Sunteți pe pagina 1din 84

Redactor: ana damian

© 2017 Imagine coperta: Kathleen Laraia McLaughlin


Prelucrare text și imagini: ana damian
Corectură: Răzvan Penescu

© 2017 Text: Ioana Ieronim


Imagini: ana damian
Toate drepturile rezervate autorului

© 2017 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader

Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format.


Distribuirea gratuită a cărții prin intermediul altor siteuri, modificarea sau
comercializarea acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet sînt
interzise și se pedepsesc conform legii privind drepturile de autor și drepturile conexe,
în vigoare.

ISBN: 978-973-122-119-9

Editura LiterNet, 2017


http://editura.liternet.ro / office@liternet.ro
Ioana Ieronim

CĂMĂȘILE
Ioana Ieronim Cămășile

O piesă precumpănitor rurală, despre pierderea generalizată a tradițiilor în


sensul obiectelor înseși (țesăturile populare), ca și a meseriilor, animalelor, a stilului
de muncă și viață care au reprezentat realitatea în cursul lung al timpului, cu
variațiunile și adaptările cunoscute în istoria sec. XX. Este, implicit, o poveste despre
aneantizarea efortului multor generații. Spusă în cheie comică/gravă și pe alocuri
magică, povestea se leagă de momentul economic actual – la nivel local și global.
Cele două acte ale piesei se petrec la o distanță de câțiva ani între ele, aproximativ
între 2005 și 2013/14. Cu toate pierderile și schimbările, un anumit fond
atemporal, trasee umane inerțiale, reflexe ale memoriei de profunzime transpar la
limită – ceea ce nu este în contradicție cu celularul, Ipod-ul sau tableta de care un
tânăr de azi este nedespărțit.

Ioana Ieronim

, 2017 4
Ioana Ieronim Cămășile

PERSONAJELE:

SOFICA: țărancă, 48 ani


TEREZA: țărancă văduvă, verișoara Soficăi, 55 ani
NELU: soțul Soficăi, lucrător pe șantier la oraș, 55 ani
VALI: fiul Soficăi și al lui Nelu, absolvent liceu, 20 ani
MAICA LORENȚIA: țărancă foarte bătrână
PRIMARUL
O FEMEIE TÂNĂRĂ rol mut
SĂTENI

, 2017 5
Ioana Ieronim Cămășile

Într-un sat de munte din zilele noastre.


Spațiul: curte de țară și drumul din fața curții, poartă și gard și o treaptă sau mai multe spre
casă – ACTUL I în întregime, ca și ACTUL II, scenele 1, 6, 7.
În ACTUL II mai apar: Bucătăria Soficăi (scenele 2 și 5); Curtea și bucătăria Terezei, Scena 3; o
pădure și fâneață (Scena 4); Interior în casa Soficăi (Scena 6, parțial).
În ACTUL I, scenele I și II: un camion cu prelată (partea din spate, deschisă). Rufele puse la uscat:
cămăși populare, ștergare, alte țoale populare.
Imaginea șirului de rufe din curte apare ca un ecou multiplicat pe pantele satului (proiecție
video).
Șirurile de rufe apar în Scena 1 în cantitate moderată, în Scena 2 sunt mult mai multe, apoi
frânghiile rămân goale.
Femeile sunt îmbrăcate în „haine de purtare”, în stilul cotidian compozit-mizer de la țară.
Bărbații sunt și ei îmbrăcați sărăcăcios. Tinerii au tricouri cu inscripții, blugi, adidași (ca la oraș).
Îmbrăcămintea SOFICĂI sugerează o stare materială peste medie. Comparativ cu ACTUL I, în
ACTUL II Sofica poartă haine care par „mai străine”.
NELU în ACTUL I este îmbrăcat în salopetă curată și poartă pălărie.
VALI: blugi, tricou, geacă mare, cu buzunare multe, adidași, nici unele originale.
Limbajul și nuanțele de accent sunt din zona muntenească de nord, mai precis Muscel.
Personajele pot vorbi și „ca la țară” și „ca la oraș”.

, 2017 6
Ioana Ieronim Cămășile

ACTUL I

, 2017 7
Ioana Ieronim Cămășile

SCENA 1

În curtea Soficăi, câteva ii, cămăși, alte pânzeturi cusute cu modele populare se usucă la soare.
Tot în curte, camionul.

TEREZA (abia sosită la poarta Soficăi, își cumpănește cu greu peste umăr două boccele mari, în
pânză albă, înnodate între ele): Soficooo, Sofico!
(Nimeni. Orătăniile cârâie prin curte, câinele zuruie lanțul legat de sârmă. Latră prietenos)
N-auzi, tu, Sofico!! Sooooofi!!! Aoleu, nu mai poci. (cu glas strident, ca la munte) Sofiiico!!
(Câinele latră tot mai tare, aleargă prin curte de colo-colo, sperie găinile care cotcodăcesc,
zdupăie și flutură din calea lui, cocoșul cotcodăcește și el)
Șoalăăă!1 N-auzi, bre, Sofiiii! (Chiuie. Așteaptă, încearcă să vadă în curte.)
Un’să fie, taman azi! (Pune în sfârșit legăturile jos, cu mare grijă. Observă rufele puse la soare,
privește camionul. Apucă poarta cu amândouă mâinile și o zgâlțâie.)
Soficoooo, Sofico!!! Ieși o’ată! Ptiu, lo’i-te-ar să te lo’iască.
(Câinele și orătăniile se alarmează tot mai mult. Încep în sfârșit să se audă uși trântindu-se,
apoi călcătura Soficăi, mai izbind o căldare în drum)
SOFICA: Vineeee! Vine! (prin curte) Nia la oi, nia!... (râs fără veselie)... i-auzi și eu, oi... mă
trezesc vorbind! hi-hi-hi... Numaidecât, Tereză! (bodogăne) oile, ce să mai fie... că de mult îs
oale și ulcele... (tare) Viu acu’!... numa’ să scurtez lanțu’ la câine (Femeile vorbesc prin poartă,

1 Apelativ folosit de femeile de la țară din zona Munteniei în relațiile dintre ele.
, 2017 8
Ioana Ieronim Cămășile

în timp ce Sofica descuie mai multe încuietori și le suduie) Strigi de mult rău, șoală, vai de
mine!

TEREZA: Eh, am strigat oleacă. Că /

SOFICA: Dam la porci...’ceam2 că nu e /

TEREZA:...azi am și băiat la coasă. Abia l-am apucat! Mă duc să-i duc și lui /

SOFICA: ’Ceam că mi se năzare /

TEREZA: să-i duc de mâncare la băiatu’ ăsta, ici la Păuiel.

SOFICA (deschide) Bine-ai venit, șoală, bine-ai venit (se repede să ajute cu desagii) Stai!...
amândouă. Haida. Vai de mine, cum li-i fi adus!... grele ca pământu’... Hopaa, așa. (cară
împreună, prin curte) Încoa-ncoa, sub prelată. Ce să le mai înșirăm... (SOFICA trage boccelele
și pe Tereza spre camion)... le-nșirăm pân' curte (se luptă să arunce boccelele sus, peste
oblonul camionului) dăgeaba! (reușesc în sfârșit. SOFICA se urcă apoi cu un picior pe
marginea camionului, încercând să mai aranjeze boccele. TEREZA încearcă să participe, fără
succes: acolo e domeniul SOFICĂI. SOFICA sare apoi la pământ și se prind una pe cealaltă de
umere, plecând)
TEREZA (privește la rufele de pe frânghie): Da’, bre, când mai faceți voi... transportu’? Nu s-au
mai uscat și rufele-astea... Doamne iartă-mă!?

SOFICA: Gândești că-s tot ale de ieri, eh?...


TEREZA: Păi, nu?

2 Contras din zi’ceam, din zona Muscel


, 2017 9
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Nț. Că-s ale cumnată-mii. Și-ale mă-sii. Ele-ntre ele... uite că s-au și zvântat. Dac-a
fost vânt/

TEREZA: Păi cum adică, ajutați și cu transportu’ - și mai și le speli?


SOFICA: Eah! Are copilul mic. Mic rău... eu le-am și zis, botezați-l mai repede, fă, să nu cumva
să pățiți cum a fost cu-ăl’lalt. Doamne ferește!
TEREZA: Chiar. Zi ptiu și scuipă-n sân.
SOFICA: Ș-a bătrână tot bolnavă, tot bolnavă. Toate costă, dară...
TEREZA: Ce să nu coste? Stai cu banu-ntins.
SOFICA: Le trebe și lor, prăpăditele.
TEREZA: Le trebe, mai e vorbă... cui nu trebe. Da’ nu e Gicu dus, unde zicea e dus? Italia parcă.
SOFICA (știe mai multe dar nu spune): Grecia, îmi pare... sau poati-că Israel. Numa’ că s-a cam
dat la fund.
TEREZA: Ăh?
SOFICA: Cică nu prea mai știe de el, cum ar fi. Gicuța.
Între timp SOFICA mai deschide un balot de țesături cusute cu modele, să le pună în copaie3,
TEREZA se uită cu uimire îngrijorată la cantitate și sare să ajute.

3 Albie sau troacă, vas scobit dintr-o jumătate de trunchi de copac, ca o luntre. Are folosiri multiple, ca albie de spălat,
covată de frământat aluatul, lighean, leagăn sau recipient în care se pune mâncarea pentru animale, pentru porci mai ales,
astfel încât ajunge echivalent al acestor cuvinte.
, 2017 10
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: Ce vorbești! Parc-am auzit eu ceva, da‘ nici n-am mai vrut s-aud. Că vorbește și lumea
asta...

SOFICA: Eh, își țin ele curajul. Nu s-arată. Da’ numa’ ele știu ce e-n inima lor!

TEREZA: D’aia s-a pus pe vânzare...

SOFICA: D’aia - și-am zis, unde tot pun eu copaia de rufe, ce să mai...

TEREZA (se uită pe cer, la camion): Vede Dumnezeu, Drăguțul, vede el...

TEREZA continuă să se uite la camion și la SOFICA și treptat se întunecă la față. SOFICA o


observă.

SOFICA: Unde merge mia, merge și suta, vorba ăluia. Pun copaia - că la gârlă cin’să mai meargă

TEREZA: Ce gârlăh

SOFICA: În copaie. Nu le-ating de mașina de spălat, nu există...


TEREZA: Nici eu... cum să... P-astea numa-n copaie. În lighean. Atuncea... Ia ascultă, tu, spune
drept, mai pleacă Vali azi?
SOFICA: Auzi vorbă! Păi, ce-am vorbit noi? Sigur că azi pleacă. Adică azi, da. Diseară.

TEREZA: Noaptea?

SOFICA: Noaptea. Și ce-are? Noaptea e mai liber/

TEREZA: Noaptea!

SOFICA: / mai liber pă șosea.

, 2017 11
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: Noaptea, bre!?


SOFICA: Știe el ce face, șoală. Noaptea vrea, noaptea pleacă. Că el trage de volan pă toate
serpentinile. Nu noi. Dacă-i place lui mai bine noaptea...
TEREZA: Tânăr, vezi tu... Și cunoaște el pă colo? un’să se ducă?... La Muzeu, acolo, unde e!
SOFICA nu înțelege.
TEREZA: Nu și-o face timp și văru’ Nelu, să poa’ să meargă cu el? Nelu, dac-a fost la
armat-acolo, știe Bucureștii ca-n palmă.
SOFICA: Terezo, eu p-asta să n-o mai aud! Cum adică, Vali să nu cunoască?! Când l-a văzut tot
satul la televizor... (TEREZA nu înțelege) La târg la Muzeul Țăranului, Vali - că nu e anu’? Ba,
să zic și eu, s-a făcut un an jumate.
TEREZA: O fi...
SOFICA: Ia stai. Nu i-ai dat tu lu’ Vali brâul lu’ tătuțu-mare, să vadă ăia lucru cum se făcea pe la
noi!?
TEREZA: Aaașa e. Că-mi uitasem. Chiar, de fier să fi fost brâul ăla și tot se rupea... războiul
mondial... câte și mai câte.
SOFICA: Amândouă războaiele!
TEREZA: Brâul ăsta eu nu-l dau. Nu-l dau să-l vânz – zic și zău, poati-că să fie... nu știu ce. Să
mor de foame, dar pentru Vali îl țiu.
SOFICA: Mulțumim, șoală, mulțumim. Dar poate mai ai câte ceva de adus? Loc ar mai fi, cât îi
camionu...
TEREZA: O fi, o fi – da’ vorba aia, de eu unde boala să mai...?
, 2017 12
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Păi atuncea...


TEREZA: Ori, stai-stai-stai, că dacă mă gândesc, ar mai fi tabloul.
SOFICA: Care tablou?
TEREZA: Tablou’ de care-ntrebai data trecută. Care-ai zis tu că vor la Muzeu - fotografii.
SOFICA: Nu știu ce zici, bre. Visezi: fotografii!
TEREZA: Aoleu, Sofico, unde ți-o fi mintea ta?... Tabloul mare de-l am pe perete în camera din
față. (mormăie pentru ea) De când n-ai mai fost ai și uitat!
SOFICA nu știe despre ce e vorba.
TEREZA: Ăla, tu - cu tot satul îmbrăcat – când a fost regele. O mândrețe.
SOFICA: Aaa! Tablou’!
TEREZA: Da. De ăsta ziceam, că m-am gândit. Îl dau. Mă duc și-l aduc.
SOFICA: Nu-nu-nu, Tereză, acu’ momentan nu mai interesează. Numa’ țoale, textile.
TEREZA: Bine-bine. Bine cum zici, bre. Măcar acuma după toate câte-am adus, ne-o ieși ceva.
Măcar cât data trecută să ne iasă. Zi-i tale lu’ Vali să bage de seamă și de restu‘ de-a mai
rămas, să ne dea de data trecută/ parcă mai era.
SOFICA: Mai încape vorbă!? Țiu eu socoteală, Tereză. La mine sunt hârtiile, tot!
TEREZA: Da. Să le zică Vali la ăia.
SOFICA: N-avea grijă. Îi spun eu lui eg-zact cum și ce. Cât să ceară.
TEREZA: Așa-așa. P’ormă ne socotim și cu benzina, una peste alta...

, 2017 13
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Las-o, Terezo-n... Doamne iartă-mă, de benzină! Benzina e de la noi, nu ți-am mai
zis!? Dacă noi tot mergem...!?
TEREZA: Atunci, zic mulțumesc și vodaproste (plecând, citează o vorbă de ele știută) – și până
ne-om plăti.

, 2017 14
Ioana Ieronim Cămășile

SCENA 2

A doua zi de dimineață – în curtea Soficăi și pe pantele satului se văd mai multe rufe decât ieri.
TEREZA pe mijlocul drumului, cu furca și grebla pe umăr, ezită în ce parte s-o ia, spre fâneață,
ori spre casa Soficăi. Nehotărârea o face să-și smucească tot corpul în direcții opuse. În sfârșit
se hotărăște să meargă la Sofica. Apropiindu-se, observă camionul în curte și multe rufe ude
întinse pe frânghie. Pironită locului, ea „citește” terenul. Mormăie, exclamă. Între timp SOFICA
iese în curte cu treburi. TEREZA o vede printre ostrețe. Dialogul din Scena 2 are loc peste gard.

TEREZA (apropiindu-se de curtea Soficăi): Bună dimineața, Sofică. Ce s-a făcut acia!... Vali?...
(TEREZA se lipește de gard, proptește uneltele alături. Sofica rămâne pe la mijlocul curții.)
SOFICA (veselă-nevoie-mare): N-a plecat, șoală, n-a putut. Pleacă azi. Am mai așteptat niște
țoale de la unii du’ pân Piatră. Da’ la noapte si-gur pleacă.

TEREZA (cu ochii la camion și în jur): Atunci, mai trec eu... Acu’ mă duceam să-ntorc fânu-ăla...
Acasă, Vali?
SOFICA: Da, se hodinește-oleacă. Adică, la televizor.

TEREZA: Atunci să-i zici drum bun și de la mine... La ce să mai intru... Mă și grăbiesc. Dar
să-ntrebe el acolo de bani. Și târgul. Să-ntrebe și de târg, cum stă treaba. (SOFICA tace,
zâmbind, dă mici semne de nerăbdare.) Adică să-ntrebe el, bre... se mai face tot așa târg iar
din nou, la toamnă...? Și de bani. Să-ntrebe de bani.

SOFICA: Îi bag eu grijă, Tereză, cum să nu!


, 2017 15
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: Așa. Bagă-i tale grijă... Și restu’ de plată, de-a rămas


SOFICA: Sigur, e clar – lichidarea, cum e scris. După hârtii.

TEREZA: Așa-așa. Cum zici, lichidarea,– că și-ăia de la oraș – mai poa’ să uite, mai se fac, ce
săăă/

SOFICA: Acu, s-o spunem p’a dreaptă, șoală, că mai amână ei, mai chestii-socoteli, ăștia de la
Muzeu. Și plata, vai de noi. Da’ tot cu ei... dacă nu curge, pică, vorba ăluia. Altfel, cine vine să
ne cumpere nouă dup’acia. De un’să vină? Și dacă vine nici nu oprește, să stea, să vadă

TEREZA: Am zis eu ceva!? Numa să vină el Vali mai repede cu banii, să-i aducă.

SOFICA: Sigur.

TEREZA: Că el, deh, ca băiatu‘.

SOFICA: Eh, și tu, Tereză!

TEREZA: Eu lucrurile le-am dat. El să caște gura să le spună. De bani. Că nu mai am deloc, șoală.
Deloc-deloc.
SOFICA: Mă supăr, să știi! Mai insiști atâta! Adică, nu știe Vali ce face? Degeaba l-am făcut noi cu
carte? De-i căram oalele încărcate la internat la oraș... mai ceva ca la cositori. Să fi rămas pe
mâncarea ălora, dădea în vo oftică Doamne ferește. Cât ne-am zbătut! E om cu carte, fă, mai
multă ca tine și ca mine la un loc.

TEREZA: Da’ e tânăr tare, bre, e crud. Zi-i că...


SOFICA: Da’ este descurcat pe lumea asta, să vezi tu ce dă din el, când are chef!... Și cu ăia am
vorbit eu la telefon, la București. Am aranjat eu.
, 2017 16
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: Așa...
SOFICA: Da. Îl așteapt-acolo cu hârtiile la mână, ca data trecută. Negru pe alb, tot egzact, după
tarif.

TEREZA: După tarif.

SOFICA: Ia uite, mă, nu știe Vali, cu-atâta școală!

TEREZA: Școală, ce școală - nu de asta zic/

SOFICA: Păi nu zice el degeaba, ci’că gura omului numa’ pământul o mai astupă.

TEREZA: Numa pământul. Adică, ce vrei să spui, de zici...?

SOFICA: De-aia, că vorbea unii, (imită) n-a ajuns el Vali tot cărăuș, pă camionu’ lui tac-so? A
făcut rahatu’ praf, cu școala lui cu tot. Parcă asta mai e școală... Ietee, să las eu băiatul fără
liceu. Unu am. Și ce, e rușine să facă un ban cinstit? Cărăușește - pe moment. Pro-vi-zo-riu.
C-abia a termenat. O să le pară tot lor rău, când n-o mai fi p-acia s-ajute la toți, cât îi de
săritor... prost de bun...
TEREZA: Săritoooor, bun, n-are cum mai fi de bun!.. Da’ ce, e rost să plece și el, vai de mine?

SOFICA: Vorba vine. Dar o veni și ziua aia când să plece, (plângăcios) o veni – și-atunci o să le
pară lor rău.

TEREZA: Nici vorbă... de ce țiu eu la el – Ca la copilu’ meu, ce mai, dacă eu n-am avut...

SOFICA: Cum nu s-a dezlipit el de mă-sa mare când a căzut la pat și-i făcea pân casă ce-a
trebuit, ca o fată – când alții... nici nu se uită. Are Dumnezeu Drăguțu grijă, că și Vali...

, 2017 17
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: E, e... Dar eu ce să mă fac!? Unde sclipuiesc dup-un ban. Că vine iarna acu’ și n-am un
ban!

SOFICA: Păi cum? Banu’ să iasă. Dar acuma o zi în sus sau în jos - n-o fi foc.

, 2017 18
Ioana Ieronim Cămășile

SCENA 3

După două zile. Zgomotele satului. Se aude râul, un sunet de apă mare care crește treptat în
intensitate. Nici în curtea Soficăi, nici prin sat nu mai sunt rufe puse la uscat. Frânghii goale.
Camionul nu se mai vede. TEREZA, înălțată pe o piatră în afara gardului, sprijinită de uluci, stă
de vorbă cu SOFICA. SOFICA e ocupată în curte – curăță porumbul de pe știuleți, stând pe un
scăunel lângă o grămadă de porumb.

TEREZA:... Unde-au venit și apele mari, Doamne ferește!... Și eu... cu transportu-ăsta mi-am
golit casa. Am dat și lucrur’li dinainte, ba și-alea rămase după la neamuri - să mai tragă la
preț. Vechituri. Da’ parc-a rămas pustiu pân' casă. Umbli și sun-a gol.

SOFICA: Noi la fel, șoală, tot așa. Ce să faci tu... (Privește la TEREZA, continuând să lucreze și
observă că nu va scăpa ușor de ea. Vorbește strepezit) Da’ nu vrei să intri? Intră, intră, că nu
te trag copiii de poală!

TEREZA (bombăne ceva despre poartă, reușește să deschidă zăvorul, intră în curte): Sun-a gol, ți
se face și urât. Poate ce-om mai lucra de-acu-nainte, să mai îmbrăcăm casa iar la loc... Noi
să fim sănătoase... (privește pânditor în jur).
SOFICA: Acu’, șoală...! Ce face lumea om face și noi!

TEREZA apucă un știulete să curețe boabele de porumb, din grămada la care lucrează SOFICA.

, 2017 19
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Așa-așa - zic mersi – că tre’ s-ajung la moară... (nemulțumită) M-am lăsat de tot-de
tot... nu mai am mălai nici de cir, să dau la pui! (gonește găinile de la boabe)

TEREZA: Ai mulți?

SOFICA: Ha?

TEREZA: Mulți pui?

SOFICA: Numa la o cloșcă. Pe-ailaltă de cloncănea am udat-o... până i-a trecut. Să facă ouă!
Ușșș, boalelor, uș d-acia!!... șezi colo-șa pe bolovan, Tereză. Stai... că nu dau turcii.

TEREZA (Se așază, începe să curețe știuleți): Pentru un ban, ne despuiem noi casele!

SOFICA: Pentru un ban. Ce nu face omu’ pentru-n ban.

TEREZA: Face - și de-ăle nefăcute. Ce cu gândul n-ai gândi. Păi, uită-te la mine. Nu mai departe.
Când am îngropat-o pe maica mare, nu i-am mai pus cămașa de mireasă. Și cum o mai
pritocea și-o îngrijea în lada aia a ei de Brașov, săraca. Unde ținea ale-nmormântării... că n-a
lipsit un ac din toate ce-a trebuit, la moment... Să aibe parte de lumină, săraca, pe unde-o fi.
Am zis, păcat de lucru-așa frumos ca să-l îngropi. Și-acuma, să dau eu frumusețea aia...

SOFICA: Păcatele noastre, șoală!

TEREZA: Păcatele! Mă gândeam az-noapte la ea săraca...

SOFICA: Hă? (Gonește iar găinile de la grămada de porumb.)

TEREZA: La maica mare, zic. Cum povestea ea din Primu’ Război, când au apărut nemții pe
culme, uite – colo. Și ei cu-ai lor, Băjenii, au fugit cu ce-au avut pe ei și grămada de copii
mici. Că nici căruță nu mai aveau. Scăpătați.
, 2017 20
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Ia, mai ia și din știuleții ăia, după partea-ailaltă!


TEREZA: Da. Când au plecat în refugiu din Rucăr la bunici, la popa Țuluca din Lerești. Și-au venit
p-ormă-ndărăt acasă – de-au găsit casa GOALĂ! pereții goi. Maica mare era fată de măritat,
abia ieșise la horă atunci, până să vină nemții... Cum zicea ea, parc-o aud și-acu. Patru frați
mai mari pe front... doi au și murit acolo...!

SOFICA: Și dintr-ai noștri câți au mai murit atunceaaa... scriși toți pe Monumentul Amiralului. Eh!
cine mai stă să-i citească!

TEREZA: Așa a fost, de-au găsit pereții goi. Tot le furase. Tot!

SOFICA: Nemții!

TEREZA: Ei, nemții! Nu nemții. Nemții erau cartiruiți când s-au întors ai noștri-acasă. Cică
se-ascundeau fetele de frica nemților, puneau niște cârpe urâte-n cap. Dar le-au spus nemții:
noi nu furăm, că ne pedepsește. Tot românii voștri furat. Românii – șmecheri : învățaseră
vorba asta. Românii - șmecheri.
SOFICA (absentă): Șmecheri...!!

TEREZA: Și-așa a bătrână – adică, era femeie-n toată firea atunci, cu copiii mici după ea... băieții
pe front, bărbatul dus - și casa goală. S-a așezat la război și-a-nceput să țeasă. Țoale,
cămăși, șervete, plocade... toate halea, prin mâna lor a trecut. Și costumul de mireasă al
maichii mari. Tot ea.
SOFICA: Așa s-a făcut România Mare, cum zicea moșu. Parc-abia acu’ înțeleg ce tot zicea. Ferice
de noi, că le găsim pe toate la prăvălie!

, 2017 21
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: Bani să fie! Cum /ziceam


SOFICA: Bani să fie, să dea Dumnezeu! Bani albi pentru zile negre... Ia hai c-am curățat destul.
Ții tale oleacă sacul?

TEREZA ține de sac, SOFICA pune porumb în el cu lopata.


TEREZA: Și noi ce facem? Risipim și iar risipim. Doamne, câtă risipă. Și nu se mai oprește!

SOFICA: Acu, nu putem noi îndrepta lumea cu umărul. Măcar să ne vedem d-ale noastre.

TEREZA: Porumbu’ ăsta... ăsta ți-a mai rămas?

SOFICA: Ce să-mi rămâie?

TEREZA: Adică, după tarlaua voastră, unde-ați semănat?

SOFICA: Da de unde! e cumpărat, bre – pe bani grei! Mulțumim frumos, Tereză, acu’ o fi destul.
(începe să strângă și să lege sacul). Mulțumim. Să mă scuzi că nu te-am servit și eu c-o
dulceață, ceva, o țuică, să mă ierți/

TEREZA: Nu trebuie, vai de mine! Vali să vină, eu numai de-asta... Abia-l aștept. Mi-am golit eu
casa, da’ măcar să știu că/

SOFICA: Păcatele noastre, șoală, nu vezi! Gura cere.

TEREZA: Vali... nu mai pot, pân-o veni.

SOFICA: Te-anunț eu când o fi - mai încolo (TEREZA se schimbă la față. SOFICA „o drege”)...
câteva zile bre, până vine.
TEREZA: Vai de mine!... atâta?!!... N-avea el timp să se întoarcă și de două ori, de-atunci?!

, 2017 22
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Ei și tu acuma! Doar n-o fi după intinerar, ca la fabrică. Cum erea odată! Băiatu’ are și el
treburile lui.

TEREZA: Să să fi dus Nelu cu el, să-și ia liber. Ai tu inima asta să-l lași pe Vali, un copil...

SOFICA: De Nelu să nu te mai aud, șoală! nici nu se discută. Fiecare și le știe p-ale lui... Da’ Vali
era vorba să meargă cu Tonel. Tonel a’lu Costache - îl știi, de-au fost colegi amândoi. Din aia
s-a amânat– până umple Tonel camionu’, nu-ș ce zicea că duce

TEREZA: Niscai lemn de furat, ce să mai ducă... Ducă-seee, să se tot ducă, Doamne iartă-mă!
După cât au prădat ei pădurea, hoții! Ei, cu neamurile lor... Hoție la drumu’ mare, a chelit
munții ăștia!

SOFICA: Acu’ la ce să vorbesc, dacă nu știu. Nu știu eu ce marfa...

TEREZA: Nici eu. Nu mă bag, nu mă privește. Eu cu voi am, cu Vali.

SOFICA: Uite, mă și jur, cum sosește acasă, îți trimit vorbă. La minut.

TEREZA: Oricât de târziu, nu mă deranjează.

, 2017 23
Ioana Ieronim Cămășile

SCENA 4

O zi mai târziu, după-amiază, înnorat. În curtea Soficăi și în peisajul satului, sforile goale de
rufe. Se aude un zgomotul puternic al râului, cu momente de intensificare și din când în când
sunet de obiecte - lemn, tablă - izbindu-se între ele pe apă. La Sofica, poarta este larg deschisă.
Sofica stă pe trepte.

SOFICA: Ce-am făcut iooo... ce-am făcut! Ce-am făcutîîî, ce-am făcuuuuut!
TEREZA (intră, ajunge până în mijlocul curții, bâiguie „Păcatele mele!” Se crucește „Maică
Precistă!”): Ce-ai, Sofică, ce e?!... Ce-ai bre, Sofico!

SOFICA plânge în hohote, vorbește neinteligibil.


TEREZA: Ce s-a făcut aici...?! Spune-mi mie, Sofico... ce ai, bre! vorbește-o’ată!!

SOFICA: Vaai, vai de noi și de noiii! (deodată se îndreaptă din umeri) Ia hai, gata!... că mai și trag
a rău. Putea să fie și mai... Vali! Vali! (suspine)

TEREZA: Vali!! Spune tu, ce e... Vali... Ce??


SOFICA: Vali - a avut accident. Și eu abia acu’ să aflu.

TEREZA: Ce face...!!? Accident!!!

Se întunecă tot mai tare, zgomotul râului crește, rafale de vânt, păsări flutură când și când.

, 2017 24
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Nu degeaba am visat eu scule negre... lână neagră, uite-așa... Doamneee, iartă și
păzește

TEREZA: Accident.

SOFICA: Și eu să nu știu nimic-nimic. Nimic/

TEREZA: Accident!!!? Când? Uite ce e, îmi spui ori nu-mi spui!! UNDE? CÂND?

SOFICA: Atunci imediat. La vo două ore - ce! o oră. Abia plecase.

TEREZA: Și unde e, ce... unde?

SOFICA: La spital, la oraș.

TEREZA: Da’ lucrur’le noastre... Vali? Și camionu’? Lucrur’le??

SOFICA: De un-să știu... Numa’ ce mi-a zis Nelu la telefon: ce-a fost mai greu a trecut, așa a
spus.
TEREZA: Ce-a făcut!?

SOFICA: L-a găsit întreg la oase, că putea să fie Valiiii (val de plâns), să fie... Asta, dacă nu mă
minte ei/

TEREZA: Să călătorească el noaptea!!... Și lucrur’le noastre, halea...!?

SOFICA: Cic-a avut reflexu’ de-a sărit din mașină, drăguțu de el, și-a scăpat...

TEREZA: Unde s-a petrecut?... spune tu, vorbește!... Dar sacii noștri? Ce s-a făcut? Sacii!

SOFICA: E la spital/ Nelu.

, 2017 25
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: Ce faceee!? La spital!!


SOFICA: Nu, tu. Nelu e la spital.

TEREZA: Care Nelu! Și lucrur'le? Accidentul, unde...? Unde-a fost accidentul? UNDE? Spune, tu,
odată!!!

SOFICA (Pauză): La Vadu.

TEREZA: Vadu!? vorbiești să n-adormi. Care Vadu... Nu e Vadu dîn-sus? Ce-are-a face, colo, cu
Bucureștii!

SOFICA (Pauză): Nu era plecat - la București.

TEREZA: Cum nu la București?

SOFICA: Se ducea la Viena. Adică, da. La Viena.

TEREZA: La - ceee?? Alt-acuma! Tu te-ai țăcănit de tot!!


SOFICA: Nu. Ascultă. La Viena se ducea.

TEREZA: La Viena!
SOFICA: La Viena. Am zis să nu mai știe lumea, să vorbească... De-aia nu ți-am zis nici tălică.
Am găsit noi un negustor acolo. Unul plecat dup-aici...

TEREZA: Am știut eu. Am știut.

SOFICA: ... un om de la noi. Se știa cu Nelu, până să plece. Unul de la șantier.

TEREZA: Am știut eu.

, 2017 26
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Prieten. Prieten bun.


TEREZA: Tot timpul am știut... (un urlet scurt) Lucrur’le mele. Că mi-am golit casa...
SOFICA: Nu așa, tu... nu-nu-nu. Ne-am socotit că iese un ban mai bun, gândește-te, la ce
plătește ăla, nu te pui.
TEREZA: Dac-am rămas văduvă și n-am pă niminea, să vă bateți voi joc de mine!
SOFICA: N-auzi, Tereză, că ne ieșea bani buni. La toți ne ieșea. Are omu-ăla de-l știe Nelu
demult/
TEREZA: Nu te mai preface-acia! Să nu te mai prefaci. Să mă prostiți și să mă duceți voi... Și
băiatu’, cât am ținut eu la el!
SOFICA: Ascultă! Are omu-ăla acolo la piață... Are, cum îi zice? zi-i pă nume... are-acolo la
Flomac, Flomanc - are un loc frumos unde vinde el lucruri numa unu și-unu, din România.
Mă mai asuprești și tu acuma, că vezi ce foc e pe mine...! Înțelege-te odată că prețu’ e preț la
Viena. Nici nu se compară
TEREZA: Prețu’, da!?
SOFICA: Că vin clienții grămadă.
TEREZA: Și-mi ține mie de cald! Îmi spuneați voi mie, prețu’? Îmi spuneați voi drept, ce-ați loat
pă lucrur’le mele!? Ale mele! Dacă voi, care s’teți rude... atunci de la străini ce să mai aștept.
SOFICA: Bani adevărați, Terezo, nu așa. Acuma (suspină)
TEREZA: Prefăcuto! prefăcută ce ești tu ș-cu neamu’ tău, ăi mai de jos, cărpănoșii lumii, de vă
mâncați de sub unghie! Mai și plângi, ptiu! O vidia El... (semn în sus), o vidia. Acuma eu atâta
vreau, lucrur'le mele. Unde e.
, 2017 27
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Cum poți tu să crezi că ne bucuram noi la lucrurile tale/


TEREZA: Ba bine că nu!! Eu de unde erea să știu? care nici/
SOFICA: Ne bucuram noi la partea ta!!? Tereză Terezăăă, n-am păscut noi gâștele-mpreună de
mici. Îți zic că ăia, acolo, apreciază, nu ca p-aici. Să se facă Vali-al meu bine, să dea
Dumnezeu Drăguțu’, ș-ai să vezi când/
TEREZA: Bine să se facă, bine! Da’ eu vreau lucrur’le mele! Ce s-a făcut cu ele. Unde e: scurt pe
doi!
SOFICA: Lucrurile a trimis să le scoată din camion, unde-a căzut. În vale.
TEREZA: Vai de mine!! În vale!
SOFICA: A lunecat pe coastă-n jos, ci-că.
TEREZA (începe să jelească): În prăpăstiile alea!
SOFICA: Ce-am înțeles și eu la telefon, bre... Acu, minte ei, mint și eu. Că s-a dus să le... cum îi
zice, bre? Să le - „descarcereze“. Ai auzit la televizor
TEREZA: Nici un televizor!... Eu vreau înapoi ce este al meu!... Că n-am ce pune-n sobă la iarnă...
n-am cu ce plăti oamenii la arat... Voi poate-ți avea... Eu...
SOFICA: Dar Vali, Vali, Vali.
Între timp, peste zgomotul apei, care se intensifică, au început să se audă strigăte, tot mai
aproape.
VOCI: Tereză! Sofico!! veniți iute și voi! veniți de-ajutați! viitura!! Vine! a vint! Să n-ajungă ș-acia
că...

, 2017 28
Ioana Ieronim Cămășile

Apar în scenă bărbați, femei cu cizme, galoși, bocanci în picioare, și diverse unelte. Câte unul se
închină iute, bodogănind. Când se încurcă între ei, înjură – ad libitum. [Sugestii de repertoriu
injurios: vârstnicii (bărbații mai ales): „Tu’s candelu și grijania”; „Tu’s biserica... (mă-ti)”, „Tu-s
lumânarea...” „Tu-te-n cur (pă mă’ta)”. Femeile: „Găsi-ti-ar să te găsiască”, „hire-ai să hii”,
„Dar-ar boala-n tine”, „Dar-ar strechea...”, „Arză-te-ar focu”, „Trăzni-te-ar (să te trăznească)”,
„Loi-te-ar...” și antidotul: „Ptiu, Doamne iartă-mă (că vorbesc cu păcat)”. Tinerii (fete, băieți) – și
în general – injuriile curente ale zilei, în română și engleză.].
SĂTENII: Toată lumea/ scoateți prăjini, cazmale, tot / Haida, fuga! / Prăpăd!/s-a adunat tot satu
/ hai și voi ce mai stați
Aveți vo cange? / Mai loați căngi / colo-șa, su’ fân / lanțuri /hai-hai, adu-l pă-l dân grajd/
toți sacii goi/ la nisip, aici/ umple / mai luați prăjini
Sofico, Terezo, ce stați ca beldiile! veniți, că ne ia apa! curci plouate!
TEREZA pornește după oameni, apucă o cazma, iese din scenă după ceilalți. SOFICA trage în
picioare niște cizme enorme de cauciuc, aduce și ea unelte, saci, iese. Intră și ies apoi săteni pe
rând, cu cărucioare și roabe pline de cămăși, ștergare, cergi etc. pline de noroi, sfâșiate, le
deșartă pe marginea drumului, în dreptul gardului Soficăi, unde se opresc o clipă-două,
aruncând scurte replici înainte de-a o lua înapoi, în grabă:
Pân-aici n-ajunge / Apa? Doamne ferește! /primaru... poati-că „la vizita de lucru”
UN SĂTEAN (scurmând câteva clipe prin obiectele înnoroiate): Ale cui să fie!
ALT SĂTEAN: Chiar, ale cui o fi?
UN SĂTEAN: Câte sate-s din sus, cin’ să știe!?

, 2017 29
Ioana Ieronim Cămășile

SĂTENII (de-a valma): Ne bate Dumnezeu. / S-a înrăit lumea bre / A-nrăit de tot-de tot.../ Urgie
mare! Urgia lu Dumnezeu – Sfârșitul lumii, nu alta./ Fuga-napoi!

, 2017 30
Ioana Ieronim Cămășile

SCENA 5

În aceeași după-amiază, la scurt timp. Zgomotul râului mai scăzut. Cerul tot noros, puțin mai
luminat. Poarta Soficăi larg deschisă. Mult mai mare, movila de textile înnoroiate, rupte, obiecte
sparte, amestecate. Intră în scenă VALI, bandajat la brațul drept și NELU – amândoi nerași, palizi.

VALI observă movila o lungă clipă, dezorientat, se apropie să vadă mai bine.

NELU: Pleacă, mă, d-acolo. Ia hai în casă (îl ia de umeri, îl trage spre poartă) Nu mai ai tu timp
de fleacur’le-astea.

Vali: Ce-o fi la gârlă acuma!! Dar acolo... Tată! Ce-au făcut ăia de la șantier? Tată? De câte ori să
te-ntreb? Deci: băieții - au fost. Au găsit locul. Zici c-au rezolvat, da? Adică, ce-au rezolvat?
Au găsit camionul. Au scos baloturile? De-aici s-a rupt filmul. Spune, domne! Ce nu-mi zici și
mie?... Camionul? S-a mai salvat ceva din camion?

NELU: Da, camionul.

VALI: Și baloturile? Toate?


NELU: Nu. Adică, da. Asta e. Le-a luat...

VALI: Cine?
NELU: Apa, cin’ să le ia! – Han-Tătar!?... Când s-a rupt zăgazul, sus, n-a mai fost timp... S-au
dus - pe apa Sâmbetei... în - aia mă-si s-au dus!... A mai rămas hârbu’ de camion... Om
vedea! Mă tot descoși atâta... Întrebări prostești!
, 2017 31
Ioana Ieronim Cămășile

VALI se întoarce din drum, cu ochii la grămada noroioasă. Se apleacă greu din cauza brațului
bandajat, trage de un colț de pânză cu mâna bună, geme.

NELU: Lasă-le, boalii, și hai d-acia odată. Eu cu cine vorbesc!?

VALI: Astea or fi... (VALI continuă să tragă din grămadă.)...

NELU: Vali, vino-ncoa, Vali! Doamneee!

VALI: Or fi chiar lucrurile noastre.

NELU: Asta mai e una cu tine! Pleacă, mă, d’acolo, n-auzi? Păi câtă lume e pe valea asta, de un’
să fie taman astea ale noastre!... Niște boarfe... pân’la anu’ coase altele!

VALI: De-o fi cin-să le mai coasă.

NELU: Da’ loa-le-ar dracu’ dă boarfe-n... să le ia, ptiu (scuipă).

VALI: Nu pot să cred nu pot să cred nu pot să cred nu pot să cred.


NELU: Puteam să te-aducem așa - pe tine! Doamne apără și păzește!! (Îi repede lui VALI un
pumn în coaste): Gata! Ce-a fost a fost (semn spre movila de rufe.) De-acuma, asta e treaba
mea. Ț-am spus.

VALI: Tu?... ei, și cum?

NELU: Contează tu să fii zdravăn sănătos. Asta contează. Fii mulțumit cum e. În restu’, mă ocup
eu.

VALI: Și cum, spune, cum zici că te ocupi?


NELU (rutină, ca unui copil): Ia mai... stai și neștiut! Că stai bine.
, 2017 32
Ioana Ieronim Cămășile

VALI: „Mai stai și neștiut”! De-aia ne și merge la toți p-acia... i-extra-ordinar cum ne merge. Ca
focu’!

NELU: Mie să nu-mi întorci vorba, obraznicule! Ia uite, mă! învață ou’ pe găină! Când ți-oi cârmi
una... te trec Dunărea. Ia vezi! În casă imediat! Mâine e zi grea.

Cei doi, în curte, înaintează încet spre casă. Intră în scenă SOFICA, întorcându-se cu sufletul la
gură de la râu. Ajunge în curte, scapă cazmaua din mână și-l îmbrățișează îndelung pe VALI în
mijlocul curții, se îndepărtează puțin să-l privească și iar îl îmbrățișează.

SOFICA: Cum să te ia Dumnezeu de la mine, cum? Că doară n-am omorât pe nimineaaa... Unde
ești lovit, mamă? Doare? Unde doare? Băiatu’ mamii, băiat

TEREZA sosește trăgând un coș de lucruri prinse pe râu, pe care le aruncă pe movilă. Ea intră în
curte și urmărește dialogul de la oarecare distanță.

NELU: Sofico! Gata acu’, du-te de pregătește bagajul lui Vali. Că trebuie să plece.

TEREZA cuprinsă de perplexitate, face mai multe gesturi și exclamații (Asta nu! /Mie să-mi
spuneți clar, lucrur’le mele unde e /Ba aici rămâi până... / Nu pleci nicăirea, să știu de bine că...),
alternând cu mișcări de retragere, de resemnare. Nu îndrăznește/ nu reușește să pătrundă în
cercul familiei.

SOFICA și TEREZA: Ce face...?! Să plece!!! Care să plece! Când!?

NELU: Cu trenul de dimineață.

, 2017 33
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA și TEREZA: Ce face...?! Dimineață!!! /Să plece! / Nooo! / Un’ să să ducă!


NELU: Mâine dimineață. Are biletu’.

SOFICA: Ia zi! Zi! Zi că pleacă! Îndrăznește de mai zi o dată, să aud!!... Poati-că...

TEREZA se întoarce la un moment dat la movilă, trage de vreo două rufe și le aruncă la loc,
revenind în curte.

VALI: Da, mamă. Așa e. Plec dimineață: mi-au ieșit hârtiile. Contractul de lucru... Uite (începe să
se caute prin buzunare).
NELU: Las-o p-asta. Îi arăți mai încolo. Ia hai odată-n casă!! (ia tașca de pe umărul lui Vali și iese
grăbit din scenă, nereușind să tragă după el pe VALI și SOFICA.)
SOFICA: Cum?! La care... Viena?

VALI: Ce Vienă? Nici o Vienă... În Germania! Nu mai știi când umblam noi după jobu-ăsta? Tata și
cu mine... Uite c-a ieșit! Contract, tot... Mâine am și plecat.

SOFICA: Încailea! Cum să pleci!?


VALI: Ei, cum! Pă tren.

În paralel, sătenii pe lângă movila de rufe și deșeuri scurmă, întind ce găsesc – mâneci, poale,
plocade rupte, de nerecunoscut, toate noroi – pe pământ, pe gardul Soficăi. Unii dintre oameni
mai privesc peste gard, spre curtea Soficăi, ascultând.

, 2017 34
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: După accident!! Să pleci așa deodată! Nici să nu te gândești. Poate peste mine moartă,
să treci!

VALI: Și de ce să nu plec, mă, mamă?

SOFICA: Adică ție nu-ți pasă de mine deloc? Deloc-deloc?

VALI: Dar n-am nimica bre, mamă! Sunt zdravăn sănătos, nu vezi?

SOFICA: Și cu mâna ruptă.

VALI: Ei, na! O zgârietură – când am sărit din camion. Zi mersi. Așa le place în Germania de
băieți – cu mâna-n fașă. Tu în loc să te bucuri că mă vezi întreg și gata de plecare - în
Germania! tooot bâzâi acolo

SOFICA: Nu mă prostești tu pe mine, Vali, că ne știm noi.

VALI: Vezi că mânii pe Dumnezeu!

SOFICA: Că n-o fi după tine! Ți s-a făcut de plecare. Nici vorbă de-așa ceva. Nelule!!! tu te pui la
mintea lui... Nelule!?

S-au apropiat și stau în poartă MAICA LORENȚIA și alți vreo doi săteni care încearcă, așa ca și
TEREZA, să comunice cu familia, dar fără succes. Până la urmă MAICA LORENȚIA face vreo doi
pași în plus și reușește să vorbească cu VALI, devenind un fel de purtător de cuvânt și pentru
ceilalți din micul grup.

MAICA LORENȚIA: Valerică! Măă, Vali! Te-ai întors, maică... Urgie mare pe noi, mamă...
te-așteptam ca p-un măr copt!... Dar ce-ai pățit, vai de mine?!

, 2017 35
Ioana Ieronim Cămășile

VALI: Săru-mâna, maică Lorenție. Mai nimica. Nu...


MAICA LORENȚIA: Pot să intru, maică...? A dat ăia ceva bani? Vun bănuț, acolo...

VALI: Vino matale mâine, te rog frumos. Mâine.

MAICA LORENȚIA: ... o arvună măcar?

VALI: Mâine. Acuma vezi că nu-i rost, maică. E tata acasă mâine toată ziua. El ține socotelile.

VALI și SOFICA: Săru-mâna, maică Lorenție, săru-mâna (LORENȚIA pleacă târșâind papucii,
proptindu-se în baston, nemulțumită. Pleacă și ceilalți din poartă și încep să scurme în movilă).
SOFICA (lui Vali): Eu atâta-ți spun, că nu există să pleci tu așa, tam-nisam.

VALI: Uită-te la mine, mamă - sunt tocmai bun de... iexport!

Oamenii la movilă scot mai departe bucățile noroioase, le întind. O femeie descoperă că o
bucată îi aparține, rade și stoarce noroiul de pe ea – ceilalți nu cred, ea gesticulează și eventual
spune: „Cum nu: uite semnul icișa. Cusut cu mâna mea... Uite semnul. Mă prostiți voi pă mine”.
Revelația că hainele pot fi ale lor se înmulțește. Perplexitate.

SOFICA: Nu te las. Eu nu te las să pleci mâine - și gata. Ptiu, să ți să obrintească rana, Doamne
ferește!

VALI: Să se – obrintească, i-auzi la ea!

SOFICA: Păi ce știi tu, nimic nu știi... Că-ntorsătura e mai rea ca lovitura... Mai știți voi de ceva,
de nimic nu mai știți! Vai de lumea asta.

, 2017 36
Ioana Ieronim Cămășile

NELU: Ia mai terminați! Gura! În casă imediat, amândoi!! Pe loc!! Eu cu cine vorbesc acia! Atâta
prostie... ‘zda mamelor voastre azi și mâine.

VALI și SOFICA sunt foarte aproape de casă și departe de TEREZA și de ceilalți.


VALI: Mai las-o cu atâta mămoșenie, că într-o săptămână nici nu se mai cunoaște. Mai rău mă
loveam p-aci pe coastă, când păzeam la oi. Am avut o baftă chioară! Mai bine zi așa. Să
mulțumim la Dumnezeu.

SOFICA: Atâta băiat am și... eu nu vreau să/

VALI: Păi de-acuma tu ce părere ai, că mai e pe vrute? E că... trebuie. Asta e!!

Liniște, apa nu se mai aude aproape deloc. SOFICA și VALI încep să se tragă spre casă. TEREZA,
în curte, urmărește scena, se apropie foarte încet de casă și starea ei tot mai intensă
electrizează spațiul.
SOFICA urcă pe scări, iese din scenă. Unii dintre oameni încep să se apropie și ei, într-o mișcare
lentă, au câte-o bucată-două din rupturile înnoroiate în mâini. Ajuns pe trepte în urma mamei
sale, VALI, cu spatele la TEREZA și la oameni, este atins de tensiunea oamenilor.

TEREZA (țipăt):Tu!!!... Vali!

VALI se întoarce, rămâne cu ochii țintă la TEREZA. În sfârșit, pare să înceapă a respira din nou.
Ridică ochii în cercurile mai largi: oamenii îndreptați spre el, deșeurile întinse, oamenii din jurul
movilei - apoi dealurile, cerul. Coboară ochii, brusc, își pironește privirea în pământ, între el și
ceilalți.

, 2017 37
Ioana Ieronim Cămășile

VALI: Toate astea... le plătesc... eu am să le plătesc.

Cortina

, 2017 38
Ioana Ieronim Cămășile

ACTUL II

, 2017 39
Ioana Ieronim Cămășile

5-6 ani mai târziu.


Curtea SOFICĂI

SCENA 1

Zgomotele din curtea Soficăi sunt mai puțin puternice decât în ACTUL I: mai puține păsări, un
singur cocoș, câinele latră mai slab, răgușit.
TEREZA (sosește la poarta SOFICĂI, cu mers obosit, cumpănindu-și pe umăr coasa, pe care o
sprijină, vertical, de gard) Soficooo, Sofico!
(Nimeni. Orătăniile cârâie prin curte, câinele zuruie lanțul legat de sârmă. Latră prietenos)
N-auzi, tu, Sofico!! Sofiiii!!! Aoleu, nu mai poci. Mi s-a-muiat picioarele. De lihnită ce sunt.
Cum zicea a bătrână? a mas șoarecii la mine-n burtă... (râde pierit. Așteaptă, încearcă să
vadă prin gard, în curte. Apoi, cu glas strident, ca la munte) Sofiiico!! Sofi! N-auzi, bre!...
E-acolo, un’să fie, prefăcuta. Prefăcută ce e! Sofica!!!... Sofi!... se face că nu m-aude.
Soficoooo!!!!... După ce-am cosit toată ziua... singură cuc (vocea i se fărâmițează. Pauză.
Apoi foarte strident) Sofiiicaaa!! Iu-huuu! Șoală Soficăăă! Un-te-ai băgat, fă... Găsi-te-ar să
te găsească azi și mâine, Sofico

În sfârșit, se aud uși trântindu-se și zgomote de obiecte izbite în cale, în timp ce SOFICA se
apropie prin curte.

SOFICA: Vineee! Vine! Iartă-mă, Tereză, nu te-am auzit din prima, fierbea oalele pe foc. Ce e?

, 2017 40
Ioana Ieronim Cămășile

Tereza rămâne tăcută.

SOFICA: Ce-i? Care e treaba?

Tereza tace și amândouă femeile rămân în poartă.

SOFICA: „Ce vânt te aduce?” Hai, bre, că de tăcută ai fost destul, da’ nici așa. Vrei să intri? Hai
intră, intră, vai de mine, cum să nu (o trage pe TEREZA în curte). Zi-i.

TEREZA: Păi uite ce mă gândeam eu - adică, uite, am venit să... (pauză)

SOFICA: Da?

TEREZA: Ce m-am gândit eu...

SOFICA: Zi odată, șoală. Că dă oalele alea-n foc.

TEREZA: Poate că, să zicem așa... Poate ai și tale nevoie de o mână de ajutor p-acia, cât de cât?
Aș fi dispusă/

SOFICA: Ajutor? Cum adică, ajutor?

TEREZA: Păi mă gândeam, cu Nelu și Vali plecați... Poa’ să pun și eu mâna să te-ajut un pic la
treburi p-acia, la câte hangarale sunt/

SOFICA: Ce vorbești, șoală!


TEREZA: Doar nu mi-o fi acu’ rușine să lucrez - străin. (repede) Adică-n familie, cum ar veni. Că
dacă tu ai tot ce-ți trebuie...

, 2017 41
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA (auto-ironic): Asta, da. Chiar ai nimerit-o! Tot ce-mi trebuie.


TEREZA: Ai, șoală, ai, să nu mânii pe Dumnezeu! Ai.

SOFICA: Cum mai crede lumea asta că le știe pe toate...

TEREZA: Oricum, bre, nu duci lipsă. Adică, nu. Dar eu de multe ori, uite zic zău, gata s-ajung în
câte-o zi de n-am ce mânca.

SOFICA: Haida vino-ncoa-năuntru, Tereză.

TEREZA: ... mă las pe mine să le dau câte-un pumn de boabe la păsările-alea, prăpăditele!... la
jigara de porc

SOFICA: Ia hai în casă, Tereză, hai odată. Ne mai aude lumea...

TEREZA: Care lume? C-a rămas satu’ gol. Câți mai ies colo la Muscel, la fân? Plecați, duși - în țări
străine. Las-să muncească acolo. S-ajung eu să-mi cosesc singură, ca un om. Să mă vadă
mica și ticu pe mine ce-am ajuns! S-or fi sucind în mormânt, săracii

SOFICA: Ei, Tereză, și tu! Ce le mai exagerezi... că doar n-au plecat toți! Vino. Hai la bucătărie,
s-o fi făcut scrum fiertura aia prin oale... Satul gol!

TEREZA: Ce, nu-i adevărat?!

SOFICA: Adevărat, adevărat - dar tot o prostie (par să-și aducă amândouă aminte de un joc al
lor de demult)
TEREZA (zâmbind): Mai ai cafea d-aia bună d-a ta?
SOFICA: O mai fi, p-un fund de borcan. De când n-am mai stat noi de vorbă... De când...

, 2017 42
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: De când cu...


SOFICA: De-atuncea.

Pauză.
TEREZA: Acuma, ce-a fost a fost. / Gândesc că...

SOFICA: Hai să-mbucăm ceva amândouă.

SOFICA ia coasa și furca TEREZEI și le trage în curte, încuie, o apucă pe TEREZA de braț și merg
spre bucătărie, apoi ajung la bucătărie - vorbind.

SOFICA: Să stăm și noi amândouă la masă

TEREZA (înghite în sec): Eh, mulțumesc. Să nu deranjez. Tu gândește-te la ce ți-am spus, eu așa
zic. Te gândești.

SOFICA: Ce...

TEREZA: Unde-s doi - puterea crește. Pun și eu mâna. Când s-o-ntoarce Nelu cu Vali să fie
uimiți, să... când ajung ei acasă Nelu și cu Vali, cum să găsească aici de bine.
SOFICA: Nelu cu Vali.

TEREZA: - să pice pe spate, bre, să...

Între timp SOFICA se schimbă la față, se lasă pe un scaun.

, 2017 43
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: Să vadă ei câte-ai realizat tu în timpul ăsta. Ce e? Ce zici? Poati-că...! Adică, te duci
după ei și tu? O să te ia - acolo?

SOFICA: Să mă ia acolo... poate Han-Tătar... să mă ia.

Sofica tace, stăpânindu-și plânsul.

TEREZA: Ce e, tu? ce e, Sofico, spune ce... (Sofica începe să pângă, tăcut) Dacă n-ai tu încredere
în mine – Spune, tu, că nu ne-aude nimenea. Nu ne știe. Hai, varsă-ți focul. Ce e?

SOFICA: Ce e?... ce să mai fie! la mine... ca pe la alții, parcă ce.

TEREZA: Adică?

SOFICA: De ce-aș fi scutită eu.

TEREZA: Ce tot bodogăni acolo, zi odată clar!

SOFICA: El. Nu mai știu de el... nimic. Nu mi-a mai dat niciun semn de viață.

TEREZA: El! Nelu!?

SOFICA: M-hm. Nimic. Nimic-nimic. O fi - juma de an (o îneacă lacrimile)... ce... Se face anul.
TEREZA: Dar nu vorbeai tu pân sat - nu ziceai de Nelu că/

SOFICA: Ziceam. Mai zice lumea.


TEREZA: Dar unde-al focului e? Și Vali? Vali unde e, tot cu Nelu, acolo, nu?... Nici Vali!? Vai de
mine!

, 2017 44
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Vali, da. Vali. Ci-că biine, biiine, la telefon. Biine, așa face la mine. Bagă-n ciur
și-alege!... Eu întreb de mă omor toată, îl iau în toate felurile, cu cleștele scoți o vorbă de la
el. Zi-le bărbați! Un mutălău! Bine, biine... Zici că l-a făcut tas-su singur. Parcă are și vorba
schimbată.

TEREZA: Cum!? Dar el e. E sigur el, da!?

SOFICA: Da. Vali, cin‘ să fie - el însuși. Zi-i c-o fi telefonul. Distanța... (lăcrimează) Măcar Vali
totuși mai sună, de-mi sare și inima din piept. Dragu’ de el! Drăguțu‘!

TEREZA: Poa-să se facă el - oricât... tot copil. Tot copil.

SOFICA: Daa, mânca-l-ar mama pe el! Acu’ de Nelu mi-e mie – Nelu. Să nu mă sune el chiar...
niciodată! (plânge)

TEREZA: Când a fost atuncea de l-ai găsit cu aia, atunci... și-ai apucat-o de păr și-ai dat-o-n
brânci afară d-acolo de la el... Ai rezolvat.

TEREZA pune mâna pe o cârpă și începe să șteargă un colț de masă.

SOFICA (rânjind printre lacrimi): Ă-hă, așa am făcut, am dat-o-n brânci d-acolo-șa, de nu s-a
văzut!... la Bărăgan. Chiar la noi la stână, se și instalase curva și obraznica - ce... câte dădea
roată p-acolo, ptiu - nu m-am lăsat eu... toate putorile lumii ăștia, cum mai roiau după el,
să-l apuce.

TEREZA: Ca musca la căcat.

, 2017 45
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Ha-ha-ha! Ha-ha-ha!! Ce comică mai ești, Terezo, când ai tu chef... Daaaa, da. (Pauză)
Aveam turma atunci, n-o dasem.

SOFICA își revine din slăbiciune. Peste replicile următoare, începe să facă treburi mărunte prin
bucătărie. Tereza încearcă să ajute, Sofica ia Terezei lucrurile din mână și o dă deoparte – o
coreografie paralelă. De câteva ori în timpul scenei TEREZA rupe discret câte o bucățică de pâine
și o vâră în gură. Femeile vorbesc oarecum mecanic, pândindu-se una pe cealaltă. Când
conversația atinge puncte nevralgice, ele se opresc din mișcare, apoi continuă.

TEREZA: Da, așa, sigur - până să se bage Nelu-n servici la oraș.

SOFICA: Noroc c-a pus atuncea mâna pe servici bun, buun. Bun, ce mai. E drept c-a avut și
diplome, de la-nceput, să le-arate. La angajare.

TEREZA: Bine că le-a avut! Cum era atunci, că da diplomele pe gratis. Numa’ cine n-a vrut n-a
loat diplomă. (Soficăi nu-i place.) Lăsa opincile și se făceau domni peste noapte. Domni,
tovarăși.
SOFICA: Las-o naibii, Terezo. Mai te gândești tu acu’ la d-astea - cai verzi pe pereți!

TEREZA: Păi așa era! Care cum avea „origine sănătoasă”, gata școala.

SOFICA: Las-o boalii, bre, ești ceva... Te-ai trezit să dezgropi morții. Și eu dac-așa noroc am
avut, să fiu mireasă la un ofițer – ce mândrețe de ginere era el, în uniformă! – (arată în treacăt
la un „tablou” cu ei doi mire și mireasă pe perete)
TEREZA: S-a-nverzit lumea de invidie atunci la nuntă, e-he...

, 2017 46
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Și nu trece bine anul și el dă toate dracului, Doamne iartă-mă. Și pleacă din armată.
TEREZA: A știu el ce face! Că nu e om prost.

SOFICA: Deodată mă trezesc cu el acasă – civil. Nu-mi spune el mie nimica nu-ntreabă, nu.

TEREZA: Păi nu știi cum zice, că „femeia să te știe numai de la brâu în jos”...

SOFICA: Ptiu, Terezo (râde), zicea că „bărbatul să te știe numai de la brâu în jos”.

TEREZA: Care pe care!

SOFICA: Și-așa Nelu al meu – demisia și acas’ la vatră. Ce-am mai plâns eu atuncea, putea să mi
se tragă! m-ascundeam și plângeam. Zic c-o fi fost singuru-n lumea asta să renunțe la – așa
situație.

TEREZA: Bine c-a putut să renunțe, fă, și n-a pățit nimica de la ăia. Mai scuipă-n sân, la ce
vremuri au fost alea, atuncea. (bodogănește) Aoleu, cum mai uită lumea...

SOFICA: No-o-o. A tras el îndărăt, la teapa lui, la oi. Cu tac-su cu tot neamu’ lor. Un neam fără
ambiție! Nu ca ai noștri! Dac-ar semăna copilu’ măcar un pic cu mine să semene/
TEREZA: Asta i-a plăcut lui, să stea cioban la oile lui, n-ai avut ce-i face... P’ormă te-ai convins
și tu că n-a fost rău... Hai că n-a fost rău de loc.

SOFICA: Eh, ce să zic! N-am ce zice.

TEREZA: Ai prins și tu gustul oleacă, haide-hai. Banii-bani (TEREZA o privește cu atenție pe


SOFICA). Libertatea, libertate. Acolo la munte (Sofica aruncă priviri bănuitoare, nesigure, spre
TEREZA). Libertate. Mănânci, calule, ovăz.

, 2017 47
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: D-da-a...
TEREZA (trece peste ce avusese în minte): Eh – atunci - cum-necum tot mai știa omul, vorba aia,
un rost. Și când a fost Nelu la șantier la oraș, tot mai era ceva/

SOFICA: Păi cum! Era dus numa’ colea peste deal. Tot acasă se chema. Acasă. Dar acuma...
acuma...

SOFICA își șterge ochii cu șorțul. TEREZA o trage de umeri, o îmbrățișează. Femeile își continuă
treburile prin bucătărie, dialogul mut al gesturilor.

TEREZA: Și Vali îți trimite el niscaiva bani, ceva, alea, nu?

SOFICA: Trimite, trimite. Trimite --

TEREZA: Cum să nu trimită el mă-si, care l-a crescut!

SOFICA: Ce poate și el. Niște fleacuri. (Pauză) Doar n-am ajuns să mă țină copilul pe mine!? Nu
mi-ar fi mie rușine, una ca asta?

TEREZA: Dar tu când l-ai crescut, ai dat tot - și sufletul ți l-ai. I-a lipsit lui v'odată ceva?
SOFICA: L-am crescut. A fost de datoria mea.

TEREZA: Nu e nici chiar așa – uite alții cum/

SOFICA: Ba așa e. Se-nvârte roata. Până la urmă și la urmă tot singuri rămânem. Singuri.

TEREZA: Nu vorbi, tu, cu păcat, Sofico - că-L mânii pe Dumnezeu.

SOFICA: Doar mamă să nu fii!


, 2017 48
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: Dacă tu zici de singură, eu ce să mai zic.


SOFICA: Ferice de tine! N-ai copii, nu ai necazuri.

TEREZA: Nu știi ce vorbești, Sofico!

SOFICA: Și văru’ Ilie, Dumnezeu să-l ierte, nu ți-a zis o dată du-te mai încolo! Ți-a pus
Dumnezeu mâna’n cap, așa bărbat. Habar n-ai avut. Și nici acu’, ce-ți pasă.

TEREZA: Vorbește gura fără tine, Sofico! (SOFICA geme, se șterge la ochi.) Lasă, tu, îi videa cum
apare Nelu, odat-apare, te trezești cu el în ușă, cum a mai fost.

TEREZA se oprește, a atins teren minat. SOFICA o privește iar cu bănuială, pe urmă se șterge iar
la ochi.

TEREZA: Te vaiți atâta! Și ia stai: dacă-i p-așa, eu de ce să nu pun mâna să te-ajut? La ce


gospodărie ai tu aciea. Că nu-ți pretind eu ție – doar mă cunoști. O nimica toată. N-o fi foc,
din cât ai tu.

SOFICA ezită.

TEREZA: Să stăm strâmb și să judecăm drept. C-am mai auzit și eu una-alta. Cum e p-acolo. Nu
trăiesc nici eu cu capu-n sac.
SOFICA: Adică, ce? Unde?
TEREZA: Unii după Vale, zicea.

, 2017 49
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Nu, întreb – unde-s ăia, plecații?


TEREZA: Da’ să-i știe norocu’ pă unde-or mai fi.
SOFICA: Nu știi.
TEREZA: Așa ziceau ăia după Vale. Mint ei, mint și eu. Cică au ajutor de șomaj. Și numai din aia
le-ajunge... Eu acu’ dac-am rămas cu casa goală, din ce să mai scot să trăiesc? Ți-am zis că
ți-aș munci, să mă salt și eu un pic din nevoi, tu/
SOFICA: Și eu de unde gândești că am.
TEREZA: Ăia din ajutor de șomaj și tot... n-auzi, se descurcă. Se descurcă și ăștia dup-acia, pe
lângă ei. Darmite la tine - cât cheag aveți voi/
SOFICA: Eeee-te, bre... Nu-mi faci tu mie socotelile!... Tu n-ai frate plecat? Ai. Și eu nu-ți fac
socotelile ție. Știi că ești bine? Să-ți trimită frati-tu!
TEREZA: Frati-meu!!! Plecat de mic! De pe vremea lu’ Ceaușescu. Păi, se compară!? Fugit? Mai
știu eu de el??
SOFICA: Ai și tu fratele în străinătate!
TEREZA: Cine-a mai auzit de el?
SOFICA: Ei, acu’ vezi? vezi cum e? Fiecare le știe p-ale lui, șoală.
TEREZA: Sofico, Dumnezeu mi-e martor ce ți-am vorbit eu. Că zile-ntregi poate n-am după ce
bea apă. Mă feresc să ies în drum, urmetită de nemâncare, să mă mai vadă lumea... C-am
înrăit de tot-de tot.
TEREZA plânge, nemișcată, cu adâncă disperare. SOFICA o îmbrățișează, o bate pe umăr.

, 2017 50
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Vai de noi și de noi! Ia mai ducă-se de lume!! Haide să ne-mpăcăm, șoală. Om vedea...
Să ne punem la masă, că scapătă soarele (îi dă un ghiont, gesturi care parcă revin de demult,
din copilăria și tinerețea lor împreună. Pregătesc amândouă masa.) Adu’ tale tacâmurile... nu,
nu, le-am mutat. Vezi colo-n sertar, în dreapta.

, 2017 51
Ioana Ieronim Cămășile

SCENA 2

SOFICA și TEREZA la bucătărie, un balot mai mare și unul mai mic, pe jos. TEREZA scoate niște
costume și țesături din balotul mai mare, verificând.

TEREZA: Adică numai ce-i al meu, nu. Doar din ale mele n-au vrut ăia la Muzeu! Numa’ ale mele
n-a fost bune!

SOFICA (foarte obosită, arătând spre balotul mai mic):... Nu le-au vrut nici pe-ale mele pe toate,
nu vezi. Uite-le ici.

TEREZA: Numa’ ale mele nu! Niciuna – nici-una!

SOFICA: Bre, ești turc?

TEREZA: Hoață ce ești tu și stricată, cu neamu’ tău de... de... de... azi și mâine! Ptiu!

SOFICA: Îmi pare rău, tu... Nu vezi și jumate din ale mele? întoarse! Uite – toate astea mi le-au
lăsat în brațe, de-am făcut calea-ntoarsă de la București, cu ele cu tot. Dacă e criză – e criză,
făăă!! ascultă! cine să le mai cumpere? Înțelege-te odată! (se ridică și desface și ea balotul
mai mic) Costum de mireasă, al meu, nepurtat, de-am lucrat și eu și mica și-abia l-am
terminat toată iarnă. Aveam treișpe ani. Doișpe. Uite-aici, nevândut! Păi dacă nici ăsta!

TEREZA (cercetând atent conținutul balotului ei): Parcă eu nu văd că e neumblat!? sacu’ meu nici
nu l-ai deschis, tu, prefăcuto!! p-astea ale mele tu... NICI NU LE-AI ARĂTAT!
SOFICA: Să știi că mă supăr.

, 2017 52
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA (caută mereu în balot, găsește noi detalii care confirmă): Ai obraz să mai vorbești, să...
să mă faci pe mine din vorbe... obraznico! Ceee, neatinse! Atâta, cât le-am pus un pic la aer
și le-am și împachetat pe loc să le duci tu, pârlito! Că eram jurată să nu le dau – le-aveam
sub lacăt. Și uitasem de ele.

SOFICA: Acu’ nu te mai face nici tu atâta pe mine, că de ascunsă ești destul! Eu ‘ceam că mori de
foame - și când colo...

TEREZA (cercetează febril în balotul ei): Ne-um-blat!... neatinse, cum le-am întocmit eu. Uite ici
semnul!...

SOFICA: Ce semn, fă?? Aaaa...Ți-ai pus semn!! să mă controlezi – tu pe mine...?

TEREZA: Așa-mi trebuie! Așa o fi fost sa fie. Să rămân cu lucrur’le. Că nici de pomană n-am mai
avut, să fac pomana! Cască gura pe lumea-ailaltă, săracii... mama și tata și toți frații mei și
surorile, înfometați. Cască ei gura acolo-n pământ cu toții și cer de mâncare și eu...

SOFICA: Aoleu Tereză, taci.


TEREZA: De foame, de sete - ei p-acolo, eu p-aici.

SOFICA: Taci, bre, Tereză! Doamne ferește.

TEREZA: Așa o fi bucuria lor pe lumea-ailaltă, să mor eu, da’ să rămâie lucrur’le, să mai
găsească și ei p-aci câte ceva, săracii, când umblă de se uită.

SOFICA: Aoleu, Tereză, nu mai vorbi, că mi se face pelea găinii!


TEREZA: Or mai vrea să vadă și ei ce știau odată. Că-ntr-o zi n-o să mai cunoască nimica.
Deloc-deloc. Să se mai știe om cu om, unde-a fost.
, 2017 53
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Tereză, ascultă. Trebuie să găsim noi ceva. Om face noi ceva.
TEREZA: Om face noi ceva! Un pic de rușine! care NOI, mă prostești în față! Dar nu doarme
Dumnezeu Drăguțu’, îi videa. La o văduvă ca mine. Nu bate El cu bățu’, nuuuu...

SOFICA: Lasă, șoală, că m-a bătut și pe mine. Destul mă bate. (Se îndoaie de șale.) De căratu’ la
astea... mai mult degeaba, uite că m-a loat și durerea de mijloc, iar din nou.

TEREZA (își strânge balotul, atentă, îl ridică și se îndreaptă spre ieșire, bombănind mereu. Din
când în când se înțelege ce spune): Te-a loat! Te-a loat de câte prostii în oasele tale. Moțata
moțatelor... cu hăndrălăii după tine.

SOFICA: Nu știu ce tot bombonești acolo, da’ nu-mi pun eu mintea, nu mă pun/

TEREZA: Hăndrălăii de nu-ți mai ajunge valea și nu te mai lași... hoață... și prefăcută... și stricată
ce ești tu, până-n măduva oaselor. Mi-e și silă! mai dai vina p-aia și p-aia că te doare
mijlocu’! A dracu’ putoare-mpielițată, de nu te ia locu’, care mai zici de bărbat - și tu, „câți
cu nădragi toți îmi sunt dragi”.
SOFICA: Boscorodește să ți se ducă gura pân-la urechi. Uite la ea... Să mai faci un bine!

Începe să țiuie focul și SOFICA se apropie de foc, speriată. TEREZA își vede de bagajul ei și nu
bagă nimic în seamă. Un zgomot de vânt prin horn se intensifică, focul țiuie încontinuu.

TEREZA: D-aia s-o fi pierdut și el Nelu pă colo, pă unde-o fi el. O fi văzut omu’. Ce să nu vadă!
C-a și prins-o. L-a tăiat capu’ atâta și pe el pân’ la urmă și la urmă. De-a coborât din munte.
(Se opintește cu sacul.) Inopinant. E-hee... Aoleu nu mai poci. Da’ proastă eu, proastă...

, 2017 54
Ioana Ieronim Cămășile

Proaaastă... Afurisit cine s-o mai încrede. Să fie-afurisit ăla de s-o mai lăsa prostit (spre
ieșire, cu sacul pe umăr): Al dracu’ osu’ tău de hoață și prefăcută... Las’că vede El, Dumnezeu
Drăguțu’, toate le vede.

SOFICA face repede mai multe cruci, lasă treburile și încearcă să potolească focul care țiuie.
Neliniște densă.

, 2017 55
Ioana Ieronim Cămășile

SCENA 3

A doua zi de dimineață. SOFICA, la poarta TEREZEI, cu o farfurie de plăcinte în mână. Pare foarte
obosită. Gardul și poarta sunt mai mici decât la TEREZA, se vede în curte.

SOFICA (la poarta TEREZEI, privește peste gard, nu e nimeni în curte.): Terezaaa!...
Tereeeezooooo!!!... Hei, tu, Tereeeză!!! N-avea unde se duce... Terezo, șoalăăă, unde ești!?...
(câteva găini cârâie și flutură) Terezo, vino oleacă!... E supărată. Hm. (Încearcă poarta, dar
poarta este încuiată) Ia uite, când și-o fi pus broască! Prăpădita! Nici câinele nu-l mai are.
Terezooo! Terezo!!!

TEREZA (apropiindu-se agale, se oprește la o distanță): Da!... Hă?... Ce e?

SOFICA (privește în toate părțile să nu vadă ori să audă cineva. Apoi, cu voce sfărâmicioasă):
Terezo, am venit să-mi cer iertare. Eu te rog frumos - să mă ierți. Și n-o să-ți pară rău.

TEREZA tace.

SOFICA: Să nu mă mișc dacă... Scuză, tu. Eu te rog să mă scuzi/


TEREZA: Da, mă și grăbeam să te scuz!

SOFICA: Uită și tu - așa să te uite relele pe tine... Trece-mi cu vederea, Tereză, că nu mai am
cum să fiu de amărâtă și de nervoasă. N-am închis un ochi toată noaptea m-am perpelit.

TEREZA: Mă faci tu pe mine... S-a terminat!


, 2017 56
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Hai, tu! Eu la cine să viu, dacă nu la ruda mea. Câți am mai rămas...
TEREZA: Rudă! Mi-e și silă! Tu de câte ori zici că merge ulciorul la apă?

SOFICA (privește iar în jur, să n-o audă cineva): Lasă și tu de la tine. O dată. De data asta. Uite,
mă jur că nu mai... Am ceva să-ți zic, tu, între patru ochi. (SOFICA ridică puțin șervețelul de
pe farfuria cu plăcinte). Uite, am adus și astea... Acu’ le-am făcut. Calde

Pauză. În cele din urmă TEREZA descuie și o lasă pe SOFICA să intre. Ajung în bucătăria TEREZEI.

SOFICA (întinzându-i plăcintele): Primește-le, Tereză. Pentru tine le-am făcut, cu mâna mea, acu’
le-am scos din cuptor... Cu vișene. Te deranjez de la ceva?

TEREZA nu se atinge de farfurie.


TEREZA: Nu, da’...

SOFICA: Mi-a fost urât, urât rău de tot după ce-ai plecat ieri – așa cum ai plecat...
TEREZA tace.
SOFICA: Urât de nu se mai poate (se scutură.). Mă iau niște gânduri... cu Nelu, cu alea, cu alea.
Mă omoară! Nu păstra supărare, tu, Tereză, că nu-ți merge bine nici ție așa.

TEREZA: Vezi să nu mori de grija mea!

SOFICA: Hai să nu mai ținem supărare între noi, Terezo, că e păcat. E păcat la Dumnezeu, tu.

TEREZA: Uite unde stătea sfințenia!

, 2017 57
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Trece și tu de la tine. Uite, aici suntem, n-o să-ți pară rău! Ai să vezi (pune plăcintele pe
masă, le descoperă, le mai aranjează puțin și se așază)
TEREZA: Îți convine ție, îți convine să le-ntorci cum îți pică mai bine. Și eu să mă las. Învățul are
și dezvăț.

SOFICA: Vai de capul meu, Tereză, cum sunt eu! Am venit la tine cu toată inima și tu...

TEREZA: Ei?

SOFICA: Am venit la tine să te rog ceva. Dar nu te superi

TEREZA: Ce să nu mă supăr?

SOFICA: Că nu mai pot deloc-deloc. Eu te rog, adică, asta te rog: să-mi ghicești.

TEREZA: Poftim!?

SOFICA: Să-mi ghicești și mie


TEREZA: Să-ți ghicesc! Eu!

SOFICA: Să-mi ghicești, să-mi descânți – să faci ce-oi ști (o îneacă plânsul).
TEREZA: Eu, ție!

SOFICA: Să aflu ce-o fi cu el. Și să vină! Să vinăăăă.

TEREZA râde.
SOFICA: Eu în cine să mă-ncred? Știu că știi să dai... Cât era, Dumnezeu s-o odihnească, țața
Mariuța de meșteră/

, 2017 58
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA (strident): Tu de mămica să nu te legi! Să n-o iei tu în gură! ne-ne-neobrăzato, eu


atâta-ți spun! Că nu știu ce /p/... (gura i se încleștează de furie.)

SOFICA: Spune-mi ce vrei, fă-mă cum ți-o veni la gură, bate-mă, uite! Dar ajută-mă. O să vezi
p-ormă ce bine o să fim amândouă.

TEREZA: De ce vii la mine? Ce, s-a terminat lumea? Du-te-n țigănie – să-ți descânte baba Ioana.
Sau la Mănăstire. Vii la ușa mea aici! N-ai pic de obraz, fă!

SOFICA: Adică de ce să mă știe tot satu’ și să nu rog eu pe verișoara mea, de-am crescut
amândouă-mpreună.

TEREZA: Ni-ni-ni, „... crescut amândouă-mpreună!”

SOFICA: Îți spun ca la o soră, Terezo, dacă altă soră nu am.

TEREZA: Hopa, soră, când ai tu interesu’. Dar ia să am și eu vo nevoie!

SOFICA: Uite-te-aici în ochii mei, Tereză, că nu te mint. Nu mai pot! Tu nu-mi crezi mie? Mi-e
urât de se dărâmă zidurile pe mine, șoală!... Și ce-o fi cu el, ce s-o fi făcut? Cum să trăiesc eu
– așa?

TEREZA: N-ai veni o dată să-mi zici de datorie! că mi-ați aruncat lucrur‘le pe gârlă și-am rămas
goală! Iote casa, uite să vezi! - Și tot eu să-ți crez ție.

SOFICA: Tot mă mai ții de datorie, când știi ce-a fost! Nu ți-a zis la Primărie? - Caz de - forță
majoră. Așa e legea. A fost caz de forță majoră.
TEREZA: Știm noi amândouă ce-a fost. Ce lege-a fost aia...!

, 2017 59
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Așa a fost să fie, Terezo. Soarta! N-am pierdut și noi? Acuma tu vrei să rămânem
supărate toată viața? Păi nu șade bine. Dă-mi măcar în bobi, tu. Că ți-oi plăti, cum se face.
Nu rămân neplătită.

TEREZA: Uite ce e, tu de la ghicit să-ți iei gândul. Scurt! Am terminat discuția!!

SOFICA (pleacă bombănind): Atunci rămâi cu bine, ptiu, arză-te-ar focu’ să te arză, de baborniță
încărnată! Îți pica mâna să-mi dai și mie... Te-ai sculat cu curu-n sus, las că-ți vii tu în fire.
Mă rogi tu pe mine... Acu’ te văd la mine-n poartă, ni-ni-ni, Sofico, poate-oi avea nevoie de
ajutor, că nu-ți cer mai nimica... Încuiata și căpățânoasa și-mpuțita dracu’, îți lucesc ochii-n
cap ca la draci. Ptiu, capră râioasă! las-că-nrăiești tu și mai și... Vii tu la mâna mea,
curând-curând... naaa

TEREZA rămâne locului, cu plăcinta pe masă. Se uită la plăcintă, înghite în sec, se mai uită, gustă
puțin pe furiș.

TEREZA: „Le-am făcut cu mâna mea”, ‘ai? Putoare! Nu mă spurc eu, să mănânc din mâna ta...
Ia plăcinta de pe masă, se duce și o aruncă la cele câteva găini în curte.
TEREZA: Pui-pui-pui... pui-pui pui... (Găinile zdupăie apropiindu-se, cotcodăcesc pașnic, lovesc
cu ciocul mâncând. Apoi încep să cârâie neliniștit. TEREZA privește în jur, apoi în sus pe cer,
își concentrează privirea, se uită, se freacă la ochi): Ia uite-l, hoțuuu’, cum dă roată la găini,
vai de mine! (Începe să țipe cu toată puterea, de mai multe ori) Uliu-uliu-uliu-uuuuuuu!!! (la
strigătul ei se adaugă alte glasuri femeiești din sat, strigând strident
„Uliu-uliu-uliu-uuuuuuu!!!” Apoi liniște) He-he-he... uite-l, hoțu’, cum a loat-o-ncolo de
, 2017 60
Ioana Ieronim Cămășile

frică. Zboară agale, face pe niznaiu, parcă nici prin cap nu-i trecea lui de găini. (TEREZA
adună iar găinile la plăcintă) Hai, boalelor – c-ați scăpat și de data asta. Pui-pui-pui, hai
încoa’ la mama, de curățați locu’, după putoarea de Sofica!

, 2017 61
Ioana Ieronim Cămășile

SCENA 4

În afara satului, zonă împădurită. Apare TEREZA împleticindu-se de slăbiciune. Se oprește la un


copac. Se prosternează și începe să se roage la copac, în șoaptă, legănându-se. Treptat începe
să se înțeleagă ce spune.

TEREZA (voce în crescendo, până se înțeleg cuvintele): Frig foame... frig foame... frig foame.
Doamne, mi-e frig, mi-e foame.
Și Tu îmi spui mie – NU.
Îmi arăți groapa dimprejurul cerului, șanțurile fără fund. Mărăcinișurile de la marginea
marginii. Prăpastia lumii.
Tăcerea Ta, asurzitoare. Așa vorbești tu către mine.
Dușmanul a deschis larg porțile. Este el slujitorul Tău? E asta voia Ta?
Vorbește-mi ca să Te înțeleg.
Tăcere. Tăcere zbătută ca frunza.
Iartă-mă Tu, copace, Doamne.
Și tu maică-mare, Acolo unde ești, să mă ierți. Am ars războiul pe care mi l-ai lăsat.
L-am pus pe foc - bucată cu bucată. Lemn vechi, cu multă putere.
Pentru că era ATÂT DE FRIG!
Mi-a fost frig. Și foame. Foame și frig. Și-am mai dormit în poala ta caldă o zi și o noapte.
Au ars blănile, brațele, spetezele, cracii, sulul, vătalele, iepele, țeava, lemnușul – lemnușul ăla
cârpit, cum rămăsese, că nu s-a mai găsit unul nou. Durițele... fusceii...

, 2017 62
Ioana Ieronim Cămășile

Dar suveica, uite-o: am păstrat-o. Aici o țin. La brâu. Mă împunge.


O zi și-o noapte a sâsâit jarul în sobă ca șarpele – spunea ceva, dojenea
Dar Tu, Doamne, unde ai fost? Tu ce spui când găurile lumii se astupă cu
viața mea bătrână, așa cum s-au astupat și cu trupul meu de copil și cu trupul meu tânăr,
odată. Tânăr și sterp.
Trupul, mortarul lumii... Vătalele, iepele, țeava, lemnușul...
Ce s-a făcut, s-a făcut. Dar a fost răul cel rău, Doamne, ori a fost el, acest rău, sluga ta?
A fost dușmanul sau doar calfa cea leneșă, care a pus lemnul trăsnit la temelia casei noastre?
Acum nu-Ți întoarce fața cu silă de la mine, că sunt o bătrână. Lasă-mi mintea și picioarele.
Încolo ia Tu tot. Lasă-mi atâta putere cât să-mi duc blana mea în spinare. Ca oaia. Cât mi-or
mai fi, mulți-puțini, pașii numărați pe pământ.
Și inima rotocol - un cuib, un leagăn pentru Tine.

TEREZA se leagănă. Se iscă un vârtej. TEREZEI i se pare că vede un fel de nălucă apropiindu-se.
Înlemnește, se închină repede. Șoptește:

Ioane! Bărbate! Ioane! Tu? Tu ești? De ce...? Ți-e foame? Ți-e sete? Îți e dor?
Doamne apără, nu mă amăgi... el a plecat s-a dus... a plecat nespovedit ne-mpărtășit, m-a
lăsat, în pământ putrezește (TEREZA tremură) și Tu îl ții la dreapta Ta: că om bun a fost, ca
pâinea caldă.
Sau... ești chiar Tu, Doamne, în haină de om, ascuns la față...?
... sau... (închinându-se) Ispititorul! Vânzătorul, care din biata noastră țărână slabă ne vinde.
(Tremurând scoate un cuțit din traistă și îl înfige în pământ.)

, 2017 63
Ioana Ieronim Cămășile

E ăsta răul cel de tot - ori este un slujitor al Tău? Deslușește, Doamne

Un sunet lung, alb, neutru și o lumină alburie care șterge contururile. Liniște. TEREZA se întinde
printre rădăcinile vizibile pe pământ ale copacului. Privește în sus. Face un gest copilăresc, de
îmbrățișare a pomului)

Să mă ierți pomule – pentru că am ars războiul, bucată cu bucată. Vorbește-mi tu. Vorbește
să te pot înțelege. Peste râul cusut cu gheață, vorbește-mi. De la cer la cer - nouă ceruri. Și
fiecare cer cu pământul și soarele lui și oamenii care au fost. Care au fost și vor fi. Ei ară,
seamănă, culeg. Și ară din nou. Dar cine mai are trebuință? Pomule, vorbește-mi tu, ca să te
pot înțelege.

TEREZA se încolăcește și adoarme. Imagini pe ecran îi traduc visul, colorat mai întâi: ea țese la
război fire multicolore, aurii, argintii, culorile se sting treptat și alunecă în alb-negrul
coșmarului: fire negre care i se încurcă printre degete și ajung să o înfășoare și să i se încurce în
jurul întregului corp. Războiul se desface în bucăți care dispar. TEREZA privește printre fire și
vede, obsesiv, năluca unei flăcări.

TEREZA (țesând în vis): Cine mai are trebuință... Șed cu toții acolo, frumos, la masă de-a dreapta
Lui... (incantează, șoptit, suprapunere de 2-3 voci)... spata și vătala, blănile, furcile... șapte
ferăstrui șapte zăbrelui... durițele... întorcătoarea... Eu țes urmele aci pe pământ, țes potecile
(întinzându-se după flacăra spectrală). Stai, stai flăcăruie, stai, sssss!
TEREZA se trezește, zbătându-se.
, 2017 64
Ioana Ieronim Cămășile

Da-da-da... Muncim să adunăm, să fie zestre, daaa, pământ și bani pentru zile negre, să fie
pentru ăla micu’ din leagăn, să fie... pentru cin’să mai fie. Pentru cine!?... Doamne iartă și
luminează!

Deodată TEREZA rămâne înmărmurită, văzând o lucire spectrală într-un gard, alături. Femeia se
duce la gard și desprinde un putregai fosforescent din vârful parului. Râde fără veselie.

Eh, putregai. Asta e... (TEREZA măsoară tot gardul din privire, numără parii. Fixează un punct
în gard, pipăie cu piciorul pe dedesubt și trage un hârleț de sub gard. Cu coada hârlețului
măsoară pe jos, își face o cruce, mai privește în jur, își scuipă în palme și începe să sape.)
Aștepți și la ce să mai aștepți (TEREZA tremură. Vorbește – incantează făcându-și curaj.)
Ochiul dracului... Banul, ochiul dracului. Și tot nimica, toți banii din lumea asta. Dar când nu-i
ai, vai și-amar. Vorba asta, că banii-s lucru necurat. A-oleu, cum s-a mai bătucit pământul
ăsta! Pământe-pământe. Nu mai pot!
Bietu’ tătuțu n-a mai zis că banul e ochiul dracului, când se trezea la 2-3 noaptea, că dormea
îmbrăcat, să fie gata. Și-o pornea singur pe Priboi, cu banii de negustorie la bocanc - după
oameni să-i plătească. După cărăuși, să dea de ei, pân nouă sate. E-he, câți au mâncat o
pâine de pe urma lui, să aibă ele văile-astea gură să vorbească! Și noi acasă mereu cu spaimă,
de mici, tot așteptând (TEREZA se oprește, brusc neliniștită, mai privește în jur, mai ascultă.
Apoi continuă să sape.) Anii de război - și mai câte. Mulțumescu-ți Doamne și-n ziua de azi,
numai Tu l-ai apărat să nu-l secere glonțul de tânăr, să nu-l prade hoții, să nu-l taie
dușmanii, cât a umblat el.

, 2017 65
Ioana Ieronim Cămășile

Și p-ormă comuniștii i-au jefuit toată munculița lui. Toată agoniseala. I-au luat tot ce-au
găsit – ascuns - și la gherlă cu el. Aur i-a trebuit, săracu’. Aurul ăsta, pentru zile negre, că
așa zicea. Bani albi pentru zile negre. Pentru zilele mele negre de-acu’. Dumnezeu să-l
odihnească, tata (TEREZA se oprește puțin, bocind în surdină) mort prin mâlurile Dunării. Cine
știe cum și când, la care ceas, fără lumină la căpătâi, nespovedit ne-mpărtășit. (Se iscă un
vânt. TEREZA tremură și sapă mai departe.)
Hai ulcică, unde-mi ești... Hai ulcică, hai... că acu’ se crapă de ziuă.

TEREZA își lălăie singură de urât, copilărește. Deodată se aude zgomotul de hârleț în ceva tare
(sunet intensificat de simțurile femeii). Tereza sapă în jur și scoate ulcica. Se așază. Stă o
secundă. Apoi desface, febril, legăturile. Găsește cu o singură monedă pe fundul vasului de
pământ. TEREZA rămâne cu banul în mână.

, 2017 66
Ioana Ieronim Cămășile

SCENA 5

Noapte, în bucătăria SOFICĂI. Lumina vine de la niște lumânări și de la focul din sobă.
(Atmosfera: între mister, neliniște și ilaritate).

TEREZA: „Nu-i da a trăi nu-i da a grăi pân’la mine n-a veni... la inimă să-l împungi”
SOFICA: „să-l împungi și la mine să-l aduci”

TEREZA: „Nu-i da a trăi, nu-i da a grăi cu văduve grase, cu fete frumoase. Să n-aibă stare”
SOFICA: „... stare, nici alinare cum n-a avut maică-sa când l-a făcut”

TEREZA (desface cordonul Soficăi și-l împunge cu un ac): „Să-l împungi, să-l străpungi și la
mine să-l aduci”

SOFICA (șoptește): Pe Nelu

TEREZA: Nelu... „Că eu nu înfig acul în brâul meu, înfig săgeată în inima bărbatului meu!”

SOFICA: „Adă-l prin târg fără rușine, prin codru făr-de sine”, adă-l, să-l aduci, că eu n-am
bărbat de dat.
TEREZA:... „Te bat și te bat... cu nuiaua de sânger să vii ca un înger, cu nuiaua de cer să vii ca un
vier.” Vii?
SOFICA: - Vin

TEREZA: „În brânci, pe sub rădăcini... Cu cămașa sfâșiată cu pula sculată!” Vii? – vin!

, 2017 67
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Haida, bre!... Nici așa!! Cu vorbe d-astea! Ce! de asta-mi arde mie?... Să ne-audă
careva... Femei în toată firea, care suntem!

TEREZA: Hă? Păi dac-așa zice, așa e vorba.

SOFICA: Femei bătrâne! așa ceva...! (o apucă râsul) De când nu mai...

TEREZA: Hai nu te mai face! parcă n-ai mai auzit. (Râde și TEREZA.) Acu’ s-a dus concentrarea.

SOFICA: S-a dus - în mă-sa!

Râd amândouă, până ajung să se sprijine una de alta de râs.

SOFICA (potolindu-se): Ascultă... nu e de râs deloc. (Se uită la ceas) Timp ar mai fi oleacă.

TEREZA: Ar mai fi. Ia mai zi o dată - ce zici că ți-a ghicit?

SOFICA: Cin-să-mi ghicească?

TEREZA: Țiganca! Ce zici că ți-a ghicit?

SOFICA: Nu ți-am spus? Nimic. Măcar a fost cinstită, mi-a zis - nu se-arată și pace. Nu se-arată
c-ar avea pe una. La Vali da, se-arată.
TEREZA: O fi, la Vali. Ce să te mai aștepți de-acuma.

SOFICA: O fi. Dar ce, crezi că mutu-mi spune mie? S-alerg la baba Ioana, la țigancă, să-mi zică
ea!

TEREZA: Da’ la mânăstire?

, 2017 68
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Tot la fel. Am dat la slujbe... nimic! Unde e și distanța asta (începe iar să țârâie a plâns)
Parc-am început să-i uit și glasul. Lu’ Nelu. Mă mai rugam eu atât de tine, altfel? Că pân’te-ai
lăsaaat...

TEREZA: Mă jurasem că nu mă mai bag la...

SOFICA: Da’ de ce?

TEREZA: Hă? pentru că... Din aia că mi s-a făcut frică!

SOFICA: Așa deodată?

TEREZA: Păi, m-am cam speriat. Cam rău. Ajunsesem într-un fel, tu, că prea le reușeam.
Prea-prea, știi?

SOFICA: Da? Dar - când?

TEREZA: Ei, acu’ vreo câțiva ani.

SOFICA: S-o fi mai trecut.

TEREZA: Ce-am hotărât acuma, am hotărât. Să vedem.


SOFICA: Doamne-ajută! O să-ți recunosc, să știi... Poate să-ncerci și-n alt fel? (TEREZA nu
înțelege) Adică, să dai - de bărbat.
TEREZA: Mai știi când ți-a dat mica să-ți vadă ursitul?

SOFICA: Da, tu! Mama ta mi-a spus mie-ntâi de Nelu. Că i s-a arătat, în uniformă! Și eu abia
mergeam pe 10 ani.

, 2017 69
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: Zi să nu crezi!... Păi atunci, hai aia cu „fierbe ocnă clocotește pământul mi-l
coșcovește... ” (TEREZA apucă mătura și face un cerc în jurul SOFICĂI, incantație): „fierbe ocnă
clocotește, iarba mi-o dogorește, pe el la Sofica-l pornește”

SOFICA: Pe Nelu...

TEREZA: Pe Nelu – (cu jumătate de gură) să nu se nimerească altu’

SOFICA: Poftim!?...

TEREZA (continuă serios): „Pe NELU la Sofica-l pornește.” Pune palmele față-n față. Așa. (TEREZA
potrivește mâinile SOFICĂI deget peste deget) „Degetul ăsta-i cu soț...”
SOFICA: Ah! (SOFICA atinge degetele similare unul de celălalt). „Degetul ăsta-i cu soț. Ăsta-i cu
soț. Ăsta-i cu soț. Ăsta-i cu soț. Ăsta-i cu soț...

TEREZA: ... toată lumea are soț numai eu n-am soț.”

SOFICA: „...numai eu n-am soț...

TEREZA: ... numai eu n-am soț.” (Pauză) „Dimone spiriduș rău, mergi la ursitorul meu, de păr
să-l apuci, călare să-l aduci peste codri, peste văi și munți, peste ape fără punți”

SOFICA: „ape fără punți”

TEREZA: „... În vis să-l visez, aievea să-l văz // De-o fi legat să se dezlege” Zi-i.

SOFICA: „De-o fi legat să se dezlege”

TEREZA: „De-o fi dezlegat să-l lege”


SOFICA: „... de mine să se lege”...

, 2017 70
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: „Gol să-l aduci, aici să-l aduci, să stea în a lui piele.”
Și-acu’ fugi, dimone. Fugi, piei.

Tereza deschide ușa, face un gest cu mătura, alungând ceva din aer și bate cu cleștii de la foc în
podea.

SOFICA (descărcându-și energia zăgăzuită până acum): Neluuu!... Nelule!...


Nelu-Nelu-Nelu-Nelu! EL „să nu poată bea, să nu poată mânca pân-la mine n-a pleca.”

TEREZA: „Fie mut fie ciuntat”

SOFICA: „Fie mut fie ciuntat, numa să-mi fie bărbat...”

TEREZA e uimită/înfricoșată de izbucnirea SOFICĂI. Focul începe să țiuie. TEREZA se apropie,


umblă în foc, țiuitul încetează. TEREZA se uită în jur, ascultă foșnetele nopții. Pauză lungă.
Apoi TEREZA începe să-și pregătească patul, în bucătărie. Se aude cocoșul, apoi mai mulți
cocoși la distanță.

TEREZA: Atunci dimineață-ntâi ne apucăm de... (gest referitor la muncă.)


SOFICA: De lemne? Da, păi așa am vorbit?

TEREZA: Pe la 5, ziceai?
SOFICA: Mnnnț – zi-i 6. (Pauză) Știi ce, tu? Rămân să dorm și eu aci cu tine la bucătărie. (Se
micșorează lumina.)

, 2017 71
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: Atunci, să-mi trag eu salteaua.


TEREZA trage de pe pat (sau laviță sau ladă) o saltea și o așterne pe jos.
SOFICA (deodată vede lucind galbenul la gâtul TEREZEI, pe sub bluză): Ia te uite la ea... a luat
salba la purtare!

TEREZA: Salbă pe mă-sa!

SOFICA: Tu! ai pus ochii pe vreunul, hoațo! Îți arde de măritiș!!

TEREZA: Ei, și tu, măritiș!

SOFICA: Ia, ia, ia să văd...

SOFICA se apropie de TEREZA și-i desface pe jumătate cu forța bluza la gât.


TEREZA: Ce să vezi! N-ai ce vedea. Un galben. Parcă n-ai mai văzut galben!

SOFICA (feminină, curioasă): Napoleon...


TEREZA: UNUL! Unul e. De la tata.

SOFICA: Cuuum? De-atunci? Tot a mai rămas!? (TEREZA tace, dens.) Adică după cât au scotocit
ăia? Pârliții! Și el tot mai avea?

TEREZA: Da. Mai avea. Erau ascunși într-un loc. Într-un singur loc, ce mai era.

SOFICA duce mâna la gură de uimire.

TEREZA: Dar și acolo ăsta a mai rămas. Un galben... din toată munca lui.

, 2017 72
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA o sfredelește pe TEREZA cu privirea. Apoi începe să se legene și să suspine, un fel de


bocet stăpânit.
TEREZA: Știi ce, tu? Gata!! Eeiii... Destul am bocit și-am plâns. Mortu’ de la groapă nu se-ntoarce.
Tragem a rău (se bate peste gură). Eu una m-am liniștit. Că doar n-am omorât pe mama! Hai,
gata și tu – atâta jelanie. Ia zi, să te-aud: ce-am avut și ce-am pierdut, puiu țații pui! Și râzi.

SOFICA: Ce-ai, tu, nu ți-e bine? De unde-ai mai scos-o și p-asta?

TEREZA: Zicea la televizor. Râsu’ face bine, te ferește de boli

SOFICA: Și-acu poate vrei să râd la comandă!?

TEREZA: Da. La comandă! Ha-ha-ha.

După un moment, le apucă un râs nebun pe amândouă. Fiecare se prăbușește în propriul culcuș,
râzând.

Cortina

, 2017 73
Ioana Ieronim Cămășile

SCENA 6

SOFICA, TEREZA, NELU


SOFICA și TEREZA în curtea SOFICĂI.
TEREZA (privind în zare): Iaaaa uite-l! Tu, Sofi! Soficooo, n-auzi!? A venit!

SOFICA: Hă!?

TEREZA: A venit!!
SOFICA: Ce? (Privește și nu vede nimic) Un’să vină? Ți se năzare! De câte ori nu mi s-a năzărit și
mie...

TEREZA: Uite-l pe Nelu, tu, stai că trece-acu’ de răspântie... acu-acu’, uite-l na! Vezi?

SOFICA: Nu e ăla Nelu! Mai și vorbești, Nelu! Ce, așa e Nelu?

TEREZA: Nelu e, tu. Nelu e.

Pauză. Femeile privesc cu tot mai intensă uimire și emoție. Intră NELU, cu un picior drept
[proteză], sprijinit în baston, se oprește, dă drumul unui mic bagaj la pământ, rămâne imobil.
Femeile îngheață și ele. Întuneric total pentru un moment. Lumina se deschide apoi spre un
spațiu din interiorul casei.

SOFICA (în casă): Intră-intră... Intră-intră intră... Vino.

, 2017 74
Ioana Ieronim Cămășile

Nelu bâjbâie, își potrivește și repotrivește bastonul în trepte, urcă/intră cu greutate.

SOFICA (se repede, reflex, ridică papucii să i-i dea): N-am mișcat papucii ăștia (brusc nu știe ce
trebuie să facă cu papucii, le dă drumul din mână) din loc.
Nelu ridică ochii, privește în jur, privește papucii. Sofica izbucnește în râs și plâns deodată.
SOFICA: Atâta timp...!!! Cum?... nu-nu.

Alunecă unul către celălalt, bastonul lui NELU cade pe podea. Ei se încleștează unul de celălalt
stângaci, irezistibil, îngaimă cuvinte neinteligibile. NELU se sprijină de SOFICA, ea îl trage, ajung
să-și dea drumul pe pat/canapea.

SOFICA (cu ochii la piciorul lui drept): Cum?... Ce... s-a făcut?

NELU: Pe șantier... Dar a fost în afara serviciului.

SOFICA: În afara?... (își șoptește ceva)

Se aude, proiectat cu ecou, din șoapta Soficăi „Fie mut fie ciuntat-ciuntat-ciuntat, numa să-mi
fie bărbat...”

NELU: Adică nu mi-au dat... mai nimic. Și cât am cheltuit... (semn către picioare. Un geamăt)

SOFICA: Să nu spui tu nimic, Nelule! Nimic, deloc...Ce-ai făcut... Ce mi-ai făcut tu mie, Nelule,
Nelule.
NELU: Ce-am făcut! (Pauză) Am stat să mai adun la loc, un ban. Și-a dat criza peste noi.
, 2017 75
Ioana Ieronim Cămășile

SOFICA: Să nu-mi spui tu mie nimic.


NELU: Și dacă spuneam, ce...?

SOFICA: Să nu spui tu la nevasta ta!

NELU: Eh, acuma! nu te mai face și tu...! Femeia să te știe de la brâu în jos...

SOFICA: Ba de femeie zici, mă... c-o știi numa de la brâu...

Izbucnesc amândoi în râs, nebunește, își dau ghionți, se pipăie.

NELU: Cât m-am gândit...

SOFICA: Stricatule!... Nu te lași! Te-ai gândit, ‘ai?... Da’ eu...

NELU: Acu’ ce ne-om face noi...

SOFICA: Ce ne-om face!... (iar ecoul: „numa să-mi fie bărbat”) Ești aici, mulțumescu-ți Doamne!
Cât L-am rugat să vii! Ce să ne facem... Ne-o face Dumnezeu cuib și nouă. Nu ne lasă El.
Acuma ești – AICI. (Se aud bocănituri și strigăte afară) Ia uite!! Fuga la poartă, c-a venit! Vali!!
Uite-l pe Vali!
NELU: Vali, sigur. Vali. N-am apucat să...

Sofica iese val-vârtej.


Întuneric.

, 2017 76
Ioana Ieronim Cămășile

SCENA 7

SOFICA, TEREZA, NELU, VALI, TÂNĂRA FEMEIE, PRIMARUL, SĂTENI, IMIGRANȚI


În curte la Sofica.
TEREZA, în curtea Soficăi. SOFICA intră, venind din casă, urmată de NELU la o distanță. VALI intră
dinspe uliță, îmbrăcat destul de sărăcăcios, cu bagaj puțin. Este urmat de TÂNĂRA FEMEIE,
însărcinată, care rămâne în poartă și își pune rucsacul lângă ea. SOFICA scoate un strigăt și se
repede să-l îmbrățișeze pe VALI, se dă un pas înapoi, îl îmbrățișează iar, apoi, îl trage și pe
NELU la ea și-i cuprinde pe amândoi. TEREZA își șterge lacrimile, la oarecare distanță.

VALI: Asta e.

NELU: Asta e. Am ajuns - acasă. Și cu mâna goală... Geaba vii, geaba te duci...

VALI: Hai că p-asta n-am mai auzit-o demult... Da. N-a mai fost loc și de noi – p-acolo.

NELU: Nu mai e nevoie de cârca noastră. Dar ne-om descurca noi! No place like home... Acasă,
tot acasă. Măcar nu te mai dă nimenea la o parte.
VALI: Să sperăm! Dacă zice și dom’primar...

SOFICA: Ce primar? Poate visezi


VALI: Primarul! Primarul comunei!

SOFICA: Ai dat tu de primar!? Eu nu l-am mai văzut - ă-hă-hă de când!

, 2017 77
Ioana Ieronim Cămășile

TEREZA: De la alegeri.
SOFICA: De la alegeri. Când cu ploconu’

TEREZA: De l-a zvârlit peste gard.

SOFICA: Și guița p-aci pân curte, în bălării.

VALI: Hai că asta-i veche.

SOFICA: Da’ tu ce crezi, că anul trecut n-a fost tot așa? Alt godac. Ba-n plus a întins dom’primar
masă mare la toți duminică în fața bisericii.

TEREZA: Cu lăutari.

SOFICA: A mai pus și milionul de căciulă – și gata, la săptămână s-a reales. Dacă ăl’lalt, văru’
nostru, a dat mai puțin...! A rămas de căruță. „Pe tușă”.

NELU: Cât ai zis?! Un milion? De unde-atâta?


SOFICA: După banii vechi, vine vorba. Un milion. De unde? He-he. Uite-așa, din căciulă... Voi ați
uitat de tot ce-i p-aicea, măăă, băieții mamii!?
VALI: Ia uite primaru’! Vorbești de lup!

Intră PRIMARUL.

PRIMARUL: Nelule! bine-ai venit, mă Nelule! Așa ce mă bucur că v-ați întors! că m-am ținut după
voi! Să ne mai și adunăm noi înde noi, fraților, să... Vali, a dat Dumnezeu! Numa’ atâtica erai
(arată statul unui copil), cât o lingură – și-acu’...

, 2017 78
Ioana Ieronim Cămășile

VALI: Am mai crescut între timp!


PRIMARUL: Fie pâinea cât de rea...

VALI începe să transmită SMS-uri TINEREI FEMEI, care a rămas în poartă. Celularele/iphone celor
doi semnalizează între ei; mesaje, priviri de la distanță.

NELU: Așa-așa! Zi-i că nu zici rău, cum învățam la școala primară. O mai știi și p-aia cu paște
iarba...

PRIMARUL: Da - pe care-o cunoști! Și ce, nu e adevărat? Eu, să iertați c-am dat buzna, nici n-ați
apucat să intrați în casă. Da’ nu m-a lăsat inima... Am vrut, așa, să vă spun din prima cum stă
treaba. Să știți și voi. Că m-am zbătut și-am aplicat la Fonduri. Să vedem ce-o pica. Pică el
ceva, nu se poate, de la Fonduri. Punem și ce mai avem noi – adică eu sau altu, sau altu - și
voi, din partea voastră – și s-o face ceva să ieșim din/...

NELU și VALI reacționează/vorbesc deodată.

NELU: Care noi? De unde!


VALI: Fonduri...? Ce fonduri? Ale cui?

PRIMARUL: Fonduri, adică, fonduri europene, cum vine vorba! Asta e acum. Fondurile. Se știe de
toată lumea. Nu știți voi, că n-ați fost acu, anii ăștia, ce... Fondurile, zic, pe de-o parte –
adică mai cu ce avem și noi – așa se cere, contribuție, ca să obții! Și-n plus, că asta am vrut

, 2017 79
Ioana Ieronim Cămășile

să vă spun în primu’ rând, a dat norocu’ peste noi de-am găsit un investitor. Un cunoscut al
meu. Deci, unul din Austria. Adică da, Austria.

NELU: Bun, Austria. Bun. Biiine.

PRIMARUL: Din Austria. S-a hotărât să investească aici la noi, să dezvolte. Da’ numa’ peste vreo
doi-trei ani, zice, să mai treacă din criză. Noi pân-atunci să rezistăm.

NELU: Să rezistăm, asta e vorba. Vali, ia adu’, mă, fata-ncoa! Ce-o lași în poartă! Așa te-am
învățat!?

Vali o aduce pe tânără în curte, îi duce bagajul.

VALI: Ea e Anita.

PRIMARUL: Săru’mâna, domnișoară.

VALI: Soția. Mamă, tușă Tereză, ea este Anita, soția mea.


SOFICA și TEREZA rămân înmărmurite, nu știu cum să reacționeze, exclamă.
PRIMARUL: Soția! Să fie cu noroc, băiatule! Să fie cu noroc, Vali, puiule! Casă de piatră... De-aia
zic, bine-ați venit! De-acu’ o mai veni binele și pentru noi. Cum zic, noi aici ne zbatem.
Românul nu piere.

NELU: Nu piere, a naibii pielea pe el! Și ce bunăstare-o să dea peste noi... mai la vale, încolo. În
viitor! mai ceva ca pe vremea ăluia. (Gest spre pământ.)
PRIMARUL: Adică!?

, 2017 80
Ioana Ieronim Cămășile

NELU: Ăla de zicea, strângeți cureaua, pentru un viitor luminos.


PRIMARUL: Las-o bre, nea Nelule, mai vorbești acia... potcoave de cai morți. Alte vremuri
acuma!!

VALI: Ei, destul am stat. Uite că ne-am întors - la moment. E vremea - de arat. La treabă cu noi.

NELU: Ce-ai zis?!

VALI: Că e vremea să - ieșim la arat.

NELU: Arat!

VALI: Avem de-ales? Acu’ e vremea aratului, acu’ arăm!

NELU: Și cu ce arăm, Vali, băiatule?... Când nouă nu ne-a mai rămas nimic. (Bodogănește, se uită
la Vali bombănind) Vai de școala aia! Mucoși, cu cașu’ la gură, niște păsărari... Ușor calcă pe
pământ.

NELU se uită la el însuși, la piciorul-proteză și la baston, cu jale.


VALI: Eu atât am de zis. M-am gândit la toate. Știu ce spun! (O cuprinde pe TÂNĂRA FEMEIE
după umeri.)

Primarul se retrage, să nu mai asiste la scena de familie.

NELU: Pot să te-ntreb respectuos - cu ce arăm? Cu ce?!... Doamneee-Dumnezeule, păcatele


mele!

VALI: Cu plugul! cu ce!...

, 2017 81
Ioana Ieronim Cămășile

NELU: Care plug?! Cine-a mai pus mâna pe plug, de-atâția anii? Că nici nu mai țin minte! Și știi
tu...

VALI: Uite, plugul ăla cu care mă jucam eu, aruncat prin magazie (caută) - nu ni l-a luat nimenea.
Plugu’ vechi. Ia uite-l. Îl dregem noi! Vezi? Acu îl vezi? (NELU e siderat. Pauză.) Hai!
Relaxează-te. Și nu mai sta atâta pe gânduri. Avem cu ce! A-mân-doi.

Un sunet lung, alb, o schimbare de lumină care să indice un alt unghi al timpului.

SOFICA: Bine-ați venit acasă!!! Terezo! hai încoa! Avem de lucru aici.
NELU, șchiopătând în baston și VALI, cu plugul în spate, ajung la câmp și încep să are, în prim
plan: VALI înjugat la plug și NELU în urmă, la coarnele plugului.
Între timp încep să apară în scenă (o parte fiind arătați pe ecran) mai mulți oameni, de toate
vârstele, îmbrăcați modest, prăfuiți, unii desculți, ca niște aluviuni: oamenii locului și străini (de
mai multe rase). Își lasă fiecare bagajele cum nimerește și apucă ce poate, câte o unealtă, poate
chiar un băț, începând să lucreze pământul. Unii lucrează cu mâinile goale. Oameni sunt
împreună, vorbesc între ei, se îndeamnă, lucrează, mai râd (limbaj neinteligibil).
TEREZA și SOFICA adună din mai multe unghere părți dintr-un război și încep să îl monteze.
TEREZA o așază la război pe TÂNĂRA FEMEIE, soția lui VALI, scoate galbenul de la gât și îl pune
la gâtul TINEREI – care mai are atârnat de gât și un toc cu celularul/IPhone. TEREZA o
îmbrățișează. Vin lângă ele și alte femei, care se ajută la țesut.

Cortina se lasă încet.

, 2017 82
Ioana Ieronim Cămășile

Citiți și alte cărți din colecția de teatru a Editurii LiterNet:


1. Petre Barbu - Tatăl nostru care ești în supermarket
2. Igor Bauersima - norway.today (traducere de Victor Scoradeț)
3. Georg Büchner - Woyzeck (traducere de Mihaela Sîrbu)
4. Lia Bugnar - Femeia din manuscris / Omul de zăpadă
5. Ștefan Caraman - Morți și vii / Santiago el campeon
6. Gianina Cărbunariu - poimâine alaltăieri / Stop the Tempo! / Tigru
7. Anton Pavlovici Cehov - Livada de vișini (traducere de Alexa Visarion) / Pescărușul (traducere de
Maria Dinescu și Andrei Șerban)
8. Teodor Corban - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
9. Brian Dykstra - Strangerhorse (traducere de Gabriela Monica Rusu și Mircea Sorin Rusu)
10. Árpád Göncz - Gratiile (traducere de Anamaria Pop)
11. Mihai Ignat - Nu-nțeleg ce se-ntâmplă
12. Thomas Jonigk - Făptașii (traducere de Victor Scoradeț)
13. Cristian Juncu - Ciupercutze
14. Franz Xaver Kroetz - 3 piese cu femei (traducere de Victor Scoradeț)
15. Dea Loher - Legăturile Klarei (traducere de Victor Scoradeț)
16. Olga Macrinici, Mariana Starciuc, Andreea Radu - Antologia msd - Masteratul de scriere dramatică
al Universității de Arte din Tîrgu Mureș (1)
17. Rodica Mandache - Povestea Elisabetei Rizea
18. Maria Manolescu - Ca pe tine însuți
19. Roxana Marian - Mede/ea sau Despre fericirea conjugală
20. Péter Nádas - Înmormântarea (traducere de Anamaria Pop)
21. Alina Nelega - Amalia respiră adânc / Decalogul după Hess
22. Tatiana Niculescu Bran - Brâncuși contra S.U.A.
23. Ioan Peter, Mihai Ignat, Alina Nelega, Peca Ștefan - 4atru piese
24. Cosmin Perța - Să împuști iepuri e bine aici

, 2017 83
Ioana Ieronim Cămășile

25. Răzvan Petrescu / Dragoș Alexandru Mușoiu – Jaf armat / Spargerea


26. Radu Popescu – S-a furat mireasa!
27. Tudor Popescu - 4 comedii
28. Roland Schimmelpfennig - Noapte arabă (traducere de Victor Scoradeț)
29. William Shakespeare - Măsură pentru măsură (traducere de Ioana Ieronim)
30. Géza Szőcs - Busurmanii din Crîngul de Jos (traducere de Anamaria Pop)
31. Lucian Dan Teodorovici - Audiență 0
32. Katalin Thuróczy - Cina zeilor (traducere de Anamaria Pop)
33. Ana Turos, Livia Stoica, Gabriel Sandu, Inna Cebotari, Alexandra Pâzgu – 5 din 5 piese de teatru
34. Radu Țuculescu - Bravul nostru Micșa
35. Andreea Vălean - Eu când vreau să fluier, fluier
36. András Visky - Julieta (traducere de Paul Drumaru)
37. Matei Vișniec - Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia / Istoria comunismului
povestită pentru bolnavii mintal / Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat
38. Charles Way – Crăiasa Zăpezii
39. Frank Wedekind – Deșteptarea primăverii (traducere de Victor Scoradeț)
40. Elise Wilk – Pisica verde / Avioane de hârtie
41. Antoaneta Zaharia - Jocul

Lista completă a volumelor din colecția de teatru se află la:


http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/10/Teatru.html. Lista completă a volumelor publicate de
Editura LiterNet se află la http://editura.liternet.ro/catalog. Toate volumele pot fi descărcate gratuit de
pe site-ul LiterNet pentru uz personal. Reproducerea lor pe alte siteuri sau pe alte suporturi este
interzisă.

, 2017 84