Gandul Lui Cristoiu

26.12.
2017 Pocket: Gîndul de luni, 25 decembrie 2017
Gîndul de luni, 25 decembrie 2017

www.cristoiublog.ro
Un salt pe care doar nemții îl puteau face: De la

Crăciunul în Încercuirea de la Stalingrad la
Crăciunul în Germania de azi
Nimic nu spune mai mult despre semni cația covîrșitoare a
Crăciunului în viața nemților – cea mai importantă sărbătoare
religioasă – decît pustiul de pe străzile Dusseldorfului în seara
de Ajun. Practic, totul e închis. Pînă și tîrgul de Crăciun,
împărțit aici pe două străzi. Am venit în Germania atras de
gîndul că sărbătorirea Crăciunului e o realitate care merită să
e văzută de un adept al călătoriei de cunoaștere, ca mine.
Chiar din prima zi am remarcat economia de sclipici făcută de

Primăria Dusseldorf. M-am întrebat de ce nu s-a dedat și
Dusseldorful la risipa de ornamente de Crăciun de la
București, puse sub semnul românismului de tarabă. Și am
găsit explicația mai întîi în politica Primăriei Dusseldorf de a
folosi banii din taxe și impozite pe investiții menite a
îmbunătăți viața cetățenilor și nu pe spectacole inutile de
sclipici, aducătoare de pro t doar pentru rma care s-a
pricopsit cu o comandă atît de grasă de la Stat. O altă explicație
ar ține de prăpastia dintre Dusseldorf și București în materie
https://getpocket.com/a/read/2004031357 1/12
26.12.2017 Pocket: Gîndul de luni, 25 decembrie 2017
de aspect al străzilor. La Dusseldorf, imaginea de sărbătoare e

dată de magazine, de iluminatul stradal, de fațadele clădirilor.
La București, unde domină întunericul, coșcoveala, panourile
publicitare în exces (doar la Bagdad am mai văzut așa ceva),
cenușiul vitrinelor, s-a simțit nevoia unui sclipici de Crăciun:
să creadă românii că duc o viață luminoasă.
Umblînd pe străzi în zilele premergătoare Crăciunului, am

surprins imagini semni cative despre cum e sărbătorit
Crăciunul de o națiune bogată, lideră a Europei, ajunsă a nu
știu cîta oară în fruntea continentului după momente în care
alte națiuni au pus-o la pămînt, în speranța că nu-și va mai
reveni.
Mi-am amintit în aceste zile de impresionanta descriere făcută

de Antony Beevor în capodopera sa Stalingrad, apărută la
Penguin Books în 2009, tradusă la noi de Rao în 2009,
sărbătoririi Crăciunului de nemții Armatei a VI-a a ată din 20
noiembrie 1942 în încercuire la Stalingrad, denumită de Hitler,
Fortăreață, și de nemți Cazanul, Punga de la Stalingrad. Cu
prilejul ultimei vizite la Stalingrad am văzut la Muzeul dedicat
Capturării lui Paulus un tablou dedicat de ruși felului în care
nemții au sărbătorit Crăciunul în încercuire
iar la Cimitirul nemțesc de la Rossoșka, în clădirea ridicată

pentru a adăposti documente despre Încercuire, reproducerea
faimoasei Madona Fortăreței, desenată de doctorul Kurt
Reuber, operă considerată de nemți ca unul dintre cele mai
emoționante dovezi istorice ale tragediei întruchipate de
Stalingrad.
Din cartea lui Antony Beevor, sub semnul credinței că Istoria

produce marea proză, redau mai jos paginile despre
sărbătorirea Crăciunului în Încercuirea de la Stalingrad,
rememorare necesară pentru a înțelege unde era Germania în
timpul Crăciunului din 1942 și unde e acum Germania, în
timpul Crăciunului din 2017:
Crăciun în stil german
Disputa cu privire la ieșirea din încercuire, în a doua

jumătate a lunii decembrie, nu a luat în considerare un
factor foarte important. Venea Crăciunul. Nici o
formațiune a Wehrmacht-ului nu era mai preocupată de
acest subiect decît Armata 6. Eforturile extraordinare
făcute pentru sărbătorirea Crăciunului în buncărele
săpate în pămîntul stepei nu indicau nerăbdarea de a
ieși din încercuire. La acest lucru contribuiseră,
probabil în egală măsură, letargia provocată de
malnutriție, combinată cu visele de evadare și
mentalitatea de „fortăreață” pe care Hitler o cultivase cu
asiduitate. Dar nimic din toate acestea nu explică în
totalitate concentrarea emoțională aproape obsesivă
alimentată de apropierea Crăciunului a celor a ați în
interiorul încercuirii, atît de departe de casă.
Pregătirile au început cu mult înainte ca diviziile de

tancuri ale lui Hoth să înainteze către nord, spre rîul
Mîșkova, și nu s-au oprit nici măcar atunci cînd soldații
au auzit apropiindu-se focul de artilerie. Cam de la
începutul lunii, oamenii au început să pună deoparte
mici cantități de alimente, nu în vederea unei ieșiri prin
zăpadă, ci pentru sărbătorile de Crăciun sau pentru
daruri. O unitate din Divizia 297 infanterie a sacri cat

din timp un cal de povară pentru a oferi „cîrnați de cal”
ca dar de Crăciun. Coronițele au fost împletite din iarbă
roșiatică de stepă, în loc de rămurele de brad, iar
micuții brazi de Crăciun au fost ciopliți din lemn, într-o
încercare disperată de a face lucrurile „ca acasă”.
Sentimentali nu deveniseră doar soldații. Generalul

Edler von Daniels și-a decorat noul său buncăr cu un
brad de Crăciun și a pus sub el un leagăn cu poza la
minut a „copilului încercuirii”, născut curînd după
închiderea pungii. I-a scris tinerei sale soții despre
planurile sale de sărbătorire a Ajunului „în stil german,
deși în Rusia îndepărtată”. Armata devenise clar o
familie-surogat. „Fiecare a încercat să facă o mică
bucurie celuilalt”, scria el, după ce își vizitase oamenii
în buncăre. „Este cu adevărat înălțător să trăiești această
reală camaraderie de pe linia frontului”. Pe un stindard
scria: „Camaraderie prin sînge și er”, mesaj foarte
potrivit în acele circumstanțe, dar lipsit de spiritul
Crăciunului.
O persoană care a păstrat spiritul Crăciunului a fost

desigur Kurt Reuber, medicul din Divizia 16 tancuri.
Reuber, în vîrsta de treizeci și șase de ani, teolog și
prieten cu Albert Schweitzer, era și un talent artist
amator. Și-a transformat buncărul din stepa din nord-

vestul Stalingradului în atelier și a început să deseneze
pe spatele unei hărți rusești capturate – singura bucată
mare de hîrtie pe care o găsise. Această lucrare, care
este expusă astăzi în biserica memorială Kaiser
Wilhelm din Berlin, este Madona fortăreței, o Fecioară
cu Pruncul, iubitoare și protectoare, însoțită de
cuvintele Sfîntului Evanghelist Ioan: „Lumina, Viața,
Iubire”. După ce l-a terminat, Reuber a agățat desenul în
buncăr. Toți cei care intrau îl priveau cu atenție. Mulți
începeau să plîngă. Spre ușoara jenă a lui Reuber – nici
un artist nu putea mai modest în privința talentului
său – buncărul lui a devenit un fel de sanctuar.
Nu există nici o îndoială cu privire la generozitatea

autentică și spontană ce a caracterizat acel Crăciun. Un
locotenent le-a dăruit oamenilor săi ultimele lui țigări,
hîrtie de scris și pîine. „Eu nu aveam nimic”, scria el
acasă, „și, totuși, acesta a fost unul din cele mai
frumoase Crăciunuri și nu-l voi uita niciodată”. În afară
de rația lor de țigări, oamenii dăruiau și ultima bucățică
de pîine, de care aveau ei înșiși atîta nevoie. Alții și-au
cioplit unul altuia rasteluri pentru echipament.
În Ajunul Crăciunului, comandantul de batalion – un

pianist – al lui Reuber a dat ultima sa sticlă de vin
spumos soldaților de la in rmerie, dar tocmai cînd au
fost umplute toate cănile, patru bombe au explodat
afară. Toți s-au repezit la ușă, vărsînd tot vinul. Șeful
serviciului medical și-a luat trusa de prim-ajutor și a
ieșit în fugă din buncăr pentru a îngriji eventualii răniți.
Erau trei, iar un al patrulea murise. Acesta din urmă le
cîntase colindul O du fröhliche. Incidentul, bineînțeles,
a pus capăt sărbătoririi. În orice caz, atît Divizia 16
tancuri, cît și Divizia 60 infanterie motorizată s-au trezit
în plin atac, la primele ore ale dimineții de Crăciun.
Cîntecul tradițional favorit în noaptea aceea a fost Stille

Nacht, heilige Nacht, pe care soldații l-au cîntat cu
„glasuri răgușite” în buncăre, la acăra unor mucuri de
lumînare „tezaurizate” pentru această ocazie. Gîndindu-
se la familiile lor, oamenii suspinau și plîngeau
înăbușit. Generalul Strecker a fost mișcat cînd a făcut
un tur al pozițiilor din linia întîi. „Este o «noapte
liniștită» în plin tumult al războiului […]. Un Crăciun
care dovedește adevărata frăție a soldaților”. Vizitele
o țerilor superiori erau și ele apreciate pentru
bene ciile cu care se alegeau soldații. Un subo țer
dintr-o divizie de tancuri a consemnat că „am primit de
la comandantul diviziei un gît din sticla lui și o tabletă
de ciocolată”.
În pozițiile care nu erau atacate, oamenii se înghesuiau

în cîte un buncăr care avea un aparat de radio, pentru a
asculta „programul de Crăciun transmis de
Grossdeutsche Rundfunk”. Spre uimirea lor, au auzit o
voce anunțînd: „Aici e Stalingradul!”, căreia îi răspunde
un cor care cînta Stille nacht, heilige Nacht, probabil de
pe Frontul Volga. Unii au acceptat înșelătoria, socotind-
o necesară în acele împrejurări, alții s-au înfuriat.
Simțeau că erau păcălite familiile lor și poporul german.
Goebbels proclamase deja că acesta trebuia să e un
„Crăciun german”, o de niție menită să transmită ideea
de datorie și austeritate și, poate, un mod de a pregăti
națiunea pentru știrile despre tragedia de la Stalingrad.
La ora 7.00, în dimineața de Crăciun, jurnalul de război

al Armatei 6 consemna: „Nu a sosit nici un zbor de
aprovizionare în ultimele patruzeci și opt de ore [o
ușoară exagerare]. Proviziile și carburantul sînt pe
sfîrșite”. Mai tîrziu, în aceeași zi, Paulus a trimis un
semnal de avertizare Grupului de Armate Don, care să-i
e transmis generalului Zeitzler. „Dacă nu primim
cantități mai mari de provizii în următoarele zile,
trebuie să ne așteptăm la o rată crescută de decese prin
epuizare”.
Cu toate că și-au dat seama că viscolele din ziua

precedentă împiedicaseră zborurile, nu au fost
informații că tancurile lui Badanov luaseră cu asalt
Aeroportul Taținskaia, cu o dimineață în urmă. Statul-
major al lui Manstein nu i-a informat că fusese lansat
un contraatac sovietic cu patru armate împotriva
divizilor de tancuri ale lui Hoth de pe rîul Mîșkova.
Cînd, în sfîrșit, pe 26 decembrie, au sosit 108 tone de
provizii, Statul-Major al Armatei 6 a descoperit că li se
trimiseseră zece tone de dulciuri pentru Crăciun, dar
nici o picătură de carburant.
Majoritatea oamenilor, atunci cînd aveau prilejul, se

retrăgeau pentru a scrie acasă o scrisoare de Crăciun, în
care își exprimau dorul de cei dragi. „În străfundul
inimilor noastre, toți continuăm să sperăm”, scria un
doctor din Divizia 44 infanterie, „că totul se va
schimba”. Vorbea în numele multora dintre ei, dar nu și
pentru mai bine informatorul comandant al Armatei 6.
„Crăciunul, bineînțeles, nu a fost vesel”, îi va scrie
Paulus soției sale cîteva zile mai tîrziu. „În astfel de
momente, e mai bine ca festivitățile să e evitate […].
Norocul nu trebuie forțat prea mult”. (…)
Temperatura în prima zi de Crăciun a scăzut la minus

douăzeci și cinci de grade. Apa din gropile de proiectil,
oricît de adînci ar fost, era înghețată bocnă. Rafalele
de zăpadă ascundeau o mare parte din mizeria din bălți.
Preoții militari citeau Liturghia și împărtășeau în
zăpadă, în zgomotul făcut de prelatele care fîlfîiau și
trosneau bătute de vînt, cu oamenii strînși în semicerc
în jurul unui altar improvizat. În unele cazuri, alinarea
spirituală și justi carea ideologică se confundau, într-o
vreme în care Germania creștină contrasta cu Rusia
atee. (…)
Noaptea de Crăciun a fost „o frumoasă noapte

înstelată”, iar temperatura a scăzut și mai mult. Cu toate
acestea, luptele au continuat a doua zi dimineața, în
sectorul nord-estic al încercuirii, apărat de Divizia 16
tancuri și de Divizia 60 infanterie motorizată. „Astfel,
douăsprezece dintre unitățile noastre”, relata preotul
Diviziei 60 infanterie motorizată, au fost „trimise să
contraatace în vîntul tăios și pe un ger de treizeci și
cinci de grade sub zero”. Cele două divizii, în ciuda
condițiilor în orătoare și a lipsei de muniție, au reușit,
totuși, să distrugă aproximativ șaptezeci de tancuri.
În aceeași dimineață de 26 decembrie, Paulus i-a trimis

un alt mesaj lui Manstein, care începea astfel:
„Pierderile sîngeroase, frigul și proviziile insu ciente
au redus sever capacitatea de luptă”. El avertiza că, dacă
rușii își aduceau înapoi forțele care luptau împotriva
diviziilor lui Hoth și le redesfășurau împotriva Armatei
6, „va imposibil să le rezistăm mult timp”.

Gandul Lui Cristoiu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Gandul Lui Cristoiu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

26.12.

2017 Pocket: Gîndul de luni, 25 decembrie 2017

Gîndul de luni, 25 decembrie 2017

Un salt pe care doar nemții îl puteau face: De la

Chiar din prima zi am remarcat economia de sclipici făcută de

de aspect al străzilor. La Dusseldorf, imaginea de sărbătoare e

Umblînd pe străzi în zilele premergătoare Crăciunului, am

Mi-am amintit în aceste zile de impresionanta descriere făcută

iar la Cimitirul nemțesc de la Rossoșka, în clădirea ridicată

Din cartea lui Antony Beevor, sub semnul credinței că Istoria

Crăciun în stil german

Disputa cu privire la ieșirea din încercuire, în a doua

Pregătirile au început cu mult înainte ca diviziile de

daruri. O unitate din Divizia 297 infanterie a sacri cat

Sentimentali nu deveniseră doar soldații. Generalul

O persoană care a păstrat spiritul Crăciunului a fost

amator. Și-a transformat buncărul din stepa din nord-

Nu există nici o îndoială cu privire la generozitatea

În Ajunul Crăciunului, comandantul de batalion – un

Cîntecul tradițional favorit în noaptea aceea a fost Stille

În pozițiile care nu erau atacate, oamenii se înghesuiau

La ora 7.00, în dimineața de Crăciun, jurnalul de război

Cu toate că și-au dat seama că viscolele din ziua

Majoritatea oamenilor, atunci cînd aveau prilejul, se

Temperatura în prima zi de Crăciun a scăzut la minus

Noaptea de Crăciun a fost „o frumoasă noapte

În aceeași dimineață de 26 decembrie, Paulus i-a trimis

S-ar putea să vă placă și