CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI de Marin Preda

Romanul Cel mai iubit dintre pamanteni a aparut in anul

1980. Sub raportul temelor si, intr-o mai mica masura, sub cel al
formulelor, Cel mai iubit dintre pamanteni poate fi socotit un
roman complet: social, politic, sentimental, ideologic, psihologic,
eseistic, senzational si politist, fresca a unei lumi si analiza a unui
esec in dragoste, cronica de familie si spovedanie a unui invins
(Nicolae Manolescu). Romanul include aproape toate aspectele
care l-au interesat pe autor: mediul muncitoresc si de activisti,
intelectual si de tineret, cel de periferie a Bucurestilor, meditatia
asupra politicii si a personalitatilor politice, lumea scriitoriceasca.
Acestora li se adauga teme noi: viata universitara in anii 1940
1950, inchisoarea, canalul.
TEMA SI PROBLEMATICA
Tema romanului este independenta spiritului in fata istoriei
aberante, a compromisurilor de toate felurile. In acest roman
autorul adauga viziunii artistice o dimensiune in care scepticismul
modernitatii se insinueaza in urmarirea unei drame umane care
sintetizeaza intr-un fel acut intreaga problematica a lui Marin
Preda: relatia cu istoria, omul ca jucarie a destinului, problema
libertatii, a iubirii, a singuratatii ca marca a existentei. Finalul
insusi al romanului nu se elibereaza de acest scepticism. In Cel
mai iubit dintre pamanteni, fiinta umana, memoria si experienta
directa a acesteia sunt confruntate cu ordine morala si cu o
rodine a spiritului absente, tragismul devenind emblematic.
SUBIECTUL
Actiunea romanului se desfasoara intr-un oras transilvanean
nenumit, dar in care se poate recunoaste Clujul. Naratiunea este
la persoana intai, bazata pe conventia manuscrisului prin care un
ins aflat in inchisoare face reconstituirea evenimentelor, ca sa se
disculpe. Victor Petrini, un filozof care incearca sa-si pastreze
luciditatea si judecata nepartinitoare urmarind, mai intai ca
martor, apoi ca victima, erorile si brutalitatea cu care noul regim,
comunist, isi impune regulile, ajunge sa fie inchis de doua ori:
prima data dintr-un abuz, iar a doua oara pentru ca omoara un
om, fiind in legitima aparare. Inainte de judecarea celui de al
doilea proces, isi povesteste in scris intreaga viata, mediteaza
asupra ei si ii incredinteaza confesiunea prietenului si avocatului
sau Ciceo Pop (cateva capitole dinspre final sunt reluate, tot la
persoana intai, de avocat, ca un contrapunct al perspectivei
asupra intamplarilor). Paginile sunt marturisirea unui invins, a
unui om care este in viata sociala jucaria istoriei, iar in cea
pasionala, asemenea lui Romeo, jucaria destinului. In centrul
romanului stau, de altfel, doua mari povesti de iubire. Cea dintai,
si una dintre cele mai profunde din literatura romana, este
povestea unei iubiri imposibile, care-si dezvaluie de multe ori fata
ascunsa, a unei uri mistuitoare. O combustie ce pare inepuizabila
alimenteaza violenta relatiilor dintre Petrini si Matilda (cand o
cunoscuse, intamplator zarind-o pe strada, era sotia prietenului
sau, Petrica Nicolau), relatii care nu cunosc decat extremele:
abandonul sau violul. Matilda este un animal de rasa, mandra si
nepasatoare, tenace si fragila, sincera cu brutalitate si ipocrita cu
nerusinare, decisa si sovaielnica, fatisa si secreta. Matilda este
asemeni existentei insesi, pe care Petrini crezuse ca o poate
stapani prin controlul ratiunii: abjectie si puritate, pacat si virtute,
chemari si respingeri, falsitate si adevar. Ea simbolizeaza tipul de
existenta pe care nu forta intelectuala (intruchipata de
protagonist) o poate lua in posesie, ci aceea financiara (fusese
casatorita cu un evreu bogat caruia ii poarta in timp un respect
masurat) si cea politica (Mircea, care ii succeda lui Petrini, are o
importanta functie de partid). Iubirea celor doi se degradeaza
intr-un ritm cand lent, cand rapid si este cotropita de vulgaritate.
Singura consolare ramasa lui Petrini in urma acestei casnicii este
fiica lor, Silvia. La botezul fetitei, Petrini este arestat. Pretextul il
constituie o fraza inocenta, rau interpretata, dintr-o scrisoare
primita de Petrini de la un fost prieten, Iustin Comanescu, plecat
in strainatate si membru al organizatiei legionare Sumanele
negre, despre care profesorul de filozofie stie doar din auzite.
Momentul coincide cu hotararea celor doi de a se desparti.
Matilda il va astepta totusi sa iasa din inchisoare. Cealalta
poveste de iubire se infiripa dupa ce Petrini isi ispasise
condamnarea, isi pierduse postul de la Universitate, trecuse prin
experienta infernala a muncii la deratizare si ajunsese contabil la
Oraca. Aici o intalneste pe Suzy Culala, aparitie voit stearsa,
fiica unui mare industrias, epurata ea insasi din facultate pe cand
era studenta. Femeia aduce in aceasta iubire o culpa chinuitoare:
i-a ascuns lui Victor Petrini ca este inca maritata cu un individ
periculos, un dipsoman agresiv. Relatia nu este alterata de acest
fapt, povestea complicandu-se in mod senzational. Dipsomanul o
urmareste pe Suzy ca s-o omoare, are loc o incaierare intre cei
doi barbati intr-un teleferic, iar Victor il arunca pe celalalt in
gol.Victor urmeaza sa fie judecat pentru crima, totul pledand
impotriva lui, iar Suzy descopera ca nu a scapat nici o clipa de
obsesia sentimentului ei pentru celalalt barbat. Desi il iubeste pe
Victor, are nevoie ca el sa fie judecat pentru a-si ispasi vina.
Supusa acestei presiuni, iubirea lor se transforma in praf. Este
interesant ca, desi personajul nu se implineste prin iubire, totusi
el sustine mitul fericirii prin iubire, mit definitoriu pentru conditia
umana: Multi dintre semenii mei au gandit poate la fel, au jubilat
ca si mine si au fost fericiti in acelasi fel. Mitul acesta al fericirii
prin iubire, al acestei iubiri descrise aici si nu al iubirii aproapelui
n-a incetat si nu va inceta sa existe pe pamantul nostru, sa
moara adica si sa renasca perpetuu. Si atata timp cat aceste
trepte urcate si coborate de mine, vor mai fi urcate si coborate
de nenumarati altii, aceasta carte va marturisi oricand:daca
dragoste nu e, nimic nu e!.
Aceste doua mari povesti de iubire sunt precedate de altele doua,
importante in drumul initiatic al personajului. Prima este o iubire
de adolescenta, cu originea intr-o senzualitate intensa, care
tulbura simturile. Personajul confunda acum existenta cu
aparenta, cu formele ei exterioare. Perfectiunea halucinanta a
trupului femeii, voluptatea atingerilor pot fi lesne considerate
drept existenta insasi, pe care personajul crede ca o poate lua in
posesie totala si definitiva. Aflat la aceasta varsta, Petrini
proiecteaza in existenta propriul ideal. Alcatuita precar, relatia se
stinge din pricina unui capriciu (Petrini refuza sa se plimbe pe o
anumita strada la invitatia Ninetei). Parasit, personajul sufera
intens, dar refuzul de a accepta o directie indicata ii provoaca
iluzia optiunii. S-ar putea afirma ca acestei relatii ii corespunde in
plan social un sistem bazat pe principiul libertatii individuale (anii
dinaintea razboiului).
Relatia cu Caprioara ii creeaza eroului iluzia ca poate domina
existenta si ca este un rasfatat al ei. Performantele sale
intelectuale starnesc fascinatia unei fete superbe, magulindu-i
orgoliul. Incantat ca a fost preferat atator pretendenti, Petrini nu
intelege ca a luat drept existenta autentica o zona neclintita si
amorfa a acesteia, asa cum el insusi defineste sufletul
Caprioarei. Personajul este incapabil sa-si asume o existenta
careia nu-i poate imprima nimic din configuratia sa interioara. Mai
mult, realitatea intruchipata de Caprioara poarta insemnele unei
cuceriri (e insarcinata cu un medicinist), pe care orgoliul lui
Petrini nu le poate accepta. El esueaza, iar decizia luata e la
limita culpabilitatii.
In plan secund exista numeroase episoade extraordinare si
personaje care se tin minte. Fiecare dintre cele zece capitole
contine un roman de sine-statator, dar structura generala e
departe de a fi laxa. Cele doua romane de dragoste isi infig
radacinile in viata sociala a epocii si in viata intelectuala, familiala
a eroului insusi. Exista in acestea multe lucruri in lipsa carora cu
greu ne-am putea inchipui romanul iubirii lui. Viata de familie
este unul dintre ele. Intai, familia lui Petrini insusi, bunicii,
parintii, apoi familia Matildei, acel uimitor clan de basarabeni
vorbareti, afectuosi, egoisti si solidari, in al treilea rand familia lui
Suzy, ceva mai stearsa. Un personaj episodic, totusi pregnant,
este Petrica Nicolau, un fel de etern sot si etern revoltat, omul cu
cea mai stabila umoare neagra dintre toti. Romanul politic are
drept protagonist (un protagonist asa-zicand de idei, care abia
izbuteste sa se miste din scaunul lui rezervat la o braserie a
orasului, de unde isi emite ideile cu o frecventa uluitoare) pe
criticul literar Ion Micu, sclipitor, inventiv, avand explicatii pentru
toate si teoretizand printre cafelele cu filtru cu placerea cu care
altul ar respira.
Cu totul deosebit este romanul inchisorii si reintregarii lui Petrini
in munca. Viata in mina de plumb (cu tot episodul uciderii unui
gardian uspr neverosimil) si mai ales incadrarea intr-o echipa
de deratizare sunt infatisate cu o puternica imaginatie a
grotescului si caricaturalului. Se simte in aceste episoade mana
unui mare romancier al sordidului. E de remarcat ca lumea lui
Vintila (mare povestitor, un Tugurlan de mahala) sau a lui
Bacaloglu e sordida, fara sa fie vulgara.Vulgaritatea s-a instalat,
aparent paradoxal, in unele momente ale povestii cu Matilda, in
vorbirea unor personaje cultivate si chiar in gandirea lor.
Capitolul ultim din al doilea volum contine un fel de roman
eseu, in care Petrini isi dezvolta oral ideile gnozei lui moderne si
consideratiile dintr-un studiu intitulat Era ticalosilor.
COMPOZITIA SI TEHNICA NARATIVA. STATUTUL NARATORULUI
Romanul are trei volume alcatuite din zece parti. Fiecare parte e
formata din microstructuri distribuite in functie de memoria
personajului narator. La nivelul instantelor de comunicare,
subiectivitatea artistica se amplifica prin aceasta narare a
majoritatii evenimentelor la persoana I de catre personajul
principal Victor Petrini. Evocarea e dublata de interpretarea
evenimentelor traite sau numai cunoscute de narator. Cronologia
nu este total respectata, in plan existential, rememorarea
incepand dupa ce personajul principal, Victor Petrini, e pe punctul
sa fie condamnat la inchisoare pentru a doua oara.
Desi scris in intregime la persoana intai, Cel mai iubit dintre
pamanteni conserva in mare formula clasica a retrospectivei
ordonate, in care experientele sunt restituite intr-un prezent
proustian al memoriei. Povestirea lui Petrini alterneaza realismul
sumar, publicistic, cu fantezia caricaturala, proza de aventuri cu
cea de idei, intr-un stil original, accesibil si inegal.
Scriitorul reface intr-un fel experienta subiectivitatii de tip
camilpetrescian modelul se resimte dar problematica
romanului capata accentele tragice ale unor impasuri istorice.
Altfel spus, Marin Preda reuseste sa fie, in special prin acest
roman, in mijlocul intrebarilor celor mai grele pe care si le putea
pune, in ultima parte a secolului XX, pe care si le putea pune o
constiinta.