Sunteți pe pagina 1din 7

CUPRINS

I. Introducere ------------------------------------------------------------------------------------- 2

II. Procesul constituirii științei economice

2.1 ETAPELE FORMĂRII ȘI DEZVOLTĂRII ȘTIINȚEIE ECONOMICE ----------


2.2

III. Principalele doctrine economice moderne

3.1
3.2
IV. Concluzii și recomandări ---------------------------------------------------------------------
V. Bibliografie --------------------------------------------------------------------------------------
VI. Anexe ---------------------------------------------------------------------------------------------

1
I. INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa temei abordate. Știința economică este o componentă foarte


importantă a sistemului de științe contemporane deoarece sa simțit nevoia aprofundării studiilor în
domeniul economic pentru că și acesta este volatil și se modifică o dată cu timpul. Este o problemă
actuală pentru că practic fiecare cetățean dispune de bani și se efectuiază o mulțime de tranzacții
interumane ce facilitează viața stresată din mediul economic.

Scopul lucrării etse de a aduce la cunoștință istoira apariției Știnnței Economice în rândul populației
simple dar și perfecționarea celor care o știu. Acest aspect poate fi atins prin stimularea unei gândiri
economice care să faciliteze înțelegearea cât mai bună a sistemuluiu Economic care are o istorie
frumoasă și importantă pentru .

Obiectul de studiu este baza Științei Economice , influența acesteaia în perioada


contemporană este atît asupra pupulației ordinare cât și la nivel de strategii statale și mondiale. Datorită
acestei ramure studiate amănunțit sa ajuns la un mecanism bun , pus pe roate, ce dă posibilitatea
conviețuirii oamenilor într-o ordine nemaipomenitde bună și corectă , la fel a contrubuit mult
dezvoltarea mediilor naturale și a condițiilor în periada actuală.

Metodologia de cercetare aplicată, care cuprinde:

a) baza informaţională (cadrul legislativ şi normativ, surse metodologice, monografice, lucrări


ştiinţifice, baze de date statistice, etc.)

b) metodele de cercetare utilizate (cantitative şi calitative);

2
1.1 ETAPELE FORMĂRII ȘI DEZVOLTĂRII ȘTIINȚEIE
ECONOMICE

Etapele formarii şi dezvoltării ştiinţei economice Prin conţinutul şi rolul său, economia - termen
folosit sinonim cu cel de activitate economică - constituie o latură inseparabilă a acţiunii sociale.

Economia face parte din categoria ştiinţelor experimentale, deoarece ea studiază faptele,
fenomenele şi procesele economice, precum şi comportamentul agenţilor economici implicaţi în
activităţile economice.

Procesul apariţiei ştiinţei economice contemporane şi autonomizarea diferitelor componente,


au fost îndelung şi contradictoriu, reflectate în gândirea oamenilor, acest lucru datând de mii de ani.
Începuturile cunoaşterii ştiinţifice a economiei, sunt legate însă de dezvoltarea schimbului de mărfuri,
inclusiv pe plan internaţional, de apariţia economiei capitaliste.

În cadrul ştiinţei economice, economia politică s-a constituit şi s-a dezvoltat treptat ca ştiinţă
economică fundamentală. În zilele noastre, alături de termenul economie politică, se mai utilizează şi
termenul economie generală, economie teoretică etc.

În evoluţia ştiinţei economice se disting patru faze mai importante:

a. Faza preştiinţifică - cu rădăcini în gândirea antică, a fost marcată de concepţia lui

Aristotel şi Platon care, în studiile lor politice, au abordat şi problemele vieţii economice.

Gândirea economică din Evul Mediu este legată de concepţia creştină a şcolasticilor despre existenţă
şi etică (ex.: teoria preţului just, încriminarea ratei înalte a dobânzii - camăta).

contribuţie mare în această perioadă o are "mercantilismul" - teorie economică conform

căreia, banii de aur şi argint obţinuţi prin comerţ, printr-o balanţă comercială activă cu

exteriorul, constituie forma ideală a bogăţiei sociale.

b. aza constituirii propriu-zise a ştiinţei economice (1750 - 1870), a fost

inaugurată de apariţia unui nou curent de gândire - cel fiziocrat - care a mutat analiza

bogăţiei din sfera circulaţiei în cea a producţiei. Această nouă orientare viza mai întâi,

3
agricultura ca singura ramură aducătoare de avuţie, iar apoi, sub influenţa şcolii clasice

engleze şi industria. Principalul curent de gândire din această perioadă a fost şcoala clasică

engleză, cu reprezentanţii: A. Smith, D. Ricardo şi J. St. Mill.

c. faza descoperirii şi elaborării principiilor teoretice fundamentale ale ştiinţei

economice (1870 - 1930). Această perioadă a fost dominată de trei mari şcoli economice:

Şcoala de la Viena, Şcoala de la Lausanne şi Şcoala de la Cambridge. Contribuţia Şcolii de

la Viena - teoria marginalistă a valorii, teoria utilităţii marginale etc.; contribuţia Şcolii de

la Lausanne - teoria echilibrului general; contribuţia şcolii de la Cambridge - teoria

echilibrului parţial şi modelul echilibrului parţial.

d. Faza contemporană de adâncire şi extindere a teoriei economice (anul 1930 -prezent).


Această fază nu respinge contribuţiile marilor economişti din secolul trecut şi din cel actual şi dezvoltă
şi completează ştiinţa economică cu elemente şi aspecte noi. Direcţiile cele mai importante de
dezvoltare ale ştiinţei economice contemporane sunt:

- trecerea de la analiza microeconomică la cea macroeconomică şi mondoeconomică, iniţiatorul noii


concepţii fiind Keynes;

- concurenţa imperfectă (Joan Robinson);

- teoria efectului de dominare (Fr. Perroux);

- teoria creşterii economice (R. Harrod);

- optimul economic şi bunăstării;

- teoria cantitativă a banilor (I. Fischer, A.C. Pigou);

- teoria comerţului internaţional (B. Ohlin, P. Samuelson)etc.

4
PROCESUL CONSTITUIRII ȘTIINȚEI ECONOMICE

Stiinta economica, asemanatoare celorlalte stiinte, a parcurs un lung proces de formare si


dezvoltare, ce cunoaste momente sau perioade de varf.
Evolutia stiintei economice, ordonarea sistemelor de gandire si conturarea directiilor ei de
dezvoltare pot fi intelese pe baza “filiaței de idei” si a “situații clasice”.
Filiatia de idei reprezinta procesul prin care sunt puse in evidenta eforturile oamenilor pentru
intelegerea fenomenelor economice; creeaza, reconsidera si perfectioneaza structurile analitice intr-
un proces neintrerupt de investigare a realitatii.
“Situatia clasica” apare in anumite momente ale analizei economice si se caracterizeaza
printr-o consolidare, ordonare si sinteza a progreselor de pana atunci inregistrate de stiinta economica.
Ea se concretizeaza 424j97e intr-o opera sau printr-un autor, ale caror rationamente se extind in timp
asupra intregii sau a unei parti importante a teoriei si care prin aceasta evolueaza.
Tinand seama de filiatia de idei si de “situatii clasice”, se pot distinge mai multe faze
importante in evolutia cunoasterii stiintifice a activitatii economice:
Faza prestiintifica incepe cu antichitatea si se incheie in secolul al 18-lea. Gandirea
economica antica a fost ilustrata de Xenofon, Platon, Aristotel. Acesta din urma da in antichitate cea
mai mare stralucire stiintei economice pe care o defineste drept stiinta a bogatiei. El face distinctie
intre “economia domestica” si “hrematistica”, care se intemeiaza pe schimb si urmareste acumularea
bogatiei sub forma de bani. Totodata formuleaza ideea dupa care legea schimbului este egalitatea:
schimbul este imposibil fara egalitate si egalitatea nu este posibila fara masu

Datorită creşterii importanţei practice a gândirii economice mai ales în epoca modernă
(începând cu secolele XVI-XVII) şi contemporană (secolul XX) se impune necesitatea explicării
originii şi naturii acesteia în strânsă legătura cu alte domenii ale gândirii sociale ţinând seama de
interdependenţele dintre acestea. Cursul de faţă îşi propune să explice noţiunile de bază care ajută la
înţelegerea unor probleme economice, definirea gândirii economice, precum şi obiectul şi paradigma
doctrinelor economice.
Gândirea economică reprezintă ansamblul reflecţiilor referitoare la viaţa economică a
societăţii (idei, opinii, teorii, doctrine economice, etc.) rezultat superior al unei complicate interacţiuni
dintre caracteristicile obiective ale mediului social şi implicit ale mediului natural în cadrul căruia se
fac aceste reflecţii şi calităţile subiective ale celor care fac respectivele reflecţii (în principal
interesele lor). Calitatea acestor reflecţii economice depinde de mai mulţi factori:
sfere de cuprindere a cestor reflecţii (întreprindere, economie naţională, economie mondială)
interesele pe care le exprimă şi le apară gândirea economică; erudiţia gânditorului, respectiv gradul lui

5
de înzestrare cu cunoştinţe de specialitate şi priceperea cu care sunt folosite aceste cunoştinţe. După
gradul de pătrundere în natura fenomenelor şi proceselor economice comentate sau nivelul teoretic al
reflecţiilor economice, acestea pot să facă parte: fie din cunoaşterea comună la care participă toţi
oamenii, fie din cunoaşterea specializată (economiştii) ale căror reflecţii pot avea caracter empiric-se
bazează numai pe datele experienţei, sau caracter teoretic-se bazează pe un instrumentar
analitic mai mult sau mai puţin sofisticat.
Crearea economiei politice ca ştiinţă autonomă, în epoca modernă (sec. XVII-lea – sec. al XIX-
lea) a reprezentat evenimentul major al îndelungatei istorii a gândirii economice. Limbajul folosit
pentru a exprima reflecţiile referitoare la activitatea economică este foarte bogat şi divers. Astfel pentru
a exprima aceste reflecţii economice ale specialiştilor se folosesc noţiuni ca: idee, opinie, teorie,
doctrină, ideologie, gândire economică. Gândirea economică reprezintă cel mai cuprinzător termen
dintre cei enumeraţi. Termenii de „idee”, „teorie” şi „doctrină” economică ne dau informaţii
suplimentare în legătură cu gradul de complexitate al reflecţiilor referitoare la viaţa economică.

Ideea economică este o reflecţie răzleaţă, izolată, simplă. Teoria sau doctrina economică
reprezintă ansamblul coerent de reflecţii economice sau un sistem de idei. Teoria economică exprima
anumite realităţi şi are un rol pozitiv . Ansamblul teoriilor economice constituie ştiinţa economică.
Doctrina economică reprezintă opţiunea practică în domeniul economic, având un rol normativ, o
încărcătură ideologică, fiind legată de interesele social-politice pe care le apără gânditorul respectiv.

6
Bibliografie
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tiin%C8%9Be_economice
2. https://www.scribd.com/document/94654678/Doctrine-Economice