Sunteți pe pagina 1din 165

Cristian RĂDUCANU Roxana PĂTRAŞCU

Eduard MINCIUC

BILANŢURI
TERMOENERGETICE

Bucureşti, 2004
INTRODUCERE
În cadrul procesului de restructurare economică pe care România îl parcurge în
prezent, un rol deosebit în promovarea acţiunilor având ca scop conservarea
energiei îl are sistemul legislativ şi de reglementări în domeniu. Eficienţa
energetică şi protecţia mediului constituie împreună una dintre cele opt direcţii de
activitate stabilite de Carta Europeană a Energiei, adoptată la Haga în anul 1991.
Principiile politicii pentru promovarea eficienţei energetice au fost stabilite în
Protocolul Cartei Energiei privind Eficienţa Energtică şi aspecte Asociate legate de
Mediu, încheiat la Lisabona în anul 1994.
Semnatară a protocolului menţionat, România s-a angajat să-şi revizuiască şi să-şi
adapteze prevederile legislative în acest sens. Cadrul legislativ nou creat va trebui
să aibă în vedere următoarele aspecte :
• Promovarea instalaţiilor şi echipamentelor eficiente, reducerea barierelor
existente şi stimularea investiţiilor;
• Funcţionarea eficientă a mecanismelor de piaţă;
• Punerea la punct a mecanismelor pentru finanţarea iniţiativelor în domeniul
eficienţei energetice;
• Educarea şi conştientizarea;
• Diseminarea şi transferul de tehnologii;
• Transparenţa şi accesibilitatea cadrului legislativ şi de reglementări.
Reglementările în favoarea conservării energiei trebuie individualizate pe domenii
şi pe grupuri ţintă. Astfel, în funcţie de tipul de consumator, reglementările trebuie
să se adreseze în mod distinct sectorului industrial (agenţilor economici din
domeniu), sectorului terţiar (agenţi economici, instituţii, etc) şi sectorului
rezidenţial (populaţiei). În funcţie de natura receptoarelor de energie,
reglementările se pot referi la agregate, echipamente, aparate şi clădiri.
Din punct de vedere al tipului de măsuri care pot fi adoptate în vederea conservării
energiei, reglementările se pot referi la :
• Managementul energiei;
• Promovarea cercetării şi dezvoltării;
• Dezvoltarea tehnologiilor eficiente;
• Promovarea surselor noi de energie;
• Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor în domeniul eficienţei energetice;
• Pregătirea profesională şi educaţia în domeniul conservării energiei;
• Promovarea programelor de cooperare internaţională pentru eficienţa
energetică.
iv Bilanţuri termoenergetice
Elaborarea reglementărilor specifice pentru stimularea şi promovarea economiei de
energie în fiecare domeniu este o acţiune complexă, de durată, care presupune
cunoaşterea atât a realizărilor pe plan mondial cât şi a condiţiilor specifice din ţara
pentru care sunt concepute reglementările.
Reglementările în domeniul managementului energie la consumator (DSM) pentru
ţara noastră vor trebui să vizeze în special sectorul industrial, fără a omite însă şi
celelalte două sectoare. Consumatorii industriali deţin cea mai importantă pondere
în categoria utilizatorilor finali de energie, motiv pentru care aplicarea
managementului energetic şi îmbunătăţirea eficienţei energetice în întreprinderile
industriale vor duce la importante economii de energie.
Evaluarea eficienţei energetice a unei înterprinderi industriale presupune
întocmirea cu o anumită ciclicitate a auditului energetic, asigurarea unor servicii
energetice integrate, evaluarea potenţialului de eficienţă energetică, etc.
Asigurarea instrumentelor de aplicare a tehnicilor managementului energiei în
unităţile industriale implică instituţionalizarea formelor de pregatire a auditorilor şi
managerilor energetici în instituţii de învăţământ acreditate sau cel puţin agreate de
către autoritatea naţională în domeniu, înfiinţarea şi funcţionarea societăţilor de
consultanţă energetică şi a comapniilor de servicii energetice, crearea băncilor de
date, elaborarea prognozelor, etc.
Instituţionalizarea formelor de pregătire şi reglementarea modalităţii de atestare a
viitorilor experţi este necesară mai ales în ţările rămase în urmă din acest punct de
vedere, aşa cum este şi România. Astfel, reglementarea caracterului obligatoriu al
auditării energetice ciclice pentru toate categoriile de consumatori, începând cu cei
mai importanţi, constitue primul pas în acţiunea de aliniere a economiei româneşti
la nivelul şi cerinţele UE în acest domeniu.
Volumul de muncă şi diversitatea aspectelor abordate simultan la întocmirea unui
audit energetic autentic impun caracterul colectiv al acestui demers. Pe cale de
consecinţă, numai o organizaţie îşi poate asuma răspunderea şi poate fi atestată
pentru întocmirea auditului energetic. Organizaţia atestată poate să fie o instituţie
de stat sau o companie particulară. În prealabil, o serie de persoane aparţinând
organizaţiei respective vor putea fi autorizate să întocmească şi să analizeze
bilanţuri energetice. Este de la sine înţeles faptul că persoanele autorizate în
prealabil vor contribui ulterior la întocmirea auditului energetic în cadrul unei
organizaţii atestate.
Pregătirea şi autorizarea auditorilor energetici trebuie să aibă loc numai în
instituţiile de învăţământ care dispun şi de cadre calificate şi de baza materială
adecvată. În etapa de debut a aplicării procedurilor managementului energiei în
România, este preferabil ca absolvenţii cursurilor de pregătire în domeniul
întocmirii bilanţurilor şi auditului energetic să fie suprainstruiţi, deoarece modul în
care aceştia îşi vor îndeplini funcţiunea va determina în ultimă instanţă succesul
sau insuccesul acestui demers în ţara noastră.
Tematica de studiu şi procedurile de evaluare a cursanţilor trebuie să fie aceleaşi în
toate unităţile de învăţământ care asigură pregătirea şi atestarea. În general,
cunoştiinţele transmise cursanţilor sunt accesibile absolvenţilor instituţiilor de
Introducere v

învăţământ superior tehnic şi economic din România şi din UE. Tematica este
structurată pe două direcţii (specific termoenergetic şi respectiv specific
electroenergetic). Fiecare modul are o durată de 30 ore (o săptămână). Seria de trei
module cu specific termoenergetic are următoarea compunere :
- Modulul 1. Bazele termoenergeticii.
- Modulul 2. Măsurători neelectrice.
- Modulul 3. Întocmirea şi analiza bilanţurilor termoenergetice.
CUPRINS
1. MANAGEMENTUL ENERGIEI, CONDIŢIE A UNUI
SISTEM ECONOMIC CONCURENŢIAL 1
1.1. Noţiunea de eficienţă energetică 2
1.2. Managementul energiei la consumator (DSM) 3
1.3. Auditul energetic 8
2. BILANŢUL ENERGETIC, PRIMA ETAPĂ A ANALIZEI
ENERGETICE A UNUI CONTUR ÎN INTERIORUL
CĂRUIA SE DESFĂŞOARĂ O ACTIVITATE CU SPECIFIC
INDUSTRIAL 13
2.1. Clasificare bilanţurilor energetice 13
2.2. Principii generale de elaborare a bilanţurilor energetice 15
2.3. Termenii bilanţului energetic 16
2.4. Indicaţii metodologice pentru întocmirea unui bilanţ energetic 20
2.5. Indicatori de performanţă energetică 22
2.6. Modalităţi de prelucrare a datelor şi de prezentare a
rezultatelor bilanţului energetic 25
2.7. Analiza rezultatelor obţinute 26
2.8. Indicatori de impact asupra mediului 27
3. PRINCIPALELE TIPURI DE ECHIPAMENTE
ENERGETICE CARE INTRĂ ÎN CATEGORIA
TRANSFORMATORILOR DE ENERGIE CU SPECIFIC
TERMOENERGETIC 44
3.1. Maşini rorative antrenate 44
3.2. Schimbătoare de căldură 45
3.3. Cazane recuperatoare 47
3.4. Cazane convenţionale de abur şi apă fierbinte 47
3.5. Turbine cu abur 49
3.6. Turbine cu gaze 51
3.7. Motoare cu ardere internă 53
3.8. Instalaţii frigorifice şi pompe de căldură 54
3.9. Acumulatoare de căldură 54
4. PRINCIPALELE TIPURI DE INSTALAŢII APARŢINÂND
CATEGORIEI CONSUMATORILOR FINALI DE
ENERGIE CU SPECIFIC TERMOENERGETIC 55
Cuprins vii

4.1. Instalaţii de vaporizare 55


4.2. Instalaţii de uscare 56
4.3. Reactoare chimice şi încălzitoare 58
4.4. Cuptoare cu combustibil 58
5. EXEMPLE ŞI STUDII DE CAZ CU SPECIFIC
TERMOENERGETIC 59
5.1. Bilanţul energetic al unui schimbător de căldură abur-apă 59
5.2. Bilanţul energetic al unui schimbător apă-apă 60
5.3. Bilanţul energetic al unei instalaţii de concentrare prin
vaporizare 61
5.4. Bilanţul energetic al unui reactor chimic de joasă temperatură 65
5.5. Bilanţul energetic al unei instalaţii de uscare prin pulverizare 68
5.6. Bilanţul energetic al unei rame de termofixat 73
5.7. Bilanţul energetic al unui cazan de abur pe combustibil lichid 78
5.8. Bilanţul energetic al unui cuptor de topit sticlă 82
5.9. Bilanţul energetic al unui cuptor tunel 93
5.10. Bilanţul energetic al unui cuptor de forjă 103
5.11. Bilanţul energetic al unei instalaţii frigorifice cu compresie
mecanică 108
5.12. Bilanţul energetic al unei instalaţii frigorifice cu absorbţie 116
5.13. Bilanţul energetic al unei CET proprii 119
5.14. Bilanţul energetic al procedeului pneumatic de elaborare a
oţelului 129
5.15. Bilanţul energetic al unei instalaţii chimice de sinteză 133
5.16. Auditul energetic propriu-zis al unei întreprinderi 137
ANEXE 144
A.1. Călduri specifice medii ale unor substanţe 144
A.2. Calculul pierderilor de căldură în câteva situaţii frecvent
întâlnite în instalaţiile industriale 146
A.3. Coeficienţi de transformare a unităţilor de măsură 153
A.4. Formulare tip pentru întocmirea bilanţului şi auditului
energetic 154
BIBLIOGRAFIE 157
viii Bilanţuri termoenergetice
1. MANAGEMENTUL ENERGIEI, CONDIŢIE A UNUI
SISTEM ECONOMIC CONCURENŢIAL
Valorificarea cu maximă eficienţă a tuturor categoriilor de resurse (materiale,
umane, financiare, etc) constitue o cerinţă de mare actualitate atât pentru
activităţile productive cât şi pentru cele neproductive. Dintre categoriile de resurse
enumerate mai sus, cele materiale nu sunt numai scumpe ci şi epuizabile, fapt care
constitue un argument în plus în favoarea utilizării lor cu maximum de randament.
Resursele energetice constitue o parte importantă a resurselor materiale, fapt
devenit de notorietate în urma aşa numitelor crize petroliere care au lovit în special
economiile ţărilor industrializate importatoare de purtători de energie primară pe
parcursul deceniului al optulea al secolului trecut. Reacţiile ţărilor dezvoltate,
iniţial necorelate, s-au structurat pe parcursul deceniului următor, materializându-se
în dezvoltarea conceptelor de energie alternativă, de energie regenerabilă, de
management al energiei şi de eficienţă energetică. Toate aceste concepte au avut un
caracter practic şi consecinţe benefice incontestabile asupra întregii activităţi
economice din aceste ţări.
Cursa tehnologică pentru punerea la punct a soluţiilor bazate pe energiile
regenerabile nu a avut rezultate spectaculoase în majoritatea ţărilor competitoare,
fie ele capitaliste sau socialiste. În final, valorificarea potenţialului energetic
regenerabil s-a dovedit în cele mai multe cazuri neeconomică.
Punerea în practică a conceptelor de management al energiei şi de eficienţă
energetică s-a dovedit a fi atractivă şi sub aspect economic. Sistemul a fost pus la
punct pas cu pas în Marea Britanie şi preluat apoi din mers în celelalte ţări
industrializate din Europa de Vest, America de Nord şi Japonia. Trebuie subliniat
faptul că acest sistem şi-a dovedit utilitatea şi funcţionează cu succes în condiţiile
capitalismului modern şi ale economiei de piaţă. El a fost importat în anii '80 şi în
ţara noastră, însă condiţiile economice şi sociale mult diferite şi în special penuria
de energie au asigurat eşecul său total. Acest fapt trebuie reţinut, experienţa
existentă în România privind consecinţele impunerii de la centru a eficienţei
energetice în special în sectorul industrial fiind încă utilă, chiar dacă în prezent
condiţiile sunt altele.
În acelaşi timp, trebuie subliniat faptul că integrarea ţării noastre în spaţiul euro-
atlantic presupune alinierea administraţiei, organizaţiilor şi a indivizilor la anumite
reguli şi practici, aliniere care nu se va face numai de la sine. De aceea, iniţiativa
ARCE de ordonare şi reglementare a cadrului legal şi a celui organizatoric necesar
activităţilor având ca obiect îmbunătăţirea eficienţei energetice în toate domeniile
este salutară şi utilă. O acţiune concertată şi bine concepută la nivel naţional, care
să îmbine metodele de persuasiune de natură economică cu cele de natură
psihologică, prin reglementarea atât a obligaţiilor cât şi a stimulentelor pentru cei
vizaţi, ar putea avea succes în condiţiile României de azi.
Managementul energiei şi scopul său final, maximizarea eficienţei energetice,
presupun aplicarea sistematică a unor tehnici şi a unor proceduri dezvoltate şi
perfecţionate pe parcursul ultimilor douăzeci de ani. Într-o primă etapă, acţiunea
2 Bilanţuri termoenergetice

este condusă de către auditorul extern. În etapa ulterioară, responsabilul cu energia


la nivelul perimetrului analizat preia iniţiativa şi dirijează acţiunile având ca
obiectiv economisirea energiei.
Experienţa ţărilor industrializate arată că formarea auditorilor energetici şi a
responsabililor cu energia se poate face în universităţi, în cadrul unor cursuri
universitare şi/sau post-universitare, în cadrul restrâns asigurat de unele asociaţii
profesionale sau chiar la locul de muncă. Pregătirea într-un astfel de domeniul cu
caracter multidisciplinar presupune însuşirea unor cunoştiinţe temeinice şi diverse
de natură tehnică şi economică, complectate cu noţiuni de sociologie şi psihologie
a muncii. Se consideră însă că pregătirea tehnică este esenţială, constituind baza pe
care se structurează o astfel de specializare.
În ţara noastră, profilul universitar energetic are o tradiţie de peste 50 de ani.
Iniţial, acest profil a asigurat pregătirea specialiştilor în domeniul producerii,
transportului şi distribuţiei energiei electrice. Ulterior, în cadrul profilului
Energetic a apărut specializarea Energetică Industrială, al cărei scop a fost de la
început acoperirea problematicii utilizării finale a energiei într-o activitate
productivă de tip industrial. Eficienţa energetică a activităţilor de tip industrial
constitue un subiect deosebit de vast, motiv pentru care problematica sa este
împărţită între mai multe discipline aflate în prezent în planul de învăţământ al
specializării Energetică Industrială.
Spre deosebire de Marea Britanie, unde la nivelul universităţilor nu este
recunoscută nici măcar specializarea energetică, în România specializarea
Energetică Industrială există de peste 25 de ani. Prin urmare, absolvenţii acestei
specializări constitue un grup de cadre susceptibil să fie instruit în domeniul
managementului energiei.

1.1. NOŢIUNEA DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ


Creşterea eficienţei energetice într-un contur dat, în interiorul căruia se desfăşoară
în mod organizat o activitate profitabilă, este o cerinţă care derivă din necesitatea
mai generală ca activitatea respectivă să aducă un beneficiu maxim celui sau celor
care au investit bani pentru demararea ei. Cheltuielile cu energia, cunoscute şi sub
denumirea generică de factură energetică, constitue o parte a cheltuielilor totale
implicate de buna desfăşurare a activităţii prestate în interiorul conturului analizat.
Ele reprezintă totalitatea efortului financiar pentru achiziţionarea şi/sau producerea
în interiorul perimetrului a tuturor formelor de energie necesare proceselor de
consum final. Reducerea lor contribuie la reducerea cheltuielilor totale şi implicit la
majorarea beneficiului obţinut. În cazul în care în interiorul conturului analizat se
desfăşoară o activitate neprofitabilă, această cerinţă se rezumă la minimizarea
cheltuielilor şi eventual la încadrarea lor în anumite limite prestabilite. În ultimă
instanţă, mărimea absolută sau specifică a facturii energetice este considerată din
aceste motive o măsură a eficienţei energetice realizate în perimetrul analizat.
În general se consideră că o activitate este cu atât mai eficientă sub aspect energetic
cu cât pierderile de energie inventariate la nivelul conturului în interiorul căruia se
Managementul energiei, condiţie a unui sistem economic concurenţial 3

desfăşoară activitatea respectivă sunt mai mici. Conceptul de eficienţă energetică


capătă un caracter concret şi un conţinut numai dacă este legat de un contur bine
definit şi de o activitate care se desfăşoară în mod organizat în interiorul acestuia.
În prezent, noţiunea este intens utilizată în toată lumea atât de către specialişti cât şi
de către nespecialişi. Din păcate, sintagma respectivă nu are aceeaşi semnificaţie
pentru toţi.
În perspectivă istorică, sintagma eficienţă energetică a apărut în vocabularul limbii
engleze ca o necesitate impusă de realitatea creşterii dramatice a preţurilor
purtătorilor de energie, fără a fi mai întâi definită şi fundamentată teoretic de către
specialişti. Ea a fost preluată şi în limba română, fiind utilizată cu o frecvenţă mult
mai mare după 1990. Înainte de 1990, în România era preferată din considerente de
natură propagandistică o altă sintagmă şi anume aceea de independenţă energetică,
care implica însă eficienţa energetică.
În momentul de faţă şi în limba română, noţiunea de eficienţă energetică are două
semnificaţii. În sens restrâns, noţiunea de eficienţa energetică are înţelesul de
performanţă energetică şi este folosită ca atare de multă vreme. Prin urmare,
creşterea eficienţei energetice în sens restrâns are drept consecinţă economisirea
energiei. În sens larg, noţiunea are aceeaşi semnificaţie ca şi în limba engleză, fiind
legată de cerinţa reducerii mărimii facturii energetice sau a cheltuielilor specifice
cu energia.
În mod natural, economisirea energiei are drept consecinţă reducerea facturii
energetice, dar se pot întâlni situaţii în care factura poate fi redusă deşi consumurile
energetice la nivelul conturului analizat rămân neschimbate şi viceversa. Cele două
semnificaţii nu sunt deci total diferite, sensul larg al noţiunii de eficienţă energetică
incluzând sau implicând în principiu sensul său restrâns. Sensul larg al noţiunii de
eficienţă energetică este caracteristic capitalismului modern şi perfect compatibil
cu economia de piaţă.

1.2. MANAGEMENTUL ENERGIEI LA CONSUMATOR (DSM)


Creşterea eficienţei energetice într-o întreprindere industrială presupune aplicarea
cu convingere, consecvenţă şi profesionalism a tehnicilor şi procedurilor de
management al energiei. În general, tehnicile şi procedurile de management
urmăresc identificarea, alocarea şi valorificarea cu eficienţă maximă a resurselor
materiale, umane şi financiare în cadrul unei organizaţii. Managementul energiei la
consumator (DSM = demand side management) urmăreşte valorificarea cu
eficienţă maximă a energiei intrate sub diverse forme în mod organizat şi contra
cost într-un contur dat.
Aplicarea corectă a procedurilor de management al energiei implică cunoaşterea în
profunzime a specificului activităţii desfăşurate în conturul dat, monitorizarea
fiecăruia dintre fluxurile de purtători de energie intrate în şi respectiv ieşite din
contur şi stabilirea legăturilor între acestea. În final ea conduce la stabilirea unor
măsuri şi acţiuni având ca scop îmbunătăţirea eficienţei utilizării energiei în
interiorul conturului respectiv.
4 Bilanţuri termoenergetice

Analiza eficienţei energetice într-un perimetru dat începe prin precizarea aspectelor
calitative şi cantitative ale alimentării cu energie a activităţilor desfăşurate în
perimetrul respectiv :
• stabilirea naturii purtătorilor de energie care intră în conturul de bilanţ;
• stabilirea ordinului de mărime al consumului pentru fiecare categorie de
purtător de energie;
• stabilirea modalităţii de plată pentru fiecare dintre aceştia.
Mărimea facturii energetice şi modul în care ea este constituită reprezintă deci
primul aspect al analizei.
Al doilea aspect avut în vedere de auditor este reacţia personalului la mărimea
facturii energetice. Experienţa acumulată în ţările dezvoltate a arătat că, la nivelul
conducerii executive a unei organizaţii, atitudinea în raport cu factura energetică se
poate încadra într-una dintre următoarele situaţii :
• facturile energetice sunt plătite la timp fără nici un fel de analiză sau de
control intern;
• facturile energetice lunare sunt comparate cu citirile (înregistrările) lunare
ale aparatelor de măsură montate la intrarea în conturul de bilanţ;
• citirile (înregistrările) lunare sunt raportate la volumul activităţii din luna
respectivă, calculându-se un consum specific global de energie;
• există un sistem de achiziţie (nu neapărat automat) a datelor, care
realizează cel puţin săptămânal monitorizarea consumurilor energetice ale
principalilor consumatori interni şi raportarea acestora la partea care le
revine din volumul activităţii;
• este implementat şi funcţionează un sistem automatizat/informatizat de
supraveghere şi evaluare continuă a eficienţei utilizării energiei, eventual şi
a altor resurse materiale, sistem cunoscut în Marea Britanie sub denumirea
de Monitoring and Targeting (M&T).
Atitudinea conducerii executive şi a restului personalului organizaţiei faţă de
eficienţa cu care este utilizată energia este reflectată de gradul de conştientizare a
importanţei problemei, calitatea şi eficacitatea sistemului de monitorizare, modul
de valorificare a rezultatelor astfel obţinute şi reacţia aşteptată din partea fiecăruia
dintre nivelurile de autoritate la mărimea şi evoluţia în timp a cheltuielilor cu
energia. Auditorul trebuie să caracterizeze cu sinceritate situaţia existentă,
înfrumuseţarea ei fiind contraproductivă.
Al treilea aspect important pe care auditorul trebuie să-l clarifice este legat de
modul de funcţionare şi eficacitatea sistemului de urmărire şi transmitere a
informaţiilor privind consumurile de energie în interiorul conturului dat. Analiza
include concepţia, baza materială aferentă şi importanţa acordată sistemului la
nivelul organizaţiei. În acest sens trebuie urmărite următoarele aspecte :
Managementul energiei, condiţie a unui sistem economic concurenţial 5

• modul şi frecvenţa de citire a aparatele de măsură, cu deosebire a celor care


constitue baza de facturare;
• modul de transmitere a datelor citite sau înregistrărilor (pe formulare tip,
prin semnale electrice, printr-o reţea informatică etc.);
• modul de prelucrare a informaţiilor (modelul, algoritmul, mărimile
calculate etc.);
• conţinutul, frecvenţa întocmirii raportului (zilnic, săptămânal sau lunar) şi
adresa (destinaţia) sa;
• efectele raportării şi modul în care se iau deciziile privind eficienţa
energetică.
Trebuie subliniat că toate cele trei aspecte ale analizei sunt la fel de importante,
între ele existând de altfel unele suprapuneri. Dacă reducerea facturii energetice
reprezintă scopul final, la atingerea lui contribue în egală măsură angajamentul
sincer al întregului personal şi un sistem eficient de monitorizare, prelucrare şi
valorificare a datelor.
După precizarea caracteristicilor activităţii desfăşurate în interiorul conturului
analizat se poate trece la întocmirea unui audit energetic preliminar. Acesta are de
obicei la bază datele existente sub forma evidenţelor şi înregistrărilor contabile sau
de altă natură ale organizaţiei. Baza auditului preliminar constă în compararea
efectelor globale util şi consumat, pentru o perioadă anterioară de cel puţin cinci
ani de activitate în condiţii normale. Se compară astfel mărimea, structura şi
valoarea facturilor energetice cu mărimea, structura şi valoarea producţiei sau a
serviciilor prestate în perioada respectivă. În cazul unui context economic normal,
pe baza evoluţiei anterioare se pot stabili tendinţele evoluţiei viitoare a
consumurilor de energie la nivelul conturului analizat. Indiferent de contextul
economic se calculează unul sau mai mulţi indicatori sintetici de eficienţă
energetică. Valorile astfel obţinute sunt comparate cu datele de proiect, cu
realizările şi performanţele altor organizaţii având un profil similar de activitate, cu
valorile recomandate de literatura de specialitate sau cu standardele în vigoare.
Auditul preliminar permite deci :
• stabilirea ordinului de mărime al consumului pentru fiecare dintre
purtătorii de energie;
• estimarea tendinţei evoluţiei viitoare a consumurilor de energie;
• obţinerea unor indicatori sintetici globali pe baza cărora organizaţia
primeşte un calificativ referitor la eficienţa cu care utilizează energia.
Evaluarea globală a eficienţei energetice a organizaţiei analizate nu permite însă
stabilirea unor măsuri sau soluţii concrete prin care se poate corecta sau îmbunătăţi
situaţia existentă. Cu ocazia întocmirii auditului energetic preliminar se pot detecta
unele deficienţe legate de funcţionarea sistemului de măsură, transmitere şi
prelucrare a informaţiilor (lipsa sau precizia insuficientă a unor aparate de măsură,
6 Bilanţuri termoenergetice

lipsa unor informaţii privind anumite consumuri de energie, etc) sau de modul în
care sunt întocmite contractele cu furnizorii.
După corectarea şi complectarea sistemului de monitorizare, prelucrare şi
valorificare a datelor se trece la întocmirea auditului energetic propriu-zis. Durata
pentru care se întocmeşte auditul energetic propriu-zis este de regulă egală cu un
an calendaristic sau financiar. În comparaţie cu auditul preliminar, acesta din urmă
este mai detaliat, oferind posibilitatea punerii în evidenţă a potenţialului de
economisire a energiei încă nevalorificat. În acest scop trebuie identificate
subsistemele unde se consumă cea mai mare parte din energia intrată în conturul de
bilanţ general. Acestea vor constitui zonele care trebuie monitorizate separat,
denumite centre de consum energetic. Definirea limitelor conturului centrelor de
consum energetic se face într-un mod convenabil, luându-se în considerare
criteriile tehnologice, funcţionale, economice, administrative sau de altă natură.
Pentru fiecare astfel de centru de consum se măsoară şi se consemnează separat
atât consumurile pe tipuri de purtători de energie cât şi volumul activităţii. Dacă
este nevoie, se întocmeşte câte un bilanţ energetic pentru fiecare subsistem astfel
definit. În perspectiva preluării iniţiativei acţiunilor de îmbunătăţire a eficienţei
energetice de către responsabilul cu energia, după definirea limitelor trebuie să
urmeze atribuirea responsabilităţilor pentru realizarea şi menţinerea eficienţei
utilizării energiei în conturul respectiv.
Calculul indicatorilor de performanţă energetică, realizaţi atât la nivel global cât şi
la nivelul centrelor de consum energetic, permite evaluarea eficienţei energetice a
fiecărui subsistem şi a sistemului în ansamblul său prin compararea valorii
indicatorilor realizaţi cu câte o valoare de referinţă. Evaluarea vizează de această
dată atât ansamblul cât şi părţile lui componente, deoarece gradul de detaliere al
auditului energetic propriu-zis permite analiza fiecărui centru de consum în parte.
O astfel de analiză se finalizează cu un program care cuprinde măsuri şi acţiuni
menite să contribuie la creşterea eficienţei energetice. Măsurile luate în vederea
economisirii energiei şi reducerii cheltuielor cu energia pot fi la rândul lor
clasificate în trei categorii :
• organizatorice;
• tehnice;
• economice.
Măsurile organizatorice constau în planificarea şi eşalonarea activităţilor în vederea
evitării mersului în gol şi altor tipuri de consumuri inutile, încărcării optime a
utilajelor, aplatizării curbei de sarcină, etc. Măsurile tehnice constau în adaptarea,
modificarea sau înlocuirea procedurilor şi utilajelor existente cu altele mai
performante în vederea reducerii consumului specific de energie, modificarea
concepţiei de alimentare cu energie a conturului dat şi a modului de distribuţie a
energiei în interior, etc. Măsurile economice constau în alegerea celui mai
convenabil tarif şi a celui mai convenabil contract de furnizare pentru fiecare formă
de energie cumpărată din exterior, în dimensionarea optimă a stocurilor interne de
combustibil, etc. Indiferent de categoria din care face parte, fiecare măsură propusă
Managementul energiei, condiţie a unui sistem economic concurenţial 7

trebuie să fie însoţită de cheltuielile pe care le presupune aplicarea ei şi de efectul


sau efectele aplicării ei, estimate de către auditor.
În cazul în care se intenţionează instalarea unui sistem M&T, este necesară
identificarea factorilor care influenţează semnificativ consumul de energie la
nivelul conturului analizat. Aceşti factori pot fi volumul activităţii prestate
(exprimat printr-o cantitate măsurată fie la intrarea fie la ieşirea din contur, prin
timpul de lucru, etc), parametrii fizici sau funcţionali care exprimă calitatea
activităţii, temperatura exterioară, etc. Numărul de variabile independente care
influenţează semnificativ consumul absolut sau specific de energie este diferit în
funcţie de structura consumului şi de natura activităţii desfăşurate în interiorul
conturului de bilanţ. Natura influenţei fiecăruia dintre factori se determină
experimental, pas cu pas şi se prelucrează prin metode statistice. Prelucrarea
datelor obţinute din bilanţul periodic în scopul stabilirii factorilor de influenţă
necesită o bună cunoaştere a activităţii organizaţiei. În aceste condiţii, eventualele
corecţii la rezultatele obţinute prin prelucrarea datelor experimentale pot fi bazate
şi pe bunul simţ tehnic sau pe cunoştinţe teoretice.
În cazul particular al clădirilor în care intensitatea energetică a activităţii este mai
redusă (birouri, şcoli, spitale, magazine, locuinţe) şi care nu sunt dotate cu sisteme
de monitorizare şi evaluare continuă a consumurilor tip M&T, acţiunea de evaluare
pe baza auditului energetic prezintă câteva aspecte specifice :
• durata perioadei între două audituri energetice succesive poate fi de doi sau
chiar trei ani;
• principalul factor de influenţă al consumului total de energie este
temperatura exterioară, urmat de natura şi durata activităţii interioare;
• întocmirea auditului energetic este obligatoriu încredinţată unei companii
specializate.
Auditul energetic se materializează sub forma unui raport final. Acesta include atât
informaţiile primare cât şi rezultatele prelucrării lor (datele măsurate, indicatorii de
performanţă realizaţi, evaluarea eficienţei energetice, planul de măsuri şi acţiuni
pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, propunei privind eşalonarea măsurilor
cuprinse în plan, bazate pe informaţii şi indicatori economici, etc).
În cazul sistemelor tip M&T, auditul energetic este un instrument aplicat periodic,
frecvenţa şi conţinutul raportului periodic fiind specifice fiecărui caz în parte. În
majoritatea cazurilor, raportul periodic este conceput în mai multe variante, fiecare
fiind adresată unui alt nivel de autoritate (operator, şef de departament, inginer şef,
director, consiliu de administraţie, etc). Raportul periodic prezintă numai situaţia în
perioada analizată şi nu include nici plan de măsuri nici soluţii de îmbunătăţire a
eficienţei energetice. El cuprinde de obicei un rezumat al situaţiei curente, urmat de
o serie de detalii tehnologice (parametrii semnificativi, valori ale unor mărimi care
depăşesc nivelul admisibil, alte informaţii, etc). Sunt incluse valorile absolute sau
raportate ale mărimilor urmărite sub formă de tabele, grafice, diagrame sau orice
altă formă care facilitează analiza şi interpretarea rezultatelor. Raportul periodic
este un mijloc important de menţinere în atenţia personalului şi conducerii
8 Bilanţuri termoenergetice

organizaţiei a preocupării pentru creşterea eficienţei energetice şi a cerinţelor care


decurg din ea. El fundamentează fiecare decizie având ca scop creşterea eficienţei
energetice în interiorul conturului analizat.
Succesul sau eşecul unui asemenea demers depind în primul rând de angajamentul
real al conducerii executive, dar şi de modul în care angajaţii şi chiar sindicatele
resimt necesitatea şi caracterul său permanent. Existenţa unui plan de măsuri de
conservare a energiei, indiferent cât este el de bine conceput, nu constituie sfârşitul
ci doar începutul acţiunii. Angajaţii nu vor înţelege dintr-o dată care este rolul lor
în acest demers. Toţi vor trebui să fie determinaţi şi motivaţi pentru îndeplinirea
planului, ajungând să conştientizeze faptul că economisirea energiei contribuie la
profitabilitatea activităţii organizaţiei, deci la siguranţa locului de muncă, la
creşterea salariilor dar şi la prezervarea mediului înconjurător.
Experienţa a arătat că succesul nu este asigurat numai prin eforturi de ordin
material (raţionalizări, reabilitări, modernizări, noi investiţii, etc), ci şi prin
menţinerea unei anumite stări de spirit în rândul personalului organizaţiei.
Calificarea, motivarea şi stimularea personalului se pot face treptat, de sus în jos,
costă mult mai puţin şi produc efecte semnificative. Conştientizarea importanţei
îmbunătăţirii eficienţei energetice se obţine prin educarea personalului pe întreaga
scară ierarhică, începând cu conducerea executivă şi terminând cu personalul care
asigură operarea şi întreţinerea instalaţiilor.

1.3. AUDITUL ENERGETIC


Analiza critică a eficienţei utilizării energiei într-un perimetru dat, cunoscută şi sub
denumirea de audit energetic, este una dintre componentele de bază ale oricărui
program de acţiune având ca obiectiv îmbunătăţirea eficienţei energetice. Auditul
energetic reflectă nivelul eficienţei energetice atins în interiorul perimetrului
analizat într-o anumită perioadă de timp. În acelaşi timp, auditul energetic
furnizează informaţiile necesare pentru stabilirea celor mai potrivite şi mai
convenabile soluţii în vederea creşterii eficienţei energetice a activităţilor
desfăşurate în organizaţia analizată.
Termenul audit din limba engleză echivalează în limba română cu revizie contabilă
şi nu cu bilanţ contabil. În acelaşi mod, termenul auditor are înţelesul de revizor
contabil şi nu de contabil. Revizia contabilă presupune verificarea înregistrărilor, a
calculelor efectuate şi analiza critică a termenilor bilanţului, finalizată cu o
evaluare. Similar, termenul energy audit din limba engleză echivalează în limba
română cu expresia “analiză critică a eficienţei utilizării energiei” sau cu sintagma
audit energetic.
Trebuie precizat faptul că auditul energetic nu este echivalent cu un simplu bilanţ
sau cu o sumă de bilanţuri energetice. În cadrul auditului, bilanţul energetic
constitue un instrument care permite verificarea indicaţiei unui aparat de măsură
sau estimarea cantitativă a unui flux de energie care fie nu se măsoară fie nu se
poate măsura. Bilanţul energetic al unui transformator de energie sau al unui
Managementul energiei, condiţie a unui sistem economic concurenţial 9

consumator final permite stabilirea indicatorilor de performanţă şi eventual a


cauzelor reducerii acestora în comparaţie cu valorile de proiect.
Întocmirea unui audit energetic implică stabilirea clară a limitelor perimetrului
analizat şi a perioadei de timp pe durata căreia se face analiza. Perimetrul poate
cuprinde o întreagă organizaţie (regie, companie, societate, grup, trust,
întreprindere etc), o sucursală a unei organizaţii cu contabilitate proprie sau o
clădire. El poate cuprinde elemente care nu sunt neapărat situate pe acelaşi
amplasament, dar între care există legături şi/sau schimburi materiale (cabluri de
forţă, conducte, instalaţii sau sisteme de transport, etc.).
Auditul energetic se întocmeşte pentru perioade lungi de timp, egale sau chiar mai
mari decât un an calendaristic sau financiar. Perioada aleasă trebuie să cuprindă cel
puţin un ciclu complect de activitate (ciclu de fabricaţie, ciclu climatic, etc).
Eficienţa energetică nu se determină pentru o oră, o zi, o săptămână, o lună sau
chiar un semestru. Rezultatele obţinute pe perioade scurte nu sunt în general
relevante pentru o activitate de tip industrial.
Cu ocazia întocmirii auditului energetic sunt identificate subsistemele unde se
manifestă ineficienţă şi poate fi evaluată mărimea pierderilor cauzate de aceasta.
Este evident faptul că atât eforturile de identificare a punctelor de ineficienţă cât şi
baza de stabilire a unei strategii pe termen mediu materializată printr-un plan de
măsuri de conservare a energiei vor avea o eficacitate cu atât mai mare cu cât
amploarea analizei şi implicit gradul de detaliere sunt mai mari.
Întocmirea auditului energetic implică un inventar al surselor de alimentare cu
purtători de energie exterioare conturului, care trebuie să acopere următoarele
aspecte :
• tipul şi caracteristicile purtătorului de energie furnizat de sursa externă;
• caracteristicile cererii de energie acoperite de către sursa externă;
• tariful actual stabilit prin contractul de livrare şi tarifele alternativele
disponibile;
• alte aspecte legate de statutul, amplasarea şi capacitatea sursei externe, de
condiţiile şi de restricţiile de livrare, stabilite sau nu prin contract.
În interiorul conturului analizat se întocmeşte un inventar al consumatorilor finali
de energie, organizaţi sau nu pe centre de consum energetic, precum şi un inventar
al transformatorilor interni de energie. Inventarul consumatorilor finali trebuie să
pună în evidenţă următoarele aspecte :
• natura activităţii sau procesului tehnologic care primeşte fluxul de energie;
• tipul, parametrii şi sursa din care provine fiecare flux purtător de energie;
• caracteristicile cererii de energie, pentru fiecare tip de purtător de energie;
• legăturile tehnologice cu alţi consumatori finali şi consecinţele acestor
legături asupra caracteristicilor cererii de energie;
10 Bilanţuri termoenergetice

• natura şi potenţialul resurselor energetice secundare disponibilizate din


motive tehnologice;
• starea tehnică a instalaţiilor la momentul întocmirii auditului.
Transformatorii interni de energie (centrale termice, centrale electrice de
termoficare, staţii de aer comprimat, staţii de pompare etc.) alimentează de obicei
mai mulţi astfel de consumatori finali. Pentru fiecare transformator intern de
energie se recomandă a fi specificate următoarele aspecte :
• natura, sursa şi caracteristicile fluxurilor de energie care intră;
• tipul transformării suferite, randamentul realizat, alte caracteristici tehnice;
• natura şi parametrii fluxului de energie care iese;
• capacitatea instalată a transformatorului energetic;
• consumatorii sau centrele de consum alimentate;
• modalitatea de alimentare a consumatorilor şi consecinţele ei (direct, prin
intermediul unei reţele de distribuţie etc.);
• natura, potenţialul energetic şi impactul asupra mediului pentru fiecare
dintre fluxurile de energie evacuate în atmosferă;
• starea tehnică a instalaţiilor şi a sistemului de distribuţie la momentul
întocmirii auditului.
Auditul energetic nu trebuie confundat cu bilanţul energetic. Auditul energetic
este o analiză a modului de valorificare a energiei consumate într-un perimetru dat,
în timp ce bilanţul energetic este doar unul dintre instrumentele acestei analize.
Evaluarea eficienţei energetice a activităţii desfăşurate într-un contur dat nu
necesită în mod normal cunoaşterea tuturor termenilor bilanţului energetic care
intră în perimetrul analizat, ci doar a celor care intră în mod organizat şi contra
cost. În ultimă instanţă, fluxurile de energie care ies, inclusiv conţinutul de energie
al produsului principal, prezintă interes pentru auditor doar în măsura în care ele
mai pot fi valorificate prin reciclare, recuperare, reutilizare, etc.
Întocmirea auditului energetic nu presupuneîn mod obligatoriu întocmirea în
prealabil a unuia sau mai multor bilanţuri energetice. Auditul energetic propriu-zis
include anumite părţi din bilanţul energetic întocmit pe un an sau, atunci când este
cazul, pe o perioadă mai lungă. Termenii bilanţurilor energetice pe perioade scurte
(o oră, un schimb, o şarjă, etc) nu se regăsesc ca atare în valorile care stau la baza
întocmirii auditului. În ciuda caracterului lor detaliat, aceste bilanţuri nu sunt
relevante pentru auditor decât în cazurile în care rezultatele obţinute pentru un an
sau o perioadă mai lungă de timp indică existenţa unor puncte de ineficienţă
energetică în interiorul conturului analizat. Ele stau la baza analizei care succede
auditul propriu-zis şi care are ca obiectiv stabilirea măsurilor şi acţiunilor destinate
să îmbunătăţească situaţia sub aspectul eficienţei energetice.
Bilanţul energetic întocmit pentru un an sau, atunci când este cazul, pentru o
perioadă mai lungă de timp, este singurul tip de bilanţ ai cărui termeni se regăsesc
Managementul energiei, condiţie a unui sistem economic concurenţial 11

în auditul energetic propriu-zis. Un astfel de bilanţ nu se poate baza pe măsurători


efectuate de auditor, ci pe datele măsurate, consemnate şi înregistrate de către
personalul întreprinderii analizate. Este evident că nici o întreprindere nu-şi poate
permite să întocmească un bilanţ energetic perpetuu, înregistrând timp de un an
mărimile tuturor fluxurilor de energie care se regăsesc într-un bilanţ energetic orar.
Un astfel de efort nu este nici justificat şi nici recomandabil.
În acelaşi timp trebuie subliniat faptul că practica actuală a celor mai multe
întreprinderi industriale din România în domeniul monitorizării consumurilor de
energie lasă încă mult de dorit. În cele mai multe cazuri este monitorizat şi
înregistrat consumul global de combustibil şi cel de energie electrică, care sunt
mai uşor de măsurat, dar lipsesc aproape orice date legate de consumurile de
căldură, frig, aer comprimat, etc. Stabilirea unor centre de consum energetic şi
monitorizarea tuturor consumurilor de energie pentru fiecare astfel de centru
constitue încă un deziderat pentru viitor.
Această situaţie nu este de natură să contribuie la eficientizarea activităţii sub
aspect energetic iar comandarea şi întocmirea unui audit energetic nu poate înlocui
aceste măsuri, care vor fi oricum incluse în planul de măsuri şi acţiuni propus de
auditor. Este unul dintre aspectele care trebuie bine înţelese de către cei care au
responsabilităţi la diverse niveluri în acest domeniu.
Economisirea energiei consumate presupune mai întâi măsurarea ei. Instalarea unor
aparate de măsură sigure şi precise (în limitele tehnologiilor actuale) presupune o
cheltuială de capital care va produce efecte ulterior, nu de la sine ci ca urmare a
angajării întregului personal într-o acţiune al cărui scop îl înţelege şi îl aprobă
fiecare sau cât mai mulţi dintre angajaţi. De regulă, întocmirea auditului se bazează
pe indicaţiile aparatelor de măsură care constitue baza de facturare sau chiar pe
facturile energetice. Dacă acurateţea indicaţiilor unuia sau mai multor aparate de
măsură care constitue baza de facturare este pusă la îndoială, fie de către furnizor,
fie de către consumator, întocmirea unui audit este prematură. Situaţii de acest fel
nu sunt întâlnite în ţările avansate din UE. Reglementarea statutului acestor aparate
de măsură este o problemă a cărei rezolvare este prevăzută în orice contract serios
de furnizare a energiei.
Modul de întocmire, gradul de detaliere şi modul de exprimare a mărimilor
prezentate şi calculate depind de scopul auditului şi trebuie să fie pe înţelesul celui
căruia îi este destinat. Auditul energetic, întocmit pe baza datelor conţinute în
facturile de plată a energiei, poate conţine mărimi exprimate fizic (în unităţi de
energie) sau valoric (în unităţi monetare). Trebuie precizat faptul că în bilanţurile
energetice, mărimile care intră şi care ies se exprimă numai în unităţi fizice de
energie. În cadrul auditului energetic se recomandă recurgerea la exprimarea
valorică a acestora, care prezintă avantajul că asigură echivalarea tuturor formelor
de energie consumate.
Aprecierea eficienţei energetice se face cu ajutorul unuia sau mai multor indicatori
de performanţă energetică, care sunt apoi comparaţi cu câte o valoare de referinţă.
În scopul creşterii eficienţei energetice în perimetrul analizat, auditorul poate
propune :
12 Bilanţuri termoenergetice

• reconsiderarea sau reprogramarea unor activităţi,


• modificarea, reabilitarea sau înlocuirea unor instalaţii transformatoare de
energie sau a unora dintre consumatorii finali,
• schimbarea concepţiei de alimentare cu energie şi a distribuţiei acesteia
către consumatorii din conturul analizat.
Soluţiile identificate în acest fel nu pot fi implementate toate odată din cauza
restricţiilor şi limitărilor de natură tehnică şi financiară. Planul de măsuri şi acţiuni
elaborat de auditor trebuie să ia în considerare eventualele interdependenţe
existente între măsurile propuse, situaţia financiară reală a organizaţiei analizate şi
contextul economic general. Măsurile propuse de către auditor vor fi ierarhizate
după unul sau mai multe criterii de natură economică, stabilite de comun acord cu
beneficiarul auditului. Pentru fiecare măsură sau acţiune propusă, auditorul trebuie
să specifice atât costurile de investiţie şi de operare aferente cât şi rezultatele
scontate, respectiv economiile de energie sau de cheltuieli estimate.
Din această listă de propuneri, conducerea organizaţiei alege cele mai convenabile
măsuri şi stabileşte pentru fiecare termenul de implementare şi sursa de finanţare.
Aplicarea în practică a măsurilor propuse se face de cele mai multe ori treptat, pe
parcursul mai multor ani, începând cu măsurile care implică investiţiile cele mai
mici. Economiile astfel realizate constitue apoi sursa de finanţare pentru un al
doilea set de investiţii. În acest fel organizaţia îşi poate îmbunătăţi eficienţa
energetică fără a recurge la credite.
Întocmirea unui singur audit energetic nu rezolvă problema eficienţei energetice
pentru totdeauna. Managementul energiei trebuie să fie o preocupare continuă, ceea
ce conduce la necesitatea repetării auditul energetic cu o anumită ciclicitate.
2. BILANŢUL ENERGETIC, INSTRUMENT AL ANALIZEI
ENERGETICE A UNUI CONTUR ÎN INTERIORUL
CĂRUIA SE DESFĂŞOARĂ O ACTIVITATE CU
SPECIFIC INDUSTRIAL.
2.1. CLASIFICAREA BILANŢURILOR ENERGETICE
Bilanţurile energetice pot fi clasificate pornind de la mai multe criterii. Unul dintre
ele este natura activităţii desfăşurate în conturul analizat. Sub aspectul destinaţiei
consumului de energie, procesele tehnologice pot fi clasificate în două mari
categorii :
a. procese de transformare a energiei;
b. procese de consum final de energie.
Procesul de transformare energetică are drept scop fie trecerea de la o formă de
energie la o altă formă de energie, fie modificarea parametrilor caracteristici ai
aceleiaşi forme de energie. Procesul de consum final de energie este procesul în
care energia este folosită în scopul realizării unuia sau mai multor produse sau al
prestări unuia sau mai multor servicii neenergetice. Eventualele fluxuri de energie
ieşite dintr-un proces de consum final de energie nu mai suferă vreo transformare
energetică, cu excepţia recuperării resurselor energetice secundare.
După gradul de cuprindere al conturului, bilanţurile energetice pot fi întocmite :
a. pentru un echipament;
b. pentru o instalaţie;
c. pentru o secţie;
d. pentru o uzină;
e. pentru o întreagă organizaţie (un agent economic).
Natura şi gradul de interconexiune şi complexitate al fenomenelor fizice şi chimice
pe care le presupune prelucrarea materiilor prime în cadrul proceselor sau
procedeelor tehnologice analizate poate conduce în anumite condiţii la clasificarea
bilanţurilor energetice în :
a. bilanţuri simple (termoenergetic sau electroenergetic);
b. bilanţuri complexe (termoenergetic si electroenergetic).
Trebuie subliniat faptul că, din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, o astfel de
clasificare nu este riguroasă, separarea în bilanţuri electroenergetice şi
termoenergetice constituind rezultatul unor simplificări.
Bilanţul simplu este bilanţul întocmit pentru un contur în care fie fenomenele de
natură electrică fie cele de natură termodinamică şi/sau termochimică sunt
considerate preponderente, iar celelalte sunt neglijate. Este evident că şi formele de
energie intrate şi eventual ieşite sunt corelate cu natura fenomenelor care au loc în
interiorul conturului dat.
14 Bilanţuri termoenergetice

Bilanţul complex ia în considerare toate formele de energie intrate şi ieşite din


contur, natura şi complexitatea fenomenelor care au loc în interiorul conturului dat
impunând în cele mai multe cazuri acest lucru.
Marea majoritate a proceselor industriale de consum final au un caracter complex,
care nu permite o abordare simplificată şi impune contabilizarea tuturor formelor
de energie care intră în şi care ies din conturul de bilanţ.
După perioada de timp pentru care se inventariază fluxurile de energie intrate şi
ieşite, bilanţurile pot fi întocmite :
a. pentru o oră sau o perioadă mai scurtă decât o oră;
b. pentru un schimb;
c. pentru o zi (24 ore);
d. pentru un sezon;
e. pentru un an sau o perioadă mai lungă decât un an.
După sursa de provenienţă a datelor de intrare, bilanţurile energetice se clasifică în:
a. bilanţuri propuse de către proiectant, constructor sau furnizor (de proiect);
b. bilanţuri întocmite pe bază de măsurători în instalaţie (de omologare, de
recepţie, real).
Bilanţul energetic de proiect se elaborează pe baza rezultatelor calculelor extrase
din proiect, a datelor furnizate de prospecte, oferte, cataloage, literatura de
specialitate, pe baza experienţei obţinute în exploatarea unor echipamente
asemănătoare, a altor surse de informaţii, etc. Bilanţul de proiect constitue situaţia
de referinţă pentru bilanţul energetic de recepţie.
Omologarea unui echipament sau a unei instalaţii presupune măsurători prin care
se obţin fie valorile unor indicatori de performanţă în regimul nominal, fie
comportarea sistemului la regimuri nenominale stabilizate sau tranzitorii. În cazul
în care la probele de omologare nu se realizează parametrii sau performanţele de
proiect, valorile realizate la omologare devin valori de referinţă pentru bilanţul
energetic de recepţie.
Bilanţul energetic de recepţie se elaborează cu ocazia punerii în funcţiune a unui
echipament sau a unei instalaţii, în condiţiile concrete de exploatare. În acest scop
se efectuează o serie de probe de funcţionare şi măsurători la cel puţin trei trepte de
sarcină, dintre care una este obligatoriu sarcina nominală. Valorile astfel obţinute
se înscriu în cartea tehnică a echipamentului sau a instalaţiei. Bilanţul energetic de
recepţie constituie bilanţul de referinţă pentru activitatea de exploatare.
Bilanţul energetic real reflectă situaţia în care se găseşte la un moment dat un
echipament sau o instalaţie, punând în evidenţă abaterile indicatorilor de
performanţă realizaţi de la valorile lor de referinţă, stabilite în cadrul bilanţul de
proiect, de omologare sau de recepţie. Analiza trebuie să inventarieze şi potenţialul
energetic al resurselor energetice refolosibile. Bilanţul real se elaborează numai pe
Bilanţul energetic 15

bază de măsurători efectuate asupra subiectului analizei şi constituie baza pentru


analiza energetică.

2.2 PRINCIPII GENERALE DE ÎNTOCMIRE A BILANŢURILOR


ENERGETICE
Bilanţul energetic reprezintă metoda sistematică care permite analiza utilizării
energiei într-o activitate oarecare. Întocmirea unui bilanţ energetic la nivelul unui
contur dat permite obţinerea unei reprezentări accesibile a modului în care fluxurile
de purtători de energie intrate se distribuie, se transformă, sunt consumate şi ies din
conturul analizat.
Conturul de bilanţ este suprafaţa imaginară închisă în jurul unui echipament,
instalaţie, clădire, secţie, uzină, agent economic, etc în funcţie de care se definesc
fluxurile de energie care intră şi cele care ies. Conturul de bilanţ poate cuprinde o
întreagă întreprindere, o secţie de producţie, un lanţ tehnologic, o clădire, un
agregat tehnologic, un aparat, etc. Conturul considerat poate cuprinde elemente
care nu sunt neapărat situate pe acelaşi amplasament, dar între care există legături
materiale (cabluri de forţă, conducte, instalaţii sau sisteme de transport, etc).
Bilanţul energetic are la bază legea conservării energiei, scopul său fiind
identificarea şi evaluarea tuturor cantităţilor sau fluxurilor de energie care intră şi
care ies din perimetrul analizat într-o anumită perioadă de timp. Întocmirea corectă
a oricărui bilanţ energetic presupune în primul rând stabilirea precisă a limitelor
conturului în interiorul căruia se desfăşoară activitatea analizată şi a perioadei de
timp considerate. Studiind cu atenţie fenomenele fizice şi chimice implicate în
activitatea desfăşurată în interiorul conturului dat se definesc categoriile de fluxuri
energetice care sunt urmărite la întocmirea bilanţului. Din această categorie pot
face parte căldura fizică (sensibilă), căldura latentă, puterea calorifică, efectul
termic al reacţiilor chimice, lucrul mecanic, energia potenţială, energia electrică,
etc.
Întocmirea bilanţului energetic necesită de cele mai multe ori întocmirea în
prealabil a unui bilanţ material, ai cărui termeni pot servi drept bază de calcul
pentru anumite fluxuri de energie intrate sau ieşite din conturul de bilanţ.
Reprezentarea grafică a rezultatelor obţinute prin întocmirea bilanţului se face de
obicei cu ajutorul diagramelor Sankey. Este o metodă simplă şi sugestivă,
accesibilă atât specialiştilor cât şi nespecialiştilor.
Trebuie avut în vedere faptul că unele categorii de fluxuri energetice care intră în
conturul de bilanţ dat nu sunt incluse ca atare sau nu sunt incluse deloc în factura
energetică, dar trebuie luate în considerare la întocmirea bilanţului energetic. În
alte cazuri, substanţe combustibile sunt utilizate în alte scopuri, puterea lor
calorifică nefiind luată în considerare ca termen al bilanţului energetic. Ele apar în
evidenţa contabilă a organizaţiei la alte capitole, iar valoarea lor se regăseşte în
costurile totale de producţie.
16 Bilanţuri termoenergetice

2.3. TERMENII BILANŢULUI ENERGETIC


Consumurile finale de energie la nivelul unui perimetru dat, în interiorul căruia se
desfăşoară în mod organizat o activitate de tip industrial, pot îmbrăca mai multe
forme :
• energie electrică;
• energie mecanică;
• căldură;
• frig;
• combustibil;
• aer comprimat.
Un flux de energie care intră în mod organizat în conturul unei întreprinderi
industriale, poate fi alocat în principiu fie unui proces de transformare, fie unui
proces de consum final. Fluxurile de energie direct utilizabilă, disponibile în
perimetru întreprinderii pentru procesele de consum final, atât cele provenite din
exteriorul cât şi cele generate în interiorul acestuia, pot fi încadrate într-una dintre
următoarele două categorii:
a) consumuri directe (tehnologice), aferente în mod nemijlocit etapelor
realizării unui produs sau prestării unui serviciu;
b) consumuri indirecte, aferente activităţilor conexe desfăşurate în
perimetrul respectiv.
Consumurile indirecte contribuie la asigurarea şi susţinerea logistică a activităţii de
producţie propriu-zise. Activităţile indirecte (conexe) includ planificarea,
monitorizarea, contabilizarea, aprovizionarea, asigurarea condiţiilor de muncă,
transportul intern, distribuţia, paza, etc.
Deosebirea între consumurile directe şi cele indirecte nu este doar una formală. În
afara faptului că ele nu sunt în mod necesar simultane, cele două categorii de
consumuri de energie au de obicei şi caracteristici diferite. De aceea este
recomandabil ca la întocmirea inventarului să se precizeze din ce categorie face
parte o anumită cerere sau un anumit consum de energie.
În raport cu conturul de bilanţ stabilit se definesc categoriile de intrări şi ieşiri din
acest contur. În general, fluxurile materiale continue sau discontinue intrate într-un
contur dat pot fi clasificate în trei categorii :
a) resurse primare, care pot fi materiale şi/sau energetice;
b) semifabricate (produse sau obiecte parţial procesate);
c) energie direct utilizabilă.
Ieşirile din conturul respectiv pot fi la rândul lor clasificate în patru categorii şi
anume :
a) produsul principal;
Bilanţul energetic 17

b) produsul sau produsele secundare;


c) resursele secundare materiale şi/sau energetice;
d) pierderi directe de energie.
După ce au fost identificate, fluxurile de energie care intră şi care ies trebuie apoi
să fie cuantificate. Oricare dintre termenii bilanţului energetic, fie că este o mărime
de intrare sau o mărime de ieşire, poate fi determinat ca valoare (cuantificat) în mai
multe moduri şi anume :
• direct prin măsurare;
• prin măsurarea în prealabil a uneia sau mai multor mărimi, urmată de
calculul termenului de bilanţ pe baza acestor mărimi;
• în baza unor anumite informaţii provenind din proiectul tehnic sau din alte
surse.
Cele mai multe situaţii impun cunoaşterea bilanţului de masă înaintea întocmirii
bilanţului energetic. Bazat pe analize chimice, pe măsuratori, pe calcule sau numai
pe estimări, bilanţul de masă precede întocmirea bilanţului energetic deoarece
determinarea tuturor termenilor bilanţului energetic prin măsurare directă fie nu
este tehnic posibilă, fie nu este raţională. Astfel, căldurile sensibile absolute şi
cantităţile de căldură sensibilă asociate unor cantităţi sau unor debite de substanţă
se calculează înmulţind cantitatea sau debitul de substanţă cu căldura specifică şi
cu temperatura în cazul căldurii absolute sau numai cu o diferenţă de temperatură
în cazul cantităţii de căldură.
Efectul termic al reacţiilor chimice care au loc în interiorul conturului de bilanţ nu
poate fi măsurat direct. El poate fi însă estimat cu suficientă precizie prin calcul, cu
condiţia cunoaşterii transformărilor chimice care au loc în interiorul conturului de
bilanţ atât sub aspect cantitativ cât si sub aspect calitativ. Prin urmare trebuie bine
cunoscută cantitatea şi compoziţia chimică a fluxurilor de masă care intră şi care
ies din conturul de bilanţ.
Efectul termic al reacţiilor chimice se determină prin calcul conform teoriilor
chimiei fizice şi constantelor disponibile în literatura de specialitate pentru fiecare
reacţie. Căldura dezvoltată de reacţiile chimice exoterme este considerată intrare în
conturul de bilanţ, în timp ce căldura absorbită de reacţiile chimice endoterme este
considerată ieşire din conturul de bilanţ.
Căldura dezvoltată prin arderea combustibililor, deşi este tot efectul unor reacţii
chimice exotermice de oxidare, se stabileşte prin determinări experimentale sau de
laborator făcute concomitent cu desfăşurarea măsurătorilor de bilant. Stabilirea
puterii calorifice a unui combustibil trebuie în general complectată cu analiza
elementară sau cu compoziţia chimică a combustibilului respectiv. Pentru
determinările compoziţiei şi puterii calorifice trebuie respectate recomandările
referitoare la asigurarea reprezentativităţii probei de combustibil. În cazul
combustibililor gazoşi este permisă stabilirea puterii calorifice pornind de la
compoziţia amestecului de gaze determinată experimental şi de la puterile
calorifice ale componentelor combustibile.
18 Bilanţuri termoenergetice

Conţinutul de căldură al unui flux de masă se calculează ca produs între debitul sau
cantitatea de masă şi entalpia specifică, care se găseşte în tabele sau se calculează
cu ajutorul relaţiilor analitice specifice disponibile în manualele de specialitate. În
lipsa acestor date este necesară determinarea căldurii specifice şi/sau latente în
laborator, probele fiind prelevate în timpul măsurătorilor de bilanţ. Determinarea
experimentală a căldurii specifice sau latente poate fi înlocuită în anumite situaţii
cu rezultatele obţinute cu ajutorul unor relaţii analitice aproximative utilizate în
chimie, care pornesc de la structura moleculei şi de la legăturile între atomi şi/sau
radicali.
Pierderile de căldură prin radiaţie şi convecţie în mediul exterior se recomandă să
fie stabilite prin calcule. Acolo unde ele sunt puţin semnificative se acceptă
stabilirea lor prin condiţia de închidere a bilanţului.
Condiţia conservării energiei în cazul întocmirii bilanţului energetic al activităţii
desfăşurate în perimetrul analizat este exprimată matematic prin relaţia :
W REP + WEDU = WPP + WRES + WPDE + W ACU (2.1)
unde WREP reprezintă conţinutul de energie al fluxului sau fluxurilor de energie
primară, WEDU reprezintă conţinutul de energie al fluxului sau fluxurilor de energie
direct utilizabilă, WPP reprezintă conţinutul de energie al produsului principal, WRES
reprezintă conţinutul de energie al fluxului sau fluxurilor de resurse energetice
secundare, WPDE reprezintă fluxul de energie pierdută direct în mediul ambiant iar
WACU reprezintă cantitatea de energie disipată prin efect de acumulare. Ultimul
termen apare doar în cazul proceselor discontinue, mărimea sa putând fi în anumite
cazuri semnificativă iar în altele neglijabilă. Termenii bilanţului energetic pot fi
exprimaţi, după caz, în W şi multiplii, în cazul unor activităţi de tip continuu, sau
în J şi multiplii, în cazul unor activităţi de tip discontinuu.
Resursele materiale pot fi în acelaşi timp şi resurse energetice, având valoare
energetică sau un anumit conţinut de energie, pot fi de diverse feluri şi se pot
prezenta sub diverse forme. În general, prin resurse energetice primare sau energie
primară se înţeleg substanţe combustibile convenţionale (cărbuni, petrol şi
derivatele sale, gaz natural, alţi combustibili sintetici, etc), în timp ce prin energie
direct utilizabilă se înţelege o formă de energie rezultată de obicei prin conversia
energiei primare, care poate fi consumată ca atare :
• energia electrică;
• energia mecanică;
• căldură;
• frig;
• aer comprimat.
Din conturul de bilanţ considerat iese în primul rând produsul principal, care este
scopul activităţii analizate. În unele cazuri, pe lângă acesta mai ies şi unul sau mai
multe produse secundare, deşeuri, reziduuri sau resurse secundare (materiale şi/sau
energetice). Trebuie precizat că produsul principal poate avea şi el un anumit
Bilanţul energetic 19

conţinut de energie, care îi poate conferi şi calitatea de resursă energetică


secundară.
În categoria pierderilor directe de energie ale unui contur dat intră în primul rând
următoarele :
• căldura transmisă mediului înconjurător prin pereţii a căror temperatură
este mai mare decât temperatura ambientului,
• energie mecanică transformată în căldură prin frecare în lagăre;
• căldura generată în anumite situaţii prin efectul termic al curentului
electric.
Analiza eficienţei energetice a unei activităţi desfăşurate într-un anumit contur
porneşte în primul rând de la cantitatea şi calitatea resurselor energetice secundare
disponibilizate. Resursele energetice secundare (res) reprezintă cantităţi sau fluxuri
de energie de orice fel, evacuate dintr-un contur în care se desfăşoară o activitate
productivă şi care nu pot fi reciclate (valorificate tot în activitatea respectivă) decât
prin modificări aduse instalaţiilor aflate în conturul respectiv.
Resursele energetice secundare pot fi clasificate în funcţie de natura conţinutului
lor de energie în patru categorii distincte :
• combustibile;
• termice;
• de suprapresiune;
• cinetice.
Res combustibile pot fi întâlnite în stare gazoasă (gaz de cocs, gaz de furnal, gaze
eliminate ca purjă dintr-o instalaţie de sinteza, etc), lichidă (leşie) sau solidă
(deşeuri lemnoase, paie, cocs mărunt, etc). Indiferent de starea de agregare, ele se
caracterizează prin compoziţia şi puterea lor calorifică.
Res termice pot fi agenţi termici fluizi (aer cald, gaze de ardere, gaze de proces,
abur uzat, condensat, etc) sau substanţe solide (laminate, piese şi materiale tratate
termic, cocs fierbinte, zgură, etc). Ele se caracterizează prin nivelul de temperatură
cu care ies din conturul de bilanţ, dar şi prin capacitatea de a transfera această
căldură sensibilă sau latentă unui alt mediu.
Res de suprapresiune sunt în general gaze având o presiune mai mare decât
presiunea atmosferică, deci un conţinut de energie potenţială.
Res cinetice sunt cunoscute şi sub denumirea de volanţi sau mase inerţiale frânate.
Resursele energetice secundare care ies dintr-un contur de bilanţ oarecare pot
cumula mai multe astfel de caracteristici. De exemplu, un flux de gaze evacuat
dintr-o instalaţie poate avea în compoziţia sa elemente combustibile (metan,
hidrogen, oxid de carbon, etc), dar în acelaşi timp poate avea o temperatura şi
eventual o presiune mai mari decât acelea ale mediului ambiant.
20 Bilanţuri termoenergetice

2.4 INDICAŢII METODOLOGICE PRIVIND ÎNTOCMIREA


BILANŢURILOR ENERGETICE
Elaborarea unui bilanţ energetic comportă o anumită structură, al cărui model este
următorul:
1. Definirea conturului.
2. Prezentarea sumară a activităţii din interior (procesului tehnologic).
3. Schema fluxului tehnologic.
4. Precizarea caracteristicilor tehnice ale agregatelor şi instalaţiilor conţinute
în contur.
5. Prezentarea punctelor şi aparatelor de măsură (tip, schemă, clasă de
precizie, etc).
6. Fişa tip sau buletinul de măsurători.
7. Ecuaţia de bilanţ.
8. Calculul termenilor bilanţului (expresii analitice, formule de calcul).
9. Bilanţul energetic prezentat sub formă de tabel şi de diagramă Sankey.
10. Analiza bilanţului.
Atât în cazul transformatorilor de energie cât şi în cazul consumatorilor finali,
eficienţa energetică trebuie stabilită pentru întreg domeniul de variaţie al încărcării.
Măsurătorile pentru determinarea performanţelor energetice se fac pentru mai
multe mărimi ale sarcinii utile a echipamentului sau instalaţiei analizate :
• sarcină nominală;
• sarcină maximă curent realizată în perioada analizată;
• sarcină minimă curent realizată în perioada analizată;
• sarcină medie anuală pe perioadele de funcţionare efectivă.
În cazurile în care nu se pot crea condiţiile necesare executării măsurătorilor la
sarcinile de mai sus, se aleg cel puţin alte trei mărimi ale sarcinii, în limitele
domeniului de variaţie a acesteia, pentru care se elaborează bilanţul. Dacă
echipamentul sau instalaţia funcţionează la o sarcină practic constantă pe perioada
considerată, bilanţul se întocmeşte numai pentru această unică sarcină.
În cazul în care consumurile energetice şi eventual produsul activităţii desfăşurate
în conturul dat sunt influenţate sensibil de anumiţi factori (caracteristicile
materiilor prime, temperatura exterioară, etc), bilanţul se întocmeşte pentru mai
multe valori caracteristice ale acestor parametri (minim, maxim, mediu, normal,
etc).
În funcţie de natura activităţii desfăşurate în interiorul conturului analizat,
conţinutul de energie al fiecăruia dintre termenii bilanţului poate fi exprimat în
mărime absolută sau în mărime specifică, raportat la unitatea în care se exprimă
Bilanţul energetic 21

volumul activităţii. Durata pentru care se va întocmi bilanţul energetic depinde de


scopul întocmirii şi este cuprinsă între o oră şi un an calendaristic sau durata unui
ciclu de fabricaţie, dacă acesta din urmă depăşeşte un an. Pentru recepţia sau
omologarea instalaţiilor nu se efectuează decât bilanţuri orare sau pe cicluri de
funcţionare.
Determinarea mărimilor necesare elaborării bilanţului se va face pe baza
măsurătorilor directe. În cazul când o mărime nu poate fi determinată direct, dar
poate fi dedusă cu suficientă precizie prin măsurarea altor mărimi, se admite să se
aplice metoda determinărilor indirecte.
Unele elemente ale bilanţului pe partea de intrări sau pe partea de ieşiri pot fi
neglijate, dacă determinarea lor comportă dificultăţi apreciabile şi reprezintă mai
puţin de 1% din totalul energiei intrate respectiv ieşite.
Aparatele folosite pentru măsurători trebuie să se afle în interiorul termenelor
obligatorii de verificare metrologică stabilite prin normativele în vigoare.
Măsurătorile de omologare şi de recepţie ale echipamentelor (respectiv
instalaţiilor) se vor executa cu aparate de măsură cu o clasă de precizie superioară,
de regulă maximum 0,5.
Valorile parametrilor tehnologici şi energetici caracteristici procesului analizat în
timpul efectuării măsurătorilor, cât şi evenimentele apărute în perioada
măsurătorilor se vor consemna în fişele sau în buletinele de măsurători.
Elementele bilanţului energetic se vor prezenta atât sub formă tabelară cât şi sub
forma uneia sau mai multor diagrame Sankey.
Limita maximă de eroare, exprimată prin valoarea absolută a diferenţei între totalul
intrărilor şi totalul ieşirilor împărţită la totalul intrărilor, nu va depăşi :
a. ±2,5%, în cazul bilanţurilor în care principalele mărimi sunt determinate
prin măsurători directe (metoda recomandată);
b. ±5%, în cazul bilanţurilor în care unele mărimi nu pot fi măsurate direct,
dar pot fi deduse cu suficientă precizie prin măsurarea altor mărimi
(determinare indirectă).
La elaborarea bilanţurilor energetice este recomandabilă utilizarea unităţilor de
măsură legale (în cazul României cele din sistemul internaţional), prevăzute în
standardele în vigoare, dar decizia finală aparţine beneficiarului auditului.
În final trebuie amintit faptul că, în conformitate cu articolul 1 din Anexa.1 la
Ordinul MIR nr. 245/20.06.2002, bilanţurile energetice vor fi întocmite numai de
persoane fizice şi juridice autorizate. Calitatea de auditor energetic se dovedeşte
printr-o autorizaţie care atestă competenţa tehnică a persoanelor care efectuează
bilanţuri energetice în România. Autorizaţia se obţine de la Comisia de autorizare a
auditorilor energetici, comisie care funcţionează în cadrul ARCE.
Conform Anexei 1 din ordinul MIR 245/20.06.2002 se definesc 3 clase şi trei tipuri
de bilanţuri energetice, definite în funcţie de puterea maximă termică sau electrică
consumată.
22 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 2.1
Clase şi tipuri de bilanţuri energetice

Clasa Tipul bilanţului energetic

Electroenergetic Termoenergetic Complex

A P<250kW P<500kW -
B 250<P<1000kW 500<P<2000kW 750<P<3000kW
C P>1000kW P>2000kW P>3000kW
Pe baza acestei clasificări, persoanele fizice sunt autorizate să efectueze numai
bilanţuri energetice de clasa A sau B. Persoanele juridice sunt autorizate să
efectueze bilanţuri energetice de clasa A, B sau C.

2.5 INDICATORI DE PERFORMANŢĂ ENERGETICĂ


Eficienţa şi respectiv ineficienţa energetică nu pot fi măsurate direct. Ele pot fi
exprimate cu ajutorul unor indicatori de performanţă, ale căror valori sunt
comparate cu una sau mai multe valorile alese ca referinţă. Nivelul de referinţă al
unui indicator poate fi, de exemplu, valoarea obţinută utilizând cele mai bune
tehnologii dezvoltate pe plan mondial, cea obţinută utilizând doar acele tehnologii
care s-au dovedit economic eficiente sau valoarea obţinută prin prelucrarea
rezultatelor proprii obţinute într-o perioadă anterioară. Referinţa este aleasă de
obicei în funcţie specificul şi de interesele organizaţiei care desfăşoară sau
patronează activitatea analizată.
Indicatorul de performanţă energetică întrebuinţat în special în cazul analizei
proceselor de transformare a energiei este randamentul energetic. În energetică,
randamentul este o mărime adimensională, ceea ce presupune ca atât efectul util cât
şi cel consumat să fie de aceeaşi natură şi să fie exprimate în aceeaşi unitate de
măsură. În cazul proceselor de consum final, efectul consumat este un flux sau o
cantitate de energie, în timp ce efectul util este prin definiţie de altă natură. Din
acest motiv, randamentul energetic este considerat un indicator specific de natură
cantitativă potrivit pentru procesele de transformare a energiei şi mai puţin potrivit
pentru cele de consum final.
Indicatorul de performanţă fizic care caracterizează cel mai bine eficienţa
energetică a unui proces de consum final de energie este consumul efectiv de
energie, absolut sau specific. Consumul specific este raportat la unitatea de măsură
a volumului acestei activităţi. El reprezintă deci cantitatea de energie de un anumit
fel sau suma cantităţilor de energie de orice fel necesare pentru realizarea unei
singure unităţi în care se exprimă volumul activităţii analizate.
Utilizarea indicatorilor specifici de eficienţă energetică elimină influenţa
modificării volumului de activitate şi a structurii producţiei. În funcţie de modul de
exprimare a mărimilor care constitue sau intră în componenţa indicatorilor de
Bilanţul energetic 23

preformanţă energetică, aceştia pot fi exprimaţi fizic (în unităţi de energie) sau
valoric (în unităţi monetare).
În cazul unui singur fel de energie intrat în conturul de bilanţ şi al unui singur
produs principal, definiţia consumului specific de energie este simplă şi uşor de
aplicat. Dacă din activitatea prestată în conturul dat ies două sau mai multe produse
principale, repartizarea consumului efectiv de energie între acestea trebuie să se
facă după un anumit criteriu sau pornind de la o anumită ipoteză, în funcţie de
specificul activităţii.
Situaţia se complică de asemenea şi în cazul în care în conturul dat intră mai multe
forme de energie. În această situaţie, conţinutul efectiv de energie al fiecăruia
dintre fluxurile intrate trebuie echivalat cu un singur fel de energie. În majoritatea
cazurilor, energia echivalentă este energie primară (echivalent combustibil
convenţional). Raportul de echivalare este specific fiecărui caz în parte şi trebuie
bine justificat. Trebuie subliniat faptul că cea mai bună echivalare este asigurată
prin exprimarea valorică, în unităţi monetare, a consumurilor de energie de orice
fel.
În urma echivalării energetice a diferitelor forme de energie consumate rezultă un
al doilea indicator fizic de performanţă energetică şi anume consumul echivalent
de energie primară, absolut sau specific. Notând cu VA volumul activităţii,
consumul specific echivalent de energie primară Cse se calculează cu relaţia :
Cse = (W REP + β ∗ W EDU ) / VA (2.2)
În relaţia de mai sus, β>1 este coeficientul de echivalare a energiilor direct
utilizabile în energie primară. Consumul specific echivalent de energie primară este
proporţional în anumite condiţii şi cu o anumită marjă de eroare cu principalul
indicator valoric şi anume cheltuielile specifice cu energia.
Consumul specific cumulat de energie primară, cunoscut şi sub denumirea de
energie înglobată sau de conţinut de energie al unui produs, caracterizează gradul
de valorificare a resurselor energetice pentru un întreg lanţ tehnologic sau pentru
un ciclu complect de fabricaţie. Mărimea sa poate include consumurile de energie
primară aferente următoarelor componente :
• obţinerea resurselor materiale consumate pe parcursul întregului lanţ
tehnologic sau numai pentru o anumită parte a acestuia;
• funcţionarea în condiţii normale a tuturor instalaţiilor şi agregatelor incluse
în conturul stabilit;
• transportul resurselor materiale şi produselor intermediare până la locul de
consum;
• echivalentul în energie primară al uzurii mijloacelor fixe care contribuie,
direct sau indirect, la realizarea produsului respectiv.
Calculul consumului cumulat de energie înglobată în unitatea de produs este cu atât
mai complicat cu cât procesul sau lanţul tehnologic este mai extins şi include mai
multe etape. Mărimea consumului specific cumulat de energie primară exprimă
24 Bilanţuri termoenergetice

intensitatea energetică a unui produs, a unei activităţi, a unui întreg lanţ


tehnologic, a unei filiere tehnologice, etc.
Toţi indicatorii de performanţă energetică se determină în urma întocmirii auditului
energetic al procesului, alcătuit pe o perioada suficient de lungă, cel puţin egală cu
un ciclu de activitate, pentru ca valoarea astfel obţinută să aibă relevanţă. Practica
recomandă ca auditul să fie întocmit pentru un an calendaristic sau financiar, cu
excepţia cazurilor în care ciclul de activitate depăşeşte această perioadă.
Rezultatele astfel obţinute au un caracter cantitativ, reflectând consecinţele
primului principiu al termodinamicii. Pentru complectarea lor cu aspectele
calitative absolut necesare unei analize tehnice este necesară recurgerea la bilanţul
exergetic. Bilanţurile exergie-anergie pun în evidenţă limitele capacităţii de
transformare a unui tip de energie în altul şi consecinţele celui de-al doilea
principiu al termodinamicii asupra eficienţei energetice a conturului analizat. Din
acest tip de bilanţ rezultă indicatorul numit randament exergetic.
Eficienţa energetică a fost separată în mod artificial de rentabilitate în condiţiile
economiei socialiste de comandă. Diferenţa între preţurile stabilite pentru diferitele
produse prin planificare centralizată şi costurile lor reale de producţie sau de
achiziţie nu permitea stabilirea prin calcul a rentabilităţii reale a unei activităţi sau
a unei soluţii tehnice. În aceste condiţii, criteriile energetice de apreciere au permis
compararea pe baze reale dar incomplecte a unor soluţii tehnice sau a unor
tehnologii. Ele au avut la bază o serie de indicatori fizici, absoluţi sau specifici
(randamente, consumuri efective, consumuri echivalente, consumuri cumulate,
etc). Indicatorii tehnici reflectă numai parţial eficienţa cu care sunt valorificate
resursele intrate într-un contur dat.
În condiţiile capitalismului şi economiei de piaţă, eficienţa energetică se exprimă
şi se măsoară în special cu ajutorul indicatorilor valorici. Principalul indicator
valoric de eficienţă energetică este valoarea specifică a facturii energetice sau
cheltuielile specifice cu energia, mărime raportată la unitatea de măsură a
volumului activităţii. Acesta este un indicator sintetic, care cumulează toate
influenţele consumului de energie asupra costului de producţie. Trebuie subliniat
faptul că exprimarea valorică a indicatorilor de eficienţă energetică are mai multă
relevanţă şi este accesibilă şi unor persoane fără o pregătire tehnică de specialitate.
Pe lângă cheltuielile specifice cu energia pe unitatea de volum al activităţii
prestate, exprimarea valorică a efectului consumat mai permite evidenţierea unor
aspecte semnificative de natură economico-financiară, legate de conceptul de
eficienţă energetică :
• ponderea cheltuielilor cu energia în costurile totale de producţie;
• costul pierderilor de energie, al ineficienţei sau/şi al nerecuperării res.
Bilanţul energetic 25

2.6 MODALITĂŢI DE PRELUCRARE A DATELOR ŞI DE


PREZENTARE A REZULTATELOR BILANŢULUI ENERGETIC
Un bilanţ termoenergetic poate fi întocmit în două feluri :
a) considerînd cantităţile absolute de căldură care intră şi care ies cu fiecare
flux de masă din conturul de bilanţ (entalpiile asociate acestor fluxuri);
b) considerând cantităţile de căldură care sunt fie preluate din fie cedate de
fiecare dintre fluxurile de masă (diferenţele de entalpie asociate acestor
fluxuri).
Prima variantă are un caracter mai general, deoarece ea poate fi aplicată în orice
situaţie. Ea este recomandabilă în cazurile în care fluxurile de masă care intră în
perimetrul analizat îşi modifică compoziţia sau se transformă integral în interiorul
acestuia şi nu se mai regăsesc ca atare la ieşire. A doua variantă este recomandabilă
numai când fluxurile de masă care intră se regăsesc fără modificări sau cu
modificări minime la ieşirea din conturul de bilanţ.
Pentru exemplificare se va prezenta cazul unei operaţii de uscare, al cărei bilanţ
energetic poate fi conceput în ambele feluri, în funcţie de obiectivul urmărit.
Instalaţia de uscare funcţionează continuu şi realizează uscarea unui debit de 100
kg/s material care intră în incintă cu temperatura de 25 oC şi umiditatea relativă
egală cu 0,65 şi iese din incintă cu temperatura de 115 oC şi umiditatea relativă
egală cu 0,05. Materialul este susţinut la trecerea prin incinta de uscare cu ajutorul
unui sistem de transport, având un echivalent caloric egal cu 48 kW/grd şi
funcţionând între temperaturile de 40 oC la intrare şi respectiv 120 oC la ieşire.
Agentul de uscare este aer atmosferic aspirat din exterior, care are la intrare
temperatura de 20 oC şi umiditatea absolută egală cu 0,01. Aerul de uscare iese din
incintă cu temperatura de 130 oC si umiditatea absolută egală cu 0,016. Schimbul
de căldură prin radiaţie şi convecţie între suprafaţa exterioară a pereţilor incintei si
mediul înconjurător este estimat la circa 65 kJ pentru un kg de umiditate evacuată
din material.
Bilanţul energetic poate fi întocmit numai după precizarea termenilor bilanţului
material al procesului de uscare. Printr-un calcul simplu rezultă că debitul de
material uscat care iese din incinta este de 36,84 kg/s iar cantitatea de umiditate
evacuată din material prin operaţia de uscare este de 63,16 kg/s.
Debitul de aer uscat este un invariant în raport cu intrarea şi ieşirea din incinta de
uscare. El este însă un debit fictiv, deoarece nu include si conţinutul său de
umiditate, dar care poate fi utilizat la calculul cantităţilor de căldură care intră sau
ies din conturul de bilanţ. Debitul de aer uscat care circulă prin incinta de uscare
este în acest caz egal cu 10,53 t/s.
Bilanţul energetic al incintei de uscare având drept termeni căldurile absolute
intrate şi ieşite cu debitele materiale este prezentat în tabelul 2.2.
26 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 2.2
Bilanţul termoenergetic al incintei de uscare având drept termeni călduri
absolute (entalpii).

Intrări în conturul de bilanţ MW Ieşiri din conturul de bilanţ MW


Materialul umed 8,03 Materialul uscat 5,93
Instalaţia de transport 1,92 Instalaţia de transport 5,76
Aerul de uscare 470,30 Aerul de uscare (umed) 1818,96

Agentul termic 1580,25 Agentul termic 225,75


Pierderi prin pereţi 4,10
Total 2060,50 Total 2060,50
Bilanţul termoenergetic al incintei de uscare urmărind cantităţile de căldură cedate
către sau preluate din incinta de uscare de către debitele materiale care o parcurg
este prezentat în tabelul 2.3.
Tabelul 2.3
Bilanţul termoenergetic al incintei de uscare având drept termeni cantităţi de
căldură (diferenţe de entalpie)

Intrări în conturul de bilanţ MW Ieşiri din conturul de bilanţ MW


Agentul termic 1354,50 Materialul uscat 4,64
Instalaţia de transport 3,84
Aerul de uscare 1179,63
Umiditatea evacuată 162,29
Pierderi prin pereţi 4,10
Total 1354,50 Total 1354,50
Varianta a doua este mai convenabilă, deoarece pe baza ei se poate trasa direct
diagrama fluxurilor (Sankey) care intră şi ies din conturul de bilanţ. Tot pe baza ei
se pot calcula direct consumul specific de caldură şi randamentul termic al
operaţiei.
Astfel, consumul specific de căldură pentru eliminarea unui kg de umiditate din
material este egal cu 1354,5/162,3 = 8,34. Randamentul termic al procedeului, în
care se consideră consum util suma următorilor trei termeni 4,64 + 3,84 + 162,29 =
170,77 MW, este egal cu 12,61 %.

2.7 ANALIZA BILANŢURILOR ENERGETICE


Analiza oricărui bilanţ energetic porneşte de la informaţiile furnizate de :
• tabelul conţinând mărimile absolute sau relative ale fluxurilor de energie
intrate şi respectiv ieşite din contur;
• diagrama Sankey trasată pe baza tabelului de mai sus;
Bilanţul energetic 27

• indicatorii de performanţă energetică calculaţi pe baza aceluiaşi tabel;


• nivelul de referinţă al indicatorilor de performanţă energetică;
• inventarul resurselor energetice secundare disponibilizate (eliminate) din
contur;
• alte informaţii.
Nivelul sau valoarea de referinţă a indicatorilor de performanţă energetică urmăriţi
poate proveni din proiectul instalaţiei analizate, prospecte, brevete, standarde în
vigoare, literatura de specialitate, etc. Referinţa este în general stabilită cu ocazia
întocmirii bilanţului de proiect, de omologare sau de recepţie. Valoarea de referinţă
trebuie să fie aleasă în aşa fel încât să poată fi atinsă în condiţii reale de
funcţionare. Alegerea unei valori de referinţă imposibil de atins are de regulă efecte
psihologice negative şi poate demobiliza personalul de exploatare.
Fluxurile de energie care intră în conturul de bilanţ pot fi clasificate astfel :
• intrări organizate, achiziţionate contra cost din exterior, care se regăsesc ca
atare în factura energetică;
• intrări neorganizate, care nu se regăsesc ca atare în factura energetică.
Fluxurile de energie care ies din conturul de bilanţ pot fi în clasificate astfel :
• termeni utili, cunoscuţi şi sub denumirea de fluxuri de energie utile, a căror
lipsă împiedică buna desfăşurare a activităţii din interiorul conturului de
bilanţ;
• termeni inutili, cunoscuţi şi sub denumirea de pierderi de energie.
Pierderile de energie constitue o categorie complexă şi eterogenă de fluxuri de
energie, din care pot face parte următoarele :
• căldura sensibilă conţinută de gazele reziduale (de ardere, de proces, etc);
• căldura nedezvoltată ca urmare a unei combustii incomplete din cauze
chimice sau mecanice;
• căldura pierdută prin radiaţie şi convecţie prin suprafeţele echipamentului
în contact cu mediul ambiant în care se desfăşoară procesul;
• căldura conţinută în cantităţile de substanţă care se pierd prin evaporare,
purjare, drenare, decantare, reglare sau prin neetanşeităţile instalaţiei;
• căldura evacuată din proces prin intermediul apei de răcire;
• căldura sensibilă conţinută în rebuturile de fabricaţie, în deşeuri, în
materialele rezultate din proces ca asociate produsului propriu-zis (zgură,
cenuşă, pulberi, balast, etc.) ca şi căldura sensibilă a produsului propriu-zis
la ieşirea din conturul de bilanţ considerat;
• lucrul mecanic de frecare transformat în căldură.
28 Bilanţuri termoenergetice

În cazul în care procesul desfăşurat în interiorul conturului de bilanţ este unul de


transformare a energiei, definirea efectului util şi a pierderilor este relativ simplă.
În cazul în care în interiorul conturului de bilanţ are loc un proces de consum final,
împărţirea fluxurilor de energie în utile şi inutile este în multe cazuri discutabilă.
Analiza rezultatelor bilanţului energetic are două etape. Prima etapă constă în
determinarea indicatorilor de performanţă energetică, al căror nivel se compară cu
cel de referinţă. Ca urmare a acestei comparaţii, activitatea desfăşurată în interiorul
conturului analizat sau instalaţia analizată primeşte un calificativ în raport cu
referinţa. În cazul bilanţurilor energetice reale, situaţia caracterizată de ele se abate
mai mult sau mai puţin de la situaţia de referinţă. Prima etapă a analizei trebuie să
stabilească motivele abaterii şi să propună măsuri de remediere a situaţiei. Chiar
dacă rezultatul primei etape a analizei indică o situaţie suficient de apropiată de
referinţă, este posibil ca nivelul de referinţă stabilit anterior momentului analizei,
să nu mai corespundă cerinţelor momentului analizei sau celor ale viitorului
previzibil.
În astfel de cazuri, problema eficienţei energetice trebuie abordată în alt mod.
Această a doua etapă a analizei eficienţei energetice a unei activităţi desfăşurate
într-un anumit contur porneşte de la cantitatea şi calitatea resurselor energetice
secundare disponibilizate.
Prin definiţie, resursele energetice secundare reprezintă cantităţi sau fluxuri de
energie de orice fel, evacuate dintr-un contur în care se desfăşoară o activitate
productivă şi care nu pot fi reciclate (valorificate tot în activitatea respectivă) decât
prin modificări aduse instalaţiilor aflate în conturul respectiv. Prin urmare, a doua
etapă a analizei are ca obiect evaluarea potenţialului res şi a posibilităţilor de
valorificare a acestora.
Valorificarea res în interiorul conturului asociat activităţii din care provin
presupune modificarea procesului tehnologic sau a cel puţin unuia dintre
echipamentele care compun instalaţia. Ea se numeşte recuperare internă sau
interioară şi are ca efect reducerea consumului propriu de energie primară sau
direct utilizabilă. Acest mod de valorificare a res, care poate fi considerat ca o
reciclare sau o recirculare, nu este întotdeauna tehnic posibil şi/sau avantajos din
punct de vedere economic. Recuperarea internă are ca efect direct reducerea
facturii energetice ca urmare a reducerii consumului propriu de energie.
Valorificarea res în afara conturului respectiv se numeşte recuperare externă sau
exterioară şi implică existenţa unui consumator exterior conturului asociat
activităţii din care provine res. Consumatorul este de obicei amplasat în apropiere,
deoarece transportul la distanţe mari este cu atât mai puţin avantajos din punct de
vedere economic cu cât intensitatea sau densitatea energetică a res este mai mică.
Recuperarea externă are ca efect reducerea în mod indirect a facturii energetice a
activităţii care a generat-o, deoarece din ea se deduc încasările obţinute din
vânzarea în exterior a res.
Consumatorul alimentat printr-o recuperare externă a res renunţă la serviciile unei
surse de energie convenţionale (centrală electrică, centrală termică, etc), care va
produce mai puţină energie direct utilizabilă pentru care va consuma mai puţină
Bilanţul energetic 29

energie primară. El trebuie să prezinte o cerere de energie compatibilă cu


caracteristicile res disponibile (natură, parametrii, simultaneitate, mod de variaţie în
timp, etc.). Dacă compatibilitatea este parţială, res va constitui doar una dintre
sursele sale de alimentare cu energie, cealaltă rămânând sursa convenţională.
Recurgerea la alimentarea cu energie recuperată duce de obicei la complicaţii
suplimentare pentru consumator, dezavantaj compensat printr-un preţ mai coborât
al energiei cumpărate.
Oportunitatea şi gradul de recuperare al unei res sunt întotdeauna rezultatul unei
analize tehnico-economice, care exprimă o anumită situaţie la un moment dat, într-
un anumit loc şi într-un anumit context. Modificarea momentului, a locului sau a
contextului poate infirma o soluţie de recuperare în totalitate sau numai într-o
anumită proporţie. Acest lucru trebuie subliniat, deoarece anumite soluţii practicate
cu succes în alte părţi nu sunt în mod obligatoriu la fel de eficiente şi în condiţiile
actuale din România şi invers.

2.8 IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI. INDICATORI DE IMPACT.


Definirea şi determinarea indicatorilor de impact asupra mediului permite
cuantificarea impactului ecologic al sistemelor de producere şi de consum de
energie. Cunoaşterea şi asumarea impactului asupra mediului este deosebit de utilă
atât în faza implementării unei soluţii noi cât şi în cazul analizei funcţionării
sistemelor deja existente.
În tabelul 2.4 sunt clasificate efectele asupra mediului a activităţii umane.
Tabelul 2.4
Clasificarea efectelor asupra mediului
DENUMIREA DE
NIVELUL
EFECT MĂRIME ORIGINE ŞI
IMPACTULUI
DIMENSIUNEA
CATEGORIA: RESURSE
Epuizarea
resurselor Valoare absolută Global Abiotic depletion
abiotice
Epuizarea
biotic depletion
resurselor Valoare absolută Global/local
[an-1]
biotice
Secarea Valoare absolută Regional Dessiccation [m3]
CATEGORIA: POLUARE ŞI DEŞEURI
Global warming
Efectul de seră potenţial Global potential (gwp)
[kg co2 echivalent]
Distrugerea
ozone depletion (odp)
stratului de ozon potenţial Global
[kg cfc11 echivalent]
stratosferic
Acidificarea Acidification (ap)
potenţial Regional
(ploi acide) [kg so2 echivalent]
30 Bilanţuri termoenergetice

Nutrification (np)
Entrofizarea potenţial Regional
[kg po4-3 echivalent]
Ecotoxicitate
aquatic ecotoxicity
- mediul
(eca), [m3]
acvatic potenţial Regional / local
terrestrial ecotoxicity
- mediul
(ect), [kg]
terestru
Radiaţii
Valoare absolută Regional / local Radiation [bq]
radioactive
Volum de volume de dechets
Valoare absolută Regional / local
deşeuri [m3]
CATEGORIA: SĂNĂTATE UMANĂ ŞI RISC
Toxicitate
umană Human toxicity
(incluzând potenţial Regional (hca, hcw, hcs)
poluanţii în aer, [kg]
apă şi sol)
Formarea
Oxidant formation
ozonului
potenţial Regional / local (pocp)
fotochimic în
[kg c2 h4 echivalent]
troposferă
Victime Valoare absolută Local Victime
CATEGORIA: INCONFORT, DIVERSE
Zgomot Valoare absolută Local Noise [pa2s]
Căldura emisă Aquatic heat
Valoare absolută Local
(în apă) [mj]
Malodourous air
Mirosuri potenţial Local
[m3]
Condiţii de
/ Local Working conditions
muncă
Degradarea
/ Local damage to landscape
peisajului
În tabelul 2.5 sunt sintetizate principalele tipuri de impact asupra mediului şi
factorii care le produc, aferente sistemelor de consum şi de producere a energiei.
Tabelul 2.5
Tipuri de impact asupra mediului a sistemelor de consum şi de producere a
energiei [10]

Tipul de impact Acţiunea Asupra cui acţionează


Epuizarea rezervelor de Consumul de rezerve Rezerve de resurse
resurse naturale neregenerabile naturale
Emisia gazelor cu efect de
Echilibrul termic al
Efectul de sera seră: CO2, CH4,N2O,CFC,O3,
planetei
NOx, CO, COV
Emisia gazelor cu efect
Degradarea stratului de ozon Stratul de ozon
fotochimic (CFC)
Bilanţul energetic 31
Emisii de substanţe chimice,
Toxicitate Oameni, faună, floră
căldură, emisii radioactive
Toxicitate şi Emisii chimice: SO2, NO2, Floră, faună
Acidificare
ecotoxici HCl
Tate Emisii de elemente ca azot,
Floră, faună
Eutrofizare fosfor în componenţă apelor
uzate
Oameni, faună
Zgomot Emisii sonore
Oameni, faună
Miros Emisii mirositoare
Factori
perturbatori Ocuparea Gradul de ocupare a unei
Oameni, faună, floră
spaţiului suprafeţe şi a timpului
Impact Construcţii (înălţime, volum,
Oameni
vizual formă)
Fiecărui tip de impact i se asociază indicatori sau indici de impact, pe baza cărora
se face evaluarea din punct de vedere ecologic a sistemelor menţionate. Calculul
indicilor de impact se face pe baza poluanţilor emişi în cadrul fiecărui tip de impact
[10].
Pentru determinarea principalilor indicatori de impact, se consideră două dintre
subsistemele componente ale conturului de analiză a ciclului de viaţǎ:
• subsistemul obţinerii combustibilului (extracţie, transport, prelucrare);
• subsistemul arderii combustibilului (în cadrul instalaţiilor consumatoare
sau surselor de producere a energiei.
În continuare, pentru exemplificare, se vor prezenta principalii indicatori de
impact prin care se caracterizează efectul ecologic al diferitelor filiere de producere
a energiei termice şi electrice (în cogenerare sau separat). Similar se pot defini
indicatorii de impact pentru instalaţiile consumatoare, care utilizeazǎ combustibili
clasici.
a. Epuizarea rezervelor naturale
Pentru calculul acestui indicator se fac următoarele ipoteze:
• -se consideră materiile prime naturale de natură energetică, aferente
fiecărui subsistem al ciclului de viaţă;
• -impactul materiilor rezultate din procesele de reciclare sau recuperare din
cadrul diverselor subsisteme se consideră nul.
Epuizarea resurselor naturale este caracterizată de de trei parametrii :
• consumul de materii prime;
• contribuţia la epuizarea rezervelor naturale;
• imposibilitatea regenerării materiilor prime.
32 Bilanţuri termoenergetice

Consumul de materii prime, M exprimă intensitatea impactului şi se defineşte ca


suma tuturor cantităţilor de materii prime energetice (combustibil) consumate în
cadrul soluţiei de producere, în unităţi de masă raportate la unitatea funcţională.
Astfel, M = Σ Mi = Σ mij în unităţi de masă/unitate funcţională, unde Mi este
consumul de materii prime energetice ale subsistemului “i”, în unităţi de
masă/unitate funcţională; mij - masa materiei prime energetice de tip “j” consumată
în cadrul subsistemului “i”, în unităţi de masă/unitate funcţională.
Un caz particular îl reprezintă procesul de incinerare al deşeurilor menajere cu
recuperare de energie. Dacă energia termică astfel obţinută este valorificată pentru
producerea combinată de energie electrică şi termică, deşeurile menajere pot fi
considerate ca materii prime combustibile, deşi procesul în sine constituie o filieră
de eliminare a deşeurilor.
Contribuţia ciclului de viaţă a sistemului de producere la epuizarea rezervelor
naturale de materii prime, T, caracterizează gradul în care un tip de materie primă
poate fi supusă pericolului dispariţiei datorită consumului său. El permite estimarea
contribuţiei sistemului de producere la epuizarea rezervelor de materii prime, în
funcţie de fracţia masică a fiecărei materii prime consumate. Se defineşte perioada
de abundenţă aferentă fiecărui tip de resursă primară a ca raport între rezerva
mondială şi consumul mondial anual. Această mărime este variabilă în timp şi
depinde de mărimea rezervei mondiale. În tabelul 2.6, se pot urmării valorile
perioadei de abundenţă ale principalelor materii prime energetice [10].
Tabelul 2.6
Perioadele de abundenţă ale materiilor prime energetice, exprimate în ani.

Deşeuri
Cărbune Petrol Gaze Uraniu
menajere
220 40 50 50 1

Perioada de abundenţă aferentă deşeurilor menajere, utilizate drept combustibil (în


cazul procesului de incinerare cu recuperare de energie ) are valoarea 1, deoarece
se consideră că toate rezervele de deşeuri sunt consumate în întregime (tratate sau
eliminate). Cunoscând perioada de abundenţă (a), contribuţia soluţiei de cogenerare
la epuizarea stocului de materii prime (pentru fiecare subsistem “i”) se poate
calcula cu relaţia Ti = (Σ mij / aj ) / Mi în care aj reprezintă abundenţa materiei prime
de tip “j”, în ani.
Valoric, parametrul “T” este cuprins în intervalul 0 – 1 iar limitele intervalului au
următoarele semnificaţii :
T = 0, corespunde unei contribuţii nule la epuizarea rezervelor de materii
prime;
T = 1, corespunde unei contribuţii totale la epuizarea rezervelor de materii
prime.
Bilanţul energetic 33

Neregenerarea materiilor prime consumate, R, se calculează pornind de la timpul


relativ de regenerare a materiilor prime, ale cărui valori caracteristice sunt
prezentate în tabelul 2.7 [10].
Tabelul 2.7
Timpul relativ de regenerare a materiilor prime energetice

Tipul materiei prime Timpul de regenerare


Materii fisibile Imfinit
Materii fosile 10000 ani
Materii minerale nefisibile şi nefosile Infinit
Biomasă nefosilă şi apă 1 an
Timpul relativ de regenerare al materiilor prime este adimensional şi reprezintă
durata de regenerare a materiilor prime în raport cu biomasa (pentru biomasă t =1).
Pentru deşeurile menajere , acesta are valoarea “1”. Cu ajutorul lui “t” se poate
calcula capacitatea de “neregenerare” a materiilor prime energetice utilizate în
sistemele de cogenerare, R. Pentru un subsistem “i” , relaţia de calcul este Ri = [Σ
mij( 1 – 1 / tj )] / Mi unde tj reprezintă timpul relativ de regenerare a materiilor
prime “j” .Acest indice variază de la valoarea “0” (materie primă total
regenerabilă) , la valoarea “1” (materie primă neregenerabilă).
b. Efectul de seră
Acesta reprezintă încălzirea atmosferei provocată de captarea radiaţiilor infraroşii
reflectate de suprafaţa pământului. Alături de alte procese, producerea energiei este
răspunzătoare şi de acest tip de impact.
Compararea potenţialelor de încălzire aferente emisiilor de gaze pentru diferitele
soluţii de cogenerare, se face pe baza indicatorului Global Warming Potentiel
(GWP), recomandat de SETAC (Society of Environmental Toxicology and
Chemistry). GWP a unui gaz este definit de Intergovernmental Pannel on Climat
Change (IPCC) ca integrala pe un interval de timp dat a variaţiei schimbului de
energie prin radiaţie, generat prin injecţia unui kg de gaz în atmosferă [11].
T

∫ A i (t )Ci (t )dt
GWP = T
0
(2.3)
∫ A CO 2 ( t )CCO 2 ( t )dt
0

În relaţia de mai sus Ai reprezintă forsajul radioactiv instantaneu dat de creşterea cu


o unitate a concentraţiei gazului “i”, Ci este concentraţia gazului “i”, menţinută o
perioadă de timp “t” după emisie, ACO2, CCO2 au semnificaţiile menţionate anterior
fiind aferente CO2. Pentru diferite gaze GWP este exprimat raportat la GWP
aferent CO2.
Cu alte cuvinte, acest indice compară emisia instantanee a unui kg de gaz cu
emisia unui kg de dioxid de carbon considerat drept referinţă (potenţialul de
încălzire global al acestuia este considerat unitar ).
34 Bilanţuri termoenergetice

Potenţialul global al efectului de seră al unui efluent gazos este determinat


însumând potenţialele elementare ale efectului corespunzător fiecărui gaz
component al emisiilor aferente cogenerării : S(ki) = Σ Sij = Σ mij sj [kg/unitatea
funcţională] unde S(ki) reprezintă potenţialul efectului de seră al efluentului gazos
“k” emis de subsistemul “i”, Sij este potenţialul efectul de seră al elementui “j”
emis de subsistemul “i”, mij este cantitatea de element care produce efectul de seră
“j” emis de subsistemul “i”, în kg/unitatea funcţională, iar sj este GWP (pe 20 ani)
al unui kg de element “j”.
Principalele gaze cu efect de seră sunt bioxidul de carbon (CO2), gazul metan
(CH4), protoxidul de azot (N2O), vaporii de apă (H2O), derivaţi clorofloruraţi ai
hidrocarburilor saturate (CFC, HCFC), ozonul, monoxidul de carbon (CO), precum
şi compuşii organici volatili (COV). Primele trei gaze au un efect de seră direct, în
timp ce ultimele au un efect de seră indirect.
Ponderea acestor gaze în producerea efectului de seră ţine cont de trei parametrii:
• durata de viaţă în atmosferă
• capacitatea fiecărui gaz de a absorbi căldură
• concentraţia acestora în atmosferă şi cantităţile de emisii antropogene
pentru fiecare gaz.
Perioadele de încălzire pot fi de 20,100 şi 500 de ani. În calcule se consideră în
special perioada cea mai scurtă respectiv cea de 20 de ani.
Tabelul 2.8
GWP caracteristic principalelor gaze cu efect de seră.

Substanţă GWP (20 ani) GWP (100 ani) GWP (500 ani)
CO2 1 1 1
CH4 35 11 4
N2O 260 270 170
Determinarea indicelui GWP pentru un sistem se realizează prin însumarea
potenţialelor elementare de efect de seră ale fiecărui gaz ce intră în componenţa
efluentului gazos al sistemului, multiplicate cu cantitatea corespunzătoare fiecărei
componente.
GWP = ∑ m × GWP
i
i i (2.4)

unde GWPI este potenţialul efectului de seră al elementului i din efluentul gazos
(kg CO2 echivalent), iar mi este cantitatea de element i (kg / unitatea funcţională).
Principalele gaze care participă în mod direct la crearea efectului de seră sunt
dioxidul de carbon (sCO2 = 1) şi metanul (sCH4 = 35).
Bilanţul energetic 35

c. Acidificarea
Reprezintă perturbarea echilibrului acido-bazic al atmosferei datorat emisiilor
gazoase cu caracter acid rezultate din procesele al căror impact se analizează.
Acestea pot provoca perturbări semnificative tuturor elementelor mediului ambiant
(aer, apă, sol), inducând o creştere a ph–ului.
Cel mai utilizat indicator de acidificare este aciditatea echivalentă (în raport cu
SO2) :
Ii = Σj APi ∗ mij = Σ j (γj/Mj)/ (γSO2/MSO2) ∗ mij [kg echivalent SO2] (2.5)
În relaţia de mai sus II reprezintă contribuţia la acidificare a subsistemului “i”, în
kg echivalent SO2, APj este potenţial de acidificare al substanţei “j” (valoare
definită), γj este număr de moli de protoni liberi pe mol de substanţă j iar Mj este
masa molară de substanţă j.
Relaţia de determinare a acestui indicator este :
AP = ∑ m × AP
i
i i (2.6)

unde APi este potenţialul de acidificare al unei substanţe i, mi este cantitatea de


substanţă i [kg / unitatea funcţională], iar AP este potenţialul de acidificare [kg
echivalent SO2 / unitatea funcţională].
Tabelul 2.9
Valorile AP ale unor substanţe.

Substanţa AP
SO2 1,0
NO 1.07
NO2 0.7
NOx 0.7
NH3 1.88
HCl 1.88
HF 1.6
d. Degradarea stratului de ozon
Indicele utilizat pentru măsurarea contribuţiei unei substanţe la distrugerea stratului
de ozon este ODP (Ozon Depletion Potential). ODP-ul unei substanţe gazoase
reprezintă efectul asupra ozonului stratosferic al emisiei unui kg de substanţă
raportată la freonul CFC 11. În tabelul 2.10 sunt prezentate valorile ODP pentru o
serie de substanţe.
36 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 2.10
ODP pentru diferite substanţe raportate la CFC 11

Substanţa Factor ODP Substanţa Factor ODP


CFC 11 1 Halon 1211 3.0
CFC 12 1.0 Halon 1301 10.0
CFC 113 0.8 HCFC 22 0.055
CFC 114 1.0 HCFC 123 0.05
CFC 115 0.6 CCl 14 1.1
Determinarea indicelui ODP pentru un sistem se realizează prin însumarea ODPi
ale fiecărui gaz ce intră în componenţa efluentului gazos al sistemului, multiplicate
cu cantitatea corespunzătoare fiecărui component.
ODP = ∑ m × ODP
i
i i (2.8)

unde ODPI este indicele ODP al elementului i din efluentul gazos [kg CFC11
echivalent] iar mi este cantitatea substanţei I [kg/unitatea funcţională].
e. Eutrofizarea
Acest fenomen are ca efect creşterea consumului de oxigen în mediile acvatice şi
terestre datorită unei concentraţii ridicate de produse azotate şi fosfatice.
Consecinţa constă în dezvoltarea planctonului în zonele acvatice, care determină
reducerea până la eliminare a faunei din cauza consumului ridicat de oxigen.
Trebuie precizat faptul că emisiile din aer ale compuşilor azotaţi şi fosfaţi
contribuie de asemenea la acest efect. În studiile de ACV se consideră deocamdată
numai fenomenul de eutrofizare a mediului acvatic. Contribuţia la fenomenul de
eutrofizare a unei substanţe i este reprezentat de potenţialul de eutrofizare NP a
cărui valori sunt exprimate în kg echivalent fosfat PO43-.
NP = ∑ m × NP
i
i i (2.9)

unde NPi este potenţialul de eutrofizare al unei substanţe i (tabelul 2.11), mi este
cantitatea substanţei i [kg / unitatea funcţională], iar NP este potenţialul de
eutrofizare [kg echivalent fosfat / unitatea funcţională].
Tabelul 2.11
Valorile NP caracteristice diferitelor substanţe
Substanţa NP
PO43- 1
NO 0.2
NO2 0.13
NOx 0.13
NH4 0.33
N 0.42
P 3.06
CCO (cererea chimică în oxigen) 0.022
Bilanţul energetic 37

f. Ecotoxicitate – toxicitate.
Ecotoxicitate grupează efectele toxice emanate de metalele grele şi de
hidrocarburile aromatice nehalogenate în mediile acvatice şi terestre. Se definesc
doi indicatori de cuantificare a ecotoxicităţii acvatice şi respectiv terestre :
• ECA (Ecotoxicological Classification factor for Aquatic Ecosistem) pentru
mediul acvatic, apă dulce şi sărată
• ECT (Ecotoxicological Classification factor for Terrestrial Ecosistem)
pentru mediul terestru.
Aceşti indici se calculează ca inversul concentraţiei maxime tolerabile (MTC) :
ECA (T) i=1/MTC A(T) i corespunzător unei substanţe I;
ECA = ∑m
i
ai × ECAi (2.10)

ECT = ∑m
i
ti × ECTi (2.11)

unde ECAi, ECTi sunt factori de ponderare a ecotoxicităţii (indici) acvatice şi


terestre pentru o substanţă i, [kg/mg], [m3/mg] (tabelul 11), mai, mti sunt cantităţile
emise de o substanţă i în apă, sol [mg / unitatea funcţională], iar ECA, ECT sunt
indici de caracterizare a ecotoxicităţii acvatice şi terestre [m3/unitatea funcţională],
[kg/unitatea funcţională].
Tabelul 2.12
Valorile ECA, ECT pentru diferite substanţe
Substanţa ECA ECT
As 0.2 3.6
Cd 200 13
Cr 1 0.42
Co - 0.42
Cu 2 0.77
Pb 2 0.43
Hg 500 29
Ni 0.33 1.7
Zn 0.38 2.6
C6H6 (benzen) 0.029 -
C6H5OH (fenol) 5.9 5.3
Dioxină - 1400
Petrol brut 0.05 -
Contribuţia unei substanţe la indicele de impact asupra mediului, toxicitate umană,
se face pornind de la trei factori de ponderare după fiecare tip de mediu : aer, apă şi
sol.
• HCA (Human Toxicological Classification factor for the Air) pentru aer;
• HCW (Human Toxicological Classification factor for the Water) pentru
apă;
38 Bilanţuri termoenergetice

• HCS (Human Toxicological Classification factor for the Soil) pentru sol.
Aceşti indici se calculează pentru fiecare substanţă imisă în aer, apă şi sol după un
mod de calcul complex. În cadrul acestui mod de calcul se iau în considerare
dimensiunea mediului, maniera în care are loc schimbul de substanţe imise între
medii, degradarea substanţelor în cadrul fiecărui mediu, mijloacele prin care omul
poate absorbi substanţele, numărul de persoane expuse, cantităţile acceptabile de
substanţe absorbite de om.
Pornind de la aceşti factori se calculează :
TH = ∑ (m
i
ai × HCAi +m wi × HCWi + msi × HCS i ) (2.12)

unde HCAi, HCWi, HCSI sunt factori de ponderare pentru imisiile atmosferice,
acvatice şi terestre (sol) pentru substanţa i [kg / kg] (tabelul 2.13), mai, mwi, msi sunt
cantităţile imise de substanţa i în aer, apă şi sol [kg / unitatea funcţională], iar TH
este indicele de caracterizare a toxicităţii umane [kg / unitatea funcţională].
Tabelul 2.13
Valorile factorilor HCA, HCW şi HCS pentru unele substanţe
Substanţa HCA HCW HCS
Metale
As 4700 1.4 0.043
Ba 1.7 0.14 0.019
Cd 580 2.9 7
Co 24 2 0.065
Cu 0.24 0.02 0.0052
Fe 0.042 0.0036
Hg 120 4.7 0.15
Mn 120
Ni 470 0.057 0.014
Pb 160 0.79 0.025
Zn 0.033 0.0029 0.007
Compuşi neorganici
NH4 0.02 0.0017
CO 0.012
CN (cianură) 2.6 0.22 5.4
F 0.48 0.041
H2S 0.78
NOx 0.78
NO2 0.26 0.022
SO2 1.2
Altele
C6H6(benzen) 3.9 0.66
C6H5 OH (fenol) 0.56 0.048 0.62
Dioxină 3 300 000 290 000
Petrol 1.7 0.00092
Bilanţul energetic 39

g. Poluarea foto-oxidantă
Ca urmare a reacţiilor fotochimice ale oxizilor de azot şi ale compuşilor organici
volatili (COV), în baza troposferei se formează cantităţi importante de foto-
oxidanţi, deosebit de toxici pentru organismele vii. Creşterea semnificativă a
concentraţiei acestor produse are repercusiuni importante asupra ecosistemelor.
Aceste perturbări sunt sesizate în general la nivel local sau regional. Printre foto-
oxidanţi cel mai important este ozonul. Indicatorul utilizat pentru exprimarea
acestui impact se numeşte indice al potenţialului de formare a ozonului fotochimic
(PCOP) şi reprezintă (HEIJUNGS, 92) masa de ozon produsă de 1 kg de o
substanţă emisă suplimentar [4]. Pentru referinţă se consideră etilena. De aceea el
exprimă în kg echivalent etilenă.
Formarea ozonului fotochimic mai este cunoscut şi sub denumirea de “smog de
vara”. Ozonul este considerat dăunător pentru sănătatea oamenilor. Formarea
oxidanţilor fotochimici, dintre care ozonul este reprezentantul majoritar, este
rezultatul reacţiilor între oxizii de azot (NOx) şi COV sub influenţa radiaţilor
ultraviolete. Denumirea originală a POCP este Photochimical Creation Potential .
Relaţia de calcul a potenţialului de formare a ozonului fotochimic este:
POCP = ∑ m × POCP
i
i i (2.13)

unde POCPi sunt indicii potenţialului de creare a ozonului fotochimic pentru


substanţa i (tabelul 2.14), mi sunt cantităţile emise de o substanţă i, ce influenţează
formarea ozonului fotochimic [kg/unitatea funcţională], iar POCP este indicele
potenţialului de creare a ozonului fotochimic [kg echivalent C2H4/unitatea
funcţională].
Tabelul 2.14
Valorile POCP ale unor substanţe
Substanţa POCP
Metan 0.007
Etan 0.082
Propan 0.42
Alcani 0.398
Hidrocarburi halogenate 0.021
Metanol 0.123
Etanol 0.268
Alcooli 0.196
Acetonă 0.178
Esteri 0.223
Etilenă 1
Propilenă 1.03
Acetilenă 0.168
Benzen 0.189
Formaldehidă 0.421
Aldehide 0.443
Hidrocarburi 0.377
40 Bilanţuri termoenergetice

h. Victime
În timpul ciclului de viaţă al unui produs sau al unui proces se pot întâmpla
evenimente nedorite care au ca rezultat pierderi de vieţi omeneşti, rănirea gravă a
unor persoane participante la realizarea ciclului de viaţă respectiv. Până în prezent,
nu există nici o metodă care să ia în calcule aceste pierderi de vieţi omeneşti sau
accidente.
i. Mirosuri
Aprecierea confortului olfactiv depinde de fiecare individ. Emisia unei substanţe
rău mirositoare este raportată la un prag numit OTV (Odour Threshold Value).
Acest prag este definit drept concentraţia substanţei care în condiţii standard
definite este apreciată de cel puţin 50% dintr-un eşantion reprezentativ de populaţie
ca fiind diferită de aerul curat. În tabelul 2.15 sunt prezentate valorile OTV pentru
unele substanţe.
OTV = ∑v
i
i × OTVi (2.14)

unde OTVi sunt indicii corespunzători ai unei substanţe i, care contribuie la


impactul asupra mediului numit mirosuri, vi sunt volumele emise de componentele
unei substanţe i [m3], iar OTV este indicele ce defineşte efectul de miros al unui
produs sau proces [m3 / unitatea funcţională].
Tabelul 2.15
Valorile OTV ale diferitelor substanţe
Substanţă OTV
Amoniac (NH3) 1
Clorobenzen (C6H5Cl) 1
Diclormetan (CH2Cl2) 640
Disulfit de carbon (CS2) 0.18
Etanol (C2H5OH) 0.64
Metanol (CH3OH) 73
Fenol (C6H5OH) 0.039
Hidrogen sulfurat (H2S) 0.00043
Acetonă 72
j. Zgomot
Acest tip de impact este luat în considerare în foarte puţine studii de stabilire a
impactului asupra mediului al unui produs sau proces. Stabilirea acestui tip de
impact se face după o ecuaţie logaritmică ce conduce la un rezultat reprezentând o
valoare relativ normalizată :
Ni
N t = 10 × lg ∑10
i
10
(2.15)

unde Ni reprezintă sursele sonore [dB], iar Nt este zgomotul rezultant [dB].
Bilanţul energetic 41

Dacă se utilizează în calculul ACV, metoda punctajului în situaţia creată de


impactul asupra mediului al zgomotului, penalităţile luate în calcul sunt:
• 0 dacă Nt < 60 dB;
• 2 dacă 60 ≤ N t < 90 dB;

• 4 dacă Nt ≥ 90 dB.
În aceste condiţii, impactul (I) se calculează după formula :
I = 2 x Nt (60 ≤ N t < 90) + 4 x Nt (Nt ≥ 90) (2.16)

k. Degradarea peisajului
Pentru luarea în calcul a unor astfel de efecte este relativ dificil de a dezvolta o
metoda care să evalueze degradarea peisajului. Această degradare a mediului este
caracterizată de o modificare a mediului ambiant . Cu toate acestea cele mai
recente ACV au luat în considerare acest efect, având grijă ca folosind metoda
punctajului să atribuie penalităţi sau bonificaţii pentru unele reabilitări ale spaţiului
considerat.
Se definesc astfel patru nivele de urbanism:
Nivelul I : sisteme naturale fără nici o intervenţie umană
Nivelul II : influenţa umană este mai mare decât cea a florei şi faunei
iniţiale, dar nu sunt prezente suprafeţe cultivate
Nivelul III : majoritatea spaţiului este cultivat
Nivelul IV : urbanizarea este preponderentă (autostrăzi, imobile.....etc.).
Trecerea de la un nivel de urbanism inferior la unul superior se traduce printr-o
penalizare (P), în timp ce reabilitarea unei zone (trecerea de la un nivel superior la
unul inferior) se face prin acordarea unei bonificaţii, lucrul ce se poate observa în
tabelul 2.16.
Tabelul 2.16
Modul de aplicare al penalităţilor şi bonificaţilor pentru zonele de urbanism
Degradare Penalităţi Reabilitare Bonificaţie
I → II 4 II → I 0.25
II → III 3 III → II 0.33
II → IV 4 IV → II 0.25
III → IV 2 IV → III 0.5
Se remarcă faptul că penalităţile acordate sunt supuse următoarelor reguli:
• cu cît degradarea este mai importantă, cu atât penalizarea este mai mare
• cu cît zona considerată este intr-o stare iniţială mai aproape de starea
naturală, cu atât mai mult degradarea sa este penalizată.
42 Bilanţuri termoenergetice

Impactul este apoi măsurat prin suprafaţa ocupată corespunzătoare unităţii


funcţionale, cît şi ţinând cont de penalităţi : I = S x P, unde I este impactul asupra
mediului, S este suprafaţa ocupată [m2], iar P este penalitatea.
Pentru o analiză completă trebuie considerartă şi durata de ocupare a spaţiului (d):
I=SxPxd (2.17)
Pentru exemplificare, în tabelul 2.17 sunt sintetizaţi principalii indicatori de
impact, cel mai curent utilizaţi în evaluarea ecologică a filierelor de cogenerare,
poluanţii care produc impactul şi modul de determinare a acestora.
Tabelul 2.17
Principalii indicatori de impact caracteristici filierelor de cogenerare
Poluanţi care Mod de
Impact Indicator
produc impactul determinare
1 2 3 4
Epuizarea Epuizarea
Consumul de materii ERN = Σi (mi/a)
rezervelor de rezervelor naturale,
prime A=50 ani
resurse naturale ERN (kg/an)
GWP=Σi
Global Warming
(GWPi*mi)
Efect de seră CO2, CH4 Potential, GWP
GWP CO2 = 1
(kg CO2)
GWP CH4 = 35
Potential de AP =Σi (APi*mi)
Acidificare
SO2, NOx acidificare, AP AP SO2 = 1
atmosferică
(kg SO2) AP NOx = 0.7
POCP =Σi
Photochemical
(POCPi*mi)
Emisii Ozone Creation
HC, CH4, CO POCP HC=0.416
fotooxidante Potentiel, PCOP
POCP CH4 = 0.07
(g C2H4)
POCP CO = 0.036
Volumul critic, m3 Ipraf=Σi (mi/Ci )
Emisii de praf praf
aer Cpraf=0.07
În relaţiile din tabel mi reprezintă masa materiei prime energetice consumată în
cadrul subsistemului “i”, în unităţi de masă/unitate funcţională; iar a este raportul
între rezerva mondială şi consumul mondial anual, în ani, aferent unui tip de
combustibil.
l. Evaluarea indicatorilor de impact
O etapă deosebit de importantă a studiului impactului asupra mediului a sistemelor
de producere sau de consum a energiei care utilizeazǎ combustibili neregenerabili,
constă în interpretarea valorilor indicatorilor de impact calculaţi. Evaluarea
sistemelor menţionate din punct de vedere al impactului asupra mediului se poate
face prin metoda “impact cu impact”, luând în consideraţie pe rând câte un singur
indicator de impact sau prin metoda globală.
Evaluarea “impact cu impact” în cazul sistemelor de cogenerare presupune
stabilirea indicatorilor semnificativi pentru sistemele comparate de producere a
energiei. Pe baza acestora se face comparaţia între diferitele sisteme de cogenerare
Bilanţul energetic 43

sau/şi între acestea şi producţia separată a celor două forme de energie. Acest mod
de evaluare se mai numeşte şi “sistem cu sistem”. Se poate utiliza şi reprezentarea
grafică a indicilor de impact calculaţi, prin histograme, denumite ecoprofile.
În acest fel se obţin concluzii parţiale privind impactul sistemelor de cogenerare
asupra mediului:
• impactul ecologic al unui sistem de cogenerare comparativ cu producţiile
separate;
• impactul ecologic comparativ al mai multor sisteme de cogenerare.
Deficienţele metodei de evaluare “impact cu impact”, al cărei grad de elocvenţă
este dat şi de numărul de indicatori de impact consideraţi, se pot elimina prin
aplicarea evaluării globale.
Evaluarea globală constă în traducerea în parametrii decizionali a rezultatelor
calculelor indicatorilor de impact, pentru caracterizarea din punct de vedere
ecologic a sistemelor de producere sau de consum a energiei, prin aprecierea
metodelor matematice de analiză multicriterială, diferenţiate în special prin modul
de formulare a rezultatelor obţinute, ceea ce impune alegerea metodei de analiză.
Câteva exemple de astfel de metode sunt: LAEPSI (CARRE 97), FRENAL 99,
ELECTREIS, [2].
Acest mod de evaluare este strict necesar în luarea deciziei pentru stabilirea soluţiei
optime de alimentare cu energie, în cazul în care evaluarea “impact cu impact” nu
reflectă informaţii complete privind impactul asupra mediului.
3. PRINCIPALELE TIPURI DE ECHIPAMENTE
ENERGETICE CARE INTRĂ ÎN CATEGORIA
TRANSFORMATORILOR DE ENERGIE CU SPECIFIC
TERMOENERGETIC
3.1. MAŞINI ROTATIVE ANTRENATE
Orice maşină consumatoare de lucru mecanic poate fi antrenată de către un motor
în două moduri :
• direct;
• prin intermediul unui sistem de adaptare şi transmisie a mişcării.
În cazurile în care motorul nu este compatibil cu maşina antrenată fie sub aspectul
felului mişcării, fie sub aspectul parametrilor acesteia (cursă, viteză, turaţie, cuplu,
etc), între cele două componente principale ale ansamblului, motorul şi maşina
antrenată, apare în mod necesar şi o a treia, care are ca scop să le compatibilizeze
pe primele două. Pentru fiecare dintre cele trei componente se poate defini câte un
randament energetic, bilanţul energetic al ansamblului fiind descris prin
intermediul unor relaţii de forma :
Pk2 = ηk∗Pk1 (3.1)
unde k = 1, 2, 3.
P11 > P12 > P21 > P22 > P31 > P32 (3.2)
P32 = P11 - ∆P1 - ∆P2 - ∆P3 (3.3)
Relaţiile de mai sus descriu bilanţul energetic al motorului (k = 1), al sistemului de
adaptare şi transmisie (k = 2), al maşinii antrenate (k = 3) şi al ansamblului. Pentru
fiecare dintre cele trei componente ale ansamblului, Pk1 este puterea sau energia
intrată sau consumată iar Pk2 este puterea sau energia ieşită sau utilă. Diferenţa ∆Pk
= (Pk1 - Pk2) reprezintă pierderea de putere sau de energie aferentă fiecăreia dintre
cele trei componente ale ansamblului. Randamentul energetic al fiecăreia dintre
componentele ansamblului ηk depinde de tipul şi caracteristicile componentei
respective.
Motorul poate fi termic (turbină cu abur, turbină cu gaze, motor cu ardere internă)
sau electric. Sistemul de adaptare/transmisie poate fi un cuplaj rigid sau elastic, un
multiplicator sau un reductor de turaţie, un sistem bielă-manivelă, etc. Maşinile
antrenate prezintă o mare diversitate, însă pot fi clasificate în funcţie de tipul
mişcării, care poate fi rotativă sau lineară. De asemenea, în instalaţiile industriale
moderne pot fi întâlnite ansambluri formate dintr-un singur motor şi o singură
maşină antrenată şi sisteme alcătuite din mai multe maşini antrenate şi mai multe
motoare de antrenare (staţii de pompe, staţii de compresoare, etc).
Sistemul alcătuit din motor, sistemul de adaptare şi transmisie a mişcării şi maşina
antrenată nu funcţionează de obicei numai la o singură sarcină, ci într-un domeniu
limitat de o sarcină minimă şi una maximă. Maşinile antrenate cele mai răspândite
Principalele tipuri de echipamente energetice 45

în instalaţiile industriale sunt maşinile rotative de tipul pompelor, ventilatoarelor şi


compresoarelor. Caracteristica unei astfel de maşini este exprimată cu ajutorul
relaţiei între debitul D şi înălţimea de pompare necesară ∆p, relaţie de tip
polinomial :
∆p ≅ a + b∗D + c∗D2 + … (3.4)
unde a, b, c sunt constante pentru o maşină dată, funcţionând la o anumită turaţie.
Randamentul energetic al acestor maşini depinde la rândul său de debitul pompat şi
de turaţie. Aceste corelări sunt determinate de către constructor sau furnizor şi fac
parte din documentaţia transmisă de către aceştia beneficiarilor.

3.2 SCHIMBĂTOARE DE CĂLDURĂ


În instalaţiile industriale, procesele de transfer de căldură pot avea loc prin
suprafaţă sau prin contact direct. Schimbătoarele de căldură prin suprafaţă sunt
aparate statice în care evoluează două fluide (cunoscute şi sub denumirea de agenţi
termici), dintre care unul cedează iar celălalt primeşte un flux de căldură. Schimbul
de căldură este intermediat de un perete despărţitor, care poate fi alcătuit din
materiale diferite şi poate avea diverse forme şi configuraţii. Peretele împiedică
contactul direct între agenţii termici şi prin urmare transferul de substanţă între
aceştia. Peretele despărţitor asigură şi separarea hidraulică între circuitele prin care
evoluează cele două fluide.
Schimbătoarele de căldură prin contact direct constitue a doua categorie de aparate,
care prezintă o mai mare diversitate de tipuri constructive. Contactul între agenţii
termici nu duce în mod obligatoriu la amestecul acestora, ci doar la un schimb de
masă într-un singur sens, având o pondere limitată sub aspect cantitativ şi aceasta
numai în cazurile în care sunt îndeplinite condiţiile care stimulează schimbul
respectiv (existenţa unui gradient activ de concentraţie, cei doi agenţi sunt faze
diferite ale aceleaşi substanţe, etc).
Un schimbător de căldură este proiectat pentru o anumită situaţie, caracterizată prin
câte un debit, o temperatură de intrare şi o temperatură de ieşire pentru fiecare
dintre cei doi agenţi termici. Pentru această situaţie se calculează coeficientul
global de schimb de căldură cu ajutorul căruia se determină prin calcul suprafaţa de
schimb de căldură necesară şi deci dimensiunile aparatului. Această situaţie este
cunoscută ca regim nominal sau regim de calcul. Toate celelalte regimuri în care se
poate găsi aparatul pentru o anumită perioadă de timp sunt considerate regimuri
nenominale.
Bilanţul termic şi condiţia de transfer a căldurii pentru oricare regim sunt exprimate
cu ajutorul relaţiilor următoare :
Q1 = D1∗(h11 - h12) (3.5)
Q2 = D2∗(h22 - h21) (3.6)
Qx = k∗S∗∆tmd (3.7)
46 Bilanţuri termoenergetice

Q2 = ηsc∗Q1 (3.8)
Q1 este cantitatea de căldură sau puterea termică cedată de agentul termic primar,
Q2 este cantitatea de căldură sau puterea termică preluată de agentul termic
secundar, iar Qx este cantitatea de căldură transmisă prin intermediul peretelui
despărţitor. Cantităţile de căldură schimbate sunt exprimate cu ajutorul entalpiilor
specifice ale fiecăruia dintre cei doi agenţi termic şi anume hij, i = 1 pentru agentul
termic primar, i = 2 pentru agentul termic secundar, j = 1 pentru secţiunea de
intrare în aparat iar j = 2 pentru secţiunea de ieşire din aparatul schimbător de
căldură.
Indicatorul de performanţă energetică de tip cantitativ caracteristic unui schimbător
de căldură este coeficientul de reţinere a căldurii ηsc, care arată cât din căldura
cedată de agentul termic primar se pierde şi cât este preluat de către agentul termic
secundar. Ponderea pierderilor de căldură în raport cu cantitatea de căldură cedată
de către agentul termic primar este influenţată semnificativ de nivelul de
temperatură la care are loc transferul de căldură, de grosimea izolaţiei termice, de
mărimea coeficientului global de schimb de căldură şi de tipul constructiv al
aparatului (mai mult sau mai puţin compact). Coeficientul de reţinere a căldurii
este în fapt un mod de exprimare a bilanţului energetic al aparatului în mărimi
relative.
Funcţionarea unui schimbător de căldură prin suprafaţă în regimuri nenominale
stabilizate poate fi estimată cu ajutorul metodei ε - NTU, care presupune
cunoaşterea funcţiei ε = f (NTU, z, configuraţia de curgere) pentru tipul de
schimbător analizat :
NTU = k∗S/Wmin (3.9)
z = Wmin/Wmax < 1 (3.10)
Eficienţa termică ε a unui schimbător de căldură este o caracteristică individuală a
aparatului, caracterizat printr-o anumită concepţie constructivă şi o anumită schemă
de circulaţie a agenţilor termici. Suprafaţa de schimb de căldură S este singurul
invariant din aceste relaţii, aproape toate celelalte mărimi modificându-se mai mult
sau mai puţin la funcţionarea într-un regim nenominal oarecare. În diverse tratate
de specialitate funcţia ε = f (NTU, z, configuraţia de curgere) este de obicei
disponibilă sub formă grafică, expresia sa analitică fiind disponibilă numai pentru
configuraţiile fundamentale de curgere (echicurent şi contracurent).
Dacă premizele pe baza cărora un anumit regim de funcţionare este considerat
nenominal sunt legate de abaterea cel puţin a unuia dintre parametrii (debit şi/sau
temperatură), consecinţa unui astfel de regim este în mod necesar modificarea
coeficientului de reţinere a căldurii şi deci a structurii bilanţului energetic al
aparatului.
Principalele tipuri de echipamente energetice 47

3.3 CAZANE RECUPERATOARE


În literatura de specialitate, cazanele recuperatoare sunt definite în diferite feluri, în
funcţie de natura resursei energetice recuperabile valorificate pentru producerea
căldurii.
Dacă resursa energetică valorificată este una combustibilă, cazanele recuperatoare
nu se deosebesc de cele convenţionale, care consumă combustibili fosili solizi,
lichizi şi gazoşi. Bilanţul energetic al acestora este în principiu identic.
Dacă resursa energetică recuperată este una termică, sub forma gazelor de ardere
sau de proces, atunci cazanul recuperator nu este dotat cu instalaţie de ardere.
Această categorie de cazane recuperatoare sunt în marea lor majoritate agregate
alcătuite din una sau mai multe suprafeţe de schimb de căldură, înseriate pe partea
ambilor agenţi termici. Ele se calculează şi se comportă ca un ansamblu alcătuit din
mai multe schimbătoare de căldură înseriate.
Cazanele recuperatoare mixte, care valorifică potenţialul unei resurse energetice
secundare termice dar sunt dotate şi cu instalaţii de ardere suplimentară, care nu
intervine decât în anumite situaţii, se vor comporta în mod diferit în cele două
situaţii. Astfel, în absenţa arderii suplimentare ele vor fi simple schimbătoare de
căldură. În cazul arderii suplimentare, ele se vor comporta la fel ca şi cazanele
convenţionale care consumă acelaşi tip de combustibil. Diferenţele importante între
aceste cazane recuperatoare şi cazanele convenţionale sunt de natură constructivă.
Sub aspectul bilanţului termic, diferenţa este determinată doar de natura
comburantului (oxigen existent în exces în gazele de ardere sau de proces sau
oxigen aflat în compoziţia aerului introdus special în acest scop).

3.4 CAZANE ENERGETICE CONVENŢIONALE DE ABUR ŞI APĂ


FIERBINTE
Cazanele convenţionale sunt cele care consumă combustibili gazoşi, lichizi sau
solizi, fiind deci dotate cu un focar şi cu celelalte instalaţii necesare pentru
prepararea combustibilului şi aerului de ardere, ardere şi evacuarea tuturor
produselor rezultate în urma arderii. Principalul produs al arderii, gazele de ardere,
constituie agentul termic primar care cedează o mare parte din căldura lor sensibilă
agentului termic secundar, care este după caz apa sau aburul. Transferul de căldură
are loc prin intermediul mai multor suprafeţe de schimb de căldură înseriate.
Agregatul are în componenţa sa două mari subsisteme :
• circuitul apă - abur (traseul fluidului de lucru);
• circuitul aer - combustibil - gaze de ardere (traseul agentului termic
primar).
Performanţele energetice ale unui cazan de abur sau de apă fierbinte sunt
determinate de cel de-al doilea circuit, deoarece aici au loc fenomenele care
influenţează semnificativ principalele pierderi de energie. Concepţia şi
funcţionarea circuitului combustibil - aer - gaze de ardere are deci o influenţă
48 Bilanţuri termoenergetice

determinantă asupra randamentului energetic al oricărui cazan. Acesta, notat cu η,


este definit cu ajutorul expresiei Q1 = η∗QC, unde QC reprezintă consumul de
energie primară (cantitatea de căldură conţinută de combustibilul consumat sub
formă de putere calorifică) iar Q1 reprezintă cantitatea de căldură utilă, preluată sub
formă de căldură sensibilă şi/sau latentă de către debitul de abur sau apă fierbinte
produs de cazan.
Un cazan energetic poate prezenta şase categorii de pierderi energetice legate de
traseul combustibil - aer - gaze de ardere şi anume :
• pierderi prin căldura sensibilă a gazelor de ardere evacuate din cazan Q2;
• pierderi datorate imperfecţiunii reacţiei de ardere a combustibilului Q3, al
cărui efect constă în reducerea căldurii dezvoltate prin ardere şi a căror
mărime este proporţională cu concentraţia şi cu puterea calorifică a unora
dintre componentele amestecului de gaze de ardere (CO, H2, CH4, etc);
• pierderi asociate particulelor de combustibil solid sau lichid nearse sau arse
incomplect Q4, care fie au căzut în pâlnia focarului şi au fost evacuate
împreună cu zgura, fie s-au lipit de suprafeţele de schimb de căldură, fie au
fost antrenate de gazele de ardere evacuate din cazan;
• pierderi de căldură prin pereţi în mediul ambiant Q5;
• pierderi prin căldura sensibilă a zgurii şi cenuşii evacuate din cazan Q6.
Singura pierdere de căldură asociată circuitului apă - abur este pierderea prin
căldura sensibilă a purjei Qpj. Trebuie precizat faptul că nu toate cazanele de abur
se purjează.
Bilanţul energetic al cazanului poate fi deci exprimat prin relaţia :
QC = Q1 + Q2 + Q3 + Q4 + Q5 + Q6 + Qpj (3.11)
Dacă termenul principal Q1 include şi cantitatea de căldură conţinută de purja
cazanului, el este considerat efectul util brut iar randamentul calculat cu relatia η =
Q1/QC este numit randament brut. Dacă suma pierderilor include şi căldura
conţinută de purja cazanului, randamentul energetic al cazanului este considerat
net. Termenul Qpj este de obicei puţin semnificativ, mărimea sa fiind mai mică
decât eroarea admisibilă de întocmire a bilanţului. Din acest motiv, el este neglijat
în cele mai multe cazuri.
Comportarea cazanelor energetice convenţionale în alte regimuri de funcţionare
decât acela de proiect sau de dimensionare depinde de tipul şi caracteristicile
tehnice ale cazanului, de natura şi calitatea energiei primare (compoziţia, puterea
calorifică şi structura combustibililor consumaţi simultan) dar şi de modul în care
agregatul este exploatat, mai precis de calificarea operatorului şi nu în ultimul rând
de calitatea şi sensibilitatea sistemului de comandă şi reglare.
Comportarea agregatului de cazan la sarcini nemominale sub aspectul performanţei
energetice este exprimată prin variaţia randamentului energetic al cazanului cu
sarcina sa utilă. Caracteristica energetică a unui cazan de abur sau de apă fierbinte,
Principalele tipuri de echipamente energetice 49

exprimată în mărimi absolute, este o funcţie de forma QC = f(Q1) = Q0 + w∗Q1,


coeficienţii Q0 şi w depinzând de natura, calitatea şi structura combustibilor
consumaţi, de concepţia constructivă, de starea tehnică şi de calitatea exploatării
cazanului în timpul măsurătorilor efectuate în scopul întocmirii bilanţului
energetic.
Caracteristica energetică a cazanelor poate fi exprimată şi în mărimi relative,
expresia ei analitică pentru fiecare dintre segmentele care o alcătuiesc este
următoarea :
z = q + x∗(1 - q) (3.12)
max
unde z = QC/QC este consumul relativ de energie primară iar x = Q1/Q1max este
sarcina utilă relativă a cazanului. Consumul relativ de mers în gol q = Q0/QCmax =
zmin corespunde situaţiei teoretice în care debitul de abur sau de apă fierbinte este
egal cu zero. Pentru domeniul de sarcină utilă corespunzător unui singur segment
aflat în alcătuirea caracteristicii energetice, variaţia randamentului cazanului în
funcţie de sarcina sa utilă relativă x poate fi exprimată cu ajutorul relaţiei :
η = Q1/QC (3.13)
ηmax = Q1max/QCmax (3.14)
η = ηmax∗x/((q + x∗(1 - q)). (3.15)
Trebuie precizat faptul că, în cele mai multe cazuri, caracteristica energetică
determinată cu ajutorul valorilor obţinute prin măsurători în intervalul cuprins între
încărcarea maximă şi minimul tehnic, este formată dintr-un singur segment de
dreaptă. Consumul relativ de mers în gol q poate fi cuprins între 0 şi 0,1 valoarea sa
fiind sensibilă la calitatea reglajul sarcinii, în special a raportului aer - combustibil,
care determină practic alura caracteristicii energetice şi deci performanţele tehnice
ale cazanului.
Aceste concluzii sunt valabile şi pentru cazanele de apă fierbinte, a căror
caracteristică energetică este alcătuită în general din două segmente de dreaptă.
Acest fapt se datorează în special lărgimii mai mari a domeniului de funcţionare.
Ele sunt concepute în aşa fel încât randamentul lor energetic să fie maxim la o
sarcină parţială.

3.5 TURBINE CU ABUR


Principial, turbinele energetice cu abur sunt de două feluri, axiale şi radiale. În
centralele electrice de termoficare proprii ale întreprinderilor industriale pot fi
întâlnite în special turbine cu abur de tip axial, fie cu condensaţie pură, fie cu
condensaţie şi una sau două prize reglabile, fie cu contrapresiune şi una sau două
prize reglabile. Indiferent de tipul turbinelor axiale instalate în CET-urile proprii,
toate aceste maşini au în comun domeniul limitat superior al puterii electrice
nominale, care nu depăşeşte 12 MW. În cele mai multe cazuri, turbinele cu abur în
cauză funcţionează la turaţie constantă şi antrenează un generator electric sincron.
50 Bilanţuri termoenergetice

Randamentul intern al oricărei turbine cu abur este determinat de pierderile de


energie principale şi secundare ale treptei sau grupului de trepte. Pierderile de
energie principale (în ajutaje, în palete şi prin energia cinetică reziduală) depind în
bloc de debitul volumetric de abur prin turbină şi de căderea disponibilă de
entalpie. Pierderile de energie secundare (prin frecări şi ventilaţie, scăpări interne
de abur şi umiditate) se pot considera independente de sarcină în valoare absolută.
În valoare relativă, ele cresc prin urmare hiperbolic cu scăderea debitului masic de
abur admis.
Dacă se defineşte un corp convenţional de turbină cu abur ca fiind alcătuit dintr-o
treaptă de reglare şi un grup de trepte de presiune nereglate, atunci se poate
considera că orice turbină cu abur, cu condensaţie sau cu contrapresiune, cu sau
fără prize reglabile de termoficare, este alcătuită dintr-unul sau mai multe corpuri
convenţionale. Puterea electrică produsă la bornele generatorului antrenat de către
un corp convenţional de turbină cu abur, luând în considerare randamentul intern al
treptei de reglare ηiR, randamentul intern al grupului de trepte nereglare ηiP,
randamentul mecanic ηm şi randamentul generatorului electric ηg, este dată de
relaţia :
P = ηm∗ηg∗Σ D∗(HTR∗ηiR + HTP∗ηiP) (3.16)
În relaţia de mai sus, D este debitul de intrare în corpul de turbină convenţional,
HTR este căderea disponibilă (teoretică) de entalpie pe treapta de reglare iar HTP
este căderea disponibilă (teoretică) de entalpie pe grupul treptelor de presiune
nereglate.
Atât la sarcina de calcul (nominală), cât şi la sarcinile nenominale, randamentul
intern al corpului de turbină convenţional rezultă prin însumarea ponderată a
efectelor treptei de reglare şi grupului treptelor nereglate. Randamentul intern al
întregii turbine se determină prin însumarea efectelor fiecărui corp convenţional.
Performanţele turbogeneratorului la funcţionarea în regim nominal şi nenominal
sunt influenţate de următorii factori :
• debitele de abur extrase din turbină prin prizele reglabile şi regenerative;
• modul de reglare a prizelor reglabile;
• modul de reglare a sarcinii turbinei cu abur;
• parametrii iniţiali şi finali ai aburului;
• factorul de recuperare datorat deplasării destinderii în sensul creşterii
entropiei.
Caracteristica energetică putere termica intrată în ciclu (la cazanul de abur) -
putere electrică la borne are o alură net lineară şi caracterizează procesul de
conversie termoelectrică în întregime dar global, fără posibilitatea separării
efectelor fiecăruia dintre factorii de influenţă. Acest tip de caracteristică este
potrivit legăturii de tip bloc între un cazan şi o turbină. Pentru turbinele de abur
alimentate dintr-o bară colectoare comună pe care debitează mai multe cazane de
abur, indiferent de tipul lor (cu condensaţie pură, cu condensaţie şi una sau mai
Principalele tipuri de echipamente energetice 51

multe prize reglabile, cu contrapresiune şi una sau mai multe prize reglabile, etc),
este recomandabilă caracteristica energetică de tipul debit abur - putere la borne.
Acest tip de caracteristică nu mai are din păcate o alură net lineară.
Pierderile de energie mecanică asociate maşinii (∆Pmg), exprimate prin produsul
între randamentul mecanic şi randamentul generatorului electric sunt mai greu de
determinat prin măsurători. Prelucrarea statistică a caracteristicilor turbinelor cu
abur cu condensaţie a condus la stabilirea unei legături între puterea unitară
nominală la borne şi randamentele turbogeneratorului. Astfel, pentru 5 < Pn < 100
MW randamentul mecanic în regim nominal ηmn şi randamentul generatorului
electric în regim nominal ηgn se estimează cu relatiile :
ηmn = 0,965 + 0,025∗x - 0,005∗x2 (3.17)
ηgn = 0,935 + 0,045∗x - 0,01∗x 2
(3.18)
unde x = lg(Pn). În lipsa unor date mai precise, recomandate de furnizorul sau de
constructorul echipamentelor, pierderile respective pot fi estimate cu ajutorul
acestor relaţii.
Turbinele de condensaţie sunt caracterizate prin parametrii ai aburului intrat în
turbină şi cei ai aburului eşapat din turbină la condensator.
Turbinele de termoficare sunt caracterizate prin parametrii aburului intrat în
turbină, ai aburului extras la priza reglabilă sau contrapresiune şi ai aburului eşapat
din corpul de condensaţie al unei turbine cu condensaţie şi priză sau prize reglabile.
Capacitatea unei turbine de termoficare poate fi exprimată prin puterea electrică
maximă la borne într-un anumit regim de funcţionare şi prin sarcina termică
maximă sau debitul maxim de abur extras la priza reglabilă sau eşapat dintr-o
turbină cu contrapresiune.
Turbinele de termoficare de capacitate medie sau mică potrivite pentru CET având
schema termică cu bare colectoare sau de ajutor, fără supraâncălzire intermediară,
au parametrii iniţiali ai aburului viu 140 bar şi 540 °C, 90 bar şi 510 °C, 40 bar şi
450 °C.

3.6 TURBINE CU GAZE


O instalaţie de turbină cu gaze se compune din compresorul de aer, camera de
ardere şi turbina propriu-zisă. Cele trei componente formează un ansamblu
conceput şi furnizat ca atare. Parametrii de funcţionare care determină eficienţa
energetică a unei ITG sunt raportul de comprimare, temperatura maximă a gazelor
de ardere (la intrarea în turbină) şi turaţia. Acestora li se poate adăuga existenţa sau
inexistenţa preâncălzirii regenerative a aerului comprimat (recuperarea internă de
căldură).
Bilanţul energetic al unei ITG este exprimat prin relaţia :
QB = PE + QGE + ∆P + ∆Q (3.19)
52 Bilanţuri termoenergetice

În relaţia de mai sus, QB reprezintă puterea sau energia intrată în ciclu cu


combustibilul sub forma puterii sale calorifice inferioare sau superioare, PE
reprezintă puterea sau energia electrică produsă la bornele generatorului, QGE
reprezintă cantitatea de căldură preluată de gazele de ardere eşapate din turbină, ∆P
reprezintă pierderile de putere sau de energie mecanică iar ∆Q reprezintă pierderile
directe de căldură ale agregatului. Randamentul energetic al ITG, care este în
acelaşi timp şi randamentul de producere al energiei electrice la borne, se defineşte
prin relaţia η = PE/QB.
Există două moduri fundamentale de reglare a sarcinii electrice a ITG, care pot fi
combinate sau practicate separat :
a. modificarea debitului de combustibil la camera de ardere în condiţiile în
care debitul de aer aspirat de compresor este determinat numai de
temperatura aerului;
b. modificarea concomitentă şi corelată a debitului de combustibil şi a
debitului de aer în scopul realizării unei anumite sarcini utile şi obţinerii
unei anumite temperaturi a gazelor eşapate din turbină.
Termenii bilanţului energetic al ITG se pot calcula sau măsura. Pentru a calcula
puterea produsă la borne în fucţie de debitul de combustibil sunt necesare valoarile
efective ale exponenţilor adiabatici în funcţie de temperaturile şi presiunile la
intrare şi la ieşire a gazelor comprimate sau destinse, valorile randamentelor interne
ale CA şi TG, randamentul sau pierderile de putere mecanice, randamentul sau
pierderile de putere ale generatorului electric şi pierderile directe de căldură ale
agregatului.
În cazul instalaţiilor existente, o parte din mărimi se pot măsura direct (QB, PE) iar
celelalte se pot calcula pe baza datelor măsurate. ∆P este singurul termen care nu se
poate măsura direct şi nici nu se poate calcula pe baza datelor obţinute din
măsurători decât în cazul dotării agregatului cu aparatură specială suplimentară de
măsură. Acest termen se estimează pe seama caracteristicilor stabilite de
constructor, conţinute în documentaţia de însoţire a furniturii.
Comportarea ITG la sarcini nenominale poate fi exprimată analitic sau grafic cu
ajutorul caracteristicilor energetice. Una dintre variantele caracteristicii energetice
a ITG constă din relaţia :
η = f(xP) = xP/(a + b∗xP) (3.20)
unde η este randamentul electric brut, xP este sarcina electrică relativă la borne iar
a şi b sunt constante numerice corelate astfel încât a + b = 1. Valoarea constantelor
este în special determinată de modul de reglare a sarcinii electrice. În principiu, a =
0,15 - 0,3.
Principalele tipuri de echipamente energetice 53

3.7 MOTOARE CU ARDERE INTERNĂ


Motoarele cu ardere internă (MAI) avute în vedere în acest paragraf sunt cele
utilizate pentru antrenarea unor maşini consumatoare de lucru mecanic (pompe,
ventilatoare, compresoare, generatoare electrice, etc). Motoarele cu ardere internă
pentru tracţiune nu fac obiectul cursului de faţă. MAI existente pe piaţă prezintă o
mare diversitate sub aspectul capacităţii (puterii instalate), ciclului termic (doi
timpi sau patru timpi), performanţelor (exces de aer, supraalimentare, etc). În ciuda
diferenţele existente între diversele tipuri de motoare cu ardere internă, bilanţul
energetic al oricărui MAI este exprimat prin relaţia :
QB = PE + QGE + QRT + ∆P + ∆Q (3.21)
În relaţia de mai sus, QB reprezintă puterea sau energia intrată în ciclu cu
combustibilul sub forma puterii sale calorifice inferioare sau superioare, PE
reprezintă puterea sau energia utilă (puterea sau energia electrică produsă la
bornele generatorului antrenat, puterea la cuplajul între motor şi maşina antrenată,
etc), QGE reprezintă cantitatea de căldură preluată de gazele de ardere eşapate din
motor, QRT reprezintă cantitatea de căldură preluată de către apa de răcire
tehnologică, ∆P reprezintă pierderile de putere sau de energie mecanică iar ∆Q
reprezintă pierderile de căldură ale agregatului.
Randamentul energetic al MAI, care este în acelaşi timp şi randamentul de
producere al energiei electrice la borne, se defineşte prin relaţia η = PE/QB.
Termenii bilanţului energetic al MAI se pot calcula sau măsura. Pentru a calcula
puterea produsă la borne în fucţie de debitul de combustibil sunt necesare valoarile
efective ale exponenţilor adiabatici în funcţie de temperaturile şi presiunile la
intrare şi la ieşire a gazelor care evoluează în cilindru, toate punctele caracteristice
ale ciclului, randamentul sau pierderile de putere mecanice, randamentul sau
pierderile de putere ale generatorului electric şi pierderile directe de căldură ale
agregatului.
Estimarea prin calcul a termenilor bilanţului este mult mai dificilă în cazul MAI
decât în cazul ITG. În cazul instalaţiilor existente, o parte din mărimi se pot măsura
direct (QB, PE) iar celelalte se pot calcula pe baza datelor măsurate. ∆P este
singurul termen care nu se poate măsura direct şi nici nu se poate calcula pe baza
datelor obţinute din măsurători decât în cazul dotării agregatului cu aparatură
specială suplimentară de măsură. Acest termen se estimează pe seama
caracteristicilor stabilite de constructor, conţinute în documentaţia de însoţire a
furniturii.
Modul în care se repartizează căldura intrată cu combustibilul între termenii care
ies din conturul de bilanţ este influenţat de caracteristicile tehnice ale MAI
(numărul de timpi ai ciclului termic, volatilitatea combustibilului, presiunea aerului
aspirat în motor, modul de antrenare a suflantei care asigură supraalimentarea, etc).
54 Bilanţuri termoenergetice

3.8 INSTALAŢII FRIGORIFICE ŞI POMPE DE CĂLDURĂ


Instalaţiile bazate pe ciclul termodinamic invers prezintă la răndul lor o mare
diversitate. Pentru cele la care comprimarea este asigurată mecanic, bilanţul
energetic este exprimat prin relaţia :
QSC = QSR + PCP (3.22)
în care QSC reprezintă puterea sau energia ieşită la sursa caldă a instalaţiei, QSR
reprezintă puterea sau energia intrată la sursa rece a instalaţiei iar PCP puterea utilă
preluată de către agentul frigorific în compresor.
Instalaţiile cu absorbţieconsumă atât energie termică cât şi energie mecanică.
Bilanţul lor energetic este exprimat prin relaţia :
QSC = QSR + PP + Q0 (3.23)
În relaţia de mai sus Q0 reprezintă consumul de căldură al instalaţiei iar PP este
consumul de energie mecanică pentru pomparea agentului frigorific.

3.9 ACUMULATOARE DE CĂLDURĂ


Acumulatoarele de căldură utilizează ca agent de stocare apa sub presiune şi o serie
de substanţe organice şi anorganice acumulatoare sub formă de căldură sensibilă
sau/şi latentă (sodă caustică, uleiuri termice, metale, amestecuri eutectice de săruri
topite, etc).
Bilanţul energetic al oricărei instalaţii care asigură acumularea organizată de
energie reflectă gradul în care energia introdusă este restituită. Indicatorul de
performanţă energetică al unui astfel de acumulator este deci randamentul de
restituţie, definit ca raportul între energia extrasă la descărcarea acumulatorului şi
energia introdusă la încărcarea lui. Bilanţul energetic al unui acumulator este
exprimat prin relaţia :
QI = QE + ∆Q (3.24)
QI reprezintă cantitatea de energie intrată, QE reprezintă cantitatea de energie ieşită
iar ∆Q sunt pierderile energetice ale acumulatorului pe durata unui ciclu încărcare-
descărcare.
Randamentul de restituţie se calculează cu relaţia η = QE / QI.
Trebuie subliniat faptul că în procesul de acumulare a căldurii, pe lângă pierderile
de energie termică are loc şi o degradare exergetică a căldurii înmagazinate, care se
exprimă prin reducerea nivelului ei termic.
În practica industrială se întâlnesc mai ales acumulatoarele cu apă sub presiune,
care sunt de două feluri :
a. cu apă sub presiune la saturaţie (tip Ruths);
b. cu apă sub presiune subrăcită.
4. PRINCIPALELE TIPURI DE INSTALAŢII
APARŢINÂND CATEGORIEI CONSUMATORILOR
FINALI DE ENERGIE CU SPECIFIC
TERMOENERGETIC
4.1 INSTALAŢII INDUSTRIALE PENTRU CONCENTRAREA
SOLUŢIILOR DE SUBSTANŢE SOLIDE DIZOLVATE ÎN
LICHIDE
Concentrarea termică (prin vaporizare) a unor soluţii de substanţe solide dizolvate
în lichide constă în aducerea lor în stare de fierbere şi evaporarea unei părţi din
solvent, care se îndepărtează. Ceea ce rămâne constitue o soluţie în care
concentraţia substanţei dizolvate este mai mare decât în soluţia supusă vaporizării.
Bilanţul de masă al aparatului specializat (vaporizator) în care are loc operaţia de
concentrare prin vaporizare se exprimă prin relaţiile :
G1∗b1 = G2∗b2 = Gsd (4.1)
G1 = G2 + W (4.2)
unde G1 este cantitatea de soluţie diluată, b1 concentraţia sa masică, G2 este
cantitatea de soluţie concentrată, b2 concentraţia sa masică, W este cantitatea de
vapori secundari (vapori de solvent degajaţi din soluţie) iar Gsd este cantitatea de
substanţă dizolvată.
Necesarul de căldură al operaţiei şi deci şi al aparatului de concentrare prin
vaporizare este dat de relaţia :
Q = G2∗i2 + (G1- G2)∗i" - G1∗i1 + ∆Q + ∆Qam (4.3)
unde i1 este entalpia soluţiei diluate, i2 este entalpia soluţiei concentrate, i" este
entalpia vaporilor solventului eliminaţi din soluţie în timpul fierberii, ∆Q reprezintă
pierderile directe de căldură ale aparatului iar ∆Qam reprezintă efectul variaţiei
căldurii de amestec ca urmare a variaţiei concentraţiei soluţiei în aparatul de
vaporizare. Datorită mărimii foarte mici a acestui ultim termen în comparaţie cu
ceilalţi şi a dificultăţii determinării lui exacte, în cele mai multe cazuri el se
neglijează.
Entalpiile i1 şi i2 depind de temperaturile t1 şi t2 şi de compoziţia soluţiilor în cele
două stări (diluată şi concentrată) iar i" depinde de presiunea atmosferei aflate
deasupra lichidului din aparatul de vaporizare. Entalpiile soluţiei în stare lichidă se
calculează cu relaţia :
i = cso∗t (4.4)
unde t reprezintă temperatura soluţiei, exprimată în °C, iar căldura specifică la
presiune constantă cso depinde de temperatura, presiunea şi de compoziţia soluţiei,
exprimată prin concentraţia masică b :
56 Bilanţuri termoenergetice

cso = (1- b)∗csv + b∗csd (4.5)


csv fiind căldura specifică a solventului în stare pură iar csd căldura specifică a
substanţei dizolvate în stare pură la temperatura de lucru.
Formula de calcul a căldurii specifice a soluţiei conduce la relaţia de recurenţă :
G1∗c1 = G2∗c2 + W∗csv (4.6)
Necesarul de căldură al operaţiei este asigurat prin alimentarea vaporizatorului cu
un agent termic, care în marea majoritate a cazurilor este abur. Căldura consumată
pentru operaţia de concentrare a soluţiilor se regăseşte într-o foarte mare parte în
entalpia vaporilor secundari. Debitul de vapori secundari şi conţinutul său de
căldură constitue o resursă energetică secundară care poate fi valorificată tot în
operaţia de concentrare prin vaporizare, prin fracţionarea operaţiei în mai multe
aparate înseriate, vaporii secundari generaţi de corpul precedent fiind utilizati ca
agent termic primar pentru corpul următor.
Mai multe aparate de vaporizare înseriate alcătuiesc o linie de vaporizare. În
practică, numărul de aparate înseriate este de obicei cuprins între trei şi şase.
Pentru o mai bună valorificare a căldurii intrate cu vaporii primari, o parte din
vaporii secundari prelevaţi între corpuri sunt utilizaţi pentru preâncălzirea soluţiei
diluate. O altă soluţie de valorificare a conţinutului de căldură al vaporilor
secundari constă în comprimarea lor mecanică sau prin ejecţie şi utilizarea lor ca
agent termic primar pentru acelaşi aparat de vaporizare din care provin.

4.2 INSTALAŢII DE USCARE INDUSTRIALE


Uscarea artificială este un procedeu mult mai rapid decât uscarea naturală, fiind
rezultatul intensificării procesului de eliminare a umidităţii din material. O
instalaţie de uscare convenţională se compune dintr-o incintă unde are loc uscarea
propriu-zisă şi o serie de anexe care asigură circulaţia şi eventual încălzirea
agentului de uscare, alimentarea cu energie de orice fel, evacuarea agentului de
uscare purtător de umiditate, etc.
Sursa de căldură a instalaţiei poate să fie exterioară sau interioară în raport cu
materialul umed. În cazul surselor exterioare, căldură se transmite materialului prin
convecţie, conducţie sau radiaţie. În cazul surselor interne, un procedeu frecvent
folosit este încălzirea dielectrică. Natura sursei şi modul de transmitere a căldurii
influenţează concepţia instalaţiei de uscare şi consumul specific de energie realizat
de aceasta. Instalaţiile de uscare industriale urmăresc să asigure simultan atât
calitatea cerută materialului uscat cât şi o eficienţă energetică cât mai mare.
Comportarea materialelor în timpul uscării este diferită, în acest sens deosebindu-
se două categorii de materiale. Materialele cu structură organizată în reţele
cristaline, de natură anorganică, în care legăturile umidităţii cu materialul sunt
slabe, prezintă valori reduse ale umidităţii de echilibru, migrarea umidităţii prin
interiorul lor având loc sub acţiunea forţelor de greutate şi de tensiune superficială.
Ponderea zonei de uscare cu viteză constantă este predominantă iar intensitatea
Principalele tipuri de echipamente energetice 57

procesului depinde doar de intensitatea transferului de căldură.


Materialele cu structură fibroasă, poroasă, gelatinoasă, de natură organică, în care
legătura umidităţii cu materialul este puternică, prezintă valori ridicate ale
umidităţii de echilibru, migrarea umidităţii prin interiorul lor având loc prin
difuzie. Ponderea zonei de uscare cu viteză constantă este mult mai mică sau
aceasta lipseşte complect. În cazul forţării unei viteze de uscare prea mari, diferenţa
între umiditatea straturilor superficiale şi umiditatea miezului poate provoca
deteriorarea ireversibilă prin crăpare, răsucire, exfoliere. De aceea, viteza de uscare
a acestor materiale este limitată iar intensitatea transferului de căldură nu trebuie să
depăşească acest prag de suportabilitate.
Bilanţul de masă al incintei de uscare este exprimat prin relaţia :
G1 - G2 = w1G1 - w2G2 = L(x2 - x1) = ∆W (4.7)
unde G1 reprezintă debitul de material umed, G2 reprezintă debitul de material
uscat, w1 este umiditatea relativă a materialului la intrarea în uscător, w2 este
umiditatea relativă a materialului la ieşirea din uscător, L este debitul de aer uscat,
x1 este umiditatea absolută a aerului la intrarea în uscător, x2 este umiditatea
absolută a aerului la ieşirea din uscător iar ∆W este cantitatea de umiditate
evacuată din material.
Bilanţul energetic al incintei de uscare permite determinarea necesarului de căldură
pentru uscarea materialului :
Q = Qmat + Qvap + Qaer + Qtra + Qp (4.8)
Qmat = G2cm(θ2-θ1) (4.9)
Qvap = L(x2 - x1)(r + cvt2 - cwθ1) (4.10)
Qaer = L(t2 - t1)(ca + x1cv) (4.11)
Qtra = Gtractra(θt2 - θt1) (4.12)
Componentele necesarului de căldură pentru uscare sunt:
• căldura preluată de material Qmat;
• căldura preluată de umiditatea evacuată din material Qvap;
• căldura preluată de agentul de uscare Qaer;
• căldura preluată de instalaţia de transport a materialului prin uscător Qtra;
• căldura pierdută în mediul înconjurător Qp.
Mărimile care intră în componenţa relaţiilor de mai sus au următoarele
semnificaţii: θ2 este temperatura materialului la ieşirea din uscător, θ1 este
temperatura sa la intrarea în uscător, cm este căldura specifică a materialului ieşit
din uscător, θt2 este temperatura instalaţiei de transport la ieşirea din uscător, θt1
este temperatura ei la intrarea în uscător, ctra este căldura specifică a instalaţiei de
transport, t2 este temperatura aerului la ieşirea din uscător, t1 temperatura sa la
intrarea în uscător, ca este căldura specifică a aerului uscat, cv este căldura specifică
58 Bilanţuri termoenergetice

a vaporilor de apă iar cw este căldura specifică a umidităţii în stare lichidă.


Mărimea necesarului de căldură al operaţiei este dată în cele mai multe cazuri de
doi dintre cei cinci termeni, care se regăsesc sub forma conţinutului de căldură al
debitului de agent de uscare care iese din incintă. Aceşti doi termeni sunt Qvap şi
Qaer. Dacă primul este proporţional cu cantitatea de umiditate care trebuie evacuată,
al doilea este proporţional cu debitul specific de aer. Mărimea debitului specific de
aer depinde de natura materialului, de regimul de temperatură din incintă şi de tipul
instalaţiei de uscare. Qaer poate fi considerată cea mai importantă pierdere de
energie asociată operaţiei de uscare. Căldura preluată de aerul de uscare poate fi
doar redusă dar nu anulată, deoarece anularea ei ar însemna eliminarea vectorului
care transportă în exterior umiditatea evacuată din material. Eficienţa energetică a
operaţiei de uscare depinde în primul rând de ponderea acestui termen. În al doilea
rând, ea depinde de posibilitatea tehnică şi de rentabilitatea economică a recuperării
căldurii sensibile şi latente conţinute de aerul umed care părăseşte incinta de
uscare.

4.3 REACTOARE CHIMICE ŞI ÎNCĂLZITOARE


Categoria reactoarelor chimice, a încălzitoarelor şi a altor echipamente şi agregate
similare acestora este una foarte largă, în care sunt cuprinse elemente care se
caracterizează în special prin diversitate. Materiile prime şi materialele care sunt
încălzite prezintă la rândul o mare diversitate. Din acest motiv, tratarea întregii
categorii se limitează la generalităţi.
Forma de energie utilizată de această categorie de echipamente pentru procesele de
încălzire poate fi energia electrică, energia termică provenind din exterior şi
introdusă în interior prin intermediul unui agent termic sau energia termică
generată în interior ca urmare a unor reacţii chimice exotermice.
Printre termenii bilanţului energetic al încălzitoarelor şi reactoarelor se evidenţiază
efectele exo sau endotermice, căldurile latente de schimbare a stării de apariţie,
precum şi alţi asemenea termeni asociaţi materiilor prime sau materialelor
conţinute în încărcătură.

4.4 CUPTOARE CU COMBUSTIBIL


Bilanţul energetic al unui cuptor cu combustibil este asemănător din multe puncte
de vedere bilanţului unui cazan care funcţionează pe acelaşi tip de combustibil. În
multe cazuri, bilanţul energetic al cuptorului este mai complicat, deoarece
pierderile de energie la un astfel de agregat sunt mai numeroase şi mai
diversificate. Astfel, la cele cinci categorii de pierderi specifice cazanelor
energetice se adaugă unele specifice doar cuptoarelor. Din această ultimă categorie
fac parte pierderile de căldură şi/sau de gaze de ardere (în cazul suprapresiunii în
incinta cuptorului) prin orificii, guri de vizitare şi uşi de încărcare-descărcare,
pierderile de căldură cu apa de răcire, pierderile prin acumulare proprii activităţilor
discontinue, etc.
5. EXEMPLE ŞI STUDII DE CAZ
5.1 BILANŢUL ENERGETIC AL UNUI SCHIMBĂTOR DE CĂLDURĂ
ABUR-APĂ
Schimbătorul de căldură abur-apă este de tip orizontal, în contracurent, cu o
suprafaţă de schimb de căldură S = 17,94 m2. Apa circulă prin ţevi, iar aburul
condensează în spaţiul dintre ţevi; la ieşirea din aparat se evacuează condensat la
saturaţie. Schimbătorul de căldură, de tip D55-OL-2 este alimentat cu abur de la
centrala termică a întreprinderii şi asigură prepararea agentului termic pentru
încălzirea incintelor în sezonul rece şi alimentarea cu căldură a unor consumatori în
tot timpul anului.
Datele de construcţie ale schimbătorului sunt:
• numărul de tronsoane, n1=2;
• numărul de ţevi pe tronson, n=55;
• diametrul interior şi exterior al ţevii, di=16 mm, de=21 mm;
• diametrul interior al mantalei, Di=257 mm;
• grosimea peretelui mantalei, δm=8 mm;
• lungimea unui tronson, l=3 m.
Fiecare tronson al schimbătorului este de construcţie semielastică. Conturul de
bilanţ cuprinde schimbătorul de căldură cu intrările şi ieşirile clor doi agenţi
termici. Mărimile măsurate în vederea determinării elementelor bilanţului termic
sunt prezentate în tabelul 5.1.
Tabelul 5.1
Mărimi măsurate în vederea întocmirii bilanţului
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoare
1. Debitul de abur G1 kg/s 1,04
2. Temperatura aburului t´1 ºC 175
3. Presiunea aburului p´1 bar 6
4. Temperatura condensatului t´´1 ºC 158
5. Presiunea condensatului p´´1 bar 5,9
6. Debitul de apă G2 kg/s 18,55
7. Temperatura apei la intrare t´2 ºC 42
8. Presiunea apei la intrare p´2 bar 69
9. Temperatura apei la ieşire t´´2 ºC 4
10. Presiunea apei la ieşire p´´2 bar 3,87
Pe baza mărimilor măsurate, în tabelul 5.2 este prezentat modul de calcul al
mărimilor intermediare şi al elementelor bilanţului termic al aparatului.
60 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 5.2
Mărimi intermediare calculate şi termenii bilanţului termic al aparatului
Nr. Mărimea Simbol U. M. Mod de Valoare
determinare
1. Entalpia aburului i´1 kJ/kg tabele abur, 2794
i´1=f(t´1, p´1)
2. Entalpia condensatului i´´1 kJ/kg tabele abur, 670
i´´1=f(t´´1, p´´1)
3. Entalpia apei la intrare i´2 kJ/kg tabele abur, 175
i´2=f(t´2, p´2)
4. Entalpia apei la ieşire i´´2 kJ/kg tabele abur, 289
i´´2=f(t´´2, p´´2)
5. Debitul de căldură cedat Q1 KJ/s Q1=G1(i´1- i´´1) 2209
6. Debitul de căldură primit Q2 KJ/s Q2=G2(i´´2- i´2) 2114,7
7. Debitul de căldură pierdut în Qp KJ/s Qp=Q1-Q2 94,3
mediul ambiant
8. Coeficientul de reţinere a ηr % ηr=Q2/Q1 0,9574
căldurii

5.2 SCHIMBĂTOR DE CĂLDURĂ APĂ-APĂ


Schimbătorul de căldură orizontal apă-apă, în contracurent, are suprafaţa de schimb
de căldură S = 108,9 m2. Fluidul primar circulă prin ţevi, iar cel secundar în spaţiul
dintre ţevi şi manta. Schimbătorul de căldură este de tip B-85-OL şi asigură
prepararea agentului termic pentru încălzire spaţiilor, fiind montat într-un punct
termic.
Datele de construcţie ale schimbătorului sunt:
• numărul de tronsoane, n1=6;
• numărul de ţevi pe tronson, n=85;
• diametrul interior şi exterior al ţevii, di=16 mm, de=21 mm;
• diametrul interior al mantalei, Di=309 mm;
• grosimea peretelui mantalei, δm=8 mm;
• lungimea unui tronson, l=4 m;
• secţiunea de trecere a fluidului prin ţevi, S1=0,0171 m2;
• secţiunea de trecere a fluidului între ţevi, S2=0,0453 m2.
Conturul de bilanţ cuprinde schimbătorul de căldură cu intrările şi ieşirile celor doi
agenţi termici. Mărimile măsurate în vederea determinării elementelor bilanţului
termic sunt prezentate în tabelul 5.3.
Exemple şi studii de caz 61

Tabelul 5.3
Mărimi măsurate în vederea întocmirii bilanţului
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoare
1. Debitul de apă fierbinte G1 kg/s 21
2. Temperatura agentului primar la intrare t´1 ºC 95
3. Presiunea agentului primar la intrare p´1 bar 7,8
4. Temperatura agentului primar la ieşire t´´1 ºC 71
5. Presiunea agentului primar la ieşire p´´1 bar 7,31
6. Debitul de apă rece G2 kg/s 25,43
7 Temperatura agentului secundar la intrare t´2 ºC 53
.8. Presiunea agentului secundar la intrare p´2 bar 3,4
9. Temperatura agentului secundar la ieşire t´´2 ºC 72
10. Presiunea agentului secundar la ieşire p´´2 bar 3,08
Pe baza mărimilor măsurate, în tabelul 5.4 este prezentat modul de calcul al
mărimilor intermediare şi al elementelor bilanţului termic al aparatului.
Tabelul 5.4
Mărimi intermediare şi elementele bilanţului termic al aparatului.
Nr. Mărimea Simbol U. M. Mod de Valoare
determinare
1. Entalpia agentului primar la i´1 kJ/kg tabele apă, 398,2
intrare i´1=f(t´1, p´1)
2. Entalpia agentului primar la i´´1 kJ/kg tabele apă, 297,6
ieşire i´´1=f(t´´1, p´´1)
3. Entalpia agentului secundar la i´2 kJ/kg tabele apă, 222,1
intrare i´2=f(t´2, p´2)
4. Entalpia agentului secundar la i´´2 kJ/kg tabele apă, 301,58
ieşire i´´2=f(t´´2, p´´2)
5. Debitul de căldură cedat Q1 kJ/s Q1=G1(i´1- i´´1) 2112,6
6. Debitul de căldură primit Q2 kJ/s Q2=G2(i´´2- i´2) 2021,1
7. Debitul de căldură pierdut în Qp kJ/s Qp=Q1-Q2 91,43
mediul ambiant
8. Coeficientul de reţinere a ηr % ηr=Q2/Q1 0,9567
căldurii

5.3 BILANŢUL ENERGETIC AL UNEI INSTALAŢII DE


CONCENTRARE PRIN VAPORIZARE
Instalaţia de concentrare a laptelui este o instalaţie de vaporizare sub vid, în trei
trepte. Temperatura de extragere (vaporizare) a apei din lapte este mai mică decât
100 ºC, laptele păstrându-şi nealterate toate calităţile.
Instalaţia se compune din trei corpuri care funcţioneazǎ sub vid. Vidul este asigurat
cu ajutorul unor ejectoare cu abur. Circulaţia prin linia de vaporizare se face în
echicurent. Vaporii secundari rezultaţi din ultimul corp sunt evacuaţi într-un
condensator.
62 Bilanţuri termoenergetice

Preîncălzirea laptelui se realizează în trei trepte, agentul termic folosit fiind aburul
secundar format în treptele de vaporizare şi aburul primar.
Agenţii termici utilizaţi în instalaţie sunt:
• abur de 8-9 bar pentru încălzirea şi realizarea (menţinerea) vidului în
corpurile de vaporizare;
• apă de răcire pentru preluarea căldurii aburului secundar rezultat din corpul
al treilea.
Procesul de fabricaţie fiind continuu, bilanţul se va întocmi pe unitatea de timp.
Conturul de bilanţ în cazul instalaţiei de concentrare a laptelui are următoarele
limite:
• pe partea agentului termic zona cuprinsă între intrarea aburului şi a apei de
răcire şi ieşirea condensatului şi a apei de răcire;
• pe partea materiei prime zona cuprinsă între intrarea laptelui şi ieşirea
concentratului.
Ecuaţia bilanţului material este:
Dl + Dab = Dc + Dcd + De [kg/h] (5.1)
unde Dl este cantitatea de lapte care intră în concentrator; Dab – consumul de abur;
Dc – producţia de concentrat; Dcd – debitul de condensat evacuat; De – debitul de
abur eşapat în atmosferă în amestec cu aerul.
Ecuaţia bilanţului termoenergetic este:
Ql + Qab + Qri = Qc + Qcd + Qre + Qe + Qδ [kW] (5.2)
unde Ql este debitul de căldură conţinut de lapte; Qab – debitul de căldură intrat cu
aburul; Qri – debitul de căldură intrat cu apa de răcire; Qc – debitul de căldură ieşit
cu concentratul; Qcd – debitul de căldură ieşit cu condensatul; Qre – debitul de
căldură ieşit cu apa de răcire; Qe – debitul de căldură ieşit cu aburul eşapat; Qδ –
pierderea de căldură în mediul ambiant.
Pentru calculul componentelor bilanţului termoenergetic, se utilizează următoarele
formule:

Ql =
( )
Dl t l sl c pl + wl c p
[kW] (5.3)
3600 100
unde: tl este temperatura iniţială a laptelui, ºC; wl – conţinutul de apă în lapte, %; sl
– conţinutul de substanţă uscată în lapte, % (sl=100-wl); cpl – căldura specifică a
substanţei uscate, kJ/(kg ºC); cp – căldura specifică a apei, kJ/(kg ºC).
Qab = Dab iab / 3600 [kW] (5.4)
unde: iab este entalpia aburului, în kJ/kg, determinată în funcţie de presiunea pab şi
temperatura tab ale aburului.
Exemple şi studii de caz 63

Qri = Dr c p t i / 3600 [kW] (5.5)

în care: Dr este debitul de apă de răcire, în kg/h; ti – temperatura apei de răcire la


intrarea în condensator, în ºC.

Qc =
(
Dc t c sc c pl + wc c p
[kW]
) (5.6)
3600 100
unde: tc este temperatura concentratului la ieşirea din instalaţia de concentrare, în
ºC; sc – conţinutul de substanţă uscată în concentrat, în %; wc – conţinutul de apă în
concentrat, în % (sc=100-wc).
100 − wl
Dc = Dl [kg/h] (5.7)
100 − wc

Qcd = Dcd icd / 3600 [kW] (5.8)


unde: icd este entalpia condensatului evacuat, în kJ/kg, determinată în funcţie de
temperatura lui tcd.
Qrc = Dr c p t c / 3600 [kW] (5.9)

în care: tc este temperatura apei de răcire la ieşirea din condensator, în ºC.


Qe = De ivap / 3600 [kW] (5.10)

unde: ivap este entalpia la saturaţie a vaporilor eşapaţi în atmosferă, în kJ/kg.


Qδ = 10 -3 ∑ α S (t
i
i i si − t 0 ) [kW] (5.11)

în care: αi [W/(m2 ºC)] este coeficientul de convecţie în mediul ambiant de la


suprafaţa Si cu temperatura tsi [ºC]; t0 este temperatura mediului ambiant, în ºC.
Mărimile măsurate în vederea calculării elementelor bilanţului material şi
termoenergetic sunt prezentate în tabelul 5.5.
Pe baza mărimilor măsurate, în tabelele 5.6 şi 5.7 sunt prezentate mărimile
intermediare calculate şi componentele bilanţului termoenergetic.
Indicii energetici specific ai instalaţiei sunt:
• consumul specific de abur:
Dab
d ab = = 1,8 [kg abur/kg concentrat] (5.12)
Dc
64 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 5.5
Mărimi măsurate în vederea întocmirii bilanţului unei instalaţii de
concentrare cu funcţionare continuă.
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoare
1. Debit lapte intrare D kg/h 6000
2. Temperatură lapte intrare t ºC 8
3. Conţinut apă în lapte wl % 91,5
4. Temperatură concentrat tc ºC 46
5. Conţinut apă în concentrat wc % 49
6. Presiune abur pab bar 8
7. Temperatură abur tab ºC 170
8. Debit abur Dab kg/h 1800
9. Debit apă răcire Dr kg/h 50000
10. Temperatură apă răcire intrare ti ºC 25
11. Temperatură apă răcire ieşire te ºC 38
12. Debit condensat Dcd kg/h 6450
13. Temperatură condensat tcd ºC 40
14. Temperatură mediu ambiant t0 ºC 20
15. Temperatură medie coloane de concentrare ts ºC 50
16. Suprafaţă coloane de concentrare S m2 390
Tabelul 5.6
Mărimi intermediare calculate în vederea întocmirii bilanţului instalaţiei de
concentrare prin vaporizare.
Nr. Mărimea Simbol U. M. Mod de Valoare
calcul
1. Căldură specifică substanţă uscată cpl kJ/(kg K) tabele 2,51
2. Căldură specifică apă cp kJ/(kg K) tabele 4,18
3. Conţinut substanţă uscată în lapte sl % 100-wl 8,5
4. Conţinut substanţă uscată în sc % 100-wc 51
concentrat
5. Debit concentrat Dc kg/h (5.3.6) 1000
6. Entalpie abur iab kJ/kg tabele 2769
7. Entalpie condensat icd kJ/kg cptcd 167,2
8. Debit abur eşapat De kg/h (2.10) 350
9. Entalpie abur eşapat ivap kJ/kg tabele 2675
10. Cantitatea de apă extrasă din lapte W kg/h Dl-Dc 5000
prin concentrare
11. Coeficient convecţie de la suprafaţa α W/(m2 5,15
2 ,24 t s − t 0
coloanelor la mediul ambiant K)
Exemple şi studii de caz 65

Tabelul 5.7
Bilanţul termoenergetic al instalaţiei de concentrare prin vaporizare cu
funcţionare continuă.
Căldură intrată Căldură ieşită
Denumire kW % Denumire KW %
Ql 53,84 1,86 Qc 42,53 1,47
Qab 1384,50 47,91 Qcd 299,57 10,37
Qri 1451,39 50,23 Qre 2206,11 76,34
Total intrat 2889,73 100,00 Qe 260,07 9,00
Qδ 60,52 2,08
Total ieşit 2868,53 99,26
Eroare 21,2 0,73
• consumul specific de căldură pe unitate de produs:
3600Qab
qc = = 4982 [kJ/kg concentrat] (5.13)
Dc
• consumul specific de căldură pentru eliminarea 1 kg de apă din produs:
3600Qab
qw = = 996,84 [kJ/kg apă] (5.14)
W

5.4 BILANŢUL TERMOENERGETIC AL UNUI REACTOR CHIMIC


DE JOASĂ TEMPERATURĂ
Reactorul de tip basculant, încălzit cu abur în manta, este utilizat în industria
cosmetică.
Reactorul are forma cilindrică cu manta dublă în care se introduce agentul de
încălzire (aburul). Vasul interior est prevăzut cu un dispozitiv de agitare, în vederea
omogenizării amestecului de materii prime introduse. Procesul tehnologic de
elaborare a şarjei are următoarele faze :
• umplerea vasului interior cu materii prime, în absenţa încălzirii;
• încălzirea vasului interior şi a materiei prime pentru fierberea şi
omogenizarea amestecului, care rezultă în stare lichidă. În finalul
procesului de încălzire în reactor se mai introduce o cantitate de materie
primă (grăsime) încălzită în exterior;
• golirea aparatului şi pregătirea sa pentru şarja următoare.
Ecuaţia bilanţului termic al aparatului este:
Qab + Qm1 = Qm 2 + Qvap + Qt + Qc + Qma + Qac [kJ/şarje] (5.15)

unde: Qab este cantitatea de căldură introdusă cu aburul; Qm1, Qm2 – cantităţile de
căldură introduse cu materiile prime, respectiv ieşite cu produsul final; Qvap –
cantitatea de căldură ieşită cu vaporii degajaţi din şarje în urma fierberii; Qt –
66 Bilanţuri termoenergetice

cantitatea de căldură necesară topirii materialelor solide; Qc – cantitatea de căldură


ieşită cu condensatul; Qma – cantitatea de căldură pierdută în mediul ambiant; Qac –
cantitatea de căldură acumulată în masa reactorului.
Bilanţul a fost întocmit pentru o şarjă caracteristică. Valorile măsurate pentru
materiile prime introduse, respectiv pentru produsul finit, sunt prezentate în tabelul
5.8.
Tabelul 5.8
Materii prime introduse în reactor
Cantitate, Căldură specifică, Căldură latentă Temperatură
Nr. Materia primă Gm cp de topire, rt de intrare, tm
kg kJ/(kg ºC) kJ/kg ºC
1. Apă 50 4,18 - 18
2. Material solid 1 9 2,80 65 20
3. Material solid 2 5 2,40 135 20
4. Material solid 3 155 0,90 260 21
5. Material lichid 16 2,30 - 110
6. Produs finit 200 1,96 - 108
Rezultatele măsurărilor efectuate pentru întocmirea bilanţului sunt prezentate în
tabelul 5.9. Se menţionează că, datorită faptului că din reactor se elimină o emulsie
apă-abur şi nu condensat, a fost necesar să se măsoare titlul acestei emulsii
utilizând calorimetru.
Tabelul 5.9
Rezultatele măsurărilor
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoare
1. Cantitatea de abur Gab Kg 110
2. Presiunea aburului pab Bar 2
3. Temperatura aburului tab ºC 12
4. Titlul emulsiei apă-abur evacuată din reactor x - 0,25
5. Temperatura suprafeţei reactorului: tp ºC
• fund 70
• pereţi laterali 112
6. Suprafaţa exterioară a reactorului:
• fund S1 m2 0,56
• pereţi laterali S2 m2 1,5
7. Greutatea reactorului Gr Kg 250
8. Temperatura iniţială a masei ractorului tri ºC 22
9. Temperatura mediului ambiant T0 ºC 26
10. Durata şarjei Τ Ore 1
Calculele de determinare a elementelor bilanţului termic sunt prezentate în tabelul
5.10, iar rezultatele sunt sintetizate în tabelul 5.11.
Exemple şi studii de caz 67

Tabelul 5.10
Calculul elementelor bilanţului termic
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoare
1. Entalpia aburului iab kJ/kg 2707
2. Căldura introdusă cu aburul Qab kg/şarjă 297,8 * 103
3. Căldura introdusă cu materia Qm1 kg/şarjă 11,5 * 103
primă
4. Căldura ieşită cu produsul finit Qm2 kg/şarjă 42,3 * 103
5. Căldura necesară topirii Qt kg/şarjă 41,6 * 103
materiilor prime
6. Cantitatea de apă evaporată W kg 35
din şarjă
7. Căldura necesară vaporizării Qvap kg/şarjă 90,7 * 103
apei din şarje
8. Entalpia condensatului ic kJ/kg 504,8
9. Căldura latentă de condensare rab kJ/kg 2202
a aburului
10. Căldura ieşită cu condensatul Qc kg/şarjă 116 * 103
(emulsie apă-abur)
11. Coeficientul de convecţie de la
pereţii reactorului la mediul
ambiant:
• de la fluidul reactorului α1 W/(m2 K) 10,6
• de la suprafaţa laterală α2 W/(m2 K) 14,2
12. Pierderile de căldură în mediul Qma kg/şarjă 7,5 * 103
ambiant
13. Căldura acumulată în zidărie Qac kg/şarjă 12,2 * 103
Tabelul 5.11
Elementele bilanţului termic
Căldura intrată kJ/şarjă % Căldură ieşită kJ/şarjă %
Q´ab 297,8 * 103 96,3 Qm2 42,3 * 103 13,7
Q´m1 11,5 * 103 3,7 Qt 41,6 * 103 13,5
Q´l 309,3 * 103 100 Qvap 90,7 * 103 29,3
Qc 116 * 103 37,5
Qma 7,5 * 103 2,4
Qac 12,2 * 103 3,9
Eroare -1 * 103 -0,3
Qc 309 * 103 100
Randamentul termic al procesului se poate defini cu relaţia:
Qu
ηt = 100 [%] (5.16)
Qab − Qcc
unde: Qu este căldura utilă care se calculează cu relaţia:
Qu = Qm 2 − Q m1 + Qvap + Qt [kJ/şarje] (5.17)

Qcc este căldura returnată cu condensatul la cazanele care furnizează aburul:


68 Bilanţuri termoenergetice

Qcc = Dab icc [kJ/şarje] (5.18)


icc este entalpia condensatului returnat , în kJ/kg.
Cu toate că din reactor se evacuează o emulsie apă-abur, aceasta condensează pe
conductele de legătură până la vasul de colectare a condensatului, astfel încât la
cazare se returnează numai condens la saturaţie. Rezultă:
Qcc = 110 * 504,8 = 55,5 *103 kJ/şarje (5.19)
Randamentul termic rezultă :

ηt =
(13,7 − 3,7 + 29,3 + 13,5)10 3 = 21,8 % (5.20)
297,8 − 55,5

5.5 BILANŢUL TERMOENERGETIC AL UNEI INSTALAŢII DE


USCARE CU PULVERIZARE
Instalaţia asigură producere laptelui praf, având o capacitate de 1000 kg/h produs
finit. Agentul termic utilizat în procesul de uscare este abur. Turnul de uscare este
prevăzut la partea superioară cu o instalaţie de pulverizare a laptelui concentrat, cu
o baterie de aer cald şi cu o gură de admisie cu filtre pentru aerul de uscare.
Pulverizarea laptelui concentrat se face cu un atomizor care funcţionează pe
principiul pulverizării centrifugale. Bateria de aer cald este formată din ţevi prin
care circulă aburul care condensează, iar printre ţevi, aerul care se încălzeşte.
Turnul de uscare funcţionează pe principiul curentului de antrenare, aerul cald
venind în contact cu laptele concentrat în momentul în care acesta a fost pulverizat
şi conţine o mare cantitate de apă. În consecinţă, în perioada iniţială are loc o răcire
imediată a aerului datorită evaporării puternice a apei din lapte.
În continuare, uscarea are loc în turn la temperatura moderată, pentru a se evita
încălzirea excesivă a laptelui praf şi modificarea proprietăţilor lui organoleptice.
Laptele praf se colectează în pâlnia inferioară a turnului cu un raclet rotitor şi se
evacuează printr-un sistem pneumatic.
Aerul cald, cu un conţinut mărit de umiditate şi lapte praf antrenat, este extras şi
introdus într-un ciclon unde are loc o a doua separare şi colectare a laptelui praf.
Laptele colectat în turnul de uscare şi în ciclonul separator este transportat
pneumatic de un curent de aer rece, care răceşte produsul, într-un ciclon de
separare finală.
Aerul cald din primul ciclon şi aerul rece din al doilea ciclon sunt evacuate în
atmosferă de un ventilator de aer.
Conturul de bilanţ, în cazul instalaţiei de lapte praf, are următoarele limite :
• pentru materia prelucrată: zona cuprinsă între intrarea laptelui concentrat şi
ieşirea prafului din al doilea ciclon separator;
Exemple şi studii de caz 69

• pentru agentul termic şi de transport: zona cuprinsă între intrarea aburului,


aerului de uscare şi aerului de transport şi evacuarea aerului şi
condensatului (vezi fig. 5.1).
Regimul de funcţionare al instalaţiei este corelat cu cel al instalaţiei de concentrare
a laptelui, care furnizează materia primă, funcţionarea fiind de regulă în tandem.
Între două opriri instalaţia funcţionează practic la sarcină constantă, ceea ce
permite elaborarea bilanţului pe unitatea de timp.
Ecuaţia bilanţului termic este:
Qc + Qab + Qai = Q p + Qcd + Qae + Qδ [kW] (5.21)

unde: Qc este căldura fizică a laptelui concentrat; Qab – căldura aburului de


încălzire; Qai – căldura fizică a aerului de uscare şi transport intrat în instalaţie; Qp
– căldura sensibilă a laptelui praf; Qcd – căldura condensului evacuat din instalaţie;
Qae – căldura aerului umidificat evacuat din instalaţie; Qδ – căldura pierdută în
mediul ambiant.
Pentru calculul componentelor bilanţului termic se utilizează următoarele relaţii:
Q c = Dc ic / 3600 [kW] (5.22)
unde: Dc este cantitatea de lapte concentrat prelucrată orar, în kg/h; ic – entalpia
laptelui concentrat, în kJ/kg, determinată cu relaţiile:
ic = c pc t c [kJ/kg] (5.23)

(
c pc = s c cδ + wc c p )100
1
[kJ/(kg ºC)] (5.24)

unde: cpc este căldura specifică a laptelui concentrat, în kJ/(kg ºC); tc – temperatura
laptelui concentrat, în ºC; sc – conţinutul de substanţă uscată (SU) în laptele
concentrat, în %; wc – conţinutul procentual de apă în laptele concentrat, în %; (sc +
wc=100); cp – căldura specifică a apei, în kJ/(kg ºC); cδ – căldura specifică a
substanţei uscate, în kJ/(kg ºC).
Qab = Dab iab / 3600 [kW] (5.25)
unde: Dab este consumul orar de abur, în kg/h; iab – entalpia aburului, în kJ/kg,
determinată în funcţie de presiunea pab şi temperatura tab ale aburului.
Qai = Da iai / 3600 [kW] (5.26)
unde: Da este debitul de aer uscat introdus în instalaţi, în kg a.u./h; iai – entalpia
aerului aspirat din atmosferă, în kJ/kg a.u.

Da = [kg a.u./h] (5.27)
1 + xi
unde: V este debitul de aer aspirat, în m3/h; ρ – densitatea aerului umed, în kg/m3; xi
– umiditatea absolută a aerului aspirat, în kg/kf a.u.
70 Bilanţuri termoenergetice

ϕ i p si
xi = 0,622 [kg/kg a.u.] (5.28)
100 pb − ϕ i p si
unde: φi este umiditatea relativă a aerului aspirat, în %; psi – presiunea de saturaţie
a vaporilor de apă în aer la temperatura ti, în N/m2; pb – presiunea barometrică, în
N/m2.
pb 1 + xi
ρ= [kg/m3] (5.29)
Ti 287 + 461,6 xi
unde: Ti este temperatura arului aspirat, în K.
ii = 1,006ti + xi (2500 + 1,863t i ) [kJ/kg a.u.] (5.30)

Q p = D p i p / 3600 [kW] (5.31)

unde: Dp este cantitatea de lapte praf realizată orar, în kg/h; ip – entalpia laptelui
praf (vezi şi 5.23 şi 5.24), în kJ/kg; ip = cpp * tp sau:

ip
tp
100
(s p cδ )
+ w p c p [kJ/kg] (5.32)

unde: tp este temperatura laptelui praf la ieşirea din instalaţie, în ºC; sp – conţinutul
procentual de SU în laptele praf, în %; wp – conţinutul procentual de apă în laptele
praf, %.
Qcd = Dcd icd / 3600 [kW] (5.33)
unde: Dcd este debitul de condensat evacuat, în kg/h; icd – entalpia condensatului, în
kJ/kg.
Qae = Da iae / 3600 [kW] (5.34)
iae = 1,006t e + x e (2500 + 1,803t e ) (5.35)

Dc wc − w p
xe = xi + [kg/kg a.u.] (5.36)
Da 100 − wc
unde: iae este entalpia arului evacuat, în kJ/kg a.u.; te – temperatura aerului evacuat,
în ºC; xe – umiditatea absolută a aerului evacuat, în kg/kg a.u.
Qδ = 10 −3 α t S t (tt − t i ) + 10 −3 α c S c (t a − t i ) [kW] (5.37)
unde: αt, αc sunt coeficienţi de convecţie d la suprafaţa turnului, respectiv
ciclonului sparator, la mediul ambiant, în W/(m2 ºC); St, Sc – suprafeţele calde ale
turnului, respectiv ciclonului, în m2; tt – temperatura medie a suprafeţei turnului, în
ºC; ti – temperatura medie a suprafeţei ciclonului, în ºC.
Mărimile măsurate în vederea elaborării bilanţului termoenergetic sunt prezentate
în tabelul 5.12.
Exemple şi studii de caz 71

Tabelul 5.12
Mărimi măsurate în vederea întocmirii bilanţului
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoare
1. Debit lapte concentrat Dc kg/h 1000
2. Temperatură lapte concentrat tc ºC 42
3. Conţinutul de apă în concentrat wc % 49
4. Debit lapte praf Dp kg/h 540
5. Temperatură lapte praf tp ºC 26
6. Conţinut de apă în lapte praf wp % 4,3
7. Presiune abur p Bar 9,6
8. Debit de abur consumat Dab kg/h 2563
9. Temperatură aer aspiraţie ti ºC 20
10. Umiditate relativă aer intrare φi % 72
11. Debit volumetric aer aspirat V m3/h 45900
12. Temperatură aer evacuare te ºC 73
13. Debit condensat Dcd kg/h 2563
14. Titlul condensatului evacuat xcd - 0,12
15. Temperatură medie turn tt ºC 60
16. Temperatură medie ciclon tci ºC 45
17. Suprafaţă caldă turn St m2 280
18. Suprafaţă caldă cicloane Sc m2 150
Mărimile calculate care intervin în componentele bilanţului sunt prezentate în
tabelul 5.13.
Tabelul 5.13
Mărimile calculate în vederea întocmirii bilanţului
Nr. Mărimea Simbol U. M. Mod de calcul Valoarea
1 2 3 4 5 6
1. Căldura specifică substanţă cδ kJ/(kg ºC) Tabele 2,51
uscată
2. Căldura specifică lapte cpc kJ/(kg ºC) (5.5.4) 2,32
concentrat
3. Căldură specifică lapte praf cpp kJ/(kg ºC) (5.5.4) 2,58
4. Entalpie concentrat ic kJ/kg (5.5.3) 139,44
5. Entalpie lapte praf ip kJ/kg (5.5.12) 67,08
6. Entalpie abur iab kJ/kg Tabele în 2777
funcţie de pab
şi tab
7. Umiditatea absolută aer xi kg/kg (5.5.8) 0,0105
aspirat
8. Densitatea arului umed aspirat ρ kg/m3 (5.5.9) 1,196
9. Debit aer aspirat Da kg an/h (5.5.7) 54326
10. Entalpie aer aspirat ii kJ/kg an (5.5.10) 46,76
11. Entalpie condensat icd kJ/kg i´ + xcd * r 997,4
i´ – ental. la
satur., r – căld.
lat. De vapor.
12. Entalpia aer evacuare ie kJ/(kg an) (5.5.15) 126,98
72 Bilanţuri termoenergetice

continuarea tabelului 5.13


1 2 3 4 5 6
13. Umiditate absolută ar evacuat xc kg/(kg an) (5.5.16) 0,0203
14. Coeficient mediu de convecţie
de la:
2 ,2 4 t t − t i
suprafaţa turnului αt W/(m2 ºC) 5,53
suprafaţa ciclonului αc W/(m2 ºC) 2 ,2 t ci − t i
4 4,92
15. Entalpie vapori secundari ivap kJ/kg Tabele 2675
Structura bilanţului termoenergetic este prezentată în tabelul 5.14.
Tabelul 5.14
Bilanţul termoenergetic al instalaţiei de producere a laptelui praf
Debite de căldură intrate Debite de căldură ieşite
Denumirea [kW] [%] Denumirea [kW] [%]
Qe 38,73 1,42 Qp 10,06 0,37
Qab 1977,07 72,65 Qcd 710,09 26,09
Qai 705,63 25,93 Qae 1916,20 70,41
Total 2721,43 100,00 Q 80,39 2,95
Total 2716,74 99,82
Eroare 4,69 0,18
Indicii energetici specifici ai instalaţiei sunt:
• randamentul de utilizare a căldurii:
Qu
ηc = 100 [%] (5.38)
Qab − Qcd
Considerând utilă căldura sensibilă a laptelui praf şi căldura necesară evaporării
apei din conţinut, rezultă:

Qu = Q p + Dc
(
wc − w p ivap − c p t c ) [kW] (5.39)
100 − wc 3600
unde: ivap este entalpia vaporilor formaţi din apa vaporizată din concentrat, în kJ/kg.
• consumul specific de căldură pentru evacuarea 1 kg apă din produs:
3600(Qab − Qcd )(100 − wc )
Qw =
(
Dc wc − w p )
[kJ/kg] (5.40)

• consumul specific de căldură pentru obţinerea 1 kg lapte praf:


3600(Qab − Qcd )
qp = [kJ/kg] (5.41)
Dp

• consumul specific de abur pentru 1 kg lapte praf:


Exemple şi studii de caz 73

Dab
dp = [kg/kg] (5.42)
Dp

Indicii specifici sunt prezentaţi în tabelul 5.15.


Tabelul 5.15
Indicii energetici specifici ai instalaţiei de producere a laptelui praf
Nr. Denumire Simbol U. M. Valoare
1. Randamentul de utilizare a căldurii ηc % 40,3
2. Consum specific de căldură pentru evacuarea 1 kg apă qw kJ/kg 5204
din produs
3. Consum specific de căldură pentru obţinerea 1 kg lapte qp kJ/kg 4561
praf
4. Consum specific de abur pentru 1 kg lapte praf Qp kg/kg 4,75

5.6 BILANŢUL TERMOENERGETIC AL UNEI RAME DE


TERMOFIXAT
Instalaţia analizată asigură uscarea şi termofixarea materialelor textile din relon cu
ajutorul aerului în amestec cu gazele de ardere. Gazele de ardere sunt obţinute prin
arderea directă în instalaţie a combustibilului gazos. Procesul tehnologic de
fabricaţie al produselor textile cuprinde şi faza de uscare şi termofixare a acestora.
În acest scop se utilizează ca agent de uscare gaze de ardere diluate (amestecate cu
aer), astfel încât se realizează o temperatură maximă de 170 ºC, la uscare şi 190 ºC,
la termofixare.
Instalaţia cuprinde patru câmpuri de încălzire, fiecare câmp având un arzător de
gaze combustibile şi un ventilator de aer, pentru a realiza circulaţia amestecului în
spaţiul respectiv. Amestecul aer-gaze arse este evacuat printr-un canal comun celor
patru câmpuri de încălzire cu ajutorul unui exhaustor.
Bilanţul energetic se întocmeşte pentru faza de termofixare a unui material textil.
Conturul de bilanţ cuprinde întreaga instalaţie, între intrarea şi ieşirea materialului
textil, pe de o parte, şi între introducerea combustibil-aer şi evacuarea gazelor arse
(în amestec cu aerul) la coş.
Procesul de fabricaţie fiind continuu, bilanţul se va întocmi pe unitatea de timp.
Ecuaţia bilanţului material este :
G1 = G2 + W [kg/h] (5.43)
unde: G1, G2 sunt cantităţile de material umed la intrarea, respectiv la ieşirea din
ramă; W – cantitatea de apă eliminată din material în timpul procesului de uscare.
G1 = Gus + W1 ; G 2 = Gus + W2 ; W = G1 − G2 = W1 − W2 (5.44)
unde: W1, W2 sunt umidităţile absolute ale materialului la intrarea, respectiv la
ieşirea din instalaţie; Gus – cantitatea de material absolut uscat, în kg/h.
74 Bilanţuri termoenergetice

Ecuaţia bilanţului termic este:


Qm1 + Qcc + Q fc + Qt1 + Ql1 = Qm 2 + Ql 2 + Qvap + Qt 2 + Q p + ∆Q [kW] (5.45)

unde: Qm1, Qm2 reprezintă debitele de căldură intrate, respectiv ieşite cu materialul;
Qcc – debitul de căldură obţinut prin arderea combustibilului; Qfc – căldura fizică a
combustibilului; Qt1, Qt2 – debitele de căldură intrate, respectiv ieşite din contur cu
instalaţia de transport a materialului; Ql1, Ql2 – debitele de căldură intrate şi ieşite
cu aerul şi gazele arse; Qvap – debitul de căldură conţinut de vaporii formaţi prin
vaporizarea umidităţii; ΔQ – alte pierderi, inclusiv eroarea de închidere a
bilanţului; Qp – pierderile de căldură prin pereţi şi neetanşietăţi.
Pentru calculul elementelor bilanţului termic se utilizează următoarele formule :
(Gus c m + W1 c a )θ1
Q m1 = [kW] (5.46)
3600
unde: cm, ca sunt căldura specifică a materialului absolut uscat, respectiv a apei, în
kJ/(kg ºC); θ1 – temperatura materialului la intrare, în ºC.
BH i
Qcc = [kW] (5.47)
3600
unde: B este consumul orar de combustibil al ramei, în m3N/h; Hi – puterea calorică
inferioară a combustibilului, în kJ/m3N (combustibilul folosit este gazul metan cu
Hi = 35500 kJ/m3N).
Bic
Q fc = [kW] (5.48)
3600
unde: ic este entalpia combustibilului, în kJ/m3N.
Qt1 = Gt ct t t1 / 3600 [kW] (5.49)
unde: ct este căldura specifică a dispozitivelor de transport ale materialului, în
kJ/(kg ºC); tt1 – temperatura dispozitivelor de transport la intrare, în ºC; Gt –
cantitatea orară a dispozitivelor de transport.
L1i1
Q1 = [kW] (5.50)
3600ρ1
unde: L1 este debitul orar de aer introdus în ramă, în kg/h; i1 – entalpia aerului la
intrare, kJ/kg.
(Gus cm + W2 ca )θ 2
Qme = [kW] (5.51)
3600
unde: θ2 este temperatura materialului la ieşire, ºC.
L2 i 2
Q2 = [kW] (5.52)
3600ρ 2
Exemple şi studii de caz 75

unde: L2 este debitul orar de amestec aer-gaze arse, evacuat din instalaţie, în kg/h;
i2 – entalpia amestecului (gaze arse-aer) la ieşire, în kJ/m3N.
Gt ct t t 2
Qt 2 = [kW] (5.53)
3600
unde: tt2 este temperatura dispozitivelor de transport la ieşire, în ºC.
Q p = αS∆t [kW] (5.54)

unde: α este coeficientul mediu de schimb de căldură între pereţii instalaţiei şi


mediul ambiant, în kW/(m2 ºC); S – suprafaţa totală exterioară a instalaţiei, în m2;
Δt – diferenţa între temperatura medie a peretelui exterior şi temperatura mediului
ambiant.
Gvap ivap Wivap
Qvap = = [kW] (5.55)
3600 3600
unde: ivap este entalpia vaporilor supraîncălziţi formaţi din apa vaporizată din
material, în kJ/kg.
Mărimile măsurate în vederea determinării elementelor bilanţului termic sunt
prezentate în tabelul 5.16.
Tabelul 5.16
Mărimi măsurate în vederea întocmirii bilanţului
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoare
1. Debitul de combustibil B m3/h 59,8
2. Temperatura combustibilului tc ºC 16
3. Temperatura aerului t1 ºC 21
4. Umiditatea relativă a aerului φ1 % 48
5. Temperatură material intrare θ1 ºC 26
6. Umiditate material intrare w1 % 37
7. Viteza de deplasare a materialului vm m/min 10
8. Densitatea materialului la ieşire ρm kg/ml 0,285
9. Temperatură material ieşire θ2 ºC 166
10. Umiditate material ieşire w2 % 2
11. Tipul articolului - AVRIG-140
poliester
12. Temperatura gazelor la ieşire t2 ºC 192
13. Analiza chimică a gazelor evacuate CO2 % 2,2
O2 % 17,0
CO % -
14. Debit dispozitive de transport Gt kg/h 12000
15. Temperatură intrare dispozitive de transport tt1 ºC 43
16. Temperatură ieşire dispozitive de transport tt2 ºC 162
17. Temperatura medie a pereţilor tp ºC 69
18. Suprafaţa exterioară a ramei S m2 144
76 Bilanţuri termoenergetice

Componentele principale ale bilanţului sunt sintetizate în tabelul 5.17.


Tabelul 5.17
Calculul elementelor bilanţului termic
Nr. Mărimea Sim U. M. Mod de calcul Valoarea
bol
1 2 3 4 5 6
1. Cantitatea de material prelucrat Gm2 kg/h Gm2=60vmρm 171
2. Umiditatea evacuată din material W kg/h W=G2(w1- 95
w2 )/(100-w1)
3. Cantitatea de material introdus Gm1 kg/h Gm1=Gm2+W 266
4. Umiditatea absolută a materialului W1 kg/h W1=W1Gm1/10 98,4
la intrare 0
5. Umiditatea absolută a materialului W2 kg/h W2=W2Gm2/10 3,4
la ieşire 0
6. Cantitatea de material iscat Gus kg/h Gus=Gm1-W1 167,6
7. Căldura specifică a materialului cm kJ/(kg ºC) tabele 1,36
uscat
8. Căldura introdusă cu materialul Qm1 kW (5.46) 4,62
9. Căldura chimică a combustibilului Qcc kW (5.47) 589,70
10. Entalpia combustibilului ic kJ/m3N ic=tccc 19,0
11. Căldura fizică a combustibilului Qfc kW (5.48) 0,32
12. Căldura specifică a dispozitivelor ct kJ/(kg ºC) tabele (oţel) 0,523
de transport
13. Căldura dispozitivelor de Qt1 kW (5.49) 74,96
transport la intrare
14. Volumul de aer necesar arderii Va m3N /m3N Va=αaV0a= 43,16
combustibilului αa(0,26*
10-3*Hi -0,25)
(αa=4,8)
15. Debitul de aer introdus în ramă L1 kg/h L1=VaBρ1 3337,2
16. Entalpia aerului i1 kJ/m3N diagrama i-x, 41,8
i=f(t1,φ1)
17. Căldura introdusă cu aerul Ql1 kW (5.50) 29,97
18. Căldura evacuată cu materialul Qm2 kW (5.51) 11,17
19. Volumul specific teoretic al V0gu m3N /m3N V0gu=1/100*C 8,10
gazelor de ardere H4+0,79V0a
20. Volumul specific al gazelor de Vg m3N /m3N Vg=V0gu+(α- 42,27
ardere umede 1)V0a
21. Debit orar de amestec aer-gaze L2 kg/h L2=BVg ρga 3268,4
22. Entalpia gazelor de ardere i2 kJ/m3N tabele 267,7
23. Căldura evacuată cu gazele de Ql2 kW (5.52) 202,5
ardere
24. Căldura dispozitivelor de Qt2 kW (5.53) 282,4
transport la ieşire
25. Entalpia vaporilor supraîncălziţi ivap kJ/kg ivap=r+cpvt2 2946,52
evacuaţi din material cpv=1,863
kJ/(kg ºC)
Exemple şi studii de caz 77

continuarea tabelului 5.17


1 2 3 4 5 6
26. Căldura vaporilor formaţi prin Qvap kW (5.6.13) 77,75
vaporizarea umidităţii din
material
27. Coeficientul de transfer termic α W/(m2 ºC) α=7,9084+0,0 11,6
între pereţi şi mediul ambiant 535tp
28. Căldura transmisă prin preţi Qp kW (5.6.12) 80,2
29. Pierderile de căldură prin ΔQ kW (5.6.3) 45,55
neetanşietăţi
Tabelul 5.18
Elementele bilanţului termic
Debite de căldură intrate Debite de căldură ieşite
Denumirea [kW] [%] Denumirea [kW] [%]
Qm1 4,62 0,66 Qm2 11,17 1,60
Qcc 589,70 84,29 Qt2 282,4 40,37
Qfc 0,32 0,05 Ql2 202,5 28,95
Qt1 74,96 10,72 Qvap 77,75 11,11
Ql1 29,97 4,28 Qp 80,2 11,46
QI 699,57 100,00 ΔQ 45,85 6,51
Qe 69957 100
Indicii specifici ai instalaţiei sunt:
• consumul specific de căldură
Qcc + Q fc 590,02
Q= = 3600 = 7984.25 kJ/kg mat (5.56)
G m1 266

• randamentul termic al procesului:


Qu
ηt = 100 [%] (5.57)
Qi
unde: Qu este debitul util de căldură.
Considerând căldura utilă pentru încălzirea materialului până la temperatura de
termofixare, căldura necesară vaporizării umidităţii şi căldura preluată de
dispozitivele de transport ale materialului, rezultă:
Qu = (Q m 2 − Qm1 ) + Qvap + (Qt 2 − Qt1 ) =
(5.58)
= (11,17 − 4,62) + 80,2 + (282,4 − 74,96 ) = 294,19kW
Se obţine:
294,19
ηt = 100 = 42,05 % (5.59)
699,57
78 Bilanţuri termoenergetice

• randamentul de utilizare a combustibilului, ηc, se calculează cu relaţia:


Qu
ηc = 100 [%] (5.60)
Qcc
Rezultă:
294,19
ηc = 100 = 49,89 % (5.61)
589,70

5.7 BILANŢUL TERMIC AL UNUI CAZAN DE ABUR FOLOSIND


COMBUSTIBIL LICHID
Cazanul tip Bloc-Abur funcţionează pe păcură, combustibil având puterea
calorifică inferioară HI = 40700 kJ/kg şi compoziţia elementară Cl=87,02 %;
Hl=9,5 %; Sl=0,98 %; Ol=2 %; W=0,5 %.
Cazanul BA-2 este un cazan cu tub de flacără şi cu trei drumuri de gaze de ardere.
Principalii parametri funcţionali, conform cărţii tehnice sunt:
• debitul nominal: 2 t/h;
• presiunea nominală: 8 bar;
• temperatura aburului: conform presiunii de saturaţie;
• temperatura apei de alimentare: >40 ºC;
• temperatura gazelor la coş: 234 ºC;
• consum de combustibil: 142 kg/h;
• randament: 88 %.
Conturul de bilanţ include limitele fizice ale cazanului. Bilanţul termoenergetic s-a
elaborat pentru unitatea de timp.
Ecuaţia bilanţului termic al cazanului este:
Qc,ch + Qc , f + Qa + Q L = Qu + Q ga , f + Q ga ,ch + Q p + Qrc [kW] (5.62)

unde: Qc,ch este căldura chimică a combustibilului; Qc,f – căldura sensibilă; Qa –


căldura sensibilă a apei de alimentare şi a apei injectate în regulatorul de abur; QL –
căldura sensibilă a aerului (inclusiv pătrunderile de aer fals) intrat în cazan; Qu –
căldura utilă cuprinzând căldura aburului produs de cazan şi cea cedată
supraîncălzitorului intermediar; Qga,f – căldura pierdută prin căldura sensibilă a
gazelor de ardere, inclusiv căldura pierdută prin aburul de injecţie a combustibililor
lichizi; Qga,ch – căldura pierdută prin arderea chimică incompletă; Qp – căldura
pierdută prin apa purjată; Qrc – căldura pierdută către mediul ambiant datorită
încălzirii suprafeţelor exterioare.
Qc,ch = BH i [kW] (5.63)
Exemple şi studii de caz 79

unde: B este consumul de combustibil, în kg/s; Hi – puterea calorică inferioară a


combustibilului, în kJ/kg.
Qc, f = Bc pc t c [kW] (5.64)

unde: cpc este căldura specifică a combustibilului, în kJ/(kg ºC); tc – temperatura


combustibilului, în ºC.
c pc = 3,849 − 2,34ρ + 2,299 *10 −3 t c [kJ/(kg ºC)] (5.65)

pentru densitatea combustibilului ρ≥0,9 kg/dm3.


Qa = Da ia [kW] (5.66)
unde: Da este debitul de apă de alimentare, în kg/s; ia – entalpia apei de alimentare,
corespunzătoare temperaturii apei de alimentare, ta, în kJ/kg.
Q L = α ev BVa0 i L [kW] (5.67)
unde: αev este coeficientul echivalent de exces de aer măsurat la evacuarea gazelor
de ardere; V0a – volumul teoretic de aer necesar arderii unităţii de combustibil
lichid, în m3N/kg; iL – entalpia aerului de ardere, în kJ/m3N la temperatura de intrare
în conturul de bilanţ, tL.

1   l Ol  
Va0 = 8,89C + 26,7 H −  + 3,33 [m3N/kg]
l
(5.68)
100   8  
21
α ev = (5.69)
O2 − 0,5CO
21 − 79
Nl
N 2 − 0,429 l (RO2 + CO )
K
unde: O2, N2, CO, RO2 reprezintă participaţiile în compoziţia gazelor arse evacuate
la coş ale oxigenului, azotului, oxidului de carbon şi gazelor triatomice
(RO2=CO2+SO2), în %, iar:
K l = C l + 0,375S l (5.70)
Qu = Dab iab [kW] (5.71)
unde: Dab este debitul de abur al cazanului, în kg/s; iab – entalpia aburului,
determinată în funcţie de presiunea de saturaţie, pab, în kJ/kg.
 Cl + Sl 9 H l + W l 100d inj 
Q gaf = 0,32 + 0, 46  4,186C 0 t ga (5.72)
 0,536(RO2 + CO ) 100 

unde: Cl, Sl, Hl, Wl sunt componentele procentuale gravimetrice ale carbonului,
sulfului, hidrogenului şi apei din combustibilul utilizat; RO2=CO2+SO2 sunt
compuşi triatomici din gazele de ardere; CO – conţinutul de oxid de carbon (RO2 şi
CO2 sunt măsurate în procente de volum ce referire la gazele de ardere uscate); tga
80 Bilanţuri termoenergetice

– temperatura gazelor de ardere la ieşirea din conturul de bilanţ, în ºC; dinj – debitul
specific de abur necesar injecţiei unităţii de masă a combustibilului lichid.
 Q 
C 0 = C 1 − m  [kg/s] (5.73)
 100 
unde: C este debitul de combustibil introdus în focar, în kg/s; Qm – căldura pierdută
prin nearse mecanice.
Evident, pentru combustibilii lichizi şi gazoşi C=C0.
Cl
Q ga ,ch = 12680CO C 0 [kW] (5.74)
0,536(CO2 + CO )100

( )
Qrc = q5 Qc + Qinj + Q L [kW] (5.75)

unde: q5 se ia din nomograme speciale şi reprezintă pierderea procentuală în mediul


ambiant raportată la căldura introdusă în focar, sau, în cazul cazanelor
recuperatoare, din căldura gazelor calde.
Q p = D p i p [kW] (5.76)

unde: Dp este debitul de purjă, în kg/s; ip – entalpia apei purjate, ip=i´(pab), în kJ/kg.
Mărimile măsurate în vederea elaborării bilanţului termic al cazanului sunt
prezentate în tabelul 5.19.
Având în vedere că regimul de funcţionare la debit mediu coincide cu regimul
nominal, bilanţul termic se elaborează pentru regimurile nominal, maxim şi minim.
Pe baza mărimilor măsurate s-au determinat mărimile de calcul necesare elaborării
bilanţului termic, prezentate în tabelul 5.20.
Tabelul 5.19
Buletin de măsurări pentru cazanul BA-2
Valoare
Nr. Mărimea Simbol U. M. Regim
nominal maxim minim
1. Presiune abur pab bar 8 8 4
2. Temperatură abur tab ºC 175 175 151,8
3. Debit abur Dab kg/s 0,521 0,558 0,303
4. Presiune apă alimentare pa bar 8,5 8,5 4
5. Temperatură apă alimentare ta ºC 40 40 40
6. Temperatură combustibil tc ºC 85 85 85
7. Consum combustibil B kg/s 0,0425 0,046 0,26
8. Temperatură aer de ardere tL ºC 15 15 15
9. Temperatură gaze de ardere tga ºC 260 265 265
10. Compoziţie gaze arse uscate CO2 % 10 10,7 7,5
O2 % 7 6 10
CO % 0,8 1 1
N2 % 82,2 82,3 81,5
11. Debit purjă Dp kg/s 0,027 0,027 0,027
Exemple şi studii de caz 81

Tabelul 5.20
Mărimi calculate în vederea elaborării bilanţului termic
Mod de Valoare
Nr. Mărimea Simbol U. M. determi Regim
nare nominal maxim mediu
1. Căldură specifică cpc kJ/(kg (5.7.4) 1,94 1,94 1,94
combustibil ºC)
2. Entalpie apă ia kJ/kg 4,186 ta 167,4 167,4 167,4
alimentare
3. Debit apă Da kg/s Dab+Dp 0,548 0,585 0,337
alimentare
4. Volum teoretic aer V0a m3N/kg (5.7.7) 10,39 10,39 10,39
de ardere
5. Coeficient de exces αev - (5.7.8) 1,43 1,34 1,52
de aer
6. Entalpie aer de iL kJ/m3N tabele 19,51 19,51 19,51
ardere
7. Entalpie abur iab kJ/kg tabele 2774 2774 2749
8. Entalpie apă purjată ip kJ/kg tabele 743 743 640
9. Volum gaze de Vgu m3N/kg tabele 15,09 13,94 16,3
ardere uscate
10. Volum apă în gaze VH2O m3N/kg tabele 1,07 1,07 1,07
de ardere
11. Volum gaze de Vg m3N/kg tabele 16,16 15,01 17,37
ardere umede
12. Compoziţie gaze de CO2 % tabele 9,34 9,94 8,45
ardere umede O2 % 6,10 5,57 7,51
CO % 0,75 0,93 0,94
N2 % 76,76 76,43 76,94
H2O % 7,05 7,13 6,16
Structura bilanţului termic al cazanului BA-2, funcţionând cu combustibil lichid,
este prezentată în tabelul 5.21.
Tabelul 5.21
Bilanţul termic al cazanului BA-2
Regim
Mărimea Nominal Maxim minim
kW % kW % kW %
Qc,ch 1729,75 93,97 1872,2 94,07 1058,2 93,90
Qc,f 7,01 0,38 7,58 0,38 4,29 0,38
Qa 91,74 4,98 97,93 4,92 56,41 5,01
QL 12,32 0,67 12,5 0,63 8,01 0,71
Total intrare 1840,82 100,00 1990,21 100,00 1126,91 100,00
82 Bilanţuri termoenergetice

continuarea tabelului 5.21


Regim
Mărimea Nominal Maxim minim
kW % kW % kW %
Qu 1445,25 78,51 1547,9 77,77 852,2 75,02
Qga,f 259,14 14,08 266,81 13,41 172,78 15,33
Qga,ch 65,03 3,53 87,12 4,38 53,59 4,76
Qp 20,06 1,09 20,06 1,01 17,28 1,53
Qrc 52,26 2,84 56,54 2,84 32 2,84
Total ieşire 1841,74 100,05 1978,43 99,41 1127,85 100,08
Eroarea de închidere -0,92 -0,05 11,78 0,59 -0,94 -0,08
a bilanţului
Indicii energetici specifici ai cazanului sunt:
• randamentul termic brut;
• consumul specific de căldură:
BH i
q= [kJ/kg] (5.77)
Dab
Indicii energetici specific ai cazanului BA-2, pentru cele trei regimuri studiate, sunt
prezentate în tabelul 5.22. Indicatorii de performanţă energetici se calculează
utilizând numai cantităţi de cǎldurǎ şi nu călduri absolute.
Tabelul 5.22
Indicii energetici ai cazanului BA-2
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoare regim
nominal maxim minim
1. Randament termic brut ηb % 77,9 77,1 74,9
2. Consum specific de căldură q kJ/kg 3320 3355 3492

5.8 BILANŢUL TERMOENERGETIC AL UNUI CUPTOR DE TOPIT


STICLĂ
Cuptorul de topit sticlă este de tip vană, cu flacără în U, pentru tras ţevi prelucrate
în tuburi de asamblare a lămpilor fluorescente tubulare, de 40 şi 65 W. Principalele
caracteristici tehnico-funcţionale ale cuptorului sunt:
• capacitatea de topire: 30 t/24 ore;
• extracţia orară brută: 1500 kg/h;
• extracţia orară netă: 1250 kg/h;
• suprafaţa activă de topire: 27,96 m2;
• extracţia specifică zilnică: 1072,96 kg/m2 * 24 h;
• temperatura de topire a sticlei:
Exemple şi studii de caz 83

− în bazinul de topire (BT): 1550 ºC;


− în bazinul de lucru (BL): 1350 ºC;
− în feedere (F): 1250 ºC;
• forma flăcării în bazinul de topire: U;
• combustibilul folosit: gaze naturale;
• număr de arzătoare:
− în bazinul de topire: 4 buc.;
− în bazinul de lucru 4 buc.;
− în feedere: 8 buc.;
• consumul nominal de combustibil:
− în bazinul de topire: 400 m3N/h;
− în bazinul de lucru 70 m3N/h;
− în feedere: (2 buc.): 57 m3N/h;
− în mufă (2 buc.): 22,5 m3N/h;
− în jgheaburile de scurgere: 10 m3N/h;
• cuptorul are regeneratoare de ar cald, după bazinul de topire:
− regeneratoare primare: 2 buc.;
− regeneratoare secundare: 2 buc.;
• consumul specific de combustibil: 10886 kJ/kg de sticlă topită (2600
kcal/kg de sticlă topită);
• consumul nominal de energie electrică: 200 kW la 220/380 V şi 50 Hz;
• alte consumuri;
− aer de înaltă presiune (5 bar): 300 m3N/h;
− aer de joasă presiune (150 mm H2O): 10800 m3N/h;
• consum de apă de răcire a electrozilor: 25 m3/h.
Cuptorul est format, în principal, din: bazinul de topire, bazinul de lucru, două
feedere alimentatoare, două mufe şi două perechi de camere regeneratoare (două
primare şi două secundare) pentru preîncălzirea aerului de ardere din bazinul de
topire. Schema funcţională de principiu a cuptorului este prezentată în figura 5.2.
Funcţionarea cuptorului: materia primă (amestec de cioburi şi alte produse) este
introdusă în bazinul de topire (1) prin gura de alimentar, în funcţie de nivelul sticlei
topite în feedere. După topirea amestecului în bazinul de topire, sticla topită curg,
84 Bilanţuri termoenergetice

prin canalul de trecere, în bazinul de lucru (2). Aici are loc limpezirea şi
omogenizarea din punct de vedere termic şi al compoziţiei.
Din bazinul de lucru, sticla curg în cele două feedere (3), unde procesul de
omogenizare termică şi chimică continuăm, cu ajutorul unui agitator amplasat în
fiecare feeder. Nivelul sticlei topite în întreg cuptorul est menţinut automat cu
ajutorul unui nivelmetru amplasat în zona feederelor.
Fiecare feeder est format din trei zone (în sensul curgerii sticlei): răcire,
condiţionare şi jgheab. Din jgheab sticla curge pe pipa refractară aflată în mufa
încălzită, care se roteşte constant.
Pentru arderea în cele trei zone principale se utilizează aer de ardere insuflat cu
ajutorul ventilatoarelor:
• pentru bazinul de topire aerul de ardere este insuflat de ventilatorul VA1,
prin inversorul (5), este preîncălzit în regeneratorul (4) şi apoi introdus
în bazin;
• aerul de ardere pentru bazinul de lucru este preluat cu ventilatorul VA2
din exteriorul cuptorului şi suflat direct (nepreîncălzit) în bazin;
• aerul de ardere pentru feedere este preluat de ventilatorul VA3 din
exterior, de asemenea nepreîncălzit.
Combustia este asigurată prin instalaţiile de alimentare aer-gaz natural ale
bazinului de topire, de lucru şi ale feederilor. Gazele de ardere rezultate în bazinul
de topire pătrund prin ampliajul regeneratorului, în care este reţinută o parte din
căldura conţinută. Gazele astfel răcite îşi continuă drumul prin canalul de gaze de
ardere, investor şi coş.
Perioadele de ardere şi recuperare a căldurii gazelor de ardere alternează: când
funcţionează arzătoarele de pe o parte a cuptorului, aerul de ardere necesar se
preîncălzeşte în camerele regeneratorului de pe partea opusă, iar gazele de ardere
încălzesc ampliajul camerelor regeneratoare de pe partea opusă. Inversarea aer-
gaze de ardere este asigurată de inversorul (5).
Conform proiectului, durata de schimbare a flăcării este de 20-30 min.
Răcirea exterioară permanentă a zidăriei exterioare a bazinelor de topire şi de lucru
este asigurată cu aer insuflat de bateria de ventilatoare VA4, prin intermediul unei
tubulaturi şi a unor injectoare de aer.
Pentru completarea cantităţii de căldură necesară topirii, se folosesc electrozi
alimentaţi cu energie electrică şi răciţi cu apă dedurizată.
Funcţionarea cuptorului este continuă. Conturul de bilanţ considerat cuprinde
bazinul de topire, bazinul de lucru, feederele, regeneratorul şi inversorul. Conform
acestui contur, în figurile 5.3 şi 5.4 sunt prezentate bilanţul de materiale şi cel
termoenergetic corespunzător.
Exemple şi studii de caz 85
Materie
Gaze de primă
ardere Sticlă
topită
3 Gaze de
10 ardere

7 8
9 1 Gaze de
2
5 4 ardere
6
9

Gaze de
ardere
Sticlă
topită

VA4 11
VA1
VA2 VA3
CH4

Fig. 5.2. Schema de principiu a cuptorului de topit sticlă


1 – bazin de topire; 2 – bazin de lucru; 3 – feedere şi mufe; 4 – regeneratoare; 5 – inversor;
6 – canal de gaz de ardere; 7 – coş; 8 – şibere; 9 – abzugri; 10,11 – canale de legătură.

Materie Gmi Gme Sticlă


primă topită
Vga
Aer VL
ardere
Vgo
Combustibil
Cuptor
VLre
Aer VLri
Gzg
răcire
Apă Ga Ga Apă
răcire răcire

Fig. 5.3. Bilanţul fluxurilor materiale pentru cuptorul de topit sticlă


86 Bilanţuri termoenergetice

Qme

Qzg
Qmi
Qga
QL
Qchg
Qc
Cuptor Qrad
Qel
Qarif
Qai
Qpcr
QLri
Qac

Qlre

Fig. 5.4. Bilanţul termic al cuptorului de topit sticlă


Ecuaţiile de bilanţ termic sunt următoarele:
• cantităţile de căldură intrate în contur:
Qi = Qcc + Qsc + Qsm + Qai + QL + Qel + Q Lri [kJ/ u.p.p.] (5.77)
unde: Qi este căldură intrată în contur; Qcc – căldura chimică a combustibilului; Qsc
– căldura sensibilă a combustibilului; Qsm – căldura sensibilă a materialelor intrate;
Qai – căldura sensibilă a apei de răcire introdusă în contur; QL – căldura sensibilă a
aerului introdus în cuptor pentru arderea combustibilului; Qel – echivalentul termic
al energiei electrice consumată de electrozi, pentru topire; QLri – căldura sensibilă a
aerului utilizat pentru răcirea exterioară a zidăriei cuptorului.
• cantităţile de căldură ieşite din contur:
Qe = Q pp + Q zg + Q ga + Qchg + Q go + Qro + Qrc + Q R + QLre (5.78)

unde: Qe este căldura ieşită din conturul de bilanţ; Qpp – căldura sensibilă a
produsului principal; Qzg – căldura pierdută prin evacuarea odată cu zgura a unor
cantităţi de combustibil nears; Qchg – căldura chimică a gazelor evacuate (substanţe
combustibile gazoase nearse); Qgo – căldura pierdută prin gazele de ardere care ies
prin neetanşietăţi, uşi deschise şi orificii; Qro – căldura radiată prin neetanşietăţi,
uşi şi orificii; Qrc – căldura pierdută prin pereţii cuptorului; QR – căldura preluată
de agentul de răcire al cuptorului; QLre – căldura sensibilă a aerului după ce a fost
utilizat la răcirea exterioară a zidăriei cuptorului.
Durata unui ciclu (τ) s-a considerat intervalul de timp între două inversări succesive
de funcţionare a arzătoarelor (dreapta-stânga-dreapta).
Modul de calcul al termenilor bilanţului este prezentat în continuare. Căldura
sensibilă şi chimică a combustibilului ars este:
Exemple şi studii de caz 87

Qc = Qcc + Qsc = (B BT + B BL + BF )(H i + ic )τ [kJ/ciclu] (5.79)


unde: BBT, BBL, BF sunt consumurile orare de combustibil în bazinul de topire,
bazinul de lucru şi feedere, în m3N/ciclu; Hi – puterea calorifică inferioară a
combustibilului, în kJ/kg sau kJ/m3N; ic – entalpia combustibilului, kJ/(kg ºC) sau
kJ/(m3N ºC); τ – durata unui ciclu, în h/ciclu.
Qsm = G sm c mi t mi τ [kJ/ciclu] (5.80)
unde: Gsm – cantitatea totală de materiale introduse, în kg/h; cmi – căldura specifică
medie a amestecului, în kJ/(kg ºC); tmi – temperatura amestecului, în ºC.
n
G sm = ∑G
j =1
mi , j = Gcioburi + G nisipo + G Na 2 CO 2 + G dolomita + G Al (OH )3 +

+ G K 2CO 3 + G NaNO 3 + Gtrioxid de stibiu + G H 2O [kg/h] (5.81)

∑ (G ) ∑G
n n
c mi = mi , j c mi , j / mi , j [kJ/(kg ºC) (5.82)
j =1 j =1

unde: cmi,j este căldura specifică a componentei j din amestec, în kJ/(kg ºC).
Qai = Ga iai τ [kJ/ciclu] (5.83)
unde: Ga este debitul de apă de răcire, în kg/h; iai – entalpia apei de răcire la
intrarea în cuptor, în kJ/kg, tai – temperatura de intrare a apei de răcire, în ºC.
Q L = (V L , R i L , R + VL , BL i L , BL + V L , F i L , F )τ [kJ/ciclu] (5.84)
unde: VL,R, VL,BL, VL,F sunt respectiv debitele de aer intrate în bazinul de topire,
bazinul de lucru şi feedere, în m3N/h; iL,R, iL,BL, iL,F – entalpiile respectiv a aerului
intrat în bazinul de topire, bazinul de lucru şi feedere, kJ/m3N.
Q el = P3600τ [kJ/ciclu] (5.85)
unde: P este puterea medie consumată în perioada unui ciclu, în kW.
Q Lri = V Lr iLri τ [kJ/ciclu] (5.86)
unde: VLr este debitul de aer de răcire, în m3N/h; iLri – entalpia aerului de răcire la
temperatura tLri cu care intră în ventilatorul VA4, în kJ/kg.
Q pp = G p (q s + qt + q r )τ [kJ/ciclu] (5.87)

unde: Gp este cantitatea de sticlă topită ieşită din cuptor pentru tragere, în kg/h; qs –
căldura sensibilă a sticlei la temperatura tme de ieşire a sa, pentru tragere, în kJ/kg
de sticlă; qt – căldura latentă de topire a sticlei, în kJ/kg de sticlă; qr – căldura de
reacţie, în kj/kg sticlă.
Cantitatea de sticlă topită si efectiv trasă – netă – este dată de:
G p = G sm − G zg [kg/h] (5.88)
88 Bilanţuri termoenergetice

unde: Gzg este cantitatea de zgură rezultată în cuptor prin topirea sticlei, în kg/h.
Căldura sensibilă qs se determină cu:
q s = c s t me [kJ/kg sticlă] (5.89)
unde: cs este căldura specifică a sticlei la temperatura tme de evacuare din cuptor, în
kJ/(kg ºC).
Q zg = G zg c s t m τ [kJ/ciclu] (5.90)

Q ga = Q ga , R + Q ga , BL + Q ga , F [kJ/ciclu] (5.91)

unde: Qga,R, Qga,BL, Qga,F sunt căldurile sensibile ale gazelor de ardere la ieşirea lor
din regenerator, bazinul de lucru şi respectiv feedere. Ele se calculează ţinând
seama de entalpiile respective iga,R, iga,BL, iga,F ale gazelor de ardere evacuate din
regenerator, din bazinul de lucru si din feedere, la temperaturile tga2, tga,BL, tga,F, în
kJ/m3N.
Qchg = Qchg , BT + Qchg , BL + Qchg , F [kJ/ciclu] (5.92)

unde: Qchg,BT, Qchg,BL, Qchg,F sunt cantităţile de căldură chimică ale gazelor de ardere
evacuate din bazinul de topire, bazinul de lucru şi respectiv feedere, în kJ/ciclu.
Ele se calculează fiecare, cu relaţia generală de mai jos pentru consumul de
combustibil şi structura gazelor de ardere aferente bazinului de topire, de lucru şi
feederelor.

BV ga (30,18CO + 25,79 H 2 + 85,55CH 4 ) [kJ/u.p.p.]


1
Qchg = (5.93)
Pp

unde: CO, H2 CH4 sunt participaţiile volumice de oxid de carbon, hidrogen şi


metan în gazele de ardere.
Pentru aceasta se va ţine seama şi de volumul gazelor de ardere evacuate prin
orificii, din bazinul de topire, de lucru şi feedere:

v go = 3600αF
2 ( p + B )273 [m3N/h]
ρ
p
(
101253 t go + 273 ) (5.94)

unde: α este un coeficient de contracţie a orificiului (α=0,85 pentru uşi; α=0,6...0,7


pentru orificii cu muchi ascuţite) F – secţiunea orificiului, în m2; p –
suprapresiunea gazelor de ardere la starea normală, în N/m2; B – presiunea
barometrică, în N/m2; ρ – densitatea gazelor de ardere la starea normală, în kg/m3;
tgo – temperatura gazelor de ardere la ieşirea din orificiu, în ºC.
Q go = Q go , BT + Q go , BL + Q go, F [kJ/ciclu] (5.95)

unde: Qgo,BT, Qgo,BL, Qgo,F sunt pierderile respective de căldură din bazinul de topire,
bazinul de lucru şi feedere, în kJ/ciclu. Ele se calculează cu relaţia generală:
Exemple şi studii de caz 89

∑n τ v
1
Q go = i i goi I goi [kJ/u.p.p.] (5.96)
Pp i

unde: vgoi este volumul de gaze de ardere pierdut prin orificiul i, în m3N/h; Igoi –
entalpia gazelor de ardere în orificiul i, în kJ/m3N; ni – numărul de orificii i identice;
τi – timpul de deschidere al orificiului în intervalul de timp pe care se calculează
bilanţul, în ore. Volumul de gaze pierdut printr-un orificiu se calculează cu relaţia
(5.94).
Qro = Qro , BT + Qro , BL + Qro , F [kJ/ciclu] (5.97)

unde: Qro,BT, Qro,BL, Qro,F sunt pierderile respective din bazinul de topire, bazinul de
lucru şi feedere, care s calculează cu relaţia:
 t + 273  4  t + 273  4 

1
Qro = 20, 41 Fi ni τ i ϕi  c  − a   [kJ/u.p.p.] (5.98)
Pp i  100   100  

unde: φ este un coeficient de diafragmare care se determină din diagrame în funcţie


de dimensiunile deschiderii şi grosimea peretelui cuptorului; tc – temperatura în
interiorul cuptorului, în ºC; ta – temperatura mediului ambiant, în ºC.
Qrc = Qrc , R + Qrc , BT + Qrc , BL + Qrc , F + Qrc , BT − BL [kJ/ciclu] (5.99)
unde: Qrc,R, Qrc,BT, Qrc,BL, Qrc,F, Qrc,BT-BL, reprezintă pierderile de căldură prin pereţi,
către mediul ambiant, ale regeneratorului, bazinului de topire, bazinului de lucru,
feedere şi canalul de legătură între bazinul de topire şi cel de lucru, în kJ/ciclu. Ele
se calculează cu relaţia:

∑ S α (t )
1
Qrc = i i pi − t a τ s [kJ/u.p.p.] (5.100)
Pp i

unde: Si este suprafaţa exterioară a cuptorului cu o temperatură a peretelui tpi, în


m2; αi – coeficientul de transmitere a căldurii prin convecţie şi radiaţie de la
suprafaţa peretelui la mediul ambiant, în W/(m2 ºC), care se poate calcula cu
relaţia:

5,67ε  t p + 273  4  t + 273  4 


α= m4 t p − ta +   − a   [W/(m ºC)]
2
(5.101)
t p − ta  
 100   100  
 
unde: m este un coeficient de orientare a suprafeţei care are valorile: m=2,56 pentru
suprafeţe verticale; m=3,26 pentru suprafeţe orizontale care transmit căldura în sus;
m=2,1 pentru suprafeţe orizontale care transmit căldura în jos; ε – factorul de
emisie al suprafeţei exterioare a cuptorului.
Q R = G a iae τ [kJ/ciclu] (5.102)
unde: iae este entalpia apei de răcire la temperatura tae de ieşire a sa, după răcirea
electrozilor, în kJ/ciclu.
90 Bilanţuri termoenergetice

Q Lre = V Lr iLre τ [kJ/ciclu] (5.103)


unde: iLre este entalpia aerului cald, la temperatura tLre după răcirea pereţilor, în
kJ/m3N.
Măsurările au fost efectuate pe perioada mai multor cicluri de funcţionare, luându-
se în consideraţie valorile medii pentru un ciclu. Rezultatele măsurărilor sunt
prezentate în tabelul 5.23.
Pe baza datelor măsurate au fost calculate mărimi auxiliare necesare întocmirii
bilanţului. Folosind mărimile măsurate şi datele auxiliare au fost calculate
elementele bilanţului termic, rezultatele căruia sunt prezentate în tabelul 5.24.
Tabelul 5.23
Rezultatele măsurărilor la cuptorul de topit sticlă.
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoare
1 2 3 4 5
1. Durata unui ciclu τ h 0,97
2. Materiale introduse:
• cioburi Gciob kg/şarje 300
• nisip cuarţos Gnisip kg/şarje 170
• carbonat de sodiu GNO2CO2 kg/şarje 65
• dolomită Gdolom kg/şarje 38
• carbonat de potasiu GK2CO3 kg/şarje 5,5
• hidroxid de aluminiu GAl(OH)3 kg/şarje 8,2
GNaNO3 kg/şarje 6,2
• azotat de sodiu
Gstibiu kg/şarje 0,5
• trioxid de stibiu
GH2O kg/şarje 10
• apă Gşarjă kg/şarje 603,4
Total şarjă
3. Număr de şarje n şarje/24 ore 60
4. Temperatura materialelor intrate în cuptor tmi ºC 18
5. Debitele de aer de ardere în:
• bazinul de topire VL,R m3N/h 2815
• bazinul de lucru VLBL 1000
• feedere VLF 4185,5
6. Temperatura de intrare a aerului de ardere tL1 ºC 28
7. Consumurile de combustibil, în:
• bazinul de topire BBT m3N/h 47
• bazinul de lucru BBL 47
• feedere BF 63
8. Analiza gazelor de ardere la:
a) bazinul de topire
• bioxidul de carbon CO2 % 8
• oxigen O2 6
• oxid de carbon CO 0,55
b) bazinul de lucru
• bioxidul de carbon CO2 % 3,5
• oxigen O2 12,6
• oxid de carbon CO 1,8
Exemple şi studii de caz 91

continuare tabel 5.23


1 2 3 4 5
9. Temperatura combustibilului tc ºC 16
10. Puterea electrică consumată P kW 106,09
11. Debitul de apă de răcire Ga kg/h 554,4
12. Temperatura apei de răcire:
• la intrare tai ºC 11
• la ieşire tae 42
13. Debitul de aer de răcire a zidăriei VLr m3N/h 10800
14. Temperatura aerului de răcire a zidăriei
• la insuflare tLri ºC 28
• după preluarea căldurii tLrc 53
15. Debit de sticlă extrasă Gp kg/h 1252
16. Temperatura de ieşire a sticlei din cuptor tme ºC 1124
17. Temperatura gazelor de ardere evacuate din:
• regenerator tga2 420
• feedere tgaF ºC 1050
• bazinul de topire tgaBT 1177
• bazinul de lucru tgaBL 1100
18. Suprapresiunea în cuptor h mm H2O 1,1
19. Temperatura gazelor de ardere în orificiile:
• bazinul de topire tgaBT 1425
• bazinul de lucru tgaBL ºC 1235
• feederul nr. 1 tgaF1 1188
• feederul nr. 2 tgaF2 1163
20. Temperatura aerului ieşit din regenerator tL2 ºC 965
Tabelul 5.24
3
Elementele bilanţului termic (în 10 kJ/ciclu).
Nr. Mărimea Simbol Valoarea
1. Căldura sensibilă a materiei prime Qsm 22,06
2. Căldura sensibilă a aerului de ardere QL 183,79
3. Căldura introdusă cu combustibilul Qc 13476
4. Echivalentul termic al energiei electrice Qel 370,55
5. Căldura intrată cu apa de răcire Qai 24,78
6. Căldura sensibilă a aerului folosit la răcirea pereţilor QLri 382,70
7. Căldura conţinută de sticla topită la ieşire Qpp 2953
8. Căldura conţinută de zgură Qzg 604,95
9. Căldura sensibilă a gazelor de ardere Qga 5486
10. Căldura chimică a gazelor de ardere Qchg 647,37
11. Căldura pierdută cu gazele de ardere prin orificii Qgo 190,03
12. Căldura radiată prin uşi şi orificii Qro 319,62
13. Căldura pierdută prin pereţi Qrc 3420
14. Căldura conţinută de apa de răcire, la ieşire QR 94,57
15. Căldura conţinută d aerul cald, după răcirea pereţilor QLre 724,39
16. Căldura utilă Qu 3451
92 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 5.25
Bilanţul termic al cuptorului.
Căldură intrată Căldură ieşită
Denumirea 103 kJ/ciclu % Denumirea 103 kJ/ciclu %
Qsm 22,06 0,15 Qpp 2953 20,42
QL 183,79 1,27 Qzg 604,95 4,18
Qc 13476,00 93,20 Qga 5486,00 37,94
Qel 370,55 2,56 Qchg 647,37 4,48
Qai 24,78 0,17 Qge 190,03 1,31
QLri 382,70 2,65 Qro 319,62 2,21
Qrc 3420,00 23,66
QR 94,57 0,65
QLre 724,39 5,01
ΔQe 19,95 0,14
QI 14453,88 100 Qe 14453,88 100
Principalii indicatori tehnico-economici rezultaţi în urma bilanţului termic sunt:
• gradul mediu de zilnic încărcare a cuptorului:
P
ψ= = 100,16 % (5.104)
Pn
• randamentul termic al procesului:
Qu
ηt = = 23,87 % (5.105)
Qi
• randamentul utilizării combustibilului:
Qcc − Q p
ηc = = 25,61 % (5.106)
Qcc

• gradul de recuperare a căldurii din gazele de ardere:


Qrecuperat
ρ= = 64,33 % (5.107)
Qi

• consumul specific total net de căldură este q=11906,32 kJ/kg sticlă topită.
• consumul specific net de combustibil este b=15283,18 kJ/kg sticlă topită
=0,33 m3N CH4/kg sticlă topită.
Exemple şi studii de caz 93

5.9 BILANŢUL TERMIC AL UNUI CUPTOR TUNEL


Cuptorul tunel este destinat arderii produselor refractare silico-aluminoase, având
caracteristicile tehnico-funcţionale prezentate în tabelul 5.26. El este realizat sub
forma a trei zone principale:
• de uscare şi preîncălzire, de 33 m (10 vagoneţi);
• de ardere, de 24 m (8 vagoneţi);
• de răcire, de 21 m (7 vagoneţi);
Total: de 78 m (25 vagoneţi).
Funcţionarea cuptorului este continuă. Conturul de bilanţ considerat, cuprinde
cuptorul propriu-zis şi tubulatura aferentă, care face legătura între diversele zone
ale sale, pentru transportul aerului cald.
Elementele de calcul ale bilanţului termic se bazează pe aceiaşi metodă ca şi în
exemplul precedent. Mărimile măsurate şi punctele corespunzătoare sunt cele
prezentate în tabelul 5.27.
Măsurările de debit s-au făcut astfel :
• debitul de combustibil introdus în cuptor s-a măsurat cu un debitmetru
diferenţial;
• debitele de aer cald pentru ardere (după preîncălzirea la tga=365 ºC prin
trecerea peste vagoneţii cu produse fierbinţi), de gaze de ardere evacuate la
coş, de aer cald excedentar evacuat d coş şi de aer rece introdus, s-au
determinat cu ajutorul tubului Pitot.
Metoda de măsurare cu ajutorul tubului Pitot a fost următoarea: cele două ieşiri al
tubului manometric s-au racordat la un micromanometru cu tub înclinat MP-C-03
construcţie Termotehnica, cu care s-a măsurat diferenţa între presiunea totală şi
aceea statică, adică presiunea dinamică (h), în mm H2O.
12
9
12 12
12 12 12 25 12

3,4 1,2
Ecluză
Ieşire Intrare

12 12 12
12
12
5 11,27
21
20
10,26
8,24
6,10,22

7,23

La coş

Aer de răcire; Aer cald; Combustibil; Gaze de ardere;


Zona de preîncălzire şi uscare; Zona de ardere; Zona de răcire.
Fig. 5.5 Schema de principiu a cuptoarelor tunel, cu punctele de măsură pentru elaborarea bilanţului termic
1, 2 – temperatura materialului şi platformei vagonetului la intrarea în cuptor; 3, 4 – idem, la ieşirea din cuptor; 5 – temperatura aerului insuflat în zona de răcire; 6 –
temperatura aerului cald insuflat la arzătoare; 7 – temperatura aerului cald evacuat la coş; 8 – temperatura combustibilului; 9, 10 – temperatura aerului rece insuflat în
zona de amestec; 11 – temperatura gazelor de ardere; 12 – temperatura pereţilor, pe zone; 13 – temperatura boltei cuptorului pe zone; 14 – temperatura pe zone a şasiului
vagoneţilor; 15 – temperatura de ardere a produselor; 20 – debit aer rece insuflat în zona de răcire; 21 – debit aer cald-rece absorbit din cuptor; 22 – debit aer cald insuflat
la arzătoare; 23 – debit aer cald evacuat la coş; 24 – debit combustibil; 25, 26 – debit aer rece insuflat la zona de uscare; 27 – debit gaze de ardere absorbit din cuptor.
Exemple şi studii de caz 95

Tabelul 5.26
Caracteristicile tehnico-funcţionale ale cuptorului.
Nr. Caracteristica U. M. Valoarea
1. Productivitatea:
• de proiect t/an 40000
• în funcţiune 48000
2. Productivitatea specifică:
• de proiect t/m3 zi 0,235
• în funcţiune 0,28
3. Temperatura de ardere:
• maximă ºC 1450
• medie 1340
4. Consum de combustibil:
• de proiect kJ/t 80-120
• în funcţiune 85
5. Arzătoare cu aer:
• număr buc. 30
• presiunea bar 1,2-1,5
6. Durata ciclului:
• proiectată ore 65
• în funcţiune 52
7. Caracteristici constructive:
• lungimea m 78
• lăţimea m 3,1
• înălţimea m 2,2
• volum util m3 470
• nr. de vagoneţi buc. 26
8. Încărcătura pe vagonet t 10-12
Tabelul 5.27
Mărimile măsurate la cuptorul de cărămizi.
Mărimea Simbol U. M. Valoarea
1 2 3 4
Cantitatea de cărămizi Pp t/14 zile 1846
Combustibilul C m3N/14 zile 135800
Puterea calorică inferioară Hi kJ/m3N 35590
Cantitatea de argilă din cărămizi Garg kg 300
Compoziţia combustibilului:
• oxigen O2 % 0,5
• azot N2 1,5
• gaz metan CH4 98
Temperatura combustibilului tc ºC 27
Temperatura de intrare a materialelor tsm ºC 27
96 Bilanţuri termoenergetice

continuare tabel 5.27


1 2 3 4
Componenţa materialului intrat:
• cărămidă uscată Gcăr t 1846
• umiditate W1+W2 % 9,5
• greutatea vagoneţilor Gu t 11,5
• greutatea părţii metalice Gc t 4,5
Temperatura de intrare a vagoneţilor tsm ºC 27
Temperatura aerului de ardere tL ºC 27
Debit aer răcire insuflat în cuptor:
• în zona de răcire D1 m3/h 27700
• în zona de ardere D2 m3/h 3600
• în zona de uscare D3 m3/h 5200
Temperatura aerului de răcire tar ºC 27
Durata măsurătorilor h 336
Temperatura cărămizi la ieşire tml ºC 120
Temperatura vagoneţi la ieşire tve ºC 135
Temperatura căptuşeală refractară, la tcăpt ºC 95
ieşire
Temperatura ieşire gaze de ardere (aer tga ºC 365
cald) din zona de ardere
Temperatura aer cald în cuptor tac ºC 400
Analiza gazelor de ardere:
• bioxid de carbon CO2
%
1,6
• oxigen O2 19,8
• azot N2 78,6
Debit gaze de ardere ieşite din cuptor Dga m3/h 35000
Temperatura gazelor de ardere la coş tg,coş ºC 75
Debit aer cald evacuat la coş Daer m3/h 10200
Pe baza acesteia se determină viteza fluidului în punctul considerat:
2g
wmed = k 0 H 0 [m/s] (5.108)
γT

unde:
H 0 = h0 (γ h − γ d ) (5.109)

wmed h
k0 = = (5.110)
w0 h0

pT N
γT = γ N [kgf/m3] (5.111)
p n TK c
unde: g este acceleraţia gravitaţională, în m/s2; H0 – presiunea dinamică, în
kgf/cm2; γT – greutatea specifică a fluidului în condiţiile de lucru (la presiunea p şi
temperatura T, în K), în kgf/m3; h0 – presiunea dinamică, în mm H2O; γh, γd –
Exemple şi studii de caz 97

greutatea specifică a lichidului din micromanometru, respectiv a aerului din


manometrul diferenţial.
Cunoscând viteza medie în secţiunea respectivă, debitul de fluid este dat de:
V = 3600Swmed [m3/s] (5.112)
unde: S este secţiunea în punctul de măsură, în m2.
Alegerea secţiunilor de conductă pentru efectuarea măsurătorilor s-a făcut în
funcţie de condiţiile existente:
• pentru gazele de ardere, aerul cald excedentar, aerul rece şi cel preîncălzit
pentru ardere, măsurătorile s-au făcut la baza coşului;
• pentru aerul rece insuflat în cele două zone, măsurătorile s-au făcut
deasupra cuptorului tunel, într-o porţiune orizontală.
Rezultatele calculului diverselor mărimi ale bilanţului termic sunt prezentate în
tabelul 5.28. Pe lângă relaţiile generale prezentate în exemplul precedent, s-au mai
utilizat următoarele:
• Căldura degajată prin reacţiile exoterme care se produc în spaţiul de lucru
al cuptorului:
Qex = Garg qex [kJ/t] (5.113)

unde: Garg este cantitatea de argilă din cărămizi, în kg argilă/t de cărămizi; qex –
căldura degajată prin arderea argilei, în kJ/kg argilă (s-a considerat qex=230,29
kJ/kg argilă).
• Căldura sensibilă a materialelor introduse în cuptor este determinată din:

Q sm =
1
Pp
( )
Gcar c p ,car t car + Gapa c p , apa t apa + Gvag c p ,vag t vag + Gcapt c p ,capt t capt [kJ/t]

(5.114)
unde: Gcar, Gapa, Gvag, Gcapt sunt respectiv cantitatea de cărămidă uscată, de apă de
îmbibaţie, higroscopică şi de cristalizare conţinută de cărămizi la intrarea în cuptor,
masa cărucioarelor metalice introduse şi a căptuşelii refractare a acestora, în
kg/durata τ de analiză; cp,car, cp,apa, cp,vag, cp,capt – căldurile specifice medii ale
elementelor intrate în cuptor odată cu materia primă, în kJ/(kg ºC); tcar, tapa, tvag, tcapt
– temperatura la care se introduc elementele respective, în ºC. Dintre acesta Gcar s-a
măsurat, iar cp,car s-a luat pentru şamotă, la temperatura tcar=27 ºC. Cantitatea de
apă Gapa se determină cu:
W1 + W2
Gapa = Gcar [t/τ] (5.115)
100 − (W1 + W2 )
unde: W1 est conţinutul procentual de apă şi higroscopică din cărămizile introduse
în cuptor (W1=5,5 %), în %; W2 – conţinutul procentual de apă de cristalizare (apă
legată chimic) din cărămizile introduse în cuptor, în % (W2=4 %).
98 Bilanţuri termoenergetice

Greutatea părţii metalice a cărucioarelor se calculează cu:


Gcar
G met = C c [t/τ] (5.116)
Gu
unde: Gu este greutatea utilă a cărucioarelor intrate în cuptor (Gu=11,5 t); Gc –
greutatea părţii metalice a cărucioarelor (Gc=4,5 t);
Greutatea căptuşelii refractare a cărucioarelor este dată de:
Gcar
Gcapt = Gcc [t/τ] (5.117)
Gu
unde: Gcc este greutatea căptuşelii refractare a cărucioarelor (Gcc=Gu-Gc).
Valorile acestor cantităţi sunt date în tabelul 5.28.
• Căldura introdusă cu aerul de răcire în zonele de uscare şi răcire ale
cuptorului, s-a determinat cu relaţia:

Qar =
1
(DT − DC )τi L [kJ/t] (5.118)
Pp

unde: DT este debitul de aer insuflat în cuptor, rezultat din:

DT = (D1 + D2 + D3 )
273
[m3/h] (5.119)
273 + t ar
unde: D1 este debitul de aer introdus în zona de răcire cu ajutorul celor două
ventilatoare, în m3/h; D2 – debitul de aer de răcire introdus în zona de uscare şi
preîncălzire cu ajutorul ventilatorului V1; D3 – idem D2 , introdus cu ventilatorul V2,
în m3/h; tar – temperatura aerului de răcire, în ºC; DC – debitul de aer folosit pentru
ardere, în zona de ardere, dat de:
C0VL
DC = [m3N/h] (5.120)
τ
unde: C0 este consumul de combustibil, în m3N/h; VL – volumul real de aer necesar
arderii, în m3N/m3N; τ – durata considerată (τ=14 zile x 24 ore/zi=336 ore); iL –
entalpia aerului de ardere, la temperatura tL (vezi tabelul 5.10.3).
• Cantitatea de căldură utilă est dată de relaţia:
Qu = Qend + Q pp + Qa + Qev + Qhid [kJ/t] (5.121)

unde: Qend este căldura absorbită prin reacţiile endoterme; Qpp – căldura sensibilă a
produsului principal (cărămizi) la ieşirea din cuptor; Qa – căldura sensibilă a
dispozitivelor auxiliare (vagoneţilor) care însoţesc materialul; Qev – căldura
consumată pentru evaporarea umidităţii din încărcătură şi pentru supraîncălzirea
vaporilor rezultaţi; Qhid – căldura consumată pentru degajarea apei de cristalizare
(de constituţie).
Exemple şi studii de caz 99

Acestea se calculează astfel:


Qend=0, în cazul de faţă.
Gp
Q pp = [kJ/t] (5.122)
Pp c pp t me

unde: Gp este greutatea produsului principal (cărămizile uscate) la ieşire, în kg; cpp
– căldura specifică medie a cărămizilor la temperatura tme de ieşire din cuptor, în
kJ/(kg ºC).

Qa =
1
Pp
( )
G mt c p , met t ve + Gcapt c p ,capt t capt [kJ/t] (5.123)

unde: tve, tcapt sunt temperaturile părţii metalice a vagoneţilor, respectiv a căptuşelii
lor refractare, la ieşirea din cuptor, în ºC; cp,met, cp,capt – căldurile specifice medii
aferente, la temperaturile tve, respectiv tcapt, în kJ/(kg ºC).

Qev =
1
Pp
( )
( A1 + A2 ) r + c pm t ga [kJ/t] (5.124)

unde: A1 este cantitatea de apă de îmbibaţie şi higroscopică conţinută de cărămizi la


intrarea în cuptor, în kg; A2 – cantitatea de apă de cristalizare conţinută de cărămizi
la intrarea în cuptor, în kg; r – căldura latentă de vaporizare a apei, la presiunea din
cuptor, în kJ/kg; cpm – căldura specifică medie a vaporilor de apă supraîncălziţi la
temperatura tga, în kJ/(kg ºC); tga – temperatura de ieşire a gazelor de ardere din
cuptor, în ºC. În care:
W1
A1 = G apa [kg/τ] (5.125)
W1 + W2
W2
A2 = Gapa = Gapa − A1 [kg/τ] (5.126)
W1 + W2

1
Qhid = qhid A2 [kJ/t] (5.127)
Pp

unde: qhid este căldura consumată pentru degajarea unui kg de apa de cristalizare, în
kJ/kg.
• Pierderile de căldură sensibilă cu gazele de ardere sunt date de relaţia:

Q ga =
1
Pp
( )
BV ga − v go i ga [kJ/u.p.p.] (5.128)

unde: Vga este volumul de gaze rezultate prin arderea 1 kg (1 m3N) de combustibil,
în m3N/kg sau m3N/m3N; vgo – volumul de gaze de ardere prin orificii deschise, în
m3N; iga – entalpia gazelor de ardere, în kJ/m3N.
100 Bilanţuri termoenergetice

V ga = (Din − Dev )
273
τ [m3/τ] (5.129)
273 + t ar
unde: Din este debitul total de aer de răcire introdus in cuptor; Dev – debitul de aer
evacuat din cuptor. Ele sunt date de:
Din = D1 + D2 + D3 [m3/h] (5.130)
273 + t L 273 + t L
Dev = D ga + Dar [m3/h] (5.131)
273 + t g ,cos 273 + t ga

unde: Dga este debitul de gaze de ardere ieşite la coş; Dar – debitul d aer cald
evacuat la coş, în m3/h.
• Pierderile prin căldura sensibilă a aerului cald evacuat la coş, după răcirea
materialului, sunt date de:
1 273
Qar = Dar τiar [kJ/t] (5.132)
Pp 273 + t L

unde: Dar este debitul de aer cald evacuat din cuptor, în m3/h; iar – entalpia aerului
la ieşire, la temperatura tga, în kJ/m3N.
• Căldura necesară încălzirii vaporilor de apă din aerul introdus în cuptor se
calculează cu relaţia:
1
Qau = Au iac [kJ/t] (5.133)
Pp

unde: Au este conţinutul de apă din aerul introdus în cuptor, în kg/τ; iac – entalpia
aerului la ieşire, la temperatura tga, în kJ/kg. În care:
273
Au = Din τχ10 −3 [kg H2O/ τ] (5.134)
273 + t L
unde: χ este conţinutul de apă al aerului (13,1 g/m3N).
• Pierderile de căldură prin pereţii cuptorului şi prin tubulatura exterioară se
calculează cu relaţiile (5.100) şi (5.101).
Pentru pierderile prin vatra cuptorului, conform instrucţiunilor, în cazul cuptoarelor
aşezate p pardoseală, pierderile specifice se consideră 581,53 W/m2, considerate la
secţiunea orizontală a cuptorului de la nivelul solului. Datorită existenţei carcaselor
inferioare ale vagoneţilor, aceste pierderi se majorează cu 35 %, folosindu-se
valoarea:
Qrc ,vatra = 1,35 * 581,53 = 785 W/m2 (5.135)
Pierderile de căldură prin pereţi şi vatră sunt:
Exemple şi studii de caz 101

336[h]3600[ s]
Qrc , p = Qrch , p = 655,25Qrch , p [kJ/t] (5.136)
1846[t / τ]
unde: Qhrc,p sunt pierderile de căldură, exprimate în kW.
Tabelul 5.29 prezintă elementele de calcul ale bilanţului termic, iar tabelul 5.30
prezintă elementele bilanţului termic.
Tabelul 5.29
Elementele de calcul ale bilanţului termic
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoarea
1 2 3 4 5
1. Căldura chimică a combustibilului Qcc 103 kJ/t 2618,12
2. Căldura degajată prin reacţii exoterme Qex 103 kJ/t 69,09
3. Entalpia combustibil ic kJ/m3N 41,87
4. Căldura sensibilă a combustibilului Qsc 103 kJ/t 3,08
5. Căldura specifică a cărămidei (la 27 ºC) cp,car kJ/(kg ºC) 1,065
6. Căldura specifică a apei din cărămidă (la 27 ºC) cp,apa kJ/(kg ºC) 4,187
7. Căldura specifică a vagoneţilor (la 27 ºC) cp,vag kJ/(kg ºC) 0,502
8. Căldura specifică a şamotei (la 27 ºC) cp,capt kJ/(kg ºC) 1,065
9. Greutatea apei din materialul introdus Gapa t/τ 193,8
10. Greutatea metalică a vagoneţilor Gmet t/τ 722,35
11. Greutatea căptuşelii refractare a vagonet. Gcapt t/τ 1123,65
12. Căldura sensibilă a materialului intrat Qsm 103 kJ/t 64,06
13. Volumul specific real de aer de ardere VL m3N/m3N 10,88
14. Entalpia aerului de ardere (la 27 ºC) iL kJ/m3N 35,05
15. Căldura sensibilă a aerului de ardere QL 103 kJ/t 28,05
16. Debitul de aer insuflat în cuptor Dt Din m3/h 36500
17. Debitul de aer insuflat în cuptor DT m3N/h 33215
18. Debitul de aer utilizat la ardere DC m3N/h 4397,33
19. Căldura intrată cu aerul de răcire Qar 103 kJ/t 183,85
20. Căldura specifică a cărămizilor la ieşire (la 120 cpp kJ/(kg ºC) 1,063
ºC)
21. Căldura sensibilă a produsului principal la Qpp 103 kJ/t 127,62
ieşirea din cuptor
22. Căldura specifică a vagoneţilor – a părţii cp,met kJ/(kg ºC) 0,502
metalice ( la 138 ºC)
23. Căldura specifică a şamotei (la 95 ºC) cp,capt kJ/(kg ºC) 1,063
24. Căldura specifică dispozitivelor auxiliare intrate Qa 103 kJ/t 88,58
25. Cantitatea de apă de îmbibaţie A1 t/τ 112,20
26. Cantitatea de apă de cristalizare A2 t/τ 81,6
27. Căldura latentă de vaporizare a apei R kJ/kg 2500
28. Căldura specifică a vaporilor de apă ( la 365 ºC) cpm kJ/(kg ºC) 1,934
29. Căldura consumată pentru evaporarea umidităţii Qev 103 kJ/t 336,57
30. Căldura consumată pentru degajarea unui kg de qhid kJ/kg 330,77
apă de cristalizare
31. Căldura consumată pentru degajarea apei de Qhid 103 kJ/t 14,62
cristalizare
102 Bilanţuri termoenergetice

continuare (tabel 5.29)


1 2 3 4 5
32. Debitul de aer evacuat din cuptor Dev m3/h 34969
33. Volumul gazelor de ardere ieşite prin Vga m3/τ 468119
neetanşietăţi
34. Entalpia gazelor de ardere iga kJ/m3N 98,35
35. Pierderile de căldură sensibile cu gazele de Qga 103 kJ/t 467,08
ardere
36. Entalpia aerului evacuat (la 365 ºC) iar kJ/m3N 487,32
37. Pierderile de căldură sensibilă cu aerul cald Qevc 103 kJ/t 387,14
evacuat
38. Cantitatea de apă din aerul introdus în cuptor Au kg/ τ 146199
39. Căldura necesară încălzirii vaporilor de apă din Qau 103 kJ/τ 61,28
aerul introdus în cuptor
40. Căldura pierdută cu gazele de ardere ce ies prin Qgo 103 kJ/τ 133,57
neetanşietăţi
41. Căldura radiată prin neetanşietăţi Qro 103 kJ/τ 203,70
42. Căldura pierdută prin pereţi şi tubulatura Qrc 103 kJ/τ 1122,47
exterioară
43. Căldura totală intrată QT 103 kJ/τ 2966,25
44. Căldura consumată util Qu 103 kJ/τ 56,739
45. Căldura total pierdută Qp 103 kJ/τ 2375,24
Indicii tehnico-economici de funcţionare a cuptorului sunt:
• gradul de încărcare a cuptorului (vezi relaţia 5.104):
1846 t
330 zile / an
14 zile
ψ= = 0,91 (5.137)
48000 t / an
• gradul de utilizare a capacităţii de producţie a cuptorului:
186
330
ψN an
ϕ= = 14 = 1,09 (5.138)
8760 40000
• randamentul termic al procesului tehnologic (vezi relaţia 5.105):
567,39
ηt = 100 = 19,13 % (5.139)
2966,25
• randamentul utilizării combustibilului (vezi relaţia 5.106):
2618,12 − 2398,86
ηc = 100 = 8,37 % (5.140)
2618,12
Exemple şi studii de caz 103

Tabelul 5.30
Bilanţul termic al cuptorului tune pentru cărămizi refractare
Călduri intrate Călduri ieşite
Denumirea 103 kJ/t % Denumirea 103 kJ/t %
Qcc 2618,12 88,26 Căldura utilă
Qex 69,09 2,33 Qpp 127,62 4,30
Qsc 3,08 0,10 Qa 88,48 2,99
Qsm 64,06 2,16 Qev 336,57 11,35
QL 28,05 0,95 Qhid 14,62 0,49
Qar 183,85 6,20 Qu 567,39 19,13
Căldura pierdută
Qga 467,08 15,75
Qac 387,14 13,05
Qau 61,28 2,07
Qgo 133,57 4,50
Qro 203,70 6,87
Qrc 1122,47 37,83
ΔQp 23,62 0,80
Qp 2398,86 80,87
QT 2966,25 100 QT 2966,25 100
• coeficientul de recuperare a căldurii (vezi relaţia 5.107):
1
4397,33 * 336 * 35,05
ρ = 1846 100 = 0,95 % (5.141)
2966, 25 *10 3
• consumul specific de căldură a procesului este QT=2966,25*103 kJ/t
cărămizi;
• consumul specific de combustibil al procesului este Qcc=2618,12*103 kJ/t
cărămizi.

5.10 BILANŢUL TERMOENERGETIC AL UNUI CUPTOR DE FORJE


Cuptorul de forjă cu suprafaţa vetrei de 4 m2 este dotat cu un recuperator convectiv
pentru încălzirea aerului de ardere, montat în canalul de gaze de ardere subteran, în
imediata vecinătate a cuptorului. Cuptorul utilizează drept combustibil gazul
natural. Cuptorul fiind dotat cu un recuperator pentru preîncălzirea aerului de
ardere, care reintroduce căldura recuperată în spaţiul de lucru, s-au stabilit două
contururi de bilanţ (figura 5.6):
• primul contur cuprinde atât cuptorul, cât şi recuperatorul;
• cel de al doilea contur cuprinde numai recuperatorul.
Rezultatele măsurărilor efectuate în vederea determinării elementelor bilanţurilor
termice sunt prezentate în tabelul 5.31.
Ecuaţia bilanţului termic pe ansamblul cuptor-recuperator este:
104 Bilanţuri termoenergetice

QT = Qcc + Qsc + QL + Qsm = Q pp + Q ga + Qchg + Q go + Qro + Qrc + Qac [kJ/u.p.p.]

(5.142)
unde: Qcc, Qsc sunt căldura chimică, respectiv sensibilă a combustibilului; QL –
căldura introdusă cu aerul de ardere; Qsm – căldura sensibilă a materialului introdus
în cuptor; Qpp – căldura sensibilă a materialului care părăseşte cuptorul; Qga –
căldura pierdută cu gazele de ardere evacuate din cuptor la coş; Qchg – căldura
pierdută prin arderea chimic incompletă; Qgo – căldura pierdută cu gazele de ardere
prin orificii deschise; Qrc – căldura pierdută prin pereţii cuptorului; Qro – căldura
pierdută prin radiaţia prin orificii deschise; Qac – căldura acumulată în zidăria
cuptorului.
Ecuaţia bilanţului termic pe recuperator este:
´
Qga + Q L´ = Qga
´´
+ Q L´´ + Qma [kJ/u.p.p.] (5.143)

unde: Q´ga, Q´´ga sunt căldura intrată, respectiv ieşită, cu gazele de ardere; Q´L, Q´´L
– căldura intrată, respectiv ieşită cu aerul; Qma – pierderile de căldură în mediul
ambiant.
Contur de bilanţ 1

Cuptor

Arzător
Ventilator aer

Recuperator La coş

Contur de bilanţ 2

Fig. 5.7 Conturul bilanţurilor termice ale cuptorului.


Elementele bilanţului termic al ansamblului cuptor-recuperator s-au determinat
folosind aceiaşi metodologie ca şi pentru exemplele de mai sus. Calculul
elementelor bilanţului sunt prezentate în tabelul 5.32, iar tabelul 5.33 prezintă
elementele principale ale bilanţului termic pentru cuptor. Elementele bilanţului
termic al recuperatorului au fost calculate în tabelul 5.34 şi sintetizate în tabelul
5.35.
Recuperatorul fiind montat subteran, în canalul de gaze de ardere pierderile de
căldură în mediul ambiant s-au putut calcula numai de la suprafaţa canalului,
pierderile de căldură către sol, inclusiv pe porţiunea cuptor-recuperator s-au
determinat din condiţiile de închidere a bilanţului.
Exemple şi studii de caz 105

Tabelul 5.31
Rezultatele măsurărilor efectuate
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoarea
1. Greutatea şarjei Pp kg 1600
2. Temperatura iniţială a şarjei tmi ºC 22
3. Temperatura şarjei la evacuarea din cuptor tme ºC 1100
4. Consumul de combustibil Ch m3N/h 59
5. Temperatura combustibilului tc ºC 16
6. Durata şarjei τg ore 3
7. Temperatura aerului la intrarea în recuperator t´L ºC 24
8. Temperatura aerului la ieşirea în recuperator t´´L ºC 150
9. Temperatura gazelor de ardere la ieşirea din cuptor t´g ºC 640
10. Temperatura gazelor de ardere la ieşirea din t´´g ºC 500
recuperator
11. Temperatura gazelor de ardere în cuptor tgo ºC 1220
12. Suprapresiunea gazelor de ardere în cuptor p N/m2 8
13. Compoziţia chimică a gazelor de ardere uscate CO2 % 7
O2 % 7
CO % 1
N2 % 85
14. Suprafaţa orificiilor deschise
• neetenşietăţi la usi F1 m2 0,02
• patru orificii circulare F2 m2 0,002
15. Timpul de deschidere al orificiilor τ0 ore 3
16. Grosimea peretelui cuptorului L m 0,3
17. Temperatura pereţilor exteriori ai cuptorului tp ºC 130
18. Suprafaţa capacului recuperatorului Sr m2 1,2
19. Presiunea barometrică B N/m2 99085
20. Temperatura stabilizată a pereţilor interiori ai tzs ºC 1200
cuptorului
21. Temperatura iniţială a pereţilor interiori tzi ºC 1135
22. Greutatea zidăriei cuptorului Gz kg 44000
Recuperatorul fiind montat subteran, în canalul de gaze de ardere pierderile de
căldură în mediul ambiant s-au putut calcula numai de la suprafaţa canalului,
pierderile de căldură către sol, inclusiv pe porţiunea cuptor-recuperator s-au
determinat din condiţiile de închidere a bilanţului.
Pe baza elementelor bilanţului termic s-au calculat indicii tehnico-economici
principali:
• gradul de încărcare a cuptorului:
Pp 1600
ψ= 100 = % (5.144)
Ppu 1800 = 88,8

unde: Ppu este capacitatea nominală a cuptorului (Ppu=1800 kg/şarjă).


• randamentul termic:
106 Bilanţuri termoenergetice

Qu Q pp − Qsm 1001 − 10,6


ηt = 100 = 100 = 100 = 24,8 % (5.145)
QT QT 3986,5

• randamentul utilizării combustibilului:


Qcc − Q p 3927,2 − 2965,7
ηc = 100 = 100 = 24,5 % (5.146)
Qcc 3927,2

unde: Q p = Q ga + Q go + Qchg + Qro + Qma + Qac = 2965,7 [kJ/u.p.p.] (5.147)

• coeficientul de recuperare a căldurii:


Qrecup Q´´L −Q´L 292 − 46
ρ= 100 = 100 = 100 = 6,2 % (5.148)
QT QT 3986,5
Tabelul 5.32
Calculul elementelor bilanţului termic al cuptorului
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoarea
1 2 3 4 5
1. Cantitatea de combustibil arsă efectiv în cuptor C m3 N 177
2. Căldura chimică a combustibilului Qcc kJ/u.p.p. 3927,2
3. Căldura sensibilă a combustibilului Qsc kJ/u.p.p. 2,7
4. Coeficientul de exces de aer λ - 1,4
5. Cantitatea d aer introdusă la arzător pentru 1 m3N Va m3N/m3N 13,33
de combustibil
6. Căldura introdusă cu aerul de ardere QL kJ/u.p.p. 46
7. Căldura introdusă cu materialul şarjei Qsm kJ/u.p.p. 10,6
8. Căldura totală intrată în cuptor QT kJ/u.p.p. 3986,5
9. Căldura sensibilă a materialului care părăseşte Qpp kJ/u.p.p. 1001
cuptorul
10. Volumul de gaz pierdut orar prin orificiile vhgo m3N/h 99,4
deschise ale cuptorului
11. Volumul de gaze pierdut prin orificii în timpul vgo m3 N 298,2
şarjei
12. Cantitatea de gaze de ardere uscate rezultate prin Cgu m3N/m3N 12,5
arderea 1 m3N combustibil
13. Volumul de vapori de apă rezultaţi prin arderea 1 VH2O m3N/m3N 2,16
Nm3 combustibil
14. Volumul de gaze de ardere umede rezultat din Vg m3N/m3N 14,66
arderea 1 Nm3 combustibil
15. Compoziţia gazelor de ardere umede din cuptor CO2´ % 5,97
O2´ % 5,97
CO´ % 0,85
N2´ % 72,48
H2O´ % 14,73
16. Cantitatea de gaze de ardere ieşită pe coş în Vgs m3 N 2296,6
timpul şarjei
17. Entalpia gazelor de ardere evacuate la coş i´´g kJ/m3N 703,9
Exemple şi studii de caz 107

continuare tabel 5.32


1 2 3 4 5
18. Căldura pierdută cu gazele de ardere evacuate pe Qga kJ/u.p.p. 1010,4
coş
19. Entalpia gazelor de ardere scăpate din cuptor prin igo kJ/m3N 1852,3
orificiile deschise
20. Căldura pierdută cu gazele de ardere scăpate prin Qgo kJ/u.p.p. 345,2
orificiile deschise
21. Căldura pierdută prin arderea chimică incompletă Qchg kJ/u.p.p. 174
22. Coeficientul de diafragmare al orificiilor deschise φ -
• neetanşietăţi la uşă 0,55
• orificiile circulare 0,53
23. Căldura pierdută prin radiaţie prin orificii Qro kJ/u.p.p. 25,1
deschise
24. Coeficientul de convecţie de la peretele cuptorului α1 W/(m2 9,3
la mediul ambiant (pentru suprafeţe izoterme) α2 ºC) 12,2
α3 12,3
α4 11,5
α5 11,1
α6 14,7
25. Căldura pierdută în mediul ambiant prin suprafaţa Qcma kJ/u.p.p. 157,6
cuptorului
26. Căldura pierdută în mediul ambiant prin suprafaţa Qrma kJ/u.p.p. 58,4
recuperatorului
27. Temperatura medie ponderată a suprafeţei tspm ºC 66
exterioare a cuptorului în regim stabilizat
28. Temperatura medie a suprafeţei exterioare a ti pm ºC 54
cuptorului la începutul şarjei
29. Temperatura medie a zidăriei în regim stabilizat tsmz ºC 633
30. Temperatura medie a zidăriei la începutul şarjei ti mz ºC 594,5
31. Cantitatea de căldură acumulată în zidărie Qac kJ/u.p.p. 1195
Tabelul 5.33
Bilanţul termic al ansamblului cuptor-recuperator
Călduri intrate Călduri ieşite
Denumirea kJ/u.p.p. % Denumirea kJ/u.p.p. %
Qcc 3927,2 98,50 Qpp 1001,0 25,11
Qsc 2,7 0,07 Qga 1010,4 25,34
QL 46 1,16 Qgo 345,2 8,66
Qsm 10,6 0,27 Qchg 174,0 4,36
QT 3986,5 100 Qro 25,1 0,63
Qcma 157,6 3,96
Qrma 58,4 1,46
Qac 1195 29,98
Eroare bilanţ 19,8 0,50
Căldură 3986,5 100
ieşită
108 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 5.34
Calculul elementelor bilanţului termic al recuperatorului
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoarea
1. Cantitatea de căldură intrată cu aerul Q´L kJ/u.p.p. 46
2. Entalpia gazelor de ardere la intrarea în i´ga kJ/Nm3 915,97
recuperator
3. Cantitatea d căldură intrată cu gazele de ardere Q´ga kJ/u.p.p. 1314,8
4. Cantitatea totală de căldură intrată QT kJ/u.p.p. 1360,8
5. Cantitatea de căldură ieşită cu aerul preîncălzit Q´´L kJ/u.p.p. 292
6. Cantitatea de căldură ieşită cu gazele de ardere Q´´ga kJ/u.p.p. 1010,4
evacuate la coş
7. Coeficientul de convecţie de la suprafaţa αc W/(m2 ºC) 15,5
capacului recuperatorului la mediul ambiant
8. Cantitatea de căldură pierdută în mediul ambiant Qrcma kJ/u.p.p. 13,3
prin capacul recuperatorului
9. Cantitatea de căldură pierdută către sol în zona Qrsma kJ/u.p.p. 45,1
recuperatorului
10. Coeficientul de reţinere a căldurii al ηr % 80,8
recuperatorului
Tabelul 5.35
Elementele bilanţului termic al recuperatorului
Călduri intrate Călduri ieşite
Denumirea kJ/u.p.p. % Denumirea kJ/u.p.p. %
Q´ga 1314,8 96,6 Q´´ga 1010,4 74,2
Q´L 46,0 3,4 Q´´L 292,0 21,5
QT 1360,8 100 Qrcma 13,3 1,0
Qrsma 45,1 3,3
Qe 1360,8 100

5.11 BILANŢUL ENERGETIC AL UNEI INSTALAŢII FRIGORIFICE


CU COMPRESIE MECANICĂ
Instalaţia frigorifică cu compresie mecanică are schema din figura 5.8.
Instalaţia frigorifică este cu compresie mecanică într-o treaptă a vaporilor de
amoniac şi cu două trepte de laminare. Instalaţia este echipată cu două compresoare
cu piston de tipul 2AV20. Compresoarele funcţionează în regim uscat, asigurând
vapori saturaţi uscaţi de amoniac, rezultaţi din separatoarele SL1 şi SL2. Vaporii
supraîncălziţi refulaţi de cele două compresoare, intră în condensatorul comun C
unde sunt condensaţi cu apă de răcire. Condensatul rezultat se subrăceşte izobar în
subrăcitorul SR, comun celor compresoare.
Amoniacul lichid se laminează în ventilele VL1 şi VL2. Amestecul lichid şi vapori
format în urma laminării ajunge în separatoarele SL1 şi SL2 care asigură
funcţionarea în regim uscat a compresoarelor şi alimentarea numai cu lichid a
vaporizatoarelor V1 şi V2.
Exemple şi studii de caz 109

2
C
2´ 2´´

Apă de răcire
C C

SR 1´
VL1
3 4´ 6´
SL1 Apă răcită

V1
1´´
VL2
4´´
6´´
SL2 Saramură
5´´
V2

Fig. 5.8 Schema de principiu a instalaţiei frigorifice cu compresie


Amoniacul lichid rezultat din separatoarele SL1 şi SL2, ajuns în vaporizatoarele
VL1 şi VL2 vaporizează pe baza căldurii preluate de la agenţii frigorifici de
transport folosiţi. Vaporii formaţi se reintroduc în separatoarele SL1 şi SL2, unde
are loc separarea fazei lichid de vapori, aceştia fiind aspiraţi de compresoare.
Frigul este livrat consumatorilor cu ajutorul a două circuite de transport:
• un circuit de apă răcită;
• un circuit de saramură cu compoziţia gravimetrică 80 % apă şi 20 % sare
(NaCl).
Caracteristicile tehnice ale compresoarelor sunt prezentate în tabelul 5.36.
Ecuaţia generală a bilanţului termoenergetic al unei instalaţii cu ciclu invers cu
compresie mecanică de vapori este:
Pi + Qr ,1 + Q j ,1 + Qc ,1 + Q f + ∆Qi = ∆Pe + Pm + Qr , 2 + Q j , 2 + Qc , 2 + ∆Qs [kW]

(5.149)
110 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 5.36
Caracteristicile tehnice ale compresoarelor cu piston tip 2AV20
Caracteristica U. M. Valoarea
Număr cilindri, z Buc. 2
Diametrul cilindrilor, d m 0,200
Cursa pistonului, C m 0,160
Spaţiul vătămător, C0 m 0,003
Turaţia compresorului, n Rot/min 380
Cilindree momentană M3/s 0,063611
Puterea electromotorului KW 40
Debit apă răcire cilindrii kg/h (kg/s) 750 (0,208)
unde: Pi este puterea consumată de motoarele de antrenare ale compresoarelor; Qr,1,
Qr,2 – căldura introdusă şi ieşită din conturul de bilanţ cu apa de răcire a cilindrilor
compresoarelor; Qj,1, Qj,2 – căldura introdusă şi ieşită din conturul de bilanţ cu
agentul de transport a frigului; Qf – căldura preluată de agentul frigorific din spaţii
răcite direct; ΔQi – aportul de căldură din mediul ambiant către elementele
instalaţiei cu temperaturi inferioare mediului; ΔQs – pierderile de căldură către
mediul ambiant; Qc,1, Qc,2 – căldura intrată, respectiv ieşită cu apa de răcire a
condensatorului instalaţiei; ΔPe – pierderile electrice în motoarele de antrenare;
ΔPm – pierderile mecanice în compresoare.
Explicitând diferitele energii şi cantităţi de căldură, relaţia (5.149) poate fi scrisă
sub forma:
n n m o r

∑P +∑D
i =1
i
i =1
r ,i c p t1 + ∑D c
i =1
j pj t1, j + Dc c p t1,c + ∑Q
k =1
f ,k + ∑ ∆Q
l =1
i ,l =

n n n m r
= ∑
i =1
∆Pe,i + ∑
i =1
∆Pm,i + ∑
i =1
Dr ,i c p t 2 ,i + ∑
j =1
D j c pj t 2, j + Dc c p t 2 ,c + ∑ ∆Q
l =1
s ,l [kW]

(5.150)
unde: Pi este puterea electrică absorbită de la reţeaua electrică de alimentare de
către compresorul i al instalaţiei frigorifice, în kW; Dr,i – debitul de apă de răcire a
cilindrilor compresorului i, în kg/s; t1 – temperatura apei de răcire la intrarea în
condensatorul instalaţiei şi în cilindrii compresoarelor, în ºC; Dj – debitul de agent
de transport de tipul j răcit de instalaţi, în kg/s; t1,j, t2,j – temperatura de intrare,
respectiv de ieşire a agentului de transport de tipul j, în şi din conturul de bilanţ, în
ºC; Dc – debitul de apă de răcire a condensatorului şi subrăcitorului instalaţiei, în
kg/s; Qf,k – debitul de căldură primită direct de agentul frigorific (de lucru) dintr-un
spaţiu răcit k, în kW; ΔQi,l – aportul de căldură din mediul ambiant către elementele
instalaţiei frigorifice cu temperaturi sub cele ale mediului ambiant, în kW; ΔPe,i –
pierderile electrice în motorul de antrenare al compresorului i, în kW; ΔPm,i –
pierderile mecanice în compresorul i, în kW; t2,i – temperatura de ieşire a apei de
răcire din cilindrii compresorului i, în ºC; t2,c – temperatura de ieşire a apei de
răcire din condensatorul instalaţiei, în ºC; ΔQs,l – pierderile de căldură în mediul
ambiant de la elementele instalaţiei frigorifice cu temperaturi superioare mediului
Exemple şi studii de caz 111

ambiant, în kW; cp, cpj – căldura specifică a apei, respectiv a agentului de transport
de tip j, în kJ/(kg ºC).
În relaţia (5.150), trebuie îndeplinită condiţia m+o=n.
Termenii 6 din partea stângă şi partea dreaptă din relaţia (5.149) pot fi neglijaţi, ei
intervenind în ambii membri ai relaţiei şi au acelaşi ordin de mărime ca şi erorile
datorate măsurătorilor.
Căldura preluată direct de agentul frigorific (de lucru) din spaţiul k este:
Q f , k = D f ,k (ik − i4 ,k ) [kW] (5.151)

unde: Df,k este debitul de agent frigorific care preia căldură direct din spaţiul răcit k,
în kg/s; ik – entalpia vaporilor saturaţi uscaţi de agent frigorific, la presiunea pk a
agentului frigorific care alimentează spaţiul răcit k, în kJ/kg; i4,k – entalpia
agentului frigorific după ventilul de laminare până la presiunea pk egală cu cea de
ieşire din subrăcitorul instalaţiei i4,k=i3, în kJ/kg.
Pierderile electrice în motorul de antrenare ΔPe,i se determină din bilanţul
electroenergetic al motoarelor de antrenare, în kW.
Pierderile mecanice ale compresorului ΔPm,i sunt:
∆Pm,i = Pc ,i − (Pi ,i + Qrc ,i ) [kW] (5.152)
unde:
Pc ,i = Pi − ∆Pl ,i [kW] (5.153)

Qrc ,i = Dr ,i c p (t 2,i − t1,i ) [kW] (5.154)

Pi ,i = D f ,i (ic ,i − iv,i ) [kW] (5.155)

Dr ,i =
(
D f c pf t1, f − t 2 , f ) , pentru i=j=1...m [kW] (5.156)
iv ,i − i4 ,i

Q f ,k
D f ,i = , pentru i=k=(n-m)...n [kW] (5.157)
iv ,i − i4 ,i

unde: Pc,i este puterea transmisă de motorul electric compresorului, în kW; Qrc,i –
căldura evacuată cu apa de răcire a cilindrilor i, în kW; Pi,i – puterea internă
consumată în compresor pentru modificarea stării agentului frigorific din punctul
1,i în punctul 2,i, în kW; Df,i – debitul de agent termic comprimat de compresorul i,
în kg/s; iv,i, ic,i – entalpiile agentului frigorific în starea 1,i (ieşire vaporizator),
respectiv în starea 2,i (intrare condensator), în kJ/kg; i4,i – entalpia agentului
frigorific după laminare, i4,i =i3, în kJ/kg.
Stările 1,i şi 2, i corespund stării vaporilor de agent frigorific la aspiraţia acestora
de către compresorul i, respectiv la refularea lor în procesul real.
Randamentul mecanic al compresorului i este:
112 Bilanţuri termoenergetice

∆Pm,i
η m.i = 1 − (5.158)
Pc,i

Coeficientul de livrare al compresorului i (numai pentru compresoare cu piston)


este:
D f ,i v v,i D f ,i v v,i 380
λ i = 76,39 2
= (5.159)
d Cnz Vc n
unde: vv,i este volumul specific al vaporilor saturaţi uscaţi aspiraţi de compresorul i
(corespunzător stării 1,i, adică vapori saturaţi uscaţi la presiunea pv,i), în m3/kg; d –
diametrul cilindrului, în m; C – cursa pistonului, în m; n – turaţia compresorului, în
rot/min; z – numărul de cilindri; Vc – cilindreea momentană, în m3/s.
Coeficientul politropic al compresiei reale în compresorul i se calculează cu relaţia:
1 ln (T2,i / T1,i )
= 1−
ln ( p c / pv,i )
(5.160)
nn ,i

unde: T2,i şi pc sunt parametrii de stare la refularea vaporilor comprimaţi (proces


real), în K şi respectiv în N/m2; T1,i şi pv,i – parametrii de stare la aspiraţia vaporilor
de către compresor, în K şi respectiv în N/m2.
Literatura de specialitate recomandă pentru compresoare răcite corespunzător,
valorile np=1,1 pentru agentul frigorific amoniac şi np=1,0 pentru freoni. Eficienţa
instalaţiei este:
• pentru nivelul de temperatură (compresorul) i:
(
D j c pj t1, j − t 2, j )
ε1 = , pentru i=j=1...m (5.161)
Pi
sau:
Q f ,k
ε1 = , pentru i=k=(n-m)...n (5.162)
Pi

• globală:

∑ D c (t ) ∑Q
m o

j pj 1, j − t 2, j + f ,k
j =1 k =1
ε= n
(5.163)
∑P
i =1
i

Ecuaţia bilanţului termic poate fi scrisă şi sub forma:


Pi + ∆Q j + Q f = ∆Pe + ∆Pm + ∆Qr + ∆Qc (5.164)
Exemple şi studii de caz 113

unde:
n
Pi = ∑P i =1
i [kW] (5.165)

∑ D c (t )
m
∆Q j = j pj 1, j − t 2, j [kW] (5.166)
j =1

o
Qf = ∑Q
k =1
f ,k [kW] (5.167)

n
∆Pe = ∑ ∆P
i =1
e ,i [kW] (5.168)

n
∆Pm = ∑ ∆P
i =1
m ,i [kW] (5.169)

(t 2,i − t1,i ) [kW]


n
∆Qr = ∑D
i =1
r ,i c p (5.170)

∆Qc = Dc c p (t 2 ,c − t1,c ) [kW] (5.171)

În tabelul 5.37 sunt trecute valorile mărimilor măsurate necesare întocmirii


bilanţului termoenergetic, în tabelul 5.38 componentele bilanţului, iar în tabelele
5.39 şi 5.40 bilanţul termoenergetic.
Tabelul 5.37
Mărimi măsurate necesare întocmirii bilanţului termic al unei instalaţii
frigorifice cu compresie mecanică de vapori
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoarea
Compresor 1 Compresor 2
1. Putere consumată de motorul de Pi kW 28 36
antrenare
2. Turaţie n rot/min 373 378
3. Presiune aspiraţie pv,i bar 2,6 2,2
4. Temperatură aspiraţie Tv,i ºC -12 -16
5. Presiune refulare pc bar 11,8 11,8
6. Temperatură refulare Tc,i ºC 107 123
7. Temperatură apă răcire cilindri T1,i ºC 10,8 10,8
compresor intrare
8. Idem, ieşire T2,i ºC 12,5 13,3
9. Debit apă răcire cilindri Dr,i kg/s 0,153 0,14
compresor
10. Temperatură apă răcire T1,c ºC 18,3
condensator intrare
11. Idem, ieşire T2,i ºC 25,1
12. Debit apă de răcire condensator Dc kg/s 8,3167
114 Bilanţuri termoenergetice

continuare tabel 5.37


13. Temperatură agent apă rece, T1,1 ºC 11,8 -
intrare
14. Idem, ieşire T2,1 ºC 5,1 -
15. Debit agent apă rece D1 kg/s 3,221 -
16. Temperatură saramură, intrare T1,2 ºC - 8,3
17. Idem, ieşire T2,2 ºC - 0,5
18. Debit agent saramură D2 kg/s - 3,69
19. Pierderi în motorul electric de ΔPe,i kW 3,12 3,37
antrenare
20. Temperatură agent de lucru t3 ºC 29,5
după subrăcitor
Tabelul 5.38
Mărimi calculate necesare întocmirii bilanţului termoenergetic al instalaţiei
frigorifice cu compresie mecanică de vapori
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoarea
1. Căldura introdusă cu apa de răcire a cilindrilor Qr,1 kW 13,25
compresorului
2. Căldura introdusă cu agentul termic apă rece Q1,1 kW 159,13
3. Căldura specifică a saramurii cp2 kJ/(kg ºC) 3,52
4. Căldura introdusă cu agentul termic saramură Q1,2 kW 108,02
5. Căldura introdusă cu apa de răcire a Qc,1 kW 637,21
condensatorului
6. Pierderile în motoarele de antrenare ΔPe kW 6,49
7. Entalpie amoniac aspirat de compresorul 1 iv,1 kJ//kg 1647
8. Entalpie amoniac aspirat de compresorul 2 iv,2 kJ//kg 1642
9. Entalpie amoniac după laminare i4,i kJ//kg 539,0
10. Debit amoniac aspirat de compresorul 1 Df,1 kg/s 0,08155
11. Debit amoniac aspirat de compresorul 1 Df,2 kg/s 0,09203
12. Entalpie amoniac refulat de compresorul 1 ic,1 kJ//kg 1892
13. Entalpie amoniac refulat de compresorul 2 ic,2 kJ//kg 1933
14. Puterea internă a compresorului 1 Pi,1 kW 19,98
15. Puterea internă a compresorului 2 Pi,2 kW 26,78
16. Căldura evacuată cu apa de răcire din cilindrii Qrc,1 kW 1,0889
compresorului 1
17. Căldura evacuată cu apa de răcire din cilindrii Qrc,2 kW 1,4654
compresorului 2
18. Pierderile mecanice ale compresorului 1 ΔPm,1 kW 3,31
19. Pierderile mecanice ale compresorului 2 ΔPm,2 kW 4,38
20. Căldura ieşită cu apa de răcire a cilindrilor Qr,2 kW 15,80
compresoarelor
21. Căldura ieşită cu agentul termic apă rece Q2,2 kW 68,78
22. Căldura ieşită cu agentul termic saramură Q2,1 kW 6,51
23. Căldura ieşită cu apa de răcire a condensatorului Qc,2 kW 873,99
24. Randamentul mecanic al compresorului 1 ηm,1 - 0,847
25. Randamentul mecanic al compresorului 2 ηm,2 - 0,866
26. Volum specific vapori amoniac aspiraţi de vv,1 m3/kg 0,4521
compresorul 1
Exemple şi studii de caz 115

continuare tabel 5.38


27. Volum specific vapori amoniac aspiraţi de vv,2 m3/kg 0,5237
compresorul 2
28. Coeficientul de livrare al compresorului 1 λ1 - 0,59
29. Coeficientul de livrare al compresorului 2 λ2 - 0,76
30. Coeficientul politropic al compresorului 1 ηp1 - 1,33
31. Coeficientul politropic al compresorului 2 ηp2 - 1,346
Tabelul 5.39
Bilanţul termic al instalaţiei frigorifice cu compresie mecanică de vapori
(după relaţia 5.149)
Călduri intrate Călduri ieşite
Denumirea kW % Denumirea kW %
PI 64 6,52 ΔPe 6,49 0,66
Qr1 13,25 1,35 ΔPm 8,19 0,83
Q1,1 159,13 16,21 Qr,2 15,80 1,61
Q1,2 108,02 11,00 Q2,1 68,78 7,01
Qc,1 637,21 64,92 Q2,2 6,51 0,66
QI 981,61 100 Qc,2 873,99 89,03
Qe 979,76 99,8
ΔQ 1,85 0,2
Tabelul 5.40
Bilanţul termic al instalaţiei frigorifice cu compresie mecanică de vapori
(după relaţia 5.156)
Călduri intrate Călduri ieşite
Denumirea kW % Denumirea kW %
PI 64 25,01 ΔPe 6,49 2,54
ΔQ1 90,35 35,31 ΔPm 8,19 3,2
ΔQ2 101,51 39,68 ΔQr 2,55 1,0
QI 255,86 100 ΔQc 236,78 92,54
Qe 254,01 99,28
ΔQ 1,85 0,72
Instalaţia frigorifică are un regim continuu de funcţionare, ca urmare bilanţul s-a
întocmit pentru unitatea de timp. Indicatorii energetici realizaţi sunt:
• eficienţele energetice pe cele două nivele de temperatură:
∆Q1 90,35
ε1 = = = 3,227 (5.172)
P1 28

∆Q2 101,51
ε2 = = = 2,82 (5.173)
P2 36
• eficienţa energetică globală:
∆Q1 + ∆Q2 90,35 + 101,51
ε= = = 2,998 (5.174)
Pi 64
116 Bilanţuri termoenergetice

5.12 BILANŢUL ENERGETIC AL UNEI INSTALAŢII DE POMPĂ DE


CĂLDURĂ CU ABSORBŢIE
Instalaţii de pompă de căldură cu absorbţie are schema din figura 5.9.

Fierbător Condensator
tgv=105 ºC
Dab, iab
Agent secundar
Abur
0,5…2 bar Dc
Apă
Soluţie Br-Li tc,e=60…70 ºC
tc=69 ºC
VL
Schimbător tv=19 ºC
de căldură Vaporizator
tr,e=20…30 ºC
Agent primar
tr,I=25…35 ºC
Apă
Absorbitor

Dc, tci=30…40 ºC

Fig. 5.9 Schema termică de principiu a pompei de căldură cu absorbţie 5 Gcal/h Br-Li.
Instalaţie de pompă de căldură cu absorbţie este utilizată pentru producerea de apă
caldă pentru încălzire sau pentru uz menajer având putere de 5 Gcal/h, utilizând ca
agent termodinamic soluţia de Br-Li şi apă. Cu ajutorul acestei pompe de căldură
se recuperează căldura sensibilă de potenţial termic scăzut (25-35 ºC) din apele
industriale de răcire.
Principalele caracteristici tehnice de catalog ale acestei instalaţii sunt prezentate în
tabelul 5.41. Agentul de lucru – apa – este pulverizată în vaporizator peste
fascicolul de ţevi prin care circulă apa tehnologică ce urmează a fi răcită. Datorită
vidului înaintat, cca. 10-15 mm Hg, din corpul vaporizatorului, agentul de lucru se
vaporizează preluând căldura de la apa tehnologică. Vaporii produşi sunt absorbiţi,
în absorbitor, de soluţia Br-Li care se diluează. În urma acestui proces, căldura de
absorbţie este preluată de către agentul secundar care se preîncălzeşte în prima
treaptă. Soluţia diluată este trimisă de către o pompă imersată, în sistemul fierbător,
unde se concentrează prin fierbere cu ajutorul căldurii preluate de la aburul de
joasă presiune (1,5-2 bar).
Exemple şi studii de caz 117

Tabelul 5.41
Caracteristicile tehnice de catalog ale pompei de căldură PCA 5-1
Nr. Mărimea U. M. Valoarea
1. Temperatură agent secundar intrare ºC 15-35
2. Temperatură agent secundar ieşire ºC 60-65
3. Debit agent secundar m3/h 100-170
4. Temperatură agent primar intrare ºC 25-35
5. Temperatură agent primar ieşire ºC 20-30
6. Debit agent primar m3/h 400 ± 50
7. Masă totală t 24
8. Presiune abur bar 15 ± 0,5
9. Debit abur t/h 5,5
10. Eficienţă energetică - 1,66-1,8
Vaporii de apă produşi sunt trimişi la condensator, unde cedează căldura latentă de
condensare agentului secundar, care se încălzeşte în treapta a II-a până la
temperatura necesară consumatorului de căldură (60-65 ºC). Soluţia de Br-Li
concentrată este readusă în absorbitor prin cădere liberă, reluându-se procesul de
absorbţie. Agentul de lucru condensat est trimis la rândul său spre vaporizator prin
intermediul unui ventil de laminare care îi reduce presiunea până la nivelul din
vaporizator.
Ecuaţia de bilanţ termic general, pentru o instalaţie cu ciclu invers cu absorbţie este
dată de expresia:
Dr c p t r ,i + Dc, a c p t c,i + Dc ,c c p t c , 2 + Dab iab =

= Dr c ptr ,e + Dca c pta ,e + Dc, c c ptc, e + Dabic ± ∆Q [kW] (5.175)

unde: Dr este debitul de apă al resursei recuperate, în kg/s; tr,i, tr,e sunt temperaturile
de intrare şi respectiv ieşire la vaporizator ale resursei, în ºC; Dc,a – debitul de agent
încălzit prin absorbitor, în kg/s; Dc,c – debitul de agent încălzit prin condensator, în
kg/s; tc,i – temperatura agentului secundar la intrare în absorbitor, în ºC; Dab –
debitul de abur la fierbător, în kg/s; iab – entalpia aburului, în kJ/kg; ta,e, tc,e –
temperaturile de ieşire ale agentului secundar din absorbitor şi respectiv
condensator, în ºC; ic – entalpia condensatului, kJ/kg; ΔQ – eroarea de închidere a
bilanţului, în kW.
În cazul pompelor de căldură cu absorbţie, din cauza înserării pe partea de agent
secundar a absorbitorului şi condensatorului, Dc,a=Dc,c=Dc ecuaţia de bilanţ devine:
Dr c p t r ,i + Dc c p t c,i + Dab iab = Dr c p t r ,e + Dc c p t c,e + Dab ic ± ∆Q [kW] (5.176)

În tabelul 5.42 sunt prezentate valorile mărimilor măsurate necesare întocmirii


bilanţului termoenergetic, în tabelul 5.43 componentele calculat ale bilanţului, iar
în tabelul 5.44 bilanţul termoenergetic.
118 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 5.42
Rezultatele măsurărilor efectuate în vederea întocmirii bilanţului termic
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoarea
1. Debitul de agent termic primar Dr kg/s 118,0
kg/h 424800,0
2. Temperatura agentului termic primar la intrare tr,i ºC 27
3. Temperatura agentului termic primar la ieşire tr,e ºC 23,5
4. Debitul de agent termic Dc kg/s 28,0
kg/h 100800,0
5. Temperatura agentului secundar la intrare tc,i ºC 18
6. Temperatura agentului secundar la ieşire tc,e ºC 62
7. Debitul de abur Dab kg/s 1,51
kg/h 5450
8. Presiunea aburului pab bar 1,65
9. Temperatura aburului tab ºC 144,5
10. Temperatura agentului motor la ieşirea din fierbător tc ºC 96
11. Temperatura agentului motor la ieşirea din fierbător tg,v ºC 105
12. Temperatura agentului de lucru la condensator tc ºC 69
13. Temperatura agentului la ieşirea din vaporizator tv ºC 19
Tabelul 5.43
Mărimile necesare întocmirii bilanţului termoenergetic
Nr. Mărimea Simbol U. M. Valoarea
1. Căldura intrată cu agentul primar Qr,i kW 13311,1
2. Căldura intrată cu agentul secundar Qc,i kW 2107,7
3. Entalpia aburului la intrare în fierbător tab kJ/kg 2697,5
4. Căldura intrată cu aburul Qab kW 4084,0
5. Căldura ieşită cu agentul primar Qr,e kW 11593,9
6. Căldura ieşită cu agentul secundar Qc,e kW 7260,0
7. Entalpia condensatului la ieşirea din fierbător ic kJ/kg 403,78
8. Căldura ieşită cu condensatul subrăcit Qc kW 611,32
Tabelul 5.44
Tabel centralizator privind cantităţile de căldură intrate şi ieşite din bilanţ
Călduri intrate Călduri ieşite
Denumirea kW % Denumirea kW %
Qr,i 13311,1 68,25 Qr,e 11593,9 59,56
Qc,i 2107,7 10,80 Qc,e 726,0 37,30
Qab 4084,0 20,95 Qc 611,32 3,14
QI 19502,8 100,0 Qe 19405,22 100,0
Eroare bilanţ Qi-Qe=37,58 kW ε=0,19 %
Având în vedere regimul continuu de funcţionare al instalaţiei, bilanţul s-a întocmit
pentru unitatea de timp. Indicatorii energetici stabiliţi în urma bilanţului
termoenergetic sunt:
• puterea termică reală a pompei de căldură:
Q PC = Qc,e − Qc,i = 7260 − 2107.7 = 5152.3 [kW] (4,435 Gcal/h) (5.177)
Exemple şi studii de caz 119

• eficienţa energetică globală:


Q PC 5152,3
µ= = = 1,483 (5.178)
Qab − Qc 4084 − 611,32
Din bilanţ se constată că, datorită modificării condiţiilor de funcţionare a
instalaţiei, la alte nivele de temperatură faţă de cele date de catalog, puterea termică
(5,16 MW) şi eficienţa (1,483) sunt mai reduse.
Diferenţele finale de temperatură sunt cuprinse între 7-10 ºC, ceea ce arată o
murdărire a suprafeţelor de schimb de căldură (diferenţele normale de temperatură
fiind cuprinse între 3-5 ºC). Aceasta explică scăderea eficienţei energetice şi puterii
termice a instalaţiei.
În vederea stabilirii condiţiilor de transfer de căldură şi modului real de funcţionare
al schimbătoarelor de căldură sin schema termică a pompei de căldură, este
necesară efectuarea unor bilanţuri termice pe fiecare aparat de transfer de căldură
în part, cu indicarea măsurilor ce se impun a fi luate pentru aducerea instalaţiei la
parametrii nominali de funcţionare.
NOTĂ. Exemplele 5.1 – 5.12 sunt preluate integral din 10. Lucrarea respectivă a
fost elaborată pe baza analizelor şi bilanţurilor energetice efectuate de către
membrii Catedrei de Centrale Electrice şi Energetică Industrială timp de mai mulţi
ani. Trebuie precizat faptul că exemplele respective abordează problema eficienţei
energetice în conformitate cu contextul existent în România în perioada anilor 80.
Ele sunt afectate de limitările de natură economică corespunzătoare acelei
perioade, însă corespund în totalitate cerinţelor actuale din punct de vedere tehnic
şi ştiinţific.

5.13 BILANŢUL ENERGETIC AL UNEI CET PROPRII DINTR-O


ÎNTREPRINDERE INDUSTRIALĂ
O sucursală a unei companii aparţinând sectorului de producere a ambalajelor din
hârtie şi carton din sudul Marii Britanii este alimentată cu energie electrică şi
termică dintr-o CET proprie având la bază o turbină cu gaze şi un cazan
recuperator. Instalaţia de turbină cu gaze (TG) este tip Ruston TB5000, cu puterea
nominală de 3,5 MW la o temperatură a aerului atmosferic de circa 10 oC. Gazele
evacuate din turbină sunt apoi valorificate într-un cazan de abur recuperator tip
Foster Wheeler Power Ltd., prevăzut cu posibilitatea arderii suplimentare pe seama
oxigenului aflat în exces în gazele de ardere eşapate din turbină. Atât pentru
camera de ardere a instalaţiei de turbină cu gaze cât şi pentru arderea suplimentară
în cazanul recuperator, combustibilul principal este gazul natural (GN) iar
combustibilul secundar este combustibilul lichid usor (CLU).
Cazanul recuperator (CR) poate produce fără ardere suplimentară un debit maxim
de abur saturat de 3,3 kg/s iar cu ardere suplimentară un debit maxim de abur
saturat de 6,9 kg/s. Aburul produs de CR are presiunea cuprinsă între 14 şi 15 bar.
Din debitul total de abur produs de cazan, o parte este trimis ca atare spre unii
dintre consumatorii finali, iar restul este fie turbinat fie laminat în prealabil până la
120 Bilanţuri termoenergetice

presiunea de circa 4 bar. Turbina cu abur (TA), având o putere nominală de circa
0,6 MW, este de tip KKK cu contrapresiune simplă şi fără prize regenerative.
Ponderea consumatorilor care cer abur de presiune mare şi respectiv a celor care
cer abur de presiune mică nu este constantă pe parcursul unei zile de lucru.
Instalaţia alcătuită din TG, CR şi TA constitue în principiu un ciclu mixt gaze-abur,
cu observaţia că turbina cu abur, instalată pentru a înlocui ventilul de laminare în
anumite situaţii, are o pondere puţin semnificativă în producţia totală de energie
electrică. Având în vedere parametrii aburului, ciclul termodinamic cu abur are
performanţe foarte scăzute.
Trebuie precizat faptul că întreprinderea mai dispune de capacităţile instalate în
fosta centrală termică proprie, care include trei cazane de abur de tip Maxecon,
având fiecare capacitatea de circa 3,8 kg/s. Aceste cazane funcţionează pe gaz
natural şi pe combustibil lichid greu (CLG) şi pot interveni în situaţii accidentale
sau în momentele în care gazul natural, furnizat întreprinderii pe baza unui contract
care admite întreruperi anunţate în prealabil, nu este disponibil.
Tabelul 5.45
Caracteristicile combustibililor disponibili pentru ciclul combinat
Nr Tipul Putere calorifică Putere calorifică Densitate Preţ
combus- inferioară (PCI) superioară (PCS) relativă (GBP/MWh)
tibilului
1 GN 34,94 MJ/m3N 38,75 MJ/m3N 0,73 6,3
2 CLU 43,00 MJ/kg 45,50 MJ/kg 0,83 12,4
3 CLG 40,00 MJ/kg 42,50 MJ/kg 0,97 5,8
Din datele prezentate în tabelul 5.45 se poate constata că recurgerea la
combustibilul lichid uşor (CLU) constitue cea mai costisitoare opţiune, costul
unităţii de energie intrate cu combustibilul (MWhPCI) fiind în acest caz practic
dublu faţă de celelalte variante disponibile. La momentul întocmirii auditului, cu
circa 12 ani în urmă, o liră sterlină (GBP) valora circa 1,5 - 1,6 dolari SUA (USD).
La circa doi ani de la punerea în funcţiune a noii surse de energie, conducerea
companiei a comandat întocmirea unui audit la nivelul sucursalei, care a cuprins şi
o analiză a eficienţei energetice şi economice a noii CET. În acest scop, auditorul a
utilizat datele înregistrate pe parcursul ultimului an de activitate, complectate cu o
serie de măsurători care au avut ca scop să permită evidenţierea performanţelor
ciclului mixt în câteva dintre cele mai probabile situaţii de funcţionare.
Analiza a avut şi scopul de a stabili performanţele reale ale noii CET la doi ani de
la punerea ei în funcţiune şi compararea acestora cu indicatorii previzionaţi în
studiul de fezabilitate întocmit cu circa trei ani în urmă. Proiectul fiind sprijinit
financiar şi de către agenţia britanică pentru mediu şi conservarea energiei,
rezultatele acestei analize au fost făcute publice pentru a servi drept exemplu altor
companii dispuse să recurgă la soluţia instalării unei surse proprii de energie
electrică şi termică în condiţii similare.
Datele extrase din evidenţele contabile ale companiei sunt prezentate în tabelul
5.46
Exemple şi studii de caz 121

Tabelul 5.46
Datele extrase din evidenţa contabilă a companiei pentru ultimul an financiar
Nr. Mărimea înregistrată în evidenţa contabilă UM Valoarea
1 Energie electrică produsă şi livrată GWh/an 24,5
2 Energie electrică exportată GWh/an 7,0
3 Energie electrică importată GWh/an 0,5
4 Energie electrică produsă şi consumată GWh/an 18,0
5 Energie termică produsă şi consumată GWh/an 81,0
6 Energie termică produsă în CR GWh/an 78,0
7 Energie termică produsă în CT veche GWh/an 3,0
8 Energie primară consumată de TG GWh/an 118,0
9 Energie primară consumată de CT veche GWh/an 4,5
10 Energie primară consumată de ASCR GWh/an 24,5
11 Total energie primară consumată GWh/an 147,0
Energia primară înregistrată în contabilitatea sucursalei şi consemnată în tabelul de
mai sus a fost determinată în funcţie de puterea calorifică superioară (PCS) a
combustibililor consumaţi.
Măsurătorile au fost efectuate într-o singură zi, timp de circa opt ore, fiecăruia
dintre cele trei regimuri de funcţionare revenindu-i o perioadă continuă de timp de
cel puţin două ore.
Aparatele de măsură utilizate pentru măsurători au fost cele din dotarea instalaţiei,
la care s-au adăugat mai multe termocuple NiCr/NiAl cu diametrul 0,8 mm pentru
măsurarea temperaturii suprafeţelor exterioare ale pereţilor, un termohigrograf
pentru măsurarea temperaturii şi umidităţii aerului atmosferic şi un analizor de
gaze tip Teledyne 980 pentru determinarea compoziţiei uscate a gazelor de ardere.
Datele brute obţinute din măsurători au fost apoi analizate, eliminându-se valorile
care se abăteau semnificativ de la medie sau de la tendinţele de variaţie justificate
tehnic. După această sortare, cu ajutorul datelor reţinute s-au calculat valorile medii
ale fiecăreia dintre mărimile măsurate.
Valorile medii ale mărimilor măsurate în fiecare dintre cele trei regimuri de
funcţionare, notate RM1, RM2 şi RM3, sunt prezentate în tabelul 5.47.
Tabelul 5.47
Mărimi măsurate în fiecare dintre cele trei regimuri de funcţionare a CCGA
Nr. Mărimea măsurată UM RM 1 RM 2 RM 3
o
1 Temperatura aerului atmosferic C 10,0 10,0 10,0
o
2 Temperatura gazelor la ieşirea din TG C 484,0 484,0 484,0
o
3 Temperatura gazelor la ieşirea din CR C 137,0 136,0 135,0
o
4 Temperatura apei de alimentare a CR C 88,0 88,0 88,0
5 Presiunea aburului la ieşirea din CR Bar 14,8 14,7 14,8
6 Presiunea aburului la ieşirea din TA Bar 4,2 4,3 -
7 Debitul de combustibil la TG m3N/s 0,415 0,415 0,415
8 Debitul de combustibil la CR m3N/s 0,225 0,125 0,0
9 Debitul de abur produs în CR Kg/s 6,50 5,08 3,30
10 Debitul de abur intrat în TA Kg/s 4,6 2,4 0,0
122 Bilanţuri termoenergetice

continuare tabel 5.47


11 Puterea electrică activă la bornele TG MW 3,36 3,36 3,36
12 Puterea electrică activă la bornele TA MW 0,54 0,22 0,0
13 Compoziţia gazelor de CO2 % 2,55 2,55 2,55
14 ardere uscate la ieşirea CO % 0,000 0,0005 0,0005
din TG 5
15 O2 % 16,4 16,4 16,4
16 Consumul propriu de energie electrică MW 0,15 0,14 0,13
În perioada efectuării măsurătorilor, combustibilul gazos a fost analizat sub
aspectul compoziţiei chimice şi s-au prelevat probe pentru determinarea în
laborator a puterii sale calorifice. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 5.48.
Tabelul 5.48
Caracteristicile măsurate şi calculate ale combustibilului gazos
Nr. Mărimea măsurată sau calculată UM Valoarea
1 Concentraţia de metan % 97,5
2 Concentraţia de azot % 2,5
3 Puterea calorifică inferioară MJ/m3N 34,94
4 Puterea calorifică superioară MJ/m3N 38,75
5 Volum specific stoechiometric de aer de ardere M3N/m3N 9,31
6 Volum specific stoechiometric de azot m3N/m3N 7,36
7 Volum specific stoechiometric de oxigen m3N/m3N 1,95
8 Volum specific stoechiometric de vapori de apă m3N/m3N 1,95
9 Volum specific stoechiometric de bioxid de carbon m3N/m3N 0,975
10 Cifra caracteristică a combustibilului (β) - 0,80
11 Densitate normală gaz natural Kg/m3N 0,73
Pierderile de căldură directe (prin pereţi) ale părţilor principale ale instalaţiei au
fost stabilite în regimul cel mai puţin favorabil şi au fost corectate pentru celelalte
două regimuri de funcţionare. Astfel, s-au măsurat ariile suprafeţelor exterioare ale
pereţilor în contact cu mediul ambiant şi temperaturile acestor suprafeţe. Pentru
instalaţia de turbină cu gaze şi canalele de gaze aferente ei s-a obţinut o suprafaţă
de 92 m2 şi o temperatură medie de circa 75 oC. Pentru ansamblul alcătuit din
cazanul de abur recuperator, turbina cu abur, instalaţia de reducere-răcire şi
conductele de distribuţie din limita CET s-a obţinut o suprafaţă totală de 196 m2 şi
o temperatură medie de circa 55 oC. Ţinând seama de aşezarea fiecărei porţiuni de
suprafaţă, pentru fluxul de căldură specific s-au obţinut valorile medii de 708 şi
respectiv 409 W/m2.
La pierderile de căldură directe (prin pereţi) aferente TG şi respectiv CR s-a
adăugat şi pierderea de energie datorată arderii incomplecte a combustibilului în
camera de ardere a TG şi respectiv în arzătoarele suplimentare ale CR. Conţinutul
de energie sub formă de putere calorifică al oxidului de carbon s-a considerat egal
cu 10,14 MJ/m3N.
Pierderea de energie termică datorată răcirii cu aer a TG s-a determinat o singură
dată, pentru o singură încărcare a maşinii, prin măsurarea debitului de aer şi a
diferenţei între temperaturile aerului la ieşire şi la intrare. S-au obţinut valorile de
Exemple şi studii de caz 123

5,35 kg/s pentru debitul de aer de răcire şi respectiv 32,5 - 10 = 22,5 grd pentru
temperatura de ieşire, pentru temperatura de intrare şi pentru diferenţa lor.
Pierderile de putere activă asociate maşinilor rotative, exprimate cu ajutorul
produsului (ηm ηg), s-au determinat pe baza valorilor indicate de constructor pentru
fiecare dintre cele două turboagregate. Astfel, pentru ITG la o sarcină electrică
apropiată de 3,5 MW, pierderea respectivă de energie este de circa 5,75 % din
puterea la borne. Pentru TA, a cărui sarcină electrică utilă variază într-un domeniu
mult mai larg, pierderea respectivă de putere activă este considerată constantă în
valoare absolută şi egală cu circa 12,4 % din puterea electrică la borne în regimul
nominal.
Se poate constata că, spre deosebire de turbina cu abur, încărcarea turbinei cu gaze
este aceeaşi în toate cele trei regimurile, aceasta fiind considerată de către auditor
situaţia cea mai probabilă în care se găseşte maşina respectivă în condiţii normale
de funcţionare. Încărcarea TA este influenţată de structura momentană a cererii de
energie termică a consumatorilor finali din întreprindere.
Datele obţinute din măsurătorile şi determinările de laborator efectuate au fost
prelucrate în vederea calculării unora dintre termenii bilanţului energetic al CET în
fiecare dintre cele trei regimuri caracteristice de funcţionare.
Principala problemă care se pune la întocmirea unui bilanţ energetic al unui agregat
sau al unei instalaţii care consumă combustibil fosil este legată de modul în care se
exprimă conţinutul de energie al combustibilului şi anume în funcţie de puterea sa
calorifică inferioară (PCI) sau în funcţie de puterea sa calorifică superioară (PCS).
Există atât argumente pentru cât şi argumente contra asociate fiecăreia dintre cele
două variante. În final, alegerea se face în funcţie de practica sau preferinţele
auditorului sau ale celor cărora le este destinată lucrarea (bilanţul, auditul, etc).
În acest exemplu se vor sublinia implicaţiile fiecăreia dintre cele două variante,
bilanţul energetic al CCGA fiind întocmit în ambele feluri. Mărimile intermediare
calculate pentru stabilirea tuturor termenilor bilanţului energetic sunt prezentate în
tabelele 5.49 – 5.51.
Tabelul 5.49
Mărimi intermediare calculate pornind de la datele obţinute prin măsurători
şi determinări experimentale de laborator pentru primul regim (RM1)
Nr. Mărimea UM PCI PCS
1 Debitul total de combustibil m3N/s 0,64 0,64
2 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
3 Puterea calorifică intrată cu combustibilul MW 22,36 24,8
4 Concentraţia de azot în gazele de ardere uscate la % 81,05 81,05
ieşirea din TG
5 Coeficientulul de exces de aer - 4,2 4,2
6 Volumul specific de gaze de ardere uscate la m3N/m3N 38,18 38,18
ieşirea din TG
7 Entalpia aerului atmosferic aspirat MW 0,21 0,21
8 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din TG m3N/s 16,65 16,65
124 Bilanţuri termoenergetice

continuare tabel 5.49


9 Entalpia specifică a gazelor de ardere la ieşirea KJ/m3N 661,9 756,8
din TG
10 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din TG MW 11,02 12,6
11 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din CR m3N/s 16,87 16,87
12 Compoziţia gazelor de CO2 % 3,70 3,70
13 ardere umede la ieşirea din CO % 0,0008 0,0008
14 CR O2 % 14,09 14,09
15 N2 % 74,81 74,81
16 H2O % 7,4 7,4
17 Entalpia specifică a gazelor de ardere la ieşirea KJ/m3N 182,7 327,2
din CR
18 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 3,08 5,52
19 Sarcina termică utilă a CR MW 15,67 15,67
Tabelul 5.50
Mărimi intermediare calculate pornind de la datele obţinute prin măsurători
şi determinări experimentale de laborator pentru al doilea regim (RM2)
Nr. Mărimea UM PCI PCS
1 Debitul total de combustibil m3N/s 0,54 0,54
2 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
3 Puterea calorifică intrată cu combustibilul MW 18,87 20,93
4 Concentraţia de azot în gazele de ardere uscate la % 81,05 81,05
ieşirea din TG
5 Coeficientul de exces de aer de ardere - 4,2 4,2
6 Volumul specific de gaze de ardere uscate la m3N/m3N 38,18 38,18
ieşirea din TG
7 Entalpia aerului atmosferic aspirat MW 0,21 0,21
8 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din TG m3N/s 16,65 16,65
9 Entalpia specifică a gazelor de ardere la ieşirea KJ/m3N 661,9 756,8
din TG
10 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din TG MW 11,02 12,6
11 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din CR m3N/s 16,77 16,77
12 Compoziţia gazelor de CO2 % 3,14 3,14
13 ardere umede la ieşirea din CO % 0,0008 0,0008
14 CR O2 % 14,76 14,76
15 N2 % 75,82 75,82
16 H2O % 6,28 6,28
17 Entalpia specifică a gazelor de ardere la ieşirea KJ/m3N 180,7 303,4
din CR
18 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 3,03 5,09
19 Sarcina termică utilă a CR MW 12,25 12,25
Exemple şi studii de caz 125

Tabelul 5.50
Mărimi intermediare calculate pornind de la datele obţinute prin măsurători
şi determinări experimentale de laborator pentru al treilea regim (RM3)
Nr. Mărimea UM PCI PCS
1 Debitul total de combustibil m3N/s 0,415 0,415
2 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
3 Putere calorifică intrată cu combustibilul MW 14,5 16,08
4 Concentraţia de azot în gazele de ardere uscate la % 81,05 81,05
ieşirea din TG
5 Coeficientul de exces de aer de ardere - 4,2 4,2
6 Volumul specific de gaze de ardere uscate la m3N/m3N 38,18 38,18
ieşirea din TG
7 Entalpia aerului atmosferic aspirat MW 0,21 0,21
8 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din TG m3N/s 16,65 16,65
9 Entalpia specifică a gazelor de ardere la ieşirea KJ/m3N 661,9 756,8
din TG
10 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din TG MW 11,02 12,6
11 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din CR m3N/s 16,65 16,65
12 Compoziţia gazelor de CO2 % 2,43 2,43
13 ardere umede la ieşirea din CO % 0,0008 0,000
CR 8
14 O2 % 15,6 15,6
15 N2 % 77,11 77,11
16 H2O % 4,86 4,86
17 Entalpia specifică a gazelor de ardere la ieşirea KJ/m3N 178,6 273,6
din CR
18 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 2,97 4,55
19 Sarcina termică utilă a CR MW 7,96 7,96
Mărimile intermediare calculate în tabelele de mai sus nu prezintă o importanţă în
sine pentru analiza energetică a CET, dar permit calcularea acelor termeni ai
bilanţului energetic al unităţii CCGA care nu au putut fi determinaţi direct prin
măsurători.
Bilanţul energetic momentan în cele trei situaţii considerate caracteristice de către
auditor pentru CET (unitatea CCGA) este prezentat în tabelele 5.52, 5.54 şi 5.56.
Indicatorii de performanţă energetică corespunzători fiecăruia dintre cele trei
regimuri de funcţionare analizate sunt prezentaţi în tabelele 5.53, 5.55 şi 5.57.
126 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 5.52
Bilanţul energetic momentan al CET în primul (RM1) dintre cele trei
regimuri de funcţionare alese
Nr Mărimea UM PCI PCS
Intrări în conturul de bilanţ
1 Puterea calorifică intrată cu combustibilul MW 22,36 24,80
2 Entalpia aerului aspirat MW 0,21 0,21
3 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
Total intrat MW 22,58 25,02
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Puterea activă la bornele TG MW 3,36 3,36
2 Pierderi de putere activă asociate TG MW 0,193 0,193
3 Pierderi de căldură asociate TG MW 0,186 0,186
4 Puterea activă la bornele TA MW 0,542 0,542
5 Pierderi de putere activă asociate TA MW 0,063 0,063
6 Pierderi de căldură asociate TA şi distribuţiei MW 0,12 0,12
aburului în limita CET
7 Pierderi de căldură ale CR MW 0,12 0,12
8 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 3,08 5,52
9 Conţinutul de căldură al aburului livrat MW 14,95 14,95
Total ieşit MW 22,62 25,06
Eroarea de închidere a bilanţului energetic % 0,16 0,14
Tabelul 5.53
Indicatorii de performanţă energetică realizaţi în primul (RM1) dintre cele
trei regimuri de funcţionare caracteristice ale CET
Nr Indicatorul de performanţă energetică UM PCI PCS
1 Randamentul de producere a en electrice pentru % 23,17 20,89
TG
2 Randamentul de producere a en electrice pentru % 4,89 4,89
TA
3 Indicele de structură a producţiei de energie a - 0,261 0,261
CET
4 Randamentul global al CET % 84,26 75,98
Tabelul 5.54
Bilanţul energetic momentan al CET în al doilea (RM2) dintre cele trei
regimuri de funcţionare alese
Nr Mărimea UM PCI PCS
Intrări în conturul de bilanţ
1 Puterea calorifică intrată cu combustibilul MW 18,87 20,93
2 Entalpia aerului aspirat MW 0,21 0,21
3 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
Total intrat MW 19,09 21,15
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Puterea activă la bornele TG MW 3,36 3,36
2 Pierderi de putere activă asociate TG MW 0,193 0,193
3 Pierderi de căldură asociate TG MW 0,186 0,186
Exemple şi studii de caz 127

continuare tabel 5.54


4 Puterea activă la bornele TA MW 0,223 0,223
5 Pierderi de putere activă asociate TA MW 0,052 0,052
6 Pierderi de căldură asociate TA şi distribuţiei MW 0,12 0,12
aburului în limita CET
7 Pierderi de căldură ale CR MW 0,10 0,10
8 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 3,03 5,09
9 Conţinutul de căldură al aburului livrat MW 11,85 11,85
Total ieşit MW 19,12 21,18
Eroarea de închidere a bilanţului energetic % 0,19 0,17
Tabelul 5.55
Indicatorii de performanţă energetică realizaţi în al doilea (RM2) dintre cele
trei regimuri de funcţionare caracteristice ale CET
Nr Indicatorul de performanţă energetică UM PCI PCS
1 Randamentul de producere a en electrice pentru % 23,17 20,89
TG
2 Randamentul de producere a en electrice pentru % 3,85 3,85
TA
3 Indicele de structură a producţiei de energie a - 0,302 0,302
CET
4 Randamentul global al CET % 81,78 73,74
Tabelul 5.56
Bilanţul energetic momentan al CET în al treilea (RM3) dintre cele trei
regimuri de funcţionare alese
Nr Mărimea UM PCI PCS
Intrări în conturul de bilanţ
1 Puterea calorifică intrată cu combustibilul MW 14,50 16,08
2 Entalpia aerului aspirat MW 0,21 0,21
3 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
Total intrat MW 14,72 16,30
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Puterea activă la bornele TG MW 3,36 3,36
2 Pierderi de putere activă asociate TG MW 0,193 0,193
3 Pierderi de căldură asociate TG MW 0,186 0,186
4 Puterea activă la bornele TA MW 0,0 0,0
5 Pierderi de putere activă asociate TA MW 0,0 0,0
6 Pierderi de căldură asociate TA şi distribuţiei MW 0,08 0,08
aburului în limita CET
7 Pierderi de căldură ale CR MW 0,08 0,08
8 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 2,97 4,55
9 Conţinutul de căldură al aburului livrat MW 7,88 7,88
Total ieşit MW 14,68 16,34
Eroarea de închidere a bilanţului energetic % 0,28 0,24
128 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 5.57
Indicatorii de performanţă energetică realizaţi în al treilea (RM3) dintre cele
trei regimuri de funcţionare caracteristice ale CET
Nr Indicatorul de performanţă energetică UM PCI PCS
1 Randamentul de producere a en electrice pentru % 23,17 20,89
TG
2 Randamentul de producere a en electrice pentru % 0,00 0,00
TA
3 Indicele de structură a producţiei de energie a - 0,426 0,426
CET
4 Randamentul global al CET % 77,51 69,89
În cazul CET analizate, bilanţurile energetice momentane prezintă interes numai
pentru faptul că reflectă efectele modificării anumitor mărimi asupra
performanţelor unităţii în ansamblul ei. Bilanţul energetic întocmit pentru întregul
an financiar este însă cel care se regăseşte ca atare într-o anumită măsură în auditul
energetic, performanţele financiare ale sursei proprii de energie a sucursalei
calculându-se numai pe intervale lungi, egale în general cu un an.
Tabelul 5.58
Bilanţul energetic al CET pentru ultimul an financiar
Nr Mărimea UM PCI PCS
Intrări în conturul de bilanţ
1 Energie primară consumată de TG GWh 106,4 118,0
2 Energie primară consumată de CR GWh 22,1 24,5
Total intrat GWh 128,5 142,5
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Energie electrică activă la bornele TG GWh 24,5 24,5
2 Energie termică produsă de CR GWh 78,0 78,0
3 Pierderi de energie de orice fel GWh 26,0 40,0
Total ieşit GWh 128,5 142,5
Vechea CT, utilizată ca instalaţie de rezervă în special în situaţiile în care gazul
natural este indisponibil, a produs circa 3 GWh energie termică şi a consumat 4
GWh energie primară PCI sau 4,5 GWh PCS. Randamentul său termic realizat este
de 73,9 % raportat la PCI sau 66,6 % raportat la PCS. Indicatorii de performanţă
energetică ai CET sunt prezentaţi în tabelul 5.59.
Tabelul 5.59
Indicatorii de performanţă energetică ai CET pentru ultimul an financiar
Nr Indicatorul de performanţă energetică UM PCI PCS
1 Randamentul de producere a energiei electrice % 19,07 17,19
2 Indicele de structură a producţiei de energie - 0,314 0,314
livrate
3 Randamentul global % 79,77 71,93
Exemple şi studii de caz 129

Se poate constata că randamentul anual de producere a energiei electrice are o


valoare mult mai mică decât cel calculat în oricare dintre cele trei regimuri
momentane de funcţionare. Acest fapt se explică prin accea că înregistrările anuale
nu au făcut distincţie între consumul de energie primară al ASCR aferent
producerii de energie electrică şi cel destinat exclusiv producerii căldurii.
Indicatorii semnificativi sunt de altfel ultimii doi, ale căror valori se poate constata
că se situează între valorile realizate în regimurile momentane studiate.
Bilanţul energetic al CET pentru un an financiar arată nivelul modest al
performanţelor energetice ale CET, nivel datorat efectului de scară, concepţiei
ansamblului CET şi modului de funcţionare al ciclului combinat pe parcursul unui
an. Randamentul global de circa 80 % raportat la PCI este corespunzător pentru un
ciclu mixt de cogenerare cu ardere suplimentară. Recurgerea la arderea
suplimentară are din păcate ca efecte reducerea randamentului global şi reducerea
indicelui de structură a producţiei de energie livrată. Indicatorii de performanţă
energetică nu prezintă însă importanţă atâta timp cât funcţionarea CET aduce
economii de cheltuieli semnificative la nivelul sucursalei prin reducerea facturii
energetice. Aspectele economice sunt considerate în cadrul auditului energetic al
CET.
Înregistrările referitoare la performanţele CET au permis să se calculeze
disponibilitatea de timp realizată în cei doi ani de funcţionare. Din totalul de 8760
∗ 2 = 17 520 ore, CET a funcţionat timp de 15200 de ore (7600 ore/an). În această
perioadă s-au înregistrat 1280 ore de oprire pentru întreţinere şi reparaţii, din care
1000 ore reprezintă opriri planificate în perioadele în care nu a existat cerere de
energie (activitatea industrială era întreruptă) iar 280 ore reprezintă opriri
accidentale (neplanificate). În aceste condiţii, disponibilitatea de timp a CET atinge
91,6 %. Dacă se ia în considerare numai perioada în care a existat cerere de
energie, a cărei durată este de circa 15000 ore, disponibilitatea CET ajunge la 98,1
%. Aceste valori, realizate cu mai bine de 10 ani în urmă, susţin soluţia
dimensionării capacităţii de producţie a CET fără rezervă.

5.14 BILANŢUL ENERGETIC AL PROCESULUI DE ELABORARE A


OŢELULUI ÎN CONVERTIZORUL LD.
Elaborarea oţelului este un procedeu discontinuu, indiferent de agregatul de
elaborare. În varianta convertizorului LD, durata unei şarje este de circa o ora.
Capacitatea agregatului de elaborare a şarjei este de circa 100 tone de oţel/sarjă.
Bilanţul energetic al procedeului prezintă particularitatea că nici unul dintre
fluxurile de energie intrate în conturul său de bilanţ nu se regăseşte ca atare în
factura energetică. Altfel spus, principalele fluxuri de energie intrate sunt căldura
fizică a fontei lichide şi efectul exotermic al reacţiilor chimice de oxidare prin care
se corectează compoziţia oţelului din baia metalică.
Mărimile măsurate care contribuie la calcularea termenilor bilantului sunt :
• cantităţile şi compoziţiile fluxurilor materiale care intră şi care ies;
130 Bilanţuri termoenergetice

• temperatura fontei lichide încărcate;


• temperatura oţelului şi a zgurii evacuate din convertizor.
Trebuie remarcat faptul că temperaturile ridicate ale materialelor aflate în stare
lichidă (fontă, oţel, zgură) se măsoară cu o eroare care în ultimă instanţă poate
afecta condiţia de închidere a bilanţului energetic.
Singurul consum organizat de energie primară care se regăseşte ca atare în factura
energetică a oţelului de convertizor este consumul de gaz natural, ars în convertizor
pentru preâncălzirea încărcăturii solide (fier şi fontă vechi), atunci când acest lucru
este cerut de compoziţia acesteia. Consumul specific de gaz natural pentru
preâncălzirea fierului vechi până la temperatura de 800 oC este estimat la 60 - 62
m3N/ t fier vechi. Durata preâncălzirii este de circa 15 minute.
Consumul de energie primară aferent reciclării fierului şi fontei vechi şi consumul
de energie necesar producerii oxigenului tehnic se regăsesc în costurile de
producere a oţelului, dar nu în factura energetică.
Prima etapă a elaborarii şarjei constă în încărcarea materiilor prime şi a
materialelor auxiliare. Încărcarea agregatului durează între 10 şi 20 de minute.
Insuflarea oxigenului tehnic durează circa 20 minute şi constituie etapa cea mai
importantă din punct de vedere energetic. Oxigenul insuflat reacţionează cu
elementele aflate în exces în baia metalică, efectul termic al acestor reacţii fiind pe
ansamblu net exoterm. Repartizarea căldurii generate în agregat ca urmare a
reacţiilor exoterme de oxidare între faza solidă (masa metalică) şi faza gazoasă
(CO, CO2 şi O2) este o problemă dificil de rezolvat.
Cantităţile de elemente de aliere aflate în exces pot fi deduse din diferenţa între
compoziţiile materilor prime principale (fonta şi fierul vechi) şi compoziţia oţelului
(vezi tabelul 5.60).
Tabelul 5.60
Compoziţia elementară a fontei, fierului vechi si oţelului
Materialul Compoziţia chimică elementară (%)
analizat Carbon Siliciu Mangan Fosfor Sulf Fier
Fontă 4,20 0,85 0,80 0,10 0,04 92,30
Fier vechi 0,20 0,30 0,50 0,03 0,03 95,94
Oţel 0,05 0,001 0,20 0,02 0,02 99,71
Procesele chimice care au loc în perioada insuflării nu sunt stăpânite şi cunoscute
integral. Principalele reacţii de oxidare au ca efect corectarea compoziţiei băii
metalice. Vitezele de reacţie sunt diferite şi variază în mod continuu în timpul
insuflării. Adoptând un model simplificat care constă în variaţia în trepte a vitezei
de reacţie, în tabelul 5.61 sunt estimate cantităţile din fiecare element care intră în
reacţia de oxidare pe parcursul insuflării. Perioada de insuflare a oxigenului este
împărţită în cinci intervale a câte patru minute fiecare.
Exemple şi studii de caz 131

Tabelul 5.61
Repartizarea pe perioada insuflării, împărţită în cinci intervale de câte patru
minute fiecare, a cantităţilor de substanţă intrate in reacţia de oxidare.
Element Cantitate oxidată în intervalul de timp (kg/t) Total
oxidat 1 2 3 4 5 (kg/t)
Carbon 3,410 7,680 11,940 8,530 2,560 34,11
Siliciu 6,290 1,260 0,840 0,000 0,000 8,40
Mangan 6,190 0,440 0,260 - 1,150* 3,100 8,85
Fier 7,370 7,380 7,380 7,380 7,380 36,89
Fosfor 0,160 0,320 0,220 0,050 0,320 1,07
Sulf 0,028 0,028 0,028 0,028 0,028 0,14
*) în acest interval are loc reacţia inversă (de descompunere a oxidului de mangan)
Reacţiile chimice care au loc în convertizor şi efectele lor exoterme sunt prezentate
în tabelul 5.62.
Tabelul 5.62
Efectul termic al reacţiilor chimice care au loc în convertizorul LD
Nr Reacţia chimică Efectul termic (MJ/kmol)
1 C + 0,5 O2 = CO 110
2 Si + O2 = SiO2 870
3 Mn + 0,5 O2 = MnO 405
4 2 P + 2,5 O2 = P2O5 1549
5 S + O2 = SO2 297
6 Fe + 0,5 O2 = FeO 269
7 2 Fe + 1,5 O2 = Fe2O3 825
8 CO + 0,5 O2 = CO2 284
9 2CaO + SiO2 = (CaO)2 SiO2 135
10 3CaO + P2O5 =(CaO)3 P2O5 668
11 C + O2 = CO2 394
Trebuie amintit faptul că reacţiile de mai sus sunt cele mai importante dar nu sunt
singurele reacţii chimice care au loc în baia metalică şi în spaţiul de deasupra
acesteia. Cantităţile specifice de materii prime şi materiale solide si lichide
(raportate la o tona de oţel elaborat) introduse în convertizor sunt prezentate în
tabelul 5.63.
Tabelul 5.63
Cantităţile specifice de materii prime şi materiale intrate în conturul de bilanţ
pentru elaborarea unei tone de oţel
Flux material intrat Greutate raportată kg/t Flux material intrat Greutate raportată kg/t
Fontă lichidă 854,60 Calcar + var 98,80
Fier vechi 223,60 Fluorină de calciu 0,80
Fontă veche 25,00 Gaze inerte 1,50
Dolomită 1,30 Oxigen tehnic 87,10
Total intrat: 1292,70
132 Bilanţuri termoenergetice

Bilanţul material al procedeului de elaborare trebuie complectat cu cantităţile care


ies din conturul de bilanţ. Acestea sunt prezentate în tabelul 5.64, iar compoziţia
elementară a zgurei şi a gazelor este prezentată în tabelul 5.65.
Tabelul 5.64
Cantităţile specifice de material care ies din conturul de bilanţ
Flux material ieşit Greutate raportată kg/t
Oţel lichid 1000,00
Zgură lichidă 189,00
Gaze 103,70
Total ieşit 1292,70
Tabelul 5.65
Compoziţia elementară a oţelului, zgurii şi gazelor rezultate din procedeul LD
de elaborare a oţelului de convertizor
Elementele Compoziţia elementară (kg/t)
componente Oţel Zgură Gaze
Carbon 0,50 0,00 36,89
Siliciu 0,01 9,55 0,00
Mangan 2,00 6,16 0,00
Fosfor 0,20 0,75 0,00
Sulf 0,20 0,00 0,22
Fier 997,09 29,31 0,00
Calciu 0,00 64,44 0,00
Oxigen 0,00 47,82 64,66
Alte elemente 0,00 30,95 1,89
Total 1000,00 189,00 103,68
Bilanţul energetic al procedeului de elaborare a oţelului în convertizorul LD,
întocmit pe perioada unei şarje, este prezentat în tabelul 5.66.
Tabelul 5.66
Bilanţul energetic al procedeului LD de elaborare a oţelului
Intrări în conturul de bilanţ Ieşiri din conturul de bilanţ
Termen % MJ/t Termen % MJ/t
Fontă lichidă 50,26 1058,6 Oţel lichid 68,66 1446,3
Fier vechi 0,07 1,3 Zgură 14,68 309,3
Fondanţi 0,05 1,2 Gaze 10,37 218,4
Fontă veche 0,02 0,4 Răcire lance 1,50 32,3
Oxigen tehnic + gaze 0,05 1,2 Pierderi radiaţie 1,80 38,0
Efect exotermic 49,55 1043,6 Pierderi acumulare 2,99 63,0
Total intrat 100,00 2106,3 Total ieşit 100,00 2106,3
La prima vedere se poate constata că, sub aspect energetic, procedeul de elaborare
a oţelului este unul deosebit de eficient. Pierderile de energie ale procedeului
însumeaza 6,3 % din energia intrată în conturul de bilanţ, fiind legate de
necesitatea răcirii unor subansamble şi de caracterul său discontinuu.
Exemple şi studii de caz 133

Procedeul nu consumă combustibil, energie electrică sau căldură, el fiind


autosuficient din punct de vedere energetic. Circa 50 % din energie intra în
conturul de bilanţ sub forma căldurii sensibile a uneia dintre materiile prime, fonta
lichidă. Restul de 50 % este asigurat sub forma efectului termic al reacţiilor
chimice exoterme. Fonta lichidă de primă fuziune se obţine în furnalul clasic.
Trebuie precizat faptul că bilanţul energetic al procedeului pneumatic de elaborare
a oţelului nu ia în considerare conţinutul de energie potenţială chimică al gazelor
de convertizor, ci doar căldura lor sensibilă. Gazele generate în timpul insuflării
oxigenului conţin energie termica sub formă de căldură sensibilă, având
temperatura cuprinsă între 1600 şi 1800 oC. Ele conţin şi energie potenţială
chimică, în compoziţia lor aflându-se o cantitate semnificativă de oxid de carbon
care poate dezvolta prin ardere o cantitate importantă de căldură, estimată la circa
10 - 10,5 MJ/m3N.
Conţinutul de energie potenţială chimică al amestecului de gaze generate în
convertizor în timpul insuflării oxigenului poate fi estimat la circa 0,74 GJ/t.
Valoarea calculată a conţinutului lor de energie chimică nu este însă relevantă
deoarece gazele fierbinţi care ies din convertizor se pot aprinde instantaneu la
contactul cu aerul atmosferic. Potenţialul energetic recuperabil al gazelor de
convertizor depinde deci de soluţia de recuperare adoptată.
Eficienţa energetică a procedeului de elaborare a oţelului în convertizorul LD nu
trebuie judecată separat, ci împreună cu procedeul de elaborare a fontei de primă
fuziune în furnalul clasic. Ansamblul alcătuit din furnalul clasic şi convertizorul
LD constituie filiera de producere a oţelului pornind de la minereu de fier si cocs
metalurgic.

5.15 BILANŢUL ENERGETIC AL UNEI INSTALAŢII INDUSTRIALE


DIN SECTORUL CHIMIEI DE SINTEZĂ
Instalaţiile de producţie din sectorul chimic şi petrochimic se caracterizează printr-
o mai bună valorificare a energiei în interiorul conturului lor de bilant. Acest fapt
se datoreşte preocupărilor pentru buna gospodărire a energiei care s-au manifestat
în acest domeniu de activitate înca de la mijlocul deceniului al şaptelea. Caracterul
special al instalaţiilor şi utilajelor chimice constă în faptul că, de cele mai multe ori,
furnitura este complectă, fiind avute în vedere şi aspectele energetice încă din faza
de concepţie.
Integrarea concepţiei de alimentare cu energie în fluxul tehnologic este cu atât mai
justificată în cazul în care aceasta include într-o masură semnificativă recuperarea
interna a res. Rezultă o situaţie specifică unui întreg sector industrial, în care
instalaţiile tehnologice nu mai pot fi separate în instalaţii de producţie şi utilităţi.
Ele constitue un întreg în care părţile componente au destinaţii diferite, dar sunt
legate organic între ele şi nu pot funcţiona separat.
Costurile totale de producţie realizate de instalaţia industrială de sinteză pe
perioada unui an financiar se ridică la circa 9,3 milioane USD. Instalaţia consumă
gaz natural, care are dublul rol de materie primă şi purtător de energie primară.
134 Bilanţuri termoenergetice

Desfăşurarea în bune condiţiuni a procesului tehnologic propriu-zis necesită


căldură sub forma de abur tehnologic şi lucru mecanic pentru antrenarea unor
maşini rotative (compresoare, ventilatoare, pompe, etc).
Atât lucrul mecanic pentru antrenare cât şi aburul tehnologic sunt asigurate prin
recuperarea şi valorificarea căldurii disponibilizate din motive tehnologice într-un
ciclu termodinamic direct, care furnizeaza atât lucru mecanic pentru antrenare cât
şi căldură sub forma de abur tehnologic. Modulul energetic al instalaţiei de sinteză
include deci cazanele de abur recuperatoare, turbinele cu abur, anexele lor şi
maşinile antrenate direct de către turbine. El poate fi numit centrală electrică de
termoficare recuperatoare (CETR).
Separarea produsului sintetizat implică răcirea unor debite mari de gaze de proces
mult sub temperatura mediului ambiant (refrigerare), condiţii în care substanţa
respectivă condensează şi poate fi astfel separată din amestecul de gaze de proces.
Răcirea este asigurată de o instalaţie frigorifică cu comprimare mecanică de vapori
(IFCMV), concepută special şi adaptata acestui scop.
Indiferent de statutul juridic al instalaţiei de sinteză (care poate funcţiona separat
sau poate fi integrată într-un combinat chimic), rezultatele activităţii sunt
monitorizate separat, existând o evidenţă contabilă proprie. Din punct de vedere al
schimburilor de energie între părţile componente ale instalaţiei de sinteză, ea poate
fi împărţită în trei părţi (module) :
• instalaţia tehnologică propriu-zisă (modulul tehnologic), în care intră
materiile prime, se desfăşoară procesul de sinteză şi se obţine produsul
principal;
• centrala de forţă recuperatoare (modulul energetic), care furnizează energia
mecanică pentru antrenare si energia termică sub formă de abur tehnologic
necesare bunei desfăşurări a procesului de sinteză;
• instalaţia frigorifică (modulul frigorific), care asigură răcirea gazelor şi
separarea prin condensare a produsului principal.
Reacţiile chimice care au loc de-a lungul fluxului tehnologic sunt pe ansamblu
exoterme, contribuind la acoperirea necesarului de căldura al procesului de sinteză.
Lucrul mecanic consumat pentru antrenarea maşinilor rotative se regaseşte şi el, în
mare măsură, în căldura sensibilă a fluidelor vehiculate.
Consumul de purtători de energie al unităţii de producţie pentru ultimul an
financiar este prezentat în tabelul 5.67. Dintre purtătorii de energie achiziţionaţi din
exterior, motorina este destinată exclusiv transportului intern şi desfacerii
produsului finit, care presupune transportul la distanţă cu autocisterne
termoizolante.
Exemple şi studii de caz 135

Tabelul 5.67
Consumul de purtători de energie al unităţii pentru ultimul an financiar
Nr Tipul purtătorului de energie achiziţionat UM Consumul
1 Gaz natural (combustibil) TJ/an 680,0
2 Gaz natural (procesare) TJ/an 1295,0
3 Motorină TJ/an 10,0
4 Energie electrică TJ/an 25,0
5 Total energie intrată TJ/an 2010,0
Bilanţul energetic pentru un an de activitate în condiţii normale este întocmit
pentru fiecare dintre părţile unităţii şi pentru întregul ansamblu. Cele patru bilanţuri
sunt prezentate în tabelele 5.68 – 5.71.
Tabelul 5.68
Bilanţul energetic al modulului tehnologic al instalaţiei de sinteză
Nr. Termenul bilanţului energetic TJ/an %
Intrări în contur
1 Gaz natural cu rol de combustibil 680,0 57,87
2 Lucru mecanic de comprimare transformat în
căldură sensibilă 112,0 9,36
3 Căldură sub formă de abur tehnologic 280,0 23,83
4 Efectul exotermic al reacţiilor chimice 105,0 8,94
5 Total intrat în conturul de bilanţ 1177,0 100,00
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Căldură recuperată în cadrul CETR 890,0 75,74
2 Căldură preluată de apa de racire 107,0 8,94
3 Frig generat de către IFCMV 107,5 9,15
4 Căldura sensibilă a gazelor de ardere evacuate din
instalaţie 50,0 4,25
5 Alte pierderi de energie 22,5 1,92
6 Total ieşit din conturul de bilanţ 1177,0 100,00
Tabelul 5.69
Bilanţul energetic al modulului energetic al instalaţiei de sinteză
Nr. Termenul bilanţului energetic TJ/an %
Intrări în conturul de bilanţ
1 Căldura recuperată din instalaţie 890,0 100,00
2 Total intrat în conturul de bilanţ 890,0 100,00
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Lucru mecanic pentru antrenare 175,0 19,66
2 Căldură sub formă de abur tehnologic 280,0 31,46
3 Pierderi de energie 435,0 48,88
4 Total ieşit din conturul de bilanţ 890,0 100,00
136 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 5.70
Bilanţul energetic al modulului frigorific al instalaţiei de sinteză
Nr. Termenul bilanţului energetic TJ/an %
Intrări în conturul de bilanţ
1 Lucru mecanic pentru antrenarea compresorului
frigorific 40,0 27,12
2 Frig (căldura extrasă din instalaţie) 107,5 72,88
3 Total intrat în conturul de bilanţ 147,5 100,00
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Căldura evacuată în atmosferă 144,0 97,63
2 Pierderi de energie 3,5 2,37
3 Total ieşit din conturul de bilanţ 147,5 100,00
Însumarea bilanţurilor celor trei părţi care compun ansamblul instalaţiei de sinteză
este prezentată în tabelul 5.71.
Tabelul 5.71
Bilanţul energetic al unităţii de producţie în ansamblul ei
Nr. Termenul bilanţului energetic TJ/an %
Intrări în conturul de bilanţ
1 Gaz natural cu rol de combustibil 680,0 83,95
2 Efectul exotermic al reacţiilor chimice 105,0 12,96
3 Energie electrică consumată pentru antrenarea unor
maşini rotative 25,0 3,09
4 Total intrat în conturul de bilanţ 810,0 100,00
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Căldura preluată de apa de răcire 107,0 13,21
3 Căldura sensibilă a gazelor de ardere evacuate din
instalaţie 50,0 6,17
4 Pierderi de căldură ale CETR 435,0 53,71
5 Căldura evacuată de IFCMV în atmosferă 144,0 17,77
6 Alte pierderi de energie 74,0 9,14
7 Total ieşit din conturul de bilanţ 810,0 100,00
Bilanţurile de mai sus nu au luat în considerare nici unul dintre produsele
secundare ale unităţii, deoarece ele nu sunt semnificative nici din punct de vedere
energetic, nici din punct de vedere financiar.
Se poate constata că toate ieşirile din conturul de bilanţ susceptibile să fie încadrate
în categoria res termice au un potenţial termic coborât şi sunt practic inutilizabile.
Acest fapt se datorează concepţiei iniţiale a instalaţiei de sinteză, care a avut în
vedere valorificarea totală a resurselor energetice secundare disponibilizate din
motive tehnologice.
Orice modificare în componenţa şi parametrii de funcţionare ai modulului energetic
se repercuteaza negativ asupra funcţionării întregii unităţi. Eficienţa energetică este
strâns legată de eficienţa tehnologică, exprimată prin gradul mediu de încărcare a
capacităţii instalate şi prin numărul de porniri şi opriri ale instalaţiei în cursul
anului.
Exemple şi studii de caz 137

Consumul de energie şi respectiv cheltuielile cu energia ale unităţii de producţie


pot să includă şi gazul natural utilizat ca materie primă, deoarece acesta este un
combustibil şi este achiziţionat în aceleaşi condiţii ca şi gazul natural utilizat în
procesul tehnologic pentru încălzire.

5.16 AUDITUL ENERGETIC PROPRIU-ZIS AL UNEI


ÎNTREPRINDERI INDUSTRIALE
O întreprindere industriala are ca obiect de activitate realizarea a trei tipuri de
produse (P1, P2 si P3). Organizarea producţiei şi amplasamentul pe teren au permis
stabilirea a şase centre de consum energetic direct productive, cărora li se adaugă
încă doua centre de consum neproductive sau indirect productive (birouri, magazii,
servicii generale, etc). Conturul mai conţine patru transformatori interni de energie
(CET proprie, staţia centrală de aer comprimat, transformatorul electric 110/6 kV şi
staţia de pompare a apei industriale). Deşi produsele P1, P2 si P3 sunt înrudite, ele
au caracteristici diferite. Din acest motiv, producţiile anuale ale întreprinderii vor fi
exprimate valoric.
Organizaţia preia din exterior următoarele tipuri de purtători de energie :
• energie electrica la înaltă tensiune (atunci când necesarul intern depăşeşte
capacitatea sursei proprii);
• combustibil lichid (motorină);
• combustibil gazos (gaz natural).
Transformatorii interni furnizează în interiorul conturului de bilanţ următoarele
tipuri de purtători de energie direct utilizabilă :
• energie electrică la medie tensiune MT;
• abur tehnologic cu presiunea de 8 bar;
• apă fierbinte pentru încălzirea spaţiilor şi prepararea apei calde sanitare;
• aer comprimat cu presiunea de 5 bar.
Staţia centrală de pompe asigură menţinerea în funcţiune a sistemului de răcire cu
apă în circuit închis. Căldura preluată de apă de la diversele procese tehnologice
este disipată în atmosferă prin intermediul unui turn de răcire.
Consumurile totale anuale de energie pentru ultimii cinci ani de activitate sunt
prezentate în tabelul 5.72.
Tabelul 5.72
Consumurile de energie pentru ultimii cinci ani de activitate
Tipul purtătorului de 1994 1995 1996 1997 1998
energie achiziţionat
Energie electrică (TJ) 19,2 18,6 16,4 17,9 17,8
Motorină (TJ) 41,8 39,7 45,6 44,4 44,3
Gaz natural (TJ) 251,0 255,5 238,7 241,8 242,6
138 Bilanţuri termoenergetice

Se constată că, în perioada ultimilor cinci ani de activitate, consumurile anuale de


energie ale întreprinderii nu au înregistrat modificări semnificative, micile diferenţe
explicându-se prin structura diferită a producţiei.
Pentru ultimul an financiar, situaţia consumurilor energetice este prezentată în
tabelul 5.73.
Tabelul 5.73
Situaţia consumurilor energetice pentru ultimul an financiar (factura
energetică anuală)
Tipul purtătorului de Unitatea de Consum Cost unitar Cost total mil.
energie achiziţionat masură USD/GJ USD
Energie electrică IT TJ 18,5 15,0 277,5
Motorină TJ 42,0 3,5 147,0
Gaz natural TJ 240,0 3,0 720,0
Total TJ 300,5 1144,5
Performanţele anuale ale transformatorilor interni de energie sunt prezentate în
tabelele 5.74 – 5.77.
Tabelul 5.74
Bilanţul energetic şi financiar al transformatorului 110/6 kV
Sensul Natura fluxului de UM Consum Cost unitar Cost total mii.
fluxului energie USD/GJ USD
Energie electrică TJ 18,50 15,0 277,0
Intrări Alte cheltuieli Mii USD 13,4
Cheltuieli totale Mii USD 290,4
Ieşiri Energie electrică TJ 18,15 16,0 290,4
Pierderi de energie TJ 0,35 0,0 0,0
Tabelul 5.75
Bilanţul energetic şi financiar al CET
Sensul Natura fluxului de UM Consum Cost unitar Cost total
fluxului energie USD/GJ mii. USD
Gaz natural TJ 200 3,0 600,0
Motorină TJ 40 3,5 135,0
Intrări Aer comprimat Mil. m3N 0,2 4 USD/103 0,8
m3 N
Alte cheltuieli Mii USD 145,7
Cheltuieli totale Mii USD 881,5
Energie electrică TJ 36 10,0 360,0
Ieşiri Abur tehnologic TJ 85 3,9 331,5
Apă fierbinte TJ 50 3,8 190,0
Pierderi de energie TJ 69 0,0 0,0
Energia electrica provine în proporţie de circa 1/3 din exterior, restul fiind generat
în interiorul conturului de bilanţ. Media ponderata a costului energiei electrice la
medie tensiune (MT) este de 12,01 USD/GJ. Această valoare este luată în calculul
Exemple şi studii de caz 139

cheltuielilor cu energia electrică ale tuturor celorlalţi consumatori interni din


perimetrul organizaţiei.
Tabelul 5.76
Bilanţul energetic şi financiar al staţiei de aer comprimat
Sensul Natura fluxului UM Consum Cost unitar Cost total
fluxului de energie USD/GJ mii. USD
Gaz natural TJ 0,0 3,0 0,0
Intrări Motorină TJ 2,0 3,5 7,0
Alte cheltuieli Mii USD 1,0
Cheltuieli totale Mii USD 8,0
Aer comprimat Mil. m3N 2,0 4 USD/103 m3N 8,0
Ieşiri Apă caldă răcire TJ 1,0 0,0 0,0
Alte pierderi TJ 0,4 0,0 0,0
Tabelul 5.77
Bilanţul energetic şi financiar al staţiei centrale de pompare
Sensul Natura fluxului de UM Consum Cost unitar Cost total mii.
fluxului energie USD/GJ USD
Energie electrică TJ 0,15 12,01 1,80
Intrări Alte cheltuieli Mii USD 0,30
Cheltuieli totale Mii USD 2,10
Ieşiri Apă pompată Mii tone 350,0 6 USD/t 2,10
Pierderi de energie TJ Neglija 0,00
bile
Menţinerea în funcţiune a sistemului intern de răcire prin intermediul staţiei de
pompare a apei poate fi considerată o utilitate internă comună sau un serviciu
general. Ea urmează a se repartiza în mod egal în cheltuielile cu energia ale celor
trei produse finale.
Situaţia centrelor de consum energetic este prezentată în tabelele 5.78 – 5.86.
Tabelul 5.78
Bilanţul energetic al centrului de consum nr. 1
Tipul purtătorului de energie Unitate de Consum Cost unitar Cost total
măsură USD/GJ mii. USD
Energie electrică MT TJ 9,0 12,01 108,1
Gaz natural TJ 24,0 3,0 72,0
Abur tehnologic TJ 28,0 3,9 109,2
Apă fierbinte TJ 8,0 3,8 30,4
Aer comprimat Mil. m3N 0,5 4,0 2,0
Total centru de consum 321,7
140 Bilanţuri termoenergetice

Tabelul 5.79
Bilanţul energetic al centrului de consum nr. 2
Tipul purtătorului de energie Unitate de Consum Cost unitar Cost total
măsură USD/GJ mii USD
Energie electrică MT TJ 8,0 12,01 96,1
Gaz natural TJ 8,0 3,0 24,0
Abur tehnologic TJ 32,0 3,9 124,8
Apă fierbinte TJ 8,0 3,8 30,4
Aer comprimat Mil. m3N 0,3 4,0 1,2
Total centru de consum 276,5
Tabelul 5.80
Bilanţul energetic al centrului de consum nr. 3
Tipul purtătorului de energie Unitate de Consum Cost unitar Cost total
măsură USD/GJ mii USD
Energie electrică MT TJ 14,0 12,01 168,1
Gaz natural TJ 0,0 3,0 0,0
Abur tehnologic TJ 0,0 3,9 0,0
Apă fierbinte TJ 6,0 3,8 22,8
Aer comprimat Mil. m3N 0,25 4,0 1,0
Total centru de consum 191,9
Tabelul 5.81
Bilanţul energetic al centrului de consum nr. 4
Tipul purtătorului de energie Unitate de Consum Cost unitar Cost total
măsură USD/GJ mii USD
Energie electrică MT TJ 6,0 12,01 72,1
Gaz natural TJ 3,0 3,0 9,0
Abur tehnologic TJ 10,0 3,9 39,0
Apă fierbinte TJ 8,0 3,8 30,4
Aer comprimat Mil. m3N 0,25 4,0 1,0
Total centru de consum 151,5
Tabelul 5.82
Bilanţul energetic al centrului de consum nr. 5
Tipul purtătorului de energie Unitate de Consum Cost unitar Cost total
măsură USD/GJ mii USD
Energie electrică MT TJ 9,0 12,01 108,1
Gaz natural TJ 0,0 3,0 0,0
Abur tehnologic TJ 4,0 3,9 15,6
Apă fierbinte TJ 4,0 3,8 15,2
Aer comprimat Mil. m3N 0,0 4,0 0,0
Total centru de consum 138,9
Exemple şi studii de caz 141

Tabelul 5.83
Bilanţul energetic al centrului de consum nr. 6
Tipul purtătorului de energie Unitate de Consum Cost unitar Cost total
măsură USD/GJ mii USD
Energie electrică MT TJ 6,0 12,01 72,1
Gaz natural TJ 5,0 3,0 15,0
Abur tehnologic TJ 8,0 3,9 31,2
Apă fierbinte TJ 5,0 3,8 19,0
Aer comprimat Mil. m3N 0,25 4,0 1,0
Total centru de consum 138,3
Tabelul 5.84
Bilanţul energetic al centrului de consum nr. 7
Tipul purtătorului de energie Unitate de Consum Cost unitar Cost total
măsură USD/GJ mii USD
Energie electrică MT TJ 1,0 12,01 12,0
Gaz natural TJ 0,0 3,0 0,0
Abur tehnologic TJ 3,0 3,9 11,7
Apă fierbinte TJ 4,0 3,8 15,2
Aer comprimat Mil. m3N 0,25 4,0 1,0
Total centru de consum 39,9
Tabelul 5.85
Bilanţul energetic al centrului de consum nr. 8
Tipul purtătorului de energie Unitate de Consum Cost unitar Cost total
măsură USD/GJ mii USD
Energie electrică MT TJ 1,0 12,01 12,0
Gaz natural TJ 0,0 3,0 0,0
Abur tehnologic TJ 0,0 3,9 0,0
Apă fierbinte TJ 7,0 3,8 26,6
Aer comprimat Mil. m3N 0,0 4,0 0,0
Total centru de consum 38,6
Consumul şi cheltuielile totale cu energia ale tuturor consumatorilor finali din
perimetrul întreprinderii sunt prezentate în tabelul 5.86.
Tabelul 5.86
Consumul şi cheltuielile totale cu energia ale consumatorilor finali
Tipul purtătorului de energie Unitate de Consum Cost unitar Cost total
măsură USD/GJ mii USD
Energie electrică MT TJ 54,0 12,01 648,6
Gaz natural TJ 40,0 3,0 120,0
Motorina TJ 0,0 3,5 0,0
Abur tehnologic TJ 85,0 3,9 331,5
Apă fierbinte TJ 50,0 3,8 190,0
Aer comprimat Mil. m3N 1,8 4,0 7,2
Total centru de consum 1297,3
142 Bilanţuri termoenergetice

Ponderea activităţii de transport intern şi extern este nesemnificativă, monitorizarea


separată a acestui sector în vederea evidenţierii performanţelor energetice şi
financiare fiind, ca şi în cazul sistemului de producere şi distribuţie a aerului
comprimat, nejustificată. În contabilitatea întreprinderii, transportul poate fi inclus
în categoria servicii generale.
Totalului de 1297300 USD/an astfel obţinut i se adaugă cheltuielile de funcţionare
ale staţiei de pompare a apei de răcire de 2100 USD/an, care constitue un serviciu
general. Rezultă suma totală de 1299400 USD/an.
Diferenţa de 154900 USD/an în raport cu factura energetică se explică prin
cheltuielile suplimentare făcute în interiorul perimetrului întreprinderii pentru
generarea energiei direct utilizabile (energie electrică MT, abur tehnologic, apă
fierbinte, aer comprimat, etc). Întreprinderea este deci un autoproducător de
energie direct utilizabilă, activitate care presupune atât cheltuieli de funcţionare cât
şi investiţii aferente instalaţiilor de producţie specifice.
Modul în care au fost finanţate şi statutul actual al acestor instalaţii (proprietatea
organizaţiei, leasing, finanţare terţi, alte variante) este important deoarece
amortizarea lor nu poate fi separată de factura energetică. Aceasta trebuie să
includă şi amortismentele. Având în vedere că instalaţiile respective pot fi incluse
în categoria instalaţiilor de productie, amortismentele respective pot apare în
contabilitatea organizaţiei împreună cu amortismentele aferente altor instalaţii şi
utilaje de producţie. Ele trebuie separate de acestea din urma şi adăugate la factura
energetica doar atunci când scopul auditului este evaluarea soluţiei actuale de
alimentare cu energie a conturului de bilanţ.
Defalcarea cheltuielilor cu energia între cele trei produse finale ale organizaţiei
trebuie să ia în considerare contribuţia fiecăruia dintre consumatorii finali interni
(centrele de consum energetic), precum şi contribuţia serviciilor generale.
Stabilirea contribuţiei centrelor de consum direct productive la realizarea fiecăruia
dintre produsele finale este o problema de politica interna a organizaţiei. Ponderea
centrelor de consum direct productive este de obicei mult mai mare în comparaţie
cu centrele de consum neproductive şi serviciile generale. Contribuţiile fiecăruia
dintre aceste centre de consum determină practic cheltuielile cu energia pentru
fiecare produs şi deci influenţează costurile totale de producţie. Acestea la rândul
lor determină preţul de vânzare al produselor şi deci competitivitatea organizaţiei
pe piaţă.
În cazul de faţă, defalcarea cheltuielilor cu energia este prezentată în tabelul 5.87.
Exemple şi studii de caz 143

Tabelul 5.87
Defalcarea cheltuielilor totale cu energia între produsele finale (P1, P2 şi P3)
Nr. Consumatori interni care contribuie Produsele finale ale organizaţiei
Crt. la producţia finală P1 P2 P3
1 Centrul de consum energetic 1 160,0 161,7 0,0
2 Centrul de consum energetic 2 276,5 0,0 0,0
3 Centrul de consum energetic 3 191,9 0,0 0,0
4 Centrul de consum energetic 4 0,0 151,5 0,0
5 Centrul de consum energetic 5 0,0 138,9 0,0
6 Centrul de consum energetic 6 0,0 0,0 138,3
7 Centrul de consum energetic 7 13,3 13,3 13,3
8 Centrul de consum energetic 8 12,8 12,9 12,9
9 Utilitaţi interne comune 0,7 0,7 0,7
10 Total cheltuieli cu energia 655,2 479,0 165,2
11 Valoare productie finală 5515,2 3897,4 1364,5
12 Cota cheltuielilor cu energia (%) 11,88 12,29 12,1
A1 CĂLDURI SPECIFICE MEDII ALE UNOR SUBSTANŢE
A1.1 CĂLDURA SPECIFICĂ MEDIE LA PRESIUNE CONSTANTĂ A
UNOR SUBSTANŢE GAZOASE (KJ/NM3K)

Temp. H2 N2 O2 CO H2O CO2 SO2 Aer


(oC)
0 1,292 1,294 1,296 1,297 1,493 1,611 1,735 1,295
100 1,295 1,300 1,316 1,300 1,506 1,706 1,820 1,300
200 1,297 1,304 1,335 1,307 1,522 1,791 1,896 1,308
300 1,299 1,311 1,356 1,317 1,541 1,867 1,963 1,317
400 1,302 1,321 1,337 1,329 1,563 1,934 2,021 1,329
500 1,304 1,332 1,397 1,343 1,588 1,994 2,070 1,342
600 1,308 1,345 1,416 1,358 1,614 2,047 2,114 1,356
700 1,312 1,358 1,434 1,372 1,640 2,095 2,154 1,371
800 1,317 1,372 1,449 1,387 1,667 2,137 3,186 1,384
900 1,322 1,385 1,464 1,400 1,694 2,176 2,217 1,397
1000 1,329 1,398 1,377 1,413 1,721 2,212 2,239 1,410
1100 1,335 1,409 1,489 1,425 1,748 2,243 2,261 1,421
1200 1,343 1,420 1,500 1,436 1,774 2,272 2,279 1,433
1300 1,351 1,431 1,510 1,447 1,800 2,298 2,297 1,443
1400 1,359 1,441 1,520 1,457 1,835 2,322 2,315 1,453
1500 1,367 1,450 1,528 1,466 1,850 2,345 2,328 1,462
1600 1,375 1,459 1,537 1,474 1,873 2,367 2,342 1,470
1700 1,383 1,467 1,546 1,482 1,896 2,385 2,355 1,478
1800 1,391 1,475 1,553 1,490 1,917 2,404 2,369 1,487
1900 1,400 1,483 1,561 1,497 1,938 2,435 2,382 1,494
2000 1,408 1,489 1,569 1,503 1,958 2,437 2,391 1,501
2100 1,415 1,496 1,576 1,511 1,978 2,452 1,507
2200 1,423 1,502 1,582 1,516 1,997 2,465 1,514
2300 1,430 1,508 1,589 1,522 2,016 2,479 1,520
2400 1,437 1,513 1,596 1,527 2,033 2,491 1,525
2500 1,445 1,519 1,602 1,532 2,051 2,503 1,540
2600 1,451 1,524 1,608 1,537 2,068 2,541 1,536
2700 1,458 1,528 1,614 1,541 2,084 2,525 1,541
2800 1,464 1,532 1,620 1,545 2,100 2,535 1,545
2900 1,470 1,537 1,626 1,549 2,116 2,545 1,550
3000 1,476 1,541 1,632 1,553 2,131 2,554 1,554
Anexe 145

A1.2 CĂLDURILE SPECIFICE MEDII PENTRU UNELE SUBSTANŢE


SOLIDE [KJ/KGK]

Temp Şamotă Silice Magne Hematită Zgură Fontă Cocs


(oC) tită Furnal
0 0,774 0,779 0,866 0,690 0,787 0,469 0,875
200 0,854 0,862 0,942 0,741 0,858 0,515 0,980
400 0,929 0,988 1,063 0,795 0,899 0,543 1,100
600 0,998 1,033 1,113 0,858 0,942 0,549 1,225
800 1,055 1,067 1,109 0,892 0,975 0,640 1,350
1000 1,097 1,097 1,097 0,892 1,005 0,642 1,500
1200 1,192 1,097 0,892 1,038 0,657 1,650
1400 1,139 1,800
146 Bilanţuri termoenergetice

A2 CALCULUL PIERDERILOR DE CĂLDURĂ ÎN


CÂTEVA SITUAŢII FRECVENT ÎNTÂLNITE ÎN
INSTALAŢIILE INDUSTRIALE
A2.1 PIERDERILE DE CĂLDURĂ ASOCIATE GAZELOR DE ARDERE
Calculul pierderilor de căldură asociate gazelor de ardere evacuate dintr-o instalaţie
consumatoare finală de căldură presupune cunoaşterea cantităţii, compoziţiei şi
temperaturii gazelor de ardere evacuate. Conţinutul de căldură al gazelor de ardere
este de obicei exprimat prin intermediul entalpiei, mărime care se calculează cu
ajutorul căldurilor specifice şi latente ale fiecăruia dintre componentele
amestecului de gaze. Cunoaşterea compoziţiei gazelor de ardere presupune
cunoaşterea în prealabil a compoziţiilor carburantului (combustibilului) şi
comburantului (aerului de ardere).
Aerul atmosferic este la rândul său un amestec de mai multe gaze, care pot fi
clasificate în două categorii distincte. Gazele necondensabile la temperaturi
întâlnite în natură sunt azotul, oxigenul, argonul, bioxidul de carbon, neonul, heliul,
kriptonul, hidrogenul, xenonul, ozonul, etc. Gazele condensabile la temperaturile
întâlnite în natură sunt vaporii de apă. Conţinutul de vapori de apă al aerului
atmosferic depinde de temperatura şi presiunea acestuia, dar şi de cantitatea de apă
disponibilă pentru a fi absorbită de aer într-o anumită zonă. Amestecul de gaze
necondensabile constitue aşa-numitul aer uscat, în a cărui compoziţie se regăsesc
în principal 78,1 % N2 + 20,95 % O2 + 0,93 % Ar = 99,95 %. Restul de 0,05 %
revine celorlalte componente amintite mai sus, care în majoritatea calculelor sunt
neglijate. Pentru calculele al căror scop este stabilirea compoziţiei gazelor de
ardere, aerul atmosferic uscat poate fi considerat ca fiind compus din 79 % azot şi
21 % oxigen.
În compoziţia combustibililor fosili solizi, lichizi şi gazoşi intră hidrocarburi de
diverse categorii, având molecule a căror mărime şi structură sunt diferite. Dacă în
compoziţia combustibililor gazoşi intră în special hidrocarburi uşoare de tip C1 –
C4 (metan, etan, propan, butan), a căror formulă este simplă şi accesibilă şi
nespecialiştilor, în compoziţia combustibililor lichizi şi mai ales solizi intră
substanţe organice complexe, cu o structură şi o formulă chimică complicate şi mai
puţin accesibile.
Din acest motiv, în cazul combustibililor lichizi şi solizi se recurge la compoziţia
elementară, care arată cât carbon, cât hidrogen, cât oxigen, cât sulf, etc se găseşte
în structura macromoleculelor care compun substanţa respectivă. Prin urmare,
cazul combustibilor gazoşi trebuie tratat în mod diferit de cel al combustibililor
lichizi şi solizi.
Calculul compoziţiei gazelor de ardere se poate face în două situaţii diferite şi
anume :
a. Raportul aer/combustibil este cunoscut.
b. Raportul aer/combustibil nu este cunoscut.
Anexe 147

Prima situaţie se întâlneşte în cazul bilanţului energetic de proiect. A doua situaţie


se întâlneşte în cazul bilanţului real, când raportul aer/combustibil nu se cunoaşte.
În această situaţie este absolut necesară analiza compoziţiei gazelor de ardere, ale
cărei rezultate vor sta la baza tuturor mărimilor calculate. Analiza compoziţiei
gazelor de ardere implică determinarea concentraţiilor de bioxid de carbon, oxid de
carbon, oxigen, azot, hidrogen, hidrocarburi, etc. Precizia cu care analizoarele
actuale pot determina aceste valori face ca ipoteza privind compoziţia simplificată
a aerului atmosferic (79 % azot + 21 % oxigen) să fie acceptabilă şi compatibilă
sub aspectul preciziei.
a. Combustibili solizi şi lichizi.
În compoziţia combustibililor solizi şi lichizi intră molecule organice complexe, cu
un număr mare de atomi şi cu o structură complicată. Din acest motiv, compoziţia
acestor combustibili se exprimă prin intermediul analizei elementare :
CI + SI + HI + OI + NI + AI + WI = 100 %.
În compoziţia gazelor de ardere pot să intre :
CO2 + SO2 + CO + H2 + CmHn + N2 + O2 = 100 %.
Dacă se notează cu KI = CI + 0,375∗SI şi cu E = CO2 + SO2 + CO + CmHn, volumul
specific de gaze de ardere uscate (stare care care nu include vaporii de apă) rezultă
din relaţia :
Vgu = 1,868 ∗ KI / E
Mulţi autori întrebuinţează pentru volumul de gaze triatomice notaţia CO2 + SO2 =
RO2.
Volumul specific de aer de ardere uscat rezultă din relaţia :
Va = (N2 ∗ Vgu - 0,8 ∗ NI) / 79
Volumul specific de vapori de apă din gazele de ardere poate fi calculat cu relaţia :
VH2O = 0,112 ∗ HI +0,01245 ∗ WI - 0,01 ∗ (H2 + 0,5 ∗ n ∗ CmHn) + 0,00161 ∗ d ∗
Va.
Volumul teoretic de aer de ardere rezultă din relaţia :
Vao = 1,0676 ∗ (0,0833∗CI + 0,25 ∗ HI + 0,03125 ∗ SI - 0,03125 ∗ OI)
Coeficientul de exces de aer se defineşte ca fiind raportul :
λ = Va / Vao.
Coeficientul de exces de aer de ardere se mai poate determina prin calcul şi cu
relaţia :
N
λ= 2
N − 3.7619 ⋅ (O − 0.5 ⋅ CO − 2 ⋅ CH − 0.5 ⋅ H )
2 2 4 2
148 Bilanţuri termoenergetice

unde:
N2 = 100 – CO2 – SO2 –O2 – CO – CmHn – H2.
Componentele CO2, SO2, O2, CO, CmHn şi H2 sunt determinate prin analiza gazelor
de ardere şi sunt exprimate în % de volum.
Entalpia gazelor de ardere evacuate, rezultate din arderea unui kg de combustibil,
solid sau lichid, se calculează cu relaţia :
Hga = Dga ∗ cga ∗ tga
unde Dga este debitul de gaze de ardere, cga este căldura specifică medie la presiune
constantă a gazelor de ardere, tga este temperatura gazelor de ardere evacuare din
instalaţie. Dacă gazele de ardere evacuate antrenează şi o parte din cenuşa existentă
în compoziţia combustibilului, atunci la calculul pierderii de căldură asociată
gazelor de ardere evacuate trebuie luată în considerare şi entalpia acesteia :
Hc = Dc ∗ cc ∗ tga.
În lipsa unor informaţii mai precise, căldura specifică a cenuşii se poate estima cu
relaţia :
cc = 0.84 +0.00017 * tga
În cazurile în care determinările experimentale arată că apar pierderi de masă
combustibilă în zgură şi în cenuşă, debitul efectiv de combustibil care generează
gazele de ardere trebuie corectat în consecinţă.
Valoarea puterii calorifice HI se recomandă să fie obţinută prin determinări în
laborator, în bomba calorimetică. În lipsa determinării în laborator, puterea
calorifică inferioară se poate calcula cu relaţia Mendeleev Hi = 33,9 CI + 102,97 HI
– 10,88 (OI – SI) – 2,51 (9 HI + WI) pe baza componentelor rezultate din analiza
elementară a combustibilului. Trebuie remarcat faptul că în componenta SI este
inclus numai sulful combustibil (organic şi mineral). Puterea calorifică rezultă în
MJ/kg.
Dacă în compoziţia gazelor de ardere intră şi oxid de carbon, pierderea de căldură
asociată gazelor de ardere evacuate va include şi conţinutul de căldură al oxidului
de carbon sub formă de putere calorifică. Puterea calorifică a oxidului de carbon
este egală cu circa 10,15 MJ/m3N.
b. Combustibili gazoşi
În compoziţia combustibililor gazoşi intră molecule organice simple, cu un număr
mic de atomi :
CmHnI + H2SI + CO2I + COI + O2I + N2I + H2I = 100 %.
În compoziţia gazelor de ardere pot să intre :
CO2 + SO2 + CO + H2 + CmHn + N2 + O2 = 100 %.
Anexe 149

Dacă se notează cu E = CO2 + SO2 + CO + CmHn şi cu F = m ∗ CmHn + H2SI + CO2I


+ COI, volumul specific de gaze de ardere uscate (stare care care nu include vaporii
de apă) rezultă din relaţia :
Vgu = F / E
Volumul specific de aer de ardere uscat rezultă din relaţia :
Va = (N2 ∗ Vgu - N2I) / 79
Volumul specific de vapori de apă din gazele de ardere poate fi calculat cu relaţia :
VH2O = 0,01 ∗ (H2I + H2 ∗ Vgu) + 0,02 ∗ n ∗ (CmHnI - CmHn ∗ Vgu) + 0,00161 ∗ d ∗
Va.
Volumul teoretic de aer de ardere rezultă din relaţia :
Vao = [(m + 0,25 ∗ n) ∗ CmHnI + 1,5 ∗ H2SI + 0,5 ∗ (COI + H2I)] / 21
Coeficientul de exces de aer se defineşte ca fiind raportul :
λ = Va / Vao.
Conţinutul de căldură al gazelor de ardere evacuate poate fi exprimat tot cu ajutorul
entalpiei, care se calculează în acelaşi fel ca şi la combustibilii solizi şi lichizi.

A2.2 PIERDERILE DE CĂLDURĂ DIRECTE PRIN RADIAŢIA ŞI


CONVECŢIA PEREŢILOR
La calculul pierderilor de căldură prin pereţi se ia în considerare mai întâi regimul
continuu sau discontinuu de funcţionare a echipamentului sau instalaţiei. În cazul
regimului discontinuu, răcirea instalaţiei poate fi completă, până la temperatura
mediului ambiant, sau incompletă, până la o temperatură mai mare decât
temperatura mediului ambiant. Reluarea procesului se face de la temperatura atinsă
la sfârşitul perioadei de răcire.
Pentru funcţionarea continuă a instalaţiei, transmisia căldurii din interior spre
exterior (mediul ambiant) are loc în regim termic stabilizat.
Determinarea pierderilor de căldură prin pereţi implică mai multe etape. La început
se împarte întreaga suprafaţă exterioară a instalaţiei în zone caracteristice (boltă,
pereţi laterali, vatră), care se consideră că au cam aceeaşi temperatură. Se măsoară
temperatura fiecăreia dintre aceste zone. Se calculează coeficientul de transfer de
căldură şi apoi se determină pierderea de căldură pe fiecare element. Pierderile de
căldură astfel calculate se însumează şi rezultă astfel pierderile totale de căldură
prin radiaţia şi convecţia pereţilor.
Expresia pierderii de căldură pentru o zonă având aria suprafeţei S este următoarea:
Q = α ⋅ (T − T ) ⋅ S ⋅ τ
rc e p a
150 Bilanţuri termoenergetice

în care α = α + α este coeficientul total de transfer de căldură, αc fiind


e c r
coeficientul de transfer aferent convecţiei iar αr coeficientul de transfer aferent
radiaţiei. Tp este temperatura medie a suprafeţei exterioare a elementului de perete
considerat, Ta este temperatura aerului ambiant, măsurată dincolo de limitele de
influenţă a instalaţiei calde, S este suprafaţa elementului considerat iar τ durata
perioadei pentru care se calculează pierderile de căldură.
α = m⋅ 4T −T
c p a

în care m este coeficientul care depinde de poziţia peretelui. Astfel, m = 2,55


pentru perete vertical, m = 3,25 pentru perete orizontal cu suprafaţa exterioara
dirijată în sus şi m = 1,625 pentru perete orizontal cu suprafaţa exterioară dirijată în
jos.
T T
c p 4
α = [( ) − ( a )4 ]
r T − T 100 100
p a
în care c este coeficientul de radiaţie de la suprafaţa exterioară spre mediul ambiant
în W/m2K4.
Pentru funcţionarea discontinuă, pierderile de căldură prin pereţi se compun din
pierderile în perioada de încălzire şi pierderile în perioada de regim stabilizat. În
perioada încălzirii, are loc un proces de acumulare a căldurii în masa pereţilor
concomitent cu o pierdere de căldură progresivă în mediul ambiant, pe măsură ce
temperatura pereţilor creşte, până la atingerea regimului termic stabilizat.
Căldura acumulată Qac se determină prin însumarea căldurilor acumulate de
volumele de perete corespunzătoare elementelor de suprafaţă de egala temperatură
în care au fost împărţiţi pereţii. Pentru un element “j” de suprafaţă, compus din mai
multe straturi de materiale diferite:
Q = ∑ v ⋅ γ ⋅ (c ⋅ T −c T )
acj js s sf medf si medi
s
în care vjs este volumul materialului din stratul s, corespunzător elementului “j” , γs
este densitatea materialului din stratul s, Tmed f, Tmed i reprezintă temperatura medie
a stratului la sfârşitul şi respectiv la începutul perioadei de încălzire, iar cst, csi sunt
căldura specifică medie la Tmed f, respectiv Tmed i a materialului din stratul s.
Pierderile prin radiaţia şi convecţia pereţilor în perioada de încălzire se determină
cu suficientă exactitate, împărţind durata totală a perioadei de încălzire în intervale
de timp astfel alese, încât pe fiecare interval să aibă loc o creştere a temperaturii de
20 – 33% din diferenţele dintre temperatura finală şi iniţială a suprafeţei exterioare
a elementului din perete. Căldura pierdută pe întreaga perioada de încălzire se
obţine prin însumarea pierderilor de căldură pe toate intervalele luate în
consideraţie.
Anexe 151

A2.3 PIERDERILE DE CĂLDURĂ DATORATE RADIAŢIEI PRIN


ORIFICII, UŞI ŞI GURI DE ÎNCĂRCARE - DESCĂRCARE
Pierderile de căldură datorita radiaţiilor prin gurile de încărcare - descărcare, ca şi
prin alte orificii se vor calcula cu relaţia Stefan - Botzmann :
T T
Q = 5,76 ⋅ S ⋅ ϕ ⋅ ⋅[( 1 ) 4 − ( 2 ) 4 ] ⋅
d 100 100
unde S este suprafaţa orificiului, φ este coeficientul de diafragmare, disponibil în
tabelul de mai jos, T1 este temperatura absoluta din interiorul echipamentului, iar
T2 este temperatura absolută a mediului ambiant.
La calcularea pierderilor prin gurile de încărcare - descărcare şi prin alte orificii, în
regimului de funcţionare discontinuu, se va ţine seama de raportul dintre timpul cât
acestea sunt deschise şi durata şarjei.
Coeficientul de diafragmare este dat în tabelul A2.1.
Tabelul A2.1
Valorile coeficientului de diafragmare
Grosimea Lăţimea Înălţimea orificiului (mm)
peretelui orificiului 150 250 450 600 750
(mm) (mm)
1 2 3 4 5 6 7
115 150 0.55 0.63 0.66 0.68 0.69
300 0.63 0.70 0.73 0.76 0.78
600 0.68 0.76 0.80 0.82 0.84
900 0.71 0.79 0.83 0.85 0.87
1200 0.72 0.81 0.85 0.87 0.89
1500 0.73 0.82 0.86 0.89 0.91
230 150 0.43 0.49 0.52 0.55 0.56
300 0.49 0.56 0.60 0.63 0.64
600 0.55 0.63 0.67 0.70 0.72
900 0.57 0.66 0.70 0.73 0.75
1200 0.59 0.68 0.72 0.76 0.78
1500 0.61 0.68 0.74 0.77 0.79
345 150 0.36 0.42 0.44 0.47 0.49
300 0.42 0.48 0.52 0.55 0.57
600 0.47 0.55 0.59 0.62 0.64
900 0.50 0.58 0.63 0.66 0.69
1200 0.52 0.60 0.65 0.68 0.71
1500 0.53 0.61 0.66 0.70 0.72
460 150 0.31 0.36 0.39 0.42 0.43
300 0.36 0.43 0.46 0.49 0.51
600 0.42 0.49 0.53 0.56 0.58
900 0.45 0.52 0.57 0.60 0.62
1200 0.47 0.55 0.59 0.63 0.65
1500 0.48 0.56 0.61 0.64 0.67
152 Bilanţuri termoenergetice

A2.4 PIERDERILE DE CĂLDURĂ DATORATE RĂBUFNIRII


PRODUSELOR DE ARDERE
Pierderile de căldură datorate răbufnirii produselor de ardere prin orificii, guri de
vizitare şi uşi sunt proporţionale cu diferenţa de presiune (suprapresiunea
interioară) care determină răbufnirea. Expresia pierderilor de căldură datorate
răbufnirii este :
Qr = V0 H0,
În relaţia de mai sus V0 este volumul de produse care răbufnesc, redus la condiţiile
normale, iar H0 reprezintă entalpia gazelor din interiorul echipamentului la
temperatura de regim a acestuia.
Volum ce se poate calcula pornind de la legătura dintre debitul care trece printr-un
orificiu şi diferenţa de presiune corespunzătoare sau poate fi estimat la o valoare
cuprinsă între 4 % şi 20 % din volumul orar de gaze generat prin ardere în
interiorul incintei aflate sub presiune.
Anexe 153

A3. COEFICIENŢI DE TRANSFORMARE A UNITĂŢILOR


DE MĂSURĂ A ENERGIEI, ADOPTAŢI DE
CONFERINŢA MONDIALĂ A ENERGIEI.
1 tonă echivalent petrol (tep) = 10,5 Gcal = 44 GJ
1 tonă combustibil convenţional (tcc) =2/3 tep = 7 Gcal
1 MWh = 0,082 tep = 3,6 GJ
154 Bilanţuri termoenergetice

A4 FORMULARE TIP PENTRU ÎNTOCMIREA


BILANŢULUI ŞI AUDITULUI ENERGETIC
A4.1 SITUAŢIA STATISTICĂ A CONSUMURILOR ENERGETICE
ANUALE PE ULTIMII 5 ANI DE ACTIVITATE (formularul 1)

Tipul purtătorului Consumul anual de energie (MWh, MJ, Gcal)


de energie consumat 1996 1997 1998 1999 2000
Combustibil gazos tip A
Combustibil gazos tip B
Combustibil lichid tip A
Combustibil lichid tip B
Combustibil solid tip A
Energie electrică tip A
Energie electrică tip B
Abur tip A
Abur tip B
Apă fierbinte tip A
Apă fierbinte tip B
Aer comprimat tip A
Aer comprimat tip B
Observaţii : Purtătorii de energie de tipul A, B sau C se deosebesc prin putere calorifică,
compoziţie, preţ (tarif), tensiune, parametrii, sursă de livrare, etc.

A.4.2 SITUAŢIA CONSUMURILOR ENERGETICE ALE


ORGANIZAŢIEI PENTRU ULTIMUL AN FINANCIAR ÎNCHEIAT
(formularul 2)

Tipul purtătorului de Cantitatea anuală Cost Cost


energie consumat Masă sau Conţinut de unitar annual
volum energie
Combustibil gazos tip A
Combustibil gazos tip B
Combustibil lichid tip A
Combustibil lichid tip B
Combustibil solid tip A
Energie electrică tip A
Energie electrică tip B
Abur tip A
Abur tip B
Apă fierbinte tip A
Apă fierbinte tip B
Aer comprimat tip A
Aer comprimat tip B
Anexe 155

A.4.3 ANALIZA FIECĂRUIA DINTRE TRANSFORMATORII INTERNI


DE ENERGIE DIN INTERIORUL CONTURULUI DE BILANŢ
GENERAL (formularul 3)

Sensul Natura fluxului de energie Cantitate Cost Cost


fluxului anuală unitar annual
de
energie
Energie electrică
Combustibil tip A
Intrări în Combustibil tip B
contur Aer comprimat
Alte cheltuieli de funcţionare
Cheltuieli totale anuale
Energie utilă A (electrică,
mecanică, termică, etc)
Energie utilă B (electrică,
Ieşiri din mecanică, termică, etc)
contur Consum propriu tehnologic A
Consum propriu tehnologic B
Pierderi energetice
Observaţie: Acest tabel trebuie însoţit de lista consumatorilor alimentaţi şi de schema
sistemului de distribuţie a energiei, după caz.

A.4.4. CONSUMUL ENERGETIC AFERENT ACTIVITĂŢII DIRECT


PRODUCTIVE (CONSUMATORI FINALI, EVENTUAL
ORGANIZATI PE CENTRE DE CONSUM ENERGETIC)
(formularul 4)

Felul purtatorului UM Cost Consumuri defalcate pe Total consum


de energie Unita subsisteme productiv
consumat r A B C Cantitate Cost
Energie electrică
Combustibil gazos
Combustibil lichid
Abur
Apă fierbinte
Aer comprimat
Total
Volum activitate
Observaţie : Consumatorii finali pot fi alimentaţi cu două feluri de combustibili, cu două feluri
de energie electrică, etc.
156 Bilanţuri termoenergetice

A.4.5 CONSUMUL ENERGETIC AFERENT ACTIVITĂŢILOR


CONSIDERATE NEPRODUCTIVE SAU INDIRECT PRODUCTIVE
(CONSUMATORI FINALI, EVENTUAL ORGANIZAŢI PE
CENTRE DE CONSUM ENERGETIC) (formularul 5)

Scopul consumului şi UM Cost Consumuri Total consum


tipul purtătorului de unitar defalcate pe neproductiv
energiei subsisteme
A B C Cantitate Cost
Iluminat (electric)
Incălzire spaţii
Apă caldă menajeră
Ventilare
Condiţionare aer
Apă rece
Total
Observaţie. Defalcarea consumurilor energetice la nivelul unui centru de consum în două
categorii şi anume direct productive şi respectiv neproductive sau indirect productive nu este
obligatorie, dar poate fi relevantă în anumite cazuri. Dacă acest lucru nu este posibil dintr-un
motiv oarecare, se reţine numai formularul F4, în care se vor consemna consumurile totale.

A.4.6 CONSUMUL DE ENERGIE PENTRU ACTIVITATEA DE


TRANSPORT INTERN ŞI EXTERN

Felul purtătorului UM Cost Consumuri defalcate pe Total consum


de energie unitar categorii transport
consumat Intern Aprovi Desfa Canti Cost
zionare cere tate
Benzină
Motorină
Ulei
Energie electrică
Total
Greutate
trasportată x
kilometraj
parcurs
Consum specific
cumulat
Anexe 157

A.4.7 SITUAŢIA RESURSELOR ENERGETICE SECUNDARE


DISPONIBILE LA NIVELUL UNUI CONTUR DAT

Natura şi UM Intensitate Cantitate Posibilităţi pentru


caracteristicile maximă a anuală Reducere Recuperare Recuperare
fluxului de fluxului interna externa
energie
disponibilizat

Observaţie. În prima coloană se consemnează temperatura, presiunea, compoziţia chimică, etc.


Bibliografie

[1.] Şcegleaev A. V. Parovâie turbinâ. Izdatelizvo Energhia, Moskva 1976


[2.] Leca A., ş. a. Centrale electrice. Probleme. EDP, Bucureşti 1977
[3.] Carabogdan I. Gh. ş. a. Instalaţii termice industriale. ET, Bucureşti 1978
[4.] Creţa G. Turgine cu abur şi gaze. EDP, Bucureşti 1981
[5.] Sterman L. S., Tevlin S. A., Şarkov A. T. Teplovâie i atomnâie
electrostanţii. Moskva Energoizdat 1982
[6.] Athanasovici V., Dumitrescu I. S., Muşatescu V. Termoenergetică
industrială şi termoficare. EDP Bucureşti 1984
[7.] Moldovan, I. Tehnologia resurselor energetice. ET Bucuresti 1985
[8.] Berinde T., Berinde M. Bilanţuri energetice în procesele industriale. ET
Bucureşti 1985
[9.] Benenson B. I. Teploficaţionâie parovâie turbinâ. Energoatomizdat,
Moskva 1986
[10.] Carabogdan I. Gh., Badea A., Athanasovici V., sa Bilanţuri energetice. ET
Bucureşti 1986
[11.] Cliucinicov, A. D. Vâsocotemperaturnâie teplotehnologhiceschie proţesâ i
ustanovchi. Moscva, Energoatomizdat 1989
[12.] Hulls P. J. Electricity - the flexible approach to industrial drying. Power
Engineering Journal, Sept. 1990
[13.] Leca A., Prisecaru I. Proprietăţi termofizice şi termodinamice. ET,
Bucureşti 1994
[14.] Athanasovici V., Utilizarea căldurii în industrie, vol. 1, ET Bucureşti 1995
[15.] ISO 14040 (1997). Analyse de Cycle de Vie. Principe et cadre, Genève,
1997
[16.] Darie G. Instalaţii energetice de turbine cu gaze. Editura BREN Bucureşti
1998
[17.] Rousseaux P., Analyse de Cycle de Vie: évaluation des impacts. Les
techniques de l’ingénieur, 1998
[18.] Răducanu C., Pătraşcu R., Paraschiv D., Gaba A. Auditul energetic.
Editura AGIR Bucureşti 2000