Sunteți pe pagina 1din 38

Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova


Facultatea Ştiinţe Economice
Departamentul „Finanţe şi Bănci”

RAPORT
privind efectuarea practicii de inițiere în specialitate

Andreiciuc Corina
Grupa: FB 161

Conducător ştiinţific
Dr. conf. univ.
Doga-Mârzac M

Chişinău, 2017
Cuprins

Introducere .................................................................................................................... ...............


Capitolul I Organizarea întreprinderii : forma de organizare şi de proprietate; procedura de
înregistrare. Legislaţia în baza căreia se formează întreprinderea. Deosebiri de organizare în
dependenţă de forma organizaţional-juridică ( SRL, SA, ÎI ). ....................................... ...............
Capitolul II Modalităţi de formare a capitalului la diferite tipuri de întreprinderi ( SRL,SA,ÎI )...
Capitolul III .. Formarea resurselor financiare în componentele sistemului bugetar (APL,
autorităţi publice, inspectoratul fiscal, instituţie bugetară, autorităţi publice la autogestiune)…….
Capitolul IV Descrierea structurii entităţilor la diferite forme organizatorico-juridice, instituţii şi
autorităţi publice ( Ministerul finanţelor, APL, Parlament, Guvern, APC, instituţii bugetare,
CNAS, CNAM).................................................................................................................................
Capitolul V Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor întreprinderii...........................
Capitolul VI Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor publice. Instituţii
subordonate ministerului finanţelor...................................................................................................
Capitolul VII Evaluarea activităţii şi locul departamentului financiar în structura entităţii.
Analiza fişei postului lucrătorului financiar în sfera privată şi publică............................................
Capitolul VIII. Acumularea şi selectarea informaţiei necesare pentru desfăşurarea activităţii
financiare, exemple de rapoarte financiare, modalităţi de raportare………………………………
Capitolul IX . Esența mecanismului financiar al întreprinderii……………………….
Bibliografie...................................................................................................................................
Anexe..........................................................................................................................................................................

2
Capitolul I. Organizarea întreprinderii : forma de organizare şi de proprietate; procedura de
înregistrare. Legislaţia în baza căreia se formează întreprinderea. Deosebiri de organizare în
dependenţă de forma organizaţional-juridică ( SRL, SA, ÎI )
Întreprinder individuală
1. Întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de
proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Patrimoniul
întreprinderii individuale se formează pe baza bunurilor cetăţeanului (familiei) şi altor surse care
nu sînt interzise de legislaţie.
2. Întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de
drept ca persoană fizică. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile
persoanele ale antreprenorului.
Antreprenorul-posesor al întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată pentru
obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul său, exceptîndu-se acele bunuri care, conform legislaţiei
în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
Membrii familiei-posesor ai întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată solidară
pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul lor, exceptîndu-se acele bunuri care, în
conformitate cu legislaţia în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
3. Modul de constituire, înregistrare şi încetare a activităţii întreprinderilor individuale este
reglementat de prezenta Lege şi de legislaţia civilă.
Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii gospodăriilor ţărăneşti sînt
reglementate de Legea cu privire la gospodăria ţărănească (de fermier).
4. Document de constituire a întreprinderii individuale este hotărîrea cu privire la înfiinţarea
întreprinderii, semnată de către fondator (fondatori), incluzînd:
a) numele, prenumele (după caz, numele după tată), data naşterii, cetăţenia, domiciliul
cetăţeanului-fondator (fondatorilor-membri ai familiei);
b) numele, prenumele (după caz, numele după tată), data naşterii, domociliul şefului
(directorului) de întreprindere - în cazul în care acesta nu este fondator;
c) firma întreprinderii inclusiv abreviată;
d) sediul întreprinderii;
e) data înfiinţării întreprinderii;
f) genul (genurile) de activitate a întreprinderii;
g) condiţiile reorganizării şi lichidării întreprinderii.
În hotărîrea cu privire la înfiinţarea întreprinderii pot fi incluse şi alte prevederi care nu
contravin legislaţiei în vigoare.
5. Firma întreprinderii individuale, inclusiv abreviată, trebuie să includă cuvintele
"întreprindere individuală" sau "Î.I.", precum şi numele cel puţin a unui posesor.

Societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată


1. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată reprezintă întreprinderi aflate în
posesiunea a două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şi-au asociat
bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în
baza contractului de constituire (de societate) şi a statutului.
Capitalul statutar (social) subscris al societăţilor este divizat în cote (părţi) subscrise ale
asociaţilor. Drept documente ce confirmă drepturile asociaţilor asupra cotelor subscrise sînt: în
cadrul societăţii pe acţiuni - acţiunea, în cadrul societăţii cu răspundere limitată - adeverinţa cotei
de participaţie.

3
2. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată sînt persoane juridice şi poartă
răspundere pentru obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul lor.
Acţionarii, precum şi asociaţii societăţii cu răspundere limitată poartă răspundere pentru
obligaţiile întreprinderii numai în limitele valorii acţiunii (cotelor) care le aparţin.
3. Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii societăţii pe acţiuni şi a
societăţii cu răspundere limitată sînt reglementate de legislaţia privind societăţile pe acţiuni şi
societăţile comerciale, de legislaţia civilă, precum şi de contractul de constituire (de societate) şi
de statutul întreprinderii.

Legislaţia în baza căreia se formează întreprinderea

Condiţiile generale de constituire


1. Întreprinderea poate fi constituită:
- de către titularul (titularii) patrimoniului, din proprie iniţiativă ori de către persoanele
juridice sau persoanele fizice împuternicite de acesta (aceştia);
- în urma divizării forţate a întreprinderii în funcţiune, în conformitate cu legislaţia
antimonopol.
2. Modul de constituire a întreprinderii se stabileşte:
- pentru întreprinderile individuale - prin prezenta Lege;
- pentru întreprinderile cu o altă formă organizatorico-juridică a activităţii de antreprenoriat -
prin prezenta Lege şi prin alte acte legislative.
3. Documentele de constituire a întreprinderii sînt:
- decizia privind înfiinţarea întreprinderii - pentru întreprinderile individuale;
- contractul de constituire (de societate) - pentru societăţile în nume colectiv şi societăţile în
comandită;
- contractul de constituire (de societate) şi statutul - pentru întreprinderile cu personalitate
juridică, exceptînd întreprindrile de stat şi cele municipale, cooperativele de producţie, pentru
care contractul de constituire (de societate) nu este obligatoriu;
-contractul de arendare (răscumpărare, transmitere) a bunurilor statului (municipiului) şi
statului - pentru întreprinderile de arendă şi cele colective.
Documentele de constituire trebuie să conţină următoarele informaţii: firmă, sediul, data
constituirii, genurile de activitate, răspunderea antreprenorului pentru obligaţiile întreprinderii,
condiţiile de reorganizare şi lichidare a întreprinderii, firmele (numele de familie) şi sediul
(domiciliul) fondatorilor, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, şi ale asociaţilor, precum şi alte
condiţii de fondare şi activitate a întreprinderii prevăzute de legislaţia în vigoare.
În documentele de constituire pot fi incluse şi alte revederi care nu contravin legislaţiei.
Documentele de constituire a întreprinderii se aprobă de către fondatorul (fondatorii) acesteia.

Principiile de înregistrare
1. Antreprenorul este obligat să înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele
(denumite în continuare întreprinderi), înfiinţate de către acesta pe teritoriul Republicii Moldova,
pînă la începerea activităţii lor economice.
Beneficiul (venitul) provenit din activitatea întreprinderii neînregistrate se percepe prin
intermediul arbitrajului şi se varsă la bugetul de stat.
2. Întreprinderile se înregistrează de Camera înregistrării de stat de pe lîngă Ministerul Justiţiei
la locul unde se află sediul acestora.

4
Sediul întreprinderii se consideră locul unde se află organele sale de conducere.
3. Pentru înregistrare se percepe taxa în mărimea stabilită de către Guvern.
4. Camera înregistrării de stat înscrie în Registrul de stat al comerţului întreprinderea
înmatriculată şi comunică antreprenorului numărul de înmatriculare al întreprinderii.

Procedura înregistrării
1. Pentru înregistrare întreprinderea prezintă următoarele acte:
a) cererea cu informaţia necesară pentru înscrierea în Registrul de stat al comerţului, semnată
de către fondatorul (fondatorii) întreprinderii;
b) documentele de constituire a întreprinderii;
c) documentul care confirmă achitarea taxei pentru înregistrare.
2. Decizia privind înregistrarea sau respingerea înregistrării întreprinderii se adoptă în termen
de cincisprezece zile de la data prezentării tuturor actelor arătate la punctul 1 al acestui articol şi
se comunică fondatorului (fondatorilor) în scris, în termen de trei zile.
În cazul în care se hotărăşte înregistrarea unei întreprinderi care posedă capital social, de la aceasta se
încasează o taxă de timbru în mărime de 0,5 procente din capitalul social, care se varsă la bugetul de
stat.
3. Camera înregistrării de stat va expedia, în termen de cincisprezece zile de la data înmatriculării,
copii de pe hotărîrea privind înregistrarea întreprinderii organului de autoadministrare locală respectiv,
organelor financiare, de statistică şi organelor de asigurare socială.

Deosebiri de organizare în dependenţă de forma organizaţional-juridică ( SRL, SA, ÎI )


SRL, SA ÎI
Societatea pe acţiuni şi societatea cu Antreprenorul-posesor al întreprinderii
răspundere limitată sînt persoane juridice şi individuale poartă răspundere nelimitată
poartă răspundere pentru obligaţiile asumate pentru obligaţiile acesteia cu întreg
cu întreg patrimoniul lor. patrimoniul său, exceptîndu-se acele bunuri
Acţionarii, precum şi asociaţii societăţii cu care, conform legislaţiei în vigoare, nu fac
răspundere limitată poartă răspundere pentru obiectul urmăririi.
obligaţiile întreprinderii numai în limitele Membrii familiei-posesor ai întreprinderii
valorii acţiunii (cotelor) care le aparţin. individuale poartă răspundere nelimitată
solidară pentru obligaţiile acesteia cu întreg
patrimoniul lor, exceptîndu-se acele bunuri
care, în conformitate cu legislaţia în vigoare,
nu fac obiectul urmăririi

Capitolul II. Modalităţi de formare a capitalului la diferite tipuri de întreprinderi ( SRL, SA, ÎI ).
Prin rolul sau deosebit de important in ansamblul factorilor de productie, capitalul detine
o pozitie privilegiata in toate abordarile teoretice care vizeaza modul de desfasurare a activitatii
firmelor.
Capitalurile se formeaza la infintarea firmei, se modifica prin cresterea sau diminuarea lor
pe parcursul desfasurarii activitatii si se lichideaza la incetarea existentei firmei. Asadar, putem
aprecia capitalurile ca fiind totalitatea surselor de finantare de care dispune firma si pe care le
poate utiliza pentru procurarea tuturor elementelor patrimoniale de activ.
In functie de modul cum se constituie (sursa de provenienta si de apartenenta), putem vorbi de:
-capitaluri proprii;

5
-capitaluri imprumutate;
-provizioane.
Asadar, firma are, de la inceput, de ales intre doua surse de finantare principale: capitaluri proprii
si indatorare ce sunt valabile atat in cazul gestiunii pe termen mediu si lung, respectiv gestiunii
activelor imobilizate, cat si in cazul gestiunii pe termen scurt, respectiv gestiunea activelor
circulante. De asemenea, in ultimul timp, pe langa aceste modalitati clasice (traditionale) de
finantare se pune un accent deosebit pe finantarea nerambursabila prin programe europene.
Decizia de finantare, care sta la baza formarii capitalului firmei, este, in cea mai mare parte,
asumata de conducerea firmei si mai putin de catre “furnizori” de capitaluri (actionarii si
creditorii firmei). Aceasta poate fi realizata prin doua modalitati:
-finantare interna;
-finantare externa.

Cea mai mare parte a intreprinderilor sunt constituite ca societati de capital respectiv ca
societati in care aportul de capital se realizeaza prin titluri negociabile care nu angajaza
responsabilitatea ofertantului de capital decat pentru suma subscrisa.

Capitalul social reprezinta volumul total de capital emis de o societate comerciala (SC ) sub
forma de actiuni in cazul societatii pe actiuni (SA) sau de parti sociale in cazul soc de persoane.
Legea nr.31/1990 precizeaza ca in SA , capitalul social este reprezentat prin actiuni emise de
societate.
Se poate considera capitalul social ca un element al patrimoniului intreprinderii care este dat de
totalitatea sumelor banesti puse la dispozitie in mod permanent de catre propritari sau
asociati.Aportul proprietarilor sau asociatilor pot fi:

 in numerar,obligatorii la constituirea oricarei forme de proprietate;


 in natura care sunt admise la toate formele de societate si se realizeaza prin transferarea
drepturilor corespunzatoare si prin predarea efectiva catre societate a bunurilor aflate in
stare de utilizare.

Capitalul social al SC este reprezentat de actiuni.


Actiunile sunt titluri de valoare(de participatie) prin care se atesta dreptul de proprietate al
posesorilor asupra unei parti din capitalul socialal firmei emitente. La infiintare,capitalul
social al unei SC pe actiuni este divizat in fractiuni egale numite actiuni.

 investitorii cumpara actiuni in momentul emisiunii pe baza promisiunii unor incasari


viitoare(date de dividende si de cursul bursier al titlului la momentul vanzarii),oferind
pretul de cumparare;
 firma incaseaza o suma certa din vanzarea actiunilor promitand venituri viitoare pentru
investitori.

Actiunile pot face obiectul tranzactiilor pe piata de capital,fiind cotate in functie de raportul
dintre cerere si oferta.
Capitalul social al unei SC este stabilit in mod obligatoriu prin contractul de societate si
statut(care pot fi incheiate sub forma unui inscris unic,denumit act constitutiv). El nu poate fi mai
mic decat limita minima stabilita de lege.La constituire, capitalul social este diferit ca marime in
functie de tipul de SC (soc in nume colectiv,soc in comandita simpla,soc in comandita pe
actiuni,SA,SRL).

6
Capitolul III.. Formarea resurselor financiare în componentele sistemului bugetar (APL,
autorităţi publice, inspectoratul fiscal, instituţie bugetară, autorităţi publice la autogestiune).

Bugetul de stat sau bugetul administatiei generale de stat este elaborat de Guvern si
aprobat de Parlament prin legea bugetara anuala si cuprinde veniturile si cheltuielile la
dispozitia statului pentru realizarea actiunilor social culturale, instructiv educative de aparare
si ordine publica, de infaptuire a justitiei si de finantare a unor institutii si activitati de interes
strategic.
Legea bugetului de stat, continutul sau, tine seama de conceptiile politice, economice
si sociale ale partidului de la putere sau ale coalitiei de partide. Astfel, elaborarea, executia si
controlul bugetar sunt realizate in concordanta cu prevederile dreptului bugetar, cu
prevederile constitutionale si cu masurile luate de puterea legislativa si de cea executiva in
materie bugetara.
In principiu, bugetul statului exprima relatii economice sub forma baneasca ce iau
nastere in procesul repartitiei produsului intern brut, pe timp de un an, in sensul constituirii
fondurilor financiare publice si al repartizarii acestora in conformitate cu nevoile sociale,
economice si financiare ale fiecarei perioade.
Veniturile bugetului de stat sunt materializate din produsul intern brut (PIB) prin
intermediul impozitelor, taxelor si contributiilor de la societati comerciale, firme private,
regii autonome si companii nationale, institutii publice, organizatii cooperatiste si populatie.
Resursele financiare ale bugetului de stat sunt destinate finantarii serviciilor publice
generale, asigurarii ordinii publice, apararii si sigurantei nationale, cheltuielilor social-
culturale, serviciilor de dezvoltare publica, actiunilor economice, transferurilor din bugetul
de stat pentru echilibrarea bugetelor locale si a bugetului asigurarilor sociale de stat, acordari
de imprumuturi.
La bugetul de stat se concentreza urmatoarele criterii de venituri:
1) Venituri curente in care intra:
- impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe dividente de la societatile
comerciale, impozitul pe sumele obtinute din vanzarea activelor unor agenti economici,
impozitul pe profiturile realizate de persoanele fizice si juridice straine pe teritoriul tarii
noastre, taxa pe valoarea adaugata, taxele vamale penalitatile si majorarile pentru veniturile
nevarsate la timp de catre contribuabili, alte impozite directe si indirecte.
2) Venituri nefiscale in care intra:
- varsaminte din profitul net al regiilor autonome sau al companiilor nationale,
varsaminte de la institutiile publice ca: taxe de specializare, consultatii, analize, tratamente,
taxe pentru brevete de inventie si pentru inregistrarea marcilor de fabrica, veniturile din

7
activitatea de navigatie si alte prestari de servicii in porturi, veniturile din sumele care se
incaseaza de catre institutiile de invatamant superior drept regie de camin si de cantina.
3) Diverse venituri din care enumeram:
- venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputarii si despagubiri;
venituri din amenzile aplicate potrivit dispozitiilor legale; incasarea ratelor scadente la
credite externe acordate de la buget; incasarea dobanzilor aferente creditelor externe
acordate de la buget; venituri din concesiuni.
4) Venituri din capital, cum sunt:
- venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice;
- venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat.
Bugetul general consolidat reprezinta ansamblul tuturor bugetelor publice
componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un intreg. Este
principalul instrument de orientare al economiei in general si a diferitelor politici
guvernamentale. Nu exista venituri ale bugetului general consolidat, ci venituri al unuia din
bugetele enumerate mai jos.
Legea privind Finantele Publice precizeaza faptul ca gestionarea resurselor financiare
publice se realizeaza printr-un sistem unitar de bugete care cuprinde:
- bugetul asigurarilor sociale de stat;
- bugetele locale;
- bugetul de stat;
- bugetele fondurilor speciale;
- bugetele trezoreriei statului;
- bugetele institutiilor publice autonome.
Acest sistem unitar formeaza bugetul public national. Asadar bugetul public national
reflecta formarea veniturilor fiscale si nefiscale si repartizarea acestora pe destinatii in
functie de nevoia sociala si de obiectivele de politica financiara previzionate de Guvern.
Bugetul public cumuleza la nivel national toate veniturile si cheltuielile publice
reflectate in urmatoarele fonduri:
- fondul de proprietatii de stat;
- fondul special pentru sanatate;
- fondul de risc si accident pentru protectia persoanelor handicapate;
- fondul special pentru dezvoltatea si modernizarea punctelor de trecere a frontierei;
- fondul special pentru dezvoltatea sistemului energetic;
- fondul special pentru modernizarea drumurilor publice;
- fondul special pentru protejarea asiguratilor;
- fondul special pentru promovarea si dezvoltarea turismului;
- fondul special al aviatiei civile.

Capitolul IV.. Descrierea structurii entităţilor la diferite forme organizatorico-juridice, instituţii


şi autorităţi publice ( Ministerul finanţelor, APL, Parlament, Guvern, APC, instituţii bugetare,
CNAS, CNAM).

Activitatea de antreprenoriat poate fi desfăşurată în calitate de persoană fizică –


întreprinzător individual sau în calitate de persoană juridică. În Republica Moldova, cel mai
frecvent întâlnite forme organizatorico-juridice sunt: întreprinderea individuală, societatea cu
răspundere limitată, societatea pe acţiuni. În figura de mai jos este prezentată cota
întreprinderilor înregistrate după statutul organizatorico-juridic.

8
Întreprinderea individuală
Printre cele mai accesibile şi frecvent utilizate forme organizatorico-juridice de practicare a
activităţii de întreprinzător în Republica Moldova este întreprinderea individuală (ÎI).
Întreprinderea individuală este o formă de desfăşurare a activităţii de întreprinzător în mod
individual, în numele şi pe riscul propriu. Popularitatea acestei forme se explică prin faptul că
întreprinderea individuală, ca formă organizatorico-juridică prezintă următoarele avantaje:

 poate fi fondată de către o singură persoană sau de membrii unei singure familii;
 modalitatea de înregistrare este simplificată, iar cheltuielile suportate de antreprenor pentru
perfectarea actelor de înregistrare a întreprinderii sunt reduse;
 ÎI organizează şi ţin contabilitatea în baza sistemului contabil în partidă simplă (sistem
contabil care prevede reflectarea unilaterală a faptelor economice, utilizînd înregistrarea în
partidă simplă conform metodei “intrare-ieşire”), fără prezentarea situaţiilor financiare, pînă
la înregistrarea acestora ca contribuabili ai T.V.A. În entităţile care aplică sistemul contabil
în partidă simplă, contabilitatea poate fi ţinută nemijlocit de conducătorul entităţii. Acest fapt
nu scuteşte ÎI de prezentarea dărilor de seamă fiscale.

Antreprenorii care sunt dispuşi să aleagă forma organizatorico-juridică respectivă trebuie să


ţină cont şi de limitele acesteia, adică ca formă organizatorico-juridică ÎI prezintă următoarele
dezavantaje:

 patrimoniul întreprinderii individuale (ÎI) se formează pe baza bunurilor cetăţeanului


(familiei) şi a altor surse neinterzise de legislaţie;
 întreprinderea individual (ÎI) nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de
drept ca persoană fizică întreprinzător individual (fondatorul). Prin urmare, întreprinderea
individual (ÎI) poate fi considerată persoană fizică cu statut de persoană juridică, adică,
întreprinderea individuală (ÎI) are cod fiscal separat de codul fiscal al fondatorului şi din
punct de vedere al practicării activităţii sale se aseamănă cu un SRL sau SA, dar totuși
întreprinderea individuală (ÎI) se echivalează cu întreprinzătorul individual (fondatorul).
Adică mai simplu spus compania(ÎI) şi fondatorul acesteia sunt una şi aceeaşi persoană;
 deoarece patrimoniul întreprinderii individuale (ÎI) este indispensabil de bunurile personale
ale antreprenorului (persoană fizică), acesta (fondatorul) poartă răspundere nelimitată pentru
obligaţiile/datoriile întreprinderii (ÎI) cu întreaga sa avere, exceptîndu-se acele bunuri care,
conform legislaţiei în vigoare, nu fac obiectul urmăririi;

9
 membrii familiei-posesori ai întreprinderii individuale (ÎI) poartă răspundere nelimitată
solidară pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul lor, exceptîndu-se acele bunuri care,
în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu fac obiectul urmăririi;

 întreprinderea individual (ÎI) are posibilităţi limitate de dezvoltare şi de obţinere a creditelor
bancare;
 întreprinderea individual (ÎI) poate avea şi probleme legate de personal, angajaţii fiind
limitaţi în ceea ce priveşte ascensiunea pe scara ierarhică. Adică, angajatul întreprinderii
individuale (ÎI) nu poate deveni cu timpul partener/asociat în cadrul ÎI prin deţinerea unei
cote de participaţie (ÎI nu are capital social), deoarece ÎI este persoană fizică şi se identifică
cu fondatorul acesteia şi are în patrimoniu întreaga sa avere (locuinţă, automobile etc.);
 ÎI are posibilităţi reduse de atragere a capitalului străin, împrumuturilor;
 orice cetăţean poate fi fondator numai al unei întreprinderi individuale (ÎI);
 antreprenorul individual (fondatorul) poartă răspundere personală pentru ţinerea contabilităţii
şi raportarea financiară.

Sub aspectul impozitării ÎI nu este cea mai convenabilă formă organizatorico-juridică a activității
de antreprenoriat, deoarece cotele impozitului pe venit sunt următoarele:

 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 31140 lei;


 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 31140 lei.

Societatea cu raspundere limitată

Societatea cu răspundere limitată (SRL) poate fi constituită de unul sau de mai mulţi fondatori
persoane fizice şi/sau juridice cărora legea nu le interzice acest lucru. Numărul de asociaţi nu
poate fi mai mare de 50. Mărimea capitalului social al societăţii se stabileşte de către fondatori în
statut, prin urmare mărimea capitalului social poate fi stabilit şi în mărime de un leu.

În calitate de aport la capitalul social pot fi bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale, şi bani. Nu pot
constitui aport la formarea capitalului social bunurile consumptibile, de exemplu cum ar fi
mărfurile, materialele etc. Fiecare asociat va trebui să verse integral aportul subscris în cel mult 6
luni de la data înregistrării societăţii.
Pe lângă capitalul social, societatea cu răspundere limitată este obligată să formeze un capital de
rezervă de cel puţin 10% din cuantumul capitalului social. Capitalul de rezervă al societăţii poate
fi folosit doar pentru acoperirea pierderilor sau pentru majorarea capitalului social şi se formează
prin vărsăminte anuale din beneficiul societăţii, în proporţie de cel puţin 5% din beneficiul net,
până la atingerea mărimii stabilite în actul de constituire.
Capitalul social poate fi modificat prin majorare sau reducere.

Organul suprem de conducere al societăţii cu răspundere limitată este adunarea generală a


asociaţilor. Societatea cu răspundere limitată poate crea şi un consiliu al societăţii, format din cel
puţin 3 persoane, dacă aceasta este prevăzut în statut sau în contractul de constituire.
Gestionarea societăţii este realizată de administratorul acesteia, desemnat de adunarea generală a
asociaţilor sau de consiliul societăţii. În calitate de administrator poate fi numit unul dintre
asociaţi sau un terţ. Pentru efectuarea controlului asupra modului de gestionare a societăţii şi
acţiunilor administratorului, adunarea generală a asociaţilor poate desemna unul sau mai mulţi
cenzori dintre asociaţi sau dintre terţi. Dacă numărul asociaţilor depăşeşte 15, numirea
cenzorului este obligatorie. Numărul de cenzori se stabileşte prin actul de constituire al societăţii.
Cenzorul este desemnat pentru o perioadă de 3 ani şi poate fi oricând revocat. Societatea este în

10
drept să înfiinţeze filiale şi reprezentanţe în Republica Moldova în conformitate cu legislația în
vigoare, iar în străinătate – în conformitate cu legislaţia statului străin, dacă tratatul internaţional
la care Republica Moldova este parte nu prevede altfel. Unele genuri de activitate stabilite de
lege se desfăşoară numai pe bază de licenţă.

Societăţile cu răspundere limitată sunt persoane juridice care calculează şi achită un impozit pe
venit în mărime de 12% din venitul impozabil. La acest impozit se adaugă impozitul reţinut la
sursa de plată în mărime de 6% din dividende, indiferent dacă beneficiarul dividendelor
(asociaţii/fondatorii) este resident sau nerezident al Republicii Moldova. Prin urmare, SRL-urile
calculează şi achită un impozit ”corporativ” în mărime totală de 18%.
În cazul în care SRL se încadrează în categoria agenţilor economici subiecţi ai sectorului
întreprinderilor mici şi mijlocii (adică agenţii economici care nu sînt înregistraţi ca plătitori de
T.V.A., cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi întreprinzătorilor individuali)
calculează şi achită impozitul pe venit în mărime de 3% din venitul din activitatea operaţională.
La acest impozit se adaugă impozitul reţinut la sursa de plată în mărime de 6% din dividende,
indiferent dacă beneficiarul dividendelor (asociaţii/fondatorii) este rezident sau nerezident al
Republicii Moldova. În această situaţie, impozitul per global aferent activităţii de antreprenor se
ridică la 9%.

Ministerul finantelor

Ministerul Finanțelor este organul central de specialitate al administrației publice, care


elaborează și promovează politica unică a formării și gestionarii finanțelor publice, al aplicării
pârghiilor financiare în concordanță cu exigențele economiei de piață. În activitatea sa Ministerul
Finanțelor se conduce de Constituția Republicii Moldova, legile Republicii ,
decretele Președintelui RM,hotărârile Parlamentului, ordonanțele, deciziile și
dispozițiile Guvernului.
Conducerea Ministerului Finanțelor este exercitată de ministrul Finanțelor - Octavian
Armașu (numit în funcție la 20 ianuarie 2016), care în procesul de dirijare a activitații este
sprijinit de 3 viceminiștri: Maria Cărăuș (numită în funcție la 03 februarie 2010), Veronica
Vragaleva (numită în funcție la 17 februarie 2016) și Iurie Cicibaba (numit în funcție 6 aprilie
2016). Aceștia sunt numiți sau eliberați din funcție de către Guvernul Republicii Moldova.
Totodata, Guvernul aprobă structura și efectivul-limită alministerului.

Personal, ministrul Finanțelor poartă raspundere pentru îndeplinirea atribuțiilor ministerului,


reprezintă ministerul în relațiile cu terții, precum și cu persoanele juridice și fizice din țară sau
strainătate. Viceminiștrii exercită atribuțiile delegate de ministrul Finanțelor. Totodata, ministrul
e responsabil personal pentru modul în care sunt utilizate mijloacele bugetare destinate asigurării
activitații ministerului și pentru asigurarea integritații mijloacelor financiare și a bunurilor
materiale, aflate la dispoziția ministerului în cauză.

Pentru o informație mai detaliată notăm aici că Ministerul Finanțelor are în subordinea sa
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Inspecția Financiară, Serviciul Vamal, Agenția Achiziții
Publice și Consiliul de supraveghere a activității de audit.

Parlamuntul RM

Parlamentul Republicii Moldova este organul reprezentativ suprem al Republicii


Moldova, unica autoritate legislativă a statului, fiind o structură unicamerală compusă din 101

11
deputați aleși pe liste, pentru o perioadă de 4 ani. Parlamentul este ales prin vot universal, egal
direct, secret și liber exprimat. Președintele Parlamentului Republicii Moldova este ales de
parlament, cu minim 52 de voturi. În prezent această funcție este îndeplinită de
deputatul PDM Andrian Candu.
Curtea Constituțională a Republicii Moldova, la propunerea Comisiei Electorale Centrale,
hotărăște validarea sau nevalidarea mandatului de deputat. Mandatul este nevalidat în cazul
încălcării legislației electorale.
Parlamentul se întrunește la convocarea Președintelui Parlamentului în cel mult 30 de zile
de la alegeri. Mandatul Parlamentului se prelungește pînă la întrunirea legală a noii componențe.
În această perioadă nu poate fi modificată Constituția și nu pot fi adoptate, modificate sau
abrogate legi organice.
Pentru a forma organele de lucru și a organiza activitatea parlamentului, deputații
constituie fracțiuni parlamentare alcătuite din cel puțin 5 deputați aleși în bază de liste ale
concurenților electorali, precum și fracțiuni parlamentare cu aceeași componență numerică din
deputați independenți. Fracțiunile parlamentare se constituie în termen de 10 zile după
constituirea legală a parlamentului.
Cei 101 deputați aleși în cadrul scrutinului din 30 noiembrie 2014 au constituit 5 fracțiuni
parlamentare:

Numărul de
Fracțiunea Președinte
deputați

Vladimir
«Partidul Democrat din Moldova» 41
Plahotniuc

«Partidul Socialiștilor din Republica


Zinaida Greceanîi 24
Moldova»

«Partidul Liberal» Mihai Ghimpu 10

«Partidul Comuniștilor din Republica


Inna Șupac 7
Moldova»

«Partidul Liberal Democrat din Moldova» Vlad Filat 5

Deputați neafiliați — 14

Guvernul RM
Guvernul Republicii Moldova asigură, conform Constituției, realizarea politicii interne și externe
a statului și exercită conducerea generală a administrației publice. Guvernul se organizează și
funcționează în conformitate cu prevederile constituționale, având la bază un program de
guvernare acceptat anterior de către parlament. Acesta este alcătuit dintr-un lider numit prim-

12
ministru, un prim-viceprim-ministru, viceprim-miniștri, miniștri și alți membri stabiliți prin lege
organică.
Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a statului, exercită conducerea generală a
administrației publice și este responsabil în fața parlamentului.
Guvernul se formează în următoarea componență: prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul,
viceprim-miniștrii, miniștrii și alți membri stabiliți prin lege. Membri ai guvernului pot fi numai
persoanele care dețin cetățenia Republicii Moldova și au domiciliul în țară.
Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, desemnează un
candidat pentru funcția de prim-ministru. Candidatul pentru funcția de prim-ministru, în termen
de 15 zile de la desemnare, cere votul de încredere al parlamentului asupra programului de
activitate și a întregii liste a Guvernului. Președintele Republicii Moldova, în baza votului de
încredere acordat de parlament, numește guvernul. În termen de trei zile de la data numirii
guvernului, prim-ministrul, viceprim-miniștrii, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului depun
individual, în fața Președintelui Republicii Moldova, jurământul al cărui text este prevăzut la
art.79 alin.(2) din Constituție. În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului
Președintele Republicii Moldova revocă și numește, la propunerea Prim-ministrului, pe unii
membri ai Guvernului. Guvernul își exercită mandatul din ziua depunerii jurământului de către
membrii lui în fața Președintelui Republicii Moldova și pînă la validarea alegerilor pentru un nou
Parlament.
Guvernul este responsabil în fața Parlamentului pentru activitatea sa și cel puțin o dată pe an, ține
în fața Parlamentului o dare de seamă despre activitatea sa. Membrii guvernului sînt obligați să
răspundă la întrebările formulate de deputați referitor la activitatea Guvernului și a organelor din
subordinea lui în modul stabilit. Guvernul examinează deciziile comisiilor Parlamentului vizând
activitatea Guvernului și a organelor din subordinea lui, comunică comisiilor rezultatele
examinării deciziilor sau măsurile luate pe marginea lor.[3]
Ședințele Guvernului se desfășoară după caz, dar nu mai rar decît o dată pe trimestru. Ordinea de
zi a ședințelor Guvernului se aprobă de acesta la propunerea Prezidiului Guvernului.
Actualul cabinet de ministri:

Minister Nume[4] În funcție din

20 ianuarie
Prim-ministru Pavel Filip
2016

Ministru al Afacerilor Externe și Integrării 20 ianuarie


Andrei Galbur
Europene (Viceprim-ministru) 2016

Octavian 20 ianuarie
Ministru al Economiei și Infrastructurii (Viceprim-ministru)
Calmîc 2016

20 ianuarie
Viceprim-ministru pentru Reintegrare Gheorghe Bălan
2016

13
Octavian 20 ianuarie
Ministru al Finanțelor
Armașu 2016

Vladimir
Ministru al Justiției 31 iulie 2015
Cebotari

Alexandru 20 ianuarie
Ministru al Afacerilor Interne
Jizdan 2016

Ministru al Apărării - 31 iulie 2015

20 ianuarie
Ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului Vasile Bîtcă
2016

Ministru al Educației, Culturii și Cercetării Monica Babuc 31 iulie 2015

Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Stela Grigoraș 31 iulie 2015

Președinte al Academiei de Științe a Moldovei Gheorghe Duca 2004

Guvernator (Bașcan) al UTA Găgăuzia Irina Vlah aprilie 2015

Capitolul V. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor întreprinderii.

Firma moderna îsi desfasoara activitatea întrun spatiu financiar care îi ofera instrumente
si posibilitati de actiune specifice, dar care o supune unor constrângeri deosebite. Se poate defini
obiectul gestiunii financiare sau al finantelor firmei prin raportarea la oportunitatile si
constrângerile determinate de mediul financiar.

Aceasta abordare a finantelor firmei permite sublinierea unei orientari care va reiesi din
aceasta lucrare, aceea de a pune în evidenta influenta pe care o exercita asupra propriei activitati
financiare, contextul intern si extern propriu fiecarei firme.

Continutul si conditiile problemelor financiare la care trebuie sa faca fata firma, precum
si solutiile care pot fi gasite, sunt legate în mod evident de caracteristicile mediului sau financiar,
precum si de propriile sale caracteristici. Finantele firmei vor trebui adaptate sau cel putin
nuantate în functie de situatiile în care se.aplica.

14
Astfel, problemele puse finantelor firmei apar extrem de diferentiate, dupa cum este
vorba, de exemplu:

- de tratarea problemelor uneimicroîntreprinderi dintr-o tara în curs de dezvoltare,


aproape lipsita de orice suprastructura financiara;

- de problemele de finantare a unei firme multinationale, care are acces la pietele


internationale de capital;

- de problemele de investitii ale une 636f59g ifirme industriale mijlocii aflata pe o piata
bogata în lichiditati si în institutii care o pot finanta.

1) În primul caz, acela al microîntreprinderilor din tarile în curs de dezvoltare, aspectele


financiare ale activitatii firmei ramân embrionare. Ele se limiteaza la realizarea unor tranzactii
monetare pentru cumpararea utilajelor, instalatiilor, materiilor prime si materialelor si pentru
vânzarea produselor. Domeniul finantelor firmei se limiteaza în acest caz la gestiunea platilor si
a încasarilor monetare, cel mai adesea în sarcina unei persoane sau a unui grup familial. Aceasta
conceptie "minimala" asupra gestiunii financiare se întâlneste în multe firme din tarile în curs de
dezvoltare. Ea se înscrie în contextul unui sistem financiar putin structurat si putin diferentiat.
Dar aceasta conceptie poate fi remarcata si în unele sectoare economice care au aparut si adesea
prospera în anumite tari dezvoltate din Europa si America de Nord.

2) În cazul marilor firme cu activitati larg internationalizate, domeniul finantelor firmei


se largeste pentru a îngloba ansamblul problemelor financiare ale firmelor si cuprinde:

- încasarile si platile efectuate în moneda nationala sau în valuta;

- cautarea mijloacelor de finantare pe pietele de capital si la banci, în propria tara sau în


strainatate.

De asemenea, se au în vedere toate proiectele de investitii si de plasare a disponibilitatilor


banesti în tara si în strainatate, se asigura urmarirea si controlul riscurilor financiare legate de
toate operatiunile efectuate pe piata nationala sau pe pietele straine. Aceasta ultima misiune a
gestiunii financiare este legata de:

- riscurile referitoare la evolutia cursului de schimb valutar (în legatura cu operatiunile


efectuate în moneda straina);

- riscurile referitoare la evolutia ratei dobânzilor (legate de împrumuturi, de plasamente


sau participatii financiare);

- riscurile administrative si politice.

Ne aflam în prezenta unei conceptii largite asupra finantelor firmei care acopera toate
aspectele finantelor, fara limite tehnice sau geografice.

3) În sfârsit, în cazul firmelor mijlocii aflate întro tara cu sistem financiar dezvoltat,
mediul financiar ofera o gama larga de instrumente financiare. Dar, în functie de marimea
ei, firma poate sa nu fie interesata de anumite instrumente financiare, piete sau circuite
financiare. Astfel, ea nu poate lua în considerare o finantare directa pe pietele de capital si
trebuie sa se îndrepte în mod necesar catre resursele propuse de banci sau alte institutii
financiare. În plus, o firma de acest tip este adesea putin interesata de problemele complexe ale

15
finantelor internationale si ale investitiilor financiare, în schimb, ea se preocupa în general de
probleme de finantare legate de operatiunile sale industriale si comerciale, de achizitionarea de
echipamente sau alte active de folosinta îndelungata.

Asa cum reiese din cele trei exemple caracteristice mentionate, problematica finantelor
firmei si continutul sau tehnic sunt în strânsa legatura cu contextul intern si cu cel extern. În
aceste conditii apare necesara identificarea si evidentierea aspectelor universale descoperite de
teoria si practica financiara, dar si a aspectelor circumstantiale si locale proprii unui anumit tip
de firma si unui anumit context national sau regional.

Elementele care ar putea constitui baza universala a teoriei si practicii financiare sunt
legate de caracteristicile comune tuturor economiilor care practica schimbul monetar si sistemele
de credit. Astfel o firma de orice fel, trebuie sa abordeze problemele de finante ale firmei de
fiecare data când efectueaza sau are în vedere o operatiune care implica achizitionarea, detinerea
sau cesionarea de bani sau de titluri financiare. În consecinta, orice firma care face parte dintr-o
economie în care exista o circulatie a banilor sau a altor creante, este confruntata cu oportunitati
si constrângeri financiare si trebuie sa-si puna la punct proceduri adecvate de gestiune financiara.

În schimb, anumite aspecte ale finantelor prezinta un caracter specific. Pe de o parte,


stadiul si formele de dezvoltare ale sistemului financiar national sau international influenteaza
natura si diversitatea instrumentelor, institutiilor si mecanismelor de care depind finantele firmei.
Pe de alta parte, puterea si orientarile fiecarei firme determina si ele posibilitatile sale de
actiune în plan financiar

În consecinta, abordarea finantelor firmei face necesara luarea în consideratie a


influentelor pe care aceasta le sufera, datorita caracteristicilor proprii firmei si caracteristicilor
inerente sistemului financiar. Aceste influente privesc obiectivul general si scopurile recunoscute
ale finantelor firmei precum si responsabilitatile operationale care-i sunt atribuite.

Continutul finantelor firmei poate fi abordat întrun mod mai riguros facând referire la
obiectul sau, la sarcinile fundamentale care-i revin si la raspunderile operationale încredintate
diferitilor specialisti din domeniul finantelor, aspecte ce vor fi avute în vedere în continuare.

Obiectul finanțelor întreprinderii

La o prima analiza, spatiul financiar în care îsi desfasoara activitatea firmele constituie un
ansamblu de procese legate de crearea, conservarea si circulatia banilor si a altor active
financiare. Cu toate acestea, banii si celelalte active financiare nuconstituie decât una din formele
de manifestare ale sistemelor financiare complexe care pun în miscare, întrun plan mai amplu,
cinci ansambluri de componente, clar definite.

În primul rând, sistemul financiar înglobeaza un ansamblu de instrumente care reprezinta


activele financiare, având multiple forme. Aceste active constituie titlurile financiare, adica
documente reprezentând drepturi de proprietate sau drepturi de creanta detinute de o persoana
fata de alta persoana.

Oricare ar fi forma lor, materiala sau imateriala, identitatea persoanei care le emite si a
celei care le detine sau natura exacta a drepturilor care le sunt atasate, actiunile, obligatiunile,
bonurile, biletele de trezorerie, activele în bani si diverse alte titluri de creanta sau de proprietate
apartin unei prime componente a sistemului financiar, si anume titlurile financiare. Se pot
caracteriza operatiunile financiare ca fiind operatiuni de creare, achizitionare, detinere sau
cesionare a titlurilor financiare.

16
În al doilea rând, sistemul financiar implica o serie de agenti având ca specializare
exclusiva sau principala realizarea operatiunilor financiare si care pot fi deci caracterizati ca fiind
institutii financiare. Este cazul, bancilor, al caselor de economii, al societatilor de asigurari, al
intermediarilor specializati în efectuarea tranzactiilor bursiere.

În al treilea rând, circulatia titlurilor financiare presupune existenta unor piete ale
activelor financiare unde se încheie tranzactiile care le pun în circulatie. Unele din aceste piete
au un rol de finantare a ansamblului economiei (cum este cazul pietelor bursiere). Altele au în
principal un rol de refinantare a institutiilor financiare si le sunt rezervate acestora în
exclusivitate sau în principal (este cazul pietelor monetare si ipotecare). În sfârsit, altele intervin
în acoperirea riscurilor financiare (este cazul pietelor pentru optiuni si al pietelor pentru contracte
financiare la termen).

În al patrulea rând, ansamblul tranzactiilor financiare si activitatea institutiilor si pietelor


sunt reglate de reglementari juridice si tehnice care definesc regulile formale ale practicii
financiare. Aceste reglementari, care au ca scop organizarea si reglarea comportamentelor
financiare, au o diversitate si o complexitate impresionante. Ele înglobeaza, atât dispozitiile
referitoare la controlul creditului si la organizarea profesiunilor bancare, cât si regulile
profesionale ale asociatiilor agentilor de valori mobiliare, fiscalitatea referitoare la veniturile din
plasamente sau regulile de deschidere a unei piete financiare.

În sfârsit, comportamentele financiare sunt determinate de asemenea, si poate în special,


de interventia anumitor variabile de reglare fixate pe pietele specializate.

Ansamblul acestor variabile, care influenteaza modul de actiune al operatorilor financiari,


include de exemplu, ratele dobânzilor care regleaza raportul între cei care dau si cei care iau cu
împrumut, cursurile de schimb care regleaza schimburile între monedele nationale, cotatiile care
fixeaza preturile activelor financiare supuse tranzactiilor.

Sarcinile finanțelor întreprinderii

Înainte ca departamentul de conducere sa ia orice decizie, trebuie stabilite obiectivele


firmei. Desi unele pot avea obiective specifice organizarii lor, obiectivul principal al majoritatii
firmelor este maximizarea bogatiei proprietarilor. Mai exista si alte obiective importante, dar
acestea sunt în general subordonate acestuia.

Autoritatea si responsabilitatea la ultimul nivel (vârful piramidei) în firma revin


actionarilor. Cum cei mai multi investitori cumpara actiuni la purtator în special pentru a-si mari
averea si cum managerii firmei lucreaza pentru actionari, obiectivul managementului ar trebui sa
fie maximizarea bogatiei proprietarilor. Directorii executivi ai companiilor, în general, fac
declaratii care confirma acest obiectiv ca fiind obiectivul principal.

Avutia actionarilor este direct afectata atât de cursul de piata al actiunilor pe care le detin
cât si de dividendele primite. Cursul de piata al actiunilor reflecta, printre alte lucruri, asteptarile
privind dividendele ce se vor primi în viitor. Deoarece pretul actiunilor firmei reflecta cele doua
aspecte ale bogatiei actionarilor, obiectivul managementului este sa maximizeze valoarea
actiunilor firmei. Obiectivul maximizarii bogatiei actionarilor prin cresterea valorii actiunilor
este tema centrala a fiecarui capitol al acestei lucrari.

Desi valoarea actiunilor firmei (ceea ce ele valoreaza în realitate) si valoarea de piata pot
fi diferite în conditiile unei piete imperfecte, managerii nu pot controla diferenta. De aceea,

17
managementul poate cel mult încearcǎ sa maximizeze valoarea actiunilor si sa spere la un pret
corect din partea investitorilor.

In conditiile unei piete cu concurenta perfecta valoarea si pretul actiunilor sunt identice.

Majoritatea lucrarilor moderne referitoare la gestiunea financiara desemneaza acestei


discipline un rol fundamental: maximizarea valorii firmei sau maximizarea avutiei proprietarilor
sai. Formularile propuse sufera uneori adaptari pentru a tine seama de forma juridica a firmei.
Astfel, se va vorbi de maximizarea avutiei actionarilor în cazul societatilor pe actiuni si de cea a
cursurilor, când titlurile reprezentative ale capitalului sunt negociate la bursa. Dar, dincolo de
aceste nuante, referirea la maximizarea valorii si a avutiei apare ca element integrator al
finantelor moderne.Totusi, din cauza caracterului sau general, aceasta referire la bogatie si la
valoare trebuie precizata în ceea ce priveste trei din implicatiile sale majore, pentru a ajunge la o
formulare clara si distincta a sarcinilor gestiunii financiare.

Maximizarea valorii necesita, mai întâi, ca patrimoniul sa fie angajat în proiecte de


investitii, care sa-1 valorifice, gratie rentabilitatii lor viitoare. În acest sens:, "analiza financiara
trebuie sa asigure calitatea si nivelul performantelor realizate de firma în diversele sale proiecte
si activitati. În plus, maximizarea valorii implica protejarea si conservarea sa. De aceea,
gestiunea financiara are ca scop sa evite risipirea patrimoniului cauzata de un faliment si trebuie
deci, sa vegheze la mentinerea solvabilitatii sau a echilibrului financiar al firmei. Dar riscul
falimentului nu constituie decât o forma particulara a riscului financiar. Firma este supusa unor
riscuri multiple legate de instabilitatea mediului sau financiar. Este deci sarcina gestiunii
financiare sa puna la punct instrumentele de acoperire adecvate, pentru a asigura protectia
necesara contra acestor riscuri.

Ne putem întreba daca nu ar trebui ca principalul scop al firmei sa fie atingerea unor
obiective cum ar fi: îmbunatatirea vietii angajatilor, a clientilor, a comunitatii, a societatii în
general. Cu alte cuvinte, nu ar trebui ca responsabilitatea sociala sa fie obiectivul pricipal?
Pentru a pune aceste întrebari consideram o firma care ignora un numar de activitati sociale.
Costul acestora trebuie suportat de catre cineva. El ar putea fi suportat de clientii firmei prin
intermediul unor preturi mai mari la produsele oferite de firma.

Întrun mediu competitional firmele ce ridica preturile se pot confrunta cu o scadere a


vânzarilor si o micsorare a numarului angajatilor firmei, o consecinta sociala inacceptabila,
consecinta ce poate avea ca efect falimentul daca vânzarile sunt afectate în mod serios.

Ca o alternativa, firma ar putea sa mentina preturile neschimbate si sa opereze cu


profituri mai scazute, caz în care costurile programelor sociale ar fi suportate de actionari. De
obicei, orice investitor care este dispus sa obtina un profit mai mic va investi întro asemenea
firma.

Desi publicul este generos în sustinerea organizatilor de caritate, cei mai multi oameni
cauta sa investeasca în firme cu profituri mari si riscuri scazute. Într-adevar goana dupa profit
face sa functioneze economia capitalista atât de bine.

Înseamna ca o afacere nu poate fi în acelasi timp si profitabila si responsabila social.


Majoritatea afacerilor demonstreaza responsabilitate sociala întro multime de feluri si pentru
diverse motive.

Maximizarea valorii intreprinderii

18
Organizarea financiara se ocupa în primul rând de maximizarea valorii firmei. Aceasta
valoare nu poate fi apreciata numai în raport cu patrimoniul sau, cu bogatiile acumulate de firma
pâna la un anumit moment. Ea trebuie analizata si în raport cu proiectele si activitatile viitoare în
care va fi angajat patrimoniul.

Bogatia acumulata de firma la un moment dat nu constituie decât unul dintre elementele
care permit aprecierea valorii sale. Aceasta trebuie sa tina seama si de rezultatele; asteptate în
viitor, ca urmare a folosirii patrimoniului acumulat. Cu alte cuvinte, valoarea firmei este o
valoare anticipata; ea tine seama de valoarea actuala, pe care o corelam cu veniturile viitoare
preconizate, provenite din activitatile firmei. Acesta este motivul pentru care valoarea firmei nu
poate fi separata de calitatea proiectelor în care este angajat patrimoniul acesteia.

Din acest motiv putem întelege de ce doua firme, care au patrimonii aproximativ
echivalente, pot fi evaluate diferit. Sa luam de exemplu doua magazine care se situeaza în locuri
învecinate si dispun la înfiintare de marfuri si amenajari comparabile ca valoare. Activitatea
unuia dintre magazine duce la obtinerea, înca din primele luni, a unei cifre de afaceri si a unor
rezultate mai bune. În plus se apreciaza ca în viitor diferenta dintre cele doua magazine se va
accentua, tinând seama de marfurile vândute si de calitatea gestiunii realizata de responsabilii
lor. Valoarea uneia dintre firme va fi, în consecinta, mai mare decât valoarea celeilalte. Desi cele
doua afaceri au în prezent acelasi patrimoniu, cel care va prelua, eventual, una dintre cele doua
firme, va considera ca rezultatele de perspectiva legate de activitatea preconizata a uneia si a
celeilalte justifica diferenta în evaluare.

Deci, valoarea unei firme nu poate fi asimilata valorii patrimoniului ei prezent. Chiar
daca valoarea patrimoniului în prezent are o oarecare importanta, trebuie luate în considerare alte
trei aspecte:

1) Valoarea firmei este actualizata, adica echivalentul prezent al rezultatelor viitoare


preconizate.

2) În acest sens, valoarea nu este o marime "fixata" întro bogatie statica, ci o marime
dinamica, inseparabila de procesul de valorificare a patrimoniului. Perceptiile legate de calitatea
proiectelor desfasurate, de perspectivele lor viitoare în ceea ce priveste rezultatele, determina o
reexaminare permanenta a valorii firmei. Asa se explica sensibilitatea evaluarii la informatiile
noi care orienteaza anticiparile întrun sens favorabil sau defavorabil. Astfel, cursul unei actiuni la
bursa creste în mod constant odata cu anuntarea unui fapt susceptibil sa amelioreze perspectivele
firmei care a emis-o (descoperirea unui nou procedeu, succesul comercial al unui produs,
obtinerea unei piete importante pe termen mediu). Dar cursul poate fi si în scadere, în urma
anuntarii unui eveniment care nu este în sensul celor anticipate (miscari sociale, litigii, dificultati
tehnice, catastrofe).

3) Evaluarea este sensibila la toate riscurile percepute ca susceptibile sa afecteze nivelul


si stabilitatea viitoare a rezultatelor preconizate. Aceste riscuri ar putea fi legate, fie de
caracteristicile proprii firmei, fie de evolutiile mediului înconjurator. Perceperea unei agravari a
riscului determina o depreciere a valorii firmei respective. Astfel, o criza socio-politica majora
(un razboi, o perioada de instabilitate guvernamentala sau de tulburari sociale) atrage dupa sine
anticipari mai pesimiste asupra perspectivelor economice globale si deci o scadere a valorii
ansamblului firmelor respective. La fel, perceperea unei agravari a riscurilor specifice la care se
expune o firma în mod deosebit (din cauza contractarii unor datorii prea mari, a unor esecuri în
pian international, a unor tulburari sociale majore etc.) determina o degradare a evaluarilor al
caror obiect îl constituie, îndeosebi pe pietele bursiere, daca este o firma cotata la bursa.

19
Dimpotriva, o ameliorare a perspectivelor legate de riscurile venind din partea mediului
înconjurator sau specifice unor firme aduce dupa sine o crestere a valorii acestora.

Capitolul VI. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor publice. Instituţii


subordonate ministerului finanţelor.
Articolul 18. Rolul Parlamentului
În domeniul finanţelor publice, Parlamentul are următoarele competenţe şi responsabilităţi de
bază:
a) adoptă acte legislative în domeniul finanţelor publice;
b) adoptă legea privind limitele macrobugetare pe termen mediu şi, după caz, modificările şi
completările la legislaţie ce rezultă din politica bugetar-fiscală;
c) adoptă legile bugetare anuale şi legile privind modificarea bugetelor;
d) examinează raportul semianual privind executarea bugetului public naţional şi a
componentelor acestuia;
e) aprobă rapoartele anuale privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor
sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Articolul 19. Rolul Guvernului
În domeniul finanţelor publice, Guvernul are următoarele competenţe şi responsabilităţi de
bază:
a) exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul gestionării finanţelor
publice, în conformitate cu principiile şi regulile stabilite de prezenta lege;
b) asigură durabilitatea programului de guvernare şi a altor documente de politici din punct de
vedere bugetar-fiscal;
c) asigură administrarea datoriei de stat şi monitorizarea datoriei sectorului public; [Art.19
lit.c) modificată prin LP242 din 29.12.15, MO20-24/29.01.16 art.48]
d) aprobă cadrul bugetar pe termen mediu şi prezintă Parlamentului proiectul legii privind
limitele macrobugetare pe termen mediu;
e) aprobă şi prezintă Parlamentului proiectele legilor bugetare anuale, precum şi proiectele de
legi privind modificarea bugetelor;
f) adoptă hotărîri privind redistribuirea alocaţiilor în condiţiile art.60 alin. (1) lit. a);
g) asigură gestionarea eficientă şi transparentă a fondului de rezervă şi a fondului de
intervenţie ale Guvernului;
h) prezintă Parlamentului rapoarte privind executarea bugetului public naţional şi a
componentelor acestuia;
i) aprobă regulamentul-cadru de activitate a serviciilor financiare din cadrul autorităţilor
publice;
j) adoptă acte normative în scopul implementării prezentei legi.
Articolul 20. Rolul Ministerului Finanţelor
(1) Ministerul Finanţelor este autoritatea publică centrală în domeniul finanţelor publice şi are
următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:
a) stabileşte activităţile intermediare ale calendarului bugetar şi monitorizează
implementarea acestuia, precum şi asigură coordonarea generală a procesului bugetar;
b) elaborează şi asigură implementarea politicii bugetar-fiscale în conformitate cu principiile
şi regulile bugetar-fiscale stabilite de prezenta lege;
c) elaborează şi prezintă Guvernului spre aprobare cadrul bugetar pe termen mediu şi
proiectul legii privind limitele macrobugetare pe termen mediu;
d) examinează propunerile de buget ale autorităţilor publice centrale, elaborează şi prezintă
Guvernului proiectul legii bugetului de stat pe anul respectiv şi, în caz de necesitate, proiectele
de legi privind modificarea acestuia;
e) examinează proiectele legilor anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor
asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi sintezele consolidate ale proiectelor bugetelor
locale de nivelul întîi și al doilea, precum şi determină transferurile interbugetare în conformitate
20
cu legislaţia;
[Art.20 al.(1), lit.e) modificată prin LP138 din 17.06.16, MO184-192/01.07.16 art.401; în
vigoare 01.07.16]
f) asigură gestionarea mijloacelor financiare ale bugetelor componente ale bugetului public
naţional prin contul unic trezorerial şi prin alte conturi deschise în Banca Naţională a Moldovei
şi în instituţiile financiare, administrează bugetul de stat şi monitorizează executarea celorlalte
bugete componente ale bugetului public naţional;
g) organizează şi asigură funcţionarea sistemului trezorerial;
h) participă în Sistemul automatizat de plăţi interbancare;
i) întocmeşte şi publică rapoarte periodice şi anuale privind executarea bugetului de stat,
precum şi privind executarea bugetului public naţional;
j) administrează datoria de stat şi garanţiile de stat, precum şi monitorizează datoria sectorului
public;
[Art.20 al.(1), lit.j) modificată prin LP242 din 29.12.15, MO20-24/29.01.16 art.48]
k) efectuează monitoringul financiar al autorităţilor publice la autogestiune, al întreprinderilor
de stat şi al societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;
l) elaborează şi aprobă cadrul metodologic necesar pentru implementarea prezentei legi şi a
altor acte normative în domeniul finanţelor publice, precum şi acordă asistenţă metodologică
autorităţilor publice centrale şi locale în procesul bugetar;
m) asigură procesul de dezvoltare continuă a capacităţilor profesionale ale personalului care
activează în domeniul finanţelor publice;
n) avizează proiectele de acte normative cu implicaţii financiare asupra bugetelor, precum şi
proiectele de acorduri, memorandumuri, protocoale sau alte documente cu caracter financiar,
încheiate cu alte state sau cu organizaţii internaţionale;
o) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.
(2) Pentru analiza bugetară şi analiza perspectivelor în domeniul finanţelor publice, Ministerul
Finanţelor poate solicita şi dispune de orice informaţie necesară de la oricare autoritate/instituţie
publică.
Articolul 21. Rolul autorităţilor publice centrale
(1) În domeniul finanţelor publice, autorităţile publice centrale au următoarele competenţe şi
responsabilităţi de bază:
a) organizează sistemele de planificare, executare, evidenţă contabilă şi raportare a bugetului
în cadrul autorităţii publice respective şi, după caz, în cadrul instituţiilor bugetare din subordine;
b) elaborează, aprobă, asigură implementarea şi raportează strategiile sectoriale de cheltuieli;
c) stabileşte priorităţile de politică sectorială şi asigură conformitatea strategiilor sectoriale de
cheltuieli cu documentele de planificare strategică şi cu limitele de cheltuieli
prognozate/aprobate în buget;
d) asigură repartizarea limitei sectoriale de cheltuieli pe bugetele componente ale bugetului
public naţional şi pe autorităţi publice centrale, în cadrul sectorului de care este responsabil,
inclusiv determină transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat la bugetele locale;
e) prezintă Ministerului Finanţelor propuneri pentru elaborarea cadrului bugetar pe termen
mediu şi a proiectului legii bugetului de stat, rapoarte financiare, rapoarte de performanţă, alte
rapoarte şi informaţii necesare pentru elaborarea rapoartelor prevăzute de prezenta lege, fiind
responsabile de prezentarea în termen şi corectitudinea informaţiilor prezentate;
f) participă la argumentarea şi promovarea proiectului cadrului bugetar pe termen mediu şi a
legii anuale a bugetului de stat, precum şi a rapoartelor privind executarea bugetului de stat,
inclusiv privind performanţa în cadrul programelor pe domeniile de competenţă;
g) asigură repartizarea şi aprobă limitele de alocaţii bugetare anuale şi indicatorii de
performanţă pentru instituţiile din subordine şi monitorizează performanţele financiare şi
nefinanciare ale acestora;
h) asigură publicarea strategiilor sectoriale de cheltuieli şi a bugetelor anuale pe domeniile de
competenţă, precum şi a rapoartelor privind implementarea acestora;

21
i) asigură gestionarea alocaţiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public, în
conformitate cu principiile bunei guvernări;
j) monitorizează activitatea instituţiilor publice la autogestiune pentru care au calitatea de
fondator, precum şi a întreprinderilor de stat şi a societăţilor comerciale cu capital integral sau
majoritar de stat care activează în domeniul de competenţă;
k) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.
(2) Pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organele centrale de specialitate ale
administraţiei publice conlucrează cu alte autorităţi publice centrale şi locale, care, la rîndul lor,
sînt obligate să colaboreze şi să prezinte orice informaţie necesară autorităţii publice de
specialitate.
Articolul 22. Rolul autorităţii publice centrale şi a instituţiei publice responsabile pentru
bugetul asigurărilor sociale de stat
(1) În domeniul finanţelor publice, autoritatea publică centrală în domeniul protecţiei sociale
are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:
a) elaborează politicile în domeniul asigurărilor sociale de stat şi asistenţei sociale şi prezintă
Ministerului Finanţelor, în baza propunerilor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, prognoze ale
bugetului asigurărilor sociale de stat şi alte informaţii necesare pentru elaborarea cadrului
bugetar pe termen mediu;
b) prezintă şi promovează, în procesul consultărilor cu Ministerul Finanţelor, Guvernul şi cu
Parlamentul, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv şi, în caz de
necesitate, proiecte de legi privind modificarea bugetului în cauză;
c) monitorizează şi analizează executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi
performanţa în cadrul programelor;
d) înaintează Guvernului propuneri în vederea asigurării stabilităţii financiare a sistemului
public de asigurări sociale;
e) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.
(2) În domeniul finanţelor publice, Casa Naţională de Asigurări Sociale are următoarele
competenţe şi responsabilităţi de bază:
a) elaborează şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul protecţiei sociale prognoze
ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi alte informaţii necesare pentru elaborarea cadrului
bugetar pe termen mediu;
b) întocmeşte şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul protecţiei sociale proiectul
legii anuale a bugetului asigurărilor sociale de stat şi, în caz de necesitate, propuneri de
modificare a bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi furnizează informaţiile necesare
pentru fundamentarea acestora;
c) participă în procesul de consultare şi promovare a proiectului legii anuale a bugetului
asigurărilor sociale de stat la Ministerul Finanţelor, Guvern şi Parlament;
d) administrează bugetul asigurărilor sociale de stat şi implementează programele în
conformitate cu obiectivele şi indicatorii de performanţă asumaţi;
e) asigură gestionarea mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat şi administrarea
patrimoniului public aflat în gestiune, în conformitate cu principiile bunei guvernări;
f) prezintă Guvernului, autorităţii publice centrale în domeniul protecţiei sociale şi
Ministerului Finanţelor rapoarte privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat,
inclusiv privind performanţa în cadrul programelor, şi asigură publicarea acestora;
g) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.
Articolul 23. Rolul autorităţii publice centrale şi a instituţiei publice responsabile pentru
fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală
(1) În domeniul finanţelor publice, autoritatea publică centrală în domeniul ocrotirii sănătăţii
are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:
a) elaborează politica în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi prezintă
Ministerului Finanţelor, în baza propunerilor Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină,
prognoze ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi alte informaţii necesare

22
pentru elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu;
b) prezintă şi promovează, în procesul consultărilor cu Ministerul Finanţelor, Guvernul şi cu
Parlamentul, proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul
respectiv şi, în caz de necesitate, proiecte de legi privind modificarea fondurilor asigurării
obligatorii de asistenţă medicală;
c) monitorizează şi analizează executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală, precum şi performanţa în cadrul programelor;
d) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.
(2) În domeniul finanţelor publice, Compania Naţională de Asigurări în Medicină are
următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:
a) elaborează şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii prognoze
ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi alte informaţii necesare pentru
elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu;
b) întocmeşte şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii proiectul
legii anuale a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi, în caz de
necesitate, propuneri de modificare a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală,
precum şi furnizează informaţiile necesare pentru fundamentarea acestora;
c) participă în procesul de consultare şi promovare a proiectului legii anuale a fondurilor
asigurării obligatorii de asistenţă medicală la Ministerul Finanţelor, Guvern şi Parlament;
d) administrează fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi implementează
programele în conformitate cu obiectivele şi indicatorii de performanţă asumaţi;
e) asigură gestionarea mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi
administrarea patrimoniului public aflat în gestiune, în conformitate cu principiile bunei
guvernări;
f) prezintă Guvernului, autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii şi
Ministerului Finanţelor rapoarte privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală, inclusiv privind performanţa în cadrul programelor, şi asigură publicarea acestora;
g) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.
Articolul 24. Rolul autorităţilor administraţiei publice locale
(1) În domeniul finanţelor publice, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele
competenţe şi responsabilităţi de bază:
a) elaborează, aprobă şi administrează bugetele locale cu respectarea principiilor şi regulilor
stabilite de prezenta lege şi în conformitate cu legislaţia privind finanţele publice locale;
b) elaborează prognoze bugetare şi întreprind, în limitele competenţelor, măsuri pentru
creşterea bazei fiscale şi asigurarea sustenabilităţii bugetelor locale pe termen mediu şi lung;
c) înaintează, prin intermediul asociaţiilor reprezentative ale autorităţilor administraţiei
publice locale, propuneri la elaborarea politicii bugetar-fiscale şi a politicilor sectoriale, precum
şi participă la consultările privind relaţiile interbugetare;
d) conlucrează cu autorităţile publice centrale şi implementează la nivel local programele şi
politicile cuprinse în documentele de planificare strategică de nivel naţional;
e) publică bugetele locale şi rapoartele privind executarea acestora, inclusiv privind
performanţa în cadrul programelor la nivel local;
f) asigură gestionarea resurselor bugetare şi administrarea patrimoniului public, în
conformitate cu principiile bunei guvernări;
g) efectuează monitoringul financiar al instituţiilor publice la autogestiune, al întreprinderilor
municipale şi al societăţilor comerciale în care autorităţile administraţiei publice locale
au calitatea de fondator sau deţin cota majoritară în capital social.
(2) Alte competenţe specifice ale autorităţilor administraţiei publice locale sînt prevăzute de
legislaţia privind finanţele publice locale şi de alte acte normative.
Articolul 25. Rolul instituţiilor bugetare
În domeniul finanţelor publice, instituţiile bugetare au următoarele competenţe şi
responsabilităţi de bază:

23
a) elaborează şi prezintă propuneri de buget;
b) repartizează limitele de alocaţii bugetare conform clasificaţiei bugetare;
c) colectează venituri în condiţiile art.43;
d) îşi asumă angajamente bugetare şi efectuează cheltuieli în scopurile şi în limitele alocaţiilor
bugetare;
e) implementează şi raportează programele în conformitate cu obiectivele şi indicatorii de
performanţă asumaţi;
f) asigură gestionarea alocaţiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public, în
conformitate cu principiile bunei guvernări;
g) publică bugetele şi rapoartele privind executarea acestora, inclusiv privind performanţa în
cadrul programelor;
h) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.
Unitățile aflate în subordinea, administrarea sau sub autoritatea Ministerului Finanțelor Publice
şi societățile la care Ministerul Finanțelor Publice exercită calitatea de reprezentant al statului ca
acționar.
Ministerul Finanțelor Publice se organizează şi funcționează ca organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică
strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice.
Principiile care stau la baza activității Ministerului Finanțelor Publice sunt următoarele:
a) coerența, stabilitatea şi predictibilitatea în domeniul finanțelor publice pe termen mediu;
b) armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;
c) întărirea autorității instituției;
d) perfecționarea managementului fondurilor publice;
e) transparența activității în toate domeniile sale de activitate;
f) colaborarea cu partenerii sociali;
g) asigurarea unui mediu de afaceri concurențial şi predictibil.
A. Unități care funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice
-Agenția Națională de Administrare Fiscală,
-Comisia Națională de Prognoză.
-Agenția Națională pentru Achiziții Publice
B. Instituții şi activități care funcționează pe lângă Ministerul Finanțelor Publice
-Tipărirea şi difuzarea publicației "Revista Finanțe Publice şi Contabilitate"
-Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile
C. Companii naționale, societăți naționale şi societăți comerciale aflate sub autoritate sau
în administrarea Ministerului Finanțelor Publice, la care acesta exercită calitatea de
reprezentant al statului ca acționar
-Compania Națională Imprimeria Națională - S.A.,
-CEC Bank- S.A.,
-Societatea Comercială Banca de Export-Import a României EXIMBANK- S.A.,
-Fondul național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, -
F.N.G.C.I.M.M. S.A – IFN și filialele
-Fondul Român de Contragarantare - S.A..
Capitolul VII. Evaluarea activităţii şi locul departamentului financiar în structura entităţii.
Analiza fişei postului lucrătorului financiar în sfera privată şi publică.

Potenţialul economic al unei ţări, posibilităţile acesteia de a satisface cerinţele economico –


sociale, locul pe care îl ocupă în economia mondială şi măsura participării la diviziunea
internaţională a muncii, asigurarea unor condiţii de viaţă decentă a populaţiei, ca şi independenţa
ţării depind de modul cum resursele materiale, financiare şi umane sunt atrase şi folosite în

24
circuitul economic, de organizarea şi conducerea activităţii economico-sociale, de mecanismul
financiar de funcţionare a economiei naţionale. Mecanismul financiar este determinat de natura
economică a relaţiilor de producţie, de complexitatea acestor relaţii, de nivelul de dezvoltare al
forţelor de producţie, de instrumentele financiare şi bancare, de condiţiile în care se desfăşoară
procesul reproducţiei sociale, precum şi de factorii morali-publici care acţioneaza în societatea
noastră. Mecanismul financiar reprezintă un sistem complex şi dinamic de conducere, organizare
şi utilizare eficientă a resurselor materiale, de muncă şi băneşti ale întregii societăţi. El are o
sferă de aplicare largă, cuprinzând practic întregul sistem de conducere a agenţilor economici, a
instituţiilor publice şi a autorităţilor administrativ-teritoriale, toate măsurile, instrumentele şi
normele economico-finaciare. Mecanismul financiar este un angrenaj complex, constituit din
ansamblul conexiunilor şi legăturilor, din totalitatea formelor, metodelor, principiilor,
instrumentelor financiare şi bancare, a verigilor şi celulelor independente de organizare,
previziune, gestiune şi conducere a activităţii financiare, de înfăptuire a gestiunii economico-
financiare.

Funcţionarea optimă a mecanismului financiar în profil de ramură economică şi teritorial, la


nivel macro şi microeconomic are la bază câteva principii şi anume:

 conducerea şi orientarea dezvoltării economice şi sociale a ţării de catre stat;  aşezarea


întregii actrivităţi pe baze economice profitabile;
 realizarea gestiunii economico-finaciare a autofinanţării;
 participarea agenţilor economici într-o măsură crescândă la constituirea fondurilor de
resurse sociale ale statului;
 perfecţionarea stimulării materiale şi întărirea răspunderii;
 organizarea activităţii economico-financiare pe baza de bugeturi de venituri şi cheltuieli;
 optimizarea relaţiilor de plată.

Fiecare întreprindere are structuri proprii, forme adecvate de organizare, reglementări de


orientare şi control, aplică metode şi principii de conducere corespunzătoare; foloseşte modalităţi
şi criterii diferite de estimare a eforturilor, de măsurare a efectelor şi de apreciere a efecienţei;
utilizează diferite instrumente economice şi financiare de stimulare sau limitare a unor activităţi.
În activitatea financiară se elaborează un sistem integrat de bugete periodice care, la nivel de
întreprindere, se regăsesc sub forma a patru bugete centralizatoare: bugetul de venituri şi
cheltuieli, bugetul de investiţii, bugetul de numerar şi bilanţul financiar. Bugetul de venituri şi
cheltuieli va fi fundamentat ţinându-se cont de profitul planificat şi stabilit ca obiectiv anual; în
felul acesta se va determina un nivel minim al vânzărilor şi un nivel maxim admis pentru
cheltuieli, care trebuie să susţină totalitatea activităţilor firmei. Bugetul de investiţii va conţine
informaţii legate de tipul şi destinaţia investiţiilor, necesarul de finanţare, sursele de finanţare şi
costul acestora. Bugetul de numerar va evidenţia proiecţia încasărilor şi plăţilor generate de
activitatea de exploatare, de investiţii şi de finanţare. Cu ajutorul acestui tip de buget se pot
anticipa riscurile de lipsă a lichidităţilor şi se poate interveni din timp pentru depăşirea acestei
situaţii. Bilanţul financiar scoate în evidenţă situaţia previzionată a patrimoniului întreprinderii.
Un prim obiectiv urmărit prin elaborarea unui buget se referă la previziunea operaţiilor
financiare şi nefinanciare viitoare.

Bugetele pot avea forme şi conţinuturi diferite. Structura acestora depinde de activitatea
bugetară, de dimensiunile organizaţiei, de gradul în care procesul bugetar este integrat în
structura financiară a întreprinderii şi de pregătirea şi experienţa profesională a persoanei care îl
întocmeşte. Spre deosebire de contul de rezultate şi bilanţul contabil, bugetul nu are un formular
standard. Formatul efectiv al unui buget este stabilit de persoana care îl elaborează. O companie
poate avea propriile formulare pentru bugetele utilizate în mod curent. Însă, dacă este nevoie de
informaţii bugetare pentru un nou produs sau serviciu, acestea nu trebuie neapărat să respecte

25
structura sau forma celorlalte bugete deja existente. Al doilea obiectiv al unui buget se referă la
faptul că informaţiile trebuie să fie pe cât posibil exacte şi relevante pentru utilizatori. Pentru a
atinge acest obiectiv, bugetul trebuie să prezinte informaţiile într-o ordine logică. Prea multe
informaţii ar putea afecta sensul şi exactitatea datelor. Prea puţine informaţii ar putea avea drept
rezultat efectuarea unor cheltuieli prea mici sau prea mari, din cauză că utilizatorul nu a perceput
limitele sugerate de document. Bugetul nu trebuie să conţină atât venituri, cât şi cheltuieli şi nu
este obligatoriu să fie echilibrat. Un buget de achiziţii/consumuri de materii prime, de exemplu,
conţine numai cheltuielile 24 proiectate privind materiile prime. De asemenea, un buget poate fi
format în totalitate din date nefinanciare, cum ar fi numărul de ore sau de servicii.

Fisa post lucrator in sfera privată

DENUMIREA POSTULUI: LUCRATOR COMERCIAL


LOCATIA:
RELATII IERARHICE: este subordonat Sefului de tura,Sefului de magazin
RELATII FUNCTIONALE:
- cu lucratorii comerciali de la depozit pentru preluarea comenzilor
- cu functionarii de la biroul de informatii pentru chemarea personalului de la curatenie
- cu functionarii de la casierie pentru preluarea produselor la care renunta clientii

ACTIVITATI PRINCIPALE:
1.ASAZA SI ORDONEAZA PRODUSELE IN VITRINA(RAFTURI)
2.ASIGURA STOCUL DE PRODUSE IN VITRINA(RAFTURI)
3.SERVESTE CLIENTII

ATRIBUTII PRINCIPALE (si sarcini aferente):


1. Asigura necesarul de marfa la raft
- Aduce marfa din depozit
- Ordoneaza rafturile pe categorii de produse si pe tipuri de produse
- Expune marfuri intr-o maniera estetica, atragatoare si usor accesibile clientilor
- Urmareste rafturile si asigura incarcarea lor cu marfa in functie de vanzare
- Compara, sorteaza si verifica marfa
2. Adapteaza etichetele si afisele in functie de cerintele curente
- Actualizeaza etichetele in functie de pretul din ziua respectiva
- Schimba etichetele o data pe luna la acele produse care intra in promotie
- Inlocuieste etichetele deteriorate
- Elimina etichetele pentru produsele care nu mai sunt la vanzare
- Pozitioneaza etichetele in display-ul raftului pentru fiecare tip de produs in parte
- Inlocuieste afisele din promotia veche cu afisele din noua promotie
3. Asigura pretul produselor care au o greutate diferita de 1 kilogram
- Cantareste produsele ambalate care au greutati diferite de 1 kilogram
- Lipeste etichetele cu pretul corespunzator pe produsul ambalat
4. Asigura igiena rafturilor
- Supravegheaza rafturile pentru a interveni prompt in cazul unui incident
- Mentine si asigura curatenia la locul de munca
- Inlatura produsele care sunt deteriorate si pot afecta igiena raionului
- Ridica ambalajele produselor aranjate in raft si le depoziteaza la gunoi
- Anunta personalul de la curatenie in cazul unui incident
5. Verifica termenul de valabilitate al produselor
- Controleaza zilnic valabilitatea produselor
- Scoate de la vanzare acele produse care mai au o zi de valabilitate
6. Ofera relatii clientilor

26
- Ofera informatii despre marfa expusa
- Raspunde solicitarilor clientilor
- Ofera ajutor clientilor
- Informeaza clientii de schimbarile care au avut loc in privinta produselor

RESPONSABILITATILE POSTULUI:
- Raspunde de asigurarea volumului de marfa corespunzator, in rafturi
- Raspunde de valabilitatea produselor expuse
- Raspunde de raportarea pierderilor de orice fel (rebuturi, furturi)
- Raspunde de conditiile de igiena a marfii
- Raspunde de informarea clientilor
- Raspunde de rezolvarea problemelor si de satisfacerea cerintelor clientului
- Raspunde de supravegherea raioanelor
- Informeaza superiorii cu privire la vanzarile din raioane
- Identifica acele produse care nu se vand si raporteaza Sefului de magazin,pentru masuri
adecvate
- Informeaza superiorii cu privire la lipsa stocurilor de produse din orice gama din raionul din
subordine
- Respecta instructiunile verbale si scrise date de superiori

AUTORITATEA POSTULUI:
- Utilizeaza echipamente, consumabile si alte materiale puse la dispozitie de firma
- Solicita sefului ierarhic ordinea de desfasurare a sarcinilor de serviciu
- Solicita informatii privind situatiile cerute de seful direct
- Solicita explicatii privind modul de desfasurare a sarcinilor de serviciu

ORAR DE LUCRU:

SPECIFICATIILE POSTULUI

NIVEL DE STUDII: minim 10 clase

EXPERIENTA:
Nu este obligatorie
Au prioritate persoanele cu experienta in domeniul comercial

APTITUDINI SI DEPRINDERI NECESARE:


- Perceptie vizuala
- Atentie: concentrare, mobilitate, distributivitate, selectivitate
- Rapiditate
- Spirit practic
- Coordonare manuala buna
- Memorie vizuala buna
- Abilitati de comunicare
- Capacitate de a lua decizii
- Persoana de incredere
- Implicare in activitate
- Dorinta de a munci
- Capacitatea de a se descurca in conditii de stres
- Rezistenta la sarcini repetitive
- Rezistenta la oboseala
- Capacitatea de a munci in echipa

27
- Autocontrol mediu
- Aspect fizic placut
- Motivatie

ECHIPAMENT NECESAR:
- Halat
- Boneta/sapca

SOLICITARI FIZICE:
- Lucru in picioare pe perioade lungi de timp
- Transport material greu
- Pozitii dificile
- Rapiditate in realizarea sarcinilor
- Munca in conditii de temperatura scazuta

SOLICITARI PSIHICE:
- Solicitare a atentiei vizuale, auditive
- Solicitarea memoriei vizuale, auditive
- Rezistenta la stres
- Munca rutiniera
- Responsabilitate in deciziile luate
- Cerinte de realizare a unor activitati minutioase
- Cerinte de adoptare a unei atitudini de corectitudine si de amabilitate pe tot parcursul
programului de servire a clientilor
- Solicitari permanente din partea clientilor
- Indeplinirea exigentelor asistentilor

CONDITII DE MUNCA:
- Iluminare cu neon
- Ventilatie mare
- Umiditate moderata

FACTORI DE RISC:
- Pericol de accidente

Fisa post lucrator in sfera publica

Fisa postului
Capitolul I.
Dispoziţii generale

Autoritatea publică: Primăria oraşului Călăraşi


Compartimentul: Aparatul administrativ al primăriei
Adresa: or.Călăraşi, str. M.Eminescu, 19,Republica Moldova

Denumirea funcţiei: Specialist pe planificare


Nivelul funcţiei: Funcţie publică de execuţie

28
Nivelul de salarizare: Grila de salarizare de 850- 1300 lei, sporuri, premiu, adaosuri la salariu,
conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.525 din 16 mai 2006.

Capitolul II.
Descrierea funcţiei

Scopul general al funcţiei:


Contribuirea la dezvoltarea social- economică în oraş prin promovarea politicii de stat în
domeniul economic.
Sarcinile de bază:
1. Elaborarea bugetului primăriei oraşului Călăraşi , întocmirea indicilor de reţea şi alte
atribuţii de bază;
2. Monitorizarea, analiza, evaluarea tendinţelor de dezvoltare social-economică a oraşului
Călăraşi, care atestă transformările sociale şi economice în teritoriul oraşului;
3. Elaborarea în comun cu secţiile, direcţiile Consiliului raional, organele administraţiei
publice de nivelul doi, alte structuri descentralizate şi desconcentrate din oraş a
pronosticurilor de dezvoltare social-economică a oraşului pe termen scurt, mediu şi
lung;
4. Participarea la determinarea direcţiilor prioritare şi elaborarea strategiilor şi
programelor orăşeneşti privind dezvoltarea social-economică a oraşului pe termen
mediu şi lung;
5. Coordonarea, monitorizarea şi evaluarea implimentării programelor de dezvoltare
social-economică;
6. Participarea la realizarea activităţilor de cooperare transfrontalieră şi interregională în
cadrul proiectelor investiţionale.
Atribuţiile de serviciu:
1. Elaborarea bugetului primăriei oraşului Călăraşi , întocmirea indicilor de reţea şi alte
atribuţii de bază
– Asigură elaborarea proiectului de buget a oraşului Călăraşi pe următorul an bugetar
şi a proiectelor de rectificare a bugetului oraşului;
- Elaborează organigrama şi statele primăriei şi ale instituţiilor subordonate primăriei
şi duce evidenţa indicilor de reţea, state şi contingente;
- Întocmeşte devizurile de venituri şi cheltuieli pe contul de bază şi pe contul
mijloacelor speciale a instiuţiilor şi activităţilor , subordonate primăriei.
- Efectuează sistematic rectificările planului de venituri şi cheltuieli a bugetului
Primăriei oraşului;
- Duce evidenţa respectării corectitudinii atribuirii cheltuielilor şi veniturilor conform
clasificaţiei bugetare în vigoare;
- Organizează licitaţii publice, vizavi de darea în locaţiune a imobilelor ,aflate la bilanţul
primăriei;întocmeşte contracte de locaţiune a încăperilor din primărie şi din instituţiile
subordonate primăriei şi ţine la zi registrul lor;
- Elaborează şi prezintă rapoarte ce ţin de atribuţiile de bază;

29
- Întocmeşte proiecte de decizii ale Consiliului orăşenesc şi dispoziţiile normative ale
primarului,ce ţin de activitatea specialistului pentru planificare;
- Asistă la licitaţiile publice organizate de primărie, vizavi de achiziţionarea bunurilor şi
serviciilor ; de darea în arendă şi vănzare a terenurilor; de darea în locaţiune a imobilelor;
- Asistă consiliul orăşenesc în îndeplinirea atribuţiilor lui conform legii;
- Îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi încredinţate de primar.
Responsabilităţile. Titularul postului răspunde de:

 Este responsabil de elaborarea bugetului oraşului;


 Este responsabil de corectitudinea rapoartelor întocmite;
 Exercitarea atribuţiilor sale de serviciu în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare;
 Organizarea raţională a activităţii sale conform planului de activitate;
 Calitatea materialelor elaborate şi prezentarea lor în termenii stabiliţi;
 Modul de examinare a petiţiilor şi corectitudinea răspunsurilor formulate;
 Consultarea corectă a populaţiei în domeniul său de competenţă;
 Sporirea competenţei sale profesionale.
Împuternicirile:
- Să determine direcţiile prioritare de dezvoltare social-economică a oraşului;
- Să solicite de la serviciile descentralizate şi desconcentrate în teritoriu, agenţii economici
informaţia necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu;
- Să înainteze propuneri de perfecţionare a legislaţiei pe problemele ce ţin de competenţă
sa profesională;
- Să participe la activităţile de instruire (conferinţe, seminare, cursuri de instruire, stagii
etc.) organizate în ţară şi peste hotare;
- Să reprezinte în domeniul său de competenţă, pe baza mandatului primaruluii, primăria
în relaţiile cu alte structuri statale, cu autorităţi ale administraţiei publice centrale şi
locale, precum şi cu organizaţii neguvernamentale în domeniul său de competenţă.
Cui îi raportează titularul funcţiei: Primarului

Condiţiile de muncă:
- Regim de muncă: 40 ore pe săptămînă, 8 ore pe zi;
- Program de muncă: luni-vineri, orele 8.00-17.00, pauza de masă 12.00-13.00;
- Activitate preponderent de birou; la necesitate, deplasări la Consiliul raional, la agenţi
economici.

Capitolul III.
Cerinţele funcţiei faţă de persoană
Studii: superioare, în domeniul economic,
Experienţă profesională: minimum 3 ani în domeniul economic, preferabil experienţă în
elaborarea bugetului;analiză, prognoză, elaborarea programelor şi strategiilor de dezvoltare;

Cunoştinţe:
- Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
- Cunoaşterea politicilor în domeniul economic, precum şi a practicilor pozitive în
domeniu;

30
- Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.
Abilităţi: de profesionalism , de autoorganizare, de colaborare cu funcţionarii publici din
autorităţile de nivelul întîi, doi, şi centrale, de analitice de rezolvare a problemelor ce vizează
domeniul exercitat, de lucru cu informaţia, analiză şi sinteză, elaborare de programe şi strategii,
consultare, instruire, prezentare, comunicare eficientă, lucru în echipă.
Atitudini/comportamente: respect faţă de oameni, stabilitate emoţională, spirit de iniţiativă,
creativitate, flexibilitate, exigenţă faţă de colaboratoi, disciplină, responsabilitate, tendinţă spre
dezvoltare profesională continuă.
Capitolul VIII. Acumularea şi selectarea informaţiei necesare pentru desfăşurarea activităţii
financiare, exemple de rapoarte financiare, modalităţi de raportare.
Situațiile financiare reprezintă produsul final al activităii contabile. Ele reprezintă clasificarea și
sintetizarea unui cumul de tranzacii financiare, unele dintre ele fiind extrem de complexe.
Produsul final al procesului activitatii este concretizat într-un set de rapoarte denumite situaii
financiare, documente de sinteză sau conturi anuale, denumiri difereniate în raport de spaiul de
normalizare, dar care se referă în esență la aceeșai problematică.
Rapoate financire

Sunt inlocuite pentru

Investitori

Utilizatori interni Utilizatori externi


Management
Creditori Stat Public Salariati
Investitori si creditori

Setul de situaii financiare include un rezumat al metodelor/practicilor contabile ale societății și


alte note suplimentare, în 1978 FASB a publicat o Declaraie privind obiectivele raportării
financiare, prin care situaiile financiare trebuie să furnizeze informaii:
1. utile investitorilor i creditorilor prezeni i viitori pentru luarea de decizii raionale;
2. inteligibile pentru acei utilizatori care au o pregătire economică minimală;
3. care să ilustreze resursele economice ale societății, sursele lor de finanare precum și efectele
tranzaciilor i evenimentelor care determină modificări în resursele societății sau în sursele lor de
finanare;
4. referitoare la performana financiară în decursul unei perioade;
5. care să ajute utilizatorii s evalueze sumele, perioadele și incertitudinile legate de fluxurile
viitoare de numerar ale investitorilor.
Raportul anual pe care o societate trebuie să îl întocmească și îl publice pentru uzul diverilor
utilizatori trebuie să cuprindă situaiile financiare precum și alte "informaii financiare sau
nonfinanciare.
Capitolul IX . Esența meanismului financiar al entității economice

31
Mecanismul financiar este o componentă de structură funcţională a mecanismului
economic.
Mecanismul economic reprezintă ansamblu de procese, tehnici şi instrumente de reglare
a activităţii economico – sociale.
Mecanismul financiar concentrează procesele, tehnicile şi instrumentele de reglare a
activităţii financiare care se concretizează prin operaţiuni şi fluxuri financiar – monetare ce se
derulează în contextul activităţii economico – sociale de ansamblu.
Mecanismul financiar depinde de tipul societăţii care la rîndul ei poate fi de două tipuri:
1)economia centralizată, socialistă.
2)economia de piaţă care se bazează pe aşa numite procese de autoreglare, presupune un
mecanism bazat pe adaptabilitatea la condiţiile de derulare a fluxurilor financiare monetare.
În condiţiile creşterii rolului statului în economie de piaţă în conformitate cu doctrine
economice care acceptă şi argumentează necesitatea intervenţiei statului în economie se
presupune utilizarea tot mai frecventă a instrumentelor financiar – monetare pentru reglarea
activităţii social – economice.
Activitatea întreprinderii trebuie să se desfăşoare în aşa fel încât să se poată obţine nu numai
recuperarea volumului iniţial de monedă ci şi un surplus.
Într-o întreprindere apar 3 cicluri financiare principale:

 ciclul de investiţie - amortizare


 ciclul operaţional
 ciclul operaţiunilor financiare

Ciclul de investiţie - amortizare caracterizează procesul de formare a activelor pe termen lung


TL. Prin investiţii se creează un capital de producţie de la care întreprinderea aşteaptă nişte
venituri în mai multe perioade succesive. Investiţia este o cheltuială imediată care se
materializează în transformarea monedei în active fizice ce au o durată îndelungată de
funcţionare. O dată creat capitalul de producţie începe să se deprecieze fizic şi moral.
Suma de bani iniţială se recuperează în mod progresiv, în timp ce valoarea activului din bilanţ se
micşorează cu valoarea uzurii. La sfîrşitul perioadei de serviciu a capitalului productiv va trebui
să existe o echivalenţă a fluxurilor.
Ciclul operaţional cuprinde:

 achiziţia de bunuri şi servicii


 transformarea acestora în produse finite
 vînzarea lor

Acest proces trebuie să funcţioneze continuu spre a se asigura o folosire optimă a muncii şi
capitalului de producţie.
În fazele ciclului operaţional capitalul îmbracă diferite forme, circulînd şi transformîndu-se în
mod permanent. Fluxurilor reale le corespund o serie de fluxuri financiare, creanţe, datorii.
Ciclul operaţiunilor financiare priveşte operaţiunile procedurile de acordare sau luare de
împrumut precum şi operaţiunile privind mărirea sau diminuarea capitalului propriu. Toate
operaţiunile de acordare sau luare de împrumut dau naştere la fluxuri financiare, adică la intrări
şi ieşiri de monedă.

32
Formele de manifestare ale capitalului întreprinderii
Prin structura financiară a unei întreprinderi se înţelege un raport existent între finanţările sale
pe TS şi finanţările pe TL şi TM. Fiecare firmă îşi stabileşte o structură obiectivă a capitalului
care constă din anumite proporţii de capital propriu, capital împrumutat pe TL şi capital
împrumutat pe TS. Capitalul este un stoc de valori care, intrate în circuitul economic, pot genera
venituri posesorilor lor. Capitalul poate fi clasificat conform următoarelor criterii:
După apartinenţă:

 capital propriu
 capital împrumutat

După scopul de întrebuinţare:

 capital de producţie, caracterizează mijloacele întreprinderii investite în active


operaţionale
 capital speculativ, caracterizează acea parte a capitalului care se întrebuinţează în
procesul efectuării operaţiunilor speculative financiare
 capital dat cu împrumut

După formele de investire, capitalul poate fi:

 în formă materială
 în formă nematerială
 în formă bănească

După durata de utilizare:

 capitaluri permanente
 capital propriu
 capital împrumutat pe TL
 capitaluri pe TS

Capitalul propriu este caracterizat de următoarele avantaje:

 simplicitatea atragerii
 capacitatea mare de generare a profitului, deoarece nu e nevoie de achita dobînzi
 asigurarea stabilităţii financiare, a solvabilităţii şi micşorării riscului de faliment.

Pe lîngă calităţile pozitive finanţarea prin capitalul propriu mai are şi neajunsuri , ca:

 costul capitalului propriu este mai mare decît costul capitalului împrumutat
 posibilitatea neîntrebuinţată de creştere a coeficientului rentabilităţii capitalului propriu
din contul atragerii capitalului împrumutat.

Întreprinderea care foloseşte numai capital propriu are o stabilitate financiară mai mare însă
limitează ritmul dezvoltării sale şi nu foloseşte posibilităţile financiare de creştere a profitului din
capitalul investiţiilor.
Capitalul împrumutat se caracterizează prin următoarele avantaje:

 asigurarea creşterii potenţialului financiar;

33
 cost mai mic în comparaţie cu cel al capitalului propriu;
 autoposibilitatea de a genera creşterea rentabilităţii.

În acelaşi timp întrebuinţarea capitalului împrumutat are şi neajunsuri ca:

 creşterea riscului şi pierderea solvabilităţii;


 dependenţa mare a costului capitalului împrumutat de conjunctura pieţii;
 procedura complicată de atragere.

Întreprinderea ce foloseşte capital împrumutat are un potenţial financiar mai mic, însă este
supusă unui risc de faliment la fel de mare.

Criterii de optimizare a structurii financiare


Decizia întreprinderii privind structura financiară presupune pe de o parte alegerea raportului
dintre capital permanent şi capital pe termen scurt, iar pe de altă parte alegerea proporţiei fiecărei
surse de capital permanent din totalul pasivului bilanţului în aşa fel ca să maximizăm valoarea
întreprinderii.
Criteriile principale care caracterizează selectarea unei structuri financiare sunt:

 Efectul de îndatorare
 Rentabilitatea financiară
 Capacitatea de îndatorare

Prin efect de îndatorare se înţelege rezultatul financiar pozitiv sau negativ pe care îl obţine
agentul economic ca urmare a folosirii capitalului împrumutat. Efectul de îndatorare se obţine
comparînd rentabilitatea economică cu rata dobînzii. Dacă:

 Re Rd - efect de îndatorare pozitiv


 Re Rd - efect de îndatorare negativ

Efectul de îndatorare este direct proporţional cu structura financiară şi cu diferenţa dintre Re şi


Rd.

 Re = Profit / Active
 Eî = CÎ / CP * (Re - Rd)

Exemplu: O societate comercială are în vedere un proiect investiţional cu următoarele


caracteristici:
Capitalul investit se estimează la 30 mii lei, inclusiv din surse proprii 6 mii lei. Re aşteptată este
de 15% şi Rd este de 10%. De determinat Eî şi de apreciat situaţia.
Eî = 24 000/6000 (15% - 10%) = 20%
Randamentul final este Re + Eî = 15 + 20 = 35%.
Importanţa structurii financiare decurge din rolul pe care îl are îndatorarea asupra rentabilităţii
financiare, adică asupra rentabilităţii capitalului propriu şi a riscului financiar.
Rf = PN / CP
De exemplu: O întreprindere are în vedere 3 proiecte investiţionale: A, B, C
Calculul rentabilităţii financiare a proiectelor de investiţii Tabelul 1.1

34
A B C

Capital investit 10 000 10 000 10 000

Capital propriu 10 000 4 000 2 000

Capital împrumutat 6 000 8 000

Re = 20%

Rd = 10%

Profit brut 2 000 2 000 2 000

Cheltuieli aferente 0 600 800

dobînzilor

Profit înainte de impozitare 2 000 1 400 1 200

Profit net

Rf 20% 35% 60%

Structura financiară îndatorată implică însă şi un risc financiar sporit determinat de funcţia
cheltuielilor financiare fixe.
Capacitatea de îndatorare exprimă posibilităţile întreprinderii de a primi credite care să fie
garantate şi a căror rambursare să nu creeze probleme de nesuportat.
Pentru aprecierea situaţiei în care se poate afla un solicitator de credite se utilizează anumiţi
indicatori cu capacitate de îndatorare:

 Coeficientul îndatorării globale


 CÎG = Datorii totale/Total Capital 2/3 Sau CÎG = Datorii totale / Capital propriu 2
 Coeficientul de îndatorare la termen
 CÎT = Datorii la termen/Capital permanent У2 sau CÎT = Datorii la termen/Capital
propriu

35
Concluzie

În prezentul raport am desfășurat toate etapele de inițiere a practicii pe parcusl a IX


capitole ce includ informația începînd cu înființarea întreprinderii, forma
organzatorico-juridică a SA, SRL, ÎI. M-am axat pe modalitățile de formare a
capitalului în funcție de forma organizatorico-juridică formarea resurselor
financiare în sistemul bugetar. Explicînd detaliat competențele și responsabilitățile
în domeniul finanțelor întreprinderii și finanțelor publice. Pentru verificarea
situației financiare am expus cateva rapoarte ce arată situația financiară a entității,
respectiv sarcina individuală de practică este Esența mecanismlui financiar al
întreprinderii, am detaliat cîteva aspect ce ține de mecanismul financiar, situația
financiară a întreprinderii și capitalul firmei. Cu ajutorul acestui format de raport
ne putem manifesta cu ușurință pe perioada executării practicii la întreprinderii
acumulînd deprinderi practice ce ține de specialitatea FINANȚE ȘI BĂNCI.

36
Bibliografie:

- Manolescu Gh., Petre I., Finantele întreprinderii, Editura


Fundaţiei România deMâine, Bucureşti, 1999.
- Nicolae Rosca, Sergiu Baies, Dreptul afacerilor, Chisinau 2004.
- http://prolex.md/legislatie/;
- http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=338130&lan
g=1
- http://academiacomerciala.md/cursuri/Finante%20si%20Banci//An%20III/Fi
nantele%20intreprinderii//Finantele%20intreprinderii.pdf
- http://legislatiamuncii.manager.md/articole/fisa-postului-9/
- http://www.justice.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=55

37
ANEXE

38