Cap.

1 NOŢIUNI FUNDAMENTALE FOLOSITE

ÎN TERMODINAMICA APLICATÃ

1. 1 Obiectul termodinamicii, concepte fundamentale

1. 2 Sistem termodinamic
1. 3 Stări, parametri şi mărimi de stare
1. 4 Transformări termodinamice de stare
1. 5 Agenţi termodinamici
1. 6 Forme de energie folosite în termodinamică
1. 7 Forme de transfer de energie
1. 7. 1 Lucru mecanic
1. 7. 2 Căldura, căldura specifică
1. 7. 2. 1 Căldura
1. 7. 2. 2 Căldura specifică
1. 8 Temperatura. Principiul zero al termodinamicii
1. 9 Coeficienţi termodinamici
 Cap. 1 NOŢIUNI FUNDAMENTALE FOLOSITE
ÎN TERMODINAMICA APLICATÃ

1. 1 Obiectul termodinamicii, concepte fundamentale

Termodinamica, ramură a ştiinţelor naturii, studiază mişcarea moleculară din interiorul

corpurilor precum şi fenomenele determinate de acţiunea particulelor elementare constitutive ale
corpurilor. Astăzi termodinamica înglobează comportarea generală a sistemelor fizice, conceptele ei
fiind extinse la analiza sistemelor economico - sociale, a ecosistemelor, a planetelor, a sistemelor
spaţiale.
Termodinamica aplicată realizează în mod sistematic studiul relaţiei dintre căldură, lucru,
temperatură şi energie precum şi comportarea sistemelor fizice în condiţii de echilibru sau în apropiere
de acestea. În acest scop termodinamica aplicată studiază stările de echilibru energetic ale sistemelor
fizice, compuse din corpuri sau ansambluri de corpuri, şi urmăreşte procesele care conduc la stabilirea
acestor stări, condiţiile de echilibru şi proprietăţile pe care le au sistemele aflate în echilibru.
Termenul de energie (lb. greacă : energia, energeia), care defineşte capacitatea unui sistem de a
efectua acţiuni, a fost introdus la începutul secolului al XVII în studiul mecanicii.
ea principiilor ştiinţei la soluţionarea oricărei probleme reale, trebuie să înceapă în mod necesar
cu o delimitare a unei porţiuni finite de materie din mediu. Porţiune astfel separată (imaginar), şi
asupra căreia se concentrează studiul şi analiza constituie un sistem. Elementele din afara sistemului
care sunt implicate, prin diverse legături, în comportamentul şi evoluţia acestuia se numeşte mediul
ambiant sau mediul înconjurător.
Termodinamica are la baza lucrările lui Sadi Carnot, care în 1824 a introdus conceptele de ciclul
al maşinii termice şi principiul reversibilităţii, ambele având o importanţa capitală la dezvoltarea
acestei ramuri a ştiinţei. Contribuţia lui Carnot priveşte limitarea cantităţii maxime de lucrul ce poate
fi obţinut de la o maşină cu vapori care foloseşte căldura transferată de la o sursă de înaltă
temperatură. Aceasta reprezintă prima abordare a principiului II al termodinamicii. Mai târziu aceste
idei au fost dezvoltate de Rudolf Clausius, care a introdus în 1850, în principiul II al termodinamicii
noţiunea de entropie.Ulterior principiul II statuează că fiecare proces care are loc în natură este
ireversibil şi unidirecţional, ceea ce conduce la creşterea globală de entropie. James Joule enunţă în
1840 primul principiu al termodinamicii. Aceste principii constituie baza termodinamicii clasice.
Principiile termodinamicii studiază evoluţia macroscopică a sistemelor şi starea lor de echilibru.
conceptul de ireversibilitate şi neechilibru în termodinamică. Pionieratul în domeniu aparţine lui
Lars Onsager. Termodinamica la neechilibru studiază comportarea sistemelor care nu sunt în stare de
echilibru, fiind mai aproape sau mai departe de aceasta.
Nicolas Léonard Sadi Carnot, (1796 - 1832),
inginer militar francez.

Lars Onsager (1903 - 1976fizician şi chimist

norvegiano-american.

Rudolf Emanuel Clausius (1822 - 1888), fizician

şi matematician german.

Ludwig Boltzmann (1844 - 1906), fizician şi

filozof al ştiinţelor austriac.

James Prescott Joule(1818 - 1889) fizician

englez.

Metodele de studiu ale termodinamicii sunt:
metoda fenomenologica şi metoda statistică.
Metoda fenomenologică (macroscopică)
studiază proprietăţile generale, de ansamblu ale
sistemelor fizice formate dintr-un număr finit de
corpuri, pornind de la analiza proceselor
macroscopice din natură. Această metodă are la
bază legile ce guvernează procesele de schimb de
energie la scară macroscopică, pe baza cărora se
determină relaţiile de calcul necesare proiectării
şi construirii instalaţiilor şi maşinilor. Aceasta
metodă nu explică mecanismul de desfăşurare a
proceselor moleculare care însoţesc fenomenele
studiate.
Metoda statistica (microscopică) o condensare, căldură transportată de agentul de
completează metoda fenomenologică prin luarea
în considerare a structurii moleculare a
corpurilor, ţine seama de mecanismul proceselor
ce se desfăşoară la nivel molecular. Astfel,
corpurile se consideră ca fiind formate dintr-un
număr foarte mare de particule elementare aflate
în interacţiune datorită stării lor de mobilitate.
Contribuţii fundamentale la dezvoltarea
termodinamicii statistice se datorează lui Ludwig
Boltzmann.
Termodinamica aplicată la sistemele tehnice
implică analiza unor procese specifice care au loc
fie simultan, într-o anumită înlănţuire în timp, a
proprietăţile purtătorilor de energie şi eficienţa de
conversie a formelor de energie.
Pentru exemplificare, în figura 1. 1 se
prezintă schema de principiu a unei centrale
termo-electrice cu cogenerare. Agentul de lucru
este constituit din apa sub formă lichidă şi
gazoasă (abur). În generatorul de abur se degajă
energie, fie prin combustie, reacţie de oxidare
exotermă, fie printr-o reacţie nucleară, energie
transferată sub formă de căldură la fluidul de
lucru – apa, fluid care îşi modifică starea de
agregare din lichid în vapori pe baza proceselor
de încălzire, vaporizare şi supraîncălzire. Vaporii
de apă sunt conduşi la turbină, echipament în
care energia aburului se transformă în energie
cinetică, energie care este transferată sub formă
de lucru mecanic la generatorul electric, maşină
care transformă lucru în energie electrică.
termic este evacuat din turbină spre
condensator, dispozitiv în care se realizează
condensarea vaporilor, adică transformarea
vaporilor în stare lichidă. Condensatorul este
alcătuit din serpentine prin care circulă agent de
răcire, agent ce poate fi constituit din apă sau aer.
Lichidul obţinut prin condensare este preluat de
pompa de alimentare şi reintrodus în generatorul
de vapori. Din turbina cu abur se poate extrage
un debit de abur la o anumită presiune, debit care
poate fi folosit la alimentarea cu căldură a
consumatorilor urbani, respectiv industriali,
consumatori aflaţi în exteriorul centralei. O parte
din apa în stare lichidă obţinută prin condensare
la consumatorii externi centralei este returnată la
circuitul apa-vapori al centralei. Din schema
prezentată în fig. 1. 1 se observă că din instalaţia
energetică se evacuează în mediu: gaze de adere
prin coşul de evacuare, echipament care
realizează şi dispersia gazelor; căldura de
răcire şi evacuată la turnul de răcire. Aceşti
efluenţi formează principalele surse de poluare a
mediului. Fluxurile de masă şi energie ce
interacţionează cu mediul, condiţionează
funcţionarea şi performanţele sistemului de
compoziţia şi parametrii mediului care îl
înconjoară.
Se constată că pentru realizarea
funcţionării centralei termoelectrice cu co-
generare, sunt necesare o serie de procese şi
transformări termodinamice. Dintre principalele
procese ce apar în cursul funcţionării sistemului
analizat, se disting:
- procese de combustie prin arderea
combustibilului în generatorul de
vapori, respectiv procesul de fisiune
în cazul centralelor nucleare;
- procese de transfer de energie sub
formă de căldură care apar în
principal în generatorul de vapori, în
condensator şi în sistemul de
alimentare cu căldură
urban/industrial;
- procese de curgere a fluidelor în
turbină, pompe, conducte de legătură;
- procese de transformare a energiei
potenţiale în lucru mecanic, prin
punere în mişcare a paletelor din
turbină de către aburul ce iese cu
viteze ridicate din ajutaje;
- procese de transformare a lucrului
mecanic în energie potenţială în
pompe;
- procese de purificare, de tratare şi de
dispersie a efluenţilor care poartă
particule solide, gaze, vapori, radiaţii
nucleare.

Pe baza observaţiilor de mai sus, se constată
că:
Termodinamica aplicată studiază mişcarea
termică din sistemele macroscopice şi
legătura acestei mişcări cu celelalte
forme de mişcare ale materiei (mecanică,
chimica, electrică, etc.).
Fig. 1. 1 Schema de principiu a unei centrale
termoelectrice cu cogenerare
1 – generator de vapori ; 2 – turbina cu vapori ; 3
– condensator ; 4 – pompa de alimentare ; 5 –
generator electric ; 6 – sistem de alimentare cu
căldură urban/industrial ; 7 – consumator de
căldură extern urban/industrial ; 8 – turn de răcire
; 9 – pompă de circulaţie apă de turn ; 10 –
pompă de condensat recuperat ; 11 – sistem de
reţinere a cenuşi ; 12 – sistem de purificare a
gazelor de ardere ; 13 – coş de evacuare şi de
dispersie a gazelor de ardere
1. 2 Sistem termodinamic
Se defineşte prin sistem termodinamic
(sistem fizico - chimic), o cantitate de materie,
delimitată în spaţiu, care este cercetată în funcţie
de interacţiunea sa energetică cu mediul ambiant.
Delimitarea sistemului se face prin suprafaţa sa
de control, reală sau imaginară care conţine
volumul de control aferent sistemului. Tot ce se
află în afara sistemului, astfel încât acesta să
poată avea schimburi de energie şi/sau de
substanţă, deci influenţe reciproce, se numeşte
mediul ambiant.
Un sistem termodinamic poate fi format, de
exemplu din cilindrul unei maşini termice, din
întreaga maşină, dintr-o centrala electrica, deci
dintr-un întreg complex, dacă în el se produc
transformări termodinamice.
 În continuare sunt prezentate câteva
scheme ale sistemelor termodinamice destinate
conversiei de energie. În figura 1. 2 este dată
schema de principiu a pilei de combustie care
reprezintă un dispozitiv static ce transformă
direct energia chimică degajată prin arderea unui
combustibil cu un oxidant în energie electrică,
energie livrată în exteriorul sistemului.
cât şi la temperatură mai ridicată, cazul
condensatorului. Funcţie de destinaţie sistemul
poate fi folosit pentru :
- realizarea frigului în instalaţiilor frigorifice
casnice sau industriale;
- încălzirea spaţiilor, caz în care se foloseşte
pompă de căldură.
Se constată că acest sistem poate fi folosit atât
pentru răcirea aerului cât şi pentru încălzire
acestuia, într-o încăpere în care trebuie asigurat
confortul termic necesar, funcţie de parametrii
mediului ambiant constituit de atmosfera
exterioară. Sistemul descris poate avea şi rolul de
echipament de condiţionare a aerului deoarece
iarna funcţionează ca pompă de căldură, iar vara
joacă rolul unei instalaţii frigorifice. În cazul
instalaţiei frigorifice condensatorul evacuează
căldură către mediul ambiant, în schimb la
pompa de căldură vaporizatorul primeşte căldura
de la acesta.

Fig.
1.3
Sche
ma de
princi
Fig. 1. 2 Schema de principiu a pilei de combustie piu a
instql
Sistemele frigorifice şi pompele de căldură aţiei
cu compresie se bazează pe utlizarea lucrului frigori
mecanic pentru producerea de frig, prin preluarea fice
căldurii de la spaţiul de răcit, sau de căldură prin /pomp
căldura cedată către spaţiul ce trebuie încălzit ă de
(fig. 1. 3). Sistemul este prevăzut cu căldur
schimbătoare de căldură, echipamente care ă cu
permit transferul de energie sub formă de căldură compr
atât la joasă temperatură, cazul vaporizatorului,
esie lamin
mecan are; 4
ică de –
vapori vapori
1 – zator;
compr 5 –
esor; motor
2 – de
conde antren
nsator are a
; 3 – compr
ventil esorul
de ui
 Sisteme de conversie a energiei legate chimic de combustibil şi degajată sub formă de căldură în
urma unei reacţii de oxidare, în lucru mecanic/electric sau de propulsie, sunt reprezentate în fig. 1. 4,
respectiv fig. 1. 5. Aceste sisteme constituie principiul de funcţionare a instalaţiei de turbină cu gaze
destinată producerii de energie (fig. 1. 4), sau a instalaţiei tip turboreactor cu jet destinat propulsiei
unor vehicule aeriene, terestre sau navale (fig. 1. 5).

Fig. 1.4 Schema instalaţiei de turbină cu gaze

1 – compresor de aer ; 2 – camera de generator electric

Fig. 1.5 Schema instalaţiei de turbină cu gaze tip turboreactor

1 – compresor de aer ; 2 – camera de ardere ; 3 – turbina cu gaze ;
4 – ajutaj convergent-divergent propulsiei)

Sisteme de conversie directă a căldurii în energie electrică şi invers sunt prezentate pe fig. 1.6 şi
pe fig. 1. 7. În circuitul format din electrozii A şi B şi cele două joncţiuni aflate la temperaturi diferite,
se obţine o forţa electromotoare caracterizată de curentul i. Căldura este preluată de la o sursă caldă şi
evacuată către mediu ambiant care constituie sursa rece (fig. 1. 6). Electrozii A şi B sunt construiţi din
materiale diferite. Acest efect descoperit de Seebeck în anul 1821 (Thomas Johann Seebeck, fizician
german 1770-1831), poartă numele de efectul termoelectric fiind aplicat în special pentru măsurarea
temperaturilor.
Fizicianul francez Peltier (Jean Charles Athanase Peltier, 1785 – 1845), descoperă şi el efectul
termoelectric constatarea sa fiind făcută în cazul în care un curent electric traversează un sistem de
electrozi format din materiale diferite şi joncţiunea aflată la sursa rece absoarbe căldură, în schimb
joncţiunea aflată la temperatură mai ridicată evacuează căldură. Acest efect este folosit la unele
sisteme frigorifice, sursa caldă fiind constituită, de exemlpu, de mediul ambiant (fig. 1. 7).
Fig. 1. 6 Schema de principiu pentru efectul termoelectric cu producere de forţă electromotoare
(Seebeck)

Fig. 1. 7 Schema de principiu pentru efectul termoelectric pentru refrigerare (Peltier)

Din analiza sistemelor prezentate anterior se constatată ca:

- ele interacţionează cu mediul înconjurător fie prin transfer de energie sub formă de căldură fie sub
formă de lucru;
- transferul de căldură sau de lucru cu mediul înconjurător poate avea loc prin intermediul unui
fluid sau printr-o suprafaţa de transfer, astfel:
- transferul de căldură mediul la instalaţia frigorifică sau pompa de căldură (fig. 1. 3), precum şi
la sistemele termoelectrice (fig. 1. 6 şi fig.1. 7), are loc prin suprafeţe de transfer fără a fi
admis sau evacuat fluidul de lucru al sistemului respectiv;
- transferul de căldură cu mediul la pila de combustie (fig. 1. 2) şi la instalaţiile de turbină cu
 gaze (fig. 1. 4 şi fig. 1. 5) se face prin intermediul transportului de masă prin frontiera
sistemului a agenţilor termodinamici precum aerul sau oxigenul necesar combustiei, a
combustibilului a gazelor de ardere evacuate;
- schimbul de energie sub formă de lucru mecanic are loc prin graniţa sistemului prin
intermediul unui arbore sau a unui sistem mecanic, aşa cum este cazul instalaţiei
frigorifice/pompei de căldură (fig. 1. 3), a instalaţiilor de turbină cu gaze (fig. 1. 4 şi fig. 1.
5);
- schimbul de fluid care posedă energie cinetică, cu mediul ce realizează lucru de propulsie (fig.
1. 5)
- schimbul de lucru electric prin graniţa sistemului după cum este cazul pilei de combustie (fig.
1. 2), respectiv a sistemelor termoelectrice (fig. 1. 6 şi fig. 1. 7).

După cum s-a precizat sistemul este despărţit de mediul ambiant prin suprafeţe materiale sau
imaginare de delimitare. Fixarea precisă a graniţelor sistemului este necesară pentru definirea sa
univocă. După proprietăţile graniţelor sistemului şi limitelor lui se disting mai multe tipuri de sisteme.
Din punct de vedere al schimbului de substanţă cu mediul exterior, sistemele pot fi:
- sistem termodinamic închis, sistemul ale cărui garniţe sunt impenetrabile la materie şi care
conţine întotdeauna aceeaşi masă (fig. 1. 8). Volumul sistemului poate varia, deoarece graniţele lui pot
avea unele libertăţi de mişcare, masa rămânând constantă. Un exemplu de sistem termodinamic închis
îl constituie volumul de gaz cuprins într-un cilindru în care un piston se poate deplasa etanş şi fără
frecare (fig. 1. 8 b).
 it schimbul de materie între cu mediul sau ambiant (fig. 1. 9 şi fig. 1. 10). În unele cazuri graniţele
sistemului deschis sunt fixe în spaţiu (fig. 1. 9).

a) b)

Fig. 1. 8 Sistemul termodinamic închis

a) sistem cu graniţă mobilă; b) sistem cu mediu monofazic; c) sistem cu mediu bifazic izolat mediu
monofazic; c) sistem cu mediu bifazic izolat

c) c)

Pe fig. 1. 9 se prezintă un ansamblu motor cu supraalimentare a cărui graniţă este fixă, dar care
permite atât schimb de substanţa cât şi de energie, sub formă de căldură şi lucru cu mediul. În
interiorul sistemului sunt echipamente care au graniţe fixe la transferul de energie, cazul turbinei, a
compresorului şi a schimbătorului de căldură recuperator, precum şi echipament cu frontieră mobilă în
cursul procesului de transfer energetic, după cum este cazul ansamblului cilindru - piston din motorul
cu ardere internă. Pe fig. 1. 9 se prezintă un ansamblu motor cu supraalimentare a cărui graniţă este
fixă, dar care permite atât schimb de substanţa cât şi de energie, sub formă de căldură şi lucru cu
mediul. În interiorul sistemului sunt echipamente care au graniţe fixe la transferul de energie, cazul
turbinei, a compresorului şi a schimbătorului de căldură recuperator, precum şi echipament cu
frontieră mobilă în cursul procesului de transfer energetic, după cum este cazul ansamblului cilindru -
piston din motorul cu ardere internă.
Sistemele termodinamice se clasifica din punct de vedere al schimbului de energie cu mediul
ambiant astfel: Sistemele termodinamice se clasifica din punct de vedere al schimbului de energie cu
mediul ambiant astfel:
- izolat la care graniţele sistemului împiedică orice interacţiune cu mediul ambiant. De exemplu la
sistemul din fig. 1. 8 c este împiedicat schimbul de lucru prin deplasarea pistonului, iar pereţii
cilindrului sunt izolaţi termic perfect pentru a împiedica schimbul de căldura între agentul termic
şi mediul ambiant. Graniţele sistemului izolat sunt impenetrabile la materie; - izolat la care
graniţele sistemului împiedică orice interacţiune cu mediul ambiant. De exemplu la sistemul din
fig. 1. 8 c este împiedicat schimbul de lucru prin deplasarea pistonului, iar pereţii cilindrului
sunt izolaţi termic perfect pentru a împiedica schimbul de căldura între agentul termic şi mediul
ambiant. Graniţele sistemului izolat sunt impenetrabile la materie;
- - izolat adiabatic permite numai schimbul de energie sub formă de lucru, deci nu şi schimb de
căldură;izolat adiabatic permite numai schimbul de energie sub formă de lucru, deci nu şi
schimb de căldură;
- - rigid realizează numai schimb de căldură, deci nu şi schimb de lucru.rigid realizează numai
schimb de căldură, deci nu şi schimb de lucru.

Ultimele doua tipuri de sisteme, adiabatic şi rigid, sunt sisteme neizolatedeoarece permit o
interacţiune energetică cu mediul lor exterior, primul sub formă de lucru, iar celălalt sub formă de
căldură. Ultimele doua tipuri de sisteme, adiabatic şi rigid, sunt sisteme neizolatedeoarece permit o
interacţiune energetică cu mediul lor exterior, primul sub formă de lucru, iar celălalt sub formă de
căldură.
 Fig. 1. 9 Sistem termodinamic deschis, cazul unui motor cu ardere internă cu
supraalimentare şi recuperator de căldură
1. - motor cu ardere internă ; 2 - compresor de aer ; 3 – turbină cu gaze ; 4 – schimbător de
căldură recuperator

Fig. 1. 10 Sistem termodinamic deschis cu volum şi suprafaţă de control variabile

Starea energetică a unui sistem termodinamic, reprezintă nivelul energetic de ansamblu

corespunzător tuturor particulelor conţinute, deci se referă la starea sa macroscopică. Rezultă că în
orice moment un sistem termodinamic se caracterizează printr-o anumita stare termodinamică, sau o
condiţie de existenţă. Starea este identificată prin parametrii săi de stare şi prin proprietăţile sale,
valorile acestora fiind definite la fiecare stare.
1. 3 Stări, parametri şi mărimi de stare

Parametrul de stare este o mărime ce caracterizează cantitativ starea de echilibru a unui sistem
(exemplu : presiune, volum, temperatură, concentraţie).
Starea unui sistem termodinamic este caracterizată printr-un număr de parametri externi,
parametri care depind de energia şi poziţia corpurilor înconjurătoare (ex: presiunea exterioară,
volumul), cât si printr-un număr de parametri interni (ex: presiune, temperatură, concentraţie),
parametri care ţin cont de energia particulelor ce compun sistemul, definind astfel microstructura
sistemului.
 Parametrii de stare independenţi de masa sistemului se numesc parametri intensivi (presiune,
temperatura, concentraţie), iar parametri care ţin seama de masa sistemului se numesc parametri
extensivi (volum, masă, energie).
Mărimea de stare reprezintă o mărime sau parametru la care diferenţa dintre două stări de
echilibru diferite, depinde numai de parametri specifici cele două stări ale sistemului şi nu de modul în
care sistemul a trecut dintr-o stare in alta.
Valorile parametrilor de stare sunt independenţi de drumul parcurs de sistem până la starea
respectivă, deci parametri de stare sunt mărimi de stare. Parametrii de stare determină proprietăţile
sistemului. De asemenea şi proprietăţile caracteristice sistemului sunt mărimi de stare. Parametri de
stare o parte sunt măsurabili, iar alţi sunt calculabili. Dintre parametri de stare măsurabili, cei mai
uzuali sunt presiunea şi temperatura, ca parametri intensivi, respectiv, masa şi volumul ca parametri
extensivi. Proprietăţi precum, căldura specifică sau energia sunt calculabile. Densitatea, respectiv
volumul specific, pot fi şi măsurabili şi calculabili.
de echilibru termodinamic reprezintă starea unui sistem termodinamic la care nu se constată
macroscopic schimbări în timp.
Starea de echilibru intern presupune egalitatea în toată masa sistemului a parametrilor de stare
corespunzători (presiune, temperatură, concentraţie).
Starea de echilibru extern defineşte egalitatea nivelului de energie mediu corespunzătoare
sistemului şi al mediului exterior.
In termodinamica aplicată se admite posibilitatea dezechilibrului extern, dar se consideră ca
sistemul este întotdeauna în echilibru intern.

1. 4 Transformări termodinamice de stare

O modificare a stării sistemului este denumită proces (transformare), iar drumul pe care îl
parcurge procesul de la starea iniţială la stare finală este descris de o succesiune de stări prin care
sistemul trece. Intre cele două stări, iniţială şi finală, trebuie să existe o diferenţă de valoare pentru cel
puţin un parametru de stare.
In timpul unui proces termodinamic apare modificarea stării sistemului, această transformare fiind
însoţită de schimb de energie sub formă de căldură şi de lucru cu mediul exterior cu care sistemul
interacţionează. Pentru determinarea cantitativă a căldurii şi a lucrului schimbat, trebuie să se
cunoască: tipul transformării dat prin ecuaţia transformării; parametrii de stare iniţiali şi finali şi sensul
în care decurge transformarea.
Scoaterea sistemului din starea de echilibru extern are loc atunci când sistemul schimbă energie,
sub formă de căldură sau de lucru, cu mediul exterior în cursul unui proces termodinamic.
Dezechilibrul intern nu se ia în considerare, deoarece uniformizarea stării energetice, deci egalitatea
parametrilor de stare, în interiorul sistemului (revenirea la starea de echilibru), are loc într-un timp
foarte scurt, denumit timp de relaxare. Acest timp are valori diferite în funcţie de natura procesului şi
de proprietăţile sistemului. Astfel uniformizarea presiunii într-un gaz are loc într-un interval de timp
-16
τ~10 s, iar egalizarea concentraţiilor intr-un aliaj metalic poate avea loc in câţiva ani.
Transformările de stare se împart în transformări reversibile şi ireversibile.
Procesele sau transformările termodinamice reversibile au loc atunci când trecerea sistemului de
la starea iniţiala de echilibru intern şi extern, la starea finală de echilibru intern şi extern, se realizează
prin stări intermediare de echilibru intern şi extern. La aceste transformări sistemul trece prin stări
intermediare, toate de echilibru, stări generate de o modificare mică, elementară, a parametrilor de
stare. În urma acestor mici modificări viteza de desfăşurare a procesului este foarte mare pentru a
permite sistemului să revină de fiecare dată la o nouă stare de echilibru.
 Transformarea ireversibilă apare atunci când condiţia de echilibru intern sau extern nu este
respectată.
ările termodinamice reale nu pot fi niciodată reversibile datorita unor fenomene ireversibile
descrise mai jos.
Ireversibilitatea externă apare datorită imposibilităţii realizării unei egalităţi între temperatura
agentului termic şi a pereţilor incintei în care acesta evoluează, deoarece pentru realizarea schimbului
de căldura este necesară o diferenţă finită de temperatură între fluid şi perete, deci schimbul de căldura
este ireversibil.
Ireversibilitatea internă apare datorită frecării pistonului de pereţii cilindrului, la transformările
închise, sau a frecării vâscoase a fluidului de pereţii canalului prin care curge, la transformări deschise.
În ambele cazuri trebuie adăugat şi efectul viscozităţii fluidului, prin curgerea relativă a straturilor,
efectul turbulenţei, fenomene care generează frecare în interiorul fluidului, deci disipare de energie.
Pentru învingerea acestor frecări se consumă lucru suplimentar. În cazul proceselor reale în care se
produce lucru rezultă o reducere a acestuia în raport cu lucrul aferent unui proces reversibil. La
procesele reale consumatoare de lucru este necesar a fi dat sistemului un lucru suplimentar faţă de
lucru reversibil.
Ireversibilitatea de pompaj, cauzată de procesele de umplere sau golire care au loc la sistemele
termice, se datoreşte existenţei unei diferenţe finite de presiune, diferenţe care determină schimbul de
substanţă între mediu şi sistem.
Viteza relativ ridicată cu care se realizează transformările din sistemele naturale conduce la
apariţia unui dezechilibru intern, deci la apariţia ireversibilităţii interne. Procesele care au loc intr-un
timp mai mare decât timpul de relaxare se numesc procese cvasistatice, iar cele care au loc într-un
timp mai scurt decât timpul de relaxare se numesc procese nonstatice.
Desfăşurarea cvasistatica a transformărilor termodinamice este deci o condiţie necesară pentru
realizarea procesului reversibil, dar nu şi suficientă deoarece nu ţine seama de dezechilibrul intern.
Deci, ireversibilitatea internă este cauzată de:
- apariţia frecărilor care implică consum de lucru pentru învingerea lor;
- viteza ridicata cu care au loc procesele reale, viteză care nu permite egalizarea parametrilor
intensivi în sistem la fiecare variaţie de parametru. Deci, procesele reale elementare se
desfăşoară într-un interval de timp mai redus decât timpul de relaxare, fiind astfel procese
nonstatice.

Ireversibilitatea externă se datoreşte:

- schimbului de căldură cu exteriorul la diferenţe finite de temperatură;
- ireversibilităţii de pompaj care apare datorită diferenţelor finite de presiune la schimbul de
substanţă dintre sistem şi mediu.

1. 5 Agenţi termodinamici

Prin agent termodinamic se înţelege un corp utilizat pentru realizarea proceselor ce se desfăşoară
în sistemele termodinamice. El se poate prezenta sub forma chimic pură sau poate fi constituit din mai
mulţi componenţi, şi poate exista sub diferite stări de agregare, respectiv faze. Pentru agentul
termodinamic se utlizează frecvent noţiunea de agent termic. În acest caz caracteristica sa definitorie
este dată de temperatură. De asemenea, pentru agent termodinamic se utilizează şi noţiunea de agent
de lucru. În acest caz agentul respectiv este un purtător de energie şi realizează transferul acesteia în
echipamentele respective, între modulele sistemului, sau între aceste module şi mediul ambiant.
Noţiunea de fluid de lucru este folosită practic în acelaşi sens.
presiunilor şi temperaturilor la care se afla gazele, ele se pot considera ca având o comportare mai
apropiată de gazul perfect, sau de gazul real.
 Gazul perfect constituie un concept idealizat, definit prin următoarele condiţii: molecule perfect
sferice şi elastice, volumul propriu al moleculelor este neglijabil în raport cu volumul ocupat de gaz;
forţele de interacţiune moleculară sunt nule; traiectoria între doua ciocniri consecutive ale unei
molecule este o linie dreaptă.
Multe gazele sunt utilizate ca fluide de lucru şi ele prezintă abateri relativ mici de la legile gazelor
perfecte, legi care au fost stabilite pe cale experimentală în secolele XVII şi XVIII. La limită, când
presiunea tinde către zero, orice gaz se comportă ca un gaz perfect.
Ecuaţia care leagă mărimile de stare p, V, T, aferente unei mase ma:

f(p,V,T,m) = 0 (1. 1)

ecuaţie cu care se determină starea unui gaz la un moment dat.

În cazul gazelor perfecte ecuaţia de stare pentru m

pV=mRT (1. 2)
sau:
pv=RT (1. 2’)

3
pentru un kg de gaz, în care v reprezintă volumul specific in m /kg. Ecuaţia de stare (1. 2) sau (1. 2’)
este cunoscută sub numele de ecuaţia Clausius – Clapeyron – Mendeleev.
În cazul în care fluidele se află în apropierea transformărilor de fază, comportarea lor este mult
diferită de aceea a gazelor perfecte. In acest caz gazele poartă denumirea de vapori. Abaterile care apar
în comportarea gazelor reale, comparativ cu aceea a gazele perfecte, se datoresc faptului ca la presiuni
ridicate şi temperaturi scăzute, efectul forţelor de coeziune moleculară devine important, iar volumul
propriu al moleculelor nu mai este neglijabil.
Ecuaţiile de stare pentru gazele reale ţin seama de aceste influenţe, au forme matematice
complicate pentru a aproxima cât mai bine comportarea lor reală. Una din primele ecuaţiile de stare
fenomenologice, care descriu calitativ comportarea gazelor reale, a fost stabilită de Van der Waals în
1873 (Johannes Diderik Van der Waals, fizician olandez, 1837 - 1923), sub forma:

(1. 3)

în care

=p reprezintă presiunea de coeziune ă, p – presiunea măsurabilă, bul propriu al moleculelor

denumit şi covolum.

1. 6 Forme de energie folosite în termodinamică

Mişcarea termică constituie forma de mişcare a materiei, este o caracteristică a sistemelor fizico-
chimice formate dintr-un număr foarte mare de particule elementare aflate într-o continua mişcare.
Datorită numărului imens de molecule sau de atomi care intră in alcătuirea corpurilor (de exemplu la
° 19
presiunea de 1 bar şi temperatura de 20 1 cmconţine cca. 10 molecule), mişcarea dezordonată a
moleculelor sau particulelor elementare posedă caracteristici noi faţă de mişcarea mecanică, calităţi
puse în evidenţă de termodinamică. Astfel energia cinetica medie rezultată din mişcarea de translaţie a
moleculelor determină o noua proprietate denumită temperatură. Legătura unei mişcări cu celelalte
forme de mişcare, arată că în natură un anumit tip de mişcare se poate transforma, în anumite condiţii,
în alte forme de mişcare. Maura mişcării termice dintr-un sistem termodinamic este data de energie.
 Energia constituie forţa în acţiune. Disciplinele ştiinţifice şi tehnologice folosesc conceptul de
energieîn sensul unei mărimi ce caracterizează un sistem şi exprimă capacitatea sa de a modifica starea
altor sisteme cu care acesta intră în interacţiune. În funcţie de caracteristica sistemului energia poate fi:
mecanică, magnetică, nucleară, chimică, electromagnetică (de radiaţie) etc. În continuare se prezintă
formele de energie folosite frecvent la sistemele termice.

a. Energia cinetică este precizată de mecanică, iar pentru 1 kg de agent termic ce curge cu viteza ware
expresia:

[J/kg] (1. 4)

Atunci când cantitatea de agent termic este raportată la unitatea de timp, pentru un debit masic , în
kg/s, energia cinetică are dimensiunile unei puteri:

[W] (1. 5)

b. Energia potenţiala de poziţie (gravitaţională) apare atunci când între centrele de greutate ale
volumului de agent de lucru în starea iniţială, respectiv finală, există o diferenţă de înălţime ∆z.
Expresia energiei potenţiale pentru 1 kg de agent termic este:

ep=g ∆z [J/kg] (1. 6)

2
în care greprezintă acceleraţia gravitaţională, g ≅ 9,81 m/s . Pentru un debit masic de agent
termodinamic, în kg/s, energia potenţială corespunzătoare are dimensiunea unei puteri deci:

[W] (1. 7)

În cazul în care se consideră ca referinţă z=0, înălţimea la care se raportează toate sistemele, atunci
cele doua relaţii de mai sus devin:

p=g z [J/kg] (1. 6’)

respectiv:
[W] (1. 7’)

c. Energia internă privită în sens macroscopic, este caracteristică unui sistem termodinamic închis.
Teoria cinetico-moleculară a gazelor permite sa se stabilească o relaţie între temperatura şi viteza
pătratica medie a moleculelor unui gaz, şi anume:
 (1. 8)

în care: m este masa unei molecule de gaz, - viteza pătratica medie a moleculelor, k
-23
B constanta lui Boltzmann, kB J/(molec K), Tperatura absolută în K
Ţinând seama că energia cinetică a particulelor unui gaz se manifestă la scara macroscopică prin
temperatură, rezultă că ea este o mărime de stare denumită energie internă. Energia internă se notează
cu Ui se exprimă în J, iar pentru 1 kg de agent termic energia internă specifică este u=U/m
Energia internă reprezintă suma energiilor cinetice şi potenţiale ale particulelor elementare,
molecule sau atomi, care compun corpul, precum şi energia conţinută în interiorul acestora. Pentru un
corp cu masa de 1 kg energia cinetica este:

u=uc+up+u0 [J/kg] (1. 9)

în care: u este energia cinetică a particulelor, u – energia potenţială de interacţiune între particule; u –
energia conţinuta în interiorul particulelor considerate.
In calculele uzuale se consideră că energia conţinută în interiorul particulelor, atomi sau molecule
care nu reacţionează chimic sau nu disociază, şi în care nu au loc reacţii nucleare, nu se modifică. În
consecinţă, partea care variază cu temperatura este:

u= uc+up [J/kg] (1. 10)

şi se numeşte energie sensibilă.

d. Entalpia este caracteristică unui sistem termodinamic deschis şi reprezintă suma dintre energia
interna UpV

H=U+pV [J] (1. 11)

Pentru 1 kg de agent termic, entalpia specifică este:

h=u+pv [J/kg] (1. 12)

Entalpia este mărime de stare, ea fiind aplicată sistemului termodinamic deschis.

Procesele în care schimbul de energie între corpul considerat şi mediul înconjurător, au loc
preponderent sub forma de căldură şi lucru sunt reprezentate de procesele termice. Schimbul de
energie între un sistem termodinamic şi mediul exterior se poate realiza în principal, prin interacţiunea
de natură termică sau mecanică.

1. 7 Forme de transfer de energie

Energia poate fi stocată sau poate să aparţină unui sistem. Energia poate fi transferată prin graniţa
sistemului către mediul său înconjurător sau către un alt sistem. Transferul de energie poare fi realizat
sub formă căldură şi de lucru. Ambele mărimi sunt cantităţi de tranzitîntre sisteme sau între sistem şi
mediu, şi nu aparţin unui sistem. Amândouă sunt fenomene de transfer prin frontiera sistemului, fiind
observate numai la traversarea graniţelor acestuia. Ele depind de caracteristica de evoluţie a
sistemului, denumit şi drum, şi au ca efect modificarea stării sistemului.
 precizat anterior lucru şi căldura sunt forme de transfer de energie. În cele ce urmează se va
prezenta modul practic de determinare a acestor forme de transfer energetic.

1. 7. 1 Lucru mecanic

Lucrul mecanic reprezintă o formă de transfer de energie de natură mecanică, iar la scară
macroscopică se manifestă ca o formă ordonată. Deoarece lucrunu măsoară valoarea energiei unui
sistem termodinamic aflat la o anumita stare, ci schimbul de energie atunci când sistemul evoluează de
o anumită manieră între doua stări, el nu este mărime de stare şi deci nu admite diferenţială totală
exactă.
deplasare. Atunci când se măsoară energia schimbată de sistem simultan cu transferul de masă,
fara a lua în considerare energia interna transportată, se realizează lucru mecanic de deplasare, lucru
caracteristic sistemelor deschise. Lucru mecanic de deplasare se mai numeşte şi energie de dislocare.
Se consideră o masa de fluid mcare ocupă volumul Vpe canalul de secţiune constantă Sşi căruia îi
corespunde o lungime ∆x (fig. 1. 11). Deplasarea masei mdin poziţia I în poziţia II, se realizează sub
acţiunea presiunii pnormală pe suprafaţa Scu consumul de lucru mecanic necesar dislocării :

Ld=pS∆x=pV [J] (1. 13)

pentru masa mic se obţine lucru mecanic specific de dislocare (deplasare):

ld=pv [J/kg] (1. 14)

Fig. 1. 11 Lucrul mecanic de dislocare

b. Lucru mecanic al unui proces termodinamic pentru sisteme închise (fără schimb de masă),
apare datorită forţelor de presiune la care este supus sistemul atât din interior cât şi din exterior.
Datorită diferenţei dintre presiunea din interiorul sistemului p+dp şi presiunea exterioară acestuia
pului dV(fig. 1.12).
Lucrul mecanic elementar efectuat prin deplasarea elementului de suprafaţă dS cu distanţa dn,
normală la suprafaţa dS, este:

2
δ L=p dS dn (1. 15)

Pentru întreaga suprafaţă care limitează volumul Vse obţine lucrul mecanic elementar efectuat prin
dilatarea gazului:

(1. 16)
în care volumul elementar dV = S dnδL=pdV.
Lucrul mecanic schimbat de sistemul termodinamic cu mediul exterior pentru un proces termodinamic
în care gazul evoluează de la starea o stare iniţială 1 la o stare finală 2 este:

(1. 17)

In diagrama pVdin fig. 1. 13, în care este reprezentat procesul 1-2, aria de sub curbă reprezintă
lucrul mecanic al transformării . Deci:

L=aria a12b (1. 17’)

Lucrul mecanic va fi pozitiv dacă dV>0, deci δL>0 situaţie ce apare în cazul unui proces de
destindere, respectiv negativ într-un proces de comprimare dV<0, deci δL<0. Se observă ca lucru
mecanic de proces depinde de natura transformării deoarece p=f(v), deci el nu este o mărime de stare.

deplasare aferente procesele de admisie

Fig. 1. 12 Lucru mecanic dat de forţele ld1l din sistem (fig. 1. 14).
de presiune
c. Lucru mecanic total (tehnic) reprezintă lucrul
efectuat de sistemul termodinamic deschis în procesul pe
care îl realizează, cu luarea în considerare a lucrului de
 nsformare în
diagrama p-V

Fig. 1. 14 Lucrul mecanic total

F
i
g
.

1
.

1
3

L
u
c
r
u

m
e
c
a
n
i
c

d
e

t
r
a
 Pentru un kg de agent termodinamic care evoluează
în sistem:

[J/kg] (1. 18)

In diagrama p-vlucrul mecanic tehnic reprezintă suprafaţa de sub curba transformării

termodinamice proiectata pe axa presiunilor (fig. 1. 15). Pentru 1kg de agent termic lucrul mecanic
tehnic este:

Fig. 1. 15 Lucru mecanic total în diagrama p-v

[J/kg] (1. 19)

Lucrul mecanic elementar tehnic pentru volumul de agent Vţine masa m, cu V = mv, este:
δLt=-Vdp [J] (1. 20)

În mod asemănător cu cazul lucrului mecanic de proces, lucrul mecanic tehnic este pozitiv atunci
când presiunea scade, cazul destinderii (dp<0), respectiv negativ în cazul comprimării (dp>0). Lucru
mecanic tehnic mai poartă numele şi de lucru mecanic de curgere, el fiind caracteristic curgerii
continue a fluidului în maşinilor şi instalaţiilor în care este realizat sau consumat (turbine,
turbocompresoare, pompe etc.).

1. 7. 2 Căldura, căldura specifică

1. 7. 2. 1 Căldura

Căldura măsoară schimbul de energie dintre corpuri pe baza interacţiunii termice. Ea reprezintă la
nivel macroscopic, o forma dezordonată de transfer de energie. Cantitatea de căldură schimbată
depinde de natura procesului termodinamic în cursul căruia are loc transferul de energie, deci ea nu
este o mărime de stare.
 În general, schimbul de căldură dintre sistemul studiat şi mediul exterior poate conduce la variaţia
temperaturii acestuia, dar există şi procese în care, deşi are loc transferul de căldură, temperatura
sistemului nu se modifică ci numai faza sa (exemplu: topire, condensare, vaporizare, etc.). Căldura
schimbată de un sistem termodinamic poate rezulta şi prin transformarea unei alte forme de energie
(de exemplu: din lucru mecanic de frecare, energia legata chimic, energia de fisiune), prin efect Joule
sau hysterezis magnetic, deci nu din schimbul cu mediul exterior.
Schimbul elementar de căldura la sistemele la care apare variaţia de temperatură este:

δQ=m cx dT (1. 21)

în care: cx reprezintă căldura specifică, sau capacitatea calorică unitară corespunzătoare procesului
xparcurs de sistem. De exemplu, atunci când sistemul realizează o transformare 1-2bată este:

) [J] (1. 22)

unde cx,m reprezintă căldura specifică medie a gazului pe intervalul de temperatură T – T pentru
procesul x, în J/kg K.

1. 7. 2. 2 Căldura specifică

Căldura schimbată de unitatea de cantitate de substanţă în cursul unui proces termodinamic,

pentru o variaţie a temperaturii cu un grad pe scala de temperatură considerată reprezintă capacitatea
calorică unitară denumită şi căldura specifică. În sistemul internaţional de unităţi de măsură fost
adoptată scala de temperatură termodinamică Kelvin, iar diviziunea de temperatură este de un grad
Kelvin. În consecinţă, căldura specifică va fi raportată la diferenţa de temperatură de un grad pe scala
Kelvin (sau pe scala Celsius, diviziunea unitară fiind aceeaşi, deci 1 K = 1 °C). Cantitativ, capacitatea
calorică unitară raportată masa de 1 kg, denumită şi căldură specifică masică, se defineşte cu ajutorul
expresiei:

[J/kg K] (1. 23)

în care indicele x caracterizează natura transformării termodinamice corespunzătoare.

Căldura specifică depinde de: natura gazului, de procesul (transformarea termodinamică), după
care se realizează schimbul de căldură, de presiune şi de temperatură. În cazul gazelor perfecte,
dependenţa căldurii specifice cu presiunea este nesemnificativă până la circa 50 bar, deci această
dependenţă se poate neglija. În legătură cu dependenţa căldurii specifice de transformarea
termodinamică, se precizează ca un interes practic îl prezintă procesele termodinamice izobare şi
izocoreCăldura specifică masică la presiune constantă se notează cu c p, iar căldura specifică masică la
volum constant se notează cu c v. Pentru alte transformări termodinamice căldura specifică poate fi
calculată fie pe baza căldurilor specifice izobare, respectiv izocore, fie poate avea valori determinate
de transformarea considerată (vezi cap. 3).
a. Dependenţa căldurii specifice de temperatură. Căldura specifică a substanţelor depinde de
temperatura, expresia ei fiind de forma:
 2
c=c(T)=A+BT+CT + . . . [J/kg K] (1. 24)
în care A, B, C sunt coeficienţi ce depind de natura gazului şi a transformării. Pe fig. 1. 16 este
reprezentată variaţia căldurii specifice cu temperatura la gaze. Căldura specifică adevărată corespunde
cantităţii de căldură schimbate de corp la temperatura Tla o diferenţa de temperatură de un grad,
pentru unitatea de cantitate, şi ea se exprima formal cu ajutorul relaţiei (1. 24).

Într-un proces în care gazul îşi modifică temperatura de la T la T, căldura specifică se modifică
continuu între valorile adevărate corespunzătoare celor doua temperaturi. Pentru calcule
termodinamice se introduce noţiunea de căldură specifica medie mărime care reprezintă capacitatea
calorica unitară medie a unui corp care schimbă căldură pe intervalul de temperatura T, T, şi este
definita de expresia:

[J/kg K] (1.25)

Fig. 1. 16 Evoluţia căldurii specifice

Cu această relaţie rezultă că valoarea medie a căldurii specifice este dată de înălţimea unui
dreptunghi cmaferent intervalului de temperatură T – T, dreptunghiul fiind definit de
ariaa1mmsuprafaţă identică cu aria (aria 1 1maria 2 M 2m
Dacă se consideră o variaţie liniară a căldurii specifice adevărate cu temperatura, pe un interval T,
T2 de forma c(T)=A+BTând seama de ultima relaţie rezultă:

sau
 [J/(kg K)] (1. 26)

relaţie care poate fi aplicată cu o anumită aproximaţie şi la căldura specifică medie determinată media
aritmetică dintre căldurile specifice adevărate la temperaturile menţionate.

De asemenea, considerând temperatura medie T=0,5 1+T)căldura specifică medie pe intervalul

respectiv se poate determina în mod aproximativ ca fiind căldura specifică adevărată la temperatura
medie T, rezultă astfel:

cm≅c(Tm)=A+BTmm+ . . . [J/(kg K)] (1. 27)

 Pe fig. 1. 17 sunt puse în evidenţă diferenţele dintre căldurile specifice medii funcţie de modul de
evaluare. Astfel căldura specifică medie

este dată de relaţia (1. 25), căldură specifică

c rezultă din relaţia (1. 26’), iar căldura specifică c (T m)relaţia (1. 27).

Dacă se consideră temperatura T=0C ca referinţa, atunci căldura specifica medie între 0C şi
temperatura Toate determina cu o relaţie de forma :
 2
cmm)=A’+B’T2+ C T2 +. . . [J/(kg K)] (1. 28)

în care A’, B’ şi C’ sunt constante specifice gazului respectiv determinate pentru capacitatea calorica
medie raportată la temperatura de referinţa considerată (ex.: 0 K sau 0°C).
Ţinând cont de expresia căldurii specifice medii (rel. 1.25) aplicată între o temperatură de
o
referinţă, de exemplu 0 C, şi temperaturile extreme ale intervalului T, T 2, rezultă căldura specifică
medie sub forma:

(1. 29)

sau

[J/kg K] (1. 30)

Valorile căldurilor specifice medii între temperatura de referinţă, 0 K sau 0C, şi temperatura Tse
obţin fie pe baza funcţiilor de tipul expresiei (1. 28) aferentă căldurilor specifice adevărate, fie din
tabele de călduri specifice medii.

b. Dependenţa căldurii specifice de unitatea de cantitate. Cantitatea de căldură schimbată de sistemul

termodinamic între doua stări de echilibru, caracterizate de temperaturile T şi T se determina cu
expresiile:

Fig. 1. 17 Evaluarea

c(Tm
T

c(T)
 ; ; [J] (1. 31)

în care mtă masa în kg, nărul de kmol din sistemul studiat, în kmol, V – volumul ocupat de gaz
3
raportat la starea normala fizică, în m N
Căldurile specifice aferente poartă denumiri corespunzătoare, şi anume:
- c – căldura specifică masică, în J/(kg K);
- C – căldura specifică molară, în J/(kmol K);
3
- C – căldura specifică volumică, în J/(m N).

Relaţiile de legătură între cele trei tipuri de călduri specifice rezultă din unităţile de măsură şi
sunt:

[J/(kg K)] (1. 32)

sau
C=Mc=VM,NN [J/(kmol K)] (1. 33)

respectiv

[J/(m K)] (1. 34)

- M reprezintă masa molara a gazului respectiv şi se defineşte prin relaţia:

(1. 35)
în care mµ reprezintă masa unei molecule de gaz, iar µ c este masa moleculei de carbon;
3
- V reprezintă volumul molar la starea normală fizică, în m Nol, care pentru gaze perfecte este
V=22,414 mNol.

Starea normala fizica, ca stare de referinţă este definită la parametrii:

- presiunea normală p= 760 mmHg = 1 At=1,013 bar
 o
- temperatura T= 273,15 K; (T=0 C);
- volumul V se exprima în mN
c. Dependenţa căldurii specifice de tipul transformării termodinamice va fi pusă în evidenţă
numai pentru transformările izobară şi izocoră. Căldura specifică la presiune constantă este notată cu
cp (C; C), iar căldura specifică la volum constant este notată cu c v(CMvNv).
Raportul căldurilor specifice la presiune şi volum constant, în cazul gazelor perfecte, defineşte
exponentul adiabatic k, prin relaţia:

(1. 36)
 Exponentul adiabatic depinde de natura gazului. Astfel, la gaze ideale perfecte depinde de
numărul de atomi din moleculă: pentru gaze monoatomice k=1,67; pentru gaze biatomice k=1,4;
pentru gaze tri şi poliatomice k=1,3÷1,33.

1. 8 Temperatura. Principiul zero al termodinamicii

Temperatura este un parametru întâlnit frecvent în numeroase experienţe prin percepţia de cald
sau rece, şi care în mod obişnuit este asociat nivelului de căldură sau de frig al unui obiect.
constată dacă două obiecte au aceeaşi temperatură dacă atunci când sunt puse în contact nu se
observă modificarea altor parametrii caracteristici precum: lungimea, unui corp solid, rezistenţa
electrică, înălţimea coloanei de lichid dintr-un tub de secţiune constantă, variaţia presiunii gazului
dintr-un rezervor de volum constant etc. Altfel spus două obiecte au aceeaşi temperatură, dacă după ce
sunt aduse în contact direct parametrii lor caracteristici rămân nemodificaţi.
Pe baza acestor constatări se poate concluziona că temperatura este o mărime de stare intensivă cu
caracter statistic, introdusă în termodinamică ca o proprietate specifică sistemelor macroscopice, ea
fiind măsura intensitatii agitaţiei termice a moleculelor.
Doua sisteme termodinamice au temperaturi egale daca rămân în echilibru termic la contactul lor.
Dacă se aduc în contact termic doua sisteme închise cu temperaturi diferite, în fiecare sistem au loc
modificări ale parametrilor de stare în urma redistribuirii energiei între sisteme şi în final ele ajung la
echilibru termic.
În cazul în care doua sisteme S şi S se găsesc în urma unor contacte succesive, în echilibru cu un
al treilea sistem S, atunci ele se află în echilibru termic între ele. Sistemul S 3 joacă rolul unui
termometru. Astfel principiu de măsurare a temperaturii prin intermediul unui sistem, reprezintă un
principiu fundamental al termodinamicii. Acest fapt, constatat experimental, se enunţă sub forma unui
postulat, astfel:
Doua sisteme aflate în echilibru termic cu un al treilea, simultan sau
succesiv, se afla în echilibru termic intre ele.

Acest postulat este numit principiul zero al termodinamicii şi a fost enunţat prima dată de J.
Maxwell în 1891. Astfel temperatura unui sistem este o proprietate care determină daca un sistem se
află sau nu în echilibru termic cu alte sisteme.
Temperatura unui sistem se poate reprezenta printr-un număr, şi ea este funcţie de proprietăţile
sale. Deci, pentru un sistem A starea sa este determinată de o temperatura empirică:
ΘA=f(pA,vA) (1. 37)

Aplicaţiile din termodinamică se bazează pe termometrul cu gaz perfect şi pe scala de temperaturi

adoptată. Se consideră o etuvă închisă umplută cu gaz perfect, la care este montat un manometru
pentru măsurarea presiunii. În timpul variaţiei temperaturii volumul rămâne constant. În acest caz se
consideră dependenţa liniară între presiune şi temperatură. Dacă se măsoară presiunea p
corespunzătoare temperaturii de fierbere a apei la presiune atmosferica (1At=760 mmHg) şi presiunea
corespunzătoare formării gheţii p, pentru procesul izocor considerat, rezultă:

(1. 38)
Pe baza numeroaselor măsurători efectuate cu diferite gaze perfecte la diverse presiuni iniţiale p, s-a
constatat ca raportul presiunilor

, deci şi raportul corespunzător temperaturilor este:

. Diferenţa de temperaturi între cele două stări se consideră formată din 100 de diviziuni,
deci:

T-T=100 (1. 39)

Pe baza celor doua relaţii dintre temperaturi se obţine:

T=273,15 K ; T=373,15 K

Conform relaţiei (1. 38) temperatura corpurilor se poate determina cu relaţia:

T [K] (1. 40)

cara de temperaturi data de relaţia (1.37) rezultă ca temperatura de zero corespunde unei presiuni
p=0a gazului (vidul total). De aici se constată că temperatura măsurată pe aceasta scală reprezintă
temperatura absolută, iar unitatea de măsură pentru această temperatura este gradul Kelvin K.
Diviziunea de un grad pe scala Celsius este identică cu diviziunea de un grad pe scala Kelvin.
scala Celsius de temperatură, scală care are ca punct de zero temperatura de formare a gheţii de
apă pură în condiţii normale, deci:

TC]=[K] [C] (1. 41)

Relaţia dintre temperaturile exprimate pe scalele Kelvin, Celsius, Fahrenheit şi Rankine este:

(1. 42)

Rezultă din ultima relaţie că temperatura exprimată în grade Rankine reprezintă temperatura
absolută aferentă scalei relative de temperatură Fahrenheit.

inamici

Ecuaţia caracteristică a unui sistem termodinamic permite determinarea unuia dintre parametrii de
stare p, v şi Tdacă se cunosc valorile celorlalţi doi parametri care caracterizează o anumită stare de
echilibru a sistemului. Din ecuaţia de stare f(p,v,T)=se poate explicita volumul specific, presiunea,
respectiv temperatura:

v=v(p,T); p=p(v,T); T=T(v,p) (

Diferenţiind relaţiile de mai sus se obţine:
 (1. 44)

Se înlocuieşte expresia lui dTresia lui dpşi rezultă:

(1. 45)

se împarte expresia ultimă cu dpT

Primul şi al treilea termen au valoarea 1, rezultă deci:

(1. 46)

Derivatele parţiale ale ecuaţiei de mai sus au semnificaţii fizice şi poartă numele de coeficienţi
termodinamici, fiind astfel definiţi:
- coeficientul izobar de dilatare:

[K] (1. 47)

- coeficient izocor de compresibilitate:

[K] (1. 48)

- coeficient de compresibilitate izoterma:

 [bar] (1. 49)

Cu coeficienţii termodinamici definiţi anterior, ecuaţia (1.46) devine:

α=pβχ (1. )
Pentru gaze perfecte la presiuni reduse din ecuaţia de stare pv=RT, se obţin coeficienţii termodinamici
caracteristici:

α=β=1/T; χ=1/p (1. 51)

Pentru a putea compara proprietăţile macroscopice ale substanţelor (în special ale gazelor), în
aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură, şi pentru a se permite ordonarea stărilor de echilibru
termodinamic, s-a definit o anumită stare termodinamica drept stare de referinţă şi anume starea
normală fizica prin parametrii : p=760 mmHg = 1,013 bar = 0,1013 MPa=1At; T