatenise obiceiul ca ei sa fie prinsi, taiati in

79
bucati si vanduti ca hrana. La intoarcerea in New York, prietenul meu a
prins doi baieti, i-a ucis, gatit si mancat.
Asa se face ca am venit la dvs in 3 iulie 1928 si sub pretextul de a o
duce pe fata dumneavoastra, Grace, la o petrecere data de sora mea, am
dus-o in Westchester Country, Worthington, intr-o casa pustie de acolo,
unde am sufocat-o pana si-a dat duhul, dupa care am taiat-o si i-am
mancat o parte a corpului. Nu m-am culcat cu ea. A murit virgina.”
Dupa adresa, imperfect stearsa, a postei de unde fusese trimis plicul,
politistii au ajuns in camera saracacioasa din New York unde locuia Albert
Fish. Pentru cel care a devenit cunoscut sub numele de “Ucigasul-Canibal”,
aceasta descindere a reprezentat sfarsitul unei cariere in cursul careia
asasinul a intreprins atacuri violente asupra a mai mult de o suta de tinere
si a ucis douasprezece dintre ele.
La 12 martie 1935, Fish a fost adus in fata instantei din White Plains,
New York, fiind acuzat de asasinarea lui Grace Budd. Fish ii conduse pe
politisti la locul unde zaceau ramasitele fetei. Desi avocatul numit din oficiu
a sustinut convingator teza nebuniei, juratii l-au gasit pe Fish vinovat de
crima. Unul dintre acestia a marturisit mai tarziu: “Eu am crezut ca era
nebun, dar merita, oricum, sa moara electrocutat”.

80
14.CONCLUZII

Criminalul in serie simte o mare placere in exercitarea puterii si a


controlului asupra victimei, incluzand puterea vietii si a mortii, actul sexual
fiind secundar. El este excitat de cruzimea actului sau si, frecvent, va
tortura victima pana la moarte.
Criminalul poate inregustra pe casetae tipetele de durere ale victimei
sale, pe care le poate folosi pentru a-si spori fantezia atunci cand nu are o
victima cu care sa se “joace”, sau poate folosi aceste inregistrari pentru a-si
ingrozi viitoarele victime.Orice mutilare a victimei va fii facuta fie ca sa
socheze autoritatile, fie ca sa faca neidentificabile ramasitele cadavrului.
Cu toate ca multi criminali in serie au fost cunoscuti ca au intretinut
relatii sexuale normale cu o femeie initiala in viata lor, ei chiar nu au avut
nici un fel de relatie satisfacatoare cu cineva. Ei sunt intr-o stare de
automultumire, pana la un punct, de unde nimic nu mai conteaza.
Omuciderile unui criminal in serie au tendinta sa creasca pe masura
ce trece timpul. Apare evident faptul ca ei trebuie sa ucida mult mai des
pentru a-si satisface placerea pe care o obtin savarsind acest act. Multi
criminali in serie au fost prinsi accidental, pe masura ce deveneau mai
indreazneti in urmaririle lor si mai indiferenti fata de risc. Acest tip de
criminal nu se opreste niciodata din ucis, pana nu este prins si incarcerat in
inchisoare pe viata. Nu exista nici un tratament pentru a vindeca un
psihopat sexual sadic care devine un criminal in serie.
Anchetatorii criminalisti confruntati cu omoruri de natura sexuala ar
trebui sa se preocupe, in primul rand, de tehnica de documentare si
conservare a probelor, inainte de a pasi mai departe in ipotezele complicate

81
ale fiecarui caz. In sinteza, retinem ca exista patru categorii de crime de
natura sexuala:
• Violenta interpersonala legata de dispute si atacuri;
• Atacul legat de violenta si/sau sodomie;
• Uciderea legata de porniri si dorinte sexuale;
• Crima in serie.
La fiecare tip se aplica o anumita strategie legala, folosindu-se un numar
de practici investigative. Toate patru sunt supuse unui set standard de
tehnici de investigatie, incluzand analiza profilelor si analiza computerizata
a agresiuilor similare. Oricum, in fiecare din aceste categorii exista
elemente de sexualitate umana si de devianta sexuala. Scopul este de a
identifica motivatia si apoi a cauta sa se realizeze investigatia folosind orice
mijloc disponibil. Aceasta se poate intinde de la analiza criminalistica
sofisticata, furnizata de Centrul National de Analiza a Crimelor Violente,
pana la o simpla culegere de date, din cartierul unde a avut loc crima-
experienta FBI – SUA.
Emmanuel Tanay, un psihiatru din Detroit care a analizat numeroase
cazuri, printer care sip e cel al lui Bundy, afirma ca ucigasii in serie, in
general, nu copiaza, adica nu se inspira din gesturile altor criminali pentru
a-si comite propriile atrocitati. Dar Park Dietz este de alta parere”…Cei
care comit crime senzationale sunt foarte atenti laccrimele predecesorilor
lor, afirma el. Ei au studiat procedeele utilizate de politie. Adeseori au fost
gasite la domiciliul asasinilor, decupari din ziare privind tehnica
amprentelor.”

82
BIBLIOGRAFIE

1. Tudorel Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară, Editura

Phobos, Bucureşti, 2003,


2. Tudorel Butoi, Criminali in serie – Psihologia Crimei, Editura

Phobos, Bucureşti, 2005,


3. Brian Lane & Wilfred Gregg, Enciclopedia Ucigaşilor in Serie,

Editura Rao, Bucureşti, 1996,


4. Ressler Robert, Shatchman Tom, Vânător de ucigaş, Editura

FF Press,Bucureşti, 1993.

83