Măsurile Preventive CA Instituții a Procesului Penal

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PROCEDURAL
BUZURNÎI RADU
RISCURILE ARESTĂRII PREVENTIVE
Teză de licență
Șef Departament _______________ Belei Elena, doctor în drept

(semnătura)
Conducător științific _______________ Dolea Igor, doctor habilitat în drept

(semnătura)
Autorul _______________
(semnătura)
CHIȘINĂU-2017
CUPRINS
Lista abrevierilor .........................................................................................................................................3
Introducere ..................................................................................................................................................4
CAPITOLUL I Măsurile preventive ca instituții a procesului penal .....................................................7
1.1 Noțiunia, scopul și particularitățile masurilor preventive .................................................7
1.1.2 Clasificarea măsurilor preventive și felurile acestora .......................................................12
1.1.3 Condițiile, temeiurile și circumstanțele care se iau în ......................................................17
considerație la aplicarea măsurilor preventive ...........................................................................17
1.1.4 Organele abilitate cu dreptul de a aplica măsurile preventive și actele prin care se aplică
aceste măsuri ..............................................................................................................................21
1.1.5 Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive ...................................23
1.1.6 Atacarea hotărârilor privind măsurile preventive .............................................................25
2.1 Arestul preventiv ca măsură excepțională .............................................................................................27

2.2.2 Noțiunia și particularitățile arestării preventive ................................................................27
2.2.3 Termenele arestării preventive ..........................................................................................29
3.1 Bănuiala rezonabilă ...............................................................................................................................30

CAPITOLUL II Riscurile care justifică aplicarea arestării preventive...............................................34
2.1 Considerații generale ...........................................................................................................34
2.2 Riscul de sustragere de la urmărirea penală .........................................................................36
2.3 Riscul manipulării probelor .................................................................................................42
2.4 Riscul săvârșirii de noi infracțiuni .......................................................................................46
2.5 Riscul că punerea în libertate a persoanei va cauza dezordine publică ...............................48
Concluzii.....................................................................................................................................................50
Bibliografie.................................................................................................................................................52
2
Lista abrevierilor
CEDO- Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

CtEDO- Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Const.- Constituția Republicii Moldova.
CPP- Codul de Procedură Penală a Republicii Moldova
Art.- Articol.
Alin. Alinian.
Lit. Litera.
RM- Republica Moldova.
3
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei. Problema investigată se bucură de o importanță majoră în

societate întrucât societatea des se întâlnește cu problemele ce țin de legalitatea aplicării arestului
preventiv atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv. Actualitatea acestei teme este relevantă
și prin cadrul juridic național care a evoluat și va continua să evolueze odată cu cadrul juridic
internațional. Apelarea la normele CEDO a dus pe parcursul dezvoltării sistemului de drept
național al Republicii Moldova la modificări fundamentale în contextul legislației.
Pe parcursul evoluției umane drepturile omului mereu au avut un loc central și pe larg
acceptat de toate statele lumii. Aceasta se observă prin numeroasele tratate semnate de către state
ce își asumă responsabilitatea asigurării respectării drepturilor fundamentale ale omului indiferent
de statutul lui în societate, fie că este străin, apatrid sau propriul cetățean.
În teorie cât și în practică mereu au existat și sau pus în discuție probleme referitoare la
drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Tema pe care o propunem încearcă să dea
răspunsuri legale la problemele ce apar îm momentul aplicării unei măsuri preventive privative de
libertate, o problemă ce interesează omenirea. Astfel datorită faptului existenței numeroaselor
încălcări abuzive din partea organelor de drept cu privire la aplicarea măsurilor preventive
privative de libertate, precum și numeroasele condămnări ale Republicii Moldova la CEDO, noi
am decis să facem o analiză juridică și în același timp și practică pentru o mai bună înțelegere a
necesității aplicării unei măsuri preventive privative de libertate, și în special a arestului preventiv.
Dreptul la libertate și siguranță garantat constituțional la nivel național si convențional la

nivel internațional este unul îndelung discutat și promovat în întreaga lume, având un rol
primordial în cadrul unei societăți democratice. Deși trebuie privit ca un drept natural și inviolabil
al omului, perfect prin natura sa în cadrul normelor legale în vigoare, dreptul la libertate prezintă
natura unei prezumții relative, existente doar în cadrul respectării normelor penale în vigoare, ea
putând fi oricând răsturnată prin atingerea adusă valorilor sociale apărate prin legea penală,
devenind necesar restângerea acestei libertăți. Această măsură preventivă și anume nereferim la
arestul preventiv a existat din cele mai vechi timpuri, fiind o necesitate pentru împiedicarea
sustragerii de la urmărirea penală al făptuitorului, asigurarea dovezilor și a ordinii sociale și
juridice, fiind întâlnită încă de la egipteni, greci, romani.
4
Tendința de creștere și escaladare a fenomenului infracțional, a riscurilor și amenionțărilor
la adresa ordinii și siguranței publice, este prezentă și va rămâne bine conturată și în viitor,
deoarece aceste fenomene nu pot fi niciodată eliminate, ci doar limitate. Instituția arestării
preventive este binevenită, scopul acesteia fiind asigurarea bunei desfășurări a procesului penal,
stabilirea adevărului în cauza penală, asigurarea de către instanța de judecată a executării sentinței.
Scopul și obiectivele propuse în teză. Scopul lucrării constă în efectuarea unei cercetări
complexe și detaliate a temei, atât din punct de vedere juridic cât și practic, pentru a oferi
posibilitatea înțelegerii corecte și legale a cunoștințelor acumulate din analiza și sinteza
informațiilor acumulate pe parcursul studierii acestei teme. La fel am propus spre analiză probleme
ce apar nemijlocit referitor la aplicarea arestului preventiv, crearea unor concluzii și definirea
principalelor probleme apărute în urma necorespunderii acțiunilor organelor de drept cu conținutul
actelor normative.
Pentru a realiza scopul trasat ne-am propus următoarele obiective:
 A defini noțiunia de măsuri preventive;

 A examina noțiunia arestului preventiv;
 Indentificarea temeiurilor și motivelor, care justifică necesitatea aplicării
arestării preventive;
 Analiza instituției arestului preventiv;
 Analiza riscurilor care justifică aplicarea arestului preventiv;
 Analiza standardelor europene în domeniul drepului la libertate și siguranță;
 Analiza practicii și formularea concluziilor.
Suportul metodologic și teoretico-știiințific al lucrării. Urmărind scopul ca cercetarea

problemi tezei să întrunească un volum cât mai complex al obiectului investigat noi am utilizat în
calitate de bază metodologică cele general cunoscute și aplicate: abordarea dialectică, principiul
logicii și analizei sistemice și de sinteză, metode de analiză comparată, juridică, istorico logică.
Pe parcursul desfășurării lucrării s-au analizat viziunile următorilor teoriticieni și practicieni:
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedlețchi,Valeriu Zubco, Victor Munteanu, Iurie Mărgineanu,
Adrian Ștefan Tulbure, Tudor Osoianu Sima constantin și alții.
Cercetările au ca bază normativă, Constituția Republicii Moldova, Codul de Procedură

penală, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Plenului CSJ a RM despre
5
aplicarea de către instanțele judecătorești a unor prevederi a legislației de provedură penală
privind arestarea preventivă și arestarea la domiciliu, Chișinău, 2015.
Cuvinte cheie. Măsuri preventive privative de libertate, arest preventiv, riscuri.
Structura lucrării. Lucrarea cuprinde: introducere, două capitole care cuprind mai multe
paragrafe, concluzii și recomandări; bilbiografie.
În capitolul I „ Măsurile preventive ca instituții a procesului penal” am prezentat noțiunia

scopul și particularitățile măsurilor preventive, condiții și temeiuri de aplicare, atacare hotărârilor
privind măsurile preventive, instituția restării preventive, bănuiala rezonabilă.
În capitolul II „Riscurile care justifică aplicarea arestării preventive„ am făcut o analiză

pracică și teoretică a riscurilor: de sustragere de la urmărirea penală, manipulării probelor,
săvârșirii de noi infracțiuni, punerea în libertate a persoanei va cauza dezordine publică.
Sperăm că prezenta lucrare va contribui la facilitarea înțelegerii instituției măsurilor

preventive în general și în special al arestului preventiv prin prisma reglementărilor în vigoare.
6
CAPITOLUL I
Măsurile preventive ca instituții a procesului penal
1.1 Noțiunia, scopul și particularitățile masurilor preventive
Procesul penal reieșind din cele prevăzute în art. 1, reprezintă activitatea organelor de
urmarire penală și a instanțelor judecătorești cu participarea parților în proces și a altor persoane,
desfășurată în conformitate cu prevederele codului de procedură penală.
Conform aceluiași art. alin. (2) prevede că scopul procesului penal se realizează prin
protejaea valorilor ca persoana, societatea și statul împotriva infracțiunilor. Nemijlocit în cursul
desfășurării procesului penal este probabilitatea ca parțile și îndeosebi învinuitul sau inculpatul
prin acțiunile sale și dorința de a se sustrage de la raspunderea penală poate influeța mersul direct
al organelor de urmarire penală sau instanței de judecată a caror sarcină este de a stabili adevărul
și a trage la răspundere persoana vinovată de comiterea faptei incriminate.
Astfel, dacă organele competente, nu vor întreprinde oarecare masuri, învinuitul sau
inculpatul lăsat în libertate, ar putea săvârși în continuare alte infracțiuni, care ar îngreuna stabilirea
adevărului prin ștergerea urmelor, coruperea martorilor, falsificarea unor înscrisuri sau mijloace
de probă materiale sau chiar ar putea să dispară încercând să zădărnicească aplicarea sancțiunii
penale1.
Pentru asigurarea atingerii scopurilor procesului penal și pentru prevenirea și înlăturarea

unor astfel de acțiuni ce ar perturba activitatea desfășurată de către de către organele de urmarire
penală, în legislația procesual-penală a Republicii Moldova s-a implimentat ca parte componentă
a măsurilor procesuale de constrângere prevăzute la Titlul V al Codului de procedură penală,
Capitolul II, Măsurile preventive2
Codul de procedură penală al Republicii Moldova prevede în art. 175, aln.(3) ca masuri
preventive:
1
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedlețchi, Tatiana Vîzdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
Procesual Penal, Ediția I, Editura Cartier, Chișinău, 2005, p.337.
2
Valeriu Zubco, Mihail Avram, Mihail Gheorghiță, Iurie Mărgineanu, Constantin Gurschi, Tudor Popovici, Raisa
Botezatu, Victor Munteanu, Protecția drepturilor omului la aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere, Editura-
Arc, Chișinău, 2006, p.149.
7
1) Obligarea de a nu părăsi localitatea;
2) Obligarea de a nu parăsi țara;
3) Garanția personală;
4) Garanția unei organizații;
5) Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
6) Transmiterea sub supraveghere a militarului;
7) Transmiterea sub supraveghere a minorului;
8) Liberarea provizorie sub control judiciar;
9) Liberarea provizorie pe cauțiune;
10) Arestarea la domiciliu;
11) Arestarea preventivă;
În literatura de specialitate măsurile preventive sunt definite ca măsuri procesuale de

restrângere a unor drepturi și libertăți individuale, stabilite de constituție ți legea procesual penală
în scopul bunei desfășurări a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la
urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei3
O altă sursă prevede că măsurile preventive se prezintă ca masuri procesuale aplicate de

către organul de urmărire penală procuror, instanța de judecată, judecătorul de instrucție care au
ca scop limitarea pe un anumit termen a drepturilor personale pentru a nu da posibilitatea
bănuitului, învinuitului de a se sutrage de la urmărirea penală, judecarea cauzei, si de la executarea
sentinței precum și de ași continua activitatea infracțională pentru a încerca de a influența procesul
de aflare a adevărului4.
O definire bine structurată a măsurilor preventive pe care o suținem o redă В. П.

Божьеваб, care le definește ca o categorie a măsurilor procesuale de constrângere prevăzute de
lege și aplicate cu respectarea garanțiilor legale prevăzute de codul de procedură penală, care pe o
perioadă de timp limitează drepturile și libertățile, învinuitului și în cazuri excepționale banuitului,
în scopul prevenirii sustragerii lui de la organelle de urmărire penală și instanța de judecată, pentru
a nui da posibilitatea de a împiedica aflarea adevărului sau să continuie activitatea infracțională,
precum și să se eschiveze de la executarea sentinței5
3
Adrian Ștefan Tulbure, Angela Maria Tatu, tratat de drept procesual penal, Ediția a II-a, Editura ALL Beck,
București, 2003, p.230.
4
А. С. Кобликова, Уголовный процесс: Учебник для вузов, Издательство НОРМА, Москва, 2001, с. 109.
5
В. П. Божьев, Уголовный процесс: Учебник для вузов, Москва, 2000, с. 191.
8
Prin însăși denumirea lor măsuri preventive ne vorbește despre faptul prevenirii unor
anumite rezultate ce vor dauna bunei desfășurări a urmării penale.
Termenul preventiv semnifică – Care are ca scop preântimpinarea unui rău, împiedicarea
apariției sau a răspândirii unei boli, a săvârșirii unei infracțiuni6.
Autorul rus А. П. Рыжаков, definește masurile preventive ca niște măsuri procesuale de

constrângere aplicate de către organul de urmărire penală, procuror, instanta de judecată prin
care se exercită asupra banuitului, învinuitului, inculpatului o influiență psihologică sau o
îngradire a libertații individuale, cu scopul de al lipsi de posibilitatea de a se sutrage de la
prezentare spre recunoaștere, urmarirea penală sau judecarea cauzei, ca să-l împiedice sa nu
savârșească careva acțiuni c ear periclita aflarea adevărului în cazul în care este vizat, la fel cu
scopul de a asigura executarea pedepsei7.
Măsurile preventive, fiind o categorie a sistemului masurilor procesuale de constrângere

aplicate în cadrul procesului penal nu pot fi confundate nicidecum cu sancțiunile penale prin faptul
că:
1) Scopul lor este definit de art. 175, alin. (2) din CPP și este diferit de scopul
sancțiunilor penale
2) Sunt prevăzute în diferite Coduri
3) Procedura de aplicare și executare diferă
4) Se aplică diferitor categorii de subiecți
Măsurile preventive se aplcă față de persoanele care încă nu au fost declarate vinovate și
vinovăția lor nu a fost dovedită de către o instață competentă și hotărâre legală.
Aplicarea acestor masuri nu au drept ca scop corectarea și reeducarea infractorilor. Scopul

lor se îndreaptă spre a asigura și permite organului de urmărire penală soluționarea cazului, dacă
persaonele în privința cărora au fost aplicate una din măsurile prevăzute de art. 175, alin. (3), tind
să împiedice aflarea adevărului8.
Nemijlocit prin prevederele art. 175, alin. (2) legiuitorul moldav a stabilit următoarele
scopuri pe care trebuie să le asigure aplicare acestor măsuri preventive:
1) Asigurarea bunei desfășurări a procesului penal;
6
http://www.dex.ro/preventiv
7
А. П. Рыжаков, Курс уголовного процеса,Издательский Дом ИНФРА М, 2001, с. 231.
8
9
2) Asigurarea împiedicării banuitului, învinuitului, inclupatului de a se
sustrage de la urmărirea penală, judecată;
3) Pentru a nu permite ca banuitul, învinuitul, inculpatul să împiedice la aflarea
adevărului;
4) Asigurarea executării sentinței
Măsurile preventive se caracterizează prin următoarele particularitâți care sunt acceptate

de autori autohtoni9:
1) Măsurile preventive se dispun numai în cadrul unui proces penal declanșat;

2) Măsurile preventive se aplică numai bănuitului, învinuitului, și inculpatului;
3) Măsurile preventive se aplică la oportunitatea procurorului sau după caz
judecătorului de instrucție și instanței de judecată;
4) Masurile preventive au un caracter facultativ;
5) Măsurile preventive nu sunt caracteristice oricărei cauze penale, având un
caracter adiacent față de activitatea procesuală principală;
6) La aplicarea măsurilor preventive sunt prevăzute o serie de condiții ce
trebuie realizate cumulativ și existența în această privință a unui obiect autonom, auxiliar
de probațiune alături de obiectul principal al probațiunii
Autorii ruși А. В. Смирнов, К. Б. Калиновский, completează aceste caracteristici cu

altele două:
7) Aplicarea măsurilor preventive constă în limitarea pe o anumită perioadă de

timp a libertății persoane banuite, învinuite și a inculpatului (libertatea de a se deplasa, a
vorbi, și savirșirea altor acțiuni). Uneori îngradirea dreptului la libera circulație se rezumă
la aplicarea arestului la domiciliu sau arestul preventiv. Astfel oricare din masurile
preventive aplicate duc la asigurarea prezenței banuitului, învinuitului, inculpatului la
desfășurarea urmariii penale și judecarea cauzei pentru a face posibilă executarea sentinței,
plus la toate toate masurile poartă un caracter individual ce depinde de comportamentul
persoanei în comparație cu masurile asiguratorii în procesul civil care poartă un caracter
patrimonial prin interzicerea și limitarea gestionariii patrimoniului;
8) Măsurile preventive se aplică pentru asigurarea atingerii unor scopuri bine
determinate- asigurarea prezenței, banuitului, învinuitului, inculpatului la desfășurarea
9
Procesual Penal, Ediția I, Editura Cartier, Chișinău, 2005, p. 359,
10
urmăririi penale, împiedicarea săvârșirii unor acțiuni din partea banuitului, învinuitului,
inculpatului ce ar influența stabilirea adevărului, asigurarea executării sentinței10.
Toate aceste caracteristici și fac deosebirea dintre sancțiunile penale și conferă un caracter
nepunitiv, dar totodată li limitativ al masurilor preventive.
Codul de procedură penală la fel instituie și anumite garanții care se manifestă prin:
a) Măsurile preventive se aplică doar banuitului învinuitului, inculpatului după

pornirea procesului penal (art. 175 CPP)
b) Îngrădește dreptul la libertate banuitului, învinuitului, inculpatului pe tot
parcursul procesului cât nu este răsturnată prezumția vinovăției;
c) Se aplică pentru un termen prevăzut de lege( Const. art. 25 și art. 178, 186,
188 CPP);
d) Aplicarea unei masuri preventive trebuie să aibă ca temeiuri doar cele
prevăzute de lege (art. 176, CPP );
e) Pentru stabilirea si aplicarea masurilor preventive sunt nevoie de probe
pertinente, concludente și utile;
f) Pentru stabilirea și aplicarea masurilor preventive trebuie de respectat
consecutivitatea acțiunilor procesuale(art. 25 Const.)
g) Aplicarea măsurilor preventive nu sunt obligatorii( caracter facultativ), ele
nu constituie o obligație a organului de urmărire penală a judecătorului dar este un drept;
h) Față de banuit, învinuit, inculpat nu pot fi aplicate cumulativ mai multe
masuri preventive, se aplică doar una.
i) Obligația de eliberare a banuitului, învinuitului, inculpatului de sub măsura
preventivă aplicată în caz de dispariție a temeiurilor aplicării ( art. 25, Const.)
j) Posibilitatea atacării hotărârilor privind măsurile preventive (art. 196, CPP)
Desigur îngerințele în dreptul persoanelor care sunt banuite, învinuite sau deja au statut de
inculpat sunt necesare pentru atingerea scopurilor procesului penal și desfășurarea normală a
urmăririi penale și judecării cauzei, pentru asigurarea ordinii publice și nemijlocit la executarea
sentinței pentru a crea și a asigura sentimentul de securitate a persoanei, societății.
10
А. В. Смирнов, К. Б. Калиновский, Уголовный процесс 2-е издание, Питер, 2005, с. 247.
11
Potrivit alin. (3) al art. 1 din CPP, organele de urmărire penală și instațele de judecată în
cursul procesului sânt obligate să activeze în așa mod încât nici o persoană să nu fie neântemeiat
banuită, învinuită sau condamnată și ca nici o perosană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără
necesitate măsurilor procesuale de constringere.
În final credem că măsurile preventive reprezintă o categorie din sistemul măsurilor

procesuale de constrângere care sunt prevăzute exhaustiv în Codul de procedură penală al
Republicii Moldova, care au un caracter de constrângere și se aplică doar în raport cu
persoanele banuite, învinuite și cei ce au statut de inculpat de către organele competente, cu
scopul de a asigura buna desfășurare a procesului penal, a împiedica persoana de a întreprinde
oarecare acțiuni ce ar periclita activitatea organelor de urmărire penală în aflarea adevărului
și a asigura executarea sentinței în caz că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată.
1.1.2 Clasificarea măsurilor preventive și felurile acestora
Conform prevederilor alin. (3), art. 175 din CPP al RM, sunt enumărate exhaustiv
următoarele categorii de măsuri preventive, pe care procurorul sau instanțele de judecată au dreptul
de a le aplica în cursul desfășurării procesului penal:
a) Obligarea de a nu parăsi localitatea;

b) Obligarea de a nu părăsi țara;
c) Garanția personală;
d) Garanția unei organizații;
e) Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
f) Transmiterea sub supraveghere a militarului;
g) Transmiterea sub supraveghere a minorului;
h) Liberarea provizorie sub control judiciar;
i) Liberarea provizorie pe cauțiune;
j) Arestarea la domiciliu;
k) Arestarea preventivă;
12
Reieșind din prevederile alin. (4), (5) al art. 175 din CPP rezultă următoarele criterii de
clasificare11:
a) Măsuri preventive generale aplicate oricărui banuit, învinuit;

b) Măsuri preventive speciale aplicate acuzatului minor sau militar;
c) Măsuri preventive principale;
d) Măsuri preventive complementare (ridicarea provizorie a permisului de
conducere a mijloacelor de transport );
e) Măsuri preventive privative de libertate (arestarea preventivă, arestarea la
domiciliu );
f) Măsuri preventive neprivative de libertate;
g) Măsuri alternative arestării(arestarea la domiciliu, liberarea provizorie sub
control judiciar, liberarea provizorie pe cauțiune );
În literatura rusă găsim și alte criterii de clasificare cum ar fi criteriul motivelor care
determină purtarea corespunzătoare a învinuitului12. potrivit acestui criteriu măsurile preventive
se împart în trei categorii:
1) Măsuri de constrângere psihologică, bazate pe următoarele motivații:

a) Motivația lăuntrică a învinuitului: motiv egoist (cauțiunia); motiv social
(declarația de nepărăsire a localității);
b) Motivația unei terțe persoane: motiv egoist (garanția personală privită din
punct de vedere al răspunderii morale și materiale a garantului); motiv social (garanția cu
esență morală a organizației, persoanelor cu funcții de răspundere);
2) Măsuri cu caracter de constrângere fizică: arestul preventiv, arestul la
domiciliu;
3) Măsurile de constrângere cu caracter administrativ (supravecherea de către
poliție).
Această clasificare face diferența dintre măsurile preventive din punct de vedere al metodei
de costrângere.
11
Procesual Penal, Ediția I, Editura Cartier, Chișinău, 2005, p. 360.
12
П. И. Люблинский , Свобода личности в уголовном процессе. Санкт-Петербург, 1906, с. 27.
13
Dr. Tudor Osoianu și Dr. Victor Orândaș propun următoarele criterii de clasificare13:
1) După gradul de limitare a drepturilor și libertăților învinuitului;

2) După metoda de costângere statală
3) După gradul de realizare a scopurilor măsurilor preventive;
4) După diferențierea statutului banuitului, învinuitului și inculpatului;
5) După gradul de dependență față de pericolul social al infracțiunii.
Aceste criterii de clasificare a măsurilor preventive sunt analizate în felul următor:
1. Luând la bază gradul de limitare a drepturilor și libertăților

învinuitului, măsurile preventive pot fi divizate în trei grupe, fiecare limitând într-o
anumită măsură drepturile și libertățile învinuitului.
În prima grupă intră măsurile preventive care au un impact minimal asupra drepturilor
învinuitului; în acest caz este vorba despre limitarea dreptului la peregrinare, la alegerea locului
de trai, sau de a călători peste hotare. La această grupă se referă așa măsuri preventive ca: declarația
în scris de anu părăsi localitatea, obligația de anu părăsi țara, garanția personală, garanția
organizațiilor obștești, și măsurile preventive aplicabile subiecților speciali: supravegherea
minorului de către o instituție educativă de tip închis sau parinți, curatori, tutori și supravegherea
militarului de către comandamentul unitații militare.
La a doua grupă de măsuri preventive cu limitarea medie a drepturilor și libertăților

învinuitului se referă liberarea provizorie pe cauțiune și liberarea provizorie sub controlul judiciar.
Prin aplicarea acestor măsuri preventive de alternativă a arestului se limitează nu numai dreptul
învinuituluii la peregrinare, dar și dreptul la proprietate, precum și dreptul învinuitului de a practica
anumite activitați.
Grupa a treia include măsurile preventive care limitează foarte drastic libertățile și
drepturile învinuitului. Acestea sunt arestul preventiv și arestul la domiciliu prevăzute de CPP.
2. După metoda de constrângere statală măsurile preventive se clasifică

conform formelor tradiționale de manifestare a puterii de constrângere a statului și anume
metoda: psihologică, fizică, materială
13
Dr. Tudor Osoianu, Dr. Victor Orîndaș, Procedură Penală: Partea Generală: Curs Universitar,Chișinău 2004, p.
202.
14
Măsurile preventive sub formă de constrângere fizică sunt cele mai drastice și severe,
deoarece limitează substanțial drepturile învinuitului. La această categorie se referă arestul
preventivși arestul aldomiciliu.
Prin constrângere materială, adică prin limitarea dreptului învinuitului, de a administra,

poseda și folosi patrimoniul său, acționează liberarea provizorie pe cauțiune și asa numita garanția
patrimonială întâlnitî în literatură și propusă de unii autori
Ultima grupă, cea mai numeraosă, include măsurile preventive care utilizează
constrângerea psihologică, aceasta exprimându-se în obligațiuni morale față de colectivul de
muncă, în cazul garanției obștești sau față de persoana garantului, în cazul garanției personale
3. În funcție de criteriul capacitații pentru a realiza scopurile urmărite de

măsurile preventive ca institut al procesului penal, putem diferenția capacitatea fiecărei
măsuri preventive pentru a garanta o purtare corespunzătoare a învinuitului sau a bănuitului
pe parcursul desfășurării procesului penal. De exemplu, la aplicarea măsurilor preventive
se folosesc costrângerea psihologică, scopul imediat fiind asigurarea prezenței învinuitului
sau banuitului la citațiile organelor de drept. La aplicarea măsurilor preventive care se
folosesc constângerea materială scopurile imediate propuse spre realizare sunt ceva mai
largi, în snsul că, pe lânngă asigurarea prezenței înviuitului la citație, constrângerea
materială detașesază învinuitul de la activitatea distructivă îndreptată spre deteriorarea
probelor și îngrădește implicarea acestuia în activitatea ce împiedică aflarea adevărului.
Grupa a treia cuprinde măsurile de constrângere fizică, care estea cea mai efectivă din
punctul de vedere al realizării scopurilor măsurilor preventive. La aplicarea măsurilor
preventive, din această grupă, se obține nu numai o purtare corespunzătoare a învinuitului
pe tot parcursul procesului penal, dar și se preântimpină eschivarea acestuia de la
răspundere, încetarea activitații criminale, precum și se împiedică interveniția negatică a
învinuitului în procesul de probațiune.
4. În funcție de statutul învinuitului asupra căruia se aplică măsura
preventivă. Conform regulii generale, măsurile preventive se aplică față de banuit sau
învinuiți și inculpați în baza temeiurilor legale, indiferent de statutul social pe acare aceștia
îl dețin, indiferent de vârstă, locul de muncă, starea sănătății și starea familială. Totodată,
luând în cosniderație situația specifică a unor categorii de persoane, este necesar a
introduce măsuri preventive adăugătoare care ar avea o eficacitate mai maire în comparație
15
cu măsurile preventive generale, în ceia ce privește atingerea sarcinilor urmărite de
procesul penal, concomitent fiind respectate drepturile persoanelor puse sub învinuire.
Ca subiecți speciali aici apar minorii și militarii. Poziția specială a militarilor
învinuiți este explicată prin faptul că acțiunile acestor persoane depind în mare parte de
ordinile condanților unitaților militare și deci nu pot respecta condițiile psihologice impuse
de măsurile preventive. Din aceste considerente așa măsură preventivă ca supravegherea
militarului de către comandamentul unitații militare este măsură care acordă dreptul
comandamentului militar de a întreprinde măsuri pentru garantarea unei purtări
corespunzătoare a învinuitului.
În privința minorilor o măsură preventivă specială cum este supravegherea
minorului de către parinți, tutori , curatori și instituții speciale de tip închis este la fel de
foarte adecvată, deoarece aceasta premite de a atrage parinții minorului sau persaonele și
instituțiile care îndeplinesc obligațiile părintești în relații procesual-penale, care garantează
purtarea cuvenită a minorului pe parcursul procesului penal.
5. După gradul de dependență a măsurii preventive aplicabile față de
gravitatea învinuirii putem diferenția două grupe principale. Fiecare din ele include
anumite măsuri preventive care se aplică în funcție de gravitatea invinuirii înaintate.
Potrivit art. 176, alin. (2) CPP, arestarea preventivă și măsurile alternative arestării se
aplică numai persoanei care este banuită, învinuită de săvârșirea unei infrațiuni grave,
deosebit de grave sau excepțional de grave, iar în cazurile existenței unei banuieli
rezonabile privind săvârșirea altor infracțiuni, ele se aplică învinuitului, inculpatului, care
a comis cel puțin unda din acțiunile enumărate la alin. (1) art. 176, adică:
a) În cazul că există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că
banuitul, învinuitul, inculpatul se va ascunde de organul de urmarire penală;
b) Continuarea activitații infracționale;
c) Riscul împiedicării stabilirii adevărului;
În comparație cu CPP al RM, Codul de procedură penală al Romaniei prevede o listă mai
mică a măsurilor preventive în alin. (3), art. 20214 :
a) Reținerea;
b) Cotrolul judiciar;
14
Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010
16
c) Controlul judiciar pe cauțiune;
d) Arestul la domiciliu;
e) Arestarea preventivă
După cum vedem reținerea în CPP al Romaniei este reglementată ca o măsură preventivă
și este inclusă în lista, pe când în CPP al RM aceasta este reglementată ca o instituție separată de
măsurile preventive.
Ne punem întrebarea, oare nu ar trebui inclusă reținerea în lista felurilor de măsuri

preventive?
Dacă să privim prin prisma sarcinilor pe care le urmărește organul de urmărire pnală la
palicarea reținerii15:
1) Prevenirea sustragerii banuitului de la urmărirea penală;

2) Prevenirea împiedicării stabilirii adevărului în procesul penal;
3) Curmarea acțiunii criminale și prevenirea săvârșirii altor infracțiuni
4) Stabilirea identitații persoanei bănuite de săvârșirea unei infracțiuni;
5) Prevenirea sustragerii învinuitului de la urmărirea penală până la arestarea
preventivă a acestuia
6) Asigurarea executării sentinței de condamnare la pedeapsa închisorii în
legătură cu anularea condamnarii cu suspendarea executării pedepsei sau anularea liberării
condiționate de pedeapsă înainte de termen;
atunci ele sunt asemănătoare și chiar identice unele cu cele ale măsurilor preventive în
general.
Noi avem o propunere de Lege ferenda și anume de a modifica CPP al RM și a include

reținerea în lista măsurilor preventive și anume datorită argumentului invocat mai sus.
1.1.3 Condițiile, temeiurile și circumstanțele care se iau în

considerație la aplicarea măsurilor preventive
Reieșind din faptul că măsurile preventive nu au caracter de sancțiuni penale, totuși ele
îngrădesc anumite drepturi cum ar fi cel la libertatea individuală. Constituția RM, prin prisma
alin. (1), (2), (4), (5), 6) al art. 25 , instituie anumite garanții ce ține de aplicarea și termenul
15
17
masurilor preventive: Statul garantează inviolabilitatea libertății individuale, iar pentru imixtiune
și limitarea acesteia organul de urmărire penală, instanța de judecată urmează să respecte
procedura prevăzută de lege și să aplice aceste măsuri doar în cazurile prevăzute de lege.
Referitor la măsurile preventive privative de libertate ca arestul preventiv, termenul de 30

de zile este termenul maxim pentru care poate fi arestat banuitul, învinuitul, inculpatului, printrun
singur mandat, cu posibilitatea prelugirii acestui termen până la 12 luni de către judecător sau de
instanța judecătorească.
Nemijlocit CPP al RM în conținutul art. 176, 177 reglementează cazurile și procedura de

aplicare a măsurilor preventive.
Astfel legiuitorul moldav prin prisma art. 25 din Const. și art. 176, 177 CPP al RM conferă
un caracter legal măsurilor preventive
Profesorul rus А, С. Кобликов, afirmă că aplicarea măsurilor preventive sunt posibile

doar când organul de urmărire penală dispune de probe suficiente și întemeiate că fără aplicarea
lor nu se va putea atinge scopul procesului penal, în urma acțiunilor de împiedicare care pot surveni
din partea învinuitului (bănuitului). Organul de urmărire penală sau instanța de judecată trebuie să
dispună de astfel de probe, care ar permite prognozarea acțiunilor și faptelor învinuitului
(banuitului) cu specific genului său de activitatea și posibilitățile lui reale de a influența mersul
normal al procesului penal16.
Ю. К. Якимович, Т. Д. Пан relatează că măsurile preventive se aleg și se aplică nu la

intuiția simplă a ofițerului de urmărire penală. Pentru alegerea unei măsuri preventive trebuie să
existe materiale probante suficientece dau de înțeles că învinuitul poate să se ascundă de organul
de urmărire penală, să continuie activitatea criminală și să împiedice bunei desfășurări a urmăririi
penale, dar pe lângă toate acestea trebuie de luat în considerație că:
1) Informația obținută trebuie să fie suficientă pentru o posibilă bănuială dar

nu pentru o convigere sigură, că învinuitul o să se sutragă etc.;
2) Aceste date pot fi obținute atât din acțiunile procesuale cât și activitatea
operativă de investigație;
16
В. П. Божьев, Уголовный процесс: Учебник для вузов, Москва, 2000, с. 193.
18
3) Dacă pentru a alege o măsură procesuală este nevoie de acordul instanței
judecătorești, aceste materiale urmează a fi anexate în demersul înaintat pentu a lua
cunoștină;17
Este greu întradevăr de prezis comportamentul persoanei care parte a procesului penal și
anume în calitate de banuit, învinuit, inculpat. Intervenția organelor de drept și limitarea drepturilor
acestor categorii de subiecți urmează a fi făcută doar dacă în baza informației deținute despre starea
actuală a banuitului, învinuitului, inculpatului, starea anterioară atragerii lui în proces, precum și
de posibilitățile lui reale, se de de înțeles că are posibilitatea de a săvârți una din acțiunile prevăzute
de lege în art. 176 alin. (1). CPP al RM.
Prin prisma art. 177 și 176, din CPP, măsurile preventive se pot aplica de către procuror
sau la demersul oraganului de urmărire penală, sau în dependență de situație de către instața de
judecată, doar în cazul când există temeiuri rezonabile de a presupune că:
1) Bănuitul, învinuitul, inculpatul poate să se ascundă de organul de urmărire

penală sau instanța de judecată;
2) Bănuitul, învinuitul, inculpatul prin acțiunile sale poate împiedica aflarea
adevărului în procesul penal;
3) Bănuitul, învinuitul, inculpatul poate comite alte infracțiuni;
4) Bănuitul, învinuitul, inculpatul poate amenința martorul, altor parți în
procesul penal;
5) Bănuitul, învinuitul, inculpatul poate distruge probele;
6) Bănuitul, învinuitul, inculpatul poate prin alte mijloace să împiedice
desfășurarea procesului penal (provocarea,coruperea sau impunerea(constrângerea) unei
persoane de a depune mărturii sau abținerea de la depunerea mărturiilor sau la traducerea
incorectă)18.
La fel unul din temeiurile prevvăzute de art. 176 unul din temeiurile pentru care procurorul
sau instanța pot aplica o măsură preventivă este asigurarea executării sentinței.
Date care presupun că învinuitul (banuitul) ar putea să se ascundă pot fi:
a) Lipsa actelor de identitate, sau a locului pemanent de trai;
17
Ю. К. Якимович, Т. Д. Пан, Досудебное Производство по УПК Российской Федерации, Издательство Р.
Асланова «Юридический центр Пресс», Санкт-Петербург, 2004, с.78.
18 18
Н. М. Кисеев, Уголовный процесс, Издательство MONOGRAF, Chișinău, 2006, p. 444- 445.
19
b) Neprezentarea la citațiile făcute;
c) Concedierea de la locul de muncă sau informația privind procurarea
biletelor în legătură cu plecarea în strainătate;
d) Înstrăinarea apartamentului (casei) sau al altui imobil;
e) Starea de recidivă periculoasă sau deosebit de periculoasă.
Date care presupun împiedicarea stabilirii adevărului în procesul penal sunt:
a) Influiențarea martorilor, părții vătămate (victimei) expertului prin corupere

sau amenințare;
b) Distrugerea ori alterarea probelor materiale;
c) Falsificarea documentelor19.
Date ce presupun continuarea săvârșirii acțiunilor infracționale de către învinuit (banuit)

sunt:
a) Existența relațiilor cu mediul criminal;

b) Acte de pregătire pentru săvârșirea unor infracțiuni;
c) Amenințarea reală cu răfuiala față de victimă sau martori20.
În literatura rusă de specialitate temeiurile de aplicare a măsurilor preventive se clasifică

în generale și speciale21.
În categoria temeiurilor generale se include informația, care permite de a înainta

învinuirea sau de apune pe banca banuiților, o persoană concretă de săvârșirea unei infracțiuni. De
regulă după aceste acțiuni este posibilă aplicarea unei măsuri procesuale. Dar cum menționează А.
С. Кобликова, simpla deținere în cauză a temeiurilor generale nu aduc după sine automat
posibilitatea aplicării de către organul de urmărire penală sau instanța de judecată de a aplica o
măsură preventivă banuitului, învinuitului, inculpatului. Pentru aceasta este nevoie de întrunit
temeiurile speciale prevăzute de art. 176, alin. (1) din CPP al RM. Utilizarea cailor legale de
apărare de către banuit, învinuit, inculpat inclusiv refuzul de a depune declarații sau darea
declarațiilor false nu se pot lua în considerație ca temeiuri pentru aplicarea măsurilor preventive.
19
20
Procesual Penal, Ediția I, Editura Cartier, Chișinău, 2005, p. 362- 363.
21
20
Pe lângă temeiurile prevăzute de lege în alin. (1), art. 176, din CPP, conform alin. (3) al
aceluiași art., legea obligă organul de urmărire penală și instanța de judecată ca la soluționarea
chestiunii ce ține de aplicarea măsurii preventive sa ia în considerație următoarele criterii
complimentare:
a) Caracterul și gradul prejudiciabil al faptei incriminate;

b) Persoana banuitului, învinuitului, inculpatului;
c) Vârsta și starea sănătății lui;
d) Ocupația lui;
e) Situația familială și prezența persoanelor întreținute;
f) Starea lui materială;
g) Prezența unui loc permanent de trai;
h) Alte circumstanțe esențiale.
Alin.(4) al art.176 din CPP al RM, stipulează, că în caz că lipsesc temeiurile de aplicare a
unei măsuri preventive față de banuit, învinuit, inculpat, de la el organul de urmărire penală sau
instanța urmează să ia obligația în scris de ase prezenta la citarea organului de urmărire penală sau
a instanței și de a le informa despre schimbarea domiciliului.
1.1.4 Organele abilitate cu dreptul de a aplica măsurile preventive și actele prin care se
aplică aceste măsuri
În conformitate cu prevederile art. 177 din CPP, decizia cu privire la aplicarea măsurii
preventive este luată de procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală, prin emiterea
fie din oficiu sau la demersul organului de urmărire penală, o orodnonață motivată. În ordonanță
procurorul indică fapta care face obiectul banuirii, învinuirii, prevederele legale în care aceasta se
încadrează și pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită, necesitatea aplicării măsurii
preventive, precum și faptul dacă banuitului, învinuitului, inculpatului i s-au explicat consecințele
încălcării măsurilor preventive.Când măsura preventivă este aplicată de instanța de judecată,
aceasta emite o încheiere motivată, în care se indică: infracțiunia de care este învinuită, inculpată
persoana; temeiul alegerii măsurii preventive respective, cu menționarea datelor concrete care au
determinat luarea acestei măsuri; necesitatea aplicării măsurii preventive, precum și dacă
învinuitului, inculpatului i s-au adus la cunoștință efectele încălcării măsurii preventive;
argumentele reprezentantului, apărătorului, învinuitului, inculpatului, motivindu-se admiterea sau
neadmiterea lor la stabilirea măsurii. Arestarea preventivă, arestarea la domiciliu, liberarea
provizorie a persoanei pe cauțiune și liberarea provizorie a persoanei sub control judiciar se aplică
21
numai conform hotărârii instanței de judecată emise, atât în baza demersului procurorului, cât și
din oficiu atunci când judecă cauza respectivă. Arestarea la domiciuliu, liberarea provizorie pe
cauțiune și liberarea provizorie a persoanei sub control judiciar se aplică de către instanță ca
alternativă arestării preventive, în baza demersului organului de urmărire penală sau la cererea
părții apărarii.
Ordinea procesuală de aplicare a măsurilor preventive nu este similară pentru toate.

Această ordine poate fi clasificată în trei categorii:
1. Aplicate de către procuror, din oficiu sau la demersul organului de urmărire

penală fără acordul instanței de judecată;
2. Aplicate de procuror, din oficiu sau la demersul organului de urmărire
penală, cu acordul instaței de judecată;
3. Aplicate nemijlocit prin încheierea (decizia) instanței de judecată.
Din cele prevăzute în art. 177 din CPP al RM rezultă că:
1. Procurorul din oficiu sau la demersul organului de urmărire penală,

poate aplica fără acordul instanței de judecată următoarele măsuri preventive:
a) Obligarea de a nu părăsi localitatea;
b) Obligarea de a nu părăsi țara;
c) Garația personală;
d) Garanția unei organizații;
e) Transmiterea sub supraveghere a militarului;
f) Transmiterea sub supraveghere a minorului;
2. Procurorul este obligat să trimită un demers judecătorului de instrucție
pentru aplicarea următoarelor măsuri preventive:
a) Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
b) Liberarea provizorie sub control judiciar;
c) Liberarea provizorie sub cauțiune;
d) Arestul la domiciliu;
e) Arestul preventiv.
Instanța de judecată, examinând cauza în fond, este în drept să aplice orice măsură, fie că
este privativă de libertate sau neprivativă.
22
Pe lângă chestiunile arătate la alin. (1) al art. 177 din CPP, ordonața procurorului și
încheierea instanței de judecată trebuie să cuprindă și mențiunile prevăzute de alin. (2) al art. 255
din CPP, precum și datele de anchetă ale banuitului, învinuitului, inculpatului: ora, ziua, luna și
anul întocmirii; durata aplicării măsurii preventive. Încheierea instanței de judecată privind
arestarea la domiciliu, liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune va include și
interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste măsuri, precum și modul și termenul de atac al actelor
prin care se aplică măsura preventivă în conformitate cu alin. (2) al art. 196, 311, 329 din CPP.22
Teoria formulează anumiți pași obligatorii pe care trebuie de respectat la aplicarea ,

înlocuire, executarea măsurii preventive:
I. Stabilirea cadrului normativ ce reglementează instituția măsurilor

preventive;
II. Stabilirea temeiurilor pentru alegerea, înlocuirea, revocarea măsurilor
procesuale sau menținerea măsurii aplicate;
III. Luarea deciziei cu privire la aplicarea măsurii preventive;
IV. Organizarea-conducerea asigurării procesului de aplicare a măsurilor
procesuale preventive;
V. Cotrolul asupra executării măsurii procesuale de constrângere23
1.1.5 Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive
Potrivit conținutului art. 195 și 329 din CPP măsurile preventive aplicate pot fi înlocuite,
revocate pe tot parcursul procesului penal. Măsura preventivă aplicată poate fi înlocuită cu una
mai aspră, dacă necesitatea acesteia este confirmată prin probe sau cu una mai ușoară, dacă prin
aplicarea ei se va asigura comportamentul respectiv al banuitului, învinuitului, inculpatului, în
scopul desfășurării normale a procesului penal și al asigurării executării sentinței.
Modificarea învinuirii atât în sensul atenuarii, cât ți în sensul agravării ei, schimbarea stării
sănătății sau situației familiale ori încălcarea condițiilor unei măsuri preventive neprivative de
libertate luate anterior, ori pronunțarea sentinței de condamnare la pedeapsa închisorii, când
inculpatului anterior îi este aplicată o măsură preventivă neprivativă de libertate, sunt temeiuri de
înlocuire a măsurilor preventive. Înlocuirea măsurii preventive poate fi dispusă în faza urmării
22
23
В. А. Михайлов, Методологические осноы мер пресечения- М., 1998, с.53.
23
penale, de regulă la cere sau demers, iar in faza judecării cauzei și din oficiu de către instanța de
judecată24.
Potrivit alin. (2) al art. 195 din CPP, măsura preventivă se revocă de către organul de care
a dispus-o în cazul în care au dispărut temeiurile pentru aplicarea acesteia.
Măsurile preventive privative de libertate precum și liberarea provizorie pe caușiune sau

sub control judiciar pot fi înlocuite sau revocate doar de către judecătorul de instrucție sau după
caz, de instața de judecată (alin. (3) al art. 195).
Înlocuirea, revocarea nemijlocit ține de decizia procurorului, judecătorului de instrucție sau

după caz, a instanței de judecată. La rândul său deciziile organelor abilitate cu dreptul de revocare,
înlocuire trebuie să fie motivate și anume din punct de vedere al dispariției temeiurilor sau
modificării lor în cursul procesului penal, de nu survine riscul atăcării actelor procesuale și după
caz afectarea autorității organului ce a emis actul.
Conform alin. (4) al art. 195 din CPP, încheierea, dispozitivul sentinței sau decizia de
înlocuire ori de revocare a arestării preventive se execută imediat.
Spre deosebire de revocarea măsurilor de prevenție, care este un cat procesual a cărui
oportunitate o pareciază organele judiciare, încetarea de drept a măsurilor de prevenție este un
obstacol legal împotriva menținerii acestor măsuri25
Temeiurile de încetare de drept a măsurilor preventive obligă procurorul, judecătorul de

instrucție sau după caz, instanța de judecată să desființeze măsurile aplicabile.
Conform alin. (5) al art. 195 din CPP, măsurile preventive încetează de drept în următoarele
cazuri:
1) La expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organul de

urmărire penală sau instanță, dacă nu a fost prelungit în conformitate cu legea;
2) În caz de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, de încetare a
procesului penal sau de achitare a procesului penal;
3) În caz de punere în executare a sentinței de condamnare.
24 24
25
Ion Neagu, Drept procesual penal, București, Editura Academiei Române, 1988, p. 311.
24
Măsura preventivă privativă de libertate încetează de drept și în cazul adoptării sentinței de
condamnare cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate (alin. 6 al art. 195 din CPP).
Astfel la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organul de urmărire penală
sau instanță administrația locului de deținere este obligată să elibereze imediat persoana arestată,
alin. (7) al art. 195 din CPP.
Când procurorul dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi
penale, iar instanța de judecată adoptă soluția achitarii persoanei sau după caz încetarea procesului
penal, menținerea oricărei măsuri procesuale de constrângere este inadmisibilă datorită faptului că
cel acuzat a fost reabilitat sau după caz, absolvit de răspunderea penală26.
Măsura privativă de libertate încetează de drept și în alte cazuri analogice27:
1. Condamnarea cu stabilirea pedepsei și cu libertatea de executare, pct. 2) din

alin. (3) al art. 389 din CPP;
2. Condamnarea fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală,
pct. 3) din alin. (3) al art. 389 din CPP;
3. Condamnarea la închisoarea cu suspendarea condiționată a executării
pedepsei, alin. (2) al art.389 din CPP.
În caz de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, de încetare a procesului penal

sau de achitare a persoanei precum și în cazul când a fost adoptată o sentință de condamnare
cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate, procurorul, judecătorul de instrucție sau
după caz, instanța de judecată sânt obligați să trimită imediat copiile de pe hotărârile
respective administrației locului de deținere a persoanei pentru executare, alin. (8) al art.
195 din CPP.
1.1.6 Atacarea hotărârilor privind măsurile preventive
Măsurile preventive odată aplicate, limitează persoanele în drepturile și libertățile

constituționale. Pornind de la legea supremă alin. (4) al art. 26 din Constituție și art. 196
din CPP, legiuitorul a instituit garanția ce asigură posibilitatea atacarea hotărârilor
26
27
Ibidem, p. 369.
25
privind măsurile preventive în caz că banuitul, învinuitul, inculpatul nu este deacord cu
măsura preventivă aplicată, prelungită sau înlocuită.
Ordonanța procurorului cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii

preventive poate fi atacată cu plângere judecătorului de instrucție de către banuit,
învinuit, apărătorul sau reprezentantul său legal, alin. (1) al art. 196 din CPP.
Referitor la hotarârile de aplicare a măsurilor privative de libertate: arestul

preventiv, arestul la domiciliu precum și eliberarea sub cauțiune și sub control judiciar,
care sunt emise de către judecătorul de instrucție sau după caz de instanța de judecată, se
atacă cu recurs în instanța ierarhic superioară, alin. (2) al art. 196 din CPP și alin. (4) al
art. 26 din Const.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova a transpus în aplicare odată cu

aderarea Republicii Moldova, la 12 septembrie 1997, la Convenția Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale dispozițiile art. 5, paragraful
4 al CEDO, care reglementează “orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau
deținere are dreptul să introduce un recurs în fața unui tribunal, pentru ca aceasta să
statuieze într-un termen scurt asupra legalitații deținerii sale ți să dispună eliberarea sa
dacă deținerea este ilegală”.
Legea procesual penală prevede expres termenul și procedura examinării plângerii

împotriva ordnonanței procurorului privind măsurile preventive, aceste regăsinduse în
prevederile art. 298, 299 din CPP, privind termenul de examinare a acestor plângeri,
precum și dispozițiile alin. (4) și (5) ale ar. 313 din CPP.
Atacarea hotăririlor judecătorului de instrucție cu privire la aplicarea sau

neaplicarea arestării, privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ei sau privind
liberarea provizorie sau refuzul liberării provizorii este reglementată în art. 311 din CPP.
Recursul împotriva încheierii judecătorului de instrucție privind aplicarea sau

neaplicarea arestării preventive sau a arestării la domiciliu, privind prelungirea sau
refuzul de prelungire durata ei, privind liberarea provizorie sau refuzul liberării
provizorii, se depune de către procuror, bănuit, învinuit, apărătorul sau, reprezentantul
său legal în instanța care a adoptat încheierea ori prin intermediul administrației locului
de deținere, în termen de 3 zile de la data adoptării încheierii. Pentru persoana arestată,
termenul de 3 zile începe să curgă de la data înmânării copiei încheierii. În cazul când
26
persoana este deținută, recursul urmează a fi depus prin intermediul Administrației
locului de detenție, care este obligată să-l înregistreze și să-l expedieze instanței. Instanța
care a adoptat încheierea, primind recursul, în termen de 24 de ore, îl trimite, cu
materialele ce au stat la baza emiterii încheierii atacate, instanței de recurs, numind data
soluționării recursului, informând despre aceasta procurorul, apărătorul și reprezentantul
legal, după caz.
Judecătorul de instrucție fixează data soluționării recursului cât mai curând

posibil, dar nu mai târziu de 5 zile de la data primirii recursului28.
În faza judecării cauzei instanța de judecată soluționează toate chestiunile privind

măsurile preventive, dar cu recurs separat pot fi atacate, potrivit alin. (2) al art. 329 din
CPP, numai încheierea privind aplicarea arestării preventive sau înlocuirii unei măsuri
preventive neprivative de libertate cu arestarea preventivă celelalte hotărâri ale instanței
de judecată privind aplicarea, înlocuirea, revocarea sau refuzul aplicării, înlocuirii ori
refuzul revocării, precum și alte hotărâri pot fi atacate cu apel sau recurs numai o dată cu
sentința, potrivit art. 400, 437 din CPP29.
2.1 Arestul preventiv ca măsură excepțională
2.2.2 Noțiunia și particularitățile arestării preventive
Caracterul legal la aplicarea arestului ca măsură ce permite limitarea dreptului la

libertate individuală și siguranță este conferit de Constituția și Codul de procedură penală
al Republicii Moldova30.
Potrivit art. 7 al Codului de procedură penală al RM, hotărârile Curții Europene a

Drepturilor Omului sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală, procurori și
instanțele de judecată, iar Hotărârile Plenului Curții Supreme de Justiție poartă un
caracter de recomandare31.
28
Igor Dolea, Sergiu Ursu, Bjørn Larsen, Denis Arcușa, Arestarea preventivă în Republica Moldova și în țările
europene, Cartier, Chișinău, 2014. p. 68-69.
29
30
Legea nr. 122-XV din 14 martie 2003.
31
europene, Cartier, Chișinău, 2014. p. 9.
27
În mod firesc, la adoptarea hotărârii privind aplicarea detenției, instanțele
naționale trebuie să aplice standardele impuse de Convenția europeană a Drepturilor
Omului:
a) legalitatea detenției; existența unei banuieli rezonabile;

b) prezența unui risc; proporționalitatea, rezonabilitatea și necesitatea aplicării
detenției și, în sfârșit, posibilitatea aplicării măsurilor alternative detenției32.
Cu privire la aplicarea arestului preventiv, Plenul curții Supreme de Justiție a emis

hotărârea explicativă în anul 2013“Despre aplicarea de către instanțele judecătorești a
unor prevederi ale legislației de procedură penală privind arestarea preventivă și
arestarea la domiciliu” care tratează cele mai importante aspecte în domeniul aplicării
arestării preventive.
Arestarea preventivă constă în deținerea bănuitului, învinuitului, inculpatului în

stare de arest în locurile și în condițiile prevăzute de lege, alin. (1) al art. 185 din CPP al
Republicii Moldova.
Arestarea preventivă este o măsură procesuală preventivă, privativă de libertate,

care constă în lipsirea de libertate a unei persoane în cazurile și procedura prevăzută de
lege, înainte de soluționarea definitivă a unei cauze penale pentru a se asigura buna
desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau
inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei33.
Considerăm că arestarea preventivă este o măsură procesulă preventivă,

privativă de libertate, aplicată de către judecătorul de instrucție la demersul
procurorului în faza de urmărire penală față de banuit, învinuit sau, după caz de
instanța de judecată în faza de judecare a cauzei, față de inculpat, pentru a asigura
buna desfășurare a procesului penal, pentru comiterea unei infracțiuni grave, deosebit
de grave sau excepțional de grave, precum și pentru infracțiunile ușoare și mai puțin
grave34 în cazul când învinuitul, inculpatul au comis cel puțin una din acțiunile
menționate la alin. (1) al art. 176 din CPP al RM.
32
Ibidem. p. 9.
33
Sima Constantin, Alexandru Țuculeanu, Dorin ciuncan, Arestarea preventivă, Editura LUMINA LEX, București,
2002, p. 3.
34
Art. 16 din Codul penal al Republicii Moldova.
28
În ceea ce privește particularitațile arestării preventive putem conchide că acestea
sunt următoarele:
1. Măsura arestării preventive este una privativă de libertate,

caracteristica dată denotă chiar din definiția legală, ceea ce presupune deținerea
banuitului, învinuitului, inculpatului în locurile stabilite de lege, adică în
izolatoare de detenție provizorie precum și in instituții penitenciare;
2. Arestarea preventivă este una facultativă, oportunitatea luării
acestei măsuri, fiind lăsată la discreția judecătorului de instrucție;
3. Arestarea este o măsură excepțională, este o măsură aplicată dacă
alte măsuri preventive nu pot înlătura riscul deturnării desfășurării normale a
procesului penal;
4. Măsura nominalizată este una temporară, luându-se pe o perioadă
de timp determinată, până la 6 luni, dacă persoana este învinuită de săvârșirea
unei infracțiuni, pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă de până la 15
ani închisoare; până la 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvârșirea unei
infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de până la 25 de ani
închisoare sau detențiune pe viață;
5. Măsura arestului preventiv este una provizorie, aceasta durează
atâta timp cât sunt prezente împrejurările pentru care a fost disusă și se revocă
imediat după dispariția acestora;
6. Arestul preventiv are un caracter de prevenție și nu caracter de
sancționare.
2.2.3 Termenele arestării preventive
Codul de procedură penală a Republicii Moldova reglementează în art. 186

perioada pentru care persoana poate fi deținută în baza hotărârii judecătorului de instrucție
și posibilitatea prelungirii acestui termen numai nu mai mult de 6 luni și 12 luni.
Termenul ținerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării persoanei

de libertate la reținerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reținută – de la momentul
executării hotărârii judecătorești privind aplicarea acestei măsuri preventive35. Ținerea
persoanei în stare de arest în faza urmăririi penale până la trimiterea cauzei în judecată nu
35
Articolul 186, alin (1), CPP.
29
va depăși 30 de zile, cu excepția cazurilor prevăzute de CPP 36. În cazuri excepționale, în
funcție de complexitatea cauzei penale, de gravitatea infracțiunii și în caz de pericol al
dispariției învinuitului ori de risc al exercitării din partea lui a presiunii asupra martorilor
sau al nimicirii ori deteriorării mijloacelor de probă, durata ținerii învinuitului în stare de
arest preventiv la faza urmăririi penale poate fi prelungită – până la 6 luni, dacă persoana
este învinuită de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de
până la 15 ani închisoare; - până la 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvârșirea unei
infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de până la 25 de ani închisoare sau
detenție pe viață37.
În cazul când pe banca banuiților, învinuiților, inculpaților este o persoană minoră,

durata ținerii în stare de arest preventiv poate fi prelungită numai până la 4 luni38. Fiecare
prelungire a duratei arestării preventive nu poate depăși 30 de zile în faza de urmărire
penală și 90 de zile în faza judecării cauzei39. După trimiterea cauzei în instanța de judecată,
termenul judecării cauzei cu menținerea inculpatului în stare de arest, din ziua primirii
cauzei în instanța de judecată și până la pronunțarea sentinței, nu poate depăși 6 luni, dacă
persoana este învinuită de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea penală prevede
pedeapsa maximă de 15 ani închisoare, și 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvârșirea
unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de până la 25 de ani închisoare
sau detențiune pe viață.
3.1 Bănuiala rezonabilă
Art. 5, p. 1, lit. C) al CEDO prevede că este posibilă privarea de libertate a unei

persoane, doar cu condiția că există o bănuială rezonabilă în privința persoanei că a
săvârșit o infracțiune pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea40.
Bănuiala este definită ca o suspiciune, presupunere, atitudine de neâncredere față

de cineva41.
36
Articolul 186, alin (2), CPP.
37
Articolul 186, alin. (3), CPP.
38
39
40
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, despre aplicarea de către instanțele
judecătorești a unor prevederi a legislației de procedură penală privind arestarea preventivă și arestarea la
domiciliu, Chișinău, 2015.
41
http://www.dex.ro/b%C4%83nuial%C4%83.
30
Bănuiala este un termen de uz general, dar analizat prin prisma procedurii penale,
termenul capătă o semnificație restrânsă, specială. Acest cuvănt este un substantiv verbal
format din verbul “a suspecta”, care înseamnă “a presupune vina cuiva, a-i preconiza
intențiile, acțiunile și comportamentul”. În prezent nu există un consens științific despre
locul bănuielii rezonabile în cadrul procedurii penale. În parte, acest lucru este din cauza
lipsei unei definiții juridice a acestui termen în, în ciuda referirilor sale repetate în textul
Codului de Procedură Penală al Republicii Moldova42.
Autorul rus Пантелеев И. А, clasifică banuiala rezonabilă în două tipuri43:
1. Bănuială de fapt;
2. Bănuială de drept.
Bănuiala de fapt reprezintă atitudinea ofițerului de urmărire penală față de persoana vizată,
pe baza datelor existente, precum că ea ar fi implicată în comiterea infracțiunii.
Bănuiala de drept reprezintă un act juridic special, care exprimă bănuiala, și cel mai
important, este preentat oficial persoanei, care din momentul dat capătă statut de banuit.
Autorul Andrei Pântea susține că bănuiala rezonabilă nu poate fi divizată în bănuială de

fapt și banuială de drept, deoarece ea reprezintă un tot întreg, și în momentul apariției la ofițerul
de urmărire penală îl obligă să întreprindă măsuri care vizează confirmarea sau infirmarea ipotezei
de vinovăție44.
Suntem deacord cu opinia autorului, fiindcă cum remarcă el, bănuiala de fapt nu poate fi
concepută fără banuiala de drept, datorită obligativitații consicutivitații acțiunilor ofițerului de
urmărire penală la momentul recunoșterii persoanei în calitate de banuit în procesul penal.
La fel bănuiala rezonabilă trebuie să existe și în momentul ce ofițerul de urmărire penală,

procurorul sau instanța de judecată decide aplicarea unei măsuri preventive, cum ar fi arestarea
preventivă, arestul la domiciliu.
În acest sens Curtea Supremă de Justiție explică că judecătorul de instrucție la stabilirea

dacă există o bănuială rezonabilă, că persoana în cauză a săvârșit infracțiunia incriminată, va
42
Andrei Pîntea, Accepțiunea bănuielii rezonabile potrivit legislației procesual penale, Revista Națională de Drept,
nr. 3, 2016, p.52.
43
Пантелеев И. А, Подозрение в уголовном процессе России: Учеб. Пособ. Екатеринбург, 2001. С. 11-12.
44
nr. 3, 2016, p.52
31
verifica doar dacă existe probe care ar convinge un observator obiectiv că persoana ar fi putut
săvârși infracțiunia și nu sub aspectul vinovăției sale45.
Deci bănuiala trebuie să fie întemeiată pe niște criterii obiective, și nu pe aprecieri

subiective.
Obiectiv ar însemna și cazul în care hotărârea judecătorului de instrucție cu privire la

aplicarea arestului preventiv sau arestului la domiciliu ar fi atacată la instanța superioară, i-ar cea
din urmă s-ar convinge că întradevăr temeiurile si probele sunt veridice și dovedesc posibilitatea
survenirii unui risc, și aplicarea măsurii preventive este necesară.
Deci în concluzie bănuiala rezonabilă are ca izvor circumstanșele de fapt și de drept

obiective descoperite si deținute de ofițerul de urmărire penală, prin acțiuni procesual penale
legale, care permit prezicerea unui posibil comportament sau intenție a presupusei persoane, de a
apela la unele activități de împiedicare a desfășurării normale a procesului penal, și a aflării
adevărului. Această bănuială trebuie să se materializeze într-un act procesual penal pentru a conferi
un caracter legal.
În literatura de specialitate sunt redate următoarele caracteristici ale bănuielii rezonabile46:
1. Bănuiala rezonabilă este o presupunere sau un raționament probalistic, o

concluzie preliminară, asupra implicării unei persoane la comiterea unei fapte ilegale. De
aici reiese că vinovăția nu are un caracter definitiv și are nevoie de investigații suplimentare
și fundamentare din partea investigatorului.
2. Bănuiala este subiectivă, deoarece reprezintă o opinie incipientă despre cine
ar fi comis crima. Investigatorul se bazează pe convingerea internă, își creează propriul
model ideal al faptei care posibil nu corespunde realitații, și care nu conincide cu imaginea
mintală a unui subiect de probă.
3. Bănuiala trebuie să fie întodeauna justificată. Acest lucru înseamnă că
apariția ipotezelor trebuie să fie precedată de colectarea și analiza informației probatorii
despre persoana implicată la comiterea actului criminal.
4. Bănuiala rezonabilă aparține doar investigatorului, presupunerile altor
persoane au pentru investigator un caracter consultativ.
45
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, despre aplicarea de către instanțele
judecătorești a unor prevederi a legislației de procedură penală privind arestarea preventivă și arestarea la
domiciliu, Chișinău, 2015.
46
nr. 3, 2016, p.53.
32
5. Bănuiala trebuie să posede o formă procesuală, carezultat publicarea unui
act procedural specific, care transformă subiectul de drept în banuit. Adoptarea unei astfel
de decizii poate fi numită legalizarea sau punerea în aplicare formală a bănuielii rezonabile.
6. Planarea bănuielii rezobnabile asupra unei persoane trebuie, în mod
obligatoriu, verificată în vederea confirmării sau infirmării bănuielii apărute, deoarece
bănuiala reprezintă doar o concluzie probalistică, investigatorul nu trebuie să se limiteze
doar la acțiuni cu caracter acuzativ, ci să examineze toate circumstanțele cauzei în mod
obiectiv
La fel existența unei “bănuieli rezonabile” este o condiție de bază pentru aplicarea arestării
preventive indiferent de gravitatea infracțiunii imputate47.
Bănuiala trebuie să existe la momentul reținerii persoanei și trebuie să existe în mod

continuu pe întreaga durată a detenției și trebuie apreciată în mod repetat în cazul în care se solicită
prelungirea termenului de arestare48.
În concluzie menționăm că, bănuiala rezonabilă persită pe întreaga perioadă de desfășurare

a procesului penal. Pe întreaga perioadă bănuiala rezonabilă urmează a fi supusă judecății pentru
a stabili dacă temeiurile în baza cărora bănuiala rezonabilă persistă nu au dispărut sau au suferit
modificări în conținutul lor. La fel existența unei bănuieli rezonabile pe întregul proces de
desfășurare a procesului penal este dovedită și de prezența principiului prezumției nevinovpției,
care poate fi răsturnată doar printr-o hotărâre legală a instanței de judecată. Astfel odată cu
răsturnarea prezumției de nevinovăție este stabilită și veridicitatea suspiciunilor adică a bănuielii
rezonabile persistente până la pronunțarea hotărârii.
47
48
Ibidem. p. 18.
33
CAPITOLUL II
Temeirile care justifică aplicarea arestării preventive
2.1 Considerații generale
Dreptul la libertatea și siguranța, consacrat de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, drept inalienabil, reprezintă unul dintre cele mai importante drepturi consacrate de aceasta
și are ca scop principal protejarea libertății fizice a individului împotriva oricărei arestări sau
detenții arbitrare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut importanța specială a
acestui drept într-o societate democratică (hotărirea De Wilde, Ooms și Versyp c. Belgiei), însă
statul trebuie să aibă posibilitatea de a-i priva de libertate pe cei care reprezintă o amenințare pentru
ordinea socială. Orice privare de libertate trebuie să fie conformă cu exigențele Convenției49.
Cutea Supremă de Justiție menționează că pentru aplicarea arestului pe lingă existența

bănuielii rezonabile ca condiție obligatorie, este necesar și existența motivelor. Lista acestor
motive exhaustive sunt enumerate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului în conținutul art.
5 alin. (1).50
Prevederile CEDO cuprind trei condiții alternative pentru arestarea preventivă: “motive
temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvirșească o infracțiune sau să fugă după
săvirșirea acesteia”. De menționat că temeiurile date sunt aplicabile pentru orice măsură preventivă
și nu doar pentru aplicarea arestării. În al doilia rind, în Codul de procedură penală al RM (art.
176, alin. (1)) se utilizează noțiunia de suficiente temeiuri rezonabile de a presupune – o condiție
pentru toate cele trei riscuri care justifică aplicarea arestării. În doctrina națională, prin noțiunia de
temeiuri rezonabile se presupun datele obținute în urma activitații procesuale sau a activitații
speciale de investigații. Prin urmare, este esențial ca toate condițiile pentru privarea de libertate,
prevăzute de legislația națională, să fie clar definite și că însăși legislația să fie previzibilă atunci
când este palicată, încit ea să corespundă standardului de “legalitate” stabilit de Convenție51.
49
Laura Codruța Kövesi, Dana Tițian, Daniela Frăsie, „ Arestarea preventivă, Aprecierea pericolului social concret
pentru ordinea publică: practică judiciară, hotăriri C. E. D. O., Editura Hamangiu, 2009.
50
A se vedea: Hotărirea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova despre Aplicarea de către
instanțele judecătorești a unor prevederi a legislației de procedură penală privind arestarea preventivă și arestarea
la domiciliu, 15 aprilie, Chișinău, 2013.
51
europene, Cartier, Chișinău, 2014. p.20-21.
34
Interpretând strict prevederile Convenției precum și la nivel național al Codului de
procedură penală art. 176, alin. (1) se disting următoarele riscuri:
1) Riscul de sustragere de la rumărirea penală;

2) Riscul manipulării probelor;
3) Riscul săvârșirii de noi infracțiuni;
4) Riscul că punerea în libertate a persoanei va cauza dezordine publică;.
Pentru arestarea persoanei este suficient prezența doar a unui risc din cele 4. În cazul în
care nu poate fi identificat nici unul din riscurile enumerate, persoana urmează a fi pusă în libertate
în virtutea art. 5 alin. (3) al Convenției.
Obligația de a dovedi existența posibilității survenirii unui risc enumerat mai sus, este pus
pe seama procurorului. Acesta din urmă trebuie să prezinte probe nu generale și abstracte dar fapte
concrete legate de personalitatea acuzatului(hot. Panchenko c. Rusiei, 8 februarie 2005, § 107)52
În esență toate riscurile stipulate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului apar ca

niște garanții,ce asigură banuiții învinuiții și inculpații pe tot parcursul procesului penal că
libertatea și siguranța lor nu va face obiect al unei decizii arbitrare, luate din alte motive cum ar fi
politice, religioase, rasilae etc.
Desigur că la aplicarea arestului, juriștii pentru al argumenta ca fiind unul ilegal trebuie,
să tragă atenție la următoarele aspecte de bază, și anume: bănuiala rezonabilă, riscurile care
justifică aplicarea arestului, motivarea reținerii precum și analiza măsurilor alternative care ar
putea înlocui arestul53.
Reieșind din cele menționate ajungem la concluzia că toate aceste aspecte sunt
interdependente între ele. Nu putem vorbi despre aplicarea unui arest în cazul când nu este formată
o banuială rezonabilă în baza căreia procurorul și aplică arestul. Nu putem vorbi despre un risc
oarecare dacă banuiala rezonabilă nu este motivată prin fapte concrete legate de personalitatea
banuitului, învinuitului sau inculpatului.
Cum reiese și din practica Curții Europene a Drepturilor Omului la evaluarea posibilitații
survenirii riscurilor care justifică o privare de libertate legală trebuie de luat la fiecare caz în parte.
52
53
http://www.bizlaw.md/2016/04/07/arestarea-preventiva-in-moldova-masura-legala-sau-rafuiala-politica/.
35
În cauza Rokhlina c. Federației Rusă54, Curtea a menționat că ca motivare a prelungirii arestului
preventiv nu poate sta la bază gravitatea pedepsei ce urma a fi aplicată pentru fapta incriminată
reclamantului, și orice sistem ce prevede un astfel de temei vine în contradicție cu prevederile art.
5, paragraful 3.
Aceiași situație o regasim în cauza Al Akidi c. Bulgariei55, în care din nou în calitate de
motivare a aplicării arestului preventiv a fost invocată gravitatea acuzațiilor aduse reclamantului.
În baza acestor acuzații Al Akidi a fost privat de libertate și ținut în arest pe o perioadă de 3 ni,
4luni și 21 de zile. Astfel de acuzații nemotivate par absurde în opinia noastră și suntem deacord
cu hotărirea Curții.
Nu putem să spunem altfel și despre condamnările Republicii Moldova la C.E.D.O., când

în mare parte organele de urmărire penală pur și simplu fac un copy-paste a prevederilor legale, și
în mare parte aduc argumente și le motivează prin niște probe destul de vagi că posibil va surveni
riscurile fără să se refere la situația banuitului, învinuitului, inculpatului și posibilitatea lui reală
de a întreprinde astfel de acțiuni care ar înfluiența și împiedica aflarea adevărului.
2.2 Temeiul de sustragere de la urmărirea penală
Odată ce Republica Moldova face parte la Convenția europeană a Drepturilor Omului,

cerințele legislației naționale referitoare la temeiurile care justifică aplicarea arestului trebuie să se
conforme cu prevederile art. 5 al Convenției.
Semnificația generală a termenului “ a se ascunde” se limitează la “a se eschiva” sau “a

evada”. Fiind utilizat într-un context juridic legat de arestarea preventivă, termenul vizat se referă
la pericolul sau riscul că bănuitul ar putea să se ascundă de urmărirea penală sau să se eschiveze
de la executarea pedepse. Potrivit practicii CtEDO, riscul de ascundere se referă atit la evadarea
într-o țară străină, cit și la ascunderea în interiorul țării56.
Curtea Supremă de Justiție a explicat că severitatea sancțiunii reprezintă un element

important în evaluarea riscului eschivarii, dar această severitate nu poate fi luat singur spre
justificarea prin sine a arestării. Riscul eschivarii trebuie evaluat luând în considerație mai mulți
factori care au legătură cu : caracterul persoanei, valorile sale morale, locuința sa, ocupația sa,
54
Rokhlina c. Federației Rusă, 7 aprilie, 2005.
55
Al Akidi c. Bulgariei,31 iulie, 2003.
56
europene, Cartier, Chișinău, 2014. p.21.
36
bunurile sale, legăturile familiale și cu toate tipurile de legături cu statul în care el este acuzat57. În
hotărârea Becciev c. Moldovei, Curtea a stabilit că argumentele care au fost aduse spre justificarea
aplicării arestului față de reclaman nu au avut temei și fiind nemotivate din punct de vedere al
faptelor reale pe care reclamantul le-a săvârșit sau urma să le săvârșească în cazul punerii lui în
libertate. Argumentele statului sunau astfel: “Becciev a comis o infracțiune gravă, există
posibilitatea ca acesta să se eschiveze de la organele de urmărire penală și de judecată, precum
și să influiențeze participanții la acțiunile de urmărire penală și descoperirea adevărului, iar
sancțiunia prevăzută de lege pentru o astfel de infracțiune este privarea de libertate pe un termen
mai mare de un an”. Organul de urmărire penală nu a adus ca probe concrete bazate pe fapte reale
care ar întări banuielile sale că reclamantul ar putea să influiențeze aflarea adevărului în cursul
desfășurării urmăririi penale. Mai mult ca atât instanța de judecată a prelungit arestul său a doua
oară, în baza aceloraș motive care nu ao fost motivate nici prima oară. În ciuda faptului că
reclamantul prin intermediul avocaților au depus recurs aducând ca dovezi și motivând prin faptul
că: deși pe perioada desfășurării urmăririi penale reclamantul a făcut mai multe deplasări peste
hotare, el de fiecare dată sa întors înapoi în moldova, mai mult ca atât erau persoane ce erau gata
să de pună garanții în schimbul libertății sale, plus reclamantul era gata să depună și pașaportul
său doar pentru a asigura organele de drept că nu are intenția de a se eschiva de la urmărire
penală și, nici de la executarea unei eventuale sentințe de condamnare, deoarece pretindea că el
a fost victima unui dosar la comandă politică58
Curtea în cauza menționată mai sus a calificat că instanțele judecătorești naționale nu au

acordat nici o considerație unui din aceste argumente, tratindu-le aparent ca fiind irelevante pentru
examinarea legalitații detenției preventive a reclamantului, mai mult decât atât, ele nu au dat nici
o apreciere unor astfel de factori precum: caracterizarea bună a reclamantului, lipsa antecedentelor
penale, legăturile de familie și legăturile (locuință, ocupație, bunuri) cu țara. Și nu au acordat nici
o atenție garanțiilor oferite de terțe persoane în favoarea reclamantului. În fine, în baza celor
invocate, Curtea a considerat că motivele pe care s-au bazat instanțele judecătorești în hotărârile
lor cu privire la detenția preventivă a reclamantului precum și prelungirea acesteia, nu au fost
relevante și suficiente și că, prin urmare, a existat o violare a articolului 5 § 3 al Convenției.
La fel în hotărârea Al Akidi c. Bulgariei, întrunim aceiași practică și aceiași greșeală a

autoritaților judecătorești. Statul a argumentat că: motivul principal pentru care este justificată
57
58
Becciev c. Moldovei, 4 octombrie, 2005.
37
arestul reclamantului este calitatea lui de cetățean irakian și, posibilitatea ca el să fugă în țara
de origine. Astfel de argument nu a stat în picoare în fața Curții, curtea apreciind că instanța de
judecată nu a luat în considerație că deja de 12 ani reclamantul este căsătorit cu un cetățean al
Bulgariei, precum că are și copii. Astfel Curtea a reținut încălcarea art. 5 § 3 al Convenției59.
O altă cauză ca exemplu ar ar fi Ladent c. Poloniei60, în care Polonia a fost condamnată

pentru detenția arbitrară fondată pe concluzia că reclamantul s- sustras justiției în urmă ce nu s-a
prezentat la citare într-o cauză penală. Aceste urmări au avut ca cauză greșeală a organelor de drept
deoarece au trimis citare la o adresă veche unde domicilia reclamntul și, nu au dispus verificare
posibilității schimbarii adresei si actualului loc de trai al reclamantului, astfel el fiind la granița
poloneză în timpul unui control de pașapoarte. Pe lângă motivul că el s-ar fi sustras justiției, el nici
nu a fost informat întro libă care să o înțeleagă referitor la motivele privării de libertate, deoarece
fiind cetățean al franței el doar era căsătorit cu un cetățean al Poloniei. Fapt pentru care Curtea
areținut că, a avut loc încălcarea art. 5 § 2, 3 al convenției.
Pentru ca împiedicarea ascunderii să constituie o condiție suplimentară pentru aplicarea

arestării preventive, în primul rând, trebuie să existe anumite circumstanțe care implică existența
riscului de ascundere. Drept exemplu de asemenea circumstanțe poate servi posibilitatea
condamnarii la privațiune de libertate pe termen lung, lipsa legăturii cu locul de reședință, legături
puternice în alte țări, personalitatatea instabilă și tentative anterioare de ascundere. În același timp,
nu este suficient ca să existe informația care confirmă riscul de ascundere, dat fiind faptul că
această chestiune urmează a fi soluționată în baza unor fapte concrete și a unei evaluări complexe
a circumstanțelor61. Urmează de evaluat caracterul și valorile morale ale persoanei, de a fi luat în
considerație comportamentul persoanei în societate, reputația acesteia și cercul de prieteni.
Existența unui domiciliu stabil, indiferent dacă este documentat la organele de stat, și a unui loc
de lucru sunt circumstanțe care vorbesc împotriva arestării62. În o altă cauză simpla constatării
faptului că reclamantul nu dispune de un loc de muncă sau o locuință permanentă nu permite și nu
justifică arestarea persoanei63. În această cauză reclamantul a fost arestat pentru tâlhărie, fiind
deținut preventiv timp de peste 1 an și 10 luni. Decizia de menținere în stare de arest a fost motivată
59
Al Akidi c. Bulgariei,31 iulie, 2003.
60
Ladent c. Poloniei, 18 martie, 2008.
61
europene, Cartier, Chișinău, 2014. p.22
62
63
Sulaoja c. Estoniei, 15 februarie, 2005.
38
de faptul că reclamantul a mai fost condamnat în trecut, nu are serviciu sau o locuință. Curtea a
decis că a fost violat art. 5 § 3 al Convenției.
Într-o altă hotărâre Curtea reieșind din motivele invocate de stat împotriva reclamantului
cu privire la motivarea detenției preventive a considerat că existența antecedentelor penale precum
și personalitatea infractorului ar putea fi fost influiențată de numărul pedepselor suportate și, în
consecință poate surveni riscul eschivarii de la justiție. Aceste motive ao fost și temei pentru
instanțele naționale de arespinge cererile de punere în libertate. Aceste probe sau dovedit a fi atât
pertinente pentru instanțele naționale cât și pentru Curte64.
Curtea Supremă de Justiție explică că, pe de altă parte, eschivarea, în cazul administrării
personale a afacerii care generează principalul venit pentru familie, ar putea duce la pierderea
afacerii, iar majoritatea persoanelor responsabile nu ar accepta acest risc. Deținerea unei averi
considerabile în țară, de asemenea, pledează împotriva riscului de eschivare, deoarece eschivarea
ar face imposibilă folosirea acestor bunuri pe viitor. Totuși, deținerea proprietăților peste hotare ar
putea ușura viața unei persoane care se eschivează. La fel legăturile familiale existente până la
apariția necesității arestării (cum ar fi, prezența copiilor minori sau alte afecțiuni față de părinți și
soț) sunt importante la examinarea necesitaații arestării. Deși posesia mai multor cetățenii decât
cea moldovenească ar putea ușura viața unei persoane care se eschivează, simpla posesie a altor
cetățenii nu poate echivala cu riscul eschivării65.
Ca exemplu teoretic să luăm situația existentă la moment când, moldovenii își redobândesc
cetățenia romană. Cu toate că au redobândito și fiind vizat într-un proces penal în calitate de bănuit,
învinuit, inculpat, organelor de drept nu le-ar folosi spre justificare simplul fapt că deține persoana
o altă cetățenie deoarece, trebuie să dovedească legătura lui cu Romania, cum ar fi existența unui
serviciu, bunurilor sau a unui loc de trai ( cum ar fi, reședința). Considerăm că ar trebui de luat în
considerare și posibilitatea de a lua și familia sa cu el, dacă este vorba despre aplicarea unei
pedepse destul de severe.
Riscul eschivării poate fi diminuat substanțial prin predarea sau ridicarea documentelor
care ar permite trecerea frontierei ( Becciev c. Moldovei), unde reclamantul era gata să predea
pașaportul pentru a asigura organele de drept că nu intenționează să se sustragă justiției, dar
64
Toth c. Austriei, 1991.
65
39
instanțele naționale nu au dat valoare și nu au dispus eliberarea lui pentru ce și Moldova s-a ales
condamnată.
Pentru aplicarea arestării este suficientă și probabilitatea că banuitul, învinuitul, inculpatul

se va ascunde în interiorul țării66. Exemplu când Moldova a fost condamnată la CtEDO ne servește
cauza Ignatenco c. Moldovei. În această cauză reclamantul a fost privat de libertate și aplicat
arestul preventiv, iar motiv spre justificarea aplicării arestului a servit riscul sustragerii lui în
regiunia transnistriană. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că instanțele
judecătorești naționale au omis să examineze în mod adecvat observațiile reclamantului privind
condițiile eliberării acestuia. În particular, instanțele naționale nu au apreciat suficient argumentul
reclamantului potrivit căruia era puțin probabil ca el să se ascundă și că soția lui era însărcinată.
Curtea a reamintit că riscul sustragerii de la urmărirea penală trebuie să fie luat în funcție de astfel
de factori cum ar fi caracterul persoanei, principiile sale morale, domiciliul, ocupația, bunurile,
legăturile de familie și tot felul de legături cu țara în care este urmărit penal. La fel Curtea
menționează că instanțele naționale au analizat corect dacă reclamantul are o adresă permanentă
și că nu existau dovezi contradictorii pe această temă. Însă Curtea reamintește totuși că lipsa unei
reședințe confirmate nu presupune în mod automat existența unui pericol de sustragere, de
dispariție (Sulaoja v. Estonia, 15 februarie, 2005). Plus la toate, Curtea constată că instanțele
judecătorești naționale au omis să examineze argumentul reclamantului potrivit căruia el era dispus
să renunțe la pașaportul său, oferind o astfel de asigurare, că el nu va părăsi țara. De asemenea în
motivarea deciziilor lor, instanțele naționale nu au prezentat careva probe pentru justificarea
faptului că reclamantului s-ar putut ascunde în Transnistria67.
Procedura penală română ridică standardul riscului de a se sustrage nu la o suspiciune

rezonabilă, după cum e în procedura penală a Republicii Moldova, ci impune existența probată a
unor acțiuni deja realizate68.
Potrivit Codului de procedură penală a Romaniei, măsura arestării preventive poate fi

aplicată dacă inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la
judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se ascundă în orice mod de la urmărirea penală,
de la judecată ori de la executarea pedepsei69.
66
Wemhoff c. Germaniei, 1968.
67
Ignatenco c. Moldovei, 8 februarie, 2011.
68
69
Art. 148, alin. (1), lit. a), C. Pr. Pen. Roman.
40
În cele din urmă analizate am dori să facem o sinteză a tuturor motivelor ce pot servi ca
temei pentru lipsirea de libertate a persoanei prin aplicarea măsurii preventive privative arestul
preventiv.
Luând în considerație practica CtEDO, motivele care apar să justifice aplicarea arestului
preventiv și care organele de urmărire penală naționale precum și instanțele de judecată trebuie să
le analizeze minuțios, pentru a nu mai fi Republica Moldova condamnată la CtEDO pentru faptul
că fac doar un copy-paste din lege ar fi: locul de trai (existența membrilor familiei ce locuiesc
peste hotare, cu toate că bănuitul, învinuitul, inculpatul dispun de o adresă permanentă în republica
Moldova și reieșind din severitatea pedepsei aplicate, existența bunurilor imobile peste hotare și
iară raportând la celelalte aspecte legate de personalitatea lui cum ar fi (genul de activitate,
familia)), antecedentele penale ( săvârșirea unor fapte în trecut de care a fost declarat vinovat și
în timpul desfășurării procesului penal el a întreprins careva acțiuni de sustragere, fie că a fugit,
sau a întreprins acțiuni fapte de pregătire.), legăturile cu o altă țară ( organele de drept trebuie să
aducă dovezi că persoana vizată în proces este un atreprenor ce desfășoară activitatea în străinătate,
are rude cu care se află într-o strânsă legătură familiară, existența unor altor cetățenii dar nu pur si
simplu existența ei dar si corelarea ei cu temeiurile indicate mai sus, de exemplu: un cetățean al
Republicii Moldova deține și cetățenia Romaniei, este antreprenor ce își desfășoară activitatea în
Romania fiind bănuit de săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, neavând familie în
Republica Moldova și nici un domiciliu permanent. Acest exemplu considerăm că este unul
motivat pentru a justifica aplicarea arestului în privința bănuitului.
În final considerăm că ar fi binevenită o modificare a Codului de procedură penală, luând

exemplu de la Romania în ceia ce privește indicarea circumstanțelor care urmează a fi dovedite și
a fi aduse probe concrete ce ține de necesitatea palicării arestului preventiv pentru prevenirea
sustragerii de la urmărirea penală, judecarea cauzei sau executarea sentinței.
Aceasta ar fi o modificare pozitivă, și am evita condamnarile la CtEDO, pentru

neseriozitatea instanțelor de judecată precum și a organelor de urmărire penală. Însă observăm că
actualul cadru politic ce este la putere îi este convenabil o astfel de situație, deoarecele le dă
posibilitate mai ușoară și mai rapidă de fabricarea dosarelor la comandă pentru atingerea
intereselor personale ( Becciev c. Moldovei, 4 octombrie, 2005).
Pentru a aplica corect prevederile naționale referitoare la riscul ascunderii care este
prevăzut în Codul de procedură penală ce se referă la măsurile preventive70, cât și ca un temei de
70
Articolul 175, alin. (2), C. pr. pen.
41
aplicare a măsurilor preventive71, utilizându-se sintagma “există suficiente temeiuri rezonabile de
a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire
penală sau de instanță, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârșească
alte infracțiuni...” trebuie de adus argumente bazate pe fapte reale dar și ținând cont de practica
națională cât și obligatoriu la nivelul CtEDO.
Și credem că toate situațiile de genul acesta dau dovadă că organele de urmărire penală și
instanțele de judecată naționale nu respectă sau nu cunosc practica CtEDO și anume art. 7, alin.
(8) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, care prevede “hotărârile definitive ale
Curții Europene a Drepturilor Omului sânt obligatorii, pentru organele de urmărire penală,
procurori și instanțele de judecată”.
2.3 Temeiul manipulării probelor
Ca o condiție pentru aplicarea arestului preventive Codul de procedură penală al Republicii

Moldova prevede în art.176. și riscul manipulării probelor ca niște acțiuni ce pot periclita procesul
de aflare a adevărului. Acest risc poate fi invocat atunci când sunt întrunite celelalte condiții ca
obligatorie existența banuielii rezonabile că persoana ar fi putut să săvârșească infracțiunia.
În textul art. 5 al CEDO nu se menționează expresia “ împiedicarea stabilirii adevărului în

procesul penal” ca o condiție specială pentru aplicarea arestării preventive72
Potrivit jurisprudenței CtEDO, riscul de manipulare a probelor constituie totuși un temei

relevant și suficient pentru a justifica arestarea, chiar dacă această condiție nu este direct
menționată în textul Convenției. Potrivit textului Art. 5, punctul 1 c) al Convenției, bănuiala
rezonabilă de săvârșire a unei infracțiuni este suficietă, cel puțin în etapa inițială a urmăririi penale.
Necesitatea aplicării arestării preventive bazată pe riscul manipulării probelor constituie un temei
acceptat pe larg în majoritatea țărilor europene. În mod evident necesitatea aplicării arestării
preventive trebuie evaluată și în legătură cu celelalte condiții speciale73.
Conținutul condiției “pericol de manipulare a probelor” este definit în jurisprudența

CtEDO. Simpla existență a unei temeri că probele vor fi manipulate nu este suficientă. Riscul
71
Articolul 176, alin. (1), C. pr. pen.
72
europene, Cartier, Chișinău, 2014. p.26.
73
Ibidem.
42
intervenției în probe trebuie specificat în funcție de tipul probelor, precum și de tipul intervenției
în baza unor circumstanțe concrete într-o cauză concretă74.
Practica jurisprudenței CtEDO prevede diferite categorii de probe care pot fi manipulate
cum ar fi:
a) documentele75;
b) comunicarea cu complicii76;
c) influiențarea martorilor – care poate exista inițial77, care însă dispare treptat,
de exemplu după audierea legală a acestor martori78;
d) riscul de înțelegeri secrete
e) falsificarea sau distrugerea documentelor contabile, eliminând unele probe,
fabricând probe false sau făcând înțelegeri cu martorii79
În cauza Mușuc c. Moldovei, guvernul a declarat că arestarea reclamantului a fost necesară,

deoarece el era banuit de săvârșirea unei infracțiuni grave. Dosarul penal împotriva lui era foarte
complex, iar, în caz de eliberare, el ar fi putut să distrugă probele, să influiențeze martorii sau să
se eschiveze. Mai mult, anterior, el a încercat să influiențeze un martor, iar declarațiile acestuia că
lui nu i-ar fi fost prezentată o copie a declarațiilor ultimului erau false, deoarece el nici macar nu
a cerut audierea acelui martor. Curtea notează, în primul rând, că afirmația că el ar putea influiența
un martor a fost o interpretare eronată a declarației procurorului, și anume că, între anii 199 și
2002, reclamantul ar fi amenințat o persoană, care a devenit ulterior martor în cauza acestuia.
Totuși, ceea ce este mai important, deși s-au bazat pe o astfel de afirmație, instanțele naționale au
respins cererile insistente ale reclamantului de a audia acel martor, sau cel puțin de a vedea o copie
a declarațiilor acestuia. Într-adevăr, deși a declarat că reclamantului i s-a prezentat un astefel de
înscris, Guvernul nu a prezentat nici o probă pentru a dovedi acest lucru. În astfel de circumstanțe
Curtea consideră că, a avut loc violarea articolului 5 § 3 al Convenției80.
Observăm, că instanțele judecătorești naționale, nu țin cont de faptul că Curtea Europeană

a Drepturilor Omului are o practică destul de bogată în cauzele ce țin de aplicarea arestului și cum
ar trebui de motivat survenirea riscurilor pentru aplicare la fel este explicat în conținutul lor.
74
Ibidem.
75
W c. Elveției, 1993.
76
Wemhoff c. Germaniei, 1968.
77
Mușuc c. Moldovei, 2006.
78
Letellier c. Franței, 1991.
79
W. c. Elveției, 1993.
80
Mușuc c. Moldovei,2006.
43
Observăm că, în majoritatea cazurilor, procurorii la solicitarea aplicării măsurii preventive,
invocă doar prevederile legii, fără că acestea să fie însoțite de careva probe ce poate confirma
posibilitatea survenirii riscurilor.
Observăm că în cauza analizată mai sus, influiențarea unei persoane prin amenințare
anterior perioadei când persoana a devenit bănuit, învinuit, inculpat nu poate servi ca temei pentru
aplicarea arestului preventiv.
La fel CtEDO în această hotărâre menționează că, este îngrijorată de caracterul frecvent al
problemelor cu privire la relevanța și suficiența motivelor pentru arestare în cazul Republicii
Moldova. Curtea Notează că ea a constatat pentru prima dată o violare de acest gen în cauzele
Șerban și Becciev v. Moldova, și că spre regret această problemă continuă să existe81.
Temerea că banuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să influiențeze martorii poate dispărea

cu timpul82.
La fel invocarea motivelor legale pentru aplicarea arestului nu sunt suficiente pentru
privarea de libertate83, ele trebuiesc argumentate și dovedite cum se aplică ele față de persoana
bănuită, învinuitî, inculpat.
Riscul că bănuitul. Învinuituș, inculpatul ar putea să manipuleze probele prin comunicarea

cu complicii la fel urmează a fi dovedit prin probe concrete84. în această cauză reclamantul a fost
arestat în cadrul unai acțiuni a poliției e viza persoanele ce susțin grupări teroriste. În decurs de 4
ani, toate cererile sale de punere în libertate au fost sistematic respinse. Motivele care sau confirmat
a fi suficiente și pertinente care au stat la fundamentul deciziei de menținere în stare de detenție
erau: riscul de fugă al reclamantului, riscul de înțelegere cu alți coinculpați, precum și pericolul
reprezentat de către reclamant pentru ordinea publică, au devenit din ce în ce mai puțin
convingătoare odată cu trecerea timpului. Riscul de înțelegeri cu alți inculpați din același dosar,
deși afirmat l aultimile decizii de prelungire a stării de detenție, nu a fost niciodată justificat sau
probat pe vreun element serios. Curtea a reținut că a avut loc violarea art. 5 § 3 al Convenției.
Acest risc este numit de către CSJ riscul de a împiedica buna desfășurare a justiției.
Aflarea persoanei în libertate ar putea împiedica buna desfășurare a urmăririi penale sau a
examinării cauzei prin exercitarea de presiuni asupra martorilor, victimei sau coacuzaților sau
81
Ibidem.
82
Letellier c. Franței, 1991.
83
Ursu c. Moldovei,27 noiembrie, 2007.
84
Debboub alias Husseini ali v. Franța, 9 noiembrie, 1999.
44
expertului, distrugerea sau tainuirea probelor materiale, sau informarea coacuzaților despre
urmărirea penală. Nu are importanță dacă piedicile de mai sus constituie ele însăși infracțiune sau
nu. Totuși, acestea nu pot fi invocate în mod abstrat ți urmează să se bazeze pe probe. Nu poate la
fel fi invocat drept motiv pentru arestare refuzul persoanei să divulge acuzării numele martorilor
sau locul aflării probelor care puteau dovedi nevinovăția sa. Acest lucru nu numai că nu poate
constitui un temei pentru arestarea unei persoane, dar reprezintă și o încălcare a dreptului unui
acuzat de a păstra tăcerea, garantat de articolul 6 al CEDO (hot. Țurcan și Țurcan contra Moldovei,
23 octombrie, 2007).
Instanțele naționale sunt obligate să verifice motivele invocate de către procuror și să

evalueze în baza probelor prezentate posibilitatea survenirii riscului de înțelegere cu posibilii
complici ai săi, fie că sunt membrii familiei sau nu85.
Invocarea riscului de împiedicare a bunei desfășurări a justiției poate avea loc doar în faza
inițială a procedurilor, deoarece martorii pot fi audiați, iar probele materiale relevante pot fi
ridicate. Judecătorii vor verifica de fiecare dată când pentru arestare se invocă acest argument, din
ce motiv probele nu au fost acumulate până la depunerea demersului și cât de convingătoare sunt
aceste motive86.
Nu există, cum e și firesc, în Codul de procedură penală al RM sau în hotărârea Plenului

CSJ o enumerare a categoriilor de probe care pot fi luate în considerație la evaluarea acestui risc.
Totuți, în cele mai dese cazuri, acestea pot fi declarațiile martorilor sau ale victimelor infracțiunii.
Riscul manipulării probelor se referă, de exemplu, la distrugerea sau ascunderea documentelor,
sau a corpurilor delicte87.
Observăm că, Republica Moldova la capitolul condamnărilor la CtEDO nu are o

caracteristică foarte bună, până chiar și Curtea și-a manifestat îngrijorarea despre abuzivitatea
deciziilor instanțelor judecătorești naționale.
Ca și celelalte riscuri care pot surveni în caz de privare a persoanei de libertate, riscul
manipulării probelor la fel este unu ce urmează a fi însoțit în demersul procurorului, precum și
în hotărârea instanței de judecată de probe suficiente si pertinente, legate nemijlocit de
85
Buzadji c. Moldovei, 5 iulie, 2016.
86
la domiciliu, 15 aprilie, Chișinău, 2013
87
45
personalitatea acuzatului, și cum anume ele se aplică față de acuzat anume în cauza penală
concretă.
La capitolul dat Republica Moldova, din nou nu ia în considerație practica CtEDO, precum
și omite să aplice corect Codul de procedură (art. 175, 176).
2.4 Temeiul săvârșirii de noi infracțiuni

Pe lângă existența condiției de bazăși anume formarea unei banuieli rezonabile că acuzatul ar fi
putut săvârși fapta incriminată, riscul săvârșirii de noi infracțiuni apare ca o condiție
suplimentară și obligatorie care trebuie luată în considerație în caz de aplicare a arestării
preventive.
Reieșind din însuși denumirea riscului, includerea lui ca o condiție pentru aplicarea arestului
preventiv, acesta este indicat cu scopul de a proteja societatea împotriva comiterii de către
infractor a altor infracțiuni.
Circumstanțele care ar justifica aplicarea restului preventiv în legătura cu prevenirea săvârșirii de

către infractor al altor infracțiuni ar putea fi: antecedentele penale, gravitatea infracțiunii pe care
a comiso, trasăturile specifice ale infractorului(comportamentul, starea psihică). Desigur
gravitatea infracțiunii imputate poate servi ca temei pentru aplicarea arestului88.
Față de riscul manipulării probelor, riscul de săvârșire a noi infracțiuni se regăsesște în

conținutul art. 5, pct. 1, lit. c). Însă Convenția nu stabilește că acest risc poate fi aplicat în
condițiile de gravitate a infracțiunii imputate sau pedepsei aspre. Însă, pe lângă alte condiții, este
necesar ca acest risc să fie unul plauzibil, iar măsura preventivă să fie proporțională, în lumina
circumstanțelor cauzei și în particular pornind de la istoria și personalitatea banuitului89
Lipsa unui loc de muncă sau a familiei nu pot servi drept temei pentru a conchide că persoana
este predispusă să săvârșească alte infracțiuni. Prin urmare, este necesar să existe motive
temeinice de a crede în necesitatea arestării, cel puțin, aceasta este condiția pentru arestarea
preventivă de lungă durată. Un pericol general de săvârșire a altor infracțiuni nu este suficient.
În cauza Chodecli c. Poloniei, guvernul a adus ca argumente necesitatea de aplicare aarestului

preventiv riscul că reclamantul în caz de punere în libertate ar putea săvârși și alte infracțiuni.
Curtea sa expus că referirea la riscul de comitere a unei alte infracțiuni nu poate fi foarte
88
Clooth c. Belgiei, 1991.
89
Clooth c. Belgiei, 1991.
46
generală fără să facă referire la o faptă punctuală și să aducă dovezi în sprijinul ideii. A fost
constat violarea art. 5 § 3 al Convenției90
În CPP al Republicii Moldova acest risc este prevăzut în art. 176 alin. (1) “măsurile preventive pot
fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de urmărire penală sau de
instanță, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârșească alte infracțiuni..”
În hotărârea CSJ se explică că riscul că persoana va săvârși o nouă infracțiune urmează a fi evaluat
în special în baza antecedentelor penale anterioareși a personațitații acesteia. Acest risc nu poate
fi prezumat și trebuie să se bazeze pe probe. Acestea s-ar putea referi la pregătirea sau chiar
comiterea unei noi infracțiuni după ce persoana a aflat despre începerea urmăririi penale, ori în
amenințarea în mod credibil cu comiterea unei noi infracțiuni (ex. procurarea de arme, recolarea
de complici). Riscul de repetare a infracțiunilor poate fi dedus din natura și numărul infracțiunilor
comise anterior. Faptul că persoana vizată a fost anterior condamnată pentru infracțiuni similare
poate avea o anumită importanță, la fel ca și suspiciunea de comitere a altor infracțiuni similare
după ce persoana a aflat despre demararea procesului vizat. Argumentul înaintat des de procurori,
precum că dificultățile financiare ale bănuitului, învinuitului, inculpatului riscă să provoace
suspiciunia la săvârșirea altor infracțiuni, nu este suficient pentru a justifica arestarea. Dacă
infracțiunia are toate trăsăturile unui eveniment unic, care se califică în baza unei singure norme a
legii penale, este inacceptabil să se încerce justificarea arestării sau prelungirii arestării invocându-
se riscul comiterii altor infracțiuni.
În procedura penală germană, pentru arestarea preventivă nu poate servi drept temei riscul
săvârșirii de noi infracțiuni91
Observăm că orice risc invocat urmează a fi probat prin probe concrete legate nemjlocit de cauza
în care este vizat persoana, dar și de caracterul personal al acestuia. organul de urmărire penală și
instanța de judecată trebuie să fie convinși mai mult de 50 % că probele aduse în susținerea
necesității de aplicare a arestului sunt complete, necesare și pertinente pentru o astfel de măsură.
Aceasta se referă la orice risc invocat ca motiv pentru privarea de libertate, desigur cu existența
obligatorie a bănuielii rezonabile că persoana ar fi putut săvârși infracțiunia.
De ce spunem ar fi putut, deoarece pe întreaga perioadă de desfășurare a procesului penal până la

răsturnarea prezumției de nevinovăție prin hotărârea judecătorească, persoana este prezumată a fi
90
Chodecki c. Poloniei, 26 aprilie, 2005.
91
47
nevinovată și, totul ce nu confirmă motivele invocate urmează a fi interpretate in favoarea punerii
în libertate a persoanei, în caz că nu, se riscă de a fi condamnați la CtEDO.
2.5 Riscul că punerea în libertate a persoanei va cauza dezordine publică

Reieșind din textul Art. 5, alin. (1), lit. c), acest motiv nu este expres indicat ca motiv verosimil
de aplicare arestului preventiv. Acest risc este recunoscut de către curte prin practica sa (
Letellier c. Franței, Hendriks c. Țărilor de jos, Garyeki c. Poloniei).
Curtea menționează că gravitatea faptelor comise, modul în care acuzatul le-a comis,
perspectiva unei pedepse severe și valoarea prejudiciului nu ar putea comppleta lipsa de
motivație menționată anterior, deoarece este de natură să ridice mai multe întrebări decât să ofere
răspunsuri în privința rolului acestor elemente în existența invocată a unui pericol pentru ordinea
publică în speță. La fel Curtea reamintește că instanțele naționale le revine rolul de motiva în
mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar putea fi
amenințată în cazul în care inculpatul ar fi liber92. Curtea recomandă ca acest risc să fie luat în
calcul cu prudență și acesta nu ar trebui să depindă doar de natura infracțiunii de care este
acuzată persoana. Prin urmare, în fiecare caz concret, procurorul urmează să prezinte probe cu
privire la riscul dezordinilor publice, natura, amploarea și durata acestora. Judecătorul trebuie să
ia în calcul amploarea dezordinilor și obligația autorităților de a asigura ordinea publică. Simplu
fapt că o mică parte a societății insistă asupra arestării preventive nu trebuie să ducă automat la
arestarea persoanei. Chiar dacă procurorul a dovedit existența bănuielii rezonabile că persoana a
săvărșit o infracțiune care justifică aplicarea arestului preventiv și, cel puțin, existența unuia din
cele trei riscuri93.
Acest temei în art. 176 alin. (1) CPP „măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din
oficiu ori la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanța de
judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de apresupune că
bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de
instanță, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârșească alte infracțiuni,
de asemenea ele pot fi aplicate de către instanță pentru asigurarea executării sentinței” nu îl
găsim.
Cu toate că riscul de cauzare a dezordinei publice, nu este prevăzut în conținutul art. 176, el
este menționat ăn hotărârea CSJ „despre aplicarea de către instanțele judecătorești a unor
92
Tiron c. Romaniei, 7 aprilie, 2009.
93
europene, Cartier, Chișinău, 2014. p.31-32.
48
prevederi ale legislației de procedură penală privind arestarea preventivă și arestarea la
domiciliu”.
Curtea Supremă de Justiție explică că: faptul că există bănuieli rezonabile că o persoană a comis
o infracțiune de o gravitate sporită nu înseamnă că, în mod automat, ea trebuie arestată. Curtea
Europeană a acceptat că, datorită gravității deosebite și a reacției societății la rezonanța acestei
infracțiuni, anumite crime pot genera dezordini publice, care ar putea justifica arestarea
preventivă. Totuși, acest risc trebuie să fie iminent și poate fi invocat doar în situații
excepționale, doar pentru o anumită perioadă de timp și doar dacă au fost prezentate probe care
să dovedească că eliberarea persoanei va perturba ordinea publică. Invocarea riscului că punerea
în libertate a persoanei va cauza dezordine publică, este valabilă doar pe perioada riscului
perturbărilor sociale. Riscul că punerea în libertate a persoanei va cauza dezordine publică nu ar
trebui să depindă doar de natura infracțiunii de care este acuzată persoana. Prin urmare, în fiecare
caz concret, procurorul urmează să prezinte probe cu privire la riscul dezordinilor publice,
natura, amploarea și durata acestora. Judecătorul trebuie să ia în calcul amploarea dezordinilor și
obligația autorităților de a asigura ordinea publică. Simplul fapt că o mică parte a societății insită
asupra arestării nu trebuie să ducă automat la arestarea persoanei.
În concluzie, invocarea de către procuror că ar surveni unul din riscurile analizate, mereu trebuie
justificate prin probe concrete și referitoare la cauza dată și referitoare și legate de persoana
acuzată. În orice caz judecătorul trebuie să ia în considerație și măsurile alternative arestării.
49
Concluzii
Atît la nivel mondial cît și la nivelul fiecărui stat în parte, dreptul la libertate și siguranță
este unul care ocupă locul central printre drepturile fundamentale ale omului. Există prevederi atît
la nivel european în CEDO în conținutul art. 5, precum și la nivel național începînd cu Constituția
Republicii Moldova art. 25 ce legitimează posibilitatea limitării persoanei în acțiunile sale și, pînă
la Codul de Procedură Penală care prevede procedura , motivele, temeiurile și riscurile odată ce
sunt întrunite să fie posibilă o violare dacă să spunem așa a dreptului natural legală a libertății și
siguranței persoanei.
Dacă e bine și dacă e corect ca statul prin intermediul organelor sale să intervină pentru a
limita persoana în dreptul său de a se deplasa atît pe teritoriul statutlui a cărui resortisant este cît
și în afara hotarelor, am încercat să analizăm și să găsim justificările legale referitoare la aplicarea
față de subiecții unui proces penal, în cazul lucrării date vorbim despre, aplicarea arestului
preventiv fașă de bănuit, învinuit și inculpat.
În conținutul primului capitol ne-am pus spre analiză instituția măsurilor preventive
privative de libertate, unde am vorbit nu doar despre arestul preventiv dar și alte măsuri care le
prevede CPP al RM. Am tratat în paragrafele primului capitol modalitatea de aplicare, organele
abilitate cu aplicarea acestor măsuri precum și posibilitatea atacării hotărîrilor de aplicare a
măsurilor preventiv privative de libertate.
Am venit cu propuneri de lege ferenda în ceia ce ține de modificarea CPP al RM și anume

de inclus în lista măsurilor preventive privative de libertate și reținerea, așa precum este în CPP al
României.
Desigur nu în ultimul caz, nu am trecut cu vederea studierea și analiza practicii CtEDO,

care prin hotărîrile sale dau o explicație corectă și uniformă de care statele membre sunt obligate
să țină cont în momentul aplicării arestului preventiv și interpretarea corectă a prevederilor art. 5
al Convenției.
Prin prisma hotăririlor CtEDO, am ținut să accentuăm nedorința dacă sar putea spune așa,
de studiu și analiză la nivel național de către organele abilitate cu dreptul de limitare a libertății
persoanei a hotărîrilor atît împotriva Republicii Moldova cît și împotriva altor state, pentru a nu
comite aceleași erori de cele mai dese ori din motive politice pentru care statul plătește sume
imense din buzunarul cetățenilor. Am analizat corespunderea prevederilor Codului de Procedură
penală cu cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
50
Scopul lurării constă în explicarea noțiunilor la nivel teoretic, în analiza juridică a
conținutului Codului de Procedură Penală al Republicii Modlova și corespunderea cu exigențele
înaintate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o analiză a hotăririlor CtEDO pentru a
elucida cauzele cînd riscurile care dau posibilitatea de aplicarea a arestului preventiv sunt
justificare și motivate în drept cît și în fapt.
Cu siguranță am aprecia dacă instanțele naționale ar lua o poziție corectă și uniformă în

hotărîrile sale cu cele ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a elimina cu timpul
condamnările pe alocuri absurede din lipsă de competență.
51
Bibliografie
Carte cu un autor
1. Neagu Ion, Drept procesual penal, București, Editura Academiei Române, 1988.
2. Божьев. В. П, Уголовный процесс: Учебник для вузов, Москва, 2000.
3. Кисеев Н. М., Уголовный процесс, Издательство MONOGRAF, Chișinău, 2006.
4. Кобликова А. С, Уголовный процесс: Учебник для вузов, Издательство НОРМА, Москва,
2001.
5. Люблинский П. И , Свобода личности в уголовном процессе. Санкт-Петербург, 1906.
6. Михайлов В. А, Методологические осноы мер пресечения- М., 1998.
7. Пантелеев И. А, Подозрение в уголовном процессе России: Учеб. Пособ. Екатеринбург,
2001.
8. Рыжаков А. П., Курс уголовного процеса,Издательский Дом ИНФРА М, 2001.
Carte cu mai mulți autori
9. Constantin Sima, Alexandru Țuculeanu, Dorin ciuncan, Arestarea preventivă, Editura

LUMINA LEX, București, 2002, p. 3.
10. Dolea Igor, Dumitru Roman, Iurie Sedlețchi, Tatiana Vîzdoagă, Vasile Rotaru, Adrian
Cerbu, Sergiu Ursu, Drept Procesual Penal, Ediția I, Editura Cartier, Chișinău, 2005,
p.337.Zubco Valeriu, Mihail Avram, Mihail
11. Dolea Igor, Sergiu Ursu, Bjørn Larsen, Denis Arcușa, Arestarea preventivă în Republica
Moldova și în țările europene, Cartier, Chișinău, 2014. p. 68-69.
12. Gheorghiță, Iurie Mărgineanu, Constantin Gurschi, Tudor Popovici, Raisa Botezatu, Victor
Munteanu, Protecția drepturilor omului la aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere,
Editura-Arc, Chișinău,
2006, p.149.
13. Kövesi Laura Codruța, Dana Tițian, Daniela Frăsie, „ Arestarea preventivă, Aprecierea
pericolului social concret pentru ordinea publică: practică judiciară, hotăriri C. E. D. O.,
Editura Hamangiu, 2009.
52
14. Osoianu Tudor, Dr. Victor Orîndaș, Procedură Penală: Partea Generală: Curs
Universitar,Chișinău 2004.
15. Tulbure Adrian Ștefan, Angela Maria Tatu, tratat de drept procesual penal, Ediția a II-a,
Editura ALL Beck, București, 2003.
16. Якимович Ю. К, Т. Д. Пан, Досудебное Производство по УПК Российской Федерации,

Издательство Р. Асланова «Юридический центр Пресс», Санкт-Петербург, 2004.
Acte normative
17. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Roma, 4.11.1950.
18. Constituția RM din 29.07.1994. Publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1.

19. Cod de procedură penala al RM Nr. 122 din 14.03.2003. Monitorul Oficial Nr. 104-110.
20. Hotarîrea Plenului Curtii Supreme de Justitie despre aplicarea de către instanţele
judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestarea preventivă şi
arestarea la domiciliu nr. 1 din 15.04.2013.
Articole
21. Pîntea Andrei Accepțiunea bănuielii rezonabile potrivit legislației procesual penale, Revista
Națională de Drept, nr.3, 2016.
Hotărîri CEDO
22. Al Akidi c. Bulgariei,31 iulie, 2003.
23. Buzadji c. Moldovei, 5 iulie, 2016.
24. Becciev c. Moldovei, 4 octombrie, 2005.
25. Clooth c. Belgiei, 1991.
26. Chodecki c. Poloniei, 26 aprilie, 2005.
27. Debboub alias Husseini ali v. Franța, 9 noiembrie, 1999.
28. Ignatenco c. Moldovei, 8 februarie, 2011.
29. Ladent c. Poloniei, 18 martie, 2008.
30. Mușuc c. Moldovei,2006.
31. Rokhlina c. Federației Rusă, 7 aprilie, 2005.
32. Sulaoja c. Estoniei, 15 februarie, 2005.
33. Tiron c. Romaniei, 7 aprilie, 2009.
53
34. Toth c. Austriei, 1991.
35. Ursu c. Moldovei,27 noiembrie, 2007.
36. W. c. Elveției, 1993.
Surse internet
37. http://www.dex.ro/b%C4%83nuial%C4%83
38. http://www.bizlaw.md/2016/04/07/arestarea-preventiva-in-moldova-masura-legala-sau-
rafuiala-politica/.
54

Măsurile Preventive CA Instituții a Procesului Penal - Копия

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Măsurile Preventive CA Instituții a Procesului Penal - Копия

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

DEPARTAMENTUL DREPT PROCEDURAL

RISCURILE ARESTĂRII PREVENTIVE

Șef Departament _______________ Belei Elena, doctor în drept

Conducător științific _______________ Dolea Igor, doctor habilitat în drept

1.1.2 Clasificarea măsurilor preventive și felurile acestora .......................................................12

1.1.3 Condițiile, temeiurile și circumstanțele care se iau în ......................................................17

considerație la aplicarea măsurilor preventive ...........................................................................17

1.1.5 Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive ...................................23

1.1.6 Atacarea hotărârilor privind măsurile preventive .............................................................25

2.1 Arestul preventiv ca măsură excepțională .............................................................................................27

2.2.3 Termenele arestării preventive ..........................................................................................29

3.1 Bănuiala rezonabilă ...............................................................................................................................30

2.2 Riscul de sustragere de la urmărirea penală .........................................................................36

2.3 Riscul manipulării probelor .................................................................................................42

2.4 Riscul săvârșirii de noi infracțiuni .......................................................................................46

2.5 Riscul că punerea în libertate a persoanei va cauza dezordine publică ...............................48

CEDO- Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Actualitatea și importanța temei. Problema investigată se bucură de o importanță majoră în

Dreptul la libertate și siguranță garantat constituțional la nivel național si convențional la

Pentru a realiza scopul trasat ne-am propus următoarele obiective:

 A defini noțiunia de măsuri preventive;

Suportul metodologic și teoretico-știiințific al lucrării. Urmărind scopul ca cercetarea

Cercetările au ca bază normativă, Constituția Republicii Moldova, Codul de Procedură

Cuvinte cheie. Măsuri preventive privative de libertate, arest preventiv, riscuri.

În capitolul I „ Măsurile preventive ca instituții a procesului penal” am prezentat noțiunia

În capitolul II „Riscurile care justifică aplicarea arestării preventive„ am făcut o analiză

Sperăm că prezenta lucrare va contribui la facilitarea înțelegerii instituției măsurilor

1.1 Noțiunia, scopul și particularitățile masurilor preventive

Pentru asigurarea atingerii scopurilor procesului penal și pentru prevenirea și înlăturarea

În literatura de specialitate măsurile preventive sunt definite ca măsuri procesuale de

O altă sursă prevede că măsurile preventive se prezintă ca masuri procesuale aplicate de

O definire bine structurată a măsurilor preventive pe care o suținem o redă В. П.

Autorul rus А. П. Рыжаков, definește masurile preventive ca niște măsuri procesuale de

Măsurile preventive, fiind o categorie a sistemului masurilor procesuale de constrângere

Aplicarea acestor masuri nu au drept ca scop corectarea și reeducarea infractorilor. Scopul

1) Asigurarea bunei desfășurări a procesului penal;

Măsurile preventive se caracterizează prin următoarele particularitâți care sunt acceptate

1) Măsurile preventive se dispun numai în cadrul unui proces penal declanșat;

Autorii ruși А. В. Смирнов, К. Б. Калиновский, completează aceste caracteristici cu

7) Aplicarea măsurilor preventive constă în limitarea pe o anumită perioadă de

a) Măsurile preventive se aplică doar banuitului învinuitului, inculpatului după

În final credem că măsurile preventive reprezintă o categorie din sistemul măsurilor

1.1.2 Clasificarea măsurilor preventive și felurile acestora

a) Obligarea de a nu parăsi localitatea;

a) Măsuri preventive generale aplicate oricărui banuit, învinuit;

1) Măsuri de constrângere psihologică, bazate pe următoarele motivații:

1) După gradul de limitare a drepturilor și libertăților învinuitului;

Aceste criterii de clasificare a măsurilor preventive sunt analizate în felul următor:

1. Luând la bază gradul de limitare a drepturilor și libertăților

La a doua grupă de măsuri preventive cu limitarea medie a drepturilor și libertăților

2. După metoda de constrângere statală măsurile preventive se clasifică

Prin constrângere materială, adică prin limitarea dreptului învinuitului, de a administra,

3. În funcție de criteriul capacitații pentru a realiza scopurile urmărite de

Ne punem întrebarea, oare nu ar trebui inclusă reținerea în lista felurilor de măsuri

1) Prevenirea sustragerii banuitului de la urmărirea penală;

Noi avem o propunere de Lege ferenda și anume de a modifica CPP al RM și a include

1.1.3 Condițiile, temeiurile și circumstanțele care se iau în