Sunteți pe pagina 1din 6

Alexander Dubček

Alexander Dubček

Alexander Dubček

Date personale

Născut 27 noiembrie 1921[1][2]


Uhrovec[*], Slovacia

Decedat 7 noiembrie 1992 (70 de ani)[1][2]


Praga, Cehoslovacia[3]

Cetățenie Cehoslovacia

Ocupație om politic
diplomat

Member of the Federal Assembly of Czechoslovakia

În funcție
28 decembrie 1989 – 25 iunie 1992

Precedat de Peter Colotka[*]

Succedat de Michal Kováč[*]

Premii Ordinul Leului Alb


Premiul Saharov (1989)

Partid politic Partidul Comunist din Cehoslovacia[*]

Alma mater High school of politics[*]


Semnătură

Primii ani
Dubček s-a născut în Uhrovec, Cehoslovacia (pe teritoriul actualului stat Slovacia), la 27 noiembrie 1921
și a crescut în RSS Kirghiză din Uniunea Sovietică (actualul stat Kârgâzstan) ca un membru al cooperativei
industriale Interhelpo de limbă esperanto și ido. Tatăl său s-a mutat din Chicago în Cehoslovacia în
timpul Primului Război Mondial, când a refuzat să îndeplinească serviciul militar din motive pacifiste. În
timpul marii depresiuni economice, când Alexander avea trei ani, familia Dubček s-a mutat în Uniunea
Sovietică, parțial pentru a ajuta la construirea socialismului și parțial din cauza lipsei de locuri de muncă
din Cehoslovacia. În 1938 familia Dubček s-a întors în Cehoslovacia.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Alexander Dubček s-a alăturat mișcării de rezistență
împotriva statului slovac războinic și progerman condus de Jozef Tiso. În august 1944 Dubček a luptat în
Revolta Națională Slovacă și a fost rănit. Fratele său, Július, a fost ucis.

Cariera politică
În timpul războiului, Alexander Dubček a aderat la Partidul Comunist din Slovacia (KSS), care a fost creat
după formarea statului slovac și s-a transformat în 1948 în filiala slovacă a Partidului Comunist din
Cehoslovacia (KSČ).

După război, el a urcat în mod constant în ierarhia de conducere a Cehoslovaciei Comuniste. A fost în
perioada 1951-1955 membru al Adunării Naționale, parlamentul Republicii Socialiste Cehoslovace. În
1953 a fost trimis la Colegiul Politic din Moscova, pe care l-a absolvit în 1958. În 1955 a devenit membru
al Comitetului Central al Partidului Comunist Slovac, iar în 1962 membru al Prezidiului. În 1958 a fost
ales membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia, activând ca secretar (1960-
1962) și ca membru al Prezidiului (din 1962). În perioada 1960- 1968 el a mai fost ales încă o dată
membru al Adunării Naționale.

În 1963, o luptă pentru putere la conducerea filialei slovace a partidului a dus la înlăturarea lui Karol
Bacílek și Pavol David, apropiați ai liniei dure promovate de Antonín Novotný, prim-secretar al KSČ și
președinte al Cehoslovaciei. În locul lor, o nouă generație de comuniști slovaci a preluat conducerea de
partid și de stat din Slovacia, fiind condusă de Alexander Dubček, care a devenit prim-secretar al
Partidului Comunist Slovac. El a fost ales în 1964 membru al Parlamentului Slovac, îndeplinind această
funcție până în 1970.

Sub conducerea lui Dubček, Slovacia a început să evolueze spre liberalizarea politică. Pentru că Novotný
și Stalinist predecesorii săi staliniști i-au denigrat în anii 1950 pe „naționaliștii burghezi” slovaci, mai ales
pe Gustáv Husák și Vladimír Clementis, filiala slovacă a început să promoveze identitatea slovacă.
Aceasta a luat forma, în principal, a sărbătorilor și comemorărilor, cum ar fi cea de-a 150-a aniversare a
liderilor Renașterii Naționale Slovace din secolul al XIX-lea Ľudovít Štúr și Jozef Miloslav Hurban,
centenarul instituției Matica slovenská în 1963 și cea de-a douăzecea aniversare a Revoltei Naționale
Slovace. În același timp, climatul politic și intelectual din Slovacia a devenit mai liber decât în Cehia.
Acest lucru a fost exemplificat de creșterea numărului de cititori al Kultúrny život, ziarul săptămânal al
Uniunii Scriitorilor Slovaci, care a publicat discuțiile referitoare la liberalizare, federalizare și
democratizare, scrise de sctiitorii cei mai progresiști și controversați – atât slovaci, cât și cehi. Kultúrny
život a devenit în consecință prima publicație slovacă ce a obținut o răspândire largă în rândul cehilor.

Primăvara de la Praga
Economia planificată cehoslovacă a intrat în anii 1960 într-o criză gravă, iar impunerea unui control
central de la Praga i-a dezamăgit pe comuniștii locali, în timp ce programul de destalinizare a provocat și
mai multă neliniște. În octombrie 1967 o parte din reformatori, în special Ota Šik și Alexander Dubček,
au trecut la acțiune: ei au cerut demisia primului secretar Antonín Novotný într-o ședință a Comitetului
Central. Novotný s-a confruntat cu o revoltă în Comitetul Central, așa că l-a invitat în secret pe liderul
sovietic Leonid Brejnev să facă o vizită rapidă la Praga în decembrie 1967, în scopul de a-și asigura
propria poziție. Când Brejnev a ajuns în Praga și s-a întâlnit cu membrii Comitetului Central, el a fost
uimit să afle nivelul ridicat de opoziție la adresa lui Novotný, ceea ce l-a determinat pe liderul sovietic să-
i refuze sprijinul, lăsând Comitetul Central să forțeze demisia lui Novotný. Dubček a devenit noul prim-
secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia la 5 ianuarie 1968.

Perioada de după căderea lui Novotný a devenit cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga. În
acest timp, Dubček și alți reformatori au încercat să liberalizeze guvernarea comunistă și să creeze un
„socialism cu față umană”. Deși acest lucru a slăbit influența partidului în țară, Dubček a rămas un
comunist devotat și a încercat să păstreze rolul conducător al partidului. Cu toate acestea, în timpul
Primăverii de la Praga, el și alți comuniști reformatori au încercat să câștige sprijinul popular pentru
guvernarea comunistă prin înlăturarea măsurilor represive, permițând o mai mare libertate de
exprimare și tolerarea organizațiilor politice și sociale care nu se aflau sub control comunist. „Dubček!
Svoboda!” a devenit refrenul popular al demonstrațiilor studențești din această perioadă. Dubček s-a
găsit el însuși într-o poziție tot mai fragilă. Programul de reformă a luat amploare, determinând presiuni
pentru o mai mare liberalizare și democratizare. În același timp, comuniștii cehoslovaci adepți ai liniei
dure și conducătorii celorlalte țări membre ale Pactului de la Varșovia l-au presat pe Dubček să țină în
frâu Primăvara de la Praga. Deși Dubček a dorit să coordoneze mișcarea reformistă, el a refuzat să
recurgă la aplicarea unor măsuri draconice.

Conducerea sovietică a încercat să încetinească sau să oprească schimbările din Cehoslovacia printr-o
serie de negocieri. Uniunea Sovietică a fost de acord să poarte discuții bilaterale cu Cehoslovacia în iulie,
la Čierna nad Tisou, în apropierea graniței slovaco-sovietice. În cadrul reuniunii, Dubček a încercat să-i
liniștească pe sovietici și pe conducătorii Pactului de la Varșovia, argumentând că reformele erau o
problemă internă. El a crezut că învățase o lecție importantă de pe urma Revoluției maghiare din 1956,
în care conducătorii Ungariei s-au retras din Pactul de la Varșovia. Dubček a crezut că Kremlinul i-ar lăsa
mână liberă în realizarea reformei interne, atâta timp cât Cehoslovacia va rămâne un membru loial al
blocului sovietic. În ciuda eforturilor permanente ale lui Dubček de a evidenția respectarea
angajamentelor externe asumate, Brejnev și ceilalți conducători ai țărilor Pactului de la Varșovia nu au
fost convinși.

Monument în memoria lui Alexander Dubček

Căderea sa
În noaptea de 20-21 august 1968, armatele țărilor membre ale Pactului de la Varșovia (cu
excepția României) au intrat în Cehoslovacia. Dubček a cerut populației să nu se opună.
Armatele de ocupație au preluat rapid controlul asupra orașului Praga și a clădirii Comitetului
Central, capturându-i pe Dubček și pe alți lideri reformatori. În aceeași zi, Dubček și ceilalți au
fost duși la Moscova într-un avion sovietic de transport militar (se presupune că ar fi fost una
dintre aeronavele utilizate în invazia sovietică).

În ciuda inspiratei rezistențe non-violente a populației cehe și slovace, care a întârziat pierderea
deplină a controlului în favoarea forțelor Pactului de la Varșovia timp de opt luni (în contrast cu
perioada estimată de armata sovietică la patru zile) și a devenit un prim exemplu de apărare
civilă, reformatorii au fost forțați, în cele din urmă, să accepte cererile sovietice, semnând
protocoalele de la Moscova. (Numai František Kriegel a refuzat să semneze.)
Dubček și majoritatea reformatorilor s-au întors la Praga la 27 august, iar Dubček și-a păstrat
postul de prim-secretar pentru încă o perioadă. Într-adevăr, realizările Primăverii de la Praga nu
au fost anulate imediat, ci după o perioadă de câteva luni.

În ianuarie 1969, Dubček a fost internat la Bratislava deoarece se plângea de frig și a trebuit să-
și anuleze un discurs. S-au răspândit zvonuri că boala lui s-a datorat iradierii și că i s-ar fi pus
stronțiu radioactiv în supă în timpul șederii sale la Moscova într-o încercare de a-l ucide. Cu
toate acestea, raportul serviciilor de informații americane au respins această ipoteză din lipsă
de dovezi.

Dubček a fost forțat să demisioneze din funcția de prim-secretar în aprilie 1969, în urma
revoltelor cauzate în perioada meciurilor de hochei dintre echipele Cehoslovaciei și URSS. El a
fost reales membru în Adunarea Federală (denumirea de atunci a parlamentului federal) și a
devenit purtător de cuvânt. Ulterior, el a fost trimis ca ambasador în Turcia (1969-1970), în
speranța că se va refugia în Occident, ceea ce nu s-a întâmplat. În 1970 a fost exclus din
Partidul Comunist și a pierdut scaunele de deputat în parlamentul slovac (pe care-l deținuse
încă din 1964) și în Adunarea Federală.

Simplu cetățean
După excluderea sa din partid, Dubček a lucrat în Serviciul Silvic din Slovacia. El a rămas o
figură populară în rândul cehilor și slovacilor pe care i-a întâlnit la locul de muncă, folosind acest
respect pentru a-și procura materiale greu de găsit pentru locul său de muncă. Dubček și soția
sa, Anna, au continuat să trăiască într-o vilă confortabilă dintr-un cartier frumos din Bratislava.
În 1988, lui Dubček i s-a permis să călătorească în Italia pentru a accepta un doctorat onorific
decernat de Universitatea din Bologna și, în timp ce se afla acolo, a acordat un interviu ziarului
italian L'Unità, acesta fiind prima sa declarație publică după 1970. Apariția interviului lui Dubček
l-a readus în atenția publicului internațional.

În 1989 i s-a decernat Premiul Saharov în al doilea an al existenței sale.

Moartea
Dubček a murit pe 7 noiembrie 1992, ca urmare a rănilor suferite într-un accident de mașină
care a avut loc la 1 septembrie pe autostrada cehă D1, în apropiere de Humpolec. El a fost
înmormântat în cimitirul Slávičie údolie din Bratislava, Slovacia.
Mormântul lui Dubček

Alexander Dubček a fost ales președinte al Parlamentului Cehoslovac (1989-1992).


Placa din Praga a fost realizată în 2006 de către Teodor Baník. Ea a fost amplasată pe
peretele clădirii Národní muzeum - nová budova.