Sunteți pe pagina 1din 5

DEFORMĂRILE FUNCȚIONALE ALE ADN-ULUI

La toate organismele vii,informatia genetică se află sub forma de ADN. Acizii


nucleici sunt mari, mult mai mari decat celulele sau organitele celulare care ii
contin. Majoritatea celulelor umane au in jur de 7-30 µm in diametru. Nucleii au
rar mai mult de 10µm în diametru. Cel mai mic cromozom uman(21), care are
doar 47 de milioane de perechi de baze, ar avea in jur de 16 mm lungime daca ar
fi intins , sau mai mult de o mie de ori mai lung decat nucleul. Dacă toti
cromozomii din celulele diploide umane ar fi pusi cap la cap ar avea in jur de 2
metri lungime. Astfel , este evident ca ADN-ul trebuie compactat pentru a
incapea in celula.(2)

Condensarea ADN-ului este amplă, dar niciodată aleatorie. Genomul este


condiționat de un spatiu celular limitat , dar celula trebuie să aibă acces la
informatia continuta de ADN. Enzimele care se ocupa cu replicarea, repararea,
recombinaea si transcriptia ADN-ului trebuie sa aiba acces la situsurile lor de
actiune. Proteinele reglatoare au nevoie de acces la secventele specifice de care
se leaga. In toate celulele o gama intreaga de proteine de legatura contribuie la
condensarea si reglarea functiilor ADN-ului cromosomial.(3)

Împachetarea ADN-ului în pachete mici

O cantitate imensă de informatii este impachetată în cromozomi, ei conținând


planurile pentru un organism. Genele din fiecare cromozom constituie doar o
parte din informație. Cromozomii in sine sunt entități macromoleculare care
trebuie sintetizate , împachetate, protejate, și distribuite corespunzător celulelor
fiice în timpul diviziunii . segmente semnificative ale fiecarui cromozom sunt
dedicate acestor funcții.(4)

Funcția cromozomilor se bazează pe secvențe genomice specializate

Cromozomii celulelor si virusurilor au diverse forme. Cromozomii bacterieni


sunt in general circulari . Majoritatea cromozomilor eucarioti sunt liniari. La
virusuri întâlnim forme variate , incluzand atât forme monocatenare cat si dublu
catenare ca și la ARN. Fiecare tip de structură cromozomială impune un set
unic de cerințe privind mecanismele de replicare și transmitere a genomului de
la o generație la alta.

Genele furnizează informațiile pentru toate ARN-urile și proteinele produse într-


o anumită celulă, dar alte secvențe sunt dedicate întreținerii cromozomul însuși:
inițierea și încetarea replicării, segregarea în timpul diviziunii celulare și, dacă
este necesar, protecția și întreținerea terminatiilor cromozomului. La bacterii ,
originile replicării furnizează situsuri de start pentru replicarea
cromozomială.(fig.1). De asemenea, în majoritatea speciilor bacteriene exista și
regiuni terminale specializate pentru replicare. Alaturi de aceste regiuni , mai
există secvențe suplimentare ce servesc drept situsuri de legare pentru proteinele
care asigură segregarea cromozomilor replicati catre celulele fiice. Cromozomii
eucariotici conțin, de asemenea, secvențe care sunt critice pentru întreținerea
cromozomilor. Spre deosebire de bacterii, cromozomii eucariotici au in general
mai multe origini de replicare. Cromozomii eucariotici au de asemenea secvente
specializate numite centromeri si telomeri.(5)

(img)Centromerul are un rol cheie în diviziunea celulară, în procesul de


segregare. Funcţia centromerului este de a asigura distribuţia egală a fiecărui
cromosom, prin mitoză de la celula “mamă” la “celulele fiice”. În acest proces,
ADN centromeric determină fixarea specifică a unor proteine care vor forma
kinetocorii, locul de fixare a microtubulilor filamentelor fusului de diviziune (în
metafază), care vor asigura tracţiunea şi deplasarea cromatidelor la polii fusului
de diviziune .

Telomerii - sunt structuri specializate formate din ADN şi proteine care


acoperă capetele cromosomului. Telomerele au următoarele funcţii probabile:

- Menţinerea stabilităţii şi integrităţii structurală a cromosomului, apără


capetele cromosomilor de degradare şi împiedică fuziunea “cap la cap” cu
alţi cromosomi; pierderea telomerelor produce capete cromosomice
instabile care au tendinţa de a fuziona cu capetele altor cromosomi rupţi,
formînd diferite tipuri de aberaţii structurale.

Recent s-a stabilit că prezenţa telomerelor la capetele cromosomilor serveşte


ca semnal de normalitate; dacă în celulă se produce o ruptură cromosomică şi
apare un fragment cromosomic această structură anormală este recunoscută de
mecanismele de control ale integrităţii ADN şi se produce oprirea temporară a
ciclului celular, pentru a permite repararea leziunilor; dacă acest lucru nu este
posibil atunci se declanşează apoptoza

- Asigurarea replicării complete a capetelor cromosomului. Procesul se


realizează cu ajutorul unei telomeraze; reducerea activităţii sale produce o
pierdere treptată a secvenţelor telomerice, la fiecare replicare; acest
fenomen va duce la scurtarea progresivă a telomerelor, până la un moment
critic ce va bloca diviziunea celulei. Aceasta ar putea fi o explicaţie a
duratei limitate de viaţă a celulelor somatice. (img)

Superspiralizarea ADN

Macromoleculele de ADN circular au proprietatea de a se răsuci în spațiu sub


formă de superspirale sau superhelixuri proces numit superhelicitate.

Superrasucirea unei macromolecule de ADN bicatenar circular este definită și


prin intermediul altor doi parametri:

- Numărul de rotații complete ale unei catene polinucleotidice în jurul


axului dublului helix, parametru notat cu TW. Acesta are o valoare
pozitivă pentru spirele orientate spre dreapta cum este cazul ADN de tip
B;
- Mărimea superspiralizării - S – indică numărul de ture pe care axa
dublului helix le face în cadrul unei anumite conformații.(7)

ADN circular nespiralizat se numește ADN relaxat și reprezintă cea mai stabilă
configurație a ADN-ului circular.

În celula vie , ADN liniar bicatenar se poate comporta ca ADN circular dacă
fiecare dintre cele 2 extremități ale macromoleculei se leagă de un punct de
ancorare prin complexare cu proteine ceea ce împiedică rotirea liberă a dublului
helix.

ADN circular poate forma superspirale de dreapta când superspiralizarea este


pozitivă sau superspirale de stanga când superspiralizarea este negativă.

În natură marea majoritatea a macromoleculelor de ADN la procariote sunt


răsucite în mod normal negativ. (8)

Macromoleculele de ADN circular nativ au superspiralizare de stânga , în care


derularea are loc într-o tură de 200 perechi de baze. Excepție fac arhacteriile
care prezintă ADN cu superspiralizare pozitivă.

Selectarea ”in vivo” a stării de superspiralizare negativă se explică prin faptul că


aceasta stare pregateste macromolecula de ADN pentru procesele care necesită
separarea catenelor (replicare si transcriptie).
Superspiralizarea negativa sau pozitiva se realizeaza cu consum de energie
justivicat prin faptul ca macromolecula de ADN relaxat trece dintr-o stare fara
tensiune intr-o stare tensionată .(9)

Avantajele procesului de superspiralizare:

- Asigură o structură compactă a macromoleculei de ADN


- Este esențială pentru împachetarea ADN în celulă
- Influențează capacitatea dublului helix de a interactiona cu alte molecule
cum sunt enzimele implicate în replicare, recombinare și transcripție.(10)

Enzimele care asigura condensarea ADN-ului

Topoizomerazele

În realizarea structurii terțiare a ADN-ului, un rol fundamental îl au


topoizomerazele, enzime care au capacitatea de a cliva și apoi reface una sau
ambele catene ale dublului helix circular de ADN.

Există două tipuri de topoizomeraze notate cu 1 și 2 (11)

Topoizomerazele 1produc rupturi la nivelul unei singure catene a dublului helix


circular de ADN în timp ce topoizomerazele 2 clivează ambele catene.(img)

Topoizomerazele 1 ale eucariotelor difera prin doua aspecte față de cele


existente la procariote : nu necesită ioni de magneziu și pot relaxa atat
moleculele de ADN supersiralizat pozitiv cat si pe cel negativ.

Un exemplu de topoizomeraza 2 este ADN giraza întâlnită doar la procariote și


care se diferențiază de alte topoizomerază prin abilitatea ei de a cataliza
conversia dublului helix de ADN relaxat în forma înalt energetică superhelicală
negativă.(13)

În cazul eucariotelor topoizomeraza acționează asupra ADN mitocondrial sau


plastidial , iar în cazul replicării între limitele unui replicon pentru relaxarea
structurii superspiralizate înaintea furcii de replicare sau în final pentru
separarea moleculelor rezultate.

Topoizomerazele, prin capacitatea lor de a deforma apariția unor forme


topologice diferite ale ADN au un rol important în procesele de replicare și
transcripție.
Topoizomerazele sunt ținta a numerosi compuși cu rol de inhibare a creșterii la
bacterii sau ai dezvoltarii celulelor tumorale.

Inhibitorii topoizomerazelor acționează prin realizarea complexelor de clivare


care se formează între topoizomerază și catena de ADN incizată înpiedicând
astfel refacerea catenelor date. (14)