ETAJUL INFRAMEZOCOLIC

JEJUNUL ŞI ILEONUL reprezintă porţiunea mezenterială (mobilă) a intestinului

subţire, este cuprins între flexura duodeno-jejunală şivalva ileo-cecală şi este unit de
peretele posterior abdominal prin mezenter.
Proiecţia intestinului jejunului şi ileonului se face pe toată lăţimea abdomenului,
inferior de orizontala trasată prin ombilic şi limita inferioară a abdomenului (coboară până
în pelvis).
Dimensiunea jejun-ileonului este de aproximativ 5- 6. El este dispus sub forma de 14-
16 anse, primele şi ultima sunt dispuse orizontal celelalte vertical.
Raporturile jejunului şi ileonului sunt:
 Anterior cu omentul mare (prin intermediul acestuia cu peratele anterior al
abdomenului) şi cu colonul transvers (inconstant, în partea superioară).
 Posterior, prin intermediul peritoneului parietal cu: pertele posterior al
abdomenului (coloană vertebrală, muşchii pătrat al lombelor şi iliopsoas acesta din urmă
fiind înconjurat de ramuri ale plexului lombar), viscerele retroperitoneale (părţile
submezocolice ale duodenului, pancreasului şi rinichilor; ureterele, vasele mari
retroperitoneale şi ramurile lor.), acoperă cecul, colonul ascendent, colonul descendent şi
ansa iliacă a colonului sigmoid.
 Superior cu mezocolonul transvers
 Lateral cu pereţii laterali ai abdomenului.
 Inferior, ansele jejun-ileale descind în excavaţia vezicorectală la bărbat, iar
la femeie în excavaţia vezicouterină şi cea rectouterină. Astfel vin în raport cu: vezica
urinară, uterul şi anexele sale (la femeie), rectul,ansa pelvină a colonului sigmoid.
Tunicile jejun ileonului, de la exterior la interior, sunt: seroasa (înveleşte viscerul
doar în prima jumătate, în a doua jumătate acoperă doar faţa anterioară a acestuia),
subseroasa, musculara (cu straturile longitudinal-superficial şi circular-profund),
submucoasă şi mucoasă.
Vascularizaţia şi inervaţia jejun-ileonului:
 Arterele provin din artera mezenterică superioară, care descinde prin
mezenter formând o curbă cu convexitatea la stânga. Din aceaste îşi au origine 12-18 artere

1
jejunale şi ileale care prin ramifcări şi anastomoze repetate formează o reţea de arcade
(primare, secundare, terţiare şi cuaternare). Din acestea emerg arteriolele drepte ce irigă
viscerul.
 Venele sunt omonime arterelor şi se varsă în vena mezenterică superioară
 Limfaticele străbat, de la marginea mezenterică a intestinului, nodulii
limfatici mezenterici şi ileocolici care drenează apoi în limfonodurile celiace.
 Nervii provin din plexul celiac (via plexul mezenteric superior).

COLONUL

Cecul şi apendicele vermiform reprezintă prima parte a colonului

Situaţia lor este de obicei în fosa iliacă dreaptă (70-80%) dar pot adopta şi o poziţie:
joasă (pelvină 20-30%) sau înaltă (lombară sau subhepatică 1-2%).
Dispoziţia apendicelui faţă de cec poate fi:
 Apendice descendent – coboară medial de cec până la marea strâmtoare 42%
 Apendice extern – coboară posterior de vârful cecului 26%
 Apendice ileal – paralel cu ultima ansă ileală 17%
 Apendice retrocecal – urcă posterior de cec şi colonul ascendent 13%
Indiferent de poziţie, baza apendicelui este la intersecţia celor trei tenii, pe faţa
postero-medială a cecului, la 2-3 cm. Sub deschiderea ileonului. Este legat de cec prin
mezoapedice (conţine vasele apendiculare).
Proiecţia durerii apendiculare pe peretele abdominal anterior se face la mijlocul liniei
ce uneşte ombilicul cu spina iliacă anterosuperioară dreaptă (Mac Burney) sau la unirea
treimii drepte cu treimea mijlocie a liniei ce uneşte cele două spine iliace anterosuperioare
(Lanz).
Raporturile cecului sunt următoarele:
 Anterior – când cecul e plin vine în raport cu peretele abdoninal, când e gol
cu ansele ileale.
 Posterior – vine în raport cu peritoneul parieta, muşchiul psoas şi nervii
cutanat femural lateral şi femural (iradierea durerii în apendicită).
 Lateral – vine în raport cu muşchiul iliac

2
  Medial – vine în raport cu ansele ileale
 Inferior – fundul cecului repauzează în unghiul diedru format de peretele
abdominal anterior şi fascia iliacă.
 Superior – se continuă cu colonul ascendent.
Vascularizaţia şi inervaţia se realizeză prin:
 Arterele sunt: cecală anterioară, cecală posterioară şi apendiculară, ramuri
ale arterei ileocolice
 Venele sunt omonime arterelor
 Limfaticele sunt organizate în trei grupuri: retrocecal, anterosecal şi
apendicular. Drenează în limfonodulii ileocolici şi apoi mezenterici superiori.
 Nervii provin din plexul celiac.

Colonul ascendent (extraperitoneal) este curins între planul orizontal tangent la

circumferinţa superioară a pelvisului osos şi planul orizontal trasat prin punctele de
intersecţie ale coastelor X cu liniile medioaxilare corespunzătoare. Corespunde în dreapta
cu flexura colică dreaptă.
Raporturile colonului ascendent sunt:
 Anterior – peritoneul, ansele intestinale, peretele abdominal (dacă e plin)
 Posterior – prin intermediul fasciei de retrocoalescenţă vine în raport cu:
muşchii iliac şi pătrat al lombelor.
 Lateral – peritoneul, pertele abdominal lateral (formează împreună şanţul
paracolic drept), se pot interpune aici anse intestinale.
 Medial – are raport cu peritoneul şi intestinul mezenterial (delimitează cu
rădăcina mezenterului spaţiul mezentericocolic drept).
La unirea cu colonul transvers se formează flexura colică dreaptă (hepatică).
Aceasta are raporturi cu: anterior – lobul hepatic drept, posterior – rinichiul şi duodenul
descendent.

Colonul transvers (intraperitoneal) are un traiect transvers arcuat, concav superior;

cu ponctul cel mai decliv deasupra ombilicului (poate coborâ până la simfiza pubiană
funcţie de dimensiunea mezoului). Prezintă de studiat două segmente. Segmentul drept

3
situat ăntre flexura colică dreaptă şi vasele mezenterice superioare (mai puţin mobil
deoarece are mezou scurt) şi segmentul stâng care cuntinuă segmentul drept până la flexura
colică stângă.
Raporturile colonului transvers sunt:
 Anterior – inserţia omentului mare şi peretele anterior al abdomenului.
 Posterior – segmentul drept vine în raport cu ficatul şi vezica biliară;
segmentul stâng cu stomacul de acărui curbură mare este unit de ligamentul gastrocolic.
 Posterior – încrucişează duodenul descendent şi spre stânga vine în raport cu
ansele intestimale.

Flexura colică stângă (splenică) se formează la unirea colonului transvers cu cel

descendent. Aceasta este situată mai profund şi superior faţă de flexura colică dreaptă.
Posterior vine în raport cu rinichiul şi glanda suprarenală stângă şi superior cu splina.
Colonul descendent (extraperitoneal) are un traiect descendent până în dreptul
crestei iliace stângi.
Raporturile colonului descendent sunt : anterior, medial şi lateral – cu ansele
intestinale, posterior – prin intermediul fasciei de retrocoalescenţă corespunde marginii
laterale a rinichiului stâng şi muşchiului pătrat al lombelor.
Impreună cu peretele abdominal lateral formează şanţul paracolic stâng şi cu
rădăcina mezenterului delimitează spaţiul mezentericocolic stâng.
Colonul sigmoid (intraperitoneal) se întinde între creasta iliacă şi vertebra S3 de
unde se continuă cu rectul. Prezintă de studiat două segmente : ansa iliacă şi ansa pelvină.
Ansa iliacă este în 90% din cazuri fixă (nu are mezou) şi se găseşte în fosa iliacă.
Are raporturi posterioare cu: muşchiul iliac, vasele iliace externe, vasele genitale,
nervul genitofemural, marginea laterală a muşchiului psoas stâng. Anterior, când e plină,
vine în raport cu peretele abdominal anterior, goală este acoperită de ansele intestinale.
Ansa iliacă este locul de elecţie pentru efectuare anusului iliac.
Ansa pelvină este mai lungă şi mai mobilă, prezintă mezosigmoidul. Ultima porţiune
a acesteia este mai îngustă ţi mai puţin mobilă şi poartă numele de segmentul
rectosigmidian.

4
 Raporturile acesteia sunt . antroinferior – cu vezica urinară la bărbat şi cu uterul şi
anexele sale la femeie; posterior – cu ampula rectală; inferior – poate coborâ până în sacul
Douglas, superior – ansele ileale.

Structura colonului este reprezentată de seroasă, subseroasă, musculară (stratul

circular şi stratul logitudinal care se concentrează în trei tenii sau numai două la nivelul
sigmoidului), submucoasă, mucoasă.

Vascularizaţia şi inervaţia colonului este reprezentată de:

 Arterele sunt arterele ileocolică, colică dreaptă şi colică mijlocie (ramuri din artera
mezenterică superioară) şi arterele colică stângă şi arterele sigmoidiene (ramuri din artera
mezenterică inferioară).
 Venele sunt omonime arterelor
 Limfa este drenată în limfonodulii paracolici apoi în cei: ileocolici, prececali,
retrocecali, apendiculari, mezocolici şi sigmoidieni. Pentru colonul ascendent şi segmentul
drept al celui transvers limfa se drenează în limfonodulii mezenterici superiori; pentru
restul colonului în cei mezenterici inferiori. Ultima staţie este reprezentată de limfonodulii
celiaci.

SPAŢIUL RETROPERITONEAL

Glandele suprarenale sunt situate la polul superior al rinichilor în loja renală şi sunt
alcătuite dintr-o corticală şi o medulară
Raporturile acestora sunt:
 Anterior – la dreapta: vena cavă inferioară, flexura duodenală superioară şi
aria nuda a ficatului. – la stânga: coada pancreasului, vasele splenice şi stomacul (prin
intermediul bursei omentale).
 Posterior – lanţul simpatic, nervii splahnici, muşchiul diafragma (prin
intermediul acestuia recesurile costodiafragmatice).
 Inferior – polul superior al rinichiului.
 Medial – plexul celiac.

5
 Inervaţia şi vascularizaţia este reprezentată de:
 Arterele sunt: arterele suprarenale superioare (ramuri din artera frenică),
arterele suprarenale mijlocii (ramuri din aorta abdominală), şi arterele suprarenale
inferioare (ramuri din arterele renale).
 Venele se colectează într-o venă centrală unică, ce părăseţte glanda pe faţa ei
anterioară şi se varsă: la dreapta în vena cavă inferioară şi la stânga în vena senală stângă.
 Limfaticele sunt drenate în limfonodurile lombare pre- şi latero aortice,
respectiv, pre- şi latero cave.

Rinichii sunt situaţi retroperitonel în dreptul ultimei vertebre toracaleşi a ultimelor

trei vertebre lombare. Rinichiul drept este situat mai jos decât cel stâng.
Proiecţia rinichilor la suprafaţa corpului este: superior – orisontala ce trece prin
vertebra T11; inferior – orizontala dusă prin vertebra L 2-L3; medial – linia paravertebrală;
lateral – verticala ce trece la 3cm. De marginea laterală a muşchilor planurilor III, IV şiV ai
spatelui.
Cei doi rinichi sunt cuprinşi în fascia renală. Ea are două foiţe anterioară şi
posterioară. Cea anterioară este mai subţire trece de pe un rinichi pe altul peste linia
mediană. Lama posterioară este mai groasă aderentă la capsula renală. Superior cele două
lame acoperă glanda suprarenală, dar între cele două viscere se delimitează o despărţitoare
conjunctivă, numită septul reno-suprarenal. Inferior cele două lame neunite, se pierd în
ţesutul fosei iliace. Între cele două lame şi rinichi se interpune capsula grăsoasă a
rinichiului. Între faţa posterioară a capsulei renale şi fascia muşchilor pătrat al lombelor şi
psoas se găseţte grăsimea pararenală (Gerota).
Raporturile rinichilor sunt:
 Anterior – inserţia mezocolonului transvers. Rinichiul drept vine în raport,
prin intermediul peritoneului cu ficatul şi prin fascia retroduodenopancreatică, cu duodenul
descendent, flexura colică dreaptă, şi uneori anselor intestinale. Rinichiul stâng vine în
raport cu stomacul (prin bursa omentală), splina, corpul pancreasului,flexura colică stângă,
colonul transvers şi ansele intestinale.
 Posterior – coasta a XII-a, ligamentul arcuat lateral al diafragmei. Se descriu
astfel poţiunile toracică şi abdominală. În porţiunea toracică raporturile sun cu: diafragma

6
şi hiatullombocostal iar prin intermediul lor cu plămânul şi recesul costodiafragmatic.
Porţiunea lombară are raporturi cu muşchiul pătrat al lombelor, grăsimea pararenală, nervii
subcostal, iliohipogastric, ilioinghinal.
 Medial se găseşte hilul şi pelvisul renal
Vascularizaşia şi inervaţia rinichilor este reprezentată de:
 Arterele renale (ramuri din aurta abdominală) irigă rinichii. Abordează
rinichii prin hil şi după ce dau ramurile suprarenală inferioară, arterele ureterale şi arterele
capsulei adipoase se ramifică ăntr-o arteră segmentară anterioară şi una posterioară. Cea
anterioară (prepielică) se ramifică în patru ramuri segmentare pentru segmentele: superior,
anterosuperior, anteroinferior şi inferior ale rinichiului. Cea posterioară (retropielică) este
pentru segmentu posterior. Între teritoriile arterelor segmentare anterioară şi posterioară se
crează un plan frontal paucivascular (trece prin hil şi la 0,5-1 cm. Posteriorde marginea
laterală a rinichiului), propice nefrotomiilor.
 Venele renale drenează sângele în vena cavă inferioară. În plus vena renală
stângă primeşte sânge şi de la vena spermatică stângă şi suprarenală
 Limfaticele drenează în limfonodulii lombari.
 Nervii provin din plexul celiac, mezenteric superior, aorticorenal, nervul
splahnic mare şi micşi direct din nervul vag.
Pediculul renal este alcătuit din pelvisul renal vase şi nervi.
Pelvisul renal este o formaţiune musculomembranoasă, are forma unui trunchi de con
cu bazele elipsoidale, are o parte intrarenală (în sinusul renal) şi una extra renală în pedicul.
Raporturile pelvisului renal sunt: anterior – artera şi vena renală acoperite în dreapta
de duodenul descendent şi în stânga de corpul pancreasului; posterior – muşchiul iliopsoas.
Extremitatea distală a pelvisului se continuă cu ureterul.
Artera renală este anterior pelvisului renal, mai lungă pr dreapta.
Vena renală este cel mai anterior element al pediculului şi este mai lungă pe stânga.

Ureterele continuă distal pelvisul renal până la deschiderea lor în vezica urinară.
Prezintă de studiat două porţiuni: porţiunea abdominală cu segmentele lombar şi iliac; şi
porţiunea pelvină care începe de la marea strâmtoare a pelvisului (unde formează flexura
marginală), se continuă cu segmentul parietal (vertical) şi segmentul visceral (transversal).

7
 Ureterul este dispus retroperitoneal şi are următoarele raporturi:
Segmentul lombar (aderent de peritoneu)
 Anterior – duodenul descendent (la dreapta), vasele colice şi genitale
 Posterior – muşchiul iliopsoas şi nervii genitofemural şi cutanat femural
lateral
Segmentul iliac
 Anterior – inserţia mezenterului, apendice vermiform (la dreapta), inserţia
mezosigmoidului (la stânga).
 Posterior – vasele iliace şi muşchiulpsoas.
Sgementul parietal (spaţiul pelvisubperitoneal)
 Coboară pe peretele lateral al pelvisului, la femeie contribuie la delimitarea
fosei ovariene având raport cu ovarul.
Segmentul visceral
 La bărbat trece între vezica urinară şi rect, posterior de ductul deferent şi
anterior veziculei seminale. La femeie este conţinut în parametru, este încrucişat de artera
uterină (anterior), trece apoi anterior de vagină
Vasel şi nervii ureterului sunt:
 Arterele sunt ramuri din: arterele renale, lombare, genitală, iliacă comună,
vezicală inferioară, deferenţială şiuterină (la femeie).
 Venele sunt omonime arterelor.
 Limfaticele drenează în limfonodulii lombari (segmentulabdominal) şi iliace
interne (segmentul pelvin).
 Nervii provin din plexurile: renal, aortic şi hipogastric.

Vasele şi nervii retroperitoneali

Aorta abdominală se întinde de la hiatul aortic al muşchiului diaframa (vertebra T 11),
până în dreptul vertebrei L4 unde se trifurcă în arterele iliace comune şi artera sacrată
medie. Proiecţia trifurcaţiei aortei pe peretele abdomenului este în mijlocul liniei ce uneşte
cele mai înalte puncte ale crestelor iliace.

8
 Traiectul ei este descendent oblic spre dreapta, faţă de vene cavă care urcă oblic spre
dreapta. Astfel cele două vase sunt ăn contact la extremitatea inferioară şi separate de lobul
caudat al ficatului la cea superioară.
Aorta este situată retroperitoneal şi este înconjurată de plexul simpatic aorti şi
limfonodulii aortici (laterali,preaortici şi postaortici).
Raporturile arterei sunt:
 Anterior – plexul celiac,vestibulul bursei omentale colul pancreasului,
duodenul transvers, ansele intestinale
 Posterior – coloana vertebrală, cisterna chilului şi partea iniţială a ductului
toracic.
Aorta abdominală dă ramuri colaterale parietale şi viscerale precum şi ramuri
terminale.
Ramuri colaterale viscerale:
 Trunchiul celiac este situat pe peretele anterior al aortai în dreptul discului
dintre vertebrele T12-L1. în dreptul marginii superioare a pancreasului se trifurcă în: artera
gastrică stângă, hepaticăcomună, splenică
 Artera mezenterică superioară are originea pe faţa anterioară a aortei în
dreptul vertebrei L1. trece anterior de colul şi prosul uncinat al pancreasului şi a duodenului
transvers, pătrunde apoi ăn grosimea mezenterului.
 Arterele suprarenale mijlocii emerg de pe faţa lateralăa aortei imediat sub
artera mezenterică superioară.
 Arterele renale au originea la marginea inferioară a vertebrei L 1 şi au un
traiect transvers până la rinichi. Cea dreaptă (mai lungă) treceposterior de vene cavă, capul
pancreasului şi duodenul descendent; cea stîngă trece posterior de corpul pancreasului.
Ambele artere au anterior vena renală corespunzătoare.
 Arterele genitale emerg de pe faţa anterioară a aortei în dreptul discului
intervertebral L2-L3. Sunt diferite la bărbat faţă de femeie:
~ Artera testiculară descinde în lungul muşchiului psoas până în fosa
inghinală, de unde pătrunde în canalul inghinal
~ Artera ovariană încrucişează vasele iliace externe, pătrunde în pelvis şi
ajunge la ovar prin ligamentul suspensor al acestuia.

9
  Artera mezenterică inferioară emerge de pe faţa anterioară a aortei în dreptul
vertebrei L3, are traiect oblic spre stânga şi inferior şi pătrunde în mezosigmă.
Ramurile colaterale parietale:
 Arterele frenice inferioare (dreaptă şi stângă) emerg din aortă imediat sub
muşchiul diafragma.
 Arterele lombare sunt patru perechi de attere care emerg de pe faţa
posterioară a aortei şi vascularizează peretele abdominal posterior.
Toate ramurile colaterale din dreapta sunt mai lungi faţă de cele din stâga aortei. Ele
trec anterior de coloana vertebrală şi posterior de vena cavă inferioară.
Ramurile terminale ale aortei:
 Artera sacrată medie ramură mediană subţire,continuă traiectul aortei.
 Arterele iliace comune au un traiect divergent infero-lateral, sunt anterioare
şi spre stânga venelor omonime, faţa lor anterioară este încrucişată de uretere şi, la stânga
de rădăcina mezosigmoidului. Se bifurcă în artera iliacă internă şi artera iliacă externă.
Doar artera iliacă externă rămâne în cavitatea abdominală. Artera iliacă externă, din dreptul
articulaţiei sacroiliace, coboară în lungul şi medial de psoas, până la ligamentul inghinal.
Aici trece la coapsă cu numele de artră femurală, prin lacuna musculară. Este situată anterir
şi lateral faţă de vena omonimă şi este înconjurată de limfonoduli. În traiectul ei dă ramurile
parietale: artea circumflexă iliacă profundă şi artera epigastrică inferioară.

Vena cavă inferioară se formează în dreptul discului intervertebral L4-L5, la 1,5-2

cm. inferior şi la drepta de ramificarea aortei. Este înconjurată de numeroşi limfonoduli.
Raporturile venei cave inferioare sunt:
 Anterior – rădăcina mezenterului, ansele intestinale, duodenul transvers,
capul pancreasului, vena portă, duodenul superior, orificiul omental, ficatul.
 Posterior – coloana vertebrală lombară, muşchiul psoas drept
Afluenţii venei cave sunt viscerali (vena genitală dreaptă, vena suprarenală dreaptă,
venele renale, venele hepatice) şi parietali (venele lombare şi frenice inferioare). Venele
lombare sunt unite de anastomoze verticale ce formează venele lombare ascendente
(originea sistemului venos azigos) şi reprezintă anastomoze cavo-cave.

10
 Vena portă se formează prin unirea trunchiului mezenterico splenic (vena splenică şi
mezenterică inferioară) cu vena mezenterică superioară, posterior de colul pancreasului. De
aici vena portă urcă retropancreatic şi posterior de duodenul superior, pătrunde apoi în
omentul mic şi reprezintă elementul posterior al pediculului hepatic.
Ficatul primeşte sânge şi prin venele porte accesorii: grupul paraombilical şi cel al
ligamentului falciform (anastomoze portocave), grupul gastrohepatic, grupul cistic, grupul
vaselor nutritive (ale triadei portale).
Anastomoze portocave se stabilesc şi la nivelul: rectului, cardiei, duodenului,
colonului ascendent şi colonului descendent.
Limfaticele din spaţiul retroperitoneal sunt organizate în mai multe grupuri de
limfonoduli, ducte colectoare, cisterna chilului:
 Limfonodulii lombari stângi (preaortici, retroaortici, aortici laterali) sunt
dispuşi în lungul aortei.
 Limfonodulii lombari intermediari sunt dispuse între aortă şi cava inferioară.
 Limfonodulii lombari drepţi sunt dispuşi în lungul venei cave inferioare.
Toţi aceşti limfonoduli colectează limfa de la: suprarenale, rinichi, uretere, gonade,
tubele uterine, fundul uterului şi peretele abdominal.
 Trunchiurile colectoare intestinale drenează limfa din teritoriul de irigaţie al
arterelor mezenterice şi o conduc în cisterna chilului
 Trunchiurile colectoare lombare (drept şi stâng) colectează limfa de la
membrele inferioare, viscerele pelvine, peritoneul visceral, şi peretele abdominal.
 Cisterna chilului (Pequet) primeşte limfa părţii subdiafragmatice, răspunde
posterior vertebrelor T12-L1. este situată posterior de aortă şi artera renală dreaptă, imediat
sub hiatul aortic.

Plexul celiac este aşezat anterior de aortă, ăn jurul emergenţei trunchiului celiac li
arterei mezenterice superioare.
Limitele sale sunt: superior – muşchiul diafragma; inferior – pancreasul; lateral –
până la glandele suprarenale.

11
 Ganglionii plexului, mai importanţi, sunt: ganglionii celiaci drept şi stâng (de o parte
şi de alta a originii truncghiului celiac); ganglionul mezenteric superior (originea arterei
mezenterice superioare); ganglionii aorticorenali (originea arterelor renale).
Aferenţele plexului provin din: nervii vagi, nervii splahnici, nervii frenici.
Eferenţele plexului însoţesc aorta (plexul aortic abdominal) şi ramurile sale (plexuri
parietale). Plexul aortic abdominal primeşte ramuri din simpaticul lombar şi în dreptul
vertebrei L5, la terminaţia aortei formează o bandă plexiformă (plexul hipogastric superior),
care trece peste promontoriu şi se bifurcă, în pelvis, în cei doi nervi hipogastrici stâng şi
drept.

Trunchiurile simpatice abdominale (lombare) continuă simpaticul toracic de la

diafragmă la promontoriu, de unde se continuă cu lanţul simpatic pelvin. Fiecare lanţ
simpatic abdominal aste format de 4-5 ganglioni uniţi de ramurile interganglionare.
Lanţurile sunt aplicate pe feţele laterale ale coloanei vertebrale lombare, medial de
muşchiul psoas şi anterior de vasele lombare.
Din lanţurile simpatice emerg ramuri pentru plexul lombar somatic, ramuri vasculare
pentru aortă şi ramurile ei, precum şi nervii splahnici lombari stâng şi drept. Aceştia alături
de plexul aortic abdominal formează plexul hipogastricsuperior.

12