Sunteți pe pagina 1din 3

Anemiile hemolitice dobândite

Anemiile hemolitice dobândite sunt anemiile declanşate în cursul vieţii de factori


care pot produce hemoliza intravasculară şi se găsesc în afara eritrocitelor.
Etiologia şi patogenia. Factorii cauzali pot fi de diferită origine: fizici, mecanici,
chimici infecţioşi etc (fig. 31.18.).

Etiologie Anemiile hemolitice


(Etiologie, patogenie, manifestări)

Anemii hemolitice Anemii hemoli tIce dobând


ereditare ite

infecţio

autoimun anticor
mecanici
Factori

Izoanti-
Factori
biologici
Factori
chimici

Factori

Auto-
Hemo-

corpi
globino- Eritrocitopatiile

pi
patiile

şi
Talasemia

Membrano-
Seclimia

Enziimo-

(valvul artif)
Valvulopatii
patiile

patiile

născutului
hemolitică
(enterococ)
Septicemia

anou-
Boala

Boli
Fenil Venin

e
hidra
zina ul de
şarpe
Patogenie otravi
e tor
Scurtarea Scurtarea
dura-tei vieţii dura-tei vieţii
hemati- ilor hemati- ilor cu
metabo-lism Scurtarea duratei vieţii hematiilor
deformate
dereglat apărută ca rezultat al leziunii
Manifes
membranei eritrocitare
tări
Hb şi Hematii nor- R-ţia Biliru R-ţia Hb Poli- Reti Anizo,
mo –şi hipo- Cooms binem Cooms uria croma- culo- poikilo
Ht crome --- f.liber +++ tofelie citoz -
diminu ă citoză
at Fig. 31.18. Etiologia, patogenia şi manifestările hemtologice în anemii
modera hemolitice
a)
t
Factorii mecanici. Semnalul prezenţei unei hemolize, provocate de factori
mecanici, este apariţia eritrocitelor fragmentate (schizocite, selenocite, hematii
triunghiulare, în forma de „coaja de ou" etc.), care şi-au pierdut fie o parte din
suprafaţa membranei, fie o porţiune de citoplasmă. Uneori hematiile pot fi supuse la
traume în interiorul vaselor, de exemplu, în hemoglobinuria de marş distrugerea
hematiilor apare în urma stazei şi a comprimării violente a vaselor prin contracţiile
musculare.
Prin efect mecanic se explică şi sindromul hemolitic întâlnit în „anemia hemolitică
trombotică microangiopatică, „purpura trombotică trombocitopenică", în care apar
modificări ale endoteliului, care devine rugos. Hematiile din torentul circulator sunt
lezate mecanic, cu apariţia de hematii fragmentate. La fel poate fi explicată şi liza
hematiilor ce apare după intervenţiile chirurgicale pe vase (implantări de proteze
vasculare, comisurotomii etc.). În aceste circumstanţe, fenomenele de turbulenţă ale
coloanei de sânge, determinate de vârtejurile torentului sanguin, în mod mecanic pot
contribui la fragmentarea hematiilor. Dacă fragmentarea este severă, distrugerea
hematiilor se produce intravascular. În cazul în care are loc micşorarea suprafaţei
eritrocitare, dar este menţinut volumul hematiei, are drept consecinţă o crestere a
sfericităţii celulei. Acest fenomen repetat, conduce la sechestrare splenică a
hematiilor cu instalarea hemolizei intracelulare;
b) Factorii chimici şi medicamentoşi pot acţiona asupra eritrocitelor prin mai multe
mecanisme.
Unele substanţe chimice toxice au acţiune directă asupra constituienţilor membranei
eritrocitare, hemoliza fiind direct proporţională cu doza şi durata expunerii toxicelor
respective. De exemplu, cloroformul, benzenul, toluenul posedă acţiune lezantă
asupra grupărilor polare ale lanţurilor lipidice; tetra-decil-sulfatul (detergenеt) se
fixează pe cefaline; veninul de şarpe (cobra) transformă lecitina în lizolecitină;
fenilhidrazina, precum şi dirivaţii anilinici pot produce hemolize prin oxidarea
hemoglobinei în methemoglobină.
Un alt grup de substanţe chimice toxice suprasolicită mecanizme enzimatice
celulare.
De exemplu, drogurile oxidante conduc la epuizarea mecanismelor de menţinere a
hemoglobinei în starea redusă ceea ce determină formarea methemoglobimei şi
corpilor Heinz.
Cuprul anorganic, acumulat în eritrocite provoacă inactivarea unor enzime ale căilor
glicolitice, oxidarea hemoglobinei şi alterarea membranei eritrocitare.
Plumbul afectează sinteza hemoglobinei la toate trei niveluri ale acesteia: inhibă
sinteza hemului, cuplarea fierului cu protoporfirina şi sinteza globinei.
c) Factorii înfecţioşi în producerea hemolizei pot fi luaţi în considerare mai ales în
malarie.
Hemoliza din malarie este mixtă: intravaculară şi intracelulară . Liza intravasculară
este produsă de către paraziţi care sparg eritrocitul după desăvârşirea ciclului
intraeritrocitar. Hemoliza intracelulară are loc în splină, unde sunt reţinute
eritrocitele înglobate cu paraziţi. O parte din aceste eritrocite sunt fagocitate. Asupra
altora influinţează un mecanism “de extragere” a paraziţilor din aceste hematii, dar
care rămân cu defecte ale membranei (eritrocitele devin rigide, se sfericizează î-şi
pierd plasticitatea). La reîntoarcerea lor în splină, aceste hematii sunt reţinute şi
supuse hemolizei intracelulare.
Factori infecţioşi care pot produce hemoliza prin acţiune directă asupra eritrocitelor
sunt stafilococii, leishmaniile, clostridium welchii etc. Germenii eliberează o toxină
(lecitina C), care, cuplându-se cu lipidele din membrană, formează lizolecitine cu
acţiune hemolitică. Infecţiile virale provoacă hemoliza prin mecanisme imune.
Mecanismele hiperhemolizei intravasculare.
Hemoliza intravasculară (HIV) este mediată de sistemul complement care produce
liza eritrocitelor direct în vasele sanguine. Una din condiţiile principale în
desfăşurarea etapelor activării complementului este prezenţa în număr mare a
fracţiunilor acestuia pe eritrocit. S-a stabilit că sunt necesare aproximativ 60 000 de
molecule de C3 şi 25 000 de molecule de C5 pentru a se forma 25 000 de molecule de
C5-C9.
Activarea complementului este mediată de IgM sau (mai rar) de IgG. Ataşarea
moleculelor de anticorpi pe eritrocite determină formarea complexelor de atac ale
membranei eritrocitare cu destabilizarea stratului bilipidic al membranei, formarea
de multiple perforaţii în membrană. Prin aceste perforaţii ale membranei din
interiorul eritrocitului ies în afară ionii de K+ şi hemoglobină iar în eritrocit pătrund
ionii de Na+ şi apa cu tumefierea şi liza celulei. Distrugerea intravasulară a
eritrocitelor conduce la eliberarea în plasmă a hemoglobinei (hemoglobinemia) care
disociază imediat în dimeri αβ. Dimerii liberi străbat filtrul glomerular, fiind
resorbiţi de celulele epiteliale ale tubilor proximali ai nefronului. În aceste celule
epiteliale dimerii liberi vor fi degradaţi, dar numai în condiţiile în care fierul
posedă particularitatea de a rămâne depozitat în citoplasma acestor celule sub formă
de hemosiderină. Astfel, celulele epiteliale, încărcate cu hemosiderină, în rezultatul
descuamării lor în lumenul tubilor proximali, ajung în urina finală - în sedimentul
urinar, hemosiderina fiind determinată în urină (testul de hemosiderină urinară).Prin
urmare,hiperbilirubinemia indirectă şi urobilinuria sunt markeri ai hemolizei
intracelulare şi celei intavasculare, în timp ce hemosiderinuria este specifică numai
hemolizei intravasculare.
Importanţă diagnostică au şi 3 proteine din plasmă care pot fixa dimerii de Hb:
haptoglobina, ataşată specific pe globină, hemopexina şi serumalbumina, ataşate pe
hem.Haptoglobina este prima proteină care leagă dimerii αβ. Hemopexină captează
moleculele libere de methem şi le transportă la ficat unde vor fi metabolizate.
Methemii ne captaţi de hemopexină sunt preluaţi de surumalbumină cu care
formează complexe met-hem-albumină.Aşadar, reducerea titrului haptoglobinei şi
hemosiderinuria reprezintă cei mai adevăraţi indicatori ai hemolizei intravasculare
moderate cu apariţia în sânge a hemoglobinei (hemoglobinemiei), în timp ce
hemoglobinuria este semnalul unei hemolize intravasculare severe.