Sunteți pe pagina 1din 188

1. Prevederi generale

1.1. Se aplică la proiectarea structurilor de fundare directă pentru clădirile de locuit şi social – culturale, construcţiile industriale şi agrozootehnice.

La proiectarea structurilor de fundare directă în condiţii speciale de teren (pământuri sensibile la umezire, pământuri contractile, pământuri lichefiabile) se au în vedere şi măsurile suplimentare din reglementările tehnice de referinţă specifice acestor cazuri.

1.2. Se referă la următoarele tipuri de fundaţii directe:

a) fundaţii izolate

b) fundaţii continue

c) fundaţii radier

2. Principii generale ale conformării de rezistenţă a infrastructurilor

2.1. Definirea sistemului structural şi a subsistemelor componente ale construcţiei

2.1.1. Sistemul structural reprezintă ansamblul elementelor care asigură rezistenţa şi stabilitatea unei construcţii sub acţiunea încărcărilor statice şi dinamice, inclusiv cele seismice.

Elementele structurale pot fi grupate în patru subsisteme: suprastructura (S); substructura (B); fundaţiile (F); terenul de fundare (T) (fig. 2.1).

S F T T T T a S B F T c
S
F
T
T
T
T
a
S
B
F
T
c
T T T T
T
T
T
T
S 0.00 B F T d
S
0.00
B
F
T
d

b

S F S 0.00 B F T e
S
F
S
0.00
B
F
T
e

Fig. 2.1 Componentele sistemului structural Suprastructura (S); Substructura (B); Fundaţiile (F); Terenul de fundare (T); Ιnfrastructura (Ι)

2.1.2.

infrastructurii (I).

Suprastructura

reprezintă

ansamblul

elementelor

de

rezistenţă

situate

deasupra

2.1.3. Infrastructura este alcătuită din substructură şi fundaţii. La construcţiile care nu au substructură, infrastructura este alcătuită din fundaţii.

2.1.4. Substructura este zona poziţionată între suprastructură şi fundaţii. În raport cu suprastructura,

aceasta prezintă diferenţe de alcătuire şi conformare, care conduc la capacităţi de rigiditate şi

rezistenţă majorate.

2.1.5. Fundaţiile reprezintă ansamblul elementelor structurale care transmit încărcările la terenul de

fundare.

2.1.6. Terenul de fundare constituie suportul construcţiei şi reprezintă volumul de rocă sau de pământ care resimte influenţa construcţiei respective sau în care pot avea loc fenomene care să influenţeze construcţia.

2.2. Cerinţe privind proiectarea fundaţiilor

2.2.1. Fundaţiile trebuie proiectate astfel încât să transmită la teren încărcările construcţiei, inclusiv cele din acţiuni seismice, asigurând îndeplinirea condiţiilor privind verificarea terenului de fundare la stări limită.

2.2.2. Fundaţiile ca elemente structurale se vor proiecta astfel încât să fie îndeplinite condiţiile de verificare la stările limită ultime şi ale exploatării normale.

2.3. Cerinţe privind proiectarea substructurilor

2.3.1. Substructura are rolul de a prelua încărcările provenite de la suprastructură şi de a le transmite fundaţiilor.

2.3.2. Substructura este alcătuită, de regulă, din elemente structurale verticale (pereţi, stâlpi) şi

elemente orizontale sau înclinate (plăci, grinzi etc.).

2.3.3. Proiectarea substructurii trebuie să ţină cont de conlucrarea cu fundaţiile şi suprastructura.

2.3.4. La proiectarea substructurilor se vor lua în considerare încărcările proprii, încărcările

transmise de suprastructură şi de teren conform prevederilor de la cap. 5.

2.3.5. Eforturile din acţiuni seismice transmise substructurii se vor asocia mecanismului de

plastificare al suprastructurii (fig. 2.2).

Perete

Stâlp

Grindă

Articulaţii plastice S S F B ΙΙΙΙ T F T
Articulaţii plastice
S
S
F
B
ΙΙΙΙ
T
F
T

Fig. 2.2 Sisteme structurale cu mecanisme de plastificare în suprastructură

2.3.6. La proiectarea elementelor structurale ale substructurii vor fi îndeplinite condiţiile de verificare la stările limită ultime şi ale exploatării normale. Infrastructura se va proiecta astfel încât să fie solicitată, de regulă, în domeniul elastic de comportare. Se admite proiectarea mecanismului de plastificare a structurii la acţiuni seismice severe cu dezvoltarea de articulaţii plastice şi în substructură. In aceste situaţii se vor lua măsuri care să asigure o comportare ductilă a substructurii şi accesul pentru intervenţii post seismice.

3. Alegerea tipului de fundaţie

3.1. Factori de care depinde alegerea tipului de fundaţie

3.1.1. Sistemul structural al construcţiei

- tipul de suprastructură (în cadre, cu pereţi etc.);

- dimensiuni (deschideri, travei, înălţimi – suprateran şi subteran);

- alcătuirea substructurii;

- materiale (beton, metal, zidărie etc.);

- eforturile transmise fundaţiilor în grupările fundamentale şi speciale de încărcări;

- mecanismul de disipare a energiei induse de acţiunea seismică (poziţia zonelor potenţial plastice, eforturile transmise fundaţiilor etc.);

- sensibilitatea la tasări a sistemului structural.

3.1.2. Condiţiile de teren

- natura şi stratificaţia terenului de fundare, caracteristicile fizico-mecanice ale straturilor de pământ

sau de rocă şi evoluţia acestora în timp;

- condiţiile de stabilitate generală a terenului (terenuri în pantă cu structuri geologice susceptibile de alunecări de teren etc.);

- condiţiile hidrogeologice (nivelul şi variaţia sezonieră a apelor subterane, agresivitatea apelor subterane, circulaţia apei prin pământ etc.);

- condiţiile hidrologice (nivelul apelor de suprafaţă, posibilităţi de producere a inundaţiilor, a fenomenului de afuiere etc.).

3.1.3. Condiţiile de exploatare ale construcţiei

- eforturile transmise la fundaţii (din sarcini statice şi dinamice – vibraţii produse de utilaje etc.);

- posibilitatea pierderilor de apă sau substanţe chimice din instalaţiile sanitare sau industriale;

- încălzirea terenului în cazul construcţiilor cu degajări mari de căldură (cuptoare, furnale etc.);

- degajări de gaze agresive care poluează apele meteorice şi accentuează agresivitatea chimică a apelor subterane;

- influenţa deformaţiilor terenului de fundare asupra exploatării normale a construcţiei;

- limitarea tasărilor în funcţie de cerinţele tehnologice specifice.

3.1.4. Condiţiile de execuţie ale infrastructurii

- adâncimea săpăturii pentru realizarea fundaţiilor construcţiei şi modul de asigurare a stabilităţii

săpăturii;

- existenţa unor construcţii în vecinătate care pot fi afectate de lucrările de execuţie a infrastructurii (instabilitatea taluzului, afuierea terenului la realizarea epuismentelor etc.);

- sistemul de epuismente;

- prezenţa reţelelor de apă-canal, de gaze, de energie electrică etc.

3.2. Criterii pentru alegerea adâncimii minime de fundare

3.2.1. Adâncimea de fundare este distanţa măsurată de la nivelul terenului (natural sau sistematizat)

până la talpa fundaţiei.

3.2.2. Adâncimea minimă de fundare se stabileşte în funcţie de:

- adâncimea de îngheţ;

- nivelul apei subterane;

- natura terenului de fundare;

- înălţimea minimă constructivă a fundaţiei;

- condiţiile tehnologice.

3.2.5. Talpa fundaţiei va pătrunde cel puţin 20 cm în stratul natural bun de fundare sau în stratul de

fundare îmbunătăţit.

3.2.6. Pentru construcţiile fundate pe terenuri dificile (pământuri sensibile la umezire, pământuri

contractile, pământuri lichefiabile etc.), adâncimea de fundare este indicată în reglementările tehnice de referinţă specifice acestor cazuri.

4. Materiale utilizate la fundaţii

4.1. Fundaţiile se alcătuiesc în mod obişnuit din:

- beton armat;

- beton simplu;

- zidărie de piatră.

4.3. Clasele minime de beton se stabilesc astfel:

a) Beton simplu

C4/5– pentru umpluturi, egalizări şi bloc (la fundaţiile tip bloc şi cuzinet).

b) Beton armat

C8/10 pentru fundaţii izolate sau continue, fundaţii monolite tip pahar, cuzineţi, radiere şi reţele de

grinzi neexpuse la acţiuni agresive, cu procente optime de armare; C12/15 pentru fundaţii prefabricate tip pahar, fundaţii supuse la solicitări importante şi fundaţii supuse la acţiuni dinamice.

4.5. Oţelul beton

Pentru armătura rezultată din criterii constructive se utilizează, de regulă, oţel OB37 iar pentru

armătura de rezistenţă rezultată din calcul se utilizează oţel OB37, PC sau plase sudate din STNB.

5. Solicitări transmise infrastructurilor

5.1. Prevederi generale

5.1.1. Solicitările transmise infrastructurilor se determină considerând eforturile transmise de suprastructură, încărcările aplicate direct infrastructurii (încărcări din greutatea proprie, din încărcări de exploatare, forţe seismice etc.), presiuni sau împingeri ale pământului, presiunea apei etc. Orice acţiune semnificativă pentru proiectarea elementelor infrastructurii sau pentru verificarea terenului de fundare se va considera în categoria de solicitări transmise infrastructurii.

5.1.2. Solicitările transmise infrastructurilor se determină în grupările fundamentale de încărcări şi în grupările speciale de încărcări. Stabilirea solicitărilor transmise infrastructurilor în grupările speciale de încărcări este, de regulă, condiţionată de dimensionarea completă a suprastructurii.

5.1.3. Solicitările transmise infrastructurilor se determină cu valori corespunzătoare proiectării elementelor de beton ale infrastructuturii şi cu valori corespunzătoare verificării terenului de fundare.

5.1.4. Structurile considerate în calcul în stadiul de comportare liniară (elastic) se recomandă să fie schematizate ca ansamblul constituit din suprastructură, infrastructură şi teren de fundare.

5.1.5. În gruparea specială de încărcări la acţiuni seismice, când, de regulă, se acceptă plastificarea suprastructurii şi dezvoltarea unui mecanism de disipare a energiei induse de cutremur, solicitările transmise infrastructurilor se determină corespunzător forţelor generalizate (N, M, Q etc.) dezvoltate în secţiunea de la baza suprastructurii (fig 5.1).

Directia actiunii seismice

Directia actiunii seismice N i M i Q i p ef Fig. 5.1 Solicit ă rile
N i M i Q i
N i
M i
Q i

p ef

Fig. 5.1 Solicitările transmise infrastructurii de suprastructură.

5.2. Solicitări transmise infrastructurilor în grupările fundamentale de încărcări

5.2.1. La verificarea rezistenţei infrastructurii şi a terenului de fundare se vor considera valorile de calcul ale eforturilor transmise de suprastructură.

5.3. Solicitări transmise infrastructurilor în grupările speciale de încărcări

5.3.1. Prevederile de la pct. 5.3. sunt aplicabile grupărilor speciale de încărcări în care se consideră acţiunile seismice aplicate construcţiei. Calculul va considera orice direcţie de acţiune seismică semnificativă pentru proiectarea infrastructurii. De regulă, se vor considera 8 direcţii în plan orizontal, corespunzătoare direcţiilor principale şi direcţiilor oblice (la 45º şi 135º) ale construcţiei.

5.3.2. Solicitările transmise infrastructurilor proiectate corespunzător unei comportări elastice de către suprastructura plastificată sunt asociate mecanismului de disipare a energiei induse de acţiunile seismice.

Valorile forţelor generalizate transmise infrastructurii sunt determinate prin majorarea forţelor capabile dezvoltate de mecanismul de plastificare a suprastructurii cu coeficientul k F :

k F = 1.35

(5.1)

Forţele generalizate capabile se determină considerând rezistenţele de calcul ale materialelor. Dacă forţele generalizate capabile se determină considerând rezistenţele medii ale materialelor valoarea coeficientului k F este:

k F = 1.00

(5.2)

5.3.3. Dacă mecanismul de plastificare care asigură disiparea energiei induse de cutremur implică dezvoltarea de deformaţii inelastice şi în elementele substructurii, pentru calcul se consideră următoarele valori ale solicitărilor transmise de suprastructură:

- pentru calculul elementelor infrastructurii se consideră valorile solicitărilor capabile din grupările speciale de încărcări; - pentru verificarea terenului de fundare se consideră valorile solicitărilor capabile din grupările speciale de încărcări majorate cu coeficientul k F dat de (5.1).

5.3.4. Solicitările transmise infrastructurilor de către suprastructurile care răspund elastic la acţiunile seismice se consideră cu valorile date la pct. 5.3.3.

5.3.5. Efectul componentei verticale a acţiunii seismice se va lua în considerare la proiectarea sistemelor de fundare în concordanţă cu P100-06;

6. Stabilirea dimensiunilor bazei fundaţiei

6.1. Condiţii generale

6.1.1. Dimensiunile bazei fundaţiei se stabilesc pe baza calculului terenului de fundare definit în

STAS 3300/1-85 respectiv STAS 3300/2-85.

6.1.2. Dimensiunile bazei fundaţiei se aleg astfel încât presiunile la contactul între fundaţie şi teren

să aibă valori acceptabile, pentru a se împiedica apariţia unor stări limită care să perecliteze siguranţa construcţiei şi/sau exploatarea normală a construcţiei. Stările limită ale terenului de fundare pot fi de natura unei stări limită ultime (SLU), a cărei depăşire conduce la pierderea ireversibilă, în parte sau în totalitate, a capacităţii funcţionale a construcţiei sau de natura unei stări limită a exploatării normale (SLEN), a cărei depăşire conduce la întreruperea exploatării normale a construcţiei.

6.1.3. Având ca referinţă STAS 3300/1-85, stările limită ale terenului de fundare sunt:

- starea limită de deformaţii (SLD), care poate fi de natura unei stări limită ultime (SLD.U), dacă deformaţiile terenului conduc la deplasări şi deformaţii ale construcţiei incompatibile cu structura de rezistenţă sau de natura unei stări limită a exploatării normale (SLD.EN), dacă deformaţiile terenului împiedică exploatarea normală a construcţiei;

- starea limită de capacitate portantă (SLCP) corespunde unei extinderi a zonelor în care se îndeplineşte condiţia de rupere (efortul tangenţial efectiv este egal cu rezistenţa la forfecare a materialului) astfel încât are loc pierderea stabilităţii terenului şi a construcţiei, în parte sau în totalitate; starea limită de capacitate portantă a terenului de fundare este întotdeauna de natura unei stări limite ultime.

6.1.4. În funcţie de particularităţile construcţiei şi ale terenului de fundare, presiunile acceptabile pe terenul de fundare se pot stabili, în cazul fundării directe, în trei moduri:

- ca presiuni convenţionale, p conv ;

- ca presiuni care să asigure îndeplinirea condiţiilor calcului la starea limită de deformaţii (SLD.U

şi SLD.EN);

- ca presiuni care să asigure îndeplinirea condiţiilor calcului la starea limită de capacitate portantă (SLCP).

6.1.5. Din punctul de vedere al construcţiei, calculul terenului de fundare se diferenţiază în funcţie de următorii factori:

a) Clasa de importanţă

- construcţii speciale, CS (din clasele de importanţă I şi II);

- construcţii obişnuite, CO (din clasele de importanţă III, IV, V).

b) Sensibilitatea la tasări

- construcţii sensibile la tasări diferenţiale (CSEN);

- construcţii nesensibile la tasări diferenţiale.

c) Existenţa restricţiilor de deformaţii în exploatare

- construcţii cu restricţii (CRE);

- construcţii fără restricţii.

6.1.6. Din punctul de vedere al terenului de fundare, calculul terenului de fundare se diferenţiază în funcţie de apartenenţa terenului la una din următoarele categorii:

a) terenuri bune (TB)

b) terenuri dificile

În tabelul 6.1 sunt date situaţiile în care terenul de fundare aparţine categoriei TB definite ca în STAS 3300/2-85.

Tabelul 6.1

Nr.

 

crt.

 

Terenuri bune (TB)

1

Blocuri, bolovănişuri sau pietrişuri

 

2

Pământuri nisipoase, inclusiv nisipuri prăfoase, îndesate sau de îndesare medie

3

Pământuri coezive cu plasticitate redusă: nisipuri argiloase, prafuri nisipoase şi prafuri,

având e 0,7 şi I 0,5 , în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale

c

4

Pământuri coezive cu plasticitate medie: nisipuri argiloase, prafuri nisipoase-argiloase,

având e1 şi I 0,5

c

, în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale

5

Pământuri coezive cu plasticitate mare: argile nisipoase, argile prăfoase şi argile, având

e 1,1 şi

I

c

0,5

, în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale

6

Roci stâncoase şi semistâncoase în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale

7

Orice combinaţie între stratificaţiile precizate la nr. crt. 1

6

8

Umpluturi de provenienţă cunoscută realizate organizat, conţinând materii organice sub 5%

6.1.7. Condiţiile de efectuare a calculului terenului de fundare alcătuit din pământuri, în vederea stabilirii unor dimensiuni ale bazei fundaţiei care să conducă la presiuni acceptabile pe teren, sunt sintetizate în tabelul 6.2.

Tabelul 6.2

   

Terenul

 

Construcţia

 

Modul de calcul (stabilirea presiunii acceptabile)

   

Pământ

Importanţa

 

Sensibilitatea la tasări diferenţiale

Restricţii de deformaţii în exploatare

coeziv

 

Bun

(TB)

Dificil

       

Fără restricţii

 

saturat

încărca

Obişnuită

(CO)

Specială

(CS)

Nesensibilă

Sensibilă

(CSEN)

Cu restricţii

(CRE)

     

t rapid

p

conv

x

   

x

 

x

 

x

 

SLD.U

 

x

             

SLD.U

       

x

       

SLD.U

           

x

   

SLD.EN

                 

x

SLCP

 

x

             

SLCP

   

x

           

6.2. Calculul terenului de fundare pe baza presiunilor convenţionale

6.2.1. Presiunile convenţionale sunt presiuni acceptabile stabilite pe cale empirică, ţinând seama de experienţa de construcţie din ţară.

Caracterul empiric al presiunilor convenţionale este evidenţiat de faptul că valorile de bază din tabele se obţin în funcţie de caracteristici ale naturii pământurilor (granulozitate, plasticitate) şi ale stării pământurilor (starea de îndesare, starea de consistenţă, gradul de saturaţie, indicele porilor), fără a se face uz de cunoaşterea proprietăţilor mecanice (compresibilitatea şi rezistenţa la forfecare).

Totuşi, în situaţia în care încărcarea transmisă de fundaţia directă asupra acestor pământuri se realizează rapid, fără posibilitatea drenării apei din porii pământului, devine necesară o verificare a terenului la starea limită de capacitate portantă (SLCP).

6.2.2. Condiţiile care trebuie respectate în cazul calculului terenului de fundare pe baza presiunilor convenţionale se diferenţiază în funcţie de tipul încărcării şi de gruparea de încărcare (gruparea fundamentală GF, gruparea specială GS) şi sunt sintetizate în tabelul 6.3.

Tabelul 6.3

Tipul încărcării Gruparea de încărcare
Tipul
încărcării
Gruparea de
încărcare

GF

GS

Centrică

Centric ă
Centric ă

p ef p conv

p’ ef 1.2 p conv

Cu excentricitate după o singură direcţie

Cu excentricitate dup ă o singur ă direc ţ ie
Cu excentricitate dup ă o singur ă direc ţ ie

p ef max 1.2 p conv

p’ ef max 1.4 p conv

Cu excentricitate după două direcţii

Cu excentricitate dup ă dou ă direc ţ ii
Cu excentricitate dup ă dou ă direc ţ ii
Cu excentricitate dup ă dou ă direc ţ ii
Cu excentricitate dup ă dou ă direc ţ ii
Cu excentricitate dup ă dou ă direc ţ ii

p ef max 1.4 p conv

p’ ef max 1.6 p conv

6.2.3. Pentru stabilirea dimensiunilor în plan ale fundaţiei este necesară, după caz, îndeplinirea

tuturor condiţiilor specificate în tabelul 6.3. Prin aceasta se consideră implicit îndeplinite condiţiile

calcului terenului de fundare la starea limită de deformaţie şi la starea limită de capacitate portantă, ca stări limită ultime.

6.2.4. Dimensiunile în plan ale fundaţiilor se stabilesc astfel ca rezultanta încărcărilor provenite din acţiuni din grupări fundamentale să fie aplicată în cadrul sâmburelui central.

6.2.5. Pentru situaţiile în care în gruparea fundamentală intervin solicitări orizontale importante,

nepermanente, se admite ca rezultanta încărcărilor să se aplice în afara sâmburelui central cu condiţia ca secţiunea activă a tălpii fundaţiei să nu fie mai mică de 80% din aria totală a acesteia. În cazul construcţiilor de tipul castele de apă, turnuri etc. nu se admite desprinderea fundaţiei de pe teren în grupările fundamentale de încărcări.

6.2.6. Excentricităţile maxime admise pentru rezultantele încărcărilor din grupări speciale trebuie să fie limitate astfel încât secţiunea activă a suprafeţei tălpii fundaţiei să se extindă cel puţin până în dreptul centrului de greutate al acesteia.

PRESIUNI CONVENŢIONALE

1. Presiunile convenţionale p conv se determină luând în considerare valorile de bază p conv din tabelele A.1 ÷ A.4, care se corectează conform prevederilor de la pct. 2.

Pentru pământurile sensibile la umezire stabilirea valorilor presiunii convenţionale se face pe baza prescripţiilor speciale.

Tabelul A.1

 

Denumirea terenului de fundare

p conv , kPa

Roci stâncoase

1 000

6 000

Roci semi-

Marne, marne argiloase şi argile marnoase compacte

350

1 100

stâncoase

Şisturi argiloase, argile şistoase şi nisipuri cimentate

600

850

Tabelul A.2

 

Îndesate

Îndesare medie

 

Denumirea terenului de fundare

p conv , kPa

 

Blocuri şi bolovănişuri cu interspaţiile umplute cu nisip şi pietriş

 

750

Blocuri cu interspaţiile umplute cu pământuri argiloase

350

600

Pietrişuri curate (din fragmente de roci cristaline)

 

600

Pietrişuri cu nisip

 

550

Pământuri

Pietrişuri din fragmente de roci sedimentare

 

350

   

500

necoezive

Pietrişuri cu nisip argilos

350

Nisip mare

700

 

600

 

Nisip mijlociu

600

 

500

Nisip fin

uscat sau umed

500

 

350

foarte umed sau saturat

350

 

250

 

uscat

350

 

300

Nisip fin prăfos

umed

250

 

200

foarte umed sau saturat

200

 

150

Tabelul A.3

 

Indicele

Consistenţa

   

porilor

I c = 0,5

I c = 1

Denumirea terenului de fundare

e

   

p conv , kPa

 

Cu plasticitate redusă (

I

p

10%

) :

0,5

300

350

nisip argilos, praf nisipos, praf

0,7

275

300

Cu plasticitatea mijlocie

       

(

10%

<

I

p

20%

)

:

nisip argilos, praf nisipos argilos, praf argilos, argilă prăfoasă-nisipoasă, argilă nisipoasă, argilă prăfoasă

0,5

300

350

Pământuri

0,7

275

300

coezive

1,0

200

250

Cu plasticitate mare şi foarte mare (I p > 20%): argilă nisipoasă, argilă prăfoasă, argilă, argilă grasă

0,5

550

650

0,6

450

525

0,8

300

350

1,1

225

300

Tabelul A.4

Pământuri nisipoase şi zguri (cu excepţia nisipurilor prăfoase)

Nisipuri prăfoase, pământuri coezive, cenuşi etc.

Denumirea terenului de fundare

S

r

0,5

0,8

0,5

0,8

p conv , kPa

Umpluturi

Umpluturi din pământuri omogene realizate şi compactate în mod organizat (perne, ramblee) compactate

Depozite omogene rezultate în urma unor activităţi sistematice de depunere de pământuri şi reziduri mineraliere

250

200

180

150

controlat necompactate, dar având o vechime de depunere de minimum doi ani

250

200

180

150

180

150

120

100

2. Valorile de bază din tabelele A.1 ÷ A.4 corespund presiunilor convenţionale pentru fundaţii având lăţimea tălpii B = 1,0 m şi adâncimea de fundare faţă de nivelul terenului sistematizat D f = 2,0 m.

Pentru alte lăţimi ale tălpii sau alte adâncimi de fundare presiunea convenţională se calculează cu relaţia:

p

conv

=

p

conv

+

C

B

+

C

D

unde: p conv -valoarea de bază a presiunii convenţionale pe teren, conform tabelelor A.1 ÷A.4, în kilopascali; C B - corecţia de lăţime, în kilopascali; C D - corecţia de adâncime, în kilopascali.

2.1 Corecţia de lăţime •Pentru B 5m corecţia de lăţime se determină cu relaţia:

C

B

=

p

conv

K

1

(B

1)

unde: K 1 coeficient - pentru pământuri necoezive (cu excepţia nisipurilor prăfoase), K 1 = 0,10 - pentru nisipuri prăfoase şi pământuri coezive, K 1 = 0,05

B lăţimea fundaţiei, în metri.

•Pentru B > 5m corecţia de lăţime este:

C B = 0,4 p conv pentru pământuri necoezive, cu excepţia nisipurilor prăfoase;

C B = 0,2 p conv pentru nisipuri prăfoase şi pământuri coezive.

2.2 Corecţia de adâncime se determină cu relaţiile:

p

D

f

2

• pentru D f < 2m:

• pentru D f > 2m: C

unde: D f adâncimea de fundare, în metri K 2 coeficient conform tabelului B.5

C

D

=

D

conv

=

K

2

γ

(D

4

f

2)

γ greutatea volumică de calcul a straturilor situate deasupra nivelului tălpii fundaţiei

(calculată ca medie ponderată cu grosimea straturilor), în kilonewtoni pe metru cub.

Tabelul A.5

Denumirea pământurilor

K

2

Pământuri necoezive, cu excepţia nisipurilor prăfoase Nisipuri prăfoase şi pământuri coezive cu plasticitate redusă şi mijlocie Pământuri coezive cu plasticitate mare şi foarte mare

2,5

2,0

1,5

2.3 La construcţiile cu subsol se adoptă corecţia de adâncime corespunzătoare celei mai mici dintre

valorile D f şi

D f , unde D f este adâncimea de fundare măsurată de la cota terenului sistematizat la

exteriorul zidului de subsol:

'

'

D f

=

q

γ

unde: q supraîncărcarea permanentă aplicată la nivelul tălpii fundaţiei în partea interioară a zidului de subsol, în kilopascali; γ greutatea volumică de calcul a straturilor situate deasupra tălpii fundaţiei (calculată ca

medie

 

ponderată cu grosimea straturilor), la interiorul zidului de subsol, în

kilonewtoni pe metru

cub.

6.3. Calculul terenului de fundare la starea limită de deformaţii

6.3.1. Prin calculul terenului de fundare la starea limită de deformaţii se cere îndeplinirea a două seturi de condiţii, sintetizate în tabelele 6.4 şi 6.5.

Tabelul 6.4

Tipul stării limită de deformaţie

Condiţia de îndeplinit

SLD.U

≤∆

 

s

s

SLD.EN

∆ ≤∆

t

t

Condiţiile specificate în tabelul 6.4 au semnificaţia:

-

calculate cu încărcări din gruparea fundamentală pentru SLU;

-

-

structurii; In lipsa unor valori stabilite de proiectant pot fi luate în considerare, orientativ, valorile specificate în anexa A pentru construcţii neadaptate în mod special în vederea preluării tasărilor neuniforme

de

-

s : deplasări sau deformaţii de referinţă admise pentru structură, stabilite de proiectantul

: deplasări sau deformaţii posibile ale construcţiei datorate tasărilor terenului de fundare,

s

t

: aceeaşi semnificaţie ca şi calculate cu încărcări din gruparea fundamentală pentru SLEN;

s

t

:

deplasări

sau

deformaţii

admise

din

punct

de

vedere

tehnologic,

specificate

proiectantul tehnolog.

DEPLASĂRI SAU DEFORMAŢII ACCEPTABILE. VALORI ORIENTATIVE

 

Deplasări sau deformaţii orientative admise

 

Tipul construcţiei

Deformaţii

Deplasări (tasări)

Tipul

Valoare

Tipul deplasării

Valoare admisă,

 

deformaţiei

admisă

mm

 

Construcţii civile şi industriale cu structura de rezistenţă în cadre:

       

a) Cadre din beton armat

tasare relativă

0,002

tasare absolută maximă, s max

80

1

b) Cadre metalice

tasare relativă

0,004

tasare absolută maximă, s max

120

c) Cadre din beton armat cu

tasare relativă

0,001

tasare absolută maximă, s max

80

umplutură de zidărie sau panouri

d)

Cadre metalice cu umplutură de

tasare relativă

0,002

tasare absolută maximă, s max

120

zidărie sau panouri

 

Construcţii în structura cărora nu

   

tasare absolută maximă, s max

 

2

apar eforturi suplimentare datorită tasărilor neuniforme

tasare relativă

0,006

150

 

Construcţii multietajate cu ziduri portante din:

încovoiere

0,0007

tasare

medie,

100

relativă, f

s

m

a)

panouri mari

 

zidărie din blocuri sau cărămidă, fără armare

b)

încovoiere

0,001

tasare medie,

100

relativă, f

s

m

3

zidărie din blocuri sau cărămidă armată sau cu centuri armate

c)

încovoiere

0,0012

tasare medie,

150

relativă, f

s

m

independent de materialul zidurilor

d)

înclinare

transversală

tg θ

tr

0,005

 

-

-

 

Construcţii înalte, rigide din beton armat monolit şi reazemă

înclinare

     

longitudinală

4

pe acelaşi radier continuu

sau

0,003

tasare

medie,

400

transversală

s

m

tgθ

 

Construcţii înalte, rigide din beton armat prefabricat şi reazemă pe acelaşi radier continuu

înclinare

     

longitudinală

tasare medie,

sau

0,003

300

 

transversală

s

m

tgθ

 
 

înclinare

     

transversală

0,003

tasare

medie,

250

Construcţii înalte, rigide din beton armat rezemate pe radiere independente

tg θ

tr

s

m

înclinare

     

longitudinală

0,004

tasare

medie,

250

tg θ

l

s

m

Coşuri de fum cu înălţimea H (m):

       
   

0,005

tasare

medie,

400

H < 100 m

înclinare,

s

m

tgθ

 

H > 300 m

înclinare, tgθ

1

tasare

medie,

100

2H

s

m

Alte construcţii înalte, rigide, cu înălţime până la 100 m

înclinare, tgθ

0,004

tasare medie,

200

s

m

Condiţii generale pentru calculul tasarii probabile

1.1 Se consideră că deformaţia suprafeţei terenului de fundare coincide, în fiecare punct, cu deformaţia tălpii de fundare, prin păstrarea permanentă a contactului între aceste două elemente.

1.2 Sub acţiunea încărcărilor verticale transmise de construcţii şi a altor supraîncărcări (rambleuri,

depozite de materiale etc.) se ia în considerare numai deplasarea pe verticală a terenului de fundare (tasarea).

1.3 Tasarea unui strat se consideră compusă din:

- tasarea instantanee în cazul pământurilor nesaturate;

- tasarea din consolidarea primară;

- tasarea din consolidarea secundară care se poate produce în anumite situaţii prin deformarea lentă a pământului sub efort constant, după disiparea completă a presiunii în exces a apei din pori.

Tasările din consolidare secundară pot apare numai la unele pământuri coezive.

1.4 Calculul tasărilor probabile ale terenului de fundare se efectuează în ipoteza comportării terenului de fundare ca un mediu liniar deformabil.

1.5 În calculul tasărilor probabile ale terenului de fundare trebuie luate în considerare:

- influenţa construcţiilor învecinate;

- supraîncărcarea terenului din imediata vecinătate a fundaţiilor (umpluturi, platforme,

depozite de materiale etc.).

1.6 Acţiunile se iau în gruparea fundamentală.

1.7 Caracteristici de compresibilitate ale pământurilor de utilizat în calcul:

- modulul de deformaţie liniară, E (în kilopascali);

- modulul de deformaţie edometric, M (în kilopascali);

- coeficientul de contracţie transversală (coeficientul lui Poisson), ν .

Pentru calcule definitive la construcţiile încadrate în clasele de importanţă I şi II se recomandă ca modulul de deformaţie liniară E să se determine pe teren prin încărcare cu placa, în sondaje deschise sau în foraje.

În lipsa încercărilor corespunzătoare de teren, pentru calculul deformaţiilor în faze preliminare de proiectare la construcţiile din clasele I şi II, cât şi pentru calcule definite la construcţiile din clasele III, IV, V, se admite utilizarea valorilor modulului de deformaţie edometric M determinat prin încercări în laborator (STAS 8942/1-89).

Calculul tasării probabile prin metoda însumării pe straturi elementare (fig. A.1).

Calculul tas ă rii probabile prin metoda însum ă rii pe straturi elementare (fig. A.1). Figura

Figura A.1

Efortul unitar net mediu, p net , pe talpa fundaţiei se calculează cu relaţia:

p

net

=

p

ef

unde:

p ef

−γ⋅

=

Q

A

D

f

[kPa]

Q suma încărcărilor de calcul provenite din construcţie inclusiv greutatea fundaţiei şi a umpluturii de pământ care stă pe fundaţie, în gruparea fundamentală, în kilonewtoni; A suprafaţa în plan a tălpii fundaţiei, în metri pătraţi;

γ greutatea volumică medie a pământului situat deasupra nivelului tălpii fundaţiei, în kilonewtoni pe metru cub;

D f adâncimea de fundare, în metri.

Pământul situat sub nivelul tălpii de fundare se împarte în straturi elementare, până la adâncimea

corespunzătoare limitei inferioare a zonei active; fiecare strat elementar se constituie din pământ omogen şi trebuie să aibă grosimea mai mică decât 0,4 B.

Pe verticala centrului fundaţiei, la limitele de separaţie ale straturilor elementare, se calculează eforturile unitare verticale datorate presiunii nete transmise de talpa fundaţiei, cu relaţia:

σ

z

0

p

net

unde:

α

0 coeficientul de distribuţie al eforturilor verticale, în centrul fundaţiei, pentru presiuni uniform distribuite pe talpă, dat în tabelul B.12, în funcţie de rapoartele L/B şi z/B;

L

lungimea fundaţiei dreptunghiulare, în metri;

B

lăţimea fundaţiei dreptunghiulare sau diametrul fundaţiei circulare, în metri;

z adâncimea planului de separaţie al stratului elementar faţă de nivelul tălpii fundaţiei, în metri;

p net efortul unitar net mediu pe talpa fundaţiei, conform relaţiei A.8 în kilopascali.

Tabelul A.12

   

Fundaţii în formă de:

 

z/B

 

dreptunghi, cu raportul laturilor L/B

cerc

1

 

2

3

10

   

α

0

0,0

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,2

0,95

0,96

0,96

0,98

0,98

0,4

0,76

0,80

0,87

0,88

0,88

4,0

0,02

0,03

0,06

0,08

0,16

5,0

0,02

0,02

0,04

0,05

0,13

6,0

0,01

0,02

0,03

0,04

0,10

Zona activă în cuprinsul căreia se calculează tasarea straturilor se limitează la adâncimea z 0 sub

z datorat încărcării fundaţiei devine mai

mic decât 20% din presiunea geologică σ la adâncimea respectivă:

talpa fundaţiei, la care valoarea efortului unitar vertical

σ

gz

σ

z

<

0,2

σ

gz

În situaţia în care limita inferioară a zonei active rezultă în cuprinsul unui strat având modulul de deformaţie liniară mult mai redus decât al straturilor superioare, sau având E 5000 kPa , adâncimea z 0 se majorează prin includerea acestui strat, sau până la îndeplinirea condiţiei:

σ

z

<

0,1

σ

gz

În cazul în care în cuprinsul zonei active stabilită apare un strat practic incompresibil (E > 100.000 kPa) şi există siguranţa că în cuprinsul acestuia, până la adâncimea corespunzătoare atingerii condiţiei A.10, nu apar orizonturi mai compresibile, adâncimea zonei active se limitează la suprafaţa acestui strat.

Tasarea absolută probabilă a fundaţiei se calculează cu relaţia:

s

=

10

3

⋅β⋅

n

med

zi

σ

1

h

i

E

si

, [mm]

unde: β coeficient de corecţie egal cu 0,8;

σ

med

zi

efortul vertical mediu în stratul elementar i, calculat cu relaţia:

σ

unde:

med

zi

σ

sup

zi

=

,

σ

sup

zi

inf

zi

kPa

σ

inf

zi

2

efortul unitar la limita superioară, respectiv limita inferioară a stratului elementar i, în kilopascali;

h i grosimea stratului elementar i, în metri;

E i modulul de deformaţie liniară al stratului elementar i, în kilopascali;

n numărul de straturi elementare cuprinse în limita zonei active.

Pentru calculul tasării suplimentare într-un punct al unei fundaţii, sub influenţa încărcărilor transmise de fundaţiile învecinate şi a supraîncărcării terenului în vecinătatea fundaţiei respective, eforturile σ corespunzătoare se determină prin metoda punctelor de colţ.

Efortul

încărcată cu presiunea uniform distribuită p net , se calculează cu relaţia:

z la adâncimea z a unui punct aflat pe verticala colţului unei suprafeţe dreptunghiulare

z

σ

σ

z

c

p

net

unde:

din tabel în funcţie de rapoartele L/B şi z/B;

α

c

coeficientul de distribuţie al eforturilor verticale la colţul suprafeţei încărcate, care

L

lungimea suprafeţei încărcate, în metri;

B

lăţimea suprafeţei încărcate, în metri;

se ia

z adâncimea punctului considerat, faţă de nivelul de aplicare a încărcării, în metri; p net presiunea uniform distribuită pe suprafaţa încărcată, în kilopascali.

z pe verticala unui punct P sub o fundaţie

aflată la o distanţă oarecare de o suprafaţă dreptunghiulară ABCD, încărcată cu o presiune uniform distribuită p net (fig. A.2):

Prin suprapunerea efectelor se poate determina efortul

σ

σ

z

=

p

n

(

α

c1

c2

−α

c3

−α

c4

)

unde:

α

c1

α c2

α c3

α c4

coeficientul de distribuţie al eforturilor pentru dreptunghiul AEPG;

idem, pentru dreptunghiul GPFD;

idem, pentru dreptunghiul BEPH;

idem, pentru dreptunghiul HPFC.

GPFD; idem, pentru dreptunghiul BEPH; idem, pentru dreptunghiul HPFC.           Figura A.2
          Figura A.2
          Figura A.2
 
   
 
          Figura A.2