PRELEGERI

Tema 1.
Aspectele generale ale activităţii unităţilor de comerţ (4 ore)
1. Noţiunea şi importanţa comerţului în dezvoltarea economico-socială a ţării

2. Particularităţile activităţii şi organizării contabilităţii în unităţile de
comerţ
3. Principiile organizării contabilităţii în unităţile de comerţ
4. Obiectivele contabilităţii în unităţile comerţ
Comerţul reprezintă o ramură principală a economiei naţionale. Potrivit

conceptului de dezvoltare durabilă a societăţii, comerţul are o importanţă strategică
pentru dezvoltarea echilibrată şi viabilă a sistemelor economice şi sociale din orice ţară.
Respectivul comerţ este un sector de activitate, structurat pe domenii interioare
multiple, în cadrul cărora roluri importante revin distribuţiei cu amănuntul, depozitării
mărfurilor şi aprovizionării cu ridicata, precum şi activităţilor de import-export. Într-o
asemenea accepţiune, comerţul este una dintre cele mai importante laturi ale economiei
moderne, devenind elementul principal al economiei de piaţă.
Comerţul reprezintă activitatea economică desfăşurată de persoane fizice şi
juridice în vederea cumpărării-vânzării mărfurilor, fabricării şi comercializări bucatelor
de alimentaţie publică, organizării consumului lor, precum şi prestarea serviciilor
suplimentare la vânzarea bunurilor respective (servicii de cazare hotelieră, activităţi
turistice etc.) în scopul obţinerii unui profit. Acest tip de activitate se practică de către
entităţile care au statut de intermediar între producătorii şi consumatorii de bunuri
materiale.
Ca domeniu de activitate comerţul poate fi prezentat schematic în felul următor:
Flux de bunuri sau servicii Flux de bunuri sau servicii
Furnizor Unitatea de Cumpărător

comerţ
Flux monetar Flux monetar
Flux informaţional Flux informaţional
1
De menţionat că în cadrul tranzacţiilor dintre producători şi consumatori care se
manifestă prin dorinţa ultimilor de a procura bunuri de o calitate respectivă şi
concomitent prin schimbul de mărfuri prin intermediul mijloacelor băneşti apare fluxul
de informaţie. Fluxul de informaţie reprezintă informaţia obţinută prin intermediul
unităţilor de comerţ privind cerinţele consumatorilor faţă de producători (privind
sporirea calităţii sau modificarea preţului la produsele oferite), precum şi a ofertelor
furnizorilor în vederea satisfacerii necesităţilor pieţei de desfacere (cu produse noi, prin
adoptarea deciziilor de fabricare a unui sau altui tip de produse etc.).
Totalitatea proceselor prin care mărfurile trec de la producător la consumator
constituie circulaţia mărfurilor.
Circulaţia mărfurilor reprezintă mişcarea mărfurilor din sfera producţiei în cea a
consumului pe calea schimbului efectuat prin intermediul mijloacelor băneşti. În acest
domeniu al relaţiilor marfă-bani-marfă a apărut şi s-a dezvoltat comerţul ca sector
intermediar între producător şi consumator.
După modul de derulare a activităţii de circulaţie a mărfurilor şi participanţi se
distinge:
comerţ cu ridicata (“en gros”);
comerţ cu amănuntul (“en detail”).
Comerţul cu ridicata reprezintă aprovizionarea mărfurilor in cantităţi mari direct
de la producători, din import sau de la alţi angrosişti şi revânzarea lor in cantităţi relativ
mari altor angrosişti sau detailişti. Circulaţia cu ridicata a mărfurilor se desfăşoară prin
intermediul depozitelor cu ridicata care pot fi:
specializate pe grupe mari de mărfuri (alimentare şi nealimentare), iar în cadrul
acestora pe subgrupe (textile-încălţăminte, metalo-chimice, mobilă et.);
mixte.
Comerţul cu amănuntul reprezintă aprovizionarea mărfurilor in cantităţi relativ
mari direct de la producători sau de la angrosişti şi comercializarea lor consumatorilor
pentru folosinţă personală, casnică şi familială, precum şi entităţilor din sfera socială
pentru consum direct.
Comerţul cu amănuntul se desfăşoară prin intermediul:
2
- depozitelor cu mica ridicată;
- depozitelor de repartizare;
- unităţilor propriu - zise cu amănuntul: magazine, chioşcuri, tonete (gherete).
Depozitele cu mica ridicată au rolul de a desface mărfurile consumatorilor
colectivi cum ar fi: spitale, cantine, creşe, grădiniţe.
Depozitele de repartizare au sarcina de a asigura sortimentele de mărfuri solicitate
şi desfacerea lor ritmică conform unor grafice de distribuţie ori la cerere, unităţilor
proprii cu amănuntul.
Unităţile propriu-zise cu amănuntul vând mărfurile direct consumatorilor finali
(populaţiei).
O formă distinctă a circulaţiei cu amănuntul o constituie alimentaţia publică.
Alimentaţia publică reprezintă activitatea de fabricare şi comercializare a
produselor proprii (bucatelor), precum şi procurarea mărfurilor în scopul revânzării prin
intermediul reţelei proprii de desfacere (cantine, baruri, cafenele, restaurante) etc.
Strâns legată de alimentaţia publică este activitatea de cazare hotelieră care se
desfăşoară prin intermediul unor unităţi operative specifice.
După importanţa lor, acestea pot fi:
 unităţi principale: hoteluri, moteluri, hanuri turistice, cabane turistice etc.;
 unităţi complementare: popasuri turistice, sate de vacanţă etc.
În unităţile de cazare hotelieră se mai pot presta şi alte servicii ca: frizerie,
coafură, cosmetică, telefon, fax, schimb valutar, curăţătorie chimică, etc.
Comerţul este o activitate prestigioasă. Cu regret, însă, în condiţiile actuale acest
domeniu se suprimă (se distruge) din cauza:
 veniturilor înregistrate mai mari decât în alte domenii;
 dispersării concurenţei reale între producători sau între unităţile de comerţ;
 incapacităţii de a menţine relaţii durabile între producători şi comercianţi;
 lipsei culturii de întreprinzător etc.
3
2
Particularităţile activităţii întreprinderilor de comerţ sun determinate de următorii

factori:
1. Proprietatea asupra mărfurilor intrate. Mărfurile procurate pentru vânzare
reprezintă proprietatea întreprinderii şi costul lor se înregistrează în contul 217
”Mărfuri”. Mărfurile aflate la păstrare temporară la întreprindere, dar care nu aparţin
acesteia, se înregistrează în funcţie de condiţiile de recepţie - în contul 921 ”Valori în
mărfuri şi materiale primite în custodie” sau în contul 923 ”Mărfuri primite în
consignaţie”;
2. Statutul vânzătorilor de mărfuri. Mărfurile pot fi procurate de la diferiţi
producători, de la întreprinderi de comerţ cu ridicata, precum şi de la persoane fizice
neînregistrate ca întreprinzători. Datoriile apărute în urma achiziţionării mărfurilor de la
furnizori se contabilizează în contul 521, iar de la persoanele fizice – în contul 539.
Dacă mărfurile se procură prin intermediul titularilor de avans, atunci decontările
respective se reflectă la conturile 227 şi 532.
Deseori, achiziţionarea are loc prin intermediari, de asemenea prin agenţii de
reprezentanţă, brokeri, dealeri, distribuitori etc. Aceştia pot procura marfa din contul
propriu sau pot organiza vânzarea acesteia.
În nume propriu cumpără şi vând mărfuri dealerii şi distribuitorii. Dealer-ul este
persoana fizică sau juridică care comercializează mărfuri cumpărate anterior en gros. De
obicei, dealerul este reprezentantul unei firme sau companii recunoscute şi face parte
din reţeaua acesteia de dealeri.
Distribuitorul, de regulă, este reprezentantul producătorului sau importatorului şi
intervine în circuitul mărfurilor între producător (importator) şi alţi comercianţi
engrosişti. De exemplu, la vânzarea programelor informatice (soft) create de firma
americană Microsoft, distribuitorul asigură deservirea tehnică a mărfurilor vândute cu
specialiştii proprii.
Dealerii şi distribuitorii, de obicei, devin proprietari de mărfuri la procurarea
acestora, pe când agenţiile de reprezentanţă şi brokerii primesc mărfuri pentru vânzare
4
fără achitarea lor şi fără drept de proprietate asupra acestora. În aceste cazuri, mărfurile
rămân în proprietatea producătorilor, iar tranzacţiile respective sunt de tip comision,
consignaţie şi brokeraj.
Consignaţia reprezintă o formă de vânzare a mărfurilor cu amănuntul în cadrul
căreia proprietarul (comitentul) transmite mărfuri vânzătorului (comisionarului) în
scopul vânzării ulterioare pentru un anumit comision cedat acestuia.
3. Formele de vânzare a mărfurilor. Întreprinderile de comerţ practică vânzarea
mărfurilor cu ridicata, vânzarea mărfurilor cu amănuntul, precum şi activitatea de
alimentaţie publică;
4. Modelul de formare a preţurilor de vânzare a mărfurilor (tema următoare);
5. Locul de păstrare a mărfurilor în cadrul unităţilor de comerţ. Mărfurile pot
fi păstrate în depozit, precum şi în sala de vânzare sau magazin;
6. Existenţa şi destinaţia ambalajelor. Majoritatea mărfurilor necesită ambalare
prin utilizarea anumitor ambalaje: lăzi, cutii, containere etc. Ambalajul poate fi procurat
atât împreună cu mărfurile, cât şi separat şi poate fi de unică folosinţă sau
multicirculant;
7. Tipul afacerii comerciale desfăşurată de unitatea de comerţ. Există
tranzacţii comerciale în cadrul pieţei interne şi activităţi comerciale peste hotare.
Schimbul de mărfuri ale ţării cu străinătatea pot fi sub formă de import şi export.
Importul de mărfuri reprezintă totalitatea operaţiunilor comerciale prin care se cumpără
mărfuri din alte ţări în vederea satisfacerii cerinţelor consumatorilor. Exportul de
mărfuri cuprinde totalitatea operaţiunilor comerciale prin care o parte din mărfurile
fabricate sau prelucrate în ţară se vând în străinătate.
Aceşti factori influenţează semnificativ asupra organizării contabilităţii în
întreprinderile de comerţ. Astfel, în fond, evidenţa se ţine similar ca şi la întreprinderile
din alte ramuri ale economiei naţionale. Totodată specificul contabilităţii în comerţ este
determinat de structura şi componenţa stocurilor, de asemenea de organizarea vânzării
mărfurilor.
În ansamblul operaţiunilor economice care au loc în cadrul întreprinderilor de
comerţ predomină operaţiunile aferente achiziţiei, stocării şi vânzării mărfurilor. De
5
aceea, particularităţile contabilităţii în comerţ se reduc la aspectele de evidenţă a
operaţiunilor economice privind circulaţia mărfurilor. Astfel, mărfurile urmează a fi
evaluate atât la recunoaşterea iniţială, cât şi la vânzare. Dacă mărfurile s-au înregistrat la
intrări la preţ de vânzare, atunci la casarea mărfurilor vândute se anulează această
valoare, chiar dacă este necesar a efectua mai multe operaţiuni contabile.
Aceste întreprinderi n-au activitate de producţie. Prin urmare nu folosesc contul
811. Însă contabilizează:
 în contul 821 „Adaos comercial” adaosul comercial inclus în preţul de vânzare
a mărfurilor;
 în contul 825 „T.V.A. în unităţile de comerţ” taxa pe valoarea adăugată inclusă
în preţul de vânzare a mărfurilor. În practică, însă, pentru evidenţa T.V.A. nu toate
întreprinderile folosesc contul 825. În loc de acest cont utilizează contul 534.
Totodată întreprinderile care practică comercializarea mărfurilor cu amănuntul
urmează să contabilizeze sumele încasare în contul 846 „Încasări din vânzarea
mărfurilor cu amănuntul”. Contul 846 este destinat pentru generalizarea informaţiei
privind sumele obţinute din vânzarea produselor în magazinele proprii şi/sau mărfurilor
în comerţul cu amânuntul. În creditul contului se reflectă suma încasărilor (inclusiv
T.V.A. şi comisionul)), iar în debit - raportarea lor la venituri şi calcularea T.V.A.
Exemplu. S-au încasat în casierie mijloace băneşti din vânzarea mărfurilor cu
amănuntul în sumă de 2400 lei, inclusiv T.V.A.
1. Reflectarea încasărilor din vânzarea mărfurilor:
debit contul 241- 2400 lei,
credit contul 846 - 2400 lei.
2. Reflectarea venitului din vânzări:
debit contul 846 - 2000 lei,
3. Reflectarea T.V.A. aferentă veniturilor constatate în casierie:
6
3
Organizarea contabilităţii în cadrul unităţilor de comerţ se fundamentează în baza

următoarelor principii contabile:
1. Continuitatea activităţii. Se are în vedere că la organizarea contabilităţii
conducerea trebuie să aprecieze posibilităţile întreprinderii de a-şi continua activitatea
într-un viitor previzibil. Dacă conducerea nu are intenţia şi nu este nevoită să lichideze
întreprinderea, să reducă considerabil volumul circuitului mărfurilor, la întocmirea
rapoartelor financiare se aplică metode obişnuite de evaluare a activelor, datoriilor, de
constatare şi determinare a veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare. În cazul
când conducerea are intenţia sau este nevoită să lichideze entitatea rapoartele financiare
trebuie să fie întocmite în baza altor principii şi metode. De exemplu, în cazul
funcţionării normale a întreprinderii mijloacele fixe sunt reflectate în bilanţ la valoarea
de intrare cu excluderea uzurii acumulate, iar în cazul lichidării întreprinderii – la
valoarea de vânzare (lichidare);
2. Permanenţa metodelor. Metodele şi regulile de contabilizare acceptate de
întreprindere trebuie să fie aplicate de la o perioadă de gestiune la alta. Este vorba de
permanenţa metodicii de reflectare a operaţiunilor economice, metodelor de evaluare a
activelor şi datoriilor, de calculare a uzurii mijloacelor fixe şi amortizării activelor
nemateriale in decursul anului de gestiune precum, precum şi de la un an de gestiune la
altul. Totodată acest principiu nu interzice de a introduce modificări în contabilitate,
dacă acestea sunt raţionale şi justificate. Spre exemplu S.N.C. 16 prevede că in caz de
necesitate, întreprinderea poate să introducă modificări în metodele de calculare a
uzurii, să precizeze duratele de funcţionare utilă a mijloacelor fixe;
3. Contabilitatea de angajamente presupune recunoaşterea elementelor contabile
pe măsura apariţiei lor, indiferent de timpul efectiv de încasare sau de plată a
mijloacelor băneşti. Potrivit acestui principiu veniturile şi cheltuielile se constată şi se
reflectă în contabilitate şi în rapoartele financiare ale perioadei în care au avut loc,
indiferent de momentul efectiv de încasare sau plată a mijloacelor băneşti. Spre
exemplu, veniturile din realizarea mărfurilor se constată la livrarea lor şi transmiterea
7
drepturilor de proprietate cumpărătorului. Energia electrică consumată se trece la
cheltuieli în perioada de gestiune în care a fost consumată, indiferent de momentul
virării mijloacelor băneşti. Analogic, se contabilizează salariul calculat, cheltuielile de
deplasare, de transport etc.;
4. Principiul prudenţei. Potrivit acestui principiu întreprinzătorul este obligat să
nu supraevalueze elementele de activ şi veniturile, respectiv să nu subevalueze
elementele de pasiv şi cheltuielile, ţinând cont de diferite riscuri posibile din
desfăşurarea activităţii în anul curent sau perioadele viitoare. Principiul prudenţei
asigură realitatea continuităţii activităţii, deoarece se acceptă venituri numai în cazul,
când s-au obţinut efectiv şi admite cheltuieli doar în momentul realizării lor;
5. Principiul necompensării, potrivit căruia elementele de activ şi de pasiv trebuie
să fie evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, adică nu se admite compensarea
între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului contabil şi între venituri şi
cheltuieli.
Organizarea contabilităţii se efectuează în corespundere cu prevederile Legii
contabilităţii, standardelor naţionale de contabilitate, Planului de conturi contabile, altor
acte normative şi legislative din domeniu.
Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine persoanei care are
obligaţia gestionării patrimoniului. Aceasta este obligată să asigure condiţiile necesare
pentru întocmirea documentelor justificative privind operaţiunile economice efectuate,
organizarea şi ţinerea zilnică a contabilităţii, organizarea şi efectuarea inventarierii
patrimoniului, întocmirea corectă şi prezentarea la timp a raportului financiar
proprietarului şi Serviciului informaţional al rapoartelor financiare.
Obiectivele contabilităţii în unităţile de comerţ sunt:

 exercitarea controlului asupra integrităţii patrimoniului întreprinderii, ceea ce
presupune ţinerea evidenţei existenţei şi mişcării activelor şi pasivelor, în special al
8
stocurilor de mărfuri, precum şi monitorizarea activităţii persoanelor cu răspundere
materială;
 verificarea realizării clauzelor contractuale care prevăd urmărirea respectării
reciproce a obligaţiilor asumate de către parteneri;
 perfectarea corectă a documentelor primare aferente circulaţiei mărfurilor şi
generalizarea în continuare a datelor acestora în registrele contabile;
 verificarea plenitudinii aprovizionărilor şi vânzărilor de mărfuri prin
înregistrarea la timp a valorii bunurilor intrate, costului mărfurilor vândute, precum şi a
veniturilor constatate din vânzări;
 controlul privind calcularea corectă a preţurilor de vânzare a mărfurilor;
 inventarierea periodică a stocurilor de mărfuri;
 deducerea argumentată a rezultatului financiar.
Un obiectiv important al serviciului contabil prezintă exercitarea controlului
asupra activităţii persoanelor cu răspundere materială. Astfel, este necesar de a acorda o
atenţie sporită la capitolul întocmirii corecte, din punct de vedere juridic, a contractului
de răspundere materială. Aceasta ţine de faptul că în componenţa patrimoniului
unităţilor de comerţ se conţin stocuri enorme de mărfuri şi sume mari de mijloace
băneşti care se află în gestiunea mai multor persoane cu răspundere materială,
componenţa cărora nu este stabilă. De aceea, controlul integrităţii patrimoniului
urmează să se realizeze pe tot parcursul ciclului de circulaţie a mărfurilor:
aprovizionare, stocare şi vânzare.
9
Tema 2. Preţul la mărfuri şi adaosul comercial (2 ore)
1. Noţiunea şi structura preţului

2. Evaluarea şi formarea preţurilor la mărfuri
3. Noţiunea de adaos comercial şi evidenţa lui
Factorul esenţial în vederea primirii deciziilor vizavi de procurarea sau vânzarea

mărfurilor este preţul. Preţul reprezintă expresia valorică care acoperă integral
cheltuielile de vânzare - cumpărare a mărfurilor sau serviciilor în condiţii concrete de
timp şi de loc. El este determinat de cererea şi oferta mărfurilor pe piaţă. Preţurile pot fi
delimitate în:
 preţuri contractuale - preţuri negociate între cumpărători şi vânzători;
 preţuri de piaţă – preţuri care pot fi obţinute/plătite pe o piaţă activă;
 preţuri de livrare - preţuri la nivelul cărora circulă mărfurile între
întreprinderile producătoare;
 preţuri de vânzare cu amănuntul - preţuri conform cărora se vând populaţiei
bunuri de consum alimentare şi nealimentare. Ele sunt formate din costul efectiv,
adaosul comercial şi/sau T.V.A.;
 preţuri de achiziţie (costul efectiv) – suma consumurilor suportate pentru
procurarea mărfurilor, adică sumele plătite furnizorului şi consumurile de transport-
aprovizionare (C.T.A.). Către C.T.A. se atribuie:
valoarea serviciilor informaţionale şi de consulting legate de procurarea
mărfurilor sau intermedierea operaţiilor;
taxele vamale, accizele aplicate, plăţile pentru vămuire şi alte impozite
nerecuperabile;
consumurile de transportare executate de către organizaţiile specializate sau cu
forţele proprii;
10
taxele de tranzitare pe teritoriul străin, plăţile pentru expertiza şi inspecţia
înainte de expediţie şi delegarea reprezentantului întreprinderii;
asigurarea mărfurilor pe durata transportării.
În contractul de vânzare-cumpărare se stabilesc condiţiile de achitare a
consumurilor de transportare de către cumpărător, adică condiţiile de francare
(delimitarea responsabilităţii la capitolul consumurilor de livrare) şi anume:
1. Franco-depozit furnizor. Toate consumurile de transport de la depozitul
furnizorului până la depozitul cumpărătorului sunt achitate de întreprinderea de comerţ;
2. Franco-vagon punct de expediţie. În acest caz consumurile de transport de la
depozitul furnizorului până la punctul de expediţie (staţie feroviară sau port maritim)
sunt achitate de furnizor, iar de la staţie până la depozitul cumpărătorului - de către
unitatea de comerţ;
3. Franco-vagon punct terminus. În acest caz consumurile de transport până la
staţia de destinaţie a cumpărătorului sunt suportate de furnizor, iar de la punctul
terminus până la depozitul cumpărătorului - de unitatea de comerţ;
4. Franco-depozitul cumpărătorului. În situaţia dată furnizorul suportă integral
consumurile de transportare.
Mărfurile se evaluează conform prevederilor paragrafelor S.N.C. 2 în felul

următor:
 mărfurile procurate – la costul efectiv (preţul de achiziţie) care cuprinde
valoarea de cumpărare, taxele nerecuperabile (accizele şi taxele vamale), consumurile
de transport – aprovizionare, alte consumuri aferente intrării lor în gestiune;
 mărfurile aduse ca aport în capitalul statutar sau obţinute cu titlu gratuit – la
valoarea venală determinată în funcţie de starea acestora şi preţul de piaţă;
 mărfurile vândute consumatorilor finali - la preţuri de vânzare cu amănuntul;
 mărfurile identificate în plus la inventariere – la valoarea venală care se
stabileşte în funcţie de starea acestora şi preţul de piaţă;
11
 mărfurile ieşite din gestiune se evaluează prin una din metodele: metoda
identificării specifice, metoda costului mediu ponderat sau FIFO;
 în bilanţul contabil mărfurile se evaluează la valoarea cea nai mică dintre cost
şi valoarea realizabilă netă. La valoarea realizabilă netă mărfurile se evaluează atunci,
când aceasta este mai joasă decât costul efectiv.
Pentru stabilirea preţurilor de vânzare a mărfurilor sunt utilizate 3 metode de
bază:
1. Modelul preţului de achiziţie (costului efectiv). Preţul se formează din:
suma achitată sau care urmează a fi plătită furnizorului (cu excepţia T.V.A. în
cazul când întreprinderea este înregistrată ca plătitor de T.V.A.) şi C.T.A.;
2. Modelul preţului de vânzare cu amănuntul fără includerea TVA. Preţul se
formează din costul efectiv şi mărimea adaosului comercial;
3. Modelul preţului de vânzare cu amănuntul cu includerea T.V.A. Preţul se
formează din costul efectiv, mărimea adaosului comercial şi T.V.A.
Toate metodele pot fi aplicate în practică şi anume:
a) la întreprinderile de comerţ cu ridicata se aplică metodele I şi II;
b) la întreprinderile de comerţ cu amănuntul pot fi solicitate toate trei, dar cel mai
frecvent se aplică metoda a treia.
Întreprinderile de comerţ trebuie să indice în politica de contabilitate modelul
preţului utilizat pentru evidenţa mărfurilor.
Pentru acumularea şi decontarea C.T.A. aferente mărfurilor intrate sunt posibile 2
variante:
1. Includerea C.T.A. în valoarea de procurare a mărfurilor la momentul intrării
acestora;
2. Evidenţa separată a C.T.A. într-un cont analitic autonom sau subcont şi
atribuirea lor la costul mărfurilor vândute proporţional mărimii venitului din vânzări
constatat.
În cazul aplicării variantei I sunt posibile 3 metode de decontare a C.T.A.:
12
1. Metoda directă. Se foloseşte în cazul cumpărării unui singur tip de marfă.
Esenţa: C.T.A. se însumează la valoarea mărfurilor intrate. Preţul unei unităţi mărfare se
determină după relaţia:
Vi  CTA
Pum = Qi ,
unde Pum – preţul unei unităţi mărfare;

Vi – valoarea mărfurilor intrate la preţ de cumpărare;
Qi – cantitatea de mărfuri intrate.
2. Metoda proporţional cantitativă. Esenţa: C.T.A se repartizează în raport cu
cantitatea mărfurilor cumpărate (în condiţiile în care mărfurile dispun de aceiaşi unitate
de măsură). Suma C.T.A. ce urmează a fi atribuită la valoarea mărfurilor intrate se
determină după relaţia:
CTA
C.T.A.UM =  Qum ,
Qi
unde C.T.A.UM - suma C.T.A. aferentă unui tip de marfă;

QUM – cantitatea unui tip de marfă pentru care se calculează C.T.A.
3. Metoda proporţional valorică. Esenţa: C.T.A. se repartizează în raport cu
valoarea mărfurilor intrate (în condiţiile în care mărfurile procurate au diferite unităţi de
măsură). Determinarea sumei CTA, ce urmează a fi atribuită la valoarea bunurilor
intrate are loc după relaţia:
CTA
CTAUM =  Vum ,
Vi
unde Vum - valoarea unui anumit tip de marfă.

Metodele respective pot fi aplicate în cazul, când se poate determina cu
certitudine suma C.T.A. la momentul intrării mărfurilor. Asemenea situaţie, de regulă,
este caracteristică livrării bunurilor cu mijloace de transport ale furnizorului.
Dacă bunurile se livrează cu mijloace de transport propriu şi este dificil a
determina toată suma C.T.A. la momentul intrării acestora, atunci consumurile
respective pot fi incluse în costul mărfurilor procurate conform relaţiei:
CTAo
CTA1 =  V1 ,
V0
unde CTA1 – C.T.A. din luna curentă;
13
CTA0 – C.T.A. aferente mărfurilor procurate în luna precedentă;
V0 – valoarea mărfurilor procurate în luna precedentă;
V1 – valoarea mărfurilor procurate în luna curentă.
Varianta a II de evidenţă a C.T.A. presupune acumularea C.T.A. într-un subcont
separat din cadrul contului 217 (de exemplu, 2175 “C.T.A.”) şi repartizarea lor în felul
următor:
a) determinarea cotei medii a C.TA:
CTA si  CTAi
Kmed =  100 % ,
M sf  Vv
unde CTAsi – C.T.A. aferente mărfurilor existente în stoc la începutul lunii;

CTAi – C.T.A. aferente mărfurilor intrate pe parcursul lunii;
Msf – valoarea mărfurilor existente în stoc la sfârşitul lunii;
Vv – suma veniturilor obţinute din vânzarea mărfurilor în luna curentă.
b) calcularea sumei C.T.A. aferente mărfurilor vândute:
C.T.A.v = (Kmed x Vv)/ 100 %, unde
C.T.A.v - CTA atribuite la mărfurile vândute.
c) calcularea sumei C.T.A. aferentă mărfurilor rămase în stoc:
C.T.A.s = (Kmed x Msf) / 100 %, unde
C.T.A.s - C.T.A. aferentă mărfurilor rămase în stoc (sold final la contul 2175).
La suma C.T.A. decontată proporţional venitului din vânzări se întocmeşte
formula contabila:
debit contul 711,
credit contul 2175.
Adaosul comercial reprezintă suprapreţul valoric aplicat asupra valorii de intrare

al mărfurilor. El trebuie să fie suficient pentru acoperirea cheltuielilor activităţii
comerciale şi obţinerea profitului.
Caracteristicile adaosului comercial sunt:
14
1. Mărimea adaosului comercial se stabileşte de către vânzător, dar se poate
negocia cu cumpărătorul în momentul vânzării;
2. Mărimea lui se modifică în funcţie de variaţia preţului de piaţă a mărfurilor;
3. Nivelul adaosului comercial diferenţiază în funcţie de natura mărfurilor
destinate vânzării şi de nivelul profitului aşteptat;
4. Mărimea lui se aplică asupra valorii de intrare a mărfurilor, fără T.V.A.
Se cunosc următoarele metode de calculare şi aplicare a adaosului comercial în
preţul de vânzare a mărfurilor:
1. Metoda procentuală. Se aplică o cotă exprimată în procente de la costul efectiv
al mărfurilor, iar rezultatul obţinut se adaugă la acesta.
Exemplu. Costul efectiv al unei unităţi marfare constituie 20 lei, iar cota
adaosului comercial 30 %. Prin urmare, preţul de vânzare este egal cu 26 lei.
2. Metoda sumei absolute. Se stabileşte o sumă fixă care se adaugă la costul
efectiv al mărfurilor intrate.
Exemplu. Costul efectiv al unei unităţi marfare constituie 20 lei, iar mărimea
adaosului comercial este egală cu 4 lei. Prin urmare, preţul de vânzare este egal acu 24
lei.
3. Metoda adaosului mixt. Constă în îmbinarea cotei procentuale şi a unei sume
fixe. Se utilizează în special la produsele alimentare şi la mărfurile cu caracter sezonier
în dependenţă de accesibilitatea lor pe piaţă.
Exemplu. Costul efectiv al unei unităţi marfare constituie 20 lei, iar mărimea
adaosului comercial este egal cu 4 lei şi 30 %. Prin urmare, preţul de vânzare este egal
cu 31,2 lei (20+4) + (24 x 0,30).
4. Metoda diferenţei de preţ (suprapreţ). Presupune stabilirea, în prealabil, a
preţului de vânzare în mod arbitrar de către vânzător, în funcţie de conjunctura pieţei
similare.
Exemplu. Costul efectiv al unei unităţi marfare constituie 20 lei, iar preţul de
vânzare - 26 lei. Prin urmare, mărimea adaosului comercial este egală cu 6 lei.
Pentru generalizarea informaţiei privind adaosul comercial aferent mărfurilor
intrate şi ieşite se foloseşte contul de pasiv 821 ”Adaos comercial”. Contul 821 se
15
utilizează de întreprinderile de comerţ care ţin evidenţa mărfurilor la preţuri de vânzare.
În creditul contului se reflectă suma adaosului comercial aferent mărfurilor intrate, iar în
debit - suma adaosului comercial decontat la ieşirea acestora. Contul nu trebuie să
dispună de sold final. De aceea la sfârşitul lunii soldul adaosului comercial aferent
mărfurilor nevândute se stornează apoi se restabileşte la începutul lunii următoare. Prin
urmare, se întocmesc formulele contabile:
1. Calcularea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate:
debit contul 217,
credit contul 821
2. Stornarea adaosului comercial aferent mărfurilor nevândute şi rămase în stoc
la finele lunii:
debit contul 217,
credit contul 821
3. Restabilirea adaosului comercial la începutul lunii pentru mărfurile nevândute:
debit contul 217,
credit contul 821.
Nivelul adaosului comercial este stabilit prin Hotărârea Guvernului R.M. nr. 547
din 04.08.95 „Cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare de către stat a
preţurilor (tarifelor)” (cu modificările şi completările ulterioare). Astfel, persoanele
fizice şi juridice, care desfăşoară activităţi comerciale, determină în mod individual
mărimea adaosului comercial inclus în preţul de vânzare a mărfurilor, cu excepţia
mărfurilor social-importante, pentru care cota adaosului comercial este limitată. La
categoria ultimelor se referă: pâinea şi produsele de panificaţie (cota maximă a
adaosului comercial constituie 10 %, inclusiv T.V.A.), uleiul vegetal din floarea-
soarelui, untul, produsele lactate, zahărul, detergenţii, materialele de construcţie etc. (20
%, inclusiv T.V.A.).
16
Tema 3. Contabilitatea procurării mărfurilor (4 ore)
1. Recepţionarea şi documentarea intrării mărfurilor

2. Contabilitatea intrării mărfurilor
3. Contabilitatea procurării mărfurilor în condiţiile când una din părţi nu
este plătitor de T.V.A.
4. Contabilitatea divergenţilor la recepţionarea mărfurilor
Studiu individual:
5. Organizarea contabilităţii analitice a mărfurilor
Mărfurile se procură, de regulă, de la agenţi economici autohtoni (cu activitate

industrială şi agricolă) şi străini, de asemenea de la persoane fizice care nu practică
activitate de întreprinzător. În afară de aceasta, mărfurile pot fi procurate:
1. Prin delegat propriu. În această situaţie ridicarea mărfurilor de la furnizor are
loc prin delegatul propriu al întreprinderii.
2. Fără delegat propriu. În acest caz furnizorul expediază mărfurile
cumpărătorului, pentru care poate folosi mijloace de transport propriu sau ale terţilor.
Actualmente, pornind de la specificul activităţii comerciale, aprovizionarea
presupune următoarele faze:
1. De expediţie;
2. De recepţie;
3. De stocare;
4. De contabilizare.
În cadrul fazei de expediţie furnizorul expediază marfa beneficiarului. Acesta
poate elibera bunurile fără delegatul cumpărătorului sau prin intermediul acestuia. În
cazul expedierii mărfurilor în lipsa delegatului, furnizorul organizează ambalarea şi
încărcarea ei în transport. Totodată întocmeşte în 2 exemplare procesul-verbal de
autorecepţie, în care indică cantitatea şi calitatea bunurilor livrate în corespundere cu
17
prevederile contractului. În plus, reflectă unele informaţii specifice mărfurilor şi anume:
codul mărfurilor, simbolul grupei de mărfuri care este utilizat pentru ţinerea evidenţei
curente şi simplificarea modului de decontare ulterioară a bunurilor ieşite etc. Un
exemplar al procesului - verbal rămâne la furnizor, iar al doilea se înmână cărăuşului
(persoana care însoţeşte marfa până la cumpărător).
Totodată furnizorul întocmeşte documentele care însoţesc marfa şi anume: factura
fiscală sau factura; foaia de parcurs; certificatul de calitate, certificatul veterinar,
certificatul de conformitate (care confirmă producătorul, standardul etc.), paşapoartele
tehnice etc.; factura feroviară (în condiţiile livrării mărfurilor pe cale feroviară). În
factura feroviară se indică staţia de expediere şi furnizorul, staţia de destinaţie şi
cumpărătorul, denumirea mărfurilor, masa brută şi netă. Facturile se află în vagon şi se
extrag la deschiderea acestuia.
Dacă mărfurile se livrează prin intermediul delegatului, atunci acestuia i se
eliberează delegaţie, cu care în continuare se prezintă la furnizor. Furnizorul perfectează
aceleaşi documente justificative şi livrează bunurile. Mărfurile păstrate în ambalaj
special fabricat se iau sub răspunderea delegatului conform masei brute şi numărului de
unităţi marfare, precum şi masei nete recalculate. Delegatul este obligat să verifice
minuţios starea ambalajului. Astfel, acesta trebuie să fie intact şi să conţină elementele
de marcaj respective. Totodată delegatul este în drept să deschidă cutiile şi să verifice
existenţa faptică a mărfurilor şi corespunderea acestora parametrilor calitativi. După
primirea mărfurilor sub răspundere, în documentele de însoţire se face menţiunea:
mărfurile s-au primit conform masei brute şi numărului de unităţi fără verificare
efectivă.
În continuare are loc recepţia mărfurilor. Primirea şi transmiterea acestora în
gestiune se efectuează în corespundere cu Regulamentul cu privire la recepţionarea
mărfurilor conform cantităţii şi calităţii în RM nr. 1068 din 26.10.2000. Astfel,
recepţionarea se execută de către gestionari. Pot fi antrenanţi şi alţi specialişti ai
întreprinderii. Recepţia include:
 verificarea cantităţii mărfurilor;
18
 aprecierea calităţii bunurilor. Se verifică indicatorii calitativi, adică
corespunderea mărfurilor cerinţelor standardelor tehnice, reţetelor de preparare etc.
Pentru mărfurile primite gestionarul întocmeşte în 2 exemplare fişa de recepţie-
calculaţie, în care indică cantitatea şi calitatea acestora.
Dacă la recepţie se identifică unele abateri, cum ar fi: deteriorarea ambalajelor
sau sigiliului încărcăturii, defecte de fabricaţie, lipsuri de mărfuri etc., atunci
cumpărătorul este obligat: să sisteze recepţia mărfurilor; să asigure păstrarea mărfurilor;
să perfecteze actul de suspendare a recepţiei mărfurilor.
Totodată cumpărătorul trebuie să anunţe furnizorul despre devierile constatate,
indicând denumirea bunurilor, data expedierii, numerele facturilor, starea sigiliului etc.
La neprezentarea delegatului din partea furnizorului, recepţia se efectuează în
continuare cu participarea reprezentantului unei organizaţii din afară (expert al unei
organizaţii specializate în domeniu) sau în mod unilateral de către cumpărător, dacă
furnizorul a dat acordul.
Rezultatele recepţiei se reflectă în actul primirii mărfurilor conform cantităţii şi
calităţii. În el se indică: denumirea şi adresa cumpărătorului; data întocmirii şi numărul
actului; numele şi prenumele persoanelor care au participat la recepţia mărfurilor;
denumirea şi adresa furnizorului; numărul şi data documentelor de însoţire a mărfurilor;
masa totală a mărfurilor (efectivă şi conform documentelor de însoţire); masa fiecărei
poziţii marfare pentru care sau depistat neajunsurile; cantitatea şi denumirea completă a
mărfurilor care nu corespund categoriei indicate în contract; cantitatea exactă de lipsuri;
avizul privind motivele formării lipsurilor.
Actul se semnează de către toate persoanele responsabile de recepţia bunurilor. La
act se anexează: documentele ce confirmă cauzele apariţiei lipsurilor (copiile
documentelor de însoţire, sigiliul poziţiilor marfare, actul de suspendare a recepţiei
mărfurilor, documentul ce confirmă incorectitudinea cântăririi sau măsurării) etc.
Abaterile constatate pot să provină atât din vina furnizorului, cât şi a delegatului.
Lipsurile identificate din vina furnizorului, de regulă, se refuză de plată. De aceea se
cere de la furnizor o factură corectată în acest sens. În unele cazuri cumpărătorul poate
19
cere furnizorului o eliberare suplimentară de mărfuri în contul acoperirii lipsurilor
constatate.
Dacă în divergenţele identificate poartă răspundere delegatul, atunci lipsurile
respective se imputează acestuia, ţinând cont de lipsurile în limita normelor
perisabilităţii naturale.
În cazul când cumpărătorul refuză să recepţioneze mărfurile din motive obiective
(la expedierea mărfurilor fără acordul beneficiarului, la primirea bunurilor neprevăzute
în contract, a mărfurilor necalitative, demodate sau cu defect etc.) el este obligat să
asigure integritatea lor şi să anunţe furnizorul despre aceasta. Marfa primită se
înregistrează în procesul-verbal de primire a mărfurilor în custodie.
În cadrul fazei de stocare are loc transmiterea mărfurilor persoanei cu răspundere
materială. După primirea bunurilor gestionarul deschide pentru fiecare tip de marfă fişă
de magazie. Totodată datele despre mărfurile intrate se înregistrează în borderoul
centralizator al mişcării mărfurilor, în care se indică denumirea, cantitatea şi valoarea
bunurilor primite. Acest document permite exercitarea operativă a controlului asupra
stocurilor de mărfuri deţinute.
Concomitent facturile fiscale se înregistrează în registrul de evidenţă a
procurărilor.
În cadrul etapei de stocare mărfurile se regrupează conform regimului intern de
activitate a întreprinderii şi pot fi supuse unei prelucrări suplimentare în scopul redării
aspectului comercial şi anume: reambalarea în cantităţi mai mici, asamblarea şi
reasamblarea etc. Cheltuielile legate de aceste operaţiuni se înregistrează într-o fişă
specială de calcul şi se raportează la cheltuielile comerciale.
Intrarea mărfurilor la întreprinderile de comerţ are loc în urma:

 primirii de la alte întreprinderi şi persoane (cumpărării, primirii cu titlu gratuit,
parvenirii ca aport în capitalul statutar al întreprinderii, returnării de la cumpărători,
20
înregistrării sub formă de împrumuturi în natură, primirii de alte întreprinderi şi
persoane culpabile în contul recuperării prejudiciului material cauzat etc.);
 altor operaţiuni (înregistrarea plusurilor constatate la inventariere, transferarea
din componenţa obiectelor de mică valoare şi scurtă durată etc.).
Înregistrarea mărfurilor la intrări se efectuează în baza documentelor primare
(facturilor fiscale, facturilor, actelor de achiziţie a mărfurilor etc.). Mărfurile
achiziţionate din străinătate sunt însoţite de factura – invoice. La introducerea
mărfurilor pe teritoriul vamal, declarantul prezintă serviciului vamal declaraţia vamală.
În ea se reflectă valoarea mărfurilor conform facturii – invoice, taxa vamală, taxa pentru
efectuarea procedurilor vamale şi valoarea mărfurilor în vamă.
Declaraţia vamală serveşte drept temei pentru calcularea T.V.A. Suma T.V.A. se
determină de la valoarea mărfurilor în vamă. Aceasta cuprinde: valoarea de cumpărare a
mărfurilor, consumurile de transport, consumurile de asigurare a mărfurilor, costul
serviciilor de încărcare şi descărcare a mărfurilor, taxa pentru efectuarea procedurilor
vamale şi taxa vamală. În cazul importului de mărfuri supuse accizelor, în calculul
determinării T.V.A. se include şi suma accizelor. Suma T.V.A. se plăteşte serviciului
vamal în momentul efectuării procedurilor vamale.
Conform facturii – invoice şi declaraţiei vamale se întocmesc formulele contabile
şi respectiv se formează valoarea de intrare a mărfurilor. De menţionat că taxa pentru
efectuarea procedurilor vamale şi taxa vamală se includ în costul mărfurilor.
Înregistrarea mărfurilor în contabilitate fără documente justificative nu se admite.
Particularităţile contabilizării mărfurilor intrate ţine de:
1. Calcularea valorii de intrare a mărfurilor;
2. Calcularea preţului de vânzare a mărfurilor.
Astfel, înregistrarea în conturi a mărfurilor se efectuează în funcţie de elementele
adăugate la valoarea de intrare şi depinde de modelul de formare a preţurilor de vânzare
(vezi tema 2). De menţionat că modelele de formare a preţurilor la mărfuri se aplică atât
la operaţiunile de intrări a acestora, cât şi la ieşirea lor.
Pentru evidenţa mărfurilor se foloseşte contul de activ 217 ”Mărfuri”. În debitul
contului se înregistrează valoarea de intrare a mărfurilor procurate, iar în credit - ieşirea
21
acestora. Soldul contului este debitor şi reprezintă existenţa mărfurilor la finele
perioadei de gestiune.
La contul 217 ”Mărfuri” pot fi deschise următoarele subconturi:
2171 ”Mărfuri în întreprinderile de comerţ cu ridicata”;
2172 ”Mărfuri în întreprinderile de comerţ cu amănuntul”;
2173 ”Ambalaj cu marfă şi gol”;
2174 ”Bucate şi preparate din alimentaţia publică”;
2175 ”Consumuri de transport-aprovizionare”.
Contul 217 ”Mărfuri” se debitează cu creditul conturilor care indică sursa de
intrare a mărfurilor şi se creditează cu conturile, care reflectă direcţiile de ieşire a
acestora.
Exemplu. Conform fişei de recepţie - calculaţie a mărfurilor întreprinderea de
comerţ cu ridicata S.R.L. ”Vatra” a procurat mărfuri de la furnizori în valoare de 24000
lei, T.V.A. 4800 lei. Valoarea serviciilor de transport constituie 1272 lei, inclusiv T.V.A.
Suma adaosului comercial aferent mărfurilor primite este egal cu 7500 lei. Potrivit
politicii de contabilitate pentru evidenţa mărfurilor întreprinderea foloseşte modelul
preţului de vânzare cu amănuntul fără includerea T.V.A.
1. Înregistrarea valorii mărfurilor procurate de la furnizori:
debit contul 2171 – 24000 lei,
2. Trecerea în cont a T.V.A. aferentă mărfurilor intrate:
3. Raportarea după destinaţia a consumurilor de transportare:
4. Trecerea în cont a T.V.A. aferentă serviciilor de transportare:
5. Reflectarea adaosului comercial:
22
La achitarea taxei vamale şi taxei pentru efectuarea procedurilor vamale se
întocmeşte formula contabilă:
debit contul 217,
credit contul 227, 229,
iar la asigurarea încărcăturii:
debit contul 217,
credit contul 533.
T.V.A. calculată şi achitată de întreprindere în momentul vămuirii mărfurilor nu
se atribuie la valoarea mărfurilor intrate şi se reflectă prin formula contabilă:
debit contul 5342,
credit contul 227, 229, 532, 244.
Dacă sa-u oferit servicii de consultanţă, pază etc. la întrarea mărfurilor, atunci
conform art. 90 din Codul fiscal din valoarea acestora se reţine impozit pe venit în
mărime de 5 % (în 2010 doar de la persoanele fizice. Din momentul anulării cotei 0 la
impozitul pe venit, impozitul pe venit în mărime de 5 % va fi restabilită). Suma
impozitului reţinut se reflectă prin formula contabilă:
debit contul 521, 539
credit contul 534.
3
La procurarea mărfurilor una din părţi - furnizorul sau cumpărătorul poate să nu

fie înregistrat ca plătitor de T.V.A. Suma T.V.A. în asemenea situaţie se reflectă în
funcţie de caz:
1. Cumpărătorul de mărfuri este înregistrat ca plătitor de T.V.A., iar furnizorul nu.
Prin urmare, mărfurile primite de la furnizor nu vor fi însoţite de factura fiscală, ci de
factură. Suma T.V.A. nu va fi reflectată în registrul fiscal nici în contabilitatea financiară
la furnizor nici la cumpărător. Înregistrările contabile la cumpărător se simplifică. La
procurarea mărfurilor se va întocmi formula contabilă:
23
debit contul 217,
credit contul 521.
2. Cumpărătorul de mărfuri nu este înregistrat ca plătitor de T.V.A., iar furnizorul
este plătitor de T.V.A. Prin urmare, furnizorul va elibera factura fiscală, va efectua
înregistrări în registrul de evidenţă a livrărilor şi în declaraţia privind T.V.A.
Cumpărătorul nu va trece suma T.V.A. în cont, deoarece el nu este plătitor de T.V.A, ea
fiind atribuită la costul mărfurilor procurate.
Exemplu. Întreprinderea de comerţ cu ridicata, neînregistrată în calitate de
contribuabil al T.V.A. a procurat mărfuri de la furnizori în valoare de 18000 lei, TVA -
3600 lei. Valoarea serviciilor de transport prestate de către furnizor constituie 600 lei,
iar T.V.A. aferentă - 120 lei.
Înregistrările contabile la cumpărător sunt următoarele:
1. Înregistrarea valorii mărfurilor intrate:
credit contul 521 - 21600 lei (18000+3600)
2. Reflectarea valorii serviciilor de transportare:
credit contul 521 - 720 lei (600+120)
3. Achitarea datoriei faţă de furnizori:
Furnizorul va reflecta livrarea mărfurilor, concomitent va calcula şi va achita
suma T.V.A. aferentă la buget.
4
La primirea mărfurilor se verifică corespunderea cantităţii, calităţii şi

componenţei acestora conform documentele de însoţire, precum şi conformitatea
bunurilor cu prevederile documentelor normative de standardizare şi prescripţiilor
tehnice.
24
Deseori, în cadrul recepţiei mărfurilor se constată devieri dintre datele
documentelor justificative şi existenţa efectivă a acestora. Divergenţele respective pot
constitui atât plusuri, cît şi lipsuri.
Plusurile, la rândul său, pot fi:
1. Acceptate de către cumpărător. Se înregistrează ca o intrare de mărfuri evaluate
la costul efectiv. La momentul recepţiei se întocmeşte bonul de intrare şi se solicită
factură suplimentară de la furnizor. Se reflectă în contabilitate în felul următor:
a)până la primirea facturii fiscale de la furnizor:
debit contul 217, 226,
credit contul 521;
b) după primirea facturii fiscale:
debit contul 534,
credit contul 226.
2. Respinse de cumpărător care se înregistrează în debitul contului 921 “Valori în
mărfuri şi materiale primite în custodie” până la restituirea lor furnizorului. Acestea se
transmit în gestiune în mod similar cu mărfurile intrate.
Lipsurile de mărfuri identificare la recepţie se grupează şi se contabilizează în
funcţie de conţinutul lor economic şi anume:
1. Lipsuri în limita normelor de perisabilitate naturală. Apar în urma uscării,
prăfuirii, fărâmiţării, evaporării etc. Sunt neimputabile şi se reflectă în modul următor:
debit contul 714,
credit contul 521.
Conform Codului fiscal se admite trecerea în cont a T.V.A. aferentă lipsurilor
menţionate.
2. Lipsuri din vina furnizorului. De regulă, se refuză de plată şi nu se reflectă în
contabilitate. Se solicită furnizorului o factură corectată corespunzător.
În situaţia când s-a efectuat plată în avans, lipsurile respective se impun spre
recuperare furnizorului prin scrisoare de reclamaţie, la care se anexează actul primirii
mărfurilor. La recunoaşterea lipsurilor (evaluate la valoarea de procurare) se dă formula
contabilă:
25
debit contul 229,
credit contul 224.
3. Lipsuri din vina întreprinderii de transport. Se impută la valoarea de procurare
plus T.V.A. Se reflectă prin formula contabilă:
debit contul 229,
credit contul 521.
4. Lipsuri din vina delegatului. Reflectarea în conturi a creanţei persoanei
vinovate se efectuează la recunoaşterea şi prezentarea de către acestea a acordului în
scris privind recuperarea prejudiciului. Mărimea prejudiciului se evaluează la preţ de
piaţă şi se reflectă în conturi în felul următor:
debit contul 227,
credit contul 521, 534, 612 (la diferenţa dintre preţul de piaţă şi preţul de
achiziţie).
5. Lipsuri de mărfuri din cauză de forţă majoră. Sunt generate de diverse
calamităţi naturale. Recunoaşterea şi evaluarea pierderilor respective se face numai în
baza documentelor justificative (procese-verbale ale poliţiei, serviciului antiincendiar
etc.). Se reflectă prin formula contabilă:
debit contul 723,
credit contul 521.
În afară de aceasta pot fi constate diferenţe valorice la primirea mărfurilor de la
furnizor. Ele de asemenea pot prezenta plusuri sau minusuri şi nu se referă la cantităţile
primite, ci numai la valoarea mărfurilor. În asemenea situaţie diferenţele în plus se
înregistrează în contabilitate ca o intrare de mărfuri, iar diferenţele în minus nu se
înregistrează în conturi şi se refuză de fi plătite furnizorului.
În cazul în care furnizorul sau delegatul nu recunosc lipsurile de mărfuri, are loc
restabilirea sumei T.V.A. aferentă acestora:
debit contul 713,
credit contul 534
Exemplu. La 3 iunie 2010 în cadrul primirii mărfurilor de către comisia de
recepţie s-au constatat următoarele divergenţe:
26
1. Plusuri în valoare de 360 lei, inclusiv T.V.A, dintre care:
 60 de creioane simple la preţul de 4 lei/buc în valoare de 240 lei care au fost
acceptate;
 40 de radiere la preţul de 3 lei/buc în valoare de 120 lei care au fost respinse.
2. Lipsuri în valoare de 504 lei, inclusiv T.V.A., dintre care:
4 pachete de hârtie format A4 la preţul de 48 lei pachetul în valoare de 192 lei,
ulterior impuse delegatului la preţ de piaţă care constituie 65 lei bucata, inclusiv T.V.A.;
6 cutii hârtie pentru fax la preţul de 52 lei cutia în valoare de 312 lei, ulterior
impuse furnizorului.
Valorarea mărfurilor conform facturii fiscale constituie 6480 lei, inclusiv T.V.A.
Pentru mărfurile expediate unitatea de comerţ a efectuat la 20 mai 2010 plată prealabilă
în sumă de 7000 lei. Reclamaţia privind lipsurile de bunuri materiale a fost acceptată de
furnizor, care a eliberat în contul recuperării prejudiciului mărfuri solicitate de
cumpărător.
1. Reflectarea valorii mărfurilor procurate (cu excepţia plusurilor şi lipsurilor):
debit contul 217 – 5484 lei (6480 – (6480-504)/6)),
credit contul 521 – 5484 lei.
2. Trecerea în cont a T.V.A. aferentă mărfurilor procurate:
3. Înregistrarea plusurilor de mărfuri acceptate:
credit contul 521 – 200 lei (240-(240 : 6)).
4. Reflectarea T.V.A. aferentă plusurilor de mărfuri acceptate până la primirea
facturii fiscale:
debit contul 226 – 40 lei (240 : 6),
5. Trecerea în cont a T.V.A. la primirea facturii fiscale:
27
6. Reflectarea plusurilor de mărfuri respinse:
debit contul 921 – 120 lei. La returnarea mărfurilor furnizorului suma
respectivă se va înscrie în creditul contului 921.
7. Reflectarea lipsurilor de mărfuri impuse spre recuperare furnizorului şi
recunoscute de acesta:
8. Decontarea sumei avansului transferat anterior:
debit contul 521 – 6720 lei (5484 + 996 + 240),
9. Înregistrarea valorii mărfurilor intrate de la furnizor în contul recuperării
lipsurilor impuse spre recuperare:
10. Imputarea lipsurilor delegatului la preţ de piaţă:
debit contul 227 – 260 lei (4 x 65),
credit contul 521 – 192 lei (40 x 4),
credit contul 612 – 56,68 lei [(260-192) – (68 : 6)],
credit contul 534 – 11,3 lei (68 : 6).
11. Reflectarea recuperării prejudiciului material de către gestionar:
28
Studiu individul
4
În funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii de informare, evidenţa

analitică a mărfurilor poate fi organizată în baza uneia din metodele:
 cantitativ - valorică;
 operativ - contabilă;
 global - valorică.
Metoda cantitativ-valorică constă în organizarea evidenţei cantitative a
bunurilor la locul de depozitare în fişe de magazie, iar în contabilitate - în fişe analitice
pentru mărfuri.
Conform acestei metode, gestionarul face înscrieri în fişele de magazie în baza
documentelor primare. Periodic (la 5-15 zile), gestionarul întocmeşte în 2 exemplare
raportul de gestiune (raportul privind circulaţia mărfurilor şi ambalajelor), pe care
împreună cu documentele primare îl transmite în contabilitate. După verificarea din
contabilitate un raport se remite gestionarului.
În contabilitate documentele primite se verifică şi se prelucrează. Astfel,
documentele de intrare se înregistrează în borderoul analitic de intrări, iar cele de
ieşire - în borderoul analitic de ieşiri, datele din care în continuare se sistematizează în
registrul sintetic în prisma conturilor corespondente.
Totodată se fac înscrieri în fişele conturilor analitice, iar la sfârşitul lunii datele
acestora se confruntă cu fişele de magazie.
Metoda operativ - contabilă constă în organizarea la locul de depozitare a
evidenţei cantitative a mărfurilor, iar în contabilitate - a evidenţei valorice pe gestionari,
iar în cadrul gestionarilor - pe grupe sau subgrupe de mărfuri, după caz. Ea se
deosebeşte de metoda precedentă prin aceea că în contabilitate nu se deschid fişe
analitice. În scopul evaluării stocurilor din fişele de magazie, se efectuează controlul
exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa depozitelor cu cele din
contabilitate.
29
Tehnica de lucru conform acestei metode. Datele din documentele primare se trec
în fişele de magazie în expresie cantitativă. Pentru a preveni abuzurile, fişele de
magazie sunt ştampilate şi vizate de contabilitate, numerotate şi înregistrate într-un
registru contabil. După reflectarea mărfurilor în fişele de magazie, gestionarul înscrie în
documentele de intrare codurile acestora, iar în documentele de ieşire - codurile şi
preţurile bunurilor respective. Periodic, nu mai rar de o dată pe săptămână, contabilul
verifică corectitudinea înregistrărilor în fişele de magazie conform documentelor
primare.
În contabilitate datele din documentele primare se grupează pe tipuri de
operaţiuni (intrări, ieşiri) şi gestiuni, după care se trec în borderourile analitice de intrări
şi respectiv de ieşiri. În baza borderourilor respective se întocmeşte borderoul
centralizator al mişcărilor de mărfuri şi registrul sintetic.
La sfârşitul lunii, pe baza datelor din fişele de magazie (stocurilor din ultima zi şi
a preţurilor de evidenţă) se întocmeşte registrul stocurilor de mărfuri. El îndeplineşte
funcţiile de balanţă analitică pe solduri.
Avantajele acestei metode:
asigură reducerea volumul de lucru în contabilitate, întrucât evidenţa se ţine
global valoric pe gestiuni;
asigură controlul riguros al integrităţii bunurilor din partea contabilităţii;
economie de formulare de documente.
Metoda global - valorică presupune ţinerea evidenţei global - valorice atât în
depozit, cât şi în contabilitate. Controlul concordanţei datelor gestionarilor cu cele din
contabilitate se face, de regulă, săptămânal. Această metodă se aplică atât pentru
evidenţa mărfurilor în unităţile de comerţ cu amănuntul, cât şi în acele unităţi, care nu
au dotarea tehnică corespunzătoare pentru ţinerea evidenţei stocurilor conform primelor
2 metode.
Esenţa acestui tip de evidenţă este asemănătoare, în fond, cu conţinutul metodei
operativ - contabile.
30
Tema 4. Contabilitatea existenţei şi vânzării mărfurilor în unităţile de comerţ
cu ridicata (4 ore)
1. Organizarea evidenţei la depozitul unităţii de comerţ cu ridicata
2. Contabilitatea vânzării mărfurilor cu ridicata de la depozit
3. Contabilitatea vânzării mărfurilor cu ridicata în tranzit
4. Contabilitatea vânzării mărfurilor cu ridicata în baza plăţilor preliminare
5. Determinarea şi evidenţa T.V.A. în unităţile de comerţ
Evidenţa mărfurilor la depozit se ţine de către persoana cu răspundere materială.

În funcţie de modalitatea de păstrare a mărfurilor evidenţa poate fi organizată:
1. Pe partide;
2. Pe sortimente.
Partidă sau lot se consideră volumul mărfurilor primite concomitent în baza unui
document. Metoda de partidă prevede păstrarea mărfurilor pe fiecare lot în parte.
Conform metodei pe sortimente mărfurile intrate de un anumit sortiment
(denumire, cost) se înregistrează la mărfurile de acelaşi sortiment, denumire şi cost
primite anterior.
De regulă, persoanele cu răspundere materială ţin evidenţa mărfurilor în unităţi
naturale, cu toate că sunt cazuri, când circulaţia mărfurilor se reflectă şi în expresie
valorică.
În cazul evidenţei mărfurilor pe partide, acestea se înregistrează în fişa de partidă.
Fişa de partidă se deschide pentru fiecare lot intrat şi reflectă circulaţia mărfurilor din
cadrul acestuia. La intrarea mărfurilor în fişă se indică numărul lotului, denumirea
furnizorului, denumirea mărfurilor, cantitatea şi costul unitar. Fişa se înregistrează într-
un registru special în ordine cronologică. Numărul de ordine acordat fişei se atribuie
totodată şi partidei de mărfuri care ulterior se poate înscrie în documentele de însoţire la
vânzarea bunurilor din lotul respectiv. La realizarea mărfurilor în fişă se indică
denumirea cumpărătorului, denumirea mărfurilor livrate şi cantitatea acestora. După
31
vânzarea întregului lot fişa se închide. Dacă se depistează lipsuri aferente lotului
respectiv, atunci acestea se impun persoanei cu răspundere materială (fără efectuarea
inventarierii) spre recuperare.
În cazul evidenţei mărfurilor pe sortimente pot fi folosite registre de magazie,
fişe de magazie sau fişe de evidenţă a mărfurilor pe sortimente. Registrele de magazie şi
fişele de magazie se deschid pe tipuri de mărfuri.
Registrul de magazie se utilizează în cazul când nomenclatorul obiectelor de
evidenţă este nesemnificativ. El reprezintă o totalitate de file broşate cu o anumită
arhitectonieră. Înainte de utilizare paginile registrului se numerotează, iar pe versoul
ultimei pagini se indică numărul total de file care se confirmă prin semnătura
contabilului-şef şi amprenta ştampilei întreprinderii.
După numerotarea paginilor în registru se deschid conturile analitice.
Concomitent se deschide o tablă de materie, indicându-se denumirea conturilor analitice
şi paginile aferente lor. Înscrierile în registru se efectuează în conformitate cu
documentele justificative. Datele fiecărui document primar se transcriu într-un rând
separat. Este interzisă generalizarea datelor din două sau mai multe documente şi
înscrierea totalului obţinut într-un singur rând al registrului.
Spre deosebire de registre, fişele de magazie şi fişele de evidenţă a mărfurilor pe
sortimente constau din foi separate şi se deschid aparte pentru fiecare tip de mărfuri.
Reflectă aceiaşi indicatori şi se completează în modul prevăzut pentru registrul de
magazie. Înregistrările în fişe pot fi efectuate în mod automatizat.
Periodic (o dată în câteva zile) serviciul contabil verifică corectitudinea
înscrierilor efectuate în fişe sau în registru cu informaţia cuprinsă în facturi.
Conform registrului de magazie sau fişelor respective gestionarul întocmeşte
raportul de gestiune. Se perfectează în 2 exemplare. Completarea are loc în felul
următor. Iniţial în raport se trec soldurile de mărfuri de la începutul lunii. În continuare
se reflectă intrările şi ieşirile cu indicarea direcţiilor corespunzătoare de provenienţă şi
utilizare a bunurilor. Un exemplar al raportului rămâne la gestionar, iar altul împreună
cu toate documentele primare anexate se transmite în contabilitate.
32
2
În conformitate cu articolul 93 din Codul fiscal noţiunea de livrare cuprinde

operaţiunile de comercializare a mărfurilor de către întreprinderile comerciale, precum
şi o serie de operaţii care nu sunt specifice activităţii prevăzute de statutul întreprinderii
(vânzarea unor mijloace fixe, active nemateriale, investiţii financiare etc. în caz de
necesitate).
Prevederile S.N.C. califică comercializarea mărfurilor drept activitate
operaţională.
În funcţie de tipul activităţii comerciale vânzarea mărfurilor poate fi efectuată en
gros (cu ridicata) sau cu amănuntul. La vânzarea mărfurilor en gros se atribuie
comercializarea bunurilor materiale in cantităţi relativ mari diferitor angrosişti sau
detailişti.
În practică se întâlnesc 2 forme distincte de comercializare a mărfurilor cu
ridicata:
1. Vânzarea cu ridicata de la depozit;
2. Vânzarea cu ridicata în tranzit.
Vânzarea cu ridicata de la depozit presupune livrarea mărfurilor diferitor
cumpărători din stocurile existente la depozitele întreprinderii.
De menţionat că unităţile de comerţ cu ridicata, în cele mai frecvente cazuri, ţin
evidenţa mărfurilor intrate şi ieşite conform modelului preţului de achiziţie, adică nu
calculează şi nu includ în valoarea de intrare a bunurilor adaos comercial şi T.V.A.
Asemenea modalitate de evaluare a mărfurilor asigură reflectarea valorii iniţiale a
acestora în raportul financiar, fără efectuarea calculelor şi înregistrărilor contabile
suplimentare. În caz contrar, în condiţiile evaluării mărfurilor conform preţurilor de
vânzare este necesar:
1. A calcula adaosul comercial;
2. A reflecta suma adaosului comercial în debitul contului 217 „Mărfuri”;
3. A deconta adaosul comercial din contul 217 „Mărfuri” în momentul vânzării
mărfurilor şi la întocmirea raportului financiar.
33
Exemplu. În august 200_ unitatea de comerţ cu ridicata S.R.L. ”Dorna” a
comercializat mărfuri în valoare de 22278 lei, inclusiv T.V.A. Costul mărfurilor vândute
constituie 14562 lei. Bunurile au fost livrate cumpărătorului cu mijloace de transport
propriu. Costul serviciilor de transportare constituie 700 lei.
1. Calcularea creanţei cumpărătorilor pentru mărfurile vândute:
credit contul 611 – 18565 lei,
credit contul 534 –3713 lei T.V.A. (22278 : 6)
2. Reflectarea consumurilor de transportare a mărfurilor:
debit contul 712,
credit contul 812 – 700 lei
3. Reflectarea costului mărfurilor vândute:
debit contul 711,
4. Înregistrarea în contul curent în valută naţională a mijloacelor băneşti cu titlu
de achitare a creanţei de către cumpărător:
debit contul 242,
Vânzarea mărfurilor cu ridicata în tranzit prevede organizarea vânzării bunurilor

de la depozitul altor întreprinderi către diferiţi cumpărători.
În cazul vânzării mărfurilor în tranzit participă, de regulă, trei unităţi economice:
1. Întreprinderea - producător de produse;
2. Unitatea de comerţ cu ridicata;
3. Cumpărătorul de mărfuri.
Pentru contractarea anumitor mărfuri şi asigurarea transportării acestora de la
furnizor până la depozitul cumpărătorului, unitatea de comerţ cu ridicata încasează o
diferenţă de preţ.
34
Vânzarea cu ridicata în tranzit se diferenţiază în:
1. Tranzit intransigent (cu participarea unităţii de comerţ la decontări). În acest
caz la vânzarea bunurilor producătorul emite factura fiscală în adresa unităţii de comerţ.
Întreprinderea de comerţ, la rândul ei, achită furnizorului valoarea mărfurilor conform
documentelor de însoţire. Aceste mărfuri, de obicei, nu se depozitează la întreprinderea
de comerţ, ci rămân în continuare spre păstrare la depozitul furnizorului. Ulterior
unitatea de comerţ vinde mărfurile cumpărătorului şi întocmeşte factura respectivă.
Valoarea mărfurilor vândute va fi mai mare cu suma adăugată de unitatea de comerţ
pentru participarea în afacere. După revânzarea mărfurilor întreprinderea de comerţ
încasează de la cumpărător suma de mijloace băneşti ce i se cuvin;
2. Tranzit administrat (fără participarea unităţii de comerţ la decontări). În
această situaţie întreprinderea de comerţ organizează vânzarea şi transportarea
mărfurilor cumpărătorilor, iar decontările se realizează nemijlocit între furnizor şi
cumpărătorul final. Unitatea de comerţ cu ridicata reflectă suma venitului constatat din
prestarea serviciilor şi T.V.A. aferentă.
Specificul esenţial al vânzărilor de mărfuri în tranzit constă în faptul că aceste
mărfuri nu se depozitează şi respectiv nu se înregistrează în contabilitatea unităţii de
comerţ. Prin urmare, contul 217 nu se utilizează în cadrul operaţiilor respective.
Exemplu. Unitatea de comerţ cu ridicata a achitat unei întreprinderi de producţie
o factură fiscală în valoare de 120000 lei, inclusiv T.V.A. La rândul său, întreprinderea
de comerţ a eliberat unui cumpărător factură fiscală pentru aceste mărfuri în valoare de
138000 lei, inclusiv T.V.A. Cumpărătorul a achitat creanţa pentru mărfurile vândute,
transferând mijloacele băneşti la contul curent în valută naţională.
Formulele contabile la unitatea de comerţ:
1. Reflectarea costului mărfurilor livrate cumpărătorului conform facturii fiscale
eliberate de către întreprinderea de producţie:
2. Achitarea datoriei faţă de furnizor:
35
debit contul 521– 120000 lei,
credit contul 242– 120000 lei
3. Calcularea creanţei cumpărătorului pentru mărfurile vândute:
4. Achitarea creanţei cumpărătorului pentru mărfurile vândute prin transferarea
mijloacelor băneşti în contul curent în valută naţională:
debit contul 242,
5. Achitarea datoriei faţă de buget privind T.V.A.:
debit contul 534,
credit contul 242 – 3000 lei (23000-20000).
Dacă unitatea de comerţ nu participă la decontări, atunci ea reflectă doar venitul
şi suma T.V.A. aferentă serviciilor prestate. Prin urmare, se vor întocmi formulele
contabile:
debit contul 221,
credit conturile 611, 534, şi respectiv:
debit contul 242,
credit contul 221.
Consumurile de transportare aferente mărfurilor cumpărate şi vândute în
condiţiile tranzitului intransigent se reflectă în felul următor:
1. Dacă mărfurile se livrează cu transportul furnizorului şi serviciile în cauză sunt
achitate de către unitatea de comerţ, acestea se decontează la cheltuielile comerciale
prin formula contabilă:
debit contul 712 - la suma C.T.A.,
debit contul 534 - la suma T.V.A. trecută în cont la decontările cu bugetul,
credit contul 521 - la suma totală a C.T.A.
36
2. Dacă mărfurile se livrează cu transportul unităţii de comerţ şi conform
condiţiilor contractuale acestea se achită de către cumpărător, atunci se întocmesc
formulele contabile;
debit contul 221,
credit contul 611 - la suma venitului constatat pentru serviciile de transport
prestate,
credit contul 534 - la suma T.V.A. spre încasare de la cumpărător.
Deseori, în contractele încheiate între furnizor şi cumpărător se negociază plată

anticipată pentru mărfurile ce urmează a fi expediate. Aplicarea avansului poate fi
stabilită de către furnizor.
Conform prevederilor articolului 108 (5) din Codul fiscal data livrării se
consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii plăţii, în dependenţă de faptul
ce are loc mai înainte. Astfel, Codul fiscal califică avansul încasat drept livrare. Prin
urmare, la primirea mijloacelor băneşti sub formă de avans este necesar:
1. Să se reflecte avansul încasat în componenţa datoriilor, de oarece mărfurile
încă nu s-au livrat şi, prin urmare, sumele primite nu reprezintă venituri efective;
2. Să se calculeze T.V.A. din suma avansului primit şi să reflecte datoria la buget
privind această taxă.
Suma T.V.A. se determină prin împărţirea sumei avansului primit la 6 sau ca
produsul dintre suma avansului şi mărimea fixă 16,67 %.
Drept bază juridică de înregistrare a sumei T.V.A. aferentă avansului primit
serveşte ordinul de plată şi extrasul de cont.
După expedierea mărfurilor are loc:
1. Recunoaşterea venitului din vânzări şi a costului vânzărilor;
2. Calcularea datoriei la buget privind T.V.A.;
3. Trecerea în cont a sumei avansului încasat şi T.V.A. aferentă.
37
Dacă mărfurile sunt livrate în luna încasării avansului, atunci nu se calculează şi
nu se reflectă T.V.A. de la suma avansului primit. Aceasta se explică prin faptul că în
luna curentă datoria faţă de buget privind T.V.A. va fi egală cu suma T.V.A. din factura
fiscală.
Nu se calculează T.V..A din sumele avansului încasat în cazurile:
1. Livrărilor de mărfuri la export, deoarece potrivit articolului 104 din Codul
fiscal acestea sunt impozitate cu T.V.A. la cota zero;
2. La efectuarea ulterioară a livrărilor scutite de T.V.A. (o pate din produsele
alimentare pentru copii etc.).
Dacă mărfurile pentru care s-a primit avans sunt impozitate la cote reduse, la care
cota T.V.A. constituie 8 %, pentru suma avansului primit T.V.A. se calculează în mărime
de 8 %.
Exemplu. Unitatea de comerţ cu ridicata a încasat un avans de la un cumpărător
în luna iunie în sumă de 30000 lei. În luna iulie s-au livrat mărfuri cumpărătorului în
valoare de 42000 lei, inclusiv T.V.A. Costul mărfurilor livrate din partida respectivă
constituie 32000 lei. Cumpărătorul s-a achitat definitiv pentru marfa achiziţionată în
luna august.
1. Înregistrarea avansului primit la contul curent al unităţii de comerţ cu ridicata:
debit contul 242,
credit contul 523 – 30000 lei (iunie)
2. Calcularea sumei T.V.A. aferentă avansului primit:
debit contul 225,
credit contul 534 – 5000 lei (30000 : 6) (iunie)
debit contul 534,
credit contul 242 – 5000 lei (iunie)
4. Calcularea creanţei cumpărătorului pentru mărfurile livrate:
credit contul 611 – 35000 lei (42000 – 42000 : 6) (iulie),
credit contul 534 – 7000 lei (42000 : 6)
38
5. Decontarea sumei T.V.A. aferente avansului primit:
debit contul 534,
credit contul 225 – 5000 lei (iulie)
debit contul 534,
credit contul 242 – 2000 lei (7000-5000)
7. Decontarea sumei avansului primit anterior:
debit contul 523,
8. Reflectarea costului mărfurilor vândute:
debit contul 711,
de achitare definitivă a creanţei cumpărătorului:
debit contul 242,
În cazul în care întreprinderea nu şi-a onorat obligaţiunile aferente avansului
primit şi la care a expirat termenul de prescripţie, se califică drept datorie expirată.
Datoriile expirate trebuie să fie decontate atât în contabilitatea financiară, cât şi în
scopuri fiscale la expirarea termenului de prescripţie. Termenul de prescripţie general
(în decursul căruia beneficiarul poate să-şi apere pe cale de judecată dreptul încălcat)
este de 3 ani.
În contabilitatea financiară datoriile expirate decontate se recunosc ca venituri ale
activităţii operaţionale şi se iau în calcul la determinarea indicatorilor respectivi din
raportul de profit şi pierdere.
În scopuri fiscale datoriile expirate se recunosc ca venituri, cu excepţia cazurilor
când formarea lor a fost cauzată de insolvabilitatea contribuabilului.
Datoriile expirate în valută străină se reflectă la cursul în vigoare la data
decontării lor stabilit de B.N.M. sau în contract. Diferenţele de curs şi de sumă apărute
39
la decontarea acestor datorii se reflectă ca venituri sau cheltuieli ale activităţii
financiare.
La decontarea avansurilor expirate se întocmesc formulele contabile:
1. Decontarea avansului primit anterior:
debit contul 523,
credit contul 612
2. Stornarea T.V.A. aferentă sumelor datoriilor expirate decontate privind
avansurile primite (conform articolului 93 din Codul fiscal T.V.A. aferentă avansului
primit trebuie decontată, deoarece astfel de avans nu s-a utilizat pentru efectuarea
livrărilor impozabile de mărfuri):
debit contul 225,
credit contul 534.
-5-
Întreprinderile de comerţ se înregistrează ca plătitori de T.V.A. în corespundere cu

articolul 112 din Codul fiscal:
1. Benevol. Condiţiile: valoarea livrărilor impozabile a depăşit 100000 lei;
perioada în care s-au efectuat aceste livrări constituie o oarecare perioadă de 12 luni
consecutive; achitările pentru livrările în cauză s-au efectuat prin intermediul
instituţiilor bancare; s-a prezentat cerere de înregistrare.
De menţionat că valoarea serviciilor importate nu se ia în cont la determinarea
plafonului înregistrării benevole.
2. În mod obligatori, dacă pe parcursul a 12 luni consecutive, valoarea mărfurilor
livrate depăşeşte 600000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de T.V.A.
Subiecţii care beneficiază de servicii de import a căror valoare, fiind adăugată la
valoarea livrărilor de mărfuri, servicii efectuate pe parcursul a 12 luni consecutive,
depăşeşte 600000 lei este obligat să se înregistreze ca contribuabil al T.V.A.
Unităţile de comerţ pot efectua livrări mixte. Astfel, conform articolului 96 din
Codul fiscal sunt stabilite următoarele cote de T.V.A.:
40
a) cota standard - în mărime de 20 % din valoarea impozabilă a mărfurilor
importate şi a livrărilor efectuate pe teritoriul RM;
b) cote reduse - în mărime de:
 8 % - la pâine şi produse de panificaţie, la lapte şi produse lactate, cu excepţia
produselor alimentare pentru copii care sunt scutite de T.V.A., la medicamente, zahăr,
producţia din fitotehnie şi horticultură în formă naturală şi producţia din zootehnie în
formă naturală, masă vie şi sacrificată produsă şi livrată pe teritoriul ţării etc.;
 6 % - la gazele naturale şi lichefiate;
c)cota 0 - la mărfurile livrate potrivit articolului 104, inclusiv: mărfurile pentru
export; energia electrică, termică şi apa caldă livrată populaţiei de întreprinderile
producătoare etc.
Sunt scutite de T.V.A.: înstrăinările de terenuri, casele de locuit şi arenda lor;
emisiunea şi amplasarea acţiunilor şi obligaţiunilor; biletele de tratament în instituţiile
curative şi balneosanatoriale; mijloacele fixe depuse ca cotă de participaţie în capitalul
statutar al altor întreprinderi etc.
Drept temei pentru contabilizarea T.V.A. serveşte factura fiscală. Astfel, la
cumpărarea activelor (prestarea serviciilor) de la entităţile rezidente, T.V.A. se trece în
cont spre diminuarea datoriei faţă de buget:
debit contul 534,
credit conturile 521,
iar la vânzarea mărfurilor T.V.A. se reflectă în componenţa datoriilor faţă de
buget:
credit contul 534.
Dacă unităţile de comerţ efectuează livrări mixte (impozabile şi scutite de
T.V.A.), atunci T.V.A. se contabilizează în felul următor:
1. Se reflectă T.V.A. aferentă mărfurilor cumpărate:
debit contul 226,
credit contul 521.
2. Se trece în cont suma T.V.A. determinată conform proratei lunare:
41
debit contul 534,
credit contul 226.
3. Se decontează cota-parte a T.V.A. care n-a fost trecută în cont şi se referă la
livrările scutite de T.V.A. (aceste cheltuieli sunt considerate ca deductibile):
debit contul 713,
credit contul 226.
Mărimea trecerii în cont a T.V.A. se determină lunar prin aplicarea proratei faţă de
suma T.V.A. aferentă procurărilor de mărfuri. Mărimea proratei se determină ca raportul
valorii livrărilor impozabile (fără T.V.A.) cu excepţia avansurilor primite către valoarea
totală a livrărilor impozabile (fără T.V.A.) şi a livrărilor scutite, cu excepţia avansurilor
primite. Rezultatul obţinut se înmulţeşte la suma T.V.A. aferentă procurărilor.
La livrarea mărfurilor, serviciilor sumele din facturile fiscale se înregistrează în
registrul livrărilor, iar la procurarea valorilor şi serviciilor, sumele respective se
înregistrează în registrul procurărilor. Utilizarea registrelor vânzărilor şi cumpărărilor
facilitează evidenţa T.V.A. aferentă mărfurilor procurate şi vândute cu cote diferite de
T.V.A.
Totodată pentru calcularea T.V.A. aferentă mărfurilor vândute la o anumită cotă se
procedează în modul următor:
1. Se determină valoarea mărfurilor vândute (inclusiv T.V.A.) în cursul lunii pe
cote separate de T.V.A (20, 8, 0) după relaţia:
V = Si + I - Ai - Sf, unde:
V - valoarea totală a mărfurilor vândute;
Si – soldul iniţial de mărfuri;
I - valoarea mărfurilor procurate în timpul lunii;
Ai - alte ieşiri de mărfuri (returnări şi pierderi de mărfuri etc.);
Sf - soldul final de mărfuri.
2. Se calculează suma T.V.A. aferentă mărfurilor vândute după relaţia:
VxCtva
TVA = 100  Ctva
, unde
Ctva - cota T.V.A. aplicată la mărfuri.
42
Exemplu. Valoarea mărfurilor vândute constituie 120000 lei, inclusiv T.V.A. Cota
T.V.A. 20 %.
T.V.A. = (120000 x 20 %) : (100 + 20 %) = 20000 lei.
Avantajul acestei metode constă în evaluarea sumelor de venituri înregistrate
conform diferitor cote de T.V.A. în mod separat.
Aspectele negative: necesitatea efectuării inventarierii mărfurilor din stoc la data
de întâi a fiecărei luni; existenţa inexactităţilor generate de pierderile în limita normelor
de perisabilitate, delapidări etc.
43
Tema 5. Contabilitatea vânzării mărfurilor în unităţile de comerţ cu
amănuntul (4 ore)
1. Formele de vânzare a mărfurilor în numerar în unităţile de comerţ cu

amănuntul
2. Contabilitatea vânzării mărfurilor cu plată integrală în numerar
3. Contabilitatea vânzării mărfurilor cu mică ridicată (cu plată prin
virament)
4. Contabilitatea vânzării mărfurilor cu plată în rate
5. Contabilitatea T.V.A. aferentă livrărilor de pâine, produse de panificaţie,
lapte şi produse lactate
6. Evaluarea costului mărfurilor vândute
Formele de vânzare a mărfurilor practicate de întreprinderile de comerţ:

vânzare cu plată directă la vânzător. În acest caz marfa este eliberată de către
vânzător la bucată, la litru, la kilogram sau preambalate cu încasarea concomitentă a
contravalorii acestora;
vânzare pe bază de bonuri emise de vânzător. Prevede emiterea de către vânzător
pentru mărfurile solicitate de cumpărător a bonului de plată, cu ajutorul căruia în
continuare se achită valoarea bunurilor în casierie. Bonul conţine informaţii privind
denumirea mărfurilor, preţul unitar de vânzare şi valoarea totală a acestora (CC
„Bomba”, „Maximum” etc.);
vânzare pe bază de tichete. În situaţia respectivă mărfurile se eliberează contra
unor tichete vândute prealabil cumpărătorilor. Tichetul poate sau nu să nominalizeze
marfa, însă atestă încasarea sumei aferente sortimentelor solicitate şi oferă dreptul
vânzătorului să elibereze bunurile (staţii de alimentare cu combustibil);
44
vânzare prin autodeservire. Se bazează pe autodeservirea cumpărătorului cu
mărfuri la bucată, la litru, kilogram sau preambalate şi a căror valoare este achitată de
către cumpărător la ieşirea din magazin („Metro”, S.A. „Supraten” etc.);
vânzare la domiciliu prin birouri de comenzi. Se bazează pe recepţionarea
comenzilor adresate telefonic de clienţi. În acest caz în valoarea mărfurilor pot fi incluse
şi consumurile de transport;
vânzare prin automate. Prevede comercializarea anumitor categorii de mărfuri
(ţigări, ediţii periodice, băuturi răcoritoare etc.) prin automate contra monedelor
metalice sau a jetoanelor fără participarea vânzătorului.
2
Vânzarea mărfurilor cu plată integrală în numerar reprezintă achitarea nemijlocită
de către cumpărător a mărfurilor în momentul vânzării - cumpărării acestora cu mijloace
băneşti în numerar.
Pentru evidenţa circulaţiei mărfurilor vândute contra numerar unităţile de comerţ
cu amănuntul utilizează prioritar modelul preţului de vânzare cu amănuntul cu
includerea T.V.A. În asemenea situaţie în momentul intrării mărfurilor se calculează
adaosul comercial şi T.V.A. aferentă care se însumează la valoarea de intrare a
bunurilor. În continuare, la vânzarea mărfurilor are loc decontarea T.V.A. şi a adaosului
comercial inclus anterior în preţul de vânzare a bunurilor respective. Prin urmare, se
întocmesc următoarele formule contabile:
1. Înregistrarea valorii mărfurilor procurate:
debit conturile 217, 534,
credit contul 521.
debit contul 217,
credit contul 821.
3. Reflectarea sumei T.V.A. inclusă în preţul de vânzare a mărfurilor:
debit contul 217,
credit contul 825.
45
4. Reflectarea venitului şi T.V.A. din vânzarea mărfurilor:
debit conturile 241,
credit contul 611, 534.
5. Decontarea valorii de bilanţ a mărfurilor vândute, sumei adaosului comercial şi
a T.V.A.:
debit conturile 711, 825, 821,
credit contul 217.
La vânzarea mărfurilor în numerar se eliberează bonul fiscal perfectat de aparatul
de casă cu memorie fiscală (trebuie înregistrat la inspectoratul fiscal). La sfârşitul zilei
contabilul înregistrează numerarul încasat prin dispoziţia de încasare. Dispoziţia de
încasare rămâne la casier împreună cu numerarul, iar chitanţa semnată de contabil se
anexează la raportul persoanei cu răspundere materială a secţiei. Plăţile de numerar din
casiere se perfectează prin dispoziţia de plată. Dispoziţiile de încasare şi de plată se
înregistrează ulterior în “Registrul de casă”. Zilnic în registru de casă se înscriu datele
contorului aparatului de casă la începutul şi sfârşitul zilei de lucru. Diferenţa datelor
contorului reprezintă suma venitului încasat de către casier.
Exemplu. Întreprinderea de comerţ (înregistrată în calitate de plătitor al T.V.A.) a
procurat 100 de scaune de birou la preţ de 600 lei fiecare, inclusiv T.V.A. Consumurile
de transportare a lotului constituie 960 lei, inclusiv T.V.A. Cota adaosului comercial
aferent mărfurilor intrate constituie 25 %. Pe parcursul lunii sa-u vândut în numerar 80
de scaune, fiind încasaţi în casierie 60960 lei, inclusiv T.V.A.
Este necesar a reflecta în conturi costul mărfurilor procurate şi vândute.
1. Reflectarea valorii mărfurilor procurate:
debit contul 217–50000 lei,
credit contul 521 –50000 lei (500 x 100).
2. Reflectarea sumei T.V.A. aferentă mărfurilor intrate:
3. Reflectarea consumurilor de transportare:
46
4. Reflectarea sumei T.V.A. aferentă serviciilor de transportare:
credit contul 821 – 12700 lei (50000 + 800) x 25 %).
6. Reflectarea sumei T.V.A. inclusă în preţul de vânzare al mărfurilor:
credit contul 825 – 12700 lei (50000 + 800 + 12700) x 20 %).
7. Reflectarea venitului din vânzarea mărfurilor:
debit contul 241 –50800 lei (60960 - (60960 : 6)),
8. Reflectarea sumei T.V.A. aferentă venitului depus în casierie:
credit contul 534 –10160 lei (60960 : 6).
9. Decontarea valorii de bilanţ a mărfurilor vândute, sumei adaosului comercial şi
a T.V.A.:
debit contul 711 – 40640 lei (60960 – 10160 -10160) sau (80 x 508),
debit contul 825 –10160 lei (60960 x 20 : 120),
debit contul 821 – 10160 [(60960 – 10160) x 25) : 125)] ,
10. Depunerea numerarului încasat în contul curent în valută naţională:
11. Depunerea mijloacelor băneşti la bancă prin intermediul încasatorilor:
Dacă se foloseşte contul 846 pentru înregistrarea sumelor încasate, atunci se vor
efectua următoarele înregistrări:
47
1. Reflectarea încasărilor din vânzarea mărfurilor:
2. Reflectarea venitului din vânzări:
3. Reflectarea T.V.A. aferentă veniturilor obţinute în casierie:
debit contul 846 –10160 lei,
credit contul 5342 –10160 lei.
Modul de calculare a adaosului comercial aferent mărfurilor vândute reflectat în
exemplul de mai sus se utilizează atunci când la mărfurile procurate se aplică una şi
aceeaşi cotă a adaosului comercial. În caz contrar, când în timpul lunii se vând mărfuri
cu diferite cote de adaos comercial, atunci suma adaosului comercial aferent bunurilor
ieşite se determină în felul următor:
1. Se calculează coeficientul mediu al adaosului comercial după relaţia:
ACsi  ACin
Cmed =  100 % , unde:
Msi  Min
Cmed - coeficientul mediu al adaosului comercial;

ACsi – soldul iniţial al adaosului comercial aferent mărfurilor existente în stoc la
începutul lunii;
ACin – adaosul comercial aferent mărfurilor intrate în luna curentă;
Msi – soldul iniţial de mărfuri la preţ de vânzare cu amănuntul, fără T.V.A.;
Min – valoarea mărfurilor intrate la preţ de vânzare cu amănuntul, fără T.V.A.
2. Se determină suma adaosului comercial aferent mărfurilor vândute după
relaţia:
(Cmed  Vv)
ACv = ,
100
unde: ACv – adaosul comercial aferent mărfurilor vândute;

Vv – venitul din vânzări.
48
Suma adaosului comercial aferent mărfurilor rămase în stoc se determină ca
diferenţa dintre suma adaosului comercial calculat, ţinând cont de soldul existent la
începutul lunii şi suma adaosului comercial aferent mărfurilor vândute.
Exemplu. Unitatea de comerţ cu amănuntul dispune de următoarele solduri şi
rulajele a conturilor la sfârşitul lunii:
1. 2172:
 soldul iniţial evaluat la preţ de vânzare cu amănuntul - 870000 lei;
 rulajul debitor – 3360000.
2. 821:
 soldul iniţial - 210000 lei;
 rulajul creditor - 680000 lei.
3. 6112:
 rulajul creditor - 3174000 lei.
1. Se determină coeficientul mediu al adaosului comercial:
(210000 + 680000 : 870000 + 3360000) x 100% = 21,0 %
2. Se determină suma adaosului comercial aferent mărfurilor vândute:
21 % x 3174000 : 100 % = 666540 lei
2. Se determină suma adaosului comercial aferent mărfurilor rămase în stoc:
(210000 + 680000) - 666540 = 223460 lei
Vânzarea mărfurilor cu mică ridicată reprezintă livrarea mărfurilor în cantităţi

relativ mari, iar lotul minim a bunurilor vândute nu poate fi mai mic decât cantitatea
unităţilor dintr-un ambalaj. Asemenea modalitate de vânzare se practicată cu o categorie
specifică de consumatori şi anume:
instituţiile preşcolare, de învăţământ, de medicină;
unităţile de alimentaţie publică din cadrul instituţiilor bugetare, cantinele din
cadrul întreprinderilor;
diferiţi cumpărători care se achită în baza cardurilor bancare.
49
În cadrul vânzărilor cu mică ridicată se perfectează comanda în scris, factura
fiscală sau factura de expediţie.
Dacă vânzările se efectuează regulat, atunci cumpărătorul poate efectua plăţi
prealabile (fără a ţine cont de marfa primită efectiv). În asemenea situaţie o dată în
trimestru se efectuează verificarea reciprocă a decontărilor cu cumpărătorii, în rezultatul
căreia se determină diferenţa dintre valoarea mărfurilor eliberate şi sumele achitate în
avans.
Modul de contabilizare a operaţiunilor aferente mărfurilor vândute cu mică
ridicată este analogic vânzării mărfurilor cu ridicata. Astfel, pentru evidenţa mărfurilor
intrate şi ieşite se aplică, de regulă, modelul preţului de achiziţie.
Formulele contabile întocmite la vânzarea mărfurilor cu mică ridicată:
1. Decontarea costului mărfurilor vândute:
debit contul 7112,
credit contul 217
2. Calcularea creanţei cumpărătorului:
debit contul 221,
credit contul 6112,
credit contul 5342.
Actualmente unii cumpărători achită valoarea mărfurilor cumpărate prin
intermediul cardurilor bancare. Pentru decontarea cu cardul cumpărătorul, în prealabil,
încheie contract cu banca şi primeşte un card de plastic. Cardul este accesibil în
magazinele dotate cu POS - terminal (în RM există „Bussiness card” pentru achitarea
mărfurilor contra lei moldoveneşti). În acest caz, la vânzarea mărfurilor se eliberează
bonul fiscal şi extrasul de card. În extras se indică: numele deţinătorului de card,
numărul cardului, data efectuării cumpărăturii, tipul sistemului de decontare (Visa,
Mastercard etc.), adresa magazinului, suma achitată etc. Se perfectează în 3 exemplare
şi se semnează de cumpărător. Primul exemplar se remite cumpărătorului, al doilea este
destinat băncii sau se înmânează încasatorului, iar al treilea se anexează la raportul de
gestiune al vânzătorului şi se transmite în contabilitate. În baza extrasului de card banca
înscrie suma corespunzătoare în contul magazinului.
50
La utilizarea cardurilor bancare sumele încasate se reflectă în felul următor:
1. Reflectarea sumelor încasate în baza cardurilor bancare:
debit contul 2414 ”Mijloace băneşti din plăţi cu carduri bancare”
2. Înregistrarea mijloacelor băneşti în contul curent în valută naţională încasate în
baza cardurilor bancare:
debit contul 242,
credit contul 2414.
3. Decontarea comisionului bancar pentru operaţiunile de transfer prin carduri:
debit contul 713,
credit contul 242.
4
Vânzarea mărfurilor cu plată în rate reprezintă livrarea mărfurilor cumpărătorilor,

care urmează să se achitate pentru acestea într-o anumită perioadă determinată de timp.
În esenţă, asemenea modalitate de vânzare a mărfurilor constituie acordarea creditului
comercial. Ea este convenabilă, în primul rând, pentru cumpărători, de oarece:
achită valoarea mărfurilor în rate;
folosesc mărfurile din momentul procurării acestora.
La categoria mărfurilor vândute în rate se referă mărfurile de uz casnic, mobila,
telefoanele mobile, alte bunuri stabilite de către întreprinderile de comerţ. Acesta se
oferă persoanelor cu loc de muncă stabil, pensionarilor şi studenţilor.
Valoarea mărfurilor vândute în rate poate fi achitată în modul următor:
1. Întreprinderea, unde este angajat cumpărătorul, se obligă să reţină lunar din
salariul acestuia sumele respective care ulterior se transferă magazinului;
2. Cumpărătorul primeşte credit bancar pentru achitarea datoriei. În acest caz
banca transferă suma necesară magazinului. Cumpărătorul, la rândul său, achită creditul
şi dobânda nemijlocit băncii, fără participarea magazinului la decontări.
Actualmente în practică se aplică doar varianta a doua.
51
Pentru obţinerea creditului de la bancă în favoarea persoanelor fizice
întreprinderea de comerţ trebuie să reprezinte client al băncii respective. În aceste
scopuri întreprinderea de comerţ încheie contact de colaborare cu banca şi înaintează
spre examinare raportul financiar pentru ultima perioadă de gestiune, certificatul de
înregistrare şi/sau alte documente ce confirmă dreptul de desfăşurare a activităţii.
Riscul legat de nerambursarea creditului de către persoanele fizice revine băncii,
iar întreprinderea de comerţ poartă răspundere integrală pentru calitatea mărfurilor
livrate. În cazul returnării mărfurilor de către client, întreprinderea este obligată să
ramburseze băncii suma creditului neachitat şi dobânda aferentă (calculată începând cu
data efectuării transferului şi până la rambursarea sumei totale). Concomitent valoarea
mărfurilor returnate urmează a fi contabilizată în contul 923 „Mărfuri primite în
consignaţie”.
La livrarea mărfurilor se perfectează în 2 exemplare cont-factura, în care se indică
denumirea şi adresa magazinului, denumirea şi adresa băncii care efectuează creditarea,
numele şi prenumele cumpărătorului, telefonul de contact, denumirea mărfurilor
vândute, numărul de unităţi, preţul unitar, T.V.A. şi valoarea totală către plată. Clienţii
prezintă următoarele acte: cerere – chestionar (anchetă); buletinul de identitate;
certificat confirmativ de la locul de muncă sau studii privind mărimea veniturilor, iar
pensionarii - certificat privind mărimea pensiei; poliţa de asigurare; facturile pe ultimele
3 luni ce confirmă achitarea serviciilor comunale; alte documente la cererea
întreprinderii. Nomenclatorul documentelor poate varia nesemnificativ de la o
întreprindere de comerţ la alta.
Documentele menţionate se prezintă la bancă, unde se examinează posibilitatea
acordării creditului. Unele bănci pot oferi credit cu condiţia depunerii unei plăţi
anticipate care poate constitui în mediu de la 25 – 30 % din valoarea mărfurilor. După
examinarea documentelor şi luarea deciziei vizavi de posibilitatea creditării mărfurilor,
se încheie contract de credit cu cumpărătorii de mărfuri. De regulă, persoanele fizice
achită lunar cotele respective de credit. Dacă se admit abateri de la graficul de
rambursare a creditului, se aplică amenzi pentru neonorarea obligaţiunilor prevăzute de
52
contract. De exemplu, în B.C. „Unibanc” S.A. mărimea amenzii constituie 0,2 % pentru
fiecare zi de întârziere şi se calculează de la suma creditului neachitat.
Pentru evidenţa circulaţiei mărfurilor vândute în rate întreprinderile de comerţ
aplică modelul preţului de vânzare cu amănuntul cu includerea T.V.A.
Exemplu. Magazinul de mobilă a vândut mărfuri cu plată în rate persoanelor
fizice mărfuri în valoare de 24000 lei, inclusiv T.V.A. Cota adaosului comercial inclus
în valoarea mărfurilor vândute constituie 30 %.
În scopul achitării datoriei pentru mărfurile procurate cumpărătorii au primit
credit bancar în sumă de 24000 lei cu rata anuală a dobânzii 18 %. Creditul urmează a fi
rambursat timp de 10 luni.
1. Decontarea costului mărfurilor vândute, a sumei adaosului comercial şi T.V.A.:
debit contul 711 – 15385 lei (24000 – 4000 – 4615),
debit contul 821 – 4615 lei (20000 x 30 : 130),
debit contul 825 – 4000 lei (24000 : 6),
4. Încasarea în contul curent în valută naţională a mijloacelor băneşti cu titlu de
achitare creanţei cumpărătorilor
5
În corespundere cu articolul 96 din Codul fiscal o parte din produsele de pâine şi

panificaţie, produse lactate realizate pe teritoriul RM sunt impozitate cu T.V.A. la cota
de 8 % (de exemplu, produsele alimentare pentru copii împachetate pentru comerţul cu
amănuntul, cu excepţia celor scutite de T.V.A., pâinea, biscuiţii, pesmeţii, pastele
făinoase, laptele şi frişca, chefirul, laptele acru, untul, caşcavalul etc.). Celelalte produse
53
lactate şi de panificaţie care nu se referă la poziţiile stipulate de articolul 96 se
impozitează cu T.V.A. la cota standard de 20 %. (laptele din soie, îngheţata, colţunaşii
cu brânză, clătitele cu brânză etc.).
Din cauza că produsele de panificaţie, laptele şi produsele lactate se impozitează
cu T.V.A. la cota de 8 %, iar valorile materiale (serviciile) procurate şi folosite pentru
desfăşurarea activităţii de întreprinzător la 20 %, la sfârşitul perioadei fiscale poată să
apară următoarea situaţie: suma T.V.A. aferentă procurărilor depăşeşte T.V.A. achitată
sau care urmează a fi achitată pentru produsele de panificaţie sau lactate.
În corespundere cu actele normative în vigoare (Codul fiscal şi Instrucţiunea
Inspectoratului Fiscal Principal de Sta din 30.12.02 privind restituirea sumei T.V.A. cu
modificările şi completările ulterioare) contribuabilul are dreptul la restituirea depăşirii
T.V.A. trecute în cont pentru procurările efectuate peste T.V.A. calculată pentru livrările
din perioada fiscală.
Suma T.V.A. spre restituire se determină şi se restituie pe fiecare perioadă fiscală.
Dacă întreprinderea are datorii faţă de buget privind T.V.A., alte impozite, plăţi sau
amenzi, suma T.V.A. spre restituire se trece în achitarea acestor datorii.
Suma T.V.A. spre restituire se determină în felul următor:
1. Se calculează limita sumei T.V.A. ce urmează a fi restituită ca produsul dintre
cota de 20 % şi valoarea livrărilor la cota de 8 %;
2. Se admite spre restituire numai suma T.V.A. care se determină ca diferenţa
dintre suma T.V.A. trecută în cont în perioada curentă, ţinând cont de soldul T.V.A.
trecut în cont în perioada precedentă şi suma T.V.A. calculată pentru livrările efectuate,
dar nu mai mare decât suma T.V.A. calculată la p. 1. Suma T.V.A. neadmisă spre
restituire se trece în cont pentru perioada fiscală ulterioară.
Exemplu. Întreprinderea de comerţ dispune de următoarele date aferente
procurărilor şi livrărilor în luna mai 2010:
54
Indicatorii Valoarea TVA, lei
Livrări impozitate cu T.V.A. la cota 8 % 80000 6400
Livrări impozitate cu T.V.A. la cota standard 40000 8000
Procurări de valori materiale, inclusiv importul 150000 30000
Soldul T.V.A. trecut în cont din perioada precedentă - 4000
Depăşirea T.V.A. aferentă procurărilor peste T.V.A. - 19600
aferentă livrărilor
Suma T.V.A .spre restituire - Nu mai mult de
16000
Soldul T.V.A. trecut în cont pentru perioada
ulterioară 3600
1. Suma depăşirii T.V.A. aferentă procurărilor peste T.V.A. aferentă livrărilor:

30000 + 4000 - 6400 - 8000 = 19600 lei
2. Suma T.V.A. spre restituire:
80000 x 20% / 100% = 16000 lei
Prin urmare, se permite de restituit suma nu mai mare de 16000 lei. Diferenţa de
3600 lei se trece în cont pentru perioada fiscală următoare.
La calcularea costului mărfurilor vândute e necesar a lua în considerare

următoarele aspecte:
1. Mărfurile au fost procurate la cost constant pentru toate loturile de mărfuri de
acelaşi tip;
2. Mărfurile au fost procurate de la unul şi acelaşi furnizor în perioade de timp
diferite sau de la diferiţi furnizori la costuri variate.
În primul caz costul total al mărfurilor vândute se determină ca produsul dintre
cantitatea livrată (exprimată în unităţi naturale) şi costul unitar al acestora.
În al doilea caz, costul mărfurilor vândute se determină în funcţie de metoda de
evaluare acceptată în politica de contabilitate şi anume:
1. Metoda identificării specifice;
55
2. Metoda costului mediu ponderat;
3. Metoda FIFO;
4. Metoda LIFO.
Metoda identificării specifice prevede evaluarea fiecărui articol sau categorie de
mărfuri atât la momentul intrării în patrimoniu, cât şi la ieşirea lor. Se aplică atunci,
când există un număr relativ mic de bunuri, uşor identificabile, cum ar fi: bijuteriile şi
obiectele din metale şi pietre preţioase, obiectele de artă, blănurile şi mijloacele de
transport etc.
Costul mediu ponderat se calculează după fiecare intrare sau la sfârşitul lunii în
scopul evaluării printr-o singură operaţie a tuturor ieşirilor efectuate în cursul acestei
perioade.
În condiţiile metodei FIFO evaluarea ieşirilor din stoc se efectuează în ordinea
primelor loturi intrate, pornind de la stocul iniţial. Pe măsura epuizării primului lot,
mărfurile casate din gestiune se evaluează la costul de intrare aferent lotului următor ş.
a. m. d., în ordine cronologică. În consecinţă, stocul final este evaluat la cele mai
recente preţuri. În perioadele de creştere continuă a preţurilor, evaluarea ieşirilor se va
efectua la cele mai mici costuri, ceia ce va conduce la o majorare a profitului şi
respectiv a impozitului pe venit. În perioadele de descreştere a preţurilor, efectele vor fi
inverse.
Metoda LIFO se exprimă prin evaluarea stocurilor ieşite conform costului
ultimelor bunuri intrate în stoc (în ordine cronologică inversă). Pe măsura epuizării
ultimului lot, mărfurile eliberate în gestiune se evaluează la costul penultimului lot
aprovizionat ş. a. m. d. Prin urmare, evaluarea ieşirilor se face la cele mai recente
preţuri, micşorându-se suma profitului şi impozitul pe venit. Efectele sunt menţionate în
perioadele de inflaţie.
56
Tema 6. Contabilitatea vânzării mărfurilor în comerţul de consignaţie
1. Noţiuni generale privind vânzarea mărfurilor în comerţul de consignaţie
2. Contabilitatea faptelor economice la comitent
3. Contabilitatea faptelor economice la comisionar
4. Contabilitatea comercializării mărfurilor primite în consignaţie de la
persoanele fizice
Unităţile de comerţ pot practica vânzarea mărfurilor în consignaţie. Raporturile

juridice care apar în cadrul comerţului de consignaţie sunt reglementate de Codul civil
al RM (art.1061-1972) şi Regulile comerţului de consignaţie.
Vânzarea mărfurilor în consignaţie se efectuează în baza contractului de
comision. Conform articolului 1061 din Codul Civil, prin intermediul contractului de
comision o parte (comisionarul) se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar
pe contul celelaltei părţi (comitent), iar aceasta să plătească o remuneraţie (comision).
Potrivit clauzelor contractuale, comitentul se obligă să transmită comisionarului
dreptul de proprietate asupra mărfurilor destinate vânzării şi să achite un comision, iar
comisionarul să organizeze livrarea lor. Totodată în contract se stabilesc preţurile de
vânzare a mărfurilor, mărimea comisionului, modul de recuperare a cheltuielilor
suportate de comisionar pentru păstrarea bunurilor, procedura de reducere a preţurilor
de vânzare şi de returnare a mărfurilor nevândute.
Contractul se întocmeşte în două exemplare, dintre care primul se înmânează
comitentului, iar al doilea rămâne la comisionar.
În consignaţie se primesc mărfuri noi nealimentare şi alimentare împachetate,
precum şi mărfuri nealimentare care au fost în uz, dar sunt încă utilizabile, nu necesită
reparaţie sau restaurare şi corespund normelor şi cerinţelor sanitare. Potrivit exigenţelor
Sistemului Naţional de Certificare, mărfurile luate în consignaţie în loturi mici trebuie
să fie însoţite de certificat de conformitate (sau de documente echivalate acestora), iar
produsele alimentare de import – suplimentar încă de certificat igienic.
57
Autoturismele, motocicletele, tractoarele, alte vehicule, mecanisme şi remorci se
primesc în consignaţie numai la prezentarea certificatului de înmatriculare, care conţine
menţiunea subdiviziunilor de examinare şi evidenţă a transportului din cadrul
Ministerului Dezvoltării Informaţionale sau Inspectoratului „Intehagro” de pe lângă
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare privind radierea lor din circulaţie.
Nu pot fi primite în consignaţie:
1. Mărfurile a căror comercializare conform legislaţiei în vigoare este interzisă
sau limitată;
2. Armamentul de luptă din dotare sau de serviciu;
3. Echipamentele militare, uniformele şi alte articole din sortimentul militar.
În calitate de comitent pot fi atât entităţile, cât şi persoanele fizice (cetăţeni ai
RM, cetăţeni străini şi persoane fără cetăţenie - la prezentarea unui document care
identifică persoana).
La recepţionarea mărfurilor comisionarul perfectează:
1. Fişa de comitent. Se deschide pe fiecare comitent şi serveşte pentru evidenţa
analitică a mărfurilor şi completarea borderoului de recepţie a mărfurilor în consignaţie.
Borderoul respectiv se completează în 2 exemplare şi se transmite împreună cu
mărfurile gestionarului;
2. Borderoul de evidenţă a mărfurilor în consignaţie care se completează conform
datelor borderoului de recepţie a mărfurilor în consignaţie.
În afară de aceasta, în cadrul primirii mărfurilor în consignaţie pe fiecare din ele
se fixează câte o etichetă cu indicarea numărului contractului de comision şi preţului de
vânzare. La recepţionarea mijloacelor de transport în contractul de comision se indică
numărul de identificare, marca şi modelul, anul fabricării, numărul motorului, şasiului,
caroseriei etc.
Evidenţa analitică se ţine pe gestionari, tipuri de mărfuri şi comitenţi.
Comitentul are dreptul să rezilieze contractul de comision în orice moment. În
acest caz el este obligat să plătească remuneraţia stipulată comisionarului pentru actele
juridice deja încheiate şi să repare prejudiciul cauzat.
58
La returnarea mărfurilor comitentul îşi depune semnătura în borderoul de recepţie
a mărfurilor în consignaţie.
În corespundere cu pct. 33 din Regulile comerţului de consignaţie, achitarea cu
comitenţii trebuie să fie efectuată în termen de 10 zile după vânzarea mărfurilor. În
cazul cînd achitarea cu comitentul se reţine din vina comisionarului, acesta din urmă
plăteşte comitentului o despăgubire în mărimea specificată în contractul de consignaţie,
care pentru fiecare zi de întârziere este de cel puţin 0,5 % din suma ce i se cuvine
(Regulile comerţului de consignaţie).
Comisionarul şi comitentul stabilesc în contractul de comision ordinea, termenele
şi mărimile reevaluării mărfurilor. În acest caz, potrivit Regulilor comerţului de
consignaţie, trebuie respectate următoarele condiţii:
 comisionarul are dreptul să reducă cu 20 % preţul mărfurilor nevândute în
decursul a 20 de zile lucrătoare;
 la expirarea a încă 20 de zile lucrătoare după prima reevaluare, comisionarul
reduce din nou preţul cu 30 % faţă de cel stabilit după prima reevaluare;
 dacă mărfurile nu s-au fost vândut în decursul următorului termen de 20 zile
lucrătoare, comisionarul este în drept să le deprecieze cu 50 % din preţul stabilit după a
doua reevaluare.
 dacă mărfurile nu s-au vândut nici după a treia reevaluare, comisionarul le
depreciază până la preţul de comercializare.
Reevaluarea mărfurilor se efectuează fără participarea comitentului, semnătura
căruia în contractul de comision constituie acceptarea acestor condiţii. Totodată, după
fiecare reevaluare comitentul emite factură fiscală care permite atât corectarea venitului
şi a T.V.A în contabilitatea acestuia, cât şi a preţurilor la mărfurile primite în consignaţie
de către comisionar.
2
Modul de documentare a operaţiunilor legate de vânzarea mărfurilor în

consignaţie este reglementat de articolul 107 din Codul fiscal şi Scrisoarea
Inspectoratului fiscal din 18.02.2010 „Privind unele aspecte ce ţin de aplicarea T.V.A.,
59
eliberarea facturilor fiscale şi modalitatea de completare a registrelor de procurări şi
vânzări la efectuarea livrărilor de mărfuri şi servicii în cadrul contractelor de comision
sau de administrare fiduciară”. Astfel, potrivit Codului fiscal, transmiterea mărfurilor de
către comitent comisionarului se califică drept o livrare de mărfuri. Prin urmare,
comitentul efectuează următoarele operaţiuni:
eliberează factura fiscală, în care reflectă valoarea totală a mărfurilor destinate
realizării de către comisionar şi o înregistrează în registrul de evidenţă a livrărilor;
 înregistrează în registrul de evidenţă a procurărilor factura fiscală primită de la
comisionar la suma recompensei;
 recunoaşte venitul din vânzări şi decontează valoarea de bilanţ a mărfurilor la
momentul eliberării acestora;
 înregistrează şi achită comisionul ce i se cuvine comisionarului;
 reflectă cheltuielile aferente vânzării mărfurilor (păstrării etc.) în cazurile în
care acestea se prevăd în contract;
 înregistrează mărfurile nevândute şi returnate de către comisionar;
 stornează venitului din vânzări şi T.V.A. după fiecare reevaluare a mărfurilor
efectuată de către comisionar, precum şi la returnarea mărfurilor nevîndute de către
acesta (în cazul în care vânzarea şi returnarea au avut loc în aceiaşi perioadă de
gestiune).
Prin urmare, comitentul întocmeşte următoarele formule contabile:
1. Decontarea valorii de bilanţ a mărfurilor vândute:
debit contul 711,
credit contul 217.
2. Reflectarea venitului din vânzarea mărfurilor (fără T.V.A.):
debit contul 221,
credit contul 611.
3. Calcularea T.V.A. spre încasare de la comisionar:
debit contul 221,
credit contul 5342.
4. Calcularea comisionului (fără T.V.A.) care urmează a fi achitat comisionarului:
60
debit contul 712,
credit contul 539.
5. Trecerea în cont a T.V.A. aferentă comisionului:
debit contul 534,
credit contul 539.
6. Înregistrarea mijloacelor băneşti primite de la comisionar (dispoziţie de
încasare, ordin de plată):
credit contul 221.
7. Reflectarea cheltuielilor aferente comercializării mărfurilor (păstrării etc.).
Înregistrarea se întocmeşte în cazul, în care astfel de cheltuieli se recuperează de către
comitent conform contractului (facturi fiscale):
debit contul 712,
credit contul 539.
8. Trecerea în cont a T.V.A. aferentă datoriilor faţă de comisionar pentru păstrarea
mărfurilor:
debit contul 534,
credit contul 539.
9. Compensarea reciprocă a creanţelor şi datoriilor aferente decontărilor cu
comisionarul (notă de contabilitate):
debit contul 539,
credit contul 221.
10. Stornarea costului vânzărilor mărfurilor returnate (în cazul în care vânzarea şi
returnarea au avut loc în aceiaşi perioadă de gestiune):
debit contul 711,
credit contul 217.
13. Stornarea venitului din vânzări şi T.V.A. aferentă mărfurilor returnate de către
comisionar (în cazul în care vânzarea şi returnarea au avut loc în aceiaşi perioadă de
gestiune):
debit contul 221,
61
Dacă vânzarea şi returnarea mărfurilor a avut loc în ani de gestiune diferiţi, atunci
se întocmesc următoarele formule contabile:
1. Reflectarea valorii mărfurilor returnate (fără T.V.A.):
debit contul 822,
credit contul 221.
2. Stornarea T.V.A. aferentă mărfurilor returnate:
debit contul 221,
credit contul 534.
3. Reflectarea costului mărfurilor returnate:
debit contul 217,
credit contul 822.
3
La primirea mărfurilor în consignaţie comisionarul efectuează următoarele
operaţiuni:
 contabilizează mărfurile primite de la comitent în contul 217 ”Mărfuri”;
 înregistrează în registrul de evidenţă a procurărilor factura fiscală primită de la
comitent;
 eliberează factură fiscală pentru mărfurile vândute în numele său în adresa
cumpărătorului. Pentru mărfurile livrate la export comisionarul nu eliberează
cumpărătorului factura fiscală. De asemenea nu eliberează factură fiscală la vânzarea
mărfurilor cu amănuntul, cu excepţia cazurilor când factura este solicitată de către
cumpărător;
 eliberează factura fiscală în adresa comitentului pentru serviciile prestate, pe
care o reflectă în registrul de evidenţă a livrărilor;
 recunoaşte veniturile din vânzarea mărfurilor, precum şi sub formă de
comision;
 reflectă datoria faţă de buget privind T.V.A. de la valoarea mărfurilor vândute,
precum şi de la suma comisionului ce i se cuvine;
62
 stornează valoarea mărfurilor nevândute şi returnate comitentului.
Astfel, comisionarul întocmeşte următoarele formule contabile:
1. Reflectarea valorii mărfurilor primite de la comitent:
debit contul 217, 534
credit contul 521.
2. Calcularea creanţei cumpărătorilor pentru mărfurile vândute, precum şi a
comisionului ce i se cuvine:
debit contul 221,
3. Stingerea datoriei faţă de comitent pentru mărfurile vândute cumpărătorilor cu
suma creanţei pentru serviciile prestate:
debit contul 521,
credit contul 221.
4. Încasarea mijloacelor băneşti de la cumpărători:
debit contul 242,
credit contul 221.
5. Achitarea datoriei faţă de comitent (fără suma comisionului reţinut):
debit contul 521,
credit contul 242.
6. Stornarea valorii mărfurilor returnate comitentului:
debit contul 217,
credit contul 521.
7. Stornarea T.V.A. aferentă valorii mărfurilor returnate comitentului (conform
facturii fiscale eliberată de către comitent):
debit contul 534,
credit contul 521.
Exemplu. Unitatea de comerţ cu amănuntul a primit mărfuri în consignaţie de la
S.R.L.„Vis” în valoare de 42000 lei, inclusiv T.V.A. Mărimea comisionului stabilită în
contract constituie 18 % din valoarea de vânzare (fără T.V.A.). În decursul lunii s-a
vândut prin virament volumul total al mărfurilor.
63
1. Reflectarea valorii mărfurilor primite în consignaţie la preţul de vânzare al
acestora:
2. Calcularea creanţelor cumpărătorilor pentru mărfurile vândute:
credit contul 611 - 35000 lei,
3. Constatarea veniturilor sub formă de comision:
debit contul 221,
credit contul 611 – 6300 lei (42000 – 7000) x 18 %.
4. Reflectarea T.V.A. aferentă comisionului calculat:
debit contul 221,
credit contul 534 – 1260 lei (6300 x 20 %).
5. Încasarea mijloacelor băneşti de la cumpărători:
debit contul 242,
6. Stingerea datoriei faţă de comitent privind mărfurile vândute cumpărătorilor cu
suma creanţei pentru serviciile prestate:
debit contul 521,
credit contul 221 – 7560 lei (6300+1260)
7. Achitarea datoriei faţă de comitent (fără suma comisionului reţinut):
debit contul 521,
credit contul 242 – 34440 lei (42000 – 7560)
8. Transferarea bugetului T.V.A. aferentă mărfurilor vândute în consignaţie:
debit contul 534,
credit contul 242 - 1260 lei
64
4
Comisionarul poate comercializa mărfuri primite în consignaţie de la persoane

fizice neînregistrate ca întreprinzători. Conform articolului 90 din Codul fiscal
comisionarul este obligat să reţină impozit pe venit în mărime de 5 % din venitul ce se
cuvine persoanei fizice. Dacă comisionarul este înregistrat ca plătitor de T.V.A., atunci
va calcula T.V.A. de la suma comisionului ce i se cuvine.
Exemplu. Unitatea de comerţ cu amănuntul a primit mărfuri în consignaţie în
valoare de 12000 lei de la o persoană fizică neînregistrată ca întreprinzător. Mărimea
comisionului stabilită în contract constituie 17 %. În decursul lunii s-a înregistrat
vânzarea întregului lot de mărfuri. Comisionarul este înregistrat în calitate de
contribuabil al TVA.
1. Reflectarea valorii mărfurilor primite în consignaţie la preţul de vânzare al
acestora:
debit contul 217,
2. Casarea costului mărfurilor vândute:
debit contul 711,
credit contul 217- 12000 lei.
3. Reflectarea venitului din vânzarea mărfurilor:
debit contul 241,
4. Calcularea venitului sub formă de comision:
debit contul 229,
credit contul 611 – 2040 lei (12000 x 17 %).
5. Reflectarea T.V.A. aferentă comisionului calculat:
debit contul 229,
credit contul 534 – 408 lei (1700 x 20 %)
7. Reflectarea impozitului pe venit reţinut la sursa de plată:
debit contul 539,
65
credit contul 534 – 477,6 lei [(12000 – 2040 – 408) x 5 %)]
8. Stingerea datoriei faţă de comitent cu suma creanţei pentru serviciile prestate:
debit contul 539,
9. Achitarea datoriei faţă de comitent:
debit contul 539,
credit contul 241 – 9074,4 lei.
66
Tema 7. Contabilitatea produselor şi mărfurilor la întreprinderile
de alimentaţie publică (4 ore)
1. Structură şi forme de preţuri în alimentaţia publică
2. Contabilitatea mărfurilor şi materiei prime în depozit (magazie)
3. Contabilitatea mărfurilor şi produselor în secţia de producţie
4. Calculaţia preţurilor la bucate
5. Contabilitatea mărfurilor şi produselor în bufete
Studiu individual:
6. Tipurile întreprinderilor de alimentaţie publică
O formă specifică a comerţului reprezintă alimentaţia publică. Activitatea de bază

în alimentaţia publică cuprinde:
1. Fabricarea, vânzarea şi organizarea consumului preparatelor culinare şi de
cofetărie;
2. Procurarea mărfurilor în scopul revânzării în aceiaşi stare prin intermediul
reţelei proprii de desfacere.
Întreprinderile din sfera respectivă îşi desfăşoară activitatea în corespundere cu
Legea cu privire la comerţul interior nr. 749 din 23.02.1996, Hotărîrea „Cu privire la
aprobarea regulilor de bază ale comerţului cu amănuntul şi activităţii în sfera
alimentaţiei publice pentru agenţii antreprenoriatului de pe teritoriul RM” nr.49 din
24.01.94, Hotărârea „Cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare către stat a
preţurilor (tarifelor) nr. 547 din 04.08.95 (cu modificările şi completările ulterioare)
etc.
În fond, contabilitatea în unităţile de alimentaţie publică se ţine similar ca în
entităţile de comerţ cu amănuntul. Cu toate acestea are unele particularităţi:
1. Evidenţa reflectă, pe de o parte, activitatea de producţie, iar pe de alta – de
comerţ;
67
2. Prepararea bucatelor condiţionează necesitatea calculaţiei costurilor şi,
respectiv, a preţului de vânzare a acestora;
3. Bucatele preparate se realizează, de regulă, imediat după fabricare;
4. Îmbinarea procesului de preparare a bucatelor cu deservirea şi vânzarea
acestora.
De menţionat că regulile evidenţei în întreprinderile respective sunt reglementate
parţial de actele normative.
Pentru evidenţa existenţei şi circulaţiei mărfurilor şi bucatelor preparate se
utilizează modelul preţului de vânzare cu amănuntul cu includerea T.V.A. Preţul de
vânzare se stabileşte identic ca şi în celelalte întreprinderi de comerţ, doar că unităţile de
alimentaţie publică includ un adaos suplimentar în preţul de vânzare a mărfurilor şi
bucatelor.
Exemplu. Unitatea de alimentaţie publică a procurat mărfuri în valoare de 3600
lei, inclusiv T.V.A. Cota adaosului comercial aferent mărfurilor intrate constituie 30 %,
iar a adaosului suplimentar la etapa preparării şi vânzării bucatelor – 20 %.
Preţul de vânzare cu amănuntul a mărfurilor intrate se determină în felul următor:
1. Se calculează suma adaosului comercial aplicat la mărfuri:
3000 x 30 % : 100 % = 900 lei
2. Se determină suma adaosului suplimentar la etapa preparării şi vânzării
bucatelor:
(3000 + 900) x 20 % : 100 % = 780 lei
3. Se determină preţul de vânzare cu amănuntul al mărfurilor:
3000 + 900 + 780 = 4680 lei
Deseori se stabileşte un adaos comercial comun care poate fi calculat după relaţia:
ACc = a + b + 0,01 (a x b),
unde ACc – cota adaosului comercial comun;
a – cota adaosului comercial aplicat la mărfuri;
b – cota adaosul suplimentar la etapa preparării şi vânzării bucatelor.
Pornind de la datele exemplului precedent, cota adaosului comercial comun va
constitui:
68
ACc = 30 + 20 + 0,01 (30 x 20) = 56 %,
iar suma adaosului comercial comun este egală cu:
3000 x 56 % : 100 % = 1680 lei,
şi, respectiv, valoarea mărfurilor la preţ de vânzare cu amănuntul:
3000 + 1680 = 4680 lei.
Mărfurile şi materia primă folosite pentru preparare pot fi evaluate:
1. La preţuri libere de vânzare cu amănuntul care includ costul mărfurilor şi
materiei prime şi adaosul comercial (destinat acoperirii cheltuielilor comerciale);
2. La preţuri de vânzare care includ costul mărfurilor şi materiei prime, adaosul
comercial şi adaosul suplimentar la etapa preparării şi vânzării bucatelor (numit încă
adaosul alimentaţiei publice care este destinat pentru acoperirea consumurilor legate de
producţie şi deservire).
Prin urmare, în alimentaţia publică există 2 variante de formare şi calculare a
preţului de vânzare a bucatelor preparate:
1. Mărfurile şi materia primă se estimează în depozite şi în bucătării la preţuri
libere de vânzare cu amănuntul, iar preţurile de vânzare a bucatelor se calculează prin
aplicarea adaosului suplimentar la etapa preparării şi vânzării bucatelor la valoarea
totală a setului de materie primă;
2. Fiecare tip de marfă şi materie primă la momentul recepţionării acestora se
estimează la preţ de vânzare care include adaosul comercial şi adaosul suplimentar la
etapa preparării şi vânzării bucatelor. Prin urmare, preţul de vânzare a bucatelor se
determină prin însumarea valorii materiei prime şi mărfurilor folosite pentru prepararea
unui sau altui tip de produse.
Dacă unitatea de alimentaţie publică dispune de mai multe tipuri de unităţi
comerciale (restaurant, bar, bodegă etc.) ce fac parte din diferite categorii (lux,
superioară, categoria I, II etc.), atunci se recomandă varianta întâi de formare a
preţurilor la bucatele preparate, deoarece în calcul se pot include diferite cote ale
adaosului alimentaţiei publice conform tipului şi categoriei unităţii. Dacă bucatele se
vând în cadrul unui tip de unitate de alimentaţie publică (de exemplu, cafenea), dar cu
69
diferite categorii, atunci se recomandă varianta a doua de formare şi calculare a
preţurilor de vânzare a bucatelor preparate.
La selectarea variantei de evidenţă se ţine cont atât de factorii interni (costul
setului de materie primă, consumurile pentru preparare etc.), cât şi de cei externi
(preţurile concurenţilor, cerere, capacitatea de cumpărare a cumpărătorilor etc.)
Unităţile de alimentaţie publică achiziţionează mărfuri şi materie primă de la

diferiţi furnizori (producători, unităţi de comerţ cu ridicata etc.), precum şi de la
unităţile de comerţ cu amănuntul sau persoane fizice (modul de recepţie a mărfurilor -
vezi tema 3 (1)). Primirea bunurilor în depozit are loc în baza documentelor de însoţire:
facturi fiscale, facturi, acte de achiziţie etc.
Responsabilitatea pentru ţinerea evidenţei existenţei şi circulaţiei bunurilor
menţionate îi revine magazionerului.
Contabilitatea în depozit poate fi organizată pe partide şi sortimente. Indiferent de
metoda selectată, evidenţa mărfurilor se ţine în indicatori naturali în baza documentelor
de însoţire.
În cazul metodei păstrării mărfurilor pe partide este necesară respectarea
condiţiilor: păstrarea separată a fiecărui lot; acces liber la mărfuri; evitarea comasării
cantităţilor de mărfuri din diferite loturi. Evidenţa pe partide permite identificarea
lipsurilor sau plusurilor imediat după epuizarea lotului. Totodată, în cazul evidenţei
mărfurilor pe partide se constată unele neajunsuri şi anume: iraţional se utilizează
suprafaţa de depozitare; se diminuează posibilitatea de operare a stocurilor, deoarece
informaţia despre stocul unui sau altui tip de marfă trebuie acumulată din diferite locuri
de păstrare.
Evidenţa analitică conform acestei variante de evidenţă se ţine în fişa de partidă.
Pentru verificarea corectitudinii înregistrărilor în fişe, la sfârşitul lunii în contabilitate se
întocmesc balanţe de verificare, în care fiecare lot se înregistrează într-un rând aparte.
70
În cazul metodei de păstrare pe sortimente, fiecare procurare a mărfurilor de un
anumit sortiment se însumează la cantitatea aceluiaşi tip de marfă existentă în stoc. Prin
urmare, mărfurile se păstrează separat pe fiecare sortiment. Evidenţa analitică se ţine în
fişa de evidenţă a mărfurilor pe sortimente. În ele se înscriu soldurile, intrările şi
ieşirile de mărfuri. Fişele se prezintă în contabilitate şi în baza lor se întocmesc
balanţele de verificare pentru contul 217.
Eliberarea bunurilor din depozit se efectuează conform bonului de consum şi
fişei-limită de ridicare a valorilor materiale.
Evidenţa existenţei şi circulaţiei mărfurilor şi a materiei prime în depozit
(magazii) se poate organiza în contul 217, subcontul 1 “Mărfuri în depozite” (în UAP,
subcontul 2171 ”Mărfuri în întreprinderile de comerţ cu ridicata” poate fi numit
“Mărfuri în depozite”. În debitul contului se reflectă valoarea mărfurilor şi materiei
prime intrate, iar în credit - ieşirea acestora.
Pentru evidenţa mărfurilor în depozit (magazii) pot fi utilizate preţuri de vânzare
(care includ adaosul comercial şi adaosul comercial al alimentaţiei publice) sau preţuri
libere de vânzare cu amănuntul (care includ doar adaosul comercial).
Diferenţele apărute în funcţie de preţurile aplicate (cu sau fără includerea
adaosului comercial al alimentaţiei publice) se contabilizează în contul 821.
Exemplu. În magazie s-au primit mărfuri de la furnizori în valoarea de 15000 lei,
inclusiv T.V.A. Consumurile de transport-aprovizionare constituie 600 lei, inclusiv
T.V.A. Conform politicii de contabilitate întreprinderea aplică varianta a doua de
formare a preţurilor de vânzare a bucatelor şi mărfurilor. Cota adaosului comercial
constituie 25 %, iar a adaosului suplimentar la etapa preparării şi vânzării bucatelor – 30
%.
La recepţie s-au constatat lipsuri de mărfuri în valoare de 120 lei (inclusiv
T.V.A.). Cumpărătorul a solicitat de la furnizor o factură corectată la diferenţa depistată.
În aceeaşi lună furnizorul a eliberat factura în cauză.
Este necesar a reflecta operaţiunile economice în conturi şi a determina sumele
acestora.
1. Reflectarea valorii mărfurilor procurate de la furnizori:
71
credit contul 521 - 12400 lei (15000-120-2480).
2. Trecerea în cont a T.V.A. aferentă mărfurilor intrate:
credit contul 521 - 2480 lei (14480:6).
3. Raportarea după destinaţie a C.T.A.:
credit contul 521- 600 lei.
credit contul 821 - 3225 lei (12400 + 500) x 25%)).
5. Calcularea adaosului suplimentar la etapa preparării şi vânzării bucatelor:
credit contul 821 – 4837 lei (12900 + 3225) x 30 %.
6. Calcularea T.V.A. care se include în preţul de vânzare a mărfurilor:
credit contul 825 - 4192 lei (12900 + 3225 + 4837) x 20 %)).
Materia primă şi mărfurile se transmit în secţia de producţie, de regulă, din

magazie. Eliberarea din magazie se efectuează în limita necesităţilor zilnice care se
determină în planul - meniu, ţinând cont de soldurile din ziua precedentă.
Planul - meniu se întocmeşte zilnic de către şeful secţiei de producţie şi în
continuare se aprobă de conducătorul unităţii de alimentaţie publică. În el se indică lista
bucatelor ce urmează a fi preparate şi cantitatea planificată pentru o zi. Bucatele în
planul – meniu se grupează pe tipuri (gustări reci, felurile întâi, doi şi trei, prânz
complex etc.) şi componenţă materială (din peşte, din carne, legume etc.). În acest caz
72
se ţine cont de stocurile de materie primă existente, doleanţele cumpărătorilor,
capacitatea de producţie etc.
În baza planului - meniu şeful secţiei de producţie întocmeşte într-un singur
exemplar nota de comandă (cererea de ridicare a materiei prime din depozit), conform
căreia primeşte bunurile din depozit. În ea se indică cantitatea materiei prime şi
mărfurilor necesare pentru prepararea bucatelor. Nota de comandă rămâne la magaziner,
iar planul - meniu la şeful secţiei. Conform notei de comandă magazinerul întocmeşte
bonul de consum sau fişa-limită de ridicare a valorilor materiale şi livrează bunurile
necesare.
În situaţia în care preţul de evidenţă a materiei prime şi mărfurilor în depozit
diferă de cel aplicat de secţia de producţie, atunci în documentele de ieşire (bonuri de
consum şi fişe-limită) se reflectă preţul de evidenţă a bunurilor în depozit. Evidenţa
mărfurilor şi bucatelor în secţia de producţie trebuie să se ţină la preţuri de vânzare.
Pentru consumatori se elaborează o formă specială de meniu în care se arată:
denumirea bucatelor, masa acestora şi preţul de vânzare. Bucatele se grupează după
calităţi şi particularităţi de consumare, adică gustările reci, felul întâi, doi, băuturi şi
desert.
Pentru evidenţa consumurilor suportate în secţia de producţie nu se foloseşte
contul 811, ci contul 2174 „Bucate şi preparate din alimentaţia publică”, deoarece
operaţiunile de calculare a salariului, contribuţiilor de asigurări sociale de stat
obligatorii a personalului respectiv, precum şi altor consumuri legate de prepararea
bucatelor, cu excepţia valorii materiei prime, se atribuie la cheltuielile comerciale.
Astfel, în debitul contului 2174 se acumulează consumurile de materie primă utilizată la
prepararea bucatelor şi adaosul comercial aferent, iar în credit - decontarea valorii
bucatelor ieşite.
Bucatele şi mărfurile se distribuite în bufete, baruri sau în sălile de masă în baza
fişei zilnice de ridicare a materialelor pentru livrarea articolelor finite. Ea se întocmeşte
zilnic şi se înregistrează într-un registru special. La sfârşitul lunii fişele sunt anexate la
raportul de gestiune al şefului secţiei de producţie.
73
În contabilitate raportul de gestiune se verifică după formă, conţinut, plenitudinea
completării tuturor elementelor, corectitudinea trecerii datelor din documentele primare
anexate. Partea “ieşiri” a rapoartelor trebuie să fie egală cu intrările din rapoartele
bufetelor, barurilor, tarabelor etc.
Formulele contabile care se întocmesc în baza operaţiunilor economice care au
loc în secţia de producţie:
1. Reflectarea valorii materiei prime livrate din depozit (magazie):
debit contul 2174 “Bucate şi preparate din alimentaţia publică”,
credit contul 2171 “Mărfuri în depozit”.
2. Reflectarea adaosului suplimentar la etapa preparării şi vânzării bucatelor:
debit contul 2174,
credit contul 821.
3. Procurarea mărfurilor de la persoane fizice neînregistrate în calitate de
întreprinzător:
debit contul 217,
credit contul 539.
4. Casarea bucatelor preparate eliberate bufetului:
debit contul 217, subcontul “Bufetul”,
credit contul 2174.
Prin calculaţie în alimentaţia publică se subînţelege modalitatea de determinare a

preţului de vânzare a bucatelor preparate. Prin urmare, spre deosebire de întreprinderile
industriale şi agricole, în rezultatul calculaţiei se determină preţul de vânzare şi nu
costul produselor fabricate.
Drept bază normativă pentru efectuarea calculaţiei serveşte Instrucţiunea „Privind
formarea preţurilor la întreprinderile de alimentaţie publică ale tuturor agenţilor
economici din RM” nr.12 din 26.04.96 /cu modificările şi completările ulterioare).
Conform prezentei instrucţiuni, în scopul acoperirii consumurilor de fabricare şi
74
comercializare a produselor, precum şi obţinerii profitului, se aplică un nivel nelimitat al
adaosului comercial. Mărimea adaosului se determină de către conducerea întreprinderii
şi se aprobă prin ordin.
Totodată, în unele cazuri se fixează mărimea maximă a adaosului comercial.
Astfel, în corespundere cu Hotărârea nr. 547 din 04.08.95 „Cu privire la măsurile de
coordonare şi de reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor)” (cu modificările şi
completările ulterioare), pentru întreprinderile de alimentaţie publică, ce fac parte din
categoria a III –a, cota maximă a adaosului comercial constituie 30 %, iar pentru cele de
categoria a II -a – 70 % de la valoarea de cumpărare sau a setului de materie primă.
Calculaţia prevede decontarea normativă a materiei prime care este reglementată
prin prevederile “Reţetarului bucatelor şi articolelor de culinărie pentru unităţile de
alimentaţie publică” nr. 310 din 12.12.81. Reţetarul menţionat stabileşte:
 normele de consum a materiei prime conform masei brute în grame;
 deşeurile înregistrate în urma condiţionării primare (reci) a materiei prime,
exprimate în procente faţă de normele brute;
 normele de consum conform cantităţii nete (a semifabricatelor);
 pierderile înregistrate la prelucrarea termică, exprimate în procente faţă de
cantitatea netă a semifabricatelor;
 cantitatea normativă a bucatelor preparate;
 cantitatea bucatelor în grame pe fiecare tip în parte.
Totodată reţetarul prevede consumul de mirodenii, sare şi verdeaţă pentru fiecare
tip de bucate preparate.
Normele de consum a materiei prime sunt indicate în reţetar pentru materia primă
de categoria standard (de exemplu, carnea de pasăre – fără măruntaie, carnea de porc –
în stare proaspătă, cartofii – ţinând cont de deşeurile înregistrate la condiţionarea
primară etc.).
În cazul în care la prepararea bucatelor se utilizează materie primă de alt standard,
atunci normele de consum se majorează sau se micşorează şi consumul de materie
primă se stabileşte conform tabelelor de consum din anexa reţetarului. De menţionat că
reţetarul nu dispune de toate tipurile de bucate. De aceea unităţile de alimentaţie publică
75
sunt în drept să elaboreze reţete autentice pentru bucatele originale care se perfectează
prin fişa de consum a materiei prime pentru bucatele noi. Astfel, dacă entităţile fabrică
bucate, articole de cofetărie, pâine şi produse de panificaţie conform tehnologiilor
netradiţionale, inclusiv cu utilizarea aditivilor chimici şi biologici (coloranţi,
stabilizatori, condimente etc.), atunci sunt obligate să elaboreze standarde pentru ele.
Ultimele se coordonează cu serviciul sanitar - epidimiologic. Standardele trebuie să
includă:
 denumirea bucatelor;
 componenţa materiei prime utilizate pentru prepararea bucatelor;
 cerinţele faţă de calitatea materiei prime;
 normele de consum a materiei prime, exprimate în masă brută şi netă;
 cantitatea normativă a bucatelor preparate;
 etapele procesului tehnologic;
 indicatorii calităţii, conţinutului nutritiv şi valorii energetice.
Însă din cauza lipsei actelor normative în domeniu, întreprinderile de alimentaţie
publică elaborează, în loc de standarde, fişe tehnologice. Acestea, de regulă, cuprind:
denumirea bucatelor, denumirea şi componenţa setului de materie primă, cantitatea
normativă de bucate obţinute şi caracteristica succintă a procesului tehnologic.
Calculaţia preţului de vânzare al bucatelor are loc în fişa de calculaţie. Pentru
întocmirea ei se folosesc datele din planul – meniu (în care se conţin date privind
bucatele ce urmează a fi preparate) şi a reţetarului bucatelor şi articolelor de culinărie, în
baza căruia se determină componenţa setului de materie primă pentru un tip sau altul de
bucate. În fişă sunt prevăzute câteva coloane, care sunt destinate pentru calculaţia
preţului de vânzare a bucatelor în cazurile, în care se modifică componenţa setului de
materie primă şi a preţurilor acestora. În ea se indică denumirea bucatelor, denumirea
materiei prime folosite şi cantitatea acesteia conform normei pentru 100 de taine sau 10
kg, greutatea unui tain şi preţul de vânzare a acestuia etc.
Totodată fişa serveşte pentru stabilirea cantităţii şi valorii totale a setului de
materie primă consumată pentru prepararea bucatelor. Preţul de vânzare se stabileşte
76
prin însumarea adaosului suplimentar la etapa preparării şi vânzării bucatelor cu
valoarea setului de materie primă. Exemplu.
Calculul preţului de vânzare la bucatele preparate “Pui cu ciuperci şi smântână”
Materia primă Preţul pentru 1 Norma de consum pentru 100 de taine
kg, lei kg lei
Carne de pui 25,00 20,0 500,00
Ciuperci 24,00 8,0 192,00
Smântână 25,00 4,0 100, 00
Ceapă 4,00 1,0 4,00
Roşii 5,00 3,0 15,00
Pătrunjel 7,00 0,6 4,20
Piper negru 46,00 0,4 18,40
Sare 2,00 0,4 0,80
Total x x 834,40
Cota adaosului suplimentar la etapa preparării şi vânzării 125,16
bucatelor - 15 %
TVA, 20 % (834,40+125,16x 0,2) 191,91
Preţ de vânzare cu amănuntul cu includerea TVA 1151,47
Preţ de vânzare pentru un tain (aproximativ) 11,51
Unităţile de alimentaţie publică îşi desfac bucatele şi mărfurile procurate prin

intermediul sălilor de masă, bufetelor, barurilor, altor unităţi. În subdiviziunile
menţionate bucatele şi mărfurile pot fi primite din secţia de producţie, depozit şi direct
de la diferiţi terţi.
Primirea mărfurilor de la furnizori se efectuează în ordinea şi în baza
documentelor de însoţire similare celorlalte unităţi din sfera comerţului.
Înregistrarea bucatelor primite din secţia de producţie are loc în baza fişei zilnice
de ridicare a materialelor pentru livrarea articolelor finite, iar din depozit – conform
bonului de consum sau fişei-limite de ridicare a valorilor materiale. Cu o fişă zilnică se
pot elibera bunuri de câteva ori, însă în decursul unei zile lucrătoare. Înscrierile se
efectuează pentru fiecare eliberare. În ea se indică denumirea şi cantitatea bucatelor, ora
eliberării, preţurile de evidenţă a secţiei de producţie şi preţurile de realizare a bufetului.
La finele zilei bucatele necomercializate se remit în secţia de producţie. În acest caz se
77
fac înscrieri în fişă în rubrica ”Returnare”. Totodată în fişă se calculează cantitatea totală
şi valoarea bucatelor eliberate în bufet.
Vânzarea bucatelor şi a mărfurilor are loc, de regulă, contra plată în numerar.
Sumele încasate se confirmă prin bonurile fiscale şi dispoziţiile de încasare. În termenii
stabiliţi gestionarii întocmesc toate documentele ce confirmă primirea, transmiterea şi
vânzarea bucatelor şi mărfurilor.
Contabilitatea existenţei şi circulaţiei bucatelor şi mărfurilor în bufete se ţine în
contul 2172 ”Mărfuri în întreprinderile de comerţ cu amănuntul”. În debitul contului se
reflectă valoarea bucatelor şi mărfurilor intrate, de asemenea mărimea adaosului
comercial aplicat de bufet, iar în credit – valoarea bucatelor şi mărfurilor vândute sau
transmise din gestiune.
Exemplu. La 10.10. 200_ s-au primit în bufet:
1) De la furnizori mărfuri în valoare de 6600 lei, inclusiv T.V.A.;
2) Din secţia de producţie – bucate preparate la preţul de vânzare (fără T.V.A.) în
sumă de 3200 lei.
Cota adaosului comercial aplicat de bufet constituie 10 %.
Pe parcursul zilei s-au efectuat vânzări în valoare de 5400 lei, inclusiv T.V.A.
Este necesar a reflecta operaţiunile economice în conturi şi a determina sumele
acestora.
1. Reflectarea valorii mărfurilor procurate de furnizori:
debit contul 2172,
credit contul 521 – 5500 lei (6600 – (6600 : 6).
2. Reflectarea sumei T.V.A. aferentă mărfurilor procurate:
debit contul 534,
3. Reflectarea valorii bucatelor primite din secţia de producţie:
debit contul 2172,
debit contul 2172,
78
credit contul 821 – (5500 + 3200) x 0,1 = 870 lei.
5. Calcularea T.V.A. care se include în preţul de vânzare a bucatelor şi mărfurilor:
debit contul 2172,
credit contul 825 – (5500 + 3200 + 870) x 0,2 = 1914 lei.
6. Reflectarea venitului din vânzarea bucatelor şi mărfurilor în numerar:
debit contul 241,
credit contul 611 – 4500 lei (5400 - (5400 : 6).
7. Reflectarea T.V.A. aferentă venitului depus în casierie :
debit contul 241,
credit contul 534 – 900 lei (5400 : 6)
8. Decontarea T.V.A. aferentă mărfurilor vândute:
debit contul 825,
9. Decontarea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute:
debit contul 821,
credit contul 2172 – 409,1 (4500 x 10) : 110.
10. Casarea costului mărfurilor vândute:
debit contul 711,
credit contul 2172 – 4090, 9 (4500 - 409,1).
79
Studiu individual:
-6-
Se deosebesc următoarele tipuri de întreprinderi în alimentaţia publică:
1. Restaurant - unitate de alimentaţie publică confortabilă care oferă
consumatorilor un larg sortiment de produse culinare şi de cofetărie, diverse băuturi.
Sunt dotate cu prospecte de reclamă, coperte pentru meniuri. Pentru crearea unei
atmosfere distractive, restaurantul poate fi dotat cu formaţie muzical-artistică. Sunt
următoarele tipuri de restaurante: clasic, naţional, cramă, specializat, vagon-restaurant;
2. Bar - unitate de alimentaţie publică cu program de zi şi de noapte, în
cadrul căruia se propune o gamă largă de băuturi alcoolice şi nealcoolice, un sortiment
îngust de produse culinare şi de cofetărie. Se deosebesc: bar de categoria „lux”, bar de
zi, bar de noapte, cafe-bar, gril-bar, disco-bar, bar-biliard;
3. Cafenea - unitate care îmbină activitatea de realizare a cafelei cu
divertismentul; oferă consumatorilor băuturi nealcoolice calde (cafea, cafea cu lapte,
cacao, ceai etc.), precum şi gustări reci şi calde, mâncături de felul doi, îngheţată,
băuturi alcoolice. Se deosebesc: cafenea specializată, cafenea-îngheţată, lacto-cafenea,
cafenea pentru tineret, cafenea pentru copii, internet-cafe;
4. Bodegă - unitate cu interior mic, în care consumatorii sunt deserviţi cu
un sortiment specific de mâncături şi gustări (calde şi reci), produse făinoase, băuturi
alcoolice şi nealcoolice, sucuri, bere. În funcţie de sortimentul producţiei, bodegile pot
avea următoarea specializare: colţunaşi, frigărui, plăcintărie, bucate la grătar etc.;
5. Cantină - unitate destinată preparării şi realizării pentru consumul pe loc
al diverselor mâncături pentru dejun, prânz şi cină;
6. Bufet - unitate în care se desface un sortiment restrâns de gustări reci,
produse culinare, sandviciuri, băuturi, preparate în bucătăria proprie sau aduse de alte
unităţi de alimentaţie publică.
În conformitate cu nivelul de deservire şi nomenclatorul serviciilor prestate,
unităţile de alimentaţie publică nominalizate pot fi atribuite categoriilor (vezi tabelul 1).
80
Tabelul 1
Categoriile întreprinderilor de alimentaţie publică sin Republica Moldova
Tipul întreprinderii Categoria
lux superioară întâi a doua a treia
1 2 3 4 5 6
1. Restaurant
- naţional + + + - -
- cramă + + + - -
- clasic + + + - -
- specializat + + + - -
- vagon-restaurant - - + - -
2. Bar
- de zi - + + - -
- de noapte + + - - -
-cafenea - bar - + + - -
- şnac-bar - + + - -
- disco-bar + + + - -
3. Cafenea
- specializată - - + + -
- îngheţată - - + + -
- lactocafenea - - + + -
- pentru copii - - + + -
- pentru tineret
4. Bodegă - - + + -
- colţunaşi - - + + -
- plăcintărie - - + + -
- pelmeni - - + + -
- rotiserie - - + + -
- crenvurşti - - + + -
- blinele (clătite) - - + + -
- pârjoale - - + + -
- gogoşi - - + + -
- ceainărie - - + + -
- berărie - - + + -
- pizzerie - - + + -
5. Cantină - - - + +
6. Bufet - - - + +
1. Semnul “plus” indică categoria întreprinderii de alimentaţie publică.
81
Tema 8. Contabilitatea ambalajelor în unităţile de comerţ (3 ore)
1. Clasificarea şi evaluarea ambalajelor
2. Contabilitatea existenţei şi mişcării ambalajelor
3. Particularităţile contabilităţii ambalajelor returnabile
1
Ambalajele sunt materiale sau obiecte destinate păstrărilor calităţilor iniţiale ale
mărfurilor şi altor bunuri materiale care contribuie la:
1. Prelungirea duratei de păstrare a mărfurilor;
2. Îmbunătăţirea aspectului comercial al mărfurilor;
3. Asigurarea integrităţii mărfurilor în timpul transportării, stocării şi desfacerii.
Ambalajele se clasifică după o serie de criterii:
I. În funcţie de posibilitatea de utilizare.
a) multicirculante – care pot fi utilizate în mai multe cicluri de circulaţie a
mărfurilor (ele pot fi returnate furnizorului în stare bună – în funcţie de condiţiile
contractuale);
b) de unică folosinţă – care nu mai pot fi utilizate pentru ambalarea aceloraşi
mărfuri (ex. lădiţe pentru unt), dar se pot valorifica în calitate de deşeuri.
II. După natura materialelor din care sunt confecţionate se deosebesc:
a) ambalaje din lemn – butoaie pentru mărfuri în stare lichidă, butoaie pentru
mărfuri în stare uscată, lăzi, coşuri etc.
b) ambalaje din metal – lăzi, butoaie, bidoane, baloane, palete pentru lăzi
speciale etc.
c) ambalaje din pânză, plasă şi rogojină – saci din pânză pentru zahăr, saci pentru
produse de panificaţie, saci mici şi mari, sacoşe etc.
d) ambalaje de masă plastică – lăzi, bidoane, containere, cutii etc.
e) ambalaje din mucava – cutii, saci de hârtie etc.
f) ambalaje de sticlă – butelii, flacoane, borcane, sticle etc.
III. În funcţie de durata de exploatare şi valoarea unitară ambalajele pot fi incluse
în componenţa:
82
a) mijloacelor fixe;
b) obiectelor de mică valoare şi scurtă durată;
c) mărfurilor;
d) materialelor.
În componenţa ambalajelor de natura mijloacelor fixe se includ ambalajele
multicirculante cu termenul de exploatare peste un an şi valoarea unitară peste 3000 lei.
Dacă costul unitar al ambalajului constituie până la 3000 lei sau termenul de exploatare
este de până la un an, atunci bunurile respective se atribuie la obiectele de mică valoare
şi scurtă durată.
Ambalajele de unică folosinţă care se folosesc pentru desfăşurarea activităţii de
bază a întreprinderii se includ în componenţa materialelor. La întreprinderile de comerţ
ambalajul destinat pentru păstrarea mărfurilor se contabilizează în componenţa
mărfurilor.
IV. În funcţie de modul de facturare se deosebesc:
a) ambalaje facturate distinct de mărfuri (care se înregistrează separat de
cantitatea şi valoarea mărfurilor).
b) ambalaje incluse în preţul mărfurilor (se includ în preţul de achiziţie sau de
vânzare a mărfurilor, sunt achitate de cumpărători, şi nu se reflectă în mod distinct de
valoarea mărfurilor).
Modul de evaluare al ambalajelor este stabilit prin prevederile S.N.C. 2. Astfel,
ambalajele achiziţionate de la furnizori se evaluează la valoarea de intrare care include:
preţul de cumpărare stipulat în facturile comerciale, consumurile de transport-
aprovizionare, taxele vamale pentru ambalajul de import, consumurile de deplasare ale
titularilor de avans ocupaţi cu achiziţia ambalajului etc.
Ambalajul fabricat nemijlocit în cadrul întreprinderii se evaluează la cost efectiv.
Preţul de achiziţie al ambalajelor se negociază şi se stipulează în contractul
încheiat între părţi. În cazurile când recepţionarea ambalajelor nu a fost prevăzută prin
condiţiile contractuale şi valoarea acestuia nu se reflectă spre achitare furnizorului, nu
sunt reclamate de către terţi, dar pot fi utilizate în continuare, atunci se recepţionează la
valoarea venală în baza unui proces – verbal.
83
2
Operaţiunile legate de circulaţia ambalajelor sunt reglementate prin prevederile

Codului civil, Legii cu privire la comerţul interior nr. 749-XII din 23.02.1996 (cu
modificările şi completările ulterioare), Hotărârii Departamentului comerţului din
03.09.1996 ”Cu privire la aprobarea normelor perisabilităţii naturale a mărfurilor
alimentare şi nealimentare la întreprinderile de comerţ de toate formele de proprietate
din RM şi instrucţiunii privind aplicarea lor” etc.
Astfel, pentru reflectarea corectă a operaţiunilor privind circulaţia ambalajelor
este necesar a cunoaşte:
1. Condiţiile livrării mărfurilor şi ambalajelor conform clauzelor contractuale;
2. Informaţia conţinută în facturile fiscale privind livrarea mărfurilor şi
ambalajelor.
Dacă unitatea de comerţ cumpără doar ambalaje pentru desfăşurarea activităţii de
bază, fără a fi restituite furnizorului, acestea sunt însoţite de factură fiscală. Prin urmare,
furnizorul va înregistra obligaţia fiscală privind T.V.A. pentru ambalajele vândute, iar
cumpărătorul - trecerea în cont a aceleiaşi sume de T.V.A. În acest caz se întocmeşte
formula contabilă:
debit contul 2173 sau 2114,
debit contul 534,
credit contul 521.
În funcţie de politica de contabilitate a întreprinderii pentru evidenţa circulaţiei
ambalajelor poate fi utilizat contul 2173 ”Ambalaj cu marfă şi gol” (pentru ambalajul
neinclus în valoarea de intrare a mărfurilor) sau 2114 „Ambalaje şi materiale de
ambalat”. În debitul conturilor respective se reflectă valoarea ambalajelor intrate, iar în
credit – ieşirea acestora.
Valoarea ambalajului de inică folosinţă (din hârtie, mucava, peliculă de
polietilenă etc.) utilizat pentru ambalarea mărfurilor se raportează la cheltuielile
comerciale şi nu se achită de către cumpărător. Prin urmare, nu se reflectă separat în
factura fiscală.
84
Ambalajele multicirculante, de regulă, urmează a fi restituite furnizorului, dacă în
contract nu se prevăd alte condiţii. Ordinea şi termenii returnării ambalajului se
determină prin clauzele contractuale. În componenţa ambalajului returnabil se include:
ambalajul din lemn, din masă plastică şi metal, din sticlă etc.
La livrarea ambalajelor T.V.A. se calculează şi se achită la buget în funcţie de
tipul acestora - nereturnabile sau returnabile.
Nereturnabile se consideră ambalajele care se procură conform acordului de
vânzare-cumpărare, iar returnabile - cele care se primesc în baza condiţiilor de
returnare.
La comercializarea mărfurilor în ambalaje nereturnabile (de exemplu, apă
potabilă în bidoane de 5 l), costul acestuia se include în preţul de vânzare a bunurilor.
Factura fiscală pentru livrarea în cauză se eliberează fără reflectarea ambalajului într-un
rînd separat.
În cazurile când ambalajele nu se returnează ulterior furnizorilor pot fi
comercializate la preţul de vânzare cu amănuntul. Încasările din vânzarea lor se
înregistrează în componenţa altor venituri operaţionale.
Exemplu. Întreprinderea de comerţ a primit mărfuri însoţite de ambalaje înscrise
separat în factură în valoare de 2250 lei, inclusiv T.V.A. În contractul de livrare nu s-a
specificat returnarea acestor ambalaje şi întreprinderea a decis vânzarea lor. Adaosul
comercial inclus în preţul de vânzare a mărfurilor constituie 15 %. Conform politicii de
contabilitate întreprinderea utilizează modelul preţului de vânzare cu amănuntul, fără
includerea T.V.A.
Este necesar a reflecta operaţiile economice în conturi şi a determina sumele
acestora.
1. Reflectarea valorii ambalajelor procurate de la furnizor:
2. Reflectarea T.V.A. aferentă ambalajelor intrate:
credit contul 521 – 375 lei (2250 : 6).
85
debit contul 217– 281,25 lei,
4. Achitarea datoriei furnizorului pentru ambalajele procurate:
5. Reflectarea venitului din vânzarea ambalajelor:
debit contul 221- 2156,25 lei,
credit contul 612 – 2156,25lei.
6. Reflectarea T.V.A. spre încasare de la cumpărător:
debit contul 221- 431,25lei,
credit contul 534 – 431,25 lei (2156,25 x 0,2).
debit contul 534 – 56,25 lei,
credit contul 242 – 56,25 lei (431,25 – 375).
de achitare a creanţei cumpărătorului:
9. Decontarea costului ambalajelor vândute şi a adaosului comercial:
debit contul 821 - 281,25 lei,
credit contul 2173 - 2156,25 lei.
Evidenţa ambalajelor se ţine la locul de păstrare şi în contabilitate.
Evidenţa analitică a existenţei şi mişcării ambalajelor la locul de păstrare se ţine
de către gestionari pe tipuri, denumiri, cantităţi şi preţuri. În acest scop sunt utilizate
fişele de magazie sau registrele de magazie.
Documentele primare aferente recepţiei şi ieşirii ambalajelor se anexează de
gestionar la darea de seamă privind circulaţia mărfurilor, care se transmite în
86
contabilitate. În ea se prevede o coloană aparte, în care se indică soldul iniţial al
ambalajelor, valoarea ambalajelor primite şi ieşite, precum şi soldul final.
Ambalajele returnabile (refolosibile, multicirculante) se consideră ambalajele care

se află în mai multe cicluri de circulaţie a mărfurilor şi pot fi utilizate o perioadă mai
îndelungată. Ele se returnează furnizorului conform condiţiilor stipulate în contractul
încheiat între furnizor şi cumpărător.
La expedierea mărfurilor în ambalaj returnabil dreptul asupra acestora îi revine
furnizorului pe toată perioada de acţiune a contractului. De aceea transmiterea acestuia
cumpărătorului nu trebuie să conducă la diminuarea valorii activelor deţinute de căte
furnizor.
Modul de achitare a ambalajului returnabil primit împreună cu mărfuri de la
furnizori determină variantele de evidenţă la cumpărător şi anume:
1. Reflectarea valorii mărfurilor cumpărate în ambalaj returnabil (reflectat separat
în factura fiscală) care ulterior se vând în aceiaşi stare şi respectiv nu se remite
furnizorului:
credit contul 521.
Exemplu. Conform facturii fiscale s-au cumpărat 100 sticle de bere cu costul
unitar 6,25 lei (fără TVA), inclusiv costul unei sticle constituie 1 leu (fără T.V.A.).
Mărfurile urmează a fi vândute împreună cu ambalajul. Prin urmare, formulele contabile
vor fi:
2. Reflectarea valorii mărfurilor cumpărate în ambalaje returanabile care ulterior
se vând fără ambalaje, iar acestea se restituie furnizorului. Operaţiunile privind
87
circulaţia ambalajelor respective se reflectă în conturi în felul următor (pornind de la
exemplul precedent):
a) reflectarea valorii mărfurilor şi a ambalajelor procurate:
debit contul 2173 şi 2114 – 100 lei
b) restituirea ambalajului furnizorului (comercializarea ambalajului):
credit contul 2173 şi 2114 – 100 lei, şi respectiv
3. Dacă ambalajele se descarcă cu mărfuri la momentul recepţiei de către
cumpărător şi se returnează în acelaşi timp furnizorului, atunci ambalajele respective nu
se includ în valoarea totală a livrării, ci într-un rînd separat al facturii fiscale cu
indicarea denumirii şi valorii acestora. Prin urmare, valoarea lor în conturi nu se
înregistrează;
3. Dacă ambalajele rămân la cumpărător pentru a fi recuperate mai târziu, atunci
la înţelegerea părţilor acestea pot fi recepţionate conform uneia din variantele existente:
 sau în baza preţului de gaj;
 sau conform gajului.
Prima variantă prevede stabilirea preţurilor de gaj la ambalajele eliberate
temporar cumpărătorului. La formarea preţurilor de gaj se iau în considerare preţurile de
achiziţie a ambalajelor transmise. Totodată, datorită participaţiilor multiple în circuitul
mărfurilor nu este necesar de a separa de fiecare dată suma T.V.A. de la valoarea
ambalajelor livrate. Astfel, conform circularei Inspectoratului fiscal de stat nr. 19 din 12
aprilie 2002, la livrarea mărfurilor ambalate în ambalaj multicirculant, pentru care sunt
stabilite preţuri de gaj şi există un acord despre restituirea obligatorie a acestuia,
valoarea ambalajului, inclusiv T.V.A., se reflectă doar în coloana 10.10 din factura
88
fiscală, iar în celelalte coloane nu se înscrie nimic. Cumpărătorul n-are dreptul să treacă
în cont T.V.A. aferentă acestui ambalaj.
Dacă ambalajul returnabil se referă la inventarul de producţie sau gospodăresc
(ex: bidoane şi butoaie metalice sau din masă plastică) şi se contabilizează în
componenţa obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, atunci în baza înţelegerii dintre
părţi, cumpărătorul poate să recupereze consumurile pentru reparaţia ambalajului sau o
parte din uzura calculată. Aceasta are loc în cazurile, când ambalajul returnabil nu se
restituie furnizorului imediat, ci peste un anumit timp.
În condiţiile variantei a doua furnizorul încasează de la cumpărător o sumă de
mijloace băneşti în calitate de gaj pentru ambalajele rămase temporar la dispoziţia
cumpărătorului. Sumele respective prezintă drept garanţie pentru realizarea
obligaţiunilor la capitolul remiterii ambalajului.
Exemplu. Conform condiţiilor contractuale furnizorul transmite cumpărătorului
împreună cu mărfurile vândute 5 lăzi din masă plastică. Costul efectiv al unei lăzi
constituie 50 lei. Lăzile au rămas temporar la cumpărător pentru a fi recuperate mai
târziu. Pentru asigurarea remiterii ambalajelor cumpărătorul a transferat furnizorului în
calitate de gaj 200 lei.
Operaţiunile economice la furnizor:
1. Înregistrarea în contul curent în valută naţională a mijloacelor băneşti primite
sub formă de gaj:
debit contul 242,
2. Restituirea mijloacelor băneşti cumpărătorului după primirea ambalajului:
debit contul 539,
Dacă cumpărătorul n-a respectat clauzele contractuale, atunci suma mijloacelor
băneşti primite sub formă de gaj se califică drept încasări din vânzarea ambalajelor. În
acest caz se întocmesc următoarele formule contabile:
1. Reflectarea venitului şi a T.V.A. din vânzarea ambalajelor (conform facturii
fiscale eliberate:
89
2. Casarea valorii de bilanţ a ambalajelor vândute.
debit contul 714,
credit contul 2114– 250 lei.
3. Înregistrarea în contul curent în valută naţională a diferenţei dintre suma
mijloacelor băneşti transferate şi valoarea ambalajelor vândute:
debit contul 242,
Operaţiunile economice la cumpărător:
1. Transferarea din contul curent în valută naţională a mijloacelor băneşti în
calitate de gaj pentru ambalajele rămase temporar la întreprindere:
debit contul 229,
2. Înregistrarea mijloacelor băneşti în contul curent în valută naţională cu titlu de
restituire a gajului de către furnizor:
debit contul 242,
În condiţiile când ambalajul nu se remite furnizorului în termenul prevăzut, acesta
se contabilizează în componenţa activelor (conform facturii fiscale primite de la
furnizor). Astfel, se întocmesc formulele contabile:
1. Reflectarea valorii ambalajului procurat de la furnizor.
debit contul 534 – 50 lei
4. Transferarea din contul curent în valută naţională a diferenţei dintre suma
mijloacelor băneşti achitate şi valoarea ambalajelor procurate:
debit contul 229,
90
În cazul recepţiei ambalajelor din sticlă de la populaţie nu se înregistrează suma
T.V.A. deductibilă, deoarece articolele 94 şi 112 din Codul Fiscal prevăd efectuarea
volumului livrărilor efectuate de persoana fizică-vânzător de ambalaje (a sumei ce
depăşeşte 100 sau 600 mii lei). La vânzarea ulterioară a acestor ambalaje, este
obligatoriu să se calculeze T.V.A.
91
Tema 9. Contabilitatea reducerilor comerciale şi financiare (4 ore)
1. Esenţa şi clasificarea reducerilor comerciale.
2. Esenţa reducerilor financiare.
3. Contabilitatea reducerilor comerciale.
4. Contabilitatea reducerilor financiare.
1
Reducerile practicate între partenerii de afaceri pot fi clasificate în 2 categorii în
funcţie de sfera în care ele acţionează şi anume:
1. Reduceri comerciale.
2. Reduceri financiare.
Reducerile comerciale acţionează numai în sfera circulaţiei mărfurilor şi numai
atunci când proprietatea asupra acestora se transmite pentru vânzare cumpărătorului.
Reducerile comerciale sunt clasificate în următoarele categorii:
a) rabatul.
b) remiza.
c) risturnul.
Rabatul reprezintă reducerea preţului de vânzare a mărfurilor convenit în
prealabil atunci, când se constată diferenţe de calitate sau abateri de la standard.
Determinarea mărimii rabatului comercial se efectuează de către furnizor împreună cu
clienţii săi. Mărimea rabatului este stipulat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat
între părţi şi se aplică asupra preţului de vânzare a mărfurilor, reducându-l în mod
corespunzător şi nicidecum asupra volumului de bunuri livrate.
Rabatul comercial se mai calculează cu diferite ocazii cum ar fi:
1. Vânzarea mărfurilor la “sfârşit de serie” sau “lichidare de stoc” pentru a
diminua stocurile de mărfuri învechite şi demodate;
2. Vânzări aniversare (aniversarea deschiderii unui magazin, hramul localităţii
etc.);
3. Vânzări promoţionale cu ocazia lansării mărfurilor noi pe piaţă.
92
Remiza reprezintă o reducere a preţului de vânzare a mărfurilor pornind de la
volumul vânzărilor efectuate şi de ponderea unor cumpărători în clientela furnizorului şi
respectiv de condiţiile:
 suplinirea volumului de achiziţie până la nivelurile stabilite prin contractul de
cumpărare-vânzare;
 preferinţă pentru produsele oferite de furnizor;
 vânzarea exclusivă a produselor unui singur cumpărător;
 solicitarea unei comenzi semnificative.
Remiza se acordă pe durata de acţiune a contractului încheiat între două părţi în
măsura în care sunt respectate condiţiile stipulate.
La acordarea remizei furnizorul urmăreşte obiectivele afacerii proprii şi anume:
 sporirea venitului prin majorarea volumului fizic de vânzări;
 extinderea cotei sale pe piaţă prin atragerea clientelei noi sau preluarea unor
cumpărători ai concurenţilor;
 promovarea unor produse sau mărci noi;
 repoziţionarea unor produse pe piaţă etc.
Remiza se aplică asupra preţului de vânzare aferent volumului total de tranzacţii
efectuate. Reducerea finală este cuprinsă în ultima factură care reflectă realizarea
condiţiilor contractuale. Dacă valoarea acestei facturi este mai mică decât reducerea
acordată, factura va fi cu semnul minus sau în roşu. În cazul în care reducerea acordată
nu a fost cuprinsă în ultima factură, se poate elibera o factură cu minus sau în roşu
pentru toată suma reducerii calculate.
Efectele remizei:
La furnizor: se diminuează veniturile perioadei, în care s-a acordat remiza,
respectiv rezultatele financiare şi T.V.A.
La cumpărător: se reduce preţul de achiziţie (costul), suma T.V.A. deductibile şi
posibilitatea majorării profitului prin aplicarea unei cote mai înalte a adaosului
comercial.
Risturnul reprezintă reducerea preţului de vânzare a mărfurilor asupra unui
ansamblu de operaţiuni cu acelaşi cumpărător pe parcursul unei anumite perioade de
93
timp, ţinându-se cont de continuitatea operaţiunilor în cauză pe viitor cel puţin în
aceleaşi proporţii.
Risturnul se stabileşte prin contractul de vânzare - cumpărare în cotă procentuală
pentru totalitatea operaţiunilor perioadei respective, grupate pe tipuri de mărfuri şi
preţuri de vânzare.
Acordarea risturnului de către furnizor condiţionează efecte economice atât
pentru el, cât şi pentru cumpărător. Astfel, furnizorul este asigurat că contractul are
şanse de a se realiza, ceea ce concomitent va condiţiona sporirea venitului din vânzări.
Cumpărătorul va tinde să atingă nivelul de procurări stabilit prin contract, întrucât în
acest caz va beneficia de o reducere comercială sub formă de risturn.
Risturnul se calculează la încheierea contractului dintre părţi.
Reducerile financiare sunt reprezentate de disconturi care se oferă cumpărătorilor

de către furnizori. Ele constau în reducerea sumei creanţei acelor cumpărătoriâ care îşi
achită datoriile înaintea termenului de scadenţă a acestora. Spre deosebire de reducerile
comerciale, reducerile financiare acţionează nu asupra preţului de vânzare, dar asupra
creanţei determinate în baza facturilor eliberate de furnizori.
Mărimea discontului se negociază între furnizor şi cumpărător şi poate fi stabilită
sub formă de cotă unică sau diferenţiată, în funcţie de perioada la care clientul este
dispus să achite datoria furnizorului. Acest moment trebuie stipulat în contract.
Cedarea reducerii financiare de către furnizor condiţionează micşorarea venitului
şi, respectiv, micşorarea sumei T.V.A. datorată bugetului pentru livrarea de mărfuri.
Codul fiscal permite ajustarea sumei T.V.A. cu condiţia că valoarea impozabilă a livrării
în urma acordării discontului depăşeşte mărimea costului de achiziţie a mărfurilor
vândute.
Reducerile financiare contribuie la:
accelerarea rotaţiei activelor curente;
reducerea termenului de achitare a creanţelor şi datoriilor;
94
încurajarea materială a cumpărătorului în vederea achitării facturilor în termenul
prevăzut de contract.
3
Reducerea comercială sub formă de rabat se contabilizează în momentul cedării

acestora de către vânzător. Astfel, furnizorul înregistrează în facturi valoarea mărfurilor
diminuată cu mărimea reducerii, ceea ce la cumpărător prezintă, în esenţă, costul efectiv
(preţul de achiziţie) al mărfurilor procurate. În acelaşi timp, conform articolului 97 din
Codul fiscal valoarea impozabilă a livrărilor de mărfuri nu poate fi mai mică decât
consumurile de producţie sau preţul de procurare a mărfurilor, cu excepţia cazurilor
când marfa şi-a pierdut calităţile de consum (cu condiţia confirmării acestui fapt de
către organele şi serviciile abilitate cu astfel de funcţii). Prin urmare, datoria faţă de
buget privind T.V.A. nu poate fi mai mică decât suma T.V.A. trecută în cont aferentă
bunurilor procurate şi vândute la un preţ mai jos decât costul.
Exemplu. Conform facturi (invoice) S.R.L. „Astra” a procurat de la un furnizor
străin 250 flacoane de parfum în valoare de 10000 dolari SUA la cursul indicat în
declaraţia vamală de 12,46 lei pentru un dolar. Costul transportului extern – 8000 lei,
taxa pentru efectuarea procedurilor vamale – 0,20 %, iar taxa vamală – 6,5 % din
valoarea mărfurilor în vamă. Mărimea accizelor – 10 %.
Din contul curent în valută naţională, până la vămuire, s-a transferat
departamentului vamal 53100 lei. Cota adaosului comercial aferentă mărfurilor intrate
constituie 80 lei pentru un flacon.
În legătură cu faptul că din lotul mărfurilor intrate nu s-a vândut nici o unitate,
conducerea întreprinderii a decis să reducă cu 50 % preţul de vânzare cu amănuntul.
După reducerea preţului de vânzare s-a înregistrat vânzarea în numerar a volumului
total de mărfuri.
1. Reflectarea valorii mărfurilor procurate:
debit contul 217,
credit contul 521 - 124600 lei (10000 x 12,46).
2. Raportarea serviciilor de transport după destinaţie:
95
debit contul 217,
3. Atribuirea taxei vamale la costul mărfurilor procurate:
debit contul 217,
credit contul 229 – 8619 lei (124600 + 8000) x 6,5 %.
4. Atribuirea procedurilor vamale la costul mărfurilor procurate:
debit contul 217,
credit contul 229 – 265,2 lei (124600 + 8000) x 0,2 %.
5. Reflectarea accizelor aferente mărfurilor procurate:
debit contul 217,
credit contul 229 – 13260 lei (124600 + 8000) x 10 %.
6. Trecerea în cont a T.V.A. aferentă valorii mărfurilor importate care este achitată
în avans:
debit contul 534,
credit contul 229 – 30948,84 lei (124600 + 8000 + 8619 + 265,2 + 13260) x 20
%.
debit contul 217,
credit contul 821 – 20000 lei (250 x 80).
8. Calcularea T.V.A. inclusă în preţul de vânzare a mărfurilor:
debit contul 217,
credit contul 825 – 34948,84 lei (154744,2 + 20000).
9. Reflectarea sumelor încasat în urma vânzării mărfurilor în numerar:
debit contul 241 – 104846,52 lei [(154744,2 + 20000 + 34948,84) :2],
credit contul 611 – 87372,10 lei,
10. Calcularea T.V.A. de la diferenţa dintre preţul de vânzare a mărfurilor şi
costul efectiv:
debit contul 713,
credit contul 534 – 13474,42 lei [(87372,1 – 154744,2) x 0,2]
96
11. Decontarea costului mărfurilor vândute, adaosului comercial şi T.V.A.:
credit contul 217 – 209693, 04 lei.
Conform condiţiilor contractuale reducerea poate fi oferită după procurarea unui
anumit volum de mărfuri. Până la atingerea volumului respectiv mărfurile intrate se
estimează la valoarea de procurare, fără reducere (remiză sau risturn). După
achiziţionarea cantităţii totale de mărfuri prevăzută de contract întreprinderea de comerţ
obţine remiză pentru toate loturile achiziţionate anterior. Mărimea remizei (risturnului)
acordate influenţează atât valoarea mărfurilor existente stoc, cât şi a celor
comercializate. La obţinerea ei se întocmesc următoarele formule contabile:
1. Debit conturile 217, 534,
Credit contul 521 – stornarea valorii mărfurilor existente în stoc.
2. Debit conturile 521,
Credit contul 612 – atribuirea remizei aferente mărfurilor comercializate la
veniturile perioadei.
3. Debit contul 534,
Credit contul 521 – stornarea T.V.A. aferentă reducerii oferite.
Exemplu. Conform condiţiilor contractuale pentru procurarea mărfurilor în
valoare de 400000 lei întreprinderea obţine remisă în mărime de 8 %. În noiembrie 2009
s-au primit mărfuri de la furnizori în valoare de 300000 lei, inclusiv T.V.A., iar în
ianuarie 2010 – în sumă de 100000 lei, inclusiv T.V.A. Pentru respectarea condiţiilor
contractuale furnizorul a oferit remisă în mărime de 32000 lei, care a fost inclusă în
ultima factură fiscală. Totodată în decembrie 2009 s-au vândut mărfuri cumpărătorilor
în valoare 168000 lei, inclusiv T.V.A. Costul mărfurilor vândute constituie 110000 lei.
1. Reflectarea valorii mărfurilor procurate de la furnizor (noiembrie 2009):
97
4. Reflectarea valorii mărfurilor procurate de la furnizor (ianuarie 2010):
5. Reflectarea remizei aferente mărfurilor vândute în decembrie 2009:
credit contul 612 – 8800 lei (110000 x 0.08).
6. Stornarea T.V.A. aferentă remizei obţinute asupra mărfurilor comercializate:
credit contul 521 – 1760 lei (110000 x 0,2 x 0,08) sau (8800 x 0,2).
7. Reflectarea remizei aferente mărfurilor rămase în stoc:
debit contul 217 – (17866,7) lei,
credit contul 521 – (17866,7) lei [250000 + 83333 – 110000 = 223333; 223333 x
0.08 = 17866,7].
8. Stornarea T.V.A. aferentă remizei obţinute asupra mărfurilor existente în stoc:
credit contul 521 – 3573,3 lei (223333 x 0,2 x 0,08) sau (17866,7 x 0,2).
O varietate a reducerilor comerciale prezintă acordarea gratuită a mărfurilor cu
condiţia procurării bunurilor într-o anumită cantitate. De exemplu, fiecare a unsprezecea
unitate se eliberează gratuit sau la procurarea unui lot de mărfuri cumpărătorul primeşte
cadou. Dacă cadoul oferit se reflectă în factura fiscală şi se referă la categoria mărfurilor
procurate, atunci acesta va condiţiona diminuarea valorii de intrare a bunurilor. În cazul
98
în care cadoul nu face parte din categoria mărfurilor procurate, valoarea acestuia se
contabilizează în componenţa veniturilor din activitatea financiară.
Reducerile financiare se contabilizează după achitarea creanţei cumpărătorului.

Astfel, dacă cumpărătorul respectă clauzele contractuale şi achită datoria în termenele
prevăzute de contract, atunci furnizorul eliberează factura fiscală la suma discontului.
Modul de contabilizare a discontului depinde de perioada acordării. Astfel, dacă
realizarea mărfurilor şi achitarea datoriei au avut loc în aceiaşi perioadă de gestiune,
atunci suma venitului calculat şi T.V.A. se stornează prin formula contabilă:
debit contul 221,
credit conturile 611, 5342.
Dacă realizarea mărfurilor şi achitarea datoriei au avut loc în diferite perioade de
gestiune, atunci nu se permite corectarea venitului, iar suma discontului (fără T.V.A.)
urmează a fi raportată la cheltuieli. Astfel, se întocmesc următoarele formule contabile:
Credit contul 221 – la suma disontului oferit.
Credit contul 822 – raportarea sumei disontului (fără T.V.A.) la cheltuieli.
Credit contul 534 – stornarea sumei T.V.A. aferentă discontului acordat:
Exemplu. Întreprinderea de comerţ cu ridicata „Ridicom” a vândut mărfuri în
valoare de 240000 lei S.R.L. „Amacom” cu condiţia acordării discontului 5/15. Astfel,
dacă cumpărătorul achită datoria timp de 15 zile, furnizorul reduce suma datoriei cu 5
%. S.R.L. „Amacom” a transferat peste 8 zile din contul curent în valută naţională
240000 lei. Costul mărfurilor vândute constituie 160000 lei. Cota adaosului comercial
aplicată de cumpărător la mărfurile intrate – 25 %. S.R.L. „Amacom” ţine evidenţa
mărfurilor la preţ de vânzare cu amănuntul cu includerea T.V.A.
99
Formulele contabile la furnizor:
1. Calcularea creanţei cumpărătorului:
3. Încasarea mijloacelor băneşti în contul curent în valută naţională cu titlu de
achitare a creanţei cumpărătorului:
credit contul 221 – 228000 lei (2400000 – 2400000 x 0,05).
4. Corectarea venitului şi T.V.A. cu mărimea discontului acordat (în cazul când
realizarea şi achitarea au avut loc în aceiaşi perioadă de gestiune):
debit contul 221 – (12000) lei,
credit contul 5342 – (2000) lei,
credit contul 611 – (10000) lei.
5. Reflectarea disontului oferit (în cazul când realizarea şi achitarea au avut loc în
diferite perioade de gestiune):
a) debit contul 822 – 12000 lei,
b) Raportarea disontului (fără T.V.A.) la cheltuieli:
c) Stornarea T.V.A. aferentă discontului acordat:
100
Tema 10. Contabilitatea returnării (reducerii preţurilor) mărfurilor (4ore)
1. Noţiuni generale privind returnarea mărfurilor şi reducerea preţurilor
2. Contabilitatea returnării (reducerii preţurilor) mărfurilor la cumpărător
3. Contabilitatea returnării mărfurilor la vânzător.
4. Particularităţile contabilităţii mărfurilor în cazul utilizării maşinilor de
casă şi control
1
În practica comercială sunt posibile returnări (parţiale sau integrale) de mărfuri

recunoscute la vânzător drept vândute.
La returnarea mărfurilor procurate sau vândute urmează a ţine cont de
următoarele aspecte:
1. Condiţiile returnării mărfurilor se stabilesc în contractul de cumpărare -
vânzare. Dacă în contract nu sunt stipulate asemenea condiţii, atunci potrivit Codului
civil, cumpărătorul este în drept să restituie marfa în următoarele cazuri:
 marfa este primită într-o cantitate mai mică decât cea prevăzută de contract;
 asortimentul mărfii primite nu corespunde celui stipulat în contract;
 marfa primită este necalitativă şi vânzătorul a respins remedierea viciilor, sau
remedierea efectuată nu a fost reuşită;
 marfa primită nu include toate părţile componente şi vânzătorul n-a efectuat
completarea în termenul rezonabil;
 marfa care trebuie ambalată este primită fără ambalaj sau în ambalaj defectuos.
2. Pretenţiile privind viciile mărfurilor trebuie înaintate vânzătorului imediat după
depistarea acestora, dar nu mai târziu decât termenul prevăzut în contract. Dacă în
contract termenul nu este stabilit, revendicările pot fi înaintate în cel mult 6 luni din ziua
predării mărfii, iar în privinţa imobilului - în cel mult un an (art. 783 din Codul civil). În
cazurile în care pentru marfă este stabilit termen de garanţie revendicările pot fi
înaintate în cursul termenului de garanţie.
3. T.V.A. aferentă mărfurilor returnate şi sumei reducerii preţurilor acestora
urmează a fi corectată atât la cumpărător, cât şi la vânzător;
101
4. Mărfurile returnate se evaluează în felul următor:
 la cumpărător - la valoarea de intrare, adică la valoarea la care mărfurile au fost
trecute la intrări;
 la vânzător - la costul vânzărilor, adică la valoarea la care au fost decontate din
bilanţ.
5. Operaţiile privind returnarea (reducerea preţurilor) mărfurilor se reflectă în
contabilitate după recunoaşterea de către vânzător a pretenţiilor cumpărătorului şi
întocmirea documentelor respective: proceselor verbale de returnare a mărfurilor;
facturilor de expediţie, facturilor fiscale care reflectă returnarea (reducerea preţurilor)
mărfurilor.
La returnarea (reducerea preţurilor) mărfurilor sunt posibile următoarele variante
de decontări între cumpărători şi vânzători:
 restituirea valorii mărfurilor necalitative - varianta I;
 înlocuirea mărfurilor necalitative cu altele noi - varianta II;
 remedierea viciilor mărfurilor necalitative - varianta III;
 reducerea preţurilor la mărfurile necalitative - varianta IV.
Operaţiunile privind returnarea (reducerea preţurilor) mărfurilor la cumpărător:

Varianta I - returnarea valorii mărfurilor necalitative.
La returnarea mărfurilor necalitative, după acceptarea de către vânzător a
pretenţiei înaintate, se întocmeşte în 2 exemplare proces - verbal de returnare a
mărfurilor semnat de ambele părţi. Returnarea mărfurilor necalitative vânzătorului se
perfectează prin factura de expediţie. La primirea facturii fiscale de la vânzător, suma
T.V.A. aferentă mărfurilor returnate se restabileşte la decontările cu bugetul şi se reflectă
cu semnul minus în Registrul de evidenţă a procurărilor.
1. Stornarea valorii (fără T.V.A.) mărfurilor returnate vânzătorilor:
debit contul 217,
credit contul 521 sau 229 - dacă valoarea mărfurilor a fost achitată;
102
2. Stornarea T.V.A. aferentă valorii mărfurilor returnate vânzătorilor conform
facturii fiscale ale furnizorului:
debit contul 534,
credit contul 521 sau 229.
3. Încasarea mijloacelor băneşti de la vânzător pentru mărfurile returnate:
credit contul 229.
Varianta II - înlocuirea mărfurilor necalitative cu altele noi.
Se întocmesc aceleaşi documente ca şi în cazul variantei întâi.
1. Stornarea valorii (fără TVA) mărfurilor returnate vânzătorilor:
debit contul 217,
credit contul 521, 522, 539 sau 229 - dacă valoarea mărfurilor a fost achitată;
2. Stornarea TVA aferentă valorii mărfurilor returnate vânzătorilor conform
facturii fiscale ale furnizorului:
debit contul 534.
credit contul 521, 522, 539 sau 229.
3. Reflectarea valorii mărfurilor noi primite în schimbul celor returnate:
debit contul 217,
credit contul 521, 522, 539.
4. Trecerea în cont a T.V.A. aferentă mărfurilor noi primite:
debit contul 534,
credit conturile 521, 522, 523.
5. Compensarea reciprocă a creanţelor şi datoriilor aferentă returnării mărfurilor
necalitative şi schimbul acestora cu altele. Această formulă se întocmeşte în cazul în
care achitarea mărfurilor a fost efectuată până la returnarea acestora cumpărătorului.
credit contul 229.
6. Transferarea mijloacelor băneşti furnizorului în contul achitării diferenţei dintre
valoarea mărfurilor returnate şi primite - în cazul în care marfa necalitativă a fost
înlocuită prin una mai scumpă:
103
debit contul 521, 522, 539,
7. Primirea mijloacelor băneşti de la vânzător în contul achitării diferenţei dintre
valoarea mărfurilor returnate şi primite - în cazul în care marfa necalitativă a fost
înlocuită cu una mai ieftină:
credit contul 229.
Varianta III - remedierea viciilor mărfurilor necalitative.
Remedierea viciilor mărfurilor necalitative se admite în corespundere cu art.768
al Codului civil. În cazul returnării mărfurilor necalitative pentru reparaţie, vânzătorul
suportă toate cheltuielile , inclusiv cheltuielile de transport şi reparaţie. Reparaţia poate
fi efectuată la cumpărător sau vânzător. În ambele cazuri operaţiile respective se reflectă
numai la vânzător.
1. Reflectarea valorii mărfurilor necalitative transmise vânzătorului pentru
reparaţie:
debit contul 217,
credit contul 217.
2. Reflectarea valorii mărfurilor reparate returnate de la vânzător:
debit contul 217,
credit contul 217.
Varianta IV - reducerea preţurilor la mărfurile necalitative.
Reducerea preţurilor la mărfurile necalitative se admite în conformitate cu
articolul 771 din Codul civil - în mărimea echivalentă cu cheltuielile necesare pentru
remedierea viciilor constatate. La reducerea preţurilor mărfurilor necalitative
cumpărătorul întocmeşte împreună cu vânzătorul proces - verbal de modificare a
preţurilor mărfurilor. Vânzătorul întocmeşte factura fiscală aferentă diferenţei de preţuri.
1. Reflectarea sumei reducerii preţurilor (fără T.V.A.) la mărfurile necalitative
(formulă contabilă de stornare):
debit contul 217,
credit contul 229.
104
2. Stornarea T.V.A. aferentă reducerii preţurilor la mărfurile necalitative. Formula
se întocmeşte la primirea facturii fiscale de la furnizor:
debit contul 534,
credit contul 229.
3. Încasarea mijloacelor băneşti de la vânzător pentru reducerea preţurilor la
mărfurile necalitative:
credit contul 229.
3
Modul de contabilizare a operaţiunilor privind returnarea (reducerea preţurilor)

mărfurilor necalitative la vânzător depinde de perioada în care a avut loc returnarea
(reducerea preţurilor) acestor mărfuri.
Dacă vânzarea şi returnarea mărfurilor a avut loc în acelaşi an de gestiune,
vânzătorul trebuie să storneze toate formulele contabile, care reflectă comercializarea
mărfurilor returnate şi să contabilizeze cheltuielile aferente returnării acestora
(transportarea, încărcarea, descărcarea etc.).
În cazurile în care vânzarea şi returnarea mărfurilor a avut loc în ani diferiţi,
operaţiunile de returnare urmează a fi reflectate în contul 822. În acest caz, în funcţie de
varianta acceptată în politica de contabilitate, pierderile definitive din returnarea
mărfurilor pot fi decontate la cheltuielile comerciale (contul 712), înregistrate ca
pierderi din rebuturi (contul 714) sau recuperate din contul provizioanelor (contul 538).
Varianta I - returnarea valorii mărfurilor necalitative.
A. Vânzarea şi returnarea au avut loc în acelaşi an de gestiune.
1. Stornarea valorii (fără T.V.A.) mărfurilor returnate de la cumpărători:
debit contul 221 sau 539 - dacă valoarea mărfurilor a fost achitată până la
returnare,
credit contul 611.
2. Stornarea T.V.A. aferentă valorii mărfurilor returnate de la cumpărători:
105
credit contul 534.
3. Stornarea costului vânzărilor mărfurilor returnate de la cumpărători (conform
notei de contabilitate):
debit contul 711,
credit contul 217.
4. Transferarea mijloacelor băneşti cumpărătorilor pentru mărfurile necalitative:
debit contul 539,
5. Reflectarea cheltuielilor aferente returnării mărfurilor (încărcarea, descărcarea,
transportarea etc.):
debit contul 712,
credit conturile 211, 227, 532, 533, 535, 812 etc.
Mărfurile returnate pot fi înregistrate la intrări într-un subcont distinct deschis la
contul 217:
debit contul 217,
credit contul 217.
B. Vânzarea şi returnarea au avut loc în ani de gestiune diferiţi:
1. Reflectarea valorii de vânzare (fără T.V.A.) a mărfurilor returnate de la
cumpărători:
debit contul 822,
credit contul 539.
2. Stornarea T.V.A. aferentă valorii mărfurilor returnate:
debit contul 539,
credit contul 534.
3. Reflectarea costului mărfurilor returnate:
debit contul 217,
credit contul 822.
4. Transferarea mijloacelor băneşti cumpărătorilor pentru mărfurile necalitative:
debit contul 539,
106
debit contul 822,
credit conturile 211, 531, 533, 535, 812 etc.
6. Decontarea pierderilor definitive din returnarea mărfurilor pe seama
cheltuielilor comerciale:
debit contul 712,
credit contul 822.
6. Decontarea pierderilor definitive din returnare pe seama provizioanelor:
debit contul 538,
credit contul 822.
Varianta II - înlocuirea mărfurilor necalitative cu altele noi.
1. Stornarea valorii (fără T.V.A.) mărfurilor returnate de la cumpărători:
debit contul 221 sau 539 - dacă valoarea mărfurilor a fost achitată până la
returnare
credit contul 611.
2. Stornarea T.V.A. aferentă valorii mărfurilor returnate de la cumpărători:
credit contul 534.
3. Stornarea costului vânzărilor mărfurilor returnate de la cumpărători:
debit contul 711,
credit contul 217.
debit contul 712,
credit conturile 211, 227, 532, 533, 535, 812 etc.
5. Reflectarea venitului în urma vânzării mărfurilor noi în schimbul celor
necalitative:
credit contul 611.
107
6. Calcularea T.V.A. de la valoarea de vânzare a mărfurilor:
credit contul 534
7. Decontarea valorii de bilanţ a mărfurilor vândute:
debit contul 711,
credit contul 217.
8. Compensarea reciprocă a creanţelor şi datoriilor aferente operaţiunilor de
returnare:
debit contul 539,
9. Încasarea mijloacelor băneşti de la cumpărători în contul achitării diferenţei
dintre valoarea mărfurilor returnate şi a celor noi - în cazul când mărfurile au fost
înlocuite cu altele mai scumpe:
10.Transferarea mijloacelor băneşti cumpărătorilor în contul achitării diferenţei
dintre valoarea mărfurilor returnate şi a celor noi - în cazul când mărfurile au fost
înlocuite cu altele mai ieftine:
debit contul 539,
Varianta III - remedierea viciilor mărfurilor necalitative.
1. Primirea de la cumpărător a mărfurilor necalitative pentru reparaţie:
debit contul 921.
2. Reflectarea consumurilor aferente reparaţiei mărfurilor returnate:
debit contul 812 - dacă reparaţia mărfurilor se efectuează de către o subdiviziune
specială a întreprinderii sau
debit contul 251 - dacă reparaţia mărfurilor se efectuează în secţia de bază a
întreprinderii:
credit conturile 211, 213, 214. 531, 533, 535, 539, 812 etc.
108
3. Trecerea în cont a T.V.A. eferentă valorii serviciilor prestate de către
întreprinderile - terţe:
debit contul 534,
credit contul 539.
4. Decontarea costului efectiv al lucrărilor de reparaţie a mărfurilor necalitative:
 la cheltuielile comerciale:
debit contul 712,
 la pierderile din rebuturi:
debit contul 714,
credit contul 812 sau 251
 pe seama provizioanelor:
debit contul 538
5. Returnarea mărfurilor reparate cumpărătorilor:
credit contul 921.
Varianta IV - reducerea preţurilor la mărfurile necalitative.
A. Vânzarea şi returnarea au avut loc în acelaşi an de gestiune.
1. Reflectarea reducerii preţurilor (fără T.V.A.) la mărfurile necalitative (formulă
contabilă de stornare):
debit contul 539,
credit contul 611.
2. Stornarea T.V.A. aferentă reducerii preţurilor la mărfurile necalitative:
debit contul 539,
credit contul 534.
3. Transferarea mijloacelor băneşti cumpărătorilor pentru mărfurile al căror
preţuri au fost reduse:
debit contul 539,
B. Vânzarea şi returnarea au avut loc în ani de gestiune diferiţi.
109
1. Reflectarea sumei reducerii preţurilor la mărfurile necalitative:
debit contul 822,
credit contul 539.
2. Stornarea T.V.A. aferentă reducerii preţurilor la mărfurile necalitative:
debit contul 539,
credit contul 534.
3. Transferarea mijloacelor băneşti cumpărătorilor pentru mărfurile al căror
preţuri au fost reduse:
debit contul 539,
4. Decontarea sumei reducerii preţurilor la mărfurile vândute:
la cheltuielile comerciale:
debit contul 712,
credit contul 822.
 pe seama provizioanelor:
debit contul 538,
credit contul 822.
Modul de contabilizare a operaţiunilor privind returnarea mărfurilor în cazul

utilizării maşinilor de casă şi control depinde de faptul când marfa a fost returnată:
 în ziua procurării acesteia, adică până la imprimarea bonului dării de seamă
fiscale pe zi;
 după ziua procurării acesteia, adică după reflectarea încasărilor zilnice în
registrul de casă şi control şi în registrul de casă.
Dacă cumpărătorul a returnat marfa în ziua procurării, este necesar:
1. A primi de la cumpărător bonul de casă sau alt document care confirmă
procurarea mărfii;
110
2. A întocmi bonul de primire a mărfii returnate în 2 exemplare. Un exemplar al
bonului se anexează la darea de seamă privind mişcarea mărfurilor, iar al doilea - se
transmite cumpărătorului;
3. A elibera cumpărătorului mijloace băneşti din casierie pentru mărfurile
returnate;
4. A întocmi la finele schimbului actul privind sumele de bani restituite
cumpărătorilor pentru mărfurile şi bonurile de casă întoarse;
5. A reflecta suma totală a mijloacelor băneşti achitate cumpărătorilor pentru
mărfurile returnate în rubrica 11 din registrul maşinii de casă şi control.
La returnarea mărfurilor în ziua procurării acestora nu se întocmesc formule
contabile, întrucât veniturile din vânzări şi sumele T.V.A. se reflectă în conturi cu
scăderea sumelor restituite cumpărătorilor.
Dacă cumpărătorul a returnat marfa după ziua procurării acesteia, este necesar:
1. A primi de la cumpărător cererea privind returnarea mijloacelor băneşti;
2. A perfecta bonul de primire a mărfii returnate;
3. A elibera cumpărătorului din casierie mijloace băneşti pentru mărfurile
returnate;
4. A reflecta operaţiunile în conturi. Modul de reflectare a mărfurilor returnate la
vânzător - vezi întrebarea 3 la tema în cauză.
111
Tema 11. Contabilitatea cheltuielilor aferente păstrării şi mişcării interne
mărfurilor (4 ore)
1. Structura cheltuielilor aferente păstrării şi mişcării interne a mărfurilor.
2. Contabilitatea cheltuielilor atribuite spezelor.
3. Contabilitatea cheltuielilor atribuite deficienţelor.
4. Contabilitatea cheltuielilor atribuite scăzămintelor.
Activitatea oricărei întreprinderi de comerţ condiţionează cheltuieli aferente

păstrării şi mişcării interne a mărfurilor. În componenţa acestor cheltuieli se includ
cheltuielile privind transportarea, manipularea, crearea lotului de mărfuri şi menţinerea
aspectului comercial, desfacerea lor etc. Componenţa cheltuielilor menţionate este
determinată de S.N.C. 3 şi pot fi grupate după următoarele criterii:
1. În dependenţă de articolele de cheltuieli se deosebesc:
a) cheltuieli comerciale;
b) cheltuieli administrative;
2. În funcţie de modul raportării cheltuielilor la obiectele de evidenţă, acestea se
delimitează în:
a) cheltuieli directe care pot fi atribuite nemijlocit la cheltuielile unei
subdiviziunii concrete (magazin, depozit etc.);
b) cheltuieli indirecte care nu pot fi direct incluse la un obiect sau altul de
evidenţă, dar se acumulează într-un cont analitic autonom sau cont sintetic, apoi se
repartizează proporţional pe subdiviziuni (uzura clădirilor, amortizarea licenţelor etc.);
3. În funcţie de perioada de gestiune la care se referă cheltuielile se delimitează
în:
a) cheltuieli ale perioadei curente care se atribuie la perioada de gestiune în care
s-au constatat (de exemplu, retribuirea muncii, uzura mijloacelor fixe etc.);
112
b) cheltuieli anticipate care s-au constatat în perioada curentă, dar care se referă la
cheltuielile perioadelor viitoare (de exemplu, plata de arendă transferată în avans,
abonarea la ziare şi reviste efectuată în avans etc.).
4. În funcţie de coraportul stocurilor de mărfuri (scopul efectuării cheltuielilor)
cheltuielile se subdivizează:
a) cheltuieli privind formarea şi menţinerea stocului de mărfuri (de exemplu,
menţinerea aspectului comercial al mărfurilor);
b) cheltuieli aferente desfacerii de mărfurilor.
În afară de cheltuielile menţionate în componenţa cheltuielilor întreprinderii de
comerţ se mai includ: lipsurile şi pierderile de mărfuri în limita normelor de
perisabilitate naturală constatate în cadrul păstrării şi vânzării mărfurilor; lipsurile şi
pierderile de mărfuri peste normele de perisabilitate, în cazul când nu este identificată
persoana culpabilă; pierderile de mărfuri în consecinţa expirării termenului de păstrare a
acestora, cheltuieli suportate în urma vânzării mărfurilor cu reduceri de preţ etc.
Prin urmare, cheltuielile aferente păstrării şi mişcării interne a mărfurilor pot fi
generalizate în 3 grupe:
1. Speze care includ cheltuielile de stocare şi desfacere a mărfurilor;
2. Deficienţe care cuprind lipsurile şi pierderile de mărfuri;
3. Scăzăminte care includ cheltuielile aferente reducerilor cedate şi reevaluării
mărfurilor.
2
Cheltuielile aferente circulaţiei mărfurilor apar din momentul recunoaşterii lor

iniţiale. Astfel, în cadrul fazelor de stocare şi desfacere se înregistrează următoarele
speze:
 dezambalarea, sortarea şi dimensionarea mărfurilor în funcţie de cantităţile
propuse spre vânzare;
 marcarea şi preambalarea mărfurilor în scopul îmbunătăţirii aspectului
comercial şi aplicarea etichetei de preţ;
 cheltuieli aferente formării vitrinelor şi a reclamei comerciale;
113
 cheltuieli de păstrare şi prelucrare termică a mărfurilor;
 cheltuieli aferente transportării mărfurilor livrate cumpărătorilor;
 cheltuieli de deservire în termen a mărfurilor cu garanţie;
 cheltuieli aferente ambalării mărfurilor;
 cheltuieli aferente transportării ambalajelor returnabile, precum şi cheltuieli de
reparaţie şi întreţinere curentă a acestora etc.
Spezele se raportează la cheltuielilor comerciale, de oarece corespund
prevederilor S.N.C. 3. Astfel, la constatarea lor se întocmesc formulele contabile:
1. Debit contul 712 Credit contul 211 - la valoarea materialelor folosite în
cadrul prelucrării, desfacerii şi deservirii mărfurilor în termenul de garanţie a acestora;
2. Debit contul 712 Credit conturile 531, 533, 535 - la suma salariului cu
contribuţii la asigurarea socială de stat obligatorie şi prime de asigurare obligatorie de
asistenţă medicală calculate lucrătorilor încadraţi nemijlocit în procesul de păstrare şi
desfacere a mărfurilor;
3. Debit conturile 712, 821, 825,
Credit contul 217 - la valoarea mărfurilor utilizate pentru reclamă şi formarea
vitrinelor.
În cazul nevânzării mărfurilor în perioada valabilităţii lor, acestea urmează a fi
casate. Rezultatele casării se înregistrează în procesul-verbal de lichidare a stocurilor cu
termen de păstrare expirat, care urmează este semnat de un specialist tehnolog („Reguli
de bază ale comerţului cu amănuntul şi activităţii în sfera alimentaţiei publice pentru
agenţii antreprenoriatului de pe teritoriul RM, aprobat prin hotărârea nr. 49 din
24.10.94) (cu modificările şi completările ulterioare. Cheltuielile constatate în urma
operaţiunilor respective se raportează la cheltuielile comerciale, întrucât sunt
condiţionate de procesul desfacerii şi n-au caracter de producţie sau gospodăresc. Se
reflectă prin formula contabilă:
debit contul 712,
credit contul 217.
114
În scopul acumulării cheltuielilor aferente spezelor lunar se perfectează borderoul
de colectare a spezelor, în care se generalizează informaţii cu privire la componenţa
acestora. Borderoul se întocmeşte pentru fiecare grupă sau partidă de mărfuri.
3
În practica comercială pot apărea pierderi de mărfuri rezultate atât din motive
obiective, cât şi subiective. Sub acest aspect deficienţele se împart în 2 grupe:
1. Deficienţe în limita normelor de perisabilitate naturală;
2. Deficienţe peste normele de perisabilitate naturală.
Deficienţele în limita normelor de perisabilitate naturală se datorează unor factori
obiectivi şi practic sunt inevitabile. Astfel, sub influenţa temperaturii, umidităţii,
dăunătorilor şi altor circumstanţe mărfurile îşi modifică treptat proprietăţile fizico-
chimice: se usucă, se alterează, se risipă etc.
Deficienţele din grupa a doua sunt generate de atitudinea negospodărească a
gestionarilor, lipsa condiţiilor speciale de păstrare şi calamităţi naturale. Astfel, unele
persoane frauduoase admit sustrageri, furturi, risipă. Totodată o parte din mărfuri se
alterează din cauza depozitării necorespunzătoare, accidentelor etc.
Lipsurile de mărfuri sunt constatate la inventariere.
Mărimea pierderilor în limita normelor de perisabilitate naturală se calculează în
corespundere cu Hotărârea Departamentului Comerţului din 03.09.96 „Cu privire la
aprobarea normelor perisabilităţii naturale a mărfurilor alimentare şi nealimentare la
întreprinderile de comerţ de toate formele de proprietate din RM şi instrucţiunii privind
aplicarea lor” şi se raportează la cheltuielile perioadei.
Potrivit Codului fiscal lipsurile de mărfuri în limita normelor perisabilităţii
naturale se recunosc ca deduceri, fiind calificate drept cheltuieli ordinare şi necesare,
suportate de agenţii economici în scopul desfăşurării activităţii de întreprinzător.
Totodată deducerile în cauză sunt restricţionate, iar conducătorii întreprinderilor
urmează să aprobe anual limitele respective. În cazul neaprobării acestor limite (de
exemplu, prin ordin sau dispoziţie) întreprinderile sunt private de dreptul de deducerea
lipsurilor şi pierderilor în procesul determinării venitului impozabil.
115
Lipsurile şi pierderile de mărfuri peste normele perisabilităţii naturale se impun
spre recuperare persoanelor culpabile, dacă acestea le recunosc sau dacă există hotărârea
organelor de judecată. Dacă deficienţele sunt condiţionate de calamităţi naturale, atunci
acestea se trec la pierderile excepţionale.
Normele de perisabilitate naturală sunt stabilite pe tipuri sau pe grupe de mărfuri
şi se aplică de toate unităţile prin care circulă mărfurile respective. Normele diferenţiază
în funcţie de locul apariţiei şi perioada calendaristică a anului şi anume:
 la transportare;
 la depozitare sau desfacere;
 în dependenţă de perioada calendaristică a anului;
 pe unităţi comerciale prin care circulă mărfurile.
Nu se acordă perisabilităţi pentru mărfurile preambalate şi care circulă cu bucata.
Normele de pierderi sunt prevăzute sub forma unor cote procentuale. Suma
pierderilor naturale calculată nu trebuie să depăşească mărimea lipsurilor constatate.
Normele de perisabilitate naturală în cadrul transportării depind de grupa de
mărfuri, tipul transportului, anotimp (perioada caldă sau rece a anului) şi distanţa de
transportare.
Deficienţele maxim admisibile la transportare se determină după relaţia:
Dn = q x N/100 %,
unde Dn – mărimea pierderilor de mărfuri în limita nomelor de perisabilitate naturală;
q - cantitatea mărfurilor transmise la transportare;
N - norma perisabilităţii naturale în cadrul transportării, %.
Normele de perisabilitate naturală pentru mărfurile aflate la păstrare sau la
vânzare depind de zona climaterică, grupa de mărfuri, anotimp, condiţiile de păstrare
etc. Mărimea acestor deficienţe poate fi determinată după relaţia:
Dn = Qi x C x N/100, unde:
C - costul unitar al mărfurilor constatate drept lipsuri;
Qi - cantitatea mărfurilor intrate (vândute) în perioada dintre inventarieri.
116
Întreprinderile de comerţ cu ridicata aplică normele de perisabilitate naturală în
funcţie de perioada de păstrare a mărfurilor. De aceea la calcularea mărimii pierderilor
respective este necesar de a stabili termenul mediu de păstrare a mărfurilor.
Este cunoscut faptul că evidenţa mărfurilor la depozit la întreprinderile în cauză
poate fi organizată pe partide sau pe sortimente. La aplicarea metodei pe partide
termenul de păstrare a mărfurilor se stabileşte în baza fişei de partidă, utilizând
informaţia despre intrarea şi ieşirea mărfurilor. Normele pentru fiecare grupă sunt
stabilite în cote procentuale pentru 30 zile. Dacă mărfurile s-au aflat la păstrare în
depozit mai mult de o lună, atunci se utilizează o altă normă pentru luna următoare celei
fixe. Totodată pentru lunile incomplete se calculează 1/30 pe zi din norma lunii
următoare.
Exemplu. Norma perisabilităţii naturale pentru o lună de păstrare a pastelor
făinoase constituie 0,03 %, iar pentru fiecare din lunile următoare - 0,008 %. Pastele
făinoase s-au aflat la depozit o perioadă de 4 luni şi 15 zile. Prin urmare, norma
pierderilor naturale va constitui:
pentru 15 zile: 0,008% x 15 zile : 30 zile = 0,004 %;
pentru perioada păstrării: 0,03 % + 0,008% + 0,008% + 0,008 % + 0,004 % =
0,058 %.
Pentru mărfurile cu perioadă de păstrare redusă (exprimată în zile) normele se
stabilesc în funcţie de norma zilnică de păstrare.
Exemplu. Carnea de bovină a fost păstrată la depozit 20 de zile. Norma
pierderilor naturale pentru 3 zile de depozitare constituie 0,08 %. Pentru fiecare din
zilele ce urmează, dar nu mai mul de 10 zile, norma se majorează zilnic cu 0,01 %, iar
după 10 zile norma se majorează cu 0,005 %. Prin urmare, norma pierderilor naturale
maxim admisibile va constitui pentru:
3 zile: 0,08 %;
10 zile: 0,08 + (0,01 x 7) = 0,15 %;
20 zile: 0,15 + (0,005 x 10) = 0,2 %.
În cazul păstrării mărfurilor prin metoda pe sortimente se foloseşte relaţie
specială de calcul pentru determinarea termenului mediu de păstrare a mărfurilor.
117
La întreprinderilor de vânzare cu amănuntul evidenţa analitică a mărfurilor
vândute nu se ţine pe grupe a acestora. Volumul vânzărilor pe fiecare tip de marfă se
stabileşte prin calcul. În acest caz pierderile în limită se determină prin înmulţirea cotei
normative cu cantitatea vândută pe fiecare tip de marfă. Întrucât în asemenea situaţie se
cere un volum mai mare de muncă, calcularea pierderilor naturale se efectuează în baza
normei medii, care se determină după relaţia:
Nmed = Dan/VMan x 100%,
unde Nmed – cota medie a normei de perisabilitate naturală;
Dan – deficienţele (lipsurile) de mărfuri constatate pentru toate tipurile acestora
pe parcursul unui an, lei;
VMan – veniturile obţinute din vânzarea mărfurilor pe parcursul unui an, lei.
Dacă există cazuri de deficienţe pe o perioadă mai mare de un an, durata de calcul
poate fi stabilită pentru 3 sau 5 ani.
Lipsurile în limita normelor de perisabilitate naturală se raportează la cheltuielile
perioadei prin formula contabilă:
debit contul 714,
credit contul 217.
4
Reducerile comerciale şi financiare cedate cumpărătorilor şi diferenţele din

reevaluarea mărfurilor formează scăzămintele.
Astfel, reducerile comerciale, în funcţie de tipul acestora, pot fi contabilizate atât
la momentul cedării acestora de către vânzător, cât şi ulterior, după îndeplinirea
condiţiilor contractuale.
Dacă reducerea comercială se acordă la momentul facturării mărfurilor (de
exemplu, reduceri ocazionate de diferite sărbători, lichidări de stoc etc.) şi, prin urmare,
are caracter temporar, atunci ea nu se reflectă în conturi. În facturi vânzătorul
înregistrează valoarea mărfurilor cu reducere, ceea ce pentru cumpărător reprezintă
preţul efectiv de achiziţie.
118
Dacă reducerea comercială are caracter permanent şi se acordă la întregul lot de
mărfuri, atunci ea poate fi reflectată în conturi prin formula contabilă:
debit conturile 821, 825,
credit contul 217.
Exemplu. S-au procurat mărfuri în valoare de 75600 lei, inclusiv T.V.A. Cota
adaosului comercial aferent mărfurilor intrate constituie 30 %. Unitatea de comerţ ţine
evidenţa mărfurilor la preţ de vânzare cu amănuntul fără T.V.A.
Peste 10 zile după achiziţionarea bunurilor s-a decis a reduce preţul de vânzare a
întregului lot de mărfuri cu 10 % (63000 + 18900) x 10 %/100% = 8190 lei. Prin
urmare, valoarea de vânzare a mărfurilor este egală 73710 lei (fără T.V.A.).
Pe parcursul lunii s-a înregistrat vânzarea întregului lot de mărfuri cu achitarea
prin virament.
La vânzător se întocmesc următoarele înregistrări contabile:
1. Reflectarea valorii mărfurilor intrate de la furnizori:
Debit contul 217 - 63000 lei,
Credit contul 521 - 75600 lei.
2. Calcularea adaosului comercial:
3. Reflectarea reducerii comerciale:
Debit contul 821- 8190 lei,
4. Calcularea venitului şi a T.V.A. spre încasare de la cumpărători:
Credit contul 611 – 73710 lei,
119
6. Decontarea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute:
Credit contul 217 - 10710 lei (18900 - 8190).
Dacă cumpărătorul nu poate beneficia de reduceri la momentul ridicării
mărfurilor, ci peste o anumită perioadă cu condiţia acumulării unor volume de vânzări
sau achitării datoriei înaintea termenului de scadenţă, atunci vânzătorul poate ceda
reducerea după facturare. De menţionat că o parte din reducerile comerciale duc la
diminuarea venitului şi, respectiv, la diminuarea datoriei faţă de buget privind T.V.A..
Articolul 98 din Codul fiscal permite ajustarea sumei T.V.A., dacă valoarea impozabilă
a livrării a fost redusă în urma acordării discontului pentru plata efectuată înainte de
termen, cu condiţia că suma discontului nu afectează costul de achiziţie a mărfurilor
vândute.
Reevaluarea mărfurilor se efectuează cu scopul ajustării valorii mărfurilor la
preţurile de piaţă. În urma reevaluării preţul la mărfuri poate fi atât majorat, cât şi
micşorat. Cauzele care condiţionează diminuarea preţurilor:
 modificarea conjuncturii pieţei;
 deteriorarea parţială şi pierderea aspectului comercial al mărfurilor;
 demodarea unor categorii de mărfuri etc.
Rezultatele reevaluării mărfurilor trebuie contabilizate. De aceea se efectuează
inventarierea. Datele obţinute în urma inventarierii se înscriu în procesul verbal de
reevaluare, în care se reflectă sortimentul de mărfuri supus reevaluării, preţurile iniţiale
şi cele actualizate (calculate în procesul reevaluării). Preţurile actualizate urmează a fi
aprobate de conducătorul întreprinderii de comerţ. Diferenţele de reevaluare se reflectă
în conturi felul următor:
debit contul 821,
credit contul 217 - dacă în urma reevaluării preţul de vânzare s-a micşorat, şi
invers:
debit contul 217,
credit contul 821 - dacă în urma reevaluării preţul de vânzare s-a majorat.
120
În cazul modelului preţului de vânzare cu amănuntul cu includerea T.V.A. este
necesară recalcularea mărimii T.V.A., ţinând cont de preţ şi adaosul comercial
recalculat.
Dacă în urma reevaluării s-au redus preţurile de vânzare a mărfurilor sub costul
lor, atunci se întocmesc următoarele formule contabile:
debit contul 714 - la diferenţa de preţ calculată în limitele costului;
debit contul 821 - la suma adaosului comercial decontat;
credit contul 217 - la suma diferenţei totale dintre preţul iniţial şi cel actualizat.
Totodată se restabileşte datoria la buget privind T.V.A. pentru mărfurile a căror
preţuri au fost diminuate sub costul lor:
debit contul 713,
credit contul 534.
121
Tema 12. Inventarierea mărfurilor şi contabilitatea divergenţilor constatate (4
ore)
1. Efectuarea şi documentarea inventarierii stocurilor de mărfuri.
2. Evaluarea şi contabilitatea divergenţilor constatate la inventarierea
mărfurilor.
3. Contabilitatea TVA aferentă lipsurilor şi pierderilor din deteriorarea
mărfurilor.
4. Evidenţa recuperării lipsurilor de către gestionari.
Inventarierea reprezintă controlul şi autentificarea documentară a existenţei şi

situaţiei bunurilor materiale, altor bunuri, creanţelor şi datoriilor agentului economic.
Conform Legii contabilităţii, inventarierea se efectuează, în mod obligatoriu, nu
mai rar de o dată pe an în perioada activităţii agentului economic; în cazul trecerii de la
o formă de proprietate la alta sau încetării activităţii agentului economic; în cazul
stabilirii cazurilor de furturi, deteriorare a valorilor materiale sau abuz; în caz de
incendiu sau calamitate naturală.
Pentru efectuarea inventarierii se formează o comisie specială, în care se includ
reprezentanţii administraţiei, lucrători din contabilitate şi alţi specialişti (economişti,
tehnicieni etc.). Nu pot fi membri ai comisiei gestionarii depozitelor, supuse
inventarierii, precum şi contabilii, care ţin evidenţa gestiunii respective, cu excepţia
întreprinderilor mici.
Inventarierea se execută la locurile de păstrare a mărfurilor prin numărarea,
cântărirea şi măsurarea fiecărui tip de marfă. Nu se permite însumarea cantităţilor de
mărfuri aflate în diferite încăperi sau depozite. Dacă mărfurile se află în încăperi
separate, atunci comisia sigilează căile de acces la acele încăperi unde nu lucrează
comisia de inventariere. La fel, după încheierea zilei de muncă se sigilează încăperile
unde se efectuează inventarierea. La reluarea lucrărilor, se verifică dacă sigiliul este
122
intact, în caz contrar se întocmeşte ”Proces - verbal de desigilare”, care se semnează de
toţi membrii comisiei şi de către gestionar, luându-se măsurile respective.
Mărfurile aprovizionate în perioada de inventariere se recepţionează de gestionar
în prezenţa comisiei şi se înregistrează imediat după finalizarea inventarierii. Pe fiecare
document ce însoţeşte mărfurile primite, preşedintele comisiei înscrie „primite după
inventariere”, pune data şi semnează. Eliberarea mărfurilor din depozitul supus
inventarierii nu se efectuează până la încheierea inventarierii.
Datele privind existenţa efectivă a mărfurilor se înscriu în listele de inventariere,
care se semnează de toţi membrii comisiei, de gestionar şi contabilul care ţine evidenţa
gestiunii respective. După întocmirea listelor de inventariere, stocurile efective de
mărfuri se compară cu datele contabilităţii. Discordanţele dintre rezultatele inventarierii
şi datele contabilităţii se reflectă în balanţele de verificare, în care se determină
plusurile, lipsurile şi pierderile de la deteriorarea mărfurilor.
La reflectarea rezultatelor inventarierii mărfurilor este necesar a ţine cont de
resortare. Conform Regulamentului privind inventarierea, în cazul în care lipsurile nu
sunt recunoscute infracţiuni, se admite posibilitatea compensării reciproce a lipsurilor
cu plusurile constatate. Pentru efectuarea compensărilor reciproce persoanele
responsabile trebuie să prezinte comisiei de inventariere explicaţii detaliate privind
cauzele resortării bunurilor. Decizia definitivă privind compensarea reciprocă o ia
conducătorul întreprinderii.
Mărfurile, care aparţin altor întreprinderi (în custodie, cu vânzare în consignaţie
etc.) se inventariază concomitent cu mărfurile proprii. Pentru aceste bunuri se întocmesc
liste de inventariere separate, care conţin informaţii cu privire cu privire la numărul şi
data actului de custodie şi documentului de livrare (factura), cantitatea, valoarea etc.
Rezultatele inventarierii se examinează la şedinţa comisiei de inventariere şi se
perfectează printr-un proces - verbal, în care se reflectă concluziile, deciziile şi
propunerile privind reglementarea discordanţelor constatate. Procesul - verbal, listele de
inventariere şi alte acte se transmit în termen de 3 zile comisiei centrale sau
conducătorului întreprinderii pentru primirea deciziilor. Conducătorul aprobă procesul -
123
verbal şi primeşte decizia privind reglementarea discordanţelor constatate în termen de
cel mul 5 zile (prevederile regulamentului privind inventarierea).
Rezultatele inventarierii trebuie să fie reflectate în contabilitate în luna în care
aceasta s-a terminat.
2
Diferenţele depistate la inventariere se reglementează în felul următor:

 plusurile de mărfuri se înregistrează la majorarea veniturilor şi se evaluează la
valoarea lor de piaţă;
 lipsurile de mărfuri se trec la cheltuielile perioadei şi se evaluează la valoarea
de bilanţ (costul efectiv, valoarea de intrare);
 lipsurile de mărfuri, care depăşesc normele perisabilităţii naturale, se reflectă în
contul persoanelor vinovate, în conformitate cu preţurile de piaţă la momentul depistării
lipsurilor;
 în cazul când nu sunt stabilite persoanele vinovate, pierderile din deteriorare
sau lipsurile, care depăşesc normele perisabilităţii, se trec la cheltuielile perioadei;
 lipsurile şi pierderile din deteriorarea mărfurilor cauzate de accidente, incendii,
calamităţi naturale se recunosc ca pierderi excepţionale.
În scopuri fiscale sumele plusurilor de mărfuri se includ în componenţa venitului
brut şi se supun impozitului pe venit în baze generale.
În cazurile în care lipsurile nu sunt considerate infracţiuni şi urmează fi
compensate cu plusurile constatate, este necesar să se îndeplinească următoarele
condiţii:
 existenţa riscului de confuzie între sortimentele aceluiaşi tip de marfă, din
cauza asemănării aspectului exterior: culoarea, desenul, dimensiunile, ambalajul etc.
listele cu sortimentele de mărfuri, care întrunesc condiţiile de compensare, datorită
riscului de confuzie se aprobă anual şi se înregistrează în politica de contabilitate;
 diferenţele constate plus sau lipsă să se refere la aceiaşi perioadă de gestiune,
acelaşi gestionar;
124
 lipsurile constatate să nu provină din sustragerea mărfurilor de către persoana,
care răspunde de gestionarea lor.
Normele de perisabilitate pot fi aplicate doar în cazul determinării lipsurilor
efective. Se interzice trecerea la cheltuielile perioadei a mărfurilor în limita normelor
până la stabilirea lipsurilor efective.
Diferenţele constatate la inventariere se contabilizează în felul următor:
Credit contul 612 - la valoarea surplusurilor de mărfuri.
Credit contul 821 - la suma adaosului comercial aferent mărfurilor stabilite ca
surplusuri.
Credit contul 217 - la valoarea lipsurilor în limita normelor de perisabilitate
naturală;
Credit contul 217 - la diferenţa valorică de preţ la mărfurile supuse
compensării;
Credit contul 217 - la valoarea lipsurilor peste normele perisabilităţii naturale
Credit contul 217 - la valoarea lipsurilor identificate ca urmare a calamităţilor
naturale;
Credit contul 217 - la valoarea obiectelor defectate, deteriorate sau alterate în
cadrul păstrării.
3
În rezultatul inventarierii pot fi depistate unele lipsuri de mărfuri. Aceste lipsuri

se consideră ca neutilizate în activitatea de întreprinzător. Conform art.102 al Codului
fiscal, suma TVA aferentă mărfurilor procurate şi neutilizate în activitatea de profil,
125
sustrase sau stabilite ca pierderi supranormative, nu se trece în cont, dar se raportă la
rezultatele activităţii întreprinderii. Aceasta se explică prin faptul că suma T.V.A.
aferentă procurărilor se trece în cont în momentul intrării bunurilor. Lipsurile de mărfuri
pot fi identificate peste o anumită perioadă de timp - la inventariere. Prin urmare, la
momentul depistării bunurilor lipsă, suma T.V.A. aferentă fusese deja trecută în cont. În
asemenea situaţie e necesară restabilirea T.V.A., care urmează a fi achitată la buget.
Suma T.V.A. în cazul dat se determină din valoarea mărfurilor lipsă, cu excepţia
pierderilor în limita normelor de perisabilitate naturală. La calcularea T.V.A. din
valoarea mărfurilor lipsă ce depăşeşte normele de perisabilitate se dă formula contabilă:
debit contul 713,
credit contul 534.
În calitate de documente primare pentru contabilizarea T.V.A. serveşte procesul -
verbal al comisiei de inventariere, calculele contabilităţii, note de contabilitate.
Modul de determinare şi recuperare a prejudiciului este stabilită de Legea

contabilităţii şi art.333-347 din Codul muncii.
La calcularea şi recuperarea sumelor prejudiciului material este necesar a ţine
cont de următoarele aspecte:
1. Mărimea prejudiciului material se determină pornind de la preţurile de piaţă ale
lipsurilor de mărfuri la data constatării lipsurilor;
2. Persoana vinovată este obligată să recupereze integral prejudiciul în cazul în
care ea poartă răspundere materială integrală. În celelalte cazuri de la persoana vinovată
poate de către salariatul vinovat a sumei prejudiciului, care nu depăşeşte salariul mediu
lunar se efectuează prin ordin, care trebuie să fie emis în termen de cel mult o lună din
ziua stabilirii mărimii prejudiciului;
3. Lipsurile şi pierderile din deteriorarea mărfurilor care urmează a fi recuperate
de persoanele vinovat este califică ca ieşiri de active şi se impozitează cu T.V.A. în baze
126
generale. În acest caz, T.V.A. se include în suma creanţelor aferente persoanelor
vinovate.
Modul de reflectare în contabilitate a sumelor prejudiciului material depinde de
modalitatea recuperării acestuia de persoanele vinovate:
benevol sau
prin instanţa judecătorească.
În cazul achitării benevole salariatul poate recupera prejudiciul integral sau
parţial. La înţelegerea părţilor se admite recuperarea prejudiciului în rate. Pentru aceasta
salariatul prezintă un angajament scris cu indicarea termenelor concrete de achitare. La
eliberarea din serviciu în această perioadă, datoria neachitată se restituie în modul
stabilit de legislaţie.
Înregistrările contabile privind recuperarea benevolă a prejudiciului material:
1. Reflectarea creanţei persoanei vinovate privind recuperarea prejudiciului
material:
a) în trimestrul curent
debit contul 227,
credit contul 612.
b) în trimestrele ulterioare ale anului curent:
debit contul 227,
credit contul 515.
c) în anii de gestiune ulteriori:
debit contul 227,
credit contul 422.
Dacă în angajamentul de plată nu sunt indicate termenele concrete de recuperare,
sumele prejudiciului se recunosc integral ca venituri ale anului de gestiune cu
reflectarea lor în conturi prin formula contabilă:
debit contul 227,
credit contul 612.
2. Reflectarea T.V.A. de la sumele de recuperare a prejudiciului de către persoana
culpabilă:
127
debit contul 227,
credit contul 534.
3. Reflectarea sumelor (fără T.V.A.) prejudiciul material reflectate anterior în
componenţa veniturilor anticipate, dar care urmează a fi recuperate în trimestrul curent:
debit contul 515,
credit contul 612.
4. Reflectarea la finele anului a sumelor (fără T.V.A.) prejudiciului material
reflectate anterior în componenţa veniturilor anticipate pe termen lung, dar care urmează
a fi recuperate în următoarele 12 luni:
debit contul 422,
credit contul 515.
Recuperarea prejudiciului prin instanţa judecătorească se efectuează în cazurile
când:
 persoana vinovată nu-şi recunoaşte vina şi suma care urmează a fi reţinută
depăşeşte salariul mediu lunar al acestuia;
 s-a omis termenul de o lună prevăzut pentru emiterea termenului de recuperare;
 lucrătorul nu respectă ordinea de recuperare a prejudiciului.
Până la primirea deciziei de către instanţa judecătorească, întreprinderea poate să
reflecte creanţele contingente (previzibile) în contul extrabilanţier (varianta I) sau în
contul contabilităţii financiare (varianta II). Varianta selectată se reflectă în politica de
contabilitate.
Varianta I. În acest caz evidenţa creanţelor contingente se ţine la contul
946”Creanţe contingente”.
Înregistrările contabile de recuperare a prejudiciului material:
a) până la decizia instanţei judecătoreşti:
1. Reflectarea sumei (inclusiv T.V.A. creanţelor contingente ale persoanelor
vinovate (proces - verbal al comisiei de inventariere, notă de contabilitate):
debit contul 946.
128
2. Restabilirea sumei T.V.A. trecută anterior în cont aferentă lipsurilor
nerecunoscute de persoanele culpabile (proces - verbal al comisiei de inventariere, notă
de contabilitate, registru de evidenţă a livrărilor):
debit contul 713,
credit contul 534.
b) după decizia instanţei judecătoreşti:
3. Reflectarea creanţei persoanei vinovate privind recuperarea prejudiciului
material:
 în trimestrul curent
debit contul 227,
credit contul 612.
 în trimestrele ulterioare ale anului curent:
debit contul 227,
credit contul 515.
 în anii de gestiune ulteriori:
debit contul 227,
credit contul 422.
4. Reflectarea T.V.A. de la sumele de recuperare a prejudiciului de către persoana
culpabilă:
debit contul 227,
credit contul 534.
5. Decontarea sumei creanţelor contingente:
credit contul 946
6. Stornarea sumei T.V.A. raportată la cheltuieli la depistarea lipsurilor de
mărfuri:
debit contul 713,
credit contul 534 (dacă decizia judecătoriei a avut loc în următorul an debit contul
534, credit contul 331)
Dacă persoana este recunoscută nevinovată de lipsuri, atunci se decontează
creanţele contingente:
129
credit contul 946.
Varianta II. În acest caz evidenţa creanţelor contingente se ţine la contul 227.
Înregistrările contabile de recuperare a prejudiciului material:
a) până la decizia instanţei judecătoreşti (proces - verbal al comisiei de
inventariere, notă de contabilitate):
1. Reflectarea sumei (fără T.V.A.) creanţelor contingente ale persoanelor vinovate
privind recuperarea prejudiciului previzionat:
debit contul 227,
credit contul 515.
2. Reflectarea T.V.A. care urmează a fi calculată de la sumele prejudiciului
previzionat:
debit contul 227,
credit contul 535.
3. Restabilirea sumei T.V.A. trecută anterior în cont aferentă lipsurilor
nerecunoscute de persoanele culpabile:
debit contul 713,
credit contul 534.
b) după decizia instanţei judecătoreşti:
4. Reflectarea sumelor prejudiciului material adjudecat conform deciziei instanţei
judecătoreşti:
debit contul 227,
credit contul 227.
5. Calcularea T.V.A. de la sumele prejudiciului conform deciziei instanţei
judecătoreşti:
debit contul 535,
credit contul 534.
6. Stornarea sumei T.V.A. raportată la cheltuieli la depistarea lipsurilor de
mărfuri:
debit contul 713,
credit contul 534.
130
7. Reflectarea sumelor prejudiciului material (fără T.V.A.) care urmează a fi
încasate de la persoanele culpabile în perioada curentă:
debit contul 515,
credit contul 612.
Dacă persoana a fost recunoscută ca nevinovată de lipsuri:
8. Decontarea sumei creanţelor contingente (fără T.V.A.):
debit contul 515,
credit contul 227.
9. Decontarea sumei T.V.A. privind creanţele aferente reclamaţiilor
nerecunoscute:
debit contul 535,
credit contul 227.
10. La achitarea creanţelor:
debit conturile 241, 242, 531
credit contul 227 (conform art. 149 din Codul muncii, cuantumul total al
reţinerilor nu poate să depăşească 20 la sută, iar în cazurile prevăzute de legislaţie - 50
la sută din salariu). La achitarea cu diferite valori materiale urmează a reţine 5 %
impozit pe venit.
131

PRELEGERI

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PRELEGERI

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema 1.

Aspectele generale ale activităţii unităţilor de comerţ (4 ore)

1. Noţiunea şi importanţa comerţului în dezvoltarea economico-socială a ţării

Comerţul reprezintă o ramură principală a economiei naţionale. Potrivit

Furnizor Unitatea de Cumpărător

Particularităţile activităţii întreprinderilor de comerţ sun determinate de următorii

Organizarea contabilităţii în cadrul unităţilor de comerţ se fundamentează în baza

Obiectivele contabilităţii în unităţile de comerţ sunt:

1. Noţiunea şi structura preţului

Factorul esenţial în vederea primirii deciziilor vizavi de procurarea sau vânzarea

Mărfurile se evaluează conform prevederilor paragrafelor S.N.C. 2 în felul

unde Pum – preţul unei unităţi mărfare;

unde C.T.A.UM - suma C.T.A. aferentă unui tip de marfă;

unde Vum - valoarea unui anumit tip de marfă.

unde CTA1 – C.T.A. din luna curentă;

unde CTAsi – C.T.A. aferente mărfurilor existente în stoc la începutul lunii;

Adaosul comercial reprezintă suprapreţul valoric aplicat asupra valorii de intrare

1. Recepţionarea şi documentarea intrării mărfurilor

Mărfurile se procură, de regulă, de la agenţi economici autohtoni (cu activitate

Intrarea mărfurilor la întreprinderile de comerţ are loc în urma:

La procurarea mărfurilor una din părţi - furnizorul sau cumpărătorul poate să nu

La primirea mărfurilor se verifică corespunderea cantităţii, calităţii şi

În funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii de informare, evidenţa

Evidenţa mărfurilor la depozit se ţine de către persoana cu răspundere materială.

În conformitate cu articolul 93 din Codul fiscal noţiunea de livrare cuprinde

Vânzarea mărfurilor cu ridicata în tranzit prevede organizarea vânzării bunurilor

Deseori, în contractele încheiate între furnizor şi cumpărător se negociază plată

Întreprinderile de comerţ se înregistrează ca plătitori de T.V.A. în corespundere cu

Ctva - cota T.V.A. aplicată la mărfuri.

1. Formele de vânzare a mărfurilor în numerar în unităţile de comerţ cu

Formele de vânzare a mărfurilor practicate de întreprinderile de comerţ:

Cmed - coeficientul mediu al adaosului comercial;

unde: ACv – adaosul comercial aferent mărfurilor vândute;

Vânzarea mărfurilor cu mică ridicată reprezintă livrarea mărfurilor în cantităţi

Vânzarea mărfurilor cu plată în rate reprezintă livrarea mărfurilor cumpărătorilor,

În corespundere cu articolul 96 din Codul fiscal o parte din produsele de pâine şi

1. Suma depăşirii T.V.A. aferentă procurărilor peste T.V.A. aferentă livrărilor:

La calcularea costului mărfurilor vândute e necesar a lua în considerare

Unităţile de comerţ pot practica vânzarea mărfurilor în consignaţie. Raporturile

Modul de documentare a operaţiunilor legate de vânzarea mărfurilor în

Comisionarul poate comercializa mărfuri primite în consignaţie de la persoane

O formă specifică a comerţului reprezintă alimentaţia publică. Activitatea de bază

Unităţile de alimentaţie publică achiziţionează mărfuri şi materie primă de la

Materia primă şi mărfurile se transmit în secţia de producţie, de regulă, din

Prin calculaţie în alimentaţia publică se subînţelege modalitatea de determinare a

Unităţile de alimentaţie publică îşi desfac bucatele şi mărfurile procurate prin

Operaţiunile legate de circulaţia ambalajelor sunt reglementate prin prevederile

Ambalajele returnabile (refolosibile, multicirculante) se consideră ambalajele care

Reducerile financiare sunt reprezentate de disconturi care se oferă cumpărătorilor

Reducerea comercială sub formă de rabat se contabilizează în momentul cedării

Reducerile financiare se contabilizează după achitarea creanţei cumpărătorului.

În practica comercială sunt posibile returnări (parţiale sau integrale) de mărfuri

Operaţiunile privind returnarea (reducerea preţurilor) mărfurilor la cumpărător:

Modul de contabilizare a operaţiunilor privind returnarea (reducerea preţurilor)

Modul de contabilizare a operaţiunilor privind returnarea mărfurilor în cazul

Activitatea oricărei întreprinderi de comerţ condiţionează cheltuieli aferente

Cheltuielile aferente circulaţiei mărfurilor apar din momentul recunoaşterii lor

Reducerile comerciale şi financiare cedate cumpărătorilor şi diferenţele din

Inventarierea reprezintă controlul şi autentificarea documentară a existenţei şi

Diferenţele depistate la inventariere se reglementează în felul următor:

În rezultatul inventarierii pot fi depistate unele lipsuri de mărfuri. Aceste lipsuri

Modul de determinare şi recuperare a prejudiciului este stabilită de Legea

S-ar putea să vă placă și