Sunteți pe pagina 1din 78

Doamne, Dumnezeul nostru, cela ce cu înţelepciunea

Ta ai zidit pe om din ţărână şi ai suflat lui suflarea de


viaţă şi binecuvântându-l ai zis: creşteţi şi vă înmulţiţi
şi umpleţi pământul; iar la Cana Galileii, prin Unul
Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta şi naşterea de
fii, cu multa umilinţă rog marea Ta bunătate, ca
neîncetat să reverşi Harul Tau şi să Te milostiveşti şi
asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i
dăruieşti. Umple-i Doamne pe ei de înţelepciune şi
pricepere. Apără-i de toate cursele vrajmaşilor văzuţi
şi nevăzuţi. Porunceşte îngerilor Tăi ca totdeauna să
fie călăuzele şi povăţuitorii lor spre toate faptele cele
bune, ca să Te poata laudă şi preaslăvi în veci. Amin!”.

Tatăl nostru

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri Sfinţească-Se numele


Tău, Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, Precum în cer
aşa şi pe pământ. Pâinea noastra, cea de toate zilele,
Dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre,
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe
noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este
împărăţia, puterea şi Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a
Sfântului Duh, acum şi în pururea şi în vecii vecilor.
Amin!

Înger, îngeraşul meu

Înger, îngeraşul meu, Ce mi te-a dat Dumnezeu,


Totdeauna fii cu mine Şi mă-nvaţă să fac bine. Eu sunt
mic, tu fă-mă mare. Eu sunt slab, tu fă-mă tare. În tot
locul mă-nsoţeşte, Şi de rele mă fereşte. Amin!

Citeste mai mult: adev.ro/opx48p


Citeste mai mult: adev.ro/opx48p
http://www.etargoviste.ro/anunturi/
youtube mihailaionut@gmail.com-2931341962
http://foto-video-evenimente8.webnode.ro/
prowedding62@yahoo.com-Cosmina2931341962
mihai901204-Gogoasainfuriata90
Asiguram Va recomand sa vedeti urmatoarele domenii
http://www.studingerfilms.com/
http://www.clipedeneuitat.ro/
http://wearevivida.co.uk/category/behind-the-scenes/
https://www.youtube.com/audiolibrary?feature=vmdshb-
muzica de film parola cosmina293134
http://foto-videopaulbalanca2011.blogspot.ro/2011/01/coperti-personalizate-dvd-uri.html

vcl.ro
w w w.prahovean.ro
http://www.fotografi-cameramani.ro/
http://www.webs.com/
http://pelarg.ro/
www.inevitabil.ro
http://www.intermediez.ro
nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro
muzica-nunti-ploiesti.wgz.ro
muzicaevenimente.wgz.ro
filmari-nunti-ploiesti.wgz.ro
filmari-video-ploiesti.wgz.ro
Anuntexpres.ro
Anunturibuzz.eu
Imobiliarebuzz.com
Anunturi-ocazionale.ro
costinpl62-cosmina
mihaipl04-gogoasa
mihaidec1990-gogoasa
johnny17-raid
mionpl94-megane
nataliapl67-bebita
tincapl39-mamaia
micapl69-bubulina
bubu120399-pestic
taurmai-boubou
leu1867-natalia
sageata90-gogoasa
peste9403-johnny
audiovideopl-filmare
cosmina1967-familia
filmari nunti-natalia
cameramanploiesti-cosmina
fotovideocostin-cosmina
audiovideocostin-cosmina

,,cosmina provideo”filmari video si


fotografii nunti-botezuri-
evenimente,publicitate-
reclama,copiere, casete
video.cameraman+fotograf;filmare
cinematica;foto+albume;dvd
personalizate.tel:0761-592300

Oferim gama completa de servicii


foto , video si sonorizare pentru:
- Nunti
- Sesiuni foto/video trash the dress
- Cununii
- Botezuri
- Onomastici
- Majorate
- Petreceri corporate
- Petreceri organizate de
cluburi/restaurante
- Festivitati de premiere/absolvire
- Concursuri de orice fel
- Serbari
- Nunti
- Sesiuni foto/video trash the dress
- Cununii
- Botezuri
- Inaugurari spatii
- Fotografie de produs

Materialele foto/video se vor oferi


pe suportul dorit de catre beneficiar,
CD, DVD, BLUE-RAY, FOTOCARTE, la
calitatea dorita de beneficiar (SD, HD,
FullHd).

Preturile vor fi discutate in functie


de particularitatile
evenimentului(efortul depus,
numarul de fotografi/cameramani/
asistenti si tehnica/accesoriile
foto/video folosite), astfel incat sa
beneficiati de cele mai bune servicii la
pretul corect.

Suntem disponibili si pentru


deplasari!
Pentru detalii, ne puteti contacta
telefonic.
BUCURESTI

Tarife:
Filmari Video
-nunta de la 1000 ron, botez si majorat de la 800 ron;

Fotografii:
-nunta de la 1000 ron, majorat si botez de la 700 ron;

-fotomarturii 5 ron/buc;

Albume Foto clasic:


-nunta-botez de la 200 ron

Albume Foto-Carte:
-nunta-botez 30 roni pagina+coperta;

Videoclipuri publicitare, promovare, reclama firma:


-de la 1000 roni;

Copiere, editare si personalizare toate tipurile de casete


video pe dvd:
-de la 15 ron/ora.

Sonorizari cu Dj:
-nunta de la 1000 ron, majorat-botez 800 ron;
Serviciile pot fi asigurate SEPARAT sau PACHET.

Variantele sunt informative si pot fi modificate in functie


de cerintele clientului.
La cerere se pot asigura servicii foto-video cu 2 sau mai
multe camere si operatori astfel incat sa se poata filma si
fotografia concomitent la mire si mireasa , la cununie, la
restaurant.
Tarifele nu includ cheltuielile de transport.

PRAHOVA-BUCURESTI-DIMBOVITA-BUZAU
,,COSMINA ProVideo"
Asiguram servicii foto-video FULL, pentru nunti, botezuri,
majorate, petreceri private, videoclipuri publicitare promovare si
reclama firma, PACHET sau SEPARAT.
Folosim echipamente profesionale, de inalta rezolutie si fidelitate,
ce va garanteaza o realizare de exceptie pentru orice fel de eveniment.
Va punem la dispozitie:
-filmare dinamica, clara si luminoasa;
-montaj profesional, personalizat, transpus pe dvd, styck, hdd.
-fotografii prelucrate artistic-diferite marimi;
-foto-marturii;
-albume foto clasice sau fotocarte;

PRETURI si VARIANTE:

SERVICII VIDEO: filmare fullhd NELIMITAT(pe dvd, stick sau hdd


extern):
-NUNTA de la 1000 ron;
-BOTEZ de la 600 ron;
-MAJORAT de la 400 ron;
-videoclipuri publicitare, promovare, reclama firma de la 500 ron;
-Copiere, editare si personalizare casete video(pe dvd): 15 ron/ora.

SERVICII FOTO: fotografii numar NELIMITAT(pe dvd, stick sau hdd


extern):
-NUNTA de la 800 ron;
-BOTEZ de la 500 ron;
-MAJORAT de la 400 ron;
-fotomarturii 5 ron/buc;
-albume foto clasic:-NUNTA-BOTEZ-MAJORAT 200 ron;
-albume fotobook 30 ron/deschidere + coperta;

SERVICII FOTO-VIDEO:
-NUNTA de la 1500 ron;
-BOTEZ de la 900 ron;
-MAJORAT de la 700 ron;

Variantele sunt informative si pot fi modificate in functie de


cerintele clientului.
Tarifele nu includ cheltuielile de transport.
Colaboram cu dj talentati pentru a forma o echipa profesionista care
sa asigure reusita totala a evenimentului dumneavoastra.
La cerere se pot asigura servicii foto-video cu 2 sau mai multe
camere si operatori astfel incat sa se poata filma si fotografia
concomitent la mire si mireasa , la cununie, la restaurant.
Pentru mai multe detalii va rugam sa accesati site http://nunti-
botezuri-ploiesti.wgz.ro iar pentru consiliere si programare sa ne
contactati telefonic. Tel:0722-877188

servicii foto profesional evenimente: fotografii numar


nelimitat(pe dvd, stick sau hdd extern);nunta 1000ron;
botez 500ron; majorat 500ron; fotomarturii 5
ron/buc;albume foto 250ron. tel:0761-592300

servicii video: filmare fullhd nelimitat(pe dvd, stick sau hdd


extern):nunta 1000ron;botez 600ron;majorat
500ron;videoclipuri publicitare 500ron;copierecasete
video(pe dvd) 15ron/ora.tel:0722-877188.

asiguram servicii foto-video evenimente:fotografii si filmare


fullhd nelimitat(pe dvd, stick sau hdd):nunta de la 1500ron;
botez de la 900ron; majorat de la 700 ron;albume foto. tel:
0749-348322.

Filmari video
oferim gama completa de servicii foto, video-sonorizare
pentru nunti,botezuri, evenimente corporate,petreceri private
etc.http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro tel:0761-592300

asiguram servicii foto-video fullhd nelimitat pentu


nunti,botezuri, majorate,petreceri private,videoclipuri
publicitare promovare si reclama firma,la pachet sau separat.
tel:0722-877188

realizam sonorizari, filmari video si fotografii pentu


nunti,botezuri si alte evenimente la preturi avantajoase.
filmare fullhd si fotografii nelimitat + album foto. tel:0761-
592300

vand sistem audio profesional, complet, format din: 2


boxe cu 3 difuzoare bluetech de 1000 wats/8 ohmi +
amplificator de putere+ cabluri de legatura. totul nou.
tel:0749-348322

banchete-revedere-serbare 2017-dj-
mc,cameraman,fotograf,muzica variata,lumini
dinamice,lasere,fum,intretinere
atmosfera,karaoke, filmare video
fullhd,fotografii-fotomarturii,albume. tel:0761-
592300

vand filtru kenko mc uv 52mm nou in cutie.elimina


efectiv razele ultra-violete.se recomanda a se folosi
permanent avand si rol de protectie fizica.pret 35 ron.
tel: 0722-877188

vand obiectiv nikor 18-55 dx, vr, nou, in garantie 2


ani(cu acte), cumparat in iunie 2015.folosit doar la
verificare aparat.se vinde in cutie cu acte si capac
spate.pret 220 ron neg. tel:0749-348322.

***cameraman, realizez filmari video nunti, botezuri,


evenimente, clipuri publicitare si reclama, copiere,
editare si personalizare casete video, la cele mai mici
preturi***tel:0761-592300

fotograf profesionist pentru nunta,


botez,majorat,petrecere-experienta,
seriozitate,promptitudine,realizare de
exceptie,echipamente profesionale noi. preturi
rezonabile,ajustabile.tel:0749-348322

servicii foto-video de cea mai buna calitate la cele mai


mici preturi, pentru nunta, botezul sau petrecerea ta.
acceseaza http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro si
suna la tel:0722-877188

muzica cu dj,filmari video,fotografii pentru


evenimente, la preturi avantajoase;folosim
camere foto-video de inalta definitie,instalatii
profesionale de sonorizare,lumini,fum
etc.tel:0761-592300

fotograf si cameraman pentru orice eveniment-


experienta, seriozitate,promptitudine,realizare
de exceptie,echipamente profesionale
noi.preturi rezonabile,ajustabile. tel:0749-
348322

profesionisti:filmari video si
fotografii:nunti,botezuri,petreceri
private;copiere,editare personalizare casete
video.preturi mici. tel:0722-
877188.http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro

filmari video + fotografii + sonorizari,


servicii complete pentru nunti,
botezuri si alte evenimente fericite
din viata ta,la cele mai mici preturi
dar la calitate maxima.tel: 0720-
183303

servicii foto-video de cea mai buna


calitate la cele mai mici preturi,
pentru nunta, botezul sau petrecerea
ta. acceseaza http://nunti-botezuri-
ploiesti.wgz.ro si suna la tel:0761-
592300.

foto-video + muzica cu dj de cea mai


buna calitate la cele mai mici preturi,
pentru nunta, botezul sau petrecerea
ta. acceseaza http://nunti-botezuri-
ploiesti.wgz.ro si suna la tel:0761-
592300.

nunta-botez-petrecere-banchet-
majorat:sonorizari, filmari
video,fotografii si albume foto pentru
toate gusturile si toate
buzunarele.preturi mici, calitate
maxima. programari la tel:0722-
877188

realizam filmari video si fotografii pentru


evenimente,procesam casete video,
videoclipuri-reclame publicitare,personalizare
dvd. preturi mici.http://nunti-botezuri-
ploiesti.wgz.ro tel:0720-183303

un fotograf si un cameraman profesionist


pentru orice eveniment: conceptie, editare si
realizare profesionala, albume foto diferite
marimi si formate. preturi mici, mici. tel:0728-
308530.

filmari video si fotografii editate


cinematografic in filmul nuntii tale-minim 4 ore
pe dvd personalizate, foto nelimitat, generic,
colaje. tel: 0723-713337

nunta-botez-petrecere-banchet-majorat:filmari
video,fotografii si muzica cu dj, albume foto pentru
toate buzunarele.tel:0761-592300 pentru
programare.http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro

filmari video si fotografii nunti,botezuri,petreceri


realizate si editate profesional-cea mai buna calitate-
cele mai mici preturi garantat. tel:0761-592300.
http:/filmari-video-ploiesti.wgz.ro
filmare video profesionala,fotografii artistice editate
pe dvd, carcase personalizate pentru nunta botezul
sau petrecerea ta.tel.0722-877188.
http:/filmarivideo.wgz.ro

profesional foto-video pentru nunti si botezuri la cel


mai bun raport calitate-pret. convingeti-va vizitand
site http://nuntibotezuri.wgz.ro tel:0749-348322

realizam filmari video nunta de la 600ron,botez si majorat de la


300ron;fotografii nunta de la 300ron, majorat si botez de la
150ron;albume foto clasic nunta de la 150ron.detalii la tel:0761-
592300.

nunta-botez-banchet - majorat - petrecere: servicii audio-foto-video


de cea mai buna calitate.preturi mici realizare profesionista. suna
pentru programari la 0761-592300.

filmare video - dinamica,cuprinzatoare,cinematografica, fotografii


artistice editate profesional pe dvd(bluray), carcase personalizate
pentru nunta botezul sau petrecerea ta.tel.0722-877188.

***foto-video nunti*** comanda un pachet complet filmare video si


foto pentru nunta ta si vei beneficia de 20% reducere la botez pentru
aceleasi servicii. programari si detalii la tel: 0761-592300.

filmari video si fotografii nunti,botezuri,petreceri,reclame:filmare


dinamica fullhd montaj profesional;fotografii artistice;albume
foto;dvd profesional.tel:0722-877188 http://nuntibotezuri.wgz.ro

filmari video:nunta de la 900ron,botez-majorat de la


400ron; fotografii:nunta de la 400ron, majorat-botez
de la 200 roni; albume foto de la 75 ron, sonorizari de
la 600 ron. tel:0749-348322
filmari video si fotografii editate cinematografic in
filmul nuntii tale-minim 4 ore pe dvd
personalizate, foto nelimitat, generic, colaje. tel:
0723-713337
muzica de calitate,genuri muzicale diverse,formatii vocal-
instrumentale,dj,filmari video,foto copiere casete video-pentru nunta
botezul sau petrecerea ta.tel:0749-348322
http://muzicaevenimente.wgz.ro

filmari video evenimente, transpunere pe dvd personalizate,


fotografii si albume foto. preturi modeste realizare super.
tel:0728-308530. http://filmari-video-ploiesti.wgz.ro

filmare botez si transpunere pe dvd, generic, tranzitii, efecte, coloana


sonora, carcasa personalizata, pret 400 ron. fotografii digitale pe dvd
200 ron. tel:0728-308530

realizam filmari video: nunta de la 600ron, botez(majorat) de la


300ron; fotografii: nunta de la 400ron, botez(majorat) de la 150ron;
albume foto si fotocarte de la 150ron. tel: 0720-183303

sonorizari profesionale,filmari video si fotografii de cea mai buna


calitate,genuri muzicale diverse, intretinere atmosfera,pentru nunta
botezul sau petrecerea ta.acoperire nationala.tel:0749-348322

realizam filmari video si fotografii pentru orice eveniment:editare


profesionala,personalizare.albume foto, fotocarte.cele mai mici
preturi mici.tel: 0749-348322 http://filmari-video-ploiesti.wgz.ro

filmari video si fotografii nunti botezuri si alte


evenimente. amintiri pentru o viata - acceseaza
http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro si apeleaza tel:
0722-877188

realizam filmari video: nunta 900 roni, botez si


majorat 400 roni; fotografii: nunta 500 roni, majorat
si botez 200 roni; tel: 0749-348322
realizam filmari si foto(sd,hd,full hd)
nunti,botezuri,evenimente,clipuri publicitare si
reclama,copiere,reeditare si personalizare casete
video, sonorizari si programe muzicale. ***tel:0761-
592300

realizam filmari video si fotografii pentru


evenimente:editare
profesionala,personalizare.albume foto, fotocarte.cele
mai mici preturi mici.tel: 0722-877188 http://filmari-
video-ploiesti.wgz.ro

filmari video si fotografii editate cinematografic in


filmul nuntii tale. foto nelimitat. convinge-te accesand
http://filmari-nunti-ploiesti.wgz.ro si solicita o
programare la tel: 0761-592300

filmari video nunti(4ore/dvd)-de la 600ron;


fotografii(400buc/dvd)de la 400ron.tel.0720-183303
http://filmarivideo.wgz.ro

filmari video, fotografii si muzica pentru nunti,


botezuri si petreceri private; copiere casete video pe
dvd la cele mai mici preturi.tel:0722-877188,
http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro

sonorizari,filmari video si fotografii pentru


nunti,botezuri si petreceri private;copiere si
editare casete video pe dvd.preturi
shoc.tel:0722-877188.*** http://nunti-
botezuri-ploiesti.wgz.ro

filmare botez si transpunere pe dvd, generic,


tranzitii, efecte, coloana sonora, carcasa
personalizata, pret 400 ron. fotografii digitale
pe dvd 200 ron. tel:0728-308530
***fotografii digitale sau pe hartie, albume foto, filmari video
si sonorizari cu profesionisti pentru nunti, botezuri, petreceri
private.cele mai mici preturi, calitate ireprosabila.tel:0720-
183303

***asiguram servicii video,fotografii si albume foto,pentru


nunti,botezuri si alte evenimente speciale la cele mai mici
preturi.asiguram sonorizare cu formatii lautaresti sau
dj.***tel:0728-308530
realizam filmari video, albume foto
pentru ocazii
speciale.experienta,calitate,
seriozitate. rezervari si detalii la
tel:0761-592300. http://nunti-
botezuri-ploiesti.wgz.ro
va filmam si fotografiem la cele mai frumoase
momente din viata dvs; editam cu profesionalism si
realizam filmul cu cei mai tari actori.va oferim cea mai
buna sonorizare. detalii la tel:0722-877188

va filmam,fotografiem si surprindem cele mai


frumoase momente din viata dvs;editam cu
profesionalism si realizam filmul cu cei mai tari
actori.va oferim cea mai buna sonorizare.tel:0722-
877188

daca ne invitati...,va filmam si fotografiem la nunta


voastra,editam si realizam cu profesionalism filmul si
albumul cu cei mai tari actori;va oferim cea mai buna
sonorizare.tel:0722-877188

realizam filmari video editate si personalizate,pe


dvd,fotografii si albume foto,asiguram sonorizari cu
formatii vocal-instrumentale sau/si dj pentru
evenimente private.preturi mici.tel:0722-877188.
filmari video si fotografii realizate cu
profesionisti,editate cinematografic in filmul nuntii
tale.fii actorul tau preferat. http://filmari-nunti-
ploiesti.wgz.ro tel:0761-592300

filmari video + fotografii si albume foto pentru nunti, botezuri


si petreceri private; transpunere, editare si personalizare pe
dvd. preturi mici, calitate ireprosabila. tel:0749-348322

servicii audio-foto-video pentru nunti,botezuri,petreceri:filmari


video-fotografii editate,personalizate,transpuse pe
dvd,sonorizari-sistem 1000 watts,laser,discografie
bogata.tel:0749-348322

sonorizari cu formatii instrumentale si/sau dj,filmari video si


fotografii cu profesionisti,pentru nunti si petreceri
private.preturi de criza.tel:0761-
592300.http://muzicaevenimente.wgz.ro

filmari video în format 16:9,4 ore de montaj pe dvd,1 oră cu


best moments,clipul nunţii,coloana sonora,meniuri
personalizate.preturi mici.deplasare in orice localitate.tel:0720-
183303
sonorizari profesionale,filmari video si fotografii de cea mai
buna calitate,genuri muzicale diverse, intretinere
atmosfera,pentru nunta botezul sau petrecerea ta.acoperire
nationala.tel:0721-395133.

sonorizari profesionale,genuri muzicale diverse,discografie


1960-2013,intretinere atmosfera,obiceiuri,laser,filmari video-
fotografii editate pe dvd,pentru nunti-botezuri-
petreceri.tel:0761-592300

filmari video, fotografii si muzica pentru nunti,


botezuri si petreceri private; copiere casete
video pe dvd la cele mai mici preturi.tel:0722-
877188, http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro
filmari video + fotografii pentru evenimente
speciale:prelucrarea computerizata,
generic,tranzitii,efecte.tel:0722-877188.cel mai bun raport
calitate-pret. http://filmari-video-ploiesti.wgz.ro

asiguram servicii complete pentru


evenimente:filmari video,fotografii si albume
foto,sonorizari si programe
muzicale,dj,formatii,aranjare sali. tel:0749-
348322 http://filmari-nunti-ploiesti.wgz.ro

asiguram servicii complete pentru evenimente:filmari,fotografii


si albume foto,sonorizari,programe muzicale,dj,formatii,aranjare
sali.preturi mici.tel:0749-348322 http://filmari-nunti-
ploiesti.wgz.ro

servicii complete:filmari
video,fotografii,formatii si sonorizari,dj pentru
evenimente,aranjam si decoram sali,
flori,lumanari,buchetare. tel:0749-
348322.http://filmari-video-ploiesti.wgz.ro

Realizam filmari video, fotografii, albume foto, copiem, editam si


personalizam casete video; asiguram sonorizari cu dj sau
formatii instrumental-vocale. Copiem,editam si personalizam
toate tipurile de casete video pe cd sau dvd, la cele mai mici
Preturi. Calitate garantata.
tel:0721-395133.
http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro
filmari video,sonorizari,fotografii digitale sau pe hartie
foto,albume foto pentru: nunti, botezuri, petreceri, serbari,
banchete,majorate.tel 0723-713337 http://filmari-video-
ploiesti.wgz.ro
sonorizari si programe muzicale la nivel profesional, filmari
video, fotografii de cea mai buna calitate, pentru nunti,
botezuri si alte evenimente.Acoperire nationala. tel:0727-
164232.

formatie vocal-instrumentala ofera pachete complete de


servicii pentru evenimente-la cele mai mici preturi:muzica
live,dj,filmari video,foto,slbume,copiere casete
video.programari la tel:0749-348322

realizam filmari video si fotografii pentru orice


eveniment:editare profesionala,personalizare.albume foto,
fotocarte.cele mai mici preturi mici.tel: 0720-183303
http://filmari-video-ploiesti.wgz.ro

filmari video,sonorizari,formatii vocal-instrumentale,fotografii


si albume foto,pentru nunti,botezuri,petreceri private.acoperire
nationala. tel: 0761-592300. http://filmari-nunti-
ploiesti.wgz.ro

pachet servicii-filmare nunta pe dvd,coloana


sonora,generic,tranzitii,efecte,carcasa personalizata de la 600
ron,fotografii digitale pe dvd de la 400ron,sonorizari de la 600
ron.tel:0761-592300

filmare nunta pe dvd,coloana sonora,generic,tranzitii,efecte,carcasa personalizata


de la 600 ron,fotografii digitale pe dvd de la 400ron,sonorizari profesionale de la 600
ron.tel:0761-592300

filmare video nunta-botez,pe dvd,coloana


sonora,generic,tranzitii,efecte,carcasa personalizata,fotografii
digitale,albume foto,sonorizari profesionale-genuri muzicale
diverse. tel:0761-592300

filmare botez si transpunere pe dvd,


generic,tranzitii,efecte,coloana sonora,carcasa
personalizata,pret de la 300 ron,fotografii digitale pe dvd de la
200 ron,sonorizari de la 300 ron.tel:0722-877188.

Muzica de calitate,genuri muzicale diverse,intretinere


atmosfera,formatii vocal-instrumentale,dj,filmari video,foto
copiere casete video-pentru nunta botezul sau petrecerea ta.
Tel: 0727-164232.
Muzica de cea mai buna calitate,genuri muzicale diverse,
intretinere atmosfera,pentru nunta botezul sau petrecerea ta
.Tel: 0761-592300 http://muzica-nunti-ploiesti.wgz.ro

realizam filmari video,fotografii,albume,


copiem,editam si personalizam casete
video;asiguram sonorizari cu dj sau formatii
instrumental-vocale. tel:0722-
877188.http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro
filmari video, muzica,fotografii si albume foto pentru nunta
botezul sau petrecerea ta. Deplasare in orice localitate.preturi
mici. Tel: 0728-308530.

realizam filmari
video,fotografii,albume,asiguram sonorizari cu
dj. esti invitat la nunta ta. tel:0761-
592300.http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro
mire&mireasa-filmari video,fotografii pe suport digital sau
hartie,albume foto, sonorizari profesionale. tel: 0721-395133.

filmare nunta 600 ron:montaj 4 ore,coloana


sonora,generic,tranzitii,efecte,carcasa personalizata,fotografii
digitale pe dvd 400ron,albume foto.tel:0720-183303.

filmare video nunta:montaj 4 ore,coloana


sonora,generic,efecte,carcasa personalizata,fotografii
digitale,albume, sonorizari cu dj sau/si formatii
instrumentale.cele mai mici preturi.tel:0749-348322
filmare botez,pe dvd,generic,tranzitii,efecte,coloana sonora in
carcasa personalizata de la 350 ron,fotografii digitale pe dvd de
la 150 ron,sonorizari de la 300 ron.tel:0761-592300

filmare botez,3 ore pe dvd,generic,tranzitii,efecte,coloana


sonora,carcasa personalizata,fotografii
digitale,sonorizari.tel:0761-592300
***copiez, printez si personalizez cd, dvd la cele mai
mici preturi.***tel:0720-183303

Casete audio video

editez filmari video cameramani, realizez filmul


evenimentului, personalizez si transpun pe dvd.
seriozitate-promptitudine-rafinament. tel:0761-
592300

copiez,editez si personalizez toate tipurile de casete


video pe cd sau dvd,la cele mai mici
preturi.copiez,printez si personalizez cd,dvd la cele
mai mici preturi. tel: 0722-877188

realizez videoclipuri publicitare,de


prezentare,promovare si reclama;filmare
fullhd,fotografii,editare profesionala,
personalizare,web si retele socializare.tel:0749-
348322

copiez,editez si personalizez toate tipurile de casete


video pe cd sau dvd, la cele mai mici preturi. calitate
garantata. tel: 0749-348322.

Transpunere, editare video si copiere casete video vhs, vhs-c,


8mm, minidv pe suport cd sau dvd. Calitate 100%. Tel: 0720-
183303.

copiem, editam si personalizam toate tipurile de


casete si video pe cd/dvd. tel 0720-83303

***transfer casete audio pe cd(dvd sau alte medii de


stocare).preturi mici.tel: 0722-877188.

cameraman+fotograf cautam dj pentru colaborare.


tel: 0749-348322

cameraman caut fotograf pentru colaborare. tel:


0749-348322

CERERI DE SERVICIU

asistent medical generalist, operator introducere


date, sofer categoria b, caut de lucru.tel:0728-308530

KINETOTERAPEUT caut de lucru. tel:0723-713337

operator introducere si procesare date, cu experienta,


sofer categoria b,caut de lucru part time. tel:0749-
348322
Auto

Materiale de constructie
Vand usi de lemn interior si exterior fara toc.marime
0,80m/1,90m pret 50 ron/buc. Tel :0722-877188.

Diverse
vand placa de sunet interna creative 60 ron,tv tuner
leadtek winfast tv 2000 xp intern cu
telecomanda:captura m-peg1,m-peg2, cd, dvd 60 ron,
multifunctional hp 1215 160ron.tel: 0761-592300
Vand dvdrw asus, multilayer, light scribe, pentru
calculator.pret 50ron.tel: 0722-877188.

Vand dvd combo pentru calculator.pret 40 ron.tel:


0761-592300.

vand tv tuner leadtek winfast tv 2000 xp intern cu


telecomanda: captura m-peg 1,m-peg 2,cd,dvd;cd
instalare.tel:0722-877188

vand lampa video sony 12v pentru camera video, 20


watt, halogen, pentru camera video, sina
universala.pret 120 ron.tel:0761-592300

vand camera video sony xr8, caseta 8mm + incarcator


original.excelenta pentru transpuneri casete
video.pret 300 ron. tel: 0761-592300.

vand camera video panasonic nv-gs 180 putin folosita,in


cutie+acte, ccd,minidv,webcam,japan.pret 550ron. tel:
0749-348322.

vand aparat foto ,,smena-8".tel 0722-877188.

vand camera video sony hdr sr 10E,hard


40gb,japan,filmare fullhd, hd, sd,foto 4mpx cu blitz
propriu,touch screen 2,5 inch, incarcator, acumulator,
cutie accesorii.pret 700 ron.tel:0761-592300

vand trepied sony vct-60av cu telecomanda foarte


putin folosit
• inaltime maxima: 146.5 cm
• greutate maxima suportata: 3kg
• greutate proprie: 1.3kg
Pret 350 ron.tel: 0749-348322

vand camera foto-video Panasonic lumix dmc ls80


neagra foarte putin folosita, ccd, 8,1Mpx,
zoom4x,video848/480x30fp/s, ecran 2,5 inch,
sd,sdhc, mmc, hdmi, usb, etc. pret 250ron.tel0749-
348322.

vand patine noi + role marime 44.pret 100 ron.vand


skateboard.pret 100 ron.tel:0761-592300.

Oferim Servicii FOTO-VIDEO PROFESIONALE


pentru EVENIMENTE:
-nunta, botez, cununie, majorat, sedinte video tip
"Trash The Dress",
-reclame si spoturi publicitare,
-sedinte video tip "Love The Dress", sedinte video
Logodna.
Folosim echipamente profesionale, de inalta
rezolutie si fidelitate, ce va garanteaza o realizare de
exceptie pentru orice fel de petrecere.
Avem pachete atractive si oferte de sezon:
-fara limita de filmare, sau fotografie;
-cameraman si fotograf pe toata durata
evenimentului;
-editare profesionala;
-dvd-uri(bluray) și carcase personalizate;
-videoclip nunta.
Acordam 10% reducere pentru contractele semnate
pana la 30 Martie 2017 cat si pentru evenimentele
organizate duminica.
Pentru mai multe detalii la telefon: 0761592300.

PACHET PROMOTIONAL FOTO-VIDEO


NUNTĂ - BOTEZ 2016-2017:

- 1 Cameraman profesionist;
- 1 Fotograf profesionist;
- Filmare FullHd nelimitat;
- Fotografii editate număr nelimitat;
- Disponibilitate pe toată durata evenimentului;
- Carcase și coperţi personalizate;
- Montaj video profesional;
- Generic cu cele mai importante momente;

PRET PACHET NUNTĂ : 1500 RON


PRET PACHET BOTEZ : 1000 RON

OPȚIONALE:
- Filmarea FULLHD transpusa pe Styck, Hdd, etc;
- Albume fotoclasic sau fotocarte;
- Fotograf adiţional +1;
- Cameraman adiţional +1;
- Fotomărturii cu invitaţii.

Avem pachete personalizate și pentru:


- Cununie Civila;
- Cununie Religioasă;
- Petreceri restaurant;
- Aniversări;
- Seminarii;
- Banchete;
- Evenimente Corporate;
- Alte Evenimente.
Avem experienţă în domeniu de peste 15 ani, și vă
asigurăm că veţi beneficia de seriozitate,
profesionalism și calitate.
Pentru mai multe detalii vă rugăm sa ne contactati
telefonic.
,,COSMINA ProVideo STUDIO”
FILMARI VIDEO, FOTORGAFII SONORIZARI
NUNTI, BOTEZURI, PETRECERI PRIVATE
VIDEOCLIPURI, PROMOVARE si RECLAMA.
Va oferim serviciile noastre audio-foto-video,
NELIMITAT, care constau in:
-realizarea filmului evenimentului dvs, editat
cinematografic(generic de inceput, capitolele detaliate
artistic, incheierea);
-fotografii si fotomarturii realizate pe toata durata
desfasurarii evenimentului, editate si transpuse pe dvd,
sau/si pe hartie foto, albume(clasic sau fotocarte);
-dvd-uri si carcase personalizate, in numarul dorit.
-sonorizari cu muzica variata, aleasa in functie de specificul
evenimentului, de la muzica de club pana la hore, sarbe, de
la anii '60 pana la cele mai recente hit-uri.
-lumini dinamice, strobo, lasere, fum greu;
-intretinere atmosfera;
-pachete Evenimente Corpore, Banchete, Petreceri la
preturi fara concurenta, calitate SUPER.
Folosim echipamente profesionale, de inalta rezolutie,
putere si fidelitate, ce va garanteaza o realizare de exceptie
pentru orice fel de petrecere.TARIFE ORIENTATIVE
ajustabile la cerintele clientilor:

NUNTA:
-filmare fullHd(tot evenimentul, editat profesional, generic,
tranzitii, efecte, coloana sonora) + fotografii(numar
nelimitat, editate si pregatite pentru printare) totul pe dvd,
personalizate, in dublu exemplar la numai 1500 ron;
-sonorizare + lumini de la 800 ron;

BOTEZ-MAJORAT-PETRECERE:
-filmare fullHd(tot evenimentul, editat profesional, generic,
tranzitii, efecte, coloana sonora) + fotografii(numar
nelimitat, editate si pregatite pentru printare) totul pe dvd,
personalizate, in dublu exemplar la numai 800 ron;
-sonorizare + lumini de la 500 ron;

ALBUME FOTO-CLASIC:
-nunta de la 150 ron, botez 100 ron.

ALBUME FOTO-CARTE:
-nunta, botez 30 roni pagina;

VIDEOCLIPURI PUBLICITARE de PROMOVARE si


RECLAMA:
-de la 500 roni;

SERVICII FOTO:
-de la 200 roni;

COPIERE EDITARE si PERSONALIZARE toate tipurile de


casete video pe dvd:
-de la 15 ron/ora.
vand combina frigorifica gorenje:2 compresoare, capacitate
totala 320 l,clasa energetica a+.tel:0722-877188

vand camera video panasonic nv-gs 180, 3ccd,minidv,japan si camera


video sony xr8, caseta 8mm + incarcator original. tel: 0722-877188

PLOIEȘTI-BUCUREȘTI-TÂRGOVIȘTE-BUZĂU
SERVICII AUDIO-FOTO-VIDEO NUNȚI, BOTEZURI, PETRECERI
,,COSMINA ProVideo”

Realizam filmari video si fotografii nunti, botezuri,


evenimente, clipuri publicitare si reclama, copiere, reeditare si
personalizare casete video, sonorizari si programe muzicale la
cele mai mici preturi:
FILMARI VIDEO:
-Nunta 1000 ron;
-Botez 500 ron;
-Majorat 400 ron;
-Clipuri publicitare 500 ron.

FOTOGRAFII si ALBUME FOTO:


-Nunta 800 ron;
-Botez 500 ron;
-Majorat 400 ron;
-Foto Marturii 5 ron/buc;
-Album Foto - 250 ron;
-Album FotoCarte 30 ron deschiderea + coperta.

COPIERE, Reeditare Filmari Video(casete, si alte device),


Transpunere pe dvd(Hdd, Stick):
-15 ron/ora;
SITE: http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro
Realizam Sonorizari, Filmari Video, si
Fotografii pentu nunti, botezuri si alte
evenimente la preturi avantajoase.
Folosim camere video inalta definitie, care pot
filma atat in formatul standard cat si in FullHD,
instalatii profesionale de sonorizare, lumini,
masini de fum etc.
Va punem la dispozitie:
-filmul evenimentului, editat cinematografic,
pe dvd sau bluray personalizate cu fotografii
ale mirilor, în dublu exemplar, in carcasa
personalizata;
-fotografii de cea mai buna calitate surprinse
pe toata durata desfasurarii evenimentului,
editate si transpuse pe dvd, sau/si
materializate pe hartie foto in album(clasic sau
fotocarte).
-muzica de calitate, genuri muzicale diverse,
intretinere atmosfera de dj talentati.
Tarife:
Filmari Video
-nunta de la 900 roni, botez si majorat de la
400 roni;
Fotografii:
-nunta de la 600 roni, majorat si botez de la
200 roni;
Albume Foto clasic:
-nunta de la 150 ron, botez 100 ron.
Albume Foto Carte:
-nunta, botez 30 roni pagina;
Sonorizari cu Dj:
-nunta de la 800 roni, majorat si botez 400
roni;

Filmari video & foto in format dvd, 4:3 sau 16:9. Prelucrarea
materialului video si a pozelor este profesionala si contine:
montaj video cu mirii, parintii, nasii, generic, muzica de fundal
efecte speciale, meniu dvd cu capitole. Copertile sunt printate
color cu pozele mirilor. Mixaj generic dupa dorinta clientului: cu
poze din copilaria mirilor pana la nunta, cu poze normale din
ziua nuntii, sau cu poze montate in diferite peisaje din natura.
DVD- urile contin toate momentele importante ale nuntii,
incepand cu aranjarea si imbracarea mirilor, cautarea si
cererea miresei, cununia civila, cununia religioasa, sosirea la
restaurant, masa festiva, dansul si petrecerea. Filmarea
noastra are la baza: calitatea, experienta, dotarea technica si
seriozitatea.
Transpunem digital pe dvd orice caseta video veche VHS, 8mm,
miniDV .
Realizam sonorizari cu muzica variata, aleasa in functie de
specificul evenimentului, de la muzica de club pana la hore,
sarbe, de la anii '60 pana la cele mai recente hit-uri.
Folosim echipamente de sunet profesionale, de inalta fidelitate,
ce va garanteaza o atmosfera impecabila pentru orice fel de
petrecere.
Va multumim si asteptam sa ne contactati .

Filmari video,Sonorizari si Fotografii la preturi


avantajoase,editare video-foto, generic,coloana
Sonora,retrospective, albume foto.DJ & muzica genuri
diverse,obiceiuri.tel:0722-877188.

Prelucrari video nunti si botezuri.Transfer imagini, Generice nunti


Realizam filmari video, Sonorizari si Fotografii pentru
nunti, botezuri si alte evenimente la preturi avantajoase.
Filmare (inclusive full hd) cu camera SONY, editare video,
generic personalizat, coloana Sonora. Fotografii cu Nikon
format jpeg. Editare computerizata fotografii, albume foto,
produs final in format dvd, coperti personalizate. DJ &
Muzica genuri variate, obiceiuri redate cu sistem
professional 1000 Watt.
filmari video & foto:în format dvd, 4:3 sau 16:9. Prelucrarea
materialului video si a pozelor este profesionala, computerizata
contine: montaj video cu mirii, parintii, nasii, generic, muzica
de fundal efecte speciale, meniu dvd cu capitole. Copertile sunt
printate color cu pozele mirilor. Filmarea noastra are la baza:
calitatea, experienta, dotarea technica si seriozitatea.

Scopul nostru este sa captam toate momentele si emotiile din ziua nuntii dumneavoastra
intr-o maniera specifica filmului artistic. Fiind o prezenta discreta, vom putea surprinde
intr-un mod natural momentele speciale care se desfasoara in jurul nostru. Puteti sta
linistiti, invitatii, familia si prietenii nu ne vor simti prezenta. Luminile orbitoare nu vor
strica atmosfera speciala a nuntii. De la emotiile traite de mire la vederea miresei si pana
la aruncarea buchetului, vom surprinde toata energia si emotia acestei zile unice.
Dupa inregistrarea nuntii, o vom monta atent in stilul nostru unic, cinematografic. Nu se
vor folosi efecte speciale sau tranzitii animate care pot strica atmosfera filmului.
Diferitele momente vor fi alaturate in asa fel incat sa reflecte pasiunea si emotia traite in
ziua nuntii dumneavoastra. DVD-ul montat va fi facut nu doar pentru a va spune
povestea, ci si pentru a va atinge sufletul.
Nunta va fi plina de momente unice iar o filmare si un montaj profesional sunt o
investitie care se va recupera de multe ori in timpul vietii. Vom munci alaturi de
dumnevoastra pentru a va da un film unic, combinand pasiunea, cea mai inalta tehnica si
experienta noastra cu gusturile si asteptarile dumneavoastra.
Amintiti-va de ziua nuntii intr-un mod in care arta si realitatea coincid.
In ziua nuntii, veti dori ca cineva cu experienta si creativitate sa realizeze filmul nuntii.
Nu suntem singurii care putem facem lucrul acesta dar credem ca suntem unici prin stilul
filmarii si al montajului: miscare dinamica, montaj ritmic si atentie pentru detaliu. Am
terminat Facultatea de Cinematografie, Specializarea Imagine de film si tv. Sunt student
la master, specializarea „Programe Audiovizuale” - UNATC. Lucrez ca Director de
Imagine la TVR. Am avut prilejul de a lucra cu oameni foarte buni din televiziune si
firme de productie. Impreuna am realizat filme documentare, emisiuni muzicale,
videoclipuri, reportaje, anchete si cateva spoturi publicitare. Consider ca am cea mai
frumoasa meserie din lume, deoarece fac ceea ce-mi place.
Cateva dintre filmele a caror imagine am realizat-o au primit recunoasteri interne si
internationale.Combinarea creativitatii, a stilului unic de filmare si al montajului ritmic
ne-a permis sa depasim asteptarile clientilor. Puteti vedea toate acestea urmarind
clipurile de mai jos.
O inregistrare video de calitate!?
Multi oameni care lucreaza in acest domeniu va spun ca folosesc camere profesionale,
dandu-va o multime de detalii tehnice despre echipamentul aflat sau nu in dotare. Scopul
nostru este sa aveti o inregistrare video de calitate, ceea ce inseamna ca materialul final
pe care vi-l prezentam este la fel de usor de vizionat ca oricare dintre programele unui
post de televiziune.
Folosim camere video HD (inalta definitie), care pot filma atat in formatul standard cat si
in HD. Noul format 16:9 ofera o viziune mult mai apropiata de cea a ochiului uman.
Intotdeuna folosim trepiedul pentru a inlatura senzatia neplacuta de miscare a imaginii.
Multumita microfoanelor suplimentare fara fir, veti auzi impecabil ambianta si, de ce nu,
soaptele dvs.
Montaj
Acest procedeu este esential in limbajul televizual. Prin montaj se pun in evidenta
anumite momente, se creeaza un ritm al filmului, dar mai ales un fir epic, o povestire.
Montajul nu inseamna o multitudine de efecte, tranzitii si texte aplicate fara rost.
Coloana sonora
Montajului i se adauga si o coloana sonora, tinand cont si de preferintele dvs. muzicale.
Vom folosi muzica doar pentru a anima meniul, Intro-ul si alte cateva momente, in rest se
va pastra sunetul captat in timpul filmarii.
Pe scurt, iata ce va punem la dispozitie:
- o filmare dinamica
- imagini filmate de pe trepied, fara schimbari de culoare, luminozitate sau claritate
- un montaj fara efecte de prost-gust
- un sunet fara distorsiuni
- un dvd prezentat intr-o maniera profesionala
- un cameraman care va filma tot timpul, fara a gasi tot felul de scuze, pentru a capta
momentele cele mai importante ale nuntii dvs.
Garantia unei petreceri reusite este muzica de buna calitate.
Muzica face atmosfera placuta si da tonul distractiei.
Realizam filmari video, Sonorizari si Fotografii pentu nunti, botezuri si alte
evenimente la preturi avantajoase. Folosim camere video inalta definitie, care pot
filma atat in formatul standard cat si in FullHD
Pe scurt, iata ce va punem la dispozitie:
- filmare dinamica
- imagini, fara schimbari de culoare, luminozitate sau claritate
- montaj fara efecte de prost-gust
- sunet fara distorsiuni
- dvd prezentat intr-o maniera profesionala
- cameraman care va filma, fara a gasi tot felul de scuze, pentru a capta momentele
cele mai importante.
La nevoie, colaboram cu fotografi si dj talentati pentru a forma o echipa
profesionista care sa asigure reusita totala a evenimentului dumneavoastra.

Coduri Nokia
· *#06# – Numarul de serie (IMEI)
· *#0000# – Modelul telefonului, versiunea, softul telefonului si
data la care a fost fabricat
· *#92702689# – (Codul All in One) IMEI, data fabricatiei, data
cumparare si reparare, lifetimer
· *3370#(activare) & #3370#(dezactivare) – EFR – emisie la rata
intreaga (sunet emisie/receptie mai bun)
· *#4720# – Sunet de calitate inferioara dar durata convorbiri mai
mare cu 30%
· *#7780# – Revenire la setarile din fabrica.
· *#67705646# – Stergere logo operator
· *#7328748263373738# – Resetarea codului de securitate
(12345)

Buna ziua, ma numesc Costin, pe data de 17 Octombrie 2015 va putem


oferi cu placere serviciile noastre foto-video care constau in realizarea
filmului nuntii dvs, editat cinematografic, pe dvd sau bluray avand o
durata de min 4 ore, cuprinzand generic de inceput aprox 5 min,
capitolele nuntii detaliate artistic aprox 230 min si incheierea cca 5 min.
Dvd(blu-ray)-urile personalizate cu fotografii ale mirilor, in dublu
exemplar, se prezinta in carcasa copertata.
Fotograful va realiza instantanee pe toata durata desfasurarii
evenimentului, surprinzand cele mai importante momente pe care apoi
le va edita si le va transpune pe dvd, sau/si, le va materializa pe hartie
foto sau album(clasic sau fotocarte).
La final, Mirii vor primi 2 exemplare cu filmul nuntii si fotografiile pe
dvd.
La cerere, contracost, va oferim albume foto(clasic, fotocarte), fotografii
in numarul dorit, retrospectiva nuntii 1 ora, copii pe dvd, slideshow,
sedinta foto-video trash the dress etc.
TARIFE si Variante:
STANDARD
–Foto + Filmare SD
-1 Cameraman
-1 Fotograf
-Disponibilitate Tot Evenimentul (obiceiuri, biserica, restaurant )
-300 Poze (prelucrate)
-Montaj Video Profesional
-Videoclip Nunta Cu Cele Mai Importante Momente
-Video – 2 Seturi transpuse pe dvd
-2 DVD-uri Personalizate Foto
-Carcase Si Coperti Personalizate
Pret : 1500 lei
HIGHT DEFINITION
–Foto + Filmare HD
-1 Cameraman
-1 Fotograf
-Disponibilitate Tot Evenimentul (cununie civila, obiceiuri, biserica,
sedinta foto, restaurant )
-500 De Poze (prelucrate)
-Sedinta Foto-Video in Ziua Nuntii
-Montaj Video Profesional
-Videoclip Nunta Cu Cele Mai Importante Momente
-Video – 1 Set rezolutie HD pe HDD sau STICK + 2 seturi pe dvd;
-2 DVD-uri Personalizate Foto
-Carcase Si Coperti Personalizate
Pret : 1700 lei

FULLHD
-Foto + Filmare FullHd
-1 Cameraman
-1 Fotograf
-Disponibilitate Tot Evenimentul (cununie civila, obiceiuri, biserica,
sedinta foto, restaurant )
-Numar Nelimitat De Poze pe dvd (prelucrate)
-Sedinta Foto-Video in Ziua Nuntii
-Montaj Video Profesional
-Videoclip Nunta Cu Cele Mai Importante Momente
-Video – 1 set FullHd pe Hdd extern si 2 Seturi transpuse pe dvd
-2 DVD-uri Personalizate Foto
-Carcase Si Coperti Personalizate.
Pret : 2000 lei.
ALBUME FOTO:
-album FOTO CLASIC cu 40 FOTOGRAFII 150 ron;
-album FOTO CLASIC cu 80 FOTOGRAFII 250 ron;
-album FOTO CLASIC cu 120 FOTOGRAFII 350 ron;
-album FOTO BOOK 30 ron/deschidere.
Variantele sunt informative si pot fi modificate in functie de cerintele
clientului.
La cerere se pot asigura servicii foto-video cu 2 sau mai multe camere si
operatori astfel incat sa se poata filma si fotografia concomitent la mire
si mireasa , la cununie, la restaurant.
Colaboram cu dj talentati pentru a forma o echipa profesionista care sa
asigure reusita totala a evenimentului dumneavoastra.
Pentru imbunatatirea activitatii noastre, va rugam sa ne trimiteti
sugestiile si propunerile dvs la adresa de e-mail, sau sa ne contactati
telefonic.
Cu noi, veti avea ,,AMINTIRI PENTRU O VIATA".
Pentru alte informatii va rugam sa ne contactati telefonic. tel
0722877188.
Cu stima, Costin.

,,COSMINA ProFotoVideo"
Va oferim servicii complete foto-video pentru nunti, botezuri si petreceri
private la urmatoarele tarife:
-filmari video, în format 16:9, 4 ore de montaj pe dvd, clipul nunţii, meniuri
personalizate, totul de la numai 900 ron, botez, petrecere, majorat de la 500
ron;
-fotografii digitale sau pe hartie foto, nunta de la 600 ron, botez, petrecere,
majorat 300 ron;
-fotomarturii, albume foto(clasic, fotocarte), fotografii in numarul dorit,
retrospectiva nuntii 1 ora, copii pe dvd, slideshow cu foto, sedinta foto-
video trash the dress etc.
Va asteptam sa ne contactati la tel: 0722-877188

Buna ziua, ma numesc Costin, pe data de 23 August 2014 va putem


asigura cu placere serviciile noastre foto-video care constau in
realizarea filmului nuntii dvs, editat cinematografic, pe dvd sau bluray
avand o durata de min 4 ore cuprinzand generic de inceput aprox 5 min,
capitolele nuntii detaliate artistic aprox 230 min si incheierea cca 5 min.
Dvd-urile personalizate cu fotografii ale mirilor, in dublu exemplar, se
prezinta in carcasa copertata.
Fotograful va realiza instantanee pe toata durata desfasurarii
evenimentului, surprinzand cele mai importante scene pe care apoi le va
edita si le va transpune pe dvd, sau/si le va materializa pe hartie foto sau
album(clasic sau fotocarte).
La final, Mirilor li se vor preda 2 exemplare cu filmul nuntii si
fotografiile pe dvd.
La cerere, contracost, va oferim fotomarturii, albume foto(clasic,
fotocarte), fotografii in numarul dorit, retrospectiva nuntii 1 ora, copii
pe dvd, slideshow cu foto, sedinta foto-video trash the dress etc.
Tarifele pentru asemenea activitate incep de la 1000 ron .
Pentru contractele incheiate pana la 15.01.2014 acordam 10% reducere.
Pentru informatii suplimentare sau nelamuriri va rog sa ma contactati
telefonic. tel 0722877188.

Pret : 1000 lei


–Foto + Filmare SD–
-1 Cameraman
-1 Fotograf
-Disponibilitate Tot Evenimentul ( cununie civila, obiceiuri, biserica,
sedinta foto, restaurant )
-Numar Nelimitat De Poze (prelucrate)
-Sedinta Foto-Video in Ziua Nuntii
-Montaj Video Profesional
-Videoclip Nunta Cu Cele Mai Importante Momente
-Video – 2 Seturi SD
-2 DVD-uri Personalizate Foto
-2 DVD-uri Personalizate Slideshow
- Carcase Si Coperti Personalizate

Buna ziua, ma numesc Costin, va putem oferi cu placere serviciile


noastre foto-video care constau in realizarea filmului nuntii dvs, editat
cinematografic, pe dvd sau bluray avand o durata de min 4 ore si
cuprinzand generic de inceput aprox 5 min, capitolele nuntii detaliate
artistic aprox 230 min si incheierea cca 5 min. Dvd-urile personalizate
cu fotografiile mirilor, in dublu exemplar, se prezinta in carcasa
copertata.
Fotograful va realiza instantanee pe toata durata desfasurarii
evenimentului, incercand sa surprinda cele mai importante scene pe
care, apoi, le va edita si le va transpune pe dvd, sau/si le va materializa
pe hartie foto sau album(clasic sau fotocarte).
La final, Mirilor li se vor preda 2 exemplare cu filmul nuntii si
fotografiile pe dvd.
La cerere, contracost, va oferim albume foto(clasic, fotocarte), fotografii
in numarul dorit, retrospectiva nuntii 1 ora, copii pe dvd, slideshow cu
foto, sedinta foto-video trash the dress etc.
Tarifele pentru asemenea activitate incep de la 1300 ron :
EXEMPLU
Pret : 1300 lei
-Foto + Filmare SD
-1 Cameraman
-1 Fotograf
-Disponibilitate Tot Evenimentul ( cununie civila, obiceiuri, biserica,
sedinta foto, restaurant )
-Numar Nelimitat De Poze pe dvd (prelucrate)
-Sedinta Foto-Video in Ziua Nuntii
-Montaj Video Profesional
-Videoclip Nunta Cu Cele Mai Importante Momente
-20 Colaje Format Digital, Slideshow sau album foto clasic
-Video – 2 Seturi SD
-2 DVD-uri Personalizate Foto
-2 DVD-uri Personalizate Slideshow
- Carcase Si Coperti Personalizate
Pentru informatii suplimentare sau nelamuriri va rog sa ma contactati
telefonic. tel 0722877188.
CMih

Realizam filmari video si fotografii pentru nunti, botezuri si alte


evenimente la preturi moderate.
Folosim camere video inalta definitie, care pot filma si fotografia atat in
formatul standard cat si in FullHD
Pe scurt, iata ce va punem la dispozitie:
-filmare dinamica;
-fotografii prelucrate artistic, numar nelimitat, pe dvd sau hartie
fotografica diferite marimi;
-albume foto clasice sau fotocarte diferite marimi;
-imagini filmate, fara schimbari de culoare, luminozitate sau claritate
-un dvd(bluray) prezentat intr-o maniera profesionala
-cameraman si un fotograf care vor capta momentele cele mai
importante ale nuntii dvs.

Tarife:
ECONOMIC
Nunta 1400 lei(Botez 800lei, Petrecere-Majorat 600 lei)
-Foto + Filmare SD
-1 Cameraman
-1 Fotograf
-Disponibilitate Tot Evenimentul ( cununie civila, obiceiuri, biserica,
sedinta foto, restaurant )
-Numar Nelimitat De Poze pe dvd (prelucrate)
-Sedinta Foto-Video in Ziua Nuntii
-Montaj Video Profesional
-Videoclip Nunta cu cele mai importante momente
-Video – 2 Seturi SD transpus pe dvd
-2 DVD-uri Personalizate Foto
-Carcase Si Coperti Personalizate.

MEDIU
Nunta 1500 lei(Botez 900lei, Petrecere-Majorat 700 lei)
-Foto + Filmare HD
-1 Cameraman
-1 Fotograf
-Disponibilitate Tot Evenimentul ( cununie civila, obiceiuri, biserica,
sedinta foto, restaurant )
-Numar Nelimitat De Poze pe dvd (prelucrate)
-Sedinta Foto-Video in Ziua Nuntii
-Montaj Video Profesional
-Videoclip Nunta Cu Cele Mai Importante Momente
-Video – 2 Seturi HD transpus pe dvd
-2 DVD-uri Personalizate Foto
-Carcase Si Coperti Personalizate.

PROFESIONAL
Nunta1600 lei(Botez 1000lei, Petrecere-Majorat 800 lei)
-Foto + Filmare FullHd
-1 Cameraman
-1 Fotograf
-Disponibilitate Tot Evenimentul ( cununie civila, obiceiuri, biserica,
sedinta foto, restaurant )
-Numar Nelimitat De Poze pe dvd (prelucrate)
-Sedinta Foto-Video in Ziua Nuntii
-Montaj Video Profesional
-Videoclip Nunta Cu Cele Mai Importante Momente
-Video – 1 set FullHd pe Hdd si 2 Seturi transpus pe dvd
-2 DVD-uri Personalizate Foto
-Carcase Si Coperti Personalizate
-Album Foto.

Colaboram cu Dj talentati si dedicati care vor asigura o ambianta


placuta si o reusita totala evenimentului dumneavoastra.

http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro
Realizam filmari video si fotografii pentu nunti,
botezuri si alte evenimente la preturi avantajoase. Folosim
camere video inalta definitie, care pot filma si fotografia
atat in formatul standard cat si in HD
Pe scurt, iata ce va punem la dispozitie:
-cameraman si fotograf;
-filmare fullHd nelimitat editata si transpusa pe suportul
dorit;
-fotografii prelucrate artistic, numar nelimitat, pe dvd
sau/si hartie fotografica;
-albume foto clasice sau/si fotocarte;
-dvd(bluray) prezentat intr-o maniera profesionala
Pentru programari va asteptam sa ne contactati la tel:
0722877188

Realizam filmari video si fotografii pentu nunti, botezuri,


majorate, petreceri private, videoclipuri publicitare
promovare si reclama firma. Folosim camere video inalta
definitie, care pot filma atat in formatul standard cat si in
FullHD.
Pe scurt, iata ce va punem la dispozitie:
-filmare dinamica;
-fotografii prelucrate artistic-diferite marimi;
-albume foto clasice sau fotocarte;
-imagini fara schimbari de culoare, clare si luminoase;
-montaj profesional;
-dvd(bluray) prezentat intr-o maniera profesionala
La cerere, contracost, va oferim albume foto(clasic,
fotocarte), fotografii in numarul dorit, retrospectiva nuntii
1 ora, copii pe dvd, slideshow cu foto, sedinta foto-video
trash the dress etc.

TARIFE:
-filmari video nunti - 4 ore de montaj pe dvd, clipul nunţii,
meniuri personalizate – de la 900 ron;
-filmare botez - pe dvd, generic, tranzitii, efecte – de la 500
ron;
-fotografii digitale nunta, in numar nelimitat, pe dvd, de la
600 ron;
-fotografii digitale botez, in numar nelimitat, pe dvd, de la
300 ron;
-album Foto clasic: nunta de la 150 ron, botez 100 ron;
-album Foto carte: nunta-botez 30 roni pagina;
-Cununie Civila de la 150 ron;
-Cununie Civila + Petrecere de la 450 ron;
-Majorat de la 450 ron;
-Sedinta Foto de la 200 ron;
-Petrecere Firma de la 500 ron;
-Reclame, videoclipuri publicitare, promovare firma de la
700 ron.
Colaboram cu dj talentati pentru a forma o echipa
profesionista care sa asigure reusita totala a evenimentului
dumneavoastra.

Realizam filmari video si fotografii pentu nunti, botezuri, majorate,


petreceri private, videoclipuri publicitare promovare si reclama firma.
Folosim camere video inalta definitie, care pot filma atat in formatul
standard cat si in FullHD.

-filmari video nunti - 800 ron;


-filmare botez - 400 ron

-fotografii digitale nunta pe dvd - 400 ron.


-fotografii digitale botez pe dvd - 200 ron.

-album Foto clasic: nunta-150 ron.


-album Foto carte: nunta-botez 30 roni pagina;

-Cununie Civila foto-video- 150 ron;


-Cununie Civila + Petrecere foto-video - 400 ron;

-Majorat foto-video - 400 ron;


-Sedinta Foto - 200 ron;
,, ProVideo"Studio
tel: 07228771
realizeaza filmari video si fotografii pentu nunti, botezuri,
majorate, petreceri private, videoclipuri publicitare
promovare si reclama firma.
Folosim camere video inalta definitie, care pot filma atat
in formatul standard cat si in FullHD.
Pe scurt, iata ce va punem la dispozitie:
-filmare dinamica, clara si luminoasa;
-fotografii prelucrate artistic-diferite marimi;
-albume foto clasice sau fotocarte;
-montaj profesional;
-dvd(bluray) prezentat intr-o maniera profesionala.

FILMARI VIDEO si FOTOGRAFII


NUNTI, BOTEZURI, PETRECERI PRIVATE,
VIDEOCLIPURI, PROMOVARE si RECLAMA FIRMA.
Pe scurt, iata ce va punem la dispozitie:
-filmare dinamica;
-fotografii artistice;
-albume foto;
-imagini fullhd;
-montaj profesional;
-dvd(bluray) prezentat profesional;
Va asteptam sa ne contactati la tel: 0722877188
Cosmina AudioVideo Studio

filmari video-foto,nunti,
botezuri,petreceri,videoclipuri,
promovare si reclama firma.
asiguram:filmare fullhd;albume
foto;bluray profesional.tel: 0722-877188
http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro

- Filmare Video nunta(4 ore), rezolutie - SD, editata,


transpusa pe dvd - 600 ron;
- HD, FullHd, editata, transpusa pe dvd - 850 ron;
- HD, FullHd, editata,
transpusa pe HDD extern - 800 ron;
- Filmare Video botez(3 ore), rezolutie - SD, editata,
transpusa pe dvd - 300 ron;
- HD, FullHd, editata,
transpusa pe dvd - 500 ron;
- HD, FullHd, editata,
transpusa pe HDD extern - 400 ron;
- Personalizare - nunta (coperta + dvd) - 35 ron;
- botez (coperta + dvd) - 25 ron;
- Multiplicare filmare video - nunta - 35 ron;
- botez - 25 ron;
- Editare filmare video nunta cameramani amatori,
rezolutie - SD - 100 ron;
- HD, FullHd
- 150 ron;
- Editare filmare video botez cameramani amatori rezolutie
- SD - 70 ron;

Realizam filmari video-foto,nunti,


botezuri,petreceri,videoclipuri, promovare si reclama
firma.
Asiguram:
-filmare fullhd; albume foto; bluray profesional.tel: 0722-
877188 http://nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro
Tarifele nu includ cheltuielile de transport si pot fi
modificate in functie de cerintele clientului.
OFERTA DE PRET
SERVICII VIDEO Nunta:
- SD, editata, transpusa pe dvd - 600 ron;
- HD, FullHd, editata, transpusa pe dvd - 850 ron;
- HD, FullHd, editata, transpusa pe HDD extern - 800 ron;

Filmare Video botez


- SD, editata, transpusa pe dvd - 300 ron;
- HD, FullHd, editata, transpusa pe dvd - 500 ron;
- HD, FullHd, editata, transpusa pe HDD extern - 400 ron;

- Personalizare - nunta (coperta + dvd) - 35 ron;


- botez (coperta + dvd) - 25 ron;
- Multiplicare filmare video - nunta - 35 ron;
- botez - 25 ron;
- Editare filmare video nunta cameramani amatori- SD -
100 ron;
- HD, FullHd - 150 ron;
- Editare filmare video botez cameramani amatori- SD - 70
ron;
- HD, FullhD - 100 ron;
- Cununie Civila de la 150 ron;
- Cununie Civila + Petrecere de la 450 ron;
- Majorat de la 450 ron;
- Sedinta Foto de la 200 ron;
- Petrecere Firma de la 500 ron;
- Reclame, videoclipuri publicitare, promovare firma de la
700 ron.

SERVICII FOTO:
-fotografii digitale nunta, in numar nelimitat, pe dvd, de la
300 ron;
-fotografii digitale botez, in numar nelimitat, pe dvd, de la
200 ron;
-album Foto clasic: nunta de la 150 ron, botez 75 ron;
-album Foto carte: nunta-botez 30 roni pagina;

- hD, FullhD -
,, COSMINA ProVideo"Studio
tel: 0722877188
realizeaza filmari video si fotografii pentu nunti,
botezuri, majorate, petreceri private, videoclipuri
publicitare promovare si reclama firma.
Folosim camere video inalta definitie, care pot
filma atat in formatul standard cat si in FullHD.

PRETURI si VARIANTE:
Pachet de ECONOMIC
Video:
- filmare video SD ;
- clip muzical 4-5 min;
- 2 copii la dvd-urile personalizate a cate 3-3,5 ore;
- prezenta cameramanului pe toata durata
evenimentului.
Foto:
- min. 300 fotografii digitale pe DVD ;
- sedinta foto in parc;
- fotografiere pe toata durata nuntii.
NUNTA: 1200 ron.
BOTEZ: 600 ron.
MAJORAT, PETRECERE: 400 ron

Pachet STANDARD
Video:
- filmare camera HD;
- clip muzical 4-5 min;
- dvd-uri si coperta personalizata;
- 2 copii la dvd-urile personalizate a cate 3-3,5 ore;
- prezenta cameramanului pe toata durata
evenimentului.
Foto:
- min. 400 fotografii digitale pe DVD ;
- sedinta foto in parc;
- fotografiere pe toata durata nuntii.
NUNTA: 1300 ron.
BOTEZ: 700 ron.
MAJORAT, PETRECERE: 450 ron
Pachet PRO
- filmare camera full HD;
- clip muzical 4-5 min;
- 2 copii la dvd-urile personalizate + FULLHD pe
Stick sau alt device extern al clientului a cate 3-3,5
ore;
- prezenta cameramanului pe toata durata
evenimentului.
Foto:
- min. 400 fotografii digitale pe DVD ;
- album foto clasic 20 pagini;
- sedinta foto in parc;
- fotografiere pe toata durata nunti.
NUNTA: 1500 ron.
BOTEZ: 800 ron.
MAJORAT, PETRECERE: 500 ron.

Colaboram cu dj talentati pentru a forma o echipa


profesionista care sa asigure reusita totala a
evenimentului dumneavoastra.

Tarifele nu includ cheltuielile de transport si pot fi


modificate in functie de cerintele clientului.

Vizitati situl www.nunti-botezuri-ploiesti.wgz.ro si


contactati-ne telefonic pentru detalii si
programare.

Va oferim serviciile noastre audio-foto-video care constau in:


-realizarea filmului evenimentului dvs, editat
cinematografic(generic de inceput, capitolele detaliate artistic
si incheierea);
-fotografii realizate pe toata durata desfasurarii evenimentului,
editate si transpuse pe dvd, sau/si pe hartie foto sau
albume(clasic sau fotocarte);
-dvd-uri si carcase personalizate, in dublu exemplar;
-sonorizari cu muzica variata, aleasa in functie de specificul
evenimentului, de la muzica de club pana la hore, sarbe, de la
anii '60 pana la cele mai recente hit-uri.
Folosim echipamente profesionale, de inalta rezolutie si
fidelitate, ce va garanteaza o realizare de exceptie pentru orice
fel de petrecere.

TARIFE:
NUNTA:
-filmare tot evenimentul, editat profesional, generic, tranzitii,
efecte, coloana sonora + fotografii. Totul la numai 1500 ron;
-sonorizare 1000 ron +lumini+fum;

BOTEZ:
-filmare tot evenimentul, editat profesional, generic, tranzitii,
efecte, coloana sonora + fotografii.Totul la numai 800 ron;
-sonorizare 600 ron+lumini+fum;

ALBUME FOTO-CLASIC:
-nunta de la 150 ron, botez 100 ron.

ALBUME FOTO-CARTE:
-nunta, botez 30 roni pagina;

VIDEOCLIPURI PUBLICITARE de PROMOVARE si


RECLAMA:
-de la 800 roni;

SERVICII FOTO:
-de la 400 roni;
COPIERE EDITARE si PERSONALIZARE toate tipurile de
casete video pe dvd:
-de la 15 ron/ora.

Tarifele nu includ cheltuielile de transport si pot fi modificate


in functie de cerintele clientului.

Va multumim si asteptam sa ne contactati

NIKON D3100
TIP Body (doar corp)
FORMAT SENZOR Crop (1.3x - 2x)

Calitatea Imaginii

REZOLUTIE EFECTIVA14.2 megapixel


SENZOR CMOS sensor, 23.6 x 15.8 mm , Nikon DX-format
REZOLUTIE INREGISTRATA 14.2 megapixeli
PROFUNZIME CULOARE 12 biti
PROFIL CULOAREsRGB , Adobe RGB
FORMAT FISIERE JPEG , AVI Motion, RAW (NEF)
REZOLUTII INREGISTRATE • 4608 x 3072 (14.2 MP)
• 3456 x 2304
• 2304 x 1536
INREGISTRARE VIDEODa
INREGISTRARE AUDIO Da

Optica

MONTURA OBIECTIV Nikon F mount


MULTIPLICATOR DISTANTA FOCALA 1.5x
STABILIZARE OPTICA DE IMAGINE Nu (dar posibila cu
obiective VR sau echivalente)
COMPATIBILITATE OBIECTIVE Camera NU are motor de
focalizare incorporat.
Functia de Autofocus este disponibila doar cu obiectivele Nikon
AF-S, precum si pe obiectivele Sigma, Tamron si Tokina cu
motor de focalizare incorporat.
Obiectivele Nikon AF, AF-D si obiectivele Sigma, Tamron si
Tokina fara motor de focalizare incorporat pot fi folosite cu
acest aparat dar focalizarea se poate face doar manual.
Masurarea expunerii se face automat.

Control focalizare

TIP FOCALIZARE TTL AF cu 11 puncte


MOD FOCALIZARE Single point
Dynamic area
Auto area
3D Tracking (11-points)

Control expunere

SENSIBILITATE ISO 100-3200


ISO 100-12800 cu boost
TIP OBTURATOR electronic
VITEZE OBTURATOR 30-1/4.000 sec
MIRROR LOCK-UP Da
MASURAREA EXPUNERII 3D Color Matrix Metering II ,
Central-ponderat , Punctual
MODURI EXPUNERE Auto modes (auto, auto [flash off]),
Advanced Scene Modes (Portrait, Landscape, Child, Sports,
Close up, Night portrait, Night landscape, Party/indoor,
Beach/snow, Sunset, Dusk/dawn, Pet portrait, Candlelight,
Blossom, Autumn colors, Food, Silhouette, High key, and Low
key), programmed auto with flexible program (P), shutter-
priority auto (S), aperture-priority auto (A), manual (M)
MODURI BALANS DE ALB Auto , Manual , Fluorescent
(Preset) , Incandescent (Preset) , Shade (Preset) , Sunset
(Preset) , Flash (Preset)
MODURI PRESETATE (SCENE) Portrait, Landscape,
Child, Sports, Close-up, Night portrait, Night landscape,
Party/Indoor, Beach/Snow, Sunset, Dusk/Dawn, Pet portrait,
Candlelight, Blossom, Autumn colors, Food, Silhouette, High
key, Low key

Blit

BLIT INTEGRAT da , Auto, Portrait, Child, Close-up, Night


portrait, Party/indoor, Pet portrait modes: Auto flash with
auto pop-up
RAZA EFECTIVA BLIT 17m (ISO 200)
12m(ISO 100)
PATINA BLIT EXTERN Hot-shoe
CONTROL BLIT EXTERN TTL SB-900 , SB-800 , SB-600
sau SB-400
VITEZA MAXIMA DE SINCRONIZARE 1/200 s

Performante

CAPACITATE RAFALA 3 fps


TEMPORIZATOR 2 , 10 sec
IMPRIMARE DATA SI TIMP da

Memorie si alimentare

MEMORIE INTERNA nu
CARDURI MEMORIE COMPATIBILE SD , SDHC
ALIMENTARE Baterie Li-ion EN-EL14

Intrare / Iesire
INTERFATA COMPUTER Hi-Speed USB
IESIRE VIDEO • Audio-Video
• HDMI tip C (mini)
CERINTE SOFTWARE SI DE SISTEM Software : Software
suite CD-ROM

Display

VIZOR OPTICAcoperire : 95% orizontal si 95% vertical


Marire : 0.78x
Diametru vizor : 17.9 mm

Corectie dioptrie : -1,7 pana la + 0,7


DOF PREVIEW da
DISPLAY LCD TFT LCD , 3" , 230000 pxl
INFORMATII DISPLAY Contrast-detect AF anywhere in
frame (camera selects focus point automatically when face
priority is selected)
Face priority
Wide area
Normal area
AF tracking
OPTIUNI LIMBA Chinese (Simplified and Traditional),
Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Italian,
Japanese, Korean, Norwegian, Polish, Portuguese, Russian,
Spanish, Swedish

Caracteristici fizice

DIMENSIUNI 124 x 96 x 75 mm
GREUTATE 505g (cu baterie , memory card )

BANCHETE 2016
,,COSMINA"ProAudioVideo"STUDIO
FILMARI VIDEO, FOTOGAFII,SONORIZARI
NUNTI, BOTEZURI, PETRECERI PRIVATE
VIDEOCLIPURI, PROMOVARE si RECLAMA.
Va oferim serviciile noastre audio-foto-video, NELIMITAT,
care constau in:
-Dj-Mc, Cameramani si Fotografi PROFI, talentati si
consacrati;
-sonorizari cu muzica variata, aleasa in functie de specificul
evenimentului, de la muzica de club pana la hore, sarbe, de la
anii '60 pana la cele mai recente hit-uri.
-lumini dinamice, strobo,lasere, fum greu;
-intretinere atmosfera;
-realizarea filmului evenimentului dvs, editat
cinematografic(generic de inceput, capitolele detaliate artistic,
incheierea);
-fotografii si fotomarturii realizate pe toata durata
desfasurarii evenimentului, editate si transpuse pe dvd, sau/si
pe hartie foto, albume(clasic sau fotocarte);
-dvd-uri si carcase personalizate, in numarul dorit.
-pachete Evenimente Corpore, Banchete, Petreceri la preturi
fara concurenta, calitate SUPER.
Folosim echipamente profesionale, de inalta rezolutie, putere
si fidelitate, ce va garanteaza o realizare de exceptie pentru
orice fel de petrecere.
Pentru mai multe detalii, programari si consiliere SUNATI-Ne:
0761592300.

banchet 2016-dj-mc+cameraman-fotograf dedicati.


sonorizari,putere si fidelitate,lumini dinamice,karaoke, filmari
video fullhd,fotogafii si fotomarturii, albume foto. pret mic.
tel:0761-592300

Pachet BOTEZ :
Fotografierea evenimentului : 500 lei
Filmarea evenimetului : 300 lei
Filmarea este FULL HD și va cuprinde evenimetul în totalitate.
Predarea materialului va consta în Fotografii și Filmarea editată, pe DVD
sau la alegerea clientului pe STICK !

Pachet CUNUNIE :
Fotografierea evenimentului : 300 lei
Filmarea evenimetului : 250 lei
Filmarea este FULL HD și va cuprinde evenimetul în totalitate.
Predarea materialului va consta în Fotografii și Filmarea editată, pe DVD
sau la alegerea clientului pe STICK.

Pachet NUNTĂ :
Fotografierea evenimentului : 1100 lei
Filmarea evenimetului : 900 lei
Filmarea este FULL HD și va cuprinde evenimetul în totalitate.
Predarea materialului va consta în Fotografii și Filmarea editată plus un
videoclip, pe DVD sau la alegerea clientului pe STICK !
Se poate alege și printarea de fotografii în timpul evenimentului.
Pot fi folosite drept mărturii . Prețul acestora nu este inclus în pachet !
La acest pachet este inclusă și ședința foto de după eveniment!

Pachet MAJORAT :
Fotografierea evenimentului : 300 lei
Filmarea evenimetului : 300 lei
Filmarea este FULL HD și va cuprinde evenimetul în totalitate.
Predarea materialului va consta în Fotografii și Filmarea, pe STICK !
Se poate alege și printarea de fotografii. Acestea pot fi predate imediat !
Prețul acestora nu este inclus în pachet !

Pachet CRĂCIUN ÎN FAMILIE :


Fotografierea evenimentului : 300 lei
Filmarea evenimetului : 200 lei
Filmarea este FULL HD și va cuprinde evenimetul în totalitate.
Predarea materialului va consta în Fotografii și Filmarea editată, pe
STICK !

Pachet ABSOLVIRE :
Fotografierea evenimentului : 400 lei
Filmarea evenimetului : 250 lei
Filmarea este FULL HD și va cuprinde evenimetul în totalitate.
Predarea materialului va consta în Fotografii și Filmarea, pe STICK !
Se poate alege și printarea de fotografii. Acestea pot fi predate imediat !
Prețul acestora nu este inclus în pachet !

Pachet 1 MARTIE sau 8 MARTIE :


Fotografierea evenimentului : 300 lei
Filmarea evenimetului : 250 lei
Filmarea este FULL HD și va cuprinde evenimetul în totalitate.
Predarea materialului va consta în Fotografii și Filmarea, pe DVD sau la
alegerea clientului pe STICK !
Se poate alege și printarea de fotografii.
Acestea pot fi predate imediat ! Prețul acestora nu este inclus în pachet !

Pachet ȘEDINȚĂ FOTO :


Fotografiere : 200 lei
Predarea materialului va consta în Fotografii, pe STICK !
Ședința poate avea loc în natură sau într-o locație aleasă de client, la
prețul căreia se vor adăuga și cheltuielile de transport.

Pachet BALUL BOBOCILOR :


Fotografierea evenimentului : 300 lei
Filmarea evenimetului : 350 lei
Filmarea este FULL HD și va cuprinde evenimetul în totalitate.
Predarea materialului va consta în Fotografii și Filmarea, pe STICK !
Se poate alege și printarea de fotografii.
Acestea pot fi predate imediat.

Iată pentru ce şi cum poate fi folosit

propolisul:
1. Pentru amgdalita si faringita, fa gargară cu tinctura de propolis diluata
cu sare in proportie de 1 la 10.
2. În aceeaşi proporţie poate fi folosit pentru a-ti clati gura in cazuri de
boli dentare.

3. Pentru sinuzita, se foloseşte acelaşi amestec, făcându-se inhalaţii.

4. Pentru otita, poţi înmuia un tampon în tinctură de propolis şi să-l bagi


mai apoi în ureche.

5. Pentru bolile digestive, se dizolva 15 picaturi de tinctura in 100ml de


apa calda si bea cu 30 de minute inainte de masa.

6. Pentru energizarea organismului: dizolva 15 picaturi de tinctura intr-o


lingura de lapte sau apa si bea cu 30 de minute inainte de a mânca.

– Cererea de înmatriculare a solicitantului;


– Fişa de înmatriculare, semnată/ștampilată de fostul şi noul proprietar,
vizată la Direcția Taxe și Impozite Locale (în locul vizei fostului proprietar
se poate depune certificatul de atestare fiscală emis de Direcția Taxe și
Impozite Locale);
– Cartea de identitate a vehiculului (CIV), în original şi copie;
– Certificatul de autenticitate al vehiculului emis de Registrul Auto
Român, cu excepţia autovehiculelor destinate competiţiilor sportive şi a
vehiculelor istorice;
– Dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termen de valabilitate;
– Documentul care atestă dreptul de proprietate, în original şi copie;
– Actul de identitate al solicitantului, în original şi copie;
– Copia asigurării RCA, în termen de valabilitate – minim 6 luni;
– Dovada plăţii taxei de înmatriculare;
– Dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare;
– Certificatul de înmatriculare al fostului proprietar în care acesta a
înscris transmiterea dreptului de proprietate, semnat/ștampilat;
– Dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare dacă
acestea se schimbă;
– Plăcuţele cu numărul de înmatriculare, dacă fostul proprietar are
domiciliul/sediul pe raza altui judeţ şi nu a optat pentru păstrarea
numărului respectiv. Dacă noul proprietar doreşte un număr preferenţial,
acesta va trebui să predea şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare
existente pe vehicul. Acestea nu vor fi predate dacă fostul proprietar a
optat şi achitat păstrarea numărului de înmatriculare respectiv sau dacă
se vor păstra plăcuțele în cazul în care vânzătorul și cumpărătorul sunt
din același județ;
– În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste
dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de
exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum și
împuternicirea reprezentatului legal al acestora;
– Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care
documentele se depun de o altă persoană decât titularul, persoană fizică;
– În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în cazul în care se
solicită transcrierea dreptului de proprietate asupra unui vehicul rulat,
solicitantul va trebui să prezinte unul din următoarele documente:
• dovada achitării timbrului de mediu pentru autovehicule stabilit potrivit
legii (original şi copie) şi decizia de calcul eliberată de organul fiscal
competent din subordinea ANAF, în cazul în care nu a fost achitată taxa
specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru
autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la
autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul
înmatriculării;
• dovada că proprietarului plătitor al taxei speciale pentru autoturisme şi
autovehicule, al taxei pe poluare pentru autovehicule, al taxei pentru
emisiile poluante provenite de la autovehicule sau al timbrului de mediu
pentru autovehicule nu i s-a restituit cuantumul acesteia sau valoarea
reziduală, documentul care evidenţiază această situaţie se eliberează de
organul fiscal competent.

Pentru gospodinele care doresc să prepare o mămăligă autentică, pe care


s-o poţi să tăia cu aţa şi să fie delicioasă, cele mai bune sfaturi le găsim la
maestrul gastronomiei româneşti, Radu Anton Roman. Cea mai bună
mămăligă, spune autorul în lucrarea „Bucate, vinuri şi obiceiuri
româneşti“ (Editura Paideia) o pregătesc ciobanii la stână. ŞTIRI PE
ACEEAŞI TEMĂ Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, dă ochii cu
publicul. Dezbaterea... Şase judeţe, sub avertizare de polei Zeci de mii de
oameni au protestat în Statele Unite faţă de ordinul lu... Dacă se respectă
întocmai reţeta, orice gospodină poate pune pe masă o mămăligă fiartă cât
trebuie şi bună de te lingi pe degete. Ingrediente Modelul gutuie tânără: 1
kg mălai 3 litri de apă 1 lingură de sare Modelul bolovan de pârâu: 400 g
mălai 1 litru de apă 1 linguriţă de sare Descriere: La 1895, doctori mari ai
Academiei Romane, ca N. Manolescu, trebuiau să facă lobby pâinii,
întrucât ţăranii preferau mămăliga: În zadar spun ţeranii că pâinea nu le
ţine de foame. Aceasta este o greşeală, poate pentru că pâinea nu le dă
senzaţiunea greoie ce le-o dă mămăliga şi pe care ei o numesc săturare.
Credem însă ca hrana naţională a Dacilor era meiul sau mălaiul (de mei)
Plinius scrie „Popoarele pontice preferă meiul tuturor celorlalte
mâncăruri“. Meiul pare să fi fost temelia hranei locuitorilor din ierile
romane până în timpurile moderne, când popuşoiul (porumbul) vine să
înlocuiască acestă antică cereală. (dr. Crainiceanu, 1895). Mod preparare
Modelul gutuie tânără: • Se pune apa cu sare la fiert în ceaun, se
presară ploaie un pumn de mălai • Când clocoteşte se varsă mălaiul
dintr-o dată: va forma un fel de moviliţă spălată de valuri fierbinţi •
Acum e timp destul să fiarbă încetişor, preţ de vreun ceas, să se umfle bine
făina şi să se-ncingă • După ce-a trecut ora ce-am spus, se amestecă
vârtos, vreme destulă şi cu nădejde (ciobanii fac aşa: unul ţine ceaunul,
celălalt învârte făcăleţul) • Dacă s-a-ntărit de nu se mai poate mişca
„mestecăul“, se-ndeasă mămăliga spre fundul ceaunului şi se niveleaza.
Apoi se mai pune ceaunul un pic pe foc iute, să se desprindă fiertura de
fund (ies aburi, fâsâie şi se infoaie) • Se răstoarnă pe un ştergar sau un
fund (platou), e o emisferă perfectă; tradiţia cere s-o tăiem cu aţa subţire
şi tare. Modelul bolovan de pârâu: • Se fierbe la fel ca mai sus, dar
numai o jumătate de ora (de aia şi sunt mai mici cantităţile) - totul e o
problema de forţă bărbătească, va ieşi şi mai vârtoasă, ceea ce nu-i strică
unei mămăligi ce nici nu explodează şi mai şi participă la bogatul lexic al
insultelor noastre mioritice. Gazetarul, îndrăgostit de bucătărie În cei 57
de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV,
vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane
şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii,
dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic. În 1998, Radu
Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente
ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”
(Editura Paideia). Pierdută în negura vremurilor Mămăliga rămâne
printre puţinele alimente tradiţionale ale românilor, deşi nu este atât de
veche pe cât s-ar părea. Porumbul a ajuns la noi abia în secolul al XVII-
lea, detronând meiul sau mălaiul, aşa cum era cunoscut în vechime. Şi
carne friptă pe jar su pietre încinse se numără printre mâncărurile ce se
pierd în negura vremurilor. Bun la gust şi cu calităţi nutritive deosebite, el
a înlocuit rapid meiul, care fusese până atunci „cereala de mămăligă” a
românului. Meiul – sau mălaiul, cum mai era numit atunci – era
consumat de populaţia din Ţările Române, mai ales în Moldova şi
Muntenia, pe scară atât de largă încât, relatează un misionar catolic
călător pe la noi, Mihai Viteazul era poreclit de saşi, în derâdere, „Mălai-
Vodă.”, scrie descopera.ro. Meiul era „cereala de mămăligă” a românilor
până în secolul al XVII-lea, când a fost înlocuit de porumb. Astfel, încet,
încet, vechiul aliment de bază cunoscut de cultura culinară românească a
început să piardă teren. Pelagra făcea ravagii Porumbul a adus însă cu el
o serie de probleme. Pentru că oamenii consumau mămăligă foarte des,
“chiar şi de trei ori pe zi”, aşa cum scrie dr. Gheorghe Crăiniceanu în
lucrarea sa „Igiena ţeranului român” (1895), sănătatea a început să aibă
de suferit.

Citeste mai mult: adev.ro/okkl2m

©2009 Falcon Electronics 1


Componenþã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .3
Configuraþia standard a telecomenzii . . . . . . . . . . . . . . . .3
Informaþii importante . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5
Întreþinerea sistemului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . .5
Garanþia
sistemului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5
Funcþiile telecomenzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6
Configuraþia standard a
butoanelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6
Folosirea sistemului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .8
Armarea
activã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .8
Armarea pasivã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . .8
Armarea cu mai multe niveluri de securitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . .10
Dezarmarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. ..11
Dezarmarea cu grad mãrit de
securitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .11î
Dezarmarea fãrã
telecomandã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13
Controlul plafonierei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . .14
Modul silenþios . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . .14
Modul panicã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. .14
Modul Valet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. .14
Circuitul de prevenire a alarmelor
false . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .15
Diagnosticare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..17
Diagnostic la armare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. .17
Diagnostic la dezarmare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. ..18
Confirmãrile sonore referitoare la starea
sistemului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .18
Tabelul
zonelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..19
Interpretarea diagnosticului
zonelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .19
Cod sãritor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .20
Frecvenþã înaltã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .21
Recunoaºterea proprietarului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .21
Reiniþializare rapidã logicã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .22
Mod de economisire a bateriei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .22
cuprins
2 Viper 350 PLUS 06/09
Funcþii programabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .23
Opþiuni de instalare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .26
Sistemul de recuperare a vehiculului . . . . . . . . . . . . . . ..27
Armarea sistemului de recuperare a vehiculului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . .28
Secvenþa de declanºare a sistemului de recuperare a vehiculului . . . . . . . .
. . .28
Dezarmarea sistemului de recuperare a vehiculului . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . .29
Glosar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .30
Extinderea funcþiilor de securitate ºi confort . . . . . . . . .32
Ghid rapid de utilizare
componenþã
n Unitate centralã
n Douã telecomenzi cu 4 butoane(p/n 7142V)
n Cabluri
n Sirenã programabilã cu 6 tonuri 514N
n Ansamblu: LED indicator de stare cu Întrerupãtor Valet®
n Certificat de garanþie
n Releu de întrerupere a starterului FailSafe® (poate necesita
manoperã suplimentarã de instalare)
configuraþia standard
a telecomenzii
Butonul controleazã funcþiile de armare / încuiere ºi modul
panicã activat / dezactivat.
Butonul controleazã funcþiile de dezarmare / descuiere ºi
modul panicã dezactivat.
Butonul controleazã modul silenþios ºi o ieºire auxiliarã)
Butonul controleazã funcþia panicã activatã / dezactivatã.
ºi apãsate simultan controleazã o ieºire auxiliarã.
©2009 Falcon Electronics 3
Configuraþia telecomenzii cu 3
butoane*
controleazã funcþia de armare / dezarmare.
controleazã funcþia de panicã.
controleazã modul silenþios ºi o ieºire auxiliarã.
ºi apãsate împreunã controleazã o ieºire auxiliarã.
*Telecomanda cu 3 butoane este opþionalã (nu este inclusã).
4 Viper 350 PLUS 06/09
informaþii importante
Vã felicitãm pentru alegerea unuia dintre cele mai bune sisteme de
securitate din lume. Acest sistem a fost proiectat sã funcþioneze o
perioadã îndelungatã de timp fãrã probleme. Datoritã complexitãþii
sale, acest sistem de securitate trebuie sã fie instalat numai de cãtre
un distribuitor autorizat. Instalarea lui de cãtre oricare altã persoanã
atrage dupã sine anularea garanþiei. Toþi distribuitorii au un certificat
tipãrit care sã ateste faptul cã sunt autorizaþi.
Acest ghid de utilizare vã ajutã sã beneficiaþi de toate funcþiile de
siguranþã ºi confort ale sistemului dvs. de securitate. Citiþi-l cu
atenþie înainte de a utiliza sistemul! Dacã pierdeþi acest manual,
puteþi gãsi o copie pe Internet la adresa www.directed.com,
www.directed.ro.
Întreþinerea sistemului
Acest sistem nu necesitã întreþinere specialã, în afarã de înlocuirea
bateriei telecomenzii. Telecomanda este alimentatã de o 2 baterii tip
CR2016, care în condiþii de utilizare normalã funcþioneazã un an.
Când bateria se consumã, raza de acþiune se reduce, iar LED-ul de
pe telecomandã lumineazã mai slab.
Garanþia sistemului
Garanþia produsului dumneavoastrã nu va fi validatã dacã nu trimiteþi
certificatul de garanþie. Asiguraþi-vã cã aþi primit certificatul de
garanþie de la distribuitorul dumneavoastrã. Este necesar sã pãstraþi
ºi dovada achiziþiei (factura), care reflectã faptul cã produsul a fost
achiziþionat ºi instalat la un distribuitor autorizat.
á
á
©2009 Falcon Electronics 5
funcþiile telecomenzii
Acest sistem foloseºte o procedurã computerizatã pentru învãþarea
butoanelor, care face posibilã atribuirea unei funcþii oricãrui buton al
telecomenzii. Telecomanda este iniþial programatã standard, dar
poate fi personalizatã de un dealer autorizat. Butoanele din
instrucþiunile acestui manual corespund configuraþiei standard.
Configuraþia standard a butoanelor
Butonul
Funcþia de armare este comandatã prin apãsarea acestui buton timp
de o secundã.
Butonul
Funcþia de dezarmare este comandatã prin apãsarea acestui buton
timp de o secundã.
Butonul
Modul silenþios ºi o funcþie suplimentarã opþionalã sunt comandate
prin apãsarea acestui buton. Modul silenþios funcþioneazã apãsând
scurt acest buton înainte de armare sau dezarmare. O funcþie
auxiliarã, cum ar fi deschiderea portbagajului, poate fi comandatã
prin apãsarea acestui buton timp de 1.5 secunde.
Canalul auxiliar comandã _________________________________
Butonul
Funcþia "panicã" este comandatã prin apãsarea acestui buton timp de
2 secunde.
á
6 Viper 350 PLUS 06/09
Butoanele ºi
Ieºirea auxiliarã pentru o funcþie de confort pe care aþi adãugat-o
sistemului este activatã prin apãsarea simultanã a acestor douã
butoane.
Canalul auxiliar comandã _________________________________
Configuraþia telecomenzilor cu 3 butoane* *Telecomanda cu 3 butoane
este opþionalã (nu este inclusã).
Butonul
Funcþiile de armare ºi dezarmare sunt controlate prin apãsarea
scurtã a acestui buton .
Butonul
Modul silenþios ºi un canal suplimentar sunt controlate prin
apãsarea acestui buton. (Modul silenþios poate fi accesat apãsând
scurt acest buton înainte de armare sau dezarmare. O funcþie
auxiliarã, cum ar fi deschiderea portbagajului, poate fi controlatã
prin apãsarea acestui buton timp de 1,5 secunde).
Canalul auxiliar comandã ______________________.
Butonul
Funcþia panicã este activatã prin apãsarea acestui buton timp de 2
secunde.
á
©2009 Falcon Electronics 7
folosirea sistemului
Butoanele folosite în instrucþiunile din acest manual corespund
configuraþiei standard. Acesta nu este singurul mod în care
telecomanda poate fi setatã. Ea poate fi configuratã în funcþie de
preferinþele dumneavoastrã.
Armarea activã
Apãsaþi scurt butonul pentru a arma sistemul. Luminile vor clipi
o datã, iar sirena va emite un sunet. Dacã închiderea centralizatã a
vehiculului a fost conectatã la sistem, uºile se vor încuia. În timp ce
sistemul este armat, LED -ul indicator de stare va clipi o datã pe
secundã pentru a indica faptul cã sistemul protejeazã activ vehiculul.
Dacã sirena va emite încã un sunet dupã armare, iar LED-ul indicator
de stare va clipi un cod, citiþi capitolul " Diagnosticare" al acestui
manual. Acest sunet suplimentar reprezintã "Înºtiinþarea despre
anulare".
Armarea pasivã
Sistemul poate fi programat sã se armeze automat (armare pasivã).
Dacã sistemul este programat pentru armare pasivã, atunci el se va
arma automat la 30 de secunde dupã ce este luat contactul ºi
sistemul "vã vede" pãrãsind vehiculul, deschizînd ºi închizînd uºa. În
acest interval de 30 de secunde, LED-ul indicator de stare va clipi de
2 ori mai repede decât atunci când sistemul este armat. Sirena va
emite un sunet dupã 20 de secunde de la închiderea ultimei uºi,
á
á
8 Viper 350 PLUS 06/09
pentru a indica faptul cã sistemul este pe cale sã se armeze. Dupã
30 de secunde, luminile vor clipi pentru a indica faptul cã sistemul
este armat.
Când sistemul este armat, vehiculul este protejat astfel:
n Un impact uºor va declanºa semnalul de preavertizare
WarnAway®. Atunci când acesta este declanºat, sirena va
emite sunete, iar luminile vor clipi timp de câteva secunde.
n Un impact mai puternic va declanºa sistemul. Secvenþa de
declanºare constã în clipirea luminilor ºi activarea continuã a
sirenei ºi dureazã între 1-180 secunde.
n Dacã este deschisã o uºã, sistemul va comanda sirenei sã
emitã sunete ºi luminilor sã clipeascã. Trei secunde mai târziu,
sunetul sirenei se va transforma într-un semnal continuu. Acest
rãspuns progresiv vã dã timp pentru a dezarma sistemul cu
telecomanda, dacã aþi deschis întâmplãtor uºa în timp ce
sistemul era armat, furnizând totuºi un rãspuns instantaneu
(chiar dacã uºa este închisã imediat).
n Punerea contactului cheie va declanºa acelaºi rãspuns în douã
faze ca ºi deschiderea unei uºi.
n Releul opþional de întrerupere a starterului împiedicã pornirea
motorului.
Notã: Dacã un punct de intrare protejat (cum ar fi o uºã sau
un întrerupãtor pentru capotã sau portbagaj) este deschis,
sistemul nu se va arma pasiv (decât dacã este programatã
armarea pasivã forþatã).Citiþi capitolul "Funcþii programabile" din
acest ghid. În plus, de fiecare datã când un senzor este activat
în intervalul de armare pasivã, sistemul va începe din nou
numãrãtoarea inversã de 30 de secunde.
©2009 Falcon Electronics 9
Armarea cu mai multe niveluri de securitate
Armarea cu mai multe niveluri de securitate este disponibilã doar din
telecomanda cu 4 butoane.
Armarea cu mai multe niveluri de securitate vã permite sã alegeþi
intrãrile sau senzorii care doriþi sã fie activi sau anulaþi (vezi capitolul
“Tabelul Zonelor”).
Apãsând încã o datã butonul într-un interval de 5 secunde de la
armare, sistemul va activa protecþia pe mai multe niveluri.
De fiecare datã când este apãsat, butonul se va selecta un alt
nivel de securitate. Nivelurile de securitate sunt urmãtoarele:
ä Apãsând butonul o singurã datã: Sirena va emite un sunet.
Sistemul este armat.
ä Apãsând butonul a 2-a oarã într-un interval de 5 secunde:
Luminile clipesc de douã ori. Zona 2 este acum anulatã.
ä Apãsând butonul a 3-a oarã într-un interval de 5 secunde:
Luminile clipesc de trei ori. Zona 4 este acum anulatã.
ä Apãsând butonul a 4-a oarã într-un interval de 5 secunde:
Luminile clipesc de patru ori. Zonele 2 ºi 4 sunt acum anulate.
ä Apãsând butonul a 5-a oarã într-un interval de 5 secunde:
Luminile clipesc de 5 ori. Toate zonele, cu excepþia zonei
contactului cheie sunt acum anulate.
ä Apãsarea continuã a butonului va reactiva ciclul de armare
pe mai multe niveluri.
á
Notã: Armarea cu mai multe niveluri de securitate se aplicã doar
la un singur ciclu de armare. Dupã ce sistemul a fost dezarmat
ºi apoi armat din nou , toate zonele sunt din nou active.
10 Viper 350 PLUS 06/09
Armarea în mers
Sistemul poate fi armat în timp ce vehiculul se aflã în mers! Apãsaþi
de pe telecomandã timp de 2 secunde în timp ce vehiculul se
aflã în miºcare sau contactul este pus. Sistemul va emite un sunet
ºi apoi încã unul pentru a indica faptul cã este pus contactul.
Sistemul nu va rãspunde la nici o intrare, în afarã de cea de activare
a uºilor, iar releul de întrerupere a starterului (dacã este instalat) nu
va fi activat. Sistemul se va dezarma automat când contactul cheie
este luat. Sirena va emite 2 sunete ºi LED-ul va înceta sã clipeascã.
Dezarmarea
Pentru a dezarma sistemul, apãsaþi butonul . Sirena va emite 2
sunete, iar luminile vor clipi de 2 ori. Dacã închiderea centralizatã
este conectatã la sistem, uºile se vor descuia. Dacã sirena va emite
4 sau 5 sunete la dezarmare, consultaþi capitolul "Diagnosticare" al
acestui manual.
Dezarmarea cu grad mãrit de securitate
Acest sistem de securitate oferã posibilitatea unei dezarmãri
extrem de sigure. Dezarmarea cu grad mãrit de securitate este o
funcþie care face posibilã oprirea sirenei ºi resetarea sistemului
când aceasta s-a declanºat, fãrã a dezarma sistemul.
á
á
NOTÃ: Dacã este programatã funcþia de recuperare a
vehiculului, atunci armarea din telecomandã va arma ºi
aceastã funcþie. (Vezi capitolul referitor la sistemul de
recuperare a vehiculului din acest ghid).
á
©2009 Falcon Electronics 11
Dacã sistemul este declanºat ºi sirena a sunat mai mult de 6
secunde, o apãsare a butonului de pe telecomandã va opri
secvenþa de declanºare ºi va readuce sistemul în starea de
armare. Sistemul nu se va dezarma, ci se va reseta. Acest lucru vã
împiedicã sã dezactivaþi sistemul dacã doriþi sã-l dezarmaþi fãrã a
verifica vizual vehiculul.
O a doua apãsare a butonului , dupã ce sistemul a fost resetat,
îl va dezarma; apãsarea acestui buton în primele 6 secunde ale
secvenþei de declanºare va dezarma sistemul imediat. Cele 6
secunde vã dau suficient timp de reacþie în cazul în care sistemul
a fost declanºat din greºealã.
12 Viper 350 PLUS 06/09
Dezarmarea fãrã telecomandã
Aceastã funcþie vã permite sã dezarmaþi sistemul de securitate fãrã
a folosi telecomanda, în cazul în care aceasta a fost furatã, pierdutã
sau este defectã. Pentru a dezarma sistemul fãrã telecomandã,
trebuie sã aveþi cheia de contact ºi trebuie sã ºtiþi unde este
amplasat întrerupãtorul Valet. Stabiliþi împreunã cu instalatorul locul
unde se aflã întrerupãtorul Valet, precum ºi numãrul de apãsãri
necesare dezarmãrii sistemului.
Pentru a dezarma sistemul de
securitate urmaþi aceºti paºi: Puneþi
contactul cheie. Apãsaþi întrerupãtorul
Valet într-un interval de 15
secunde de un numãr de ori (cuprins
între 1-5) care a fost programat. Dupã
5 secunde, sistemul trebuie sã se
dezarmeze. Dacã nu s-a dezarmat,
înseamnã cã aþi aºteptat prea mult
timp pânã sã apãsaþi întrerupãtorul,
aºa cã luaþi contactul ºi încercaþi din
nou.
AMPLASAREA ÎNTRERUPÃTORULUI
VALET__________________________
Numãrul de
apãsãri________________________________________________
á
Important: Acest sistem poate fi programat sã rãspundã la 1-
5 apãsãri ale întrerupãtorului Valet pentru dezarmare.
Asiguraþi-vã cã aþi stabilit cu instalatorul programarea doritã.
©2009 Falcon Electronics 13
Modul silenþios
Pentru a dezactiva temporar confirmãrile sonore la armare ºi
dezarmare, folosiþi modul silenþios. Apãsaþi scurt înainte de
armare sau dezarmare ºi sunetele de confirmare vor fi eliminate
pentru comanda respectivã. Dacã vreþi sã anulaþi permanent
sunetele de confirmare, adresaþi-vã unui distribuitor.
Modul panicã
Dacã sunteþi ameninþat când vã aflaþi în maºinã sau în apropierea
acesteia, puteþi atrage atenþia tuturor, declanºând sistemul din
telecomandã. Apãsaþi butonul timp de 2 secunde ºi veþi accesa
modul panicã. Sirena va suna ºi luminile vor clipi. Pentru a opri modul
panicã, apãsaþi încã o datã butonul de pe telecomandã.
Modul Valet
Puteþi împiedica sistemul sã se armeze sau sã se declanºeze
automat folosind modul Valet. Acest lucru este foarte folositor când
duceþi maºina la spãlãtorie sau la service. În modul Valet sistemul nu
se va arma, nici mãcar din telecomandã, dar toate funcþiile de
confort (încuierea uºilor, deschiderea portbagajului, etc.) vor
funcþiona normal.
Notã: Preavertizarea (WarnAway®) este anulatã dacã sistemul
este armat folosind modul silenþios. Acest lucru vã asigurã cã
sirena nu va emite nici un sunet, dar sistemul este încã capabil
sã se declanºeze complet. Numai secvenþa de preavertizare
(WarnAway®) este anulatã.
á
á
á
14 Viper 350 PLUS 06/09
Pentru a intra sau ieºi din modul Valet:
1. Puneþi contactul cheie
2. Luaþi contactul cheie.
3. Apãsaþi scurt întrerupãtorul Valet
într-un interval de 10 secunde.
LED-ul indicator de stare va lumina
continuu dacã aþi intrat în modul Valet
ºi se va stinge dacã aþi ieºit din modul Valet.
Modul Valet din telecomandã:
1. Deschideþi orice uºã a maºinii.
2. Apãsaþi butonul .
3. Apãsaþi butonul
4. Apãsaþi încã o datã butonul .
LED-ul indicator de stare va lumina continuu dacã aþi intrat în modul
Valet ºi se va stinge dacã aþi ieºit din modul Valet.
Circuit de prevenire a alarmelor false
Sistemul de securitate este dotat cu Circuitul de Prevenire a
Alarmelor False (Nuisance Prevention Circuitry®). Aceastã funcþie
previne declanºarea repetatã a alarmei cauzatã de întrerupãtoarele
pin ale uºilor defecte sau de condiþiile de mediu, cum ar fi: tunete,
zgomot de avioane ºi pichamer, etc. Iatã cum funcþioneazã circuitul
de prevenire a alarmelor false (Nuisance Prevention Circuitry®):
Exemplu:
Sistemul se declanºeazã de 3 ori în interval de 60 de minute, din
cauza aceluiaºi senzor sau întrerupãtor. Circuitul de prevenire a
á
©2009 Falcon Electronics 15
alarmelor false (Nuisance Prevention Circuitry®) va interpreta acest
lucru ca fiind o alarmã falsã. Dupã cea de-a treia declanºare, NPC®
ignorã sau anuleazã senzorul sau întrerupãtorul respectiv (împreunã
cu ceilalþi senzori sau întrerupãtoare care controleazã aceeaºi zonã)
pentru 60 de minute.
Dacã senzorul anulat încearcã sã declanºeze sistemul în timp ce
este anulat, numãrãtoarea inversã pentru cele 60 de minute va
începe iar. Acest lucru vã asigurã cã un senzor care declanºeazã
continuu alarma va rãmâne anulat.
În cazul uºilor, NPC® acþioneazã diferit: dacã sistemul este
declanºat de deschiderea unei uºi pentru 3 cicluri complete, uºile
vor fi anulate pânã când activarea înceteazã.
16 Viper 350 PLUS 06/09
diagnosticare
Microprocesorul care stã la baza sistemului monitorizeazã toate
întrerupãtoarele ºi senzorii pe care îi comandã. El detecteazã
întrerupãtoarele sau senzorii defecþi ºi îi împiedicã sã dezactiveze
întregul sistem. Microprocesorul va înregistra ºi va raporta
declanºãrile care au avut loc în absenþa dumneavoastrã. Pentru
informaþii despre diagnosticare, citiþi capitolele "Confirmãri sonore
referitoare la starea sistemului" ºi "Tabelul zonelor" din acest manual.
Diagnostic la armare
Dacã sistemul este armat cu o intrare activã (uºã deschisã, senzor
declanºat, etc.) veþi auzi un sunet al sirenei pentru a indica armarea
ºi un al doilea sunet pentru a indica înºtiinþarea despre anulare.
Înºtiinþarea despre anulare înseamnã cã sistemul va ignora intrarea
activã pânã când aceasta înceteazã. La 3 secunde dupã aceasta, va
monitoriza normal intrarea. De exemplu, dacã maºina
dumneavoastrã are plafonierã temporizatã ºi armaþi sistemul înainte
ca plafoniera sã se stingã, puteþi auzi înºtiinþarea despre anulare.
Totuºi, dupã ce lumina se stinge, uºile sunt monitorizate în mod
normal.
á
Notã: Înºtiinþarea despre anulare nu va interveni când este
folosit Modul silenþiosTM sau dacã înºtiinþãrile auditive au fost
dezactivate.
©2009 Falcon Electronics 17
Diagnostic la dezarmare
Sunetele suplimentare la dezarmare se numesc "Înºtiinþare despre
declanºare". Dacã sirena emite 4 sunete la dezarmare, înseamnã cã
sistemul s-a declanºat în absenþa dumneavoastrã. Dacã sirena emite
5 sunete la dezarmare înseamnã cã o zonã a fost afectatã de atâtea
ori, încât NPC® a anulat acea zonã. În oricare dintre cele 2 cazuri,
LED-ul indicator de stare va arãta despre care zonã este vorba (vezi
capitolul "Tabelul zonelor"). Sistemul va reþine aceastã informaþie în
memoria sa ºi va emite 4 sau 5 sunete de fiecare datã când este
dezarmat, pânã la urmãtoarea pornire a motorului.
Confirmãrile sonore referitoare la starea sistemului
Sirena va emite sunete la armarea / dezarmarea sistemului. Numãrul
sunetelor reflectã starea sistemului:
Acþiune Numãr sunete sirenã / Descriere
Armare 1 Sistem armat
Armare 1 (3 s întârziere), 1 Sistem armat cu înºtiinþare
pentru anulare
Dezarmare 2 Sistem dezarmat
Dezarmare 4 Sistem dezarmat cu
avertizare la declanºare
Dezarmare 5 Sistem dezarmat cu NPC®
activ
á
á
18 Viper 350 PLUS 06/09
Tabelul zonelor
Numãrul zonei corespunde cu numãrul de clipiri ale LED-ului folosit
de sistem pentru a identifica intrarea respectivã. Intrãrile standard
sunt listate mai jos împreunã cu spaþii pentru adãugarea senzorilor
sau întrerupãtoarelor opþionale care au fost instalate.
ZONA DESCRIERE
(Numarul de clipiri ale LED-ului)
1 Declanºare instantanee - folositã adesea pentru
întrerupãtoarele pin de portbagaj
2 Intrare senzor de ºoc - un impact uºor activeazã
preavertizarea, iar un impact puternic
activeazã complet sistemul
3 Declanºare la întrerupãtorul de uºi
4 Intrãri ale senzorilor opþionali
pentru preavertizare ºi declanºare completã
5 Declanºare la contact
Interpretarea diagnosticãrii zonelor
Rãspunsurile WarnAway® nu sunt raportate de diagnosticul la
armare / dezarmare. Dacã primiþi o înºtiinþare pentru anulare la
armare sau o înºtiinþare de declanºare la dezarmare, priviþi LED-ul
indicator de stare. Zonele active sau declanºate vor fi indicate prin
clipiri ale LED-ului indicator de stare.
á
á
©2009 Falcon Electronics 19
Exemplu:
Dacã Zona 3 este anulatã sau declanºatã, LED-ul indicator de stare
va clipi de 3 ori cu pauzã de 2 secunde. Apoi va clipi din nou de 3 ori
ºi va repeta aceastã secvenþã pânã când contactul este pus.
cod sãritor
Receptorul ºi telecomenzile folosesc un algoritm pentru a-ºi
schimba codul de fiecare datã când telecomanda este folositã.
Aceastã tehnicã a fost proiectatã pentru a spori securitatea
sistemului. Unitatea centralã ºtie care vor fi urmãtoarele coduri.
Acest lucru face ca telecomenzile ºi unitatea centralã sã fie
sincronizate, chiar dacã folosiþi telecomanda în afara razei ei de
acþiune. Cu toate acestea, dacã telecomanda a fost acþionatã de
multe ori în afara razei ei de acþiune sau dacã bateria ei a fost scoasã,
este posibil sã nu mai fie sincronizatã cu unitatea centralã ºi sistemul
nu va putea fi accesat. Pentru a sincroniza telecomanda, apãsaþi
butonul de mai multe ori în raza de acþiune a sistemului. Alarma
se va sincroniza automat ºi va rãspunde normal la solicitãrile
telecomenzii.
Notã: Sistemul dumneavoastrã memoreazã ultimele douã
activãri. Chiar dacã LED-ul a fost resetat prin punerea
contactului dupã declanºarea sistemului, instalatorul poate
accesa ultimele douã zone ce au fost activate. Pentru detalii,
contactaþi un distribuitor autorizat.
20 Viper 350 PLUS 06/09
frecvenþã înaltã
Sistemul dumneavoastrã foloseºte o frecvenþã de 434 MHz pentru
a transmite ºi recepþiona coduri. Acest lucru îi conferã sistemului un
semnal mai stabil ºi o transmisie fãrã paraziþi. Raza de acþiune a
telecomenzii este mare, chiar ºi în zonele cu interferenþe radio
puternice.
recunoaºterea proprietarului
Recunoaºterea proprietarului este o funcþie disponibilã numai la
produsele aparþinând firmei DEI. Folosind un Bitwriter, distribuitorul
dumneavoastrã poate programa mai multe funcþii ale sistemului.
Calculatorul face posibilã programarea fiecãrei telecomenzi a
sistemului cu funcþii diferite. Când este folositã o anumitã
telecomandã, sistemul îºi va aminti funcþiile cu care a fost
programatã telecomanda respectivã. Funcþia de recunoaºtere a
proprietarului permite programarea a maximum 4 telecomenzi în
mod diferit, în funcþie de nevoile utilizatorilor. Este ca ºi cum aþi avea
4 alarme diferite în maºinã, una pentru fiecare utilizator.
Notã: Funcþia de recunoaºtere a proprietarului nu poate fi
programatã fãrã Bitwriter. Pentru mai multe detalii, consultaþi
un distribuitor autorizat.
©2009 Falcon Electronics 21
reiniþializare rapidã logicã
Acest sistem de securitate va reþine starea în care se aflã într-o
memorie nevolatilã. Sistemul va activa din memorie starea sa iniþialã,
atunci când alimentarea a fost întreruptã ºi apoi reconectatã. Aceasta
înseamnã cã dacã sistemul este în modul Valet ºi dintr-un motiv
oarecare, cum ar fi repararea vehiculului, bateria este deconectatã, la
reconectare sistemul va fi tot în modul Valet. Acest lucru este valabil
pentru orice stare a sistemului, incluzând armare, dezarmare VRS® ºi
modul Valet.
modul de economisire a bateriei
Dupã o perioadã de timp în care sistemul nu efectueazã nici o
acþiune, în modul Valet sau armat, sistemul va intra în modul de
economisire a bateriei. Acesta reduce consumul de curent din
baterie ºi previne descãrcarea bateriei de cãtre sistem. Modul de
economisire a bateriei se activeazã în urmãtoarele condiþii:
ä Economisirea bateriei cu sistem armat: Dupã 24 ore de la
armarea sistemului, LED-ul va clipi de douã ori mai rar decât
normal, reducând astfel consumul de curent din baterie.
ä Economisirea bateriei în modul Valet: Atunci când sistemul intrã
în modul Valet, LED-ul va lumina permanent. Dacã vehiculul nu
este folosit (contactul nu este pus) timp de o orã, în timp ce
sistemul este în modul Valet, atunci LED-ul se va stinge. Dacã
sistemul rãmâne în modul Valet, LED-ul se va aprinde doar dacã
contactul este pus ºi apoi luat.
22 Viper 350 PLUS 06/09
funcþii programabile
Funcþiile programabile comandã funcþionarea normalã a sistemului ºi
pot necesita câteva componente adiþionale. Unele pot necesita ºi
manoperã suplimentarã de instalare.
Iatã o listã de funcþii programabile, ale cãror setãri implicite sunt
scrise cu litere îngroºate:
ä Armarea activã (numai din telecomandã) sau armare pasivã
(armare automatã la 30 de secunde dupã închiderea ultimei uºi).
ä Sunete de confirmare ale sirenei la armare/dezarmare
activate/dezactivate.
ä Funcþia de încuiere a uºilor la punerea contactului
activatã/dezactivatã: Dacã aceastã funcþie este activatã, uºile
se vor încuia la 3 secunde dupã ce este pus contactul ºi se vor
descuia când este luat contactul. Dacã instalatorul programeazã
sistemul cu Bitwriter-ul, încuierea ºi descuierea la punerea ºi
luarea contactului cheie sunt funcþii independente ºi pot fi
programate separat.
ä Încuierea pasivã a uºilor (împreunã cu armarea pasivã) sau
încuierea activã a uºilor (numai în cazul în care sistemul
este armat din telecomandã). Încuierea pasivã permite
încuierea uºilor la armarea pasivã a sistemului (dupã perioada de
30 secunde). Aceastã funcþie este accesibilã numai dacã
armarea pasivã a fost activatã.
Notã: Când este programatã armarea pasivã ºi încuierea uºilor,
dacã sistemul se dezarmeazã fãrã ca apoi o uºã sã fie
deschisã, sistemul va încuia uºile când se armeaza pasiv.
©2009 Falcon Electronics 23
ä Modul de panicã activat/dezactivat cu contactul cheie pus:
Unele state au legi care interzic sirenei sã sune când vehiculul
se aflã în miºcare.
ä Armare pasivã forþatã activatã/dezactivatã: Dacã sistemul
este programat pentru armare pasivã ºi funcþia de armare
pasivã forþatã este activatã, atunci sistemul se va arma pasiv
dupã o orã, chiar dacã o intrare protejatã a fost lãsatã deschisã.
Aceastã funcþie este utilã în cazul în care o uºã a fost lasatã
întredeschisã la pãrãsirea vehiculului. Armarea pasivã forþatã vã
asigurã cã sistemul va fi armat în orice situaþie.
ä Dezactivarea automatã a motorului activatã/dezactivatã:
Scopul acestei funcþii este sã protejeze vehiculul de hoþi, fãrã sã
þinã cont dacã sistemul este armat sau nu. Dacã aceastã funcþie
este activatã, starterul va fi dezactivat la 30 de secunde dupã
luarea contactului cheie. Dupã ce este luat contactul cheie,
LED-ul va clipi rar (de 2 ori mai rar decât atunci când sistemul
este armat) pentru a indica faptul cã funcþia a fost activatã. 30
de secunde mai târziu, starterul va fi dezactivat. Pentru a porni
vehiculul va fi necesar sã armaþi ºi apoi sã dezarmaþi sistemul
din telecomandã. Este posibil, de asemenea, sã dezactivaþi
aceastã funcþie rotind cheia de contact pe poziþia “Mers” ºi
apãsând o datã întrerupãtorul Valet. Funcþia este dezactivatã
când sistemul se aflã în modul Valet.
ä Închiderea de confort este o funcþie programabilã, care
comandã geamurilor maºinii sã se închidã dupã încuierea uºilor.
Notã: Când sistemul se armeazã pasiv dupã o orã, punctul de
intrare care a fost lãsat deschis ºi tot ce este conectat la
aceastã zonã sunt anulate ºi nu pot declanºa sistemul.
Celelalte intrãri ale sistemului funcþioneazã normal.
Notã: Aceastã funcþie va fi accesibilã numai dacã a fost
instalat releul de întrerupere a starterului FailSafe®
24 Viper 350 PLUS 06/09
ä Durata secvenþei de declanºare completã de 30 sau 60 de
secunde: Aceasta determinã cât timp dureazã secvenþa de
declanºare completã. Unele state au legi care reglementeazã
cât poate sã sune un sistem de securitate înainte sã fie
considerat deranjant. Dacã instalatorul programeazã sistemul
de securitate cu Bitwriter-ul, durata acestei secvenþe poate fi
programatã între 1 ºi 180 de secunde.
ä Circuitul de prevenire a alarmelor false (Nuisance Prevention
Circuitry®) activat / dezactivat. Consultaþi capitolul "Circuitul
de prevenire a alarmelor false (Nuisance Prevention Circuitry®)"
pentru a obþine o explicaþie completã cu privire la funcþionarea
acestui circuit. Dacã aceastã funcþie este dezactivatã, sistemul
va rãspunde permanent la intrãrile oricãrui senzor.
ä Activarea progresivã a uºilor activatã / dezactivatã: Atunci
când sistemul de securitate este armat ºi o uºã este deschisã,
sistemul va rãspunde cu zece sunete înainte de a declanºa
complet alarma. Dacã se doreºte o activare instantanee,
aceastã funcþie poate fi dezactivatã.
ä Numãrul impulsurilor Valet: Numãrul de apãsãri ale
întrerupãtorului Valet necesar pentru dezarmarea sistemului de
securitate, imobilizarea automatã a motorului sau dezarmarea
sistemului VRS® pot fi programate cu un numãr de apãsãri
cuprins între 1 ºi 5.. Setarea iniþialã este o (1) apãsare.
ä Tonurile sirenei ºi volumul sunetului: Sirena Revenger® SoftChirp®
are 6 tonuri diferite. Instalatorul poate elimina aceste
tonuri ºi poate lãsa un sunet unic, uºor de identificat, al sirenei.
Sunetele sirenei pot avea acelaºi volum cu alarma declanºatã
sau pot avea cu 6 decibeli mai puþin.
Notã: Dezactivarea acestei funcþii va face ca sistemul sã
încalce legislaþia, deoarece în multe state existã legi cu privire
la sistemele de securitate.
©2009 Falcon Electronics 25
Opþiuni de instalare
Sistemul are multe opþiuni care pot necesita adãugarea unor
componente ºi a unor manopere suplimentare de instalare. Iatã
câteva posibilitãþi:
ä Descuiere progresivã: La majoritatea maºinilor cu închidere
centralizatã, sistemul poate fi configurat în aºa fel încât la
dezarmare sã se descuie numai uºa ºoferului.
O a doua apãsare a butonului va descuia celelalte uºi.
ä Sistemul de recupereare a vehiculului (Vehicle Recovery
System®). Acesta este un dispozitiv antijaf proiectat sã ajute la
recuperarea vehiculului în cazul în care acesta a fost furat. Citiþi
capitoulul "Sistemul de recuperare a vehiculului" din acest
manual pentru o explicaþie completã a funcþionãrii acestui
sistem.
26 Viper 350 PLUS 06/09
Sistemul de recuperare a vehiculului
Sistemul opþional de recuperare a vehiculului este proiectat pentru a
vã asigura cã nici un utilizator neautorizat, chiar dacã foloseºte cheile
ºi telecomanda maºinii dumneavoastrã, nu va reuºi sã disparã cu
maºina.
Aceastã funcþie nu poate preîntâmpina o încercare de jaf, dar vã
asigurã cã dacã vehiculul este luat de o persoanã neautorizatã, va fi
blocat (dupã câteva avertizãri progresive) în cel mai sigur mod
posibil. În cazul unui jaf, aceastã funcþie vã permite sã nu vã faceþi
griji în ceea ce priveºte maºina dumneavoastrã.
Directed a proiectat acest sistem de securitate, releul de întrerupere
a starterului FailSafe® ºi funcþia de recuperare a vehiculului pentru a
vã oferi cea mai bunã combinaþie între protecþia personalã ºi
protecþia maºinii. Dacã este instalat corespunzãtor, sistemul nu va
opri maºina în trafic sau pe calea feratã. Acest sistem este proiectat
sã întrerupã starterul. Releul de întrerupere a starterului FailSafe®
nu poate opri un motor pornit, el poate doar sã împiedice motorul sã
porneascã.
Notã: Orice instalare care permite acestui produs sã opreascã
motorul maºinii în mers este contrarã scopului pentru care a
fost proiectat, iar Directed nu îºi asumã nici o responsabilitate
pentru consecinþele care rezultã în urma acestor situaþii.
©2009 Falcon Electronics 27
Armarea sistemului de recuperare a vehiculului (VRS)
Pentru a arma sistemul de securitate, apãsaþi butonul de armare al
telecomenzii, în timp ce contactul cheie este pus. Luminile vor clipi,
iar sirena va emite un sunet. Aceasta se poate face înainte sau în
timpul condusului. Dupã ce sistemul este armat, el va intra în
secvenþa de activare (vezi mai jos) dacã o uºã este deschisã ºi apoi
închisã. Când sunteþi obligat sã pãrãsiþi maºina, sistemul se va activa
când uºa se va deschide ºi apoi închide dupã dumneavoastrã. Acest
sistem funcþioneazã astfel pentru a preveni jaful maºinii în
intersecþii. Pentru a vã proteja împotriva jafurilor din parcare, armaþi
sistemul de recuperare a vehiculului înainte de a pãrãsi maºina.
Sistemul se va declanºa automat când urmãtoarea persoanã ce se
urcã la volan va încerca sã porneascã maºina. Acest lucru vã ajutã în
cazul când cineva vã ia cu forþa telecomanda ºi cheia de contact întro
parcare.
Secvenþa de activare a VRS®
Cincisprezece secunde dupã ce ultima uºã a fost închisã, LED-ul
indicator de stare va începe sã clipeascã. Acest interval vã permite
sã vã depãrtaþi de maºinã în cazul unui jaf de maºini.
Patruzeci ºi cinci de secunde mai târziu, sirena va începe sã
emitã sunete ºi luminile vor clipi. Acest timp poate fi folosit pentru
a anunþa autoritãþile cã maºina dumneavoastrã a fost furatã ºi a le
explica ce va face în continuare VRS®.
á
Notã: Dacã sistemul VRS® este armat în mers ºi nu-l
dezactivaþi înainte de pãrãsirea maºinii, va rãmâne armat ºi se
va declanºa la urmãtoarea pornire a vehiculului.
á
28 Viper 350 PLUS 06/09
Cincisprezece secunde dupã ce sirena a început sã sune, ieºirea
acesteia se va transforma într-una continuã.
Începând din acest moment, când este luat contactul cheie,
sistemul de recuperare a vechiculului va activa imediat releul de
întrerupere a starterului. Acest lucru va împiedica pornirea maºinii,
imobilizând-o în locul în care se aflã.
La trei minute dupã ce sirena începe sã sune continuu, luminile
nu vor mai clipi ºi sirena se va opri. Releul de întrerupere a starterului
va rãmâne activ pânã când sistemul este dezarmat. Dacã o uºã este
deschisã sau dacã este luat contactul cheie ºi apoi pus în încercarea
de a porni maºina, sirena va începe sã sune, iar luminile vor clipi din
nou.
Dezarmarea sistemului de recuperare a vehiculului
Încercaþi sã vã obiºnuiþi cu secvenþa de declanºare a sistemului de
recuperare a vehiculului ºi cu procedura de dezarmare. Este foarte
important sã recunoaºteþi aceastã funcþie ºi sã ºtiþi cum sã-o
dezactivaþi în cazul în care se activeazã din greºealã.
Dupã ce acest sistem a fost armat, el nu se dezarmeazã automat.
Trebuie sã-l dezarmaþi data viitoare când folosiþi vehiculul, urmând
aceastã procedurã:
1. Puneþi contactul cheie.
2. Apãsaþi butonul de pe telecomandã timp de
o secundã. Luminile vor clipi ºi sirena va emite 2
sunete.
á
©2009 Falcon Electronics 29
Dacã sistemul a intrat în secvenþa de activare completã (sirena a
început sã emitã sunete), apãsarea butonului de dezarmare al
telecomenzii nu va dezarma VRS®. Pentru a dezarma VRS® în
timpul secvenþei de declanºare urmaþi aceºti paºi:
1. Puneþi contactul cheie.
2. Apãsaþi butonul Valet de numãrul
de ori programat sã dezarmeze
sistemul de recuperare a
vehiculului.
glosar
Unitatea centralã: “Creierul” sistemului. De obicei este ascunsã
sub panoul de sub bord. Ea adãposteºte microprocesorul care
monitorizeazã vehiculul ºi funcþiile alarmei.
Releu de întrerupere a starterului FailSafe®: Un releu
comandat de sistem care împiedicã activarea starterului atunci când
sistemul este armat. Vehiculul nu este protejat împotriva pornirii
când sistemul este dezarmat, în modul Valet, sau dacã releul nu
funcþioneazã. Instalarea acestei funcþii poate necesita manoperã
suplimentarã.
Intrare: O conexiune fizicã cu sistemul. O intrare poate fi furnizatã
de cãtre un senzor, un întrerupãtor pin sau ieºirea unor sisteme deja
existente în vehicul, cum ar fi contactul cheie sau plafoniera.
Notã: Dacã sistemul VRS® a început sã emitã sunete, trebuie
luat contactul, apoi pus, pentru dezarmare. Dacã aceasta se
întâmplã în timp ce conduceþi vehiculul, trageþi pe dreapta ºi
urmaþi procedura de dezarmare.
30 Viper 350 PLUS 06/09
©2009 Falcon Electronics 31
LED: Un indicator montat în maºinã. Este folosit pentru a indica
starea sistemului. Este folosit de asemenea pentru a raporta
declanºarea sau erorile sistemului, sau ale senzorilor.
Senzor de ºoc: Acest senzor este montat în vehicul ºi este
proiectat sã detecteze orice impact asupra vehiculului sau a
geamurilor.
Sirenã: Un dispozitiv care genereazã zgomot, instalat în
compartimentul motor al vehiculului. Ea genereazã sunetele ºi cele
6 tonuri pe care le auziþi când alarma s-a declanºat.
Telecomandã: Un dispozitiv portabil care comandã diferite funcþii
ale sistemului.
Declanºare sau secvenþã de declanºare: Se întâmplã când
alarma "porneºte" sau este activatã. Secvenþa de declanºare
completã a sistemului de securitate constã în 30 de secunde de
sunet continuu al sirenei.
Întrerupãtorul Valet: Un întrerupãtor montat undeva în interiorul
vehiculului. Este folosit pentru a anula alarma când telecomanda
este stricatã sau pierdutã, sau pentru a intra în modul Valet.
Rãspunsul de preavertizare (WarnAway®): Un impact uºor
aplicat vehiculului va genera un rãspuns de preavertizare
(WarnAway®). Acesta constã în câteva sunete ale sirenei ºi clipiri
ale luminilor care dureazã câteva secunde.
Zonã: O zonã este o intrare separatã pe care un sistem de
securitate o recunoaºte ca fiind unicã. Fiecare intrare a sistemului de
securitate este conectatã la o anumitã zonã. Pot exista 2 sau mai
multe intrãri pentru aceeaºi zonã.
extinderea funcþiilor de securitate ºi
confort
Iatã o listã a unor funcþii suplimentare disponibile. Pentru o explicaþie
completã asupra tuturor funcþiilor disponibile, contactaþi un
distribuitor autorizat.
Senzor audio: Spargerea sau lovirea unui geam cu un metal
produce sunete distincte. Senzorul audio 506T foloseºte un
microfon care recepþioneazã sunetele ºi le analizeazã cu un soft
special pentru a determina dacã geamul a fost lovit.
Baterie back-up: 520T menþine sistemul armat, declanºeazã
alarma ºi menþine întrerupãtorul de starter activ dacã este
deconectatã bateria principalã.
Senzor de perimetru: O cupolã invizibilã este creatã de senzorul
508D. Sistemul poate reacþiona la orice invadare a acestui câmp cu
secvenþa de declanºare completã.
Aprinderea automatã a farurilor ºi a luminilor: 545T NiteLite®
va aprinde automat luminile ºi farurile când se întunecã. În
plus, 545T va aprinde farurile ori de câte ori sunt folosite
ºtergãtoarele. O funcþie a telecomenzii poate fi folositã de
asemenea pentru a aprinde farurile ºi luminile pentru un interval de
timp programat.
32 Viper 350 PLUS 06/09
Deschiderea electricã a portbagajului: Ieºirea canalului 2 a
sistemului poate acþiona deschiderea electricã a portbagajului sau a
haionului maºinii (poate fi necesar un releu opþional). Dacã
deschiderea potbagajului nu este activatã electric, poate fi adãugat
solenoidul de deschidere a portbagajului 522T al firmei Directed.
Comandã geamuri electrice: Sistemele 529T ºi 530T
controleazã automat geamurile electrice.
Sistemul de pornire Valet: Pentru a vã oferi maxim de confort,
sistemul de pornire Valet poate porni vehiculul, poate controla
funcþionarea motorului ºi poate porni sistemul de aer condiþionat
printr-o simplã apãsare a unui buton! Sunt de asemenea incluse:
protecþie supraturaþie, anulare la deschiderea capotei, oprire la
apãsarea pedalei de frânã sau lãsarea frânei de mânã ºi oprire
automatã temporizatã. (Aceste funcþii sunt valabile numai pentru
vehiculele cu transmisie automatã ºi sistem de injecþie. Pentru
vehicule cu cutie de viteze manualã trebuie montate module
suplimentare).
©2009 Falcon Electronics 33
34 Viper 350 PLUS 06/09

GhID RAPID DE UTILIZARE


Armarea folosind telecomanda
ã Puteþi activa sau arma sistemul apãsând butonul de pe
telecomandã timp de o secundã. Când sistemul s-a armat
veþi auzi
un sunet scurt al sirenei ºi veþi vedea luminile clipind o
datã. Dacã
închiderea centralizatã a vehiculului a fost conectatã la
sistemul de
securitate, uºile se vor încuia.

Dezarmarea folosind telecomanda


ã Pentru a dezarma sistemul apãsaþi butonul . Sirena va
emite 2
sunete, iar luminile vor clipi de 2 ori. Dacã închiderea
centralizatã
este conectatã la sistem, uºile se vor descuia. Dacã sirena
emite 4
sau 5 sunete când se dezarmeazã, consultaþi capitolul
diagnosticare. Acest semnal se numeºte înºtiinþare despre
declanºare.

Dezarmarea fãrã telecomandã


ã Puneþi contactul cheie. Apãsaþi într-un interval de 15
secunde
întrerupãtorul Valet de un numãr de ori ce a fost
programat.
Sistemul este dezarmat acum. Dacã nu este dezarmat, este
posibil
sã fi aºteptat prea mult timp, deci luaþi contactul cheie ºi
încercaþi
din nou.

Intrarea în / ieºirea din modul Valet


ã Puneþi ºi luaþi contactul cheie. Apãsaþi ºi eliberaþi
întrerupãtorul
Valet într-un interval de 10 secunde. LED-ul indicator de
stare va
lumina permanent dacã aþi intrat în modul Valet ºi se va
stinge dacã
aþi pãrãsit modul Valet.
Activarea modului panicã
ã Menþineþi apãsat butonul timp de o secundã.
Ieºirea din modul de panicã
ã Apãsaþi butonul .
Activarea modului silenþios
ã Apãsaþi scurt butonul înainte de armare sau dezarmare ºi
sunetele de confirmare vor fi eliminate pentru comanda
respectivã.
Locul de amplasare a întrerupãtorului
Valet:_________________________
Numãrul de apãsãri ale întrerupãtorului Valet necesare
dezarmãrii:______
©2009 Falcon Electronics 35
Tãiaþi pe linia punctatã ºi veþi obþine un ghid indispensabil al celor mai
utilizate funcþii ale sistemului
_________________________________________
____________________$
http://www.directed.ro/files/manuale/Viper_350_PLUS_utilizare.pdf

S-ar putea să vă placă și